Sentință civilă nr. 1584 din 16.12.2022

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MUREŞ

SECŢIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991

Cod ECLI ECLI:RO:TBMUS:2022:002.001584

Dosar nr. …

SENTINŢA CIVILĂ NR. 1584

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2022

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: …

GREFIER: …

Pe rolul instanţei se află judecarea contestaţiei formulată de reclamantul ... în contradictoriu cu pârâţii … … și …

În lipsa părţilor.

Se constată că mersul dezbaterilor este consemnat în încheierea de şedinţă pronunţată la data de 28.11.2022, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data 09.12.2022, iar mai apoi pentru data de astăzi, încheierile menţionate făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față, Tribunalul constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată în data de 17.05.2022 și înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş sub nr. ..., reclamantul a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea convenţiei din data de 22.03.2022 autentificată sub nr. 453.

În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că, în cursul lunii aprilie a găsit în cutia poştală încheierea nr. 25556 emisă de către OCPI Mureş prin care s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al pârâţilor … şi ... asupra imobilului cu nr. cadastral 54767, înscris în CF 54767 UAT Sângeorgiu de Mureş, imobil aflat în proprietatea sa şi a pârâtei ... până la momentul admiterii cererii de înscriere.

La înscrierea dreptului de proprietate al pârâţilor ... şi ... prin încheierea nr. 25556 emisă de către OCPI Mureş a stat Convenţia din data de 22.03.2022 autentificată sub nr. 453 de notar ... cu privire la încetarea Contractului de donaţie autentificată sub nr. 2674 din data de 17.11.2017, de notar public ....

Astfel, în preambulul acestei convenţii se prevede faptul că în data de 17.11.2017 între pârâţii de rând 2 şi 3, respectiv pârâta de rând 1 s-a încheiat contractul de donaţie, prin care pârâţii de rând 2 şi 3 au donat către pârâta de rând 1 imobilul situat în localitatea .., str…. nr… jud.

Mureş.

În obiectul convenţiei se prevede faptul că pârâţii convin în temeiul art. 1023 lit. b) şi art. 1321 coroborat cu art. 1270 alin. (2) din Codul civil la încetarea convenţională a contractului de donaţie autentificat sub nr. 2674. din data de 17.11.2017 de notar public ..., cu privire la imobilul situat în localitatea ... înscris în CF nr. 54767 a localităţii Sângeorgiu de Mureş, identificat cu număr cadastral 54161, 54767-Cl.

În Contractul de donaţie imobiliară autentificat sub nr. 2674, din data de 17.11.2017, de notar public ... se prevede la punctul 1 faptul că donatorii ... şi ... (pârâţii de rând 2 şi 3) donează către ... (pârâta de rând 1), căsătorită cu ... ca bun comun întregul drept de proprietate asupra imobilului situat în localitatea …, str… nr. …. jud.

Mureş, înscris în CF nr. 54767 a localităţii .., identificat cu număr cadastral 54767, 54767-C1.

De asemenea, la punctul 9 din acelaşi contract se prevede faptul că donatara ... (pârâta de rând 1) este de acord cu contractul de donaţie şi acceptă cu mulţumiri donaţia făcută în favoarea acesteia şi declară faptul că întregul drept de proprietate asupra imobilului va deveni bunul comun al acesteia şi al soţului ....

Analizând temeiurile care au stat la baza convenţiei a cărei anulare o solicită, se poate cu uşurinţă constata că acestea nu au o bază legală şi nici logică de altfel, pentru a se putea întocmi/naşte un asemenea act juridic.

În ceea ce priveşte temeiul prevăzut de art. 1023 lit. b) Cod civil, sunt încălcate flagrant a dispoziţiei legale menţionate.

Astfel, potrivit art. 1023 lit. b) Cod civil, donaţia se revocă pentru ingratitudine în următoarele cazuri: dacă donatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave faţă de donator.

