Decizie nr. 324 din 27.04.2024

Deliberând asupra apelului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. X din 26 aprilie 2024, Judecătoria Caracal a admis contestaţia formulată de petenta Organizaţia Judeţeană O a Partidului S D O, reprezentată prin preşedinte M O, în contradictoriu cu intimatul D C.

A desfiinţat hotărârea nr. 2/23.04.2024, emisă de Biroul Electoral de Circumscripţie Comunală nr. X M.

A respins candidatura numitului D C pentru funcţia de Primar al comunei M, înregistrată la BEC nr. X M sub nr. X/23.04.2024.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că Organizația Judeţeană O a Partidului S D O, reprezentata prin Președinte O M, a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 2/23.04.2024, emisa de Biroul Electoral de Circumscripție nr.

X M, prin care a fost admisă candidatura Partidului National Liberal, pentru funcţia de primar al comunei M, în persoana d-nului D C.

A reţinut instanta că d-nul D C a înregistrat cererea de candidatură pentru funcția de primar al comunei M la Biroul Electoral de Circumscripție nr. X M, sub nr. 16/23.04.2024.

În urma consultării listei cu persoanele aflate sub interdicţia de 3 ani de a mai ocupa o funcţie eligibilă, listă comunicată de ANI prin intermediul Biroului Electoral Judeţean O nr. 30, către Birourile Electorale de Circumscripții din Judeţul O, rezultă ca d-nul D C, în perioada 10.11.2021-10.11.2024, este incompatibil pentru a ocupa o funcţie sau o demnitate publică.

În drept, instanța a reținut că potrivit art. 6 alin. 2 lit. c din Legea 115/2015, nu au dreptul de a depune candidaturi şi nu pot fi aleşi nu pot fi aleși persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, condiţiile prevăzute la art. 37 din Constituţia României, republicată, pentru a fi alese şi persoanele care la data depunerii candidaturii au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea.

Astfel, prin Decizia I.C.C.J nr. 2761/11.05.2021, s-a respins recursul intimatului D C, formulat împotriva sentinţei 381/2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, ca nefondat.

Prin sentinţa menţionată anterior, intimatul a contestat raportul de evaluarea prin care ANI a identificat elemente de încălcare a regimului juridic al incompatibilităţilor, prin faptul că în perioada 18.06.2012 - 21.02.2014, reclamantul a exercitat şi deţinut simultan atât funcţia de primar al Comunei M, jud.

O, cât şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul unei PFA şi ca atare, nu a respectat prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, fiind declarat incompatibil pentru perioada 08.11.2021-04.11.2024.

De asemenea, potrivit art. 25 alin.2 din Legea 176/2010, interdicția de 3 ani de a mai exercita o funcție sau demnitate publică se execută, după caz, de la rămânerea definitivă a raportului de evaluare sau rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, dacă acest raport a fost contestat, motiv pentru care incompatibilitatea se execută în perioada 11.05.2021-11.05.2024.

Deşi art. 25 alin. 2 din Legea 176/2010 prevede faptul că persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului, instanţa a constatat că Legea 115/2015 derogă de la Legea 176/2010, instituind o condiţie suplimentară, respectiv art. 6 alin. 2 lit. c din Legea 115/2015, prevede faptul că persoanele care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, în speţă fiind incompatibile, pe lângă faptul că nu pot fi aleşi, nu au dreptul nici de a depune candidaturile.

Faţă de aceste aspecte, instanţa a constatat faptul că în mod greşit Biroul Electoral de Circumscripţie Comunală nr.

X M a adoptat hotărârea nr. 2 prin care a admis candidatura numitului D C pentru funcţia de Primar al comunei M din partea Partidului Naţional Liberal, motiv pentru care a desfiinţat hotărârea menţionată anterior şi a respins candidatura numitului D C.

Împotriva aceste sentințe a declarat apel intimatul D C, considerând-o netemeinică şi nelegală.

În motivare, a arătat că, instanţa de fond a analizat sumar şi insuficient înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi cu încălcarea normelor incidente în situaţia dedusă judecăţii, norme în raport de care s-a procedat la o interpretare nelegală, necoroborată şi excedentă opticii legiuitorului.

Astfel, prima instanţă i-a încălcat dreptul la apărare, întrucât a trecut peste cererea de lăsare la a doua strigare şi a soluţionat cauza în absenţa apărătorului intimatului în condiţiile în care acesta avea de formulat cereri, apărări şi de propus probatorii.

Instanţa de fond s-a limitat a soluţiona cauza pe baza listei comunicate de ANI cu privire la persoanele aflate sub interdicţia de 3 ani de a mai ocupa o funcţie eligibilă.

Ca prim aspect de nelegalitate, apelantul arată că lista ţinută de Agenţia Naţională de Integritate nu poate avea valoare probatorie deoarece atribuţiile Agenţiei Naţionale de Integritate sunt reglementate de dispoziţiile Legii nr. 176/2010 şi între acestea nu se numără şi atribuţia de a ţine vreo listă a persoanelor aflate sub puterea interdicţiei.

Mai mult, ANI nu are niciun fel de atribuţie în materie de răspundere disciplinară sau civilă ce ar rezulta din rămânerea definitivă a Rapoartelor de evaluare.

Ca atare, întocmirea şi livrarea unei astfel de liste de către o instituţie publică cu depăşirea atribuţiilor sale nu ar putea avea nici o valoare juridică.

Conform acestei liste, apelantul ar fi incompatibil în perioada 10.11.2021-10.11.2024.

Această perioadă este evident greşită având în vedere că Raportul de evaluare întocmit de ANI a rămas definitiv la data de 11.05.2021 prin Decizia ICCJ nr. 2761, iar Ordinul Prefectului - Judeţul O nr. 412 privind constatarea încetării de drept a mandatului de primar al comunei M deţinut de apelant este emis în data de 08.11.2021.

Cum încetarea mandatului este de drept, prefectul făcând o simplă constatare a unui fapt preexistent, rezultă că cei 3 ani de interdicţie au început să curgă la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv la data de 11.05.2021 urmând să expire la data de 11.05.2024.

Interdicţia prevăzută de art. 25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010 constă în interdicţia de a mai exercita (ocupa) o funcţie sau o demnitate publica, nicidecum în interdicţia de a candida.

Intrarea în exerciţiu pentru mandatul de primar 2024-2028 are loc în conformitate cu prevederile art. 149 alin. 1 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ (privitor la validarea alegerii primarului) coroborate cu dispoziţiile art. 34 din OG nr. 31/2024 în termen de 20 de zile care încep să curgă din data de 27 septembrie 2024.

Rezultă că, la data depunerii candidaturii, apelantul îndeplineşte condiţia de a candida având în vedere că până la data intrării în exerciţiul mandatului 2024-2028 îi expiră interdicţia de a exercita (ocupa o funcţie publică).

Instanţa de fond nu a avut în vedere că prin Hotărârea pronunţată de C.J.U.E. în cauza C 40/21 TAC împotriva Agenţiei Naţionale de Integritate, în sensul ca interdicţia prevăzută de art. 25 din Legea nr. 176/2010 încalcă principiul proporţionalităţii sancţiunii.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 176 din 1 septembrie 2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62idin 2 septembrie 2010):

„(1) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta şi dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.

(2) Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alineatului (1) sau faţade care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.

Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului în cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.

Prin considerentele Hotărârii pronunţate de C.J.U.E. în cauza C 40/21, TAC împotriva Agenţiei Naţionale de Integritate, fiind chemată a răspunde daca principiul proporţionalităţii se opune unei legislaţii naţionale care prevede o măsură constând în interdicţia de a ocupa orice funcţie publică aleasă pentru o durată prestabilită de trei ani împotriva unei persoane faţă de care s-a constatat existenţa unui conflict de interese în exercitarea unei asemenea funcţii, C.J.U.E. a subliniat că, potrivit unei jurisprudenţe constante, principiul proporţionalităţii face parte dintre principiile generale ale dreptului Uniunii care trebuie respectate de o legislaţie naţională care intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii sau îl implementează pe acesta din urmă, inclusiv în lipsa unei armonizări a\ legislaţiei Uniunii în domeniul sancţiunilor aplicabile [Hotărârea din 11 aprilie 2019, RepsolButano şi DISA Gas, C-473/17 şi CA 546/17, EU:C:2019:308, punctul 39 şi jurisprudenţa citată, precum şi Hotărârea din 8 martie2022, BezirkshauptmannschaftHartberg-Fiirstenfeld (Efect direct), C-205/20, EU:C:2022:i68, punctul 31 şi jurisprudenţa citată].

Potrivit unei jurisprudenţe constante, pentru a respecta principiul proporţionalităţii, o măsură trebuie să fie de natură să asigure, în mod coerent şi sistematic, realizarea obiectivului legitim urmărit şi să nu depăşească ceea ce este adecvat şi necesar pentru a-l atinge, fiind stabilit că inconvenientele cauzate de aceasta nu trebuie să fie disproporţionate în raport cu scopurile vizate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 ianuarie 2018, F, C-473/16, EU:C:20l8:36,punctul 56, precum şi Hotărârea din 7 septembrie 2022, Cilevics şi alţii, C-391/20,EU:C:2022:638, punctul 65 şi jurisprudenţa citată).

În speţă, trebuie amintit de la bun început că Legea nr. 176/2010, al cărei articol 25 alineatul (2) prevede interdicţia de a ocupa funcţii publice alese timp de trei ani, urmăreşte să asigure integritatea şi transparenţa în exercitarea funcţiilor şi a demnităţilor publice, precum şi să prevină corupţia instituţională.

Finalitățile acestei legi, care contribuie la realizarea obiectivelor de referinţă ce figurează în anexa la Decizia 2006/928, constituie, aşadar, un obiectiv legitim recunoscut de Uniune.

Rezultă că interdicţia de a ocupa funcţii publice alese timp de trei ani prevăzută de legislaţia naţională în discuţie în litigiul principal pare adecvată pentru atingerea obiectivului legitim urmărit prin această legislaţie.

În ceea ce priveşte caracterul necesar al acestei sancţiuni, din dosarul de care dispune Curtea reiese că legiuitorul român a prevăzut interdicţia respectivă şi a stabilit durata acesteia la trei ani în considerarea gravităţii intrinseci pentru funcţionarea statului şi pentru societate a faptelor care constituie o situaţie de conflict de interese.

Astfel, interdicţia menţionată este impusă ca o consecinţă a abaterii săvârşite de o persoană care ocupă funcţii publice alese, precum reclamantul din litigiul principal, şi care prezintă o gravitate certă.

În ceea ce priveşte caracterul proporţional al măsurii în discuţie şi în special caracterul adecvat al severităţii sale în raport cu gravitatea încălcării, trebuie amintite importanţa pe care o are combaterea corupţiei în sectorul public în anumite state membre şi prioritatea care a fost acordată de legiuitorul român acestui obiectiv, care reprezintă o cerinţă reală a societăţii române, aşa cum se arată în expunerea de motive la Legea nr. 176/2010, impusă de asemenea prin Decizia 2006/928.

Prin urmare, având în vedere gravitatea atingerii aduse interesului public care rezultă din actele de corupţie şi din conflictele de interese, chiar şi din cele mai puţin semnificative, ale aleșilor într-un context naţional de risc ridicat de corupţie, interdicţia de a ocupa funcţii publice alese pentru o durată prestabilită de trei ani, prevăzută de această legislaţie naţională, nu este, în principiu, disproporţionată în raport cu încălcarea pe care urmăreşte să o sancţioneze.

În aceste condiţii, împrejurarea că durata interdicției respective nu este însoţită de nicio posibilitate de individualizare, aşa cum ar confirma jurisprudenţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (România), nu permite să se excludă ca, în anumite cazuri excepţionale, această sancţiune să se poată dovedi disproporţionată în raport cu încălcarea pe care o sancţionează.

Într-adevăr, această situaţie s-ar putea regăsi atunci când, în mod excepţional, având în vedere obiectivul urmărit, comportamentul ilicit constatat nu prezintă niciun element de gravitate în timp ce impactul sancţiunii menţionate asupra situaţiei personale, profesionale şi economice a persoanei în cauză se dovedeşte deosebit de grav.

Astfel, în speţă, presupunând că legalitatea raportului de evaluare în discuţie în litigiul principal este confirmată, revine instanţei de trimitere sarcina de a verifica, având în vedere toate împrejurările pertinente, dacă severitatea sancţiunii aplicate reclamantului din litigiul principal în temeiul articolului 25 alineatul (2) din Legea nr. 176/2010 rămâne adecvată gravităţii conflictului de interese constatat în acest raport, ţinând seama de obiectivul urmărit de legea amintită.

În cazul în care nu aceasta va fi situaţia, instanţa menţionată ar trebui să interpreteze legislaţia respectivă, în măsura posibilului, în sensul că permite aplicarea unei sancţiuni proporţionale, dar care rămâne efectivă şi disuasiva, cu respectarea Deciziei 2006/928.

Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că principiul proporţionalităţii trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei legislaţii naţionale care prevede o măsură constând în interdicţia de a ocupa orice funcţie publică aleasă pentru o durată prestabilită de trei ani împotriva unei persoane faţă de care s-a constatat existenţa unui conflict de interese în exercitarea unei asemenea funcţii, cu condiţia ca, având în vedere toate împrejurările relevante, aplicarea acestei legislaţii să conducă la aplicarea unei sancţiuni adecvate gravităţii încălcării pe care o reprimă, ţinând seama de obiectivul de a asigura integritatea şi transparenţa în exercitarea funcţiilor şi a demnităţilor publice, precum şi de a preveni corupţia instituţională.

Această situaţie nu s-ar regăsi atunci când, în mod excepţional, având în vedere obiectivul amintit, comportamentul ilicit constatat nu prezintă niciun element de gravitate, în timp ce impactul măsurii respective asupra situaţiei personale, profesionale şi economice a acestei persoane se dovedeşte deosebit de grav.

Cu titlu preliminar, solicită instanţei să reţină că problema de drept referitoare la încălcarea principiului proporţionalităţii sancţiunilor analizat din perspectiva art. 25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010, a art. 15 alin. 1, art. 39-40, art. 47, art. 51 , art. 52 alin. 1 şi 3 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, a Deciziei pronunţată de C.J.U.E. la data de 04.05.2023, nu a fost dedusă judecăţii de către apelant şi în faţa instanţelor care au soluţionat atât contestaţia împotriva raportului ANI, cât şi contestaţia împotriva Ordinului Prefectului (Tribunalul Olt, Curtea de Apel Craiova, I.C.C.J.), nu au realizat un test de proporţionalitate al sancţiunii aplicate, astfel că, în acord cu Decizia C.J.U.E. (revine instanţei de trimitere sarcina de a verifica, având în vedere toate împrejurările pertinente, dacă severitatea sancţiunii aplicate reclamantului din litigiul principal în temeiul articolului 25 alineatul (2) din Legea nr. 176/2010 rămâne adecvată gravităţii conflictului de interese constatat în acest raport, ţinând seama de obiectivul urmărit de legea amintita), raportat la efectele prezentei hotărâri, va proceda la realizarea unui astfel test.

Realizând testul în discuţie, trebuie arătat că, C.J.U.E. a stabilit că, în ceea ce priveşte caracterul proporţional al măsurii în discuţie, având în vedere gravitatea atingerii aduse interesului public care rezultă din actele de corupţie şi din conflictele de interese, chiar şi din cele mai puţin semnificative ale aleșilor într-un context naţional de risc ridicat de corupţie, această măsură nu este, în principiu, disproporţionată în raport cu încălcarea pe care urmăreşte să o sancţioneze.

În aceste condiţii, împrejurarea că durata interdicţiei respective nu este însoţită de nicio posibilitate de individualizare nu permite să se excludă ca, în anumite cazuri excepţionale, această sancţiune să se poată dovedi disproporţionată.

În urma analizei aprofundate realizată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în cauza C-40/21 T.A.C. vs.

ANI, prin Hotărârea pronunţată la data de 04.05.2023, s-a stabilit că interdicţia cuprinsă în art. 25 alin. 2 din Legea 176/2010 este adecvată, necesară şi în principiu proporţională, doar în cazuri excepţionale putându-se constata caracterul disproporţionat al sancţiunii complementare.

Or, analizând cauza din această perspectivă, urmează să se constate că aceasta se dovedeşte a fi fondată, în sensul că sancţiunea aplicată şi consecinţele acesteia apar ca fiind disproporţionate.

După cum se poate observa, dreptul comunitar se interpretează în sensul că o atare măsură reglementată de dreptul naţional ar putea fi considerată disproporţionată doar în situaţii de excepţie şi doar atunci când comportamentul ilicit constatat nu prezintă niciun element de gravitate.

Astfel, subliniind importanţa respectării interesului public, în lumina principilor transparenţei şi imparţialităţii în exercitarea funcţiilor publice, precum şi faţă de necesitatea reglementării unor mecanisme apte să asigure prevenţia în raport de consecinţele reprobabile ce ar putea rezulta ca urmare a încălcării legislaţiei incidente în materia incompatibilităților, chiar şi din cele mai puţin semnificative, ale aleşilor, urmează să se aibă în vedere, totodată, necesitatea respectării principului proporţionalităţii.

În acord cu cele statuate de C.J.U.E., apelantul solicită să se observe că, în speţă, chiar dacă s-a reţinut existenţa unei stări de incompatibilitate, încălcarea constatată nu este de o gravitate deosebită faţă de circumstanţele cauzei (apelantul D C, în perioada 18.06.2012 - 21.02.2014, a deţinut simultan funcţia de primar al comunei M, Judeţul O şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul D N.

C Persoană Fizică Autorizată, însă, fără a exista dovezi că între UAT M şi persoana fizică autorizată ar fi existat vreo relaţie de natură patrimonială, activitatea persoanei fizice autorizate constând doar în administrarea şi cultivarea în mod exclusiv a terenurilor agricole deţinute de D C), astfel că nu se poate reţine că sancţiunea ar fi proporţională în raport de încălcarea pe care o reprimă, în sensul celor statuate la pct. 2 din dispozitivul Hotărârii date în cauza C-40/21.

În plus, solicită să se aibă în vedere că starea de incompatibilitate a încetat cu aproximativ 10 ani în urmă, respectiv a apărut în anul 2012 şi a încetat în anul 2014, 21 februarie.

Mai mult, lipsa în antecedente a unor alte sancţiuni administrative ar putea constitui o circumstanţă personală care ar putea duce la înlăturarea interdicției legale, în condiţiile în care gravitatea faptei imputate apare ca fiind este una redusă, iar modul în care contestatorul se raportează la cerinţele de integritate pentru exercitarea funcţiilor sau demnităţilor publice nu denotă caracterul necesar al acestei interdicţii de a mai ocupa funcţii elective pentru o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.

În viziunea C.J.U.E., această situaţie nu s-ar regăsi atunci când, în mod excepţional, având în vedere obiectivul amintit, comportamentul ilicit constatat nu prezintă niciun element de gravitate, în timp ce impactul măsurii respective asupra situaţiei personale, profesionale şi economice a acestei persoane se dovedeşte deosebit de grav." (teza finală pct. 2 din dispozitivul Hotărârii date în cauza C-40/21).

Art. 6 alin. 2 din Legea nr. 115/2015: "Nu au dreptul de a depune candidaturi şi nu pot fi aleşi:

a) cetăţenii care fac parte din categoriile prevăzute la art. 40 alin. (3) din Constituţia României, republicată;

b) persoanele care fac parte din categoriile prevăzute la alin. (1), precum şi persoanele cărora li s-a interzis, prin hotărâre judecătorească definitivă, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice.

c) persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, condiţiile prevăzute la art. 37 din Constituţia României, republicată, pentru a fi alese şi persoanele care la data depunerii candidaturii au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea."

Instanţa de fond a procedat, în mod nelegal, străin de ipoteza necesar a fi avută în vedere, la analiza dispoziţiilor art. 6 alin. 2 lit. c din Legea nr. 115/2015, dispoziţii în raport de care instanţa de fond a adăugat la dispoziţiile incidente, instituind o condiţie suplimentară în ceea ce priveşte posibilitatea unui cetăţean de a depune şi de a fi ales într-o funcţie de demnitate publică, creând o lex tertia în vederea oferirii unei aparenţe de legalitate interpretării avute în vedere.

În situaţia dedusă judecăţii nu sunt incidente normele menţionate, deoarece, pe de o parte, nu poate fi vorba de o neîndeplinire a condiţiilor prevăzute de lege sau a condiţiilor prevăzute la art. 37 din Constituţia României, apelantul nefiind într-una dintre ipotezele prevăzute de dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 115/2015, iar pe de altă parte, nu se poate proceda la o analiză extensivă a normelor în materie, de maniera realizată de către instanţa de fond, norme care sunt de strictă interpretare şi expun o categorie limitativ prevăzută de candidaţi ce nu pot depune candidaturi şi nu pot fi aleşi în funcţie.

Astfel, situaţia din prezenta cauză, respectiv existenţa unui raport de evaluare al ANI, soluţionat printr-o hotărâre judecătorească pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 2761/11.05.2021, nu poate fi inclusă în ipotezele limitativ prevăzute de art. 6 alin. 2 din Legea nr. 115/2015, nu poate fi asimilată niciunui caz descris de aceste norme legale, din moment ce prin decizia nr. 2761/11.05.2021 înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a dispus interzicerea dreptului de a candida şi de a fi ales într-o funcţie publică, ci doar s-a interzis dreptul de a ocupa o funcţie publica, pe o perioadă de 3 ani, respectiv până la data de 11.05.2024.

Or, până la data de 11.05.2024 este evident faptul că apelantul îşi poate exercita dreptul de a candida, însă nu poate ocupa o funcţie publică până la acest moment, aspect care în prezenta cauză rezultă dincolo de orice dubiu ca neavând nicio legătură cu prescripţiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 115/2015.

Mai mult, existenţa hotărârilor judecătoreşti la care face referire textul legal impune cerinţa explicită ca prin hotărârea respectivă să fie interzis dreptul de a candida sau dreptul de a fi ales într-o funcţie publică, interdicţie ce nu poate fi privită prin prisma unor interpretări extensive, de maniera realizată de instanţa de fond.

Art. 25 din Legea nr. 176/2010 impune doar o sancţiune privind decăderea persoanei eliberate sau destituite din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate de a mai ocupa anumite funcţii pentru o perioadă de trei ani, decădere care nu poate fi extinsă şi faţă de posibilitatea depunerii candidaturilor.

Mai mult, la momentul la care sunt finalizate alegerile electorale şi stabilit rezultatul acestora, se verifică daca persoana aleasă se regăseşte sub incidenţe perioadei pentru care subzistă interdicţia de 3 ani, contrar interpretării date de instanţa de fond.

Astfel, la data de 09.06.2024, data alegerilor locale, apelantul nu se va afla sub interdicţia de 3 ani de a ocupa o funcţie publică, acceptarea candidaturii sale realizându-se în deplin acord cu prescripţiile în materie.

Considerentele instanţei de fond sunt străine de normele incidente, de dispozitivul deciziei nr. 2761/11.05.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispozitiv prin care nu s-a interzis apelantului dreptul de a candida şi de a fi ales, ci doar dreptul de a ocupa o funcţie publică în perioada 11.05.2021-11.05.2024, or, la momentul depunerii candidaturii, rezultă clar şi fără dubiu că nu există niciun impediment legal pentru admiterea candidaturii subsemnatului pentru funcţia de primar al comunei M.

Mai mult, se impune a fi eficientizată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 391/2014, prin care Curtea Constituţională a confirmat faptul că interdicţia vizează strict ocuparea unei funcţii publice, şi nu şi dreptul de a candida sau de a fi ales.

