Sentință civilă nr. 803 din 23.06.2023

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MUREŞ

SECŢIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991

Cod ECLI ECLI:RO:TBMUS:2023:002.000803

Dosar nr. ...

SENTINŢA CIVILĂ NR. 803

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2023

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: ...

GREFIER: ...

Pe rolul instanţei se află judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul ... în contradictoriu cu pârâtul ...

În lipsa părţilor.

Se constată că mersul dezbaterilor este consemnat în încheierea de şedinţă pronunţată la data de 24.05.2023, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 09.06.2023, iar mai apoi pentru data de astăzi, încheierile menţionate făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față, Tribunalul constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată în data de 14.12.2022 şi înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 3027/102/2022, reclamantul a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 de lei cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii și reputaţiei.

În motivarea cererii, reclamantul a susţinut în esenţă că, ocupă funcţia de ... în cadrul Unităţii Administrativ Teritoriale a Comunei ... iar pârâtul ocupă funcţia ... în cadrul aceleiaşi unităţi administrative.

Începând cu anul 2021, pârâtul a declanşat o amplă campanie de denigrare a sa, atât prin intermediul platformei de socializare facebook , cât şi direct cu cetăţenii comunei, proferând insulte şi cuvinte defăimătoare cu intenţia vădită de a mă compromite în faţa colegilor, dar şi în faţa comunităţii locale.

Spre exemplu, la data de 16 decembrie 2021, pârâtul postează pe pagina acestuia de facebook o adresă emisă de comuna ... cu următorul mesaj aceasta este scrierea unui analfabet (LL) care se semnează ...

De asemenea, reclamantul redă postări publice realizate de pârât cu trimitere la persoana sa.

În raport cu prevederile art. 1349 Cod civil, trebuie observat că sunt îndeplinite condiţiile specifice răspunderii delictuale: prejudiciul, fapta ilicită, culpa şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

Din probele anexate, rezultă cât se poate de clar faptul că autorul mesajelor postate în spaţiul public este pârâtul şi fac trimitere explicită la persoana sa.

Astfel prezenta acţiune este o acţiune în răspundere civilă delictuală, fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 alin. (1) Cod civil, potrivit cărora cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.

Prejudiciul suferit este unul nepatrimonial, moral, constând în vătămarea adusă valorilor şi drepturilor extrapatrimoniale strâns legate de personalitatea umană, în cauză fiind pretinsă atingerea onoarei şi reputaţiei.

Sub aspectul existenţei faptei ilicite, potrivit doctrinei, aceasta constă în acţiunea sau inacţiunea prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparţine unei persoane.

Afirmaţiile făcute de pârât în spaţiul public sunt lipsite de orice fundament, subsemnatul nefiind inculpat şi condamnat pentru săvârşirea vreunei infracţiuni de furt şi/sau fals, astfel cum a lăsat să se înţeleagă pârâtul, iar pe de altă parte, îi afectează onorarea, demnitatea şi reputaţia.

De asemenea, în ceea ce priveşte afirmaţia potrivit căreia aceasta este scrierea unui analfabet (...) care se semnează...

arată că este absolvent inclusiv de studii superioare care i-au conferit dreptul de a profesa ca ...

Se poate observa că remarcile pârâtului sunt lipsite de cordialitate, depăşind limitele unei comunicări civilizate, o asemenea conduită fiind în mod vădit regretabilă cu atât mai mult cu cât provine de la o persoană aflată într-o funcţie de autoritate publică, funcţie ce impune o conduită și un comportament caracterizat, în primul rând prin, respectul faţă de toate persoanele cu care interacţionează, limbajul ofensator fiind inacceptabil.

În aprecierea depăşirii limitelor libertăţii de exprimare şi necesităţii respectării dreptului la viaţa privată, respectiv dreptul la imagine şi dreptul la reputaţie, Curtea Europeană, într-o jurisprudenţă constantă, a avut în vedere calitatea şi funcţia persoanei criticate; forma/stilul şi contextul mesajului critic; contextul în care este redactat articolul (cauza Niculescu Dellakeza c.

Românei); interesul public pentru tema dezbătută (cauza Bugan c.

României); buna credinţă a jurnalistului (cauza Ileana Constanţinescu c.

României); raportul dintre judecăţile de valoare şi situaţiile faptice; doza de exagerare a limbajului artistic; proporţionalitatea sancţiunii cu fapta imputată, precum şi motivarea hotărârii, respectiv motivele pertinente şi suficiente pe care autorităţile le invocă pentru a justifica ingerinţa în dreptul la libertatea de exprimare (cauza Bugan c.

României, cauza Dumitru c.

României, cauza Cumpănă şi Mazăre c.

României).

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile legale invocate pe parcursul acesteia.

În probațiune, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, proba materială și proba testimonială.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Acesta a susţinut în esenţă că, are calitatea ... în cadrul UAT comuna ... din toamna anului 2020, moment de la care a început efectiv să îşi exercite mandatul ... şi încercând să contribuie în mod activ la apărarea intereselor cetăţenilor comunei.

În acest sens pârâtul a iniţiat analizarea activităţii Primăriei comunei ... unde, din păcate, acesta a constatat că lucrurile funcţionează de cele mai multe ori, în afara legii.

În calitate de cetăţean al comunei, era perfect îndreptăţit să cunoască starea socio-economică a comunei, însă solicitările sale legitime au întâmpinat refuzul reprezentanţilor primăriei de a conlucra.

Practic, la momentul actual este evident refuzul Primăriei de a colabora cu Consiliul local, pârâtului refuzându-i-se, în mod nelegal, punerea la dispoziţie a documentelor pe care le-a solicitat.

Cercetând mai profund situaţia de la nivelul primăriei, a realizat că reclamantul este artizanul coordonării desfăşurării activităţii din cadrul Primăriei ... şi sprijinul principal al primarului comunei ....

Reclamantul este funcţionar public şi în sarcinile lui de serviciu, pe lângă activitatea aferentă funcţiei de ..., mai intră alte două dintre cele mai importante activităţi din cadrul unei primării, respectiv coordonator serviciu de urbanism şi amenajarea teritoriului (pentru care reclamantul nu deţine, însă, nici un fel de calificare) şi, respectiv activitatea de realizare a achiziţiilor publice.

De asemenea, reclamantul a fost numit ... în anul 2016, pe baza unei Dispoziţii a Primarului comunei, fără însă ca la acea dată, să fie cuprins în Registrul consilierilor juridici ai judeţului Mureş.

Toate postările invocate de către reclamant au fost efectuate de către pârât exclusiv în interesul susţinerii drepturilor cetăţenilor comunei ... pârâtul fiind implicat pe deplin în această activitate de supervizare a activităţii administraţiei publice locale, în calitatea sa ....

În pofida aserţiunilor reclamantului, postările respective nu au fost nicidecum de natură a-i cauza acestuia prejudiciul pe care îl evocă, în condiţiile în care afirmaţiile constituie eminamente judecăţi de valoare prin care a urmărit să accentueze responsabilitatea reclamantului pentru situaţia juridică a comunei ... în cadrul căreia reclamantul deţine un post cheie.

Afirmaţiile pârâtului au fost determinate de faptul că reclamantul nu a aplică în mod corect legislaţia în vigoare, astfel cum va rezulta din multiplele nereguli imputabile acestuia (care vor fi relevate în cele ce succed), iar comentariile postate nu depăşesc în niciuna caz limitele libertăţii de exprimare, astfel cum acesta este garantat prin legea fundamentală.

Împrejurarea potrivit căreia dreptul la liberă exprimare este garantat de art. 30 din Constituţia României dar şi prin prevederile art. 70 şi urm.

C.civ. iar judecăţile de valoare se bucură de protecţia art. 10 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, (a se vedea în acest sens jurisprudenţa europeană cauza Thorgeirson c.

Islandei, cauza Cumpăna şi Mazăre c.

României, cauza Lingens c.

Austriei).

În acest context se mai impune a preciza faptul că pârâtul nu a utilizat cuvinte sau expresii injurioase sau triviale la adresa reclamantului, ci astfel cum am arătat, a emis strict judecăţi de valoare proprii care au o corespondenţă deplină în starea de fapt probată cu înscrisuri concrete.

Judecăţile de valoare sunt opinii sau aprecieri personale ale indivizilor, deci implicit concluzii proprii, ele bucurându-se de protecţia art. 10 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, în măsură în care se bazează pe o argumentare logică a autorului lor, respectiv au la baza elemente obiective care să le justifice (Lingens c.

Austriei).

Daca judecăţile de valoare sunt fondate pe un minim de fapte, se poate reţine că ele au fost formulate cu bună credinţă în exerciţiul normal al libertăţii de exprimare (Cauza Cumpănă si Mazare c României).

Pe de altă parte, este de reţinut că izvorul libertăţii de exprimare, al formării şi alegerii opiniei, este critică, aceasta putând ridica semne de întrebare în faţa unor percepţii deja consacrate, ori pur şi simplu enunţate şi de asemenea putând crea idei şi opinii noi.

Practic, fără o critică adecvată nu s-ar crea posibilitatea alegerii opiniilor iar suprimarea, interzicerea sau limitarea opiniilor ar bloca orice dezvoltare socială.

Din analiza jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, rezultă că limitele unei critici admisibile sunt mai ample faţă de o persoană publică cum este reclamantul, decât faţă de un simplu particular, întrucât o persoană publică se expune în mod inevitabil şi conştient unui control strict al faptelor şi afirmaţiilor sale, atât din partea ziariştilor, cât şi din partea cetăţenilor.

Pe cale de consecinţă, reclamantul este ţinut să dea dovadă de o mai mare toleranţă faţă de criticile aduse de pârât, care au fost exprimate ca efect al unei frustrări încercate de pârât ca efect al constatării încălcărilor repetate ale legii, imputabile reclamantului.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile legale invocate pe parcursul acesteia.

În probațiune, pârâtul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

În probațiune, instanța a încuviințat înscrisurile depuse la dosarul cauzei, probele materiale și proba testimonială.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a susținut că începând cu anul 2021, pârâtul a declanșat o amplă campanie de denigrare a sa, atât prin intermediul platformei de socializare Facebook cât și direct cu cetățenii comunei în care locuiește, proferând insulte și cuvinte defăimătoare cu intenția vădită de a-l compromite în fața colegilor, dar și în fața comunității locale.

Din probele administrate pe parcursul cercetării judecătorești, în special din înregistrările video și pozele ce redau postările pârâtului pe platforma de socializare Facebook, rezultă că acesta a făcut anumite afirmații la adresa reclamantului, urmând a se stabili dacă acestea sunt protejate de dreptul la liberă exprimare sau dacă ies din câmpul de aplicare a dreptului protejat și produc o încălcare a dreptului la viață privată de care se bucură reclamantul.

Curtea europeană a statuat în mod constant că întinderea dreptului la respectarea vieţii private este mai redusă în măsura în care individul pune în contact viaţa sa privată cu viaţa publică, fie în virtutea funcție deţinute (cazul oamenilor politici, care se află în centrul atenţiei şi sub controlul opiniei publice), fie în virtutea acţiunilor proprii ale persoanei în cauză, care alege să-şi facă publică viaţa privată.

Prin urmare, în cadrul acțiunii prin care se reclamă încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale la onoare, demnitate, reputație, imagine și viață privată produsă prin afirmațiile pârâtului prin intermediul rețelei de socializare și direct cu cetățenii comunei, cea dintâi analiză a instanţei trebuie să fie cea subordonată utilizării criteriului notorietăţii şi al interesului public/general căruia îi puteau servi sau nu subiectele abordate.

Doar un răspuns pozitiv la aceste chestiuni, de natură să confirme personalitatea publică a părții reclamante sau, cel puţin, o notorietate a acesteia, pot îndreptăţi realizarea în continuare a unei analize de conţinut a materialelor incriminate spre a decide dacă, pe baza acestora se impune/justifică luarea măsurilor pozitive de limitare a libertăţii de exprimare.

Aşadar, mai înainte de a privi în conţinutul comunicării, spre a examina tipul de limbaj utilizat, existenţa unei baze factuale ori, dimpotrivă, a unor judecăţi de valoare, conţinutul favorabil/defavorabil al comentariilor făcute, necesitatea furnizării de probe, instanţa are de făcut o primă determinare absolut indispensabilă oricărei analize ulterioare: ce grad de protecţie a vieţii private aplică reclamantului, în condițiile în care aceasta îl invocă pe cel mai exigent, declarându-se o persoană non publică, cu un statut social şi profesional dobândit în condiţii obişnuite, diferit de cel al persoanelor care caută, doresc, urmăresc şi intră în mod voit sau măcar acceptă atenţia.

Criteriul notorietăţii şi cel al contribuţiei pe care un articol publicat o aduce unei dezbateri de interes general sunt două criterii determinante oricărei judecăţi menită să pună în balanţă protecţia vieții private - drept garantat și apărat pe tărâmul art. 8 din Convenția europeană - şi libertatea de exprimare - ca drept ale cărui existență și exercitare sunt garantate de art. 10 din aceeași convenție (a se vedea în acest sens Decizia nr. 268/10 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Secţia I civilă).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește că natura publică sau notorie a unei persoane influențează protecția de care se poate bucura viața sa privată.

