Sentință civilă nr. 602 din 07.12.2023

Prin sentinţa civilă nr. X din data de 14.01.2022, Tribunalul Bucureşti - Secţia a-V-a civilă a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Sănătății, cu sediul în București şi excepția necompetenței teritoriale.

A dispus declinarea cauzei privind pe reclamanţii M A R şi M D A, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean O şi Spitalul Judeţean de Urgenţă S, având ca obiect „acţiune în răspundere delictuală”, spre competentă soluționare către Tribunalul Olt.

Pentru a pronunţa acesta soluţie a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București-Secția a V-a civilă la data de 8.03.2021, reclamanții M D A și M A R au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Judeţean O, Ministerul Sănătăţii şi Spitalul Judeţean de Urgenţă S să pronunțe o hotărâre prin care să fie obligați aceștia din urmă la plata sumei de 300.000 euro, cu titlu de daune morale.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că mama lor, C O R, angajat al pârâtului Spitalul Judeţean de Urgenţă S a decedat în timpul serviciului, la data de 04.03.2018, urmare a faptei săvârșite de numitul G G, infirmier în cadrul aceleiași unități medicale.

Acesta din urmă a procedat la curmarea propriei vieți ulterior.

Mai arată că acesta a fost pacient al pârâtului Spitalul Judeţean de Urgenţă S, la secția psihiatrie, fiind tratat pentru tulburare organică de personalitate fond mixt cu decompensări depresive disforice frecvente.

Având în vedere că fapta ilicită a fost săvârșită cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu, apreciază incidente în cauză prevederile art. 1373 C.civ.

În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 1349 și urm. C.civ, Lg 95/2006.

Pârâtul Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării cererii, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesual pasive, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii.

Pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă S a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii.

Pârâtul Consiliul Judeţean O a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii.

Analizând excepţia necompetenţei materiale concomitent cu excepția lipsei calității procesual pasive, faţă de prevederile art. 130 alin 2 rap la art. 131 corob. cu 112 alin 2 C.proc.civ, tribunalul a reţinut temeinicia acestora.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat instanței să fie obligați pârâții la recunoașterea dreptului la daune morale pentru repararea prejudiciului încercat urmare a faptei ilicite săvârșite de numitul G G, în calitate de prepus al Spitalului Judeţean de Urgenţă S.

Potrivit art. 112 alin 2 C.proc.civ, în cazul în care un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării instanței competente pentru el, oricare dintre pârâți poate invoca necompetența, ceea ce presupune soluționarea concomitent a acestei excepții cu cea privind lipsa calității procesual pasive.

În atare situație, fiind creat cadrul legislativ spre a permite o astfel de abordare, Tribunalul Bucureşti a constatat că excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Sănătății este întemeiată şi a fost admisă.

Astfel, arată că acest pârât nu are sediul în S, locul săvârșirii pretinsului fapt ilicit.

Calitatea procesual pasivă presupune să se verifice identitatea între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.

Cum a arătat, reclamanții justifică legitimarea procesual pasivă a pârâtului Ministerul Sănătății în virtutea prevederilor Lg. 95/2006, fără însă a lămuri sub ce formă.

În realitatea, acțiunea este construită în sensul prevederilor art. 1349 și urm C.civ, adică în dovedirea îndeplinirii condițiilor privind atragerea răspunderii civile delictuale a pârâților pentru fapta prezumtiv ilicită săvârșită de numitul G G, în prezent decedat.

Art. 1357 alin 1 C. civ. prevede că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, în vreme ce alineatul al doilea statuează că autorul este responsabil pentru cea mai ușoară culpă.

Astfel, răspunderea civilă delictuală presupune un raport juridic obligaţional care izvorăşte dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, raport în care autorul faptei ilicite sau o altă persoană chemată să răspundă are obligaţia de a repara paguba pricinuită.

Pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală este necesar ca prejudiciul să fi fost produs printr-o faptă ilicită.

Termenul de ilicit, prin el însuşi, evocă ideea de comportare nepermisă, neîngăduită, adică o contrarietate cu o normă de conduită.

Fapta ilicită poate fi definită ca orice acţiune sau inacţiune care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane.

Așadar, fapta ilicită este legată indisolubil de persoana care se pretinde a fi victima faptei ilicite.

Or, prin descrierea împrejurărilor de fapt ale cauzei, reclamanții nu au fost în măsură să identifice natura faptei, acțiune sau omisiune, imputată pârâtului Ministerul Sănătății, aflată în contrarietate cu o normă de conduită, care să antreneze crearea unui raport juridic în plan procesual civil.

În consecință, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Ministerul Sănătății, reținând că nici măcar reclamanții nu individualizează un raport juridic obligațional față de această entitate.

Simpla calitate de minister de resort în raport de o entitate aflată în subordonare funcțională, fiind unitate medicală, nu justifică introducerea sa în cauză.

Ministerul Sănătății nu poate fi ținut responsabil pentru acțiunea sau inacțiunea unei persoane fizice cu care nu are absolut nici un raport juridic.

În concluzie, a statuat asupra lipsei de legitimitate procesual pasivă.

Așadar, a reţinut că pârâtul Ministerul Sănătății nu are calitate procesual pasivă, fiind chemat în mod fictiv, iar ceilalți doi pârâți, Consiliul Judeţean O şi Spitalul Judeţean de Urgenţă S își au sediul în orașul S, în raport de regula generală în materie de competență teritorială, inserată de prevederile art. 107 C.proc.civ, dar și de dispozițiile privind competența alternativă, respectiv art. 113 alin 1 pct 9 C.proc.civ, a dispus declinarea competenței de soluționare către Tribunalul Olt, instanță căreia îi revine competența indiferent de criteriul avut în vedere.

La data de 11.03.2022 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt - Secţia I civilă, sub numărul X/3/2021.

Prin rezoluția din data de 14.03.2022 s-a stabilit termen de judecată la data de 14.04.2024, când s-a dispus citarea părţilor.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat obligarea pârâţilor Consiliul Judeţean O şi Spitalul Judeţean de Urgenţă S la repararea prejudiciului cauzat prin fapta penală rezultată prin uciderea mamei acestora, C O R, la data de 04.03.2018, cu consecinţa acordării de daune morale, în cuantum de 300.000 euro, respectiv câte 150.000 euro pentru fiecare reclamant, aceştia având calitate de fii ai defunctei.

In fapt, mama reclamanţilor, C O R, angajată în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă S - Secţia de Psihiatrie - Cronici, din anul 2002, în timpul serviciului, la data de 04.03.2018 a fost omorâtă de G G, infirmier în cadrul aceleiași unităţi medicale.

Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt din data de 29.06.2018, dispusă în dosarul nr.

X/P/2018, s-a constat că la data de 04.03.2018, organul de cercetare specializat fiind sesizat telefonic, de către IPJ Olt, cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orelor 24.00-01.00, numitul G G din Mun.

S, jud.

O, a exercitat acţiuni de agresiune fizică asupra victimei C O R, din aceeași localitate, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în cadrul SJU S - Secţia Psihiatrie, prin multiple acţiuni de înjughiere a acesteia cu folosirea unui cuţit, cauzându-i leziuni care au condus la decesul victimei.

Prin ordonanţa din data de 04.03.2018, unitatea de parchet a dispus începerea urmăririi penale în cauză, cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. 1 C.pen, iar prin ordonanţa de la aceeaşi dată, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de omor prevăzută de art. 188 alin. 1 C. pen, în infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. 1 C.pen raportat la art. 189 alin. 1 lit. a, h C.pen.

Din cuprinsul procesului-verbal de cercetare la faţa locului, încheiat la data de 04.03.2018, rezultă că dr.

T M, din cadrul SJU S - Secţia Psihiatrie a sesizat faptul că în Salonul de Tratament al Secţiei de Psihiatrie, situat la etajul 2, uşa este închisă, iar în interior, este posibil să fie victime, doi angajaţi ai unităţii.

Cu ocazia deplasării la faţa locului, în centrul salonului, au fost identificate cadavrele victimei C O R şi al autorului G G, acesta din urmă, având în mâna dreaptă, un cuţit, tip briceag, cu lamă rabatabilă, care prezenta pe întreaga suprafaţă, pete de culoare brun roşcat, cu aspect de sânge, fiind ridicat şi ambalat în plicul numerotat cu 5.

Ambele cadavre prezentau multiple plăgi tăiate la nivelul corpului.

Din cuprinsul raportului de expertiză medico-legală autopsie nr.

X/A3/80/05.03.2018 emis de SJML Olt la data de 06.06.2018, rezultă că moartea numitei C O R a fost violentă, s-a datorat hemoragiei interne şi externe, consecinţa multiplelor plăgi, tăiate-înţepate cervicale, cu afectare de vase mari ale gâtului şi plăgi tăiate-înţepate penetrante toracice, cu afectare de organe interne (arteră aortă, pulmon, ficat).

Leziunile de violenţă s-au putut produce prin loviri repetate cu corp tăietor-înţepător (tip cuţit cu un tăiş), în condiţiile unei agresiuni individuale, iar între leziunile de violenţă şi moartea victimei, există legătură de cauzalitate de tip direct şi necondiţionat.

Din cuprinsul raportului de expertiză medico-legală autopsie nr.

X/A3/79/05.03.2018 emis de SMJL Olt la data de 26.06.2018 rezultă că moartea numitului G G a fost violentă, s-a datorat hemoragiei interne şi externe, urmare a unui politraumatism cu multiple plăgi tăiate-înţepate, penetrante, cervico-toracice şi antebraţe, cu interesare vasculară şi de organisme interne (plămâni), cu hemotorax consecutiv.

Leziunile traumatice cu caracter vital s-au putut produce cu un corp tăietor-înţepător sau similar, în condiţiile unei autoagresiuni, iar între leziunile traumatice şi deces există legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, respectiv N T, B M şi T V M, rezultă că în noaptea de 03-04.03.2018, în timp ce autorul şi victima se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în cadrul SJU S - Secţia de Psihiatrie, în Cabinetul Salon Tratament, fără să existe anterior, vreun conflict fizic sau verbal între aceştia, s-a auzit zgomot şi un glas de femeie, iar la scurt timp, martorii N T, împreună cu B M, s-au deplasat la uşa cabinetului respectiv, au ciocănit, şi, întrucât uşa era încuiată, au anunţat-o pe martora T V M, după ce în prealabil încercaseră să o contacteze telefonic pe victimă, care nu a răspuns.

În continuare, i-au strigat pe victimă şi pe autor, însă nu a răspuns nimeni, în timp ce telefonul victimei, care apelat de către B M, se auzea în salon, fară să răspundă vreo persoană.

Martora B M a încercat să descuie uşa de acces în salon, dar nu a reuşit, motiv pentru care au anunţat organele de poliţie şi Serviciul de Ambulanţă, iar după aproximativ 10-15 min, au sosit 3 lucrători de poliţie care nu au spart uşa, deoarece au precizat că nu au voie.

La scurt timp, au sosit mai mulţi pompieri care au spart uşa, ocazie cu care au constatat că cele două persoane, se aflau pe podea, prezentând multiple leziuni traumatice, medicul de pe ambulanţă, constatând decesul acestora.

