ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Tribunalul OLT ·

Sentință civilă nr. 546 din 09.11.2022

Instanță
Tribunalul OLT
Dosar
Obiect
Anularea deciziei de aprobare a procesului verbal de constatare si evaluare a pagubelor, pentru pagubele constatate ca fiind produse de exemplare din specia gasca de vara, culturilor agricole - conditii
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Prin cererea înregistrată sub nr.

X/104/2022, pe rolul Tribunalului Olt – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Asociaţia de Vânătoare V, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr.

X/17.03.2022 emisă de Garda Forestieră R V

Consideră că decizia atacată este complet nelegală şi absolut netemeinică.

Astfel, aprobarea procesului-verbal, considerarea societăţii M D S.R.L. ca persoană îndreptăţită să primească despăgubiri şi, respectiv, stabilirea răspunderii civile delictuale în sarcina noastră s-au făcut în mod netemeinic şi cu încălcarea gravă a legii.

În primul rând, trebuie observat că societatea M D S.R.L. nu are nici drept şi nici măcar vocaţie la despăgubire, întrucât această societate nu are calitatea de proprietar, ci de arendaş, aşa cum rezultă chiar din cuprinsul procesului-verbal nr.

X/28.02.2022.

Or, aşa cum rezultă expressis verbis, atât din titlul, dar şi din cuprinsul HG. nr. 1679/2008, drepturile şi obligaţiile reglementate prin acest act normativ revin „proprietarilor de culturi agricole", Iar proprietatea culturilor, fiind accesorie, ea revine proprietarului terenului conform dispoziţiilor art. 559 alin. 1 C. civ..

Noţiunea de proprietar se referă la titularul dreptului de proprietate, noţiune care nu poate fi extinsă pe cale de interpretare la arendaş.

În aceste condiţii, în care cererea de despăgubire este formulată de arendaş, în nume propriu, ea trebuie respinsă ca inadmisibilă.

În al doilea rând, trebuie observat că întocmirea actelor premergătoare emiterii deciziei atacate s-a făcut cu nerespectarea termenelor imperative prevăzute de lege, fapt de natură să atragă decăderea din dreptul de a solicita despăgubiri.

În al treilea rând, pretinsa persoană păgubită nu a făcut dovada îndeplinirii efective a obligaţiilor ce îi reveneau proprietarului Raportat la Anexa 1 a HG. nr. 1679/2008, societatea M D S.R.L. nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege, respectiv:

-. nu a făcut dovada asigurării efective a pazei în perioadele în care culturile agricole sunt frecventate de vânat;

- nu a făcut dovada amplasării efective şi a utilizării mijloacelor de îndepărtare a vânatului.

în acelaşi timp, noi eram în imposibilitatea de a ne îndeplini obligaţiile de „recoltare integrală a numărului de exemplare aprobat pentru sezonul de vânătoare anterior producerii pagubei" întrucât, atât în sezonul de vânătoare 2020/2021, cât şi în sezonul de vânătoare 2021/2022, vânătoarea la 25 de specii de păsări sălbatice (care include toate varietăţile de gâscă) a fost suspendată prin decizii ale instanţelor judecătoreşti, lucru foarte bine cunoscut de Garda Forestieră şi care nu necesita nici o dovadă specială din partea reclamantei.

Decizia este nelegală inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a pretinselor pagube.

Astfel, nu se poate stabili o aşa-zisă pagubă înainte de culegerea recoltei, întrucât culturile de cereale în stadiul de vegetaţie la care s-a făcut constatarea, au un potenţial de regenerare completă, fapt care face ca, la recoltare, să nu existe practic nici un prejudiciu (diminuare de recoltă).

Pe de altă parte, art. 6 alin. 4 lit. a) din HG 1697/2008 prevede că pentru stabilirea cheltuielilor ce pot fi luate în calcul pentru determinarea despăgubirilor „comisia trebuie să aibă în vedere (...) calculaţiile de producţie emise de autoritatea publică centrală care răspunde de agricultură".

Or, în speţă, nu a fost avut în vedere acest criteriu, ceea ce este de natură să împiedice efectuarea controlului de legalitate, cu consecinţa nulităţii absolute a deciziei.

Reclamanta efectuează dovada susţinerilor cu înscrisuri, expertiză agricolă, expertiză contabilă, cu martorii L F, domiciliat în comuna V, sat V şi A O, domiciliat în comuna V, sat.

C, jud.

O, precum şi cu orice altă probă a cărei necesitate ar reieşi din dezbateri.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, precum şi pe textele legale indicate în cuprinsul acesteia.

Având în vedere cele arătate mai sus, reclamanta a solicitat admiterea contestaţiei, să se constate nulitatea absolută a Deciziei nr.

X/17.03.2022 emisă de Garda Forestieră R V, sau, în subsidiar, să se dispună anularea acesteia, ca fiind nelegală şi netemeinică.

S-a solicitat ca judecarea cauzei să se facă chiar şi în lipsa reclamantei.

Pârâta Garda Forestieră R V a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociaţia de Vânătoare V, pentru următoarele motive :

Prin Decizia nr.X/17.03.2022 emisa de instituţia pârâtă, s-a aprobat procesul-verbal de constatare si evaluare a pagubelor nr.

X/28.02.2022, întocmit de comisia constituita in cadrul Primăriei comunei V, judeţul O, pentru pagubele constatate ca fiind produse de exemplare din specia gaşca de vara, culturilor agricole deţinute de S.C.

M D S.R.L, aflate pe suprafaţa fondului cinegetic nr.5 denumit V, din judeţul O, gestionat de Asociaţia de Vânătoare V.

Raportat la obiectul cererii, instanţa poate sa retina ca judecata nu se poate realiza in absenta beneficiarului deciziei, si anume S.C.

M D S.R.L, persoana in privinţa căruia au fost stabilite pagubele produse de specia gaşca de vara prin procesul verbal nr.

X/28.02.2022.

In conformitate cu dispoziţiile art. l6 ind. 1 din Legea nr.554/2004:„ Când raportul juridic dedus judecăţii o impune, instanţa de contencios administrativ va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altei persoane.

Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului şi instanţa apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, aceasta va respinge cererea fără a se pronunţa în fond”.

Potrivit art.78 alin.2 Cod procedura civila :„ (2) În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane.

Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond”.

Este esenţiala soluţionării cauzei dezbaterea legalităţii actului administrativ contestat, având in vedere ca o eventuala soluţie de anulare a actului administrativ ar produce efecte in patrimoniul beneficiarului despăgubirilor; totodată, nu poate fi ignorat nici potenţialul dăunător al efectelor principiului puterii de lucru judecat, in condiţiile art.431 alin.2 c proc. civ., beneficiarii actelor administrative fiind puşi in situaţia in care, intr-un litigiu privind acordarea de despăgubiri, sa Ie fie opusa o hotărâre judecătorească din cadrul unei proceduri la care nu a luat parte.

Faţă de considerentele expuse, in temeiul art. 16 ind. 1 din Legea nr.554/2004 si art.78 alin.2 Cod procedura civila, pârâta a solicitat introducerea in cauza a beneficiarului actului contestat si anume S.C. M D S.R.L, cu sediul in S, judeţul O.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociaţia de Vânătoare V.

La data de 07.02.2022, SC M D SRL a depus la Primăria comunei V cererea nr.X/07.02.2022, prin care a solicitat convocarea comisiei de constatare si evaluare a pagubelor, pentru evaluarea pagubelor produse culturilor agricole deţinute, de către exemplare de gâşte sălbatice.

Primarul comunei V a convocat in temeiul Legii nr.407/2006 si H.G. nr.1679/2008, comisia de evaluare a pagubelor, pentru data de 10.02.2022.

La data de 10.02.2022, comisia de evaluare a pagubelor a întocmit procesul-verbal nr.X/10.02.2022, in prezenta numitului A O, paznic de Vânătoare la Asociaţia de Vânătoare V si administratorului SC M D SRL, P I, proces-verbal in care s-a menţionat că „ Nu se pot evalua la aceasta data pagubele constatate deoarece cultura se afla in repaus vegetative, evaluarea definitiva a pierderilor urmând a se stabili la data intrării in vegetaţie a culturilor afectate, in urma notificării proprietarului/arendaşului”.

Acest proces - verbal a fost semnat fără obiecţiuni de reprezentantul Asociaţiei de Vânătoare V.

La data de 24.02.2022, SC M D SRL a depus la Primăria comunei V cererea nr.X /07.02.2022, prin care a solicitat convocarea comisiei de constatare si evaluare a pagubelor, pentru evaluarea pagubelor produse culturilor agricole deţinute, de către exemplare de gâşte sălbatice.

Primarul comunei V a convocat in temeiul Legii nr.407/2006 si H.G. nr.1679/2008, comisia de evaluare a pagubelor, pentru data de 28.02.2022.

La data de 28.02.2022, comisia de evaluare a pagubelor a întocmit procesul-verbal nr.

X/28.02.2022, in prezenta administratorului SC M D SRL, P I, proces-verbal in care s-a menţionat ca .„ ...răspunderea civila pentru pagubele constatate si evaluate potrivit prezentului proces-verbal revine gestionarului fainei cinegetice Asociaţia de Vânătoare V, comuna G, judeţul O,,.

Conform menţiunilor din procesul-verbal, Asociaţia de Vânătoare V nu s-a prezentat la comisie, cu toate ca a fost notificata prin adresa nr.X/25.02.2022 si nici nu a prezentat documente din care sa rezulte îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin, pentru prevenirea pagubelor, conform dispoziţiilor H.G.nr.1679/2008.

Totodată, SC M D SRL, a solicitat prin adresa nr. l din 20.01.2022, Asociaţiei de Vânătoare V, întreprinderea de masuri pentru prevenirea pagubelor provocate de gâştele sălbatice, culturilor agricole.

In conformitate cu Anexa 4 la H.G. nr. 1679/2008:

„ ART. 1

Gestionarii fondurilor cinegetice sunt obligaţi să întreprindă următoarele acţiuni pentru prevenirea pagubelor ce pot fi cauzate de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic:

a) să fi recoltat integral numărul de exemplare aprobat pentru specia/speciile care au produs pagube pe sezonul de vânătoare anterior producerii acestora;

b) să asigure şi să administreze hrana complementară pentru exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, cel puţin jumătate din cantităţile de hrană complementară prevăzute în contractele de gestionare a fondurilor cinegetice pe raza cărora s-a produs paguba, în scopul menţinerii acestora în zonele de hrănire şi pentru abaterea de la culturile agricole sau din vegetaţia forestieră în care s-ar putea produce pagube;

c) să execute acţiuni de îndepărtare a exemplarelor din speciile de faună de interes cinegetic din zonele expuse, pe care le aduce la cunoştinţa structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură cu cel puţin 24 de ore anterioare desfăşurării acestora;

d) să solicite, în condiţiile legii, aprobările necesare pentru reaşezarea, suplimentarea cotelor de recoltă şi pentru vânarea în afara perioadelor legale a acelor exemplare din speciile de faună de interes cinegetic care produc pagube culturilor agricole, vegetaţiei forestiere şi animalelor domestice;

e) să vâneze cu prioritate, în condiţiile legii, în locurile unde se produc pagube, acele exemplare din speciile de faună de interes cinegetic care produc pagube sau care reprezintă un potenţial pericol de producere a pagubelor.

ART.2

Se consideră că gestionarii fondurilor cinegetice şi-au îndeplinit obligaţiile ce le revin pentru prevenirea pagubelor doar dacă fac dovada că au realizat toate acţiunile prevăzute la art. 1.

ART. 3

Gestionarii fondurilor cinegetice fac dovada îndeplinirii acţiunilor prevăzute la art. 1 astfel:

a) prin numărul de exemplare recoltate, raportat la numărul de exemplare aprobat pentru recoltare, pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 1 lit. a);

b) prin procese-verbale de administrare a hranei complementare în locurile destinate pentru hrănire şi abatere, pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 1 lit. b);

c) prin procese-verbale încheiate cu ocazia desfăşurării acţiunilor de îndepărtare a exemplarelor din speciile de faună de interes cinegetic din zonele periclitate, în perioadele în care acestea sunt frecventate de vânat pentru hrană, şi cu scrisorile înaintate structurilor teritoriale ale administratorului anterior executării acestora, pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 1 lit. c);

d) prin solicitarea scrisă şi transmisă în vederea obţinerii aprobărilor necesare recoltării, prin autorizaţiile de vânătoare eliberate pentru împuşcare şi prin împuşcarea efectivă a exemplarelor respective, pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 1 lit. d) şi e). în situaţia în care gestionarul constată că nu poate recolta exemplarele pentru care a obţinut aprobare, deoarece acestea nu mai frecventează zonele respective, notifică structura teritorială de specialitate competentă a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură pentru a încheia un act de constatare în acest sens.

De asemenea, conform dispoziţiilor art.13 din Legea nr.407/2006, cu modificările ulterioare „ ART. 13

(l) Pentru pagubele şi/sau daunele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, cuprinse în anexele nr. I şi 2, se acordă despăgubiri.

(2) Despăgubirile pentru pagubele produse culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 1 se suportă după cum urmează:

a) pentru pagubele produse în fondurile cinegetice şi în intravilan - de gestionarul faunei cinegetice de pe cuprinsul fondurilor cinegetice în cauză, dacă acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile pentru prevenirea pagubelor;

(4) Proprietarii de culturi agricole/silvice nu sunt obligaţi să asigure paza culturilor agricole/silvice şi să amplaseze mijloace de îndepărtat exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic.

Gestionarea faunei cinegetice din cuprinsul unui fond cinegetic potrivit prevederilor art. l lit. p) din Legea nr.407/2006, cu modificările ulterioare se realizează prin „gestionar - persoana juridică română care a fost licenţiată în condiţiile legii şi căreia i se atribuie în gestiune fauna de interes cinegetic din cuprinsul unui fond de vânătoare" iar potrivit art.

I lit. r) din aceeaşi lege activitatea de "gestionare - activitatea de gospodărire durabilă a faunei de interes cinegetic din fondurile de vânătoare, realizată de gestionari în baza contractelor de gestiune, pe riscul şi răspunderea lor, pentru perioada stabilită prin contractele de gestiune".

Analizând coroborat aceste dispoziţii legale, onorata instanţa poate sa retina ca eventuala neîndeplinire de către proprietar a obligaţiilor privind prevenirea pagubelor nu reprezintă o nulitate absoluta a demersurilor de despăgubire care sa sancţioneze cu nulitatea întreaga procedura a despăgubirilor ci are ca efect identificarea persoanei care urmează sa suporte pagubele, respectiv gestionarii fondurilor cinegetice sau autoritatea publica centrala care răspunde de silvicultura din bugetul aprobat cu aceasta destinaţie.

Totodată, în conformitate cu art.7 alin.(13) din contractul de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr.5 V, gestionarul are următoarele obligaţii ;„ 13) Să ia măsurile privind sarcinile ce îi revin potrivit legii pentru prevenirea producerii de către fauna cinegetică a unor pagube culturilor agricole, silvice sau animalelor domestice şi să suporte pagubele în cazul nerespectării prevederilor legale emise în acest sens”.

In urma administrării întregului probatoriu, instanţa poate sa retina neîndeplinirea cerinţei prevăzute de art. l alin.(l) si art.8 alin. (l) din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune anularea actelor administrative deduse controlului de legalitate si in baza art. 18 alin.(l) din lege sa respingă ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de reclamant privind anularea Deciziei Inspectorului şef al Gărzii Forestiere R V nr.

X/17.03.2022.

In drept, au fost invocate dispoziţiile art.205 NCPC precum si pe toate dispoziţiile legale citate in cuprinsul sau.

In probatoriu, s-a solicitat încuviinţarea următoarelor probe: înscrisuri; pârâta a solicitat ca instanţa sa respingă proba cu martorii propuşi de reclamanta, deoarece aceştia sunt angajaţii Asociaţiei de Vânătoare V.

In situaţia in care instituţia pârâtă nu se va putea prezenta, s-a solicitat judecarea în lipsă, in temeiul art.411 NCPC.

La termenul de judecată din data de 29.06.2022, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de terţ intervenient forţat, a SC M D SRL.

Intervenienta SC M D SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca fiind neîntemeiată pentru următoarele motive:

l)Contestaţia este mai înainte de toate inadmisibilă deoarece contestatoarea nu a chemat în judecată pe emitentul actului administrativ cu caracter individual, respectiv pe INSPECTORUL ŞEF AL GĂRZII FORESTIERE R V.

Ori, potrivit disp. art. 6 din HG nr. 1679/2008, procesul - verbal încheiat potrivit prevederilor alin. 2 şi 3 se aprobă prin decizie a conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în a cărui raza de competenţă s-a produs paguba.

In acest sens este şi practica judecătorească, sens în care a anexat sentinţa nr. X/03.06.2021 rămasă definitivă prin respingerea recursului.

2)Contestaţia este oricum neîntemeiată, apărările şi motivele invocate de contestatoare fiind neîntemeiate după cum urmează:

> SC M D SRL, în calitate de arendaş, are calitatea de a solicita plata despăgubirilor, deoarece este proprietara culturilor înfiinţând aceste culturi.

Pe de altă parte societatea intervenientă s-a subrogat în drepturile proprietarilor de terenuri, arendatorii, în temeiul contractelor de arendă.

Ceea ce are importanţă în materie este calitatea de utilizator al terenurilor, calitate recunoscută de HG nr. 1679/2008 şi de Legea nr. 407/2006, legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic.

> Nu are nicio importanţă şi relevanţă conduita păgubitului atâta vreme cât s-a produs un prejudiciu, iar gestionarul fondului cinegetic nu şi-a îndeplinit obligaţiile pentru prevenirea pagubelor.

Această situaţie rezultă din dispoziţiile disp. art. 13 din legea nr. 407/2006, care prevăd că pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexele 1 şi 2, se acordă despăgubiri.

Despăgubirile pentru pagubele produse culturilor agricole de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 1 se suportă după cum urmează: a)Pentru pagubele produse în fondurile cinegetice - de gestionarul faunei cinegetice de pe cuprinsul fondurilor cinegetice în cauză, dacă acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile pentru prevenirea pagubelor.

Ori din toate actele dosarului rezultă că contestatoarea nu şi-a îndeplinit niciuna din obligaţiile prevăzute de lege.

Analiza conduitei persoanei păgubite intervine doar atunci când gestionarul şi-a îndeplinit obligaţiile şi se pune problema ca despăgubirile să fie suportate de Stat prin Autoritatea Publică Centrală care răspunde de vânătoare.

> Este neîntemeiată apărarea că contestatoarea şi-a îndeplinit obligaţiile.

Contestatoarea face referire doar la imposibilitatea de îndeplinire a obligaţiei de recoltare integrală a numărului de exemplare aprobat cu motivarea că vânătoarea la gâscă sălbatică a fost suspendată, fără a face vreo dovadă în acest sens.

Dar mai avea şi alte obligaţii prevăzute de art. 1 anexa 4 la HG nr. 1679/2008.

Ori ea nu a îndeplinit niciuna din aceste obligaţii, de vreme ce nu a întocmit niciunul din actele prevăzute la art. 2 din textul de lege mai sus rubricat.

Desigur că nu a întocmit aceste acte pentru că nu au fost executate acţiunile pentru prevenirea pagubelor.

> Este neîntemeiată susţinerea contestatoarei că societatea SC M D SRL nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege pentru prevenirea pagubelor.

Sub acest aspect, s-a arătat că, potrivit disp. art. 13 din Legea nr. 407/2006, societatea SC M D SRL nu era obligată să asigure paza culturilor şi să amplaseze mijloacele de îndepărtat exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, cum eronat pretinde contestatoarea.

Cu toate acestea, societatea SC M D SRL a îndeplinit aceste aşa-zise obligaţii, situaţie ce rezultă din actele şi lucrările dosarului.

> Este neîntemeiată susţinerea contestatoarei în sensul că nu se poate stabili paguba înainte de culegerea recoltei.

Aceasta deoarece stabilirea pagubei nu are nicio legătură cu recolta, stabilirea pagubei făcându-se în raport de disp. art. 6 alin. 1 din HG nr. 1679/2008, care dispun că stabilirea cuantumului despăgubirilor se realizează în funcţie de cheltuielile efectuate de către persoana păgubită până la data producerii pagubei cu înfiinţarea şi întreţinerea culturii agricole.

Dar această apărare este chiar contradictorie in raport cu cealaltă apărare, în sensul că pentru stabilirea cheltuielilor trebuiesc avute în vedere calculaţiile de producţie emise de Autoritatea Publică Centrală care răspunde de agricultură.

Ori, este evident că reclamanta este în eroare, confundând producţia agricolă, recolta, cu calculaţiile cheltuielilor pentru obţinerea producţiei.

Din orice punct de vedere s-ar analiza apărarea, aceasta este neîntemeiată, contestatoarea neexplicând şi nearătând ce anume calculaţie, ce anume cost standard de cheltuială nu a fost avut în vedere de Comisie la stabilirea prejudiciului.

Că s-a produs o pagubă este recunoscut şi de reprezentantul reclamantei, care a fost prezent la constatarea din data de 10.02.2022, dată la care nu au putut fi evaluate pagubele deoarece cultura se afla în repaus vegetativ, evaluarea urmând a se face la data intrării în vegetaţie a culturilor afectate, evaluare ce s-a făcut prin procesul - verbal din data de 28.02.2022, când a fost constatată şi evaluată definitiv paguba.

Faţă de cele mai sus arătate, SC M D SRL a solicitat respingerea contestaţiei, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

SC M D SRL solicită să se ia act că se opune la administrarea probei cu martorii indicaţi, aceştia fiind salariaţii reclamantei, cu atribuţiuni de pază şi evident cu obligaţii ce ar fi trebuit să le execute ca prepuşi ai gestionarului fondului cinegetic.

Se opune la administrarea probei cu aceşti martori precum şi a probei cu expertiză agricolă şi contabile ca fiind inutile, deoarece în raport de dispoziţiile legale, dovada îndeplinirii obligaţiilor se face cu acte.

S-a anexat planşă foto cu situaţia distrugerii culturii la data constatării pagubei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Reclamanta Asociaţia de Vânătoare V, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. X/17.03.2022 emisă de Garda Forestieră R V

Prin Decizia nr.X/17.03.2022 emisa de instituţia pârâtă, s-a aprobat procesul-verbal de constatare si evaluare a pagubelor nr.

X/28.02.2022, întocmit de comisia constituita in cadrul Primăriei comunei V, judeţul O, pentru pagubele constatate ca fiind produse de exemplare din specia gâsca de vara, culturilor agricole deţinute de S.C.

M D S.R.L, aflate pe suprafaţa fondului cinegetic nr.5 denumit V, din judeţul O, gestionat de Asociaţia de Vânătoare V.

La data de 07.02.2022, SC M D SRL a depus la Primăria comunei V cererea nr.X/07.02.2022, prin care a solicitat convocarea comisiei de constatare si evaluare a pagubelor, pentru evaluarea pagubelor produse culturilor agricole deţinute, de către exemplare de gâşte sălbatice.

Primarul comunei V a convocat in temeiul Legii nr.407/2006 si H.G. nr.1679/2008, comisia de evaluare a pagubelor, pentru data de 10.02.2022.