Rolul sau funcția persoanei în cauză și natura activităților care fac obiectul reportajului și/sau al fotografiei constituie așadar un criteriu important, în legătură cu criteriul anterior [Von Hannover împotriva Germaniei (nr. 2) (MC), pct. 110; Verlagsgruppe News GmbH împotriva Austriei (nr. 2), pct. 34; Alpha Doryforiki Tileorasi Anonymi Etairia împotriva Greciei, pct. 53].

Curtea Europeană a mai amintit, în cauza Couderc și Hachette Filipacchi Associés împotriva Franței (MC), că dreptul persoanelor publice de a păstra confidențialitatea vieții lor private este, în principiu, mai larg atunci când acestea nu dețin nicio funcție oficială și mai restrâns când li se încredințează o astfel de funcție.

Exercitarea unei funcții publice sau revendicarea unui rol politic expune în mod necesar atenției publicului, inclusiv în domenii ale vieții private.

Prin urmare, anumite acte private ale unor persoane publice pot să nu fie considerate ca atare, din cauza impactului pe care îl pot avea în raport cu rolul acestor persoane pe scena politică sau socială și cu interesul pe care publicul îl poate avea, prin urmare, în cunoașterea lor (pct. 119-120).

Aplicarea acestui raționament se întinde, dincolo de personalitățile politice, până la orice persoană care poate fi încadrată ca personaj public, respectiv o persoană care, prin acțiunile sale sau prin însăși poziția sa, intră în sfera arenei publice (Kapsis și Danikas împotriva Greciei, pct. 35; a se vedea, pentru statutul membrilor unui consiliu consultativ, care erau comparabili cu experții numiți de autoritățile publice cu privire la chestiuni specifice, Kaboğlu și Oran împotriva Turciei, pct. 74).

În cauză, se reține că reclamantul deţine funcţia publică de ... în cadrul Unităţii Administrativ Teritoriale ... (f.8 Vol.

I) și din cererea de chemare în judecată reiese că acesta solicită aplicarea celui mai exigent grad de protecție.

Cu toate acestea, Tribunalul reține că, prin prisma funcţiei deţinute și a atribuţiilor importante pe care acesta le exercită și ţinând seama de faptul că activitatea sa se desfăşoară în cadrul unei unităţi administrativ teritoriale cu o populaţie redusă, de aproximativ 2400 de locuitori, se poate discuta despre o notorietate relativă astfel încât prin raportare la anumite probleme de interes public, acesta nu poate invoca aplicarea celui mai exigent grad de protecție.

Potrivit art. 371 alin. (1) din Codul administrativ, funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică.

De asemenea, conform art. 373 din Codul administrativ, principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice sunt: a) principiul legalităţii; b) principiul competenţei; c) principiul performanţei; d) principiul eficienţei şi eficacităţii; e) principiul imparţialităţii şi obiectivităţii; f) principiul transparenţei; g) principiul responsabilităţii, în conformitate cu prevederile legale; h) principiul orientării către cetăţean; i) principiul stabilităţii în exercitarea funcţiei publice; j) principiul bunei-credinţe, în sensul respectării drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor reciproce; k) principiul subordonării ierarhice.

Aşadar, exercitarea unei funcții publice expune în mod necesar atenției publicului, aspecte legate de modalitatea de îndeplinire a acesteia.

Referitor la conţinutul materialelor, cu titlu preliminar, observăm că acestea nu privesc strict viaţa personală a reclamantului ci aspecte legate de administraţia publică a unităţii administrativ teritoriale, administraţie din care face parte.

Prin urmare, cel puţin la nivel teoretic, mesajele comunicate privesc o problemă de interes public.

Având în vedere că reclamantul nu poate reclama cel mai exigent grad de protecție și reţinând că informaţiile comunicate de pârât nu privesc aspecte ce ţin strict de viaţa personală, ci aspecte de interes public, urmează ca instanța să efectueze o analiză de conţinut a materialelor incriminate spre a decide dacă, pe baza acestora se impune/justifică luarea măsurilor pozitive de limitare a libertăţii de exprimare.

În cazurile care necesită punerea în balanță a dreptului la respectarea vieții private cu dreptul la libertatea de exprimare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că, în teorie, rezultatul cererii nu ar trebui să varieze în funcție de situația în care cererea fost depusă la Curte în temeiul art. 8 din Convenție, de către persoana care a făcut obiectul reportajului, sau în temeiul art. 10, de către editor.

Într-adevăr, în principiu, aceste drepturi merită același respect [Couderc și Hachette Filipacchi Associes împotriva Franței (MC), pct. 91; Satakunnan Markkinaporssi Oy și Satamedia Oy împotriva Finlandei (MC), pct. 123; Medzlis Islamske Zajednice Brcko și alții împotriva Bosniei și Herțegovinei (MC), pct. 77].

În consecință, marja de apreciere ar trebui, în teorie, să fie aceeași în ambele cazuri.

Criteriile relevante definite în jurisprudență sunt următoarele: contribuția la o dezbatere de interes public, gradul de notorietate a persoanei în cauză, subiectul reportajului, conduita anterioară a persoanei în cauză, conținutul, forma și consecințele publicării și, după caz, circumstanțele în care au fost făcute fotografiile [ibidem, pct. 90-93; Von Hannover împotriva Germaniei (nr. 2) (MC), pct. 108-113; Axel Springer AG împotriva Germaniei (MC), pct. 89-95].

În continuare, instanța va proceda la analizarea postărilor pârâtului, urmând ca la final să analizeze și depoziţia martorului ascultat în cauză.

Mai întâi, se impune a se sublinia că, de la pronunțarea hotărârilor de referință Lingens împotriva Austriei și Oberschlick împotriva Austriei (nr. 1), Curtea Europeană a subliniat că este necesar să se facă o deosebire atentă între fapte, pe de o parte, și judecăți de valoare, pe de altă parte.

Dacă aspectul material al primelor poate fi dovedit, cele din a doua categorie nu se pretează la demonstrarea exactității lor (McVicar împotriva Regatului Unit, pct. 83; Lingens împotriva Austriei, pct. 46).

Obligația probei este așadar imposibilă pentru judecățile de valoare și încalcă însăși libertatea de opinie, element fundamental al dreptului garantat de art. 10 [Morice împotriva Franței (MC), pct. 126; Dalban împotriva României (MC), pct. 49; Lingens împotriva Austriei, pct. 46; Oberschlick împotriva Austriei (nr. 1), pct. 63].

Curtea a subliniat că, în cazul în care legislația sau instanțele naționale nu fac deosebirea între fapte și judecăți de valoare, ceea ce echivalează cu a impune proba veridicității unei judecăți de valoare, este vorba de o abordare monolitică a evaluării exprimării care, în opinia Curții, este incompatibilă în sine cu libertatea de opinie, element fundamental al art. 10 din Convenție (Gorelishvili împotriva Georgiei, pct. 38; Grinberg împotriva Rusiei, pct. 29-30; Fedchenko împotriva Rusiei, pct. 37).

................................................................................................................................................

În cuprinsul acestei postări nu se poate vorbi despre o judecată de valoare, deoarece se face referire la o faptă concretă și anume că reclamantul este analfabet.

Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române prin analfabet se înţelege acea persoană care nu știe să scrie și să citească; neștiutor de carte, iar la modul figurat că este vorba despre o persoană ignorantă, incompetent, incult.

În susţinerea acestei afirmaţii este anexată o poză de pe adresa semnată de Primar și reclamant, aceasta fiind dovada analfabetismului invocat.

Din lecturarea acestei adrese nu rezultă dovada analfabetismului invocat, răspunsul fiind unul sumar în care se indică actele normative aplicabile.

Faptul că nu s-a indicat autoritatea emitentă a ordinelor nu are legătură cu analfabetismul, iar identificarea acesteia nu era dificilă având în vedere că fiind vorba de racordarea la reţeaua de gaze naturale singura autoritate de reglementare în domeniu este Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.

De asemenea, emitentul Legii nr. 123/2012 este Parlamentul României, care potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.

Acest aspect trebuia să îi fie cunoscut pârâtului, mai ales prin prisma calităţii sale ... și fost Primar (a se vedea depoziţia martorului).

Aceste afirmaţii nu sunt susţinute de adresa redată în postare și sunt de natură a leza onoarea și demnitatea reclamantului întrucât scopul lor este discreditarea acestuia din punct de vedere profesional fără dovezi concrete.

Scopul postării este acela de a induce în opinia publicului că reclamantul este incompetent din punct de vedere profesional.

..................................................................................................................................

Și în această postare se fac afirmaţii defăimătoare la adresa reclamantului, susţinându-se practic că acesta participă la o acţiune ilicită prin care se prejudiciază bugetul unităţii administrativ teritoriale.

Libertatea jurnalistică include, de asemenea, posibila recurgere la o oarecare exagerare sau chiar provocare (Pedersen și Baadsgaard, citată anterior, pct. 71).

Nu este de competența Curții, și de altfel nici a instanțelor naționale, să înlocuiască presa în alegerea metodei de reportaj care trebuie folosită într-un anumit caz (Jersild împotriva Danemarcei, pct. 31; Eerikäinen și alții împotriva Finlandei, pct. 65).

Jurnaliștii au, de asemenea, libertatea de a alege, dintre informațiile care le parvin, pe cele de care se vor ocupa și modul în care vor proceda [Couderc et Hachette Filipacchi Associés împotriva Franței (MC), pct. 31 și 139].

În cauză, pârâtul nu este un jurnalist, dar se poate accepta o doză de exagerare dacă este pusă în contextul potrivit.

Astfel, pârâtul după ce a susţinut că s-a propus în buget o furăciune la drumul mare nu explică într-un mod rezonabil de ce stau lucrurile aşa.

Acesta prezintă anumite propuneri de proiecte și costurile acestora, fără însă a prezenta variante comparabile prin care să se evidenţieze o discrepanţă vădită care să conducă la concluzia unor posibile acţiuni ilicite.

Postarea se vrea a fi axiomatică, fiind evident că situaţia bugetară este sabotată, dar nu este deloc aşa.

Sunt afirmaţii lipsite de o bază factuală și în contextul în care exista în mod obiectiv o posibilitate inimă de comparare, acestea nu pot fi apreciate ca fiind judecăţi de valoare. .........................................................................................................................................................

Și în această postare este vorba despre o faptă și nu despre o judecată de valoare.

Pârâtul îl acuză pe reclamant de furt din cauza faptului s-a premiat cu bani și că deţine un document în acest sens, dar nu îl publică din cauza unui proces pe rol.

Din conţinutul postării se poate stabili că pârâtul era în posesia acelui document din moment ce a indicat că nu îl publică.

Având în vedere întâmpinarea pârâtului și înscrisurile anexate, reiese că acel document era reprezentant de procesul-verbal de constatare nr. 4649/05.10.2021 (f.90-111 Vol.

I) emis de Camera de Conturi Mureş.

Prin acest proces-verbal s-a constatat că în perioada 2018-iunie 2020 au fost angajate și efectuate plăţi nelegale prin majorarea nejustificată cu 25% a indemnizaţiei lunare cuvenite persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică – primar și viceprimar, în condiţiile în care la nivelul UAT ... nu au fost accesate fonduri europene, prejudiciul creat bugetului local fiind în sumă totală de 96.839 lei din care 94.708 lei reprezintă indemnizații brute și 2.131 lei contribuția asiguratorie pentru muncă de 2,25%.

Cu privire la acest aspect, se arată în cuprinsul procesului-verbal (f.104 Vol.

I) că persoanele cu atribuţii în domeniul în care s-au constatat deficienţele sunt domnul ... doamna ..., doamna ..., doamna ... și doamna ...

Constatăm că reclamantul nu este menţionat printre persoanele cu atribuţii în domeniul în care s-au constatat deficienţele.

Cunoscând acest aspect, afirmaţia pârâtului este una defăimătoare care nu este conformă cu limitele libertăţii de exprimare lipsind orice bază factuală.

Aceste concluzii sunt confirmate și de postarea video a pârâtului (f.27 Vol.

I, minutele 05:11-05:44) unde face referire la Controlul Curţii de Conturi și la faptul că a intrat în posesia documentelor din care reiese că reclamantul a furat suma de 470 de milioane, această sumă decurgând din faptul că au fost accesate fonduri europene.

Sunt făcute acuzaţii grave invocându-se documente oficiale care ar confirma acest lucru, cu toate că aceste documente indică o altă situaţie.

Este vorba despre o calomniere a reclamantului, pârâtul acţionând în lipsa oricărui sentiment de onoare aspect deosebit de îngrijorător, mai ales în condiţiile în care din CV-ul depus la solicitarea instanţei (f.45-46 Vol.

II) rezultă că acesta este absolventul unor forme de învăţământ superior.

............................................................................................................................................................

Din conţinutul acestei postări, instanța nu reține existenţa unei depăşiri a limitelor de exprimare, chiar dacă pârâtul dezinformează cu privire la termenul de eliberare a certificatului de urbanism.

Potrivit art. 30 alin. (3) din Ordinul nr. 839/2009, certificatul de urbanism se eliberează solicitantului în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii, menţionându-se în mod obligatoriu scopul emiterii acestuia.

Având în vedere data depunerii cererii și data postării, se poate stabili că aparent a existat o neregularitate.

.......................................................................................................................................................

Nici în această postare nu se poate discuta despre o judecată de valoare în condiţiile în care reclamantul este acuzat că falsifică acte, fără ca măcar să se indice despre ce acte este vorba, de ce este vorba despre un fals și ce tip de fals (falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, falsul în înscrisuri sub semnătură privată).

..........................................................................................................................................................

Din nou, discutăm despre fapte precise și nu judecăţi de valoare, cât timp reclamantul este acuzat că se implică în politică cu toate că în calitate de funcţionar public îi este interzis acest lucru.

Sunt simple acuzaţii fără o bază factuală.

.....................................................................................................................................................

Această postare nu are legătură cu reclamantul și nu se impune a fi analizată.

Având în vedere postările analizate, precum și declaraţia martorului audiat care a fost în măsură să confirme atitudinea pârâtului față de reclamant, Tribunalul reține că afirmaţiile depăşesc limitele libertăţii de exprimare, fiind de natură să aducă o atingere demnităţii și onoarei.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul s-a apărat prezentând o serie de încălcări repetate ale legislaţiei în vigoare, exemplificând aspecte legate de modul de completare a declaraţiilor de avere, activitatea desfăşurată de reclamant în calitate de responsabil cu achiziţiile publice şi activitatea desfăşurată de acesta în calitate de coordonator serviciu de urbanism și amenajare a teritoriului.

Trebuie specificat că aceste aspecte nu au legătură cu postările analizate și nu pot fi avute în vedere.

Indiferent de existenţa sau inexistenţa anumitor nereguli în legătură cu aspectele sesizate, analiza libertăţii de exprimare se realizează în concret prin raportare la materialele incriminate.

Or, în aceste materiale nu sunt aduse în discuţie aspectele invocate și care nu au făcut obiectul comunicării publice.

Pârâtul nu se poate apăra de răspundere prin prezentarea anumitor nereguli constate de inspectorii Camerei de Conturi, dar care nu au făcut obiectul comunicărilor publice.

Apărările pârâtului referitoare la faptul că reclamantul a fost nominalizat doar cu iniţialele LL nu pot fi primite.

În primul rând, nu toate postările îl redau pe reclamant cu iniţialele.

În al doilea rând, dată fiind suita de postări analizate care îl vizează sistematic pe reclamant și ţinând seama că acesta face parte dintr-o comunitate locală restrânsă, acesta putea fi uşor identificat.

Este suficient să face trimitere la postarea în care este anexată adresa semnată de reclamant și în care îi apare numele întreg.

Pe de o parte în postare se arată iniţialele, dar adresa Primăriei nu este cenzurată în privinţa numelui.

Pârâtul a mai susţinut că postările au beneficiat de un număr redus de like-uri.

Acest lucru poate fi avut în vedere la stabilirea întinderii prejudiciului, dar în nici un caz nu se poate transforma într-o cauză care înlătură răspunderea.

Pe de altă parte, numărul concret de vizualizări nu este cunoscut, deoarece nu toţi cei care accesează o postare îşi manifestă intenţia de a o aprecia sau nu.

Deci, numărul celor care au vizualizat postarea nu este egal cu numărul celor care au apreciat sau au lăsat comentarii.

Apărarea pârâtului prin care susţine că la momentul la care l-a acuzat pe reclamant că s-a premiat cu o anumită sumă nu era în posesia raportului Curţii de Conturi este infirmată chiar de postarea video în care face trimitere la acest document.

Chiar și presupunând că nu era în posesia documentului, acesta a acţionat ca și când ar fi fost în posesia sa, făcând trimitere la el în scopul credibilizării afirmaţiilor sale.

Oricare ar fi ipoteza, conduita pârâtului este una gravă.

În prima variantă (cea în care deţinea raportul) pentru că îl acuză pe reclamant de o faptă pentru care Curtea de Conturi nu a reţinut-o.

În a doua variantă (cea în care nu deţinea raportul) pentru că creează în mod fals aparenţa veridicităţii susţinerilor sale.

Susţinerea pârâtului referitoare la faptul că prin postarea video ulterioară (f.113 Vol.

I) a anihilat efectele primei postări, este neîntemeiată.

Se arată că prin acea postare s-a realizat o veritabilă dezminţire în privinţa reclamantului.

Tribunalul nu achiesează nicidecum la această poziţie.

Această veritabilă dezminţire cum este calificată de pârât, nu reprezintă altceva decât omiterea reclamantului la momentul în care se spune despre domnii ...și .. că au furat banii (f.113 Vol.

I minutul 17:40).

Pârâtul ar fi trebuit în mod expres să specifice că dintr-o greşeală l-a acuzat că reclamant că ar fi furat banii și că de fapt el nu este responsabil.

Trecerea sub tăcere a acestei chestiuni nu reprezintă o dezminţire.

Este dovada unei lipse de asumare și a unei rele-credinţe pe care o dezaprobăm.

În final, subliniem că toate precizările suplimentare aduse prin întâmpinare și notele de şedinţă depuse cu privire la materiale incriminate nu pot fi luate în considerare deoarece acestea ar fi trebuit valorificate chiar prin acele postări tocmai în vederea stabilirii unei baze factuale.

Se încearcă deplasarea obiectului cauzei (analiza concretă a comunicărilor publice) la modul general în care reclamantul îşi exercită atribuţiile de serviciu.

Dacă pârâtul este atât de bine informat, atunci era dator ca în comunicările publice realizate, într-o manieră sobră, echidistantă să expună fapte precise, cu trimitere la date precise despre activitatea funcţionarului public.

Or, această analiză post factum, nu are aptitudinea de a corecta modalitatea în care s-a exercitat libertatea de exprimare și multe din aspectele prezentate nici nu au legătură cu postările incriminate, iar cele care ar avea sunt tardive pentru că nu pot completa în procesul judiciar, comunicările anterioare neconforme.

În concluzie, sunt probate elementele răspunderii civile delictuale în privinţa faptei ilicite (depăşirea limitelor liberei exprimări) și a vinovăţiei (intenţie directă).

În privinţa prejudiciului, reținem că acesta este reprezentat de lezarea demnităţii, onoarei și reputaţiei reclamantului, valori ocrotite de art. 72 alin. (1) C.civ. (Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale.) De asemenea, conform art. 72 alin. (2) C.civ., este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Nu se poate susţine că reclamantul nu a suferit un prejudiciu moral în condiţiile în care prin postări scrise și video repetate, se aduc acuzaţii de incompetenţă și acuzaţii care intră în sfera ilicitului penal.

Legat de neplăcerile suferite de copiii reclamantului la şcoală, pe lângă faptul că nu au fost menţionate în cererea de chemare în judecată, nici nu au fost probate, declaraţia martorului sub acest aspect nefiind viabilă față de modul în care se pretinde că a luat cunoştinţă („din gura satului”).

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic, existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei, privit prin prisma împrejurărilor anterior expuse.

Potrivit jurisprudenţei constante a CEDO (cauza Tolstoy Miloslavsky c.

Regatului Unit si toate cauzele în care se constată încălcări ale drepturilor prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), daunele morale se stabilesc în raport cu consecinţele negative suferite de victimă, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiţii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs reclamantului, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale.

Criteriul general evocat de CEDO constă în aceea că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă victimei, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora.

În situaţia daunelor morale, datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă a acestora în bani nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin raportare la elementele de fapt, apreciate în complexitatea lor.

În ce priveşte cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele din dreptul Uniunii Europene, nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc.

Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu şi să aducă acea satisfacţie de ordin moral celui prejudiciat.

Tribunalul apreciază că față de circumstanţele factuale, se impune acordarea reclamantului a sumei de 10.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral.

Evaluarea reclamantului este exagerată și nu există probe din care să reiasă că afirmaţiile pârâtului au produs un prejudiciu mai mare, aspect confirmat și de depoziţia martorului audiat în cauză.

Suma acordată reprezintă o satisfacţie echitabilă.

Conform art. 452 C.proc.civ., partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, iar în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C.proc.civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Văzând aceste dispoziții legale şi ținând cont de faptul că a fost achitată suma de 100 de lei cu titlu de taxă de timbru judiciar (f.38 Vol. I) instanța urmează să oblige pârâtul și la plata cheltuielilor de judecată.

În privinţa celorlalte cheltuieli de judecată, instanța va lua act că se solicită pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ... (CNP ...), domiciliat în ... nr. ..

Județul... în cu domiciliul procesual ales în ..., str. ... nr. ..

Județul ... la Cabinetul de avocatură ... în contradictoriu cu pârâtul ... (CNP ...), domiciliat în Comuna...

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 10.000,00 de lei cu titlu de prejudiciu moral pentru atingerile aduse dreptului acestuia la demnitate, onoare și reputaţie.

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 100 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru judiciar.

Ia act de faptul că reclamantul va solicita celelalte cheltuieli de judecată pe cale separată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Mureş, sub sancţiunea nulităţii acesteia în caz de neconformare.

Pronunţată la Tribunalul Mureş, astăzi 23 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

PREŞEDINTE

...

GREFIER

..

Red/Thred. ...

26.06.2023 2 ex.