ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Tribunalul MEHEDINȚI · -

Sentință civilă nr. 42 din 13.09.2023

Instanță
Tribunalul MEHEDINȚI
Dosar
-
Obiect
Încetare de drept măsuri asigurătorii
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Prin cererea de chemare în judecată petentul, în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a solicitat să se constate încetarea de drept a măsurilor asigurătorii constând în sechestru şi înscriere ipotecară, dispuse prin ordonanţa emisă de DIICOT – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism Biroul Teritorial Mehedinţi în dosarul penal -, precum şi să dispună radierea sechestrului şi înscrierii ipotecare a dreptului de ipotecă legală din Cărţile Funciare nr. - Drobeta-Turnu Severin, nr. - Drobeta-Turnu Severin şi nr. - Drobeta-Turnu Severin.

Analizând cauza, prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată şi reţine următoarele:

Potrivit art. 248 alin. 1 C. pr. civ., „instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.”

A fost invocată prin întâmpinare de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentant legal al Statului Român, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Potrivit art. 36 C. pr. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

Cererea de ridicare a sechestrului asigurator se îndreaptă împotriva titularului dreptului de creanţă în favoarea căruia s-a instituit măsura.

Măsura asigurătorie a cărei ridicare se solicită a fost dispusă prin Ordonanța nr. -, a parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism Biroul Teritorial Mehedinți - DIICOT în dosarul penal nr. -, beneficiarul acestei măsuri fiind statul român şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în considerarea prejudiciului apreciat de procuror ca fiind produs ca urmare a faptelor penale de evaziune fiscală şi spălare de bani.

De altfel, după cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în calitate de reprezentant legal al statului român, a formulat acţiune în răspundere civilă delictuală pentru recuperarea prejudiciului, ca urmare a soluţiei de clasare dispusă de DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinţi, în dosarul nr. -, acţiune ce a fost înregistrată la Tribunalul Mehedinţi în data de -.

Cu toate acestea, prin respectiva acţiune nu l-a chemat în judecată şi pe reclamantul din prezenta cauză.

În raport de aceste considerente, constatând că pârâta are calitate procesuală pasivă, excepţia invocată prin întâmpinare va fi respinsă ca neîntemeiată.

Cu privire la fondul cererii de ridicare sechestru, instanţa constată următoarele:

Prin Ordonanța nr. - emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism Biroul Teritorial Mehedinți - DIICOT în dosarul penal nr. - a fost dispusă instituirea măsurii asigurătorii constând în sechestru asigurator și înscriere ipotecară conform art. 253 din Codul de procedură penală, asupra imobilului situat în Dr.

Tr.

Severin, str. -

În baza Ordonanţei nr. - a DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinţi., s-au înscris sechestrul şi dreptul de ipotecă legală, în cartea funciară.

Prin Ordonanța nr. - emisă de DIICOT - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Mehedinți în dosarul penal nr. -, s-a dispus clasarea cauzei în temeiul art. 314 alin. 1 lit. a) raportat la art. 315 alin. 1 lit. b) și art. 16 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, şi menținerea măsurilor asiguratorii sub sancțiunea încetării de drept a acestora, dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluției, în temeiul art. 315 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală.

Potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, măsurile asiguratorii încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției de clasare a cauzei penale.

Din dovada comunicării către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi depusă la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, rezultă că Ordonanţa de clasare nr. - a fost comunicată către această instituţie la data de 10.01.2023.

Din răspunsul înregistrat la dosarul cauzei la data de 13.07.2023, rezultă că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi a formulat în faţa instanţei civile acţiune în răspundere civilă delictuală la data de 08.03.2023, cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 315 alin. 2 lit. a) din C. pr. pen., însă fără a-l chema în judecată şi pe reclamantul din prezenta cauză.

De asemenea, la data de 11.09.2023 DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinţi a comunicat instanţei că în urma verificărilor efectuate s-a constatat că nu a fost înregistrată o plângere formulată de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva ordonanţei nr. - a DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinţi, raportat la soluţia de clasare dispusă faţă de suspectul/inculpatul -.

Faţă de cele de mai sus, tribunalul va admite cererea şi va constata încetarea de drept a măsurii asigurătorii a sechestrului judiciar instituit asupra următoarelor bunuri aparţinând petentului -.

Pe cale de consecinţă, se va dispune şi radierea sechestrului şi a înscrierii dreptului de ipotecă legală, din cartea funciară.