Art. 1024 din Codul civil reglementează procedura şi condiţiile în care donaţia poate fi revocată pentru ingratitudine, astfel: (1) Dreptul la acţiunea prin care se solicită revocarea pentru ingratitudine se prescrie în termen de un an din ziua în care donatorul a ştiut că donatarul a săvârşit fapta de ingratitudine. (2) Acţiunea în revocare pentru ingratitudine poate fi exercitată numai împotriva donatarului Dacă donatarul moare după introducerea acţiunii, aceasta poate fi continuată împotriva moştenitorilor. (3) Cererea de revocare nu poate fi introdusă de moştenitorii donatorului, cu excepţia cazului în care donatorul a decedat în termenul prevăzut la alin. (1) fără să îl fi iertat pe donatar.

De asemenea, moştenitorii pot introduce acţiunea în revocare în termen de un an de la data morţii donatorului, dacă acesta a decedat fără să fi cunoscut cauza de revocare. (4) Acţiunea pornită de donator poate fi continuată de moştenitorii acestuia.

Se poate deduce cu uşurinţă faptul că revocarea donaţiei se poate face printr-o acţiune introdusă la instanţele judecătoreşti competente, instanţă care ar urma să constate dacă există motivul de ingratitudine invocat de către partea interesată sau nu, dispunând în consecinţă de cauză.

Este de neînţeles cum se poate stabili de comun acord, între donator şi donatar existenţa unei cauze de revocare a donaţiei, dar ceea ce este dincolo de orice logică juridică este întocmirea unui asemenea înscris şi autentificarea lui de către un notar public.

De asemenea, nu s-a constatat nici în convenţia atacată nici printr-un alt înscris în ce au constat faptele penale, cruzimile sau injuriile grave de care s-ar face vinovat donatarul, chestiune care stă în esenţa posibilităţii de a se revoca donaţia.

Prin convenţia atacată s-a încălcat în mod flagrant principiul irevocabilităţii donaţiilor, afectându-mi în mod grav dreptul de proprietate de care beneficiam înainte.

Astfel, nefiind incidenţă cauza de revocabilitate a donaţiei pentru ingratitudine este evident că sancţiunea care trebuie să intervină în cazul actului juridic atacat este nulitatea.

A învestit pe parcursul anilor sume considerabile pentru renovarea, extinderea şi modernizarea imobilului unde familia îşi are locuinţa, bazându-se pe faptul că imobilul îi aparţine.

De asemenea, toate facturile, utilităţile şi impozitele datorate pentru imobil au fost achitate, tocmai în considerarea faptului că acesta îi aparţine.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile legale invocate pe parcursul acesteia.

În probațiune, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriul pârâţilor.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâţii au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Aceştia au susţinut că, rezultă fără putinţă de tăgadă că reclamantul nu face dovada calităţii sale procesual active în nici una dintre ipotezele în care desfiinţarea actului se cere fie pe temeiul nulităţii absolute, fie pe temeiul nulităţii relative, în lipsa interesului legitim, motiv pentru care solicităm admiterea excepţiilor astfel cum au fost ridicate şi motivate în drept şi în fapt, şi pe cale de consecinţă respingerea acţiunii ca fiind formulată de o persoană lipsita de calitate procesual activă, după caz, în lipsa unui interes legitim.

Aceasta, întrucât, în ipoteza desfiinţării prin orice mijloc juridic a convenţiei atacate, ca efect al repunerii părţilor în situaţia anterioară, redobânditoare unică a dreptului de proprietate asupra imobilului în cotă de 1/1, ar fi pârâta ..., dreptul de proprietate nefiind transmis în patrimoniul comun al soţilor, câtă vreme prin contractul de donaţie evocat de reclamant numai pârâta ... a fost gratificată, şi ca atare nu are aptitudinea de a transmite vreun drept de coproprietate în beneficiul reclamantului.

