Sentință civilă nr. 32 din 25.01.2023

Deliberând asupra prezentei cauze, reţine următoarele:

I. Susţinerile părţilor

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 05.07.2022, reclamantul P T C a chemat în judecată pârâţii C D D şi Societatea R C SRL, solicitând:

- obligarea în solidar a pârâţilor la plata unei despăgubiri în cuantum de 50.000 euro (echivalent în lei 250.000 lei, raportat la cursul BNR de 5,00 lei/euro), reprezentând repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin publicarea pe post a imaginii sale şi a comentariilor la adresa sa, toate realizate în condiţiile în care reclamantul este unul dintre lucrătorii de poliţie ce au realizat o parte a anchetei în cazul faptelor comise de numitul D G (cele ce au făcut obiectul "cazului C").

- obligarea pârâtei persoană juridică să publice dispozitivul sentinţei ce se va pronunţa pe postul de televiziune pe care îl administrează, timp de 3 zile.

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Sub aspectul competenţei instanţei, reclamantul apreciază că raportat la disp. art. 95 Cpc, la obiectul cererii de chemare în judecată şi la valoarea pretenţiilor, Tribunalul Olt are competenţa de a soluţiona cererea.

Cu privire la obligaţiile fiscale ce-mi revin, solicită să fie avute în vedere prevederile art. 7 din OUG 80 / 2013, sens în care anexează dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei.

În fapt, arată că, după cum reiese chiar din emisiunile postului de televiziune Rxx din anul 2019, persoana reclamantului a făcut obiectul unor reportaje, ştiri, discuţii şi interviuri, ce au tratat pretinsul mod în care acesta ar fi fost implicat în ancheta derulată cu privire la dispariţiile celor două tinere ce au condus la formarea dosarului penal prin care numitul D G a fost trimis în judecată pentru diferite acuzaţii.

Cu caracter prealabil, arată că în calitatea pe care o avea, de şef al Biroului de Investigaţii Criminale în cadrul Poliţiei Municipiului C, a fost într-adevăr implicat în operaţiunile de căutare ale ultimei victime a lui D G şi în cele prealabile anchetei penale ce a condus la trimiterea acestuia în judecată.

Din păcate, deşi apreciază că şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu mai mult decât corespunzător, fiind un lucrător în cadrul MAI cu experienţă şi cu activitate recunoscută de superiori, această postură pe care a avut-o în cadrul operaţiunilor de căutare a victimei lui D G si care a fost prezentata in mod nereal de postul de televiziune i¬-a adus o notorietate nedorită.

Astfel, în intervalul lunii august 2019 postul de televiziune Rxx, (având probabil convingerea că reclamantul este un lucrător de poliţie a cărui pretinsă activitate neconformă din data de 25.07.2019 a fost cea care justifica faptul că victima lui D G nu a putut fi salvată), alimentat de pârâtul C D D, a prezentat pe post o serie de date personale ce îl priveau pe reclamant, informaţii nereale sau distorsionate într-un asemenea mod încât să fie de natură să îl expună public într-o lumină mai mult decât negativă, drept un personaj corupt, implicat în diferite activităţi ilicite, nepreocupat de îndeplinirea obligaţiilor de serviciu.

Ca exemple concrete, s-a susţinut o perioadă de câteva zile că ar fi „dispărut”, în sensul că ar fi fost plecat din localitate, deşi în mod cert ulterior datei de 25.07.2019 a prestat activitate zilnic la Poliţia Municipiului C, chiar si in zilele in care pe postul de televiziune se publica ca este dispărut, reclamantul era la serviciu si desfăşura activităţi de serviciu.

În mod total nepermis, au fost publicate pe post imagini cu autoturismul său proprietate personală, ce permiteau observarea mărcii vehiculului dar şi numărul de înmatriculare, s-a făcut publică adresa locuinţei sale, s-a afirmat în mod total nereal că ar deţine o fermă agricolă (în realitate fiind vorba de o exploataţie de mărime redusă ce aparţine mamei sale şi era exploatată de părinţii săi, fără să aibă vreun angajat).

Legat de această "fermă", a fost prezentată drept o afacere de calibru mare, în care reclamantul ar fi investit sume mari de bani cu o provenienţă neclară, cu toate că exploataţia reprezenta rezultatul muncii părinţilor săi de aproximativ 25 de ani, prin cultivarea de cereale şi creşterea de animale.

În cadrul emisiunilor de pe postul Rxx, s-a afirmat că reclamantul ar fi avut cunoştinţă de locaţia în care D G a sechestrat victimele şi chiar că l-ar fi anunţat pe acesta despre faptul că se întreprind operaţiuni de căutare a acestora.

Că o asemenea stare de fapt este total nereală crede reclamantul că este cert la acest moment, dosarul penal în cadrul căruia s-au cercetat dispariţiile celor 2 persoane fiind finalizat, fără ca reclamantul să dobândească vreo calitate de suspect/inculpat pentru săvârşirea unor fapte în legătura cu activităţile de serviciu.

Din nefericire, postul Rxx, fără a verifica în orice mod afirmaţiile lui C D D şi fără a încerca vreodată în acel interval de timp (august 2019 sau ulterior) să-i ofere posibilitatea de a avea un drept la replică, contactându-l în acest sens, a apreciat ca normal să facă publice toate aceste informaţii, imagini, afirmaţii la adresa sa, despre care susţine că sunt contrare realităţii, fapt dovedit de cercetările autorităţilor efectuate ulterior, sunt calomnioase şi s-au realizat cu singurul scop de a denigra persoana reclamantului, de a-i afecta imaginea publică şi eventual de conduce la excluderea sa din rândul cadrelor MAI.

Reaminteşte şi faptul că pârâtul C D D, pentru a dovedi caracterul reclamantului şi modul ilegal în care se comportă, a susţinut că a fost victima mai multor activităţi de control conduse de reclamant în calitate de poliţist (în realitate, a existat un singur control efectuat la un punct de lucru al societăţii administrate de pârât în comuna S in anul 2018), că a orchestrat alte verificări efectuate de alte organe ale statului, că l-ar fi ameninţat şi că există multiple alte victime ale acţiunilor sale ilicite fără să prezinte vreo proba in acest sens, iar postul de televiziune Rxx a publicat aceste afirmaţii fără sa le verifice in vreun fel.

Reclamantul afirmă că pe fondul unor nemulţumiri şi dorinţe de a se "răzbuna", C D a imaginat o serie de scenarii total nereale, pe care le-a expus celor ce administrau postul de televiziune Rxx şi celor ce au realizat emisiunile ale căror înregistrări le va depune la dosar.

Din nefericire, aceste informaţii şi acuze fost expuse publicului în cadrul emisiunilor ce vizau "cazul C", un subiect extrem de mediatizat, urmărit probabil în acea perioadă de milioane de români.

Dacă pentru pârâtul C D a înţeles raţiunea pentru care s-a comportat astfel (pur vindicativ), legat de postul de televiziune afirmă că avea atât obligaţia dar şi posibilitatea de a realiza verificări ale afirmaţiilor şi acuzelor publicare pe post.

După cum va dovedi prin probatoriul ce se va administra, consecinţele a ceea ce a reprezentat o veritabilă campanie de presă derulată împotriva sa au fost unele grave, cu efecte atât în planul profesional dar şi în cel personal/ familial.

Astfel, urmare a afirmaţiilor din cadrul acestor emisiuni, i s¬-a retras împuternicirea în temeiul căreia exercita funcţia de şef birou, a fost supus unei proceduri de cercetare disciplinară (influenţată major de campania de presă), a fost sancţionat şi o mare perioadă de timp a fost izolat şi marginalizat în cadrul colectivului din cadrul Inspectoratului de Politie Judeţean O (şi chiar al Politiei Romane).

Din punct de vedere al vieţii personale, copiii săi au avut cel mai mult de suferit, întrucât au fost afectaţi şi ceilalţi membri ai familiei (părinţii s-au îmbolnăvit, copiii au fost nevoiţi să înceteze sau să limiteze orice fel de relaţii, familia nu a mai socializat cu nimeni).

În acelaşi timp, în perioada în care s-a derulat campania de presă dar şi o mare perioadă de timp ulterior, a fost efectiv nevoit să reducă la maxim orice deplasare în spaţiile publice, să se izoleze de colectivul de la serviciu, de societate, să înceteze orice contacte cu alte persoane pentru a încerca să evite întrebările inerente legate de subiectele (nereale) exhibate de pârât cu ajutorul şi concursul postului de televiziune.

De asemenea, copiii au fost extrem de afectaţi, au fost nevoiţi sa suporte injurii din partea altor copii, sa li se pună diferite întrebări tendenţioase, familia fiind nevoită sa le explice cât mai pe înţelesul lor situaţia prin care erau nevoiţi sa treacă împreună ca familie.

Presiunea psihica pe care membrii familiei au fost nevoiţi luni de zile sa o îndure cu toţii, inclusiv familia extinsa, nu poate fi descrisă în cuvinte care sa exprime în concret cele prin care au fost nevoiţi sa treacă, umilinţa, imagine publică afectata, munca de o viaţă care efectiv nu a mai fost luată în considerare, situaţia profesională, familială, socială fiind profund afectată, fiind un şoc emoţional, suferinţe psihice care îşi vor lăsa amprenta pentru tot restul vieţii, atât pentru adulţi, cat si pentru copii.

Denigrarea publica pe care au fost nevoiţi sa o suporte pe parcursul unei lungi perioade de timp, stresul permanent si notorietatea pe care a căpătat-o în mod nevoit, fiind de natura sa afecteze complet viaţa socială si familială.

În drept, invocă dispoziţiile art. 252, 253 Cod Civil coroborate cu cele ale art. 1349, art. 1381-1383 Cod Civil.

Pârâtul C D D a formulat întâmpinare prin care a solicitat prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamantul susţine ca persoana sa a făcut obiectul unor reportaje, ştiri, discuţii, interviuri si emisiuni IV in anul 2019 care au tratat „pretinsul'" mod in care reclamantul ar fi fost implicat in ancheta derulată cu privire la dispariţia celor doua fete care au condus la formarea dosarului penal prin care numitul D G a fost trimis in judecata pentru diverse acuzaţii.

În realitate, apreciază că cererea reclamantului este neîntemeiată, impunându-se respingerea ei pentru următoarele considerente:

1.

Cea mai mare parte a aspectelor relatate de către pârât cu ocazia interviurilor luate acestuia dar si altor persoane, cetăţeni ai oraşului C, sunt aspecte de notorietate cunoscute de către cetăţenii oraşului.

Astfel, i se reproşează faptul că ar fi afirmat ea reclamantul deţine o exploataţie agricola, despre care acesta susţine ca aparţine părinţilor domniei sale.

