ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Tribunalul NEAMȚ ·

Hotărâre nr. 1572/2022 din 16.12.2022

Instanță
Tribunalul NEAMȚ
Dosar
Obiect
anulare proces-verbal de contravenție
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Noțiunea de „accident de circulație” în domeniul contravențiilor rutiere

anulare proces-verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL NEAMȚ

SECȚIA I CIVILĂ ȘI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV

DECIZIE Nr. 1572/2022

Ședința publică de la data de 16 decembrie 2022

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: judecător ...

Judecător: ...

Grefier: ...

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de petentul ... (CNP ...), având domiciliul procedural ales la Cabinet Individual de Avocatură ..., cu sediul în municipiul Piatra-Neamț, ..., județul Neamț, împotriva sentinței civile nr.2709/20.06.2022, pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚUILUI NEAMȚ, cu sediul în municipiul Piatra-Neamț, strada Eroilor nr.16, județul Neamț.

La apelul nominal făcut în Ședință publică a răspuns apărătorul apelantului-petent, avocat ... (în baza împuternicirii avocațiale de la fila 8 dosar), lipsind părțile.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, care învederează instanței:

- Obiectul cauzei: anulare proces-verbal de contravenție;

- Stadiul procesual: apel;

- Dosarul se află la primul termen de judecată;

- Procedura de citare legal îndeplinită.

Având în vedere că în întâmpinarea formulată la fond intimatul I.P.J.

Neamț a indicat ca sediul imobilul situat în municipiul Piatra-Neamț, ..., unde, de altfel i s-a comunicat Și sentința, iar în apel indică drept sediu imobilul din municipiul Piatra-Neamț, strada Eroilor nr.16, instanța dispune efectuarea unei note telefonică cu I.P.J.

Neamț – Oficiul Juridic pentru a comunica sediul unde această instituție îȘi desfăȘoară activitatea în vederea comunicării actelor de procedură.

Tribunalul reține că apelul ce face obiectul cauzei de față este declarat Și motivat în termenul legal, fiind legal timbrat, chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru regăsindu-se în original la fila 15 dosar.

De asemenea, constată că în apel părțile nu au solicitat administrarea de noi probe.

Nemaifiind cereri de formulat Și probe de administrat, în temeiul dispozițiilor art.244 Cod procedură civilă constată încheiată cercetarea procesului Și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Apărătorul apelantului-petent reiterează susținerile din cererea de apel.

Arată că temeiul legal indicat de către agentul constatator ca fiind încălcat de către petent este art.79 alin.1 lit.b din OUG nr.195/2002, or acest temei legal nu este aplicabil situației de fapt, aȘa cum a fost reținută în cadrul procesului-verbal contestat.

Astfel, petentul nu a fost implicat în niciun accident rutier, în incident nu a fost implicat niciun alt autovehicul/obstacol aflat în miȘcare sau staționar, ci pur Și simplu, din motive necunoscute, capota maȘinii s-a deschis în miȘcare, ceea ce a condus la fisurarea parbrizului, iar această situație minoră ca gravitate nu poate fi catalogată drept accident rutier, deoarece nu lezează niciuna dintre valorile sociale protejate de lege.

Pentru motivele invocate pe larg în cere, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fond admiterea plângerii, anularea procesului-verbal contestat Și restituirea sumei de bani achitată cu titlu de amendă; fără cheltuieli de judecată.

În temeiul dispozițiilor art.394 Cod procedură civilă instanța declară dezbaterile închise Și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț la data de 21.02.2022, sub număr de dosar 1403/279/2022, petentul ... a contestat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, procesul-verbal de contravenție seria PNTX nr. .../08.02.2022.

Totodată, petentul a solicitat restituirea sumei achitate cu titlu de amendă.

Prin sentința civilă nr. 2709/30.06.2022, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, instanța a admis în parte plângerea contravențională formulată, a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 580 lei cu avertisment, a exonerat petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 580 lei Și a menținut în rest procesul-verbal de contravenție seria PNTX nr. .../08.02.2022, emis de intimat.

În considerentele sentinței, prima instanță a arătat că, în fapt, la data de 08.02.2022, a fost întocmit de către un agent rutier din cadrul intimatului, procesul-verbal de contravenție seria PNTX nr. .../08.02.2022, prin care petentului i s-au aplicat o amendă în cuantum de 580 de lei Și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârȘirea contravenției prevăzută de art. 79 alin. (1) lit. b) din O.U.G. 195/2002 Și sancționată de art. 100 alin. (3) lit. g) din O.U.G. 195/2002.

În procesul-verbal de contravenție s-a reținut că la data de 05.02.2022, ora 16:20, petentul a condus autoturismul marca Volkswagen Passat cu numărul de înmatriculare ... pe DN 15C în localitatea BodeȘti, jud.

Neamț, pe direcția Piatra-Neamț - Târgu-Neamț Și, ajuns în apropierea Mănăstirii Sf.

Vasile cel Mare din localitatea BodeȘti, com.

BodeȘti, jud.

Neamț, capota motorului s-a deschis, ocazie cu care a lovit parbrizul autovehiculului, rezultând fisurarea acestuia.

Petentul nu s-a prezentat la unitatea de poliție competentă în termen de 24 ore de la producerea evenimentului rutier, pentru întocmirea documentelor de constatare.

În drept, potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea Și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, Și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Verificând procesul-verbal în cauză sub aspectul legalității, prima instanță a constatat că viciile care pot afecta legalitatea procesului-verbal pot atrage nulitatea relativă sau nulitatea absolută a acestuia.

Potrivit Deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație Și Justiție nr. 22/2007, în procedura recursului în interesul legii, obligatorie pentru prezenta instanță, nulitatea absolută intervine pentru neregularitățile prevăzute la art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar nulitatea relativă pentru cele prevăzute la art. 16 din O.G. nr. 2/2001.

În acest cadru, prima instanță a constatat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001, procesul-verbal de constatare Și sancționare a contravenției conținând mențiunile privitoare la numele Și prenumele agentului constatator, numele Și prenumele contravenientului, codul numeric personal, fapta săvârȘită, data comiterii acesteia Și semnătura agentului constatator.

Petentul nu a invocat motive de nulitate relativă dintre cele prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001.

Raportat la speța dedusă judecății, prima instanță, analizând procesul verbal de contravenție, a constatat că agentul constatator a respectat dispozițiile legale.

Dispozițiile legale în temeiul cărora petentul a fost sancționat statuează:

Potrivit art. 79 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr.195/2002 conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor Și/sau alte pagube materiale sunt obligați: b) să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.

Conform art. 100 alin. (3) lit. g) din O.U.G. nr.195/2002, constituie contravenție Și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni -4 sau 5 puncte amendă- Și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârȘirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: g) neprezentarea la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, cu excepția cauzelor prevăzute la art. 79 alin. 2.

În ceea ce priveȘte temeinicia procesului-verbal atacat, prima instanță a reținut că, deȘi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din textul art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare a contravenției face dovada deplină a situației de fapt Și a încadrării în drept până la proba contrară, bucurându-se de prezumția de legalitate Și de temeinicie.

Această prezumție nu este una absolută, ci relativă, care poate fi răsturnată de petent, dat fiind că, în baza art. 47 din O.G. nr. 2/2001, regimul juridic al contravențiilor se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă.

Potrivit acestui act normativ, sarcina probei revine celui care supune o pretenție judecății, aspect care a fost apreciat de Curte în conformitate cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului (hotărârea Haiducu împotriva României).

Astfel, Curtea admite existența unor prezumții, în speță cea de legalitate Și de veridicitate a procesului-verbal de contravenție, cu condiția ca acestea să fie menținute în limite rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei Și păstrând drepturile la apărare.

Prin urmare, nu se poate considera că întocmirea unui proces-verbal de contravenție încalcă per se prezumția de nevinovăție Și, implicit, dreptul la apărare.

În cauza de față, situația de fapt a fost constatată prin procesul-verbal de constatare Și sancționare a contravenției seria PNTX nr. .../08.02.2022.

În cuprinsul acestuia, se menționează că, în timp ce petentul conducea autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare ..., capota motorului s-a deschis, ocazie cu care a lovit parbrizul autovehiculului, rezultând fisurarea acestuia, iar petentul nu s-a prezentat la unitatea de poliție în termen de 24 de ore pentru declararea evenimentului rutier.

Prima instanță a constatat că evenimentul rutier nu a fost perceput în mod direct de către agentul constatator, procesul-verbal fiind întocmit la sediul poliției, pe baza declarațiilor contravenientului.

Astfel cum rezultă din raportul întocmit de agentul principal ... în data de 11.04.2022 (f. 27), la data de 08.02.2022, ora 21:10, numitul ..., s-a prezentat la sediul Postului de Poliție BodeȘti, jud.

Neamț, semnalând faptul că, la data de 05.02.2022, ora 16:20, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen Passat cu numărul de înmatriculare ... pe DN 15C în localitatea BodeȘti, jud.

Neamț, pe direcția Piatra-Neamț - Târgu-Neamț, capota motorului s-a deschis, rezultând avarierea autoturismului în cauză.

Cu această ocazie, numitul ... a consemnat o declarație în care a expus condițiile Și împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.

Apărările petentului sunt în sensul că evenimentul rutier nu îndeplineȘte condițiile prevăzute de lege pentru a constitui un accident, având în vedere că nu a fost implicat un alt autoturism în producerea acestuia.

În acest sens, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora accidentul de circulație este evenimentul care întruneȘte cumulativ următoarele condiții: a) s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori Și-a avut originea într-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale; c) în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în miȘcare.

AȘadar, prima instanță a constatat că evenimentul produs în data de 05.02.2022 îndeplineȘte condițiile cumulative pentru a reprezenta un accident, dat fiind că s-a produs pe un drum deschis circulației publice (pe DN 15 C BodeȘti), a avut ca urmare avarierea autoturismului petentului Și, în acest eveniment, a fost implicat cel puțin un vehicul pus în miȘcare, respectiv cel condus de petent.

Prin procesul-verbal de contravenție, petentul nu a fost sancționat pentru producerea accidentului, eventuala lipsă de vinovăție a petentului în producerea evenimentului rutier neavând relevanță în prezenta cauză, ci a fost sancționat numai pentru că nu s-a prezentat la unitatea de poliție în termenul legal pentru întocmirea documentelor de constatare.

În ceea ce priveȘte susținerea petentului în sensul că nu s-a putut prezenta la unitatea de poliție în termen de 24 de ore deoarece obligațiile de serviciu Și familiale nu i-ar fi permis, aceasta nu este dovedită de petent aȘa cum prevede art. 249 C. proc. civ., deȘi acesta a avut posibilitatea să solicite administrarea oricăror probe de către instanța de judecată, fiindu-i respectat dreptul la apărare.

Astfel, având în vedere că evenimentul rutier descris chiar de contravenient întruneȘte condițiile pentru a constitui un accident, petentul avea obligația de a se prezenta la unitatea de poliție competentă în vederea declarării accidentului Și pentru întocmirea documentelor de constatare în termen de 24 de ore de la producerea incidentului.

Or, din cuprinsul declarației dată în fața organelor de poliție reiese că petentul s-a prezentat la poliție abia pe data de 08.02.2028.

Nefiind respectată această obligație, prima instanță a reținut temeinicia procesului-verbal constatat.

În ceea ce priveȘte sancțiunile aplicate prin procesul-verbal, respectiv amendă contravențională în cuantum total de 580 lei Și suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile, prima instanță a reținut că fapta contravențională comisă de petent aduce atingere valorilor sociale protejate de legea specială ce reglementează domeniul circulației rutiere – O.U.G. nr. 195/2002, al cărei scop enunțat în art. 1 alin. (2) este de asigura desfăȘurarea fluentă Și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum Și de a ocroti viața, integritatea corporală Și sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, de a proteja drepturile Și interesele legitime ale acestora, a proprietății publice Și private, cât Și a mediului.

Având în vedere împrejurările comiterii faptei, respectiv faptul că petentul a fost cel care a anunțat producerea evenimentului rutier, deȘi cu întârziere, prima instanță a apreciat că petentul nu a fost de rea-credință Și că sancțiunea avertismentului poate realiza scopul educativ Și preventiv al sancțiunii contravenționale, fiind o sancțiune suficientă, care denotă existența unei culpe contravenționale din partea celui sancționat, având mai mult un rol preventiv, educativ Și mai puțin un rol punitiv.

