Decizie nr. 211 din 16.03.2023

Asupra apelului civil de faţă, reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.

X din 18.10.2022 pronunţată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr.

X/311/2022 s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B M, în contradictoriu cu pârâtele P G, M F, B R, M D, I M, P M, R D, P I R şi M V E.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 03.05.1999 a fost încheiată o convenţie de vânzare-cumpărare, sub forma unui înscris sub semnătură privată, prin care vânzătorii B R, M F, M D şi I M transmiteau pentru prețul de 7.000.000 ROL către reclamant, proprietatea unei suprafeţe de teren de 2.101 mp, pentru care la data de 17.03.2010 a fost emis titlul de proprietate nr.

X/155, prin care a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe totale de 2 ha şi 7500 mp teren arabil extravilan pe numele lui P G, P I, M F, B R, M D şi I M, în calitate de moştenitori ai defunctului P I.

În drept, instanţa a constatat că cererea reclamantului este fundamentată pe dispoziţiile art. 1895 C.civ. de la 1864, care prevede că „Cel ce câştigă cu bună-credinţă şi printr-o justă cauză un nemişcător determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, dacă adevăratul proprietar locuieşte în circumscripţia tribunalului judeţean unde se află nemișcătorul şi prin douăzeci de ani dacă locuieşte afară din acea circumscripţie”.

Interpretând acest text, se pot desprinde condiţiile dobândirii dreptului de proprietate prin efectul prescripţiei achizitive de scurtă durată, ce vor trebui îndeplinite în mod cumulativ, după cum urmează: a) buna-credinţă a uzucapantului, b), existenţa unui just titlu emis de către o altă persoană decât adevăratul proprietar şi c) împlinirea termenului de prescripţie defipt de lege.

La aceste condiţii se va mai adăuga o condiţie suplimentară, respectiv cea a exercitării unei posesii utile de către uzucapant, conform dispoziţiilor art. 1847 C.civ de la 1864, care prevăd următoarele: „Ca să se poate prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, după cum se explică în următoarele articole”.

Relativ la aceste condiţii, instanţa a reţinut că reclamantul nu îndeplineşte condiţia existenţei unei juste cauze, din considerentele ce succed:

Astfel, art. 1897 alin. 1 C.civ. de la 1864 defineşte justul titlu după cum urmează: „Justa cauză este orice titlu translativ de proprietate, precum vinderea, schimbul etc”.

În acest sens, cel puţin la nivel de aparenţă, reclamantul îşi exercită posesia în temeiul unui just titlu, însă o examinare mai atentă a dispoziţiilor legale în vigoare relevă o serie de deficienţe.

În primul rând, este necesar ca justul titlu să emane de la o altă persoană decât adevăratul proprietar, concluzie ce se desprinde atât din enunţul art. 1895 C.civ. de la 1864 (care foloseşte sintagma „adevăratul proprietar”), dar şi din dispoziţiile art. 1898 C.civ. de la 1864, care definesc buna-credinţă ca şi condiţie a uzucapiunii de scurtă durată, ca fiind „(...) credinţa posesorului că cel de la care a dobândit imobilul, avea toate însuşirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea”.

Or, în prezenta cauză, reclamantul s-a prevalat de un înscris ce emană chiar de la proprietarii în drept să transmită către acesta proprietatea asupra imobilului, context în care instanţa nu a putut reţine faptul reclamantul se bucură de un just titlu, în sensul dispoziţiilor art. 1895 C.civ. de la 1864.

În cel de-al doilea rând, a avut în vedere faptul că justul titlu invocat de uzucapant este necesar a se materializa printr-un act translativ de proprietate valabil, sau cel mult anulabil, în acest sens art. 1897 alin. 2 C.civ. de la 1864 statuând că „Un titlu nul nu poate servi de baza prescripţiei de 10 până la 20 ani”.

După cum chiar şi reclamantul a recunoscut, convenţia sub semnătură privată din data de 03.05.1999 nu a fost niciodată perfectată în formă autentică, formă ce este impusă ca şi condiţie ad validitatem pentru orice act translativ de proprietate ce are ca obiect un drept real asupra unui bun imobil, iar a cărei nerespectare atrage nulitatea absolută a acelui act.

Înscrisul de care astfel reclamantul se prevalează nu poate produce efecte juridice, întrucât este lovit de o cauză de nulitate absolută, iar în consecinţă nu poate constitui just titlu pentru dobândirea dreptului de proprietate prin efectul prescripţiei achizitive de 10 sau 20 de ani, în concordanţă cu dispoziţiile art. 1897 alin. 2 C.civ. de la 1864.

Faţă de aceste considerente, instanţa nu a mai analizat îndeplinirea celorlalte condiţii, întrucât chiar şi neîndeplinirea numai a uneia singure va conduce la imposibilitatea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul împlinirii termenului de prescripţie achizitivă de scurtă durată, cu efectul evident al respingerii cererii de chemare în judecată.

Astfel, având în vedere cele reţinute anterior, instanţa a respins cererea, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat apel, reclamantul B M, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

A solicitat admiterea apelului, anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare primei instanțe, având în vedere faptul că instanţa de fond nu a analizat condiţiile de fond şi formă ale cererii de chemare în judecată, considerând că înscrisul sub semnătura privată nu poate constitui just titlu pentru dobândirea dreptului de proprietate prin efectul prescripţiei achizitive de 10 sau 20 de ani, apreciind că „este lovit de o cauză de nulitate absolută”.

Or, în esență, instanţa de fond nu a soluţionat capetele de cerere ale acţiunii cu care a fost învestită, a interpretat la nivel de aparență, fără să existe administrate probe şi ,,fără să documentele justificat” existența justului titlul.

Astfel, a apreciat apelantul că soluţia pronunţată nu este motivată.

Intimatele P M, P I R, M V E, R D, prin avocat N P, au formulat întâmpinare.

În motivare, au arătat că suprafața de teren de 2101 mp este înscrisă în titlul de proprietate nr. X/155 emis la data de 17.03.2010.

Intimatele-pârâte P M, P I R, M V E şi R D sunt fiicele lui P I, decedat la 10.11.1992 din căsătoria cu M A fostă P, aşa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. X din 26.02.1998.

Instanţa de fond a soluționat cauza analizând îndeplinirea condițiilor uzucapiunii de scurtă durată cu privire specială asupra îndeplinirii condiţiei justului titlu, cu raportare la dreptul material aplicabil, respectiv Codul civil anterior şi a ajuns la concluzia că înscrisul sub semnătură privată nu îndeplinește condiția cerută de art. 1895 C.civ. anterior.

Apelul nu este întemeiat.

Faţă de motivarea adusă prin hotărârea judecătoreasca în niciun caz nu se poate susţine că „soluția pronunțată nu este motivată".

Primul capăt de cerere privind ieșirea din indiviziune a fost respins ca urmare a admiterii excepției lipsei de interes, invocată de instanță, din oficiu, la termenul din 04.10.2022 şi se regăsește în încheierea de amânare a pronunțării.

În concluzie, a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând cererea prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor legale incidente şi a actelor şi lucrărilor dosarului, Tribunalul reţine următoarele:

Prin apelul declarat se solicita anularea sentintei de fond, cu trimiterea cauzei la prima instanţă, pentru rejudecare.

O asemenea masura se poate dispune potrivit dispoziţiilor procedurale, numai in conditiile stipulate de art.480 al.3 C pr civ: ,,În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul.

Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului.

Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.”

Prin motivele de apel nu s-a invocat nelegala citare a părtii, asa incât, se va proveda la analiza măsurii in care judecătoria în mod greşit, a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului.

Prin sentinţa civilă nr.

X din 18.10.2022 pronunţată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr.

X/311/2022 s-a respins, ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B M, în contradictoriu cu pârâtele P G, M F, B R, M D, I M, P M, R D, P I R şi M V E.

S-a reţinut în esenţă, in considerentele hotărârii, că una dintre condiţiile dobândirii dreptului de proprietate prin efectul prescripţiei achizitive de scurtă durată, ce se impunea a fi îndeplinite în mod cumulativ, respectiv aceea a existenţei unui just titlu emis de către o altă persoană decât adevăratul proprietar – nu este îndeplinită în cauză.

In consecinţă, nu se poate pune problema solutionarii procesului fara a se intra in judecata fondului, câta vreme cererea dedusa judecăţii a fost analizata pe fondul ei, prin prisma indeplinirii conditiilor prevăzute de dipozitiile art.1847 si 1895 C.civ. de la 1864, pentru a se putea constata dobândit dreptul de proprietate prin efectul prescripţiei achizitive de scurtă durată.

În consecinţă, nu este incidentă in cauza nicio situaţie ce ar justifica anularea sentintei de fond.

