Decizie nr. 716 din 14.11.2023

Asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.

X/15 martie 2023 pronunţată de Judecătoria Balş în dosarul nr.

X/184/2021, s-a admis excepţia puterii de lucru judecat invocată de pârâta V C şi s-a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanta D F în contradictoriu cu pârâta V C, având ca obiect revendicare imobiliară.

A fost obligată reclamanta D F la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către pârâta V C, reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin cererea de chemare formulată de reclamanta D F, în contradictoriu cu pârâta V C, a solicitat revendicarea suprafeţei de 1,99 ha cuprinsă în titlul de proprietate nr.

X/36/19.11.2002 emis pe numele S T.

F, precum şi obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu valoarea fructelor obţinute din folosinţa terenului, actualizate cu indicele de inflaţie, până la înapoierea bunului către reclamantă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Balş, sub nr. X/2004, reclamanta S C a chemat în judecată pârâtele D F, S L şi S T, solicitând să se dispună partajarea averii succesorale rămase la decesul defunctei S F.

Prin încheierea din 16.02.2005 a fost admisă în principiu acţiunea reclamantei, s-a constatat deschisă succesiunea defunctei S F, decedată la data de 22.05.2003, s-a constatat că masa succesorală se compune din: ,,o casă cu două camere, acoperită cu ţiglă, cu o suprafaţă construită de 32 mp şi terenul în suprafaţă de 1,99 ha, situat în com.

I J, jud.

O, conform T.P.X/36/19.11.2002.Totodată s-a constatat că moştenitori ai defunctei sunt reclamanta S C şi pârâtele D F, S L şi S T, în calitate de descendenţi de gradul I.

În cauză s-au efectuat două expertize pentru evaluarea casei şi evaluarea terenului.

Prin sentinţa civilă nr.

X/08.06.2005, s-a admis acţiunea civilă, s-au omologat rapoartele de expertiză şi s-a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor, reclamantei din prezenta cerere revenindu-i o suprafaţă de teren extravilan de 0,625 ha, situat în com.

I J şi o sultă în suma de 7.016.400 lei de la Lotul 4 care a fost atribuit numitei S T.

Pârâta V C (S C) a primit lotul nr. 1 compus din terenul intravilan în suprafaţă de 0,1296 mp şi imobilul casă construcţie.

Sentinţa civilă anterior menţionată a rămas definitivă şi irevocabilă prin nerecurare.

Potrivit art. 431 NCPC nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect (reglementarea aspectului pozitiv-puterea de lucru judecat).

Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre judecătorească pronunţată ulterior.

Aşa cum rezultă din jurisprudenţa constată a CEDO, unul din elementele fundamentale ale superiorităţii dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care urmăreşte, între altele, ca soluţia dată şi rămasă definitivă să nu mai fie repusă pe rol (Brumărescu c.României).

În virtutea acestui principiu nici una dintre părţi nu este abilitată să solicite supervizarea unei hotărâri definitive şi executorii doar în scopul obţinerii unei reexaminări a cauzei şi o nouă decizie despre acest subiect.

Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat şi simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere pe acelaşi subiect nu este un motiv suficient pentru rejudecarea unei cauze.

Nu se pot face derogări de la acest principiu decât dacă există motive substanţiale şi imperioase care o cer (Riabykk c.Rusiei), situaţie îndeplinită în cauză.

Instanţa a reţinut că reclamanta nu contestă sentinţa civilă nr. X din 08.06.2005, pronunţată de Judecătoria Balş în dosarul nr.X/2004 şi afirmă că nu a avut cunoştinţă despre existenţa acţiunii de partaj succesoral.

Instanţa a constatat că în prezenta cauză reclamanta D F solicită să se infirme constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă care a constatat că suprafaţa de teren pe care o revendică a făcut parte din masa succesorală a mamei sale defuncte, a fost dispusă ieşirea din indiviziune cu privire la imobilul ce formează obiectul prezentei cereri de chemare în judecată.

