Decizie nr. 94 din 22.02.2024

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate tribunalul reţine următoarele:

Prin apelul formulat, apelanta-reclamantă solicită admiterea apelului şi desfiinţarea hotărârii pronunţată de prima instanţă, arătând că în mod eronat judecătorul fondului a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, deoarece obiectul contractului nu era rezoluţiune contract, în speţă, neexistând o culpă în executarea contractului din partea debitorului întreţinerii, astfel că, nesolicitând rezoluţiunea contractului de întreținere nu se poate stabili momentul de la care dreptul la acţiune ar fi început să curgă.

Arată că, în plus, prescripţia dreptului material la acţiune pentru rezoluţiunea contractului s-ar pune în discuţie doar dacă s-ar accepta ca obligaţia de întreţinere ar fi continuat în sarcina moştenitorului întreţinătorului predecedat, caz în care, pârâtul ar fi fost în imposibilitatea evidentă de a face dovada că la 11 ani, vârsta pe care o avea la momentul decesului debitorului întreţinerii (a tatălui său), ar fi putut continua întreţinerea bunicii sale conform stipulaţiilor din contract.

Cu titlu preliminar, se impune calificarea acţiunii deduse judecăţii primei instanţe, în analiza criticilor formulate prin cererea de apel, prima instanţă procedând la analizarea excepției invocată de pârât, referitoare la prescripția dreptului material prin raportare la acțiunea în rezoluţiunea contractului.

Or, reclamanta ... a chemat în judecată pe pârâtul ..., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună disoluția (desființarea) contractului de întreținere nr. ... autentificat de BNP ... cauzată de intervenția unei împrejurări care a făcut imposibilă prestarea pentru viitor a întreținerii (decesul debitorului întreținerii), invocând faptul că, contractul de întreținere a devenit inapt să-şi producă efectele specifice din cauza imposibilității de executare.

Potrivit principiului disponibilităţii părţilor reglementat de art.9 Cod proc.civ., „(1) Procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizaţii ori a unei autorităţi sau instituţii publice ori de interes public. (2) Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.”

Astfel, prin principiul disponibilităţii se înţelege faptul că părţile pot determina nu numai existenţa procesului, prin declanşarea procedurii judiciare şi prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre asupra fondului pretenţiei supuse judecăţii, ci şi conţinutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual în privinţa părţilor, obiectului şi cauzei, precum şi a etapelor pe care le-ar putea parcurge.

Aşadar, prima instanţă a fost învestită cu o acţiune ce vizează desființarea contractului de întreținere nr.... autentificat de BNP ..., invocându-se intervenția unei împrejurări care a făcut imposibilă prestarea pentru viitor a întreținerii, respectiv decesul debitorului întreținerii, deci nu cu o acţiune în rezoluţiunea contractului de întreţinere.

Limitele judecății trebuie raportate la ceea ce constituie obiect al învestirii instanței, de vreme ce rolul activ al judecătorului de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situației de fapt este limitat la aspectele ce formează obiectul pricinii supuse judecății, instanța având sarcina de a clarifica doar acele situații care impun o explicitare a cererii de chemare în judecată.

În cauza dedusă judecății, însă, obiectul și temeiul juridic al acțiunii au fost clar stabilite prin cererea de chemare în judecată, iar argumentele de fapt și de drept pe care reclamanta, care a beneficiat de asistență juridică calificată, le-a adus în susținerea cererii sale nu impuneau o altă calificare a cererii de chemare în judecată.

Aşadar, în virtutea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, prima instanţă trebuia să dea curs voinței reclamantei cu privire la stabilirea limitelor învestirii instanței, în raport de motivele de fapt ale cererii și scopul urmărit prin promovarea acțiunii.

Nerespectarea principiilor care guvernează dreptul procesual civil produce o vătămare a drepturilor părţilor şi se sancţionează cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite în aceste condiţii.

Nulităţile decurgând din nesocotirea principiului disponibilităţii sunt nulităţi virtuale şi operează fără ca partea care le invocă să fie obligată să facă dovada vătămării.

Tribunalul constată că apelanta a solicitat în cadrul dezbaterilor pe fond din ciclul procesual al apelului, pentru prima dată, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, fără ca această măsură să fi fost solicitată prin intermediul cererii de apel, şi nici prin întâmpinare.

Faţă de disp. art 480 alin. 3 C.proc.civ., actul de procedură prin care partea interesată poate cere instanţei de apel trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie este numai cererea de apel sau întâmpinarea (iar nu concluziile orale sau notele scrise, precizările etc.), iar trimiterea spre rejudecare poate fi cerută numai de apelant sau de către intimat în termenul pentru motivarea cererii de apel, respectiv, pentru formularea întâmpinării (iar nu la un alt moment procesual şi nu prin acte formulate după expirarea cestor termene) şi nu poate fi dispusă de instanță din oficiu.

Astfel, având în vedere că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, prin admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, cu nesocotirea principiului disponibilităţii în ceea ce priveşte cererea dedusă judecăţii, iar apelanta nu a solicitat în mod expres prin cererea de apel trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 480 al.3 prima teză, Tribunalul va anula sentinţa şi va judeca procesul, evocând fondul.

Reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în desfiinţarea contractului de întreţinere nr. ..., încheiat între numiţii ... si ... (părinţii reclamantei), în calitate de înstrăinători şi fratele său, ..., în calitate de dobânditor, prin care ... s-a obligat să acorde întreținere părinților săi, în sensul de a le asigura hrană, îmbrăcăminte, combustibil pe timp de iarnă, asistenţă medicală în caz de nevoie, iar la deces să îi înmormânteze şi să le facă pomenirile după datini.

La data de 07.02.2002, creditorul ... a decedat, iar întreținătorul ... a decedat la 11.12.2002 potrivit certificatului de deces seria ... nr....

Ca urmare a intervenirii decesului debitorului obligaţiei de întreţinere, reclamanta solicită desfiinţarea contractului de întreţinere pentru imposibilitate de executare, motivând că riscul contractual trebuie suportat de debitorul obligaţiei.

Cu titlu preliminar, se impune a se menţiona sub aspectul legii aplicabile contractului aplicabilitatea dispoz. art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora "contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea si încetarea sa".

Cum contractul de întreţinere nr. ... a fost încheiat la data de 07.03.2001, este supus dispozițiilor Codul civil de la 1864.

Într-adevăr, sub imperiul Codului civil de la 1864, contractul de întreținere este un contract nenumit, fiind o creație a doctrinei şi jurisprudenței, căruia i se aplică regulile generale din materia obligațiilor, definit de doctrină ca fiind contractul prin care una dintre părţi, numită întreținut, înstrăinează un bun sau plătește o sumă de bani, iar cealaltă parte, numită întreținător, se obligă să-i asigure întreținerea în natură în timpul vieții, iar după moarte să o înmormânteze.

Reclamanta solicită desființarea contractului de întreținere nr.... autentificat de BNP ..., invocându-se intervenția unei împrejurări care a făcut imposibilă prestarea pentru viitor a întreținerii, respectiv decesul debitorului întreținerii.

Având în vedere dispoziţiile art. 969 - 970 C. civ., potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante şi trebuie executate cu bună-credinţă, precum şi dispoziţiile art. 1156 alin. (4) C. civ., privind stingerea obligaţiei ca urmare a intervenirii unei cauze neimputabile debitorului ce face imposibilă executarea, Tribunalul reține că aplicarea principiului obligativităţii contractului legal încheiat, fundamentat pe prevederile art. 969 C. civ., trebuie analizată în speţă prin prisma caracteristicilor contractului de întreţinere.

Neavând o reglementare proprie în vechiul cod civil aplicabil, raportat la data încheierii contractului de întreținere contestat, fiind deci un contract nenumit, permis de lege în virtutea principiului libertăţii contractuale, contractului de întreţinere i se aplică regulile generale din materia actului juridic, luându-se în considerare trăsăturile specifice ale acestei convenţii, examinate pe larg în doctrină şi jurisprudenţă.

Este cunoscut că dreptul la întreţinere este un drept personal şi, ca atare, netransmisibil prin succesiune, moştenitorii neputând solicita ca prestaţia să continue în persoana lor sau ca prestaţia neefectuată în timpul vieţii beneficiarului să fie executată în persoana lor.

