Decizie nr. 587 din 03.10.2023

Deliberând asupra apelului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. X/07.03.2023, Judecătoria Corabia a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S (fostă C) L în contradictoriu cu pârâtul C M.

A dispus ieșirea din indiviziune a părților potrivit variantelor de lotizare întocmite de experți M G și M I astfel:

A atribuit lotul I reclamantei S L, compus din următoarele bunuri: 7 bucăți paleţi (baxuri) BCA; un Tv marca Samsung; un pat studio cu vitrina atașată în spate; frigider Zanussi; o mașină electrică de spălat rufe; un birou din lemn; un fotoliu; o măsuță; un pat studio nu a fost identificat, suportat de ambele părți.

Lotul II a fost atribuit pârâtului C M și cuprinde următoarele bunuri: suprafața de 1002 mp ,teren arabi curte situat in comuna V, cvartal 47, P 9 și P 10, cu vecinătățile : E - R F, S- Uliță, V -R Fl, N - R I; casa de locuit - demolată de pârât; anexă gospodărească; gard de beton - în lungime de 26 m şi porți metalici la stradă; o fundație din beton cu suprafață de 160.75 mp; 7 bucăți paleţi (baxuri) BCA; Tv marca Saba; o canapea extensibilă; un șifonier cu doua uși; o măsuță; o soba de teracota la 7 rânduri de cahle; un pat studio nu a fost identificat, suportat de ambele părți.

A compensat sultele stabilite de experți și, pentru egalizarea loturilor, a obligat pârâtul C M să achite sultă către reclamanta S L în sumă de 13952,50 lei.

A obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 413 lei reprezentând ½ din dreptul de creanță de 826 lei.

A compensat cheltuielile de judecată și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a avut în vedere încheierea din 14.06.2022 prin care a dispus admiterea în parte și în principiu a acțiunii formulate de reclamanta S (fostă C) L în contradictoriu cu pârâtul C M, a constatat că părțile, în timpul căsătoriei, au achiziționat cu contribuție egală, următoarele bunuri: suprafața de 1002 mp teren arabil curte și grădină situat în com.

V, jud.

O, cvartal 47, parcela 9 și 10, cu vecinătăți: E. – R F, S. – ulița, V. – R Fl și N. – R I; casa de locuit construită din paiantă, compusă din 2 camere și hol, acoperită cu țiglă, imobil demolat de pârât a cărui valoare se va reține la masa comunitară; anexa gospodărească constând în 2 camere, bucătărie și sală, construite din chirpici, acoperită cu țiglă; gard din ciment la stradă cu lungime de 26 ml; 2 porți metalice mari și o poartă metalică mică la stradă; gard de ciment în curte în lungime de 16 ml; 2 porți metalice mari și o poartă metalică mică în curte; o fundație de beton în curte pentru edificarea unui imobil casă de locuit în suprafață de cca. 180 mp; 14 bucăți paleţi (baxuri) de BCA; 2 televizoare color obișnuite, de mărci diferite; o canapea; 2 paturi studio; un frigider; o mașină electrică de spălat rufe; un șifonier cu două uși; un birou din lemn; un fotoliu; 2 măsuțe; o sobă de teracotă la 7 rânduri de cahle.

A constatat că reclamanta a achitat exclusiv suma de 826 lei reprezentând impozite pe imobile.

Pentru individualizarea, evaluarea bunurilor reținute la masa partajabilă și formarea loturilor, a dispus efectuarea unor expertize tehnice specialitatea construcții, topo și bunuri mobile.

În cauză au fost efectuate rapoartele de expertiză de către experți M C pentru terenuri, (filele 78-81), M G pentru bunuri mobile (filele 90-97) și M I pentru construcții (filele 102-116).

Art. 984 alin. 2 C. pr. civ. stabilește că instanța va face împărțeala în natură și procedează la formarea loturilor și la atribuirea lor, iar în cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă în bani.

Pe de altă parte, reglementând criteriile partajului, art. 988 C. pr. civ. prevede că la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții sau îmbunătățiri cu acordul celorlalți coproprietari sau altele asemenea.

Aceste criterii nu sunt limitative și pot fi folosite și alte criterii pentru formarea și atribuirea loturilor, urmărindu-se satisfacerea intereselor copărtașilor fără însă a fi nesocotite drepturile lor, relevante fiind: faptul că unul dintre copărtași nu are posibilități să-și procure o altă locuință, folosința îndelungată a bunului, evitarea împărțelii excesive a bunului etc.

În cazul de față, instanța a constatat că față de posesia actuală a bunurilor imobile, de principiul împărțelii în natură a bunurilor în cazul construcțiilor, se impun variantele de lotizare întocmite de experții M G și M I, acesta din urmă, în raportul întocmit valorificând și valoarea imobilului demolat de pârât a cărui valoare s-a reținut la masa comunitară.

Pentru aceste considerente, instanța a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S (fostă C) L în contradictoriu cu pârâtul C M, și a dispus ieșirea din indiviziune a părților potrivit variantelor de lotizare întocmite de experți M G și M I şi a stabilit loturile.

A compensat sultele stabilite de experți și, pentru egalizarea loturilor, a obligat pârâtul C M să achite sultă către reclamanta S L în sumă de 13952,50 lei.

De asemenea a dispus obligarea pârâtului să achite reclamantei suma de 413 lei reprezentând ½ din dreptul de creanță de 826 lei.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a constatat că reclamanta a achitat suma de 1000 lei taxa de timbru (fila 5), 3000 lei onorarii experți (filele 66-71) și 2500 lei onorariu avocat, reieșind un total 6500 lei.

Având în vedere că partajul profită tuturor părților prin finalitatea acestuia, se va proceda la compensarea cheltuielilor de judecată și va fi obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe şi a încheierii de admitere în principiu din data de 14.06.2022 a declarat apel pârâtul C M, considerându-le netemeinice şi nelegale.

În motivare, a arătat că la data de 04.03.2022 a formulat un punct de vedere prin care şi-a exprimat apărările fata de pretenţiile invocate de reclamanta dar a emis si unele pretenţii proprii, insă neavand cunoştinţe juridice si nefiind asistat de un avocat, nu s-a priceput să-i dea acestui înscris forma juridică prevăzuta de lege si a o califica întâmpinare ori cerere reconvențională ori si una si alta.

După finalizarea procesului a constatat că acest "punct de vedere" a fost calificat ca fiind "întâmpinare", calificare care l-a împiedicat pe pârât, din punct de vedere procesual, să-şi fructifice dreptul rezultat din achitarea datoriilor comune si în acest caz apreciază ca nu a beneficiat de un proces echitabil, fiind obligat tot el la plata unei sulte catre reclamanta.

Invocă dispoziţiile art. 22 al. (2) C.proc.civ. şi apreciază ca instanța de fond, în mod greşit, a calificat acest înscris ca fiind doar întâmpinare, când din lecturarea acestuia se desprind foarte limpede fapte si împrejurări prin care solicita să se ţină cont de faptul că există si un pasiv, niște datorii comune pe care le-a achitat doar pârâtul, în mod exclusiv.

A depus si înscrisuri în acest sens la dosar, iar instanţa le-a ignorat complet atât înscrisurile cât si existenta acestor datorii, precum si dovada achitării lor in mod exclusiv doar de catre pârât.

Opinează apelantul că si cuantumul acestor datorii urmează a fi aduse la masa de împărțit si ținându-se seama de ele sa se procedeze eventual la compensarea lor, astfel încât niciuna dintre părți sa nu fie prejudiciată.

În jurisprudenţă s-a stabilit că, în cazul partajării bunurilor comune, în măsura in care unul dintre soți a achitat debitul, are dreptul sa solicite obligarea celuilalt soț la plata echivalentului cotei sale părți, ceea ce pârâtul a înțeles să facă prin înscrisul depus de la instanța de fond.

Prin faptul că a învederat instanței si a insistat asupra existentei lor si a depus înscrisuri care dovedeau acest lucru a urmărit fructificarea dreptului unui drept care i se cuvine, chiar daca modul său de exprimare nu era unul foarte coerent juridic.

Consideră că instanţa ar fi trebuit sa aibă capacitatea de a califica exact aceasta împrejurare.

Din înscrisurile depuse la dosar reiese ca au avut doua credite, unul în valoare de 9.244 lei pentru care s-a întocmit pârâtului dosarul de executare nr.

X/2014 si unul de 13.085 lei pentru care de asemenea i s-a întocmit dosar de executare nr.

X/E/2014.

Ambele împrumuturi au fost achitate de pârât, prin poprirea pe salariu.

Așadar din totalul sumei de 22.329 lei, reclamantei urmează să-i fie calculat ca debit la formarea loturilor de împărțeala suma de 11.164,5 lei, adică 1/2 din debitul pe care l-au făcut si l-au cheltuit împreuna in timpul conviețuirii.

În privința existentei bunurilor comune, reclamanta a arătat ca au dobândit în timpul căsătoriei prin contractul de vânzare-cumpărare nr.

X/07.05.1996 de catre Biroul Notarial T G, suprafața de teren de 1002 mp, încercând inducerea in eroare a instanței, pentru ca in realitate, prin acel contract soţii au cumpărat suprafața de 600 mp. si nu 1002 mp.

Cu toate acestea, deși a arătat si prin întâmpinare ca suprafața de teren cumpărata de soţi este de 600 mp si nu 1002 mp, așa cum in mod mincinos, a arătat reclamanta si că la dosarul cauzei se află, în format fizic, acest contract, instanța a ignorat complet acest contract si a dat eficienta certificatului de Carte Funciara unde este într-adevăr intabulată suprafața de 1002 mp.

Arată apelantul că, indiferent pe ce baza s-a înscris aceasta suprafață in cartea funciara, aceasta nu poate tine loc de act de proprietate asupra unui teren, deoarece singura forma de transmitere a terenurilor indiferent daca sunt in intravilan sau extravilan este prin acte juridice care sa îmbrace forma autentica, adică acest contract care are ca obiect suprafața de 600 mp si nu 1002 mp (art.67 Legea 18/1991).

Cartea Funciara reprezintă o forma de publicitate imobiliara pentru terţi, ea poate fi rectificată atunci când cuprinde date nereale si cel mai probabil, arată apelantul, asta urmează sa facă, pentru ca la baza înscrierii dreptului de proprietate in cartea funciara a stat acest contract de vânzare cumpărare in care suprafaţa era de 600 mp si nu 1002 așa după cum in mod greşit s-a înscris.

Oricum instanța trebuia sa tina seama de actul de proprietate, de adeverința nr.

X din 10.11.2022, eliberata de Primăria V (fila 99) si nu de extrasul de carte funciara.

De altfel nu a motivat în niciun fel care au fost criteriile juridice avute in vedere pentru a da eficienta unui extras de carte funciara fata de un contract de vânzare-cumpărare încheiat in forma autentica.

In cazul în care se va aprecia ca instanța de fond a procedat corect fata de aceasta situație, apelantul solicită să se observe că, la stabilirea loturilor, s-a avut in vedere ca în lotul pârâtului vin 1002 mp iar la o eventuală rectificare a cărții funciare acesta va rămâne cu doar 600 mp, plătindu-i sultă reclamantei pentru 500 mp, apelantul rămânând cu doar 100 mp (pentru ceilalți a plătit sulta).

După cum se observă prejudiciul cauzat apelantului este unul real si evident.

Cu privire la așa-zisa construcţie din paianta care a fost avuta in vedere la formarea loturilor, aceasta era una fara valoare, fiind in stare extrem de avansata de degradare, cu atât mai mult cu cat chiar reclamanta contribuise la aceasta prin desfiinţarea mijloacelor de rezistenta a acesteia, referindu-se la uşile, ferestrele si tocurile acestora din lemn pe care le-a scos din pereţi si le-a luat cu ea când a plecat in anul 2013 fara ca acesta sa poată interveni, nefiind acasă la acel moment.

Aşadar, deoarece fiind din pamant si fara niciun fel de susţinere si îngrijire, se autodemolase in proporţie de 70-80% rămânând doar peretele din spate care risca sa se prăbuşească peste casa vecinului si a fost nevoit sa-1 desfiinţeze pentru a nu răspunde pentru prejudicii cauzate de lucruri.

Cu privire la lotul de paleti, arată că, si prin întâmpinare si prin notele scrise si prin răspunsul la interogatoriu, a menţionat ca aceştia au fost cumpăraţi de el, fără nicio contribuţie din partea reclamantei si in mod nelegal 7 bucăți paleti (baxuri) BCA i-au fost atribuiţi si reclamantei.

Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, si obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecata atât de la fond cât si din apel.

In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 480 si urm. C.proc.civ..

Intimata reclamantă S L a formulat întâmpinare.

A arătat că apelantul nu poate invoca faptul că instanţa de fond nu a stăruit si nu a depus diligente sau că l-a prejudiciat în vreun fel în aflarea adevărului si stabilirea drepturilor sale in lichidarea regimului matrimonial.

Chiar dacă s-ar admite că unele datorii au fost achitate numai de către unul dintre soți, ele au fost achitate în perioada căsătoriei şi a traiului în comun al soţilor, celălalt aducându-şi contribuţia la alte activități în gospodărie sau creșterea copiilor.

Menţionează că în timpul căsătoriei, părțile au dobândit suprafața de 1.002 m.p. teren curte în localitatea V, Județul O, cu vecinătățile menționate, dintre care 600 mp, cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat la nr.

X/7.05.1996 la B.N.P.

T G., iar diferența conform sentinței civile nr.