Aceasta întrucât în lipsa acceptării exprese de către reclamant, în calitate de presupus donatar, prin înscris autentic exprimat personal în faţa notarului public, ori prin mandatar cu procură specială autentificată din care să rezulte, în mod neîndoielnic şi incontestabil, mandatul expres dat de reclamant de acceptare a donaţiei, contractul nu poate produce niciun fel de efecte juridice translative/achizitive de proprietate în beneficiul reclamantului.

Aceasta întrucât conform dispoziţiilor art. 1011 alin. 1 C.civ., donaţia se încheie prin înscris autentic sub sancţiunea nulităţii absolute.

Rezultă aşadar că, acceptarea donaţiei trebuie să îmbrace aceeaşi formă a actului autentic, aşa cum s-a statuat în mod constant şi consecvent în practica şi în doctrina juridică.

Contractul de donaţie este nul absolut în cazul în care acordul de voinţă al ambelor părţi nu s-a manifestat în formă autentică.

În speţa dedusă judecăţii, contractul de donaţie este lovit de nulitate absolută parţială mai precis în ce privesc eventualele efecte juridice faţă de reclamant întrucât, între donatori şi reclamant nu a existat un acord de voinţă, mai ales în formă autentică, prezumţia privind mandatul tacit reciproc dintre soţi nefiind operant în cauză, iar lipsa procurii speciale şi autentificate nu este susceptibilă de a fi complinită în vreun fel, iar efectele nulităţii absolut, nesusceptibile de a fi asanate/ratificate.

Argumentul necesităţii procurii speciale şi autentificate în cazul încheierii contractului de donaţie prin reprezentant constă în protejarea donatorului/donatorilor împotriva captaţiunii la care este el zilnic expus.

Contractul de donaţie se încheie în mod valid numai prin înscris autentic, această formă fiind impusă atât ofertei, cât şi acceptării, necesar a îmbrăca forma solemnă, şi numai prin acordul personal, ori prin mandatar cu procură specială, a părţilor contractului.

Dispoziţiile art. 1179 C.civ. impun condiţiile esenţiale pentru validitatea unui contract, printre care şi consimţământul părţilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 1204 C.civ., consimţământul părţilor trebuie să fie serios, liber şi exprimat în cunoştinţă de cauză.

Or, cu prilejul încheierii contractului de donaţie reclamantul, în calitate de presupus donatar, nu a exprimat în mod personal ori prin mandatar cu procură specială şi autentificată, vreun consimţământ susceptibil de a produce efecte translative/achizitive a dreptului de proprietate, în ceea ce îl priveşte.

Rezultă aşadar că în lipsa manifestării de voinţă, în sensul arătat, din partea reclamantului, contractul este nul absolut parţial în ce priveşte drepturile/obligaţiile pe care le-ar fi putut produce faţă de reclamant, iar lipsa acestei manifestări de voinţă lipseşte actul juridic de efecte în ce îl priveşte pe reclamant, nefiind susceptibilă de a fi suplinită, substituită de nicio altă manifestare de voinţă a vreunui terţ, ori a părţilor contractante sau complinită de eventuale menţiuni eronate cuprinse în actul juridic, lipsind ca atare de efecte contractul în ce îl priveşte pe reclamant. în realitate, natura juridică de bun comun consemnată în contract a fost avută în vedere de către părţile contractului strict din perspectiva donatorilor, ... şi ..., nu şi din perspectiva donatarei, ..., în această privinţă, consemnarea naturii juridice de bun comun fiind în mod vădit rezultatul unei erori materiale consemnate la art. 1 şi 9 din contract.

Potrivit dispoziţiilor art. 1301 C.civ., împuternicirea nu produce efecte decât dacă este dată cu respectarea formelor cerute de lege pentru încheierea valabilă a contractului pe care reprezentantul urmează să îl încheie.

În realitate natura juridică de bun comun a fost avută în vedere de către părţile contractului strict din perspectiva donatorilor ... şi ... nu şi din perspectiva donatarei ....