Evident că şi obligaţia corelativă are ca obiect o prestaţie contractată intuitu personae, debitorul fiind obligat personal să o execute, neputând presta întreţinerea nicio altă persoană în contra voinţei creditorului, fiind incidente dispoziţiile art. 1094 C. civ., potrivit cu care obligaţia de a face nu se poate achita de altă persoană în contra voinţei creditorului, când acesta are interes ca debitorul s-o îndeplinească.

De regulă, caracterul intuitu personae al unui contract este determinat de împrejurarea că respectivul act juridic bilateral se încheie în considerarea unei anumite persoane, ale cărei calităţi sunt esenţiale în desfăşurarea raporturilor juridice dintre părţi bazate pe acea convenţie, iar dacă intervine decesul acelei persoane, forţa obligatorie a contractului încetează, astfel încât efectele contractului nu se transmit la moştenitorii celui decedat.

În contractul de întreţinere, asumarea de către creditorul întreţinerii a obligaţiei de a transmite către întreţinător dreptul de proprietate asupra unui bun se face în considerarea obligaţiei de întreţinere pe care acesta din urmă şi-a asumat-o, astfel încât, în situaţia decesului întreţinătorului (survenit anterior morţii creditorului întreţinerii), de regulă, contractul nu îşi mai poate produce efectele specifice.

În literatura juridică s-a apreciat că obligaţia de întreţinere trebuie considerată indivizibilă pasiv, chiar dacă nu avem de-a face cu o pluralitate de debitori, deoarece, în cazul morţii singurului debitor contractant, moştenitorii lui vor putea fi obligaţi pentru tot, în conformitate cu prevederile art. 1063 şi art. 1065 C. civ., această situaţie se poate regăsi numai dacă creditorul întreţinerii acceptă, iar ei înţeleg să execute obligaţia pentru a împiedica desfiinţarea contractului din cauza neexecutării fortuite a întreţinerii de către debitorul iniţial obligat intuitu personae.

Prin urmare, preluarea obligaţiei de întreţinere de către succesorii debitorului întreţinerii nu se poate realiza decât cu acordul neîndoielnic al beneficiarului întreţinerii, iar, în lipsa acestei acceptări, contractul se desfiinţează, fundamentul acestei disoluţii a convenţiei neimplicând culpa debitorului întreţinerii ori a succesorilor acestuia (nefiind incidentă în cazul analizat sancţiunea rezoluţiunii conform art. 1020 - 1021 C. civ.).

Spre deosebire de decesul creditorului obligației de întreținere care are drept consecință întotdeauna încetarea obligaţiei de întreținere, decesul debitorului nu constituie întotdeauna o cauză de încetare a acestui contract, faţă de poziţia pe care înţelege să o adopte creditorul.

Este adevărat că, potrivit art. 1094 C. civ., obligaţia de a face nu se poate achita de altă persoană în contra voinţei creditorului, când acesta are interes ca debitorul s-o îndeplinească.

Per a contrario, dacă creditoarea întreţinerii a acceptat, iar membrii familiei debitorului aflat în imposibilitate obiectivă de a presta efectiv şi personal întreţinerea înţeleg să execute ei obligaţia, desfiinţarea contractului pentru imposibilitatea fortuită de executare este împiedicată.

Cum după moartea întreţinătorului, moştenitorul acestuia ajuns la vârsta majoratului si-a manifestat dorinta de a executa în continuare prestaţia la care s-a obligat antecesorul acestuia precum şi a faptului ca întreţinuta a acceptat ca prestația de întretinere să fie efectuată de moştenitor, preluarea obligației de întreținere de către succesorul întreținătorului s-a realizat cu acordul întreținutului.

Pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acţiune, sens în care tribunalul constată că, potrivit Deciziei ÎCCJ nr. 1/2014, în aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 şi art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

Conform art.201 din Legea nr.71/2011 prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este o excepţie de fond, aceasta privind una din condiţiile cerute de legiuitor pentru exercitarea dreptului la acţiune şi reprezintă stingerea dreptului material la acţiune dacă nu a fost exercitat în termenul precizat de legiuitor, conform art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.

