ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Tribunalul NEAMȚ ·

Hotărâre nr. X din 07.04.2026

Instanță
Tribunalul NEAMȚ
Dosar
Obiect
Reabilitare de drept – condițiile prevăzute de lege; calculul termenului de reabilitare;
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Reabilitare de drept – condiţiile prevăzute de lege; calculul termenului de reabilitare;

Prin Sentinţa penală pronunţată în dosarul Tribunalului Neamţ, s-a admis cererea de reabilitare formulată de petentul GD şi în temeiul art. 165 Cod penal raportat la art. 167 alin. 4 Cod penal, s-a constatat că a intervenit reabilitarea de drept a petentului GD cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală pronunțată de Tribunalul Neamț, definitivă prin Decizia Curții de Apel Bacău.

În temeiul art. 537 Cod procedură penală, s-a dispus a se face menţiune despre constatarea reabilitării de drept pe hotărârea prin care s-a pronunţat condamnarea, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale.

Analizând cererea formulată de petentul GD prin raportare la înscrisurile depuse la dosar şi la dispoziţiile legale incidente, instanţa a reţinut următoarele:

Reabilitarea este, prin definiţie, o instituţie de drept substanțial care înlătură consecinţele condamnării, în sensul că face să înceteze decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din condamnare.

Reabilitarea de drept operează in personam (global, cu privire la persoană) și pentru viitor, dacă cel condamnat nu a mai săvârșit o altă infracțiune în intervalul de timp prevăzut de lege.

În speță, prin Sentinţa penală pronunțată de Tribunalul Neamț definitivă prin Decizia Curţii de Apel Bacău, petentul GD a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 32 alin. 1 raportat la art. 188 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 litera a Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și art. 5 Cod penal.

În aplicarea prevederilor art. 91 Cod penal, instanța a suspendat executarea pedepsei principale sub supraveghere, pentru un termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a sentinței, stabilind în sarcina inculpatului măsurile de supraveghere și obligațiile prevăzute de art. 93 alin. 1-4 Cod penal.

Astfel, în urma unui calcul matematic simplu, a rezultat că termenul de supraveghere a început să curgă la data de 02.06.2015 (când a rămas definitivă sentința penală) și s-a finalizat la data de 01.06.2019.

Ulterior, petentul GD nu a mai săvârşit nicio infracţiune, nefiind inserată nicio menţiune suplimentară în fişa de cazier judiciar actualizată a acestuia.

În ceea ce priveşte dispoziţiile legale incidente în speţă, instanţa a făcut aplicarea art. 165 Cod penal, care stipulează că reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depășește doi ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a mai săvârșit o altă infracțiune.

Conform prevederilor art. 167 alin. 4 Cod penal, în caz de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, termenul de reabilitare curge de la data împlinirii termenului de supraveghere.

Ca urmare, în aplicarea acestor prevederi legale, s-a constatat că termenul de reabilitare este de 3 ani, calculat de la data la care a expirat termenul de supraveghere (01.06.2019), s-a împlinit anterior sesizării instanţei cu soluţionarea prezentei cereri (respectiv la data de 31.05.2022), iar în acest interval petentul GD nu a suferit alte condamnări, astfel cum reiese din fişa de cazier judiciar a acestuia.

Aşa fiind, în raport de toate aspectele reliefate mai sus (acestea fiind singurele condiții impuse în prezent de dispozițiile art. 165 Cod penal), cererea supusă analizei este admisibilă, fiind îndeplinite în mod cumulativ condiţiile legale pentru constatarea reabilitării de drept, fără a fi necesare analize suplimentare privind achitarea despăgubirilor civile ori a cheltuielilor judiciare (o astfel de analiză fiind obligatorie doar în cazul reabilitării judecătorești).

Prin urmare, instanţa a admis cererea și a constatat că a intervenit reabilitarea de drept a petentului GD, cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală pronunțată de Tribunalul Neamț ,definitivă prin Decizia Curții de Apel Bacău.

În temeiul art. 537 Cod procedură penală, s-a dispus efectuarea de menţiuni despre constatarea reabilitării de drept pe hotărârea prin care s-a pronunţat condamnarea, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale.