Decizie nr. 96 din 13.02.2023

Asupra apelurilor de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.

X/20.10.2021 pronunţată de Judecătoria S în dosarul nr.

X/311/2017, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A M SRL, CUIX, cu sediul în S şi cu sediul ales în C, în contradictoriu cu pârâţii C SRL S, CUIX, cu sediul în S, D L, CNPX, cu domiciliul în S, şi D A SRL S, CUIROX, cu sediul în S, şi în consecinţă :

S-a respins cererea privind nulitatea absolută parţială a convenţiei autentificate sub nr. X/15 octombrie 2012.

A fost obligată pârâta C SRL să ridice porţile metalice şi celelalte construcţii edificate pe aleea de acces la terenul reclamantei, situat în S, X, nr.X şi nr.X, identificată ca fiind Aleea 1 asfaltată în anexa la raportul de expertiză întocmit de expert M I, care reduc lăţimea căii de acces.

Au fost obligate pârâtele să lase liberă calea de acces la terenul proprietatea reclamantei, situat în S, X, nr.X şi nr.X.

S-au compensat onorariile avocaţiale şi obligă pârâții C SRL și D L la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1040 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu expert.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că potrivit actelor de proprietate depuse la dosar, părţile se învecinează, au dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor prin cumpărare de la fosta SC S SA, lucru necontestat de părţi, iar potrivit contractului autentificat sub nr.X/15 octombrie 2012, pârâtele au convenit cu privire la folosirea căii de acces continuă din partea de nord-est a fostei SC S SA, cu lungime de 309,14 m, în sensul să fie folosită de către C SRL de la strada C spre D A SRL pe o lungime de 120 m, iar de către D A SRL în continuare pe lungimea rămasă.

Conform contractelor de la f.15-22, reclamanta are în proprietate terenul în suprafaţă de 453,47 mp şi terenul de 153 mp în indiviziune din calea de acces precum şi terenurile în suprafaţă de 75 mp şi respectiv 739 mp şi se învecinează cu calea de acces în cauză.

Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a convenţiei de mai sus, în ceea ce priveşte folosinţa căii de acces, care, în opinia sa încalcă art.1235, art.1236 şi art.1237 din Codul civil, obligarea pârâtelor să lase liberă calea de acces precum şi obligarea pârâtei C SRL să ridice porţile metalice amplasate pe alee precum şi anexele edificate.

Prin întâmpinare, pârâta D A SRL a solicitat admiterea cererii, prin cererea reconvenţională a solicitat deblocarea căii de acces iar ceilalţi pârâţi au solicitat respingerea cererii, invocând mai multe excepții.

Prin încheierea din data de 21.02.2018, pentru motivele arătate pe larg în cuprinsul încheierii, instanţa a respins ca fiind inadmisibilă cererea reconvenţională formulată de pârâta D A SRL şi de asemenea a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia lipsei de interes precum şi excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C SRL şi D L.

Referitor la cererea privind nulitatea parțială a convenției, instanța a reținut că, potrivit art.1235 din Codul civil, cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie un contract, potrivit art.1236, cauza trebuie să fie licită şi morală iar potrivit art.1237, cauza este ilicită când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unor norme legale imperative.

Analizând contractul autentificat sub nr.1053/15 octombrie 2012 referitor la folosinţa căii de acces, instanţa a apreciat că nu contravine dispoziţiilor imperative ale legii, prin contract părţile stabilesc obligaţii reciproce cu privire la folosinţa unei căi de acces, produce efecte doar între părţile semnatare iar din cuprinsul acestui contract nu rezultă că folosinţa căii de acces este exclusivă sau că părţile semnatare dobândesc drepturi de proprietate sau coproprietatea asupra acestei căi de acces, opozabile terţilor.

În consecinţă, instanţa a respins cererea reclamantei cu privire la nulitatea parţială a acestui contract.

Referitor la cererile privind calea de acces, instanța a reținut că potrivit art.646 alin.1 pct.2 şi 3 din Codul civil, se află în coproprietatea forţată bunurile comune necesare sau utile pentru folosirea a două imobile vecine situate pe linia de hotar, cum ar fi potecile şi drumurile, precum şi bunurile afectate utilizării a două sau mai multe fonduri, cum ar fi, printre altele, un drum comun într-un cartier, iar conform art.647 alin.1, fiecare coproprietar poate exercita folosinţa bunului comun, cu condiţia să respecte destinaţia acestuia şi să permită exercitarea folosinţei de către ceilalţi coproprietari.

Pentru soluţionarea cererii, instanţa a administrat proba cu înscrisuri şi proba cu expertiza judiciară în specialitatea topografie, având ca obiective identificarea căii de acces, identificarea terenurilor părţilor, dacă se învecinează cu calea de acces în cauză, dacă există şi alte căi de acces la imobilele părţilor şi dacă este îngrădit accesul părţilor la imobile, cu efectuarea unei schiţe pe care să fie evidenţiate calea de acces în cauză, imobilele şi eventuale îngrădiri.

Potrivit raportului de expertiză întocmit de expert M I şi schiţei de la f.18 vol.

III, imobilele părţilor se află amplasate pe fosta platformă industrială a oraşului, calea de acces în discuţie se află în partea de nord-est a proprietăţilor, fiind reprezentate ca fiind aleea 1 asfaltată cu lungimea de 353 mp şi aleea 2 betonată cu lungimea de 188,3 m, este singura cale de acces la imobile, celelalte căi de acces aparţinând altor proprietari, iar accesul este îngrădit prin porţi metalice, lăţimea căii de acces, care la intrarea din strada C are 5 m ajungând să fie de 2,65 m şi respectiv 1,42 m.

Potrivit răspunsului la obiecţiunile formulate de pârâţi, expertul a descris lăţimea căii de acces pe toată lungimea, aceasta având lăţimea variabilă, de la 5 m până la 1,42 m, şi a precizat că nu există altă cale de acces la terenul reclamantei şi nici alte ieşiri la drumul public decât prin strada C.

Lămuritoare sunt şi imaginile surprinse de dronă şi depuse pe stik, la termenul din data de 13.10.2021, în care se poate observa atât schiţa zonei industriale anterior înstrăinărilor de teren de către S, inclusiv calea de acces în configuraţia iniţială, fără îngustări, dar şi cum arată în prezent calea de acces, lăţimea fiind redusă mai ales în zona proprietăţii C SRL; mai mult decât atât, din imagini rezultă că această cale de acces este şi cale de acces PSI în zonă, lucru greu de realizat în situaţia în care lăţimea drumului se reduce de la 5 m la intrarea din strada C la 1,42 m în zona proprietăţii C SRL.

Atât din schiţă cât şi din imagini a rezultat că sunt şi alte imobile pe fosta platformă S însă căile de acces la aceste imobile, altele decât cea în discuţie, potrivit expertului, aparţin proprietarilor imobilelor, respectiv proprietarilor terenurilor învecinate; în plus, conform contractului de vânzare-cumpărare de la f.15-17 din vol.1, reclamanta a dobândit nu doar un drept de proprietate asupra terenurile pe care se află sediul dar şi un drept de proprietate în indiviziune asupra căii de acces prelungirea C.

Faţă de cele de mai, având în vedere actele de proprietate, raportul de expertiză şi imaginile din înregistrarea depusă pe stik, instanţa a reţinut că această cale de acces exista anterior vânzărilor succesive de terenuri care au aparţinut iniţial SC S SA, reclamanta a dobândit şi un drept de proprietate în indiviziune asupra căii de acces, nu există dovezi că s-a schimbat destinaţia acesteia şi nici dovezi că pârâţii au dobândit dreptul de proprietate exclusivă asupra căii de acces în discuţie, cu atât mai mult cu cât această cale de acces este şi pentru accesul PSI în zona industrială.

Faţă de cele de mai sus, instanţa, în considerarea art.646 şi art.647 din Codul civil, a admis cererile reclamantei privind calea de acces, în sensul că a obligat pârâta C SRL să ridice porţile metalice şi celelalte construcţii edificate pe aleea de acces la terenul reclamantei, situat în S, X, nr.X şi nr.X, identificată ca fiind Aleea 1 asfaltată în anexa la raportul de expertiză întocmit de expert M I, care reduc lăţimea căii de acces.

De asemenea, instanţa a obligat pârâtele să lase liberă calea de acces la terenul proprietatea reclamantei, situat în S, X, nr.X şi nr.X.

În temeiul art.453 din Codul de proc. civilă, instanţa a compensat onorariile avocaţiale şi a obligat pârâții C SRL și D L la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1040 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu expert.

Împotriva sentinţei civile nr.

X/20.10.2011 şi a încheierii de şedinţă din data de 21.02.2012 a declarat apel pârâta C S.R.L, solicitând, în temeiul art. 480 alin. (2) teza a II - a Cod procedură civilă, admiterea apelului, anularea în tot a sentinţei civilă atacată şi pe cale de consecinţă să se dispună:

a) Admiterea excepţiei lipsei de interes a intimatei şi respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de interes, conform art. 33 Cod procedură civilă coroborat cu art. 40 alin. (1) Cod procedură civilă,

b) Admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a intimatei şi respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, conform art. 36 coroborat cu art. 40 alin. (1) Cod procedură civilă;

c) Admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Societăţii şi respingerea cererii Intimatei ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, conform art. 36 coroborat cu art. 40 alin (1) Cod procedură civilă;

d) Respingerea cererii de chemare în judecată formulată de Intimată ca neîntemeiată,

e) Obligarea Intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond cât şi cheltuielilor de judecată pe care le vom efectua cu soluţionarea prezentului litigiu în temeiul art. 453 Cod procedură civilă.

Scurtă descriere a evoluţiei cauzei:

În data de 08 decembrie 2009 intimata a cumpărat de la A SRL un imobil cu o suprafaţă de 453,47 mp pătraţi constând într-o hală situată în Prelungirea C nr 2-4.

De asemenea, în data de 06 noiembrie 2013 intimata a cumpărat de la G T I două imobile situate în S.

Prelungirea C nr. 2-4, compuse din suprafeţele de 75 mp teren intravilan curţi-construcţii suprafaţă construită 75 mp, respectiv 739 mp teren intravilan curţi-construcţii suprafaţă construită 739 mp.

Deşi imobilele amintite mai sus au fost achiziţionate cu 8 respectiv 4 ani în urmă, totuşi, in toată această perioadă intimata nu a formulat nicio sesizare cu privire la vreo eventuală imposibilitate de a-şi desfăşura activitatea din cauza căii de acces aparţinând Societăţii.

Lipsa sesizărilor apare ca o consecinţă a faptului că Intimata nu are o legătură directă la respectiva cale de acces, singurele posibile beneficiare ale acesteia fiind Societatea şi D A S.R.L.

Precizează apelanta încă de la început că intimata nu are calitatea de vecin al Societăţii şi are cel puţin patru (A) alte căi de acces pe care le foloseşte în mod frecvent.

La data de 15 octombrie 2012 între societăţile C S.R.L şi D A SRL a fost încheiată convenţia de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X de către BNP I S („Convenţia"), prin care părţile, de comun acord, au stabilit modalitatea de utilizare a căii de acces.

Astfel, Societatea urma să folosească aleea de acces pe o distanţă de 120 metri liniari de la strada C către D A S.R.L, iar aceasta din urmă putea utiliza restul acestei căi de acces în lungime totală de 309,14 metri liniari (n.n. o suprafaţă aproape triplă faţă de cea a Societăţii).

Ulterior încheierii Convenţiei între Societatea şi pârâta D A S.R.L., deşi îşi manifestase în mod valid consimţământul în faţa unui notar public cu privire la utilizarea căii de acces, a existat o corespondenţă comercială prin care pârâta D A S.R.L., în mod repetat şi cu rea credinţă, solicită accesul pe suprafaţa din calea de acces care a revenit Societăţii conform Convenţiei.

Intimata A M S.R.L. şi pârâta D A S.R.L., au ca asociaţi cetăţeni de naţionalitate turcă, fiind de notorietatea în oraşul S prietenia dintre dl.

T B N (i.e.

A R) şi domnii Y U S şi K S (i e.

D).

Precizăm aceste aspecte, întrucât aşa cum urmează să demonstrăm, între cei 3 a existat o înţelegere frauduloasă pentru a porni cu rea-credinţă această acţiune civilă, acţiune civilă care nu profită intimatei, ci profită paratei D A S.R.L..

Mai mult decât atât, din analizarea acţiunii rezultă că intimata nu are nicio pretenţie împotriva aşa-zisei pârâte D A, ci doar împotriva Societăţii, aspecte ce întăresc aspectele anterior menţionate cu privire la reaua-credinţă ce a stat la baza înţelegerii frauduloase ce a generat prezenta acţiune.

Astfel, pârâta D A nu putea porni acţiunea direct întrucât Societatea i-ar fi opus convenţia, motiv pentru care, în mod fraudulos şi cu rea-credinţă, a agreat cu Intimata să pornească ea acţiunea, scopul final fiind ca D A să beneficieze de accesul pe suprafaţa din calea de acces cu privire la care a renunţat prin Convenţie Reaua-credinţă rezultă din faptul că intimata nu este vecina Societăţii, are cel puţin alte patru (4) căi de acces de care se poate folosi, inclusiv o cale de acces direct în str.

C, motiv pentru care o hotărâre în acest sens nefiindu-i favorabilă şi fiind lipsită, de plano, de interes.

Cu alte cuvinte, deşi are alte patru (4) căi de acces şi nu are calitatea de vecin al Societăţii, Intimata doreşte o cale de acces sărind efectiv peste alte două (2) proprietăţi, pentru a ajunge la calea noastră de acces, situaţie faptică ce apare ca ilogică şi nejustificată în condiţiile unei acţiuni pornite cu bună-credinţă.

Pentru toate aceste considerente, la data de 08.02.2017 a fost înregistrată cererea de chemare în judecată prin care A M SRL a solicitat, în contradictoriu cu Societatea şi D A S.R.L, nulitatea absolută parţială a Convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor precum şi obligarea la eliberarea căii de acces ce formează obiectul Convenţiei amintite.

La data de 20.10.2021 instanţa a admis în parte cererea de chemare în judecată a Intimatei.În esenţă, pentru a pronunţa sentinţa apelată instanţa de fond a reţinut următoarele.

Convenţia de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr. X de către BNP I S este o convenţie valabilă, nefiind lovită de nulitate absolută;

Notă: Calificarea convenţiei încheiate între Societate şi D A S.R.L ca fiind un act de conservare a bunului aflat in coproprietate face ca acestei convenţii să i se poală aplica, dacă este cazul, regimul juridic specific nulităţii relative care prevede că nulitatea relativă poate fi invocată numai de persoana ocrotită prin norma juridică încălcată în momentul încheierii actului juridic, deci de cel al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic, nicidecum cel al nulităţii absolute invocat de Intimată.

Potrivit raportului de expertiză aleea de acces disputată este singura cale de acces la imobile.

Notă: Susţinerile instanţei sunt neîntemeiate întrucât Intimata are cel puţin patru (4) alte căi de acces pe care le foloseşte în mod frecvent.

Dacă nu ar mai fi existat alte căi de acces atunci Intimata nu şi-ar mai fi putut desfăşura activitatea.

Ori în condiţiile în care Intimata îşi desfăşoară activitatea de peste 8 ani de zile este evident că utilizează fără probleme alte căi de acces.

Potrivit expertului calea de acces are o lăţime variabilă şi nu ar exista alte căi de acces la terenul reclamantei şi nici alte ieşiri la drumul public decât prin strada C.

Nota: Tocmai lăţimea variabilă a căii de acces disputate o face impracticabilă pentru utilajele de mare tonaj folosite în desfăşurarea activităţii Intimatei.

Practic, asemenea utilaje nu ar putea să treacă prin punctele îngustate ale căii de acces motiv pentru care apare o lipsă de interes a Intimatei în formularea acţiunii.

Reclamanta ar fi dobândit un drept de proprietate în indiviziune asupra căii de acces.

Notă: Achiziţionarea de imobile de la fosta S SA de către părţile din dosar nu impune existenţa unei proprietăţi indivize forţate şi nu exonerează Intimata de obligaţia de a dovedi în concret existenţa regimului juridic de excepţie al coproprietăţii forţate;

Calea de acces disputată ar fi utilizată şi pentru accesul PSI în zona industrială.

Notă: Contrar susţinerilor instanţei, calea de acces nu poate fi utilizată pentru accesul PSI în acea zonă întrucât: (1) este prea îngustă pentru a fi străbătută de autocamioanele de pompieri; (2) structura de rezistenţă a acestei căi de acces nu ar putea prelua sarcina unor asemenea utilaje; (3) accesul PSI se poate face pe o cale de acces paralelă cu aleea disputată.

De altfel, nici în Anexa la raportul de expertiză nu se menţionează că acea cale de acces ar fi folosită pentru accesul PSI în zona industrială:

În cauză ar fi aplicabile prevederile art. 646 şi ari 647 din Codul civil.

Notă: Contrar susţinerilor instanţei, părţile implicate in litigiu nu se află în stare de coproprietate forţată în legătură cu aleea de acces disputată.

Una dintre trăsăturile esenţiale ale stării de coproprietate forţată se referă la imposibilitatea coproprietarilor de a ieşi din indiviziune din cauza unei stari specifice a bunului comun, bunul indiviz trebuind să fie afectat ca un accesoriu necesar folosinţei tuturor coproprietarilor, ceea ce nu este cazul în prezentul dosar din moment ce toate societăţile implicate au căi de acces pe care le utilizează în mod frecvent.

Apelanta apreciază că instanţa de fond a interpretat în mod greşit prevederile legale şi, totodată, a motivat hotărârea făcând trimiteri şi bazându-se pe o serie de probe neconcludente.

APĂRARI PROCEDURALE:

În temeiul art. 31 coroborat cu art. 205 Cod procedură civilă apelanta înţelege să formuleze următoarele apărări de procedură:

Suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Soluţia pronunţată de prima instanţă s-a bazat aproape în întregime pe raportul de expertiză întocmit de expertul M I.

Deşi Societatea a învederat instanţei prin intermediul cererilor formulate că raportul de expertiză este incomplet şi contravine situaţiei de fapt existente în teren, instanţa a respins cererile formulate de Societate.

În aceste condiţii, având în vedere susţinerile vădit nefondate şi lipsite de imparţialitate ale expertului atât din cuprinsul raportului de expertiză cât şi din cuprinsul răspunsului la obiecţiuni, C SRL a formulat plângere penală împotriva expertului M I sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, mărturie mincinoasă şi fals intelectual, întocmindu-se dosarul penal nr.

X/P/2021.

Potrivit art. 413 din Codul de procedură civilă (1) Instanţa poate suspenda judecata: 2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel.

Aşadar, pentru a se dispune suspendarea judecăţii trebuie îndeplinite două condiţii: (1) declanşarea urmăririi penale şi (2) infracţiunea cu privire la care s-a început urmărirea penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se pronunţe.

Referitor la prima condiţie, potrivit art. 305 alin. (1) Cod de procedură Penală, începerea urmăririi penale se dispune de către organul de urmărire penală atunci când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.

În cazul Societăţii, raportat la răspunsul Parchetului de pe lângă Judecătoria S nr. X/III/1/2021, putem concluziona că urmărirea penală a început in rem (art. 229 Cod de Procedura Penală).

În acest sens este şi doctrina de specialitate: În urma noii viziuni produsă ca urmare a O.U.G nr. 18/2016, urmărirea penală are un caracter cvasiautomat in ipoteza în care actul de sesizare întruneşte condiţiile legale de formă şi de fond.

Conform art. 305 alin. (1) N.

Cod de Procedură Penală astfel cum a fost modificat prin O U.G nr. 18/2016, urmărirea penală începe in rem, chiar dacă în actul de sesizare este indicat autorul faptei sau acesta este necunoscut.

Aşadar, potrivit (N) Cod de Procedură Penala, urmărirea penală poate fi începută numai in rem (cu privire la faptă), atât în cazul în care în actul este identificat făptuitorul, cât si în cazul in care sesizarea priveşte un autor necunoscut sau în cazul infracţiunilor flagrante." (Mihail Udroiu, Procedură Penală, Parte Specială, Editura C.

H.

Beck, pag. 40-41).

În ceea ce priveşte a doua condiţie ce trebuie îndeplinită în vederea suspendării judecăţii, învederează instanţei că soluţia care se va da în dosarul penal este intim legată de judecata pendinte, întrucât raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul M I este practic înscrisul pe care s-a bazat soluţia primei instanţe.

Astfel, dacă se va constata săvârşirea unei infracţiuni la întocmirea raportului de expertiză, atunci şi soluţia pronunţată de prima instanţă îşi va pierde caracterul legal fiind bazată pe înscrisuri ce contravin legii.

Aşadar, în scopul unei bune administrări a justiţiei, în sensul de a se evita pronunţarea unor hotărâri care nu se pot concilia, suspendarea cauzei pendinte este necesară.

Nu poate să nu se întrebe apelanta cum anume se va proceda dacă, (a) în urma plângerii penale formulate de Societate, se va dovedi săvârşirea unei infracţiuni la întocmirea raportului de expertiză, iar (2) instanţele de judecată civile vor fi admis deja definitiv cererea de chemare în judecată a Intimatei, bazându-se tocmai pe acel raport de expertiză.

Pentru aceste considerente, solicită instanţei admiterea cererii şi suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. X/P/2021, în temeiul art. 413 alin (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă.

APEL ÎMPOTRIVA ÎNCHEIERII DE ŞEDINŢĂ DIN DATA DE 21.02.2018

Prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe, Societatea a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale formulate de D A S.R.L, excepţia lipsei calităţii procesuale active a Intimatei, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Societăţii şi excepţia lipsei de interes a intimatei în formularea acţiunii.

În data de 21.02.2018, prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale formulate de D A S.R.L şi a respins ca neîntemeiate celelalte excepţii formulate de Societate.

Astfel, în esenţă, prima instanţă a apreciat că din moment ce Intimata se pretinde prejudiciata de efectele actului încheiat între Societate şi D A SRL, atunci ar avea atât calitate procesuală cât şi interes în formularea acţiunii iar împrejurarea că intimata ar avea la dispoziţie altei căi de acces şi că părţile nu s-ar învecina ar fi o problema care priveşte fondul litigiului

Prin pronunţarea acestei soluţii instanţa de fond s-a antepronunţat practic cu privire la existenţa stării de vecinătate dintre Societate şi Intimată şi inexistenţa altor căi de acces cu privire la Intimată.

Ori acest lucru contravine dispoziţiilor legale întrucât prima instanţă a tras o serie de concluzii fără niciun fel de suport probatoriu.

Eventual, dacă existau dubii cu privire la situaţia de fapt, prima instanţă avea posibilitatea de a uni excepţiile invocate cu fondul, lucru care nu s-a întâmplat.

Prin urmare, instanţa de fond a ales să se pronunţe cu privire la o situaţie de fapt fără a intra pe fondul problemei deşi situaţia respectivă impunea un minim probatoriu sau o minimă analiză a aspectelor descrise de Societate (i.e. faptul că Societatea şi intimata nu sunt vecini; faptul că intimata avea alte căi de acces).

În aceste condiţii, solicită instanţei de apel admiterea apelului şi anularea încheierii din data de 21.02.2018 şi implicit admiterea în totalitate a excepţiilor formulate de societate, pentru următoarele considerente:

Excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimatei

Prin cererea de chemare în judecată intimata invocă o presupusă încălcare a dispoziţiilor art. 646 şi art. 647 Cod civil.

Cu privire la prevederile ari 646 pct. 2 şi pct.3 din Codul civil, apelanta precizează că aceste dispoziţii se referă exclusiv la proprietăţile vecine.

Astfel, art.646 pct.2 dispune: „Se află în coproprietate forţată: bunurile comune necesare sau utile pentru folosirea a două imobile vecine, situate pe linia de hotar intre acestea, cum ar fi potecile, fântânile, drumurile şi izvoarele; (...).

Or aşa cum se poate observa din schiţele cadastrale, înregistrările video ale platformei industriale şi chiar din Anexa la raportul de expertiză, C SRL si A M SRL nu sunt vecini iar drumul de acces disputat nu se află nicidecum pe linia de hotar dintre acestea.

De asemenea, chiar şi invocarea dispoziţiilor art. 646 pct. 3 Cod civil nu ne poate duce la altă concluzie: „Se află în coproprietate forţată: bunurile comune afectate utilizării a două sau a mai multor fonduri, cum ar fi o centrală termică sau alte instalaţii care deservesc două sau mai multe clădiri, un drum comun într-un cartier de locuinţe sau alte asemenea bunuri" asta deoarece chiar dacă în acest articol se face referire la un drum comun, această situaţie este strict limitată la cartierele de locuinţe fără a putea fi incluse şi drumurile utilizate de societăţi.

Şi acest lucru cu atât mai mult cu cât Intimata are şi alte căi de acces în incinta sa.

Prin urmare, având în vedere că nu există raport de vecinătate între Intimată şi Societate, apare ca evidentă lipsa calităţii procesuale active a Intimatei în formularea cererii de chemare în judecată.

Nu în ultimul rând, apelanta precizează că regimul juridic al coproprietăţii forţate invocat de către reclamantă este unul excepţional, fiind instituit doar în situaţia unei imposibilităţi de utilizare a bunului principal de către toţi proprietarii.

Această imposibilitate de folosire a bunului principal ce ar justifica înfiinţarea unei noi căi de acces (n.r. a cincea cale), trebuia dovedită de reclamantă prin cererea formulată, lucru care nu s-a întâmplat.

Ba chiar poate afirma că lipsa necesităţii înfiinţării acestei căi de acces este susţinută şi de posibilitatea desfăşurării activităţii de către Reclamantă, în condiţiile în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în acea locaţie de peste 8 ani, lucru imposibil în condiţiile în care nu ar fi avut alte căi de acces.

Concluzionând, există trei (3) argumente care susţin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a Intimatei A M SRL:

(1) prevederile art. 646 şi art. 647 Cod civil invocate de Intimată se referă exclusiv la proprietăţi vecine însă, Intimata şi C SRL nu se află în raporturi de vecinătate;

(2) Intimata solicită anularea unei convenţii la care nu este parte şi cu privire la care nu are niciun interes;

(3) Intimata beneficiază de patru (4) căi de acces, acestea fiind evidenţiate în schiţa întocmită de expertul numit în cauză şi în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr X/08.12. 2009 de către BNP M C;

Pentru aceste considerente apelanta solicită instanţei să admită excepţia lipsei calităţii procesuale active a Intimatei şi, în consecinţă, să respingă cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C S.R.L.

Din faptul inexistenţei calităţii procesuale active a Intimatei A M SRL în formularea prezentei acţiuni, rezultă şi inexistenţa calităţii procesuale pasive a societăţii C SRL.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată Intimata solicita instanţei să constate nulitatea absolută a convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012 la BNP S I, în ceea ce priveşte folosinţa căii de acces comune.

În acest sens Reclamantul invocă o presupusă încălcare a dispoziţiilor art. 646 şi art. 647 Cod civil.

Cu privire la prevederile art. 646 pct. 2 şi pct. 3 din Codul civil, apelanta precizează că aceste dispoziţii se referă exclusiv la proprietăţile vecine.

Astfel, art. 646 pct. 2 dispune: „Se află in coproprietate forţată: bunurile comune necesare sau utile pentru folosirea a două imobile vecine, situate pe linia de hotar intre acestea, cum ar fi potecile, fântânile, drumurile şi izvoarele, [...]".

Or, aşa cum se poate observa din schiţele cadastrale, înregistrările video ale platformei industriale şi chiar din Anexa la raportul de expertiză, C SRL şi A M SRL nu sunt vecini, iar drumul de acces disputat nu se află nicidecum pe linia de hotar dintre acestea.

De asemenea, chiar şi invocarea dispoziţiilor art. 646 pct. 3 Cod civil nu se poate duce la altă concluzie: „Se află în coproprietate forţată: bunurile comune afectate utilizării a două sau a mai multor fonduri, cum ar fi o centrală termică sau alte instalaţii care deservesc două sau mai multe clădiri, un drum comun într-un cartier de locuinţe sau alte asemenea bunuri'.

Chiar dacă în acest articol se face referire la un drum comun, această situaţie este strict limitată la cartierele de locuinţe, fără a putea fi incluse şi drumurile utilizate de societăţi.

Şi acest lucru cu atât mai mult cu cât Intimata are şi alte căi de acces în incinta sa.

Mai mult decât atât, dacă Intimata dorea un drept de trecere trebuia să îşi întemeieze acţiunea pe prevederile art. 617 şi urm.

Cod civil, însă ar fi fost condiţionată din nou de calitatea de vecin, acesta fiind motivul pentru care, în mod artificial, invocă prevederile specifice proprietăţii forţate.

În aceste condiţii, raportat la prevederile art. 36 coroborat cu art. 40 alin. (1) Cod procedură civilă, solicită instanţei admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Societăţii C SRL şi respingerea cererii Reclamantei ca fiind formulată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală.

Excepţia lipsei de interes a intimatei

În conformitate cu art. 32 din Codul de procedură civilă, una din condiţiile de exercitare a acţiunii civile este aceea ca autorul acţiunii să justifice un interes.

Interesul reprezintă folosul practic urmărit de cel care iniţiază acţiunea civilă.

Potrivit art. 33 Cod procedură civilă: „Interesul trebuie să fie determinat legitim, personal, născut si actual (...)”.

Cu privire la condiţia ca interesul să fie legitim, doctrina de specialitate a apreciat că, legitimitatea interesului presupune conformitatea sa cu ordinea de drept şi cu regulile de convieţuire socială.

De asemenea, mai este necesar ca dreptul subiectiv pe care se întemeiază să fie exercitat potrivit cu destinaţia sa economică sau socială (...f)” (Ioan Leş, Noul Cod de procedură civilă, comentariu pe articole, Ed.

C.H.

Beck, Bucureşti 2013, p. 61).

În cauza de faţă există o lipsă evidentă a interesului formulării acţiunii de către reclamantă având in vedere că prin cererea de chemare în judecată se solicită înfiinţarea unei căi de acces în condiţiile în care Intimata beneficiază deja de cel puţin alte patru IA) căi de acces pe care le si utilizează de peste 4, respectiv 8 ani.

Astfel, intimata a achiziţionat „suprafaţa de 153,90 mp teren, în indiviziune, din calea de acces, situată în Municipiul S, str. (conform contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr X/08.12 2009 de către BNP M C depus la dosarul cauzei), o primă cale de acces separată de calea de acces ce face obiectul prezentului dosar.

Se observă astfel, că Intimata nu deţine niciun fel de drept asupra căii de acces în discuţie, prin contractul de vânzare-cumpărare menţionat fiindu-i transferată, in indiviziune o cu totul altă cale de acces.

Totodată, prin Hotărârea de consiliu local a Municipiului S nr. X/27.12.2006, pe care o anexează prezentei întâmpinări, s-a constituit o a doua cale de acces în suprafaţa totală de 1.624 mp (pe lungimea de 203 metrii şi lăţimea de 8 metri).

Nu în ultimul rând, Intimata beneficiază şi de o cale de acces pietonală situată între societatea M A SRL şi S S.R.L.

Raportat la cele învederate, apreciază apelanta că interesul Reclamantei în formularea acţiunii nu este determinat.

Astfel, condiţia determinării interesului vizează stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de parte în concret in eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate, fiind echivalentă cu cerinţa existenţei interesului însuşi Ori, în cauză, Intimata nu a dovedit care ar fi folosul practic pe care l-ar obţine prin instituirea căii de acces.

Prin absurd, apelanta este de părere că instituirea acelei căi de acces ar profita mai mult pârâtei D A S.R.L decât Reclamantei, context în care este încălcată şi condiţia potrivit cărei interesul trebuie să fie personal, cel care recurge la acţiunea civilă urmărind să obţină un folos practic pentru sine iar nu pentru o altă parte.

Mai mult, prin analizarea cererii de chemare în judecata se poate observa că Intimata nu ridică nicio pretenţie cu privire ta D A S.R.L, deşi calea de acces pe care se solicită drept de trecere ar fi instituita şi pe fondul pârâtei D A S.R.L, aducându-i implicit şi acesteia o serie de neajunsuri.