Această împrejurare rezultă cu puterea evidenţei din cuprinsul aceloraşi articole în cuprinsul cărora, în precedent, se consemnează fără echivoc că subsemnaţii ... şi soţia ... declară că donează fiicei lor, ... întregul drept de proprietate asupra imobilului, astfel cum este descris la art. 1 şi înţelege să o gratifice, conform art. 5, exclusiv pe donatară contra evicţiunii şi viciilor ascunse asupra bunului donat, donatara, în nume propriu, acceptând cu mulţumiri donaţia făcută în favoarea sa de către părinţii ei şi obligându-se să achite datoriile la furnizorii de servicii, suportând şi toate cheltuielile ocazionate de încheierea prezentului contract, conform art. 9 din contract.

Părţile contracte prezente în faţa notarului public au consimţit, conform declaraţiilor acestora consemnate la art. 10 din contract, la înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate pe numele dobânditoarei, cerând notarului public efectuarea operaţiunii de publicitate imobiliară.

Totodată, prin art. 14, donatara solicită notarului public să consemneze faptul că cunoaşte faptul că are obligaţia personală să se prezinte în termen de 30 de zile de la data dobândirii imobilului la serviciul aparţinător primăriei în vederea declarării acestuia pentru luare în evidenţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 340 C.civ., privind regimul comunităţii legale, nu sunt bunuri comune ci bunuri proprii ale fiecărui soţ, bunurile dobândite prin moştenire legală, legat sau donaţie, excepţia din teza finală a articolului nefiind incidenţă în cauză, câtă vreme donatorii au prevăzut în mod explicit că donează bunul lor ca bun comun fiicei lor.

Interpretarea contractului după voinţa concordantă a părţilor prezente în faţa notarului şi semnatare ale contractului, din categoria cărora ... nu face parte, acesta neexprimând în vreun fel manifestarea sa de voinţă, pe baza interpretării sistematice a tuturor clauzelor contractuale, rezultă fără echivoc că donatorii au dispus prin actul juridic consemnat în contractul de donaţie imobiliară în sensul gratificării exclusive a fiicei lor.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile legale invocate pe parcursul acesteia.

În probațiune, pârâţii au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriul reclamantului.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare și cerere de modificare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului pentru cauză ilicită și imorală.

De asemenea, a solicitat constatarea nulităţii relative pentru încălcarea prevederilor art. 346 alin. (1) și art. 347 C.civ.

Prin Sentința civilă nr. ... Judecătoria Târgu Mureş a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.

În probațiune, instanța a încuviințat înscrisurile depuse la dosarul cauzei și interogatoriul părţilor.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele:

În fapt, prin contractul de donaţie imobiliară autentificat sub nr. 2674/2017 (f.23-25 Vol.

I), pârâţii ….. și ... au donat pârâtei ..., căsătorită cu reclamantul ..., dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. 54767 Sângeorgiu de Mureş (f.36-37 Vol.

I).

Ulterior încheierii contractului de donaţie, cu toate că reclamantul nu a luat parte direct la încheierea actului juridic, dreptul de proprietate a fost intabulat atât în favoarea soţiei pârâte cât și în favoarea soţului reclamant cu titlu de bun comun (f.40 Vol.

I).

Subsecvent, pârâţii au încheiat convenţia privind încetarea Contractului de donaţie autentificat sub nr. 2674/17.11.2017, autentificată sub nr. 453/22.03.2022 (f.13-14 Vol. I).

Prin această convenţie, pârâţii au decis în temeiul art. 1.023 lit. b) și art. 1.321 coroborat cu art. 1.270 alin. (2) C.civ., încetarea convenţională a contractului de donaţie autentificat sub nr. 2674/17.11.2017 cu privire la imobilul înscris în CF nr. 54767 Sângeorgiu de Mureş, cu consecinţa revenirii în patrimoniului donatorilor a dreptului de proprietate.

După comunicarea Încheierii nr. 25556/01.04.2022 (f.10 Vol.