Menţionează pe de o parte ca acest aspect a fost probat de către pârâta televiziune care a deplasat un reporter la faţa locului, reporter care, intervievând paznicul exploataţiei, deci angajatul părinţilor reclamantului, acesta a recunoscut expresis verbis ca exploataţia aparţine reclamantului în fapt, părinţii fiind cei care deţin afacerea scriptic.

Rezulta de aici ca afirmaţia sa anterior publicării în presa a fost verificata si din alta sursa.

Presupune ca postul de televiziune deţine si alte verificări similare efectuate anterior difuzării materialului.

Oricum ar sta lucrurile, însăşi plângerea reclamantului nu este credibila in sensul in care afirma ca exploataţia agricola in cauza este una de mărime mica fiind administrata de mama domniei sale, fără a deţine vreun angajat.

Este puţin probabil ca mama reclamantului sa fie in măsura (referirea se face doar prin prisma vârstei acesteia) sa îngrijească un număr considerabil de animale si sa conducă utilajele agricole cu care se realizează înfiinţarea si întreţinerea culturilor.

De altfel, reclamantul nici măcar nu indica numele exploataţiei agricole, care evident îmbracă o forma juridica de organizare: societate cu răspundere limitata, persoana fizica autorizata, etc.) în aşa fel încât instanţa, or părţile să poată verifica, de exemplu, numărul de ha teren cultivat pentru care aceasta exploataţie, fără angajaţi, a solicitat si primit subvenţie APIA de-a lungul timpului.

Informaţia ar fi lămuritoare prin prisma corectitudinii afirmaţiilor făcute de către reclamant in cazul prezentului dosar având ca obiect solicitarea de daune morale.

2.

Reclamantul din prezenta cauza afirma ca a efectuat un singur control la sediul firmei pârâtului din comuna S, in cursul anului 2018, deci recunoaşte existenta unei interacţiuni cu acesta.

Aceasta interacţiune a continuat si ulterior, in maniera in care martorii indicaţi vor dezvălui.

Nu are o dorinţa de răzbunare împotriva reclamantului.

3.

Menţionează ca după interacţiunea din 2018, a existat o alta in urma căreia pârâtul a fost verificat de diverse organe de control, într-un interval scurt de timp, fapt atipic din punct de vedere legal, însă în concordanta cu afirmaţiile făcute de către reclamant.

4.

În ceea ce privesc afirmaţiile pârâtului cu certitudine postul de televiziune le-a verificat din mai multe surse si le-a documentat anterior publicării in presa.

Nu a fost singura persoana intervievata, însa nu cunoaşte pentru care considerente au fost difuzate doar declaraţiile sale.

5.

Nu crede ca organele de conducere ale IPJ O au retras împuternicirea in temeiul căreia reclamantul exercita funcţia de şef birou in baza declaraţiilor sale sau a emisiunilor TV, iar o autoritate publica îşi documentează deciziile in baza unor probe si nu in baza unor afirmaţii de presa.

Chiar daca afirmaţiile de presa ar sta la baza demarării unei anchete interne, decizia de a suspenda atribuţiile unui angajat trebuie să aibă la baza cel puţin o suspiciune rezonabila, daca nu o decizie de cercetare disciplinară.

6. De altfel, reclamantul nu comunica in niciun fel daca a fost cercetat disciplinar si daca a fost sau nu sancţionat, ci comunica doar că, urmare a informaţiilor din presa a fost suspendat din funcţie.

Întrucât reclamantul nu a înţeles să pună la dispoziţia instanţei acest document prin care s-a dispus suspendarea sa din funcţie, apreciază ca afirmaţia sa este una lipsita de suport real, nefiind dovedita in niciun fel, în măsura în care reclamantul face o astfel de dovada, apreciază ca este important de cunoscut si motivul invocat de către angajator in decizia de suspendare, cat rezultatul unei eventuale cercetări disciplinare.

7. De altfel, potrivit cererii de chemare in judecata, ar rezulta ca postul de televiziune si-a bazat emisiunile doar pe declaraţiile sale. În realitate, in interviurile difuzate exista si alte interviuri luate altor cetăţeni ai oraşului C.

8. Solicită reclamantului sa identifice in concret care sunt fapte pârâtului despre care apreciază ca i-au adus un prejudiciu de imagine si moral, în aşa fel încât sa fie in măsura sa îşi formuleze în concret apărările.

9.

Solicită instanţei să observe ca că faţă de petitul 2 al cererii nu are calitate procesuală pasiva, astfel că a solicitat respingerea capătului de cerere referitor la daunele morale pentru prejudicii aduse familiei reclamantului, câtă vreme membrii acesteia nu au formulat vreo cerere în acest sens.

În lipsa unei astfel de cereri, acordarea de daune inclusiv pentru prejudiciile aduse familiei ar echivala cu o îmbogăţire fără justă cauză.

11. În ceea ce priveşte decizia de suspendare din funcţie, solicită să se observe ca reclamantul nu face dovada faptului ca ar fi contestat-o, caz în care se poate prezuma ca acesta însuşi a apreciat-o ca fiind temeinica si legala.

Pârâta SC R C SRL (Postul de televiziune Rxx) a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată, pe fondul neîndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, dar şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar, în temeiul art. 453 alin. (1) Cod proc.civ, pentru următoarele considerente:

1. SCURTĂ PREZENTARE A SITUAŢIEI DE FAPT

1.

Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul solicită instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea în solidar a pârâţilor R C S.R.L. şi C D D la plata unor despăgubiri în cuantum de 50.000 de euro pentru prejudiciul cauzat prin difuzarea pe postul de televiziune Rxx, în cadrul unor emisiuni, a imaginii sale şi a unor comentarii nereale la adresa sa, precum şi la publicarea dispozitivului hotărârii rămase definitive pe postul Rxx timp de 3 zile.

2.

În fapt, arătă că în cadrul emisiunilor supuse analizei instanţei, difuzate de postul de televiziune Rxx în zilele de 28.08.2019 şi 04.09.2019, a fost prezentat şi dezbătut un subiect de interes general referitor la cazul A M din C, răpită de G D în data de 24.07.2019, precum şi referitor la modul contestabil în care organele abilitate au acţionat în acest caz.

3. Indubitabil, cele două cazuri din C (L M şi A M) au stârnit groază în rândul populaţiei, dar şi indignare faţă de modul în care lucrătorii de poliţie au operat.

4.

Astfel, în acest context în care a existat un interes public pentru investigarea şi urmărirea îndeaproape de către mass-media a modului în care se derula ancheta, în cadrul emisiunilor în litigiu a fost adusă în atenţia publică persoana cunoscută în mod oficial ca fiind ultima persoană care a vorbit cu A M, respectiv reclamantul.

5. După cum afirmă şi acesta, reclamantul a avut un rol important în operaţiunile de căutare a A M, fiind cel care a condus aceste operaţiuni.

6.

Precizează că în expunerea acestui caz moderatorii şi reporterii Rxx au prezentat informaţii corecte, verificate, fundamentate pe o bază factuală rezonabilă şi solidă, aspect care rezultă din înregistrările audio-video ale emisiunilor în litigiu, precum şi din transcripturile ce au fost anexate acţiunii.

7. Sigur că informaţiile difuzate pe post sunt de interes public, jurnaliştii Rxx având dreptul, dar şi îndatorirea de a prezenta şi comenta astfel de fapte.

II. NETEMEINICIA CERERII DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ

8.

Conform doctrinei, pentru a se angaja răspunderea civila delictuală pentru fapta proprie, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.

9.

Speţa dedusă judecăţii vizează un conflict de drepturi concurente, pe de o parte, respectarea dreptului subscrisei la libera exprimare, şi pe de altă parte, dreptul reclamantului la respectarea imaginii sale.

Pentru ca faptele subscrisei să intre în sfera ilicitului civil se impune ca dreptul la libera exprimare să fie exercitat cu depăşirea limitelor prevăzute de lege, fapt care, aşa cum se va demonstra în cadrul judecăţii, nu s-a produs.

10.

În concret, strict în ceea ce o priveşte pe subscrisa, presupusele fapte ilicite imputate constau în difuzarea pe postul de televiziune Rxx a unor emisiuni (28.08.2019 şi 04.09.2019), în cadrul cărora, potrivit susţinerilor reclamantului, au fost prezentate imagini cu autoturismul său, s-a făcut publică adresa locuinţei sale şi în care au fost prezentate următoarele informaţii: că ar fi dispărut, în sensul că ar fi plecat din localitate; că ar deţine o fermă agricolă; că ar fi cunoscut locaţia în care D G a sechestrat victimele şi că l-ar fi anunţat pe acesta despre operaţiunile de căutare a victimelor.

11. În continuare, faţă de faptele ce le sunt imputate, expun argumentele pentru care apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

II.A. Nu există fapta ilicită.

12.

Condiţie sine qua non a angajării răspunderii civile delictuale, fapta ilicită este aceea prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane.

Aşadar, fapta prejudiciabilă atrage răspunderea civilă delictuală în măsura în care se aduce atingere unui drept subiectiv.

13.

Spre deosebire de o acţiune tipică întemeiată pe dispoziţiile Codului civil în materie de răspundere civilă delictuală, în cauza dedusă judecăţii au incidenţă numeroase efecte juridice recunoscute dreptului la liberă exprimare astfel cum este consacrat şi dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi în cea naţională.

14. Astfel, prin raportare la criteriile care decurg din jurisprudenţa CEDO, învederează următoarele:

15.

Mass-media are sarcina de a informa publicul asupra problemelor de interes public şi de a efectua, în conformitate cu responsabilităţile sale, investigaţii jurnalistice în probleme de interes public.

Jurnalistul se achită de această obligaţie prin exerciţiul dreptului la libera exprimare într-o modalitate specifică şi care se bucură de un grad ridicat de protecţie în privinţa posibilelor ingerinţe ale autorităţilor.

16.

Un prim criteriu cristalizat în jurisprudenţa CEDO se referă la chestiunea adusă în atenţia publicului.

În acest sens, urmează să se observe că subiectul dezbătut în cadrul emisiunilor în litigiu este de interes public general, având în vedere importanţa majoră, dar şi gravitatea evenimentelor petrecute.

17.

Curtea EDO a apreciat că este de interes public tot ceea ce ţine de mersul general al comunităţii şi face parte din preocupările sale, cum la fel sunt de interes public şi aspectele care pot să creeze o mare controversă, care vizează o temă socială importantă sau care are legătură cu o problemă despre care este în interesul publicului să fie informat.

18.

În ceea ce priveşte reportajele realizate pe tema unei anchete în derulare, ca regulă generală, Curtea a concluzionat că este de neconceput ca problemele deferite instanţelor să nu poată, anterior sau simultan, să genereze discuţii fie în reviste de specialitate, în presă sau în rândul publicului, în general.

