Hotărâre nr. X din 07.04.2026

Plângere împotriva ordonanţei procurorului – art. 340 Cod procedură penală; lipsa unei anchete concrete şi efective; desfiinţarea şi trimiterea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale

Prin Încheierea penală pronunţată de Tribunalului Neamţ, definitivă, în temeiul art. 341 al. 6 lit. b Cod procedură penală s-a admis plângerea formulată de petentul BD împotriva ordonanţei de clasare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ menţinută prin Ordonanţa procurorului ierarhic superior.

S-a desfiinţat ordonanţa de clasare a cauzei şi s-a trimis cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale.

Analizând plângerea şi actele de urmărire penală efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, Judecătorul de cameră preliminară a constatat că plângerea este fondată.

În acest sens, a reţinut că, privite în complexitatea lor, activităţile desfăşurate în cadrul procesului penal trebuie, potrivit art. 5 Cod procedură penală, să asigure, pe baza de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului.

Numai ca urmare a aflării adevărului, scopul procesului penal poate fi atins şi, în acest fel, soluţiile dispuse de organele judiciare dau satisfacţie celor care urmăresc înfăptuirea justiţiei penale.

Aflarea adevărului în procesul penal presupune existenţa unei concordanţe între concluziile la care ajung organele judiciare şi realitatea obiectivă privind fapta şi autorul ei.

Judecătorul a constatat că, prin plângerea penală formulată, petentul a adus la cunoştinţa organelor de cercetare penală multiple împrejurări faptice, ce ar fi fost comise de agenţi ai statului şi/sau în perioada în care acesta s-ar fi aflat în custodia acestora şi care, în măsura în care s-ar dovedi a fi reale, ar dovedi o conduită a acestora de o gravitate sporită.

În susţinerea plângerii, petentul a depus şi un certificat medico-legal ce atestă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu şi de corp/plan dur, pot data din 30.03.2022 şi necesită un număr de 8-10 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

În cauză s-a dispus soluţia de clasare, motivat de împrejurarea că, din actele de urmărire penală efectuate în cauză şi din dispoziţiile relevante din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române rezultă suficiente elemente de fapt care să ducă la concluzia că faptele prevăzute de legea penală cercetate în prezenta cauză sunt justificate şi constau în exercitarea unor drepturi recunoscute de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta, nemaifiind necesară administrarea de probe noi.

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, atunci când un individ afirmă, în mod întemeiat, că a suferit din partea poliţiei sau altor servicii similare ale statului tratamente contrare art. 3 din Convenţie, această dispoziţie, coroborată cu obligaţia generală impusă statului prin art. 1, de a recunoaşte oricărei persoane ce ţine de jurisdicţia sa drepturile şi libertăţile definite în Convenţie impune, implicit, să se efectueze o anchetă oficială efectivă.

Această anchetă, în mod similar celei cerute de art. 2, trebuie să poată conduce la identificarea şi pedepsirea vinovaţilor [Labita împotriva Italiei (MC), nr. 26.772/95, pct. 131.

CEDO) 2000-IV şi Mocanu şi alţii împotriva României (MC), nr. 10.865/07, 45.886/07 şi 32.431/08, pct. 315-319, 17 septembrie 2014].

Ancheta desfăşurată nu trebuie să fie împiedicată nejustificat de acte sau omisiuni ale autorităţilor statului pârât.

Aceasta trebuie să poată conduce la identificarea şi sancţionarea celor responsabili.

Bineînţeles, nu este vorba despre o obligaţie de rezultat, ci despre o obligaţie de mijloace.

Autorităţile trebuie să fi luat toate măsurile rezonabile de care dispuneau pentru a obţine probele privind faptele în cauză, inclusiv, printre altele, declaraţia detaliată a victimei prezumate cu privire la obiectul acestor acuzaţii, declaraţii ale martorilor oculari, expertize şi, după caz, certificate medicale suplimentare de natură să ofere un raport complet şi precis privind leziunile şi o analiză obiectivă a constatărilor medicale, în special a cauzei leziunilor.