Mai departe, analizând apelul prin prisma existentei unor eventuale motive de schimbare a sentintei apelate, tribunalul reţine următoarele:

Condiţiile de forma ale cererii de chemare in judecata s-au verificat de catre prima instanţă in etapa regularizării, iar apelantul, in calitate de reclamant, la fond, nu poate invoca propria culpă constând în instantei cu o cerere de ar prezenta vicii de formă.

Invocând condiţiile de fond ale cererii de chemare in judecată, apelantul critică reținerea instanţei de fond potrivit căreia înscrisul sub semnătură privată nu poate constitui just titlu pentru dobândirea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii prescurtate, fiind lovit de o cauza de nulitate absolută.

Justul titlu (art.1895 C civil de la 1864) este un act juridic translativ de proprietate, adica o operatie juridica, un negotium, ce are ca scop sa transfere proprietatea, dar care datorita unor împrejurari ce ţin de actul respectiv , nu strămuta proprietatea bunului, ci doar posesiunea lui.

El trebuie sa provina de la o alta persoană decât adevăratul proprietar, pentru ca daca ar proveni de la adevăratul proprietar, dobândirea proprietăţii se realizeaza prin actul respectiv, fără a mai fi necesara vreo trecere a timpului.

Potrivit art.1897 al.2 C Civil de la 1864, un titlu nul nu poate servi ca baza a uzucapiunii de 10 la 20 de ani.

În aceste conditii, actul sub semnatura privata denumit ,,Act de vânzare” din data de 03.05.1999 (fila 12 ds fd), invocat drept temei al uzucapiunii prescurtate (just titlu), nu poate primi aceasta eficienţă, fiind afectat de o cauza de nulitate absolută pentru lipsa formei autentice ceruta ad validitatem, aspect reţinut in mod corect si de instanţa de fond.

Desi apelantul sustine ca instanţa de fond nu a analizat capetele de cerere cu care a fost învestită, nu indică în concret care este petitul omis a fi analizat.

În privinţa cererii de iesire din indiviziune, se constată că prin încheierea de sedinţă din data de 04.10.2022 s-a admis excepţia lipsei de interes, iar aceasta încheiere nu a fost apelată.

In drept, potrivit dispoz art.466 al.4 C pr civ, ,,Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel.”

Încheierea din data de 04.10.2022 se încadrează în categoria încheierilor premergătoare susceptibile a fi atacate decât odată cu fondul.

Întrucât nu există un text legal care să prevadă că apelul împotriva hotărârii finale se consideră a fi exercitat si împotriva încheierilor premergătoare (in speţă, impotriva incheierii din 04.10.2022), înseamnă că partea trebuie sa atace in mod expres încheierea a cărei schimbare sau anulare doreşte si să formuleze critici concrete împotriva acesteia.

Pe de alta parte, pentru situaţia in care instanţa omite a se pronunţa asupra unui capăt de cerere, partea are deschisa calea completării hotărârii, prevăzuta de art.444 C pr civ, fiind inadmisibilă solicitarea de completare a hotărârii pe calea apelului (art.445 C pr civ).

Pentru soluţionarea cererii de constatare a dobândirii dreptului de proprietate in temeiul uzucapiunii prescurtate nu se impunea a se administra probe suplimentare, fiind suficienta analiza înscrisului invocat drept just titlu, ce a facut inutilă administrarea altor probe.

Aceasta, in conditiile in care neîndeplinirea uneia dintre conditiile uzucapiunii prescurtate duce la respingerea respectivei cereri.

De altfel apelantul reclamant nici nu a propus, in calea de atac, administrarea vreunei probe suplimentare.

Nu se poate aprecia ca sentinta instantei de fond este nemotivata.

Judectorul fondului a prezentat situaţia de fapt, normele juridice incidente, conditiile uzucapiunii prescurtate ce trebuie in mod cumulativ îndeplinite in cauza si a explicat pentru care temeiuri de fapt si de drept conditia justului titlu nu este îndeplinită.

In aceste conditii Tribunalul constată ca sentinta de fond îndeplineste exigenţele de motivare instituite de art.425 C pr civ.

Pentru aceste considerente de fapt si de drept, in temeiul dispoz art.480 al.1 C păr civ, tribunalul va păstra in totalitate sentinta de fond şi va respinge, ca nefondat, apelul declarat.

Data publicarii pe portal: 03.05.2023