Decizie nr. 958 din 15.12.2022

Deliberând asupra apelului de faţă,

Prin sentinţa civilă nr. X/01.03.2021 pronunţată de Judecătoria Caracal în dosar nr. X/207/2019 s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta S D în contradictoriu cu pârâtul P N, având ca obiect pretenţii.

A fost obligat pârâtul la plata sumei de 10000 lei, către reclamantă, cu titlu de daune morale.

A fost obligat pârâtul de a nu mai folosi imaginea şi fotografiile reclamatei pe contul personal de Facebook sau alte site-uri de socializare, să ceară scuze public reclamatei, de a şterge toate fotografiile cu reclamanta, postările defăimătoare ofensatoare făcute la adresa reclamantei de pe site-ul de socializare Facebook, precum şi alte platforme de socializare.

A fost obligat pârâtul la plata sumei de 4400 lei, către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cheltuielile judiciare în cuantum de 812 lei, conform factură nr. FB-ANSR-0098 din data de 23/02/2021, efectuate cu interpretul mimica gesticula P E V, au rămas in sarcina statului.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Reclamanta S D a chemat în judecată pe pârâtul P N, solicitând instanței să se constate îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului, referitoare la existenţa unei fapte ilicite care constă în postarea, în mod repetat, pe contul său de socializare a unor imagini ce conţin acuzaţii grave şi calomnioase, precum şi comentarii ce au adus atingerea dreptului la propria imagine, dreptului la demnitate şi la viaţa privată a reclamantei.

Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtului de a nu mai folosi imaginea şi fotografiile acesteia pe contul personal de Facebook sau pe alte site-uri de socializare; obligarea pârâtului de a-şi cere scuze public, obligarea de a şterge toate fotografiile şi postările defăimătoare, ofensatoare făcute la adresa reclamantei, obligarea la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

A reținut instanța că reclamanta S D este încadrată în funcția de Director Executiv în cadrul Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România, Filiala Surzilor S, cu atribuții în desfășurarea activității pe întreg teritoriul județului O şi autorizată în interpretare a limbajului specific persoanelor cu dizabilități auditive, aspecte necontestate de părţi.

Din cursul lunii septembrie 2018 pârâtul P N nu mai deține calitatea de membru al asociației în Consiliu Director ( conform răspuns interogatoriu luat reclamantei întrebarea nr. 3)

Ca urmare a cestei situații pârâtul a început din cursul anului 2018 să posteze pe contul personal Facebook fotografii inclusiv videoclipuri (f. 36) cu diverse comentarii injurioase, insulte şi acuzații calomnioase la adresa reclamantei astfel: „ Președinte voluntari, C.D.F.

Şi C.D.F. al ANSR Fil.

S, f. proaste şi analfabeți” f. 28; „... d-na interpretă S D -M director executiv al ANS S are corupție murdară” f. 28 ; „ CORUPŢIE, DEMISIA, HOŢII” în situația în care este postată o fotografie a reclamantei precum şi un tricou cu imaginea acesteia, îmbrăcat de pârât şi f. 29 şi 30; „HOAŢĂ ADEVĂRATĂ” cuvinte scrise pe o coală pe care pârâtul o tine în mâinii, fotografiată şi postată f. 31 ; „S D M e gunoi!”, Diavolul S D M”, „Rahatule!

Vrăjitoareo!” . f. 39;

Aspectele menționate mai sus se coroborează şi cu relatările martorului V A A, propus de pârât, care arată că văzut mai multe filmulețe pe Facebook, prin care pârâtul o înjura pe reclamantă.

Potrivit art. 75 alin.1 din C.civ Orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale.(2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Conform art. 1349 alin.1 din C.civ. orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Art. 252 alin.1 din C.civ. stabilește că orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creația ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică, iar art. 253 alin. 3 şi 4 prevăd că cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanţei să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt: a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare; b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat.

De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.

În aceste cazuri, dreptul la acţiune este supus prescripţiei extinctive.

Din conținutul prevederilor legale, rezultă că pentru a exista o răspundere civilă delictuală, este necesară întrunirea cumulată a următoarelor condiții: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

Pentru a se putea repara prejudiciul cauzat victimei, acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie cert, să nu fi fost reparat încă, să fie direct, să fie personal şi să rezulte din încălcarea sau atingerea unui interes legitim.

Prejudiciul este sigur atunci când existenta sa se poate constata cu certitudine şi atunci când acesta se poate evalua. Sintagma prejudiciul sigur cuprinde în conținutul său, atât prejudiciul actual, prezent, cât şi prejudiciul viitor.

Prejudiciul actual, prezent, este acea daună care s-a produs deja la data când se pretinde repararea lui.

Prejudiciul viitor este acela care, deşi nu s-a produs încă, există certitudinea că acesta se va produce în viitor, fiind astfel susceptibil de evaluare.

Cu privire la daunele morale solicitate de reclamantă dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ ușoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de evaluare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile pentru daune morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele însele, de a fi cântărite în bani.

În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele pe orice plan, suferite de partea vătămată, şi probate cu orice mijloc de probă, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Prejudiciul suferit de către reclamantă este un prejudiciu moral, nepatrimonial care constă în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite şi culpabile prin care se aduce atingere valorilor care definesc personalitatea umană.

Prin urmare acesta nu poate fi evaluat în bani, însă el dă naștere totuși dreptului şi obligației de reparare.

Totodată, posibilitatea obținerii de despăgubiri pentru daunele morale nu trebuie să devină un mijloc de îmbogățire fără justă cauză.

Reclamanta din prezenta cauză este în situația unor victime directe care în mod evident a suferit un prejudiciu ce trebuie compensat, având în vedere diversele comentarii injurioase, insulte şi acuzații calomnioase la adresa acesteia.

