Decizie nr. 785 din 02.11.2022

Deliberând asupra prezentei cauze, reţine următoarele:

Soluţia pronunţată de prima instanţă care face obiectul căii de atac

Prin sentinţa civilă nr.X/16.02.2022,pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.X/311/2021*, s-a respins contestaţia la executare privind pe reclamantul B A SRL, în contradictoriu cu pârâţii B.E.J. N M A şi C D G, ca neîntemeiată.

S-a respins capătul de cerere privind suspendarea executării silite, ca rămas fără obiect.

De asemenea s-a respins cererea de restituire către contestatoare a sumelor achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru, ca neîntemeiată.

A fost obligată contestatoarea la plata către intimată a sumei de 2500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut următoarele:

În fapt, prin sentința civilă nr.

X/20.02.2017 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.

X/311/2015 rămasă definitivă prin decizia civilă X/18.10.2017 pronunțată de Tribunalul Olt, sentința civilă nr.

X/28.11.2018 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.

X/311/2018 rămasă definitivă prin decizia civilă nr.

X/25.11.2020 pronunțată de Tribunalul Olt și decizia civilă nr.

X/29.03.2018 pronunțată în dosarul nr.

X/104/2017 de Tribunalul Olt, contestatoarea a fost obligată la plata sumei de 3.179,20 de lei reprezentând cheltuieli judecată fond, 700 de lei reprezentând cheltuieli de judecată cale de atac, 600 de lei reprezentând cheltuieli de judecată cale de atac, 550 de lei reprezentând cheltuieli de judecată fond, 500 de lei reprezentând cheltuieli de judecată cale de atac (f. 80-118).

Pentru că obligațiile nu au fost respectate, la data de 06.01.2021 (f.79) creditoarea a formulat cerere de executare silită adresată BEJ N M A.

Prin încheierea din 07.01.2021, emisă de BEJ N M A s-a admis cererea formulată de creditoare și a fost deschis dosarul de executare nr. 3/2021 (f.113).

Prin încheierea Judecătoriei Slatina nr. 206 din data de 15.01.2021 din dosarul nr. X/311/2021 a fost încuviințată executarea silită (f. 118).

Față de data formulării cererii de executare silită și în temeiul art. 622 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile noului Cod de procedură civilă.

Cu privire la apărarea de fond invocată de către contestatoare privind prescripția dreptului de a mai solicita executarea silită raportat la două titluri, respectiv sentința nr.

X/20.02.2017 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.

X/311/2015 și decizia civilă X/18.10.2017 pronunțată de Tribunalul Olt, instanța a arătat următoarele:

Conform art. 706 alin. 1 Cpc., dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, acesta fiind termenul general, de drept comun.

În continuare, conform art. 706 alin 2 Cpc., începutul termenului de prescripție este marcat de momentul în care se naște dreptul de a obține executarea silită.

Potrivit art. 706 alin. 2 teza II, în cazul hotărârilor judecătorești, termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii definitive.

Prin urmare, în cauză, pentru sentința civilă nr.

X/20.02.2017 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.

X/311/2015 și decizia civilă X/18.10.2017 pronunțată de Tribunalul Olt, termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data de 18.10.2017.

În continuare, întreruperea prescripției se face de către creditor sau în interesul său, prin acte care, de cele mai multe ori, exprimă voința acestuia de a-și realiza dreptul, după întrerupere începând să curgă un nou termen de prescripție, potrivit art. 709 alin.2 Cpc.

La data de 20.01.2018, creditoarea a somat debitoarea, prin administratorul judiciar provizoriu Casa de Insolvență K IPURL B (comunicarea fiind efectuată în data de 30.01.2018 f. 50) și prin administratorul special M D B (comunicarea fiind efectuată în data de 30.01.2018), comunicările fiind legal efectuate, conform art. 155 pct. 5 Cpc., rap. la considerentele Deciziei nr.

X/06.02.2020 pronunțată de Secția a II a civilă a ÎCCJ.

Astfel, la data de 30.01.2018 a fost întrerupt cursul termenului de prescripție început la data de 18.10.2017, pentru cele două titluri executorii reprezentate de sentința civilă nr.

X/20.02.2017 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.

X/311/2015 și decizia civilă X/18.10.2017 pronunțată de Tribunalul Olt, de la data de 30.01.2018 începând să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani, care urma a se împlini la data de 30.01.2021, cererea de executare silită fiind formulată înainte de expirarea termenului (06.01.2021), având la rândul ei efect întreruptiv.

Prin urmare, instanța a respins susținerile contestatoarei cu privire la intervenirea prescripției în ceea ce privește sentința civilă nr.

X/20.02.2017 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.

X/311/2015 și decizia civilă X/18.10.2017 pronunțată de Tribunalul Olt, ca neîntemeiate.

Cu privire la faptul că executarea silită promovată de către creditoare prin înregistrarea dosarului de executare nr. 3/2021 al BEJ N M A, este inadmisibilă față de dispozițiile art. 175 și urm. din Legea nr. 85/2014, instanța a arătat următoarele:

La data de 31.10.2016 a fost deschisă procedura insolvenței în ceea ce o privește pe contestatoare (f. 7), procedura fiind închisă la data de 10.12.2020 prin aprobarea unui plan de reorganizare.

Prevederile art. 175 din Legea nr. 85/2014 invocate de către contestatoare arată următoarele : „O procedură de reorganizare prin continuarea activităţii sau de lichidare pe bază de plan va fi închisă, prin sentinţă, în baza unui raport al administratorului judiciar care constată îndeplinirea tuturor obligaţiilor de plată asumate prin planul confirmat, precum şi plata creanţelor curente scadente, dată la care devin scadente şi impozitele aferente eventualelor reduceri de creanţe în măsura în care sunt datorate.

Dacă o procedură începe ca reorganizare, dar apoi devine faliment, aceasta va fi închisă potrivit prevederilor art. 167.”

În continuare, contestatoarea a arătat că creanța revendicată de către creditoarea intimată poate fi considerată o creanță curentă a debitoarei, aceasta având posibilitatea de a se înscrie la masa credală ori de a formula o cerere de plată în cursul procedurii de insolvență.

Potrivit art. 5 pct. 21 din Legea nr. 85/2014, creditor cu creanţe curente sau creditor curent este acel creditor ce deţine creanţe certe, lichide şi exigibile, născute în timpul procedurii de insolvenţă, şi care are dreptul de a i se achita cu prioritate creanţa, conform documentelor din care rezultă.

Conform art. 75 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, nu sunt supuse suspendării prevăzute la alin. (1) acţiunile judiciare pentru determinarea existenţei şi/sau cuantumului unor creanţe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii.

Pentru astfel de acţiuni se va putea formula, pe parcursul perioadei de observaţie şi de reorganizare, o cerere de plată, transmisă cu confirmare de primire, ce va fi analizată de către administratorul judiciar într-un termen de 15 zile de la data primirii, cu respectarea prevederilor art. 106 alin. (1), care se aplică în mod corespunzător, fără ca aceste creanţe să fie înscrise în tabelul de creanţe.

Împotriva măsurii dispuse de către administratorul judiciar se va putea formula contestaţie cu respectarea art. 59 alin. (5) - (7).

Conform art. 102 alin.(6) din Legea 85/2014 , „creanţele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală.

Prevederea se aplică în mod corespunzător pentru creanţele născute după data deschiderii procedurii de faliment”.

Regimul juridic privilegiat aplicabil creanței curente se justifică doar prin imperativul continuării activității debitorului după data deschiderii procedurii insolvenței.

Fără a se putea continua activitățile curente, debitorul va intra în faliment (iar aceasta se întâmplă pentru că, oricând, un furnizor care continuă afacerea cu debitorul și după deschiderea procedurii, neachitată fiindu-i creanța curentă, poate înceta contractul pe motiv de neplată), cu consecințe dezastruoase pentru toți creditorii.