Pe de altă parte, referitor la faptul că reclamanta afirmă că nu a ştiut de acţiunea ce a făcut obiectul partajului succesoral, instanţa nu a putut reţine ca reală această susţinere în condiţiile în care aceasta a fost prezentă la interogatoriu şi a depus întâmpinare la dosarul cauzei, aspect ce a reieşit din conţinutul sentinţei civile anterior menţionată, filele 15-17 dosar.

Mai mult prin întâmpinare aceasta a avut posibilitatea să conteste masa partajabilă a defunctei mame.

Potrivit dispoziţiilor art. 563 alin. 1 Cod civil „Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, daca este cazul”.

În conformitate cu dispoziţiile art. 249 C.proc.civ., cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

Astfel, potrivit acestui text de lege, reclamanta trebuia să facă dovada că este proprietarul suprafeţei de teren de 1 ha şi 9900 mp cuprinse în titlul de proprietate nr.

X/36/19 11 2002, iar pârâta este posesorul sau persoana care deţine acest teren fără drept.

Faţă de considerentele anterior expuse, instanţa a admis excepţia puterii de lucru judecat invocată de pârâta V C şi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanta D F în contradictoriu cu pârâta V C având ca obiect revendicare imobiliară.

În baza art.453 alin.1 C.proc.civ. a obligat reclamanta D F la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către pârâta V C, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta D F, solicitând să se constate că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 430 - autoritatea de lucru judecat şi nici ale art. 431 din Codul de procedură civilă, din următoarele considerente:

În primul rând, obiectul cauzei nu îl constituie reluarea acţiunii de partaj judiciar, soluţionată de către Judecătoria Balş în dosarul civil nr. X/2004 şi nu înţelege să atace sentinţa civilă nr. X/08.06.2005, a aceleiaşi instituţii.

Astfel, nu a solicitat „judecarea din nou a unui proces terminat”, aşa cum a reţinut instanţa de fond şi nici „infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă”, ci a solicitat revendicarea de la pârâta V C a suprafeţelor de teren cuprinse în Titlul de proprietate nr.

X/36/ 19.11.2002, respectiv 1 ha si 9900 mp şi obligarea acesteia la plata unor despăgubiri egale cu valoarea fructelor obţinute din folosinţa terenului, actualizate cu indicele de inflaţie, până la înapoierea bunului către apelantă, invocând prevederile art. 563 şi ale art. 566, alin. 2 din Codul civil, din Secţiunea a 2-a, apărarea dreptului de proprietate privată: „Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la persoana care îl reţine fără drept [...] dreptul de acţiune în revendicare este imprescriptibil”.

Pentru a susţine excepţia autorităţii de lucru judecat, pârâta a depus o rezoluţie de la parchet, care nu are nicio legătură cu prezenta cauză şi asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat în niciun fel.

Astfel, solicită să se constate că nu sunt aplicabile, în cauză, condiţiile stabilite de catre legiuitor pentru ca prezenta cauză să fie în situaţia autorităţii de lucru judecat şi, pe cale de consecinţă, să se respingă excepţia invocată de către pârâtă.

Mai mult decât atât, în acţiunea de partaj succesoral soluţionată în anul 2005, pârâta a depus, în copie (întrucât apelanta deţine originalul acestui înscris), Titlul de proprietate nr.

X/36, care fusese emis la data de 19.11.2002, ca urmare a demersurilor efectuate de către părinţii apelantei - S T şi B (fosta S) F, urmare dorinţei lor de a-i lăsa apelantei bunurile ce fac obiectul acestui titlu.

Acesta este obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, întrucât, ca urmare acestui fapt, instanţa a inclus în masa succesorală şi terenurile cuprinse în acest titlu de proprietate, apoi a dispus partajarea întregii mase succesorale, care a revenit, în mare parte pârâtei, care a fost obligată la plata unor sulte către celelalte surori, lucru ce nu l-a făcut nici în prezent.

Aşa cum rezultă din sentinţa emisă în anul 2005, bunurile ce fac obiectul titlului de proprietate de mai sus, au fost atribuite pârâtei şi se află în posesia sa, pe cale de consecinţă, nu trebuie făcută dovada că aceste bunuri sunt în posesia acesteia.