Instanța a apreciat că exisă un prejudiciu (lezarea demnității umane, dreptului la imagine, integritatea psihică şi libertatea de conștiință) adus reclamantei prin săvârșirea faptei ilicite ( insultele, calomniile şi comentariile injurioase formulate către reclamantă şi publicate pe Facebook, menționate mai sus), între faptă şi prejudiciu existând un raport de cauzalitate, de la cauză la efect, respectiv, prejudiciului a fost cauzat ca urmare a săvârșirii faptei ilicite.

Fapta pârâtului a fost săvârșită cu forma de vinovăție a culpei simple.

Având în vedere aceste considerente, calitatea reclamantei de director al Director Executiv în cadrul Asociației Naționale a Surzilor din România, Filiala Surzilor S, relațiile acesteia cu membrii asociației, acuzațiile pârâtului către reclamantă care nu au fost dovedite in condițiile at. 249 C.p.civ., acuzații care au fost publicate pe Facebook, instanța a apreciat că suma de 10000 lei, ca reparație bănească, pentru a acoperii prejudiciu moral este suficientă.

Față de cele de mai sus instanța a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului şi a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 10000 lei către reclamantă, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel apelantul pârât P N, considerând că sentinţa nu este motivată într-o manieră care să denote că a fost avută în vedere situaţia concretă din cauza de faţă sau că s-au analizat în orice fel apărările invocate de către el.

Astfel, din lectura considerentelor, apelantul arată că a constatat o serie de alegaţii generice, aproape fără nicio trimitere concretă la probele cauzei şi în mod cert fără nicio referire la aspectele expuse prin întâmpinare.

Cu siguranţă o mare parte a considerentelor constau într-o expunere teoretică, universal valabilă ca preambul al unei reale motivări, în orice speţă similară celei de faţă.

Precizează apelantul că se aminteşte calitatea reclamantei de Director al ANSR Filiala S, fără a se justifica în ce măsură acest statut a fost apreciat ca fiind unul al unei persoane publice cu o poziţie înaltă.

În realitate, se impune să reitereze ceea ce a susţinut şi la instanţa de fond: reclamanta reprezintă o persoană importantă doar pentru comunitatea celor cu aceleaşi deficienţe ca apelantul, care la nivelul județului O este ordinul a 100-200 persoane.

Apelantul consideră că nu s-a înţeles că reclamanta (persoana cu depline abilităţi auditive şi de vorbire) deţine o funcţie prin care conduce un număr de persoane ce nu-şi pot apăra singuri interesele.

De asemenea, arată că nu s-a înţeles faptul ca singura raţiune pentru care a purtat diferite discuţii pe facebook şi a contestat modul în care reclamanta gestionează interesele constă în nemulţumirea faţă de maniera în care aceasta nu veghează la apărarea intereselor celor surzii şi surdo-muţii din O.

Solicită să se observe că singura referire la raţiunea pentru care a formulat o serie de acuzaţii la adresa reclamantei constă în aprecierea din considerentele sentinţei conform cărora nu a dovedit afirmaţiile şi suspiciunile legate de activitatea reclamantei.

In dorinţa de a dovedi atât modul în care reclamanta este percepută în comunitatea apelantului dar şi faptul că acuzaţiile legate de gestionarea incorectă a intereselor sunt reale, solicită Tribunalului sa admită suplimentarea probelor testimoniale, cu audierea următorilor martori: D M, din comuna V, N I, din comuna D, S I, din mun.

S şi P V, din S .

Consideră apelantul că instanţa de fond nu a motivat în niciun mod maniera în care a stabilit cuantumul reparaţiei morale acordate reclamantei, nici măcar prin raportare la venitul net minim pe economie (10.000 lei = 7 salarii minime) sau la orice alte criterii ori la gradul de afectare al imaginii publice a acesteia.

Mai arată că nu se regăsesc în sentinţă nici referiri la efectele afirmaţiilor sale, care să fi fost dovedite de reclamantă şi ulterior analizate şi evaluate de către instanţa.

Prin comparare cu sume acordate în practica instanţelor din ultimii ani în speţe similare, de multe ori în favoarea unor persoane cu reală imagine publică, consideră că cea stabilită de instanţa de fond este nejustificat de mare - în condiţiile în care se va reţine că într-adevăr a comis o faptă ilicită.

În condiţiile în care acţiunea reclamantei nu a fost admisă decât într-un procent de circa 33 % , consideră apelantul că obligarea sa la plata sumei de 4400 lei drept cheltuieli de judecată apare ca anormală.

Trecând peste faptul că înţelege să conteste oricum suma la care a fost obligat drept daune, în condiţiile în care aceasta s-ar menţine de către Tribunal, apreciază că ar fi normală o cenzură a cheltuielilor acordate, în sensul diminuării proporţionale a acestora.

Legat de desemnarea interpretului a manifestat o serie de obiecţii, motivat pe de o parte de faptul că faţă de unii dintre cei care au fost avuţi în vedere de către instanţă, reclamanta avea şi are un ascendent moral - fiind persoana cu care au urmat cursuri de pregătire şi pe de altă parte de faptul că unii dintre cei regăsiţi pe liste nu au competenţa necesară.

Astfel, pentru a realiza o "traducere" completă şi corectă a tot ceea ce de discută într-un proces, este necesar un interpret cu abilităţi deosebite, în lipsa unuia cu o pregătire reală, el fiind cel grav prejudiciat, neavând posibilitatea de a înţelege tot cursul dezbaterilor.

Ca observaţie, interpretul ce a asigurat "traducerea" la audierea martorilor şi la interogatoriu a fost o persoană hipoacuzică, despre care apelantul arată că nu are siguranţa că a perceput tot ceea ce s-a discutat în sală sau că i-a transmis şi lui toată informaţia.

Din acest motiv, solicită a se desemna o altă persoană pentru a asigura servicii de interpretare pe durata judecării apelului, eventual să i se permită să aleagă unul dintre cei aflaţi pe listă, pentru a avea certitudinea că i se va respecta dreptul de a lua la cunoştinţă de tot ceea ce se discută în cadrul dosarului.

Trebuie remarcat faptul că singurul care poate fi prejudiciat prin desemnarea unui interpret incompetent sau mai grav rău intenţionat, este doar el, pentru că nu are nicio posibilitate de a realiza daca ceea ce susţine el sau ceilalţi participanţi la judecată este "tradus" corect, în lumina celor expuse mai sus, solicită admiterea apelului, modificarea sentinţei, într-o teză principală în sensul de a respinge integral acţiunea şi într-o teză subsidiară în sensul de a reduce substanţial cuantumul daunelor morale acordate.

În dovedire, proba cu acte şi martorii propuşi mai sus.

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului şi menţinerea sentinţei ca temeinică şi legală, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Apreciază intimata că sentinţa este corect şi legal motivată şi nu conţine „alegaţii generice” ci, se referă concret la probele administrate în cauză, evident neacordând importanţă poveştilor pârâtului din întâmpinare.

Mai arată că a formulat cererea de chemare în judecată în calitate de om, de persoană fizica, de femeie şi evident a prezentat şi funcţia pe care o are, aceea de Director al ANSR Filiala S, pentru a preciza contextul în care apelantul pârât a ajuns să posteze pe o reţea de socializare monstruozităţile care au determinat-o să acţioneze în instanţă şi care au determinat instanţa de judecată să îl sancţioneze prin dispoziţiile sentinţei apelate.

Astfel, intimata arată că nu poate fi de acord cu motivele invocate de apelant conform cărora acesta este nemulţumit de activitatea intimatei de a reprezenta interesele „ surzilor şi surdomuţilor din jud O "(aşa cum se exprimă acesta), acuzând o gestionarea incorectă a intereselor respectivilor; precizează că apelantul pârât nu mai este membru al ANSR Filiala O din octombrie 2018, deci nici nu poate invoca o lipsă de reprezentare şi gestionare a intereselor sale.

Totodată, apreciază intimata că modalitatea de a îşi manifesta critica privind activitatea intimatei ca persoană publică sau nepublică, nu se face de maniera proprie şi contrară normelor de convieţuire, de comportament şi de respectarea a persoanei, aşa cum a procedat apelantul pârât anterior promovării acestei acţiuni dar mai ales de acţiunile continuue pe parcursul procesului şi în prezent pe care pârâtul le întreţine şi le alimentează şi în prezent.

Solicită respingerea cererii de probatorii formulată în apel, apelantul pârât având posibilitatea la instanţa de fond să audieze mai mulţi martori şi să nominalizeze şi alte persoane, în afara celor audiate la judecata în primă instanţă.

Mai mult, arată că nu este de acord cu reducerea cheltuitelor de judecată acordate, având în vedere faptul că acestea au fost generate de amânările acordate la instanţa de fond, de cererile de recuzare formulate abuziv la instanţa de fond.

Solicită respingerea motivării cu privire la activitatea traducătorului autorizat, în condiţiile în care persoana respectivă a fost numită aleatoriu, nefiind posibilă o numire prin alegerea unui traducător/prieten cu pârâtul; pârâtul avea posibilitatea de a prezenta în instanţă o persoană de încredere care să asigure o traducere personală, pentru care să nu aibă suspiciuni, aspect pe care nu 1-a invocat la instanţa de fond şi nici la instanţa de apel.

Solicită respingerea apelului, menţinerea sentinţei şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată .

Apreciază intimata ca soluţia primei instanţe este legala şi temeinica intrucat toate aspectele prezentate sunt conforme cu realitatea si mai mult decât atat arată ca susţinerile apelantului sunt neîntemeiate.

Referitor la menţiunile pârâtului P N cu privire la faptul că "o calitate de Director Executiv în cadrul Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România - Filiala S nu reprezintă o calitate a unei persoane publice ", face intimata următoarele menţiuni:

Prin natura funcţiei pe care o ocupă intimata încă din anul 1997 în cadrul ANSR Filiala S (Referent social.

Asistent social.

Interpret în limbaj mimico-gestual şi la momentul actual Director Executiv), fiind unicul angajat al ANSR Filiala S, este atât sprijinul în interpretare pentru deficienţii de auz care apelează la Filiala O cât şi reprezentantul Asociaţiei în relaţia cu instituţiile publice şi private care apelează la serviciile instituţiei.

În fond, Asociaţia Naţională a Surzilor din România (ANSR) este o asociaţie de nivel naţional, recunoscuta ca utilitate publică şi care reprezintă interesele persoanelor cu deficienţe de auz din România.

Prin prisma rolului său, intimata arată că are atribuţii de colaborare cu instituţiile publice şi private locale, judeţene şi naţionale.

ANSR Filiala S având contracte de colaborare prin aplicarea art. 69 şi art. 70 din Legea 448/2006, respectiv Legea 27/2020 privind limbajul mimico-gestual.

Cu alte cuvinte, colaborează cu aceste instituţii în toate situaţiile în care acestea transmit solicitări către ANSR Filiala S pentru a înlesni dialogul cetăţeanului cu deficienţe de auz şi a-i consilia în relaţia cu instituţii precum: Consiliul Judeţean O., D.G.A.S.P.C.

O, A.J.P.I.S O, Casa de Pensii O, Tribunalul Olt (si instanţele aflate in circumscripţia acestuia), A.N.A.F.

O, Casa de Asigurări de Sănătate O, SPCLEP O, D.A.al Primăriei Municipiului S.

I.P.J O. ş.a.m.d.

Practic, intimata precizează că atribuţiile sale nu se limitează doar la relaţia profesională pe care o are cu membrii ANSR Filiala S, ci presupune şi o strânsă colaborare cu reprezentanţi ai instituţiilor de stat şi private care solicită sprijinul ANSR Filiala S.

Mai mult decât atât, din datele statistice oferite de către D.G.A.S.P.C.

O este înregistrat ca persoane încadrate în grad cu dizabilitate de auz un număr de 635 persoane, dintre care 602 adulţi şi 33 copii.

Numărul de 100-200 beneficiari menţionat de către Pârâtul P N în cererea sa de apel nu are la bază o statistică oficială, ci este mai degrabă o estimare subiectivă.

In decursul a peste 23 ani de activitate, persoanele înregistrate în evidenţa D.G.A.S.P.C.

O, respectiv membrii ANSR Filiala S, au luat legătura sub o formă sau alta cu asociaţia în cadrul căreia activează intimata.

Sprijinul venit din partea intimatei este strict din perspectiva unui angajat al ANSR Filiala S, intervine în relaţiile profesionale mai sus menţionate.

Aceste informaţii sunt cunoscute îndeaproape de către pârâtul P N care în perioada 2013-2018 a fost membru ales în Consiliul Director al ANSR Filiala S.

Având în vedere calitatea pe care a avut-o în cadrul Asociaţiei, pârâtul cunoştea care este rolul său în cadrul ANSR Filiala S, care este rolul Preşedintelui şi care este rolul unui membru ales în Consiliul Director.

Cu toate acestea, în septembrie 2018, când au avut loc alegerile pentru desemnarea noii conduceri a ANSR Filiala S, pârâtul P N a decis să îşi retragă dosarul de candidatură şi ulterior dosarul de membru in cadrul Asociaţiei.

In noiembrie 2018, la scurt timp după această decizie, pârâtul P N a început un întreg proces de denigrare şi hărţuire a persoanei intimatei pe reţeaua de socializare Facebook, pe profilul său.

A realizat videoclipuri în limbaj mimico-gestual, a urcat pe profilul său fotografii cu intimata, a realizat tricouri cu aceste fotografii, a întocmit o listă de fapte de care o acuză, i-a adus injurii, calomnii, acuzaţii grave de furt şi a lansat o serie de ameninţări la adresa integrităţii fizice şi a invocat că are dovezi clare cu privire la toate aceste acuzaţii pe care i le aduce, dovezi pe care nu le-a publicat niciodată pe pagina sa de Facebook, aşa cum de altfel a publicat aceste clipuri video.

Aceste activităţi s-au desfăşurat cu regularitate (zilnic, respectiv săptămânal) pe profilul său de Facebook iar toate aceste dovezi constituie probe în dosar pe care le-a pus la dispoziţie completului de judecată, ataşându-le cererii de chemare în judecată.

Având în vedere faptul că întreaga situaţie a luat amploare prin faptul că pârâtul P N îi instiga şi încuraja pe urmăritorii săi să îi adreseze comentarii injurioase, le răspundea pozitiv şi încurajator la comentariile care conţineau ameninţări directe la adresa intimatei iar lungul şir de astfel de postări şi clipuri video nu înceta, a constatat cu surprindere că nu poate purta o discuţie amiabilă cu el.

Din aceste considerente, în mai 2019 a înaintat instanţei de fond o cerere de chemare în judecată a domnului P N având la baza dispoziţiile art. 1349 alin l Cod Civil, conform căruia orice persoană are îndatorirea de a respecta regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere prin acţiunile sale drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

De asemenea, conform art. 72 Cod Civil, orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale, fiind interzisă orice atingere adusă onoarei sau demnităţii persoanei fară consimţământul acesteia sau fără respectarea limitelor prevăzute de aii. 75 Cod Civil.

Mai arată intimata că în conţinutul postărilor sale, afirmaţiile pârâtului privind pretinsa lipsă de moralitate sunt de natură a aduce atingere onoarei şi demnităţii intimatei.

Îndeosebi întrucât accesul la internet este extrem de facil iar ea poate fi supusă criticilor şi dispreţului comunităţii, ca urmare a celor postate în mod nedrept şi nejustificat de către pârât.

Urmarea principală a afirmaţiilor sale jignitoare constă în lezarea dreptului la imagine, un drept fundamental protejat de către Constituţie, precum şi de reglementările Codului Civil.

Conţinutul acestor postări reprezintă probe în dosar, ataşând atât copii video ale materialelor sale cât şi fotografii şi capturi de ecran cu diverse comentarii ale sale şi ale urmăritorilor săi.

Mai mult decât atât, pe toată durata procesului desfăşurat la instanţa de fond (mai 2019 - martie 2021) clipurile video şi materialele defăimătoare nu au încetat.

Aproape după fiecare înfăţişare, pârâtul P N realiza un clip video şi scria comentarii pe pagina sa de Facebook în care continua cu aceleaşi acuzaţii, critica modul de desfăşurare a procesului, prestaţia diverşilor interpreţi în limbaj mimico-gestual care au asistat pe durata procesului şi au înlesnit comunicarea dintre instanţa de judecată şi pârâtul P N susţinând în cadrul videoclipurilor că influenţa intimatei este majoră, dar dumnealui nu va ceda presiunilor.

Un alt element extrem de important constă în faptul că aceste acuzaţii şi injurii nu s-au oprit la adresa persoanei sale ci au mers mai departe către membrii ai familiei intimatei, în speţă soţul său.

În privinţa afirmaţiilor pârâtului P N cu privire la desemnarea unui interpret în limbaj mimico-gestual, ţine să menţioneze intimata că personal a solicitat încă de la prima înfăţişare ca pârâtului să i se asigure suportul unui specialist în acest tip de comunicare, întrucât are experienţă ca interpret în limbaj mimico-gestual şi a fost pusă de-a lungul timpului în această postură şi cunoaşte reglementările legale în domeniu.

Completul de judecata a procedat la analizarea listei cu interpreţii autorizaţi de pe raza limitrofa județului O, desemnând aleatoriu din lista celor din judeţul cel mai apropiat (D), pe numitul G L, care nu s-a prezentat la prima citare, iar la a doua a transmis ca nu doreşte să traducă în instanţă.

Drept care, completul de judecată a decis, tot într-un mod aleatoriu, desemnarea doamnei B L, interpret în limbaj mimico-gestual pe raza judeţului D.