Esențial în calificarea creanțelor curente este ca acestea să rezulte din exercitarea activității curente, astfel cum este definită la art. 5 pct. 2 din Legea nr. 85/2014, astfel sunt exemple de creanțe curente următoarele : creanțe rezultate din furnizarea de utilități după data deschiderii procedurii, creanțele rezultate din furnizare, aprovizionare sau achiziții de materii prime, materiale, mărfuri și servicii necesare activității curente a debitorului, creanțe rezultate din raporturi de muncă derulate după data deschiderii procedurii, creanțele bugetare care curg după data deschiderii procedurii și sunt aferente activității curente și creanțele bancare, care rezultă din contracte continuate după deschiderea procedurii sau din contracte noi.

Prin urmare, creanța pe care creditoarea o are în prezenta cauză nu se poate circumscrie noțiunii de creanță curentă în lumina dispozițiilor Legii nr. 85/2014.

Astfel, aceasta creanță, chiar născută după data deschiderii procedurii, nu beneficiază de regimul juridic privilegiat al creanțelor curente, întrucât cu sau fără existența acestui raport juridic, activitatea debitorului poate continua, orice derogare de la principiile fundamentale ale procedurii insolvenței trebuind să fie de strictă interpretare și aplicare.

În continuare, conform art. 180 din Legea nr. 85/2014, invocat de către contestatoare, prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul judiciar şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi, fiind vorba de creditorii care au participat la procedura insolvenței, în prezenta cauză este vorba de creanțe născute în timpul procedurii insolvenței debitoarei contestatoare și de o creditoare care nu a participat la procedura insolvenței, creanța sa putând fi satisfăcută din patrimoniul societății reorganizate, singura sancțiune care poate interveni în sancționarea comportamentului său pasiv fiind cea a prescripției, care după cum s-a analizat în cele ce preced, nu este îndeplinită, în speță intervenind o cauză de întrerupere.

Prin urmare, față de argumentele invocate de contestatoare, constatând netemeinicia susținerilor acesteia, instanța a respins contestația la executare, ca neîntemeiată.

Față de dispozițiile art. 719 alin. 1 Cpc., instanța a respins capătul de cerere privind suspendarea executării silite, ca rămas fără obiect.

De asemenea, față de soluția care urmează a fi pronunțată în cauză și dispozițiile art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013, instanța a respins capătul de cerere privind restituirea taxei de timbru formulat de către contestatoare, ca neîntemeiat.

În temeiul art. 453 C.pr.civ., instanța a obligat contestatoarea la plata către intimată a sumei de 2500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat achitat de către intimată, conform chitanțelor de la dosar (f. 154 dosar fond, f. 43 dosar apel, f.23 dosar rejudecare).

Calea de atac exercitată şi apărările formulate în cauză

Împotriva sentinţei a declarat apel creditoarea B A SRL prin care a solicitat admiterea apelului, casarea sentinţei instanţei de fond si, rejudecând, să se admită în totalitate contestaţia la executare așa cum a fost formulata.

Solicită obligarea creditoarei intimate la plata cheltuielilor de judecata făcute in prezenta cauza, respectiv fond si apel, cheltuieli constând in taxa judiciara de timbru si onorariu avocat.

Ca o precizare prealabila, cauza anterior menţionata a avut ca obiect contestaţie la executare formulata împotriva tuturor actelor de executare întocmite in dosarul execuțional nr. 3/2021 al BEJ N M A, in contradictoriu cu creditoarea C D G.

In fapt, apelanta arată că a formulat contestaţie la executare împotriva actelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 3/2021 al BEJ N M A, solicitând:

- anularea încheierii de încuviinţare a executării silite;

- somaţiei,

- încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare;

- popririlor înfiinţate asupra conturilor sale, cat si a tuturor actelor de executare întocmite în cauza ca fiind nelegale si netemeinice.

Situaţia premisa:

1.

Creditoarea a solicitat in dosarul execuțional nr. 3/2021 al BEJ N M A punerea in executare a cheltuielilor de judecata cuprinse in următoarele titluri executorii: sentinţa civila nr.

X/20.02.2017 si decizia civila nr.

X/18.10.2017 pronunţate in dosarul civil nr.

X/311/2015 , a sentinţei civile nr.

X/28.11.2018 si decizia civila nr.

X/25.11.2020 pronunţate in dosarul civil X/311/2018 si a sentinţei civile nr.

X/29.03.2018 pronunţata in dosarul civil nr.

X/104/2017.

2. La data de 31.10.2016, împotriva debitoarei B AGR A SRL s-a deschis procedura generala de insolventa in dosarul civil nr. X/104/2016.

3.

La data de 20.01.2018. creditoarea a transmis o notificare administratorului judiciar solicitând plata sumelor reprezentând cheltuieli de judecata aferente următoarelor titluri executorii: sentinţa civila nr.

X/20.02.2017 si decizia civila nr.

X/18.10.2017 pronunţate in dosarul civil nr.

X/311/2015 . singurele existente la data emiterii notificării.

4. Data închidere procedura insolventa:decizie nr. 288/10.12.2020.

Rezulta de aici, fără putinţa de tăgada, ca toate sumele solicitate in cadrul dosarului de executare silita sunt sume cuprinse in titluri executorii obţinute in perioada de desfăşurare a procedurii de insolventa a debitoarei B A SRL.

Apelanta menţionează că:

• Creditoarea NU a formulat o cerere de plata pentru creanţele sale si nu a solicitat înscrierea pe tabelul general sau suplimentar al creanţelor debitoarei B A SRL in perioada derulării procedurii generale a insolventei.

• Notificarea formulata in data de 20.01.2018 cuprinde doar creanţele din doua titluri executorii (sentinţa civila nr.

X/20.02.2017 si decizia civila nr.

X/18.10.2017 pronunţate in dosarul civil nr.

X/311/2015 1 si a fost adresata administratorului judiciar si administratorului special.

Creditoarea susţine ca nu a primit un răspuns, însa nu a înţeles sa se adreseze si judecătorului sindic.

1.

Pe cale de excepţie a invocat prescripţia dreptului de a mai solicita executarea silita raportat la doua dintre titluri, respectiv sentinţa X/2017 si decizia civila nr.

X/2017 ambele pronunţate in dosarul civil nr.

X/2015, având in vedere ca de la rămânerea definitiva a sentinţelor civile in cauza si pana la data formulării cererii de executare silita au trecut mai mult de 3 ani.

Astfel, decizia Tribunalului Olt a rămas definitiva in data de 18.10.2017, caz in care la aceasta data s-a născut dreptul creditoarei de a solicita executarea silita.

Cum cererea de executare silita a fost formulata in anul 2021, rezulta ca aceasta a fost formulata peste termenul general de prescripţie de 3 ani reglementat de art. 705 Cod procedura civila.

Instanţa a respins aceasta apărare apreciind ca notificarea din data de 20.01.2018 a întrerupt termenul general de prescripţie a executării silite, după data notificării începând sa curgă un nou termen.

Apelanta mai menţionează ca nu este in asentimentul instanţei de fond, apreciind ca aceasta notificare nu poate produce întreruperea termenului general de prescripţie, aşa cum este reglementat de codul civil, câta vreme, in opinia sa, cauzei pendinte i se aplica cu prioritate prevederile legii speciale, respectiv Legii 85/2014, legea insolventei.

• Cum titlurile executorii puse in executare silita in dosarul de executare sunt obţinute in cursul procedurii de insolventa a debitoarei, (fie in perioada de observaţie, fie in perioada de derulare a planului de reorganizare) apreciem ca acestea sunt creanţe născute in timpul procedurii, chiar daca nu pot fi încadrate stricto sensu in creanţe din activitatea curenta.

Ca aceste creanţe NU se circumscriu sferei de creanţe din activitatea curenta, este o opinie pe care poate sa o împărtăşească pana la un anumit punct, însa fara dubiu s-au născut in timpul procedurii de insolventa a debitoarei B A SRL, deci se circumscriu intr-un fel sau altul prevederilor legii insolventei, lege cu caracter special.

• Legea speciala, respectiv legea 85/2014, prevede ca: Titularii creanţelor curente sunt creditori curenţi.