Însă, în niciun paragraf din cererea de chemare în judecată nu se face referire la cealaltă pârâtă şi asta în condiţiile în care Intimata şi D A se află în raporturi clare de vecinătate.

Prin urmare, există argumente puternice că între reprezentantul Reclamantei, T B N şi reprezentanţii D A S.R.L, Y U S şi K S, toţi cetăţeni turci, a avut loc o înţelegere (reprezentanţii acestor două societăţii fiind foarte buni prieteni) prin care apelanta crede că se urmăreşte şicanarea sau chiar îndepărtarea Societăţii, ştiut fiind faptul că dacă s-ar permite trecere pe acea cale de accesa unor utilaje de mare tonaj, activitatea Societăţii ar fi grav afectată.

Altfel apelanta nu poate să înţeleagă interesul intentării acestei acţiuni având în vedere că (i) toate societăţile din speţă au căi de acces proprii, (ii) terenurile şi construcţiile pe care îşi desfăşoară activitatea Intimata şi D A au fost cumpărate de la Societate şi (iii) este cunoscut faptul că activitatea Societăţii, care se ocupă de administrarea restaurantului C, ar fi iremediabil afectată după o perioadă de timp în care şi-a clădit o reputaţie şi a organizat mii de evenimente.

Pentru toate aceste considerente solicită instanţei să admită excepţia lipsei de interes a Reclamantei în intentarea acestei acţiuni şi să dispună respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de interes.

APĂRĂRI DE FOND

În temeiul art. 31 coroborat cu art. 205 Cod procedură civilă apelanta înţelege să formuleze următoarele apărări de fond.

În mod greşit prima instanţă a apreciat că A M SRL şi C SRL ar fi vecini.

Toată argumentaţia prin care prima instanţă a admis în parte cererea Intimatei a plecat de la premisa greşită că Societatea şi Intimata ar fi vecini.

Astfel, reţinerea de către instanţă a prevederilor art. 646 pct. 2 şi pct. 3 din Codul civil ca fiind incidente în prezenta cauză s-a făcut fără o analiză obiectivă a situaţiei de fapt.

Potrivit art. 646 pct. 2 dispune: „Se află în coproprietate forţată bunurile comune necesare sau utile pentru folosirea a două imobile vecine, situate pe linia de hotar între acestea, cum ar fi potecile, fântânile, drumurile şi izvoarele; /.../”

În acelaşi timp, conform art. 646 pct. 3 Cod civil. „Se află în coproprietate forţată, bunurile comune afectate utilizării a două sau a mai multor fonduri, cum ar fi o centrală termică sau alte instalaţii care deservesc două sau mai multe clădiri, un drum comun într-un cartier de locuinţe sau alte asemenea bunuri".

Din interpretarea logico-gramaticală a celor două articole de lege rezultă că acestea sunt aplicabile doar situaţiilor în care părţile implicate au calitatea de vecini.

Prin noţiunea de vecin, aşa cum a fost înţeleasă de legiuitor şi definită de DEX, se înţelege existenţa unui hotar comun între două persoane sau bunuri.

Ori după cum se poate observa din schiţa Anexată raportului de expertiză precum şi din înregistrarea video depusă de Societate, A M SRL şi C SRL nu sunt vecini iar drumul de acces disputat nu se află nicidecum pe linia de hotar dintre acestea.

În aceste condiţii, toată situaţia premisă reţinută de prima instanţă şi expertul desemnat în cauză a fost una greşită motiv pentru care se impune admiterea prezentului apel.

În mod greşit instanţa a reţinut că aleea de acces disputată ar fi singura cale de acces la imobilul Intimatei.

Potrivit hotărârii primei instanţe care s-a bazat pe raportul de expertiză întocmit în cauză, aleea de acces disputată ar fi singura cale de acces la imobilul A M SRL.

Apelanta reiterează instanţei că dacă nu ar mai fi existat alte căi de acces atunci părţile nu şi-ar mai fi putut desfăşura activitatea.

Ori în condiţiile în care atât Intimata cât şi cealaltă pârâtă îşi desfăşoară activitatea de peste 8 ani de zile, este evident că utilizează fără probleme alte căi de acces.

Dovadă a acestui fapt stă şi înregistrarea video cu drona existentă la dosarul cauzei şi avută în vedere de prima instanţă în care se pot observa imobilele ce aparţin părţilor din litigiu precum şi diversele utilaje care intră şi ies din incintele Intimatei şi pârâtei D A SRL.

Totodată, apelanta subliniază faptul că Intimata îşi desfăşoară activitatea în imobilele în care îşi are sediul de peste 8 ani de zile.

În tot acest timp, A M SRL nu a formulat nicio sesizare cu privire la vreo eventuală imposibilitate de a-şi desfăşura activitatea din cauza căii de acces la care face trimitere expertul.

Mergând pe interpretarea primei instanţe care afirmă că nu ar mai exista alte căi de acces la imobilul A M SRL, atunci se întrebă cum a putut această societate să-şi desfăşoare activitatea până la acest moment.

Explicaţia pentru acest fapt este una singură şi anume, mai există alte căi de acces la imobilele A M SRL.

Una dintre aceste căi de acces este indicată chiar de către expert pe Anexa nr. 1 la raportul de expertiză.

Această cale de acces, intitulată generic de expert Aleea 3, cu o suprafaţă de 4180 m.p. este materializată pe Anexa nr. 1 între punctele:49-118-121-124-125-127-128-134-143-142-141-140-139-137-138-133-129-130-103-102-104-105-106-115-116-54-52-53-50-51-47-46-43-44-49.

Ori, într-un mod inexplicabil, prima instanţă nu face absolut nicio trimitere la această cale de acces şi nici nu i-a pus în vedere expertului să lămurească acest aspect.

Nu în ultimul rând, apelanta învederează instanţei de apel că aleea de acces disputată nici nu-i poate folosi în vreun fel Intimatei în condiţiile în care drumul respectiv este foarte îngust (n.n concluzie ce se poate trage chiar din raportul de expertiză), iar dacă totuşi, presupunând prin absurd, că totuşi camioanele de mare tonaj (TIR) ar putea tranzita acea cale de acces, acesta situaţie ce ar afecta grav atât activitatea Societăţii (organizarea de nunţi şi evenimente) cât şi structura de rezistenţă a clădirii acesteia.

Pentru aceste considerente solicită admiterea apelului, anularea sentinţei şi respingerea cerem de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În mod greşit instanţa a apreciat că A M SRL şi C SRL s-ar afla în starea de coproprietate forţată prevăzută la art. 646 şi urm. Cod civil.

Pentru clarificarea deplină a situaţiei de fapt referitoare la presupusa stare de coproprietate forţată cu privire la aleea de acces disputată, apreciază că trebuie efectuată şi o incursiune in istoria S SA care a fost proprietara tuturor clădirilor de pe acea platformă industrială ce aparţin părţilor din prezenta cauză.

S SA a fost înfiinţată în anul 1972 fiind denumită iniţial întreprinderea "T" S.

Obiectul său de activitate era producerea firelor din bumbac şi tip bumbac, cu timpul întreprinderea mărindu-şi capacităţile de producţie şi, implicit, crescând şi numărul salariaţilor (232 în martie 1973).

In anul 1990 se transformă în societate comercială, sub numele S S.A.

S, sub autoritatea Departamentului Industriei Textile şi Pielăriei, (sursa http://cautare-b arhiyelenationale.ro/cautare-b/detail aspx¬?lD=271417 ).

În anul 2001 intră în insolvenţă, după care este lichidată judiciar, moment în care societatea C SRL a preluat o parte dintre bunurile acesteia.

Raportat la obiectul de activitate al S SA de până la momentul lichidării, bunurile constând în secţiile de producţie (i.e. o parte dintre aceste imobile aparţin părţilor din prezentul litigiu) erau organizate şi amplasate astfel încât să susţină un anumit flux tehnologic.

În egală măsură şi reţeaua de acces la aceste secţii era poziţionată astfel încât să asigure o fluiditate în desfăşurarea activităţii având, astfel, caracterul unui bun accesoriu în raport de bunurile principale.

Prin lichidarea S SA a încetat şi logica organizatorică gândită iniţial dispărând secţiile de producţie (i.e. bunuri principale) si încetând astfel şi raportul de subordonare bun principal - bun accesoriu.

Mai exact, aleile de acces ale S SA şi-au pierdut rolul şi eficienţa odată cu dispariţia obiectului de activitate al acestei societăţi

în aceste condiţii, un regim de coproprietate forţată a unor imobile de pe vremea S SA nu poate fi avut în vedere la momentul actual deoarece respectivul regim juridic era impus de desfăşurarea în bune condiţii a fluxului tehnologic şi realizarea obiectului de activitate în condiţii de eficienţă.

Ori o asemenea situaţie nu se mai regăseşte în acest moment întrucât imobilele înstrăinate au proprietari cu un obiect de activitate diferit şi care este incompatibil cu acest regim de coproprietatea forţată.

În prezent nu mai există circuitele din perioada S SA care impuneau utilizarea acelei căi de acces, dovezi în acest sens stând faptul că municipalitatea a acceptat instalarea unei tăvi de gaze exact lângă aleea de acces disputată sau instituirea unui drum municipal exact lângă aleea disputată etc.

Achiziţionarea de imobile de la fosta S SA de către părţile din prezenta cauză nu impune existenţa unei proprietăţi forţate şi nu exonerează Intimata de obligaţia de a dovedi în concret existenta regimului juridic de excepţie al coproprietăţii forţate.Regimul coproprietaţii forţate nu apare din neant ci trebuie dovedit şi se impune doar în situaţii de excepţie când nu este asigurată folosinţa bunului principal şi este absolut necesară instituirea acestui regim.

Analizând cererea de chemare în judecată Intimata nu a dovedit necesitatea reţinerii unui regim de coproprietatea forţată pentru aleea de acces disputată mai ales în condiţiile în care intimata are alte căi de acces.

Totodată, intimata avea obligaţia de a demonstra perpetuarea acestui regim de la momentul încetării existenţei S SA şi până în prezent.

Mai exact, era necesară dovedirea existenţei aceloraşi condiţii şi în prezent pentru menţinerea unui regim de coproprietate forţată raportat la amplasamentul imobilelor înstrăinate şi obiectul de activitate al fiecărui cumpărător.

Iar prin imposibilitatea dovedirii celor de mai sus de către intimata rezultă că suntem în prezenţa unei coproprietăţi obişnuite cu privire la acea cale de acces.

Mergând mai departe, una dintre trăsăturile esenţiale ale stării de coproprietate forţată se referă la imposibilitatea coproprietarilor de a ieşi din indiviziune din cauza unei stări specifice a bunului comun, bunul indiviz trebuind să fie afectat ca un accesoriu necesar folosinţei tuturor coproprietarilor.

În cazul de faţă, aleea de acces disputată nu poate fi considerată un bun accesoriu indispensabil folosinţei comune a coproprietarilor şi, prin urmare, ieşirea din indiviziune este posibilă, fiecare dintre coproprietari având propria cale de acces.

Dacă am admite contrariul ar însemna ca Intimata sau cealaltă pârâtă să nu îşi fi putut desfăşura activitatea în ultimii ani, lucru care nu s-a întâmplat.

Prin urmare, se află în prezenţa stării de coproprietate obişnuită prevăzută de art. 634 Cod civil, situaţie în care convenţia încheiată între Societate şi D A SRL putea fi încheiată fără acordul celorlalţi proprietari.

În acest sens este şi practica juridică: „Pentru ca starea de indiviziune silită să aibă o durată indefinită, deci să poată înlătura acţiunea în împărţeală, trebuie ca bunul indiviz să fie afectat ca un accesoriu necesar folosinţei comune a tuturor coproprietarilor cu alte cuvinte, să fie o dependinţă sau un accesoriu al mai multor imobile şi să existe o stare de necesitate indispensabilă de a fi menţinut în indiviziune, necesitate care să rezulte din situaţia de fapt sau din natura specială a bunului, deci simpla utilitate a unui singur coindivizar sau chiar utilitatea comună a tuturor coindivizarilor nu este îndestulătoare pentru a crea în perpetuitate această indiviziune forţată [Cas.

I, dec. nr. 64/1947, în JN nr. 1/1948, p. 25, citata în Noul cod civil adnotat cu doctrină şi jurisprudente, Viorel Temea, 2011, Ed.

Universul Juridic)”.

De asemenea, şi doctrina este în aceeaşi direcţie: „acest drept are ca obiect bunuri care prin natura şi destinaţia lor pot fi folosite de mai mulţi proprietari şi care sunt accesorii pe lângă alte bunuri considerate principale [...]" (Flaviu A.

Baias, E.

Chelaru, R.

Constantinovici, I.

Macovei - Noul Cod civil, comentariu pe articole, Ed.

C.H.

Beck, Bucureşti, 2012, p. 707).

Având în vedere descrise anterior temeiul de drept invocat de intimată este inaplicabil în prezenta cauză motiv pentru care se impune admiterea apelului şi respingerea cererii de chemare în judecată.

Instanţa a încălcat prevederile art. 397 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art 397 alin. (1) din Codul de procedură civilă: Instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cereri/or deduse judecăţii. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel.

Prin hotărârea pronunţată instanţa a dispus ca Societatea să ridice construcţiile edificate pe aleea de acces la terenul proprietatea Reclamantei.

Însă, prin cererea introductivă Intimata nu a solicitat în niciun moment ridicarea vreunei construcţii a Societăţii, la punctul d) din petitul cererii Intimata solicitând ridicarea pretinselor anexe existente pe aleea de acces

Analizând din punct de vedere etimologic noţiunile de construcţie şi anexă se poate trage cu uşurinţă concluzia că acestea nu sunt sinonime numai, cel mult, identificându-se doar foarte puţin.

Astfel, prin construcţie se înţelege o structura stabilă respectiv o clădire executata din zidărie, lemn, metal, beton etc.

Iar noţiunea de anexă se înţelege ca fiind un element secundar sau dependent, pe lângă altceva mai important şi care nu are caracter de stabilitate.

Aşadar, se poate afirma că prima instanţă a dat mai mult decât s-a cerut prin obligarea Societăţii la ridicarea pretinselor construcţii aflate pe acea alee.

Apelanta subliniază că toate construcţiile existente în incinta C SRL au fost edificate cu autorizaţie de construcţie şi cu respectarea tuturor normelor legale motiv pentru care o demolare a acestora ar fi de neimaginat.

Mai mult, instanţa s-a referit la modul generic la construcţii fără a specifica unde se regăsesc acele construcţii pe aleea de acces (n.n. în condiţiile în care exista o schiţă cadastrală a platformei industriale).Ori folosirea unui termen general,respectiv construcţii,este o împrejurare cu efecte grave asupra Societăţii putându-se ajunge la un arbitrariu în eventuala executare a sentinţei.

Toate aceste împrejurări denotă superficialitatea instanţei în analizarea situaţiei de fapt cu posibile efecte devastatoare asupra activităţii C SRL, motiv pentru care solicită admiterea apelului şi respingerea cererii de chemare în judecată.

Contradicţia în soluţia pronunţată

Prin hotărârea pronunţată prima instanţă a apreciat ca fiind valabilă convenţia de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr. X de către BNP I S.

În baza acestei convenţii Societatea si D A SRL, de comun acord, au efectuat un act de conservare a aleii comune celor două societăţi, esenţa acestei convenţii constând în intenţia părţilor de a-şi amenaja şi adapta porţiunea din aleea din vecinătate în funcţie de specificul fiecărei societăţi: Societatea pentru organizarea de evenimente iar D A SRL pentru depozitarea anumitor bunuri rezultate din procesul de producţie (n.n.

D A are ca obiect de activitate extruziunea profilelor de aluminiu).

În aceste condiţii, din moment ce prima instanţă a constatat legalitatea convenţiei în sensul unui act de conservare al bunului aflat în coproprietate obişnuită, atunci nu se poate afirma că acea alee se află în stare de coproprietate forţată.

Şi acest lucru deoarece în cazul coproprietăţii forţate actele cu privire la bunul comun se pot încheia doar cu acordul tuturor coproprietarilor, spre deosebire de starea de coproprietate obişnuită.

Iar a admite valabilitatea convenţiei înseamnă a admite inexistenţa stării de coproprietate forţată cu privire la aleea disputată şi, implicit, admiterea coproprietăţii obişnuite.

Pentru aceste considerente solicită admiterea apelului şi respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare in judecată.

Instanţa de fond a interpretat greşit situaţia de fapt.

Reţinerea corectă a situaţiei de fapt de către instanţa de judecată este absolut necesară în vederea pronunţării unei hotărâri temeinice.

Tot mecanismul prin care se ajunge la o soluţie într-o anumită cauză se fundamentează pe situaţia de fapt.

Doar în acest fel instanţa este în măsură să aprecieze dacă faptele reţinute se încadrează în conţinutul normei juridice aplicabile în speţă.

Prin reţinerea unei situaţii de fapt greşite, motivarea hotărârii va fi de asemenea greşită ducând, in final, la pronunţarea unei hotărâri greşite.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ari. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Indiscutabil, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv, Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile pârâţilor sunt corect examinate de către instanţa, instanţă care are în mod necesar obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

(...) motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fíe clară, concisă şi concreta, în concordanţă cu probele si actele de la dosar. [.. ] motivarea hotărâm constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc precum şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. (Decizia nr 3338 din 11 aprilie 2011 a ICCJ).

Raportat la hotărârea pronunţată, instanţa de fond a reţinut că Societatea nu ar mai avea alte căi de acces fără a realiza o simplă analiză a situaţiei de fapt reale.

Astfel, dacă instanţa ar fi analizat exhausiv anexa nr. 1 la raportul de expertiză ar fi putut să constate existenţa unor căi de acces către imobilele aparţinând părţilor.

Iar existenţa acelor căi de acces ar fi făcut ca regimul coproprietăţii forţate să devină inaplicabil, aşa cum a arătat mai sus.

Prin urmare, şi din această perspectivă soluţia instanţei de fond este greşită motiv pentru care solicită admiterea prezentului apel.

Contestarea raportului de expertiza şi a răspunsului la obiecţiuni întocmite de expertul M I.

Aşa cum apelanta a precizat pe cuprinsul prezentei cereri raportul de expertiza întocmit de expertul M M a fost practic documentul pe care s-a întemeiat soluţia primei instanţe.

Cu ocazia desfăşurării procesului în faţa primei instanţe, a învederat instanţei că raportul de expertiză şi implicit concluziile acestuia sunt nereale şi nesusţinute de situaţia din teren.

După cum va demonstra, raportul de expertiză şi răspunsul la obiecţiuni cuprind o serie de neregularităţi flagrante care au avut consecinţe directe asupra soluţiei pronunţate şi asupra Societăţii.

1. Expertul, în mod eronat a apreciat că nu ar mat exista alte căi de acces la imobilele părţilor;

La punctul 3 din răspunsul la obiecţiuni expertul a afirmat că „alte căi de acces către imobilele ce aparţin părţilor nu mai există".

Apelanta reiterează instanţei că dacă nu ar mai fi existat alte căi de acces atunci părţile nu şi-ar mai fi putut desfăşura activitatea.

Ori în condiţiile în care atât Reclamantul cât şi cealaltă pârâtă îşi desfăşoară activitatea de peste 8 ani de zile,este evident că utilizează fără probleme alte căi de acces.

Dovadă a acestui fapt stă şi înregistrarea video cu drona existentă la dosarul cauzei în care se pot observa imobilele ce aparţin părţilor din litigiu precum şi diversele utilaje care intră şi ies din incintele Reclamantei şi pârâtei.

Totodată, apelanta subliniază faptul că Intimata îşi desfăşoară activitatea în imobilele în care îşi are sediul de peste 8 ani de zile. în tot acest timp, A M SRL nu a formulat nicio sesizare cu privire la vreo eventuală imposibilitate de a-şi desfăşura activitatea din cauza căii de acces la care face trimitere expertul.

Mergând pe interpretarea expertului care afirmă că nu ar mai exista alte căi de acces la imobilul A M SRL, atunci se întreabă cum a putut această societate să-şi desfăşoare activitatea până la acest moment.

Explicaţia pentru acest fapt este una singură şi anume, mai există alte căi de acces la imobilele A M SRL iar expertul, în mod intenţionat şi părtinitor, nu a făcut nicio trimitere la acestea.

Una dintre aceste căi de acces este indicată chiar de către expert pe Anexa nr. 1 la raportul de expertiză.

Această cale de acces, intitulată generic de expert Aleea 3, cu o suprafaţă de 4160 m.p. este materializată pe Anexa nr. 1 între punctele:49-118-121-124-125-127-128-134-143-142-141-140-139-137-138-133-129-130-103-102-104-105-106-115-116-54-52-S3-S0-51-47-46-43-44-49.

Ori, într-un mod inexplicabil, expertul nu face absolut nicio trimitere la această cale de acces ba chiar, contrar evidenţei instituite chiar de el, expertul afirmă că nu ar mai exista alte căi de acces la imobilele părţilor, lucru de neacceptat.

Nu în ultimul rând, chiar prin formularea utilizată expertul admite implicit existenţa şi a altor căi de acces la imobilele părţilor.

Utilizarea pluralului în sintagma „singurele căi de acces sunt cele identificate pe schiţa Anexa nr. 1" denotă faptul că ar exista mai multe căi de acces. însă, în fraza anterioară expertul susţine fără echivoc că nu ar mai exista alte căi de acces, împrejurare contradictorie ce pune sub semnul întrebării veridicitatea concluziilor raportului de expertiză.

2. Expertul, în mod eronat a apreciat că ar fi posibilă circulaţia autovehiculelor şi că aceasta se face pe un singur sens.

La obiectivul nr.1 din obiecţiunile formulate, după indicarea lăţimii căii de acces în diferite puncte, expertul concluzionează într-un mod absurd susţinând că circulaţia autovehiculelor se efectuează pe un singur sens.

Concluzia expertului este una vădit neîntemeiată şi contrazisă evident de situaţia din teren, întrucât pe acea alee nu circulă niciun autovehicul, ea fiind folosită pentru accesul invitaţiilor la evenimentele organizate de C.

Ori modalitatea de exprimare a expertului este aptă să conducă la ideea că la acest moment aceea alee de acces ar fi tranzitată de autovehicule care ar circula pe un singur sens, lucru total neadevărat.

Din contră,aşa cum rezultă din cuprinsul expertizei extrajudiciare referitoare la „Stabilirea posibilităţii circulaţiei autovehiculelor de transport marfa (tiruri) pe aleea P C nr.31L+31N, întocmite de către Expert Tehnic ing.

C F este aproape imposibil ca acea cale de acces să fie tranzitată de autovehicule vibraţiile şi şocurile acestor putând afecta grav structura şi rezistenţa clădirii.

De altfel, concluziile raportului de expertiză extrajudiciară referitoare la posibilitatea circulaţiei autovehiculelor de transport marfa (tiruri) pe calea de acces au fost următoarele:

(1) elementele geometrice ale acesteia nu permite circulaţia vehiculelor in condiţii de siguranţa si confort;

(2) structura rutiera a aleii nu poate prelua sarcinile de pe osiile autovehiculelor;

(3) exista riscul iminent de punere in pericol al siguranţei in exploatare al Centrului de evenimente, datorita trepidaţiilor care se vor transmite clădirii;

(4) exista riscul iminent de producere a accidentelor la personalul care deserveşte Centrul de evenimente si al participanţilor la evenimentele care au loc in acest centru;

(5) exista riscul iminent de lovire al conductei de gaze de autovehicule (pozate la suprafaţa);

(6) defecţiunea unui autovehicul pe aceasta alee. in caz de incendiu ar împiedica accesul maşinilor pentru pompieri sau salvare (al maşinilor de intervenţie).

Aceste împrejurări vin în contradicţie evidentă cu susţinerile expertului M I referitoare la posibilitatea circulaţiei autovehiculelor, fapt ce denotă că acesta a tras concluzii eronate, fără nicio bază factuală.

Mai mult, conform informaţiilor publice, un tir sau un camion are o lăţime de aprox 2,55 m.

Practic, la o lăţime a căii de acces de 3,05 metri, acest vehicul ar trece aproape milimetric de clădirea C motiv pentru care este evident că circulaţia acestui tip de utilaj pe acea cale de acces ar fi imposibilă, contrar susţinerilor nefondate şi pe alocuri lipsite de imparţialitate ale expertului.

3. În mod eronat expertul a susţinut că nu ar exista o cale de acces cu caracter de drum de utilitate publică învecinată cu calea de acces disputată în cauză.

La punctul 4 din răspunsul la obiecţiuni expertul a susţinut că nu ar exista un drum de utilitate publică în zonă, învecinat cu calea de acces disputată.

Ori chiar din schiţa cadastrală întocmită da expert (i.e. Anexa 1 la raportul de expertiză) se poate observa existenţa acelui drum de acces care este paralel cu calea de acces disputată.

Acest drum, în suprafaţă totală de 1 624 mp (pe lungimea de 203 metri şi lăţimea de 8 metri) este paralel cu calea de acces în discuţie, a fost instituit prin Hotărârea de consiliu local a Municipiului S nr.

X/27.12.2006 şi ar putea oferi acces la imobilele tuturor părţilor implicate în prezenta cauză.

În aceste condiţii, fie din neglijenţă, fie din rea-credinţă, expertul a omis să facă vreo trimitere către această cale de acces deşi atât înscrisurile, cât şi realitatea faptică dovedesc existenţa acesteia.

Mai mult, deşi expertul nu a răspuns la a doua obiecţiune formulată în ceea ce priveşte existenţa unei conducte de gaz paralelă cu calea de acces disputată, prin răspunsul la obiectivul nr, 4 expertul aminteşte de existenţa unei conducte de gaz .O asemenea contradicţie este în măsură să afecteze grav interesele Societăţii fiind necesară lămurirea acestui aspect.

4. Expertul nu a ţinut cont de obiectivele la expertiză depuse de Societate.

Concluziile expertului trebuiau să ţină seama şi de obiectivele la expertiză depuse de toate părţile din prezenta cauză, respectiv: (1) cererea de obiective ale expertizei depusă de Societate existentă la fila 76, vol.

II din dosar; (2) cererea de probatorii depusă de pârâta D A SRL existentă la fila 79, vol.

II din dosar; (3) cererea de probatorii depusă de Reclamantă existentă la fila 89, vol.

II din dosar şi (4) cererea de probatorii depusă de pârâtul D L existenta la fila 100, vol.

II din dosar.

Analizarea acestor obiective depuse de părţi putea fi aptă să lămurească situaţia din teren şi toate consecinţele unei eventuale utilizări alei acelei căi de acces de către părţi.

Pentru aceste considerente solicită efectuarea unei noi expertize de către un nou expert.

LIMITAREA SUBSTANŢIALĂ A POSIBILITĂŢII SOCIETĂŢII DE A-ŞI DESFĂŞURA ACTIVITATEA

Apelanta învederează instanţei faptul că prin instituirea unei asemenea căi de acces în favoarea Intimatei s-ar produce o limitare substanţială a posibilităţii Societăţii de a-şi desfăşura în mod normal activitatea şi chiar o limitare a dreptului de proprietate al Societăţii.

Conform articolului 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional."

Astfel, Societatea (i.e. restaurantul C) desfăşoară activităţi de organizare de evenimente (nunţi, botezuri, majorate etc.) amenajându-şi acea cale de acces în acest sens (e.g. au fost plantate flori, a fost pus pavaj pentru circulaţie pietonal, a fost instalat un sistem de iluminat ambiental, a fost montat un gard cu scopul de a se bloca vederea spre fondul vecin neamenajat etc).

Anexează în acest sens fotografii relevante.

Aşa cum rezultă din informaţiile publice, obiectul de activitate al Intimatei constă în „activităţi de proiectare, producţie, întreţinere, revizie şi asamblare a instalaţiilor pentru producţia de anvelope" Prin urmare, avem de-a face cu o activitate ce presupune contactul cu maşini şi echipamente industriale ce ar implica deplasarea pe acea cale de acces a unor utilaje grele (tiruri, camioane, basculante etc.) Totodată, şi cealaltă pârâtă, respectiv D A S.R.L are un obiect de activitate ce ar implica trecerea unor asemenea utilaje de mare tonaj pe acea cale de acces (i.e. extruziunea profilelor de aluminiu, activităţi de transport profile de aluminiu cu TIR-uri etc).

În aceste condiţii, atât la Intimată cât şi la D A S.R L, calea de acces este necesar a avea un cu totul alt specific, necesitând astfel o amenajare de altă natură.

Şi acest lucru deoarece, aşa cum am precizat, obiectul de activitate al celor două societăţi presupune tranzitarea pe căile de acces a unor maşini grele care, pe lângă faptul că vor perturba activitatea Societăţii, vor crea şi o stare de pericol cu privire la persoanele ce participă la evenimentele organizate de Societate.

E greu de imaginat cum ar arăta un eveniment organizat de societatea la care ar participa peste 500 de persoane dacă acea aleea de acces ar fi tranzitată de tiruri şi autocamioane şi ce efecte ar produce vibraţiile şi şocurile produse de tiruri structurii şi rezistenţei clădirii.

Practic, într-o atare ipoteză, activitatea apelantei nu s-ar mai putea desfăşura, reputaţia apelantei ar fi iremediabil afectată iar toate acestea ar duce, într-un final, la închiderea unei societăţi înfiinţată acum 24 de ani.

Îşi întemeiază prezenta cerere pe prevederile (a) art. 466 şi urm. din Codul de Procedură Civilă, cu modificările şi completările ulterioare, (b) art. 634 şi urm. din Codul civil, precum şi pe (c) prevederile tuturor textelor legale şi statutare invocate în prezenta cerere.

Probe: în susţinerea prezentei cereri solicită proba cu:

(a) înscrisurile existente la dosarul cauzei şi înscrisurile ce pot rezulta din dezbateri;

(b) Proba cu expertiza tehnică specialitatea topografie-cadastru;

Teza probatorie: Dovedirea faptului că Intimata are căi de acces pe care le utilizează în mod frecvent, a faptului că Intimata şi Societatea nu sunt vecini, a faptului că acea alee nu poate fi tranzitată etc.

(c) încuviinţarea cercetării la faţa locului in temeiul art. 345 alin. (1) din Codul de procedură civilă „Cercetarea la faţa locului se poate face la cerere sau din oficiu, când instanţa apreciază că ea este necesară pentru lămurirea procesului."

Teza probatorie: instanţa va putea să observa nemijlocit faptul că aleea disputată nu poate fi tranzitată, fiind foarte îngustă, existând riscul iminent de lovire al conductei de gaze şi în cazul unei defecţiuni a unui vehicul pe acea alee se va bloca accesul pompierilor sau ambulanţei în cazul unei intervenţii.

Totodată, instanţa poate observa că atât Intimata A M cât şi D A SRL au alte căi de acces pe care le utilizează în mod frecvent fără niciun fel de probleme.

Cercetarea la faţa locului va evidenţia in 30 de minute situaţia corectă de pe teren, cu titlu de exemplu fără însă a ne limita efectiv la acestea: numărul căilor de acces, existenţa construcţiilor pe calea de acces disputată, existenţa utilităţilor publice (ţeava de gaze) pe calea de acces disputată, lipsa traficului auto pe calea de acces disputată, imposibilitatea de a folosi calea de acces pentru trafic auto datorita lăţimii foarte înguste etc.

Pentru toate considerentele prezentate, apelanta solicită instanţei de judecată în temeiul art. 480 alin. (2) teza a II - a Cod procedură civilă, să admită apelul, să anuleze în tot sentinţa civilă nr.

X/2021 şi încheierea de şedinţă din data de 21 02.2018 şi pe cale de consecinţă să dispună: (a) Admiterea excepţiei lipsei de interes a Intimatei şi respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de interes, conform art. 33 Cod procedură civilă coroborat cu art. 40 alin. (1) Cod procedură civilă; (b) Admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a Intimatei şi respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, conform art. 36 coroborat cu art. 40 alin. (1) Cod procedură civilă; (c) Admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Societăţii şi respingerea cererii Intimatei ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, conform art. 36 coroborat cu art. 40 alin. (1) Cod procedură civilă; (d) Respingerea cererii de chemare în judecată formulată de Intimată ca neîntemeiată; (e) Obligarea Intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond cât şi cheltuielilor de judecată pe care le vom efectua cu soluţionarea prezentului litigiu în temeiul art. 453 Cod procedură civilă.

Împotriva sentinţei civile nr.

X/20.10.2011 şi a încheierii de şedinţă din data de 21.02.2012 a declarat apel pârâtul D L, solicitând, în temeiul art. 480 alin. (2) teza a II - a Cod procedură civilă, admiterea apelului, anularea în tot a sentinţei civilă atacată şi pe cale de consecinţă să se dispună:

a) Admiterea excepţiei lipsei de interes a intimatei şi respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de interes, conform art. 33 Cod procedură civilă coroborat cu art. 40 alin. (1) Cod procedură civilă,

b) Admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a intimatei şi respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, conform art. 36 coroborat cu art. 40 alin. (1) Cod procedură civilă;

c) Admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a apelantului şi respingerea cererii Intimatei ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, conform art. 36 coroborat cu art. 40 alin (1) Cod procedură civilă;

d) Respingerea cererii de chemare în judecată formulată de Intimată ca neîntemeiată,

e) Obligarea Intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond cât şi cheltuielilor de judecată pe care le vom efectua cu soluţionarea prezentului litigiu în temeiul art. 453 Cod procedură civilă.

Scurtă descriere a evoluţiei cauzei:

În data de 08 decembrie 2009 intimata a cumpărat de la A SRL un imobil cu o suprafaţă de 453,47 mp pătraţi constând într-o hală situată în Prelungirea C nr 2-4.

De asemenea, în data de 06 noiembrie 2013 intimata a cumpărat de la G T I două imobile situate în S.

Prelungirea C nr. 2-4, compuse din suprafeţele de 75 mp teren intravilan curţi-construcţii suprafaţă construită 75 mp, respectiv 739 mp teren intravilan curţi-construcţii suprafaţă construită 739 mp.

Deşi imobilele amintite mai sus au fost achiziţionate cu 8 respectiv 4 ani în urmă. totuşi, in toată această perioadă Intimata nu a formulat nicio sesizare cu privire la vreo eventuală imposibilitate de a-şi desfăşura activitatea din cauza căii de acces aparţinând Societăţii.

Lipsa sesizărilor apare ca o consecinţă a faptului că Intimata nu are o legătură directă la respectiva cale de acces, singurele posibile beneficiare ale acesteia fiind Societatea şi D A S.R.L.

Precizează apelantul încă de la început că intimata nu are calitatea de vecin a Societăţii şi are cel puţin patru (A) alte căi de acces pe care le foloseşte în mod frecvent.

La data de 15 octombrie 2012 între societăţile C S.R.L şi D A SRL a fost încheiată convenţia de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X de către BNP I S („Convenţia"), prin care părţile, de comun acord, au stabilit modalitatea de utilizare a căii de acces.

Astfel, Societatea urma să folosească aleea de acces pe o distanţă de 120 metri liniari de la strada C către D A S.R.L, iar aceasta din urmă putea utiliza restul acestei căi de acces în lungime totală de 309,14 metri liniari (n.n. o suprafaţă aproape triplă faţă de cea a Societăţii).

Ulterior încheierii Convenţiei între Societatea şi pârâta D A S.R.L., deşi îşi manifestase în mod valid consimţământul în faţa unui notar public cu privire la utilizarea căii de acces, a existat o corespondenţă comercială prin care pârâta D A S.R.L., în mod repetat şi cu rea credinţă, solicită accesul pe suprafaţa din calea de acces care a revenit Societăţii conform Convenţiei.

Intimata A M S.R.L. şi pârâta D A S.R.L., au ca asociaţi cetăţeni de naţionalitate turcă, fiind de notorietatea în oraşul S prietenia dintre dl.

T B N (i.e.

A R) şi domnii Y U S şi K S (i e.

D).

Precizează aceste aspecte, întrucât aşa cum urmează să demonstreze, între cei 3 a existat o înţelegere frauduloasă pentru a porni cu rea-credinţă această acţiune civilă, acţiune civilă care nu profită intimatei, ci profită paratei D A S.R.L..

Mai mult decât atât, din analizarea acţiunii rezultă că intimata nu are nicio pretenţie împotriva aşa-zisei pârâte D A, ci doar împotriva Societăţii, aspecte ce întăresc aspectele anterior menţionate cu privire la reaua-credinţă ce a stat la baza înţelegerii frauduloase ce a generat prezenta acţiune.

Astfel, pârâta D A nu putea porni acţiunea direct întrucât Societatea i-ar fi opus convenţia, motiv pentru care, în mod fraudulos şi cu rea-credinţă, a agreat cu Intimata să pornească ea acţiunea, scopul final fiind ca D A să beneficieze de accesul pe suprafaţa din calea de acces cu privire la care a renunţat prin Convenţie Reaua-credinţă rezultă din faptul că intimata nu este vecina Societăţii, are cel puţin alte patru (4) căi de acces de care se poate folosi, inclusiv o cale de acces direct în str.

C, motiv pentru care o hotărâre în acest sens nefiindu-i favorabilă şi fiind lipsită, de plano, de interes.

Cu alte cuvinte, deşi are alte patru (4) căi de acces şi nu are calitatea de vecin al Societăţii, Intimata doreşte o cale de acces sărind efectiv peste alte două (2) proprietăţi, pentru a ajunge la cafea noastră de acces, situaţie faptică ce apare ca ilogică şi nejustificată în condiţiile unei acţiuni pornite cu bună-credinţă.

Pentru toate aceste considerente, la data de 08.02.2017 a fost înregistrată cererea de chemare în judecată prin care A M SRL a solicitat, în contradictoriu cu Societatea şi D A S.R.L, nulitatea absolută parţială a Convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor precum şi obligarea la eliberarea căii de acces ce formează obiectul Convenţiei amintite.

La data de 20.10.2021 instanţa a admis în parte cererea de chemare în judecată a Intimatei, în esenţă, pentru a pronunţa sentinţa apelată instanţa de fond a reţinut următoarele.

Convenţia de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr. X de către BNP I S este o convenţie valabilă, nefiind lovită de nulitate absolută;

Notă: Calificarea convenţiei încheiate între Societate şi D A S.R.L ca fiind un aci de conservare a bunului aflat in coproprietate face ca acestei convenţii să i se poală aplica, dacă este cazul, regimul juridic specific nulităţii relative care prevede că nulitatea relativă poate fi invocată numai de persoana ocrotită prin norma juridică încălcata în momentul încheierii actului juridic, deci de cel al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic, nicidecum cel al nulităţii absolute invocat de intimată;

Potrivit raportului de expertiză aleea de acces disputată este singura cale de acces la imobile.

Notă: Susţinerile instanţei sunt neîntemeiate întrucât Intimata are cel puţin patru (4) alte căi de acces pe care le foloseşte în mod frecvent.

Dacă nu ar mai fi existat alte căi de acces atunci Intimata nu şi-ar mai fi putut desfăşura activitatea Ori în condiţiile în care Intimata îşi desfăşoară activitatea de peste 8 ani de zile. este evident că utilizează fără probleme alte căi de acces;

Potrivit expertului calea de acces are o lăţime variabilă şi nu ar exista alte căi de acces la terenul reclamantei şi nici alte ieşiri la drumul public decât prin strada C.

Nota: Tocmai lăţimea variabilă a căii de acces disputate o face impracticabilă pentru utilajele de mare tonaj folosite în desfăşurarea activităţii Intimatei.

Practic, asemenea utilaje nu ar putea să treacă prin punctele îngustate ale căii de acces motiv pentru care apare o lipsă de interes a Intimatei în formularea acţiunii;

Reclamanta ar fi dobândit un drept de proprietate în indiviziune asupra căii de acces;

Notă: Achiziţionarea de imobile de la fosta S SA de către părţile din dosar nu impune existenţa unei proprietăţi indivize forţate şi nu exonerează Intimata de obligaţia de a dovedi în concret existenţa regimului juridic de excepţie al coproprietăţii forţate;

Calea de acces disputată ar fi utilizată şi pentru accesul PSI în zona industrială;

Notă: Contrar susţinerilor instanţei, cafea de acces nu poate fi utilizată pentru accesul PSI în acea zonă întrucât: (1) este prea îngustă pentru a fi străbătută de autocamioanele de pompieri; (2) structura de rezistenţă a acestei căi de acces nu ar putea prelua sarcina unor asemenea utilaje; (3) accesul PSI se poate face pe o cale de acces paralelă cu aleea disputată.

De altfel, nici în Anexa la raportul de expertiză nu se menţionează că acea cale de acces ar fi folosită pentru accesul PSI în zona industrială:

În cauză ar fi aplicabile prevederile art. 646 şi ari 647 din Codul civil.

Notă: Contrar susţinerilor instanţei, părţile implicate in litigiu nu se află în stare de coproprietate forţată în legătură cu aleea de acces disputată.

Una dintre trăsăturile esenţiale ale stării de coproprietate forţată se referă la imposibilitatea coproprietarilor de a ieşi din indiviziune din cauza unei stan specifice a bunului comun, bunul indiviz trebuind să fie afectat ca un accesoriu necesar folosinţei tuturor coproprietarilor, ceea ce nu este cazul în prezentul dosar din moment ce toate societăţile implicate au căi de acces pe care le utilizează în mod frecvent.

Apelantul apreciază că instanţa de fond a interpretat în mod greşit prevederile legale şi, totodată, a motivat hotărârea făcând trimiteri şi bazându-se pe o serie de probe neconcludente.

APĂRARI PROCEDURALE:

În temeiul art. 31 coroborat cu art. 205 Cod procedură civilă înţelege apelantul să formuleze următoarele apărări de procedură:

Suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Soluţia pronunţată de prima instanţă s-a bazat aproape în întregime pe raportul de expertiză întocmit de expertul M I.

Deşi apelantul a învederat instanţei prin intermediul cererilor formulate că raportul de expertiză este incomplet şi contravine situaţiei de fapt existente în teren, instanţa a respins cererile formulate de apelant.

În aceste condiţii, având în vedere susţinerile vădit nefondate şi lipsite de imparţialitate ale expertului atât din cuprinsul raportului de expertiză cât şi din cuprinsul răspunsului la obiecţiuni, C SRL a formulat plângere penală împotriva expertului M I sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, mărturie mincinoasă şi fals intelectual, întocmindu-se dosarul penal nr.

X/P/2021.

Potrivit art. 413 din Codul de procedură civilă (1) Instanţa poate suspenda judecata: 2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel.

Aşadar, pentru a se dispune suspendarea judecăţii trebuie îndeplinite două condiţii: (1) declanşarea urmăririi penale şi (2) infracţiunea cu privire la care s-a început urmărirea penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se pronunţe.

Referitor la prima condiţie, potrivit art. 305 alin. (1) Cod de procedură Penală, începerea urmăririi penale se dispune de către organul de urmărire penală atunci când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.

În cazul Societăţii, raportat la răspunsul Parchetului de pe lângă Judecătoria S nr. X/III/1/2021, putem concluziona că urmărirea penală a început in rem (art. 229 Cod de Procedura Penală).

În acest sens este şi doctrina de specialitate: În urma noii viziuni produsă ca urmare a O.U.G nr. 18/2016, urmărirea penală are un caracter cvasiautomat in ipoteza în care actul de sesizare întruneşte condiţiile legale de formă şi de fond.

Conform art. 305. alin. (1) N Cod de Procedură Penală astfel cum a fost modificat prin O U.G nr. 18/2016, urmărirea penală începe in rem, chiar dacă în actul de sesizare este indicat autorul faptei sau acesta este necunoscut.

Aşadar, potrivit (N) Cod de Procedură Penala, urmărirea penală poate fi începută numai in rem (cu privire la faptă), atât în cazul în care în actul este identificat făptuitorul, cât si în cazul in care sesizarea priveşte un autor necunoscut sau în cazul infracţiunilor flagrante." (Mihail Udroiu, Procedură Penală, Parte Specială, Editura C.

H.

Beck, pag. 40-41).

În ceea ce priveşte a doua condiţie ce trebuie îndeplinită în vederea suspendării judecăţii, învederează instanţei că soluţia care se va da în dosarul penal este intim legată de judecata pendinte, întrucât raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul M I este practic înscrisul pe care s-a bazat soluţia primei instanţe.

Astfel, dacă se va constata săvârşirea unei infracţiuni la întocmirea raportului de expertiză, atunci şi soluţia pronunţată de prima instanţă îşi va pierde caracterul legal fiind bazată pe înscrisuri ce contravin legii.

Aşadar, în scopul unei bune administrări a justiţiei, în sensul de a se evita pronunţarea unor hotărâri care nu se pot concilia, suspendarea cauzei pendinte este necesară.

Nu poate să nu se întrebe apelantul cum anume se va proceda dacă, (a) în urma plângerii penale formulate de Societate, se va dovedi săvârşirea unei infracţiuni la întocmirea raportului de expertiză, iar (2) instanţele de judecată civile vor fi admis deja definitiv cererea de chemare în judecată a Intimatei, bazându-se tocmai pe acel raport de expertiză.

Pentru aceste considerente, solicită instanţei admiterea cererii şi suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. X/P/2021, în temeiul art. 413 alin (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă.

APEL ÎMPOTRIVA ÎNCHEIERII DE ŞEDINŢĂ DIN DATA DE 21.02.2018

Prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe, apelantul a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale formulate de D A S.R.L, excepţia lipsei calităţii procesuale active a Intimatei, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a apelantei şi excepţia lipsei de interes a intimatei în formularea acţiunii.

În data de 21.02.2018. prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale formulate de D A S.R.L şi a respins ca neîntemeiate celelalte excepţii formulate de Societate.

Astfel, în esenţă, prima instanţă a apreciat că din moment ce Intimata se pretinde prejudiciata de efectele actului încheiat între Societate şi D A SRL, atunci ar avea atât calitate procesuală cât şi interes în formularea acţiunii iar împrejurarea că intimata ar avea la dispoziţie altei căi de acces şi că părţile nu s-ar învecina ar fi o problema care priveşte fondul litigiului

Prin pronunţarea acestei soluţii instanţa de fond s-a antepronunţat practic cu privire la existenţa stării de vecinătate dintre Societate şi Intimată şi inexistenţa altor căi de acces cu privire la Intimată.

Ori acest lucru contravine dispoziţiilor legale întrucât prima instanţă a tras o sene de concluzii fără niciun fel de suport probatoriu.

Eventual, dacă existau dubii cu privire la situaţia de fapt, prima instanţă avea posibilitatea de a uni excepţiile invocate cu fondul, lucru care nu s-a întâmplat.

Prin urmare, instanţa de fond a ales să se pronunţe cu privire la o situaţie de fapt fără a intra pe fondul problemei deşi. situaţia respectivă impunea un minim probatoriu sau o minimă analiză a aspectelor descrise de Societate (i.e. faptul că Societatea şi intimata nu sunt vecini; faptul că intimata avea alte căi de acces).

În aceste condiţii, solicită instanţei de apel admiterea apelului şi anularea încheierii din data de 21.02.2018 şi implicit admiterea în totalitate a excepţiilor formulate de societate, pentru următoarele considerente:

Excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimatei

Prin cererea de chemare în judecată intimata invocă o presupusă încălcare a dispoziţiilor art. 646 şi art. 647 Cod civil.

Cu privire la prevederile ari 646 pct. 2 şi pct. 3 din Codul civil, apelanta precizează că aceste dispoziţii se referă exclusiv la proprietăţile vecine.

Astfel, art. 646 pct. 2 dispune: „Se află în coproprietate forţată: bunurile comune necesare sau utile pentru folosirea a două imobile vecine, situate pe linia de hotar intre acestea, cum ar fi potecile, fântânile, drumurile şi izvoarele; (...).

Or aşa cum se poate observa din schiţele cadastrale, înregistrările video ale platformei industriale şi chiar din Anexa la raportul de expertiză, C SRL si A M SRL nu sunt vecini iar drumul de acces disputat nu se află nicidecum pe linia de hotar dintre acestea.

De asemenea, chiar şi invocarea dispoziţiilor art. 646 pct. 3 Cod civil nu ne poate duce la altă concluzie: „Se află în coproprietate forţată: bunurile comune afectate utilizării a două sau a mai multor fonduri, cum ar fi o centrală termică sau alte instalaţii care deservesc două sau mai multe clădiri, un drum comun într-un cartier de locuinţe sau alte asemenea bunuri" Asta deoarece chiar dacă în acest articol se face referire la un drum comun, această situaţie este strict limitată la cartierele de locuinţe fără a putea fi incluse şi drumurile utilizate de societăţi.

Şi acest lucru cu atât mai mult cu cât Intimata are şi alte căi de acces în incinta sa.

Prin urmare, având în vedere că nu există raport de vecinătate între Intimată şi Societate, apare ca evidentă lipsa calităţii procesuale active a Intimatei în formularea cererii de chemare în judecată.

Nu în ultimul rând, apelantul precizează că regimul juridic al coproprietăţii forţate invocat de către reclamantă este unul excepţional, fiind instituit doar în situaţia unei imposibilităţi de utilizare a bunului principal de către toţi proprietarii.

Această imposibilitate de folosire a bunului principal ce ar justifica înfiinţarea unei noi căi de acces (n.r. a cincea cale), trebuia dovedită de reclamantă prin cererea formulată, lucru care nu s-a întâmplat.

Ba chiar poate afirma că lipsa necesităţii înfiinţării acestei căi de acces este susţinută şi de posibilitatea desfăşurării activităţii de către Reclamantă, în condiţiile în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în acea locaţie de peste 8 ani, lucru imposibil în condiţiile în care nu ar fi avut alte căi de acces.

Concluzionând, există trei (3) argumente care susţin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a Intimatei A M SRL:

(1) prevederile art. 646 şi art. 647 Cod civil invocate de Intimată se referă exclusiv la proprietăţi vecine însă, Intimata şi C SRL nu se află în raporturi de vecinătate;

(2) Intimata solicită anularea unei convenţii la care nu este parte şi cu privire la care nu are niciun interes;

(3) Intimata beneficiază de patru (4) căi de acces, acestea fiind evidenţiate în schiţa întocmită de expertul numit în cauză şi în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr X/08.12 2009 de către BNP M C;

Pentru aceste considerente apelantul solicită instanţei să admită excepţia lipsei calităţii procesuale active a Intimatei şi, în consecinţă, să respingă cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a apelantului

Din faptul inexistenţei calităţii procesuale active a Intimatei A M SRL în formularea prezentei acţiuni, rezultă şi inexistenţa calităţii procesuale pasive a societăţii C SRL.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată Intimata solicita instanţei să constate nulitatea absolută a convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012 la BNP S I, în ceea ce priveşte folosinţa căii de acces comune.

În acest sens intimata invocă o presupusă încălcare a dispoziţiilor art. 646 şi art. 647 Cod civil.

Cu privire la prevederile art. 646 pct. 2 şi pct. 3 din Codul civil, apelanta precizează că aceste dispoziţii se referă exclusiv la proprietăţile vecine.

Astfel, art. 646 pct. 2 dispune: „Se află in coproprietate forţată: bunurile comune necesare sau utile pentru folosirea a două imobile vecine, situate pe linia de hotar intre acestea, cum ar fi potecile, fântânile, drumurile şi izvoarele, [...]".

Or aşa cum se poate observa din schiţele cadastrale, înregistrările video ale platformei industriale şi chiar din Anexa la raportul de expertiză, C SRL şi A M SRL nu sunt vecini, iar drumul de acces disputat nu se află nicidecum pe linia de hotar dintre acestea.

De asemenea, chiar şi invocarea dispoziţiilor art. 646 pct. 3 Cod civil nu se poate duce la altă concluzie: „Se află în coproprietate forţată: bunurile comune afectate utilizării a două sau a mai multor fonduri, cum ar fi o centrală termică sau alte instalaţii care deservesc două sau mai multe clădiri, un drum comun într-un cartier de locuinţe sau alte asemenea bunuri'.

Chiar dacă în acest articol se face referire la un drum comun, această situaţie este strict limitată la cartierele de locuinţe, fără a putea fi incluse şi drumurile utilizate de societăţi.

Şi acest lucru cu atât mai mult cu cât Intimata are şi alte căi de acces în incinta sa.

Mai mult decât atât, dacă Intimata dorea un drept de trecere trebuia să îşi întemeieze acţiunea pe prevederile art. 617 şi urm.

Cod civil, însă ar fi fost condiţionată din nou de calitatea de vecin, acesta fiind motivul pentru care, în mod artificial, invocă prevederile specifice proprietăţii forţate.

În aceste condiţii, raportat la prevederile art. 36 coroborat cu art. 40 alin. (1) Cod procedură civilă, solicită instanţei admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a apelantului şi respingerea cererii intimatei ca fiind formulată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală.

Excepţia lipsei de interes a intimatei

În conformitate cu art. 32 din Codul de procedură civilă, una din condiţiile de exercitare a acţiunii civile este aceea ca autorul acţiunii să justifice un interes.

Interesul reprezintă folosul practic urmărit de cel care iniţiază acţiunea civilă.

Potrivit art. 33 Cod procedură civilă: „Interesul trebuie să fie determinat legitim, personal, născut si actual (...)”.

Cu privire la condiţia ca interesul să fie legitim, doctrina de specialitate a apreciat că, legitimitatea interesului presupune conformitatea sa cu ordinea de drept şi cu regulile de convieţuire socială.

De asemenea, mai este necesar ca dreptul subiectiv pe care se întemeiază să fie exercitat potrivit cu destinaţia sa economică sau socială (...f)” (Ioan Leş, Noul Cod de procedură civilă, comentariu pe articole, Ed.

C.H.

Beck, Bucureşti 2013, p. 61).

În cauza de faţă există o lipsă evidentă a interesului formulării acţiunii de către reclamantă având in vedere că prin cererea de chemare în judecată se solicită înfiinţarea unei căi de acces în condiţiile în care Intimata beneficiază deja de cel puţin alte patru IA) căi de acces pe care le si utilizează de peste 4, respectiv 8 ani.

Astfel, intimata a achiziţionat „suprafaţa de 153,90 mp teren, în indiviziune, din calea de acces, situată în Municipiul S, Cstr.

P C. nr.

X (conform contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr X/08.12 2009 de către BNP M C depus la dosarul cauzei), o primă cale de acces separată de calea de acces ce face obiectul prezentului dosar.

Se observă astfel, că Intimata nu deţine niciun fel de drept asupra căii de acces în discuţie, prin contractul de vânzare-cumpărare menţionat fiindu-i transferată, in indiviziune o cu totul altă cale de acces.

Totodată, prin Hotărârea de consiliu local a Municipiului S nr. 309/27.12.2006, pe care o anexează prezentei întâmpinări, s-a constituit o a doua cale de acces în suprafaţa totală de 1.624 mp (pe lungimea de 203 metrii şi lăţimea de 8 metri).

Nu în ultimul rând, Intimata beneficiază şi de o cale de acces pietonală situată între societatea M A SRL şi S S.R.L.

Raportat la cele învederate, apreciază apelantul că interesul Reclamantei în formularea acţiunii nu este determinat.

Astfel, condiţia determinării interesului vizează stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de parte în concret in eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate, fiind echivalentă cu cerinţa existenţei interesului însuşi Ori, în cauză, Intimata nu a dovedit care ar fi folosul practic pe care l-ar obţine prin instituirea căii de acces.

Prin absurd, apelantul este de părere că instituirea acelei căi de acces ar profita mai mult pârâtei D A S.R.L decât Reclamantei, context în care este încălcată şi condiţia potrivit cărei interesul trebuie să fie personal, cel care recurge la acţiunea civilă urmărind să obţină un folos practic pentru sine iar nu pentru o altă parte.

Mai mult, prin analizarea cererii de chemare în judecata se poate observa că Intimata nu ridică nicio pretenţie cu privire ta D A S.R.L, deşi calea de acces pe care se solicită drept de trecere ar fi instituita şi pe fondul pârâtei D A S.R.L, aducându-i implicit şi acesteia o serie de neajunsuri, însă, în niciun paragraf din cererea de chemare în judecată nu se face referire la cealaltă pârâtă şi asta în condiţiile în care Intimata şi D A se află în raporturi clare de vecinătate.

Prin urmare, există argumente puternice că între reprezentantul Reclamantei, T B N şi reprezentanţii D A S.R.L, Y U S şi K S, toţi cetăţeni turci, a avut loc o înţelegere (reprezentanţii acestor două societăţii fiind foarte buni prieteni) prin care apelanta crede că se urmăreşte şicanarea sau chiar îndepărtarea Societăţii, ştiut fiind faptul că dacă s-ar permite trecere pe acea cale de accesa unor utilaje de mare tonaj, activitatea Societăţii ar fi grav afectată.

Altfel apelantul nu poate să înţeleagă interesul intentării acestei acţiuni având în vedere că (i) toate societăţile din speţă au căi de acces proprii, (ii) terenurile şi construcţiile pe care îşi desfăşoară activitatea Intimata şi D A au fost cumpărate de la Societate şi (iii) este cunoscut faptul că activitatea Societăţii, care se ocupă de administrarea restaurantului C, ar fi iremediabil afectată după o perioadă de timp în care şi-a clădit o reputaţie şi a organizat mii de evenimente.

Pentru toate aceste considerente solicită instanţei să admită excepţia lipsei de interes a Reclamantei în intentarea acestei acţiuni şi să dispună respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de interes.

APĂRĂRI DE FOND

În temeiul art. 31 coroborat cu art. 205 Cod procedură civilă apelantul înţelege să formuleze următoarele apărări de fond.

În mod greşit prima instanţă a apreciat că A M SRL şi C SRL ar fi vecini.

Toată argumentaţia prin care prima instanţă a admis în parte cererea Intimatei a plecat de la premisa greşită că Societatea şi Intimata ar fi vecini.

Astfel, reţinerea de către instanţă a prevederilor art. 646 pct. 2 şi pct. 3 din Codul civil ca fiind incidente în prezenta cauză s-a făcut fără o analiză obiectivă a situaţiei de fapt.

Potrivit art. 646 pct. 2 dispune: „Se află în coproprietate forţată bunurile comune necesare sau utile pentru folosirea a două imobile vecine, situate pe linia de hotar între acestea, cum ar fi potecile, fântânile, drumurile şi izvoarele; /.../'

În acelaşi timp, conform art. 646 pct. 3 Cod civil. „Se află în coproprietate forţată, bunurile comune afectate utilizării a două sau a mai multor fonduri, cum ar fi o centrală termică sau alte instalaţii care deservesc două sau mai multe clădiri, un drum comun într-un cartier de locuinţe sau alte asemenea bunuri".

Din interpretarea logico-gramaticală a celor două articole de lege rezultă că acestea sunt aplicabile doar situaţiilor în care părţile implicate au calitatea de vecini.

Prin noţiunea de vecin, aşa cum a fost înţeleasă de legiuitor şi definită de DEX, se înţelege existenţa unui hotar comun între două persoane sau bunuri.

Ori după cum se poate observa din schiţa Anexată raportului de expertiză precum şi din înregistrarea video depusă de Societate, A M SRL şi C SRL nu sunt vecini iar drumul de acces disputat nu se află nicidecum pe linia de hotar dintre acestea.

În aceste condiţii, toată situaţia premisă reţinută de prima instanţă şi expertul desemnat în cauză a fost una greşită motiv pentru care se impune admiterea prezentului apel.

În mod greşit instanţa a reţinut că aleea de acces disputată ar fi singura cale de acces la imobilul Intimatei

Potrivit hotărârii primei instanţe care s-a bazat pe raportul de expertiză întocmit în cauză, aleea de acces disputată ar fi singura cale de acces la imobilul A M SRL.

Apelantul reiterează instanţei că dacă nu ar mai fi existat alte căi de acces atunci părţile nu şi-ar mai fi putut desfăşura activitatea.

Ori în condiţiile în care atât Intimata cât şi cealaltă pârâtă îşi desfăşoară activitatea de peste 8 ani de zile, este evident că utilizează fără probleme alte căi de acces.

Dovadă a acestui fapt stă şi înregistrarea video cu drona existentă la dosarul cauzei şi avută în vedere de prima instanţă în care se pot observa imobilele ce aparţin părţilor din litigiu precum şi diversele utilaje care intră şi ies din incintele Intimatei şi pârâtei D A SRL.

Totodată, apelanta subliniază faptul că Intimata îşi desfăşoară activitatea în imobilele în care îşi are sediul de peste 8 ani de zile.

În tot acest timp, A M SRL nu a formulat nicio sesizare cu privire la vreo eventuală imposibilitate de a-şi desfăşura activitatea din cauza căii de acces la care face trimitere expertul.

Mergând pe interpretarea primei instanţe care afirmă că nu ar mai exista alte căi de acces la imobilul A M SRL, atunci se întrebă cum a putut această societate să-şi desfăşoare activitatea până la acest moment.

Explicaţia pentru acest fapt este una singură şi anume, mai există alte căi de acces la imobilele A M SRL.

Una dintre aceste căi de acces este indicată chiar de către expert pe Anexa nr. 1 la raportul de expertiză.

Această cale de acces, intitulată generic de expert Aleea 3, cu o suprafaţă de 4180 m.p. este materializată pe Anexa nr. 1 între punctele:49-118-121-124-125-127-128-134-143-142-141-140-139-137-138-133-129-130-103-102-104-105-106-115-116-54-52-53-50-51-47-46-43-44-49.

Ori, într-un mod inexplicabil, prima instanţă nu face absolut nicio trimitere la această cale de acces şi nici nu i-a pus în vedere expertului să lămurească acest aspect.

Nu în ultimul rând, apelantul învederează instanţei de apel că aleea de acces disputată nici nu-i poate folosi în vreun fel Intimatei în condiţiile în care drumul respectiv este foarte îngust (n.n concluzie ce se poate trage chiar din raportul de expertiză), iar dacă totuşi, presupunând prin absurd, că totuşi camioanele de mare tonaj (TIR) ar putea tranzita acea cale de acces, acesta situaţie ce ar afecta grav atât activitatea Societăţii (organizarea de nunţi şi evenimente) cât şi structura de rezistenţă a clădirii acesteia.

Pentru aceste considerente solicită admiterea apelului, anularea sentinţei şi respingerea cerem de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În mod greşit instanţa a apreciat că A M SRL şi C SRL s-ar afla în starea de coproprietate forţată prevăzută la art. 646 şi urm. Cod civil.

Pentru clarificarea deplină a situaţiei de fapt referitoare la presupusa stare de coproprietate forţată cu privire la aleea de acces disputată, apreciază că trebuie efectuată şi o incursiune in istoria S SA care a fost proprietara tuturor clădirilor de pe acea platformă industrială ce aparţin părţilor din prezenta cauză.

S SA a fost înfiinţată în anul 1972 fiind denumită iniţial întreprinderea "T" S.

Obiectul său de activitate era producerea firelor din bumbac şi tip bumbac, cu timpul întreprinderea mărindu-şi capacităţile de producţie şi, implicit, crescând şi numărul salariaţilor (232 în martie 1973).

In anul 1990 se transformă în societate comercială, sub numele S S.A.

S, sub autoritatea Departamentului Industriei Textile şi Pielăriei, (sursa http://cautare-b arhiyelenationale.ro/cautare-b/detail aspx¬?lD=271417 ).

În anul 2001 intră în insolvenţă, după care este lichidată judiciar, moment în care societatea C SRL a preluat o parte dintre bunurile acesteia.

Raportat la obiectul de activitate al S SA de până la momentul lichidării, bunurile constând în secţiile de producţie (i.e. o parte dintre aceste imobile aparţin părţilor din prezentul litigiu) erau organizate şi amplasate astfel încât să susţină un anumit flux tehnologic.

În egală măsură şi reţeaua de acces la aceste secţii era poziţionată astfel încât să asigure o fluiditate în desfăşurarea activităţii având, astfel, caracterul unui bun accesoriu în raport de bunurile principale.

Prin lichidarea S SA a încetat şi logica organizatorică gândită iniţial dispărând secţiile de producţie (i.e. bunuri principale) si încetând astfel şi raportul de subordonare bun principal - bun accesoriu.

Mai exact, aleile de acces ale S SA şi-au pierdut rolul şi eficienţa odată cu dispariţia obiectului de activitate al acestei societăţi

în aceste condiţii, un regim de coproprietate forţată a unor imobile de pe vremea S SA nu poate fi avut în vedere la momentul actual deoarece respectivul regim juridic era impus de desfăşurarea în bune condiţii a fluxului tehnologic şi realizarea obiectului de activitate în condiţii de eficienţă.

Ori o asemenea situaţie nu se mai regăseşte în acest moment întrucât imobilele înstrăinate au proprietari cu un obiect de activitate diferit şi care este incompatibil cu acest regim de coproprietatea forţată.

În prezent nu mai există circuitele din perioada S SA care impuneau utilizarea acelei căi de acces, dovezi în acest sens stând faptul că municipalitatea a acceptat instalarea unei tăvi de gaze exact lângă aleea de acces disputată sau instituirea unui drum municipal exact lângă aleea disputată etc.

Achiziţionarea de imobile de la fosta S SA de către părţile din prezenta cauză nu impune existenţa unei proprietăţi forţate şi nu exonerează Intimata de obligaţia de a dovedi în concret existenta regimului juridic de excepţie al co proprietăţii forţate.

Regimul coproprietari forţate nu apare din neant ci trebuie dovedit şi se impune doar în situaţii de excepţie când nu este asigurată folosinţa bunului principal şi este absolut necesară instituirea acestui regim.

Analizând cererea de chemare în judecată Intimata nu a dovedit necesitatea reţinerii unui regim de co propri etatea forţată pentru aleea de acces disputată mai ales în condiţiile în care intimata are alte căi de acces.

Totodată, intimata avea obligaţia de a demonstra perpetuarea acestui regim de la momentul încetării existenţei S SA şi până în prezent.

Mai exact, era necesară dovedirea existenţei aceloraşi condiţii şi în prezent pentru menţinerea unui regim de coproprietate forţată raportat la amplasamentul imobilelor înstrăinate şi obiectul de activitate al fiecărui cumpărător.

Iar prin imposibilitatea dovedirii celor de mai sus de către intimata rezultă că suntem în prezenţa unei coproprietăţi obişnuite cu privire la acea cale de acces.

Mergând mai departe, una dintre trăsăturile esenţiale ale stării de coproprietate forţată se referă la imposibilitatea coproprietarilor de a ieşi din indiviziune din cauza unei stări specifice a bunului comun, bunul indiviz trebuind să fie afectat ca un accesoriu necesar folosinţei tuturor coproprietarilor.

În cazul de faţă, aleea de acces disputată nu poate fi considerată un bun accesoriu indispensabil folosinţei comune a coproprietarilor şi, prin urmare, ieşirea din indiviziune este posibilă, fiecare dintre coproprietari având propria cale de acces.

Dacă am admite contrariul ar însemna ca Intimata sau cealaltă pârâtă să nu îşi fi putut desfăşura activitatea în ultimii ani, lucru care nu s-a întâmplat.

Prin urmare, se află în prezenţa stării de coproprietate obişnuită prevăzută de art. 634 Cod civil, situaţie în care convenţia încheiată între Societate şi D A SRL putea fi încheiată fără acordul celorlalţi proprietari.

În acest sens este şi practica juridică: „Pentru ca starea de indiviziune silită să aibă o durată indefinită, deci să poată înlătura acţiunea în împărţeală, trebuie ca bunul indiviz să fie afectat ca un accesoriu necesar folosinţei comune a tuturor coproprietarilor cu alte cuvinte, să fie o dependinţă sau un accesoriu al mai multor imobile şi să existe o stare de necesitate indispensabilă de a fi menţinut în indiviziune, necesitate care să rezulte din situaţia de fapt sau din natura specială a bunului, deci simpla utilitate a unui singur coindivizar sau chiar utilitatea comună a tuturor coindivizarilor nu este îndestulătoare pentru a crea în perpetuitate această indiviziune forţată [Cas.

I, dec. nr. 64/1947, în JN nr. 1/1948, p. 25, citata în Noul cod civil adnotat cu doctrină şi jurisprudente, Viorel Temea, 2011, Ed.

Universul Juridic)”.

De asemenea, şi doctrina este în aceeaşi direcţie: „acest drept are ca obiect bunuri care prin natura şi destinaţia lor pot fi folosite de mai mulţi proprietari şi care sunt accesorii pe lângă alte bunuri considerate principale [...]" (Flaviu A.

Baias, E.

Chelaru, R.

Constantinovici, I.

Macovei - Noul Cod civil, comentariu pe articole, Ed.

C.H.

Beck, Bucureşti, 2012, p. 707).

Având în vedere descrise anterior temeiul de drept invocat de intimată este inaplicabil în prezenta cauză motiv pentru care se impune admiterea apelului şi respingerea cererii de chemare în judecată.

Instanţa a încălcat prevederile art. 397 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art 397 alin. (1) din Codul de procedură civilă: Instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cereri/or deduse judecăţii. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel.

Prin hotărârea pronunţată instanţa a dispus ca Societatea să ridice construcţiile edificate pe aleea de acces la terenul proprietatea Reclamantei.

Însă, prin cererea introductivă Intimata nu a solicitat în niciun moment ridicarea vreunei construcţii a Societăţii, la punctul d) din petitul cererii Intimata solicitând ridicarea pretinselor anexe existente pe aleea de acces

Analizând din punct de vedere etimologic noţiunile de construcţie şi anexă se poate trage cu uşurinţă concluzia că acestea nu sunt sinonime numai, cel mult, identificându-se doar foarte puţin.

Astfel, prin construcţie se înţelege o structura stabilă respectiv o clădire executata din zidărie, lemn, metal, beton etc.

Iar noţiunea de anexă se înţelege ca fiind un element secundar sau dependent, pe lângă altceva mai important şi care nu are caracter de stabilitate.

Aşadar, se poate afirma că prima instanţă a dat mai mult decât s-a cerut prin obligarea Societăţii la ridicarea pretinselor construcţii aflate pe acea alee.

Apelantul subliniază că toate construcţiile existente în incinta C SRL au fost edificate cu autorizaţie de construcţie şi cu respectarea tuturor normelor legale motiv pentru care o demolare a acestora ar fi de neimaginat.

Mai mult, instanţa s-a referit la modul generic la construcţii fără a specifica unde se regăsesc acele construcţii pe aleea de acces (n.n. în condiţiile în care exista o schiţă cadastrală a platformei industriale).

Ori folosirea unui termen general, respectiv construcţii, este o împrejurare cu efecte grave asupra Societăţii putându-se ajunge la un arbitrariu în eventuala executare a sentinţei.

Toate aceste împrejurări denotă superficialitatea instanţei în analizarea situaţiei de fapt cu posibile efecte devastatoare asupra activităţii C SRL, motiv pentru care solicită admiterea apelului şi respingerea cererii de chemare în judecată.

Contradicţia în soluţia pronunţată

Prin hotărârea pronunţată prima instanţă a apreciat ca fiind valabilă convenţia de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr. X de către BNP I S.

În baza acestei convenţii Societatea si D A SRL, de comun acord, au efectuat un act de conservare a aleii comune celor două societăţi, esenţa acestei convenţii constând în intenţia părţilor de a-şi amenaja şi adapta porţiunea din aleea din vecinătate în funcţie de specificul fiecărei societăţi: Societatea pentru organizarea de evenimente iar D A SRL pentru depozitarea anumitor bunuri rezultate din procesul de producţie (n.n.

D A are ca obiect de activitate extruziunea profilelor de aluminiu).

În aceste condiţii, din moment ce prima instanţă a constatat legalitatea convenţiei în sensul unui ad de conservare al bunului aflat în coproprietate obişnuită, atunci nu se poate afirma că acea alee se află în stare de coproprietate forţată.

Şi acest lucru deoarece în cazul coproprietăţii forţate actele cu privire la bunul comun se pot încheia doar cu acordul tuturor coproprietarilor, spre deosebire de starea de coproprietate obişnuită.

Iar a admite valabilitatea convenţiei înseamnă a admite inexistenţa stării de coproprietate forţată cu privire la aleea disputată şi, implicit, admiterea coproprietăţii obişnuite.

Pentru aceste considerente solicită admiterea apelului şi respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare in judecată.

Instanţa de fond a interpretat greşit situaţia de fapt.

Reţinerea corectă a situaţiei de fapt de către instanţa de judecată este absolut necesară în vederea pronunţării unei hotărâri temeinice.

Tot mecanismul prin care se ajunge la o soluţie într-o anumită cauză se fundamentează pe situaţia de fapt.

Doar în acest fel instanţa este în măsură să aprecieze dacă faptele reţinute se încadrează în conţinutul normei juridice aplicabile în speţă.

Prin reţinerea unei situaţii de fapt greşite, motivarea hotărârii va fi de asemenea greşită ducând, in final, la pronunţarea unei hotărâri greşite.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ari. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Indiscutabil, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv, Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile pârâţilor sunt corect examinate de către instanţa, instanţă care are în mod necesar obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

(...) motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fíe clară, concisă şi concreta, în concordanţă cu probele si actele de la dosar. [.. ] motivarea hotărâm constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc precum şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. (Decizia nr 3338 din 11 aprilie 2011 a ICCJ).

Raportat la hotărârea pronunţată, instanţa de fond a reţinut că Societatea nu ar mai avea alte căi de acces fără a realiza o simplă analiză a situaţiei de fapt reale.

Astfel, dacă instanţa ar fi analizat exhausiv anexa nr. 1 la raportul de expertiză ar fi putut să constate existenţa unor căi de acces către imobilele aparţinând părţilor.

Iar existenţa acelor căi de acces ar fi făcut ca regimul coproprietăţii forţate să devină inaplicabil, aşa cum a arătat mai sus.

Prin urmare, şi din această perspectivă soluţia instanţei de fond este greşită motiv pentru care solicită admiterea prezentului apel.

Contestarea raportului de expertiza şi a răspunsului la obiecţiuni întocmite de expertul M I.

Aşa cum apelantul a precizat pe cuprinsul prezentei cereri raportul de expertiza întocmit de expertul M I a fost practic documentul pe care s-a întemeiat soluţia primei instanţe.

Cu ocazia desfăşurării procesului în faţa primei instanţe, a învederat instanţei că raportul de expertiză şi implicit concluziile acestuia sunt nereale şi nesusţinute de situaţia din teren.

După cum va demonstra, raportul de expertiză şi răspunsul la obiecţiuni cuprind o serie de neregularităţi flagrante care au avut consecinţe directe asupra soluţiei pronunţate şi asupra Societăţii.

1. Expertul, în mod eronat a apreciat că nu ar mat exista alte căi de acces la imobilele părţilor;

La punctul 3 din răspunsul la obiecţiuni expertul a afirmat că „alte căi de acces către imobilele ce aparţin părţilor nu mai există".

Apelanta reiterează instanţei că dacă nu ar mai fi existat alte căi de acces atunci părţile nu şi-ar mai fi putut desfăşura activitatea.

Ori în condiţiile în care atât Reclamantul cât şi cealaltă pârâtă îşi desfăşoară activitatea de peste 8 ani de zile, este evident că utilizează fără probleme alte căi de acces.

Dovadă a acestui fapt stă şi înregistrarea video cu drona existentă la dosarul cauzei în care se pot observa imobilele ce aparţin părţilor din litigiu precum şi diversele utilaje care intră şi ies din incintele Reclamantei şi pârâtei.

Totodată, apelantul subliniază faptul că Intimata îşi desfăşoară activitatea în imobilele în care îşi are sediul de peste 8 ani de zile.

În tot acest timp, A M SRL nu a formulat nicio sesizare cu privire la vreo eventuală imposibilitate de a-şi desfăşura activitatea din cauza căii de acces la care face trimitere expertul.

Mergând pe interpretarea expertului care afirmă că nu ar mai exista alte căi de acces la imobilul A M SRL, atunci se întreabă cum a putut această societate să-şi desfăşoare activitatea până la acest moment.

Explicaţia pentru acest fapt este una singură şi anume, mai există alte căi de acces la imobilele A M SRL iar expertul, în mod intenţionat şi părtinitor, nu a făcut nicio trimitere la acestea.

Una dintre aceste căi de acces este indicată chiar de către expert pe Anexa nr. 1 la raportul de expertiză.

Această cale de acces, intitulată generic de expert Aleea 3, cu o suprafaţă de 4160 m.p. este materializată pe Anexa nr. 1 între punctele:49-118-121-124-125-127-128-134-143-142-141-140-139-137-138-133-129-130-103-102-104-105-106-115-116-54-52-S3-S0-51-47-46-43-44-49.

Ori, într-un mod inexplicabil, expertul nu face absolut nicio trimitere la această cale de acces ba chiar, contrar evidenţei instituite chiar de el, expertul afirmă că nu ar mai exista alte căi de acces la imobilele părţilor, lucru de neacceptat.

Nu în ultimul rând, chiar prin formularea utilizată expertul admite implicit existenţa şi a altor căi de acces la imobilele părţilor.

Utilizarea pluralului în sintagma „singurele căi de acces sunt cele identificate pe schiţa Anexa nr. 1" denotă faptul că ar exista mai multe căi de acces. însă, în fraza anterioară expertul susţine fără echivoc că nu ar mai exista alte căi de acces, împrejurare contradictorie ce pune sub semnul întrebării veridicitatea concluziilor raportului de expertiză.

2. Expertul, în mod eronat a apreciat că ar fi posibilă circulaţia autovehiculelor şi că aceasta se face pe un singur sens.

La obiectivul nr. 1 din obiecţiunile formulate, după indicarea lăţimii căii de acces în diferite puncte, expertul concluzionează într-un mod absurd susţinând că circulaţia autovehiculelor se efectuează pe un singur sens.

Concluzia expertului este una vădit neîntemeiată şi contrazisă evident de situaţia din teren, întrucât pe acea alee nu circulă niciun autovehicul, ea fiind folosită pentru accesul invitaţiilor la evenimentele organizate de C.

Ori modalitatea de exprimare a expertului este aptă să conducă la ideea că la acest moment aceea alee de acces ar fi tranzitată de autovehicule care ar circula pe un singur sens, lucru total neadevărat.

Din contră, aşa cum rezultă din cuprinsul expertizei extrajudiciare referitoare la „Stabilirea posibilităţii circulaţiei autovehiculelor de transport marfa (tiruri) pe aleea Prelungirea C nr. 31 L + 31 N, întocmite de către Expert Tehnic ing.

C F este aproape imposibil ca acea cale de acces să fie tranzitată de autovehicule vibraţiile şi şocurile acestor putând afecta grav structura şi rezistenţa clădirii.

De altfel, concluziile raportului de expertiză extrajudiciară referitoare la posibilitatea circulaţiei autovehiculelor de transport marfa (tiruri) pe calea de acces au fost următoarele:

(1) elementele geometrice ale acesteia nu permite circulaţia vehiculelor in condiţii de siguranţa si confort;

(2) structura rutiera a aleii nu poate prelua sarcinile de pe osiile autovehiculelor;

(3) exista riscul iminent de punere in pericol al siguranţei in exploatare al Centrului de evenimente, datorita trepidaţiilor care se vor transmite clădirii;

(4) exista riscul iminent de producere a accidentelor la personalul care deserveşte Centrul de evenimente si al participanţilor la evenimentele care au loc in acest centru;

(5) exista riscul iminent de lovire al conductei de gaze de autovehicule (pozate la suprafaţa);

(6) defecţiunea unui autovehicul pe aceasta alee. in caz de incendiu ar împiedica accesul maşinilor pentru pompieri sau salvare (al maşinilor de intervenţie).

Aceste împrejurări vin în contradicţie evidentă cu susţinerile expertului M I referitoare la posibilitatea circulaţiei autovehiculelor, fapt ce denotă că acesta a tras concluzii eronate, fără nicio bază factuală.

Mai mult, conform informaţiilor publice, un tir sau un camion are o lăţime de aprox. 2,55 m.

Practic, la o lăţime a căii de acces de 3,05 metri, acest vehicul ar trece aproape milimetric de clădirea C motiv pentru care este evident că circulaţia acestui tip de utilaj pe acea cale de acces ar fi imposibilă, contrar susţinerilor nefondate şi pe alocuri lipsite de imparţialitate ale expertului.

3. În mod eronat expertul a susţinut că nu ar exista o cale de acces cu caracter de drum de utilitate publică învecinată cu calea de acces disputată în cauză.

La punctul 4 din răspunsul la obiecţiuni expertul a susţinut că nu ar exista un drum de utilitate publică în zonă, învecinat cu calea de acces disputată.

Ori chiar din schiţa cadastrală întocmită da expert (i.e. Anexa 1 la raportul de expertiză) se poate observa existenţa acelui drum de acces care este paralel cu calea de acces disputată.

Acest drum, în suprafaţă totală de 1 624 mp (pe lungimea de 203 metri şi lăţimea de 8 metri) este paralel cu calea de acces în discuţie, a fost instituit prin Hotărârea de consiliu local a Municipiului S nr. 309/27.12.2006 şi ar putea oferi acces la imobilele tuturor părţilor implicate în prezenta cauză.

În aceste condiţii, fie din neglijenţă, fie din rea-credinţă, expertul a omis să facă vreo trimitere către această cale de acces deşi atât înscrisurile, cât şi realitatea faptică dovedesc existenţa acesteia.

Mai mult, deşi expertul nu a răspuns la a doua obiecţiune formulată în ceea ce priveşte existenţa unei conducte de gaz paralelă cu calea de acces disputată, prin răspunsul la obiectivul nr, 4 expertul aminteşte de existenţa unei conducte de gaz O asemenea contradicţie este în măsură să afecteze grav interesele Societăţii fiind necesară lămurirea acestui aspect.

4. Expertul nu a ţinut cont de obiectivele la expertiză depuse de Societate.

Concluziile expertului trebuiau să ţină seama şi de obiectivele la expertiză depuse de toate părţile din prezenta cauză, respectiv: (1) cererea de obiective ale expertizei depusă de Societate existentă la fila 76, vol.

II din dosar; (2) cererea de probatorii depusă de pârâta D A SRL existentă la fila 79, vol.

II din dosar; (3) cererea de probatorii depusă de Reclamantă existentă la fila 89, vol.

II din dosar şi (4) cererea de probatorii depusă de pârâtul D L existenta la fila 100, vol.

II din dosar.

Analizarea acestor obiective depuse de părţi putea fi aptă să lămurească situaţia din teren şi toate consecinţele unei eventuale utilizări alei acelei căi de acces de către părţi.

Pentru aceste considerente solicită efectuarea unei noi expertize de către un nou expert.

LIMITAREA SUBSTANŢIALĂ A POSIBILITĂŢII SOCIETĂŢII DE A-ŞI DESFĂŞURA ACTIVITATEA

Apelantul învederează instanţei faptul că prin instituirea unei asemenea căi de acces în favoarea Intimatei s-ar produce o limitare substanţială a posibilităţii Societăţii de a-şi desfăşura în mod normal activitatea şi chiar o limitare a dreptului de proprietate al Societăţii.

Conform articolului 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional."

Astfel, Societatea (i.e. restaurantul C) desfăşoară activităţi de organizare de evenimente (nunţi, botezuri, majorate etc.) amenajându-şi acea cale de acces în acest sens (e.g. au fost plantate flori, a fost pus pavaj pentru circulaţie pietonal, a fost instalat un sistem de iluminat ambiental, a fost montat un gard cu scopul de a se bloca vederea spre fondul vecin neamenajat etc).

Anexează în acest sens fotografii relevante.

Aşa cum rezultă din informaţiile publice, obiectul de activitate al Intimatei constă în „activităţi de proiectare, producţie, întreţinere, revizie şi asamblare a instalaţiilor pentru producţia de anvelope" Prin urmare, avem de-a face cu o activitate ce presupune contactul cu maşini şi echipamente industriale ce ar implica deplasarea pe acea cale de acces a unor utilaje grele (tiruri, camioane, basculante etc.) Totodată, şi cealaltă pârâtă, respectiv D A S.R.L are un obiect de activitate ce ar implica trecerea unor asemenea utilaje de mare tonaj pe acea cale de acces (i.e. extruziunea profilelor de aluminiu, activităţi de transport profile de aluminiu cu TIR-uri etc).

În aceste condiţii, atât la Intimată cât şi la D A S.R L, calea de acces este necesar a avea un cu totul alt specific, necesitând astfel o amenajare de altă natură.

Şi acest lucru deoarece, aşa cum am precizat, obiectul de activitate al celor două societăţi presupune tranzitarea pe căile de acces a unor maşini grele care, pe lângă faptul că vor perturba activitatea Societăţii, vor crea şi o stare de pericol cu privire la persoanele ce participă la evenimentele organizate de Societate.

E greu de imaginat cum ar arăta un eveniment organizat de societatea la care ar participa peste 500 de persoane dacă acea aleea de acces ar fi tranzitată de tiruri şi autocamioane şi ce efecte ar produce vibraţiile şi şocurile produse de tiruri structurii şi rezistenţei clădirii.

Practic, într-o atare ipoteză, activitatea apelantei nu s-ar mai putea desfăşura, reputaţia apelantei ar fi iremediabil afectată iar toate acestea ar duce, într-un final, la închiderea unei societăţi înfiinţată acum 24 de ani.

Îşi întemeiază prezenta cerere pe prevederile (a) art. 466 şi urm. din Codul de Procedură Civilă, cu modificările şi completările ulterioare, (b) art. 634 şi urm. din Codul civil, precum şi pe (c) prevederile tuturor textelor legale şi statutare invocate în prezenta cerere.

Probe: în susţinerea prezentei cereri solicită proba cu:

(a) înscrisurile existente la dosarul cauzei şi înscrisurile ce pot rezulta din dezbateri;

(b) Proba cu expertiza tehnică specialitatea topografie-cadastru;

Teza probatorie: Dovedirea faptului că Intimata are căi de acces pe care le utilizează în mod frecvent, a faptului că Intimata şi Societatea nu sunt vecini, a faptului că acea alee nu poate fi tranzitată etc.

(c) încuviinţarea cercetării la faţa locului in temeiul art. 345 alin. (1) din Codul de procedură civilă „Cercetarea la faţa locului se poate face la cerere sau din oficiu, când instanţa apreciază că ea este necesară pentru lămurirea procesului."

Teza probatorie: instanţa va putea să observa nemijlocit faptul că aleea disputată nu poate fi tranzitată, fiind foarte îngustă, existând riscul iminent de lovire al conductei de gaze şi în cazul unei defecţiuni a unui vehicul pe acea alee se va bloca accesul pompierilor sau ambulanţei în cazul unei intervenţii.

Totodată, instanţa poate observa că atât Intimata A M cât şi D A SRL au alte căi de acces pe care le utilizează în mod frecvent fără niciun fel de probleme.

Cercetarea la faţa locului va evidenţia in 30 de minute situaţia corectă de pe teren, cu titlu de exemplu fără însă a ne limita efectiv la acestea: numărul căilor de acces, existenţa construcţiilor pe calea de acces disputată, existenţa utilităţilor publice (ţeava de gaze) pe calea de acces disputată, lipsa traficului auto pe calea de acces disputată, imposibilitatea de a folosi calea de acces pentru trafic auto datorita lăţimii foarte înguste etc.

Pentru toate considerentele prezentate, apelantul solicită instanţei de judecată în temeiul art. 480 alin. (2) teza a II - a Cod procedură civilă, să admită apelul, să anuleze în tot sentinţa civilă nr.

X/2021 şi încheierea de şedinţă din data de 21 02.2018 şi pe cale de consecinţă să dispună: (a) Admiterea excepţiei lipsei de interes a Intimatei şi respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de interes, conform art. 33 Cod procedură civilă coroborat cu art. 40 alin. (1) Cod procedură civilă; (b) Admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a Intimatei şi respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, conform art. 36 coroborat cu art. 40 alin. (1) Cod procedură civilă; (c) Admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Societăţii şi respingerea cererii Intimatei ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, conform art. 36 coroborat cu art. 40 alin. (1) Cod procedură civilă; (d) Respingerea cererii de chemare în judecată formulată de Intimată ca neîntemeiată; (e) Obligarea Intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond cât şi cheltuielilor de judecată pe care le vom efectua cu soluţionarea prezentului litigiu în temeiul art. 453 Cod procedură civilă.

La data de 08.03.2022, intimata reclamantă A M SRL a formulat întâmpinare la apelurile formulate de C SRL S şi de D L, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună următoarele:

a) respingerea apelurile ca nefondate;

b) obligarea apelanţilor la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive:

A. Chestiuni prealabile privind starea de fapt

La data de 08.12.2009, între A SRL, pe de o parte, în calitate de vânzătoare şi A M SRL, pe de altă parte, în calitate de cumpărătoare, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

X/08.12.2009 la BNP M C având ca obiect imobil compus din teren în suprafaţă de 453 mp, identificat cu număr cadastral 657/13 şi construcţie hală atelier mecanic, împreună cu suprafaţa de 153 mp în indiviziune din calea de acces, situat în intravilanul municipiului S.

De asemenea, la data de 06.11.2013, între G T I SRL, pe de o parte, în calitate de vânzătoare şi A M SRL, pe de altă parte, în calitate de cumpărătoare, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

X/06.11.2013 la BNPA R R şi N O L, având ca obiect: a) imobil compus din teren în suprafaţă de 75 mp, situat în S, identificat cu număr cadastral X/4/2/3, înscris în CF nr.

X şi construcţia filatură cardată, nr cadastral X/4/2/3-C1 precum şi cota indiviză din terenul folosinţă comună ce cuprinde drumuri şi reţele exterioare şi b) imobil compus din teren în suprafaţă de 739 mp, situat în S, identificat cu număr cadastral X/4/2/1, înscris în CF nr.

X şi construcţia filatură cardată, nr cadastral X/4/2/1-C1 precum şi cota indiviză din terenul folosinţă comună ce cuprinde drumuri şi reţele exterioare.

Potrivit Certificatelor de nomenclatură stradală nr.

X/21.11.2013, nr.

X/20.11.2013 şi nr.X/20.11.2013, imobilele dobândite de A M SRL conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

X/08.12.2009 la BNP M C şi contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

X/06.11.2013 la BNPA R R şi N O L figurează înregistrate pe str.

C, X şi X.

Pârâta C SRL S a achiziţionat şi ea imobile de la fosta S SA, aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. X/04.07.2001.

De asemenea, pârâta D A SRL S a achiziţionat şi ea imobile de la fosta S SA.

Din înscrisurile la care a făcut trimitere rezultă că aleile de acces - drumurile şi reţele exterioare sunt în proprietatea indiviză forţată a A M SRL şi a celorlalte persoane care au dobândit imobile de la fosta S SA.

Pârâta C SRL S a blocat calea de acces, prin edificarea unor porţi şi a construit pe o parte din alee anexe, încălcând astfel destinaţia bunului comun şi interzicând exercitarea folosinţei de către ceilalţi proprietari.

B. Dosarul nr. X/311/2017 al Judecătoriei S

Prin cererea de chemare în judecată formulată şi înregistrată sub nr.

X/311/2017, reclamanta a solicitat instanţei de judecată, în contradictoriu cu pârâţii C SRL S, D L şi D A SRL S, să se constate nulitatea absolută parţială a convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012 la BNP S I, în ceea ce priveşte folosinţa căii de acces comune, să oblige pârâtele să lase liberă aleea de acces, proprietate comună forţată, către terenul proprietatea noastră din S, să oblige pârâta C SRL S să ridice porţile metalice amplasate pe alee, precum şi anexele edificate pe aceasta.

În cauză, C SRL S, D L au formulat întâmpinare, iar D A SRL S a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională.

Prin întâmpinările formulate, C SRL S şi D L au invocat excepţia lipsei de interes A M SRL, excepţia lipsei calităţii procesuale active a A M SRL, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, precum şi excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale formulate de D A SRL S.

Prin încheierea de şedinţă din data de 21.02.2018 pronunţată de Judecătoria S în Dosarul nr.

X/311/2017, instanţa de judecată a admis excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale formulate de D A SRL S şi a respins excepţiile lipsei de interes a A M SRL, lipsei calităţii procesuale active a A M SRL, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C SRL S şi D L.

În cauză, prin încheierea de şedinţă din data de 18.10.2018, pronunţată de Judecătoria S în Dosarul nr.

X/311/2017, instanţa de judecată a admis proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză tehnică, a respins proba cu interogatoriul părţilor şi a prorogat discutarea utilităţii unei cercetări la faţa locului şi a administrării probei testimoniale, după depunerea la dosar a raportului de expertiză.

La dosarul cauzei a fost depus raportul de expertiză de către expertul desemnat de instanţa de judecată, M I.

Prin încheierea de şedinţă din data de 10.02.2021, instanţa de judecată a admis în parte obiecţiunile formulate de părţi împotriva raportului de expertiză, fiind depus la dosarul cauzei la data de 22.09.2021 răspunsul la obiecţiuni de către domnul expert.

Prin Sentinţa civilă nr.X/20.10.2021 pronunţată în Dosarul nr.

X/311/2017, instanţa de judecată a respins cererea privind nulitatea absolută parţială a convenţiei autentificate sub nr.X/15 octombrie 2012, a obligat pârâta C SRL să ridice porţile metalice şi celelalte construcţii edificate pe aleea de acces la terenul reclamantei, situat în S, identificată ca fiind Aleea 1 asfaltată în anexa la raportul de expertiză întocmit de expert M I, care reduc lăţimea căii de acces, a obligat aratele să lase liberă calea de acces la terenul proprietatea reclamantei, situat în S,.

1.

În ceea ce priveşte criticile apelanţilor privind faptul că A M SRL nu ar avea nicio legătură cu această cale de acces, că nu are calitatea de vecin al C SRL S şi că ar avea cel puţin alte 4 căi de acces pe care le-ar folosi frecvent, acestea sunt eronate.

1.1 Calea de acces ce face obiectul litigiului nu este proprietatea exclusivă a C SRL S ci face parte din terenul de folosinţă comună forţată, dobândit în cotă parte indiviză de toţi proprietarii de imobile din incinta fostei S SA.

Această stare de fapt este recunoscută implicit chiar si de către C SRL S prin semnarea convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012 la BNP S I, dar şi prin susţinerea naturii juridice a acesteia ca fiind un act de partaj.

De altfel, pârâţii recunosc şi expres în cuprinsul întâmpinării şi al cererii de apel caracterul de bun aflat în coproprietate al aleii de acces, susţinând însă, că nu ar fi o proprietate comună forţată, ci una obişnuită.

1.2 Este complet nereal faptul că A M SRL ar avea 4 căi de acces pe care le-ar folosi frecvent.

În realitate toţi proprietarii de imobile din incinta fostei S SA au la dispoziţie o singură cale de acces cu două ieşiri către drumul public - strada C: una în dreptul G, iar cealaltă in dreptul C SRL S, care a fost blocată de către pârâtă (prin edificarea unor construcţii, a unor garduri etc).

Aşadar, tot traficul către A M SRL şi celelalte societăţi comerciale, care implică maşini de tonaj mare, autocamioane etc, se realizează în prezent pe o singură cale de acces cu o singură ieşire la drumul public, cu dificultăţi evidente pentru toţi proprietarii.

Apelanţii fac trimitere la HCL nr.309/27.12.2006 a Mun.

S, prin care s-ar fi intenţionat realizarea unui drum de utilitate publică cu acces din strada C, motiv pentru care s-ar fi diminuat terenul aflat în administrarea SC L SA S cu o suprafaţă de 1624 mp.

Calea de acces invocată de apelanţi nu există în realitate, nefiind edificat niciun drum de utilitate publică cu acces din strada C către imobilul proprietatea reclamantei.

Mai mult, pe terenul situat în S, str.

C la care se face trimitere în HCL nr. 309/27.12.2006 a Mun.

S, Municipiul S a aprobat edificarea unei săli de sport multifuncţionale si a unui bazin de înot, fiind începute lucrările pentru realizarea acestor obiective de investiţii.

În consecinţă, presupusa cale de acces invocată de apelanţi nu există în realitate.

1.3 De altfel, A M SRL nu a invocat inexistenţa vreunei căi de acces, ci faptul că în calitate de coproprietar este vătămată prin blocarea celeilalte ieşiri la drumul public de către C SRL S, deoarece, pe de o parte, accesul blocat de către pârâtă către strada C este cel mai comod pentru A M SRL, iar pe de altă parte, singurul acces existent în prezent este greoi, pentru toţi proprietarii de imobile din incinta S SA, acesta făcându-se pe un drum cu o lăţime de aproximativ o singură bandă, pe care circulă TIR-uri, autoturisme etc.

1.4 Faţă de dreptul invocat de A M SRL asupra căii de acces şi de starea de coproprietate asupra acesteia recunoscută de C SRL S, de configuraţia imobilelor din incinta S SA, niciunul dintre aceste spaţii neavând o cale de acces proprie, aşa cum susţine apelanta este lipsit de relevanţă faptul că A M SRL şi C SRL S nu sunt în imediata vecinătate, deoarece accesul către strada C se poate realiza indiferent de locaţie, doar folosind aleea carosabilă, care este blocată la unul dintre capete de.

1.5 Este complet falsă susţinerea că prin formularea prezentei acţiuni A M SRL nu ar urmări un interes personal.

Dimpotrivă, reclamanta urmăreşte valorificarea drepturilor pe care le-a dobândit asupra aleii de acces care este blocată de către pârâte.

C. Apelurile formulate de C SRL S şi D L sunt neîntemeiate pentru următoarele motive:

1. Cererea de suspendare a soluţionării prezentei cauze, în temeiul art. 413, alin. 1, pct. 2 din CPC, prin raportare la Dosarul penal nr. X/P/2021 este neîntemeiată, impunându-se respingerea acesteia.

Suspendarea prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă este o suspendare facultativă, lăsată la aprecierea instanţei de judecată.

Pe de o parte, apelanţii nu dovedesc în concret stadiul Dosarului penal nr. X/P/2021, respectiv dacă s-ar fi început urmărirea penală in rem sau in personam împotriva expertului.

Pe de altă parte şi esenţial însă, apreciem că nu este îndeplinită condiţia privind înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

Verificarea activităţii depuse de expert de către organele de cercetare penală nu reprezintă un motiv justificat pentru suspendarea cauzei conform art. 411, alin.1, pct.2 din Codul de procedură civilă, o dovadă în acest sens fiind chiar dispoziţiile art. 509 alin.1 pct. 3 din Codul de procedură civilă care reglementează un caz special de revizuire tocmai pentru această situaţie.În consecinţă o astfel de măsură nu este utilă, necesară şi oportună, în contextul derulării raporturilor juridice dintre părţi, impunându-se respingerea acesteia.

2.

În ceea ce priveşte motivul de apel potrivit căruia instanţa de judecată s-ar fi antepronunţat prin încheierea de şedinţă din data de 21.02.2018, atunci când a respins excepţiile lipsei de interes, lipsei calităţii procesuale active, lipsei calităţii procesuale pasive, acesta este nefondat.

În considerentele încheierii apelate se reţine că împrejurarea că reclamanta ar avea la dispoziţie altei căi de acces şi că părţile nu s-ar învecina este o problemă care priveşte fondul litigiului.

Şi aceasta, întrucât nu este totuna a se constata că persoana care promovează acţiunea în justiţie reclamă protecţia unui drept subiectiv civil, aparţinând unei alte persoane, situaţie în care nu justifică legitimare calitate procesuală activă, cu a se constata că susţinerile celui care reclamă o asemenea protecţie nu sunt conforme realităţii, situaţie care presupune analizarea pe fond a acţiunii şi pronunţarea unei hotărâri asupra temeiniciei unor asemenea susţineri.

Aceste argumente impun de altfel respingerea şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, situaţia juridică fiind similară, pe baza probelor privitoare la fondul litigiului urmând a se stabili justeţea solicitării reclamantei.

O astfel de argumentare nu conduce sub nicio formă la concluzia că instanţa de fond s-ar fi antepronunţat cu privire la existenţa stării de vecinătate şi inexistenţa altor căi de acces cu privire la intimată, aşa cum susţin apelantele.

De altfel, în măsura în care pârâtele ar fi apreciat că prin încheierea de şedinţă din data de 21.02.2018, instanţa de fond s-a antepronunţat, ar fi avut posibilitatea să formuleze cerere de recuzare, demers procedural pe care nu au înţeles să-l exercite.

3. În ceea ce priveşte motivul de apel privind modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, apreciază că acesta este neîntemeiat.

3.1 In mod eronat apelantele susţin faptul că reclamanta nu s-ar afla în imediata vecinătate cu C SRL S şi în consecinţă nu ar putea invoca dispoziţiile art. 646 pct. 2 şi 3 din Codul Civil, care fac trimitere la imobilele vecine.

Aşa cum a arătat toate societăţile comerciale implicate în litigiu au dobândit active ale S SA, desfăşurându-şi activitatea în acelaşi perimetru, având o singură aleea de acces cu două ieşiri în str.

C: una în dreptul G (S) şi cealaltă în dreptul paratei C SRL S, care a fost şi blocată.

Este adevărat că C SRL S nu se află în imediata vecinătate a A M SRL, dar acest lucru nu-i afectează acesteia din urmă dreptul de proprietate indiviză asupra căilor de acces din incinta perimetrului.

Astfel, calea de acces se încadrează în noţiunea de coproprietate forţată fiind un bun comun afectat utilizării a două sau a mai multor fonduri, fără ca acestea să fie în vecinătate imediată (art. 646 pct. 3 din codul civil nu face trimitere la vecinătate, exemplificând în schimb drumul comun într-un cartier de blocuri sau alte asemenea bunuri).

În consecinţă, reclamanta justifică în cauză calitate procesuală activă.

3.2 Reclamanta nu este parte în convenţia de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012 la BNP S I, dar este coproprietar al aleei de acces şi deci justifică în cauză calitate procesuală activă, cu atât mai mult cu cât a invocat motive de nulitate absolută a actului juridic.

Or, potrivit art. 1247, alin. 2 din Codul civil, nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau de excepţie.

În consecinţă, excepţia lipsei calităţii procesuale active este neîntemeiată.

4. În ceea ce priveşte motivul de apel privind modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, apreciază că acesta este neîntemeiat.

Astfel, potrivit art. 36 din CPC, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

4.1 Pârâta C SRL S justifică în cauză calitate procesuală pasivă fiind parte în convenţia de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012 la BNP S I, deci în raportul juridic litigios dedus judecăţii.

De asemenea, C SRL S este şi partea care recunoaşte că a îngrădit accesul celorlalţi proprietari de imobile din incinta S SA la ieşirea la drumul public.

4.2 Aşa cum a arătat anterior, în opinia intimatei, calea de acces se încadrează în noţiunea de coproprietate forţată fiind un bun comun afectat utilizării a două sau a mai multor fonduri, fără ca acestea să fie în vecinătate.

De asemenea, dispoziţiile art. 646 pct. 3 din Codul civil au caracter exemplificativ, fiind menţionată expres sintagma sau alte asemenea bunuri.

În consecinţă, susţinerea pârâtei potrivit căreia ar face obiectul dreptului de proprietate comună forţată numai drumul comun dintr-un cartier de locuinţe şi nu drumul comun din incinta unei zone industriale este nefondată, cu atât mai mult cu cât nu există acces exclusiv al proprietarilor de imobile din incinta S SA.

In consecinţă, excepţia este nefondată.

4.3 În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtului D L, arată intimata că cealaltă parte a convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012 la BNP S I, F SRL a fost radiată din registrul comerţului, nemaiavând capacitate procesuală.

În acest context, deşi nulitatea parţială a convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012 la BNP S I nu o priveşte pe F SRL, am apreciat că pentru opozabilitate cererea de chemare în judecată trebuie soluţionată în contradictoriu şi cu D L, cel care a dobândit activele F SRL.

În acest context şi pârâtul D L justifică calitate procesuală pasivă.

5. În ceea ce priveşte motivul de apel privind modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei de interes, acesta este neîntemeiat, pentru următoarele motive:

Potrivit art. 33 din CPC, interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.

5.1 Prin cererea de chemare în judecată nu se solicită înfiinţarea unei căi de acces, ci se urmăreşte valorificarea dreptului de coproprietate indiviză forţată dobândit de reclamantă prin actele de vânzare - cumpărare menţionate în cuprinsul cererii de chemare în judecată (cota indiviză din terenul folosinţă comună ce cuprinde drumuri, reţele exterioare, 153 mp în indiviziune din calea de acces etc).

5.2 Este complet falsă susţinerea apelanţilor privind existenţa a cel puţin alte 4 căi de acces, deoarece: a) calea de acces menţionată în actele de vânzare-cumpărare ale reclamantei este terenul folosinţă comună ce cuprinde drumuri şi reţele exterioare, care include şi calea de acces blocată de către pârâtă; b) nu există o a doua cale de acces care să fi fost constituită prin HCL nr. 309/2006 a Mun.

S; c) nu există o cale de acces între L şi magazinul VMG; c) aşa zisa cale de acces între M A şi S E este una pietonală aşa cum recunoaşte şi pârâta; d) nu există căi de acces proprii, deoarece acest lucru ar însemna ca fiecare proprietar să aibă ieşire exclusivă direct în strada C.

În schimb accesul în incinta fostei S SA presupune o cale de acces care a fost blocată la una din ieşirile în drumul public de C SRL S.

5.3 În condiţiile în care se recunoaşte de către apelanta-pârâtă dreptul de proprietate comună asupra aleii de acces, nu se pune problema unei servituţi de trecere în favoarea reclamantei, aceasta fiind admisibilă doar în ipoteza unui drept de proprietate exclusivă.

5.4 D A SRL S a fost chemată în judecată în calitate de parte în convenţia de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012 la BNP S I şi în legătură cu această calitate sunt pretenţiile reclamantei faţă de pârâta D A SRL S. însă pârâta D A SRL S nu a limitat în vreun fel accesul celorlalţi proprietari, adică nu a edificat garduri şi nu a îngrădit folosinţa aleii în dreptul proprietăţii sale exclusive.

Dimpotrivă cea ca a blocat ieşirea căii de acces în str.

C a fost C SRL S.

5.5 În consecinţă, reclamanta justifică un interes pentru formularea cererii de chemare în judecată.

6. În ceea ce priveşte motivul de apel potrivit căruia în mod greşit instanţa de fond a apreciat că A M SRL şi C SRL S s-ar afla în starea de coproprietate forţată prevăzută de art. 646 şi urm. din Codul civil, acesta este fondat.

Din probele administrate în cauză a rezultat că iniţial întregul complex industrial al fost proprietatea S SA S.

Prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. X/1994, S SA dobândeşte în proprietate o suprafaţa totală de 91.123,75 mp teren în S.

Potrivit planului cadastral întocmit în vederea eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. X/1994, platforma industrială având o suprafaţa de 8166,2 mp cu destinaţia de căi de acces/transport.

Ca urmare a insolvenţei S SA, imobilele construcţii şi teren au fost dezmembrate şi înstrăinate, toţi cumpărătorii dobândind şi un drept de proprietate în indiviziune asupra căilor de acces/transport, în regim de coproprietate forţată.

În consecinţă, asupra căii de acces toţi proprietarii au un drept de coproprietate forţată conform art. 646 din Codul civil.

Nu există cale de acces proprie pentru fiecare proprietar, ci o singură cale de acces.

Pe cale de consecinţă nu există nici posibilitatea practică de sistare a acestei indiviziuni, pentru că aceasta ar însemna ca fiecare proprietar să primească o porţiune din calea de acces, din dreptul proprietăţii sale, fără a avea însă posibilitatea de a ieşi la drumul public (str.C), fără a traversa porţiunea din calea de acces proprietatea celorlalţi.

Susţinerile apelanţilor privind necesitatea dovedirii condiţiilor pentru menţinerea proprietăţii comune forţate de la desfiinţarea S SA şi până în prezent, sunt nefondate.

Pe de o parte, potrivit art.671 alin. 1 din Codul civil, partajul este inadmisibil în cazurile prevăzute de secţiunile a 3-a şi a 4-a din prezentul capitol, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

Aşadar, cu referire la Secţiunea a 3-a Coproprietatea forţată, legea interzice expres ieşirea din indiviziune.

Pe de altă parte, prin similitudine cu dispoziţiile art. 650, 658 din CC, încetarea folosinţei comune nu se poate hotărî decât cu majoritatea prevăzută de lege.

Cu atât mai mult în prezent, când fondurile sunt proprietatea unor persoane juridice diferite, indiferent de obiectul de activitate al acestora, se justifică menţinerea în bune condiţii a fluxului tehnologic şi realizarea obiectului de activitate al tuturor proprietarilor, deci scopul proprietăţii comune forţate prevăzute de art. 646 din Codul civil.

In condiţiile în care calea de acces este afectată utilizării tuturor loturilor, este evident că nu suntem în situaţia unei coproprietăţi obişnuite.

De altfel susţinerile apelanţilor sunt şi contradictorii aceştia susţinând fie existenţa unei coproprietăţi comune, fie a unei proprietăţi exclusive asupra căii de acces, dar şi faptul că aleea ar fi un accesoriu al activităţii principale.

În raport de dispoziţiile art. 646, pct. 2 şi pct. 3 din Codul civil, calea de acces este accesoriu al imobilului/fondului constând în construcţii (şi teren aferent), fostele active ale S SA şi este bun aflat în proprietatea comună forţată a tuturor proprietarilor de imobile/active din incinta S SA, indiferent de natura activităţii de producţie pe care o desfăşoară aceştia.

7. În ceea ce priveşte motivul de apel potrivit căruia instanţa de fond ar fi reţinut în mod greşit că aleea de acces disputată ar fi singura cale de acces la imobilul proprietatea reclamantei, acesta este nefondat.

Aşa cum a arătat anterior, în realitate imobilele din incinta fostei S SA au o singură cale de acces cu două ieşiri în drumul public (str. C), din care în prezent numai una este funcţională, cealaltă fiind blocată de către C SRL S.

Aşa-zisa cale de acces la care fac trimitere apelanţii, intitulată generic Aleea 3 de către expert, dintre punctele 49-118-121-124-125-127-128-134-143-142-141-140-139-137-138-133-129-130-103-102-104-105-106-115-116-54-52-53-50-51-47-46-43-44-49, reprezintă în realitate cealaltă ieşire la drumul public (str.

C).

Blocarea accesului pe drumul proprietatea comună a tuturor societăţilor comerciale a îngreunat în mod considerabil traficul.

Este de remarcat faptul că apelanţii recunosc că activitatea noastră presupune maşini şi echipamente industriale grele, transportul cu TIR-uri, camioane, basculante, care nu au efectiv loc de manevră.

În condiţiile în care se recunoaşte proprietatea comună indiviză asupra căii de acces, aceasta nu poate modifica printr-o convenţie cu D A SRL S destinaţia bunului, îngrădind astfel dreptul celorlalţi proprietari de a se folosi de bunul proprietate comună.

8.

Este lipsită de relevanţă şi nedovedită susţinerea apelantei privind limitarea substanţială a posibilităţii acesteia de a-şi desfăşura activitatea comercială, fiind alegerea acesteia să funcţioneze ca şi restaurant, salon de evenimente, într-o locaţie industrială.

9.

În ceea ce priveşte motivul de apel potrivit căruia instanţa de fond ar fi încălcat dispoziţiile art. 397 din Codul civil, obligând societatea să ridice construcţiile în loc de anexele edificate pe calea de acces aşa cum a solicitat prin acţiune, acesta este nefondat.

Menţiunea că a fost obligată pârâta C SRL să ridice porţile metalice şi celelalte construcţii edificate pe aleea de acces din dispozitivul hotărârii judecătoreşti nu are semnificaţia faptului că instanţa a dat mai mult decât a cerut reclamanta atunci când a solicitat obligarea pârâtei să ridice porţile metalice amplasate pe alee, precum şi anexele edificate pe aceasta.

Pe de altă parte,potrivit art.445 din CPC, îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442-444.

Aspectul semnalat de către apelantă nu poate constitui deci o critică a hotărârii pronunţate de către instanţa de fond.

Susţinerea apelantei potrivit căreia ar fi edificat construcţiile în baza unor autorizaţii de construire şi respectând normele legale, sunt în mod vădit nefondate, câtă vreme aceasta a edificat anexe/clădiri pe suprafaţa de teren aflată în coproprietatea comună forţată a părţilor.

Aprecierea apelantei în sensul că instanţa de fond ar fi trebuit să indice locul amplasării construcţiilor este în mod vădit nefondată, odată ce instanţa a dispus obligarea pârâtei C SRL să ridice porţile metalice şi celelalte construcţii edificate pe aleea de acces fiind clar că au fost avute în vedere toate clădirile edificate de aceasta pe aleea de acces.

10. În ceea ce priveşte motivul de apel privind presupusa contradicţie a soluţiei pronunţate, acesta este nefondat.

Contrar susţinerilor apelanţilor, instanţa de fond nu a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012 la BNP S I, cu motivarea că ar fi constatat legalitatea acestuia în sensul unui act de conservare a bunului aflat în coproprietate.

Din considerentele sentinţei apelate, rezultă că instanţa de fond a avut în vedere faptul că acest contract prin care părţile stabilesc obligaţii reciproce cu privire la folosinţa unei căi de acces produce efecte doar între părţile semnatare, dar şi faptul că din cuprinsul acestui contract nu rezultă că folosinţa căii de acces este exclusivă sau că părţile semnatare dobândesc drepturi de proprietate sau coproprietatea asupra acestei căi de acces, opozabile terţilor.

In consecinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă inopozabilitatea convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.X/15.10.2012 la BNP S I fată de reclamanta A M SRL, aspect care nu contrazice, ci chiar validează petitul privind obligarea pârâtei C SRL să ridice porţile metalice şi celelalte construcţii edificate pe aleea de acces la terenul reclamantei.

11.

Susţinerea apelantei potrivit căreia convenţia de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012 la BNP S I ar constitui un act de conservare a bunului aflat în coproprietate este în mod vădit nefondată.

Pe de o parte, apreciază că natura dreptului de coproprietate asupra bunului este una forţată şi nu obişnuită fiind aplicabile dispoziţiile art. 646 din Codul civil.

În acest sens, dispoziţiile art. 650 alin.2 din Codul civil arată în ce condiţii se poate atribui folosinţa exclusivă a bunului proprietate comună, respectiv cu o majoritate de două treimi din numărul coproprietarilor şi al cotelor-părţi.Or,convenţia de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012 la BNP S I nu îndeplineşte aceste condiţii.

Pe de altă parte, chiar admiţând, prin absurd, teza invocată de pârâtă, privind coproprietatea obişnuită asupra căii de acces, convenţia de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012 la BNP S I nu are natura unui act de conservare, fiind în realitate un act de dispoziţie sau cel puţin un act de administrare a bunului comun.

Partajarea gratuită a folosinţei bunului comun nu poate reprezenta un act de conservare a acestuia. Dimpotrivă dispoziţiile art. 641 alin. 4 din Codul civil, arată că orice oct juridic cu titlu gratuit va fi considerat act de dispoziţie.

Mai mult, potrivit art. 641, alin. 2 din Codul civil, actele de administrare care limitează în mod substanţial posibilitatea unui coproprietar de a folosi bunul comun în raport cu cota sa parte......nu vor putea fi efectuate decât cu acordul acestuia, iar potrivit art. 641 alin. 4 din Codul civil, orice acte juridice de dispoziţie cu privire la bunul comun, actele de folosinţă cu titlu gratuit, cesiunile de venituri imobiliare şi locaţiunile încheiate pe termen mai mare de 3 ani, precum şi actele care urmăresc exclusiv înfrumuseţarea bunului nu se pot încheia decât cu acordul tuturor coproprietarilor.

12.

În ceea ce priveşte critica apelantei potrivit căreia instanţa de fond ar fi reţinut o stare de fapt eronată şi ar fi interpretat greşit starea de fapt, atunci când s-ar fi apreciat că societatea nu ar mai avea alte căi de acces, aceasta este nefondată, pentru motivele expuse în precedent.

13. În ceea ce priveşte criticile privind contestarea raportului de expertiză şi a răspunsului la obiecţiuni, apreciază că astfel de critici sunt inadmisibile în cadrul apelului formulat în cauză.

Astfel, obiectul cererii de apel este reprezentat de hotărârea pronunţată în prima instanţă şi nicidecum de raportul de expertiză sau răspunsul la obiecţiuni, motiv pentru care apreciem că nu pot fi reiterate în cadrul cererii de apel obiecţiunile formulate de pârâţi împotriva raportului de expertiză, care au fost cenzurate de către instanţa de fond.

Cu referire la susţinerile apelanţilor, apreciază că în mod corect expertul a identificat o singură cale de acces la imobilul proprietatea reclamantei cu două ieşiri în drumul public (str.

C), din care în prezent numai una este funcţională, cealaltă fiind blocată de către C SRL S.

Susţinerea apelanţilor potrivit căreia pe alee nu circula niciun autovehicul, ea fiind folosită pentru accesul invitaţiilor la evenimentele organizate de C, reprezintă o recunoaştere în plus a îngrădirii accesului celorlalţi coproprietari.

Esenţial este faptul că accesul la toate imobilele din incinta S SA a fost proiectat şi realizat cu două ieşiri în drumul public, până în momentul în care unul dintre proprietari a decis în mod nelegal şi abuziv că una dintre aceste ieşiri ar fi în folosinţa sa exclusivă.

În ceea ce priveşte expertiza extrajudiciară la care face trimitere apelanta, aceasta nu i-a fost comunicată şi nu îi este opozabilă, intimata neavând posibilitatea să propună obiective sau să o conteste.

De altfel, expertul tehnic care a întocmit raportul extrajudiciar nu are calitatea de expert judiciar, nefiind înscris pe listele Ministerului Justiţiei.

Presupusele constatări la care fac trimitere apelantele privind afectarea Centrului de evenimente sau a personalului care îl deserveşte, chiar dacă ar fi reale, nu sunt imputabile celorlalţi proprietari.

Pe de o parte, în prezent în imediata vecinătate a C SRL S este şantierul sălii polivalente, care implică de asemenea, transportul cu maşini de mare tonaj, fără a se observa vreo diferenţă în situaţia sa economică din datele pe care le prezintă.

Pe de altă parte, C SRL S îşi invocă propria culpă pentru că a ales să desfăşoare activităţi de restaurant, salon evenimente, într-o zonă industrială, în imediata vecinătate a unor fabrici, având cunoştinţă de la momentul demarării investiţiei, despre existenţa acestei alei de acces, a ieşirii în drumul public aflată în imediata vecinătate a locaţiei sale.

Un singur proprietar sau interesul acestuia, nu poate justifica schimbarea destinaţiei bunului aflat în coproprietate forţată, respectiv folosinţa exclusivă a acestuia decât cu majoritatea prevăzută de lege. Or, aceasta nu există în cauză.

În ceea ce priveşte presupusa defecţiune a unui autovehicul pe aleea care ar împiedica accesul maşinilor de pompieri, intimata arată că tocmai aceasta presupusă situaţie este motivul pentru care calea de acces la toate imobilele din incinta trebuie să revină la forma iniţială, cu cele două ieşiri la drumul public.

14.

În ceea ce priveşte argumentele privind limitarea substanţială a posibilităţii societăţii de a-şi desfăşura activitatea, acestea sunt nedovedite şi lipsite de relevanţă faţă de dreptul de proprietate comună forţată asupra căii de acces şi de amplasarea C SRL S în incinta unei zone industriale, precum şi pentru toate argumentele expuse în precedent.

În drept, îşi întemeiază întâmpinarea pe dispoziţiile art. 205 din CPC.

În dovedirea întâmpinării, înţelege să se folosească de proba cu înscrisuri, precum şi orice altă probă ar rezulta din dezbateri.

Faţă de cele menţionate, intimata solicită să se respingă apelurile, ca nefondate; să fie obligaţi apelanţii la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 08.03.2022, reclamanta A M SRL a formulat APEL INCIDENT împotriva Sentinţei civile nr.

X/20.10.2021 pronunţată de Judecătoria S în Dosarul nr.

X/311/2017, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu C SRL S, D L şi D A SRL să se dispună următoarele:

a) admiterea apelul incident;

b) schimbaţi în parte Sentinţa civilă nr. X/20.10.2021 pronunţată în Dosarul nr. X/311/2017;

c) constatarea nulităţii absolute parţiale a convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr. X/15.10.2012 la BNP S I, în ceea ce priveşte folosinţa căii de acces comune;

d) menţinerea restului dispoziţiilor hotărârii atacate;

e) obligarea apelanţii-intimaţi la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt,

A. Chestiuni prealabile privind starea de fapt

La data de 08.12.2009, între A SRL, pe de o parte, în calitate de vânzătoare şi A M SRL, pe de altă parte, în calitate de cumpărătoare, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

X/08.12.2009 la BNP M C având ca obiect imobil compus din teren în suprafaţă de 453 mp, identificat cu număr cadastral X/13 şi construcţie hală atelier mecanic, împreună cu suprafaţa de 153 mp în indiviziune din calea de acces, situat în intravilanul municipiului S.

De asemenea, la data de 06.11.2013, între G T I SRL, pe de o parte, în calitate de vânzătoare şi A M SRL, pe de altă parte, în calitate de cumpărătoare, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

X/06.11.2013 la BNPA R R şi N O L, având ca obiect: a) imobil compus din teren în suprafaţă de 75 mp, situat în S, identificat cu număr cadastral X/4/2/3, înscris în CF nr.

X şi construcţia filatură cardată, nr cadastral X/4/2/3-C1 precum şi cota indiviză din terenul folosinţă comună ce cuprinde drumuri şi reţele exterioare şi b) imobil compus din teren în suprafaţă de 739 mp, situat în S, identificat cu număr cadastral X/4/2/1, înscris în CF nr.

X şi construcţia filatură cardată, nr cadastral X/4/2/1-C1 precum şi cota indiviză din terenul folosinţă comună ce cuprinde drumuri şi reţele exterioare.

Potrivit Certificatelor de nomenclatură stradală nr.

X/21.11.2013, nr.

X/20.11.2013 şi nr.X/20.11.2013, imobilele dobândite de A M SRL conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

X/08.12.2009 la BNP M C şi contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

X/06.11.2013 la BNPA R R şi N O L figurează înregistrate pe str.

C, nr. 31E, X şi X.

Pârâta C SRL S a achiziţionat şi ea imobile de la fosta S SA, aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. X/04.07.2001.

De asemenea, pârâta D A SRL S a achiziţionat şi ea imobile de la fosta S SA.

Din înscrisurile la care a făcut trimitere rezultă că aleile de acces - drumurile şi reţele exterioare sunt în proprietatea indiviză forţată a A M SRL şi a celorlalte persoane care au dobândit imobile de la fosta S SA.

Pârâta C SRL S a blocat calea de acces, prin edificarea unor porţi şi a construit pe o parte din alee anexe, încălcând astfel destinaţia bunului comun şi interzicând exercitarea folosinţei de către ceilalţi proprietari.

B. Dosarul nr. X/311/2017 al Judecătoriei S

Prin cererea de chemare în judecată formulată şi înregistrată sub nr.

X/311/2017, reclamanta a solicitat instanţei de judecată, în contradictoriu cu pârâţii C SRL S, D L şi D A SRL S, să se constate nulitatea absolută parţială a convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.X/15.10.2012 la BNP S I, în ceea ce priveşte folosinţa căii de acces comune, să oblige pârâtele să lase liberă aleea de acces, proprietate comună forţată, către terenul proprietatea noastră din S, să oblige pârâta C SRL S să ridice porţile metalice amplasate pe alee, precum şi anexele edificate pe aceasta.

În cauză, C SRL S, D L au formulat întâmpinare, iar D A SRL S a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională.

Prin întâmpinările formulate, C SRL S şi D L au invocat excepţia lipsei de interes A M SRL, excepţia lipsei calităţii procesuale active a A M SRL, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, precum şi excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale formulate de D A SRL S.

Prin încheierea de şedinţă din data de 21.02.2018 pronunţată de Judecătoria S în Dosarul nr.

X/311/2017, instanţa de judecată a admis excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale formulate de D A SRL S şi a respins excepţiile lipsei de interes a A M SRL, lipsei calităţii procesuale active a A M SRL, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C SRL S şi D L.

În cauză, prin încheierea de şedinţă din data de 18.10.2018, pronunţată de Judecătoria S în Dosarul nr.

X/311/2017, instanţa de judecată a admis proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză tehnică, a respins proba cu interogatoriul părţilor şi a prorogat discutarea utilităţii unei cercetări la faţa locului şi a administrării probei testimoniale, după depunerea la dosar a raportului de expertiză.

La dosarul cauzei a fost depus raportul de expertiză de către expertul desemnat de instanţa de judecată, M I.

Prin încheierea de şedinţă din data de 10.02.2021, instanţa de judecată a admis în parte obiecţiunile formulate de părţi împotriva raportului de expertiză, fiind depus la dosarul cauzei la data de 22.09.2021 răspunsul la obiecţiuni de către domnul expert.

Prin Sentinţa civilă nr.

X/20.10.2021 pronunţată în Dosarul nr.

X/311/2017, instanţa de judecată a respins cererea privind nulitatea absolută parţială a convenţiei autentificate sub nr.1053/15 octombrie 2012, a obligat pârâta C SRL să ridice porţile metalice şi celelalte construcţii edificate pe aleea de acces la terenul reclamantei, situat în S, identificată ca fiind Aleea 1 asfaltată în anexa la raportul de expertiză întocmit de expert M M, care reduc lăţimea căii de acces, a obligat paratele să lase liberă calea de acces la terenul proprietatea reclamantei, situat în S.

C. Apelanta apreciază că Sentinţa civilă nr. X/20.10.2021 pronunţată în Dosarul nr. X/311/2017 este în parte nelegală, pentru următoarele motive:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond este dată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 1235-1237 din Codul civil, coroborat cu art. 646 şi art. 647 din Codul civil.

Potrivit art. 1235 din Codul civil, cauza este motivul care determina fiecare parte să încheie contractul, iar potrivit art. 1236, alin. 2 din Codul civil, cauza este ilicită când este contrară legii şi ordinii publice.

Potrivit art. 1237 din Codul civil, cauza este ilicită şi atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative.

Prin încheierea convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012 la BNP S I, încheiată între C SRL S, D A SRL S şi F SRL, pârâtele au hotărât modul în care se va folosi un bun proprietate comună forţată cu excluderea celorlalţi coproprietari şi în dauna dreptului acestora de proprietate.

În acest sens, cauza actului juridic (de folosire exclusivă a unui bun proprietate comună) este ilicită fiind încălcate dispoziţiile art. 647 alin. 1 din Codul civil.

Convenţia de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.X/15.10.2012 la BNP S I, încheiată între C SRL S, D A SRL S şi F SRL este evident încheiată în scopul de a eluda dispoziţiile art. 647 din Codul civil, respectiv dreptul de proprietate comună forţată al celorlalţi proprietari.

Mai mult decât atât, cele două pârâte nu aveau calitatea de unic proprietar pentru a hotărî cum se va realiza accesul pe terenul proprietate comună forţată.

Or, deşi instanţa de fond a reţinut corect aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 646 şi art. 647 din Codul civil, respectiv faptul că părţile se află într-o proprietate comună forţată cu privire la calea de acces, a respins solicitarea apelantei privind constatarea nulităţii absolute a convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012 la BNP S I, încheiată între C SRL S, D A SRL S şi F SRL, cu motivarea că această convenţie nu i-ar fi opozabilă.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond este dată cu încălcarea art. 1281 din Codul civil, potrivit căruia contractul este opozabil terţilor, care nu pot aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor născute din contract.

Apelanta apreciază că în condiţiile în care pârâtele invocă împotriva reclamantei şi a celorlalţi coproprietari de imobile convenţia de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012 la BNP S I, încheiată între C SRL S, D A SRL S şi F SRL se impune constatarea nulităţii absolute a acestui act juridic, pentru motivele expuse în precedent.

Cu referire la faptul că din convenţia de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012 la BNP S I, încheiată între C SRL S, D A SRL S şi F SRL nu ar rezulta că folosinţa căii de acces este exclusivă, precizăm că o dovadă în acest sens o constituie chiar faptul că pârâta C SRL S a blocat calea de acces, prin edificarea unor porţi şi a construit pe o parte din alee anexe, încălcând astfel destinaţia bunului comun şi interzicând exercitarea folosinţei de către ceilalţi proprietari.

În drept, îşi întemeiază apelul incident pe dispoziţiile art. 472 din CPC.

În dovedirea apelului incident, înţelege să se folosească de proba cu înscrisuri şi orice alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.

Faţă de cele menţionate, solicită următoarele:

a) să se admită apelul incident;

b) să se schimbe în parte Sentinţa civilă nr. X/20.10.2021 pronunţată în Dosarul nr. X/311/2017;

c) să se constate nulitatea absolută parţială a convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr. X/15.10.2012 la BNP S I, în ceea ce priveşte folosinţa căii de acces comune;

d) să se menţină restul dispoziţiilor hotărârii atacate;

e) să fie obligaţi apelanţii-intimaţi la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 25 martie 2022, apelanta pârâtă C S.R.L. (denumită în continuare prescurtat „Societatea" sau „Intimată") a formulat întâmpinare la apelul incident formulat de A M S.R.L. împotriva hotărârii civile nr.

X/2021 din data de 20.10.2021 pronunţată de Judecătoria S, prin intermediul căreia solicită instanţei de judecată să dispună:

(a) respingerea apelului incident ca neîntemeiat şi menţinerea în parte a hotărârii nr X/2021 din data de 20.10.2021 pronunţată de Judecătoria S, sub aspectul respingerii cererii privind nulitatea absolută parţială a convenţiei autentificate sub nr.

X de către BNP I S;

(b) obligarea Apelantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond cât şi cheltuielilor de judecată pe care le vom efectua cu soluţionarea prezentului litigiu în temeiul art. 453 Cod procedură civilă.

În data de 08 decembrie 2009 Intimata a cumpărat de la A SRL un imobil cu o suprafaţă de 453,47 mp pătraţi constând într-o hală situată în Prelungirea C nr. 2-4.

De asemenea, în data de 06 noiembrie 2013 Intimata a cumpărat de la G T I două imobile situate în S, compuse din suprafeţele de 75 mp teren intravilan curţi-construcţii suprafaţă construită 75 mp, respectiv 739 mp teren intravilan curţi-construcţii suprafaţă construită 739 mp.

Deşi imobilele amintite mai sus au fost achiziţionate cu 8 respectiv 4 ani în urmă, totuşi, în toată această perioadă Intimata nu a formulat nicio sesizare cu privire la vreo eventuală imposibilitate de a-şi desfăşura activitatea din cauza căii de acces aparţinând Societăţii.

Lipsa sesizărilor apare ca o consecinţă a faptului că Intimata nu are o legătură directă la respectiva cale de acces, singurele posibile beneficiare ale acesteia fiind Societatea si D A S.R.L.

acces de care se poate folosi, inclusiv o cale de acces direct în str. C, motiv pentru care o hotărâre în acest sens nefiindu-i favorabilă şi fiind lipsită, de plano, de interes.

Precizează apelanta încă de la început că Intimata nu are calitatea de vecin a Societăţii şi are cel puţin patru alte căi de acces pe care le foloseşte în mod frecvent.

La data de 15 octombrie 2012 între societăţile C S.R.L şi D A S.R.L a fost încheiată convenţia de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X de către BNP I S („Convenţia"), prin care părţile, de comun acord, au stabilit modalitatea de utilizare a căii de acces.

Astfel, Societatea urma să folosească aleea de acces pe o distanţă de 120 metri liniari de la strada C către D A S.R.L, iar aceasta din urmă putea utiliza restul acestei căi de acces în lungime totală de 309,14 metri liniari (n.n o suprafaţă aproape triplă faţă de cea a Societăţii).

Ulterior încheierii Convenţiei între Societatea şi pârâta D A S.R.L., deşi îşi manifestase în mod valid consimţământul în faţa unui notar public cu privire la utilizarea căii de acces, a existat o corespondenţă comercială prin care pârâta D A S.R.L., în mod repetat şi cu rea credinţă, solicită accesul pe suprafaţa din calea de acces care a revenit Societăţii conform Convenţiei.

Intimata A M S.R.L. şi pârâta D A S R.L. au ca asociaţi cetăţeni de naţionalitate turcă, fiind de notorietatea în oraşul S prietenia dintre dl.

T B N (i.e.

A R) şi domnii Y U S şi K S (i.e.

D).

Precizăm aceste aspecte întrucât între cei 3 a existat o înţelegere frauduloasă pentru a porni cu rea-credinţă acţiunea civilă, acţiune care nu profită Apelantei, ci profită pârâtei D A S.R.L.

Totodată, din analizarea acţiunii rezultă că Apelanta nu are nicio pretenţie împotriva D A, ci doar împotriva Societăţii, aspecte ce întăresc aspectele anterior menţionate cu privire la reaua-credinţă ce a stat la baza înţelegerii frauduloase ce a generat prezenta acţiune.

Astfel, pârâta D A nu putea porni acţiunea direct întrucât Societatea i-ar fi opus convenţia, motiv pentru care, în mod fraudulos şi cu rea-credinţă, a agreat cu Apelanta să pornească ea acţiunea, scopul final fiind ca D A să beneficieze de accesul pe suprafaţa din calea de acces cu privire la care a renunţat prin Convenţie, Reaua-credinţă rezultă din faptul că Apelanta nu este vecina Societăţii, are cel puţin alte patru (4) căi de acces de care se poate folosi, inclusiv o cale de acces direct în str.

C, motiv pentru care o hotărâre în acest sens nefiindu-i favorabilă şi fiind lipsită, de plano, de interes.

Cu alte cuvinte, deşi are alte patru (4) căi de acces şi nu are calitatea de vecin al Societăţii, Apelanta doreşte o cale de acces sărind efectiv peste alte două (2) proprietăţi, pentru a ajunge la calea noastră de acces, situaţie faptică ce apare ca ilogică şi nejustificată în condiţiile unei acţiuni pornite cu bună-credinţă.

Pentru toate aceste considerente, la data de 08.02.2017 a fost înregistrată cererea de chemare în judecată prin care A M SRL a solicitat, în contradictoriu cu Societatea şi D A S.R.L, printre altele, nulitatea absolută parţială a Convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor.

La data de 20.10.2021 instanţa a respins cererea privind nulitatea absolută parţială a convenţiei autentificate sub nr. X de către BNP I S.

În esenţă, pentru a pronunţa sentinţa apelată instanţa de fond a reţinut următoarele:

Convenţia de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr. X de către BNP I S este o convenţie valabilă, nefiind lovită de nulitate absolută;

Notă: Calificarea convenţiei încheiate între Societate şi D A S.R.L ca fiind un act de conservare a bunului aflat în coproprietate face ca acestei convenţii să i se poată aplica, dacă este cazul, regimul juridic specific nulităţii relative care prevede că nulitatea relativă poate fi invocată numai de persoana ocrotită prin norma juridică încălcată în momentul încheierii actului juridic, deci de cel al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic, nicidecum cel al nulităţii absolute invocat de Apelantă;

Convenţia nu contravine dispoziţiilor imperative ale legii întrucât se stabilesc obligaţii reciproce cu privire la folosinţa unei căi de acces;

Notă: Scopul încheierii acestei convenţii a fost de a se evita eventualele prejudicii reciproce ce s-ar fi putut aduce celor două societăţi, cu atât mai mult cu cât cele două părţi ale convenţiei îşi puteau desfăşura activitatea fără probleme, beneficiind de căi de acces;

Convenţia produce efecte doar între părţile semnatare;

Notă: Prin încheierea convenţiei între Societate şi D A S.R.L nu a fost încălcată nicio prevedere legală, neexistând nicio dispoziţie prin care să se interzică posibilitatea încheierii unor asemenea convenţii şi nu este afectată în vreun fel ordinea publică;

Aşadar, instanţa de fond a interpretat în mod corect prevederile legale sub aspectul legalităţii şi temeiniciei încheierii convenţiei.

Apărări de fond

În temeiul art. 31 coroborat cu art. 205 Cod procedură civilă înţelege să formuleze următoarele apărări de fond:

Validitatea convenţiei încheiate între Societate şi D A S.R.L

Convenţia încheiată de Societate şi D A este o convenţie valabilă făcută în vederea conservării bunului aflat în coproprietate şi având putere de lege între părţile contractante

Scopul încheierii acestei convenţii a fost de a se evita eventualele prejudicii reciproce ce s-ar fi putut aduce celor două societăţi, cu atât mai mult cu cat cele două părţi ale convenţiei îşi puteau desfăşura activitatea fără probleme, beneficiind de căi de acces.

Astfel, prin trecerea utilajelor grele pe lângă Societate s-ar fi produs o perturbare a activităţii acesteia şi, în acelaşi timp, la anumite evenimente traficul maşinilor care au legătură cu D A ar fi fost perturbat de prezenţa persoanelor care ar participa la evenimente.

Acea convenţie a fost încheiată în 15 octombrie 2012.

Or de la acel moment cele două părţi şi-au amenajat căile de acces în funcţie de necesităţi.

Totodată în tot acest timp nu a existat nicio sesizare din partea Apelantei cu privire la imposibilitatea de a-si desfăşura activitatea.

Apelanta a invocat dispoziţiile art. 1237 Cod Civil care dispun: „Cauza este ilicită şi atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative”.

Dispoziţiile invocate de Apelantă nu îşi găsesc aplicarea în cauza de faţă deoarece articolul 1237 din Codul civil se referă exclusiv la încălcarea unor dispoziţii legale şi nu la eventuala încălcare a unor norme care protejează interese individuale.

În acest sens apelanta precizează că prevederile legale privitoare la coproprietatea forţată nu sunt aplicabile speţei de faţă.

Una din trăsăturile esenţiale ale stării de coproprietate forţată se referă la imposibilitatea coproprietarilor de a ieşi din indiviziune, situaţie inexistentă în cauza de faţă în condiţiile în care existând căi de acces pentru fiecare din societăţile aflate în acea zonă, există şi posibilitatea încetării stării de coproprietate.

In aceste condiţii se află în prezenţa stării de coproprietate obişnuită prevăzută la art. 634 şi urm, din Codul civil, situaţie în care convenţia încheiată între Societate şi D A S.R.L are caracterul unui act de conservare a bunului comun, act ce poate fi încheiat fără acordul celorlalţi coproprietari în conformitate cu dispoziţiile art. 640 Cod civil: „fiecare coproprietar poate să facă acte de conservare cu privire la bunul comun fără acordul celorlalţi coproprietari.”

Calificarea convenţiei încheiate între Societate şi D A S.R.L ca fiind un act de conservare a bunului aflat în coproprietate face ca acestei convenţii să i se poată aplica, dacă este cazul, regimul juridic specific nulităţii relative care prevede că nulitatea relativă poate fi invocată numai de persoana ocrotită prin norma juridică încălcată în momentul încheierii actului juridic, deci de cel al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic, nicidecum cel al nulităţii absolute invocat de Apelantă.

De asemenea, chiar dacă Apelanta susţine faptul că acea convenţie ar avea o cauză ilicită, aceste susţineri nu pot fi acceptate din moment ce legea prevede expres posibilitatea coproprietarilor să încheie acte de conservare cu privire la bunul comun (Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).

Potrivit art. 1235 Cod civil: „Cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul”.

Convenţia încheiată între Societate şi D A S.R.L a avut ca scop principal conservarea bunului comun precum şi păstrarea unor relaţii de bună vecinătate între cele două societăţi.

Amenajarea acelei alei în funcţie de nevoile fiecărei societăţi în parte era absolut necesară din moment ce societăţile au obiecte de activitate diferite ce implică o serie de nevoi diferite.

De asemenea, potrivit art. 1236 Cod civil: „Cauza este ilicită când este contrară legii şi ordinii publice”.

După cum se poate observa, prin încheierea convenţiei între Societate şi D A SRL nu a fost încălcată nicio prevedere legală, neexistând nicio dispoziţie prin care să se interzică posibilitatea încheierii unor asemenea convenţii şi nu este afectată în vreun fel ordinea publică.

Din contră, încheierea acelei convenţii da posibilitatea celor două societăţi semnatare să-şi desfăşoare în bune condiţii activitatea.

În situaţia în care legiuitorul ar fi dorit sancţionarea unor acte încheiate nelegal, atunci ar fi existat o dispoziţie expresă în acest sens prin care să se prevină încheierea unor convenţii care contravin legii (n n. a se vedea în acest sens prevederile uzuale în care legiuitorul precizează în mod expres fie că orice clauze contrare sunt considerate nescrise, fie că sunt lovite de nulitate absolută).

Mai mult decât atât nu înţelege din cererea Apelantei care este cauza ilicită a unei convenţii încheiate în faţa unui notar public între doi profesionişti şi care este prejudiciul produs Apelantei prin încheierea acestei convenţii, în condiţiile în care aceasta mai beneficiază de patru (4) căi de acces.

Chiar dacă Apelanta susţine faptul că acea convenţie ar avea o cauză ilicită aceste susţineri nu pot fi acceptate din moment ce legea prevede expres posibilitatea coproprietarilor să încheie acte de conservare cu privire la bunul comun (Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).

Prin urmare, atât timp cât prin convenţie nu s-a urmărit limitarea în vreun fel a dreptului de proprietate al Apelantei, iar legea nu interzice încheierea unei asemenea convenţii, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1237 Cod civil invocate către Apelantă.

Pentru toate aceste considerente opinează că nu se află în prezenţa unei coproprietăţi forţate, motiv pentru care prevederile art. 646 şi urm.

Cod civil nu sunt aplicabile, urmând ca orice pretenţii bazate pe aceste prevederi legale să fie respinse ca neîntemeiate.

A M SRL şi C SRL nu se află în starea de coproprietate forţată

Pentru clarificarea deplină a situaţiei de fapt referitoare la presupusa stare de coproprietate forţată cu privire la aleea de acces disputată, apreciem că trebuie efectuată şi o incursiune în istoria S SA care a fost proprietara tuturor clădirilor de pe acea platformă industrială ce aparţin părţilor din prezenta cauză.

S SA a fost înfiinţată în anul 1972 fiind denumită iniţial întreprinderea "T" S.

Obiectul său de activitate era producerea firelor din bumbac şi tip bumbac, cu timpul întreprinderea mărindu-şi capacităţile de producţie şi, implicit, crescând şi numărul salariaţilor (232 în martie 1973). în anul 1990 se transformă în societate comercială, sub numele S S.A.

S, sub autoritatea Departamentului Industriei Textile şi Pielăriei, (sursa http //căutare-b arhivelenationale ro/cautare-b/detail aspx?

ID=271417 ).

În anul 2001 intră în insolvenţă, după care este lichidată judiciar, moment în care societatea C SRL a preluat o parte dintre bunurile acesteia.

Raportat la obiectul de activitate al S SA de până la momentul lichidării, bunurile constând în secţiile de producţie (i.e. o parte dintre aceste imobile aparţin părţilor din prezentul litigiu) erau organizate şi amplasate astfel încât să susţină un anumit flux tehnologic. în egală măsură şi reţeaua de acces la aceste secţii era poziţionată astfel încât să asigure o fluiditate în desfăşurarea activităţii având, astfel, caracterul unui bun accesoriu în raport de bunurile principale.

Prin lichidarea S SA a încetat şi logica organizatorică gândită iniţial dispărând secţiile de producţie (i.e. bunuri principale) şi încetând astfel şi raportul de subordonare bun principal - bun accesoriu.

Mai exact, aleile de acces ale S SA şi-au pierdut rolul şi eficienţa odată cu dispariţia obiectului de activitate al acestei societăţi.

În aceste condiţii, un regim de coproprietate forţată a unor imobile de pe vremea S SA nu poate fi avut în vedere la momentul actual deoarece respectivul regim juridic era impus de desfăşurarea în bune condiţii a fluxului tehnologic şi realizarea obiectului de activitate în condiţii de eficienţă.

Ori o asemenea situaţie nu se mai regăseşte în acest moment întrucât imobilele înstrăinate au proprietari cu un obiect de activitate diferit şi care este incompatibil cu acest regim de coproprietatea forţată.

În prezent nu mai există circuitele din perioada S SA care impuneau utilizarea acelei căi de acces, dovezi în acest sens stând faptul că municipalitatea a acceptat instalarea unei tăvi de gaze exact lângă aleea de acces disputată sau instituirea unui drum municipal exact lângă aleea disputată etc.

Achiziţionarea de imobile de la fosta S SA de către părţile din prezenta cauză nu impune existenţa unei proprietăţi forţate şi nu exonerează Intimata de obligaţia de a dovedi în concret existenţa regimului juridic de excepţie al coproprietăţii forţate.

Regimul coproprietăţii forţate nu apare din neant ci trebuie dovedit şi se impune doar în situaţii de excepţie când nu este asigurată folosinţa bunului principal şi este absolut necesară instituirea acestui regim.

Analizând cererea de chemare în judecată Intimata nu a dovedit necesitatea reţinerii unui regim de coproprietatea forţată pentru aleea de acces disputata mai ales în condiţiile în care Intimata are alte căi de acces.

Totodată, Intimata avea obligaţia de a demonstra perpetuarea acestui regim de la momentul încetării existenţei S SA şi până în prezent.

Mai exact, era necesară dovedirea existenţei aceloraşi condiţii şi în prezent pentru menţinerea unui regim de coproprietate forţată raportat la amplasamentul imobilelor înstrăinate şi obiectul de activitate al fiecărui cumpărător.

Iar prin imposibilitatea dovedirii celor de mai sus de către Intimata rezultă că sunt în prezenţa unei coproprietăţi obişnuite cu privire la acea cale de acces.

Mergând mai departe, una dintre trăsăturile esenţiale ale stării de coproprietate forţată se referă la imposibilitatea coproprietarilor de a ieşi din indiviziune din cauza unei stări specifice a bunului comun, bunul indiviz trebuind să fie afectat ca un accesoriu necesar folosinţei tuturor coproprietarilor.

În cazul de faţă, aleea de acces disputată nu poate fi considerată un bun accesoriu indispensabil folosinţei comune a coproprietarilor şi, prin urmare, ieşirea din indiviziune este posibilă, fiecare dintre coproprietari având propria cale de acces.

Dacă s-ar admite contrariul ar însemna ca Intimata sau cealaltă pârâtă să nu îşi fi putut desfăşura activitatea în ultimii ani, lucru care nu s-a întâmplat.

Prin urmare, se află în prezenţa stării de coproprietate obişnuită prevăzută de art. 634 Cod civil, situaţie în care convenţia încheiată între Societate şi D A SRL putea fi încheiată fără acordul celorlalţi proprietari.

În acest sens este şi practica juridică: „Pentru ca starea de indiviziune silită să aibă o durată indefinită, deci să poată înlătura acţiunea in împărţeală, trebuie ca bunul indiviz să fie afectat ca un accesoriu necesar folosinţei comune a tuturor coproprietarilor, cu alte cuvinte, să fíe o dependinţă sau un accesoriu al mai multor imobile şi să existe o stare de necesitate indispensabilă de a fi menţinut în indiviziune, necesitate care să rezulte din situaţia de fapt sau din natura specială a bunului, deci simpla utilitate a unui singur coindivizar sau chiar utilitatea comună a tuturor coindivizarilor nu este îndestulătoare pentru a crea în perpetuitate această indiviziune forţată [Cas.

I, dec. nr. 64/1947, fn JN nr. 1/1948, p. 25, citată fn Noul cod cMI adnotat cu doctrină şi jurisprudente, Viorel Terzea, 2011, Ed.

Universul Juridic]”.

De asemenea, şi doctrina este în aceeaşi direcţie: „acest drept are ca obiect bunuri care prin natura şi destinaţia lor pot fi folosite de mai mulţi proprietari şi care sunt accesorii pe lângă alte bunuri considerate principale [..Ţ (Flaviu A.

Baias, E.

Chelaru, R.

Constant/novici, I.

Macovei- Noul Cod civil, comentariu pe articole, Ed.

C.H.

Beck, Bucureşti, 2012, p. 707).

Având în vedere descrise anterior temeiul de drept invocat de Intimată este inaplicabil în prezenta cauză motiv pentru care se impune respingerea apelului sub aspectul respingerii cererii privind nulitatea absolută parţială a convenţiei autentificate sub nr.

X de către BNP I S.

Abuzul de drept

Prin apelul incident formulat, apelanta A M SRL dovedeşte, din nou, că acţionează ca un prepus al pârâtei D A SRL.

Altfel nu înţelege motivul pentru care deşi acţiunea i-a fost admisă în parte (n.n. a arătat pe larg în apelul formulat de C de ce hotărârea instanţei este netemeinică) Apelanta mai încearcă şi anularea unei convenţii care practic nu aduce niciun fel de atingere intereselor sale.

Mai mult, această solicitare de anulare a convenţiei s-a produs printr-o procedură specială în cadrul unui apel deja formulat.

Prin urmare, dacă nu exista apelul societăţii C SRL Apelanta era mulţumită cu soluţia instanţei de respingere a cererii sale privind anularea convenţiei, împrejurare ce ridică mari semne de întrebare cu privire la demersul Apelantei.

Potrivit dispoziţiilor art. 15 din Cod Civil: „niciun drept nu poate fi exercitat in scopul de a vătăma sau păgubi pe altul oh într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe”.

Solicită instanţei să constate caracterul şicanatoriu şi abuziv al apelului incident formulat de Apelantă fiind evidentă înţelegerea frauduloasă între aceasta şi cealaltă pârâtă, D A S.R.L.

De altfel, chiar prin cererea introductivă din faţa primei instanţe Apelanta nu a indicat nicio pretenţie cu privire la D A S.R.L, deşi calea de acces pe care se solicită drept de trecere, ar fi instituită şi pe fondul pârâtei D A S.R.L, aducându-i implicit şi acesteia o serie de neajunsuri. însă, în niciun paragraf din cererea de chemare în judecată din faţa primei instanţe nu s-a făcut referire la cealaltă pârâtă şi asta în condiţiile în care Apelanta şi D A se află în raporturi clare de vecinătate.

Caracterul abuziv rezultă şi din faptul că deşi Apelanta deţine căi de acces pe care le-a folosit ani de-a rândul doreşte instituirea unei noi căi de acces care să stânjenească activitatea a două fonduri în condiţiile în care cunoaşte foarte bine obiectul de activitate al Societăţii.

În drept, îşi întemeiază prezenta cerere pe prevederile; (a) art. 466 şi urm. din Codul de Procedură Civilă, cu modificările şi completările ulterioare, (b) art. 634 şi urm. din Codul civil, precum şi pe (c) prevederile tuturor textelor legale şi statutare invocate în prezenta cerere.

Probe: în susţinerea prezentei cereri solicită proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei şi orice alte probe ce pot rezulta din dezbateri;

Pentru toate considerentele prezentate solicită instanţei de judecată: (a) respingerea apelului incident ca neîntemeiat şi menţinerea în parte a hotărârii nr.

X/2021 din data de 20.10.2021 pronunţată de Judecătoria S, sub aspectul respingerii cererii privind nulitatea absolută parţială a convenţiei autentificate sub nr.

X de către BNP I S; (b) Obligarea Intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond cât şi cheltuielilor de judecată pe care le va efectua cu soluţionarea prezentului litigiu în temeiul art. 453 Cod procedură civilă.

La data de 14.04.2022, apelanta pârâtă C S.R.L. (denumită în continuare prescurtat „Societatea" sau „Apelantă"), a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimata A M S.R.L., prin care solicită respingerea apărărilor invocate de intimată prin întâmpinare, pentru următoarele considerente:

În mod mincinos intimata pretinde că nu ar avea alte căi de acces

La pct. 1.2. din întâmpinare intimata susţine că „este complet nereal faptul că A R M SRL ar avea 4 căi de acces pe care le-ar folosi frecvent."

Susţinerile intimatei sunt neîntemeiate întrucât aceasta are cel puţin patru (4) alte căi de acces.

Dacă nu ar mai fi existat alte căi de acces atunci Intimata nu şi-ar mai fi putut desfăşura activitatea.

Ori în condiţiile în care Intimata îşi desfăşoară activitatea de peste 8 ani de zile şi nu a formulat nicio sesizare cu privire la vreo eventuală imposibilitate de a-şi desfăşura activitatea, este evident că utilizează fără probleme alte căi de acces.

Dovadă a acestui fapt stă şi înregistrarea video cu drona existentă la dosarul cauzei şi avută în vedere de prima instanţă în care se pot observa imobilele ce aparţin părţilor din litigiu precum şi diversele utilaje care intră şi ies din incintele Intimatei şi pârâtei D A SRL.

Mergând pe interpretarea intimatei care afirmă că nu ar mai exista alte căi de acces la imobilul A M SRL, atunci ne întrebăm cum a putut această societate să-şi desfăşoare activitatea până la acest moment.

Explicaţia pentru acest fapt este una singură şi anume, mai există alte căi de acces la imobilele A M SRL.

Una dintre aceste căi de acces este indicată chiar de către expert pe Anexa nr. 1 la raportul de expertiză.

Această cale de acces, intitulată generic de expert Aleea 3, cu o suprafaţă de 4160 m.p. este materializată pe Anexa nr. 1 între punctele:49-118-121-124-125-127-128-134-143-142-141-140-139-137-138-133-129-130-103-102-104-105-106-115-116-54-52-53-50-51 -47-46-43-44-49.

Nu în ultimul rând, învederează instanţei de apel că aleea de acces disputată nici nu-i poate folosi în vreun fel Intimatei în condiţiile în care drumul respectiv este foarte îngust (n.n. concluzie ce se poate trage chiar din raportul de expertiză), iar dacă totuşi, presupunând prin absurd, că totuşi camioanele de mare tonaj (TIR) ar putea tranzita acea cale de acces, acesta situaţie ce ar afecta grav atât activitatea Societăţii (organizarea de nunţi şi evenimente) cât şi structura de rezistenţă a clădirii acesteia, aspect ce rezultă din raportul de expertiză extrajudiciară referitoare la „Stabilirea posibilităţii circulaţiei autovehiculelor de transport marfa (tir-uri) pe aleea prelungirea C nr. 31 L + 31 N" întocmit de către Expert Tehnic ing.

C F.

Pentru aceste considerente solicită admiterea apelului, anularea sentinţei şi respingerea cererii de chemare In judecată ca neîntemeiată.

INTIMATA RECUNOŞTE EXISTENŢA UNOR CĂI DE ACCES PE CARE LE UTILIZEAZĂ

La pct. 1.3. din întâmpinare Intimata susţine că „A M nu a invocat inexistenţa unei căi de acces" şi „singurul acces existent în prezent este greoi" situaţie contradictorie cu cea descrisă de Intimată la pct. 1.2. unde susţine că nu ar exista alte căi de acces.

Primul aspect pe care ţinem să îl evidenţiem este acela că intimata recunoaşte că are căi de acces la imobilele sale pe care le utilizează în mod frecvent.

Susţinerile Intimatei demonstrează următoarele:

1. Intimata nu are interes în formularea cererii motiv pentru care se impune admiterea excepţiei lipsei de interes invocată de C SRL;

In conformitate cu art. 32 din Codul de procedura civilă, una din condiţiile de exercitare a acţiunii civile este aceea ca autorul acţiunii să justifice un interes. Interesul reprezintă folosul practic urmărit de cel care iniţiază acţiunea civilă.

Potrivit art. 33 Cod procedură civilă: „Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. [.. J.

Cu privire la condiţia ca interesul să fie legitim, doctrina de specialitate a apreciat că „legitimitatea interesului presupune conformitatea sa cu ordinea de drept şi cu regulile de convieţuire socială.

De asemenea, mai este necesar ca dreptul subiectiv pe care se întemeiază să fie exercitat potrivit cu destinaţia sa economică sau socială [...]' (loan Leş, Noul Cod de procedură civilă, comentariu pe articole, Ed.

C.H.

Beck, Bucureşti 2013, p. 61).

În cauza de faţă au de-a face cu o lipsă evidentă a interesului formulării acţiunii de către Intimată având în vedere că prin cererea de chemare în judecată se solicită înfiinţarea unei căi de acces în condiţiile în care Intimata beneficiază deja alte căi de acces, pe care le şi utilizează de peste 4, respectiv 8 ani.

Raportat la cele învederate, apreciem că interesul Intimatei în formularea acţiunii nu este determinat.

Condiţia determinării interesului vizează stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de parte în concret în eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate, fiind echivalenţă cu cerinţa existenţei interesului însuşi.

Ori, în cauză, Intimata nu a dovedit care ar fi folosul practic pe care l-ar obţine prin instituirea căii de acces având în vedere că (i) toate societăţile din speţă au căi de acces proprii, (ii) terenurile şi construcţiile pe care îşi desfăşoară activitatea Intimata şi D A au fost cumpărate de la Societate şi (iii) este cunoscut faptul că activitatea Societăţii, care se ocupă de administrarea restaurantului C, ar fi iremediabil afectată după o perioadă de timp în care şi-a clădit o reputaţie şi a organizat mii de evenimente.

Pentru toate aceste considerente solicită instanţei să admită excepţia lipsei de interes a Intimatei in intentarea acestei acţiuni şi să dispună respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de interes.

2.

Expertul M I a susţinut în mod mincinos că nu ar exista alte căi de acces la imobilele părţilor motiv pentru care se impune fie suspendarea cauzei până la soluţionare cauzei penale nr.

X/P/2021, fie efectuarea unei noi expertize care să stabilească situaţia de fapt reală.

La punctul 3 din răspunsul la obiecţiuni expertul a afirmat că „alte căi de acces către imobilele ce aparţin părţilor nu mai există".

Reiterează instanţei că dacă nu ar mai fi existat alte căi de acces atunci părţile nu şi-ar mai fi putut desfăşura activitatea.

Ori în condiţiile în care atât Intimata cât şi cealaltă pârâtă îşi desfăşoară activitatea de peste 8 ani de zile, este evident că utilizează fără probleme alte căi de acces.

Iar aceste aspecte sunt recunoscute expres chiar de către Intimată in cererea formulată.

Dovadă a celor descrise stă şi înregistrarea video cu drona existentă la dosarul cauzei în care se pot observa imobilele ce aparţin părţilor din litigiu precum şi diversele utilaje care intră şi ies din incintele Reclamantei şi pârâtei.

Mergând pe interpretarea expertului care afirmă că nu ar mai exista alte căi de acces la imobilul A M SRL, atunci ne întrebăm cum a putut această societate înfiinţată în 2007 să-şi desfăşoare activitatea până la acest moment.

Explicaţia pentru acest fapt este una singură şi anume, mai există alte căi de acces la imobilele A M S.R.L. iar expertul, în mod intenţionat şi părtinitor, nu a făcut nicio trimitere la acestea.

Una dintre aceste căi de acces este indicată chiar de către expert pe Anexa nr. 1 la raportul de expertiză.

Această cale de acces, intitulată generic de expert Aleea 3, cu o suprafaţă de 41'60 m.p. este materializată pe Anexa nr. 1 între punctele:49-118-121-124-125-127-128-134-143-142-141-140-139-137-138-133-129-130-103-102-104-105-106-115-1 16-54-52-53-50-51-47-46-43-44-49.

Ori, într-un mod inexplicabil, expertul nu face absolut nicio trimitere la această cale de acces ba chiar, contrar evidenţei instituite chiar de el, expertul afirmă că nu ar mai exista alte căi de acces la imobilele părţilor, lucru de neacceptat.

Pentru aceste considerente solicită efectuarea unei noi expertize de către un nou expert.

ÎN MOD NEÎNTEMEIAT INTIMATA SUSŢINE CĂ NU S-AR IMPUNE SUSPENDAREA CAUZEI PÂNĂ LA SOLUŢIONAREA DOSARULUI PENAL NR. X/P/2021

Contrar susţinerilor Intimatei apreciază că se impune suspendarea prezentei cauze întrucât soluţia pronunţată de prima instanţă s-a bazat aproape în întregime pe raportul de expertiză întocmit de expertul M I.

Deşi Societatea a învederat instanţei prin intermediul cererilor formulate că raportul de expertiză este incomplet şi contravine situaţiei de fapt existente în teren, instanţa a respins cererile formulate de Societate.

În aceste condiţii, având în vedere susţinerile vădit nefondate şi lipsite de imparţialitate ale expertului atât din cuprinsul raportului de expertiză cât şi din cuprinsul răspunsului la obiecţiuni, C SRL a formulat plângere penală împotriva expertului M I sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, mărturie mincinoasă şi fals intelectual, întocmindu-se dosarul penal nr.

X/P/2021.

Potrivit art. 413 din Codul de procedură civilă: (1) Instanţa poate suspenda judecata: 2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel.

Aşadar, pentru a se dispune suspendarea judecăţii trebuie îndeplinite două condiţii: (1) declanşarea umăririi penale şi (2) infracţiunea cu privire la care s-a început urmărirea penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se pronunţe.

Referitor la prima condiţie, potrivit art. 305 alin. (1) Cod de procedură Penală, începerea urmăririi penale se dispune de către organul de urmărire penală atunci când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.

În cazul Societăţii, raportat la răspunsul Parchetului de pe lângă Judecătoria S nr. X/III/1/2021, putem concluziona că urmărirea penală a început in rem (art. 229 Cod de Procedura Penală).

In acest sens este şi doctrina de specialitate; Jn urma noii viziuni produsă ca urmare a OU.G nr. 18/2016, urmărirea penală are un caracter cvasiautomat, in ipoteza in care actul de sesizare întruneşte condiţiile legale de formă şi de fond.

Conform art. 305. alin. (1) N Cod de Procedură Penată astfel cum a fost modificat prin O.U.G nr. 18/2016, urmărirea penală începe in rem, chiar dacă în actul de sesizare este indicat autorul faptei sau acesta este necunoscut.

Aşadar, potrivit (N) Cod de Procedură Penala, urmărirea penală poate fi începută numai in rem (cu privire la faptă), atât în ca2ut in care în actul este identificat făptuitorul, cât şi în cazul în care sesizarea priveşte un autor necunoscut sau în cazul infracţiunilor flagrante." (Mihail Udroiu, Procedură Penală, Parte Specială, Editura C.

H.

Beck, pag. 40-41).

În ceea ce priveşte a doua condiţie ce trebuie îndeplinită în vederea suspendării judecăţii, învederăm instanţei că soluţia care se va da în dosarul penal este intim legată de judecata pendinte, întrucât raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul M I este practic înscrisul pe care s-a bazat soluţia primei instanţe.

Astfel, dacă se va constata săvârşirea unei infracţiuni la întocmirea raportului de expertiză, atunci şi soluţia pronunţată de prima instanţa îşi va pierde caracterul legal fiind bazată pe înscrisuri ce contravin legii.

Aşadar, în scopul unei bune administrări a justiţiei, în sensul de a se evita pronunţarea unor hotărâri care nu se pot concilia, suspendarea cauzei pendinte este necesară.

Nu poate să nu se întrebe cum anume se va proceda dacă, (a) în urma plângerii penale formulate de Societate, se va dovedi săvârşirea unei infracţiuni la întocmirea raportului de expertiză, iar (2) instanţele de judecată civile vor fi admis deja definitiv cererea de chemare în judecată a Intimatei, bazându-se tocmai pe acel raport de expertiză.

Pentru aceste considerente, solicită instanţei admiterea cererii şi suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. 3583/P/2021, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă.

ÎN MOD GREŞIT INTIMATA SUSŢINE CĂ ALEEA DE ACCES DISPUTATĂ S-AR AFLA ÎN REGIM DE COPROPRIETATE FORŢATĂ

Pentru clarificarea deplină a situaţiei de fapt referitoare la presupusa stare de coproprietate forţată cu privire la aleea de acces disputată, apreciază că trebuie efectuată şi o incursiune în istoria S SA care a fost proprietara tuturor clădirilor de pe acea platformă industrială ce aparţin părţilor din prezenta cauză.

S SA a fost înfiinţată în anul 1972 fiind denumită iniţial întreprinderea "T" S.

Obiectul său de activitate era producerea firelor din bumbac şi tip bumbac, cu timpul întreprinderea mărindu-şi capacităţile de producţie şi, implicit, crescând şi numărul salariaţilor (232 în martie 1973). în anul 1990 se transformă în societate comercială, sub numele S S.A.

S, sub autoritatea Departamentului Industriei Textile şi Pielăriei.

În anul 2001 intră în insolvenţă, după care este lichidată judiciar, moment în care societatea C SRL a preluat o parte dintre bunurile acesteia.

Raportat la obiectul de activitate al S SA de până la momentul lichidării, bunurile constând în secţiile de producţie (i.e. o parte dintre aceste imobile aparţin părţilor din prezentul litigiu) erau organizate şi amplasate astfel încât să susţină un anumit flux tehnologic. în egală măsură şi reţeaua de acces la aceste secţii era poziţionată astfel încât să asigure o fluiditate în desfăşurarea activităţii având, astfel, caracterul unui bun accesoriu în raport de bunurile principale.

Prin lichidarea S SA a încetat şi logica organizatorică gândită iniţial dispărând secţiile de producţie (i.e. bunuri principale) şi încetând astfel şi raportul de subordonare bun principal - bun accesoriu.

Mai exact, aleile de acces ale S SA şi-au pierdut rolul şi eficienţa odată cu dispariţia obiectului de activitate al acestei societăţi.

În aceste condiţii, un regim de coproprietate forţată a unor imobile de pe vremea S SA nu poate fi avut în vedere la momentul actual deoarece respectivul regim juridic era impus de desfăşurarea în bune condiţii a fluxului tehnologic şi realizarea obiectului de activitate în condiţii de eficienţă.

Ori o asemenea situaţie nu se mai regăseşte în acest moment întrucât imobilele înstrăinate au proprietari cu un obiect de activitate diferit şi care este incompatibil cu acest regim de coproprietate forţată.

În prezent nu mai există circuitele din perioada S S.A. care impuneau utilizarea acelei căi de acces, dovezi în acest sens stând faptul că municipalitatea a acceptat instalarea unei tăvi de gaze exact lângă aleea de acces disputată sau instituirea unui drum municipal exact lângă aleea disputată etc.

Achiziţionarea de imobile de la fosta S S.A. de către părţile din prezenta cauză nu impune existenţa unei proprietăţi forţate şi nu exonerează Intimata de obligaţia de a dovedi în concret existenţa regimului juridic de excepţie al coproprietăţii forţate.

Regimul coproprietăţii forţate nu apare din neant ci trebuie dovedit şi se impune doar în situaţii de excepţie când nu este asigurată folosinţa bunului principal şi este absolut necesară instituirea acestui regim.

Analizând cererea de chemare în judecată Intimata nu a dovedit necesitatea reţinerii unui regim de coproprietatea forţată pentru aleea de acces disputată mai ales în condiţiile în care Intimata are alte căi de acces.

Totodată, Intimata avea obligaţia de a demonstra perpetuarea acestui regim de la momentul încetării existenţei S S.A. şi până în prezent.

Mai exact, era necesară dovedirea existenţei aceloraşi condiţii şi în prezent pentru menţinerea unui regim de coproprietate forţată raportat la amplasamentul imobilelor înstrăinate şi obiectul de activitate al fiecărui cumpărător.

Iar prin imposibilitatea dovedirii celor de mai sus de către Intimată rezultă că suntem în prezenţa unei coproprietăţi obişnuite cu privire la acea cale de acces.

Mergând mai departe, una dintre trăsăturile esenţiale ale stării de coproprietate forţată se referă la imposibilitatea coproprietarilor de a ieşi din indiviziune din cauza unei stări specifice a bunului comun, bunul indiviz trebuind să fie afectat ca un accesoriu necesar folosinţei tuturor coproprietarilor.

În cazul de faţă, aleea de acces disputată nu poate fi considerată un bun accesoriu indispensabil folosinţei comune a coproprietarilor şi, prin urmare, ieşirea din indiviziune este posibilă, flecare dintre coproprietari având propria cale de acces.

Dacă s-ar admite contrariul ar însemna ca Intimata sau cealaltă pârâtă să nu îşi fi putut desfăşura activitatea în ultimii ani, lucru care nu s-a întâmplat.

Prin urmare, se află în prezenţa stării de coproprietate obişnuită prevăzută de art. 634 Cod civil, situaţie în care convenţia încheiată între Societate şi D A SRL putea fi încheiată fără acordul celorlalţi proprietari.

Nu în ultimul rând, contrar susţinerilor Intimatei referitoare la caracterul industrial al zonei, ţinem să precizăm că imobilul în care îşi desfăşoară activitatea societatea C SRL nu mai are o destinaţie industrială ci una comercială, mai precis alimentaţie publică.

Acest lucru rezultă din certificatul de urbanism nr. 644 din 31.10.2009 ataşat care atestă şi că imobilul societăţii este amplasat în zona de prestări servicii, zona de impozitare A respectiv zona centrală.

Mai mult, în vecinătatea imobilului au fost ridicate blocuri de locuinţe şi case, lucru care nu s-ar fi putut întâmpla lângă un imobil cu activitate industrială.

În acest sens este şi practica juridică: „Pentru ca starea de indiviziune silită să aibă o durată indefinită, deci să poată înlătura acţiunea în împărţeală, trebuie ca bunul indiviz să fie afectat ca un accesoriu necesar folosinţei comune a tuturor coproprietarilor, cu alte cuvinte, să fie o dependinţă sau un accesoriu al mai multor imobile şi să existe o stare de necesitate indispensabilă de a fi menţinut în indiviziune, necesitate care să rezulte din situaţia de fapt sau din natura specială a bunului, deci simpla utilitate a unui singur coindivizar sau chiar utilitatea comună a tuturor coindivizarilor nu este îndestulătoare pentru a crea în perpetuitate această indiviziune forţată [Cas.

I, dec. nr. 64/1947, în JN nr. 1/1948, p. 25, citată în Noul cod civil adnotat cu doctrină şi jurisprudenţă, Viorel Terzea, 2011, Ed.

Universul Juridic]".

De asemenea, şi doctrina este în aceeaşi direcţie: „acest drept are ca obiect bunuri care prin natura şi destinaţia lor pot fi folosite de mai mulţi proprietari şi care sunt accesorii pe lângă alte bunuri considerate principale /.../' (Flaviu A.

Baias, E.

Chelaru, R.

Constantinovici, I.

Macovei-Noul Cod civil, comentariu pe articole, Ed.

C.H.

Beck, Bucureşti, 2012, p. 707).

Având în vedere descrise anterior temeiul de drept invocat de Intimată este inaplicabil în prezenta cauză motiv pentru care se impune admiterea apelului şi respingerea cererii de chemare în judecată.

În mod greşit intimata susţine respingerea excepţiilor invocate de apelantă.

Aşa cum societatea a arătat pe larg la capitolul §2.2.

APEL ÎMPOTRIVA ÎNCHEIERII DE ŞEDINŢĂ DIN DATA DE 21.02.2018 din apelul formulat, în mod greşit prima instanţă a respins excepţiile invocate (i.e. excepţia lipsei calităţii procesuale active a Intimatei, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C S.R.L şi excepţia lipsei de interes a intimatei).

Prin urmare, fără a reitera pe larg motivele pentru care apreciem că se impune admiterea excepţiilor formulate, solicităm respingerea susţinerilor Intimatei, pentru următoarele considerente prezentate pe scurt;

1. Excepţia lipsei calităţii procesuale active a Intimatei

Prin cererea de chemare în judecată Intimata invocă o presupusă încălcare a dispoziţiilor art. 646 şi art. 647 Cod civil.

Cu privire la prevederile art. 646 pct. 2 şi pct. 3 din Codul civil, ţinem să precizăm că aceste dispoziţii se referă exclusiv la proprietăţile vecine.

Or aşa cum se poate observa din schiţele cadastrale, înregistrările video ale platformei industriale şi chiar din Anexa la raportul de expertiză, C SRL şi A M SRL nu sunt vecini, iar drumul de acces disputat nu se află nicidecum pe linia de hotar dintre acestea.

Prin urmare, având în vedere că nu există raport de vecinătate între Intimată şi Societate, apare ca evidentă lipsa calităţii procesuale active a Intimatei în formularea cererii de chemare în judecată.

Nu în ultimul rând, apelanta precizează că regimul juridic al coproprietăţii forţate invocat de către Intimată este unul excepţional, fiind instituit doar în situaţia unei imposibilităţi de utilizare a bunului principal de către toţi proprietarii.

Această imposibilitate de folosire a bunului principal ce ar justifica înfiinţarea unei noi căi de acces (n.r. a cincea cale), trebuia dovedită de Intimată prin cererea formulată, lucru care nu s-a întâmplat.

Pentru aceste considerente solicită instanţei să admită excepţia lipsei calităţii procesuale active a Intimatei şi, în consecinţă, să respingă cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

2. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C S.R.L.

Din faptul inexistenţei calităţii procesuale active a Intimatei A M SRL în formularea prezentei acţiuni, rezultă şi inexistenţa calităţii procesuale pasive a societăţii C SRL.

Prin urmare, aşa cum a arătat şi mai sus există trei argumente care susţin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a C S.R.L: (1) prevederile art. 646 şi art. 647 Cod civil invocate de Intimată se referă exclusiv la proprietăţi vecine însă, Intimata şi C SRL nu se află în raporturi de vecinătate; (2) Intimata solicită anularea unei convenţii la care nu este parte şi cu privire la care nu are niciun interes; (3) Intimata beneficiază de patru (4) căi de acces, acestea fiind evidenţiate în schiţa întocmită de expertul numit în cauză şi în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

X/08.12.2009 de către BNP M C;

In aceste condiţii, raportat la prevederile art. 36 coroborat cu art. 40 alin. (1) Cod procedură civilă, solicităm instanţei admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Societăţii C S.R.L. şi respingerea cererii Reclamantei ca fiind formulată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală.

3. Excepţia lipsei de interes a intimatei

În conformitate cu art. 32 din Codul de procedură civilă, una din condiţiile de exercitare a acţiunii civile este aceea ca autorul acţiunii să justifice un interes.

Interesul reprezintă folosul practic urmărit de cel care iniţiază acţiunea civilă.

Potrivit art. 33 Cod procedură civilă: „Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. [..

Cu privire la condiţia ca interesul să fie legitim, doctrina de specialitate a apreciat că „legitimitatea interesului presupune conformitatea sa cu ordinea de drept şi cu regulile de convieţuire socială.

De asemenea, mai este necesar ca dreptul subiectiv pe care se întemeiază să fie exercitat potrivit cu destinaţia sa economică sau socială (...)” (Ioan Leş, Noul Cod de procedură civilă, comentariu pe articole, Ed.

C.H.

Beck, Bucureşti 2013, p. 61).

În cauza de faţă au de-a face cu o lipsă evidentă a interesului formulării acţiunii de către Reclamantă având în vedere că prin cererea de chemare în judecată se solicită înfiinţarea unei căi de acces în condiţiile în care Intimata beneficiază deja de alte căi de acces pe care le şi utilizează de peste 4, respectiv 8 ani.

Raportat la cele învederate, apreciază că interesul Intimatei în formularea acţiunii nu este determinat.

Astfel, condiţia determinării interesului vizează stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de parte în concret în eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate, fiind echivalentă cu cerinţa existenţei interesului însuşi.

Ori, în cauză, Intimata nu a dovedit care ar fi folosul practic pe care l-ar obţine prin instituirea căii de acces, cu atât mai mult cu cât Intimata admite în mod expres că beneficiază de căi de acces pe care le utilizează în mod constant.

Pentru toate aceste considerente solicită instanţei să admită excepţia lipsei de interes a Reclamantei în intentarea acestei acţiuni şi să dispună respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de interes.

ÎN MOD GREŞIT INTIMATA SUSŢINE CĂ RAPORTUL DE EXPERTIZĂ ÎNTOCMIT ÎN CAUZĂ AR FI TEMEINIC

Aşa cum a precizat pe larg în cererea de apel raportul de expertiză întocmit de expertul M I a fost practic documentul pe care s-a întemeiat soluţia primei instanţe.

Cu ocazia desfăşurării procesului în faţa primei instanţe, am învederat instanţei că raportul de expertiză şi implicit concluziile acestuia sunt nereale şi nesusţinute de situaţia din teren.

După cum va demonstra, raportul de expertiză şi răspunsul la obiecţiuni cuprind o serie de neregularităţi flagrante care au avut consecinţe directe asupra soluţiei pronunţate şi asupra Societăţii.

1. Expertul, in mod eronat a apreciat că nu ar mai exista alte căi de acces la imobilele părţilor.

La punctul 3 din răspunsul la obiecţiuni expertul a afirmat că „alte căi de acces către imobilele ce aparţin părţilor nu mai există".

Reiterează instanţei că dacă nu ar mai fi existat alte căi de acces atunci părţile nu şi-ar mai fi putut desfăşura activitatea.

Ori în condiţiile în care atât Intimata cât şi cealaltă pârâtă îşi desfăşoară activitatea de peste 8 ani de zile, este evident că utilizează fără probleme alte căi de acces.

Dovadă a acestui fapt stă şi înregistrarea video cu drona existentă la dosarul cauzei în care se pot observa imobilele ce aparţin părţilor din litigiu precum şi diversele utilaje care intră şi ies din incintele Reclamantei şi pârâtei.

Totodată, subliniază faptul că Intimata îşi desfăşoară activitatea în imobilele în care îşi are sediul de peste 8 ani de zile.

In tot acest timp, A M SRL nu a formulat nicio sesizare cu privire la vreo eventuală imposibilitate de a-şi desfăşura activitatea din cauza căii de acces la care face trimitere expertul.

Mergând pe interpretarea expertului care afirmă că nu ar mai exista alte căi de acces la imobilul A M SRL, atunci se întreabă cum a putut această societate să-şi desfăşoare activitatea până la acest moment.

Explicaţia pentru acest fapt este una singură şi anume, mai există alte căi de acces la imobilele A M SRL iar expertul, în mod intenţionat şi părtinitor, nu a făcut nicio trimitere la acestea.

Una dintre aceste căi de acces este indicată chiar de către expert pe Anexa nr. 1 la raportul de expertiză.

Această cale de acces, Intitulată generic de expert Aleea 3, cu o suprafaţă de 4160 m.p. este materializată pe Anexa nr. 1 intre punctele:49-118-121-124-125-127-128-134-143-142-141-140.139-137-138-133-129-130-103-102-104-105-106-115-116-54-52-53-50-51'47-46-43-44-49.

Ori, într-un mod inexplicabil, expertul nu face absolut nicio trimitere la această cale de acces ba chiar, contrar evidenţei instituite chiar de el, expertul afirmă că nu ar mai exista alte căi de acces la imobilele părţilor, lucru de neacceptat.

Nu în ultimul rând, chiar prin formularea utilizată expertul admite implicit existenţa şi a altor căi de acces la imobilele părţilor.

Utilizarea pluralului în sintagma „singurele căi de acces sunt cele identificate pe schiţa Anexa nr. 1" denotă faptul că ar exista mai multe căi de acces. însă, în fraza anterioară expertul susţine fără echivoc că nu ar mai exista alte căi de acces, împrejurare contradictorie ce pune sub semnul întrebării veridicitatea concluziilor raportului de expertiză.

2. Expertul, in mod eronat a apreciat că ar fi posibilă circulaţia autovehiculelor şl că aceasta se face pe un singur sens.

La obiectivul nr. 1 din obiecţiunile formulate, după indicarea lăţimii căii de acces în diferite puncte, expertul concluzionează într-un mod absurd susţinând că circulaţia autovehiculelor se efectuează pe un singur sens.

Concluzia expertului este una vădit neîntemeiată şi contrazisă evident de situaţia din teren, întrucât pe acea alee nu circulă niciun autovehicul, ea fiind folosită pentru accesul invitaţiilor la evenimentele organizate de C.

Ori modalitatea de exprimare a expertului este aptă să conducă la ideea că la acest moment aceea alee de acces ar fi tranzitată de autovehicule care ar circula pe un singur sens, lucru total neadevărat.

Din contră, aşa cum rezultă din cuprinsul expertizei extrajudiciare referitoare la „Stabilirea posibilităţii circulaţiei autovehiculelor de transport marfa (tiruri) pe aleea prelungirea C nr. 31 L + 31 N" întocmite de către Expert Tehnic ing.

C F este aproape imposibil ca acea cale de acces să fie tranzitată de autovehicule vibraţiile şi şocurile acestor putând afecta grav structura şi rezistenţa clădirii.

De altfel, concluziile raportului de expertiză extrajudiciară referitoare la posibilitatea circulaţiei autovehiculelor de transport marfa (tiruri) pe calea de acces au fost următoarele:

(1) elementele geometrice ale acesteia nu permite circulaţia vehiculelor in condiţii de siguranţa si confort;

(2) structura rutiera a aleii nu poate prelua sarcinile de pe osiile autovehiculelor;

(3) exista riscul iminent de punere in pericol al siguranţei h exploatare al Centrului de evenimente, datorita trepidaţiilor care se vor transmite clădirii;

(4) exista riscul iminent de producere a accidentelor la personalul care deserveşte Centrul de evenimente si al participanţilor la evenimentele care au loc in acest centru;

(5) exista riscul iminent de lovire al conductei de gaze de autovehicule (pozate la suprafaţa);

(6) defecţiunea unui autovehicul pe aceasta alee, in caz de incendiu ar împiedica accesul maşinilor pentru pompieri sau salvare (al maşinilor de intervenţie).

Aceste împrejurări vin în contradicţie evidentă cu susţinerile expertului M I referitoare la posibilitatea circulaţiei autovehiculelor, fapt ce denotă că acesta a tras concluzii eronate, fără nicio bază factuală.

Mai mult, conform informaţiilor publice, un tir sau un camion are o lăţime de aprox. 2,55 m.

Practic, la o lăţime a căii de acces de 3,05 metri, acest vehicul ar trece aproape milimetric de clădirea C motiv pentru care este evident că circulaţia acestui tip de utilaj pe acea cale de acces ar fi imposibilă, contrar susţinerilor nefondate şi pe alocuri lipsite de imparţialitate ale expertului.

3. În mod eronat expertul a susţinut că nu ar exista o cale de acces cu caracter de drum de utilitate publică învecinată cu calea de acces disputată în cauză.

La punctul 4 din răspunsul la obiecţiuni expertul a susţinut că nu ar exista un drum de utilitate publică în zonă. învecinat cu calea de acces disputată.

Ori chiar din schiţa cadastrală întocmită de expert (i.e. Anexa 1 la raportul de expertiză) se poate observa existenţa acelui drum de acces care este paralel cu calea de acces disputată.

Acest drum, în suprafaţă totală de 1.624 mp (pe lungimea de 203 metri şi lăţimea de 6 metri) este paralel cu calea de acces în discuţie, a fost instituit prin Hotărârea de consiliu local a Municipiului S nr. 309/27.12.2006 şi ar putea oferi acces la imobilele tuturor părţilor implicate în prezenta cauză.

În aceste condiţii, fie din neglijenţă, fie din rea-credinţă, expertul a omis să facă vreo trimitere către această cale de acces deşi atât înscrisurile, cât şi realitatea faptică dovedesc existenţa acesteia.

Mai mult, deşi expertul nu a răspuns la a doua obiecţiune formulată în ceea ce priveşte existenţa unei conducte de gaz paralelă cu calea de acces disputată, prin răspunsul la obiectivul nr. 4 expertul aminteşte de existenţa unei conducte de gaz.

O asemenea contradicţie este (n măsură să afecteze grav interesele Societăţii fiind necesară lămurirea acestui aspect.

4. Expertul nu a ţinut cont de obiectivele la expertiză depuse de Societate.

Concluziile expertului trebuiau să ţină seama şi de obiectivele la expertiză depuse de toate părţile din prezenta cauză, respectiv: (1) cererea de obiective ale expertizei depusă de Societate existentă la fila 76, vol.

II din dosar; (2) cererea de probatorii depusă de pârâta D A SRL existentă la fila 79, vol.

II din dosar; (3) cererea de probatorii depusă de Reclamantă existentă la fila 89, vol.

II din dosar şi (4) cererea de probatorii depusă de pârâtul D L existentă la fila 100, vol.

II din dosar.

Analizarea acestor obiective depuse de părţi putea fi aptă să lămurească situaţia din teren şi toate consecinţele unei eventuale utilizări alei acelei căi de acces de către părţi.

Pentru aceste considerente solicită efectuarea unei noi expertize de către un nou expert.

În drept, îşi întemeiază prezenta cerere pe prevederile: (a) art. art. 466 şi urm. din Codul de Procedură Civilă, cu modificările şi completările ulterioare, (b) art. 634 şi urm. din Codul civil, precum şi pe (c) prevederile tuturor textelor legale şi statutare invocate în prezenta cerere

Pentru toate considerentele prezentate, solicită instanţei de judecată în temeiul art. 480 alin. (2) teza a II - a Cod procedură civilă, să admită apelul, să anuleze în tot sentinţa civilă nr.

X/2021 şi încheierea de şedinţă din data de 21.02.2018 şi pe cale de consecinţă să dispună: a) Admiterea excepţiei lipsei de interes a Intimatei şi respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de interes, conform art. 33 Cod procedură civilă coroborat cu art. 40 alin. (1) Cod procedură civilă; (b) Admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a Intimatei şi respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, conform art. 36 coroborat cu art. 40 alin. (1) Cod procedură civilă; (c) Admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Societăţii şi respingerea cererii Intimatei ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, conform art. 36 coroborat cu art. 40 alin. (1) Cod procedură civilă; (d) Respingerea cererii de chemare în judecată formulată de Intimată ca neîntemeiată; (e) Obligarea Intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond cât şi cheltuielilor de judecată pe care le vom efectua cu soluţionarea prezentului litigiu în temeiul art. 453 Cod procedură civilă.

La data de 4 mai 2022, apelanta reclamantă A R M SRL a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de C SRL S, solicitând admiterea apelului incident, schimbarea în parte a Sentinţei civile nr.

X/20.10.2021 pronunţată în Dosarul nr.

X/311/2017; să se constate nulitatea absolută parţială a convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificata sub nr, X/15,10.2012 la BNP S I, în ceea ce priveşte folosinţa căii de acces comune; să se menţină restul dispoziţiilor hotărârii atacate; să fie obligaţi apelanţii-intimaţi la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive:

În ceea ce priveşte susţinerea intimatei C SRL S privind faptul că A R M RRL nu ar avea nicio legătură cu aceasta cale de acces, că nu are

calitatea de vecin al C SRL S şi că ar avea cel puţin alte 4 căi de acces pe care le-ar folosi frecvent acestea sunt eronate.

1.1 Calea de acces ce face obiectul litigiului nu este proprietatea exclusivă a C SRL S ce face parte din terenul de folosinţă comună forţată, dobândit în cota parte indiviză de toţi proprietarii de imobile din incinta fostei S SA.

Această stare de fapt este recunoscuta implicit chiar si de către C SRL S prin semnarea convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.1020 la BNP S I, dar şi prin susţinerea naturii juridice a acesteia ca fiind un act de partaj.

De altfel, pârâţii recunosc şi expres in cuprinsul întâmpinării şi al cererii de apel caracterul de bun aflat în coproprietate al aleii de acces, susţinând însă, că nu ar fi o proprietate comuna forţată, ci una obişnuită.

1.2 Este complet nereal faptul ca A R M SRL ar avea 4 căi de acces pe care le-ar folosi frecvent.

In realitate toţi proprietarii de imobile din incinta fostei S SA au la dispoziţie o singura cale de acces cu două ieşiri către drumul public: strada C- una în dreptul G, iar cealaltă in dreptul C SRL S, care a fost blocată de către pârâte (prin edificarea unor construcţii, a unor garduri etc).

Aşadar, tot traficul către A R M SRL şi celelalte societăţi comerciale, care implică maşini de tonaj mare. autocamioane etc., se realizează în prezent pe o singura cale de acces cu o singură ieşire fa drumul public, cu dificultăţi evidente pentru toţi proprietarii.

Intimata face trimitere la HCL nr 309/27.12.006 a Mun.

S, prin care s-ar fi intenţionat realizarea unui drum de utilitate publică cu acces din strada C, motiv pentru care s-ar fi diminuat terenul aflat în administrarea SC L SA S cu o suprafaţă de 1624 mp.

Calea de acces invocată de apelanţi nu există în realitate, nefiind edificat niciun drum de utilitate publică cu acces din strada C către Imobilul proprietatea reclamantei.

Mai mult, pe terenul situat în S, str.

C nr. 33, la care se face trimitere în HCL nr. 309/27.12.2006 a Mun.

S, Municipiul S a aprobat edificarea unei săli de sport multifuncţionale şi a unui bazin de înot, fiind începute lucrările pentru realizarea acestor obiective de investiţii.

În consecinţă, presupusa cale de acces invocată de intimată nu există în realitate.

1.3 De altfel, A M SRL nu a invocat inexistenţa vreunei cai de acces, ci faptul că în calitate de coproprietar este vătămată prin blocarea celeilalte ieşiri la drumul public de către C SRL S, deoarece, pe de o parte, accesul blocat de către pârâta către strada C este cel mai comod pentru A R M SRL iar pe de altă parte, singurul acces existent în prezent este greoi, pentru toţi proprietarii de imobile din Incinta S SA, acesta făcându-se pe un drum cu o lăţime de aproximativ o singura bandaj pe care circulă TIR-uri, autoturisme etc.

1.4 Faţă de dreptul invocat de A M SRL asupra căii de acces şi de starea de coproprietate asupra acesteia recunoscută de C SRL S, de configuraţia imobilelor din incinta S SA, niciunui dintre aceste spaţii neavând o cale de acces proprie, aşa cum susţine intimata este lipsit de relevanţă faptul că A M SRL şi C SRL S nu sunt în imediata vecinătate, deoarece accesul către strada C se poate realiza indiferent de locale, doar folosind aleea carosabilă, care este blocata ia unul dintre capele de C SRL.

1.5 Este complet falsă susţinerea că prin formularea prezentei acţiuni A M SRL nu ar urmări un interes personal.

Dimpotrivă, reclamanta urmăreşte valorificarea drepturilor pe care le-a dobândit asupra aleii de acces care este blocată de către pârâte.

2.

Susţinerea intimatei potrivit căreia convenţia de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificata sub nr, 105 3/15.10.2012 la BNP S I ar constitui un act de conservare a bunului aflat in coproprietate este in mod vădit nefondate.

Pe de o parte, apreciază ca natura dreptului de coproprietate asupra bunului este una forţată şi nu obişnuită fiind aplicabile dispoziţiile art. 646 din Codul civil.

Potrivit art. 650, alin. 1 din Codul civil, părţile comune pot fi atribuite coproprietarilor în folosinţă exclusiva numai daca prin aceasta nu sunt lezate drepturile celorlalţi coproprietari iar potrivit art. 650, alin. 2 din Codul civil arată in ce condiţii se poate atribui folosinţa exclusivă a bunului proprietate comună, respectiv cu o majoritate de două treimi din numărul coproprietarilor şi al cotelor-părţi.

Or, convenţia de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012 la BNP S I nu îndeplineşte aceste condiţii.

Pe de altă parte, chiar admiţând, prin absurd, teza invocată de pârâtă, privind coproprietatea obişnuită asupra căii de acces, convenţia de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012 la BNP S I nu are natura unui act de conservare, fiind în realitate un act de dispoziţie sau cel puţin un act de administrare a bunului comun.

În acest sens, arată că potrivit art. 639 din Codul civil, modul de folosire a bunului comun se stabileşte prin acordul coproprietarilor, iar în caz de neînţelegere, prin hotărâre judecătorească.

Partajarea gratuită a folosinţei bunului comun nu poate reprezenta un act de conservare a acestuia, o dovadă in acest sens, fiind reglementarea distinctă a modului de folosire a bunului comun faţă de actele de conservare.

Dimpotrivă dispoziţiile art. 641, alin. 4 din Codul civil, arată că orice act juridic cu titlu gratuit va fi considerat act de dispariţie.

Mai mult, potrivit art. 641, alin. 2 din Codul civil, actele de administrare care limitează în mod substanţial posibilitatea unui coproprietar de a folosi bunul comun în raport cu cota sa parte......nu vor putea fi efectuate decât cu acordul acestuia, iar potrivit art. 641, alin. 4 din Codul civil, orice acte juridice de dispoziţie cu privire la bunul comun, actele de folosinţă cu titlu gratuit, cesiunile de venituri imobiliare si locaţiunile încheiate pe termen mai mare de 3 ani, precum şi actele care urmăresc exclusiv înfrumuseţarea bunului nu se pot încheia decât cu acordul tuturor coproprietarilor.

3. În ceea ce priveşte susţinerea intimatei - pârâte potrivit căreia convenţia nu ar contraveni unor dispoziţii imperative ale legii aceasta este în mod vădit nefondată.

Convenţia de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012 la BNP S I, încheiată între C SRL S, D A SRL S şi F SRL încalcă dispoziţiile art. 647, alin. 1 din Codul civil, fiind evident încheiată în scopul de a eluda dispoziţiile art, 647 din Codul civil, respectiv dreptul de proprietate comună forţată al celorlalţi proprietari.

Mai mult decât atât, cele două pârâte nu aveau calitatea de unic proprietar pentru a hotărî cum se va realiza accesul pe terenul proprietate comuna forţată.

Prin încheierea convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012 la BNP S I, încheiată între C SRL S, D A SRL S şi F SRL, pârâtele au hotărât modul în care se va folosi un bun proprietate comuna forţată cu excluderea celorlalţi coproprietari şi în dauna dreptului acestora de proprietate.

4. In ceea ce priveşte susţinerea intimatei privind inexistenţa unei coproprietari forţate intre C SRL S şi A M SRL cu privire la calea de acces, aceasta este în mod vădit nefondată.

Din probele administrate în cauză a rezultat că iniţial întregul complex industrial a fost proprietatea S SA S.

Prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. X/1994, S SA dobândeşte în proprietate o suprafaţa totală de 91.123,75 mp teren în S, str. C, nr. 2-4, jud Olt.

Potrivit planului cadastral întocmit în vederea eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. X/1994, platforma industrială avea o suprafaţa de 8166,2 mp cu destinaţia de căi de acces/transport.

Ca urmarea insolvenţei S SA, imobilele construcţii şi teren au fost dezmembrate şi înstrăinate, toţi cumpărătorii dobândind şi un drept de proprietate în indiviziune asupra căilor de acces/transport, in regim de coproprietare forţaţi.

In consecinţă, asupra căii de acces toţi proprietarii au un drept de coproprietare forţată conform art. 646 din Codul civil.

Nu există cale de acces proprie pentru fiecare proprietar, ci o singură cale de acces.

Pe cale de consecinţă nu există nici posibilitatea practica de sistare a acestei indiviziuni, pentru că aceasta ar însemna ca fiecare proprietar să primească o porţiune din calea de acces, din dreptul proprietăţii sale, fără a avea însă posibilitatea de o ieşi la drumul public (str.

C), fără a traversa porţiunea dm calea de acces proprietatea celorlalţi.

Susţinerile intimatei privind necesitatea dovedirii condiţiilor pentru menţinerea proprietăţii comune forţate de la desfiinţarea S SA şi până în prezent, sunt nefondate.

Pe de o parte, potrivit art. 671, alin. 1 din Codul civil, portajul este inadmisibil în cazurile prevăzute de secţiunile a 3-a şi a 4-a din prezentul capitol, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

Aşadar, cu referire la Secţiunea a 3-a Coproprietatea forţată, legea interzice expres ieşirea din ir diviziune.

Pe de altă parte, prin similitudine tu dispoziţie art. 650, 658 din Cod civil încetarea folosinţei comune nu se poate hotărî decât cu majoritatea prevăzută de lege.

Susţinerea intimatei potrivit căreia ar fi incompatibil cu proprietatea forţată faptul că în prezent imobilele ar fi proprietatea unor persoane diferite cu obiect de activitate diferit apreciază că este vădit nefondată.

Dimpotrivă, tocmai pentru că fondurile sunt proprietatea unor persoane juridice diferite, indiferent de obiectul de activitate al acestora, se justifică menţinerea in bune condiţii a fluxului tehnologic şi realizarea obiectului de activitate al tuturor proprietarilor, deci scopul proprietăţi comune forţate prevăzute de art. 646 din Codul civil.

În condiţiile în care calea de acces este afectată utilizării tuturor loturilor, este evident că nu sunt in situaţia unei coproprietari obişnuite.

În raport de dispoziţiile art. 646, pct. 2 şi pct. 3 din Codul civil, calea de acces este accesoriu al imobilului/fondului constând în construcţii (şi teren aferent), fostele active ale S SA şi este bun aflat în proprietatea comună forţată a tuturor proprietarilor de imobile/active din incinta S SA, indiferent de natura activităţii de producţie pe care o desfăşoară aceştia.

5.

În ceea ce priveşte susţinerea intimatei potrivit căreia A M SRL ar acţiona ca un prepus al D A SRL S şi că nu înţelege motivul pentru care deşi acţiunea a fost admisă în parte se încearcă si anularea unei convenţii care practic nu aduce niciun fel de atingere intereselor sale, aceasta este nefondată.

Pe de o parte, prin apelul formulat, atât C SRL, cit şi D L au invocat o presupusa contradicţie a soluţiei pronunţate de instanţe de fond, între soluţia de respingere a petitului privind nulitatea absolută parţială a convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012 la BNP S I, în ceea ce priveşte folosinţa căii de acces comune şi soluţia de admitere a celorlalte petite.

Contrar susţinerilor pârâţilor, instanţa de fond nu a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012 la BMP S I, cu motivarea ca ar fi constatat legalitatea acestuia în sensul unui act de conservare a bunului aflat in coproprietare.

Prin apelul incident formulat, A M SRL a supus cenzurii instanţei de judecată şi solicitarea privind nulitatea absolută parţială a convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012 la BNP S I, respinsă de către instanţa de fond, interesul apelului incident fiind de a se analiza de către instanţa de apel convenţia încheiata de pârâte, prin raportare la motivele invocate şi de a se cenzura susţinerile formulate de pârâţi prin apelul principal.

Pe de altă parte, este evident că demersul judiciar al A M SRL este justificat de calitatea sa de coproprietar asupra aleii de acces şi de dreptul său de a folosi în integralitate bunul comun aflat în coproprietara forţată.

În drept, îşi întemeiază răspunsul la întâmpinare pe dispoziţiile art. 201 din CPC.

Faţă de cele menţionate, solicită:

a) admiterea apelului incident;

b) schimbarea în parte a Sentinţei civile nr. X/20.10.2021 pronunţată în Dosarul nr. X/311/2017;

c) să se constate nulitatea absolută parţială a convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificata sub nr. X/1 5.1 0.2012 la BNP S I, in ceea ce priveşte folosinţa căii de acces comune;

d) să se menţină restul dispoziţiilor hotărârii atacate;

6) să fie obligaţi apelanţii-intimaţi la piaţa cheltuielilor de judecată.

Considerentele Tribunalului asupra apelurilor

Cu privire la apelurile principale declarate de pârâţii C SRL şi D L,întrucât criticile sunt identice,tribunalul le va analiza potrivit considerentelor ce urmează.

Prealabil,instanţa de faţă arată că nu va mai expune situaţia de fapt rezultată din suţinerile părţilor confirmată de actele dosarului ,ci va clarifica dacă în speţă este vorba despre o coproprietate forţată sau obişnuită în legătură cu calea de acces disputată, având în vedere toate probele existente la dosar.

Cu titlu teoretic, tribunalul subliniază că principala diferenţă dintre coproprietatea obişnuită sau temporară şi coproprietatea forţată sau perpetuă constă în faptul că primul fel de coproprietate poate înceta prin împărţeală sau partaj , în timp ce,în cel de-al doilea caz , coproprietatea, fiind perpetua, nu poate fi sistata prin împărţeală.Coproprietatea forţată şi perpetuă are ca obiect un bun sau anumite bunuri care, prin natura lor, pot şi sunt folosite în mod permanent de doi sau mai mulţi proprietari, neputând fi împărţite.

Dacă sunt împărtite, aceste bunuri,de regulă,devin improprii folosinţei căreia i-au fost destinate.Cazurile de coproprietate forţată sunt:a) coproprietatea lucrurilor comune necesare sau utile pentru folosirea a două imobile vecine; b) coproprietatea despărţiturilor dintre două imobile (zidul, şantul si gardul);c) coproprietatea asupra partilor comune din cladirile cu doua sau mai multe apartamente având proprietari diferiti; d)coproprietatea asupra unor bunuri considerate de familie (hartii de familie, tablouri de familie, cavouri si alte lucrari funerare).

Contrar susţinerii apelanţilor, în speţă ,nu există o coproprietate obişnuită a părţilor asupra căii de acces în litigiu având în vedere că: în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.X/8 decembrie 2009 încheiat între SC A SRL şi SC A M SRL, a fost vândută suprafaţa de 153,90 mp,teren în indiviziune, din calea de acces ,situat în intravilanul mun.S, Cstr.

P C în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.

X/6 noiembrie 2013 încheiat între SC G T I SRL şi SC A M SRL a fost vândută cota indiviză din terenul folosinţa comună ce cuprinde drumuri şi reţele exterioare ,în baza contractului de vânzare cumpărare nr.X din 22 octombrie 2001 ,încheiat între SC S SA S şi SC C SRL a fost vândut teren în cotă indiviză în suprafaţă de 309 mp, cota parte din ,,Drumuri,platforme şi reţele exterioare „în procent de 1,39% din totalul acestora situat în intravilanul mun.

S, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.X din 4 iulie 2001 încheiat între SC S SA şi SC C SRL a fost vândut terenul în cotă indiviză de 329 mp ,cota parte din ,,Drumuri,platforme şi reţele exterioare „ în procent de 1,39% din totalul acestora.

Aşadar , în baza actelor juridice menţionate ,părţile în litigiu au dobândit cote indivize din totalul ,,Drumurilor,platformelor şi reţelelor exterioare,,care au fost folosite în mod permanent de foştii proprietari şi care nu au fost niciodată împărţite de aceştia.Prin urmare, regimul lor juridic s-a transmis şi păstrat prin dobândirea de către părţile în litigiu.

Referitor la apărările procedurale:

În privinţa pct.2.1 -suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 413 alin.1 pct.2 C.pr.civ, relevantă este decizia nr.X/13 octombrie 2022 a Curţii de Apel Craiova prin care a fost admis recursul declarat împotriva încheierii din 27.06.2022 prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea dosarului penal nr.

X/P/2021.

În privinţa pct.2.2 -apel împotriva încheierii de şedinţă din data de 21.02.2018-tribunalul constată că pronunţându-se asupra excepţiilor invocate în cauză ,prima instanţă nu s-a antepronunţat şi nu era obligată să unească aceste excepţii cu fondul cauzei respectiv cu administrarea de probe ,întrucât a analizat excepţiile din perspectiva teoretică fără să stabilească în concret dacă există sau nu stare de vecinătate între reclamantă şi pârâţi sau dacă părţile au alte căi de acces în afara celei în litigiu.

În privinţa pct.2.2.1 -excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimatei

Tribunalul nu va reţine argumentele prezentate de apelanţi cu privire la această excepţie,anume că :intimata şi apelanţii nu se află în raporturi de vecinătate, intimata nu este parte în convenţia a cărei constatare a nulităţii absolute parţiale o solicită ,intimata beneficiază de 4 căi de acces evidenţiate în anexa la raportul de expertiză întocmit de expertul M I şi în contractul de vânzare-cumpărare nr.

X/8.12.2009 ,întrucât părţile din litigiu se află în raporturi juridice rezultate din regimul de coproprietate forţată ce le-a fost transmisă în baza contractelor de vânzare-cumpărare menţionate mai sus.Atât calitatea procesuală activă cât şi calitatea procesuală pasivă în cauză sunt justificate de înseşi existenţa coproprietăţii forţate în care părţile se găsesc ,întemeiate în drept pe disp.art. 643 alin.1 C.civ iar în privinţa calităţii procesuale active a intimatei este avut în vedere şi argumentul potrivit cu care nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau de excepţie( art.1247 alin.2 C.civ ),în ceea ce priveşte capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute parţiale a convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.X/15.10.2012.Contrar susţinerilor apelanţilor ,din conţinutul raportului de expertiză întocmit de expert M I rezultă că alte căi de acces către imobilele ce aparţin părţilor nu mai există, astfel că justificarea calităţii procesuale active şi pasive transpare din această constatare la faţa locului .

În privinţa pct.2.2.2 -excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C SRL şi a lui D L

Având în vedere argumentele prezentate la pct.2.2.1,neexistând elemente care să conducă la concluzia că pârâţii au fost în mod greşit chemaţi în judecată, ţinând cont de clauzele contractelor de vânzare-cumpărare de care se prevalează părţile în litigiu şi de împrejurarea că dreptul de coproprietate transmis în baza acestor contracte asupra categoriei ,,Drumuri,platforme şi reţelele exterioare,,aparţine concomitent acestor părţi,există şi se menţine indiferent de voinţa coproprietarilor,tribunalul consideră nefondate criticile aduse soluţiei pronunţate asupra acestei excepţii.

În privinţa pct.2.2.3 -excepţia lipsei de interes a intimatei

Afirmaţiile apelanţilor în legătură cu lipsa interesului intimatei în promovarea acţiunii nu pot fi reţinute de vreme ce prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a concluzionat că,,singurele căi de acces sunt cele identificate pe schiţa Anexa 1,conform convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor ,autentificată sub nr.

X/15.10.2012” şi că ,,celelalte căi de acces din partea de sud şi vest aparţin altor proprietari”.

De asemenea ,nu poate fi ignorată susţinerea intimatei potrivit cu care toţi proprietarii de imobile din incinta fostei S SA au la dispoziţie o singură cale de acces cu două ieşiri către drumul public : una în dreptul G ,iar cealaltă în dreptul C SRL S care a fost blocată de către aceasta prin edificarea unor construcţii, a unor garduri.

În acest context,tribunalul apreciază că intimata trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi şi garanţii legale cu privire la calea de acces la fel ca apelanţii înşişi ,nefiind permis nici uneia dintre părţi să interzică sau să îngrădească accesul vreunui coproprietar la calea de acces respectivă.

Prin urmare, interesul intimatei constă în dobândirea accesului la calea comună potrivit destinaţiei pentru care a fost creată.

Referitor la apărările de fond

1.Susţin apelanţii că în mod greşit prima instanţă a apreciat că A M SRL şi C SRL ar fi vecini ,conform schiţei anexate la raportul de expertiză aceste societăţi nefiind vecini iar drumul de acces disputat nu se află pe linia de hotar dintre acestea.

Tribunalul va înlătura această susţinere pe considerentul că ,deşi este adevărat că A M SRL nu se află în imediata vecinătate a C SRL ,astfel cum reiese din schiţa anexă la raportul de expertiză(f.18 vol.III,ds.fond), între acestea interpunându-se alte societăţi,raportul de imediată vecinătate este irelevant în condiţiile în care toate aceste societăţi nu au cale de acces proprie spre drumul public,obiectul coproprietăţii forţate constituindu-l tocmai aleea de acces la a cărei utilitate sunt afectate imobilele ce aparţin acelor societăţi şi care a fost blocată de C prin edificarea unor construcţii.

2.A doua susţinere a apelanţilor potrivit căreia în mod greşit prima instanţă a reţinut că aleea de acces disputată ar fi singura cale de acces la imobilul intimatei , existând şi alte căi de acces ,una dintre ele fiind indicată de către expert pe Anexa nr. 1 sub denumirea generică de Aleea 3,cu o suprafaţă de 4160 mp , nu conduce la schimbarea sentinţei ,întrucât la momentul promovării cererii ,interesul reclamantei s-a rezumat la calea de acces în discuţie, aceasta neputând fi obligată să aleagă alte căi de acces către drumul public doar pentru a uşura situaţia juridică sau activitatea C.

Este de reţinut că în cazul coproprietăţii forţate,bunul ce face obiectul coproprietăţii,este în general un bun a cărui destinaţie constă în asigurarea utilizării normale, eficiente a două sau mai multe bunuri principale deţinute în regim de proprietate exclusivă .

Fiind un bun accesoriu faţă de bunul principal,opţiunea coproprietarilor de a păstra în patrimoniul lor dreptul de proprietate asupra bunului principal, îi forţează să accepte starea de coproprietate cu privire la bunul accesoriu ,stare în care se găsesc alături de ceilalţi proprietari de bunuri principale.

Fiecare copărtaş poate utiliza bunul comun fără a avea nevoie de consimţământul expres sau tacit al celorlalţi coproprietari, sub rezerva respectării a două limite: să nu aducă atingere drepturilor simultane şi concurente, de aceeaşi natură, ale celorlalţi copărtaşi şi să exercite propriile atribute numai pentru utilizarea bunului principal căruia îi este afectat bunul comun accesoriu ,în acord cu interesul celorlaţi coproprietari.

Or, în situaţia de faţă a obliga intimata să folosească o altă cale de acces pe care a identificat-o expertul ca fiind Aleea 3 ,deşi nu aceasta este obiectul coproprietăţii forţate în care se află părţile în litigiu,ar echivala cu prejudicierea intimatei prin lipsa de folosinţă a coproprietăţii potrivit destinaţiei pentru care a fost creată.

3.

Susţinerea apelanţilor potrivit căreia în mod greşit prima instanţă a apreciat că A M SRL şi C SRL s-ar afla în starea de coproprietate forţată prevăzută de art. 646 şi urm.Cod civil ,va fi înlăturată pentru considerentele expuse mai sus cu titlu prealabil.

În plus, tribunalul reţine că apelanţii nu au făcut dovada vreunui mod de încetare a coproprietăţii forţate ,despre care au recunoscut că a existat în perioada S SA şi care s-a menţinut în urma înstrăinărilor efectuate de societatea respectivă.

Afirmaţia potrivit căreia regimul juridic al coproprietăţii forţate era impus de desfăşurarea în bune condiţii a fluxului tehnologic şi realizarea obiectului de activitate în condiţii de eficienţă nu se mai impune în prezent, întrucât imobilele înstrăinate au proprietari cu un obiect de activitate diferit şi care este incompatibil cu acest regim de coproprietate forţată, nu poate fi primită ,deoarece în speţă nu a existat o partajare a bunului accesoriu -calea de acces în litigiu.Chiar dacă se prezumă că a existat o astfel de împărţeală ,consecinţa firească era diminuarea valorilor economice a bunurilor principale.Or, acest din urmă aspect nu poate fi reţinut ,pentru că niciuna dintre societăţile din litigiu nu a adus la cunoştinţa instanţei un astfel de efect .

Pe de altă parte,existenţa unei coproprietăţi obişnuite asupra căii de acces ar fi împiedicat reclamanta să cheme în judecată pe pârâţi ,deoarece ar fi exercitat atributele conferite de dreptul de proprietate(adică posesia,folosinţa şi dispoziţia) fără nicio limitare .Însă, situaţia de fapt expusă de reclamantă a fost în sens contrar ,ceea ce duce la concluzia existenţei unui raport de accesorialitate dintre calea de acces şi bunurile imobile principale achiziţionate în baza contractelor de vânzare-cumpărare amintite mai sus.

4.

Susţinerea potrivit căreia instanţa a încălcat prevederile art. 397 C.pr.civ ,acordând mai mult decât s-a cerut , în sensul că a dispus ca apelanta să ridice construcţiile edificate pe aleea de acces la terenul proprietatea reclamantei, cu toate că intimata a solicitat ridicarea pretinselor anexe,nu va fi primită, deoarece prima instanţă s-a pronunţat în limitele în care a fost învestită.

Deşi există o diferenţă de sens între noţiunile de ,,construcţii” şi ,,anexe”,se constată că prima instanţă nu a dat mai mult decât s-a cerut prin petitul d) al cererii de chemare în judecată prin care reclamanta a solicitat să fie obligată pârâta să ridice porţile metalice amplasate pe alee precum şi anexele edificate de aceasta.Este clar că la momentul promovării acţiunii, reclamanta a avut reprezentarea existenţei unor anexe care se încadrează în categoria construcţiilor ,felul acestora neputând fi stabilit decât în urma unei expertize de specialitate.

În răspunsul formulat la pct. 4 al raportului de expertiză, expertul a precizat că există îngrădiri ale accesului părţilor la căile de acces identificate conform anexei ,în punctele 21-22 unde sunt edificate porţi metalice pe lăţimea de 2,65 mp şi în punctele 18-19 unde este edificată o poartă pe lăţimea de 1,42 m.

Noţiunea de porţi metalice nu este susceptibilă de interpretare , în schimb însă noţiunea de poartă ,nefiind descrisă de către expert, poate fi considerată construcţie.

Oricum obligaţia de ridicare se circumscrie dispozitivului hotărârii pronunţate în concordanţă cu concluziile lucrării de expertiză, astfel că apelanta nu poate ridica ceea ce nu s-a constatat ca existent pe calea de acces.

5.Apelanţii au evidenţiat existenţa în sentinţa pronunţată a contradicţiei cu privire la convenţia de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X de către BNP I S, apreciind că, deşi prima instanţă a constatat legalitatea convenţiei în sensul unui act de conservare a bunului aflat în coproprietatea obişnuită ,atunci nu se poate afirma că acea alee se află în stare de coproprietate forţată.

Tribunalul va înlătura această critică deoarece din considerentele hotărârii nu rezultă opinia exprimată de apelanţi .Prima instanţă nu a constatat că respectiva convenţie este un act de conservare ci că produce efecte doar între părţile semnatare .

De altfel , convenţia respectivă nu poate fi considerată un act de conservare, deoarece nu are ca efect menţinerea dreptului de proprietate a părţilor semnatare în starea în care era la momentul încheierii convenţiei, consolidarea sau împiedicarea pierderii sale ci a fost un act de administrare cu drept efect punerea în valoare a căii de acces de pe partea de nord-est a fostei SC S SA ,cu o lungime de 309,14 mp ,în conformitate cu natura ori cu destinaţia sa şi în beneficiul părţilor semnatare.

6.Tribunalul va înlătura critica potrivit căreia prima instanţă a interpretat greşit situaţia de fapt, respectiv nu a constatat existenţa unor căi de acces către imobilele aparţinând părţilor, ceea ce ar fi făcut ca regimul coproprietăţii forţate să devină inaplicabil ,cu argumentele expuse la pct.2 din prezenta hotărâre.

7. Referitor la toate criticile aduse raportului de expertiză şi răspunsului la obiecţiuni întocmite de expert M I,tribunalul le va respinge ca nefondate.

Răspunzând obiectivelor stabilite,cu argumentarea faptică a constatărilor sale, expertul M I a transmis convingerea dumnealui bazată pe cercetarea la faţa locului şi actele prezentate de părţi .Tribunalul constată că argumentarea expertului este indisolubil legată de realitatea obiectivă din teren şi că nu există elemente care să conducă la concluzia că realitatea din teren a fost reprodusă în mod artificial sau fals.

Aşa fiind, lucrările efectuate de expert sunt convingătoare şi nu vor fi înlăturate din ansamblul probator,deoarece nu au fost combătute prin probe de aceeaşi natură .Se reţine că opinia expertului parte C V este parţial concordantă cu cea a expertului M I,singura diferenţă între cele două opinii fiind referitoare la existenţa altor căi de acces la imobilele părţilor ,că opinia expertului parte D D nu răspunde obiectivelor încuviinţate iar expertiza extrajudiciară de care întocmită de expert C F este irelevantă , întrucât are altă natură decât cea efectuată în cadrul cercetării judecătoreşti la prima instanţă.

8.Cât priveşte ultima critică din apelurile analizate ,anume că prin instituirea unei căi de acces în favoarea intimatei s-ar produce o limitare substanţială a posibilităţii SC C SRL de a-şi desfăşura în mod normal activitatea şi chiar o limitare a dreptului de proprietate al societăţii, tribunalul o va înlătura cu argumentul că prin hotărârea atacată nu s-a creat o cale de acces în favoarea intimatei,care anterior declanşării procesului,exista pentru toate părţile implicate în litigiu, însă nu toate acestea se bucurau de aceleaşi garanţii şi ocrotiri legale,având în vedere că societatea C SRL a îngrădit accesul la calea comună prin instalarea unor porţi sau alte construcţii ,acestea din urmă conform opiniei expertului parte D D.

În teoria de specialitate se afirmă că cel care interzice sau îngrădeşte accesul vreunui coproprietar la spaţiul comun trebuie să fie conştient că încalcă legea ce ocroteşte coproprietatea,că aduce prejudicii celuilalt coproprietar şi că poate fi tras la răspundere civilă, materială sau de altă natură, după caz.

Prin urmare, acţiunea de îngrădire a accesului intimatei la aleea comună de către apelanţi este dovedită în cauză, fiind evidentă prin lipsa de folosinţă a coproprietăţii potrivit destinaţiei pentru care a fost creată.Din verificarea probatoriului administrat ,tribunalul nu a decelat vreun fapt care să conducă la limitarea dreptului de proprietate al apelantei care nu a demonstrat că are un drept exclusiv de proprietate asupra căii de acces ce constituie obiectul coproprietăţii forţate.

Cu privire la apelul incident declarat de reclamanta A M SRL,tribunalul îl va analiza potrivit considerentelor ce urmează.

În esenţă,criticile aduse în parte senţinţei se rezumă la interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 1235-1237 din Codul civil coroborat cu art.646 şi art. 647 C.civ cu referire la încheierea convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012 la BNP S I .

Reclamanta a susţinut că această convenţie are o cauză ilicită,deoarece prin încheierea ei,părţile semnatare au urmărit să folosească în mod exclusiv un bun proprietate comună ,cu scopul eludării disp. art. 647 C.civ.

Apărările pârâtei sunt în sensul că respectiva convenţie este un act de conservare a bunului aflat în coproprietate şi că reclamanta nu are calitatea de vecin al pârâtei şi deţine cel puţin 4 căi de acces pe care le foloseşte în mod frecvent.

Analizând aceste susţineri şi apărări,prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a conţinutului convenţiei a cărei nulitate absolută parţială se solicită, tribunalul arătă că :

Prin convenţia de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012 la BNP S I încheiată între SC C SRL şi SC D A SRL ,la pct.2 ,părţile au convenit următoarele:,, calea de acces comună de pe partea de nord -est a fostei SC S SA cu o lungime de 309,14 mp va fi folosită astfel: SC C SRL de la strada C spre SC D A SRL ,pe o lungime de cca 120 mp, iar SC D A SRL în continuare pe lungimea rămasă din lungimea totală 309,14 mp”.

Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de expert M I ,, singurele căi de acces sunt cele identificate pe schiţa Anexa nr. 1 ,conform convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012,celelalte căi de acces din partea de sud şi vest aparţin altor proprietari”.

Din coroborarea acestor probe , reiese că obiectul convenţiei este reprezentat de calea de acces comună situată în partea de nord-est a fostei SC S , care a fost transmisă în urmă unor vânzări succesive atât părţilor din litigiu cât şi altor persoane juridice de drept privat, neimplicate în proces,fiecare cumpărător dobândind cote-părţi indivize din aceasta ,astfel cum reiese din conţinutul contractelor de vânzare-cumpărare menţionate mai sus.

În conformitate cu disp.art.647 C.civ,fiecare coproprietar poate exercita folosinţa bunului comun,cu condiţia să respecte destinaţia acestuia şi să permită exercitarea folosinţei de către ceilalţi coproprietari.

După cum s-a arătat mai sus ,părţile se află într-o stare de coproprietate forţată asupra căii de acces comune situate în partea de nord-est a fostei SC S,întrucât nu s-a făcut dovada că aceasta ar fi proprietatea exclusivă a vreuneia dintre ele sau a altor persoane juridice care au achiziţionat imobile de la SC S .În acest context de fapt, se deduce că orice act de administrare sau de dispoziţie ce are ca obiect calea de acces trebuie încheiat cu respectarea regulii unanimităţii ,deci cu acordul tuturor coproprietarilor.

Intimata C SRL susţine că respectiva convenţie este un act de conservare pentru încheierea căruia nu era necesar acordul coproprietarilor .Pornind de la distincţia între actul de conservare şi actul de administrare ,această apărare nu va fi primită.

Astfel,actele de conservare sunt actele prin care se urmăreşte păstrarea unor drepturi în patrimoniul persoanei,consolidarea şi preîntâmpinarea pierderii lor;ele sunt necesare şi urgente.

Trebuie reţinut că actul conservatoriu se întinde asupra conservării drepturilor şi nu a conservării bunurilor în materialitatea lor(de pildă, repararea unui imobil).

De aceea actul conservatoriu constă în îndeplinirea unei formalităţi fără de care conservarea unui drept ar fi compromisă sau existenţa unui drept ar fi ameninţată de stingere.

În schimb însă,actele de administrare sunt acelea prin care se tinde la punerea în valoare,la normala folosire şi exploatarea unui bun sau a unui patrimoniu, fără pierderea (înstrăinarea) lui.

Raportat la distincţia arătată,este clar că prin convenţia a cărei nulitate absolută parţială se solicită,părţile semnatare au urmărit să folosească singure calea de acces comună situată în partea de nord-est a SC S în suprafaţă de 309,14 mp,ignorând dreptul de folosinţă al celorlalţi coproprietari constituit prin actele de vânzare-cumpărare în care au fost părţi ,ceea ce interesează în speţă fiind dreptul de folosinţă al apelantei A M SRL.

Prin urmare ,convenţia în discuţie reprezintă este un act de administrare contrar disp. art. 647 C.civ.

Astfel fiind, văzând art. 1237 Cod civil potrivit cu care,, cauza este ilicită şi atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative” , şi art. 1238 alin.2 C.civ potrivit căruia,,cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună ,ori în caz contrar ,dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau,după împrejurări,trebuia să o cunoască”, tribunalul conchide că actul juridic a cărui nulitate absolută parţială se solicită a fost încheiat cu încălcarea dreptului de coproprietate asupra căii de acces comune de pe partea de nord -est a fostei SC S SA cu o lungime de 309,14 mp,singura cale de acces către imobilele ce aparţin părţilor în litigiu ,astfel cum s-a constatat prin expertiza efectuată în cauză.

Faţă de considerentele expuse,întrucât convenţia în discuţie a fost încheiată cu încălcarea art. 647 C.civ,deci are o cauză ilicită, mai mult îngrădirea accesului la calea comună ce face obiectul convenţiei s-a realizat prin instalarea unor porţi de către C SRL , tribunalul apreciază că nu se mai impune analiza celorlate apărări ale intimatei şi constată nulitatea absolută parţială a convenţiei autentificate sub nr.

X/15.10.2012.

În consecinţă, având în vedere toate argumentele expuse mai sus, în temeiul art. 480 C.pr.civ ,tribunalul va respinge apelurile principale ca nefondate ,va admite apelul incident şi va schimba în parte sentinţa atacată în sensul că va admite cererea reclamantei şi cu privire la petitul de la lit.b în sensul că constată nulitatea absolută parţială a convenţiei de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor coproprietarilor autentificată sub nr.

X/15.10.2012 la BNP S I.

Va păstra în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Data publicarii pe portal: 03.05.2023