Decizie nr. 379 din 11.05.2023

Asupra apelurilor civile de faţă:

Prin sentinţa civilă nr. X din 21.06.2022 pronunţată de Judecătoria C în dosarul civil nr. X/207/2018, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții S S, M I şi N P, în contradictoriu cu pârâtul D P L, având ca obiect succesiune.

S-a respins cererea modificatoare a cererii principale privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren nesolicitate de către autoarea pârâtului prin cererea de reconstituire formulată (deci asupra suprafeței de 8,57 ha), prin uzucapiune.

S-a omologat raportul de expertiză (refăcut) din data de 06.01.2022 şi din data de 31.05.2022 sub aspectul valorii terenului de 1,10 lei m.p. întocmit în cauza de expertul M I.

S-a constatat că reclamanții şi pârâtul sunt în indiviziune privind suprafața de 9 ha şi 8000 m.p., situată pe raza comunei R, judeţul O, asupra căreia le-a fost reconstituit dreptul de proprietate autorilor N V şi D I, conform T.P.

X/13/01.11.1996, după autorul N I.

S-a dispus sistarea stării de indiviziune în care se găsesc părțile şi s-au atribuit loturile acestora, în varianta I, astfel:

Lotul nr. 1- reclamantei S S, cota de 1/3 x ¼ x 107.800 –8983,33 care primeşte în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafața de 0,8166,66 ha din suprafața de 4,5700 ha, teren arabil, situat în comuna R, amplasat în T.124, P 9 /1 cu vecinătățile N- C T, E= De465, S= lot nr. 2 (M I, V= De 450, ---- 8166,66 x 1,10 lei m.p., în valoare de 8983,33 lei.

Primește bunuri în valoare de 8983,33 lei.

Are drept valoric suma de 8983,33 lei.

Lotul nr. 2- reclamantei M I, cota de 1/3 x ¼ x 107.800 – 8983,33 care primeşte în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafața de 0,8166,66 ha, din 4,570 ha, teren arabil, situat în comuna R, amplasat în T.124, P 9/2, cu vecinătățile N- lotul nr. 1( (S S), E=De 465, S= Lotul nr. 3 ((N P), V= De 450, ------ 8166,66 x 1,10 lei m.p. în valoare de 8983,33 lei.

Primește bunuri în valoare de 8983,33 lei.

Are drept valoric suma de 8983,33 lei.

Lotul nr. 3, s-a atribuit reclamantului N P, cota de 1/3 x ¼ x 107.800 – 8983,33 lei, care primeşte în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafața de 0,8166,66 ha, din 4,570 ha, teren arabil, situat în comuna R, amplasat în T.124,P9/3, cu vecinătățile N- lotul nr. 2(M I).

E=De 465, S-D L -P ), V= De 450, 8166,66 x 1,10 lei m.p. în valoare de 8983,33 lei.

Primește bunuri în valoare de 8983.33 lei.

Are drept valoric suma de 8983,33 lei.

Lotul nr. 4 - pârâtului D P-L, cota de ¾ x 107,800 în valoare de 80850 lei, care primeşte în deplină proprietate şi liniştită posesie următoarele suprafețe de teren:

- suprafața de 2,0000 ha teren arabil, situat în comuna R, amplasat în T.131,P5 cu vecinătățile, N- Cn 92, E= C V, S= De 474, V= R T, 20000 m.p. x 1,10 lei m.p. în valoare de 22.000 lei

- suprafața de 2,0000 ha teren arabil, situat în comuna R, amplasat în T.133, P30 cu vecinătățile N- C F. T, E= De 90, S= B D, V= De 498, 20000 m.p. x 1,10 lei m.p. în valoare de 22.000 lei

- suprafața de 2,1200 ha din 4,5700 ha teren arabil, situat în comuna R, amplasat în T.124, P9/4 cu vecinătățile N- Lot nr. 3 (N P), E=De 465, S= C P. I, V= De 450, în valoare de 21200 m.p. x 1,10 lei m.p. - 23.320 lei

-suprafața de 1,2300 ha teren arabil, situat în comuna R, amplasat în T163, P16 cu vecinii la N. C T, E- loc. V, S- M A., V-De 450, 12.300 x 1,10 în valoare de 13.530 lei

Primește bunuri în valoare de 80.850 lei.

Are drept valoric suma de 80.850 lei.

S-a stabilit taxa judiciară de timbru în sumă de 3234 lei, raportat la valoarea masei partajabile (107.800 lei).

S-a stabilit în sarcina reclamanţilor taxa judiciară de timbru în sumă de 808 lei.

S-a constatat că reclamanta S S a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 780 lei, rămânând o diferenţă de taxă judiciară de timbru în sumă de 28 lei.

S-a dispus debitarea reclamanţilor M I şi N P, cu suma de câte 14 lei, fiecare, la Primăria Municipiului C – Serviciul de taxe şi impozite va urmări şi va încasa sumele datorate.

Au fost obligaţi reclamanţii M I şi N P să plătească reclamantei S S, suma de câte 255,25 lei, fiecare.

S-a stabilit în sarcina pârâtului D P L, taxa judiciară de timbru în sumă de 2425,5 lei.

S-a dispus debitarea pârâtului D P L cu suma de 2425,5 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru la valoarea bunurilor primite în lot, conform raportului de expertiză, la Primăria Municipiului Craiova – Serviciul de taxe şi impozite care va urmări şi încasa suma datorată.

Cu privire la cheltuielile judiciare reprezentând asistenţa judiciară gratuită acordată pârâtului D P L, în sumă de 1567 lei, conform Protocolului pentru stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă judiciară, prin avocat T G, desemnată de Baroul O, în baza delegaţie pentru ajutor public judiciar nr.X/15.01.2019, în cuantum 1410 lei, şi prin avocat V A M, desemnată de Baroul O, în baza delegaţie pentru ajutor public judiciar nr.X/02.06.2022, în cuantum 157 lei, instanţa de fond a dispus ca acestea să rămână în sarcina statului.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamanții S S, M I şi N P au chemat în judecată pe pârâtul D P L, solicitând ieşirea din indiviziune privitoare la suprafaţa de 9 ha 800 m.p, înscrisă în titlul de proprietate nr.

X/13 din data de 01.11.1996, emis pe numele cotitularelor N V şi D I, dezbaterea succesiunii defunctei N V, prin stabilirea moștenitorilor, a masei succesorale şi a cotei ce revine fiecărui moștenitor şi partajarea masei succesorale a defunctei N V.

Ulterior, prin cererea modificatoare au solicitat şi constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra suprafeței de teren nesolicitate de către autoarea pârâtului prin cererea de reconstituire formulată asupra suprafeței de 8,57 ha.

În fapt, instanța a constatat că prin titlul de proprietate nr.

X/13 din data de 01.11.1996, s-a reconstituit numitelor N V şi D I în calitate de moștenitoare ale autorului N M.

I, dreptul de proprietate pentru suprafața de 9 ha şi 800 mp, situată pe raza satului R, comuna R, judeţul O.

Instanţa a reținut că prin sentința civilă nr.

X din 26.06.2019 pronunţată de Judecătoria C în dosarul nr.

X/207/2019, rămasă definitivă, s-a dispus anularea parțială a titlului de proprietate nr.

X/13/01.11.1996, în sensul ca s-a consemnat corect numele autoarei D I în loc de D I.

În ceea ce privește cererea modificatoare a reclamanților prin care au solicitat şi constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra suprafeței de teren nesolicitate de către autoarea pârâtului prin cererea de reconstituire formulată asupra suprafeței de 8,57 ha, instanța a respins-o în principiu, având în vedere următoarele considerente:

În baza titlului de proprietate nr.

X/13 din data de 01.11.1996, s-a reconstituit numitelor N V şi D I în calitate de moștenitoare ale autorului N M.

I, dreptul de proprietate pentru suprafața de 9 ha şi 800 mp, situată pe raza satului R, comuna R, judeţul O.

Cu privire la această suprafața de teren reclamanții au solicitat ieșirea din indiviziune, invocându-se că mama acestora, numita N V, în calitate de soţie supraviețuitoare a autorului N I, ar fi dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate pentru suprafața de 8,57 ha, iar numitei D I, în calitate de descendent de gradul I al aceluiași autor, îi revine o diferența de 1,23 ha.

Instanța a reţinut că potrivit dispoziţiilor Codului civil de la 1864, uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietății unui bun imobil, ca efect al exercitării unei posesii utile asupra acelui bun într-un interval de timp determinat de lege.

În ceea ce privește legea civilă aplicabilă în cauză, instanța a observat ca din interpretarea art. 6 alin. 4 din Codul civil din 2009, uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi, sub supuse în întregime dispozițiilor legale care le-au instituit.

Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliare prin uzucapiunea de 30 de ani așa cum este reglementată în art. 1890 Cod civil, este necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiții: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată şi să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună credință sau de rea credință.

Instanța, având în vedere faptul că la data de 01.11.1996, numitelor N V şi D I, le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 9, 800 ha, situată pe raza comunei R, judeţul O, în baza T.P. nr. nr.

X/13 din data de 01.11.1996, a constatat ca în cauza nu poate opera prescripția achizitiva fata de cei trei reclamanți în calitate de moștenitori ai autoarei N V, care se afla în indiviziune cu numita D I.

Pe de altă parte, reclamanții nu au dovedit că sunt întrunite cele două cerințe prevăzute de art. 1890 C.civ., iar în ceea ce privește o eventuală joncțiune a posesiilor invocată în cauză, nu poate opera cât timp autoarea N V nu a avut un just titlu, şi anume un titlu de proprietate în baza căruia să-i fi fost reconstituit drept de proprietate pentru suprafața de 8,57 ha.

Potrivit art. 728 V.C.civ. „nimeni nu este obligat a rămâne în indiviziune.

Un coerede poate oricând cere împărțeala succesiunii, chiar când ar exista convenții sau prohibiții contrarii”, dispoziții care se regăsesc reglementate şi în noul Cod civil la art. 1143 alin. 1.

Instanța a constatat ca reclamanții şi pârâtul sunt în indiviziune privind suprafața de 9 ha şi 8000 m.p., situată pe raza comunei R, judeţul O, asupra căreia le-a fost reconstituit dreptul de proprietate autorilor N V, în calitate de soţie supraviețuitoare, căreia îi revine o cota de 3/8 şi D I, în calitate de descendentă de gradul I, căreia îi revine o cotă de 5/8, conform T.P.

X/13/01.11.1996, după autorul N I.

Potrivit 975 C.civ., descendenții sunt copiii defunctului şi urmașii lor în linie dreaptă la nesfârșit. Descendenții defunctului înlătură moștenitorii din celelalte clase şi vin la moștenire în ordinea proximității gradului de rudenie.

Cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv acte de stare civilă, certificatele de deces ale autorilor părţile au făcut dovada vocației succesorale, instanța constatând deschisă succesiunea autorului N I, moștenitori cu vocație succesorală de pe urma acestuia rămânând N V, în calitate de soţie supraviețuitoare cu cota de 3/8 şi D I, în calitate de descendent gradul I, cu cota de 5/8.

Prin încheierea de admitere în principiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 984 alin. 3 C.proc.civ., instanţa a numit în cauza un expert evaluator bunuri imobile teren.

Prin cererea depusă la dosar la termenul de judecată din data de 11.12.2019 reclamanţii au solicitat îndreptarea erorilor materiale strecurate în încheierea de admitere în principiu nr. 62 din 11.11.2019.

Prin încheierea din 11.12.2019, instanţa de fond a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în încheierea de admitere în principiu nr. 62 din 11.11.2019 formulată de reclamanţi, prin apărător şi a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în încheierea de admitere în principiu nr. 62 din 11.11.2019, cu privire la cotele părţilor, urmând a se consemna corect, respectiv:

- autoarei N V, moştenitoare a autorului N I, în calitate de soţie supravieţuitoare, îi revine cota de 1/4 din suprafaţa de 9 ha şi 8000 mp, înscrisă în titlul de proprietate nr. X/13/01.11.1996 şi

- autoarei D I, moştenitoare a autorului N I, în calitate de descendent de gradul I, îi revine cota de 3/4 din suprafaţa de 9 ha şi 8000 mp, înscrisă în titlul de proprietate nr.X/13/01.11.1996,

astfel că moştenitorilor autoarei N V, respectiv reclamanţilor S S, M I şi N P le revine cota de 1/3 fiecare din cota de 1/4, iar moştenitorului autoarei D I, pârâtul D P L, îi revine cota de 3/4, din masa succesorală reţinută.

La data de 22.01.2020, reclamanții au depus la dosar o cerere prin care au solicitat îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul dispozitivului încheierii de îndreptare a erorii materiale pronunţate la data de 11.12.2019, în sensul stabilirii masei succesorale rămasă de pe urma autoarei N V ca fiind cota de 5/8 din suprafaţa de 9,80 ha înscrisă în titlul de proprietate, iar masa succesorală rămasă de pe urma autoarei D I ca fiind cota de 3/8 din aceeași suprafață.

Prin încheierea de şedinţă din 04.03.2022, instanţa a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în încheierea din 11.12.2019, formulată de reclamanţi, prin avocat.

În cauză a fost desemnat expertul O G în specialitate evaluator bunuri imobile, pentru efectuarea expertizei având ca obiective: identificarea, evaluarea şi propuneri de lotizare în mai multe variante privind bunurile imobile reţinute în încheierea de admitere în principiu din 11.11.2019, îndreptată prin încheierea din 11.12.2019, privind cotele părţilor, care ulterior, conform încheierii de şedinţă din 02.12.2020 a fost înlocuit cu expert O G C, iar acesta din urmă conform încheierii de sedinţă din 07.04.2021, cu expert M I.

La data de 31.08.2021, a fost depus la dosar raportul de expertiză efectuat de către expert M I (f. 160-167 -vol.

II), împotriva căruia la data de 06.10.2021, s-au formulat obiecțiuni de către pârât, care au fost admise în parte de către instanţă şi s-a dispus refacerea raportului de expertiză, prin reținerea corectă a cotelor părţilor.

La data de 06.01.2022, expertul M I a depus la dosar (f. 9-11 vol.

III) raportul de expertiză refăcut, împotriva căruia s-au formulat la data de 09.02.2022 obiecțiuni scrise de către reclamanţi, în sensul anulării acestuia, precum şi de către pârât.

Prin încheierea de şedinţă din data de 23.02.2022, instanţa a dispus completarea raportului de expertiză iar la data de 30.05.2022, a fost depus la dosar raportul de expertiză refăcut ( f. 61-72 vol.

III), faţă de care părţile nu au formulat obiecțiuni.

A reţinut instanţa de fond că reclamanții şi pârâtul sunt în indiviziune privind suprafața de 9 ha şi 8000 mp, situată pe raza comunei R, judeţul O, asupra căreia le-a fost reconstituit dreptul de proprietate autorilor N V şi D I, conform T.P.

X/13/01.11.1996, după autorul N I.

Conform art. 983 alin. 1 C.proc.civ., dacă părţile nu ajung la o înțelegere sau nu încheie o tranzacție, instanţa va stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de moştenitori şi cota parte ce se cuvine fiecăruia.

În cauză, instanţa a omologat raportul de expertiza (refăcut) din data de 06.01.2022 şi din data de 31.05.2022, sub aspectul valorii terenului de 1,10 lei/m.p. întocmit în cauza de expertul M I şi pe cale de consecinţă a admis acţiunea şi a respins cererea modificatoare a cererii principale privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren nesolicitate de către autoarea pârâtului prin cererea de reconstituire formulată (deci asupra suprafeței de 8,57 ha), prin uzucapiune.

Potrivit art. 728 vechiul C.civ. „nimeni nu este obligat a rămâne în indiviziune.

Un coerede poate oricând cere împărțeala succesiunii, chiar când ar exista convenții sau prohibiții contrarii”, dispoziții care se regăsesc reglementate şi în noul cod civil la art. 1143 alin. 1, instanţa a dispus sistarea stării de indiviziune în care se găsesc părțile şi atribuie loturile acestora, în varianta I.

Instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 984 alin. 2 C.proc.civ., referitoare la partajul judiciar, împărţeala se va face în natură.

În temeiul celor stabilite potrivit art. 984 alin. (1), ea procedează la formarea loturilor şi la atribuirea lor.

În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă în bani.