Or, dacă cele reţinute de instanţa de fond ar fi valabile, ar fi încălcate atât dispoziţiile invocate, decizia Curţii Constituţionale, de dispoziţiile art. 40 din Carta fundamentală a drepturilor omului, câţ şi raţiunile pentru care, la momentul validării rezultatului alegerilor, judecătoriile verifică dacă, la momentul respectiv, persoana aleasă se află sub imperiul interdicției, prin raportare la perioada de timp pentru care este instituită interdicţia respectivă.

Din analiza tuturor celor expuse, acestea instituie interdicţia de a ocupa o funcţie eligibilă pentru persoanele-aflate în ipoteza prevăzută de lege, fără a interzice însăşi exercitarea dreptul de a fi ales.

În aceste condiţii, fiind vorba despre interzicerea exerciţiului unui drept, respectiv a dreptului de a fi ales, cazurile în care interdicţia operează sunt expres prevăzute de lege, astfel încât, prevederile art. 25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010 nu pot fi interpretate în sensul că interdicţia de a ocupa funcţia eligibilă presupune în mod implicit şi interzicerea dreptului de a fi ales, fiind necesară distincţia între exercitarea drepturilor electorale şi dreptul de a ocupa o funcţie.

Dacă legiuitorul ar fi împărtăşit optica avută în vedere de instanţa de fond, ar fi adoptat o prevedere expresă în acest sens, prevedere inexistentă şi care, în lumina celor expuse, confirmă o dată în plus faptul că la momentul depunerii candidaturii nu are absolut nicio relevanţă interdicţia de a ocupa o funcţie publică.

Mai arată apelantul că, nu în ultimul rând, sentinţa instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, având în vedere normele constituţionale cuprinse în art. 37 ,,Dreptul de a fi ales(i) au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul 3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3)”.

Sentinţa instanţei de fond face abstracţie şi de decizia Curţii Constituţionale nr. 715/20.11.2018, prin care s-a stabilit faptul că doar persoanele faţă de care a fost aplicată (de către instanţa judecătorească) pedeapsa accesorie/complementară a interdicției exercitării dreptului de a fi ales într-o funcţie publică nu vor putea candida în vederea obţinerii unei funcţii publice, interdicţie care în prezenta cauză nu există.

Invocă practică judiciară: Decizia nr. 2540/04.06.2021 pronunţată de Tribunalul Argeş, Decizia civilă nr. 639/2020 din data de 17 august 2020 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 7681/311/2020.

Faţă de cele expuse, a solicitat admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinţei instanţei de fond şi, rejudecând, să fie respinsă contestaţia la legea electorală formulată de Organizaţia Judeţeană a Partidului S D.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 115/2015.

La data de 27.04.2024, apelantul-pârât a depus completare la motivele de apel, reiterând faptul că în cazul său nu există o hotărâre judecătorească definitivă prin care să îi fie interzis dreptul de a fi ales.

Intimata reclamantă Organizaţia Judeţeană O a Partidului S D O nu a formulat întâmpinare, însă a formulat apărări în faţa instanţei, prin reprezentantul convenţional.

Analizând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, tribunalul reţine următoarele:

Apelantul pârât D C a criticat Sentinţa civilă nr.

X din data de 26 aprilie 2024, pronunţată de Judecătoria Caracal, în dosar nr. 3006/207/2024, prin care s-a admis contestaţia formulată de reclamantă Organizaţia Judeţeană O a Partidului S D O, a fost desfiinţată hotărârea nr. 2/23.04.2024, emisă de Biroul Electoral de Circumscripţie Comunală nr.

X M şi s-a respins candidatura numitului D C pentru funcţia de Primar al comunei M, înregistrată la BEC nr.

X M sub nr.

X/23.04.2024

Prealabil, cu privire la criticile de nelegalitate, tribunalul respinge susţinerile privind încălcarea dreptului la apărare, întrucât pârâtul a avut posibilitatea de a formula apărări în faţa instanţei de fond.

Astfel, contestaţia a fost înregistrată în data de 25.04.2024, iar primul termen a fost acordat în data de 26.04.2024, ora 11.00.

Având în vedere termenele scurte prevăzute de art. 54 din Legea 115/2015, prima instanţă a aplicat corect aceste dispoziţii legale, pârâtul fiind legal citat (a fost întocmita Notă telefonică, iar citaţia a fost transmisă şi pe mail în data de 25.04.2024, ora 14.30, documentul fiind vizualizat la ora 14.32) şi având posibilitatea de a formula apărări scrise.

În ceea ce priveşte criticile privind respingerea cererii pârâtului de a cauzei lăsare la a doua strigare, având ca urmare soluţionarea cauzei în absenţa apărătorului său, în condiţiile în care acesta avea de formulat cereri, apărări şi de propus probatorii, tribunalul le va respinge, întrucât cererea (aflată la fila 19 ds. fond) nu a fost însoţită de dovezi, fiind corect aplicate prevederile art. 222 Cpc.

Ca aspect de nelegalitate, apelantul a invocat şi faptul că lista ţinută de Agenţia Naţională de Integritate nu poate avea valoare probatorie deoarece atribuţiile Agenţiei Naţionale de Integritate sunt reglementate de dispoziţiile Legii nr. 176/2010 şi între acestea nu se numără şi atribuţia de a ţine vreo listă a persoanelor aflate sub puterea interdicţiei.

Mai mult, ANI nu are niciun fel de atribuţie în materie de răspundere disciplinară sau civilă ce ar rezulta din rămânerea definitivă a Rapoartelor de evaluare.

Ca atare, întocmirea şi livrarea unei astfel de liste de către o instituţie publică cu depăşirea atribuţiilor sale nu ar putea avea nici o valoare juridică.

Tribunalul respinge aceste critici, întrucât lista depusă la dosar cu persoanele aflate sub interdicţia de 3 ani de a mai ocupa o funcţie eligibilă, listă comunicată de ANI prin intermediul Biroului Electoral Judeţean O nr. 30, către Birourile Electorale de Circumscripții din Judeţul O, reprezintă un înscris care centralizează situaţia existentă, pe baza hotărârilor şi a altor acte administrative depuse la dosar în cazul apelantului – pârât.

Astfel, în fapt, prin Decizia I.C.C.J nr. 2761/11.05.2021, s-a respins recursul intimatului D C, formulat împotriva sentinţei 381/2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, ca nefondat.