Cu privire la mobilul comiterii infracţiunii, autorul a scris două bilete, în care nu a menţionat un motiv clar pentru care a recurs la acest gest, însă a adresat injurii, atât victimei, cât şi unui lucrător de poliţie, din cadrul DGA - SJA Olt, care a încercat „să-1 facă de bani” şi de asemenea, cei doi „mă puneau să omor” două cadre medicale din cadrul Secţiei de Psihiatrie, însă nu a dus la îndeplinire fapta pentru că victima „s-a dat de gol în ce de-al doilea bilet, anexat în copie la dosar, a menţionat că „ a recurs la acest gest”, deoarece a fost „umilit în cel m-ai cumplit mod” de către victimă şi de către acest lucrător de poliţie, fiind „urât de toată lumea din cauza lor”, având regrete că nu poate să-1 omoare şi pe acesta.

G G, imediat după săvârşirea infracţiunii de omor calificat asupra victimei C O R, s-a sinucis cu acelaşi cuţit, acţiunea penală nemaifiind exercitată întrucât a intervenit decesul autorului.

Autorul G G a fost angajat, ca infirmier în Spitalului Judeţean de Urgenţă S - Secţia de Psihiatrie - Cronici, în condiţiile în care acesta fusese internat anterior, în acelaşi spital cu diagnosticul - tulburare organică de personalitate fond mixt cu decompensări depresive disforice frecvente, la externare starea acestuia fiind ameliorată.

Acesta a fost internat de 2 ori la Secţia de Psihiatrie din cadrul SJU S, în anul 2014 şi 2015 în acest context, fostul pacient al Secţiei de Psihiatrie, G G a fost angajat ca infirmier, fiind de notorietate faptul că acesta prezenta grave tulburări psihice - sindrom depresiv, fiind reclamat de mai multe ori pentru comportamentul său în timpul serviciului, însă reprezentanţii SJU nu au reacţionat în niciun fel.

Conducerea SJU S nu a ajutat în niciun fel familia victimei C O R, deşi se cunoştea faptul că acesta are doi copii, ambii încredinţaţi spre creştere şi educare mamei potrivit sentinţei civile nr.

X/12.12.2002 pronunţată de Judecătoria S, care la data decesului mamei erau în vârstă de 17 ani şi respectiv 20 de ani, însă urmau cursuri şcolare.

Tatăl, M V lucra în Italia, iar copii se aflau exclusiv în grija mamei.

Nu s-au adresat nici măcar condoleanţe, încercând să ascundă disfuncționalitățile de serviciu de la nivelul spitalului.

Având în vedere faptul că fapta autorului a fost comisă, în timpul serviciului victimei, dar şi al acestuia, cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu, consideră că în cauză sunt incidente disp. art. 1373 C.civ.

Articolul 1373, ca parte a răspunderii pentru fapta altuia, răspunderea comitenţilor pentru prepuşi, prevede că : „Comitentul este obligat sa repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de cate ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.”; „este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercita direcţia, supravegherea si controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul sau ori al altuia.

Contractul individual de muncă este izvor al raportului de prepusenie: Raportul de prepusenie este un raport juridic.

Raportul de prepuşenie se naşte dintr-un contract încheiat intre comitent si prepus; este vorba despre contractul individual de munca dintre un angajator si salariatul său al aceluiaşi articol următoarele: „în ipoteza în care fapta prejudiciabila a prepusului are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate de comitent, acesta din urmă are obligaţia de a repara prejudiciul.

În ceea ce priveşte Consiliul Judeţean O acesta este ordonator de credite pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă S. (Legea 273/2006), iar în ceea ce privește Ministerul Sănătăţii, să se aibă în vedere disp.

Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Cu privire la existenţa şi întinderea prejudiciului moral, solicită să se aibă în vedere faptul că dauna morală a fost apreciată în doctrină ca fiind „orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane” (Rene Savatier, „La theorie des obligations.

Vision juridique economique" Dalloz.Paris. 1969, pag.344) sau „prejudicial care rezultă dintr-o atingere adusă intereselor personale şi care se manifestă prin suferinţă fizică sau morală pe care le resimte victim „(Pierre Tercier "Contribution a l etude du tort moral et dereparation en droitsuisse” Edition.

Universitaries.

Frribourg.

Suisse,a971, pag.14).

Prin urmare, despăgubirea persoanelor prejudiciate, în limita obligaţiilor legale trebuie să asigure o despăgubire justă şi completă a prejudiciului moral cauzat acestora în urma producerii în urma decesului mamei, în condiţiile în care cei doi copii ai victimei au rămas în grija rudelor.

Apreciază că, raportat la suferinţele psihice produse, reclamanţii au dreptul la o despăgubire morală corespunzătoare, care, să reflecte situaţia în care au rămas fără mamă, suferinţele prin care au trecut şi prin care trec şi în prezent, întrucât sunt lipsiţi de suportul moral şi material al mamei, care a decedat prin moarte violentă.

Este adrevărat că suferinţele psihice nu pot fi cuantificate cu exactitate, însă trebuie să se asigure un echilibru raportat la suferinţele psihice ale copiilor victimei şi cuantumul daunelor morale.

In aceeaşi ordine de idei, potrivit jurisprudenţei CEDO, la aprecierea gradului de atingere a valorilor sociale ocrotite se impune examinarea cazului concret, avându-se în vedere poziţia socială a persoanelor prejudiciate, calitatea acestora, intensitatea legăturilor de familie şi gravitatea urmărilor produse.

Aşadar, încălcarea acestor valori generează dreptul şi obligaţia la repararea consecinţelor şi chiar dacă s-a statuat că prejudicial nepatrimonial, nu are un conţinut economic, evaluarea acestuia nu înseamnă stabilirea echivalenţei în bani a valorilor încălcate prin fapta ilicită, stabilindu-se că atingerile aduse acestei valori permit aprecierea intensităţii şi gravităţii lor în raport de toate împrejirările cauzei, de modul de acţiune şi de consecinţe.