Totodată, dispoziţiile art. 988 alin.1 C.proc.civ., arată ca la formarea şi atribuirea loturilor, instanţa va ţine seama, după caz, şi de acordul părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcţii sau îmbunătăţiri cu acordul celorlalţi coproprietari sau altele asemenea.

Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natura, partajul se va face în unul dintre următoarele moduri: atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora şi vânzarea bunului în modul stabilit de proprietar ori, în caz de neînțelegere, la licitaţie publica, în condiţiile legii şi distribuirea preţului de către coproprietari proporţional cu cota parte a fiecăruia dintre ei.

Instanţa a apreciat că, faţă de situaţia de fapt reţinută de expert cu ocazia identificării terenului şi cotele succesorale cuvenite părţilor, se impune atribuirea în natură a acestor imobile şi compensarea diferenţei valorice cu sultă, potrivit celor dispuse prin dispozitivul sentintei, expus supra.

A stabilit, în sarcina pârâtului D P L, taxa judiciară de timbru în sumă de 2425,5 lei.

A dispus debitarea pârâtului D P L cu suma de 2425,5 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru la valoarea bunurilor primite în lot, conform raportului de expertiză, la Primăria municipiului Craiova – Serviciul de taxe şi impozite care va urmări şi încasa suma datorată.

Cheltuielile judiciare reprezentând asistenţa judiciară gratuită acordată pârâtului D P L, în sumă de 1567 lei, conform Protocolului pentru stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă judiciară, prin avocat T G, desemnată de Baroul O, în baza delegaţie pentru ajutor public judiciar nr.X/15.01.2019, în cuantum 1410 lei, şi prin avocat V A M, desemnată de Baroul O, în baza delegaţie pentru ajutor public judiciar nr.X/02.06.2022, în cuantum 157 lei, a dispus ca acestea să rămână în sarcina statului.

Calea de atac exercitată:

Apelanţii reclamanţi M I, N P, S S au declarat apel împotriva încheierii de admitere in principiu nr.62/11.11.2019, îndreptată prin încheierea din data de 11.12.2019 si împotriva sentintei nr.X/21.06.2022, solicitând:

1.

Schimbarea în parte a încheierii de admitere în principiu în sensul de a admite solicitarea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren care excede cotei autoarei reclamanţilor, până la atingerea suprafeţei de 8, 57 ha, prin uzucapiune. (în principal, în persoana autoarei reclamanţilor, şi în subsidiar, prin joncţiunea posesiilor, în persoana apelanţilor-reclamanţi),

2. Schimbarea sentinţei atacate şi:

- în principal, admiterea acţiunii astfel cum a fost modificată la data de 18.02.2019, în sensul admiterii cererii modificatoare a cererii principale privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren care excede cotei autoarei reclamanţilor până la atingerea suprafeţei de 8,57 ha, prin uzucapiune (în principal, în persoana autoarei reclamanţilor, şi în subsidiar, prin joncţiunea posesiilor în persoana apelanţilor-reclamanţi) şi atribuirea bunurilor conform solicitării apelanţilor din cererea modificatoare.

- în subsidiar, în măsura în care instanţa va respinge solicitarea de constatare a uzucapiunii, atribuirea bunurilor aflate în masa succesorală conform variantei raportului de expertiză refăcut din data de 31.05.2022, singura variantă care respectă în majoritate, criteriile de atribuire prevăzute de art. 987 C.proc.civ. .

3. Obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu, în conformitate cu art. 453 C.proc.civ.

În motivarea apelului, a arătat următoarele:

I. Istoric litigios

1.1. Scurtă prezentare a situaţiei de fapt

1.

Prin Titlul comun de proprietate nr.

X/13 din data de 01.11.1996, s-a reconstituit cotitularelor N V şi D I, dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 9 ha şi 800 mp, situată pe raza satului R, comuna R, judeţul O, în calitatea acestora de moştenitoare a autorului N M.

I.

2. N V a fost soţia defunctului N M. I, iar D I -fiica din afara căsătoriei acestuia cu N V, conform actelor de la dosar.

3. Potrivit datelor cuprinse în Registrul agricol 1959-1961 privind gospodăria defunctului N M. I, acesta deţinea suprafaţa de 10,75 ha.

4. Ulterior decesului defunctului, la data de 09.03.1991, defuncta N V a formulat cerere de reconstituire pentru suprafaţa maximă de 10 ha, astfel cum rezultă din cererea de reconstituire regăsită la dosar.

5.

La data de 11.03.1991, defuncta D I, autoarea pârâtului a formulat şi ea cerere de reconstituire, în calitate de moştenitoare a defunctului N M I, solicitând a-i fi atribuită DOAR suprafaţa de 1,25 ha din suprafaţa înscrisă în C.A.P/GAC. (10.75 ha), deşi putea să solicite suprafaţa maximă de 10 ha conform Legii fondului funciar, împărţirea urmând a se face apoi potrivit legii.

6. Prin Titlul de Proprietate nr. X/13 s-a reconstituit dreptul de proprietate pe suprafaţa de 9,80 ha aparţinând autorului N M I pe numele cotitularelor N V şi D I.

7.

Apelanţii M I, N P, S S nu au cunoscut-o pe numita D I, însă, anterior demarării procesului, prin împrejurări circumstanţiale, au aflat că aceasta ar fi decedat.

În urma decesului acesteia a rămas ca succesor D P L, în calitate de descendent de gradul I.

8. N V, mama apelanţilor, a decedat la data de 11.09.2011, conform Certificatului de deces seria DP nr. X.

9. M I, N P, S S sunt copiii defunctei N V, rezultați din căsătoria acesteia cu N I, astfel cum rezultă din certificatele de naştere şi din Anexa nr. 24 privind sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale, ce se regăsesc la dosar.

10. Din considerentele expuse supra, rezultă faptul că părţile din prezenta cauză se află în stare de indiviziune cu privire la bunurile din masa succesorală.

2. Demararea litigiului

În anul 2018 a fost demarată acţiunea privind ieşirea din indiviziune şi dezbaterea succesiunilor autoarelor părţilor prin stabilirea moştenitorilor, a masei succesorale şi a cotei ce revine fiecărui moştenitor şi partajarea masei succesorale a defunctei N V, conform înţelegerii intervenite între autoarele părţilor (materializată oficial prin cererile de reconstituie formulate) şi subsemnaţii apelanţi reclamanţi.

S-a solicitat atribuirea masei succesorale în următoarea modalitate:

Apelanţilor M I, N P, S S să le fie atribuite bunuri în următoarea modalitate, care să respecte convenţia autoarelor părţilor, materializată prin cererile de reconstituire formulate, astfel: S S - lotul de 2 ha, situat în T131, P5, M I - lotul de 2 ha, situat în T133, P30, N P - lotul de 4,57 ha, situat în T124, P9, pârâtului D P L să îi fie atribuite bunuri în următoarea modalitate, care să respecte convenţia autoarelor părţilor, materializată prin cererile de reconstituire formulate, astfel: D P L - suprafaţa de 1,23 ha, situată în T163, P16, astfel cum aceasta este specificata în Titlul de proprietate nr.

X/13, raportat la suprafaţa solicitată prin cererea de reconstituire formulată de autoarea sa, D I.

La data de 18.02.2019 M I, N P, S S au formulat cerere modificatoare privind completarea cu petitul de a se constata dobândirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren până la atingerea suprafeţei de 8. 57 ha prin uzucapiune, în următoarea modalitate:

- în principal, să se constate că autoarea lor, defuncta N V, a dobândit dreptul de proprietate până la atingerea suprafeţei pe care a posedat-o, întreţinut-o, lucrat-o şi plătind continuu taxe, în cuantum de 8, 57 ha, prin efectul uzucapiunii.

Cu alte cuvinte, au solicitat să se constate uzucapiunea în persoana autoarei reclamanţilor.

- în subsidiar, în măsura în care instanţa consideră că nu poate opera uzucapiunea în persoana autoarei, că termenul de prescripţie nu s-a împlinit în persoana autoarei N V, au solicitat să se constate că apelanţii M I, N P, S S, prin joncţiunea posesiilor, au dobândit dreptul de proprietate până la atingerea suprafeţei pe care a posedat-o, întreţinut-o, lucrat-o şi plătind continuu taxe, după decesul autoarei lor, continuând folosinţa terenurilor care au aparţinut autorilor, în cuantum de 8, 57 ha, prin efectul uzucapiunii.

Cu alte cuvinte, au solicitat să se constate uzucapiunea în persoana lor.

În justificarea cererii, au argumentat şi dovedit faptul că stăpânirea de fapt asupra suprafeţei solicitate spre atribuire, în cuantum de 8, 57 ha, s-a realizat încă din anul 1959, iniţial de autorii (N I şi N V), potrivit registrului agricol din anul 1959, apoi de către autoarea lor (începând cu data desfiinţării CAP-urilor din 1989) şi în final de către M I, N P, S S, în considerarea calităţii lor de moştenitori, existând o joncţiune a posesiilor, terenul fiind în continuarea posesiei apelanţilor-reclamanţi.

Au arătat şi dovedit prin zeci de chitanţe depuse la dosar, prin atestări APIA, făptul că ulterior decesului autoarei, N V, au rămas în stăpânirea terenului, l-au lucrat şi îngrijit corespunzător, (anterior terenul fiind îngrijit/folosit şi de autorii lor) plătind impozitele aferente în mod regulat, comportându-se ca adevăraţi proprietari asupra suprafeţei de 8, 57 ha, cu atât mai mult cu cât cunoşteau înţelegerea avută între autoarea lor şi autoarea pârâtului, referitor la suprafaţa dorită şi solicitată de aceasta (practic, de bună-voie a renunţat la a-i fi reconstituit mai mult decât 1, 25 ha, autoarea fiind de bună-credinţă şi cunoscând faptul că suprafaţa de 10 ha a fost dintotdeauna îngrijită/lucrată de familia apelanţilor M I, N P, S S, din care aceasta nu făcea parte, fiind fiică dintr-o altă căsătorie cu tatăl lor şi având o cu totul altă famI).

Au demonstrat aceste aspecte depunând Registrul agricol din anii 1959-1961, din care rezultă că membrii gospodăriei care foloseau terenul total de 10, 75 ha erau autorii lor şi apelanţii M I, N P, S S, iar autoarea pârâtului, numita D I, nu figura ca făcând parte din membrii gospodăriei.

Prin încheierea de admitere în principiu nr. 62 din 11.11.2019, instanţa a admis în parte şi în principiu acţiunea, a respins în principiu cererea modificatoare a cererii principale privind constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune (până la atingerea suprafeţei de 8, 57 ha), a constatat că părţile sunt în indiviziune asupra suprafeţei de 9, 80 ha, a constatat deschisă succesiunea autoarei N V, moştenitori cu vocaţie succesorală rămânând subsemnaţii, în calitate de descendenţi de gradul I cu cote egale de 1/3 fiecare, a constatat că masa succesorală a autoarei N V se compune din cota de 3/8 din suprafaţa de 9, 80 ha, a constatat deschisă succesiunea autoarei D I, a constatat ca unic moştenitor legal al acesteia pe intimatul pârât D P L, cu cota de 5/8 din suprafaţa de 9, 80 ha.

Astfel cum rezultă din considerentele încheierii de admitere în principiu nr. 62 din 11.11.2019, instanţa a respins în principiu cererea modificatoare a cererii principale privind constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, pronunţându-se doar asupra solicitării de constatare a uzucapiunii în persoana apelanţilor M I, N P, S S şi respingând în consecinţă, considerând că nu poate opera prescripţia achizitivă faţă de cei trei reclamanţi, ignorând total solicitarea de a se constata uzucapiunea în persoana autoarei N V.

Instanţa nu s-a pronunţat asupra acestei solicitări.

Prin încheierea din 11.12.2019 s-a admis cererea de îndreptare eroare materiala şi s-a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în încheierea de admitere în principiu nr. 62 din 11.11.2019 urmând a reţine că autoarei N V îi revine cota de 1/4 din suprafaţa de 9,80 ha, iar autoarei D P L îi revine cota de 3/4 din suprafaţa de 9,80 ha şi a fost stabilită efectuarea expertizei care a durat din data de 11.12.2019 până la data 31.05.2022 (2 ani şi jumătate), răstimp în care a decedat un expert, a fost înlocuit de expertul final care a finalizat rapoartele de expertiză, rapoarte care au întârziat datorită reţinerii iniţiale a cotelor greşite, apoi în nereţinerea unei variante de lotizare care să respecte posesia terenurilor şi toate celelalte criterii de atribuire, apoi în contestarea evaluării terenurilor.

Au fost realizate 3 rapoarte de expertiză (unul iniţial şi celelalte două refăcute), prima instanţă refuzând să omologheze varianta de lotizare propusă de către expert, care respectă în majoritate criteriile de atribuire stabilite de art. 987 C.proc.civ.: acordul părţilor, folosinţa terenurilor veche de 60 de ani, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, evitarea fărâmiţării excesive a loturilor şi încălcând voinţa părţilor.

Acestea sunt premisele care au stat la baza demarării prezentului litigiu şi care au fost dezbătute în etapa fondului, fiind, pe larg argumentate, în fapt dar şi în drept, atât prin cererea introductivă, cererea modificatoare, concluzii scrise aferente atât încheierii de admitere în principiu, cât şi dezbaterii fondului cauzei şi demonstrate de probatoriul administrat, însă au fost total ignorate de către prima instanţă.

1.3. Soluţia pronunţată de prima instanţa de judecată

Prin sentinţa nr.

X din 21.06.2022, fără a se pronunţa asupra solicitării de constatare a îndeplinirii condiţiilor prescripţiei achizitive în persoana autoarei apelanţilor M I, N P, S S, cu luarea în considerare a celor anterior menţionate referitor la încălcarea criteriilor de atribuire consfințite de lege, fără cel puţin o minimă motivare cu privire la motivele pentru care au fost ignorate toate considerentele invocate în legatura cu atribuirea terenului, ţinând cont de măsura cote - părţi, ignorând toate probele, atitudinea părţilor atât extra procesuală, cât şi procesuală, inclusiv solicitarea pârâtului cu privire la atribuirea terenului, formulată prin apărător, la ultimul termen de judecată, prima instanţă de judecată a respins cererea modificatoare a cererii principale privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în persoana apelanţilor M I, N P, S S cu o motivare precară şi a atribuit terenul în cauză părţilor, fărâmiţând excesiv terenul, atribuind apelanţilor, suprafaţa de 0,8166,66 ha fiecare (deşi, conform titlului de proprietate, există 4 loturi de teren deja parcelate), iar intimatului-pârât suprafaţa totală de 7,4500 ha.

Cu privire la motivele de nelegalitate şi netemeinicie a încheierii de admitere în principiu: Cu ignorarea desăvârşită a petitului privind constatarea îndeplinirii condiţiilor prescripţiei achizitive (uzucapiunea) în persoana autoarei N V, dar şi cu ignorarea totală a doctrinei şi jurisprudenţei citate (în special recursul în interesul legii care este obligatoriu pentru instanţe de la momentul publicării în monitorul oficial) şi ataşate la dosar, care atestă îndeplinirea condiţiilor uzucapiunii în persoana apelanţilor M I, N P, S S şi, cel mai important, cu ignorarea completă a solicitării părţilor, trecând peste voinţa părţilor (care la dezbaterea pe fond a cauzei au ajuns la un acord privind împărţirea terenului, atât apelanţii, prin apărător, cât şi pârâtul, prin apărător, solicitând aceeaşi modalitate de partajare a terenului obiect al prezentei cauzei, astfel cum rezultă din considerentele ultimei încheieri de şedinţa din data de 15.06.2022 şi cu ignorarea majorităţii criteriilor de atribuire prevăzute chiar de lege, prima instanţă a pronunţat o soluţie nelegală, netemeinică şi inechitabilă, fără a analiza situaţia de fapt şi de drept dedusă judecăţii, cu consecinţa soluţionării cauzei în temeiul unei proceduri străine de argumentele de fapt şi de drept prezentate de apelanţii, nu a dat eficienţă probelor de la dosar, făcând o greşită aplicare a dispoziţiilor legale.