Întrucât creanţele lor sunt născute după data deschiderii procedurii, ei au dreptul de a li se achita cu prioritate creanţa, integral si imediat, conform documentelor din care rezultă.

Aceasta regula rezulta atât din art. 5 pct. 21, cât si din art. 102 alin. (6).

Creanţele curente, de regula, nu se trec in tabelul creanţelor, întrucât ele sunt, de principiu, plătibile imediat si integral, conform cu documentele din care rezulta.

Intr-adevăr, conform art. 102 alin. (6), plata conform documentelor din care rezulta a creanţelor născute in timpul procedurii se face fara a fi necesara trecerea acestora in tabelul creanţelor.

Din dispoziţiile art. 75 alin. (4), însa, rezulta ca, daca o astfel de creanţa nu este achitata in termen de 60 de zile de la scadenta, atunci titularul creanţei poate face o cerere de plata, care va fi analizata de administratorul judiciar fara ca creanţa sa fie înscrisa in tabelul creanţelor.

Procedura recunoaşterii creanţei curente este prevăzuta de art. 75 alin. (4) si presupune o cerere adresata administratorului judiciar si, eventual, o contestaţie împotriva refuzului administratorului judiciar de a recunoaşte creanţa, contestaţie care se judeca de către judecătorul-sindic.

Creditorul care a obţinut aceasta recunoaştere a creanţei curente va putea cere trecerea la faliment încă din perioada de observaţie.

Creditorul curent va putea cere trecerea la faliment si in cursul derulării unui plan de reorganizare, daca nu i se achita creanţa curenta, in 60 de zile de la scadenta.

• Revenind la situaţia pendinte: creanţele revendicate de către creditoare sunt născute in timpul procedurii de insolventa, o parte fiind notificate administratorului judiciar, respectiv administratorului special, prin notificarea din data de 20.01.2018, însa o parte dintre creanţe NU sunt cuprinse in aceasta notificare, fiind născute ulterior datei emiterii notificării.

• În ceea ce priveşte natura notificării din data de 20.01.2018, apreciază că poate fi asimilata unei cereri de plata adresata administratorului judiciar.

In măsura in care administratorul judiciar a înţeles sa nu dea curs solicitării, legea insolventei prevede ca un creditor îndreptăţit se adresează cu o contestaţie împotriva refuzului administratorului judiciar de a soluţiona cererea.

Menţionează ca aceasta etapa procedurala NU a fost parcursa.

Soluţia judecătorului sindic de admitere a cererii de plata, deci recunoaşterea creanţei, îi conferă creditorului statutul, de deţinător al unei creanţe curente in înţelesul legii.

• Subliniază ca pentru creanţele născute după data de 20.01.2018 NU s-a parcurs nici aceasta procedura a notificării.

• Potrivit art. 2.537 pct. 2 C.civ., prescripţia se întrerupe „prin înscrierea creanţei la masa credală”, iar nu prin „cererea de admitere a creanţei” sau „cererea de înscriere a creanţei la masa credală” sau "cererea de intervenţie în procedura insolventei".

Aceasta înseamnă că cererea de admitere a creanţei întrerupe cursul prescripţiei, însă sub condiţia ca cererea să fie admisă.

Altfel spus, efectul provizoriu al întreruperii prescripţiei prin cererea de admitere a creanţei se consolidează prin admiterea cererii şi înscrierea creanţei la masa credală, pentru că, în ipoteza în care cererea se respinge, prescripţia, de regulă, nu este întreruptă.

În acest sens, devin aplicabile dispoziţiile art. 2.539 alin. (2) C.civ., potrivit cărora, dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă, creditorul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea a rămas definitivă, poate introduce o nouă cerere, caz în care prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau arbitrare precedentă, cu condiţia ca noua cerere să fie admisă.

• In aceste condiţii, apreciază ca atâta vreme cat creditoarea nu a înţeles sa îşi valorifice creanţele in timpul procedurii de insolventa prin metodele prevăzute de legea speciala - cererea de plata admisa de către administratorul judiciar sau de către judecătorul sindic, aceasta este decăzuta din dreptul de a mai solicita valorificarea creanţelor sale in afara procedurii insolventei.

Este drept ca legea insolventei nu prevede in mod expres situaţia pendinte, însa din interpretarea sistemica a prevederilor art. 75 alin. 4 si 114 alin. 1 din lege rezulta ca in măsura in care un creditor NU a înţeles sa uzeze de procedura insolventei, o procedura execuționala colectiva, aceasta nu mai este in măsura sa pornească ulterior o procedura de executare silita, fiind decăzut din dreptul de a-si mai valorifica creanţa.

Daca ar accepta ca acest demers este unul corect din punct de vedere juridic, ar însemna ca se deturnează însăși scopul legii prin „crearea” unor creditori ultraprivilegiati care pot executa oricând debitoarea sau care au aşteptat reinserarea in circuitul juridic civil al debitoarei, refuzând sa ia parte la procedura de insolventa, reuşind astfel sa isi recupereze integral creanţele, in detrimentul creditorilor care au respectat prevederile legale si au înțeles sa le parcurgă.

In probațiune solicita înscrisurile de la dosarul cauzei.

Solicită admiterea apelului, casarea sentinţei instanţei de fond si, rejudecând cauza să se admită contestaţia la executare așa cum a fost formulata, cu consecinţa anularii tuturor actelor de executare silita efectuate in cauza.

Intimata C D G a formulat întâmpinare la apelul formulat de apelanta contestatoare, SC B A SRL, împotriva sentinţei nr.X/2022, pronunţată de judecătoria Slatina , jud.

Olt, în dosarul nr.

X/311/2021*, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună respingerea apelului ca nefondat şi obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată atât la fond cât si la apel, având în vedere următoarele considerente:

1. Este neîntemeiată critica conform căreia notificarea, formulată de intimată la data de 20.01.2018, adresată administratorului judiciar şi administratorului special, nu poate produce întreruperea termenului de prescripţie.

Având în vedere că aşa cum în mod corect a apreciat şi instanţa de fond, întreruperea prescripţiei se face de către creditor prin acte care exprimă voinţa acestuia de a-şi realiza dreptul, după întrerupere începând sa curgă un nou termen de prescripţie, potrivit art 709, alin 2 CPC. în condiţiile în care la data de 20.01.2018, creditoarea a somat debitoarea prin administratorul provizoriu CASA DE INSOLVENTĂ K IPURL B( comunicarea fiind efectuată la data de 30.01.2018, fila 50) şi prin administratorul special M D B, comunicarea fiind efectuată la data de 30.01.2018), este cert faptul că la această data( 30.01.2018) a fost întrerupt cursul termenului de prescripţiei, născut la data de 18.10.2017, pentru cele 2 titluri executorii, reprezentate de sentinţa civilă nr.

X/20.02.2017 şi Decizia nr.

X/18.10.2017 ,începând să curgă un nou termen de 3 ani care urma să se împlinească la data de 30.01.2021.

Având în vedere că cererea de executare silită a fost formulată la data de 6.01.2021,aceasta înseamnă că a fost depusă înainte de expirarea termenului.

Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a apreciat că notificarea formulată de intimată la data de 20.01.2018, a avut efect întreruptiv de prescripţie a dreptului de a solicita executarea silită. conform dispoziţiilor art.709 pct. 6 cpc, coroborat cu dispoz. art. 2537 pct. 4, cod civil, cursul prescripţiei se întrerupe prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripţia este pus în întârziere, iar punerea în întârziere se realizează în orice mod: notificare, adresă, somaţie etc.

Este neîntemeiată şi critica, potrivit căreia creanţele stabilite prin cele 2 titluri executorii, menţionate anterior se încadrează în creanţe curente, pentru simplu motiv că acestea s-au născut după intrarea în procedura insolvenţei a debitoarei, întrucât aşa cum în mod corect a apreciat şi instanţa de fond, aceste creanţe chiar dacă sunt născute după data deschiderii procedurii insolvenței, nu pot beneficia de regimul juridic privilegiat al creanţelor curente motivat de faptul ca activitatea debitoarei poate continua cu sau fără existenţa acestor creanţe.