Dumneaei s-a prezentat la înfăţişare, iar după primul termen în care a oferit serviciu de interpretare, serviciu pe care intimata l-a achitat (dovada sta chitanţa depusa la dosar), pârâtul a postat un videoclip pe profilul sau de Facebook în care o acuza pe aceasta că este "analfabetă", că nu cunoaşte limbajul mimico-gestual şi cu atât mai mult, el consideră că având în vedere calitatea sa de profesor/formator în predarea cursului de interpret la care doamna B L a participat cu câţiva ani în urma, aceasta nu poate fi obiectiva în cadrul acestui proces.

Din nou, instanţa a luat act de cererea pârâtului şi de această dată a desemnat aleatoriu pe domnişoara P E, din B.

Şi în cazul dumneaei, deşi pârâtul P N a fost de acord ca ea să traducă în cadrul procesului, a postat şi despre dumneaei videoclipuri jignitoare şi calomnioase.

De asemenea, în adresa de apel înaintată de către pârât, acesta o contestă pe doamna P E ca interpret în limbaj mimico-gestual deoarece este hipoacuzica.

Reglementările legale (Ordinul nr. 671/1640/61 din 2007 privind Metodologia de autorizare a interpreţilor limbajului mimico-gestual şi a interpreţilor limbajului specific persoanei cu surdocecitate emis de către Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii) nu împiedică o persoană hipoacuzică să obţină autorizaţia de interpret în limbaj mimico-gestual şi sa presteze acest serviciu, drept dovadă ca doamna P E deţine autorizaţie de interpret, iar pe lista de pe site-ul ANPDCCA se regăsesc şi alte persoane cu aceasta deficienţă care nu reprezintă un impediment, ci mai degrabă un avantaj, ei fiind vorbitori nativi în limbaj mimico-gestual.

In privinţa cuantumului daunelor morale, care înţelege din cererea înaintată de către pârâtul P N nu a fost motivată, intimata poate spune doar că din cauza stresului la care a fost supusă în toată această perioadă şi a faptului că nu s-a putut apăra şi nu şi-a putut reabilita imaginea în societate decât prin intentarea unui proces civil care să evidenţieze faptul că atitudinea umilitoare şi degradantă la adresa intimatei trebuie să înceteze.

În luna iulie 2020, starea sa de sănătate s-a degradat într-un mod drastic, cu urmări pe termen lung, întrucât a fost diagnosticată cu diabet de tip II şi hipertensiune arterială.

Pe tot parcursul vieţii, va fi obligată să urmeze un tratament până în martie a.c. a fost parţial compensat prin reţeaua publică de sănătate, iar începând din acel moment, acest tratament a fost suportat din veniturile sale şi ale familiei care, alături de intimată a suferit un prejudiciu moral şi emoţional extrem de mare în urma tuturor acestor acuzaţii şi acestui proces lung si dureros, de ameninţări, defăimări şi calomnii.

Ataşează prezentei adrese următoarele documente: fotocopii ale postărilor pârâtului P N şi ale comentariilor sale şi ale urmăritorilor săi, DVD-uri cu videoclipurile postate de acesta în perioada noiembrie 2019 - martie 2021 precum şi scrisoarea medicală întocmită de către medicul specialist -diabelolog şi copii xerox de pe retelele prescrise până la momentul actual.

La data de 19.01.2022 intimata S D a formulat concluzii scrise, solicitând respingere apelului şi menţinerea sentinţei ca temeinică şi legală, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În mare, reiterează concluziile cuprinse în întâmpinare.

La data de 31.01.2022 apelantul a depus concluzii scrise, solicitând admiterea apelului pentru motivele invocate şi să fie modificată soluţia de la fond astfel cum a solicitat, într-o primă teză în sensul de a respinge integral acţiunea intimatei reclamante iar într-o teză subsidiară, de a cenzura substanţial cuantumul daunelor acordate, în măsura în care se va constata ca fiind justificată angajarea răspunderii pârâtului.

Fără a reitera inutil ceea ce s-a expus prin motivele de apel, subliniază apelantul motivele pentru care s-a ivit conflictul dintre părţi: dorinţa pârâtului de a nu permite unei persoane "normale" să profite de un grup afectat de un handicap major.

Pârâtul doreşte să critice persoana reclamantei exclusiv din perspectiva funcţiei pe care o deţine,pe care acesta o apreciază ca fiind utilizată greşit, abuziv, în detrimentul comunităţii pe care ar trebui să-î apere, să-i reprezinte.

Un ultim aspect pe care reprezentantul convenţional al apelantului arată că l-a perceput în mod direct în cadrul relaţiei avocat- client: apelantul ( ca şi ceilalalţi membri ai comunităţii surzilor/ muţilor) nu conştientizează ca o persoană normală valoarea unor epitete, a unor catalogări realizate cu privire la un terţ.

Chiar dacă aparent a fost capabil să parcurgă anumite etape ale procesului de asimilare cunoştinţe ( învăţarea scrisului, cititului, cele elementare de matematică,etc), are convingerea că nu înţelege ca o persoană normală modul în care creează consecinţe exprimarea unei idei/afirmaţii în public.

Consideră că la momentul la care va fi analizată pretinsa faptă delictuală, ar trebui să fie avut în vedere acest detaliu, deloc nerelevant.

Prin decizia civilă nr. 82/31.01.2022, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr.

X/207/2019, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul pârât P N împotriva sentinţei civile nr.

X/01.03.2021, pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.

X/207/2019, în contradictoriu cu intimata reclamantă S D.

A fost obligat apelantul la plata sumei de 1500 lei către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial şi la plata sumei de 2166,28 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Cheltuielile judiciare în cuantum de 2166,28 lei efectuate cu interpretul M I se suportă din fondurile MJ.

Prin decizia nr. 788/21.09.2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr.

X/207/2019, s-a admis recursul declarat de recurentul pârât P N împotriva deciziei civile nr. 82/31.01.2022, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr.

X/207/2019, în contradictoriu cu intimata reclamantă S D, având ca obiect pretenții, a fost casată decizia atacată şi s-a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului.