La data de 10.02.2022, comisia de evaluare a pagubelor a întocmit procesul-verbal nr.X/10.02.2022, in prezenta numitului A O, paznic de Vânătoare la Asociaţia de Vânătoare V si administratorului SC M D SRL, P I, proces-verbal in care s-a menţionat că „ Nu se pot evalua la aceasta data pagubele constatate deoarece cultura se afla in repaus vegetative, evaluarea definitiva a pierderilor urmând a se stabili la data intrării in vegetaţie a culturilor afectate, in urma notificării proprietarului/arendaşului”.

Acest proces - verbal a fost semnat fără obiecţiuni de reprezentantul Asociaţiei de Vânătoare V.

La data de 24.02.2022, SC M D SRL a depus la Primăria comunei V cererea nr.X/07.02.2022, prin care a solicitat convocarea comisiei de constatare si evaluare a pagubelor, pentru evaluarea pagubelor produse culturilor agricole deţinute, de către exemplare de gâşte sălbatice.

Primarul comunei V a convocat in temeiul Legii nr.407/2006 si H.G. nr.1679/2008, comisia de evaluare a pagubelor, pentru data de 28.02.2022.

La data de 28.02.2022, comisia de evaluare a pagubelor a întocmit procesul-verbal nr.

X/28.02.2022, in prezenta administratorului SC M D SRL, P I, proces-verbal in care s-a menţionat ca .„ ...răspunderea civila pentru pagubele constatate si evaluate potrivit prezentului proces-verbal revine gestionarului fainei cinegetice Asociaţia de Vânătoare V, comuna G, judeţul O,,.

Conform menţiunilor din procesul-verbal, Asociaţia de Vânătoare V nu s-a prezentat la comisie, cu toate ca a fost notificata prin adresa nr.X/25.02.2022 si nici nu a prezentat documente din care sa rezulte îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin, pentru prevenirea pagubelor, conform dispoziţiilor H.G.nr.1679/2008.

În speţă sunt aplicabile dispoziţiile HG nr. 1679/2008, potrivit cărora: „ ART. 1- anexa nr. 4

Gestionarii fondurilor cinegetice sunt obligaţi să întreprindă următoarele acţiuni pentru prevenirea pagubelor ce pot fi cauzate de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic:

a) să fi recoltat integral numărul de exemplare aprobat pentru specia/speciile care au produs pagube pe sezonul de vânătoare anterior producerii acestora;

b) să asigure şi să administreze hrana complementară pentru exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, cel puţin jumătate din cantităţile de hrană complementară prevăzute în contractele de gestionare a fondurilor cinegetice pe raza cărora s-a produs paguba, în scopul menţinerii acestora în zonele de hrănire şi pentru abaterea de la culturile agricole sau din vegetaţia forestieră în care s-ar putea produce pagube;

c) să execute acţiuni de îndepărtare a exemplarelor din speciile de faună de interes cinegetic din zonele expuse, pe care le aduce la cunoştinţa structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură cu cel puţin 24 de ore anterioare desfăşurării acestora;

d) să solicite, în condiţiile legii, aprobările necesare pentru reaşezarea, suplimentarea cotelor de recoltă şi pentru vânarea în afara perioadelor legale a acelor exemplare din speciile de faună de interes cinegetic care produc pagube culturilor agricole, vegetaţiei forestiere şi animalelor domestice;

e) să vâneze cu prioritate, în condiţiile legii, în locurile unde se produc pagube, acele exemplare din speciile de faună de interes cinegetic care produc pagube sau care reprezintă un potenţial pericol de producere a pagubelor.