Astfel, deşi nu este vorba de o reparare propriu-zisă, respectiv o repunere în situaţia anterioară, care de altfel nici nu este poisibilă, dauna morală are doar menirea de a uşura suferinţele persoanelor prejudiciate, pricinuite de suferinţele psihice, precum şi de consecinţele atrase în viaţa de familie.

Faţă de toate aceste considerente, solicită obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului cauzat prin fapta penală rezultată prin uciderea mamei acestora, C O R, la data de 04.03.2018, cu consecinţa acordării de daune morale, în cuantum de 300.000 euro, respectiv câte 150,000 euro pentru fiecare reclamant, având calitate de fii ai defunctei.

În drept invocă dipoz. art. 1349, art. 1355, art, 1357, 1358, 1365, 1381-1395 C. civ,, Legea nr. 273/2006, Legea 95/2006, art. 192 şi urm. C. proc. civ.

Pârâtul Spitalul Județean de Urgenţă S, a formulat întâmpinare prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

1. Pe cale de excepţie să se admită excepţia lipsei competenţei materiale a Tribunalului Bucureşti;

2. Pe fondul cauzei să se respingă cererea ca neîntemeiată şi nelegală;

3. Obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu acest proces.

Pe cale de excepţie invocă excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bucureşti având în vedere prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 din noul C.pr.civ.; competenţa teritorială de soluţionare a cererilor ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit este alternativă între instanţa domiciliului pârâtului, instanţa in circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta ilicită şi instanţa în raza căreia s-a produs prejudiciul, toate instanţele fiind deopotrivă competente să judece pricina.

Dispoziţiile art. 116 din Noul Cod de procedură civilă conferă reclamantului beneficiul alegerii instanţei la care înţelege să introducă acţiunea, astfel că instanţa va deveni competentă să soluţioneze litigiul cu care a fost investit cum rezultă din Decizia nr. 905 din 18 martie 2014 pronunţată Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin cererea de chemare în judecată instanţa a fost investită cu o cerere în răspundere civilă delictuală ce derivă dintr-o faptă penală, iar domiciliul pârâtului se află în municipiul S, fapta ilicită s-a produs în municipiul S, iar prejudiciul s-a produs în mun.

R V(locuinţa reclamantului) şi mun.

S(locuinţa reclamantei).

În fapt, C O R şi G G au fost salariaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă S la Secţia Psihiatrie.

În data de 04.03.2018 cei doi salariaţi se aflau de serviciu în cadrul secției Psihiatrie, când Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a fost sesizat, cu privire la faptul că, în jurul orelor 24:00 - 01:00, numitul G G a exercitat agresiune fizică asupra victimei C O R în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin multiple acţiuni de înjunghiere folosirea unui cuţit, cauzându-i leziuni ce au dus la decesul victimei.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a dispus clasarea cauzei, conform Ordonanţei din data de 29.06.2018 dispusă în dosarul nr.

X/P/2018, cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 188 aii. 1 Cp. rap. art. 189 alin. 1 lit. a, h Cp. de către numitul G G, decedat la data de 04.03.2018, asupra victimei C R, decedată la data de 04.03.2018.

Din acesta Ordonanţă rezulta că între victima C O R şi G G exista mai mult decât o relaţie de serviciu, deoarece îşi făceau deseori cadouri „una din fetele autorului, i-a precizat martorei, faptul că aceasta a primit cadou, un telefon mobil marca Philips, de la victima C O R”, probabil o relaţie de strânsă prietenie sau concubinaj.

Domnul G G a fost angajat în cadrul Spitalului Judeţean S la data de 24.05.1993, dată la care a fost încheiat contractul individual de muncă nr.

X, în funcţia de infirmier la secţia Psihiatrie.

La data de 25.05.1993 a fost efectuat controlul medicii la încadrarea în muncă, conform Fişei nr.

X/25.05.1993, iar rezultatul a fost că starea sănătăţii permite exercitarea meseriei de infirmier.

Afirmaţiile reclamanţilor privind internarea acestuia în secţia Psihiatrie înainte de angajarea acestuia la S.J.U.

S nu sunt susţinute de probe.

Potrivit noului Cod de procedură civilă cel ce face o afirmaţie trebuie să o dovedească.

Mai mult de atât fişele de aptitudini eliberate de Medicina muncii ale salariatului G G din anii 2014, 2016, 2017 eliberate în urma efectuării controlului medical periodic arată că a fost apt să desfăşoare activitatea de infirmier la secţia Psihiatrie a unităţii pârâte.

Pentru a stabili dacă răspunderea poate fi angajată în calitate de comitent, esenţială este împrejurarea dacă a existat o legătură între fapta ilicită cauzatoare de prejudicii şi atribuţiile de serviciu sau scopul funcţiei de infirmier ale ale prepusului G G.

Pârâta consideră că fapta cauzatoare de prejudcii, în acest caz agresiunea fizica, nu a avut loc în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau cu scopul îndeplinirii funcţiei de infirmier încredinţate.

Între S.J.U.

S şi prepusul său G G a existat un raport juridic de muncă care a luat naştere prin încheierea unui contract individual de muncă, iar drepturile şi obligaţiile privind relaţiile de muncă dintre angajator şi salariat sunt prevăzute în Titlul II, Capitolul II din Legea 53/2003 - Codul muncii.

Raporturile juridice de muncă se caracterizează printr-un mod specific de subordonare a salariatului încadrat în colectivul de muncă şi în structura organizatorică proprie a angajatorului, faţă de acesta.