X/24.OS 2001, pronunțată de către Judecătoria Corabia, acte în baza cărora s-a eliberat certificatul de Carte funciara şi intabulată suprafața de 1002 m.p. teren curte,

Referitor la bunurile imobile construcții, prin probatoriul administrat constând din răspunsurile la interogatoriu, rezultă că acestea au existat si că există, ca una dintre construcţii a fost demolată de către apelant şi însușite exclusiv de către acesta a bunurilor rezultate şi este normal ca, contravaloarea acestor bunuri să fie imputate cotei ce revine apelantului.

La instanța de fond s-a făcut dovada că părțile, în timpul căsătoriei, au achiziționat pentru edificarea unei locuințe pe fundația din beton pe care au edificat-o un număr de 14 paleti BCA., urmând ca fiecare parte să primească în natură un număr de 7 paleti BCA.

La formarea si atribuirea în natură a loturilor, instanța de fond a avut în vedere interesul fiecăreia dintre părți, faptul ca apelantul pârât are domiciliul in localitatea V, Județul O, localitate în care se află situate bunurile imobile - construcţii si teren - cu toate că intimata reclamantă solicitase instanței să-i fie atribuite în natură aceste bunuri si pentru echivalarea loturilor sa achite o sultă bănească.

Aceasta fiind starea de fapt şi de drept, intimata reclamantă solicită respingerea apelului, ca nefondat, menținerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile pronunţate de către instanţa de fond.

Solicită obligarea apelantului pârât la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205, art. 453 şi 480 C.pr. civilă.

Examinând sentinţa şi încheierea de admitere în principiu din data de 14.06.2022 în limitele prevăzute de art. 476-478 C.proc.civ., în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză, Tribunalul constată că apelul este fondat, având în vedere următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Tribunalul reţine că, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Corabia în data de 08.02.2022, sub nr.

X/213/2022, reclamanta S (fostă C) L a solicitat instanţei împărţirea bunurilor comune, dobândite în timpul căsătoriei părţilor.

Verificând dosarul de fond, Tribunalul constată că pârâtului i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată la data de 14.10.2022 (f. 21 fond).

Sub acest aspect, Tribunalul relevă că, potrivit disp. art. 201 alin. 1 C.proc.civ., judecătorul, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, dispune, prin rezoluţie, comunicarea acesteia către pârât, punându-i-se în vedere că are obligaţia de a depune întâmpinare, sub sancţiunea prevăzută de lege, care va fi indicată expres, în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.

Din dispoziţiile de mai sus rezultă că termenul de 25 zile curge de la data comunicării cererii de chemare în judecată.

Acest termen se socoteşte pe zile libere, în cond. art. 181 alin. 2 C.proc.civ., astfel că, în cazul de speţă, cererea de chemare în judecată fiind comunicată pârâtului la data de 14.10.2022, acesta din urmă era în drept să formuleze întâmpinare până la data de 11.03.2022.

Se observă că la data de 28.02.2022, prin poştă, pârâtul a depus la dosar răspunsul său la pretenţiile reclamantei (f. 23-26 dosar fond), prin care a formulat apărări, arătând că a avut o contribuţie majoritară la dobândirea patrimoniului comun, că a suportat în mod exclusiv ratele aferente unor credite contractate în timpul căsătoriei, că reclamanta nu a menţionat corect bunurile dobândite în timpul căsătoriei, omiţând să indice unele dintre acestea (de ex., o ladă frigorifică), altele fiind înstrăinate de către reclamantă (de ex., 150 de căpriori, cărămidă, unelte, scule ale pârâtului, etc.).

Potrivit dispoziţiilor art. 209 C.proc.civ.:

(1) Dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legate de aceasta, poate să formuleze cerere reconvenţională.

(3) Cererea trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată.

(4) Cererea reconvenţională se depune, sub sancţiunea decăderii, odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecată.

Tribunalul reţine că instanţa de fond, deşi a luat cunoştinţă de depunerea de către pârât a acestor apărări, nici la termenul din data de 18.04.2022 şi nici ulterior, nu a pus în discuţie calificarea juridică a cererii formulate de acesta.

Cu titlu preliminar, Tribunalul relevă articolele 194 şi urm.

C.proc.civ., cele care specifică şi detaliază elementele formale şi de conţinut ale cererii de chemare în judecată.

Astfel, potrivit art. 194 alin. 1 lit.c si d C.proc.civ., cererea de chemare în judecată va cuprinde: „obiectul cererii şi valoarea lui”, după preţuirea reclamantului; arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea.

Obiectul cererii reprezintă pretenţia concretă a reclamantului şi se determină, răspunzând la întrebarea: „Ce solicită reclamantul?”.