II. Dezvoltarea argumentelor ce conduc la admiterea apelului, schimbarea în parte a încheierii de admitere în principiu şi a hotărârii primei instanţe, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată

II.1. Referitor la constatarea îndeplinirii condiţiilor uzucapiunii în persoana autoarei N V

Astfel cum au indicat supra, deşi s-a solicitat expres prin cererea modificatoarea depusă în anul 2019, constatarea îndeplinirii condiţiilor şi a termenului prescripţiei achizitive în persoana autoarei N V, prima instanţă de judecată nu s-a pronunţat acestei solicitări, reluată şi prin concluziile scrise depuse anterior pronunţării asupra încheierii de admitere în principiu, ignorând-o cu desăvârşire atât prin încheierea de admitere în principiu, cât şi prin sentinţa atacată.

Astfel cum rezultă din Registrul agricol din 1959-1961, (ataşat la dosarul cauzei) autorii apelanţilor M I, N P, S S s-au ocupat de/au folosit întreaga suprafaţă de 10,75 ha, pe care o posedau încă din anul 1959.

Autorii lor deţineau posesia cel puţin din anul 1959, astfel cum rezultă din registrul agricol ataşat la dosar.

Proprietatea şi implicit posesia, datează cu mult timp înainte de 1959, însă, în urma demersurilor efectuate la Primărie, s-a reuşit, cu greu, obţinerea unor copii doar de pe registrul aferent anilor 1959-1963 (se regăsesc la dosar).

Autoarea lor a decedat în anul 2011.

Din anul 1959 până în anul 2011 au trecut 52 de ani.

Chiar şi până la căderea comunismului (1989) avem o perioadă suficientă de 30 de ani pentru constatarea uzucapiunii în persoana autoarei N V.

De asemenea, din 1989 până în anul 2019, când s-a formulat de către apelanţi cererea de constatare a uzucapiunii, au trecut 30 de ani, iar până în prezent, data formulării apelului, au trecut 32 ani.

Autorii reclamanţilor, fiind perioadă comunistă, au fost forţaţi să se înscrie în GAC (CAP), păstrând însă posesia terenului, înscrierea făcându-se, astfel cum rezultă din Statutul Cooperativei Agricole de Producţie din anul 28.09.1977, în scopul folosirii depline şi eficiente, în comun a pământului.

Pe perioada colectivizării, bunurile preluate în CAP, puteau face obiectul uzucapiunii, nefiind scoase din circuitul civil, deoarece erau obiecte de proprietate privata, iar prescripţia achizitivă putea fi opusă statului, în ceea ce priveşte domeniul său privat.

Aceste aspecte rezultă cu claritate din următoarele prevederi:

- Art. 1844 C.civ.: „Nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declaraţie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privata, ci sunt scoase afară din comerţ”.

Art. 1845: „Statul, stabilimentele publice şi comunale, în ceea ce priveşte domeniul lor privat, sunt supuse la aceleaşi prescripţii ca particularii şi, ca şi aceştia, le pot opune”.

Or, terenurile din CAP, mai exact din GAC (gospodărie agricolă colectivă), nu făceau parte din proprietatea de stat (bun comun al poporului), ci din proprietatea cooperatistă colectivistă (adică proprietate privată).

Acest lucru rezultă cu claritate din Constituţia 1952, care delimita clar cele două forme de proprietate:

Art. 6 „proprietatea socialista asupra mijloacelor de producţie care are fie forma proprietăţii de stat (bun comun al poporului), fie forma proprietăţii cooperatiste-colectiviste (proprietatea gospodăriilor agricole colective sau a organizaţiilor cooperatiste".

Art. 9 „Inventarul viu şi mort al gospodăriilor agricole colective şi al cooperativelor, producţia realizata, cât şi toate întreprinderile sau construcţiile ce le aparţin, reprezintă proprietatea obştească a gospodăriilor agricole colective şi a cooperativelor”.

Pe de altă parte, în egală măsură, era recunoscut şi dreptul de proprietate „personală".

Art. 9 alin. 2 „Ţăranii membri ai gospodăriilor agricole colective au în folosinţa personală un lot de pământ pe lângă casă şi în proprietate personală gospodăria de pe acest lot, casa de locuit, animalele productive, pasări, inventar agricol mărunt - în conformitate cu statutul gospodăriei agricole colective.

33.

Existenţa în circuitul civil a unor astfel de terenuri agricole a fost recunoscută, de altfel, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia IV/16.01.2006, recurs în interesul legii care statuează despre posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate asupra acestor terenuri agricole.

Posesia autoarei apelanţilor-reclamanţi, astfel cum rezultă din Decizia IV/16.01.2006, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu a fost întreruptă pe perioada cooperativizării, posesorii terenurilor cooperativizate beneficiind atât de prezumţia de neprecaritate cât şi de prezumţia de titlu, posesia având caracter real şi util.

Prin urmare, în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, statuează asupra faptului că posesorii terenurilor cooperativizate beneficiază atât de prezumţia de neprecaritate, cât şi de prezumţia de titlu, iar posesia are caracter real şi util şi prin urmare constatarea prescripţiei achizitive devine de neînlăturat.

Recursul în interesul legii este obligatoriu pentru instanţe de la momentul publicării în Monitorul Oficial.

În aceeaşi situaţie s-a aflat şi autoarea N V, posesia acesteia nefiind întreruptă şi având un caracter real şi util, beneficiind atât de prezumţia de neprecaritate, cât şi de prezumţia de titlu.

Prin urmare, conform statuărilor ICCJ, constatarea prescripţiei achizitive devine de neînlăturat în acest sens, decizia statuează: „în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea Legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974, prescripţia achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin efectul acestor legi, astfel că, după abrogarea lor prin Decretul Lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instanţelor să constate ca au dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor respective".

Mai mult decât atât, în considerentele deciziei se statuează că lipsa posibilităţii de a mai fi transmise terenurile prin acte juridice nu atrage şi încetarea posesiei asupra lor cât timp exercitarea posesiei nu numai că nu a fost interzisă prin nicio dispoziţie a legii, dar şi-a demonstrat în mod neîndoielnic utilitatea economică şi socială.

Caracterul real şi util al exercitării posesiei asupra terenurilor a fost confirmat de recunoaşterea şi protecţia acordată acţiunilor posesorii în întreaga perioadă de aplicabilitate a legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974.

Prin dispoziţiile Legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974, terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, spre a li se transforma natura sau destinaţia legală, ci doar au fost restrânse modalităţile de transmitere şi dobândire a acestora, astfel că nu se poate considera întreruptă prescripţia.

Terenurile ce au făcut obiectul reglementărilor din cuprinsul legilor nr. 58/1979 şi nr. 59/1979 şi-au păstrat caracterul privat, sub aspectul dreptului de proprietate, iar posesorii lor au beneficiat atât de prezumţia de neprecaritate prevăzută de art. 1854 C.civ., cât şi de dispoziţiile art. 1858 C.civ. referitoare la prezumţia de neintervertire de titlu.

Prin urmare, deşi terenul în discuţie a intrat în CAP (iniţial se numea GAC) autoarea apelanţilor M I, N P, S S împreună cu apelanţii au avut posesia asupra terenului în suprafaţă de 10,75 ha (astfel cum rezultă din registrul agricol 1959-1963) posesie care, conform Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în perioadă cuprinsă între 1974-1990, poate fi luată în calcul la termenul uzucapiunii, îndeplineşte condiţia de neprecaritate, este reală şi utilă, astfel încât autoarea N V şi apelanţii reclamanţi nu pot fi consideraţi ca având calitatea de detentori precari.

Mai mult decât atât, nu există nicio dovadă că terenul ar fi făcut parte din proprietatea socialistă de STAT (cum ar fi IAS), ci din contră, conform Registrului agricol 1959-1963 ataşat la dosar, acesta a făcut parte din GAC (gospodăria agricolă colectivă), care era proprietate cooperatistă, adică privată, (conform Constituţiei din 1952/1965, se făcea distincţie între proprietatea de stat şi proprietatea cooperatistă).

Astfel fiind, nu există niciun motiv pentru care nu s-ar putea constata uzucapiunea în persoana autoarei şi pentru care perioada colectivizării, în forma aplicabilă prezentei speţe, nu ar intra în termenul de uzucapiune, terenul nefăcând parte din proprietatea de stat, ci din proprietatea privată cooperatista, prezumţia de neprecaritate existând pe toată această perioadă, posesia fiind utilă şi reală, conform recurs în interesul legii ÎCCJ, iar intimatul pârât D P L nu a administrat nicio probă contrară.

De altfel, în acelaşi sens s-a pronunţat şi ICCJ într-o speţă similară în care nu există afectat terenul proprietăţii de stat:

Decizia ICCJ nr. 1048/09.02.2011 ''Înalta Curte apreciază că este corectă susţinerea instanţei de apel, conform căreia nu s-a făcut dovada apartenenţei imobilului în litigiu la proprietatea socialistă de stat anterior anului 1991, sau la domeniul public al statului, după această dată, apartenenţă ce ar fi împiedicat dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului, prin prescripţie achizitivă, astfel încât acest teren, aparţinând domeniului privat al statului, este susceptibil de posesia cerută de lege pentru a uzucapa şi, în considerarea argumentelor expuse, poate face obiectul unei acţiunii în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin prescripţie achizitivă”.

Mai mult decât atât, următoarele instanţe au constatat îndeplinirea condiţiilor uzucapiunii, reţinând considerentele recursului în interesul legii ICCJ cu privire la neîntreruperea termenului de prescripţie achizitivă pe perioada 1974-1989 şi la posesia reală şi utilă:

Decizia nr. 773 din 17.07.2020 pronunţată de Curtea de Apel București: „Curtea reţine că nu a operat întreruperea posesiei, această chestiune fiind tranşată prin Decizia nr.

IV/2006 pronunţată de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că respectivele terenuri nu au fost scoase din circuitul juridic civil, ci doar au fost restrânse modalităţile de transmitere şi dobândire a acestora, în raport de această decizie, curtea reţine în prezenta cauză că prin instalarea proprietăţii socialiste nu a avut loc o întrerupere naturală a cursului prescripţiei, în sensul prevederilor art. 1864 pct. 2 C.civ., care să poată fi invocată ca piedică la dobândirea dreptului de proprietate pe calea prescripţiei achizitive.

Prin Decizia nr.

IV din 16.09.2006, dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, ÎCCJ a statuat că în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea Legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974, prescripţia achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a acestor legi, astfel că, după abrogarea lor prin Decretul-lege nr. 1/1989 şi Decretul-lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instanţelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective. în motivarea acestei decizii, s-a reţinut că nu se poate considera că, în perioada în care s-au anat în vigoare Legile nr. 58/1974 şi nr. 59/1974, s-ar fi produs o întrerupere naturală a prescripţiei începute anterior asupra terenurilor ce au făcut obiectul acestor legi, deoarece terenurile nu au fost scoase din circuitul juridic civil, spre a lise transforma natura sau destinaţia legală, ci doar au fost restrânse modalităţile de transmitere şi dobândire a acestora şi nu a avut loc o întrerupere naturală a cursului prescripţiei acestora, în sensul prevederilor art. 1864 pct. 2 C.civ., care să poată fi invocată ca piedică ia dobândirea dreptului de proprietate pe calea prescripţiei achizitive.

Aşadar, terenurile ce au făcut obiectul reglementărilor din cuprinsul Legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974 şi-au păstrat caracterul privat, sub aspectul dreptului de - proprietate, iar posesorii lor au beneficiat atât de prezumţia de neprecaritate prevăzută de art. 1854 C.civ., cât şi de dispoziţiile art. 1858 C.civ. referitoare la prezumţia de neintervertire de titlu, concluzionându-se că intervalul de timp în care aceste legi au fost în vigoare nu a întrerupt cursul prescripţiei începute anterior, putând fi invocat la calcularea duratei de timp necesare pentru constatarea prescripţiei achizitive asupra acelor terenuri.

Potrivit art. 329 alin. 3 C.proc.civ. din 1865, cât şi ale art. 517 alin. 4 noul C.proc.civ., această decizie este obligatorie pentru instanţele de judecată."

Decizia nr. 1477 din 12.11.2020 pronunţată de Tribunalul Olt: „împrejurarea că în terenul a făcut obiectul cooperativizării sau că este înscris în rezerva UAT Milcov nu constituie un fapt care să excludă, astfel cum a apreciat instanţa de fond, prezumţia posesiei sub titlu de proprietar ci, dimpotrivă, sa o certifice.

Astfel, de vreme ce probatoriul administrat atestă că terenul şi-a păstrat vecinătăţile şi delimitările de hotar fată de proprietăţile vecine de-a lungul întregii perioade, nu se poate reţine întemeiat că reclamantul nu a exercitat animus possidendi, ci doar o detenţie precară."

Prin urmare, începând cel puţin cu anul 1959, conform registrului agricol, până la momentul decesului autoarei (2011) au trecut 52 de ani, termen mai mult decât suficient pentru termenul de uzucapiune.

De asemenea, după momentul apariţiei legii fondului funciar şi al formulării cererilor de reconstituire în anul 1991, de către autoarele părţilor, cu atât mai mult autoarea lor s-a comportat ca un adevărat proprietar, în primul rând pentru că a ajuns la o înţelegere cu autoarea pârâtului şi a cunoscut că aceasta are pretenţii doar asupra unei suprafeţe de 1,25 ha, renunţând de bunăvoie la orice suprafaţă excedentară suprafeţei de 1, 25 ha (tocmai prin faptul solicitării exprese a suprafeţei de 1,25 ha deşi putea solicita suprafaţa maximă de 10 ha), în al doilea rând pentru că nu o fost niciodată tulburată în posesie de către autoarea pârâtului sau de către acesta din urmă, intimatul pârât D P L recunoscând expres prin răspunsul la interogatoriu că nu s-a interesat niciodată de teren, deşi cunoştea că mama acestuia a solicitat cei 1,25 ha, că nu a plătit şi nu va plăti taxele pentru impozit, acestea fiind plătite pentru suprafaţa de 8,57 ha de către autoarea apelanţilor M I, N P, S S împreună cu aceştia.

Prin urmare, nu poate fi considerată detentor precar în raport de cota autoarei pârâtului, deoarece s-a comportat ca un adevărat proprietar, negând pretinsul drept de proprietate al autoarei pârâtului prin acte de rezistenţă, (plată impozite, declarare APIA/primărie) intervertind precaritatea în posesie.

În orice caz, din anul 1959 când au dovedit posesia autoarei până în anul 1991, când a formulat cerere de reconstituire şi autoarea pârâtului, au trecut 32 de ani, astfel încât termenul de uzucapiune se împlinise deja în persoana autoarei apelanţilor din anul 1989, anterior emiterii vreunei pretenţii de către autoarea pârâtului, astfel încât calitatea de detentor precar în raport de autoarea D nu poate fi pusă în discuţie, şi cu atât mai mult calitatea de detentor precar în raport de stat nu poate fi pusă în discuţie, deoarece ICCJ, prin recursul în interesul legii amintit supra, a statuat că posesorii nu au calitatea de detentori precari.

Totodată, ÎCCJ a statuat că posesia este reală şi utilă, adică neviciată.

Prin urmare, posesia autoarei lor îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de art. 1846-1847 din vechiul C.civ., fiind continuă, neîntreruptă, publică şi sub nume de proprietar.

Pentru toate aceste motive, au solicitat, ca în rejudecare, să se constate îndeplinite condiţiile prescripţiei achizitive în persoana autoarei apelanţilor M I, N P, S S, defuncta N V.

II.1.1. Legalitatea constatării unui drept real în patrimoniul unor persoane decedate

Faptul că, în speţa prezentă, prescripţia achizitivă a început să curgă sub imperiul Codului civil din anul 1864, are o foarte mare importanţă cu privire la legalitatea constatării unui drept real în patrimoniul unor persoane decedate prin raportare la efectele prescripţiei achizitive.

Pentru a se constata legalitatea constatării uzucapiunii în persoana unor decedaţi este necesar să se facă distincţie şi să se clarifice situaţia unei hotărâri de constatare a uzucapiunii a cărei posesie a început sub imperiul Codului civil din 1864, faţă de situaţia unei hotărâri de constatare uzucapiunii a cărei posesie a început pe Noul Cod civil.

Astfel, hotărârea judecătorească de constatare a uzucapiunii, are consecinţe diferite, în funcţie de legea în vigoare la data la care a început posesia, atât sub aspectul momentului dobândirii dreptului de proprietate, dar şi din perspectiva efectelor înscrierii în cartea fundată.