Esenţial în calificarea creanţelor curente este ca acestea să rezulte din exercitarea activităţii curente, astfel cum este definită la art.5 pct 2 din Legea nr.85/2014, astfel sunt exemple de creanţe curente următoarele: creanţe rezultate din furnizarea de utilităţi după data deschiderii procedurii, creanţele rezultate din furnizare, aprovizionare sau achiziţii de materii prime, mărfuri şi servicii necesare activităţii curente a debitorului creanţe rezultate din raporturi de muncă derulate după data deschiderii procedurii, creanţele bugetare care curg după data deschiderii procedurii şi sunt aferente activităţii curente şi creanţele bancare care rezultă din contracte continuate după deschiderea procedurii sau din contracte noi.

Prin urmare, creanţa pe care o are creditoarea în prezenta cauză nu se poate circumscrie noţiunii de creanţă curentă în lumina dispoziţiilor legii nr.85/2014.

Aşa după cum a hotărât ICCJ prin decizia nr. 2323/12.11.2015, pronunţată în RECURS, de Secţia aII-a Civilă, având ca obiect obligarea la plata cheltuielilor de judecată, cheltuielile de judecată au o natură juridică bivalentă, acestea reprezentând pe de o parte prejudiciul cauzat din culpa procesuală, iar pe de altă parte despăgubirile pe care partea căzută în pretenţii trebuie să le plătească celeilalte părţi (art. 274 Cod.pocedură civilă şi art.453 NCPC).

Prin urmare, dreptul de a pretinde cheltuieli de judecată este un drept patrimonial de creanţă, creditorul având obligaţia de a dovedi existenţa unei creanţe.

Rezultă că plata cheltuielilor de judecată are natura în realizarea unei creanţe asupra averii debitorului, neavând natura juridică a unei creanţe curente, nefiind aplicabile dispozițiile aplicate creanţelor curente din legea insolventei.

De altfel, aşa cum a menţionat prin întâmpinarea depusă la dosar există şi alte cauze de suspendare respectiv de întrerupere a prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită a celor 2 titluri executorii reprezentate de sentinţa civilă nr.

X/2017 şi Decizia nr.X/2017.

Unul dintre aceste motive este suspendarea cursului prescripţiei, în baza dispoziţiilor art.75 din Legea nr.85/2014, conform cărora la data deschiderii procedurii insolvenței, se suspendă de drept toate acţiunile juridice, acţiunile extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

În acest sens s-a pronunţat şi ICCJ prin decizia nr.X/12.11.2015, stabilind că în realizarea unei creanţe aspra averii debitorului este corectă aplicarea prevederilor art.75 din legea insolventei(85/2014), aceasta decizie având ca obiect plata cheltuielilor de judecată.

Un al doilea motiv, este acela că, cursul prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită a fost întrerupt conform dispoz.

Art. 708, alin 1 NCPC coroborat cu art.2537 pct 3, Cod Civil, conform cărora cursul prescripţiei executării silite se întrerupe în alte cazuri prevăzute de lege, respective atunci când partea vătămată este constituită parte civilă pe parcursul urmăririi penale.

În acest sens precizează faptul că există o plângere penală împotriva debitoarei SC B ASRL, ce formează dosarul obiectul dosarului penal nr.X/P/ 08.04.2019, care are ca obiect nerespectarea dispozitivelor sentinţei nr.

X/2017 şi a Deciziei nr.X/2017( cele două titluri executorii) în sensul neachitării de către debitoare a cheltuielilor de judecată prevăzute de dispozitivele celor două titluri executorii ( sentinţa civilă nr.X/2017 şi Decizia Tribunalului Olt nr.

X/2017.)

O altă cauză de întrerupere a cursului prescripţiei este cea prevăzută de art.709 alin 1 pct 1 CPC si anume recunoaşterea datoriei conform titlurilor executorii, prin declaraţia data de administratorul special al SC B A SRL, M D B, în dosarul penal nr.X/P/2019, prin care recunoaşte că datorează sumele de bani menţionate în titlurile executorii, însă precizează că nu poate face plata acestora din cauza faptului ca societatea se află în procedura insolvenţei.

Astfel, că prin declaraţia data la data de 20.12.2019 de către administratorul special M D B, în dosarul penal nr.

X/P/2019, acesta recunoaşte că datorează intimatei C D G, cheltuieli de judecată conform sentinţelor civile, însă nu poate face plata datorită situaţiei în care se află societatea( reorganizare judiciara) şi că pentru efectuarea plătilor este nevoie de acordul administratorului judiciar, în declaraţia data la data de 16.03.2020 în același dosar penal administratorul judiciar Patru Cristian, susţine că administratorul special al SC B A SRL, poate face plata către C D G, cu avizul sau, subliniind că este de acord cu acesta plată, însă menţionează că până la data respectivă nu i s-au înmânat documentele în vederea avizării plăţilor.

Este neîntemeiată şi critica, potrivit căreia intimate este decăzută din dreptul a-şi valorifica creanţa din motivul că nu a uzat de procedura insolvenţei.

Având în vedere că aşa cum în mod corect, a apreciat instanţa de fond, dispoziţiile art 180 din Legea nr.85/2014 se referă la creditorii care au participat la procedura insolvenţei şi întrucât în prezenta cauză este vorba de o creditoare a cărei creanţă s-a născut în procedura insolvenţei debitoarei si care nu a participat la această procedură, creanţa sa poate fi satisfăcută din patrimoniul societăţii reorganizate.

Privind celelalte titluri executorii: sentinţa civilă nr.X/28.11.2018, decizia civilă nr.X/25.11.2020 pronunţate în dosarul nr.X/311/2018, sentinţa civilă nr.X/29.03.2018 pronunţată în dosarul nr.X/104/2017 sunt incidente prevederile art.706 alin l CPC- dreptul de a obţine executarea silită se prescrie in trei ani, dacă legea nu prevede altfel.

Dreptul de a cere executarea silita este născut la data de 25.11.2020 pentru primele 2 titluri executorii si pentru ultimul titlu executoriu dreptul de a obţine executarea silită se naşte la data de 29.03.2018. cererea de executare silită este depusa în data de 6.01.2021, deci înlăuntrul termenului de prescripţie.

Pentru aceste motive cererea sa de executare silită este perfect admisibila.

În drept invocă dispoziţiile art..205 CPC

În dovedire - proba cu înscrisuri depuse la dosar.

La data de 23 Iunie 2022, intimata C D G a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea apelului formulat de debitoarea SC B A SRL împotriva sentinţei civile nr.

X/2022 pronunţată de Judecătoria Slatina, judeţul Olt in dosarul nr.X/311/2021* si obligarea apelantei contestatoare la plata cheltuielilor de judecata, reiterând apărările formulate în cauză.

La data de 28 Iunie 2022, apelanta-creditore B A SRL a depus concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea apelului, anularea in tot sentinţei instanţei de fond si, rejudecând, cauza să se admită în totalitate contestaţia la executare ASA cum a fost formulata, reiterând motivele de contestaţie expuse în dosar.

A solicitat obligarea creditoarei intimate la plata cheltuielilor de judecata făcute in prezenta cauza, respectiv fond si apel, cheltuiţi constând in taxa judiciara de timbru si onorariu avocat.

Procedura desfăşurată în faţa instanţei de apel

Pentru soluţionarea apelului, au fost avute în vedere probele administrate în faţa primei instanţe, precum şi probele administrate în faţa instanţei de apel, respectiv proba cu înscrisuri.

Considerentele soluţiei pronunţate de Tribunalul Olt

Verificând sentinţa primei instanţe în limitele efectului devolutiv al apelului, instituite de art. 477 şi art. 478 C. proc. civ., Tribunalul constată că susţinerile apelantei sunt parţial întemeiate, pentru următoarele considerente.

In fapt, prin cererea dedusă judecăţii, apelanta arată că a formulat contestaţie la executare împotriva actelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 3/2021 al BEJ N M A, solicitând: anularea încheierii de încuviinţare a executării silite, a somaţiei, a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, a popririlor înfiinţate asupra conturilor sale, cat si a tuturor actelor de executare întocmite în cauza ca fiind nelegale si netemeinice.

În dosarul execuțional nr. 3/2021 al BEJ N M A creditoarea C D G a solicitat punerea in executare a titlurilor executorii: sentinţa civila nr.

X/20.02.2017 si decizia civila nr.

X/18.10.2017 pronunţate in dosarul civil nr.

X/311/2015 pentru debite în sumă de 3179,2 lei, respectiv 700 lei constând în cheltuieli de judecată, sentinţa civilă nr.

X/28.11.2018 si decizia civila nr.

X/25.11.2020 pronunţate in dosarul civil X/311/2018 pentru debite în sumă 550 lei, respectiv 500 lei constând în cheltuieli de judecată si sentinţa civilă nr.

X/29.03.2018 pronunţata in dosarul civil nr.

X/104/2017 pentru un debit în sumă de 600 lei, constând în cheltuieli de judecată.

Apelanta a criticat sentinţa instanţei de fond sub aspectul soluţionării eronate a motivului de contestaţie ce a vizat excepţia prescripţiei dreptului creditoarei de a solicita executarea silită în ceea ce priveşte debitul rezultat din sentinţa civilă nr.

X/20.02.2017 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.

X/311/2015 şi debitul rezultat din decizia civilă nr.

X/18.10.2017 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr.

X/311/2015 .

Cu privire la acest prim motiv de apel, tribunalul reţine că în dreptul românesc există două prescripții extinctive diferite, cu termene deosebite: pe de o parte, o prescripție pentru valorificarea drepturilor subiective, fie prin acțiune în justiție, fie pe alte căi care duc la obținerea titlului executoriu, iar, pe de altă parte, o prescripție pentru punerea în executare a acestuia.

Este vorba mai întâi despre prescripția dreptului la acțiune (dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forței publice, să execute o anumită prestație, să respecte o anumită situație juridică sau să suporte orice altă sancțiune civilă, după caz).

După ce s-a obținut, în temeiul acțiunii exercitate, o hotărâre executorie, începe să curgă o prescripție nouă, prescripția dreptului de a obține executarea silită în temeiul titlului executoriu.

Aceasta nu este însă o continuare a prescripției dreptului la acțiune, ci o prescripție de sine stătătoare, care privește posibilitatea de a obține executarea silită a unui titlu ce obligă la a da, a face sau a nu face corespunzător obiectului obligației.

Această concepție care distinge între dreptul la acțiune, instituție de drept material, și dreptul de a obține executarea silită, instituție de drept procesual civil, constituie justificarea reglementării distincte a celor două prescripții în codul civil (sau în decretul nr. 167/1958), în primul caz, respectiv în codul de procedură civilă, în al doilea caz.

Prescripția dreptului de a obține executarea silită este reglementată de dispozițiile art. 706-711 din codul de procedură civilă, prevederi care se completează cu dreptul comun în materia prescripției extinctive reprezentat de prevederile noului cod civil pentru prescripțiile începute după intrarea acestuia în vigoare și cu cele ale decretului nr. 167/1958 pentru prescripțiile începute înainte de intrarea în vigoare a noului cod civil, aspect ce rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 6 alin. 4 din noul cod civil și art. 201 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil.

Din punctul de vedere al legii procesual civile aplicabile în cauză instanța constată că, în temeiul dispozițiilor art. 3 alin. 1 din legea nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă și având în vedere că cererea de executare silită a fost formulată la data de 06.01.2021, în cauza pendinte sunt incidente prevederile noului cod de procedură civilă.

Potrivit art. 2516 alin. 2 Cod civil: (2) Prescripţia dreptului de a obţine executarea silită a unei hotărâri judecătoreşti sau arbitrale ori a altui titlu executoriu este supusă dispoziţiilor Codului de procedură civilă, afară de cazul în care acestea din urmă ar fi neîndestulătoare.

Cum creditoarea C D G este deţinătoarea unor titlu executorii - hotărâri judecătoreşti, în speţă nu poate fi incidentă prescripția dreptului material la acțiune, ci prescripţia dreptului de a obţine executarea silită, reglementată de dispoziţiile Codului de procedură civilă, aşa cum dispun textele de lege mai sus enunţate.

Executarea silită este cea de-a doua fază a procesului civil şi reprezintă procedura prin intermediul căreia creditorul, titularul unui drept recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu, constrânge, cu ajutorul organelor competente ale statului, pe debitorul său, care nu îşi execută de bunăvoie obligaţia corelativă de a o aduce la îndeplinire în mod silit.

Contestaţia la executarea silită reprezintă mijlocul procesual specific procedurii de executare silită prin care părţile raportului execuţional declanşează controlul judecătoresc al legalităţii actelor de executare silită săvârşite în timpul procedurii de executare.

Prescripția dreptului de a cere executarea silită poate fi invocată de debitorul executat silit prin intermediul contestației la executare, acesta fiind mijlocul procesual oferit de legiuitor debitorului.

Dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel (art. 706 alin. 1 teza I din codul de procedură civilă).

Pornind de la dispozițiile art. 10 din codul de procedură civilă (aplicat mutatis mutandis și în faza executării silite) care prevăd obligația părților de a îndeplini actele în termenele legale, de a contribui la desfășurarea procesului și de a urmări finalizarea acestuia, din ansamblul reglementării privitoare executării silite, interpretată prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (care a sancționat lipsa de diligență a creditorului în cauza Stanca Popescu c.

României), se poate deduce o adevărată obligație de diligență a creditorului în procedura punerii în executare a titlului ce îi este favorabil.

Încă din momentul obținerii titlului executoriu și stabilirii exigibilității creanței sale creditorului îi incumbă obligația de a se adresa, în termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, executorului judecătoresc pentru declanșarea executării silite (art. 622 alin. 2 și art. 664 din codul de procedură civilă).

Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită (art. 706 alin. 2 din codul de procedură civilă).

În mod corect, prima instanţă a reţinut că pentru sentința civilă nr.

X/20.02.2017 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.

X/311/2015 și decizia civilă X/18.10.2017 pronunțată de Tribunalul Olt, termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data de 18.10.2017.

Cursul prescripţiei se întrerupe: 1. pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii, în orice alt mod, a datoriei; 2. pe data depunerii cererii de executare, însoţită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent; 3. pe data depunerii cererii de intervenţie în cadrul urmăririi silite pornite de alţi creditori; 4. pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare; 5. pe data depunerii cererii de reluare a executării; 6. în alte cazuri prevăzute de lege (art. 709 alin. 1 din codul de procedură civilă).

După întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripţie (art. 709 alin. 2 din codul de procedură civilă).

Întrucât întreruperea cursului prescripției înlătură efectele normale ale acesteia, textul art. 709 din codul de procedură civilă care enumeră cauzele de întrerupere a prescripției dreptului de a cere executarea silită are un caracter excepțional și este de strictă interpretare, astfel că nu vor putea produce efectul întreruptiv al curgerii prescripției dreptului de a cere executarea silită alte împrejurări, acte sau fapte decât cele limitativ menționate de art. 709 din codul de procedură civilă.

Sub acest aspect se constată că sunt neîntemeiate susținerile intimatei referitoare la întreruperea cursului termenului de prescripție, prin notificarea formulată personal la data de 20.01.2018 (f. 50 ds. f.) prin care a somat debitoarea, prin administratorul judiciar provizoriu Casa de Insolvență K IPURL B și prin administratorul special M D B, la data de 30.01.2018, întrucât aceasta nu se circumscrie unui act întrerupător al termenului de prescripție.

În speţă, prima instanţă a reţinut în mod eronat că întreruperea prescripției se face de către creditor sau în interesul său, prin acte care, de cele mai multe ori, exprimă voința acestuia de a-și realiza dreptul, această noţiune neregăsindu-se în enumerarea cauzelor de întrerupere strict reglementate de dispoziţiile art. 709 din codul de procedură civilă.

Cu privire la invocarea dispoziţiilor art.709 pct. 6 cpc, coroborat cu dispoz. art. 2537 pct. 4, cod civil, potrivit cărora cursul prescripţiei s-ar întrerupe prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripţia este pus în întârziere, iar punerea în întârziere se realizează în orice mod: notificare, adresă, somaţie , această apărare nu poate fi primită.

Cu privire la cauza de întrerupere a cursului prescripţiei prevăzută de art. 709 alin. 1 pct.6 Cod de procedură civilă, referitoare la alte cazuri prevăzute de lege în mod expres, se reţine că în acest caz de întrerupere sunt incluse cauzele de întrerupere a prescripţiei stabilite de lege cum ar fi spre exemplu cazurile de întrerupere a termenului de prescripţie în materie fiscală (art. 217 NCPF).

Cum nu a fost indicat vreun caz concret de întrerupere a prescripţiei executării, nu se poate aprecia incidenţa art. 709 alin. 1 pct. 6 Cod de procedură civilă şi nici nu este admisibilă coroborarea acestui text cu dispoziţiile art. 2537 pct. 4 Cod civil.

Cauza de întrerupere a prescripţiei prevăzută de art. 2537 pct. 4 Cod civil, reprezintă o cauză de întrerupere a dreptului material la acţiune şi nu o cauză de întrerupere a dreptului de a cere executarea silită şi vizează situaţia în care prescripţia se întrerupe prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripţia este pus în întârziere, însă nu este incident în cauză, câtă vreme creditoarea nu se află în situaţia de a obţine un titlu pentru satisfacerea creanţei sale, fiind deja deţinătoarea a cinci titluri executorii.

În plus, aceste dispoziţii sunt incidente în materie civilă numai coroborat cu dispoziţiile art. 2540 Cod civil, potrivit cărora: Prescripţia este întreruptă prin punerea în întârziere a celui în folosul căruia curge prescripţia numai dacă aceasta este urmată de chemarea lui în judecată în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere, ceea ce nu era cazul în speţă.

În ceea ce priveşte apărarea intimatei în sensul că în temeiul art. 708 alin. 1 C. proc. civ. coroborat cu art. 2537 alin. 3 Cod civil a intervenit întreruperea cursului prescripţiei, tribunalul subliniază faptul că dispoziţiile art. 708 alin 1 din Codul de procedură civilă reglementează un caz de suspendare a cursului prescripţiei în materia executării silite de strictă interpretare.

Astfel, se prevăd următoarele: „Cursul prescripţiei se suspendă: 1. în cazurile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului de a obţine obligarea pârâtului;” .

Aceste cazuri se regăsesc în codul civil, dar pot fi stabilite şi prin legi speciale.

În art. 2532 Cod civil se arată că prescripţia nu începe să curgă, iar dacă a început ea se suspendă în cazurile strict prevăzute de acest articol.

De asemenea, dispoziţiile art. 2533 cod civil reglementează norme de suspendare a prescripţiei în materie succesorală.

Practic cazurile de suspendare stabilite de lege pentru dreptul de a obţine obligarea pârâtului (în cadrul raportului juridic de fond) sunt în acelaşi timp cazurile de suspendare a termenului de a obţine executarea silită, niciunul din acestea nefiind incident în cauză.

Cauza de întrerupere a prescripţiei prevăzută de art. 2537 pct. 3 Cod civil, reprezintă o cauză de întrerupere a dreptului material la acţiune şi nu o cauză de întrerupere a dreptului de a cere executarea silită, acest caz nefiind incident în cauză câte vreme creditoarea deţinea deja titluri executorii care îi recunoşteau pretenţiile.

În plus, în cauză, nu s-a făcut dovada că intimata s-ar fi constituit parte civilă în dosarul penal X/P/2019.

Cu privire la suspendarea cursului prescripţiei dreptului de a cere executarea silită întemeiată pe dispoziţiile art. 708 alin. 1 pct. 2 potrivit căruia: „Cursul prescripţiei se suspendă: 2. pe timpul cât suspendarea executării silite este prevăzută de lege ori a fost stabilită de instanţă sau de alt organ jurisdicţional competent;” , se reţine că în acest caz de suspendare sunt incluse suspendările stabilite de lege (de ex.- art. 1 alin. 2 din OUG 71/2009), precum şi cel dispuse de către instanţă cu ocazia soluţionării contestaţiilor la executare, respectiv suspendările dispuse de instanţele arbitrale sau de alte organe jurisdicţionale competente, niciunul din acestea nefiind incident în cauză.

Cu privire la suspendarea cursului prescripţiei dreptului de a cere executarea silită întemeiată pe dispoziţiile art. 708 alin. 1 pct. 4 potrivit cărora: Cursul prescripţiei se suspendă: 4. în alte cazuri prevăzute de lege.”, potrivit doctrinei aici pot fi menţionate dispoziţiile art. 75 din Legea 85/2014, care dispun că: „(1) De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului.

Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor.”

În speţă, având în vedere că la data deschiderii procedurii insolvenţei creditoarea nu era deţinătoarea unor creanţe executorii asupra averii debitorului nu i se aplică dispoziţiile art. 75 alin. 1 din Legea 85/2014.

Această suspendare putea a avea efect numai asupra acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului, existente pe rolul instanţelor sau a altor organe jurisdicţionale, respectiv pe rolul executorului judecătoresc.

Tribunalul apreciază că intimata C D G, în calitate de creditor asupra unor creanţe certe, lichide şi exigibile, născute după data deschiderii procedurii insolvenţei avea posibilitatea de a urma procedura prevăzută de legea specială, ca urmare a regimului special sub care se afla debitoarea contestatoare, având în vedere că potrivit art. 102 alin. 6 din Legea 85/2014: Creanţele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală.

Referitor la invocarea cu titlu de practică judiciară a deciziei nr. 2323 din 12 noiembrie 2015 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din economia datelor prezentate, în lipsa depunerii în integralitate a acestei hotărâri la dosar, nu se poate concluziona că are în vedere aceeaşi situaţie juridică cu cea existentă în speţa de faţă.

Cu privire la cauza de întrerupere a cursului prescripţiei prevăzută de art. 709 alin. 1 pct.1 Cod de procedură civilă, referitoare la recunoaşterea datoriei prin declaraţia dată la 20.12.2019 de administratorul special al SC B A SRL, M D B, în dosarul penal nr.

X/P/2019, respectiv de administratorul judiciar P C, prin declaraţia dată la data de 16.03.2020, se reţine că recunoaşterea datoriei de către debitor întrerupe cursul prescripţiei, indiferent de modul în care a fost făcută, cu condiţia ca aspectul recunoaşterii să fie probat.

Recunoaşterea poate fi expresă sau tacită, putând rezulta din orice act sau din orice fapt care conţine sau presupune mărturisirea existenţei dreptului altuia.

Recunoaşterea expresă poate să rezulte atât dintr-o convenţie a părţilor, cât şi dintr-o declaraţie unilaterală, scrisă sau verbală, prin care, direct sau indirect, dar întotdeauna fără echivoc, cel în favoarea căruia curge prescripţia (debitorul) confirmă existenţa dreptului a cărui acţiune se prescrie.

Astfel, recunoaşterea expresă poate rezulta din orice înscris care constată mărturisirea existenţei unui drept, cum ar fi o scrisoare adresată creditorului, cuprinzând declaraţia concretă de recunoaştere a datoriei, înscrierea creanţei în tabloul creditorului depus de debitor în cazul procedurii insolvenţei etc.

Recunoaşterea tacită rezultă din orice fapt sau act care presupune mărturisirea existenţei dreptului a cărui acţiune se prescrie, cum ar fi: plata unei părţi din datorie cu titlu de acont; achitarea dobânzilor aferente datoriei; cererea de prelungire a termenului de plată; solicitarea amânării executării obligaţiei prin eşalonarea plăţii; livrările succesive efectuate de debitor, după expirarea termenelor contractuale, constituie recunoaşteri ale debitului şi, ca atare, întrerup cursul prescripţiei.