Caracterul normelor care reglementează prescripţia extinctivă este imperativ şi aceasta se deduce din dispoziţiile art. 1 alin. 3, potrivit cărora, orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripţiei este nulă, cât şi din dispoziţiile art. 18, din acelaşi act normativ, în conformitate cu care, instanţa judecătorească şi organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acţiune sau la executarea silită este prescris.

Stabilirea caracterului imperativ al normelor privind prescripţia este important şi sub un alt aspect, respectiv acela că odată început cursul prescripţiei nu pot interveni cauze de suspendare sau întrerupere decât cele strict prevăzute de Decret nr.167/1958 prin dispoziţiile art. 13, 14 şi 16.

Potrivit art. 1 din Decretul 167/1958, dreptul la acţiune privind un drept patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar termenul general stabilit de lege este cel de 3 ani, conform art. 3 alin. 1 din acelaşi act normativ.Potrivit art. 7 alin. 1 din acelaşi decret, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.

Astfel, la data de 07.02.2002, creditorul ... a decedat, iar întreținătorul ... a decedat la 11.12.2002, data la care survine cauza obiectivă a imposibilităţii de executare în continuare a obligaţiei de întreţinere, invocată de reclamantă.

Este adevărat că, la această dată, pârâtul ..., în calitate de moştenitor al debitorului, era minor, acesta împlinind vârsta majoratului la data de 17.10.2009, or prescripţia nu începe să curgă, iar dacă a început să curgă, se suspendă în cazul celui lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, cât timp nu are reprezentant sau ocrotitor legal.

Aşadar, la data de 17.10.2009 începe să curgă termenului de promovare a unei potențiale acțiuni privind desființarea acestui contract, conform art.14 alin.2 din Decretul 167/1958 aplicabil în speţă, termenul de prescripţie de drept comun fiind de 3 ani, şi se împlinea la data de 17.10.2012.

Astfel, se constată că în intervalul 17.10.2009-17.10.2012, şi nici până la decesul creditoarei ... survenit la data de 27.06.2018, aceasta nu a promovat niciun fel de acțiune împotriva pârâtului, derivând din contractul de întreţinere, fiind de acord cu preluarea obligației contractuale asumate de către tatăl pârâtului, constatându-se că, creditoarea întreţinerii, deşi a mai trăit 9 ani după momentul la care pârâtul a devenit major, aceasta nu a solicitat intervenția instanței pentru a pronunța vreo soluție în sensul desființării acestui contract de întreținere.

Cum cauza obiectivă a imposibilităţii de executare în continuare a obligaţiei de întreţinere, invocată de reclamantă, este decesul debitorului întreţinerii, instanţa se va raporta la această dată, respectiv 11.12.2002, şi nu la data decesului creditoarei ... survenit la data de 27.06.2018, cum pretinde reclamanta (întrucât nu a fost învestită cu o acţiune în rezoluţiune pentru neexecutarea obligaţiilor pentru ca în patrimoniul întretinutului să se regăsească ca activ actiunea în rezolutiune) şi nici la data la care reclamanta a intrat în posesia unei copii de pe contractul de întreţinere de la notarul public, astfel cum în mod eronat pretinde aceasta.

Prin urmare, cât timp după moartea întreţinătorului, creditoarea întreţinerii a acceptat preluarea obligaţiei de către succesorul debitorului, după intervenirea majoratului acestuia, a intervenit o transmisiune a obligaţiei de întreţinere consimţită de creditor, în condiţiile în care pe perioada vieţii creditoarea ... nu a înţeles să formuleze nicio acţiune care să tindă la desfiinţarea acestui contract de întreţinere.

Cum acţiunea în desfiinţarea contractului pentru imposibilitatea fortuită de executare putea fi formulată în termen de 3 ani de la data la care moştenitorul debitor, ..., a împlinit vârsta majoratului, în anul 2009, termenul de prescripţie s-a împlinit la data 17.10.2012.

Având în vedere că reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată la data de 04.05.2022, faţă de disp. art. 7 rap. la art. 3 din Decretul 167/1958, instanţa urmează a admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârât, şi va respinge acţiunea ca fiind prescris dreptul material la acţiune.