19. Un alt criteriu specific dreptului la liberă exprimare necesar a fi avut în vedere în prezenta cauză este calitatea persoanei la care s-au referit afirmaţiile declarate ca fiind vătămătoare.

20.

Fără îndoială, reclamantul este o persoană publică prin raportare la funcţia publică deţinută - şef al Biroului de Investigaţii Criminale în cadrul Poliţiei Municipiului C.

Atât timp cât reclamantul deţine o funcţie publică, acesta este implicit mai expus la relatarea unor aspecte din viaţa sa publică şi privată, şi implicit la interpretarea acestora de către opinia publică, transparenţa trebuind să fie maximă.

21.

Ca atare, în cazul unui subiect de interes general, trebuie făcută nuanţarea dacă persoana vizată este o figură publică sau un simplu anonim.

Persoana obişnuită, necunoscutul, sine qua non, se va bucura de o protecţie mult mai sporită decât persoana publica (a se vedea Cauza Kurier Zeitungsverlag und Druckerei GMBH c.

Austria, hotărârea finala din 17.04.2012).

Conform Curţii de la Strasbourg, prin hotărârea dată în cauza Minelli c.

Elveţia (decizia din 14.06.2005; cererea nr. 14991/02) se reţine că „protecţia care se aplică unei personalităţi relativ notorii nu este egală cu cea care se aplică unui individ necunoscut publicului".

Pe cale de consecinţă, în acord cu jurisprudenţa CEDO, urmează a se reţine că, în chestiuni de interes public, în care sunt antrenaţi oameni publici, aceştia trebuie să dea dovadă de toleranţă, tocmai datorită statutului pe care îl au în societate.

Limitele criticii admisibile sunt mai largi în privinţa unul om public, decât a unul om obişnuit, cel dintâi expunându-se în mod inevitabil şi conştient unui atent control al faptelor şi gesturilor sale, atât din partea mijloacelor de mass-media, cât şi a marelui public.

Din aceasta perspectivă, a poziţiei publice a reclamantului trebuie judecată atitudinea oricărui demers jurnalistic care îl vizează.

22.

Cu alte cuvinte, oricine are statutul unei persoane publice, indiferent de domeniul de activitate şi indiferent dacă este sau nu funcţionar public sau demnitar sau care, în orice fel, suscită interesul justificat al publicului, se prezumă că îşi dă un consimţământ implicit, tacit, în a se expune mai abrupt atenţiei presei, având în vedere, între altele, rolul acceptat al presei de a fi „câinele de pază" al societăţii democratice.

23.

În ceea ce priveşte criteriul referitor la conţinutul mesajului transmis, în prealabil subliniem că în cauză nu pot fi avut în vedere afirmaţiile care aparţin unor persoane care nu au calitatea de prepuşi ai societăţii R C S.R.L.

Pot fi avute în vedere doar afirmaţiile făcute de moderatorii/prezentatorii/reporterii emisiunilor în litigiu, având în vedere tocmai raportul de prepuşenie existent între aceştia şi societatea pârâtă, deţinătoare a postului de televiziune Rxx.

24. Ca atare, pârâtul C D D, urmează să fie tras la răspundere în nume propriu pentru afirmaţiile făcute în cadrul emisiunilor în litigiu.

25.

Cât despre afirmaţiile făcute de către pârâtul C D D, solicită să se observe ca jurnaliştii RXX şi-au îndeplinit în mod corespunzător îndatoririle profesionale, solicitând acestuia prezentarea de dovezi în susţinerea faptelor relatate, aspecte ce reies din emisiunea difuzată în data de 04.09.2019, interval orar 15:21-15.32.

26.

În ceea ce priveşte nemulţumirea reclamantului vizavi de faptul că s-a prezentat pe post locul în care domiciliază, urmează ca instanţa să observe că materialul difuzat nu prezintă niciun fel de detalii cu privire la adresa exactă a acestuia, neputându-se distinge despre ce bloc este vorba.

De asemenea, învederează instanţei faptul că acest demers (prezenţa reporterului Rxx la adresa reclamantului) a fost determinat de încercările repetate ale acestuia de a obţine un punct de vedere din partea reclamantului.

În acest sens, se va observa că reporterul P A a menţionat pe post foarte clar faptul că a încercat în repetate rânduri să ia legătura cu reclamantul, că l-a sunat şi nu răspunde la telefon.

Drept urmare, inclusiv afirmaţia reclamantului referitoare la faptul că nu s-ar fi încercat obţinerea unui punct de vedere din partea acestuia este vădit nefondată.

Cât despre dreptul la replică, precizează că reclamantul se află în confuzie întrucât, potrivit prevederilor legale (art. 53 şi urm. din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual), dreptul la replică se solicită de către persoana vizată de informaţiile „eronate/nereale" prin intermediul unei cereri şi se acordă în cazul în care aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de legea specială.

În acelaşi context al încercărilor repetate de a lua legătura cu reclamantul şi de a găsi o explicaţie pentru această situaţie, reporterul Rxx a observat că acesta nu îşi mai foloseşte maşina personală, fiind parcată de câteva zile într-o parcare publică din apropierea sediului poliţiei, conform celor menţionate de colegii acestuia.

Aşadar, maşina reclamantului a fost filmată într-un loc public.

Referitor la faptul că pe post s-a afirmat că reclamantul ar fi cunoscut locaţia în care D G a sechestrat victimele şi că l-ar fi anunţat pe acesta despre operaţiunile de căutare a victimelor, învederează că, în realitate, este vorba despre o întrebare legitimă - „Este posibil ca el să-l fi anunţat pe D?" - pe care jurnalistul Rxx a adresat-o invitatului emisiunii, pârâtul C D, în contextul în care acesta a furnizat detalii cu privire la locul în care se afla proprietatea lui D, fiind de părere că indiciile oferite reclamantului de către A M erau suficiente să o localizeze în maxim jumătate de oră.

27.

Referitor la criteriul ce vizează modul de transmitere a Informaţiilor, art. 10 din Convenţie protejează nu doar mesajul propriu-zis, ci şi forma acestuia.

Astfel, elementele de ordin stilistic, cum ar fi tonul, limbajul folosit, modul de adresare şi stilul impun o analiză integrată a mesajului, în întreg contextul în care a fost transmis, pentru a nu se cădea în capcana interpretării izolate a unor cuvinte şi a se ajunge la concluzii eronate.

Sub acest aspect, în cauza Savva Terentyev c.

Rusiei, Curtea a criticat conduita instanţelor naţionale atunci când acestea s-au limitat la a analiza literal termenii folosiţi, stabilind că sunt insultători, fără a observa afirmaţiile în contextul social şi politic în care au fost făcute, şi fără a încerca să identifice ideea centrală a mesajului ce se urmărea a fi transmis de autor.

28.

În ceea ce priveşte titlurile afişate pe burtiera emisiunilor în litigiu, modul de prezentare a acestora ţine exclusiv de tehnica jurnalistică folosită pentru a atrage atenţia cititorului asupra subiectului relatat, cu menţiunea expresă că se încadrează perfect în doza de exagerare permisă de CEDO.

29.

S-a subliniat în jurisprudenţa Curţii că orice comunicare orală este caracterizată de spontaneitate, încărcătură emoţională ridicată, putând genera dezbateri aprinse şi excese verbale.

Prin urmare, în interpretarea unui discurs oral se arată mai multă toleranţă şi flexibilitate, Curtea subliniind că orice comunicare orală trebuie privită cu mai multă îngăduinţă decât comunicarea scrisă.

30.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în Decizia nr. 736/13.02.2013, pronunţată în dosarul nr. 7701/2/2011 următoarele: „În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, inclusiv în hotărârea invocată de către recurentă, au fost reafirmate principiile ca art. 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului nu protejează doar substanţa ideilor şi a informaţiilor exprimate, ci şi forma în care acestea sunt exteriorizate, acordând presei garanţii solide, prin faptul că ziariştii nu trebuie să fie obligaţi să dovedească întotdeauna adevărul afirmaţiilor lor, atunci când acţionează cu bună credinţă, bazându-se pe informaţii credibile." (Cauza Bladet Tromsr Stensaas c.

Norvegiei, 1999, cauza Lingens c.

Austriei, 1986)

31. De asemenea, un alt criteriu esenţial pe care solicită să fie avut în vedere se referă la statutul autorului afirmaţiilor.

32.

Subscrisa R C S.R.L. este deţinătoarea postului de televiziune Rxx, un post eminamente de ştiri şi dezbateri publice, beneficiind de un statut privilegiat ce se explică prin prisma rolului presei, esenţial într-o societate democratică pentru a preveni şi controla orice derapaje.

33. Astfel, consideră că informaţiile prezentate şi afirmaţiile făcute de reporteri/moderatori în emisiunile difuzate reprezintă o expresie a libertăţii de exprimare.

34.

Libertatea de exprimare garantată de art. 10 (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi de Constituţie, în cuprinsul art. 30 alin. (1), acoperă cel puţin libertatea de a discuta toate chestiunile de interes public fără vreo restricţie sau teamă de pedeapsă.

35.

Exerciţiul dreptului la liberă exprimare este protejat nu în favoarea jurnalistului, ci în favoarea comunităţii, a publicului larg, adevăratul beneficiar ai exerciţiului acestui drept. în fapt, jurnalistul nu exercită acest drept pentru sine, ci în interes public, motiv pentru care protecţia sa este imperios necesară într-o societate democratică.

De altfel, raţiunea caracterului derogator al acestui drept o constituie beneficiarul acestuia, respectiv publicul larg.

36. Dreptul la libera exprimare este garantat de:

-" art. 30 (1) din Constituţia României, potrivit căruia: „(1J Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor si libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile."

- art. 31 (1} din Constituţia României, potrivit căruia: „(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit."

- art. 53 din Constituţia României, potrivit căruia: „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege si numai daca se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moliei publice, a drepturilor si a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusa numai daca este necesara într-o societate democratica.

Măsura trebuie sa fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, sa fie aplicata In mod nediscriminatoriu si fără a aduce atingere existentei dreptului sau a libertăţii.''

- art. 10 (1) din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, potrivit căruia : „1, Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare.

Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice si fără a tine seama de frontiere {....)";

- prevederile Statutului jurnalistului si Codului deontologic, semnate de Convenţia Organizaţiilor de Media, la Sinaia, 9-11 iulie 2004, care prevăd ca Jurnalistul este dator sa exercite dreptul inviolabil la liberă exprimare in virtutea dreptului publicului de a fi informat.

Jurnalistul se bucura de o protecţie sporita in exercitarea acestui drept datorita rolului vital, de apărător al valorilor democratice, pe care presa ii îndeplineşte in societate. (....) Publicul are dreptul sa cunoască nu numai informaţiile si ideile primite favorabil sau cu indiferenta ori considerate inofensive, dar si pe acelea care ofensează, şochează sau deranjează.