Orice deficienţă în cadrul anchetei care îi diminuează capacitatea de a stabili cauza leziunilor sau de a identifica persoanele responsabile riscă să nu se conformeze acestei cerinţe (Baty şi alţii împotriva Turciei, nr. 33.097/96 şi 57.834/00, pct. 134, CEDO 2004-IV).

Pentru a fi ,,efectivă’’, o anchetă trebuie să fie adecvată; aceasta înseamnă că trebuie să conducă la stabilirea faptelor, să permită să se stabilească dacă recurgerea la forţă a fost justificată sau nu în circumstanţele respective, precum şi să permită identificarea şi-dacă este cazul-tragerea la răspundere a persoanelor răspunzătoare.

În caz contrar, interzicerea legală generală a torturii, tratamentelor sau pedepselor inumane ori degradante ar fi lipsită de efect în practică, în pofida importanţei ei fundamentale, şi ar fi posibil ca în unele cazuri agenţi ai statului să încalce drepturile celor aflaţi sub controlul lor cu o impunitate virtuală.

Curtea a reţinut în mod constant că, ancheta care se impune în cazul unor acuzații grave de rele tratamente trebuie să se desfășoare cu celeritate și să fie totodată temeinică, ceea ce înseamnă că autoritățile trebuie să depună întotdeauna eforturi considerabile pentru a descoperi ce s-a întâmplat și, de asemenea, înseamnă că acestea nu trebuie să se bazeze pe concluzii pripite sau nefondate pentru a încheia ancheta sau pentru a-și fundamenta decizia (Assenov și alții, citată anterior, pct. 103, și Batý și alții împotriva Turciei, nr. 33.097/96 și 57.834/00, pct. 136, CEDO 2004-IV).

Autoritățile trebuie să ia toate măsurile rezonabile de care dispun pentru a obține probele legate de incidentul în cauză, inclusiv, printre altele, declarațiile martorilor oculari și expertizele criminalistice [Tanrikulu împotriva Turciei (MC), nr. 23.763/94, pct. 104, CEDO 1999-IV, și Gül împotriva Turciei, nr. 22.676/93, pct. 89, 14 decembrie 2000].

Orice deficiență a anchetei, care diminuează capacitatea de a stabili cauzele prejudiciului sau identitatea persoanelor responsabile, riscă să conducă la concluzia că aceasta nu respectă standardul de eficiență necesar (Boicenco împotriva Moldovei, nr. 41.088/05, pct. 123, 11 iulie 2006, Gheorghiţă şi Alexa împotriva României, nr. nr. 31/2016)

Evaluând actele dosarului de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, în cauza de faţă, cu privire la acuzaţiile pentru care s-a dispus soluţia de clasare contestată de petent, pe de o parte, nu s-au depus diligenţe în scopul administrării unui probatoriu suficient pentru a se dispune o soluţie legală şi temeinică în cauză, fie ea de clasare sau de trimitere în judecată, deşi, administrarea şi a altor probe era posibilă şi obligatorie.

Pe de altă parte, piesele probatorii disponibile nu au fost temeinic verificate, nu au fost explicate şi înlăturate motivat multiplele contradicţii între declaraţiile persoanelor audiate, nu s-a procedat de procuror la o evaluare proprie a materialului probator şi nici nu s-a reţinut o situaţie de fapt prin raportare la toate acuzaţiile cu privire la care Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ a fost învestit prin Ordonanţa de declinare a competenţei Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi.

S-a reţinut în acest context că, referitor la modalitatea în care s-ar fi desfăşurat faptele sesizate din momentul somării conducătorului atelajului hipo şi până la încătuşarea petentului, introducerea acestuia în maşina şi luarea sa de la domiciliu, soluţia dispusă de procuror are la bază un probatoriu incomplet şi contradictoriu.

Judecătorul a observat că petentul a solicitat administrarea probei cu martorii BD şi BM iar cererea acestuia a fost încuviinţată de procuror, prin urmare, însuşi procurorul a apreciat că este necesară audierea celor doi martori care ar fi fost de faţă la momentul interceptării petentului la domiciliu.

Totuşi martorii nu au fost audiaţi, motivat de faptul că, au refuzat în mod ostil, primirea citaţiilor, care au fost afişate pe poarta de acces şi nu s-au prezentat în vederea audierii.

Judecătorul de cameră preliminară a observat că, în mod surprinzător, procurorul dar şi organul de cercetare penală au acordat o deosebită relevanţă conduitei martorilor care ar fi refuzat în mod ostil primirea citaţiilor (fără a se descrie măcar în ce anume a constat această ostilitate), fără a avea în vedere că procedura de citare a acestora a fost îndeplinită printr-un lucrător de poliţie din cadrul PPS, jud.

Neamţ, la acel moment coleg cu numitul CA, una dintre persoanele împotriva cărora fusese formulată plângerea penală.

Pe de altă parte, judecătorul a reţinut că, potrivit art. 265 alin.1 C.p.p., O persoană poate fi adusă în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată pe baza unui mandat de aducere, dacă, fiind anterior citată, nu s-a prezentat, în mod nejustificat, iar ascultarea ori prezenţa ei este necesară, sau dacă nu a fost posibilă comunicarea corespunzătoare a citaţiei şi împrejurările indică fără echivoc că persoana se sustrage de la primirea citaţiei.

Or, având în vedere că, în însăşi ordonanţa de clasare, procurorul subliniază că martorii audiaţi NT, CRC, RBO, IC şi PM nu au asistat la interceptarea petentului de organele statului, întrucât, aşa cum a observat şi judecătorul, nici unul dintre aceştia nu s-au aflat la locuinţa petentului, audierea celor doi martori era necesară pentru clarificarea situaţiei de fapt, cu atât mai mult cu cât, în afară de declaraţiile persoanei vătămate, ale martorilor BI şi BVC (audiaţi anterior sesizării prin declinare de competenţă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ), înscrisuri întocmite de lucrătorii IPJ-SAS şi din cadrul S. de PRS, alte probe nu au mai fost administrate; prin urmare, audierea celor doi martori se impunea a fi făcută iar organul de urmărire penală nu a întreprins diligenţe suficiente în vederea audierii lor.

În altă ordine de idei, cu privire la presupusul incident ce ar fi avut loc la locuinţa petentului, nu s-au făcut demersuri în vederea identificării şi audierii şi a altor persoane despre care se presupune că s-ar fi aflat în curtea imobilului, respectiv, fraţii persoanei vătămate BL şi BA, întrucât, chiar minori sub 14 ani fiind, audierea acestora era permisă de lege în condiţiile edictate de dispoziţiile art. 124 C.p.p..

Nu s-a procedat de asemenea la citarea şi audierea în calitate de martor a numitului PI, cu privire la care persoana vătămată a susţinut că s-ar fi aflat în atelajul hipo.

Nu au fost audiaţi membrii echipajului SAS Neamţ prezenţi la eveniment şi nici nu s-a stabilit în concret dacă lucrătorii de poliţie din cadrul Secţiei PRS (OC, LI, HI, LD, CA şi BV), s-au aflat şi ei la locuinţa petentului sau intervenţia acestora din urmă a avut loc ulterior conducerii la sediul poliţiei de către echipajul SAS, având în vedere conţinutul procesului-verbal de conducere la sediul poliţiei, în care se consemnează aspecte ce aparent ar fi fost percepute în mod direct de aceştia.

Audierea tuturor persoanelor de faţă la acest moment al evenimentului era necesară nu doar având în vedere depoziţiile martorilor rude ale petentului, dar şi pentru a se lămuri contradicţiile dintre menţiunile înscrise în procesul verbal (misiune internă) din care reiese că a existat o acţiune în forţă, pe parcursul căreia ,,nu au fost probleme deosebite’’ şi cele din procesul verbal privind folosirea mijloacelor din dotare, în care s-a reţinut că petentul a încercat să se sustragă şi a devenit violent faţă de organele de poliţie, aruncând cu pietre, lemne, respectiv, manifesta un comportament violent ameninţându-ne şi ripostând cu diferite obiecte, iar la secţiunea ,,mijloae folosite de agresor’’, s-a indicat bâtă(topor), pietre.