S-a reţinut de Curtea de Apel Craiova că instanța de apel nu a examinat în nici un mod criticile invocate de apelant, referitoare la cheltuielile de judecată acordate la instanta de fond, nepronuntându-se asupra acestui motiv în mod concret, aspect ce trebuia sa se oglindească prin solutia pronuntata.

În consecința, fata de cele arătate, Curtea a constatat ca nepronuntarea asupra acestui motiv echivalează cu necercetarea fondului cauzei si atrage imposibilitatea exercitarii controlului judiciar în ceea ce priveste aplicarea legii de catre instanta anterioara, la situatia de fapt retinuta de aceasta.

De asemenea, Curtea a constatat întemeiate şi criticile ce se referă la motivarea instanței de apel în ceea ce privește modul de stabilire a cuantumului prejudiciului moral stabilit în cauză.

În consecinţă, la data de 10.10.2022 dosarul a fost înregistrat pe rolul Secţiei I Civile a Tribunalului Olt sub nr. X/207/2019*.

Examinând sentinţa în limitele prevăzute de art. 476-478 C.proc.civ., în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză şi prin raportare la probele de la dosr, Tribunalul constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Critica apelantului, referitoare la nemotivarea soluţiei primei instanţe de fond, nu poate fi primită.

În acest sens, Tribunalul reţine că obligaţia de motivare a unei hotărâri trebuie înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conținutul lor sunt susceptibile să influenţeze soluţia.

Dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. 1 din Convenție, înglobează, printre altele, dreptul părților la proces de a prezenta observațiile pe care le consideră relevante pentru cauza lor.

Convenția nevizând garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci a unor drepturi concrete şi efective (Artico împotriva Italiei, Hotararea din 13 mai 1980), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt intr-adevăr "ascultate", adică analizate temeinic de către instanța sesizată.

Cu alte cuvinte, art. 6 implică în special, în sarcina "instanței", obligația de a proceda la o analiza efectiva a mijloacelor, argumentelor si propunerile de probe ale părților, fără a le stabili relevanta (Perez împotriva Franței).

Cu toate acestea, daca art. 6 alin. 1 obligă instanțele să îşi motiveze hotărârile, el nu poate fi înțeles în sensul ca impune un răspuns amănunțit pentru fiecare argument, astfel cum eronat apreciază apelanta.

În speță, tribunalul constată că prima instanţă de fond a reţinut şi a înlăturat susţinerile părţilor şi a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, astfel că hotărârea pronunțată creează transparenţă asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul şi care să permită realizarea controlului judiciar.

De altfel, deşi impută primei instanţe că nu a avut în vedere situaţia concretă din cauză şi nu a analizat apărările sale, se constată că apelantul nu indică în concret care apărare ori mijloc de probă administrat la solicitarea sa nu a fost avută în vedere, limitându-se a afirma la general că hotărârea nu este motivată.

Cât priveşte susţinerea apelantului referitoare la importanţa intimatei reclamante doar în comunitatea celor cu deficienţe comune cu ale sale, Tribunalul reţine că nu este relevant în speţă numărul persoanelor cu deficiențe de auz din judeţul Olt.

Mai întâi, este de reţinut că apelantul nu neagă că este autorul mesajelor postate pe pagina proprie de facebook, reclamate de către intimată.

Or, este indubitabil că în litigiu comportamentul imputat apelantului s-a manifestat pe pagina on-line (cu acces public).

Vastitatea unei reţele de socializare presupune, raportat la natura, particularităţile şi scopul acesteia, că utilizatorii nu deţin proprietatea spaţiului efectiv de publicare, neputând estima şi cu atât mai puţin controla întinderea acestui spaţiu, care, astfel, capătă caracter public şi accesibilitate potenţială.

Prin urmare, nu se poate reţine că reţeaua de socializare facebook ar fi un spaţiu privat comparabil cu o cutie poştală electronică, întrucât cutia poştală electronică este controlabilă de către proprietar, sub aspectul conținutului informaţional transmis, respectiv depozitat, în timp ce facebook este o reţea de socializare (informaţională) publică, receptivă perpetuu în web (internet), bazată pe un site web la care utilizatorii se pot înscrie şi interacţiona liber cu alţi utilizatori, deja înscrişi.

Aşadar, mesajele reclamate de către intimată au fost postat pe o reţea de socializare care prin natura sa este destinată accesului public/oricărui utilizator (utilizator existent - eventual „prieten”; utilizator nou - potenţial „prieten” sau utilizator „intermediat”), în faţa unui anumit număr de persoane, şi, pe de altă parte, mesajele au fost postate cu intenţia parvenirii la cunoştinţa utilizatorilor publici ai paginii (în mod direct a „prietenilor” şi indirect a celor care ar avea acces mijlocit) şi, pe cale de deducţie logică, urmare a accesării paginii de socializare a apelantului de către anumiţi utilizatori, mesajele au putut deveni accesibile publicului larg, neutilizator al reţelei de socializare în cauză, prin diseminarea acestora.

Pe de altă parte, din cuprinsul hotărârii apelate nu rezultă că prima instanţă de fond a conferit intimatei reclamante statutul de persoană publică cu o poziţie înaltă, calitatea acesteia de director al ANSR Filiala O fiind menţionată în contextul prezentării stării de fapt ce a determinat litigiul pendinte.

Aşa cum corect a reţinut prima instanţă de fond, în cursul anului 2018, apelantul a postat pe contul personal de facebook fotografii şi videoclipuri, cu conţinut injurios, insultător şi acuzații calomnioase la adresa intimatei, de genul: „Președinte voluntari, C.D.F.

Şi C.D.F. al ANSR Fil.

S, f. proaste şi analfabeți”; „... d-na interpretă S D -M director executiv al ANS S are corupție murdară”; „CORUPŢIE, DEMISIA, HOŢII” ;„HOAŢĂ ADEVĂRATĂ”; „S D M e gunoi!”, Diavolul S D M”, „Rahatule!

Vrăjitoareo!”.

Cu referire la pretinsa gestionare necorespunzătoare de către intimată a intereselor persoanelor cu deficienţe de auz din judeţ, Tribunalul constată că expresiile folosite de apelantul pârât se circumscriu unui mesaj insultător, jignitor adresat direct victimei faptei ilicite, câtă vreme prin limbajul folosit, atitudinea apelantului depășește limitele admisibile ale unui comportament decent într-o societate democratică, ale bunului simț și ale unei educații elementare.

Prin urmare, Tribunalul reține că acesta depășește limita unui discurs decent menit să exprime o eventuală nemulțumire, suferință ori supărare, fiind de natură a provoca un disconfort emoțional intimatei, intrând în sfera de acțiune a art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în ceea ce privește dreptul la propria imagine, protecția demnității și vieții private a persoanei.

În raport de aspectele relevate, Tribunalul constată că s-au adus atingeri de o anumită gravitate drepturilor nepatrimoniale ale intimatei reclamante, și anume dreptul la onoare, demnitate şi la imagine, fără ca pârâtul să se poate prevala de libertatea sa de exprimare a opiniilor şi a judecăților de valoare în legătură cu persoana reclamantei.

În același sens, se reţine că demnitatea persoanei este apărată prin Constituție, potrivit art. 1 alin. 3 si prin art. 72 C.civ., care stabilește în primul său alineat că „orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale”, adăugând în cel de-al doilea alineat că „este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75”.

Legiuitorul se limitează, așadar, la consacrarea dreptului la demnitate, fără, însă a defini acest concept, demers, desigur, problematic, în condițiile în care obiectul unui astfel de drept este, prin natura sa „ireductibil unei definiții precise”.

În art. 252 C.civ. se stipulează că „orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viată, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea (…)

Ori, sub aspectul personalității, este important nu doar ceea ce cred ceilalți despre tine, reflectarea imaginii tale, alteritatea, ci si propria ta subiectivitate, care poate fi atinsă prin folosirea unor expresii jignitoare, independent de faptul că aceste expresii au ajuns sau nu la cunoștința altor persoane.

Prin urmare, este lipsit de relevanță aspectul invocat în apel, cu referire la numărul persoanelor care compun comunitatea persoanelor cu deficienţe comune cu cele ale apelantului, în condiţiile în care fapta ilicită săvârșită de apelantul pârât este de natură să afecteze reputaţia, demnitatea și onoarea intimatei reclamante, cu consecințe negative în plan moral victimei.

În acest sens, se reţine că deosebirea între “onoare” şi “demnitate” (ambele sub protecţia art. 72 C.civ) constă în faptul că onoarea este o trăsătură socială obiectivă, iar la demnitate în prim plan se situează momentul subiectiv, autoaprecierea.

Faţă de onoare, demnitatea nu este pur şi simplu aprecierea corespunderii personalităţii şi a faptelor sale normelor sociale (morale), dar este în primul rând perceperea de către persoană a valorii sale ca om în general (demnitate umană), ca o personalitate concretă (demnitate personală), ca un profesionist.

Aşadar, susţinerea apelantului, în sensul că singura raţiune pentru care a purtat diferite discuţii pe facebook şi a contestat modul în care reclamanta gestionează interesele comunităţii cu deficienţe auditive şi de vorbire a constat în nemulţumirea lui faţă de maniera în care reclamanta nu a vegheat la apărarea intereselor comunităţii, nu este de natură a înlătura caracterul ilicit la faptei săvârșite de pârât, constând în adresarea de injurii, insulte şi acuzații calomnioase, de natură să aducă atingere drepturilor nepatrimoniale ale victimei, în concret onoarei şi demnităţii acesteia.

Cât priveşte cuantumul reparaţiei morale acordate reclamantei, Tribunalul reţine că prevederile art. 1391 alin. 4 C.civ. fac trimitere la cele ale art. 253 alin. 4 C.civ., care prevăd că „persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.

În aceste cazuri, dreptul la acţiune este supus prescripţiei extinctive.”

Cu alte cuvinte, prin coroborarea art. 1391 cu art. 253 C.civ., este reglementată şi posibilitatea reparării patrimoniale inclusiv a prejudiciului nepatrimonial, precum şi mijloacele de apărare a drepturilor nepatrimoniale la care o persoană poate recurge.

Daunele morale sunt acordate cu titlu de sancţiune.

Ele sunt despăgubiri menite realmente să-l penalizeze pe pârâtul vinovat de atingerile grave aduse imaginii şi demnităţii reclamantului şi, în acelaşi timp, să se constituie într-un avertisment sever pentru cei care ar intenţiona, în viitor, să aducă atingeri dreptului la onoare şi demnitate al reclamantului.

În privinţa criteriilor de stabilire a despăgubirilor, acestea se stabilesc prin apreciere, în raport cu consecinţele negative suferite de victimă pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prevede faptul că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă reputaţiei, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Deşi teoretic nu poate fi cuantificabil în bani, în practica judiciară s-a conturat opinia unitară potrivit căreia şi prejudiciul moral poate fi reparat prin acordarea unei sume în bani care să-i aducă victimei un minim confort în considerarea traumei psihice suferite.

În concret, spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecată.

Dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare.

În jurisprudenţa ÎCCJ (decizia nr. 153/27.01.2016 – Secţia I civilă), s-a arătat că „în stabilirea existenței prejudiciului moral – definit în doctrină și în jurisprudență ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau morală, pe care le resimte victima - trebuie luat în calcul caracterul şi importanţa valorilor nepatrimoniale, cărora le-a fost cauzat prejudiciul, situaţia personală a victimei, ţinând cont de mediul social din care victima face parte, educaţia, cultura, standardul de moralitate, personalitatea şi psihologia victimei, circumstanţele săvârşirii faptei, statutul social, etc.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 8 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, dar și de valori apărate de Constituție și de legile naționale, existența prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

În ceea ce priveşte proba prejudiciului moral, proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanţele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu și a împrejurărilor în care a fost săvârșită, soluţia fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă”.