Acestea sunt cerinţe ale pluralismului, tolerantei si spiritului deschis, fora de care nu exista societate democratica. {...)".

37.

Condiţiile de limitare a libertăţii cuvântului survin numai atunci când acest lucru este absolut necesar într-o societate democratică, adică în numele şi în interesul democraţiei.

Acesta este principiul călăuzitor pentru judecător: limitarea libertăţii de expresie să fie oportună pentru menţinerea şi ne-erodarea democraţiei.

Trebuie să existe o necesitate socială deosebită pentru a recurge la limitarea libertăţii de expresie.

Art. 10 apără chiar informaţia şocantă, pentru că informaţia în general nu poate fi doar neutră sau laudativă.

CEDO, în repetate rânduri, subliniază necesitatea unei abordări mai largi a informaţiei, necesitatea unui grad mai mare al toleranţei, fără de care nu poate exista democraţia.

Şi dacă legea supremă a ţării indică presei obligaţia de a „informa corect opinia publică", urmează întrebarea: în ce măsură între „a informa corect" şi a oferi „informaţii şocante, ofensatoare" poate fi pus semnul egalităţii?

Libertatea de expresie îi permite jurnalistului să recurgă la o anumită doză de exagerare.

Interesul major în discuţia publică, dacă tema este importantă, scuză autorul, chiar dacă utilizează expresii şocante sau ofensatoare, deci interesul public prevalează asupra interesului legitim de apărare a onoarei altor persoane.

38.

Presa liberă şi responsabilă, prin încurajarea dezbaterilor publice, prin susţinerea efectivă a libertăţii opiniilor, asigură beneficii incontestabile unei societăţi democratice, deoarece ajută la stabilirea adevărului, la instituirea unei guvernări responsabile, la soluţionarea disputelor fără violenţă, la realizarea cetăţeanului ca membru al societăţii.

Fără libertatea opiniilor este imposibilă cunoaşterea şi stabilirea adevărului.

Tendinţa spre cunoaştere generează dispute, judecăţi, aprecieri, confruntări de opinii, din care se naşte adevărul.

Acest lucru se întâmplă numai în condiţiile în care orice opinie este expusă liber şi poate fi supusă îndoielii fără nicio piedică.

Sistemul juridic al societăţii trebuie să asigure asemenea condiţii, să protejeze posibilitatea schimbului liber şi neîngrădit al ideilor şi opiniilor de orice gen.

39.

În concret, urmează să se observe că relatările făcute au o bază reală, iar eventuala inexactitate a faptelor prezentate nu exclude protecţia art. 10 din Convenţie în situaţia în care este vorba de o chestiune de interes public, iar reaua-credinţă a persoanei care le expune nu este dovedită.

În cauza Nilsen si Johnesen c.

Norvegiei, Curtea a reţinut că în contextul unei dezbateri publice privitoare la probleme de interes general, poate fi tolerată o anumită doză de exagerare.

Totodată, în cauza Dalban împotriva României s-a acceptat ideea ca într-o anumită măsura unele dintre faptele prezentate în presă să nu se confirme.

40.

Totodată, conform celor anterior invocate, supune atenţiei faptul că subscrisa şi jurnaliştii săi au exercitat drepturile şi îndeplinit obligaţiile în conformitate cu prevederile art.75 Cod civil, potrivit cărora: „(l) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte. (2) Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor Internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune”.

41.

Din prevederile textului anterior citat rezultă că nedovedirea relei credinţe a jurnalistului determină constatarea caracterului licit al demersului supus judecăţii, or, în speţa de faţă, presupusa rea-credinţă a subscrisei, pe care reclamantul a invocat-o în cadrul acţiunii introductive, este contrazisă în mod absolut de criteriile de analiză a modului în care este exercitată libera exprimare în presa: I) interesul public şi II) baza factuală a afirmaţiilor.

42.

Aşadar, solicită să se constate faptul că în exercitarea propriului drept la liberă exprimare, jurnaliştii Rxx au acţionat cu bună-credinţă, respectând întocmai limitele definite de ort, 30 din Constituţie, de ort. 10 CEDO şi de practica judiciară europeana şi naţională în materie.

43. Faţă de cele ce preced, apreciază că în speţă nu poate fi reţinută existenţa unei fapte ilicite în ceea ce o priveşte pe pârâta R C S.R.L.

II B. Nu există prejudiciu

44. Prejudiciul reprezintă efectul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv, astfel că, pentru angajarea răspunderii civile, prejudiciul este un element esenţial, întrucât, fără acesta, nu există temei pentru reparaţie.

45.

Prejudiciul moral se apreciază, in concreto, de judecătorul în raport de criterii proprii naturii prejudiciului, raportate la fiecare caz în parte, precum: gravitatea prejudiciului moral suferit; importanţa prejudiciului moral suferit; durata durerii psihice provocate; intensitatea durerii psihice provocate; tulburările şi neajunsurile suferite de victima prejudiciului moral; efectele negative suferite de persoana vătămată pe plan fizic şi psihic; durata menţinerii vătămării psihice; consecinţele prejudiciului pe plan social, profesional şi familial; profesia, vârsta, funcţia, nivelul de pregătire şi de cultură generală al reclamantului.

46.

Solicită să se aibă în vedere că reclamantul trebuie să facă dovada existenţei prejudiciului moral, la fel ca orice pretenţie dedusă în justiţie.

Or, acesta încearcă, uzând de un subiectivism care trece pragul bunei credinţe, să demonstreze că emisiunile incriminate ar reprezenta o agresiune vătămătoare la adresa vieţii sale private.

Simpla solicitare a reclamantului nu justifică sub nicio formă acordarea de daune morale în cuantum de 50.000 euro.

47.

Reclamantul justifică pretinsul prejudiciu moral ca fiind consecinţele produse de această „campanie de presă" atât pe plan profesional, cât şi personal/familial.

Pe plan profesional, acesta impută postului de televiziune faptul că a fost supus unei proceduri de cercetare disciplinară şi că a fost sancţionat.

Or, o atare afirmaţie este total lipsită de sens şi absurdă în condiţiile în care sancţionarea disciplinară este rezultatul unei cercetări disciplinare efectuate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean O, care a avut ca obiectiv cercetarea unor fapte în legătură cu modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu şi în cadrul căreia au fost administrate probe, subscrisa neavând nicio contribuţie în acest sens.

Pe de altă parte, la acel moment erau deja cunoscute faptele ce au condus la sancţionarea sa.

Ne amintim foarte bine declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis făcute pe data de 30 iulie 2019, când a susţinut că rapoartele STS şi MAI pe cazul C, prezentat în CSAT au arătat deficienţe grave, inclusiv atitudinea refractară a lucrătorilor poliţiei faţă de victimă, preşedintele catalogând întârzierile în acţionare drept „criminale”.

Aşadar, această consecinţă produsă pe plan profesional ca urmare a unei atitudini profesionale discutabile nu îi poate fi imputată pârâtei.

48.

După cum rezultă din articolelor anexate, reclamantul nu a reprezentat un subiect de dezbatere doar în cadrul emisiunilor difuzate de postul de televiziune Rxx, despre acesta discutându-se şi la celelalte televiziuni, dar şi în presă, tocmai datorită rolului pe care acesta l-a avut în cazul C.

Ca atare, este extrem de dificil, dacă nu chiar cu neputinţă, demonstrarea unei legături de cauzalitate directe între fapta ilicită ce ne este imputată şi prejudiciul invocat.

49. Pe fondul celor anterior expuse, apreciază că nu există niciun prejudiciu moral cauzat de pârâtă.

50.

De asemenea, apreciază că nici celelalte două elemente ale răspunderii civile delictuale, vinovăţia şi legătura de cauzalitate nu sunt îndeplinite.

În concluzie, pe fondul tuturor considerentelor expuse prin prezenta, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale, a solicitat să se respingă acţiunea ca neîntemeiată.

În drept: art. 205 si urm., art. 453 alin. (1) Cod proc .civ., art. 30 alin. (1) şi (8), art. 31 (1), art. 53 din Constituţia României, art. 10 alin. {1} din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prevederile Statutului jurnalistului şi Codului deontologic semnate de Convenţia Organizaţiilor de Media, la Sinaia, 9-11 iulie 2004, prevederile Recomandării Nr.

R (2000) 7 a Comitetului de Miniştri, art. 1357 şi urm.

Cod Civil, Decizia nr. 220/2011, Legea nr. 504/2002, jurisprudenţa CEDO.

În data de19.09.2022 reclamantul a depus precizare la cererea de chemare în judecată, arătând că îşi completează cererea de chemare în judecată, în sensul că solicită obligarea pârâtului C D D (distinct de capătul 3 de cerere) la publicarea dispozitivului sentinţei într-o publicaţie de mare circulaţie (format letric sau online) pe cheltuiala sa, această solicitare având un caracter subsidiar şi priveşte ipoteza în care capătul principal ar fi admis doar pentru acest pârât.

Răspunzând menţiunilor făcute de pârâţi în întâmpinări, reclamantul a mai precizat că exploataţia agricolă despre care s-a afirmat că i-ar aparţine este în realitate proprietatea I.F.

P C, înfiinţată în 2005, al cărei titular este mama sa şi care a preluat exploataţia de la PFA V I, înfiinţată în 1995, al cărei titular a fost bunicul său.

De asemenea, reclamantul a precizat că nu ar fi afirmat că a fost suspendat din funcţie ci că doar i-a fost retrasă împuternicirea în virtutea căreia conducea activitatea Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului C.

În privinţa daunelor morale, reclamantul a precizat că nu a solicitat daune morale pentru suferinţele membrilor de familie ci pentru suferinţele proprii provocate de felul în care au fost afectaţi membrii familiei sale.

Reclamantul a mai precizat că nu solicită despăgubiri de la pârâţi motivat de faptul că ar fi primit o sancţiune, deoarece acest aspect nu a avut legătură cu afirmaţiile din reportajele publicate de postul de televiziune.

II. Cercetarea judecătorească

Prin încheierea din data de 04.10.2022, Tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului C D D, în ceea ce priveşte capătul II de cerere, invocată de acesta pârât prin întâmpinare, pentru motivele arătate în încheierea de la acea dată.

Pentru soluţionarea cauzei, Tribunalul pentru toate părţile proba cu înscrisuri, iar pentru reclamant şi proba cu mijloace materiale de probă, respectiv înregistrările emisiunilor televizate, fiind respinse probele cu interogatoriu şi proba testimonială solicitate de părţi pentru motivele arătate în încheierea din aceeaşi dată.