În fine, judecătorul a mai constatat că, referitor la cauza leziunilor constatate prin certificatul medico-legal, procurorul a reţinut că acestea au rezultat în urma acţiunilor de imobilizare şi încătuşare, dar şi ca urmare a acţiunii petentului la sol ( s-a zbătut când a fost imobilizat la sol şi încătuşat), fără a stabili care dintre leziunile constatate au fost autoprovocate, în condiţiile în care aspectele reţinute de procuror cu privire la autovătămare reies doar din procesul verbal de conducere la sediul poliţiei încheiat de lucrători din cadrul S de PRS, lucrători despre care, judecătorul constată că nici măcar nu s-a stabilit dacă s-au aflat la locuinţa petentului la momentul încătuşării acestuia şi dacă au asistat la intervenţia lucrătorilor S.A.S. pentru a putea percepe prin propriile simţuri aspectele pe care le-au constatat în procesul verbal.

Judecătorul a mai avut în vedere că, în procesul verbal (misiune internă) încheiat de agent ... din cadrul SAS se reţine că pe parcursul intervenţiei (acţiune în forţă), nu au fost probleme deosebite iar din certificatul medico-legal, nu reiese că leziunile constatate au fost produse, cel puţin în parte, prin autoagresiune.

Or, o expertiză medico-legală ar fi putut permite stabilirea obiectivă a cauzei leziunilor, fiind vorba despre un act de procedură esenţial pentru acest tip de cauze, de natură a permite elucidarea originii leziunilor suferite de petent.

Coroborând procesul-verbal (misiune internă), procesul-verbal privind folosirea mijloacelor din dotare, încheiate de IPJ Neamţ-SAS, respectiv, procesul-verbal de conducere la sediul poliţiei şi procesul-verbal de control corporal, ambele încheiate de lucrători din cadrul S de PRS s-ar putea reţine că, ulterior imobilizării petentului, acesta ar fi fost condus la sediul organului de poliţie, însă petentul susţine că în continuare a fost condus la locul unde se aflau nişte lemne abandonate, ocazie cu care i-ar fi fost luat telefonul, iar ulterior ar fi fost din nou bătut pe câmp pentru a recunoaşte că el a cărat acele lemne cu căruţa, i s-ar fi pus cuţitul la gât pentru a recunoaşte presupusul furt, ar fi fost tăiat la ureche cu cuţitul de unul dintre lucrătorul de poliţie, i s-ar fi cerut să-şi sape groapa fiind ameninţat cu moartea dacă nu recunoaşte acuzaţia.

Petentul a mai susţinut în declaraţii că, în acel loc, unul dintre mascaţi, găsind o doză de bere pe jos, l-ar fi întrebat dacă vrea să i-o dea să o mănânce, un alt mascat i-ar fi spus că se duce la maşină să aducă o cazma cu care să-şi sape singur groapa; în sfârşit, a mai susţinut că, în timp ce era transportat spre sediul poliţiei, ar fi fost din când în când lovit cu palma peste cap.

Niciunul dintre aceste aspecte sesizate nu a fost verificat de organul de urmărire penală, iar ordonanţa de clasare nu conţine o minimă evaluare a probelor disponibile cu privire la aceste acuzaţii aduse de petent.

Dincolo de faptul că ordonanţa de clasare nu conţine o minimă a analiză a probelor şi a plângerii penale sub aspectul presupuselor evenimente reclamate de petent ce ar fi avut loc în zona ,,...’’, judecătorul de cameră preliminară nu a putut să nu observe un aspect foarte important ce se impunea a fi verificat, respectiv susţinerile martorului NT, potrivit căruia, petentul a fost adus în zonă şi ţinut încătuşat, minim circa 1-2 ore, depoziţie care, deşi nu e susţinută de cea a martorului CRCM, confirmă versiunea petentului.