Indicarea exactă a obiectului cererii apare a fi esenţială în proces, având multiple semnificaţii, sub aspectul normelor referitoare la competenţă, determinarea taxei de timbru, admisibilitatea unor probe, modificarea ulterioară a cererii; el constituie unul dintre elementele autorității de lucru judecat şi garanţie a principiului disponibilității, determinând limitele învestirii instanţei chemată să se pronunţe cu privire la toate capetele de cerere cu judecata cărora a fost învestită(art. 22 alin.1 C.proc.civ.).

Totodată, reclamantul trebuie să indice motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea, cu alte cuvinte, împrejurările de ordin substanțial din care derivă pretenţia sa şi fundamentul juridic al pretenţiei, prin evocarea textelor de lege sau a principiilor de drept care fundamentează cererea.

„Motivele de drept” nu pot fi asimilate noţiunii de cauză a cererii de chemare în judecată (causa debendi) în actuala reglementare a Codului de procedură civilă acest element al cererii având un caracter „factual”.

Faptele alegate de părţi în susţinerea pretenţiilor fac parte integrantă din „cauza” cererii

Textul normativ evocat anterior obligă la indicarea motivelor de drept, iar nu a cauzei cererii, iar art. 196 alin. 1 C.pr.civ. sancţionează cu nulitatea omisiunea indicării motivelor de fapt, iar nu şi a celor de drept; nu este nulă cererea în care temeiul juridic nu a fost menționat ori el a fost arătat greşit, încadrarea juridică corectă fiind atributul instanței.

Părţile în proces au libertatea de a oferi propria caracterizare juridică pretențiilor concrete deduse judecății, însă adevăratul caracter juridic al unei acțiunii este dat de calificarea făcută de judecătorul cauzei, întemeiată pe obiect şi pe împrejurările de ordin substanțial din care aceasta derivă, inclusiv pe concluziile părţilor asupra acestei chestiuni.

În raport cu art. 22 alin. 1 şi alin. 2, alin. 4 şi 5 C.proc.civ., exceptând situaţia în care părţile au convenit expres, judecătorul este cel care „dă sau restabilește calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecății”, fiind obligat să soluţioneze litigiul „conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile” şi, de câte ori este cazul, să restabilească ori să dea acestora calificarea juridică adecvată.

Dacă formulările pârâtului, fiind confuze, împiedică determinarea obiectului şi temeiului juridic al cererii, nefiind clar dacă a înţeles să formuleze la rândul său pretenţii derivând din comunitatea de bunuri, instanţa de fond avea îndatorirea, respectând regula dezbaterilor contradictorii, să ceară precizările necesare, cu finalitatea de a evita, în favoarea respectării cu rigoare a disponibilităţii, pronunţarea unei hotărâri susceptibile de anulare.

Faţă de cele expuse, este de observat că, în procesul civil, rolul activ al instanţei nu înseamnă nici parţialitate, nici ingerinţă în domeniul drepturilor şi intereselor părţilor, fiind tocmai o garanţie a acestor drepturi şi interese, dar, în acelaşi timp, judecătorul nu se poate substitui părţilor, care stabilesc cadrul în limitele căruia se va desfăşura procesul.

În prezentul proces, instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor calificarea juridică a cererii depusă de către pârât la data de 28.02.2022, astfel că prin încheierea de admitere în principiu din data de 14.06.2022 se pronunţă doar asupra pretenţiilor reclamantei.

Este de precizat că un proces civil finalizat printr-o hotărâre care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate susţinerile lor de către instanţa sesizată.

Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale parţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt.

Or, în cauză, deși prima instanţă a pronunţat o soluţie care reprezintă fondul cauzei, este notabil că nicio afirmaţie a pârâtului nu a fost cercetată, în condiţiile în care nu a fost pusă în discuţie calificarea cererii sale.

Vătămarea apelantului-pârât fiind evidentă şi neputând fi înlăturată altfel decât prin rejudecarea cauzei, în baza art. 480 alin. 3 raportat la art. 175 alin. 1 C.proc.civ., Tribunalul va admite apelul, va anula sentinţa şi încheierea de admitere în principiu şi, faţă de solicitarea expresă din memoriul de apel, va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Instanţa de trimitere se va conforma tuturor observaţiilor de mai sus, cu precizarea că, prioritar, va solicita lămuri suplimentare pârâtului şi mai apoi va pune în discuţie calificarea juridică a cererii sale, în raport de dispozițiile art. 209 C.proc.civ.

Data publicarii pe portal: 31.10.2023