În cadrul probei cu înscrisuri, la dosar au fost înaintate, la solicitarea instanţei relaţii referitoarea la retragerea împuternicirii în virtutea căreia reclamantul exercita funcţia de şef al Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului C şi cercetarea disciplinară a acestuia

III. Considerentele soluţiei pronunţate

Analizând cererea formulată prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei şi a dispoziţiilor normative incidente în speţă, Tribunalul o găseşte neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Cererea de chemare în judecată

01.

Prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul P T C a chemat în judecată pârâţii C D D şi R C SRL, solicitând obligarea în solidar a pârâţilor la plata unei despăgubiri în cuantum de 50.000 euro (echivalent în lei 250.000 lei, raportat la cursul BNR de 5,00 lei/euro), reprezentând repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin publicarea pe post a imaginii sale şi a comentariilor la adresa sa, obligarea pârâtei R C SRL să publice dispozitivul sentinţei ce se va pronunţa pe postul de televiziune pe care îl administrează, timp de 3 zile şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

02.

De asemenea, prin cererea adiţională depusă în data de19.09.2022 reclamantul şi-a completat cererea de chemare în judecată, în sensul că a solicitat ca, în ipoteza în care capătul principal privind plata daunelor morale va fi admis doar în contradictoriu cu pârâtul C D D, acesta să fie obligat la publicarea dispozitivului sentinţei într-o publicaţie de mare circulaţie (format letric sau online) pe cheltuiala sa.

Circumstanţele cauzei

03.

Cererea de chemare în judecată a fost introdusă în contextul desfăşurării anchetei penale cu privire la inculpatul D G din C, care a fost extrem de mediatizat („Cazul D”) şi care a stârnit în mentalul colectiv al opiniei publice o emoţie extrem de puternică, din cauza faptelor pentru care acesta a fost acuzat, respectiv sechestrarea a două tinere de 15 şi 18 ani, violarea în mod repetat a acestora în locuinţa sa din C, uciderea acestora şi incinerarea corpurilor.

04.

G D a fost judecat pentru răpirea şi uciderea A M (15 ani) și L M (18 ani), fiind trimis în judecată de DIICOT pentru mai multe infracţiuni, respectiv trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol şi profanare de cadavre şi fiind condamnat în primă instanţă de Tribunalul Olt în data de 23.09.2022 la 30 de ani de închisoare.

05.

Astfel, în data de 25.07.2022, minora A M care se afla sechestrată în domiciliul inculpatului D G a reuşit să apeleze organele de poliţie la numărul 112, încercând să ofere indicii despre locul unde e sechestrată.

La data respectivă reclamantul avea funcţia de şef al Biroului de Investigaţii Criminale în cadrul Poliţiei Municipiului C, calitate în care a fost implicat în operaţiunile de căutare ale minorei sechestrate, fiind ultima persoană care a vorbit prin telefon cu victima.

06.

În perioada care a urmat declanşării anchetei penale, întreaga mass-media naţională a furnizat în mod constat informaţii legate de acest caz, iar televiziunile au organizat dezbateri cu privire la acest subiect, printre aceste dezbateri numărându-se şi emisiunile supuse analizei instanţei, organizate de postul de televiziune Rxx (în continuare denumit „postul Rxx”), administrat de pârâta R C SRL, în zilele de 28.08.2019 şi 04.09.2019.

Faptele despre care reclamantul afirmă că sunt fapte ilicite cauzatoare de prejudicii

07.

În fapt reclamantul a susţinut că în cadrul acestor emisiuni televizate, RXX, alimentat de pârâtul C D D, a prezentat o serie de date personale ce îl priveau pe reclamant, informaţii nereale sau distorsionate într-un asemenea mod încât să fie de natură să îl expună public într-o lumină mai mult decât negativă, drept un personaj corupt, implicat în diferite activităţi ilicite, nepreocupat de îndeplinirea obligaţiilor de serviciu.

08. În concret au fost indicate ca fiind informaţii nereale sau distorsionate prezentate în emisiunile televizate ale postului RXX cele prin care s-a afirmată că reclamantul:

- ar fi „dispărut” o perioadă de câteva zile din localitate în plină desfăşurarea a anchetei penale;

- ar deţine o fermă agricolă, prezentată ca fiind o afacere de calibru mare, în care reclamantul ar fi investit sume mari de bani cu o provenienţă neclară;

- ar fi avut cunoştinţă de locaţia în care inculpatul D G a sechestrat victimele şi chiar că l-ar fi anunţat pe acesta despre faptul că se întreprind operaţiuni de căutare a acestora.

- ar fi condus mai multe operaţiuni de control împotriva pârâtului C D D (societăţilor comerciale ale acestuia), aspecte pe care postul de televiziune le-a publicat fără să le verifice în vreun fel.

09. De asemenea s-a invocat tot ca fapte ilicite cauzatoare de prejudicii:

- publicarea pe postul Rxx de imagini cu autoturismul său proprietate personală, ce permiteau observarea mărcii vehiculului dar şi numărul de înmatriculare,

- publicarea postul Rxx a adresei locuinţei reclamantului şi a fermei agricole.

10.

Reclamantul a mai susţinut că postul Rxx nu a încercat niciodată în acel interval de timp (august 2019 sau ulterior) să-i ofere posibilitatea de a avea un drept la replică, iar pârâtul C D D, pentru a dovedi caracterul reclamantului şi modul ilegal în care se comportă, a susţinut că a fost victima mai multor activităţi de control conduse de reclamant în calitate de poliţist, că a orchestrat alte verificări efectuate de alte organe ale statului, că l-ar fi ameninţat şi că există multiple alte victime ale acţiunilor sale ilicite fără să prezinte vreo proba in acest sens, iar postul de televiziune Rxx a publicat aceste afirmaţii fără sa le verifice in vreun fel.

Prejudiciul afirmat de reclamant

11.

Reclamantul a arătat că, urmare a afirmaţiilor din cadrul acestor emisiuni, i s¬-a retras împuternicirea în temeiul căreia exercita funcţia de şef birou, a fost supus unei proceduri de cercetare disciplinară (influenţată major de campania de presă), a fost sancţionat şi o mare perioadă de timp a fost izolat şi marginalizat în cadrul colectivului din cadrul Inspectoratului de Politie Judeţean O (şi chiar al Politiei Romane).

12.

Totodată, din punct de vedere al vieţii personale, copiii săi au avut cel mai mult de suferit, întrucât au fost nevoiţi sa suporte injurii din partea altor copii, să li se pună diferite întrebări tendenţioase, familia fiind nevoită sa le explice cât mai pe înţelesul lor situaţia prin care erau nevoiţi sa treacă împreună ca familie.

13. De asemenea reclamantul a arătat că au fost afectaţi şi ceilalţi membri ai familiei, în sensul că părinţii s-au îmbolnăvit, iar familia nu a mai socializat cu nimeni.

14.

În acelaşi timp, în perioada în care s-a derulat campania de presă dar şi o mare perioadă de timp ulterior, reclamantul a afirmat că a fost efectiv nevoit să reducă la maxim orice deplasare în spaţiile publice, să se izoleze de colectivul de la serviciu, de societate, să înceteze orice contacte cu alte persoane pentru a încerca să evite întrebările inerente legate de subiectele (nereale) exhibate de pârât cu ajutorul şi concursul postului de televiziune.

15.

Ulterior, în cererea adiţională depusă în data de19.09.2022, reclamantul a precizat că nu a solicitat daune morale pentru suferinţele membrilor de familie, ci pentru suferinţele proprii provocate de felul în care au fost afectaţi membrii familiei sale.

Prin aceeaşi cerere, reclamantul a mai precizat că nu solicită despăgubiri de la pârâţi motivat de faptul că ar fi primit o sancţiune pe linie de serviciu, deoarece acest aspect nu a avut legătură cu afirmaţiile din reportajele publicate de postul de televiziune.

Considerentele Tribunalului

16.

Cu titlu preliminar, Tribunalul reţine faptul că reclamantul a solicitat tragerea la răspundere civilă delictuală a pârâţilor în mod solidar, din punctul de vedere al reclamantului cei doi pârâţi urmând să suporte prejudiciul afirmat în condiţiile art. 1382 C. civ., respectiv să răspundă în solidar pentru aceeaşi faptă prejudiciabilă sau pentru mai multe fapte pe care pârâţii să le fi săvârşit în regim de coautorat ori complicitate, în caz contrar fiecare pârât urmând să răspundă pentru fapta proprie separat şi distinct în funcţie de prejudiciul produs.

17.

Date fiind condiţiile răspunderii civile ilicite, respectiv să se fi săvârşit o faptă ilicită de către persoana chemată în judecată, fapta să fi fost imputabilă acesteia, adică să fi fost săvârşită cu vinovăţie, să se fi produs un prejudiciu pentru persoana care formulează cererea de chemare în judecată şi să se existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciul produs (1357 C. civ.), prima analiză care trebuie făcută este cea referitoare la existenţa unei fapte delictuale a pârâţilor, pentru că, în situaţia în care se constată că nu suntem în prezenţa unei fapte delictuale, îndeplinirea celorlalte condiţii (care trebuie întrunite cumulativ) nu mai necesită a fi verificată.

18.

Reţine Tribunalul totodată că reclamantul nu a chemat în judecată niciunul dintre jurnaliştii care au participat la emisiunile televizate (nici reporterul din teren şi nici moderatorul din platou al emisiunii), ci doar pe societatea comercială care administrează postul de televiziune şi pârâtul persoană fizică C D D, care nu este angajat al societăţii, ci a participat la emisiune în calitate de invitat.

19.

În aceste condiţii, fapta delictuală proprie a societăţii comerciale ce ar putea fi reţinută este faptul că a difuzat materiale care cuprind date ori fapte nereale sau date ori fapte care sunt de natură să aducă atingere vieţii private a reclamantului, în vreme ce fapta delictuală a pârâtului persoană fizică C D D este aceea de a fi făcut afirmaţii care au acelaşi caracter nereal ori aceleaşi consecinţe prejudiciabile pentru reclamant.

Legislaţia aplicabilă în materie şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

20.

Conform art. 252 C. civ. „Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică”, iar conform art. 253 alin. (1) C. civ. „Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere oricând instanţei: a) interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă; b) încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă; c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă”.

21.

Conform art. 1357 C. civ., care reglementează condiţiile răspunderii civile delictuale: (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, iar conform art. 219 C. civ. care reglementează răspunderea persoanei juridice pentru faptele juridice: (1) Faptele licite sau ilicite săvârşite de organele persoanei juridice obligă însăşi persoana juridică, însă numai dacă ele au legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.

22.