I) prin care Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Târgu Mureş a dispus intabularea dreptului de proprietate al pârâţilor, foşti donatori, reclamantul a formulat prezenta acţiune civilă prin care a solicitat anularea convenţiei autentificată sub nr. 453/22.03.2022.

Acesta susţine că actul juridic încheiat este lovit atât de nulitate relativă cât și de nulitate absolută, astfel: a) prin convenţia atacată s-a încălcat principiul irevocabilităţii donaţiilor, fiindu-i afectat în mod grav dreptul de proprietate de care beneficia înainte; b) intenţia părţilor a fost de a sustrage bunul din masa partajabilă în contextul în care soţii au convenit verbal divorţul; c) contractul are la bază o cauză ilicită și imorală; d) contractul este lovit de nulitate relativă față de prevederile art. 346 alin. (1) C.civ. și art. 347 C.civ.

Cercetând înscrisurile care au stat la baza încheierii contractului de donaţie, instanța reține că din cererea adresată notarului (f.12 Vol.

II), pârâţii au solicitat încheierea unui contract de donaţie, calitatea de donatar revenindu-i pârâtei ... căsătorită cu reclamantul.

La încheierea contractului de donaţie, notarul a preluat această menţiune, adăugând că bunul donat este comun.

De asemenea, în cuprinsul contractului de donaţie se mai specifică la pct. 9 că, pârâta donatară este de acord cu actul de donaţie, îl acceptă cu mulţumiri și că întregul drept de proprietate va deveni bun comun cu soţul reclamant.

Două chestiuni esenţiale sunt de subliniat în legătură cu aspectele mai sus evidenţiate și anume: a) poziţia donatorilor față de donatar și soţul acestuia; b) poziţia donatarului față de soţul său.

În analiza primei chestiuni, instanța va porni de la prevederile art. 340 lit. a) C.civ., care stabilesc că, nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ bunurile dobândite prin moştenire legală, legat sau donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune.

Datorită caracterului personal al dobândirii, bunurile primite prin moştenire, legat sau donaţie sunt proprii soţului gratificat, dacă dispunătorul nu a prevăzut altfel.

Pentru calificarea acestor bunuri ca fiind proprii s-a avut în vedere caracterul intuitu personae al dobândirii.

Plecând de la aceste coordonate suprapuse peste actele care au stat la baza încheierii contractului de donaţie, instanța observă că din perspectiva pârâţilor donatori, bunul a fost donat exclusiv fiicei lor.

În acest sens avem în vedere faptul că actul de donaţie a fost încheiat exclusiv între pârâţi, reclamantul neparticipând la încheierea acestuia și faptul că în cuprinsul contractului de donaţie se specifică expres că bunul este donat fiicei care este căsătorită cu reclamantul.

În contextul în care reclamantul nu a participat direct la încheierea actului juridic, apreciem că menţionarea faptului că bunul va deveni comun nu infirmă intenţia reală a părţilor ca bunul să fie donat exclusiv fiicei.

De altfel, în cadrul interogatoriile administrate, pârâţii donatori au fost fermi atunci când au susţinut că intenţia lor a fost aceea de a dona fiicei lor.

Totodată, din interogatoriul luat reclamantului (f.68-69 Vol.

II) și din întrebările suplimentare adresate (f.80-81 Vol.

II) reiese că au existat anumite discuţii cu privire la donarea bunului, dar în realitate acesta a aflat efectiv despre donaţie la momentul comunicării încheierii de intabulare.

A mai susţinut reclamantul că discuţiile despre donaţie s-au purtat cu ocazia unei mese în familie, ocazie cu care s-a discutat despre ce ar mai trebui făcut la casă.

Reclamantul susţine că acesta nu dorea să investească în imobil deoarece nu era în proprietatea sa și a soţiei.

După ce a aflat despre donaţie, reclamantul a susţinut că a împrumutat de la părinţi 8.000-9.000 de euro pe care i-a folosit pentru a cumpăra o maşină și pentru lucrări la casă (soclu și trotuar).

A mai arătat că alte cheltuieli au vizat interiorul casei (maşină de spălat, TV, frigider nou, paturi, saltele).

Instanța reține că în afară de soclu și trotuar, celelalte aşa zise investiţii, s-ar fi impus și în cazul în care bunul nu era donat.

Aşadar, susţinerile reclamantului referitoare la faptul că s-a decis donarea imobilului către ambii soţi pentru a se putea realiza investiţiile necesare nu sunt credibile.

Contractul de donaţie a fost încheiat la data de 17.11.2017, iar până la data înregistrării cererii de chemare în judecată (17.05.2022), reclamantul a efectuat lucrări doar la trotuar și la soclu.

Totodată, cheltuielile pe care reclamantul susţine că le-a suportat prin cererea de chemare în judecată, s-ar fi impus a fi efectuate și în situaţia în care bunul nu era donat din moment ce familia îl folosea efectiv.

Pentru celelalte investiţii efectuate, reclamantul poate invoca un drept de creanţă, efectuarea lor nefiind de natură să îi justifice poziţia procesuală actuală.

De asemenea, reclamantul a declarat că nici nu ştia data la care urmau să se prezinte la notar pentru încheierea donaţiei.

Faptul că reclamantul nu ştia data programată pentru încheierea donaţiei, că a aflat de donaţie în urma comunicării încheierii de intabulare, că acesta nu a fost prezent personal și nici nu și-a mandatat soţia să îl reprezinte (f.68 Vol.

II), că din cererea adresată notarului nu reiese expres intenţia de a-l gratifica pe reclamant, formează convingerea instanţei că donaţia a privit-o exclusiv pe fiica donatorilor pârâţi.

Nu există niciun motiv pentru a se înlătura caracterul intuitu personae al donaţiei, din probele administrate reieşind că donatorii nu l-au gratificat și pe reclamant.

Potrivit art. 1.270 alin. (1) C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.

Principiul obligativității nu are caracter absolut, ci relativ, deoarece actul juridic nu este obligatoriu erga omnes, ci numai erga certas personas.

Acest lucru este prevăzut expres de art. 1.280 C.civ., care, prevede că un contract produce efecte numai între părţi, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Acelaşi lucru rezultă, de asemenea, și din art. 1.270 alin. (1) C.civ. (care limitează puterea de lege a contractului numai la raporturile dintre părţile contractante, fără a o extinde și la alte persoane).

În literatura juridică se vorbeşte, în acest caz, de principiul relativităţii efectelor actului juridic civil, însă, aşa cum s-a arătat, nu suntem în prezenţa unui principiu de sine stătător, ci a unui aspect sau subprincipiu al forţei obligatorii a actului juridic în ceea ce priveşte sfera sau întinderea sa.

În optica tradiţională, principiul relativităţii efectelor actului juridic civil se defineşte ca fiind acel principiu de drept civil potrivit căruia actul juridic civil produce efecte obligatorii numai față de autorul ori autorii lui, fără a putea să profite, nici să dăuneze altor persoane.

În alţi termeni, principiul relativităţii înseamnă că actul juridic bilateral dă naştere la drepturi și obligaţii numai pentru părţile lui, iar actul unilateral obligă (doar) pe autorul său.

Conţinutul acestui principiu este destul de bine exprimat de adagiul res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest.

Justificarea relativităţii principiului forţei obligatorii a actului juridic civil se fundamentează, in genere, pe două idei de bază: 1) însăşi natura voliţională a actului juridic civile impune relativitatea, deoarece, dacă este firesc ca o persoană să devină debitor ori creditor pentru că și-a manifestat voinţa în acest sens, tot aşa de firesc este ca altcineva să nu devină creditor sau debitor fără voia sa; 2) soluţia contrară ar fi de natură să aducă o gravă și nepermisă atingere libertăţii persoanei.