Or, scopul sancțiunilor contravenționale nu este unul esențialmente punitiv, ci este în primul rând unul preventiv, educativ.

În acest sens, instanța are în vedere Și poziția petentului de recunoaȘtere a faptei, acesta indicând că, într-o localitate pe care abia o tranzitase, era ceață Și a apreciat că se impune pornirea luminilor corespunzătoare

AȘadar, prima instanță a atenționat petentul asupra pericolului social al faptei săvârȘite.

De asemenea, prima instanță a pus în vedere petentului ca, pe viitor, să respecte întocmai dispozițiile legale, în caz contrar fiind pasibilă de sancțiuni contravenționale mai grave, cu atât mai mult cu cât nu se va mai afla la prima abatere de această natură.

În ceea ce priveȘte sancțiunea complementară, prima instanță a reținut că aceasta a fost în mod legal Și temeinic aplicată, iar conform Deciziei RIL nr. 5/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație Și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 608 din 18 iunie 2021, obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de judecată, învestită cu soluționarea plângerii contravenționale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenție, prin care s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, nu are posibilitatea să examineze proporționalitatea acestei sancțiuni complementare.

Referitor la capătul de cerere privind restituirea amenzii achitate, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (3) din O.G nr. 2/2001, sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice în conformitate cu legislația în vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepția celor aplicate, potrivit legii, de autoritățile administrației publice locale Și amenzilor privind circulația pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale, iar, conform alin. (4) al aceluiaȘi articol, sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate cu legislația în vigoare se fac venit integral la bugetele locale ale unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale în care contravenientul îȘi are domiciliul.

În ipoteza anulării procesului-verbal de contravenție sau înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, amenda achitată în temeiul actului sancționator anulat se impune a fi restituită plătitorului, întrucât plata făcuta este nedatorată, fiind lipsită de cauză.

Cu toate acestea, amenda achitată se restituie, la cerere, de către instituția care a încasat-o, în conformitate cu procedura administrativă reglementată de dispozițiile art. 168 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală Și Ordinul nr. 187/2018, operând, în măsura în care este cazul, compensarea cu eventuale obligații restante ale plătitorului.

În consecință, fiind instituită o procedură specială, administrativă, privind restituirea sumei de bani achitată cu titlu de amendă contravențională, un capăt de cerere având ca obiect restituirea amenzii în acest cadru procesual este inadmisibil.

În ceea ce priveȘte cheltuielile de judecată, petentul a învederat instanței, la termenul de judecată din data de 20.06.2022, că intenționează să le solicite pe cale separată.

Pe cale de consecință, prima instanță a admis în parte plângerea contravențională, a înlocuit sancțiunea amenzii în cuantum de 580 lei cu avertisment Și a menținut în rest procesul-verbal, ca fiind legal Și temeinic întocmit.

La data de 04.08.2022, cu respectarea termenului legal de 30 de zile de la comunicarea sentinței, petentul ... a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 2709/30.06.2022, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței civile atacate, iar pe fondul cauzei admiterea plângerii contravenționale formulate Și anularea integrală a procesului-verbal de constatare Și sancționare a contravenției cu Seria PNTX Și Nr. .../08.02.2022, admițând solicitările inițial formulate, restituirea sumei de bani achitate cu titlu de amendă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului, a arătat că temeiul legal nu este aplicabil situației de fapt, aȘa cum aceasta fost reținută în cadrul procesul-verbal contestat.

Astfel, nu a fost implicat în niciun accident rutier.

În incident nu a fost implicat niciun alt autovehicul/obstacol aflat în miȘcare sau staționar ( bicicletă, căruță, stâlp, podeț, etc...).

Pur Și simplu, capota maȘinii, din motive pe care nu le-a înțeles întru-totul, s-a deschis în miȘcare, fapt ce a dus la fisurarea parbrizului, iar această situație minoră ca gravitate, nu poate fi catalogată drept accident rutier, deoarece nu lezează niciuna dintre valorile sociale protejate de lege.