De altfel, pârâta V C nu a depus la dosar niciun înscris (întrucât nu dispune de niciunul) din care să rezulte că nu are în posesie terenurile, că le-ar fi vândut sau înstrăinat în vreun fel, iar instanţa nu i-a cerut, cel puţin să prezinte originalul titlului de proprietate, acesta aflându-se în posesia apelantei.

La dosar se află, într-o copie puţin lizibilă, sentinţa de divorţ a părinţilor părţilor, din anul 1969, în urma căreia, mama părţilor a revenit la numele avut înainte de căsătorie - B C.

F.

Deşi a solicitat instanţei ca pârâta să prezinte o copie mai lizibilă a acestei sentinţe de divorţ, instanţa nu a pus în vedere acest lucru pârâtei, pe cale de consecinţă nu a luat în considerare acest înscris, în care se specifică clar că defuncta S (B C.) F poate locui în acea casă pe toata perioada vieţii sale.

Consideră, de asemenea, că a făcut dovada faptului că este proprietara bunurilor ce face obiectul titlului de proprietate, astfel:

Titlul de proprietate este emis pe numele apelantei - S T. (de la T, numele tatălui său) F şi a fost astfel menţionat tocmai pentru a se face distincţia între numele apelantei şi cel al mamei sale.

De altfel, acest titlu de proprietate nu putea fi emis pe numele mamei apelantei, întrucât terenurile aparţineau tatălui apelantei, care le avea de la părinţii săi, iar mama nu avea niciun bun pe numele ei.

Solicită să se observe că şi Extrasele de carte funciară aflate la dosar, unde se menţionează: „Având în vedere actul administrativ nr.

X/19.11.2002, emis de Comisia Judeţeană O (...) se intabulează dreptul de proprietate din cota de 1/1 asupra Al în favoarea S T.

F”, extrase de carte funciară însoţite de schiţa terenurilor.

Cele de mai sus sunt dovedite şi din înscrisurile emise de către Primăria I J, la solicitarea instanţei, care atestă faptul că titlul de proprietate este emis pe numele apelantei, apelanta semnând de primirea acestuia în original.

Totodată, imobilele sunt descrise amănunţit în titlul de proprietate, sunt menţionaţi vecinii, hotarele şi suprafeţele exacte de teren, astfel încât, nu se impune efectuarea unei expertize de specialitate, în care să se identifice suprafeţele de teren respective.

Astfel, suprafeţele de teren la care face referire se afla în posesia şi folosinţa pârâtei încă din anul 2005, când a fost emisă sentinţa civilă în dosarul nr. X/2004, având ca obiect partaj succesoral.

De asemenea, nu se impune dovedirea faptului că pârâta are în posesie şi folosinţă aceste suprafeţe de teren, de pe urma cărora a cules fructele şi a beneficiat de foloasele rezultate din exploatarea lor, aşa cum rezultă şi din evidenţele Primăriei I J, pârâta primind renta anuală.

Timp de 18 ani, aceasta a încasat dividente (bani şi produse cerealiere) în baza unei hotărâri judecătoreşti, obţinută prin prezentarea unui înscris care nu aparţinea mamei lor şi care a fost inclus în masa succesorală, fără drept.

Nu sunt adevărate susţinerile pârâtei precum că ar fi o eroare materială privind numele pe care este emis titlul de proprietate, care, de altfel, nu a prezentat vreo dovadă în acest sens, originalul acestui titlu fiind, întotdeauna, în posesia apelantei, iar în sentinţa nr.

X/08.06.2005 (dosar nr.

X/20040) nu se face vorbire despre vreo eroare materială care ar fi fost îndreptată.

Precizează că nu este vorba despre o revendicare în înţelesul Legilor nr. 18 sau nr. 10, ci solicită revendicarea de la posesor (pârâta în cauză) a unor bunuri care nu îi aparţin de drept.

Solicită, totodată, obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu valoarea fructelor obţinute din folosinţa terenului, actualizate cu indicele de inflaţie, până la înapoierea bunului către apelantă (aşa cum a precizat în adresa depusă la dosar, cu sumele defalcate, pe care o anexează pentru uşurinţa studiului).