Prin sentinţa menţionată anterior, intimatul a contestat raportul de evaluarea prin care ANI a identificat elemente de încălcare a regimului juridic al incompatibilităţilor, prin faptul că în perioada 18.06.2012 - 21.02.2014, reclamantul a exercitat şi deţinut simultan atât funcţia de primar al Comunei M, jud.

O, cât şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul unei PFA şi ca atare, nu a respectat prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, fiind declarat incompatibil pentru perioada 08.11.2021-04.11.2024.

Prin urmare, Raportul de evaluare întocmit de ANI a rămas definitiv la data de 11.05.2021 prin Decizia ICCJ nr. 2761/11.05.2021.

Ulterior în data de 08.11.2021 a fost emis Ordinul Prefectului - Judeţul O nr. 412 privind constatarea încetării de drept a mandatului de primar al comunei M deţinut de apelant.

Tribunalul reţine că nu au fost depuse dovezi privind punerea în executare a Deciziei ICCJ nr. 2761/11.05.2021 anterior datei de 08.11.2021, când a fost emis Ordinul Prefectului - Judeţul O nr. 412.

În drept, condiţiile legale pentru ca o persoană să poată candida sunt reglementate de dispozițiile art. 4, art. 6 şi art. 52 alin. 8 ale Legii nr. 115/2015.

Potrivit art. 6 alin. 2 din Legea nr. 115/2015, forma în vigoare la data depunerii candidaturii de către apelantul-petent: „Nu au dreptul de a depune candidaturi şi nu pot fi aleşi: a) cetăţenii care fac parte din categoriile prevăzute la art. 40 alin. 3 din Constituţia României, republicată; b) persoanele care fac parte din categoriile prevăzute la alin.1, precum şi persoanele cărora li s-a interzis, prin hotărâre judecătorească definitivă, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice”.

Contrar susţinerilor apelantului-contestator, dispozițiile Legii nr. 115/2015 au caracter general în materie electorală, iar Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative are caracter special, derogatoriu, motiv pentru care dispozițiile acesteia nu pot fi eliminate de plano din raţionamentul juridic ce trebuie făcut cu ocazia verificării îndeplinirii condiţiilor legale ce trebuie îndeplinite pentru ca o persoană să poată candida.

Aşadar, trebuie analizat în cauză, în ce măsură, apelantul-pârât se află sub incidenţa dispoziţiilor art. 25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

Cum existenţa stării de incompatibilitate a fost constatată în mod definitiv prin Decizia ICCJ 2761/11.05.2021, contestarea existenţei stării de incompatibilitate nu mai suportă nicio analiză.

Tribunalul are sarcina de a stabili ce efecte produce starea de incompatibilitate cu privire la candidatura apelantului-pârât la funcţia de primar, faţă de circumstanţele particulare ale cauzei.

În acest sens, problema de drept care trebuie dezlegată este interpretarea normelor de drept prevăzute de art. 25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative are caracter special, prin coroborare cu dispozițiile art. 52 alin. 8 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi aplicarea acestei norme la situaţia de fapt expusă mai sus.

Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. 2 „Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.

Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate”.

Norma legală conţine mai multe teze explicitate în Decizia Curţii Constituționale nr. 418/2013 şi în Decizia ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 14/2019, în cuprinsul căreia s-au reţinut următoarele:

„61.

Cu privire la pretinsa dificultate de interpretare a textului de lege în discuţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în Decizia Curţii Constituţionale nr. 391 din 2.07.2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 se reţin, la paragrafele 14 şi 15, următoarele considerente (care se regăsesc şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 418 din 3.07.2014 - paragrafele 23 şi 24):

"14.

Astfel, Curtea a observat că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 instituie sancţiunea decăderii din dreptul persoanei eliberate sau destituite din funcţie ca urmare a săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de lege sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate de a mai exercita o funcţie ori o demnitate publică ce face obiectul prevederilor Legii nr. 176/2010 o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.

Această interdicţie de 3 ani priveşte funcţiile sau demnităţile publice prevăzute de Legea nr. 176/2010, cu excepţia celor electorale.

15.

Distinct de acestea, Curtea reţine că, în contextul normativ de stabilire a unor interdicţii în ceea ce priveşte funcţiile şi demnităţile publice, prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 instituie reguli specifice referitoare la ocuparea funcţiilor eligibile (...)".

62.

Rezultă, aşadar, că, în timp ce art. 25 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 176/2010 instituie reguli generale cu privire la interdicţia ocupării tuturor categoriilor de funcţii şi demnităţi publice enumerate în art. 1 din aceeaşi lege, art. 25 alin. (2) teza a doua nu face altceva decât să introducă reguli specifice pentru categoria funcţiilor eligibile”.

Aşadar, în acord cu prima instanţă, tribunalul arată că funcţia de primar nu este exceptată de lege de la aplicarea sancţiunii decăderii prevăzută de norma legală.

Funcţia de primar este o funcţie eligibilă şi se circumscrie tezei a-II-a a art. 25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010.

Potrivit art. 160 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 "Mandatul primarului încetează, de drept, în următoarele cazuri: (...) b) constatarea şi sancţionarea, în condiţiile legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, a unei stări de incompatibilitate".

Prezintă relevanţă şi dispoziţiile alin. (4), conform cărora "În situaţia în care este contestată legalitatea actului prevăzut la alin. (3), data încetării de drept a mandatului este data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti".

Normele legale citate sunt edictate în termeni clari şi neechivoci, în sensul că încetarea înainte de termen a mandatului de primar, în caz de incompatibilitate, intervine de drept, iar prefectul, prin ordin, nu face altceva decât să constate faptul că a intervenit această situaţie.

În consecinţă, prefectul nu dispune de nicio marjă de apreciere în exercitarea acestei atribuţii şi, implicit, nici instanţa de judecată nu poate face aprecieri privind oportunitatea sancţiunii.

Independent de soluţia pronunţată în acţiunea ce a avut ca obiect anularea Ordinului Prefectului nr. nr. 412/08.11.2021, această sancţiune operează automat atunci când sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, fără a fi necesar un act de autoritate prin care să se constate intervenită decăderea.