Prin urmare, conform dreptului intern pentru a se putea reţine răspunderea delictuală pentru prejudicii aduse uneia dintre valorile fiinţei umane, ocrotite de art. 252 C. proc. civ., este necesar să se fi săvârşit o faptă ilicită de către persoana chemată în judecată, fapta să fi fost imputabilă acesteia, adică să fi fost săvârşită cu vinovăţie, să se fi produs un prejudiciu moral pentru persoana care formulează cererea de chemare în judecată prin încălcarea uneia dintre valorile ocrotite de art. 252 C. civ. şi să se existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciul produs.

23.

Tribunalul reţine de asemenea dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (în continuare „Convenţia”), care se aplică în dreptul intern cu prioritate conform art. 20 din Constituţia României şi art. 4 şi 5 C. civ.

C. civ., respectiv: Art. 8 – Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie – 1.

Orice persoana are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. 2.

Nu este admis amestecul unei autorităţi publice in exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege si dacă constituie o măsura care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a tarii, apărarea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertăţilor altora şi art. 10 – Libertatea de exprimare – 1.

Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare.

Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.

Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2.

Exercitarea acestor libertăţi ce comporta îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie masuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea naţională, integritatea teritoriala sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea si imparţialitatea puterii judecătoreşti.

24.

În situaţii ca cea din cauza de faţă, constatându-se existenţa unui „conflict" între două dintre drepturile protejate de Convenţie, respectiv dreptul la respectarea vieții private, a reputației și a demnităţii persoanei protejat de art. 8 din Convenţie, pe de o parte şi libertatea de exprimare protejată de art. 10 din Convenție, pe de o parte, pentru a determina justul echilibru între asigurarea dreptului garantat de art. 10, menținând în același timp garanțiile oferite de art. de 8 respectului datorat reputației și drepturilor altora, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”), a dezvoltat, în jurisprudența sa, unele principii, conform cărora obligația statelor de a lua măsuri pentru respectarea reputației indivizilor poate apărea și în cadrul raporturilor între particulari, dar şi unele criterii în funcţie de care statele pot interveni în aceste raporturi.

25.

Astfel, în ceea ce priveşte libertatea de exprimare a presei, Curtea a arătat că deși presa nu trebuie să depășească anumite limite, în special în ceea ce privește protecția reputației și a drepturilor altora, totuși are obligația să transmită – într-un mod compatibil cu obligațiile și responsabilitățile sale – informații și idei cu privire la toate chestiunile de interes public, pe care publicul are dreptul să le primească, inclusiv rezumatele și comentariile privind procedurile judiciare [Axel Springer AG împotriva Germaniei (MC), pct. 79].

Curtea a subliniat, de asemenea, importanța rolului proactiv al presei, și anume de a dezvălui și de a aduce la cunoștința publicului informații care pot da naștere unui astfel de interes și unei asemenea dezbateri în cadrul societății [Couderc și Hachette Filipacchi Associés împotriva Franței (MC), pct. 114].

26.

Principiile generale care decurg din jurisprudența Curții referitoare la protecția vieții private în contextul unei publicații de presă sunt prezentate, printre altele, la pct. 83-87 din hotărârea Couderc și Hachette Filipacchi Associés împotriva Franței (MC).

Principiile generale privind dreptul la libertatea de exprimare în același context sunt amintite la pct. 88-93 din hotărârea menționată.

27.

Astfel, Curtea a subliniat că presa, deși nu trebuie să depășească anumite limite, referitoare în special la protecția reputației și a drepturilor altora, este totuși obligată să comunice, cu respectarea îndatoririlor și responsabilităților sale, informații și idei privind toate aspectele de interes general deoarece funcția presei de a difuza informații și idei cu privire la chestiuni de interes general se corelează cu dreptul publicului de a le primi, în caz contrar, presa nemaiputând să joace rolul său indispensabil de „câine de pază” (”public watchdog”). [Bladet Tromsø și Stensaas împotriva Norvegiei (MC), pct. 59-62; Peedersen și Baadsgaard împotriva Danemarcei (MC), pct. 71; Von Hannover împotriva Germaniei (nr. 2) (MC), pct. 102].

28.

Concluzionând, în contextul echilibrării drepturilor concurente, Curtea a stabilit criteriile relevante astfel definite ca fiind: contribuția la o dezbatere de interes public, gradul de notorietate a persoanei afectate, subiectul reportajului, comportamentul anterior al persoanei în cauză, conținutul, forma și consecințele publicării și, dacă este cazul, circumstanțele în care au fost realizate imaginile.

Curtea a făcut de asemenea referire la modul în care au fost obținute informațiile și veridicitatea acestora, precum și gravitatea sancțiunii aplicate jurnaliștilor sau editorilor, dacă este cazul [Couderc și Hachette Filipacchi Associés împotriva Franței (MC), pct. 93].

29.

Totodată, în ceea ce priveşte gradul de protecţie oferit de art. 8 din Convenţie, Curtea a stabilit că natura publică sau notorie a unei persoane influențează protecția de care se poate bucura viața sa privată.

Rolul sau funcția persoanei în cauză și natura activităților care fac obiectul reportajului și/sau al fotografiei constituie așadar un criteriu important, în legătură cu criteriul anterior [Von Hannover împotriva Germaniei (nr. 2) (MC), pct. 110; Verlagsgruppe News GmbH împotriva Austriei (nr. 2), pct. 34; Alpha Doryforiki Tileorasi Anonymi Etairia împotriva Greciei, pct. 53].

30.

În acest sens, s-a arătat că există un drept al publicului de a fi informat, drept care este esențial într-o societate democratică și, care, în circumstanțe excepționale, se poate referi chiar și la aspecte ale vieții private a persoanelor publice, în special în cazul personalităților politice [Von Hannover împotriva Germaniei (nr. 2) (MC), pct. 64; Karhuvaara și Iltalehti împotriva Finlandei, pct. 45] şi că, deși divulgarea de informații despre viața privată a persoanelor publice servește, în general, mai degrabă scopului divertismentului, decât educației, aceasta contribuie la varietatea informațiilor disponibile publicului și, fără îndoială, beneficiază de protecția art. 10 din Convenție.

Însă această protecție poate să cedeze în fața cerințelor art. 8 atunci când informațiile în cauză sunt de natură privată și intimă și când nu există niciun interes public pentru difuzarea lor [Mosley împotriva Regatului Unit, pct. 131; Von Hannover împotriva Germaniei (nr. 2) (MC), pct. 110].

31.

În acest sens, Curtea a amintit, în cauza Couderc și Hachette Filipacchi Associés împotriva Franței (MC), că dreptul persoanelor publice de a păstra confidențialitatea vieții lor private este, în principiu, mai larg atunci când acestea nu dețin nicio funcție oficială și mai restrâns când li se încredințează o astfel de funcție.

Exercitarea unei funcții publice sau revendicarea unui rol politic expune în mod necesar atenției publicului, inclusiv în domenii ale vieții private.

Prin urmare, anumite acte private ale unor persoane publice pot să nu fie considerate ca atare, din cauza impactului pe care îl pot avea în raport cu rolul acestor persoane pe scena politică sau socială și cu interesul pe care publicul îl poate avea, prin urmare, în cunoașterea lor (pct. 119-120).

Situaţia de fapt care rezultă din materialul probator.

32.

Tribunalul reţine că reclamantul a arătat drept fapte delictuale producătoare de prejudicii afirmaţiile nereale apărute în cadrul emisiunilor televizate, respectiv că ar fi „dispărut” o perioadă de câteva zile din localitate în plină desfăşurarea a anchetei penale, că ar deţine o fermă agricolă, prezentată ca fiind o afacere de calibru mare, în care reclamantul ar fi investit sume mari de bani cu o provenienţă neclară şi că ar fi avut cunoştinţă de locaţia în care inculpatul D G a sechestrat victimele şi chiar că l-ar fi anunţat pe acesta despre faptul că se întreprind operaţiuni de căutare a acestora, precum şi că ar fi condus mai multe operaţiuni de control împotriva pârâtului C D D (societăţilor comerciale ale acestuia), aspecte pe care postul de televiziune le-a publicat fără să le verifice în vreun fel.

33.

De asemenea s-a invocat tot ca fapte ilicite cauzatoare de prejudicii publicarea imagini cu autoturismul său proprietate personală, ce permiteau observarea mărcii vehiculului dar şi numărul de înmatriculare şi publicarea adresei locuinţei reclamantului.

34.

Verificând materialul probator, respectiv CD-ul cu înregistrări video de pe televizor în timpul emisiunilor (fila 22) şi transcriptul parţial al acestor înregistrări (filele 9-21), Tribunalul constată că în emisiunile din 28.08.2019 în intervalul orar 19:17-19:25, au fost date publicităţii imagini cu blocul de locuinţe în care domiciliază şi familia reclamantului, precum şi imagini cu autoturismul acestuia şi cu ferma o fermă agricolă, iar reporterul din teren al postului RXX a spus în comentariile care însoţesc imaginile faptul că poliţistul C P pare un personaj modest, însă cei care îl cunosc spun că nu este absolut deloc aşa, mai exact poliţistul ar deţine mai multe afaceri printre care şi o fermă situată în localitatea C şi că cei din zonă (din zona fermei – n.ns) spun că poliţistul P se ocupă de exploatarea agricolă a unui teren pe o suprafaţă foarte întinsă.

35.

De asemenea s-au făcut afirmaţii potrivit cărora maşina proprietate a reclamantului, este parcată undeva, în aproprierea poliţiei Municipiului C, iar cei care îl cunosc pe acest poliţist sun că practic e abandonată acolo din momentul în care a izbucnit acest scandal, iar în intervalul orar 20:11 – 20:16, când a fost din nou arătat autoturismul reclamantului, reporterul de platou a spus că oamenii de acolo, din secţia de poliţie spun că maşina lui P este abandonată de mai bine de o săptămână în faţa secţiei de poliţie, iar colegii de acolo, colegii lui P, nu răspund la întrebare (legată de absenţa reclamantului – n.ns.), poate P ăsta o fi în concediu sau poate a dispărut, asta e întrebarea că astăzi au căutat şi la ferma lui taică-său, taică-său are o fermă destul de frumuşică pe acolo prin zonă.

P este de negăsit.

36.

Afirmaţiile legate de faptul că reclamantul ar fi avut cunoştinţă de locaţia în care inculpatul D G a sechestrat victimele şi chiar că l-ar fi anunţat pe acesta despre faptul că se întreprind operaţiuni de căutare a acestora a fost făcută de pârâtul C D D, care tot în emisiunea din data de 28.08.2019, în intervalul orar 21:29 – 21:35, răspunzând unor întrebări ale reporterului RXX, a spus că: „părerea mea este, 90%, că el a putut să o localizeze în cel mai scurt timp” şi că „ar fi posibil acest lucru pentru că eu (...) am sunat la 112 şi am fost reclamat că am sunat la 112”.