De asemenea, având în vedere faptul că a fost lipsită de folosinţa tuturor imobilelor ce formează titlul de proprietate, inclusiv casa părintească, solicită daune materiale şi morale în cuantum de 25.000 lei.

Faţă de cele de mai sus, solicită admiterea apelului aşa cum a fost formulat şi motivat şi, rejudecând, să se dispună:

- obligarea pârâtei la restituirea suprafeţelor de teren cuprinse în titlul de proprietate nr. X/36/19.11.2002, respectiv 1 ha si 9900 mp ;

- obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu valoarea fructelor obţinute din folosinţa terenului aşa cum au fost calculate ţi prezentate instanţei;

- daune materiale şi morale în cuantum de 25.000 lei;

- cu cheltuieli judiciare.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 466 şi urm. din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 563 şi ale art. 566, alin. 2 din Codul civil.

În probaţiune, solicită proba cu înscrisurile de la dosar, precum şi proba testimonială, prin audierea martorului G L, care va fi citat la adresa Cabinetului de avocat B D, menţionată.

Totodată, solicită ataşarea la prezenta cauză a dosarului de partaj judiciar nr. X/2004 al Judecătoriei Bals, pentru a se observa înscrisurile de care s-a folosit pârâta în acţiunea de partaj.

Intimata pârâtă V C a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, menţinerea hotărârii atacate legală şi obligarea apelantei la cheltuieli de judecată.

În motivare, arată că, apelanta-reclamantă D F contestă sentinţa civilă nr.X/15.03.2023 pronunţată de dosarul nr.X/184/2021 sub aspectul că instanţa de judecată a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, pretins invocată de intimată, deşi instanţa de judecată a admis excepţia puterii de lucru judecat, aceasta fiind în realitate excepţia invocată şi admisă de instanţa de judecată.

Făcând această gravă confuzie între două instituţii juridice distincte, toate argumentele invocate sub acest aspect nu mai trebuie analizate, deoarece motivele de apel trebuie să vizeze hotărârea judecătorească aşa cum a fost ea pronunţată nu aşa cum şi-o imaginează apelanta.

Tot într-o gravă eroare se află apelanta atunci când susţine că părinţii S T şi B F ar fi făcut demersurile necesare în vederea emiterii titlului de proprietate pe numele său câtă vreme dispoziţiile Lg. l8/1991 prevedeau că de această lege beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producţie sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum şi, în condiţiile legii civile, moştenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă şi alte persoane anume stabilite.

În anul 1991 trăiau ambii părinţi şi numai ei puteau solicita reconstituirea dreptului de proprietate pentru teren.

Trecând peste această situaţie, cum obiectul litigiului este acţiune în revendicare, iar reclamanta invocă titlul de proprietate nr.

X/19.11.2002, ca act propriu, iar acest titlu a fost folosit în dosarul nr.

X/2004 al Judecătoriei Balş, acesta a intrat în puterea lucrului judecat, deoarece în această acţiune în revendicare nu se compară două titluri care provin de la autori diferiţi ci se invocă acelaşi titlu de proprietate, pe care ambele părţi îl invocă ca fiind al său, excepţie pe care instanţa de judecată a admis-o, deoarece principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre pronunţată ulterior.

Ori acest lucru este inadmisibil, reclamanta fiind parte în dosarul nr.

X/2004 şi putea uza de calea de atac permisă de lege împotriva sentinţei civile pronunţate în acea cauză, lucru pe care nu l-a făcut şi, de altfel, susţine că nici în prezent nu contestă sentinţa civilă pronunţată în dosarul de partaj succesoral.

În probaţiune solicit proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Faţă de cele menţionate mai sus solicită respingerea apelul, ca nefondat, menţinerea hotărârii atacate ca fiind temeinică şi legală şi obligarea apelantei la cheltuieli de judecată.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, Tribunalul reţine următoarele:

Cu caracter preliminar, Tribunalul găseşte oportun să precizeze că în prezentul proces, având ca petit principal revendicare imobiliară, pârâta a invocat, prin întâmpinarea formulată la data de 26.11.2021, excepţia inadmisibilităţii, iar prin notele de şedinţă din data de 14.02.2023 a invocat şi excepţia puterii de lucru judecat.