Norma legală are ca efect interdicţia pentru persoana vizată de a ocupa o funcţie dintre cele menţionate în textul legii, această interdicţie putând să îi fie opusă, în temeiul simplei declarări a stării de incompatibilitate, ori de câte ori persoana respectivă îşi manifestă intenţia de a accede la o funcţie de această natură, fără a mai fi necesar ca prefectul să se fi pronunţat cu privire la acest aspect.

Cât priveşte dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 se constată că acestea reglementează decăderea persoanei al cărei mandat a încetat, ca urmare a încălcării normelor privind conflictul de interese sau incompatibilitatea, din dreptul de a mai ocupa anumite funcţii pentru o perioadă de trei ani.

Prin urmare, este vorba de încetarea mandatului de primar ca urmare a constatării unei situaţii nelegale imputabile persoanei (starea de incompatibilitate) şi de interdicţia de a mai ocupa funcţii eligibile pe o perioadă de trei ani.

În ceea ce priveşte criticile apelantului privind distincţia dintre dreptul de a candida (dreptul de a fi ales) şi dreptul de a exercita o funcţie publică, tribunalul apreciază că prin aplicarea interdicţiei de a mai ocupa funcţii eligibile, este afectat, inclusiv, dreptul de a fi ales, nu dreptul de a alege, restrângere ce este limitată în timp şi există o vădită legătură între fapta imputată şi sancţiune.

Încetarea de drept a mandatului şi decăderea din dreptul de a mai ocupa funcţii eligibile se aplică în mod automat pentru toate situaţiile de incompatibilitate, opţiunea legiuitorului situându-se în marja de apreciere a statului, acesta fiind în drept să considere că, ori de câte ori au fost încălcate normele privind incompatibilitatea, persoana vinovată nu mai poate fi învestită cu exerciţiul autorităţii publice o perioadă limitată de timp, interpretare ce rezultă şi din considerentele Deciziei nr. 69/2017 pronunţată de ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Contrar susţinerilor apelantului, dreptul de a candida nu poate fi disociat de dreptul de a ocupa efectiv funcţia eligibilă, interdicţia operând din moment ce persoana îşi manifestă intenţia de a candida.

Aşa cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 418 din 3 iulie 2014, trebuie avută în vedere raţiunea aplicării sancţiunii pentru starea de incompatibilitate, respectiv asigurarea integrităţii şi transparenţei în exercitarea tuturor funcţiilor şi demnităţilor publice, al cărei scop este acela de a sancţiona persoana în cauză prin stabilirea interdicţiei de a mai ocupa oricare dintre funcţiile eligibile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 176/2010.

În acelaşi sens sunt şi statuările din Decizia Curţii Constituţionale nr. 396 din 13 iunie 2017, în care s-a reţinut că, "în contextul normativ de stabilire a unor interdicţii în ceea ce priveşte funcţiile şi demnităţile publice, prevederile art. 25 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 176/2010 instituie reguli specifice referitoare la ocuparea funcţiilor eligibile.

Astfel, interdicţia de a mai ocupa aceeaşi funcţie eligibilă pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului reprezintă o sancţiune cu natură juridică distinctă, Curtea statuând că reglementarea supusă controlului de constituţionalitate se integrează scopului legii - asigurarea integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale".

Dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, potrivit cărora, în cazul încetării de drept a mandatului, inclusiv în caz de incompatibilitate, persoana care a ocupat o funcţie eligibilă este decăzută din dreptul de a mai ocupa o altă funcţie eligibilă pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului, sunt o dovadă în sensul că voinţa legiuitorului a fost aceea de a sancţiona starea de incompatibilitate chiar şi după expirarea mandatului în cadrul căruia a fost săvârşită fapta.

Situaţia în care o persoană aflată în stare de incompatibilitate ocupă o funcţie de natura celor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 176/2010 în perioada de 3 ani în care operează interdicţia legală prevăzută de acest act normativ constituie o încălcare a principiilor constituţionale şi legale privind ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice care se bucură de integritate.

Prin urmare, constatarea definitivă a stării de incompatibilitate a unei persoane se răsfrânge şi în ipoteza în care a obţinut un al doilea mandat într-o funcţie eligibilă, intenţia legiuitorului fiind aceea de a sancţiona persoanele cu privire la care s-a constatat încălcarea regimului juridic privind incompatibilităţile, sancţiunea având două componente: eliberarea din funcţie, conform dispoziţiilor art. 160 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 şi interdicţia de a mai ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea de drept a mandatului, conform prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

În consecinţă, dacă se constată starea de incompatibilitate cu privire la funcţia eligibilă deţinută anterior de o persoană, care a obţinut, ca efect al alegerilor, aceeaşi funcţie, calitatea de ales trebuie să înceteze, astfel încât măsura încetării de drept a mandatului primarului este consecinţa constatării unei stări de incompatibilitate, indiferent dacă aceasta este constatată în perioada mandatului în curs sau în perioada unui mandat anterior.

O interpretare contrară ar conduce la lipsirea de efecte a normei juridice şi la eludarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 176/2010, inclusiv a dispoziţiilor art. 160 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019.

În ceea ce priveşte criticile apelantului-pârât, în sensul că interdicţia prev. de art. 25 din Legea nr. 176/2010 ar încălca principiul proporţionalităţii sancţiunii, în sensul că instanţa de fond nu a avut în vedere că prin Hotărârea pronunţată de C.J.U.E. în cauza C 40/21 TAC împotriva Agenţiei Naţionale de Integritate la data de 04.05.2023, tribunalul reţine, prealabil, faptul că pârâtul a formulat aceste critici după rămânerea cauzei în pronunţare în faţa primei instanţe.

Cu toate acestea, având în vedere, prioritatea aplicării dreptului european în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dreptului intern, tribunalul va analiza şi aceste critici reiterate şi dezvoltate în apel, cu privire la care şi intimata a avut posibilitatea de a formula apărări în faţa instanţei.

Astfel, tribunalul apreciază că scopul fundamental al instituirii regimului juridic al incompatibilităţilor şi sancţionarea acestora este acela de a conferi legitimitate şi de a institui o protecţie interesului public prin prisma faptului că, în exercitarea mandatului de primar, persoana respectivă reprezintă interesele cetăţenilor cu drept de vot.

Integritatea exprimă corectitudinea şi aplicarea legii, fără influenţa interesului personal, şi se referă la totalitatea atribuţiilor unei persoane care exercită o funcţie publică, exprimate prin legalitate şi imparţialitate, valori fundamentale într-un stat de drept.

Legea nr. 176/2010, prin dispozițiile art. 25 alineatul (2), prevede interdicția de a ocupa funcții publice alese timp de trei ani, ce urmărește să asigure integritatea și transparența în exercitarea funcțiilor și a demnităților publice, precum și să prevină corupția instituțională.

Instanţă competentă să interpreteze și să aplice dreptul național din perspectiva aprecierii proporţionalităţii sancţiunii incidente, a fost cea învestită cu analiza legalităţii raportului de evaluare în discuție în litigiul soluţionat definitiv prin Decizia ICCJ nr. 2761/11.05.2021, care avea sarcina de a aprecia în definitiv dacă, faţă de starea de incompatibilitate constatată în raportul respectiv, sancțiunea este adecvată, necesară și proporțională cu realizarea obiectivului legitim amintit.

Într-adevăr, la momentul pronunţării acestei Decizii ICCJ nr. 2761/11.05.2021, apelantul din prezenta cauză nu a avut posbilitatea de a invoca Hotărârea pronunţată de C.J.U.E. în cauza C 40/21 TAC împotriva Agenţiei Naţionale de Integritate la data de 04.05.2023, motiv pentru care în contextul formulării soluţionării contestaţii, tribunalul va analiza şi aceste critici.

În ceea ce privește aspectul dacă sancțiunea menționată este adecvată pentru a asigura, în mod coerent și sistematic, realizarea obiectivelor legitime urmărite, trebuie amintit că aceasta intervine în urma unei constatări de către ANI, rămasă definitivă, a unei stări de incompatibilitate imputabilă unei persoane care exercită funcții publice alese precum un mandat de primar.

Aplicarea automată a acestor sancțiuni, atât a încetării de plin drept a mandatului, cât și a unei interdicții automate de a ocupa orice funcție publică aleasă pe o durată predeterminată suficient de lungă pare a fi de natură să descurajeze persoanele care exercită un mandat electiv să se plaseze într o asemenea situație și să le încurajeze să își respecte obligațiile în materie.

Rezultă că interdicția de a ocupa funcții publice alese timp de trei ani prevăzută de legislația națională pare adecvată pentru atingerea obiectivului legitim urmărit prin legislație.

În plus, interdicția de a ocupa funcții publice alese prevăzută la articolul 25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010 este limitată în timp și nu se aplică decât anumitor categorii de persoane care exercită funcții speciale.

În special, o persoană care exercită un mandat electiv în calitate de primar, este învestită cu responsabilități, precum și cu puteri semnificative și are misiunea de a i reprezenta pe concetățenii săi.

Rezultă că, având în vedere faptul că legislația națională prevede o sancțiune de neeligibilitate cu o durată prestabilită de trei ani, nu depășește limitele a ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului legitim pe care îl urmărește.

În ceea ce privește caracterul proporțional al măsurii în discuție și în special caracterul adecvat al severității sale în raport cu gravitatea încălcării, trebuie amintite importanța pe care o are combaterea corupției în sectorul public în anumite state membre și prioritatea care a fost acordată de legiuitorul român acestui obiectiv, care reprezintă o cerință reală a societății române, așa cum se arată în expunerea de motive la Legea nr. 176/2010.

Legea nr. 176/2010, al cărei articol 25 alineatul (2) prevede interdicţia de a ocupa funcţii publice alese timp de trei ani, urmăreşte să asigure integritatea şi transparenţa în exercitarea funcţiilor şi a demnităţilor publice, precum şi să prevină corupţia instituţională.

Finalitățile acestei legi, care contribuie la realizarea obiectivelor de referinţă ce figurează în anexa la Decizia 2006/928, constituie, aşadar, un obiectiv legitim recunoscut de Uniune.

Prin urmare, având în vedere gravitatea atingerii aduse interesului public care rezultă starea de incompatibilitate, interdicția de a ocupa funcții publice alese pentru o durată prestabilită de trei ani, prevăzută de legislație națională, nu este, în principiu, disproporționată în raport cu încălcarea pe care urmărește să o sancționeze.

În cazul apelantului-pârât sunt aplicabile aceste considerente, având în vedere că Raportul de evaluare întocmit de ANI a rămas definitiv la data de 11.05.2021 prin Decizia ICCJ nr. 2761/11.05.2021, iar ulterior în data de 08.11.2021 a fost emis Ordinul Prefectului - Judeţul O nr. 412 privind constatarea încetării de drept a mandatului de primar al comunei M deţinut de apelant.

Tribunalul reţine că nu au fost depuse dovezi privind punerea în executare a Deciziei ICCJ nr. 2761/11.05.2021 şi încetarea mandatului anterior datei de 08.11.2021, când a fost emis Ordinul Prefectului - Judeţul O nr.

X, comunicat către Consiliul Local M la data de 09.11.2021, astfel încât interdicţia este aplicabilă până la data de 08.11.2024, o perioadă ulterioară datei depunerii candidaturii şi organizării alegerilor în data de 9 iunie 2024.

Prin urmare, în cazul apelantului, interdicția de a ocupa funcții publice alese pentru o durată prestabilită de trei ani, prevăzută de legislația națională, nu este disproporționată în raport cu încălcarea pe care urmărește să o sancționeze.

Faţă de motivele de apel formulate, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă va fi respins apelul, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei apelate.

Raportat la prevederile art. 54 alin. 8 din Legea 115/2015, prezenta hotărâre se aduce la cunoştinţă biroului electoral de circumscripţie care a pronunţat hotărârea atacată, în vederea definitivării candidaturilor.

Data publicarii pe portal: 17.06.2024