În mod unanim, atât practica judiciară, cât şi jurisprudenţa recunosc caracterul retroactiv al uzucapiunii, în special în ceea ce priveşte dobândirea dreptului de proprietate.

Dobândirea de către posesor a dreptului exercitat asupra imobilului în cauză are loc nu de la data împlinirii termenului de prescripţie, nici de la data hotărârii judecătoreşti, ci retroactiv, din ziua începerii cursului prescripţiei achizitive, astfel spus, din momentul intrării efective în posesia bunului.

Sub aspect procedural, în ipoteza uzucapiunii începute sub imperiul vechiului cod, cererea de chemare în judecată vizează constatarea dreptului real dobândit în temeiul acesteia, acţiunea îmbrăcând forma cererii în constatare, ca în cauza de faţă.

Potrivit Deciziei nr. 7086 din 12.10.2011 pronunţată în recurs de Secţia I Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune: „are efect constitutiv de drepturi, chiar dacă retroactiv, posesorul devenind titular al bunului posedat în tot timpul cerut de lege.

O astfel de hotărâre are un caracter mixt, deoarece întruneşte atât elemente declarative, cât şi elemente constitutive, efectele sale producându-se atât pentru trecut, dând eficienţă unei situaţii juridice anterioare, cât şi pentru viitor, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate."

În cazul unei uzucapiunii reglementate de Codul civil din 1864, astfel cum este prezenta speţă, pentru imobile neînscrise în cartea funciară, aceasta conduce la dobândirea proprietăţii prin exercitarea posesiei utile. - Extras din Decizia nr. 24/03.04.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicata în Monitorul Oficial nr. 474/23.06.2017].

Având în vedere că posesia în cazul de faţă a început sub imperiul Codului civil din anul 1864, este relevant a aminti, sub aspectul efectelor uzucapiunii, dispoziţiile Deciziei nr. 19 din 05.10.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 11 din 07.01.2016, care a statuat că, în astfel de situaţii, nu este aplicabilă procedura specială reglementată de prevederile art. 1050-1053 C.proc.civ.

Astfel, prin decizia anterior amintită, s-a reţinut că noua reglementare a abandonat efectul retroactiv al uzucapiunii, dreptul de proprietate nefiind dobândit de către posesor, decât din momentul înscrierii lui în cartea funciară.

Din statuările acestei Decizii ICCJ, rezultă că, pentru toate cererile de uzucapiune soluţionate după procedura specială prevăzută de Codul de procedură civilă (1050-1053) momentul dobândirii dreptului de proprietate este cel al înscrierii acestui drept în cartea funciară, în baza hotărârii pronunţate asupra cererii de uzucapiune.

Prin cale de consecinţă, pentru toate aceste considerente, în speţa de faţă, posesia fiind începută sub imperiului Codului civil din 1864, dreptul de proprietate se dobândeşte la momentul începerii posesiei, şi nu la momentul înscrierii în cartea funciară, deoarece nu se aplică procedura specială prevăzută de art. 1050-1053 C.proc.civ., aceasta nefiind aplicabilă în privinţa posesiilor începute anterior intrării în vigoare a noului C.civ.

Prin urmare, se poate constata dobândirea unui drept în patrimoniul unei persoane care nu mai este în viaţă fără a se putea impune lipsa capacităţii de folosinţă.

Autorii decedaţi, urmare a pronunţării unei hotărâri de constatare a îndeplinirii condiţiilor uzucapiunii în persoana acestora, nu dobândesc dreptul de proprietate la momentul înscrierii în cartea funciară sau a pronunţării unei astfel de hotărâri, nici măcar la momentul împlinirii termenului de uzucapiune, ci retroactiv, la momentul începerii posesiei.

Ei nu primesc drepturi, în prezent, pentru a se opune lipsa capacităţii de folosinţă a acestora, ci dreptul lor de proprietate, urmare a constatării uzucapiunii, se consideră a fi născut, pe vremea când erau în viaţă, la momentul începerii posesiei asupra imobilului.

Caracterul retroactiv al dobândirii dreptului de proprietate ca urmare a exercitării acţiunii în constatarea uzucapiunii este reflectată şi prin statuările practicii judiciare. în acest sens este sentinţa civilă nr. 1304 din 04.10.2017. pronunţată de Judecătoria C „uzucapiunea are efect retroactiv, iar reclamantul este considerat proprietar al bunurilor nu din momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti, ci chiar din ziua în care a început posesia" şi decizia civilă nr. 55 din 30.01.2014, pronunţată de Tribunalul Sibiu: „trăsătura principală a uzucapiunii este retroactivitatea, efectele acesteia coborând în timp, de la data împlinirii cursului prescripţiei achizitive, până la data începerii posesiei.

Astfel, relevant pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate nu este data împlinirii cursului prescripţiei achizitive, nici data promovării acţiunii în constatare a acestui drept, ci data posesiei"

Decizia nr. 33 din 03.04.2017, pronunţată de ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: „în mod unanim, atât practica judiciară, cât şi jurisprudenţa recunosc caracterul retroactiv al uzucapiunii, în special în ceea ce priveşte dobândirea dreptului de proprietate de către posesor."

Prin urmare, exercitarea dreptului de opţiune cu privire la uzucapiune se poate face şi de către succesori, respectiv de către apelanţii M I, N P, S S.

II.1.2 Referitor la constatarea îndeplinirii condiţiilor uzucapiunii în persoana autoarei N V, la solicitarea apelanţilor M I, N P, S S, în calitate de succesori

Astfel cum au demonstrat şi în etapa fondului, în persoana autoarei, N V, sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 1890 vechiul C.civ., pentru a putea invoca prescripţia achizitivă cu privire la terenul în discuţie.

Condiţiile uzucapiunii reglementate de art. 1846-1847 Vechiul cod civil, referitoare la o posesie continuă, neîntreruptă, publică şi sub nume de proprietar sunt în mod cumulativ îndeplinite, contrar reţinerilor primei instanţe de judecată. în acest sens, sunt considerentele ICCJ recurs în interesul legii - Decizia IV/2006-amintită supra şi considerentele următoarele.

Condiţiile uzucapiunii s-au împlinit în persoana autoarei, care a exercitat o posesie utilă, încă din anul 1959, conform registrului agricol depus la dosar.

Probatoriul administrat în cauză a confirmat că posesia exercitată de autoarea lor, dar şi posesia lor asupra terenului întruneşte toate condiţiile pentru a conduce la dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra acestuia.

Moştenitorii legali ai autoarei sunt apelanţii M I, N P, S S, care au promovat această acţiune, în calitate de descendenţi ai defunctei N V.

Cu toate acestea, instanţa de fond a ignorat complet solicitarea de constatare a îndeplinirii condiţiilor prescripţiei achizitive în persoana autoarei N V.

Uzucapiunea, ca mod de dobândire a drepturilor reale principale, are o structură complexă, în care se reunesc faptul juridic în sens restrâns al posesiei şi un act juridic unilateral, adică manifestarea de voinţă a celui interesat de a dobândi un anumit drept real principal.

Rezultă că din faptul juridic în sens restrâns care este posesia, cu toate determinările cerute de lege, se naşte mai întâi un drept potestativ în beneficiul posesorului. în conţinutul juridic al acestui drept potestativ, este inclus atributul titularului său de a alege între invocarea faptului juridic al posesiei, cu toate determinările cerute de lege şi renunţarea la uzucapiune [Extras din Valeriu Stoica.

Drept civil.

Drepturi reale principale, Editura C.H.

Beck București 2009, pag. 351; Extras identic preluat în Decizia nr. 228/04.02.2016, pronunţată de Tribunalul Brașov]

Astfel cum însăşi Valeriu Stoica menţionează în Tratatul său de Drepturi reale, „exercitarea dreptului de opţiune, în formă pozitivă sau în formă negativă, se poate face de posesor şi de succesorii săi cu titlu universal", de creditorii posesorului sau de orice altă persoană interesată [Extras din Valeriu Stoica.

Drept civil.

Drepturi reale principale, Editura C.H.

Beck București 2009, pag. 353].

Acest lucru rezultă cu claritate din dispoziţiile art. 1843 Vechiul Cod civil, potrivit cărora: „creditorii şi orice altă persoană interesată pot să opună prescripţia câştigată debitorului sau codebitorului lor, ori proprietarului, chiar şi dacă acel debitor, codebitor sau proprietar renunţă la ea".

De asemenea, din conţinutul lucrării intitulate „Exercitarea dreptului potestativ de uzucapiune imobiliară extratabulară”, ce se regăseşte publicată în Revista Română de Drept Privat nr. 3/01.08.2013, se precizează: „exercitarea acestui drept potestativ se poate face fie în mod direct, de către posesor şi succesorii săi universali sau cu titlu universal, atât în formă pozitivă, cât şi în formă negativă”.

În speţă, M I, N P, S S, în calitate de succesori cu titlu universal, au exercitat dreptul de opţiune invocând uzucapiunea în patrimoniul autoarei N V, aceasta din urmă posedând sub nume de proprietar imobilul în discuţie o perioadă mult îndelungată termenului minim de 30 de ani necesar.

Astfel, conform statuărilor ICCJ - recurs în interesul legii şi a probatoriului administrat la prima instanţă, total ignorat de prima instanţă, autoarea a exercitat asupra terenului o posesie aptă de a conduce la dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului, atât sub aspectul calităţii posesiei, cât şi sub aspectul duratei exercitării acesteia, aspect necontestat de către pârât, dar şi necontestat de către autoarea pârâtului care nu a contestat, nu a intervenit niciodată asupra suprafeţei de 8, 57 ha posedate, folosite, îngrijite, lucrate, de autoarea apelanţilor şi de apelanţi, iar după decesul acesteia, doar de către apelanţii M I, N P, S S.

Prin urmare, astfel cum au arătat în cadrul acţiunii introductive, a probatoriului administrat în cauză, a concluziilor scrise şi prin prezentul apel, dreptul de proprietate s-a născut în patrimoniul autoarei la data îndeplinirii condiţiilor cerute de lege pentru a prescrie, cu efect retroactiv de la data începerii posesiei, iar acest drept poate fi constatat şi la cererea moştenitorilor legali ai posesorului bunului şi care se constată în acel patrimoniu în care s-a născut şi nu în patrimoniul moştenitorilor legali.

În acest sens, s-a pronunţat şi jurisprudenţa în materie:

Decizia nr. 160/C/16.09.2015,pronuntată de Curtea de Apel Constanta prin care s-au preluat argumente din doctrina relevantă a unor autori renumiţi, precum Valeriu Stoica, Ana Boor: - în literatura juridică s-a reţinut că atunci când termenul prescripţiei achizitive s-a împlinit în persoana autorului fără ca acesta să îşi exercite dreptul de opţiune cu privire la uzucapiune, acest drept se transmite la succesorii universali sau cu titlu universal- Ca urmare, aceştia nu mai trebuie să invoce joncţiunea posesiilor, ci doar trebuie să îşi exercite într-o formă pozitivă dreptul de opţiune cu privire la uzucapiune pe care l-au dobândit de ia autorul lor (Valeriu Stoica - Drept civil, Drepturi reale principale, Editura Humanitas, București 2006, voi. 2, pag. 417/Ana Boor, Uzucapiunea, prescripţia, Posesia şi publicitatea, Editura Lumina Lex București 1999, pag 195, text şi nota 489).

Aşadar, atâta timp cât termenul de prescripţie achizitivă fusese împlinit înainte de decesul autorilor, moştenitorii pot să invoce uzucapiunea, cu consecinţa că bunul uzucapat a intrat în masa succesorală fiind suspus împărţelii.

Aşadar, moştenitorii dobândesc prin succesiune mai întâi dreptul de opţiune cu privire la uzucapiune, iar apoi prin exercitarea pozitivă a acestui drept dobândesc chiar dreptul de proprietate asupra bunului posedat de autorul său, dar acest drept este dobândit cu titlu de moştenire, iar nu în mod direct, întrucât retroactivitatea efectelor uzucapiunii face ca dreptul de proprietate să treacă mai întâi prin patrimoniul autorului lor (în acest sens a se vedea A.

Boor, op.

Cit, pag 195, 199, 200/Valeriu Stoica, op.

Cit, pag 390).

Decizia 1343/2016 pronunţată de Tribunalul Sibiu - „în acest context, în mod corect s-a reţinut ca termenul de prescripţie achizitivă prevăzut de art. 1890 C. civ. s-a împlinit înainte de reclamantului, deci constatarea uzucapiunii se putea cere, eventual şi sub rezerva îndeplinirii celorlalte condiţii legale, în persoana antecesorului sau antecesorilor reclamantului.

Devenind proprietar antecesorul reclamantului, acesta nu mai putea invoca joncţiunea posesiilor, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, ci putea, eventual să invoce împlinirea termenului şi, respectiv, dobândirea dreptului de proprietate pe numele antecesorului său F...

I".

Sentinţa civilă nr. 3/2015 pronunţată de Judecătoria Craiova – „reţine instanţa că termenul de prescripţie achizitivă s-a împlinit în persoana autorilor reclamanţilor, iar nu direct în persoana reclamanţilor, care în calitate de moştenitori dobândesc în indiviziune dreptul de proprietate pe care autorii lor O.C. şi O.E l-au dobândit prin uzucapiune.

Nu este cazul în speţă de vreo joncţiune a posesiilor prin care reclamanţii să îşi unească posesia cu cea a autorilor pentru a ajunge la o posesie de 30 de ani cât timp termenul de 30 de ani era deja împlinit în persoana părinţilor reclamanţilor, anterior decesului acestora, reclamanţii posedând terenul în considerarea calităţii lor de moştenitori ai proprietarilor".

Si din dispozitivul altor sentinţe, pronunţate de instanţe, rezultă în mod cert faptul că se poate constata uzucapiunea pe teren în persoana defunctei N V, autoarea lor (sens in care sunt enumerate hotarâri judecătoresti cu titlu de exemplu).

Pentru toate aceste motive, au solicitat constatarea îndeplinirii condiţiilor uzucapiunii în persoana autoarei N V şi pe cale de consecinţă, constatarea dobândirii dreptului de proprietate de către autoarea N V asupra suprafeţei necesare până la atingerea suprafeţei de 8,57ha cât a posedat, în total, timp de 52 ani, până la decesul acesteia.

Solicitarea anterioară are în vedere faptul că, urmare a menţionării pe titlul de proprietate atât a autoarei apelanţilor M I, N P, S S, cât şi a autoarei pârâtului, prima în calitate de soţie supravieţuitoare, iar a două în calitate de fiica din afara căsătoriei, având cotele legale stabilite de prima instanţă de judecată de1/4 pentru autoarea apelanţilor din suprafaţa totală de 9, 80 ha (care înseamnă 2, 45 ha) şi 3/4 pentru autoarea pârâtului din suprafaţa totală de 9,80 ha.

Prin urmare, solicită constatarea uzucapiunii asupra suprafeţei de 6,12 ha din totalul cât a posedat de 8, 57 ha, deoarece asupra suprafeţei de 2, 45 ha (1/4 din 9, 80 ha), ar avea drept de proprietate conform cotei legale din totalul de 9, 80 ha.

II. Referitor la constatarea îndeplinirii condiţiilor uzucapiunii in persoana apelanţilor:

În mod total eronat prima instanţă de judecată a constatat faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile uzucapiunii în persoana apelanţilor M I, N P, S S.

În plus, constatarea neîndeplinirii condiţiilor uzucapiunii nu are o motivare, prima instanţă de judecată rezumându-se la a menţiona doar că în cauză nu poate opera prescripţia achizitivă faţă de cei trei reclamanţi în calitate de moştenitori ai autoarei N V, care se află în indiviziune cu numita D I şi faptul că nu au dovedit că sunt întrunite cele două cerinţe prevăzute de art. 1890 C.civ.

Or, au solicitat instanţei superioare să constate faptul că au dovedit întrutotul îndeplinirea condiţiilor uzucapiunii, justificând fiecare condiţie, atât raportat la probatoriul administrat în cauză, cât şi prin concluziile scrise depuse anterior pronunţării asupra uzucapiunii, motivare care s-a întins pe 16 pagini redactate, în care au redat punctual fiecare condiţie pe care au îndeplinit-o, raportându-se atât la situaţia de fapt, cât şi de drept, dar şi la probele depuse în justificare.

Toate acestea au fost complet ignorate de către prima instanţă de judecată.

În plus, astfel cum rezultă din legislaţie, regularitatea posesiei se prezumă, dovada contrară a existenţei viciilor, absolut necesară, căzând în sarcina celui care invocă faptul că posesia a fost afectată de vreun viciu or, în cauză, pârâtul nu a făcut dovada contrară a regularităţii posesiei, iar din probatoriul administrat în cauză nu rezultă existenţa viciilor.

Dimpotrivă, s-a recunoscut, prin interogatoriu, faptul că nu au folosit niciodată suprafaţa înscrisă pe Titlu de Proprietate, că nu au plătit impozite niciodată, singurele argumente de respingere ale uzucapiunii fiind legate de faptul că nu s-au împlinit 30 de ani.

Verificarea îndeplinirii condiţiilor cerute de lege pentru constatarea uzucapiunii este necesar a fi făcută în contradictoriu cu un pârât care ar fi în măsură să formuleze o apărare pertinentă invocând eventuale vicii ale posesiei, or pârâtul nu doar că nu a invocat vreun viciu al posesiei, pe care să-l argumenteze şi dovedească corespunzător, dar a şi manifestat real dezinteres faţă de teren, atât extra procesual, recunoscând că deşi ştia despre faptul că mama sa avea un Titlu de Proprietate, că a ridicat pretenţii asupra suprafeţei de 1,25 ha din totalul de 9,80, nu s-a ocupat de această suprafaţă de 1,25 ha, şi cu atât mai mult de cea de 8,57 ha, dar şi procesual, nedorind să se prezinte la interogatoriu să-şi susţină punctul de vedere, prima instanţă de judecată aducând pârâtul cu mandat pentru a răspunde la interogatoriu.

În aceste condiţii, au solicitat instanţei să constate refuzul de a răspunde de bună voie la interogatoriu ca o mărturisire deplină, conform art. 358 C.proc.civ., însă acest lucru a fost total ignorat.

În speţă, astfel cum au invocat şi în etapa fondului şi cum vor demonstra în cele ce urmează, sunt îndeplinite toate condiţiile reglementate de Codul civil din 1864 (aplicabil în speţă în acord cu art. 6 alin. 4 Cod civil) pentru a se dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiunea de lungă durată: posesia este utilă, nefiind afectată de vreun viciu (fiind continuă, neîntreruptă, publică, netulburată şi sub nume de proprietar), în acord cu dispoziţiile art. 1847 cod civil şi posesia a fost exercitată cel puţin pentru 30 de ani.

De asemenea, cererea în constatarea uzucapiunii se îndreaptă împotriva autoarei pârâtului şi a pârâtului ca o consecinţă/sancţiune a pasivităţii acestora (cu menţiunea ca autoarea pârâtului în mod intenţionat şi cu bună-credinţă nu a tulburat posesia apelanţilor şi a autoarei lor, dată fiind înţelegerea avută că nu are pretenţii asupra vreunei suprafeţe excedentare suprafeţei solicitate prin cererea de reconstituire, 1,25 ha în aceeaşi manieră a continuat şi pârâtul, care în mod expres a recunoscut, prin intermediul interogatoriului că a cunoscut faptul că mama acestuia a avut pretenţii doar asupra suprafeţei de 1,25 ha) care a îngăduit reclamanţilor posibilitatea de a intra în posesia suprafeţei/cotei solicitate a fi uzucapată.

Prin faptul că autoarea pârâtului a solicitat doar 1,25 ha, între reclamanţi şi pârât sau între autoarea reclamanţilor şi autoarea pârâtului a intervenit practic un partaj amiabil prin modul de exercitare a folosinţei în urmă căreia autoarea lor şi apelanţii M I, N P, S S s-au comportat ca reali proprietari asupra suprafeţei de 8,57 ha.

II. 2.1 Utilitatea posesiei

Din registrul agricol ce datează din 1959, rezultă faptul că printre membrii gospodăriei care aveau în folosinţă terenul obiect al litigiului, se aflau atât autorii apelanţilor M I, N P, S S, cât şi apelanţii, autoarea pârâtului nefăcând parte din familia lor, fiind soră vitregă din altă căsătorie a autorului.

Astfel cum au argumentat în secţiunea anterioară, chiar dacă terenul a fost cooperativizat o perioadă de timp, până în anul 1989, ICCJ, prin recursul în interesul legii (Decizia IV/2006) a statuat faptul că posesia, în perioada cooperativelor (GAC-urilor) a fost una utilă, adică neviciată şi reală, continuă, beneficiind de prezumţia de neprecaritate, neputându-se considera că posesorii aveau calitatea de detentori precari.

Posesie exercitată sub nume de proprietar

Faptul că apelanţii M I, N P, S S (şi autoarea lor) au convenit cu autoarea pârâtului şi au cunoscut faptul că aceasta a ridicat pretenţii doar asupra suprafeţei de 1,25 ha, astfel cum rezultă din cererea de reconstituire, la care se adaugă faptul că nu au fost niciodată tulburaţi în posesie de autoarea pârâtului, nici chiar de către pârât, care a început a ridica pretenţii doar după 1 an de la demararea litigiului (au subliniat faptul că la demararea litigiului pârâtul nu a depus întâmpinare, nu s-a prezentat la interogatoriu decât după ce instanţa de judecată a dispus aducerea acestuia cu mandat, a fost de acord iniţial să se încheie o tranzacţie între părţi, urmată de o schimbare bruscă de atitudine şi pretenţii de 5.000 lei/mp, abia la data de 04.10.2021, după 2 ani de la demararea litigiului a ridicat pretenţii că doreşte terenul în natură, a recunoscut că nu a plătit nicio taxă şi că nu va plăti vreodată vreo taxa pentru ca nu are venit, a fost evacuat din locuinţă pentru neplată taxe, nu are loc de muncă, nu doreşte să se angajeze, locuieşte la ospiciu, etc), au plătit impozite, le-a oferit credinţa legitimă că asupra suprafeţei de 8,57 ha din 9,80 ha total, au exercitat posesia sub nume de proprietari.

Credinţa apelanţilor, chiar şi eronată, la care se adaugă necontestarea şi îngăduinţa îndelungată a pârâtului şi a autoarei sale în exercitarea posesiei, este suficientă pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, pentru că a oferit convingerea legitimă şi sinceră că sunt titularii unui drept de proprietate asupra suprafeţei de 8,57 ha, motiv pentru au achitat toate taxele aferente lucrând şi îngrijind terenul ca buni proprietari.

În acest context, apelanţii M I, N P, S S au folosit şi întreţinut terenul, l-au conservat prin efectuarea de cheltuieli necesare şi utile, au cules fructele acestuia, au achitat sarcinile fiscale aferente şi cotei solicitate spre uzucapare, ceea ce atestă existenţa elementului subiectiv al posesiei, animus sibi habendi.

În acelaşi mod a procedat şi autoarea reclamanţilor anterior decesului, or, în perioada anilor 1980 obligaţia de a achita impozit revenea persoanei care se pretindea proprietar al bunului.

Pârâtul nu a plătit niciun fel de impozit pe suprafaţa de interes pentru apelanţi.

Mai mult decât atât, acesta nu a plătit taxele aferente nici chiar pe suprafaţa de 1,25 ha cât a cerut autoarea sa, deşi a răspuns expres în interogatoriul luat faptul că a cunoscut că autoarea sa are un Titlu de Proprietate, că aceasta a făcut cererea de reconstituire pe 1,25 ha, recunoscând totodată că nu s-a ocupat în niciun fel de terenul în cauză.

Deşi art. 1853 C.civ. prevede că un proprietar coindivizar are, în ceea ce priveşte cota parte din bun aparţinând celorlalţi coindivizari, poziţia unui detentor precar, astfel încât posesia sa este precară/echivocă, tot legea (art. 1858) prevede că există 4 situaţii în care posesia poate fi transformată în posesie utilă de exemplu atunci când se neagă dreptul celui de la care deţine posesia prin acte de rezistenţă.

În cauză este pe deplin îndeplinita negarea dreptului pârâtului asupra suprafeţei necesare până la atingerea suprafeţei de 8,57 ha având în vedere că au exercitat folosinţa materială, întreţinerea terenului, culegerea fructelor, au declarat terenul (deci inclusiv suprafaţa de 6, 25 ha la APIA) fără respectarea regulilor impuse în materia coproprietăţii (regula unanimităţii) şi pentru care era necesar acordul pârâtului, au achitat impozite, au arendat terenul.

Prin aceste acţiuni de ignorare cu privire la vreun drept al pârâtului asupra suprafeţei de teren ce se cere a fi constată ca dobândită prin uzucapiune şi prin actele de rezistenţă opuse, au dovedit intenţia fermă că s-au comportat ca proprietari exclusivi.

Jurisprudenţa a confirmat, consacrând astfel un alt exemplu de intervertire a precarităţii în posesie utilă, că acţiunile pe care moştenitorii le fac şi din care se deduce că înţeleg să transforme posesia comună în posesie exclusivă, sunt de natură să intervertească precaritatea, (caz pe deplin aplicabil în speţă conform tuturor argumentelor de mai sus).

Tribunalul Suprem - Deciziile nr. 769/1979 şi 786/1977 - care au statuat că unul dintre moştenitori poate uzucapa în pofida celorlalţi dacă a înţeles să transforme posesia comună, în posesie exclusivă.

Pentru aceasta reclamantul trebuie să probeze în cauză că a perceput fructele sau a realizat lucrări de construcţii sau de reparaţii asupra bunului.

Posesia a fost publică şi netulburată.

Posesia în cauză a fost publică, în sensul că s-a cunoscut, inclusiv de către autorităţile administrative din cadrul APIA, că reclamanţii folosesc suprafaţa în discuţie.

Totodată, Primăria R (terenul fiind localizat în R) a cunoscut oficial acest aspect, atestând prin Certificatul de atestare fiscală pe care l-au depus la dosar (f. 69) faptul că „impozitul pe suprafaţa de 8,57 ha a fost achitată de către doamna S S, M I şi N P, copiii defunctei N V."

Mai mult decât atât, publicitatea posesiei a fost cunoscută inclusiv de către pârât (şi autoarea acestuia) şi nu au făcut nimic ca să împiedice acest lucru, dimpotrivă, prin atitudinea lor, au permis neîngrădit reclamanţilor (autoarei acestora) cu bună ştiinţă, posesia asupra terenului în cauză.

Autoarea pârâţilor nu s-a opus exercitării posesiei de către reclamanţi în considerarea înţelegerii avute cu aceştia, concretizată prin cererea de reconstituire făcută, în sensul că diferenţa suprafeţei nesolicitate de aceasta, le revine reclamanţilor şi autoarei lor.

De altfel, jurisprudenţa şi practica judiciară au stabilit că posesia asupra bunurilor imobile nu poate fi clandestină şi se presupune a fi publică, întrucât este foarte greu ca cineva să realizeze o posesie clandestină asupra unui imobil.

Cu privire la netulburarea posesiei, aceasta nu a fost niciodată contestată, în considerarea celor menţionare la paragrafele anterioare, iar cu privire la contestarea calităţii de proprietari a apelanţilor, solicită instanţei superioare de judecată sa aibă în vedere faptul că pârâtul nu a făcut, prin niciun mijloc de probă, dovada că ar fi făcut vreun demers prin care să îşi manifeste calitatea de coindivizar asupra suprafeţei în discuţie.

Din contră, a recunoscut că nu a făcut nimic în acest sens.

Posesia a fost continuă şi neîntreruptă

Apelanţii M I, N P, S S au considerat că beneficiază de prevederile art. 1850 C.civ. care prezumă continuitatea şi neîntreruperea posesiei, pentru cel ce o invocă în sensul că posesorul actual, care probează că a posedat într-un moment dat, este presupus că a posedat în tot timpul intermediar.

Pârâtul, nu numai că nu a făcut proba contrară, dar a şi recunoscut că reclamanţii (autoarea acestora) posedă încă din anul 1959, astfel cum rezultă din Registru agricol.

Art. 1850 Cod civil: „Continuitatea şi neîntreruperea posesiunii sunt dispensate de probă din partea celui ce invocă prescripţia, în acest sens că, posesorul actual care probează că a, posedat într-un moment dat mai înainte, este presupus că a posedat în tot timpul intermediar, fără însă ca aceasta să împiedice proba contrarie"

În plus, pentru perioada anterioară anului 1989, când au fost desfiinţate cooperativele de stat, sunt aplicabile statuările obligatorii ale ICCJ în recurs în interesul legii (Decizia IV/2006) conform căreia posesia a fost una utilă şi reală, care beneficia de prezumţia de neprecaritate.

Chiar şi fără a beneficia de prezumţia de mai sus, continuitatea şi neîntreruperea posesiei sunt îndeplinite în prezenta cauză, urmând a fi justificată în Capitolul următor cu privire la folosinţa îndelungată de peste 30 de ani.

Caracterul continuu al posesiei reiese din efectuarea actelor de stăpânire asupra imobilului cu regularitatea impusă de natura lucrului prin ocuparea imobilului de către apelanţii M I, N P, S S.

Posesia s-a exercitat cel puţin pe o perioadă de 30 de ani

Apelanţii M I, N P, S S alături de autorii lor, au avut terenul în folosinţă încă din anul 1959.

Din registrul agricol 1959, rezultă faptul că printre membrii gospodăriei care aveau în folosinţă terenul obiect al litigiului, se aflau atât autorii, cât şi ei, autoarea pârâtului nefăcând parte din familia lor, fiind soră vitregă din altă căsătorie a autorului.

Dacă se va considera că apelanţii M I, N P, S S nu pot fi consideraţi posesori pe perioada cooperativelor de stat (Gospodăriilor agricole colective), până la desfiinţarea acestora în anul 1989, urmând ca posesia să înceapă din anul 1989, oricum termenul de 30 de ani este împlinit până la data la care au solicitat constatarea dobândirii dreptului prin uzucapiune (anul 2019).

Pentru situaţia de mai sus, au solicitat să se constate faptul că posesia a început din anul 1989, ci nu din anii 1991 sau 1996, deoarece după desfiinţarea cooperativelor în anul 1989, terenul s-a aflat în folosinţa lor, cum de altfel, s-a aflat şi până în anul 1989, pe perioada comunismului.

Au solicitat să fie avute în vedere următoarele argumente:

Prin Titlul de Proprietate emis în anul 1996, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate, cei îndreptăţiţi primind Titlu pentru suprafeţele avute/posedate de cel de pe urma căruia s-a făcut reconstituirea.

Posesia asupra suprafeţei de teren - obiect al Titlului de Proprietate - nu a fost niciodată pierdută.

Nici măcar în perioada colectivizării, posesia nu a fost pierdută, terenul fiind preluat în CAP, autorii reclamanţilor şi apelanţii îl lucrau, deci îl aveau în folosinţă, astfel cum rezultă din Registrul agricol din 1959-1963.

Mai mult decât atât, erau efectiv obligaţi să îl lucreze, însă în interesul cooperativelor care preluaseră terenul.

Or, dacă pe perioada colectivizării aveau posesia terenului, obligaţi fiind să-l muncească, în mod evident şi raţional, după căderea comunismului şi desfiinţarea cooperativelor, au continuat să o păstreze până la data emiterii Titlului, care le-a recunoscut dreptul de proprietate pierdut.

Din 1989, căzând comunismul, autoarea şi apelanţii au continuat să muncească terenul, ca şi înainte, însă de data aceasta, ştiind că terenul nu mai este proprietatea privată a statului, deoarece cooperativele se desfiinţaseră, au făcut-o în credinţa şi mai puternică, ca de altfel şi legitimă, că munceau terenul şi achitau obligaţiile fiscale către stat în calitate de proprietari asupra suprafeţei de 8,57 ha, deoarece cunoşteau înţelegerea avută cu autoarea pârâtului că aceasta va lua doar 1,25 ha.

După emiterea Titlului în 1996, autoarea şi apelanţii au continuat să muncească suprafaţa de 8,57 ha din totalul de 9,80 ha, acţionând tot în credinţa totală că o munceau în calitate de proprietari, având în vedere înţelegerea cu autoarea pârâtului.