De altfel, potrivit aserţiunilor petentului, pe toată perioada în care s-a aflat în custodia organelor de poliţie, respectiv, până a doua zi dimineaţă, în jurul orei 09.00, ar fi fost ţinut încătuşat.

Însă, în ordonanţa de clasare nu s-a analizat nici măcar dacă susţinerile petentului în sensul că ar fi fost condus în punctul numit ,,... se confirmă iar în caz afirmativ, dacă pe toată această perioadă petentul a fost încătuşat, respectiv, dacă a fost încătuşat, motivul pentru care s-a procedat în acest sens, în condiţiile în care martorul NT nu a furnizat relaţii în sensul că petentul ar fi fost recalcitrant iar martorul CRCM, deşi susţine că petentul nu a fost încătuşat (contrar relatării celuilalt martor) a afirmat că acesta ,,doar stătea acolo, fiind calm’’.

Nu au fost lămurite contradicţiile între declaraţiile martorilor NT şi CRCM pe de o parte, RBO, IC, PM, pe de altă parte, cu privire la împrejurarea dacă petentul, a indicat lemnele tăiate şi sustrase întrucât, deşi din depoziţiile primilor doi martori reiese că petentul ar fi fost adus de lucrători de poliţie la punctul ,,..., unde a indicat nişte grămezi de lemne ascunse aparent după nişte arbori mai mici, după care pădurarul împreună cu alte persoane au încărcat lemnele, perioadă în care petentul s-ar fi aflat în continuare în acel loc, martorul RBO (pădurarul) susţine că în intervalul 23.00 -03.00 al zilei următoare, s-a aflat la locul unde au fost găsite lemnele, pe care le-a cubat cu martorii IC şi PM, iar în tot acest timp nu au văzut şi nu au ştiut pe altă cale ce se întâmplă cu presupuşii autori ai furtului de material lemnos.

Potrivit susţinerilor acestor martori, abia ulterior când s-au deplasat la poliţie l-ar fi văzut pe petent în această din urmă locaţie.

În fine, procurorul nu a analizat plângerea petentului şi nici nu a administrat probe cu privire la motivul pentru care petentul ar fi fost ţinut la sediul poliţiei până aproximativ la ora 09.00, aşa cum aceasta a susţinut şi cum martorii BI şi BVC au confirmat, în condiţiile în care constatarea ar fi început la ora 20.30 şi s-ar fi încheiat la ora 01.00, iar procesul verbal care cuprinde şi declaraţia petentului a fost încheiat la ora 01.45 şi din actele dosarului de urmărire penală nu reiese dacă s-ar fi emis faţă de petent o ordonanţă de reţinere.

Judecătorul de cameră preliminară a mai observat că, referitor la prima parte a evenimentului, respectiv, cea derulată la locuinţa petentului, deşi susţinerile acestuia sunt consecvente şi se coroborează cu depoziţiile martorilor BI şi BVC, precum şi cu înregistrările depuse la dosar de petent, procurorul a ales să dea prioritate înscrisurilor întocmite de lucrătorii IPJ Neamţ-SAS şi din cadrul S de PRS, invocând gradul ridicat de subiectivitate a declaraţiilor martorilor datorat gradului de rudenie cu petentul, fără însă a proceda la audierea lucrătorilor de poliţie care au participat la intervenţie.

De altfel, cum s-a precizat supra, din modalitatea în care sunt întocmite procesele-verbale ataşate la dosar, judecătorul de cameră preliminară nu a putut stabili dacă pe perioada intervenţiei lucrătorilor din cadrul IPJ-SAS la locuinţa petentului, lucrătorii din cadrul S de PRS s-au aflat şi ei în locaţia respectivă sau în zonă şi dacă au putut constata personal cele consemnate în propriile procese-verbale.

Aşadar, în acord cu petentul, judecătorul de cameră preliminară a conchis în sensul că soluţia adoptată de parchet s-a fundamentat doar pe înscrisurile furnizate de IPJ Neamţ-SAS şi din cadrul S de PRS, înscrisuri ce conţin menţiuni oarecum contradictorii, iar probatoriul administrat în ce priveşte această primă parte a evenimentului nu poate oferi o concluzie pertinentă cu privire la situația de fapt din cauză, deoarece nu au fost audiate toate persoanele care s-au aflat la locuinţa petentului (lucrători din cadrul IPJ S.A.S. care au participat la intervenţie, martori oculari, cel puţin martorii , BDI, PI).

Astfel, relativ la această primă parte a evenimentului, ordonanţa de clasare nu conţine argumente convingătoare că leziunile menţionate în certificatul medico-legal au fost cel puţin în parte autoprovocate, iar cu privire la cele care au decurs din folosirea forţei, în primul rând nu s-au administrat probe convingătoare cu privire la comportamentul petentului ce ar fi justificat recurgerea la forţă, iar procurorul nu a motivat nici caracterul strict necesar şi proporţional al forţei la care s-a recurs cu gravitatea situaţiei.

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că omisiunile enumerate mai sus au împiedicat organul de urmărire penală să stabilească faptele în mod complet, aşa cum ar fi putut să o facă în situaţia în care ar fi administrat toate probele ce în mod rezonabil puteau fi administrate şi ar fi efectuat o evaluare corespunzătoare a acestora.

În concret, obligaţia organului de urmărire penală era de a verifica, pe bază de probe, toate aspectele sesizate şi doar dacă, în urma verificărilor complete se contura lipsa elementelor constitutive ale faptelor reclamate, să adopte o soluţie de clasare.

În realitate, judecătorul de cameră preliminară a constatat că procurorul nu a dat dovadă de un rol activ pentru aflarea adevărului, nu a administrat minimul de probe necesar argumentării soluţiei sale şi nici nu a încercat să clarifice aspectele la care petentul a făcut referire într-un mod susţinut, mulţumindu-se să disculpe persoane pe care petentul le-a considerat răspunzătoare de acuzaţii foarte grave, fără să reuşească să stabilească pe bază de probe ce s-a întâmplat în realitate şi dacă se impune sau nu tragerea la răspundere penală a vreunei persoane.

Prin urmare, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că în cauză nu s-a efectuat o anchetă concretă şi efectivă, necesară şi absolut obligatorie, în scopul lămuririi sub toate aspectele a faptelor sesizate, fapte pentru care a fost începută urmărirea penală in rem.

În consecinţă, judecătorul de cameră preliminară a opinat că plângerea formulată de petent este fondată, impunându-se completarea urmăririi penale prin audierea tuturor persoanelor care au putut percepe presupusele fapte (cel puţin martorii PI, BM, BD, lucrătorii din cadrul IPJ-S.A.S. care au participat la intervenţie, lucrătorii din cadrul S de PRS, care ar fi participat la eveniment -control corporal, conducere la sediul poliţiei, constatare), reaudierea martorilor NT, CRCM, RBO, IC, PM, pentru lămurirea precisă a modului în care s-ar fi derulat evenimentul la punctul ,,... şi pentru înlăturarea contradicţiilor între declaraţii, iar în ipoteza în care şi după audierea/reaudierea acestora, vor persista contradicţiile, efectuarea de confruntări, inclusiv cu petentul, precum şi efectuarea unei expertize medico-legale de specialitate pentru a se stabili originea leziunilor constatate în certificatul medico-legal, inclusiv dacă acestea, în tot sau în parte puteau fi cauzate prin autoagresiune, administrarea oricăror alte probe se va aprecia necesar în urma administrării probelor menţionate.

Prin urmare, în temeiul art. 341 al. 6 lit. b Cod procedură penală s-a admis plângerea formulată de petentul BD împotriva ordonanţei de clasare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ menţinută prin Ordonanţa procurorului ierarhic superior, s-a desfiinţat ordonanţa de clasare a cauzei şi s-a trimis cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale.