ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Tribunalul MEHEDINȚI ·

Sentință civilă nr. 3 din 15.01.2025

Instanță
Tribunalul MEHEDINȚI
Dosar
Obiect
Pretenții contract prestări servicii
Soluție
Sursa
portal.just.ro

În urma derulării procedurii prin sistemul SEAP, între S.C.

A S.R.L., în calitate de executant și B, în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. xxx din 30.10.2023, având ca obiect „Achiziție, montaj, transport, punere în funcțiune cazan Emtas 14 kw pe lemne, părțile stipulând la art.5 lit. c) din Contract, că prețul contractului este „prețul plătibil Executantului de către beneficiar în baza contractului pentru îndeplinirea integrală şi corespunzătoare a tuturor obligațiilor asumate de către executant.”

Astfel, în conformitate cu obligațiile asumate prin contract, respectiv art.6 din Contract, în calitate de executant, a achiziţionat, montat, transportat şi a pus în funcţiune cazan Emtas 140 Kw pe lemne, obligație îndeplinită, așa cum rezultă din Anexa 3 conform ISCIR- Raportul de verificări, încercări și probe nr. 334/25.10.2023, anexat facturii fiscale nr.xxx/08.11.2023, pârâtei revenindu-i obligația corelativă de a-i plăti în termenul stabilit suma corespunzătoare din contract.

Ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor contractuale ce îi reveneau reclamanta S.C.

A S.R.L. a emis factura nr. xxx din 08.11.2023 în cuantum de 33.874 lei, TVA inclus, însoțită de Anexa 3 conform ISCIR- Raportul de verificări, încercări și probe nr. 334/25.10.2023, plata acesteia urmând a se face, în conformitate cu art.3.2 din contract, în termen de 30 zile calendaristice de la data facturării

în conformitate cu dispoziţiile art. 1522 alin. (2) Cod civil a comunicat pârâtei, prin intermediul unui executor judecătoresc, Notificarea nr. xxx/N/2024 din data de 31.07.2024, prin care a solicitat ca în termen de cel mult 5 zile de la comunicare să achite debitul restant, precum și penalitățile de întârziere datorate, notificarea fiind comunicată la data de 05.08.2024 (conform confirmării de primire poștală), pârâta înțelegând să rămână în pasivitate, nedând curs inițiativei, care, în raporturile dintre părți, a acționat de fiecare dată cu bună-credință.

În ceea ce privește condițiile de plată, acestea au fost stabilite de comun acord de către părțile semnatare ale contractului, statuând prin dispoziiile art. 3.2 din contract, următoarele: „Plata se va face astfel: Cu OP în 30 de zile de la facturare, factură fiscală emisă în original de executant, certificat de garanție și declarație pentru conformitate, Proces-verbal de punere în funcțiune.”

În acest context, în conformitate cu aceste prevederi, coroborate și cu dispozițiile art. 4 din contract (termen de execuție), S.C.

A S.R.L. îndeplinit obligațiile contractuale, sens în care a emis factura fiscală în original, precum și Anexa 3 ISCIR-Raportul de verificări, încercări și probe nr. 334/25.10.2023.

Totodată, părțile au stipulat, în cuprinsul art. 9.2 din Contract, și următoarea clauză: „Pentru neîndeplinirea în tot sau în parte a obligațiilor contractuale, beneficiarul va suporta penalizări de 0,015% din valoarea neplătită pentru fiecare zi de întârziere.”

Prin urmare, penalitățile aferente perioadei 08.12.2023-11.10.2024 pentru suma de 33.874 lei (calculate cu penalități de 0.015 % pe zi întârziere de la scadență până la data formulării prezentei) sunt în cuantum de 1.565,26 lei, pentru 308 zile întârziere, pârâtei revenindu-i obligația de plată a acestor penalități până la data plății efective.

Mai mult, termenul de plată cuprins în contract a fost negociat de către părți și asumat prin semnarea contractului de către beneficiar, acesta fiind un termen rezonabil, având în vedere obiectul contractului, complexitatea acestuia, precum și modul de executare și/sau îndeplinire a obligațiilor contractuale.

In cauză instanţa va avea in vedere principiului forței obligatorii a contractului intre pârțile contractante , principiu reglementat de dispozițiile art. 1270 Cod civil potrivit cu care ,, Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.

Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege.

Aceste dispoziții legale consacră principiul forței obligatorii a actelor juridice, exprimat şi prin adagiul ,, pacta sunt servanda,, ca fiind acea regulă de drept potrivit căreia actul juridic legal încheiat se impune autorilor acestuia întocmai ca şi Legea, fundamentul forței obligatorii fiind reprezentat, pe de o parte, de necesitatea asigurării stabilității şi siguranței raporturilor juridice generate de actele juridice civile, iar, pe de altă parte, de imperativul moral al respectării cuvântului dat.

Astfel in ceea ce priveşte normele incidente tribunalul reţine in cauză că sunt aplicabile dispoziţiile art. 1270 alin. 1 Cod civil, conform cărora contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, cât şi dispoziţiile art. 1516 alin. 1 Cod civil creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei asumate de către debitoare prin contract.

Potrivit art.1530 Cod civil, pentru a se putea angaja răspunderea contractuală, trebuie verificată îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unei fapte ilicite care constă în nerespectarea unei obligaţii contractuale; existenţa unui prejudiciu patrimonial sau nepatrimonial; raportul direct de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs, care trebuie să fie o consecinţă directă şi necesară a neexecutării/executării necorespunzătoare a obligaţiei; vinovăţia celui care săvârşeşte fapta ilicită.

Așadar, in condițiile in care pârâta nu si-a îndeplinit la termen obligațiile contractuale de plată a contravalorii serviciilor prestate şi bunurilor livrate , acesta este culpabilă sub aspectul executării obligației asumate de plată la termenul convenit şi astfel reclamanta este îndreptățită la plata penalităților de întârziere stabilite prin contract .

În consecință pentru aceste considerente, instanța va admite acțiunea formulată de reclamantă şi in temeiul răspunderii contractuale, va obligă pârâta la plata sumei de 33874 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. xxx/08.11.2023, aferentă contractului de prestări servicii nr. xxx din 30.10.2023, şi a sumei de 1565,26 lei lei reprezentând contravaloarea penalităţilor de 0,015% pe zi de întârziere, calculate de la data scadenţei facturii nr. xxx/08.11.2023 până la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 11.10.2024, de asemenea va obliga pârâta la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere de 0,015% pe zi calculate la suma de 33874 lei de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii efective.

În baza art. 453 şi urm C. proc civ. va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6429 lei reprezentând cheltuieli de judecată, compuse din 4760 lei onorariu avocat şi 1669 lei contravaloare taxă timbru.

Sentinţa a rămas definitivă prin neapelare.