În schimb, nu valorează o recunoaştere tacită refuzul debitorului de a răspunde la notificările creditorului, aşa cum s-a întâmplat în speţa de faţă.

Din această perspectivă, analizând declaraţia dată de administratorul judiciar P C se constată că aceasta nu conţine o recunoaştere expresă a debitului rezultat din sentinţa civilă nr.

X/20.02.2017 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.

X/311/2015 şi a debitului rezultat din decizia civilă nr.

X/18.10.2017 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr.

X/311/2015 , administratorul judiciar declarând că: „Îndeplinind calitatea de administrator special, având drept de administrare al societăţii, numitul M D B poate iniţia procedura de plată către numita C D G urmând ca eu să o avizez.

Până în acest moment nu mi-a fost prezentat niciun instrument de plată în favoarea numitei C D G, document pe care să îl avizez.” Câtă vreme acesta susţine că nu are cunoştinţă de vreun instrument de plată, nu se poate reţine că recunoaşte vreo creanţă concretă în favoarea creditoarei.

Nu se poate reţine nici că este de acord cu această plată, cum susţine intimata, menţiunea „poate iniţia procedura de plată” fiind făcută cu titlu general raportat la puterile ce îi sunt conferite administratorului special prin Legea nr. 85/2014.

De altfel, un astfel de acord în lipsa cunoaşterii instrumentelor de plată ar fi fost dat cu încălcarea dispoziţiilor art. 106 din Legea nr. 85/2014 conform căruia: (1) Administratorul judiciar va proceda de îndată la verificarea fiecărei cereri şi a documentelor depuse şi va efectua o cercetare amănunţită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe.

Administratorul special al SC B A SRL, M D B, în data de 20.12.2019 a declarat următoarele: „ … am avut trei procese cu numita C D G în care aceasta doreşte ca eu să îi plătesc cheltuieli de judecată şi să îmi rectific cartea funciară a proprietăţii mele, stabilită prin hotărârea judecătorească deoarece consideră că hotarele tarlalei mele se suprapun cu ale acesteia.

Precizez că nu mă opun acestor modificări însă nu pot lua deciziile singur în calitate de reprezentant al firmei SC B A SRL, datorită situaţiei în care firma se află, astfel încât îmi trebuie acordul administratorului judiciar.

Pentru ca această problemă să o putem rezolva trebuie să înţeleagă numita C D G că trebuie să se adreseze Casei de Insolvenţă K IPURL B.”

Din această declaraţie rezultă că intimata C D G este cea care doreşte să i se plătească cheltuieli de judecată şi să fie rectificată cartea funciară a B A SRL, administratorul special arătând că nu se opune „modificărilor”, sens în care se subînţelege că nu se opune modificărilor de carte funciară, nefăcând nicio menţiune cu privire la recunoaşterea concretă a dreptului intimatei asupra creanţelor ce fac obiectul executării silite.

Susţinerea acestuia în sensul că nu poate face plăţi decât cu acordul administratorului judiciar nu s-a făcut in considerarea creanţelor creditoarei, ci cu titlu general în cadrul prezentării situaţiei juridice a societăţii pe care o reprezintă, aşa cum rezultă din declaraţia acestuia.

Având în vedere că intimata este creditoarea mai multor creanţe rezultate din cinci titluri executorii nu se poate aprecia că acestea au fost recunoscute expres sau tacit de către debitoare prin administratorul special sau administratorul judiciar.

Niciuna din cele două declaraţii nu îndeplineşte condiţia probării efective a aspectului recunoaşterii.

Se are în vedere faptul că recunoaşterea trebuie să fie neîndoielnică, făcută în cunoştinţă de cauză, în privinţa existenţei dreptului si a titularului acestuia la care se referă recunoaşterea şi să se producă înăuntrul termenului de prescripţie, prin urmare, în speţă nu se poate reţine incidenţa cauzei de întrerupere a cursului prescripţiei prevăzută de art. 709 alin. 1 pct.1 Cod de procedură civilă.

Împlinirea prescripției dreptului de a cere executarea silită stinge dreptul de a obţine executarea silită şi orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie (art. 707 alin. 2 din codul de procedură civilă).

Prescripţia nu operează însă de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate (art. 707 alin. 1 din codul de procedură civilă).

Pentru aceste motive, Tribunalul constată că termenul de prescripţie de 3 ani în care putea fi începută executarea silită a celor două titluri executorii pronunţate în dosarul nr.

X/311/2015 a început să curgă la data 18.10.2017 şi s-a împlinit după 3 ani, respectiv la data de 18.10.2020, astfel că la data formulării cererii de începere a executării silite (06.01.2021) dreptul de a cere şi a obţine executarea silită era prescris.

Pe cale de consecinţă, tribunalul va admite excepţia prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită în ceea ce priveşte debitul în cuantum de 3.179,20 lei, rezultând din sentinţa civilă nr.

X/20.02.2017 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.

X/311/2015 şi debitul în cuantum de 700 lei, rezultând din decizia civilă nr.

X/18.10.2017 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr.

X/311/2015 şi va constata prescris debitul în cuantum de 3879,20 lei.

Apelanta a criticat soluţia primei instanţe şi sub aspectul punerii în executare a celorlalte titluri: decizia civilă nr.

X/29.03.2018 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr.

X/104/2017, sentința civilă nr.

X/28.11.2018 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.

X/311/2018 rămasă definitivă prin decizia civilă nr.

X/25.11.2020 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr.

X/311/2018, care au devenit executorii în perioada în care debitoarea B A SRL se afla în procedura insolvenţei.

Se reţine că la data de 31.10.2016 împotriva apelantei s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolventei in dosarul nr. 1272/104/2016, procedură care s-a încheiat la data de 10.12.2020, când s-a dispus închiderea procedurii generale a insolvenţei,

Întrucât creditoarea nu a înţeles să îşi valorifice creanţele in timpul procedurii de insolventa prin metodele prevăzute de legea speciala (cererea de plata admisa de către administratorul judiciar sau de către judecătorul sindic), apelanta susţine că intimata este decăzută din dreptul de a mai solicita valorificarea creanţelor sale în afara procedurii insolvenţei.

Tribunalul apreciază aceste apărări ale apelantei ca fiind neîntemeiate, pentru motivele ce succed.

În ceea ce priveşte creanţele deţinute de creditoare, ce emană din titlurile executorii, decizia civilă nr.

X/29.03.2018 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr.

X/104/2017, sentința civilă nr.

X/28.11.2018 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.

X/311/2018 rămasă definitivă prin decizia civilă nr.

X/25.11.2020 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr.

X/311/2018, se reţine că acestea nu pot fi încadrate în noţiunea de creanţe curente despre care se face vorbire în prevederile art. 75 alin. 4 din Legea nr. 85/2014: (4) Titularul unei creanţe curente, certe, lichide şi exigibile ce a fost recunoscută de către administratorul judiciar ori cu privire la care acesta a omis să se pronunţe în termen de 15 zile de la data primirii cererii de plată sau recunoscută de judecătorul- sindic potrivit alin. (3), în cazul în care cuantumul creanţei depăşeşte valoarea-prag, poate solicita pe parcursul duratei perioadei de observaţie deschiderea procedurii de faliment al debitorului dacă aceste creanţe nu sunt achitate în termen de 60 de zile de la data luării măsurii administratorului judiciar de admitere sau omitere a pronunţării asupra cererii de plată ori a hotărârii instanţei de judecată.

Prevederile art. 143 alin. (2) şi (3) se vor aplica în mod corespunzător.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, esențial în calificarea creanțelor curente este ca acestea să rezulte din exercitarea activității curente, astfel cum este definită la art. 5 pct. 2 din Legea nr. 85/2014, astfel sunt exemple de creanțe curente următoarele : creanțe rezultate din furnizarea de utilități după data deschiderii procedurii, creanțele rezultate din furnizare, aprovizionare sau achiziții de materii prime, materiale, mărfuri și servicii necesare activității curente a debitorului, creanțe rezultate din raporturi de muncă derulate după data deschiderii procedurii, creanțele bugetare care curg după data deschiderii procedurii și sunt aferente activității curente și creanțele bancare, care rezultă din contracte continuate după deschiderea procedurii sau din contracte noi.

Regimul juridic privilegiat aplicabil creanței curente se justifică doar prin imperativul continuării activității debitorului după data deschiderii procedurii insolvenței.

Fără a se putea continua activitățile curente, debitorul va intra în faliment (iar aceasta se întâmplă pentru că, oricând, un furnizor care continuă afacerea cu debitorul și după deschiderea procedurii, neachitată fiindu-i creanța curentă, poate înceta contractul pe motiv de neplată), cu consecințe dezastruoase pentru toți creditorii.

Astfel, creanţele deţinute de creditoarea C D G, chiar născute după data deschiderii procedurii, nu beneficiază de regimul juridic privilegiat al creanțelor curente, întrucât cu sau fără existența acestui raport juridic, activitatea debitorului putea continua, orice derogare de la principiile fundamentale ale procedurii insolvenței trebuind să fie de strictă interpretare și aplicare.

În ceea ce priveşte, noţiunea de creditor cu creanţe curente sau creditor curent, potrivit art. 5 pct. 21 din Legea nr. 85/2014, este acel creditor ce deţine creanţe certe, lichide şi exigibile, născute în timpul procedurii de insolvenţă, şi care are dreptul de a i se achita cu prioritate creanţa, conform documentelor din care rezultă.

În cauză, creditoarea C D G în raport cu creanţele deţinute, care sunt certe, lichide şi exigibile, neavând un regim privilegiat, nu se bucură de prioritate la plată, astfel că, nu se încadrează în noţiunea de creditor curent.

Prin urmare, se reţine că intimata C D G este titulara unor creanţe certe, lichide şi exigibile, născute în timpul procedurii de insolvenţă în care s-a aflat debitoarea B A SRL (31.10.2016- 10.12.2020).

În esenţă, tribunalul constată că fiind vorba de creanţe născute după data deschiderii procedurii insolvenţei, acestea puteau fi plătite conform documentelor din care rezultă, însă nu era necesară înscrierea la masa credală, potrivit art. 102 alin.(6) din Legea 85/2014.

În speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, având în vedere că aceste dispoziţii vizează titularii unor creanţe anterioare deschiderii procedurii, iar intimata este titulara unor creanţe dobândite după data deschiderii procedurii insolvenţei.

De asemenea, nici dispoziţiile art. 180 din Legea nr. 85/2014, nu sunt aplicabile speţei, având în vedere că acest text vizează creditorii care au participat la procedura insolvenţei.

Nefiind obligată prin vreo dispoziţie legală să participe la procedura insolvenţei debitoarei şi neparticipând la procedura insolvenţei debitoarei, contrar susţinerilor apelantei, nu se poate concluziona în sensul că intimata a pierdut calitatea de creditoare sau că nu se poate îndestula din patrimoniul societăţii debitoare reorganizate, în interiorul termenului de prescripţie a executării silite.

Având în vedere obiectul contestaţiei la executare, conţinutul actelor de executare, cât şi faptul că a fost găsită întemeiată excepţia prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită în ceea ce priveşte debitul în cuantum de 3.179,20 lei, în temeiul art. 712 C.pr.civ., tribunalul admiţând în parte contestaţia, va dispune anularea în parte a încheierii de încuviinţare a executării silite nr. 206/15.01.2021 pronunţată de Judecătoria Slatina în Dosar nr.

X/311/2021 şi executarea silită efectuată în dosarul de executare nr. 3/2021 întocmit de BEJ N M A, respectiv sub aspectul debitului pus în executare pe care îl va reduce de la suma de 5.529,20 lei la suma de 1.650 lei, ca urmare a înlăturării sumei de 3.179,20 lei constatate ca fiind prescrisă.

Având în vedere că s-a solicitat şi anularea încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare silită, tribunalul va anula în parte încheierea din data de 27.01.2021 emisă de BEJ N M A în acelaşi dosar de executare, în sensul că va reduce aceste cheltuieli de la suma de 770,92 lei la suma de 383 lei, din care: 165 lei onorariu executor judecătoresc stabilit conform art. 39 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000, 100 lei taxe judiciară de timbru, 118 lei taxe poştale.

Faţă de adresele de înfiinţare a popririi emise în acelaşi dosar de executare, a căror anulare s-a solicitat prin acţiune, tribunalul va dispune anularea acestora în parte, respectiv în ceea ce priveşte debitul pentru care au fost emise, pe care îl reduce de la suma de 6.300,12 lei, la suma de 2.033 lei, din care: 1650 lei debit şi 383 cheltuieli de executare silită.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 480 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul va admite apelul şi va schimba în parte hotărârea primei instanţe în sensul că va schimba în parte sentinţa apelată, respectiv va admite în parte contestaţia la executare, va admite excepţia prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită în ceea ce priveşte debitul în cuantum de 3.179,20 lei, rezultând din sentinţa civilă nr.

X/20.02.2017 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.

X/311/2015 şi debitul în cuantum de 700 lei, rezultând din decizia civilă nr.

X/18.10.2017 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr.

X/311/2015 .

Va constata prescris debitul în cuantum de 3879,20 lei.

Va anula în parte încheierea de încuviinţare a executării silite nr.

X/15.01.2021 pronunţată de Judecătoria Slatina în Dosar nr.

X/311/2021 şi executarea silită efectuată în dosarul de executare nr. 3/2021 întocmit de BEJ N M A, respectiv sub aspectul debitului pus în executare pe care îl reduce de la suma de 5.529,20 lei la suma de 1.650 lei.

Va anula în parte încheierea din data de 27.01.2021 emisă de BEJ N M A în acelaşi dosar de executare privind stabilirea cheltuielilor de executare silită, în sensul că reduce aceste cheltuieli de la suma de 770,92 lei la suma de 383 lei.

Va anula în parte adresele de înfiinţare a popririi emise în acelaşi dosar de executare, respectiv în ceea ce priveşte debitul pentru care au fost emise, pe care îl reduce de la suma de 6.300,12 lei, la suma de 2.033 lei.

Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată (art. 453 alin. 1 din codul de procedură civilă), iar partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei (art. 452 din codul de procedură civilă).

Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată (art. 453 alin. 2 din codul de procedură civilă).

Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului (art. 451 alin. 1 din codul de procedură civilă).

Cu privire la cheltuielile constând în taxa judiciară de timbru, achitate în primă instanţă şi în apel, acestea nu vor fi acordate, având în vedere că dispoziţiile art. 45 alin. 1 lit. f şi alin 2 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, conform cărora: „Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului, în următoarele situaţii: f) când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă; (2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. d), e) şi i) se restituie jumătate din taxa plătită, iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. f) taxa se restituie proporţional cu admiterea contestaţiei.”.

In această situaţie, instanţa apreciază că aceste sume nu pot fi puse în sarcina părţii adverse, apelanta contestatoare având deschisă calea prevăzută de art. 45 din OUG nr. 80/2013.

Se constată că apelanta contestatoare a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate în primul ciclu procesual, constând în onorariul de avocat în cuantum de 1500 lei în primă instanţă, conform dovezii depuse la dosar, chitanţa nr. 13/12.04.2021 (f. 152 ds. f.) şi a cheltuielilor efectuate în apel, în cuantum de 1000 lei conform dovezii depuse la dosar, chitanţa nr. 47/28.09.2021 (f. 42 ds. ap. nr.

X/311/2021).

Potrivit art. 453 alin. 2 din codul de procedură civilă, având în vedere că prin admiterea în parte a contestaţiei apelanta a obţinut o reducere a debitului cu 61,57 %, aplicând acest procent sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată, în primul ciclu procesual, se obţine suma de 1.539.25 lei, sumă ce urmează a fi plătită de către intimată apelantei, proporţional cu pretenţiile admise.

Data publicarii pe portal: 31.03.2023