Sentință civilă nr. 16 din 28.02.2024

Prin cererea de chemare în judecată precizată, reclamanţii A, B şi C, au chemat în judecată pe pârâta D AG prin corespondent E SA pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie aceasta obligată la plata sumelor de 1.000.000 de lei pentru fiecare reclamant, cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Analizând autoritatea de lucru judecat a Deciziei xxx/15.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosar nr.xxx/101/2018 invocată de pârâtă prin întâmpinare instanța apreciază că este nefondată având în vedere că prezenta cauză are în calitate de reclamanți alte părți decât reclamanții din acel dosar, nefiind îndeplinită tripla identitate de obiect, cauză și părți, dar, reține puterea de lucru judecat în ceea ce privește starea de fapt.

Instanța reține, potrivit certificatului de deces al defunctului F, certificatului de căsătorie al reclamantei A, a Senntinței civile nr.xxx/18.10.2002 pronunțată de Judecătoria X în dos.nr.xxx/2002 prin care reclamanta a revenit la numele de P că reclamanta este mama defunctului iar reclamanţii B și C sunt bunicii materni ai defunctului.

Instanța constată că pe parcursul derulării cauzei, reclamanții B și C au decedat, potrivit certificatelor de deces la data de 31.03.2023, respectiv 19.01.2023, moștenitor al acestora fiind reclamanta A, în calitate de fiică.

Instanța constată, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, respectiv dosarul nr. xxx/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria X, că la data de 22.12.2017 în jurul orelor 23.00, pe DN6, numitul G a condus autoturismul proprietatea personală, marca VW Passat cu nr de înmatriculare xxx pe D.J.562, iar la ieşirea din localitatea Dîrvari către localitatea Gemeni, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi vitezei excesive a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a întrat în coliziune cu un stâlp de medie tensiune, aflat în afara părţii carosabile, pe partea stângă în direcţia sa de deplasare.

Din impactul cu stâlpul a rezultat decesul conducătorului auto G şi a pasagerului din partea dreaptă a autoturismului, F, iar pasagerii de pe bancheta din spate, H si J nu au suferit vătămări.

Din Raportul de expertiză medico legală nr. xxx/C/198 al SML Mehedinţi, întocmit cu ocazia efectuării necropsiei asupra cadavrului defunctului F, a rezultat faptul că moartea acestuia a fost violentă, prin traumatism cranio cerebral forte în condiţile unui politraumatism, iar în sângele recoltat de la cadavru s-a evidenţiat o alcolemie de 0,80 g 0/00 alcool etilic.

Prin Ordonanţa de clasare din 02.03.2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria X s-a dispus clasarea cauzei pentru infracţiunile de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenta băuturilor alcoolice.

Starea de fapt mai sus descrisă a fost stabilită de organul de urmărire penală prin referatul cu propunere de clasare şi a fost confirmată prin Ordonanţa de clasare dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria X.

La data evenimentului rutier din 22.12.2017 autovehiculul condus de G a avut încheiată poliţă de asigurare Carte verde cu asigurătorul D AG, acesta fiind reprezentat în România de E S.A. în calitate de corespondent de carte verde, în limitele prevăzute de lege şi de mandatul acordat.

Aceste aspecte nu sunt contestate în prezenta cauză și, asupra culpei persoanei decedate în producerea evenimentului, a riscului asumat de acesta şi a consecinţelor riscului asupra condițiilor răspunderii civile delictuale, relevante fiind următoarele constatări din Decizia xxx/15.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosar nr.xxx/101/2018 care are putere de lucru judecat, și anume: cunoaşterea de către defunct a stării de ebrietate în care se afla şoferul, G şi a faptului că acesta poseda permis de conducere; iniţierea şi acceptarea deplasării cu un autoturism condus de o asemenea persoană.

Instanţa reţine că există o culpă a defunctului, care a acceptat să se deplaseze în calitate de pasager în autoturismul condus de G.

Instanţa mai reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art.1357 alin.1 Cod civil, „ Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare”, incidente fiind şi dispoziţiile art.13 din Legea nr.132/2017, conform cărora, „ (1) În situaţia în care persoana prejudiciată a contribuit, din culpă, la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ţinut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă.

În astfel de situaţii întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă. (2) În situaţia în care nu se poate stabili întinderea răspunderii fiecărei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numărul părţilor implicate în accident, fiecare parte având dreptul la despăgubire în proporţia în care nu s-a făcut răspunzătoare de producerea accidentului. ”.

Pe de altă parte, prin decizia nr.2/2016 a ÎCCJ, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că ”Dispozițiile art. 1.371 alin. 1 din Codul civil se interpretează în sensul că autorul faptei va fi ținut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit și ea cu vinovăție la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă”.

Art. 1371 alin.1 Cod civil prevede „ În cazul în care victima a contribuit cu intenţie sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ţinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.”

În considerentele acestei decizii s-a arătat că actualul Cod civil instituie prin textul de lege examinat regula care trimite la ideea că fapta victimei, care a contribuit la cauzarea prejudiciului și care a concurat cu cea a autorului faptei ilicite, devine o cauză străină ce afectează în mod direct raportul de cauzalitate și, indirect, prin aceasta, celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale reținute în sarcina autorului faptei ilicite.

Așadar, dacă există o vinovăție comună a autorului infracțiunii și a victimei, întinderea despăgubirilor la a căror plată va fi obligat autorul va fi direct proporțională cu ponderea contribuției sale la producerea prejudiciului.