Noul Cod civil nu a precizat sau clarificat noţiunea de părţi, în sensul abordărilor doctrinare contemporane, și nici nu a eliminat aşa-numita categorie a avânzilor-cauză, însă i-a precizat mai bine conţinutul, întrucât potrivit art. 1.282 C.civ., transmisiunea drepturilor și obligaţiilor contractuale poate opera numai față de succesorii universali sau cu titlu universal ori cu titlu de particular, după caz, iar nu și față de creditorii chirografari, care sunt și rămân terţi.

Ca și în sistemul vechiului Cod civil, partea este persoana care încheie un act juridic civil – personal sau prin reprezentare – și în patrimoniul ori persoana căreia se produc efectele acelui act.

Deci, părţi sunt numai persoanele care au încheiat efectiv actul juridic civil: soţul și soţia, vânzătorul și cumpărătorul, donatorul și donatarul, mandatul și mandatarul, asigurătorul și asiguratul etc.

Sunt avânzi-cauză (habentes causam) persoanele care, deşi nu au participat la încheierea unui act juridic civil, sunt îndreptăţite sau ţinute, după caz, fie să profite, fie să suporte efectele actului, întocmai ca părţile lui.

Avânzii-cauză sunt, aşadar, părţile devenite sau survenite, deoarece ele succedă, în tot sau în parte, în drepturile și obligaţiile părţilor iniţiale sau originare.

În categoria de avânzi-cauză intră următoarele subcategorii de persoane: 1) succesorii universali și cu titlu universal; 2) succesorii cu titlu particular.

Prin urmare, nu sunt avânzi-cauză, ci terţi, creditorii chirografari și toate celelalte persoane complet străine de un anumit act juridic (penitus extranei).

Această soluţie rezultă, neîndoielnic din prevederile art. 1.282 C.civ.

Considerentele teoretice prezentate, demonstrează că reclamantul este un terţ față de actul juridic a cărui anulare se solicită.

Chiar acesta a răspuns la interogatoriul luat că nu a fost prezent personal la încheierea actului și nici nu și-a mandatat soţia să îl reprezinte (f.68 Vol.

II).

Prin neparticiparea directă sau indirectă (prin reprezentare) la încheierea actului juridic civil, reclamantul este un terţ desăvârşit față de acesta.

Ca atare, în primă fază, donatorii nu i-au transmis dreptul de proprietate asupra imobilului, indiferent de menţiunile inserate în cuprinsul contractului.

Conform art. 985 C.civ., donaţia este contractul prin care, cu intenţia de a gratifica, o parte, numită donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părţi, numită donatar.

Din această definiţie rezultă că donaţia este un contract, adică rezultatul unui acord de voinţe între cel care dă (donator) și cel care primeşte (donatarul).

În cauză, acest acord între reclamant (în calitate de pretins donatar) și pârâţii donatori lipseşte, aspect confirmat inclusiv de încheierea de autentificare nr. 2674/2017 (f.25 Vol.

I), unde se arată clar că în faţa notarului public s-au prezentat pârâţii în nume propriu în calitate de donatori respectiv donatar.

Deci lipseşte însuşi animus donandi, adică intenţia de a dona.

Potrivit art. 343 alin. (2) C.civ., dovada că un bun este propriu se poate face între soţi prin orice mijloc de probă.

În cazul prevăzut la art. 340 lit. a), dovada se face în condiţiile legii.

Prin urmare, în acest caz, dovedirea bunului propriu sau comun se va raporta în regulă la înscrisuri.

În privinţa poziţiei pârâtei donatare față de reclamant, s-ar putea considera că prin intermediul contractului de donaţie iniţial, s-a mai realizat o donaţie între soţi, chiar dacă reclamantul nu a participat direct la această operaţiune.

Suntem în prezenţa unei forme atipice de donaţie, condiţionată de acceptarea acesteia, acceptare care însă nu trebuie realizată cu respectarea formei autentice.

Prin încheierea convenţiei în formă autentică, prin menţionarea de către soţia pârâtă a faptului că bunul va deveni comun, prin intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară și prin acceptarea acestei situaţii de soţul reclamant, s-a asigurat într-o formă atipică transferul dreptului de proprietate.

Cu toate acestea, în continuare, sunt incidente prevederile art. 1.031 C.civ. care statuează clar că, orice donaţie încheiată între soţi este revocabilă numai în timpul căsătoriei.

Aşadar, spre deosebire de toate celelalte donaţii, donaţiile dintre soţi sunt esenţialmente revocabile.

Este vorba despre o dispoziţie legală de ordine publică, niciunul dintre soţi neputând renunţa la acest drept, o convenţie contrară fiind nulă absolut.

Revocarea donaţiilor dintre soţi poate fi făcută ad nutum, fără niciun fel de justificare.

Revocarea poate fi făcută atât expres, printr-o declaraţie în acest sens, indiferent de forma pe care ar îmbrăca-o aceasta, cât și tacit, cum ar fi cazul în care donatarul dă o procură unui terţ pentru intentarea unei acţiuni în anularea donaţiei sau cazul în care donatorul dispune ulterior donaţiei de bunul donat în favoarea unui terţ.

În cauză, prin încheierea convenţiei de revocare, s-a dispus nu numai revocarea donaţiei iniţiale cât și a donaţiei subsecvente realizată de soţie în favoarea soţului.

Aşadar, față de considerentele mai sus expuse și luând în considerare caracterul revocabil al donaţiei între soţi, reclamantul nu justifică interes în invocarea nulităţii absolute a donaţiei încheiate strict între pârâţi.

De asemenea, dată fiind revocabilitatea donaţiei, nici cauza de nulitate relativă întemeiată pe dispozițiile art. 346-347 C.civ. nu poate fi primită.

Nu prezintă relevanţă faptul că între soţi există discuţii privind divorţul, cât timp donaţiile între soţi sunt revocabile în timpul căsătoriei.

Doar la nivel aparent se poate susţine că revocarea ar fi avut o cauză ilicită și imorală, respectiv diminuarea masei partajabile.

Dar, după cum am subliniat, soţul donator, în timpul căsătoriei are dreptul de a revoca donaţia făcută celuilalt soţ.

După desfacerea căsătoriei, această revocare nu mai este posibilă.

Prin urmare, prin exercitarea unui drept prevăzut de lege, nu se poate conferi caracter ilicit și imoral convenţiei de revocare.

În aceste condiţii, modalitatea și motivele pentru care pârâţii au decis revocarea donaţiei iniţiale nu îl privesc pe reclamant, ca efect al revocării donaţiei subsecvente.

În concluzie, dat fiind caracterul complex al contractului și față de considerentele expuse, excepţiile invocate de pârât vor fi respinse, aspectele invocate în susţinerea acestora fiind valorificate în analiza fondului raportului juridic litigios.

Pentru toate motivele expuse, Tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Conform art. 452 C.proc.civ., partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, iar în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C.proc.civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Văzând aceste dispoziții legale şi ținând cont de faptul că a fost achitată suma de 5.000,00 de lei cu titlu de onorariu avocaţial (f.105-106 Vol. II) instanța urmează să oblige reclamantul la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calităţii procesual active și excepţia lipsei interesului invocate de pârâţi prin întâmpinare.

Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ... (CNP …. domiciliat în …., str. … nr. … Județul… și cu domiciliul procesual ales în …, str. … nr. .., Județul … la …. persoane responsabile cu primirea corespondenţei fiind … … și … în contradictoriu cu pârâţii … (CNP…), ... (CNP …) și ... (CNP …) toţi domiciliaţi în… …, … nr… ap…, Județul ..

Obligă reclamantul să plătească pârâtului … suma de 5.000,00 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Mureş, sub sancţiunea nulităţii acesteia în caz de neconformare.

Pronunţată la Tribunalul Mureş, astăzi 16 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

PREŞEDINTE

…

GREFIER

Red/Thred. …

19.12.2022 2 ex.