Salariatul se supune disciplinei muncii impusă de angajator.

Atribuţiile de serviciu ale salariatului au fost stabilite prin fişa postului, anexă la contractul individual de muncă, dar prin aceasta nu au fost stabilite atribuţii privind prestarea unor activităţi ilicite sau imorale, ceea ce este şi interzis de Codul muncii.

Fişa postului a fost comunicată salariatului G G la data de 31.08.2017 şi cuprinde informaţiile generale privind postul, condiţile specifice pentru ocuparea postului, descrierea sarcinilor ce revin postului, responsabilităţi generale, responsabilităţi privind infecţiile nosocomiale, atribuţii comune în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, situaţii de urgenţă şi gestionarea deşeurilor pentru salariaţii cu funcţii de execuţie, responsabilitatea implicată de post sfera relaţională.

În exercitarea atribuţiilor de serviciu ce i-au fost încredinţate salariatului G G în scopul îndeplinirii funcţiei de infirmier nu există vreo atribuţie în legătură cu agresiunea fizică asupra pacienților sau colegilor de serviciu, agresiune ce a dus la săvârşirea infracţiunii de omor calificat aşa cum dispune ncp civ. in art. 1373 al. 3) „Comitentul nu răspunde dacă dovedeşte că victima cunoştea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârşirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acţionat fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.

Pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, salariatul nu a menţionat clar, în cele două bilete lăsate, motivul pentru care a recurs la acest gest, dar a specificat că a fost umilit de către victimă şi un lucrător de poliţie fiind „urât de toată lumea din cauza lor", având regrete că nu poate să îl omoare şi pe acesta.

Din aceste declaraţii şi din încadrarea juridică a faptei, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, în infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 188 al. 1 Cp. raportat la art. 189 al. 1 lit. a C.

P. reiese că acesta şi-a premeditat fapta şi a acţionat fară nicio legătură cu atribuţiile de serviciu sau cu scopul funcţiei de infirmier.

În noaptea producerii evenimentului, victima C R a acceptat să rămână singură în sala de tratamente cu infirmierul G G după ce au servit cafeaua împreună cu ceilalți doi angajaţi cu care erau de serviciu, asistenta medicală B M şi brancardierul N T.

Aceasta cunoștea faptul că infirmierul, cu care a rămas singură în sala de tratamente, acţiona în afara atribuţiilor de serviciu, în interesul său personal - acesta a săvârşit fapta ilicită cu scopul de a se răzbuna pe colega sa de serviciu deoarece fusese umilit de aceasta şi era urât de toată lumea.

Solicitarea reclamanţilor privind repararea prejudiciului cauzat prin fapta penală, cu consecinţa acordării de daune morale în speţa de faţă nu este justificată, susţinerile acestora fiind nefondate şi se impune respingerea acţiunii ca neîntemeiate, pentru lipsa culpei părţii pârâte şi pentru lipsa raportului între fapta ilicită cauzatoare de prejudicii şi atribuţiile de serviciu sau scopul funcţiei de infirmier.

Pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală, potrivit art. 1357 C. civ. trebuie întocmite cumulativ patru condiţii: existenţa prejudiciului, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia.

Prejudiciul moral solicitat, în sumă de 300.000 lei, pentru suferinţe psihice produse, în urma decesului mamei reclamanţilor, solicita să se constate că acestea nu sunt dovedite, iar obligaţia reclamatului era de a-şi dovedi susţinerile.

Reclamanţii solicită a se acorda daune morale pentru prejudiciul nepatrimonial suferit, dar nu a facut nicio dovadă, prin cererea de chemare în judecată, chiar dacă acesta nu poate fi evaluat în bani.

Pentru a fi dovedit prejudiciu moral suferit este necesară întrunirea cumulată a următoarelor condiţii: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

Reclamanții nu dovedesc suferințele psihice resimțite ca urmare a încălcării drepturilor personale nepatrimoniale, a căror reparare le solicită în instanţă.

Din cele menţionate mai sus rezultă că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute la art. 1349, 1357 din Ncc şi solicită instanţei să respingă această solicitare ca fiind neîntemeiată.

În drept, invocă prevederile 205 NCPC, 1349, art. 1357, 1373 C. Civ.

În probatoriu înţelege să se folosească de proba cu înscrisuri.

Pârâtul Consiliul Judeţean O, a formulat întâmpinare prin care solicită pe cale de excepție, respingerea cererii de chemare în judecată pentru lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Judeţean O, iar pe fond respingerea cererii ca neîntemeiată şi nelegală pentru următoarele:

Invocă lipsa capacității procesuale pasive a sa pentru următoarele considerente:

Temeiul legal al acţiunii în răspundere civilă delictuală formulată având ca obiect răspunderea comitentului pentru fapta prepusului îl reprezintă prevederile art. 1373 din Noul Cod Civil.

Se precizează în acţiune că un contract individual de muncă este izvor al raportului de prepuşenie.

Reclamanţii invocă în acest sens prevederile art. 1373 alin. (11 din Noul Cod Civil, potrivit cărora: ”Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.”

Acesta este şi motivul pentru care pârâtul în prezenta cauză este Spitalul Judeţean de Urgenţă S, care a derulat un contract individual de muncă cu autorul G G, şi anume contractul individual de muncă nr.

X/24.05.1993 (pe care îl anexează în copie certificată „conform cu originalul”), acesta fiind încadrat pe funcţia de infirmier la Secţia Psihiatrie.

Este evident că în situaţia în care se invocă ca temei legal al acţiunii în răspundere civilă delictuală prevederile art. 1373 alin. (1) din Noul Cod Civil, şi anume răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, pârât în acest caz ar trebui să fie Spitalul Judeţean de Urgentă S, întrucât acesta a fost angajatorul autorului în baza contractului individual de muncă nr.