A insistat asupra faptului că nu a intrat în coliziune cu altcineva sau altceva.

Drept urmare nu există victime omeneȘti ( nici măcar el nu a fost rănit în urma situației detaliate) sau pagube materiale concrete.

Pur Și simplu i s-a fisurat parbrizul.

Despre faptul că nu s-a prezentat în 24 de ore să declar accidentul rutier, pe lângă faptul că nu l-a catalogat ca intrând în această categorie, a arătat Și faptul că obligațiile de serviciu Și familiale nu i-au permis fizic să se prezinte la unitatea de poliție.

Instanța de judecată, analizând cele expuse, a apreciat că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 75 din OUG nr. 195/2002, în sensul că suntem în situația unui eveniment produs pe un drum public, că a avut ca urmare avarierea autoturismului său Și că, în acest eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul pus în miȘcare, respectiv al său.

Este intru-totul de acord că primele doua condiții sunt întrunite, însă cea de-a treia nu.

Și are în vedere faptul că formularea „cel puțin un vehicul în miȘcare” presupune doar un singur vehicul în miȘcare, dar presupune că în eveniment a mai fost angrenat încă ceva/cineva pentru a putea deveni „accident”.

Legiuitorul a avut în vedere că este necesar să existe un alt autovehicul (staționar sau în miȘcare), o persoană, un gard, un animal sau un copac, astfel încât autovehiculului în miȘcare să i se producă o pagubă dintr-un element exterior Și nu dintr-o situație neprevăzută, care poate fi atribuită, cel mult, unei defecțiuni a unui sistem de închidere a capotei, ceea ce bănuieȘte că a fost cazul în situația de față.

A apreciat că ceea ce s-a întâmplat se încadrează la categoria „incident” Și nu „accident”.

A contestat efectiv interpretarea dată de instanță acestui ultim punct Și a apreciat că nu sunt întrunite cumulativ cele trei condiții, fiind vorba despre lipsa ultimului aspect avut în vedere de legiuitor.

În acest context, a apreciat că alta trebuia să fie soluția dată în acest dosar, respectiv cea de admitere a plângerii contravenționale formulate.

Apelantul a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

La data de 10.10.2022, intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț a formulat întâmpinare la apel, prin care a solicitat respingerea apelului Și păstrarea sentinței atacate ca fiind legală Și temeinică.

Motivele de apel sunt neîntemeiate, având în vedere că din probele administrate rezultă în mod clar că la data de 08.02.2022, ora 21:10, numitul ..., s-a prezentat la sediul Postului de Politie Bodesti, jud.

Neamț, semnalând faptul ca, la data de 05.02.2022, ora 16:20, in timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen Passat cu numărul de înmatriculare ... pe DN 15C in localitatea Bodesti, jud.

Neamț, pe direcția Piatra-Neamt - Targu-Neamț, capota motorului s-a deschis, rezultând avarierea autoturismului in cauza.

Cu aceasta ocazie, numitul ... a consemnat o declarație în care a expus condițiile si împrejurările in care s-a produs evenimentul rutier.

La pronunțarea sentinței, instanța de fond în mod corect a avut în vedere dispozițiile art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora accidentul de circulate este evenimentul care întruneȘte cumulativ următoarele condiții: a) s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori Și-a avut originea într-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale; c) in eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul in miȘcare.

AȘadar, instanța de fond a constatat că evenimentul produs în data de 05.02.2022 îndeplineȘte condițiile cumulative pentru a reprezenta un accident, dat fiind că s-a produs pe un drum deschis circulației publice (pe DN 15C BodeȘti), a avut ca urmare avarierea autoturismului petentului Și, în acest eveniment, a fost implicat cel puțin un vehicul pus în miȘcare, respectiv cel condus de petent.

De asemenea, prin procesul-verbal de contravenție, petentul nu a fost sancționat pentru producerea accidentului, eventuala lipsa de vinovăție a petentului în producerea evenimentului rutier neavând relevanță în prezenta cauză, ci a fost sancționat numai pentru că nu s-a prezentat la unitatea de poliție în termenul legal pentru întocmirea documentelor de constatare.