Se consideră că gestionarii fondurilor cinegetice şi-au îndeplinit obligaţiile ce le revin pentru prevenirea pagubelor doar dacă fac dovada că au realizat toate acţiunile prevăzute la art. 1. (art. 2)

Gestionarii fondurilor cinegetice fac dovada îndeplinirii acţiunilor prevăzute la art. 1 astfel:

a) prin numărul de exemplare recoltate, raportat la numărul de exemplare aprobat pentru recoltare, pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 1 lit. a);

b) prin procese-verbale de administrare a hranei complementare în locurile destinate pentru hrănire şi abatere, pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 1 lit. b);

c) prin procese-verbale încheiate cu ocazia desfăşurării acţiunilor de îndepărtare a exemplarelor din speciile de faună de interes cinegetic din zonele periclitate, în perioadele în care acestea sunt frecventate de vânat pentru hrană, şi cu scrisorile înaintate structurilor teritoriale ale administratorului anterior executării acestora, pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 1 lit. c);

d) prin solicitarea scrisă şi transmisă în vederea obţinerii aprobărilor necesare recoltării, prin autorizaţiile de vânătoare eliberate pentru împuşcare şi prin împuşcarea efectivă a exemplarelor respective, pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 1 lit. d) şi e). în situaţia în care gestionarul constată că nu poate recolta exemplarele pentru care a obţinut aprobare, deoarece acestea nu mai frecventează zonele respective, notifică structura teritorială de specialitate competentă a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură pentru a încheia un act de constatare în acest sens(art. 3).

De asemenea, conform dispoziţiilor art.13 din Legea nr.407/2006, cu modificările ulterioare „

(l) Pentru pagubele şi/sau daunele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, cuprinse în anexele nr. I şi 2, se acordă despăgubiri.

(2) Despăgubirile pentru pagubele produse culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 1 se suportă după cum urmează:

a) pentru pagubele produse în fondurile cinegetice şi în intravilan - de gestionarul faunei cinegetice de pe cuprinsul fondurilor cinegetice în cauză, dacă acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile pentru prevenirea pagubelor;

(4) Proprietarii de culturi agricole/silvice nu sunt obligaţi să asigure paza culturilor agricole/silvice şi să amplaseze mijloace de îndepărtat exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic.

Gestionarea faunei cinegetice din cuprinsul unui fond cinegetic potrivit prevederilor art. l lit. p) din Legea nr.407/2006, cu modificările ulterioare se realizează prin „gestionar - persoana juridică română care a fost licenţiată în condiţiile legii şi căreia i se atribuie în gestiune fauna de interes cinegetic din cuprinsul unui fond de vânătoare" iar potrivit art.

I lit. r) din aceeaşi lege activitatea de "gestionare - activitatea de gospodărire durabilă a faunei de interes cinegetic din fondurile de vânătoare, realizată de gestionari în baza contractelor de gestiune, pe riscul şi răspunderea lor, pentru perioada stabilită prin contractele de gestiune".

Din probele administrate în cauză rezultă că intervenienta SC M D SRL a solcitat plata despăgubilor în calitate de calitate de arendaş al terenurilor pe care se află culturile înfiinţate de acesta şi afectate de acţiunea speciilor de faună, şi, deşi, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 407/2006, societatea SC M D SRL nu era obligată să asigure paza culturilor şi să amplaseze mijloacele de îndepărtat exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, aceasta a înfiinţat un punct de paza a culturilor şi a adus la cunoștința reclamantei situaţia de fapt.

Susţinerea reclamantei privind modul de calcul a despăgubirilor nu va fi reţinută de instanţă, în considerarea dispoziţiilor art. 6 alin. 1 din HG nr. 1679/2008, care dispun că stabilirea cuantumului despăgubirilor se realizează în funcţie de cheltuielile efectuate de către persoana păgubită până la data producerii pagubei cu înfiinţarea şi întreţinerea culturii agricole, înscrisuri care au fost depuse la cererea de despăgubiri şi în baza cărora a fost stabilită paguba pricinuită.

Pe de altă parte, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii niciuneia dintre obligaţiile impuse în sarcina sa de dispoziţiile art. 1 din Anexa nr. 4 la HG nr. 1679/2008, împrejurare în care cererea acesteia urmează să fie respinsă ca neîntemeiată .

În temeiul dispoziţiilor art. 451 cpc va obliga reclamanta la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către intervenientul forţat, reprezentând onorariu de avocat.

Data publicarii pe portal: 16.06.2023