37.

De asemenea, în ceea ce priveşte afirmaţiile potrivit cărora reclamantul ar fi condus mai multe operaţiuni de control împotriva societăţilor comerciale ale pârâtului C D D, şi acestea aparţin tot pârâtului C D D şi au fost făcute pe postul Rxx, în emisiunea din data de 04.09.2019, în intervalul orar 15:21 – 15:32.

Considerentele pentru care Tribunalul constată că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în persoana pârâţilor

38.

În ceea ce o priveşte pe pârâta R C SRL, aceasta administrează postul de televiziune prin intermediul căruia au fost date publicităţii informaţiile pe care pârâtul le consideră prejudiciabile, motiv pentru care în aprecierea vinovăţiei acesteia urmează să fie avute în vedere standardele convenţionale menţionate anterior referitoare la organele de presă.

39.

În sarcina sa poate fi astfel reţinută răspunderea delictuală pentru publicarea pe post a unor imagini sau a unor afirmaţii dintre cele invocate de reclamant, însă raportând situaţia de fapt reţinută în cauză la dispoziţiile normative şi la jurisprudenţa Curţii amintite anterior, Tribunalul apreciază că nu există suficiente argumente pentru intervenţia statului în dreptul la liberă exprimare al pârâtei, garantat de art. 10 din Convenţie.

40.

Prin raportare la criteriile stabilite de Curte pentru a se stabili că dreptul la libertate nu a fost exercitat excesiv, Tribunalul reţine că în speţă, interesul opiniei publice pentru subiectul reportajului era la cele mai înalte cote, dată fiind gravitatea faptelor pentru care se desfăşura ancheta penală (sechestrarea a două tinere de 15 şi 18 ani, violarea acestora şi mai apoi uciderea tinerelor şi incinerarea corpurilor acestora) fapte care, aşa cum s-a reţinut anterior, au avut un impact emoţional social extrem de violent.

41.

Dat fiind astfel interesul extrem de ridicat al publicului pentru derularea evenimentelor, precum şi dreptul acestuia de a fi informat în acest sens, în perioada respectivă mass-media de la nivelul întregii ţări a organizat dezbateri şi analize în legătură cu desfăşurarea anchetei penale.

42. Prin urmare, Tribunalul constată că informaţiile pe care pârâtul le consideră prejudiciabile au fost prezentate opiniei publice în contextul unui interes ridicat pentru evenimentele cu care acestea aveau legătură.

43.

În ceea ce priveşte gradul de protecţie a vieţii private pe care Tribunalul urmează să îl aplice reclamantului din perspectiva art. 8 din Convenţie, aşa cum s-a reţinut, la data respectivă reclamantul avea funcţia de şef al Biroului de Investigaţii Criminale în cadrul Poliţiei Municipiului C, calitate în care a fost implicat în operaţiunile de căutare ale minorei sechestrate, fiind cunoscut opiniei publice ca fiind ultima persoană care a vorbit prin telefon cu ce-a de-a doua tânără, discuţia telefonică având loc în timp ce aceasta era sechestrată şi, reuşise să sune la numărul de urgenţă, încercând să ofere date despre locul în care este sechestrată, pentru a fi salvată.

44.

Pentru că organele de poliţie nu au reuşit să intre în locuinţa în care se afla sechestrată fata în timp util, înainte ca aceasta să fie ucisă, întrebările fireşti ale opiniei publice au vizat şi aspecte legate de motivele pentru care acest lucru nu a fost posibil şi, în contextul emoţiei colective create, interesul pentru operaţiunile concrete iniţiate şi derulate de poliţie în această privinţă a fost unul extrem de ridicat.

45. În aceste condiţii, dată fiind funcţia pe care reclamantul o deţinea la acel moment, cea de şef al Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei C, interesul public pentru persoana acestuia a crescut până la cote foarte înalte.

46.

Prin urmare prin raportare la criteriul gradul de notorietate a persoanei afectate, Tribunalul constată că reclamatul era la data faptelor o persoană cu o funcţie publică de rang înalt, fiind direct implicat în operaţiunile de cercetare penală, deoarece conducea biroul de investigaţii penale din oraşul în care se desfăşuraseră faptele abominabile, situaţie în care, în acord cu cele statuate în jurisprudenţa Curţii, acesta nu se bucură de un grad de protecţie foarte ridicat.

47.

Mai exact, fiind titularul unei funcţii oficiale ale cărei atribuţii aveau directă legătură cu desfăşurarea anchetei penale, dreptul reclamatului, ca persoană publică de a păstra confidențialitatea vieții sale private este mai restrâns, pentru că exercitarea funcției publice îl expune în mod necesar atenției publicului, inclusiv în domenii ale vieții private, astfel că anumite aspecte ale vieţii sale private sau acţiuni private ale sale pot să nu fie considerate ca atare, din cauza impactului pe care îl pot avea în societate și cu interesul pe care publicul îl poate avea pentru cunoașterea lor.

48.

Date fiind aceste constatări, respectiv existenţa unui interes public foarte ridicat şi gradul redus de protecţie de care se bucură reclamantul, din cauza funcţiei publice deţinute la momentul respectiv, Tribunalul constată că informaţiile furnizate publicului de pârâta R C SRL nu constituie delict civil, fiind consecinţa libertăţii de exprimare a presei, ocrotite de art. 10 din Convenţie, motiv pentru care nu încalcă dreptul la viaţă privată al reclamantului, astfel cum acesta a fost definit anterior.

49.

Referitor la imaginile furnizate, postul Rxx a dat publicităţii imagini cu blocul de locuinţe în care domiciliază şi familia reclamantului, precum şi imagini cu autoturismul acestuia staţionat în apropierea sediului poliţii de mai multe zile şi cu ferma o fermă agricolă, ce s-a dovedit a fi proprietatea tatălui reclamantului.

50.

Tribunalul reţine totodată că materialul difuzat nu prezintă detalii referitoare la adresa exactă a domiciliului reclamatului, iar demersul jurnalistic a fost determinat şi de lipsa unui răspuns concret al reclamantului ori a instituţiei în care acesta îşi desfăşura activitatea cu în legătură cu prezenţa sa la locul de muncă şi cu activitatea desfăşurată, reporterul RXX menţionând faptul că a încercat în repetate rânduri să ia legătura cu reclamantul, că l-a sunat, însă acesta nu răspunde la telefon (aspect care nu a fost combătut de reclamant prin probele administrate în cauză).

51.

Tribunalul constată astfel că aceste imagini au fost oferite opiniei publice în mod justificat, în scopul informării acesteia în contextul factual prezentat anterior şi că prezentarea autoturismului, blocului de locuinţe ori a fermei agricole a părinţilor reclamantului nu reprezintă o încălcare a dreptului la viaţă privată a reclamantului, dată fiind funcţia publică a acestuia şi interesul social extrem de ridicat pentru persoana sa în acea perioadă.

52.

Referitor la comentariile care au însoţit imaginile, şi care au fost făcute de jurnalişti (angajaţi ai societăţii pârâte), dincolo de faptul că aceştia nu au fost chemaţi în judecată personal, Tribunalul constată că nici acestea nu ies din sfera libertăţii de exprimare a presei în contextul dat.

53.

Practic, având în vedere că autoturismul reclamantului a rămas staţionat mai multe zile, jurnaliştii s-au întrebat în mod legitim dacă reclamantul este în concediu sau dacă, în orice caz mai vine la lucru, cu atât mai mult cu cât angajaţii poliţiei (colegi ai reclamantului) nu le-au oferit date în acest sens şi nici reclamantul nu a intervenit sau nu a cerut să intervină pentru a da lămuririle necesare.

54.

Totodată, Tribunalul reţine că în privinţa proprietăţii fermei agricole, jurnaliştii postului RXX nu au făcut niciun fel de afirmaţii legate de proprietatea acesteia, ci au arătat că cei care îl cunosc (pe reclamant) ori cei din zonă afirmă că acesta ar deţine mai multe afaceri printre care şi o fermă de care se ocupă, în emisiunea din 28.08.2019, în intervalul orar 20:11 – 20:16, realizatorul emisiunii afirmând de altfel că reclamantul a fost căutat şi la ferma lui taică-său şi că taică-său are o fermă destul de frumuşică pe acolo prin zonă.

55.

În lumina jurisprudenţei convenţionale citate anterior, Tribunalul apreciază că dreptul ziaristului de a emite idei şi de a pune întrebări nu trebuie obstrucţionat dacă este exercitat cu bună-credință și responsabilitate, şi reprezintă consecinţa unor baze factuale, a unor analize obiective ori a unui raţionament logic.

Dacă respectă aceste condiţii, prin prisma rolului pe care îl are presa, acela de a turn de control al statului de drept, afirmațiile ziaristului sunt ocrotite de art. 10 din Convenţie.

56.

Referitor la afirmaţiile potrivit cărora reclamantul ar fi avut cunoştinţă de locaţia în care inculpatul D G a sechestrat victimele şi chiar că l-ar fi anunţat pe acesta despre faptul că se întreprind operaţiuni de căutare a acestora, precum şi la potrivit cărora reclamantul ar fi condus mai multe operaţiuni de control împotriva societăţilor comerciale ale pârâtului C D D, acestea aparţin tot pârâtului C D D.

57.

Din probele dosarului (înregistrarea audio-video şi transcriptul emisiunilor televizate) rezultă că jurnaliştii postului RXX nu au făcut în mod direct aceste afirmaţii, ci doar au adresat întrebări pârâtului C D D, el fiind cel care a spus pe post aceste cuvinte.

58.

Prin urmare, aceste afirmaţii fiind făcute de terții care au intervenit în emisiune, nici societatea care administrează postul de televiziune şi nici jurnaliştii participanţi la emisiune nu pot fi traşi la răspundere pentru eventualele consecinţe ale afirmaţiilor terţilor intervievaţi sau care intervin în orice alt mod în emisiune.

59.

Tribunalul constată astfel că afirmația pretins calomnioasă nu a fost făcută de un jurnalist al pârâtei, ci a aparținut unui invitat, iar transmiterea ei către public s-a petrecut în condițiile difuzării în direct a emisiunii, deci fără ca pârâta să poată fi acuzată de existența unei posibilități de natură editorială în a bloca diseminarea informației.

60.

În acest sens, Curtea a stabilit că relatările de știri bazate pe interviuri, editate sau nu, constituie unul dintre cele mai importante mijloace prin care presa își poate juca rolul vital de "câine de pază " (Observer şi Guardian contra United Kingdom, pp. 29-30, para. 59) şi că pedepsirea unui jurnalist pentru că a ajutat la difuzarea declarațiilor făcute de o altă persoană în cadrul unui interviu ar împiedica în mod serios contribuția presei la discutarea chestiunilor de interes public și nu ar trebui să fie avută în vedere decât dacă există motive deosebit de puternice pentru a face acest lucru (Jersild contra Danemarcei, para. 35)".

61.

Tot aşa, Curtea a reținut că jurnalistul care procedează la luarea unui interviu unei anumite persoane nu este răspunzător pentru afirmațiile acesteia din urmă și nici nu ar putea fi acuzat de ajutor la difuzarea informațiilor calomnioase ale invitatului, în timpul interviului.

Curtea a reținut astfel că „faptul de a cere, de o manieră generală, ca ziariștii să se disocieze în mod formal și sistematic de conținutul unei afirmații făcute de o persoană intervievată, care ar putea să-i insulte pe terți, să-i provoace sau să le aducă atingere onoarei, nu se conciliază cu rolul presei de a informa cu privire la faptele, opiniile și ideile dintr-un anumite moment” (cauza Radio France ș.a. c.

Franței, nr. 53984/00, hotărârea din 30.03.2004).

62.

Pentru toate aceste considerente, Tribunalul conchide că postul de televiziune a acţionat cu bună credinţă, exclusiv în scopul informării publicului, iar imaginile prezentate şi comentariile care au însoţit aceste imagini se întemeiază pe o bază factuală concretă şi pe întrebări legitime, nefiind făcute în scop defăimător, astfel că faptele pârâtei nu încalcă drepturile reclamante şi astfel nu se înscriu în sfera ilicitului civil.

63.

Dat fiind faptul că Tribunalul nu constată existenţa unei fapte ilicite, celelalte condiţii cerute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale (vinovăţia făptuitorului, existenţa prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta delictuală şi prejudiciu) urmează să nu mai fie analizate, deoarece, conform art. 1357 C. civ., aceste condiţii trebuie îndeplinite cumulativ, astfel că lipsa oricăreia dintre ele determină înlăturarea răspunderii civile delictuale.

64.

În ceea ce îl priveşte pe pârâtul C D D, în analiza limitelor privind libertatea de exprimare, trebuie pornit de la demersul de calificare a discursului ca referindu-se la imputarea unor fapte de natură obiectivă sau, dimpotrivă, la exprimarea unor judecăţi de valoare.

65.

De la pronunțarea hotărârilor de referință Lingens împotriva Austriei și Oberschlick împotriva Austriei (nr. 1), Curtea a subliniat că este necesar să se facă o deosebire atentă între fapte, pe de o parte, și judecăți de valoare, pe de altă parte.

Dacă aspectul material al primelor poate fi dovedit, cele din a doua categorie nu se pretează la demonstrarea exactității lor (McVicar împotriva Regatului Unit, pct. 83; Lingens împotriva Austriei, pct. 46).

66.

Curtea a stabilit aşadar că obligația probei este imposibilă pentru judecățile de valoare și încalcă însăși libertatea de opinie, element fundamental al dreptului garantat de art. 10 [Morice împotriva Franței (MC), pct. 126; Dalban împotriva României (MC), pct. 49; Lingens împotriva Austriei, pct. 46; Oberschlick împotriva Austriei (nr. 1), pct. 63] şi că pentru a face deosebirea între o imputare de fapt și o judecată de valoare, este necesar să se țină seama de circumstanțele cauzei și de tonul general al afirmațiilor (Brasilier împotriva Franței, pct. 37; Balaskas împotriva Greciei, pct. 58), fiind de la sine înțeles că afirmațiile despre chestiuni de interes public pot să constituie, ca atare, judecăți de valoare mai degrabă decât declarații de fapt (Paturel împotriva Franței, pct. 37).

67.

Cu toate acestea, Curtea a arătat că, chiar dacă o declarație echivalează cu o judecată de valoare, aceasta trebuie să se bazeze pe o bază faptică suficientă, în caz contrar fiind excesivă [Pedersen și Baadsgaard împotriva Danemarcei (MC), pct. 76; De Haes și Gijsels împotriva Belgiei, pct. 42; Oberschlick împotriva Austriei (nr. 2), pct. 33; Lindon, Otchakovsky-Laurens și July împotriva Franței (MC), pct. 55].

68.

În lumina celor statuate de Curte, în ceea ce priveşte susţinerile potrivit cărora pârâtul ar fi declarat că reclamatul ar fi avut cunoştinţă de locaţia în care inculpatul D G a sechestrat victimele şi chiar că l-ar fi anunţat pe acesta despre faptul că se întreprind operaţiuni de căutare a acestora, Tribunalul constată că pârâtul nu a afirmat în mod explicit acest lucru, în sensul că nu la acuzat în mod direct pe reclamant de comiterea acestor fapte.

69.

Astfel, aşa cum s-a reţinut, în emisiunea din data de 28.08.2019, în intervalul orar 21:29 – 21:35, răspunzând unor întrebări ale reporterului RXX, pârâtul C D D a spus că: „părerea mea este, 90%, că el (reclamantul) a putut să o localizeze în cel mai scurt timp (pe tânăra cu care care a fost victima infracţiunii care, sechestrată fiind, sunase la numărul de urgenţă pentru a fi salvată)” şi că „ar fi posibil acest lucru (ca reclamantul să îl anunţe pe cel care sechestrase tânăra) pentru că eu (...) am sunat la 112 şi am fost reclamat că am sunat la 112”.

70.

Tribunalul constată că pârâtul nu a imputat reclamantului în mod deschis şi direct faptul că a localizat imobilul în care tânăra era sechestrată şi că, mai apoi, a anunţat pe cel care sechestrase tânăra despre faptul că s-au întreprins operaţiuni de localizare a imobilului, ci a spus doar că aceste lucruri ar fi putut fi posibile, după aprecierea sa, având în acest sens un argument din proprie experienţă, când el însuşi a sunat la numărul de urgenţă şi a fost localizat şi mai apoi reclamat.

71.

Pârâtul a emis astfel doar o apreciere personală, care, în contextul dezbaterilor de interes public foarte ridicat, nu reprezintă o declaraţie (imputaţie) de fapt, ci o judecată de valoare, o opinie personală referitoare la posibilitatea reclamantului de a fi identificat locul şi de a fi putut astfel lua legătură cu cel care sechestrase tânăra.

72.

Totodată, ţinând cont de circumstanțele de fapt, Tribunalul apreciază că judecata de valoare astfel emisă nu este excesivă, având ca bază faptică suficientă, în raport de nivelul de cunoaştere al pârâtului, experienţa sa personală, când, conform susţinerilor sale, a fost identificat el însuşi în urma unui apel la numărul telefonic de urgenţă.

73.

Prin urmare, nu se poate reţine în sarcina pârâtului săvârşirea în această privinţă a unei fapte delictuale pentru afirmaţii calomnioase la adresa reclamantului, deoarece opiniile exprimate reprezintă judecăţi de valoare care, în contextul dat, nu pot fi considerate excesive, astfel că se află sub protecţia dreptului la libertatea de exprimare, garantat de art. 10 din Convenţie.

74.

În ceea ce priveşte susţinerile potrivit cărora pârâtul C D D a declarat că reclamantul ar fi condus mai multe operaţiuni de control împotriva societăţilor comerciale ale sale, Tribunalul reţine că, într-adevăr această afirmaţie a fost făcută pe postul Rxx, în direct, de către pârât, în emisiunea din data de 04.09.2019, în intervalul orar 15:21 – 15:32.

75.

Tribunalul apreciază însă că această afirmaţie nu este de natură să afecteze prin ea însăşi drepturile garantate de art. 8 din Convenţie şi, respectiv de art. 252 C. civ. invocate de reclamant, deoarece nu atinge nivelul de gravitate necesar pentru a aduce atingere reputaţiei reclamantului.

76.

În urma unei evoluții a jurisprudenței, care a fost confirmată printr-o hotărâre a Marii Camere [Axel Springer AG împotriva Germaniei (MC), pct. 83], Curtea a statuat că protecția reputației poate, ca element al vieții private, să intre în domeniul de aplicare al art. 8 din Convenție, cu o condiție: depășirea unui „prag de gravitate” este necesară pentru a constitui o încălcare a drepturilor garantate de art. 8 din Convenție.

Pentru ca art. 8 să intre în discuție în cauze având ca obiect calomnia, atacul asupra reputației personale trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate și să fi fost realizat astfel încât să cauzeze un prejudiciu exercitării personale a dreptului la respectarea vieții private.

77.

Mai precis, opinia Curții este că protecția reputației este considerată un drept independent în principal atunci când susținerile de fapt au fost atât de injurioase încât publicarea lor a avut un efect direct inevitabil asupra vieții private a reclamantului [Toranzo Gomez împotriva Spaniei, pct. 51; Karakó împotriva Ungariei, pct. 23; Polanco Torres și Movilla Polanco împotriva Spaniei, pct. 40; Yarushkevych împotriva Ucrainei (dec.), pct. 24].

78.

În lumina acestor considerente, Tribunalul consideră că susţinerile pârâtului potrivit cărora reclamantul ar fi organizat şi condus operaţiuni de control al activităţii societăţilor comerciale ce aparţin pârâtului, sunt susţineri de fapt, care nu au avut un efect direct şi inevitabil asupra vieţii private a reclamantului, neavând aptitudinea de a prejudicia prin ele însele imaginea publică a acestuia, motiv pentru care, în această privinţă, nu poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală a pârâtului, deoarece nu poate fi reţinut caracterul cauzator de prejudiciu al faptei.

79.

Ca şi în cazul pârâtei R C SRL, dat fiind faptul că Tribunalul nu constată existenţa unei fapte ilicite nici în sarcina pârâtului C D D, nici pentru faptele imputate acestuia nu vor fi analizate celelalte condiţii cerute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale, pentru motivele arătate anterior.

80. Pe cale de consecinţă, cererea de chemare în judecată urmează să fie respinsă atât în privinţa pârâtei persoană juridică, R C SRL, cât şi în privinţa pârâtului persoană fizică C D D, ca neîntemeiată.

81.

Cu privire la cheltuielile de judecată, având în vedere că reclamantul este partea care a pierdut procesul, faţă de dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., acesta urmează să fie obligat să plătească pârâtului C D D cheltuielile de judecată necesitate de prezenta procedura judiciară, respectiv onorariul de avocat în cuantum de 4.000 lei, conform dovezilor depuse la dosar, respectiv chitanţele nr. 36/29.07.2022, nr. 53/15.11.2022 şi nr. 58/19.12.2022 (filele 135, 136 şi 137).

82.

În ceea ce priveşte cererea pârâtei R C SRL privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, aceasta urmează să fie respinsă ca neîntemeiată, deoarece nu au fost depuse la dosar dovezi privind efectuarea de cheltuieli necesitatea de prezenta procedură judiciară.

Data publicarii pe portal: 04.04.2023