În ceea ce priveȘte susținerea petentului în sensul că nu s-a putut prezenta la unitatea de poliție în termen de 24 de ore deoarece obligațiile de serviciu Și familiale nu i-ar fi permis, aceasta nu este dovedită de petent aȘa cum prevede art. 249 C. proc. civ., deȘi acesta a avut posibilitatea să solicite administrarea oricăror probe de către instanța de judecată, fiindu-i respectat dreptul la apărare.

Astfel, având în vedere că evenimentul rutier descris chiar de contravenient întruneȘte condițiile pentru a constitui un accident, petentul avea obligația de a se prezenta la unitatea de poliție competentă în vederea declarării accidentului Și pentru întocmirea documentelor de constatare în termen de 24 de ore de la producerea incidentului.

Or, din cuprinsul declarației date în fața organelor de polițe reiese că petentul s-a prezentat la polițe abia pe data de 08.02.2028.

Nefiind respectată această obligație, instanța de fond a reținut temeinicia procesului-verbal constatat.

Procesul-verbal de constatare contravențională seria PNTX nr. .../18.02.2022 reprezintă faptul generator al contravenției, întrunind toate elementele unui act administrativ veritabil, respectiv act unilateral emis de un regim de putere publică, pentru punerea în executare a legii.

În consecință acesta se bucură de prezumția de temeinicie Și legalitate cu privire la mențiunile efectuate de către agentul constatator, contravenientul nefăcând dovada caracterului neconform al mențiunilor înscrise în procesul-verbal.

În mod corect, intimatul a considerat că instanța de fond a respins acțiunea formulată, reținând faptul că, potrivit probelor de la dosar, rezultă fără putere de tăgadă că fapta reținută de agentul constatator există Și că a fost comisă exact în condițiile menționate în procesul-verbal.

A apreciat că soluția instanței de fond este legală Și temeinică, instanța pronunțându-se pe baza tuturor probelor administrate, motivând în fapt Și în drept soluția pronunțată, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât Și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Hotărârea apelată cuprinde motivele pe care se sprijină, acestea nefiind contradictorii ori străine de natura pricinii; instanța nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit Și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, prin interpretarea greȘită a acestuia, hotărârea pronunțată nu este lipsită de temei legal Și nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greȘită a legii.

De altfel, menținerea sancțiunilor aplicate petentului sunt necesare pentru a realiza atât prevenția specială , respectiv determinarea petentului să nu mai comită astfel de fapte, cât Și generală, pentru a atrage atenția celorlalți conducători auto că organele abilitate ale statului dețin mijloacele necesare Și sunt dispune să intervină ferm, dar în mod legal Și obiectiv, în cazul constatării abaterilor la regimul circulației pe drumurile publice.

Mai mult, instanța de fond a concluzionat că fapta contravențională contestată există Și a fost săvârȘită de petent, iar raportat la modul de săvârȘire, intimatul a considerat că aceasta are un grad de pericol social ridicat.

Apelantul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Tribunalul nu a administrat probe noi în apel, pronunțându-se pe baza celor administrate la prima instanță, conform art. 476 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt Și aplicarea legii de către prima instanță, potrivit art. 479 alin. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul reține următoarele:

În cauză, instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt, dar soluția la care a ajuns prin aplicarea normelor legale incidente nu respectă exigențele impuse de acestea.

Apelantul a fost sancționat, potrivit art. 100 alin. 3 lit. g) din OUG nr. 195/2002, pentru contravenția constând în omisiunea de a se prezenta ”la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale”.

Tribunalul observă că unul din elementele constitutive ale contravenției reținute este reprezentat de producerea unui ”accident de circulație”.

Acesta este definit de art. 75 astfel: ”Accidentul de circulație este evenimentul care întruneȘte cumulativ următoarele condiții: a) s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori Și-a avut originea într-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale; c) în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în miȘcare.”

Tribunalul notează că, prin Decizia nr. 8/2019, Înalta Curte de Casație Și Justiție - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală a stabilit că ”rănirea uneia sau mai multor persoane prevăzută de art. 75 lit. b) din OUG nr. 195/2002, cuprinsă în definiția accidentului de circulație, ca situație premisă a infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal, nu are în vedere Și autorănirea, când singura persoană rănită este însuȘi conducătorul singurului autovehicul implicat în accident.”

Mutatis mutandis, tribunalul reține că ”avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale”, prevăzută de art. 75 lit. b) din OUG nr. 195/2002, cuprinsă în definiția accidentului de circulație, ca situație premisă a contravenției sancționate de art. 100 alin. 3 lit. g) din OUG nr. 195/2002, nu are în vedere Și autoavarierea.

Considerentele Înaltei Curți sunt de amintit Și în cauza de față. ”O astfel de interpretare este compatibilă Și cu principiul general al legalității incriminării Și pedepsei, astfel cum acesta este reflectat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dezvoltată pe marginea art. 7 din CEDO, Și care interzice ca legea penală să fie aplicată extensiv în defavoarea persoanei acuzate (Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coeme Și alții împotriva Belgiei).

Or, numai printr-o interpretare extensivă în defavoarea persoanei acuzate s-ar putea considera că autolezarea în cazul accidentelor rutiere intră în sfera noțiunii de "rănire" cuprinsă în definiția accidentului de circulație de la art. 75 lit. b) din OUG nr. 195/2002.

O atare interpretare nu este nici previzibilă în contextul în care ea nu poate fi desprinsă nici din dispozițiile art. 75 lit. b) din OUG nr. 195/2002 Și art. 338 din Codul penal, nici din Decizia nr. 5/2018 a Înaltei Curți de Casație Și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, iar cumularea calității de autor Și victimă ori de inculpat Și persoană vătămată nu se încadrează în specificul legislației penale Și procesual penale.

Nu se admite ca o persoană să fie în acelaȘi timp Și sancționată penal Și protejată prin aceeaȘi normă care îi atrage sancționarea penală.”

Potrivit art. 79 din OUG nr. 195/2002, ”(1) Conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor Și/sau alte pagube materiale sunt obligați: a) să scoată imediat vehiculele în afara părții carosabile ori, dacă starea vehiculelor nu permite acest lucru, să le deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament, semnalizându-le prezența; b) să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.”

AȘadar, premisa reglementării este participarea a cel puțin doi conducători auto la accidentul de circulație, textul legal folosind exclusiv pluralul, iar numai printr-o interpretare extensivă se poate considera că ea este aplicabilă Și în cazul autoavarierii, ca urmare a deschiderii capotei în mers.

Or, aȘa cum a reținut instanța supremă în considerentele redate mai sus, o asemenea interpretare extensivă nu este compatibilă cu principiul general al legalității incriminării Și pedepsei Și nu are nici caracter previzibil de vreme ce nu rezultă în mod expres Și neîndoielnic din norma legală.

Concluzia nu poate fi decât aceea că, în situația particulară a petentului căruia i s-a avariat autoturismul ca urmare a deschiderii capotei în mers, acesta nu avea obligația impusă de art. 79 alin. 1 lit. b) din OUG nr. 195/2002, de a se prezenta la unitatea de poliție, nefiind întrunite drept urmare nici elementele constitutive ale contravenției sancționate potrivit art. 100 alin. 3 lit. g) din OUG nr. 195/2002.

În consecință, tribunalul va admite apelul, va schimba în tot sentința apelată Și va admite plângerea contravențională formulată de petent, anulând procesul-verbal întocmit.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite apelul formulat de apelantul ... (CNP ...), având domiciliul procedural ales la Cabinet Individual de Avocatură ..., cu sediul în municipiul Piatra-Neamț, ..., județul Neamț, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚUILUI NEAMȚ, cu sediul în municipiul Piatra-Neamț, strada Eroilor nr. 16, județul Neamț.

Schimbă în tot sentința civilă nr. 2709/30.06.2022, pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț, astfel:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul ... în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Neamț.

Anulează procesul verbal seria PNTX nr. .../08.02.2022.

Exonerează petentul de plata amenzii aplicate în cuantum de 580 lei.

Anulează sancțiunea complementară constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

Definitivă.

Pronunțată azi, data de 16.12.2022, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

Judecător ...

GREFIER,

...