În legătură cu natura daunelor morale, aşa cum se desprinde din literatura juridică şi din practica judiciară, acestea, în principiu, nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se mențin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităților materiale și întinderea ei nu poate fi determinată decât prin aprecieri, desigur nu arbitrar și nu prin operare cu criterii precise, ci doar pe baza unor aprecieri subiective în care rolul hotărâtor îl are posibilitatea de orientare a instanței în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale.

În ceea ce privește despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale, acestea sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală.

Cât privește întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.

Tot sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky c.

Regatul Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

În esenţă, prejudiciile de natură morală, psihică, nu pot fi integral reparate prin acordarea unor sume în bani, indiferent de cuantumul acestora, neexistând de altfel cum deja s-a reţinut mai sus nici criterii legale de evaluare a unui astfel de prejudiciul, suferinţele morale fiind prin natura lor resimţite de fiecare victimă în mod diferit, la nivel psihic şi nu material, patrimonial.

Cu toate acestea, aşa cum s-a reţinut supra, practica judiciară a consacrat printr-o jurisprudenţă unitară, posibilitatea acordării unor sume de bani pentru ca victima să-şi poată procura o minimă alinare a traumelor psihice suferite şi pentru a-şi asigura confortul mental necesar procesului de recuperare.

Aşadar, în acord cu prima instanţă de fond, Tribunalul are în vedere că faptele apelantului au fost de natură să afecteze reputaţia, demnitatea și onoarea intimatei, afectare aptă a produce consecințe negative în plan moral victimei, suficient de gravă încât să justifice reținerea unei daune de 10.000 lei.

În speţă, această sumă acordată cu titlu de daune morale este în măsură să-i asigure intimatei o reparaţie, pe cât posibil echitabilă, a suferinţelor psihice încercate, în opinia instanţei suma fiind aptă să-i faciliteze victimei o reparaţie echitabilă, nefiind nici exagerat de mare, dar nici derizorie, fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale, dar şi cu soluţiile jurisprudenţiale în materie.

Apelantul a imputat intimatei fapte de natură ilegală – corupţie, hoţie, care nu au fost dovedite, a utilizat expresii jignitoare, de tipul „gunoi”, „diavol”, ,, rahat” , ,,vrăjitoare” pentru care proba bunei-credințe nu a fost făcută, şi a prezentat vizual acuzaţii grave şi calomnioase, de natură a-i afecta acesteia demnitatea, onoarea și stima de sine, valori ce trebuie respectate și ocrotite.

Cât priveşte critica legată de desemnarea interpretului, din verificarea actelor dosarului de fond, rezultă că interpreţii au fost desemnaţi prin tragere la sorţi în conformitate cu dispoziţiile art. 331 raportat la art. 225 alin. 3 C.proc.civ..

Simpla afirmaţie a apelantului în sensul că nu are siguranţa că a perceput tot ceea ce s-a discutat în sală sau că i s-a transmis toată informaţia, nu este de natură să justifice reformarea sentinţei apelate.

Cu referire la cheltuielile de judecată acordate la prima instanță de fond, Tribunalul constată că au fost aplicate legal în cauză dispoziţiile art. 453 C.proc.civ., text de lege care este aplicabil în cauza dedusă soluţionării instanţei de judecată, potrivit căruia: „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.”

Deşi cererea reclamantei, la fond, a fost admisă în parte, Tribunalul constată că toate cheltuielile făcute de reclamantă puteau fi acordate cu titlu de cheltuieli de judecată, fără a fi reduse.

Astfel, reclamanta a plătit taxă de timbru în cuantum fix, de 100 lei, conform art. 7 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, motiv pentru nu se impune reducerea acestei sume.

De asemenea, reclamanta a suportat cheltuieli constând în onorariul de avocat în sumă de 3000 lei şi onorariu interpret în sumă de 350 lei, la care se adaugă cheltuieli de transport în sumă de 950 lei.

Tribunalul constată că, indiferent dacă acţiunea a fost admisă în tot sau în parte, aceste cheltuieli au fost necesare, au avut un cuantum rezonabil şi puteau fi acordate integral.

Pentru considerentele sus expuse, în temeiul art. 480alin. 1 C.proc.civ. , Tribunalul va respinge apelul ca nefondat cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei atacate.

Reţinând culpa procesuală a apelantului, în temeiul art. 453 C.proc.civ , Tribunalul îl va obliga să plătească apelantei suma de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat prima judecată şi rejudecare apel.

Conform art. 451 alin.1 C.proc.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. 3, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Tribunalul reţine că interpretul desemnat în cauză la prima judecată în apel, M I, a depus la dosar documente justificative privind onorariul perceput pentru prestaţia efectuată, deplasările pe ruta I-S şi cazarea în localitatea S.

Referitor la aceste cheltuieli judiciare, ce se vor suporta din fondurile Ministerului Justiţiei, se aplică dispoziţiile Legii nr. 178/1997 pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de executori judecătoreşti, mai precis ale art. 7 alin.2 şi art. 10 alin.1, coroborate cu dispoziţiile Ordinului nr. 2907/C/2340/2020 privind stabilirea tarifelor pentru plata interpreţilor şi traducătorilor autorizaţi folosiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de executori judecătoreşti,cu precădere ale art. 1 şi 2 .

În consecinţă, onorariul solicitat de interpret va fi stabilit la suma de 30,91 lei/oră şi, ţinând cont au fost trei termene de judecată la care interpretul a fost prezent pentru asigurarea serviciului de interpretare , onorariul definitiv stabilit este de 92,73 lei.

În privinţa cheltuielilor de deplasare şi cazare, suma cuvenită interpretului este de 2073,55 lei (f. 189,190 ,192,193 vol.I ,ds. prima judecată apel, f. 7,9,13,15,29-30,31-32,34-36 vol.II prima judecată apel).

Întrucât apelantul a căzut în pretenţii ca urmare a respingerii apelului, Tribunalul îl va obliga să achite statului suma totală de 2166,28 lei reprezentând cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Data publicarii pe portal: 31.03.2023