A formulat aceste apărări prin raportare la sentinţa civilă nr. X/08.06.2005, pronunţată dosarul nr. X/2004, prin care s-a soluţionat partajul judiciar de pe urma autoarei S F, autoarea comună a părţilor din prezenta procedură judiciară.

Raportat la modul în care a fost soluţionată cauza în primă instanţă, Tribunalul consideră că se impun a fi făcute câteva precizări teoretice cu privire la puterea de lucru judecat.

În Noul Cod de procedură civilă a fost reglementată în mod expres prezumţia legală de lucru judecat, prin art. 431 alin. (2), potrivit căruia: „oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.”

Puterea lucrului judecat este o prezumţie legală, iuris et de iure.

Ceea ce poate proba prezumţia de lucru judecat ca mijloc de probă (factum probans) ar fi chestiunea pe care instanţa a decis-o (factum probandum).

Aşadar, prezumţia de lucru judecat înseamnă că ceea ce s-a rezolvat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.

Prezumţia de lucru judecat reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat-ceea ce a fost dezlegat jurisdicţional nu mai poate fi combătut - are la bază două reguli fundamentale: a) o acţiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio) şi b) o constatare (în sensul de soluţie privind raporturile juridice deduse judecăţii) făcută printr-o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate accipitur).

După cum s-a arătat anterior, prezumţia operează atunci când în al doilea proces se pune o problemă soluţionată printr-o hotărâre anterioară. Ea nu presupune o identitate de acţiuni, ci doar de chestiuni juridice litigioase.

De aceea, prezumţia nu opreşte judecata celei de-a doua acţiuni, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare de care trebuie să se ţină seama.

Este adevărat, prezumţia de lucru judecat este la îndemâna oricăreia din părţile în litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

În aceste repere, Tribunalul constată că prima instanţă, apreciind că reclamanta urmăreşte infirmarea constatărilor făcute prin sentinţa civilă nr.

X/2005, a admis excepţia puterii de lucru judecat şi a respins cererea formulată de reclamantă, ca inadmisibilă.

Această modalitate de soluţionare a cauzei nu poate fi păstrată de Tribunal.

Aşa cum s-a argumentat anterior, puterea de lucru judecat nu reprezintă o excepţie de drept procesual sau de drept material, în sensul de mijloc prin care, în condiţiile legii, se invocă, fără să se pună în discuţie fondul dreptului, neregularităţi procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanţei, competenţa instanţei ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acţiune urmărind, după caz, declinarea competenţei, amânarea judecăţii, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii, respectiv, prin care se invocă lipsuri referitoare la dreptul la acţiune.

Pe de altă parte, deşi prima instanţă admite excepţia puterii de lucru judecat, respinge acţiunea ca inadmisibilă, fără a arată care sunt lipsurile, grave și insurmontabile, ale cererii de învestire, care ar face inutilă sau prejudiciabilă pentru părțile litigante continuarea procedurii de judecată.

Este necesar a se preciza că inadmisibilitatea se prezintă ca o instituție juridică cu o destinație aplicată, dar eclectică, determinată fiind de comiterea unor felurite neregularități procedurale, incidența acestei sancțiuni fiind impusă fie de prevederea expresă, printr-o normă legislativă corespunzătoare, a acestei sancțiuni, fie pe cale de interpretare a intenției legiuitorului, în vederea asigurării eficienței modului de stabilire a unei anumite proceduri civile, pe baza unei practici bine conturate a instanțelor de judecată.

Soluţionând cauza în modalitatea regăsită în dispozitiv, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, în sensul prevederilor art. 480 alin. 3 C.proc.civ., astfel că, pentru acest motiv, se va dispune admiterea apelului declarat de reclamantă, anularea sentinţei atacate şi reţinerea cauzei spre rejudecare de către instanţa de apel.

În fine, precizează Tribunalul că prin raportare la toate cele de mai sus, apare ca inutilă analiza, în cadrul deciziei de faţă, a celorlalte motive de apel, chestiunile de fond ale cauzei urmând a fi examinate, în mod specific, în rejudecare.

Data publicarii pe portal: 06.03.2024