Decizie nr. 2 din 23.01.2024

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată şi reţine următoarele:

Întrucât motivele de recurs depuse la data de 03.11.2023 sunt tardive, nu pot fi luate în considerare.

Va fi analizată doar critica din cererea de recurs, referitoare la faptul că hotărârea este nelegală şi netemeinică, deoarece recurenţii au formulat cerere de repunere pe rol în termenul legal ce a curs de la data la care au luat la cunoştinţă de decizia Tribunalului ######### prin care a fost soluţionată cauza ce a condus la suspendarea prezentei cauze.

Tribunalul constată că la data de 11.02.2021 cauza a fost suspendată în faţa primei instanţe în temeiul art 413 alin. 1 C. pr. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr 1.###/313/2019, având ca obiect fond funciar.

La data de 23.06.2023, reclamanţii ###### ####### şi ###### ######## au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, aratând că dosarul nr ####/313/2019 a fost soluţionat definitiv, prin decizia nr ###/A/20.12.2022 a Tribunalului ######### şi comunicată la data de 07.01.2023.

Potrivit art. 416 C. pr. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată.

Se pune problema dacă repunerea pe rol trebuia să se facă din oficiu sau la cererea părţii.

Răspunsul la această problemă de drept se regăseşte în considerentele deciziei nr. #/31.01.2022 a ÎCCJ.

Este adevărat că prin această decizie s-a dispus că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 416 alin. 1 din C. pr. civ., în cazul suspendării facultative, dispuse de instanţă în temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă până la pronunţarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a unei hotărâri preliminare, ca urmare a solicitării unei alte instanţe naţionale sau a unei instanţe dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, nu intervine perimarea cererii de chemare în judecată sau, după caz, a căii de atac, în ipoteza în care partea interesată nu solicită repunerea cauzei pe rol în termen de 6 luni de la data pronunţării hotărârii preliminare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, instanţa de judecată fiind obligată să dispună din oficiu reluarea judecării procesului.

Totuşi, Î.C.C.J. a făcut o diferenţă în considerentele acestei decizii între ipoteza în care o cauză este suspendată până la pronunţarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a unei hotărâri preliminare, ca urmare a solicitării unei alte instanţe naţionale sau a unei instanţe dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene şi ipoteza în care o cauză este suspendată întrucât dezlegarea acesteia depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

La paragraful nr. 44, în considerentele deciziei amintite se arată că în pofida faptului că nu suntem în prezenţa unei suspendări facultative clasice, justificate de existenţa unei situaţii în care dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi”, instanţele au apelat la analogia legii, în sensul că au asimilat o cerere de sesizare în vederea pronunţării hotărârii preliminare, aflată pe rolul CJUE, unei „judecăţi”, în înţelesul avut în vedere de art. 413 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, suspendând judecata pricinii lor pe acest temei în considerarea necesităţii interpretării şi aplicării unitare a legislaţiei europene şi a caracterului obligatoriu al deciziilor Curţii de la Luxemburg, scopul avut în vedere fiind, indiscutabil, evitarea pronunţării unor soluţii în contradicţie cu normele europene.

La paragraful nr. 53 din aceeaşi decizie se arată că dimpotrivă, în cazul suspendării facultative clasice instanţa nu este obligată să urmărească finalizarea celuilalt proces, care priveşte raporturi juridice între aceleaşi părţi litigante, acestea din urmă fiind datoare să ţină sub observaţie respectivul proces şi să ceară în timp util repunerea cauzei pe rol, sub sancţiunea intervenirii perimării cererii lor.

Se constată că Judecătoria Strehaia nu era obligată să repună din oficiu cauza pe rol, fiind obligaţia părţilor să formuleze în timp util o cerere în acest sens.

Or, cererea de repunere pe rol a fost formulată la data de 23.06.2023, în condiţiile în care dosarul nr. 1.###/313/2019 a fost soluţionat definitiv la data de 20.12.2022.

Prin urmare, termenul perimării de 6 luni, care a început să curgă la data de 20.12.2022, era împlinit la momentul formulării cererii de repunere pe rol – 23.06.2023.

Termenul de perimare nu curge în speţă de la momentul la care recurenţilor li s-a comunicat decizia definitivă în dosarul nr. 1.###/313/2019, ci de la data pronunţării acesteia, când dosarul amintit a fost soluţionat definitiv.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 496 alin. 1 C. pr. civ., tribunalul urmează să respingă recursul, ca nefondat.

În temeiul art. 494 rap. la art. 453 C. pr. civ., urmează a fi obligaţi recurenţii la plata către intimată a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat (fila 31).