În raport de elementele reţinute, instanţa nu poate reţine culpa exclusivă a defunctului în producererea accidentului, situaţie de excepţie prevăzută de art.12 lit. a) pct. ii) din Legea nr.132/2017 de la acordarea despăgubirilor de către asigurator.

Autoturismul nu a fost condus de către defunct, ci de către o altă persoană, defunctul, aflat şi el sub influența băuturilor alcoolice (0,80 g ‰ alcool etilic), acceptând însă să se deplaseze în calitate de pasager cu un autoturism condus de o persoană aflată într-o stare avansată de ebrietate.

Prin urmare, există o culpă concurentă a defunctului, care a contribuit la producerea prejudiciului şi nu o culpă exclusivă.

A accepta teza culpei exclusive, ar înseamnă să fie exonerat şoferul de orice răspundere or, culpa şoferului există, starea de beţie nefiind o cauză legală de înlăturare a răspunderii, fapta acestuia având ca efect decesul victimei.

Raportat la elementele concrete ale cauzei astfel cum au fost reţinute, instanţa reţine o culpă de 70% în producerea consecinţelor accidentului în persoana defunctului, astfel că, în temeiul art.1371 alin.1 Cod civil, societatea de asigurări nu poate răspunde decât pentru 30% din prejudiciu, în temeiul contractului de asigurare.

În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului moral, se reține că potrivit art.1391 alin.2 din Codul Civil, „Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu”.

Daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare.

Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, așa încât instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

În esenţă, prejudiciile de natură morală, psihică nu pot fi integral reparate prin acordarea unor sume în bani, indiferent de cuantumul acestora, neexistând criterii legale de evaluare a unui astfel de prejudiciu, suferinţele morale fiind prin natura lor resimţite de fiecare victimă în mod diferit, la nivel psihic şi nu material, patrimonial.

Cu toate acestea, practica judiciară a consacrat posibilitatea acordării unor sume de bani pentru ca victima să-şi poată procura o minimă alinare a traumelor psihice suferite şi pentru a-şi asigura confortul mental necesar procesului de recuperare.

Sumele acordate nu trebuie să fie însă exagerate, ci să reprezinte o compensare a răului suferit, fără a determina o îmbogăţire fără justă cauză a persoanei prejudiciate.

Este necesară menţinerea unei proporţionalităţi între suferinţele încercate de tată, respectiv frate care, deşi nu pot fi cuantificate, pot fi însă estimate prin raportare la particularităţile speţei şi sarcina impusă societăţii de asigurare, de a suporta efectiv plata despăgubirilor ce vor fi acordate cu titlu de daune, cu luarea în considerare şi a culpei reţinute.

În această estimare, nu are relevanţă persoana asiguratului, dar prezintă importanţă decesul violent al fiului, respectiv fratelui, dar şi relaţiile dintre reclamanți și persoana decedată.

Instanța are în vedere faptul că suferinţa încercată nu poate fi cuantificată şi că nu există nici o sumă de bani care poate compensa această suferinţă.

Cu toate acestea, trebuie ca daunele acordate să fie rezonabile, stabilirea lor să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs în aşa fel încât, șa cum s-a arătat, să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei, dar nici să nu fie derizorii.

Consecinţele negative suferite pot fi diferite în funcţie de persoană, de intensitatea cu care au fost trăite, de importanta valorii lezate și deși la dosar nu sunt probe în dovedirea relației dintre reclamanți și persoana decedată, dar nici între decesul bunicilor intervenit pe parcursul soluționării cauzei, este evident că și acesta a reprezentat un factor important, iar existența unor legături afective nu este contestată.

Instanța reține că legăturile afective și emoționale sunt diferite între părintele și bunicii defunctului, așa încât se impune a se face o diferențiere și între cuantumul daunelor morale acordate părintelui și bunicului, apreciind că afecțiunile psihice suferite de bunici sunt mai reduse, așa încât apreciază că bunicii sunt îndreptățiți la a obține 1/3 din despăgubirile acordate mamei.

Deși pe parcursul derulării procesului, reclamanții bunici ai defunctului au decedat, instanța apreciază că și aceștia au dreptul la o despăgubire solicitată fiind în viață, despăgubire de care urmează a beneficia moștenitorul acestora, respectiv reclamanta A.

Raportat la aceste elemente, la faptul că potrivit art.1391 alin.4 Cod Civil, „ Dreptul la despăgubire, recunoscut potrivit dispoziţiilor prezentului articol, nu trece la moştenitori.

Aceştia îl pot însă exercita, dacă acţiunea a fost pornită de defunct”.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, instanţa apreciază, având în vedere și gradul de culpă al defunctului F reținut cu putere de lucru judecat prin Decizia xxx/15.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosar nr.xxx/101/2018 că este rezonabilă acordarea sumelor menționate în oferta de despăgubire a pârâtei cu titlu de daune morale, respectiv 30.000 lei pentru mamă și 10.000 lei pentru fiecare bunic.

Referitor la solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată instanța constată că nu s-a făcut dovada unor cheltuieli de judecată.

Pentru aceste considerente instanța urmează a admite în parte acţiunea formulată de reclamanta A, în nume propriu cât şi în calitate de continuator al defuncţiilor reclamanţi B şi C și va obliga pârâta la plata sumei de 30.000 lei către reclamanta A reprezentând daune morale și câte 10.000 lei pentru B (acţiune continuată de reclamanta A ) și către C (acţiune continuată de reclamanta A).

Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea apelului.