Au solicitat să se constate că apelanţii au introdus cererea modificatoare prin care au completat acţiunea cu petitul referitor la uzucapiune în anul 2019, astfel cum rezultă din actele de la dosarul cauzei.

În ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată, aceasta nu poate fi considerată o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei deoarece pentru a avea acest efect, ea trebuie să fie admisă, or, cererea de constatare a uzucapiunii a fost respinsă, astfel încât nu poate fi considerată ca şi act întrerupător de prescripţie.

Prin urmare din anul 1989 până în prezent sunt 33 de ani.

Pentru toate aceste considerente, au solicitat să se constate că posesia asupra suprafeţei de teren ce excede suprafeţei de 2, 45 ha, conform cotei legale a autoarei din totalul de 9, 80 ha, până la atingerea suprafeţei de 8. 57 ha, are o durată de cel puţin 30 ani, şi pe cale de consecinţă să constate că apelanţii M I, N P, S S au dobândit-o prin uzucapiune, fiind îndeplinite toate condiţiile uzucapiunii, astfel cum au dovedit anterior.

Joncţiunea posesiilor

Prin cererea completatoare, au solicitat instanţei de judecată ca în situaţia în care va considera că apelanţii M I, N P, S S nu îndeplinesc termenul de 30 de ani de posesie, să constate îndeplinită uzucapiunea prin joncţiunea posesiei autoarei cu cea a apelanţilor.

În mod total eronat, prima instanţă de judecată a respins uzucapiunea ca efect al joncţiunii posesiilor pe justificarea că în ceea ce priveşte o eventuală joncţiune a posesiilor, invocată în cauză nu poate opera cât timp autoarea N V nu a avut just titlu, şi anume un titlu de proprietate în baza căruia să-l fi fost reconstituit drept de proprietate pentru suprafaţa de 8,57 ha.

Potrivit art. 1860 pentru a opera joncţiunea posesiilor este necesar a fi îndeplinite două condiţii: să fie vorba despre o posesie propriu-zisă, iar nu o detenție precară, condiţie îndeplinită în cauză atât pentru autoarea lor, cât şi pentru ei, astfel cum au detaliat la secţiunile anterioare, cel ce invocă joncţiunea să fie succesor în drepturi al autorului, condiţie îndeplinită pe deplin în cauză, fiind moştenitorii autoarei, astfel cum rezultă din sesizarea privind deschiderea succesiunii depusă la dosarul cauzei.

Autoarea nu trebuie să fie titular al dreptului de proprietate sau al altui drept real, deoarece numai într-o atare situaţie are sens unirea posesiilor.

Prin urmare, joncţiunea posesiilor presupune existenta unui just titlu, care poate fi şi un fapt juridic în sens restrâns, respectiv moştenirea legală sau un act juridic translativ de proprietate (unilateral - legatul sau bilateral - contractul de vânzare cumpărare).

Pe cale de consecinţă, raţiunea primei instanţe de judecată este total eronată, motiv pentru hotărârea pronunţată şi încheierea de admitere în principiu sunt nelegale şi netemeinice, impunându-se anularea acestora.

Cu privire la atribuirea terenului

Prima instanţă de judecată a dispus atribuirea terenului trecând atât peste voinţa părţilor, cât şi peste normele legale care impun criterii prevăzute de legiuitor pentru o atribuire legală, echitabilă, şi ignorând total probele de la dosarul cauzei, dar şi fără o avea o minimă motivare pentru care au fost consideraţi de prima instanţă de judecata că nu ar avea dreptul să beneficieze de lege, de normele legale care le sunt favorabile atribuirii terenului în natură, cu plata corespunzătoare a sultei către pârât, motiv pentru care hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, impunându-se anularea acesteia.

Urmare a respingerii cererii de constatare a uzucapiunii, apelanţii M I, N P, S S au solicitat primei instanţe de judecată atribuirea terenului de 8,57 ha, în natură, către ei, în modalitatea de mai jos, cu plata sultei corespunzătoare, astfel cum reiese din raportul de expertiză refăcut depus la data de 31.05.2022: S S - lotul de 2 ha, situat în T131, P5, M I - lotul de 2 ha, situat în T133, P30, N P - lotul de 4, 57 ha, situat în T124, P9, urmând ca aceştia să plătească sultă pârâtului, conform calculelor expertului, după cum urmează: S S să plătească sultă pârâtului 8.525 lei, M I să plătească sultă pârâtului 8.525 lei, N P să plătească sultă pârâtului suma de 36.795 lei.

Cu privire la suprafaţa de teren de 1,23 ha, au solicitat instanţei de judecată ca, în măsura în care pârâtul nu-l doreşte în natură, să fie atribuit apelanţilor M I, N P, S S, în coproprietate, urmând ca aceştia să plătească sultă pârâtului valoarea acestuia de 13.530 lei.

În legătură cu solicitarea de mai sus, prin concluziile orale şi notele scrise depuse, au argumentat faptul că având în vedere probatoriul de la dosar, au dreptul la o asemenea împărţire, iar această variantă este singura care respectă criteriile de atribuire stabilite de lege, dar şi voinţa părţilor.

Fără o minimă justificare, instanţa de fond a ignorat toate aceste aspecte şi a dispus atribuirea terenului de 7,35 ha în natură pârâtului, trecând chiar peste voinţa acestuia exprimată la dezbaterea pe fond a cauzei conform căruia acesta doreşte, în natură, suprafaţa de 1,23 ha, urmând ca pentru diferenţă să primească sultă, fărâmiţând excesiv terenul pentru ca subsemnaţilor să ne atribuie în natură mici părticele din cel mai mare lot, scăzând astfel valoarea terenului foarte mult, nerespectând celelalte criterii de atribuire prevăzute de lege.

Instanţa de fond a încălcat voinţa părţilor

Conform încheierii de şedinţă de la dezbaterea pe fond a cauzei, din data de 15.06.2022, apelanţii M I, N P, S S prin avocat, au solicitat primei instanţe de judecată admiterea acţiunii, omologarea raportului de expertiză depus la dosar la data de 15.05.2022, să se constate că valoarea terenului este de 1,10 lei, astfel cum rezultă din două rapoarte de expertiză (primul şi cel refăcut depus la data de 31.05.2022), să fie atribuit terenul părţilor conform variantei propuse de expert ce are la bază posesia terenului de peste 63 ani, în următoarea modalitate: S S - lotul de 2 ha, situat în T131, P5, M I - lotul de 2 ha situat în T133, P30, N P - lotul de 4,57 ha situat în T124, P9, cu plata sultei corespunzătoare astfel cum au menţionat la pct. 122 şi cum rezultă din raportul de expertiză refăcut, depus la data de 31.05.2022.

De asemenea, pârâtul, prin avocat, a solicitat omologarea aceluiaşi raport de expertiză, refăcut, şi considerând că terenurile pot fi împărţite în natură, s-a solicitat ca pârâtului să i se atribuie suprafaţa de 1,23 ha, urmând ca pentru diferenţă să primească sultă de la reclamanţi.

Prin urmare, părţile au solicitat, în comun, atribuirea terenului obiect al dosarului, astfel cum au indicat mai sus.

Cu toate acestea, prima instanţă de judecată a trecut peste voinţa părţilor, atribuind terenul în mod arbitrar, conform propriei voinţe şi cu încălcarea gravă a criteriilor de atribuire prevăzute de lege. înlocuirea cu altceva a voinţei părţilor reprezintă o prejudiciere a părţilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. 2 raportate la cele ale art. 22 alin. 6 C.proc.civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, judecătorul trebuind a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără depăşirea limitelor învestirii.

Această dispoziţie dă conţinut principiului disponibilităţii, înţeles ca prerogativă a părţilor de a determina nu numai existenţa procesului, prin declanşarea procedurii judiciare, dar şi libertatea de a pune capăt acestuia conform voinţei acestora.

Principiul disponibilităţii este consacrat expressis verbis prin dispoziţiile art. 9 C.proc.civ.

Conform Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nulitatea decurgând din nesocotirea principiului disponibilităţii este o nulitate virtuală şi operează fără ca partea care le invocă să fie obligată să facă dovada vătămării (Decizia nr. 221 din data de 15.02.2017 pronunţată de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Având în vedere aceste considerente, au solicitat respectuos anularea hotărârii primei, instanţe ca fiind nelegală.

Cu toate că a trecut peste voinţa părţilor, prima instanţă nu a motivat în niciun fel hotărârea pronunţată cu privire la atribuirea terenului, neexistând nicio minimă justificare pentru care a respins toate solicitările şi argumentările în fapt şi în drept expuse cu privire la atribuirea terenului, motiv pentru care se impune anularea hotărârii.

Potrivit art. 425 alin. 1 lit. b) C.proc.civ. „hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Instanţa de fond nu a arătat motivele pentru care a pronunţat asemenea soluţie, nu a arătat probele pe care şi-a întemeiat soluţia dată.

Nu există o motivare a sentinţei civile, iar o hotărâre nemotivată este nelegală şi susceptibilă de anulare.

Atribuirea terenului în maniera dispusă de prima instanţă de judecată încalcă criteriile de atribuire stabilite de lege

Potrivit art. 988 C.proc.civ. „La formarea şi atribuirea loturilor, instanţa va ţine seama, după caz, şi de acordul părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărţit natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii sau îmbunătăţiri cu acordul celorlalţi coproprietari sau altele asemenea”.

Acordul părţilor - atribuirea în natură a terenului reclamanţilor

Au demonstrat anterior faptul că prima instanţă de judecată a trecut peste voinţa părţilor cu privire la atribuirea terenului.

În plus, astfel cum rezultă din actele depuse de către pârât la dosarul cauzei, pârâtul nu a ridicat niciodată pretenţii cu privire la faptul că doreşte terenul în natură.

Au solicitat să se constate faptul că timp de aproximativ 3 ani de când a început procesul, pârâtul nu a ridicat niciodată pretenţii în sensul că ar dori terenul în natură, dimpotrivă, a solicitat bani, foarte mulţi bani, răzgândindu-se cu privire la sultă în momentul în care expertiza a fost finalizată şi a conştientizat valoarea reală unui teren agricol, acesta solicitând 50 lei/mp.

Nici chiar prin întâmpinările depuse, atât de către el, cât şi de către apărătorul acestuia, nu s-a solicitat atribuirea terenului în natură.

La ultimul termen de judecată, s-a solicitat de către pârât atribuirea în natură doar a suprafeţei de 1,23 h din totalul de 9, 80 ha.

Nu a îndeplinit nicio obligaţie legală pentru care instanţa i-ar atribui în natură terenul, nu a plătit niciodată impozite pe teren, nu s-a prezentat la termene, cu excepţia interogatoriului la care a fost adus cu mandat de aducere şi la care a recunoscut ca nu a plătit impozite şi că nu va plăti, nu a efectuat niciun demers din cele puse în sarcina de către instanţa de judecată.

Autoarea lui, împreună cu autoarea lor s-au înţeles asupra împărţirii terenului, convenind ca autoarea pârâtului să preia doar 1,23 ha, fapt confirmat de cererea de reconstituire făcută de aceasta care se regăseşte la dosarul cauzei.

Nu poate fi ignorată voinţa autoarelor cu privire la preluarea terenurilor, iar această voinţă trebuie avută în vedere cel puţin la atribuirea în natură a terenurilor solicitate şi stăpânite, de altfel, de 63 ani, cu stabilirea sultei corespunzătoare pârâtului, conform cotei legale a acestuia.

Mărimea cotei părţi - deşi aparent cota parte ce revine pârâtului este mai mare, nu pot fi ignorate total consecinţele ce decurg din faptul că prin cererea de reconstituire autoarea pârâtului a solicitat a-i fi atribuit 1,25 ha.

De asemenea, la ultimul termen de judecată s-a solicitat de către pârât atribuirea în natură doar a suprafeţei de 1,23 ha pentru restul acesta solicitând să primească sultă.

În acord cu Legea nr. 18/1991, moştenitorii puteau solicita prin cererea de reconstituire atribuirea terenului preluat abuziv de stat, în limita suprafeţei maxime de 10 ha/fam I, împărţirea urmând apoi a fi făcută conform cotelor legale, în funcţie de gradul de rudenie.

Cu toate acestea, astfel cum rezultă şi din formatul standard al cererilor de reconstituire oferite de către primărie, moştenitorii aveau posibilitatea expres ce suprafaţă doreau, din totalul suprafeţei, pentru ca astfel comisia de fond funciar să cunoască cum va face punerea în posesie, cum lotizează parcelează terenurile pentru fiecare solicitant.

În cazul de faţă, s-a solicitat doar 1,25 ha din totalul de 10 ha.

Foarte important de precizat în legătură cu acest aspect este şi contextul în care s-a ajuns ca autoarea să solicite doar 1,25 ha, ştiind că era disponibilă o suprafaţă de 10 ha.

Autoarea pârâtului era sora lor vitregă, persoană care niciodată nu a avut drept famI, familia lor şi nu a locuit sau gospodărit niciodată cu aceasta (în registrul agricol depus la dosar, la rubrica membrii gospodăriei, autoarea pârâtului nu se regăseşte).

În urma înţelegerii dintre autoarea apelanţilor şi autoarea pârâtului, s-a convenit că autoarei pârâtului să i se ofere o parte din terenul tatălui, respectiv 1,25 ha.

Autoarea pârâtului a fost de bună-credinţă, a respectat înţelegerea avută cu autorii reclamanţilor şi cu aceştia şi a solicitat expres doar 1, 25 ha, deşi cunoaşte că întreaga suprafaţă ce a aparţinut tatălui acesteia este de 10,75 ha.

Cu alte cuvinte, de bună-voie şi de bună-credinţă fiind, ştiind că soţia tatălui acesteia şi apelanţii M I, N P, S S, copii legitimi ai tatălui, fac parte din familia tatălui, de bună voie a renunţat la a-i fi atribuită o suprafaţă mai mare, solicitând doar 1,25 ha, deşi putea să solicite mai mult.

Pe de altă parte, apelanţii împreună cu autoarea, ştiind de înţelegerea avută, de faptul că autoarea pârâtului a solicitat doar 1,25 ha, s-au comportat ca adevăraţi proprietari pe diferenţa de teren, au lucrat şi întreţinut terenul, au plătit impozitele pe suprafeţele pe care le-au poseda, au intervertit în fapt posesia, în acord cu art. 1858 vechiul C.civ., cu atât mai mult cu cât niciodată, până la moartea autoarei pârâţilor, aceasta nu a opus rezistentă, neopunând rezistentă nici pârâtul deşi cunoştea, astfel cum rezultă din interogatoriul luat acestuia, faptul că mama sa avea dreptul la terenul din cauză.

Mai mult decât atât, inclusiv Comisia de fond funciar a împărţit/lotizat suprafaţa ce urma să fie atribuită, în 4 loturi, conform înţelegerii avute şi conform solicitărilor exprese ale moștenitoarelor trecute pe Titlu de Proprietate, autoarea subsemnaţilor şi autoarea pârâtului, conform verso-ului Titlului de Proprietate: un lot de 2 ha, situat în T131, P5 ce a fost posedat de reclamanta S S după moartea autoarei acesteia, un lot de 2 ha, situat în T133, P30 ce a fost posedat de reclamanta M I după moartea autoarei acesteia, un lot de 4,57 ha, situat în T124, P9 ce a fost posedat de reclamantul N P, după moartea autoarei acesteia şi un lot de 1,23 ha ce nu a fost posedat de nimeni, aferent solicitării autoarei pârâtului, dar care nu a fost lucrat niciodată, întreţinut, nefiind plătite impozite pe acesta, deoarece apelanţii M I, N P, S S (şi anterior autoarea) ştiau, pe bună dreptate, având cererile de reconstituire formulate, că acea suprafaţă urma să fie a autoarei pârâtului, sora vitregă, şi nu am intervenit peste aceasta, aşa cum nici aceasta nu a emis vreodată pretenţii şi nu a opus rezistenţă posesiei loturilor indicate mai sus care au revenit autoarei subsemnaţilor şi subsemnaţilor.

Mai mult decât, nici chiar autoarea pârâtului au pârâtul nu s-au ocupat de această suprafaţă de 1,23 ha, nu au lucrat-o, întreţinut-o şi nu au plătit niciodată impozitele aferente.

Prin urmare, prima instanţa de judecata nu a dat eficienţa dispoziţiilor legale în funcţie de care se face atribuirea terenului, a ignorat total aceste considerente la aprecierea asupra atribuirii terenului, nu a ţinut cont de voinţa părţilor, de buna-credinţă a autoarei pârâtului care a solicitat 1,25 ha şi cât timp a trăit nu s-a opus niciodată posesiei.

Or, apelanţii s-au considerat pe bună-dreptate adevăraţi proprietari, au lucrat şi întreţinut terenul, au plătit impozite pe acesta timp de decenii întregi, şi-au trăit existenţa în jurul acestui teren, ce a fost moştenit de familia lor din generaţie în generaţie, cu dorinţa de a nu-l pierde şi de a-l lăsa mai departe copiilor.

Totodată, prima instanţă de judecată nu a dat eficienţă unui alt principiu fundamental al dreptului, respectiv acela al soluţionării echitabile, juste a unei cauze, cu luarea în considerare şi a stăruinţei depuse de către în cadrul litigiului, că s-au prezentat timp de 4 ani la fiecare termen de judecată, au respectat întocmai sarcinile impuse de instanţă, au efectuat demersurile impuse şi au adus probe care să îi apere cauza, în opoziţie cu pârâtul, care după moartea mamei acestuia, a ridicat iniţial pretenţii asupra terenului în cauză despre care nu ştie absolut nimic, nici măcar nu a fost vreodată la faţa locului, nu s-a interesat niciodată de acesta, nu a plătit impozite, recunoscând acest lucru prin interogatoriu şi susţinând că nu are de gând să plătească, nu s-a prezentat la termenele de judecată, abuzând de îngăduinţele legii cu privire la costurile unui proces, pe care le-a lăsat în grija statului.

Criteriul domiciliului şi ocupaţiei părţilor în atribuirea terenului este în favoarea apelanţilor M I, N P, S S

Prima instanţă de judecată nu a dat eficienţă nici acestui criteriu atunci când a pronunţat hotărârea atacată.

Conform legii, atunci când atribuie un imobil, instanţa trebuie să ţină cont şi de domiciliul şi ocupaţia părţilor, precum şi de natura bunurilor.

Terenul este situat în R, judeţ O, domiciliul reclamanţilor este în judeţul O, în C la o distanţă de aproximativ 8 km de teren.

Or, pârâtul, conform ultimelor informaţii clare, locuia în C, la un centru dedicat persoanelor străzii, fiind evacuat din locuinţa de domiciliu, astfel cum recunoaşte printr-o cerere ce se regăseşte în vol.

I.

Cu privire la ocupaţia apelanţilor, aceştia sunt pensionari, care beneficiază de pensie, lucrând şi întreţinând terenul în cauză (8,57 ha, în modalitatea S S - 2ha, M I - 2ha şi N P, 4,57ha) şi aflându-se, în continuare, de 63 ani, în exploatarea acestuia, achitând toate taxele aferente, astfel cum rezultă din dovezile depuse la dosar.

În schimb, pârâtul nu beneficiază de pensie, recunoscând că are un venit de doar 90 lei, conform cererilor de ajutor public judiciar.

Pe cale de consecinţă, este total inechitabil ca instanţa de fond să nu acorde suprafaţa de 8, 57 ha, în natură, apelanţilor (deşi acest lucru este posibil, fiind deja constituite de către comisia de fond funciar loturi cu aceste suprafeţe), cu plata sultei corespunzătoare către pârât, în condiţiile în care l-au deţinut din generaţie în generaţie, posedându-l decenii întregi, l-au întreţinut, lucrat, au plătit impozite până în prezent, şi-au îndeplinit întotdeauna obligaţiile către stat, sunt oameni cu un profil social - moral corespunzător unor persoane capabile să muncească, beneficiază de pensie, au dovedit real interes în acest proces, fiind prezenţi la toate termenele, au dovedit real interes asupra terenului, achitând taxele aferente procesului, îndeplinind sarcinile impuse de instanţă, făcând demersuri în a îşi procura dovezi, depunându-le la dosar, în opoziţie total contrară cu conduita pârâtului.

Criteriul folosinţei/posesiei şi a întreţinerii imobilului - criteriul favorabil, de asemenea, apelanţilor

La atribuirea terenului, prima instanţă de judecată nu a ţinut cont de criteriul folosinţei şi posesiei.

Astfel cum rezultă din registrul agricol, terenul s-a aflat încă din anul 1959 în folosinţa autorilor şi a apelanţilor.

În acest sens, astfel cum au arătat în secţiunile anterioare, există un recurs în interesul legii, Decizia IV/16.01.2006 pronunţată de ICCJ, ale cărei concluzii sunt obligatoriu a fi reţinute de instanţe, care confirmă faptul că posesia nu a fost întreruptă pe perioada cooperativizării posesia având un caracter util şi real.

Prin urmare, conform recursului în interesul legii, încă din anul 1959, posesia s-a aflat la autorii apelanţilor şi la apelanţi.

Nu poate fi ignorată posesia reclamanţilor de 63 ani, ca şi criteriu de atribuire a terenului acestora.

Urmează a fi avut în vedere şi faptul că autorii şi apelanţii au achitat impozitele pe teren, la zi, până în prezent, întreţinând terenul aflat în posesie şi aducându-i îmbunătăţiri.

Criteriul evitării fărâmiţării terenului şi al scăderii importante a valorii de piaţă a fost încălcat de către prima instanţă. inclusiv pârâtul a solicitat să fie evitată fărâmiţarea terenului. aspect total ignorat de instanţa de fond

Prima instanţă de judecată a ignorat total faptul că, inclusiv pârâtul, deci nu doar apelanţii, în mod repetat, au solicitat instanţei de judecată ca şi obiectiv pentru efectuarea expertizei „evitarea fărâmiţării terenurilor atribuite părţilor" - a se vedea în acest sens, obiecțiunile depuse de către pârât la raportul de expertiză, lit. d) pentru termenul din data de 06.10.2021 - se regăsesc în dosarul cauzei, vol.

III, la fila 17-171.

Astfel cum a atribuit terenul, instanţa de fond a fărâmiţat excesiv lotul cel mai mare, scăzându-i excesiv valoarea şi trecând peste voinţa părţilor.

Astfel, potrivit Titlului de Proprietate, terenul este deja lotizat/parcelat în 4 loturi, astfel cum a fost posesia reclamanţilor de decenii întregi:

- 1 lot de 2 ha, situat în Tarla 131, Parcela 5, ce a fost posedat de reclamanta S S

- 1 lot de 2 ha situat în Tarla 133, Parcela 30 ce a fost posedat de reclamanta M I

- 1 lot de 4, 57 ha situat în Tarla 124, Parcela 9 ce a fost posedat de reclamantul N P

- 1 lot de 1, 23 ha, situat în Tarla 163, parcela 16, ce nu a fost posedat de nimeni, fiind cel solicitat de autoarea pârâtului

Prima instanţă de judecată, încălcând acest criteriu, a trebuit să împartă lotul de 4,57 ha în alte 4 părţi, fapt ce generează evident o scădere semnificativă a valorii terenului, aspect pe care legiuitorul doreşte a-l evita pe cât posibil.

Evitarea fărâmiţării excesive a imobilelor reprezintă o cerinţă impusă expres de Codul civil, în art. 741 alin. 2 Cod civil vechi, preluată în umanitate de doctrină şi mai ales de practica judiciară aferentă noului cod civil, urmărindu-se atât interesul părţilor, cât şi un interes general, acela al exploatării cât mai eficiente a imobilelor.

Inclusiv noul C.proc.civ., în art. 989 prevede faptul că se va atribui bunul, astfel încât să nu determine o scădere importantă a valorii acestuia sau să-i modifice păgubitor destinaţia economică.

Or, instanţa de fond a ignorat complet aceste dispoziţii legale.

Prin urmare, în acord cu rigorile legii privind evitarea fărâmiţării terenului, împărţirea realizată de instanţa de fond încalcă legea, determină o scădere importantă a valorii terenului, motiv pentru care au solicitat să se constate nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii atacate şi, în rejudecare, în măsura în respingerii uzucapiunii, au solicitat atribuirea terenul conform posesiei părţilor, dar şi a voinţei părţilor exprimată, fără dubii, la dezbaterea pe fond a cauzei, astfel cum am arătat anterior, urmând ca apelanţii să plătim sultă pârâtului, la evaluarea de 1,10 lei/mp, conform raportului de expertiză refăcut la data de 31.05.2022.

Prima instanţă de judecată a ignorat şi criteriile de ordin familial, social, moral şi specificul fiecărei cauze la atribuirea terenului.

Timp de 3 ani pârâtul nu a avut sau ridicat vreodată pretenţii cu privire la atribuirea terenului în natură.

Nu a depus niciun minim efort în cadrul acestui litigiu, având doar pretenţii şi ignorând toate obligaţiile impuse de instanţă, lege, de regulile de conduită socială.

A răspuns la interogatoriu că avea cunoştinţă despre faptul că autoarea lui a solicitat 1,23 ha şi despre faptul că aceasta a avut o înţelegere cu apelanţii privire la împărţirea terenului, dar că, în ciuda acestui aspect, nu a intenţionat niciodată să plătească impozit pe teren, nici chiar pe terenul solicitat de mama acestuia.

Pentru toate aceste considerente, au solicitat admiterea apelului, cu consecinţa schimbării încheierii de admitere în principiu şi a sentinţei civile atacate.

Prin apelul declarat, pârâtul D P a solicitat admiterea apelului şi exonerarea de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 2425,50 lei.

A arătat că la data de 03.12.2018 a primit adresa emisă la data de 27.11.2018 de către Judecătoria C, fără să se menţioneze taxa judiciară de timbru.

La data de 21.12.2018 s-a emis de către Judecătoria C citaţia pentru termenul din data de 09.01.2019, dar fără a se preciza taxa de timbru.

La data de 21.12.2018 a trimis pe email la Judecătoria C, cererea de ajutor public judiciar, iar la termenul de judecată din data de 09.01.2019, a fost admisă în parte cererea de ajutor public judiciar, în sensul acordării asistenţei juridice dar a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.

Reclamanţilor, la termenul de judecată din data de 22.11.2018 li s-a redus cu 50% taxa judiciară de timbru, adică 980 lei şi s-a eşalonat taxa de timbru pe o perioadă de 6 luni.

În urma cererii de reexaminare din data de 21.01.2019, prin încheierea din data de 28.01.2019 a fost respinsă cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii din data de 09.01.2019.

La data de 11.11.2022 apelantul-pârât D P a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de apelanţii-reclamanţi, menţinerea împărţirii suprafeţelor de teren şi admiterea apelului propriu.

Analizând apelul declarat de reclamanţi prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor legale incidente şi a actelor şi lucrărilor dosarului, Tribunalul reţine următoarele:

Prima critica, potrivit căreia instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra solicitarii de a se constata uzucapiunea in persoana autoarei apelantilor reclamanti- N V, nu este fondata, deoarece din cuprinsul dispozitivului încheierii de admitere in principiu si al sentintei civile nr.

X din 21.06.2022 se constată că cererea modificatoare a cererii principale privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren nesolicitate de către autoarea pârâtului prin cererea de reconstituire formulată (deci asupra suprafeței de 8,57 ha), prin uzucapiune, a fost respinsă în totalitate.

Pentru eventuala omisiune a instanței de a se pronunţa asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, partea ar fi avut la dispozitie calea completării hotărârii, asa cum stabilesc prevederile art.444 si 445 C pr civ.

În cauza, insa, instanta de fond a respins cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate asupra suprafeței de 8,57 ha, prin uzucapiune, în integalitatea ei, sub ambele aspecte invocate de reclamanţi.

Motivul de apel referitor la constatarea îndeplinirii conditiilor uzucapiunii in persoana defunctei N V nu este fondat, pentru cele ce urmează:

La data de 18.02.2019 apelantii reclamanti au formulat o cerere de modificare a cererii introductive de instanţă, prin care au completat obiectul acţiunii cu un nou petit, subsidiar celor din acţiunea introductivă, respectiv au solicitat şi constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în persoana autoarei N V, asupra suprafeței de teren nesolicitate de către autoarea pârâtului prin cererea de reconstituire formulată, asupra suprafeței de 8,57 ha.

În drept, pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel cum este reglementată în art.1890 din Codul civil din 1864, este necesar să fie îndeplinite, cumulativ, două condiții: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată, și să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună-credință sau de rea-credință.

În acest sens, în art.1846 alin.1 din Codul civil din 1864 se prevede că "orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii", precizându-se, în alineatul următor, că „posesiunea este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înșine sau de altul în numele nostru".

Rezultă, deci, că posesiunea juridică, adică cea apărată de lege ca manifestare exterioară a unui drept, constă atât în exercitarea în fapt a unor acte asupra bunului, cât și în posibilitatea de a exercita acele acte ca manifestare a pretenției existenței unui drept asupra bunului respectiv, fie sub forma dreptului de proprietate în întregul său, fie sub forma unui atribut al acestuia.

Exercitarea în fapt a unor acte asupra bunului, adică simpla detențiune, poate avea loc în numele detentorului însuși sau în numele altuia, în acest din urmă caz beneficiile posesiunii juridice aparținând celui a cărui pretenție de drept se manifestă prin intermediul detentorului de fapt.

În conformitate cu prevederile art.1847 din Codul civil, "ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar"-subl.n..

Existenţa posesiei este astfel subsumată întrunirii cumulative a celor două elemente ale sale: corpus- ce constă în stăpânirea materială a bunului, presupunând contactul direct, efectiv cu bunul, si respectiv elementul psihologic animus- ce reprezintă intenţia de a stăpâni bunul pentru sine, de a se comporta ca proprietar sau titular al unui drept real cu privire la lucrul pe care îl stăpâneste.

Posesorul care are animus săvârşeşte acte de folosinţă sau acte juridice pe numele si în contul său.

Prin art.1853 din Codul civil din 1864 se prevede că "actele ce exercităm sau asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adică în calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc. sau asupra unui lucru comun, în puterea destinației legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar", precum și că "tot asemenea este posesia ce am exercita asupra unui bun al altuia, prin simpla îngăduință a proprietarului său".

În fapt, tribunalul reţine - din conţinutul evidenţelor Registrului agricol aferent perioadei 1959-1963 (filele 35-36 vol.II ds fd) că autorii apelanţilor M I, N P, S S figurau înscrişi cu supafata totala de 10,75 ha la nivelul anilor 1959-1961.

După cum susţin si apelanţii reclamanţi si după cum rezulta din mențiunile efectuate pe fila Registrului agricol, autorii părtilor s-au înscris cu respectiva suprafaţă în G.A.C. ,,Viaţa Nouă”.

Chiar daca apelantii reclamanti au susţinut in mod constant că autoarea N V si ei însisi au folosit in continuare, după înscrierea in GAC, suprafata de 8,57 ha ce face obiectul cererii modificatoare, aceasta afirmaţie nu este susţinuta de nicio probă.

Trecând peste acest aspect, ce vizează elementul corpus al posesiei, tribunalul constată că şi în situaţia in care autoarea N V ar fi rămas in continuare in folosinţa terenului colectivizat, aceasta folosinţă nu îndeplinea cerinţa de a fi una sub nume de proprietar, adică pe numele si în contul său.

De altfel, chiar reclamantii recunosc prin concluziile scrise depuse la fond – vol.II, fila 33, că autorii reclamantilor lucrau terenul preluat de GAC, însă în interesul cooperativei.

Este adevărat ca dispozitiile art. 1854 C civ din 1864 instituie o prezumţie de neprecaritate, însa aceasta este una relativă, aspect ce rezulta chiar din conţinutul textului:,,Posesorul este presupus ca posedă pentru sine, sub nume de proprietar, daca nu este probat ca a început a poseda pentru altul”.

În speţă este evident si chiar apelanţii reclamanti confirmă că in perioada ce a urmat colectivizării autorii lor au posedat pentru GAC ,,Viaţa Nouă” (CAP).

Concluzionând: chiar acceptând ideea că în toată perioada ce a urmat colectivizării autorii apelantilor si acestia din urma au ramas in stăpânirea terenurilor înscrise in Registrul agricol, aceste acte de folosinţă nu îndeplinesc elementul animus, pentru a constitui posesie utilă si a sta la baza dobândirii proprietatii prin uzucapiune in persoana def.N V.

Pentru aceste considerente de fapt si de drept, solutia instantei de fond cu privire la acest petit este corectă, chiar dacă lacunară sub aspectul motivării.

Decizia IV/2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie in soluţionarea recursului in interesul legii se referă la posesorii terenurilor ce au facut obiectul reglementărilor din cuprinsul legilor 58/1974 si 59/1974 (care beneficiaza de prezumţia de neprecaritate si de neintervertire de titlu) si nu la ,,posesorii terenurilor cooperativizate” cum în mod eronat susţin apelantii reclamanti-fila 16 dosar apel.

Cele două legi se referă la modalităţile in care pot fi transmise terenurile prin acte juridice si este evident ca nu privesc terenurile ce au facut obiectul colectivizării, asupra cărora persoanele nu mai pot efectua acte de dispozitie (înstrăinare/dobândire).

Mai mult, după cum s-a arătat supra, autoarea apelantiilor reclamanti nu a avut calitatea de posesor, ci eventual (conditionat de a se fi dovedit în concret folosinţa efectivă a fiecărei suprafete de teren din cele 8,57 ha), de detentor precar.

In consecinţă, critica ce vizează constatarea îndeplinirii condițiilor uzucapiunii in persoana defunctei N V nu este fondată, făcând inutilă analiza consideraţiilor privind legalitatea constatării unui drept in patrimoniul unor persoane decedate si a celor ce vizează constatarea îndeplinirii condițiilor uzucapiunii in persoana autoarei N V, la solicitarea succesorilor acesteia.

Critica referitoare la constatarea îndeplinirii condițiilor uzucapiunii in persoana apelantilor reclamanti este de asemenea nefondata, pentru cele ce succed:

În drept, potrivit art. 1853 C civil din 1864 "actele ce exercităm sau asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adică în calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc sau asupra unui lucru comun, în puterea destinației legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar"-subl.n.

Prin Codul civil din 1864 este reglementată însă și intervertirea precarității sau a titlului posesiei, admițându-se că, în anumite situații, detenția precară se poate transforma în posesie propriu-zisă.

Art.1858 din Codul civil din 1864 enumeră următoarele cazuri: când deținătorul lucrului primește cu bună-credință de la altul decât adevăratul proprietar un titlu translativ de proprietate în privința lucrului deținut, el devine posesor propriu-zis; când deținătorul lucrului neagă dreptul celui de la care deține posesiunea, prin acte de rezistență la exercițiul dreptului său, titlul precar se află intervertit și posesiunea devine utilă.

În această situație nu este însă suficient ca detentorul să nege pur și simplu dreptul autorului său, adică să se limiteze a spune că nu recunoaște acest drept, ci el trebuie să manifeste voința sa de a poseda în contra voinței autorului său prin acte reale, prin "acte de rezistență", susceptibile să provoace un conflict între el și proprietar relativ la chestiunea proprietății.

Astfel de acte pot fi o notificare făcută proprietarului de către chiriaș, prin care îi pune în vedere că nu îi va mai plăti chiria, sau dacă, în cazul în care conflictul devine litigios în fața instanțelor judecătorești, se apără prin probe în contra pretențiilor proprietarului; titlul precar se mai intervertește în titlu util, atunci când lucrul este transmis, printr-un act cu titlu particular translativ de proprietate, de către detentorul precar unei persoane de bună-credință; în fine, titlul precar se intervertește în titlu util și în cazul în care transmisiunea lucrului se face printr-un act cu titlu universal unei persoane de bună-credință.

Din cuprinsul dispozitiilor invocate se reţine că in cazul coproprietaţii precaritatea este prezumată relativ, apelanţii fiind ţinuti sa răstoarne respectiva prezumţie si sa facă dovada stăpânirii terenului sub nume de proprietari exclusivi, vreme de 30 de ani.

În speţă, apelanţii reclamanți şi apelantul pârât sunt în indiviziune privind suprafața de 9 ha şi 8000 m.p., situată pe raza comunei R, judeţul O, asupra căreia le-a fost reconstituit dreptul de proprietate autoarelor N V şi D I, conform T.P.

X/13/01.11.1996, după autorul N I, operând astfel prezumţia de precaritate.

In cauza nu se pune problema joncţiunii posesiei execitată de autoarea N V cu aceea a succesorilor ei, deoarece, după cum s-a retinut supra, autoarea nu a exercitat o posesie utila.

Pentru perioada 1989 - 01.11.1996- când a fost emis titlul de proprietate nr.X/13/01.11.1996, după autorul N I- apelanţii nu au depus nicio dovadă privind stăpânirea terenurilor in privinţa cărora solicită constatarea îndeplinirii conditiilor uzucapiunii-nefiind astfel dovedit elementul corpus al posesiei, in conditiile art.249 C pr civ.

Din momentul emiterii titlului, succesorii autoarei N V au folosit terenurile stabilite in proprietate, asa cum confirmă apelantul pârât la interogatoriul administrat de catre instanta de fond (fila 6 ds fd, vol.II).

Se constată că apelantii reclamanti nu au dovedit in cauza exercitarea posesiei asupra terenului de 8,57 ha pentru întreaga perioada de 30 de ani prev de art.1890 C civ din 1864: declaratiile APIA vizează exclusiv anul 2019 si nu întreaga suprafata, chitanţele de plata a impozitelor fac dovada plăţilor începând din 2009 si pentru părţi din suprafata reconstituita prin titlul nr.X/13/01.11.1996 ce nu totalizeaza 8,57 ha; Mai mult, din certificatul de rol fiscal nr.X/15.06.2018 (de la fila 22 ds fond, vol.I) rezultă că in privinţa terenurilor extravilane ce fac obiectul cauzei de faţă succesorii celor două autoare înscrise în titlu figurau la nivelul anului 2018, cu restanţe la plata impozitului pentru jumătate din terenul extravilan de 9,8 ha.

Nu se pune astfel problema stăpânirii sub nume de proprietar a suprafetei de 8,57 ha si respectiv a intervertirii precaritatii prin vreuna dintre modalitatile prev de art. 1858 din Codul civil din 1864 .

Pentru a se putea calcula termenul prescripţiei achizitive cu începere din 1989, asa cum solicita apelantii reclamanti, ar fi trebuit sa dovedească împrejurarea că stapânesc terenul începând din 1989, or, o astfel de dovada nu s-a facut.

Pentru considerentele dezvoltate in privinţa autoarei N V, o eventuală folosinţă a terenului anterioară anului 1989 nu poate echivala cu o posesie utila nici in ceea ce –i priveste pe apelantii reclamanti, terenul aflându-se la CAP.

Apare evident astfel că la data formularii cererii modificatoare prin care s-a cerut constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren nesolicitate de către autoarea pârâtului prin cererea de reconstituire formulată (deci asupra suprafeței de 8,57 ha), prin uzucapiune (18.02.2019), termenul de 30 de ani nu era împlinit, cu atât mai mult cu cât problema intervertirii precarităţii se pune din momentul in care a luat naştere starea de indiviziune, adică de la data emiterii titlului de proprietate (1996).

Pentru aceste considerente de fapt si de drept, tribunalul constată că motivul de apel referitor la constatarea îndeplinirii condițiilor uzucapiunii in persoana apelantilor reclamanti este nefondat.

Cu privire la suprafata de teren de 1,25 ha solicitată prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate de catre autoarea pârâtului, D I (f.150 vol.I, ds fd), tribunalul constată că in temeiul acestei cereri si a cererii de reconstituire formulata de N V, s-a emis titlul de proprietate nr.X/13/01.11.1996, după autorul N I, in care cele doua persoane îndreptăţite figureaza in indiviziune.

Potrivit art.13 al.3 din legea nr.18//1991:,,Titlul de proprietate se emite cu privire la suprafaţa de teren determinată pe numele tuturor moştenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun.”

Este modalitatea in care s-a procedat in cauza, iar instanţa de judecată este ţinută a respecta menţiunile din titlul de proprietate care este valabil emis, nefiind contestat sub aspectul suprafețelor sau a persoanelor înscrise in calitate de persoane îndreptăţite.

Pentru acest considerent, nu poate fi primita susţinerea potrivit careia autoarea pârâtului a solicitat numai 1,25 ha si exclusiv aceasta este suprafata ce i se cuvine din totalul înscris in titlu.

Critica cu privire la lotizarea terenurilor ce fac obiectul partajului se constată a fi fondată.

In drept, potrivit dispoz art. 988 C.pr.civ.- Criteriile partajului, ,,La formarea şi atribuirea loturilor, instanţa va ţine seama, după caz, şi de acordul părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii sau îmbunătăţiri cu acordul celorlalţi coproprietari sau altele asemenea.”

In fapt, se reţine că in privinţa lotizării instanţa de fond a dat eficienţă unui singur criteriu, acela al mărimii cotei ideale cuvenite fiecarei părti.

Or, o astfel de partajare nu poate fi păstrată, in conditiile in care ignoră întrutotul celelalte criterii institute de dispozitiile precitate: acordul părtilor, domiciliul acestora, ocupatia, posesia exercitata.

Mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor de împărţit nu este un criteriu absolut, asa cum l-a apreciat instanţa de fond.

În consecinţă, tribunalul va avea in vedere împrejurarea ca apelantul pârât, după cum a recunoscut la interogatoriul administrat la fond(fila 6 ds fd, vol.II), nu s-a ocupat niciodata de terenul situat in com.R si nu a plătit impozit pentru vreo supafata.

Apelantii reclamanti şi au manifestat vointa de a le fi atribuit in natura terenul corespunzator modului in care l-au stăpânit, cel putin după emiterea titlului de proprietate asupra acestuia; domiciliaza in C , in apropierea localitatii R; doresc si se pot ocupa in continuare de exploatarea terenurilor, motive pentru care lotizarea se va face în natura potrivit solicitarii lor, cu obligarea la sultă catre apelantul pârât.

In privinţa suprafetei de 1,2300 ha teren arabil, situat în comuna R, amplasat în T 163, P 16 cu vecinii la N.

C T, E- loc.

V, S- M A., V-De 578, 12.300mp x 1,10lei/mp, în valoare de 13.530 lei, tribunalul va avea in vedere solicitarea apelantilor reclamanti in sensul de a nu fi atribuita pârâtului (care nu a stăpânit –o niciodată) si urmează a fi înscrisă in lotul apelantei reclamante S S, deoarece nu poate fi lăsata in coproprietate, asa cum au solicitat apelantii prin concluziile referitoare la lotizare, in faţa instantei de fond (fila 102 ds fd, vol.III), caz in care partajul nu si-ar atinge finalitatea, aceea de a înceta starea de indiviziune in integalitatea ei.

Terenul s-a atribuit in lotul acestei apelante reclamante, din considerente de echitate si echilibru, raportat la apelantul reclamant N P, in lotul căruia a fost atribuită suprafata de 4,570 ha, teren arabil, situat în comuna R, amplasat în T.124, P 9, în valoare de 50.270 lei, având de plătit lotului nr.4 o sultă substanţială, de 41.286,67 lei.

S-au avut de asemenea in vedere sustinerile apelantilor reclamanti din cuprinsul acelorasi concluzii(fila 102 ds fd, vol.III), potrivit cărora reclamanta M I nu are niciun venit, asa încât nu ar putea fi obligată la plata unei sulte suplimentare, aferentă terenului de 1,23 ha, îngreunându-se astfel executarea prezentei decizii.

În consecinţă, in temeiul dispoz at.480 al.2 C pr civ, apelul declarat de reclamanti se va admite, iar sentinta instantei de fond va fi schimbata sub aspectul lotizarii, după cum urmează:

Lotul nr. 1, în valoare de 8983,33lei, se va atribui reclamantei S S, care primeşte în deplină proprietate şi liniştită posesie următoarele terenuri:

- suprafața de 2,0000 ha teren arabil, situat în comuna R, amplasat în T. 131,P 5 cu vecinătățile, N- Cn 92, E= C V, S= De 474, V= R T, ----- 20000 m.p. x 1,10 lei/ m.p. în valoare de 22.000 lei.

- suprafața de 1,2300 ha teren arabil, situat în comuna R, amplasat în T 163, P 16 cu vecinii la N. C T, E- loc. V, S- M A., V-De 578, 12.300mp x 1,10lei/mp, în valoare de 13.530 lei

Total valoare bunuri atribuite:35.530 lei

Plăteste sultă lotului nr.4 suma de 26.546,67 lei.

Lotul nr. 2, în valoare de 8983,33lei, se va atribui reclamantei M I, care primeşte în deplină proprietate şi liniştită posesie

- suprafața de 2,0000 ha teren arabil, situat în comuna R, amplasat în T.133,P30 cu vecinătățile N- C F. T, E= De 450, S= B D, V= De 478, 20000 m.p. x 1,10 lei /m.p. în valoare de 22.000 lei

Plăteste sultă lotului nr.4 suma de 13.016,67 lei.

Lotul nr. 3, în valoare de 8983,33 lei, se va atribui reclamantului N P, care primeşte în deplină proprietate şi liniştită posesie

- suprafața de 4,570 ha, teren arabil, situat în comuna R, amplasat în T.124, P 9, cu vecinătățile N- C T, E=De 465, S= C P.I, V= De 450, 45.700mp x 1,10 lei /m.p. în valoare de 50.270 lei.

Plăteste sultă lotului nr.4 suma de 41.286,67 lei.

Lotul nr. 4, în valoare de 80.850 lei, se va atribui pârâtului D P-L, care primeşte sultă după cum urmează: 26.546,67 lei de la lotul nr.1- S S; 13.016,67 lei de la lotul nr.2- M I şi 41.286,67 lei de la lotul nr.3- N P.

Va fi păstrată în rest, sentinţa apelată şi în integralitate încheierea de admitere în principiu nr. 62 din 11.11.2019, aşa cum a fost îndreptată prin încheierea din 11.12.2019.

Analizând apelul declarat de pârâtul D P L prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor legale incidente şi a actelor şi lucrărilor dosarului, Tribunalul reţine următoarele:

Critica formulată vizează obligarea apelantului pârât la plata taxei judiciare de timbru de 2425,5 lei, cu care a fost dat in debit catre Primăria mun. Craiova.

La fond, prin incheierea de sedinţă din 09.01.2019 apelantului pârât i s-a admis in parte cererea de ajutor public judiciar si i s-a acordat asistenţă juridică, dar s-a respins cererea prin care petentul solicitase scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.

Cererea de reexaminare formulata a fost respinsa prin încheierea de şedinţă nr.8/28.01.2019, deoarece petentul-pârât nu datorează nicio taxa de timbru in dosar nr.X/27/2018.

Referitor la aceste aspecte, instanta de control judiciar nu poate analiza legalitatea respectivei încheieri prin care s-a respins acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, deoarece in urma respingerii cererii de reexaminare(cale speciala de atac prevăzuta de OUG nr.51/2008), aceasta încheiere este definitiva.

Mai departe, referitor la motivele pentru care apelantul pârât a fost obligat la plata taxei judiciare de timbru direct catre primărie, corespunzător valorii bunurilor primite in lot, apelul urmează a fi admis, pentru urmatoarele considerente:

După cum s-a reţinut anterior, apelantul, in calitate de pârât in dosarul de fond nu datora taxa judiciara de timbru si nu a beneficiat de ajutor public judiciar pentru a putea fi obligat, eventual, in conditiile art.50 ind. 2 din OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar, la restituirea acestuia.

După judecarea procesului, in funcţie de solutia prounţată, instanta de fond trebuia sa faca aplicarea dispozitiilor art.451-455 C pr civ, si să oblige pârâtul, corespunzător cotei sale, la plata catre reclamanti a cheltuielilor efectuate cu timbrajul cererii, inclusiv a celor cu care aceştia ar fi daţi in debit (diferenţa de taxa pentru care au beneficiat de reducere).

In plus, Primăria mun.

Craiova nu este primaria de domiciliu a reclamantilor, unde ar fi trebuit achitata taxa de timbru.

Pentru aceste considerente, in temeiul dispoz art.480 al.2 C pr civ, apelul pârâtului va fi admis şi va fi schimbată în parte sentinţa apelată, in sensul înlăturării din dispozitivul acesteia a menţiunii privind stabilirea în sarcina pârâtului şi darea acestuia în debit cu suma de 2425,5 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Data publicarii pe portal: 31.10.2023