X/24.05.1993, acesta fiind încadrat infirmier la Secţia de Psihiatrie - Cronici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă S la data săvârşirii faptei.

Reclamanţii au apreciat că în acest dosar are calitate procesuală pasivă şi Consiliul Judeţean O deoarece acesta este ordonator principal de credite pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă S în baza Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările si completările ulterioare dar şi Ministerul Sănătăţii, în baza Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.

Din punctul său de vedere Consiliul Judeţean O nu are calitate procesuală pasivă în acest dosar pentru următoarele motive:

Temeiul legal al acestei acţiuni îl reprezintă prevederile art. 1349, art. 1355, art. 1357. art. 1358. art. 1365, 1373 alin. (1) şi alin. (2) si art. 1381- 1395 din Noul Cod Civil, prin urmare, comitent în sensul acestor prevederi legale este Spitalul Judeţean de Urgentă S, iar autorul G G a avut calitatea de prepus întrucât la data săvârşirii faptei era încadrat în baza contractului individual de muncă nr.

X/24.05.1993 pe funcţia de infirmier la Secţia de Psihiatrie – Cronici personalitate juridică, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Olţ, cu organigramă şi stat de funcţii proprii.

Astfel, potrivit prevederilor art. 190 alin. (I) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare: „Spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare.

Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestaţii efectuate pe bază de contract şi din alte surse conform legii.”

În temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 529/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2010, prin Hotărârea Consiliului Judeţean O nr. 91/24.06.2010, a fost aprobat transferul de la Direcţia de Sănătate Publică O la Consiliul Judeţean O a managementului asistenţei medicale a unităţilor sanitare publice prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr 529/2010, poziţia 248 - Spitalul Judeţean de Urgenţă S.

Transferul managementului Spitalului Judeţean de Urgenţa S la Consiliul Judeţean O s-a realizat prin protocolul de predare — preluare nr. X38/6457 din 16.08.2010, încheiat între Direcţia de Sănătate Publică O şi Consiliul Judeţean O.

În prezent, Spitalul Judeţean de Urgenţă S funcţionează conform organigramei şi statului de funcţii aprobate prin Hotărârea Consiliul Judeţean O nr. 13/30.01.2020, cu modificările şi completările ulterioare şi care o anexează în copie certificată „conform cu originalul.”

Organigrama şi statul de funcţii pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă S au fost aprobate prin Hotărârea Consiliului Judeţean O nr. 13/30.01.2020, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate prevederile art. 15 lit. a) - c) din Normele metodologice de aplicare Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale, aprobate prin Hotărârea Guvern nr. 56/2009, cu modificările şi completările ulterioare, ulterioare, potrivit cărora „Autoritatea administraţiei publice locale, prin structura cu atribuții specifice în domeniu, are următoarele competenţe:

a) aprobă statele de funcţii ale unităţilor sanitare subordonate, cu încadrare normativele de personal şi în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat;

b) aprobă modificarea statelor de funcţii aprobate;

c) aprobă organigrama şi modificarea acesteia;

d) înaintează Ministerului Sănătăţii, în vederea obţinerii avizului conform, propunerile managerului unităţii privind modificarea structurii organizat reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului şi a denumirii pentru unităţile sanitare cu paturi al căror management a fost transferat, pentru aprobarea acestora”.

Din cele prezentate mai sus rezultă ca Spitalul Judeţean de Urgenţă S este o instituţie publică, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Consiliului Judeţean O cu organigramă si stat de funcții care se aprobă prin hotărâre de către Consiliul Judeţean O.

Consiliul Judeţean O, în calitate de ordonator principal de credite, acordă sprijin financiar Spitalului Judeţean de Urgenţă S conform prevederilor art. 198 alin 1 din Legea nr.95/2006 cu modificările si completările ulterioare.

Având în vedere cele menționate mai sus, a solicitat admiterea excepției să se constate că pârâtul Consiliul Judeţean O nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecăţii şi pe fond respingerea ca neîntemeiată şi nelegală.

Cercetarea judecătorească în faţa Tribunalului Olt:

La termenul din 14.04.2022, instanta a admis exceptia lipsei calității procesuale pasive a Consiliul Judeţean O cu motivarea că, faţă de temeiul invocat, al raspunderii civile delictuale, exista un singur comitent si anume Spitalul Judeţean O.

De asemenea, a constatat că Tribunalul Bucuresti a admis exceptia lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii, astfel că în cauza au rămas conceptate ca părti – cei doi reclamanți M A R şi M D A şi pârâtul Spitalul Județean de Urgenţă S.

La termenul din 14.04.2022, din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către partea pârâtă, Spitalul Județean de Urgenţă S, pentru a comunica: fisa medicala a agresorului; date despre când a fost internat; ce fel de tratament a urmat, daca era în continuarea tratamentului; dacă se cunoaște cine era medicul său de familie; actele care au stat la baza fiselor de aptitudini.

În urma răspunsului înaintat de către partea pârâta Spitalul Județean de Urgenţă S, la termenul din data de 12.05.2022, din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către medicul de familie, N C-Cabinet în comuna D, județul O, pentru a comunica relații cu privire la starea de sănătate a numitului G G, dacă i s-au prescris medicamente cu privire la starea acestuia psihică, rețete în acest sens, dacă urma vreun tratament şi ce alte date mai cunoaște despre acesta.

La termenul din data de 22.09.2022 s-a dispus suspendarea cauzei potrivit dispoziţiilor art. 411 alin1 lit. 2 NCPC, pentru că părţile, legal citate, nu s-au prezentat în cauză, iar din verificarea actelor dosarului a rezultat că nu s-a formulat cerere de judecare în lipsă.

La data de 09.02.2023 s-a solicitat de către reclamanți repunerea cauzei pe rol, iar prin rezoluţia din aceeași dată s-a stabilit termen de judecată la data de 23.03.2023 pentru a se pune în discuție cererea de repunere pe rol.

S-au încuviințat şi administrat probele, s-a procedat la audierea martorului propus de reclamanți, C E A A, declarație atașată dosarul cauzei.

De asemenea s-a administrat şi proba cu martorii, T V şi M şi B M, citaţi din oficiu.

A fost solicitat şi dosarul penal X/P/2018 spre observare.

Analizând întregul material probator aflat la dosarul cauzei, instanța va reține următoarele:

Reclamanții M D A și M A R au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă S să pronunțe o hotărâre prin care să fie obligat acesta la plata sumei de 300.000 euro, cu titlu de daune morale deoarece mama lor, C O R, angajat al pârâtului Spitalul Judeţean de Urgenţă S a decedat în timpul serviciului, la data de 04.03.2018, urmare a faptei săvârșite de numitul G G, infirmier în cadrul aceleiași unități medicale, invocând prevederile art. 1373 C.civ.

Având în vedere că fapta ilicită a fost săvârșită la 04.03.2018, instanța constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod civil.

Tribunalul urmează a analiza condițiile referitoare la răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, astfel cum au fost invocate de reclamanți.

Dispoziții incidente:

Art. 1.373. - (1) Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredințate.

(2) Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul său ori al altuia.

(3) Comitentul nu răspunde dacă dovedeşte că victima cunoştea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârşirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acţionat fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredințate.

Tribunalul reține că pe lângă condiţiile generale ale răspunderii delictuale(prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite şi prejudiciabile), se mai adaugă două condiţii pentru admisibilitatea acţiunii privind răspunderea comitentului(pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă S) pentru faptele prepusului(G G): cel pentru care răspunde (prepusul) să se afle într-un raport de prepuşenie cu cel care răspunde (comitentul) și fapta păgubitoare să fi fost săvârşită de prepus în îndeplinirea funcţiilor încredinţate.

Dacă sunt îndeplinite aceste condiţii, comitentul apare în raporturile cu victima(prin moştenitorii reclamanţi) ca un garant al consecinţelor negative suferite de aceasta, ca urmare a faptei prepusului, fundamentul actual al răspunderii comitenţilor constând în ideea de garanţie obiectivă.

Având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile generale ale răspunderii delictuale, instanţa va trece la analiza condiţiilor specifice răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.

Instanţa urmează a verifica mai întâi dacă între pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă S şi G G a existat un raport de prepuşenie.

Pentru stabilirea raportului de prepuşenie, importantă este identificarea persoanei în interesul căreia se desfăşoară activitatea şi care, la momentul săvârşirii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, avea autoritatea de a da instrucţiuni şi directive celui care îndeplinea atribuţiile încredinţate, de a-i supraveghea, îndruma şi controla activitatea desfăşurată în exercitarea acestor atribuţii

Ceea ce este definitoriu pentru calităţile de comitent şi prepus este existenţa unui raport de subordonare care îşi are temeiul în împrejurarea că, pe baza acordului dintre ele, o persoană juridică a încredinţat unei persoane fizice o anumită funcţie, o anumită însărcinare, adică toate activităţile necesare pentru îndeplinirea funcţiei sale de infirmier.

Din această încredinţare decurge posibilitatea pentru prima persoană – denumită comitent – de a da instrucţiuni, de a direcţiona, îndruma şi controla activitatea celeilalte persoane – denumită prepus, aceasta din urmă având obligaţia de a urma îndrumările şi directivele primite.

Instanţa reţine că prima condiţie specială este îndeplinită, între pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă S şi G G a existat un raport de prepuşenie, întemeindu-se pe contractul de muncă aflat la fila 108, dosar Tribunalul Bucureşti.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, Tribunalul urmează a analiza dacă fapta ilicită exercitată de G G are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredințate de Spitalul Judeţean de Urgenţă S.

În ceea ce priveşte situatia de fapt, instanța reține că în timpul serviciului, G G, infirmier, a săvârșit o infracțiune - a omorât-o pe colega sa C O R, asistent medical.

Tribunalul mai reţine că între aceștia existau relații de subordonare, victima coordonând activitatea autorului, iar din biletul de adio lăsat de autor nu rezultă că şi-a omorât colega din gelozie aşa cum a susţinut pârâtul(aspect rezultat şi din declaraţiile martorelor audiate), ci din alte motive, autorul făcând referire la „DNA”, la faptul că ar fi vrut să le omoare pe colegele sale M şi A, dar că nu a mai putut pentru că au intrat în puşcărie – „Trebuia să omor pe M şi A, dacă nu reuşeau ei să le bage la puşcărie.”

Analizând aliniatul 1 al art. 1373 NCC, instanța reține că răspunderea comitentului pentru prejudiciul pricinuit de prepuşii săi apare numai dacă fapta săvârşită de prepuşi are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredințate.

Per a contrario, comitentul nu poate răspunde pentru acţiunea prepuşilor săi atunci când aceştia săvârşesc fapte dăunătoare în numele lor personal şi care nu au nicio contingenţă cu exercitarea serviciului.

Temeiul răspunderii comitenţilor pentru fapta cauzatoare de prejudicii a prepuşilor îl constituie obligaţia ce o au de a garanta despăgubirea celor care au suferit daune prin acţiuni comise de prepuşi, atât în exercitarea normală a atribuţiilor specifice funcţiei încredinţate, cât şi, dimpotrivă, prin fapte abuzive, contrare normalei exercitări a funcţiei, ori prin care aceste atribuţii au fost depăşite de prepus.

Pentru angajarea răspunderii comitenţilor este însă necesară, în toate cazurile, existenţa unei legături vădite între funcţia încredinţată şi acţiunea păgubitoare, a unui raport cauzal direct sau de o asemenea conexitate încât exercitarea funcţiei încredinţate prepusului să fi ocazionat, în mod hotărâtor, comiterea faptei.

Comitentul Spitalul Judeţean de Urgenţă S ar putea răspunde pentru tot ceea ce prepusul săvârşeşte în cadrul normal al funcţiei care i-a fost încredinţată, dar şi pentru exercitarea abuzivă a acesteia, sub condiţia însă ca între acest exerciţiu şi funcţie să existe cel puţin o corelaţie necesară, iar fapta ilicită să fi fost săvârşită în interesul comitentului sau cel puţin să existe o aparenţă că este săvârşită în interesul acestuia, că prepusul a acţionat, la momentul săvârşirii faptei prejudiciabile, în legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.

Raportând textul de lege la situatia de fapt, instanţa reţine că omorul exercitat nu face parte dintre situaţiile prevăzute de lege a faptelor abuzive, contrare normalei exercitări a funcţiei încredinţate de comitent, deoarece fapta ilicită şi prejudiciabilă(omorul) nu facea parte din atribuţiile de serviciu ale lui G G, nu a fost o fapta săvârşită în interesul comitentului sau cel puţin să fi existat o aparenţă că aceasta este săvârşită în interesul angajatorului.

Singura legătură cu pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă S este locul comiterii faptei, dar acest aspect nu poate duce la concluzia că fapta are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredințate.

Fapta prepusului a fost premeditată, acesta lăsând un bilet de adio prin care a explicat gestul său, fapta putând fi comisă în orice loc, nefiind legată de atribuţiile sau funcţia prepusului de infirmier.

Pentru existenţa responsabilităţii comitentului, se cere ca alegerea prepusului de către comitent să fi fost liberă şi voluntară şi comitentul să aibă dreptul şi posibilitatea de a supraveghea, de a da instrucţiuni şi chiar ordine în ceea ce priveşte modul în care prepusul urmează a-şi îndeplini atribuţiunile ce i s-au încredinţat; din moment ce una dintre aceste condiţiuni lipseşte, nu mai poate fi vorba de responsabilitatea comitentului.

Astfel, numai în ipoteza în care fapta prejudiciabilă a prepusului are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate de comitent, acesta din urmă are obligaţia de a repara prejudiciul.

Singura situaţie în care poate fi exonerat de răspundere este cea prevăzută de aliniatul 3 al articolului menţionat, aceea în care comitentul dovedeşte că victima cunoştea sau putea să cunoască împrejurarea că prepusul acţionează fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiei încredinţate de comitent în momentul săvârşirii faptei ilicite prejudiciabile.

Sub incidenţa noului Cod civil, conform art. 1.373 alin. (3), comitentul nu va răspunde dacă dovedeşte că victima cunoştea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârşirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acţionat fără nicio legătură cu atribuţiile sau scopul funcţiei încredinţate.

Astfel, dispoziţiile art. 1.373 alin. (3) NCC introduc un criteriu de diferenţiere între situaţiile în care comitentul va trebui sau nu va trebui să răspundă pentru prejudiciile cauzate de prepuşii săi care au acţionat prin depăşirea sau abuzul de funcţii şi atribuţii încredinţate.

În acest sens se apelează la ideea subtilă a aparenţei în drept şi la efectele ei în raportul dintre autorul faptei şi victimă; astfel, victima va beneficia de angajarea răspunderii comitentului numai atunci când acesta nu va dovedi că ea a avut sau putea să aibă cunoştinţă că prepusul a săvârşit fapta «fără nicio legătură cu atribuţiile sau scopul funcţiei încredinţate».

Raportând aceste dispoziţii la situaţia de fapt, instanţa reţine că victima C O R, care avea funcţia de asistent medical şi care era superiorul infirmierului G G cunoştea, la momentul comiterii faptei, că prepusul acţionează fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiei încredinţate de angajator, astfel că ne aflăm în situaţia de excepţie prevăzută de art. 1373 aliniat 3 NCC, singura situaţie când nu poate fi angajată răspunderea comitentului.

Aspectele referitoare la faptul că au existat fişe medicale prin care angajatul G G a fost declarat “apt de muncă” sau că a fost internat de 2 ori chiar la Secţia de Psihiatrie, unde autorul lucra, nu pot duce la concluzia că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii delictuale referitoare la răspunderea comitentului pentru faptele prepusului, deoarece chiar dacă textul de lege prevăzut din Noul Cod civil – 1373 – acoperă aproape toate faptele prejudiciabile exercitate de prepus cu excepţia celor prevăzute de aliniatul 3, totuşi trebuie să se ţină seama că textul de lege nu se referă la orice faptă, ci doar la cele care au legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiei încredinţate de angajatorul-comitent.

În consecinţă, Tribunalul va respinge cererea ca neîntemeiată, reţinând pe de o parte că fapta ilicită exercitată de G G nu are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredințate de Spitalul Judeţean de Urgenţă S şi pe de altă parte că fapta se află în situaţia de excepţie prevăzută de art. 1373 aliniat 3 NCC, singura situaţie când nu poate fi angajată răspunderea comitentului deoarece victima C O R, care avea funcţia de asistent medical şi care era superiorul infirmierului G G cunoştea, la momentul comiterii faptei, că prepusul acţionează fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiei încredinţate de angajatorul Spitalul Judeţean de Urgenţă S.

Data publicarii pe portal: 06.03.2024