Sentință civilă nr. 409 din 27.10.2023

La data de 17.03.2023, reclamantul M.D.Ș. în contradictoriu cu pârâtul U.M. 02192 C., din cadrul M.A.N., în temeiul dispozițiilor Deciziei Curţii Constituționale nr. 649 din 15.122022 raportat și la dispozițiile Deciziei Curții Constituţionale nr. 34 din 09.02.2016 a formulat contestație împotriva deciziei de imputare nr.

A-3006 din 21.10.2022 prin care a solicitat anularea deciziei de imputare, raportat la dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 649 din 15.12.2022, prin care au fost constatate neconstituţionale art. 25, 27-43, și 47 din OG nr 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

În motivare a arătat că prin Decizia de impunere nr.

A-3006 din 21.10.2022, ca urmare a cererii de retragere a reclamantei din efectivele A.N. ”M.B.”-Facultatea de Ingineria Marină, Programul de studii ”Navigație, hidrografie și echipamente navale", s-a impus în sarcina acesteia obligația de a achita suma totală de 48.081,45 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de retragere.

Prejudiciul de 48.081,45 lei este compus din suma de 46.871,45 lei alocată pentru întreținerea și instruirea numitei M.D.Ș. aferente perioadei în care a fost școlarizată în C.N.M. „T.V.”, precum și suma de 1.210,00 lei alocată pentru cheltuieli de întreținere și instruire aferente perioadei în care a fost școlarizată în A.

N. ”M.B.”

Temeiul legal al angajării răspunderii materiale a reclamantei este indicat ca fiind art. 106 alin. 3 și art. 161 din Ordinul Ministrului apărării naționale nr.

M 110 din 13.10.2014 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind organizarea și funcţionarea colegiilor militare, și a dispozițiilor OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și a Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr.

M5/22.01.1999.

Cu titlu preliminar, s-a precizat că, reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei de impunere către unitatea militară potrivit legii, contestație care a fost soluționată prin Hotărârea nr. A-3534 din 15.12.2022.

În continuare, împotriva Hotărârii nr.

A-3534 din 15.12.2022 reclamanta a formulat o altă contestație, ce urma a fi soluționată de către Comisia de jurisdicție a imputaților din cadrul unității militare, însă, prin răspunsul din data de 13.02.2023 i-a fost restituită reclamantei contestația formulată.

În cuprinsul răspunsului, se menționa că, în urma declarării neconstituționalității art. 25, 27-43 și 47 din OG nr 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, inclusiv articolul referitor la înființarea Comisiei de jurisdicție a imputaților, precum și capitolul ”Căi de atac", în conformitate cu art. 147 din Constituție, dispozițiile declarate neconstituționale își încetează efectele juridice, dacă în 45 de zile de la publicarea deciziei CCR, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Cu toate acestea, Decizia de imputare stabilită în sarcina reclamantei continuă să producă efecte juridice.

În ceea ce privește situația de fapt, reclamanta a învederat că în perioada 27.09.2022, de la momentul promovării examenului de admitere la A.

N. ”M.B.” până la solicitarea sa de retragere din efectivele academiei, reclamanta, a fost studentă a Facultății de inginerie marină programul de studii Navigație, Hidrografie și Echipamente Navale din cadrul U.M 02192 C., în baza unui contract de studii încheiat cu această instituție.

Ca atare, între reclamantă și A.N. "M.B., a fost încheiat un contract a dat naștere unor raporturi juridice noi, contract distinct de angajamentul încheiat cu C.N.M. „T.V.", iar prin admiterea la studiile universitare de licență în programul de studii NHEN, angajamentul a încetat să-și mai producă efectele, obligațiile părții fiind considerate stinse.

Din analiza motivelor care au stat la baza luării deciziei de impunere, ce se regăsesc pe larg în cuprinsul PV de cercetare administrativă, rezultă că raţionamentul logico-juridic al obligației de plată impuse în sarcina reclamantei este că, ”nu au fost îndeplinite în totalitate condiţiile încheiate la admiterea în colegiul militar, respectiv să frecventeze cursurile organizate de aceasta conform celor stipulate în Angajamentul pentru exercitarea calității de elev al C.N.M. „T.V.".

Or, din cuprinsul Angajamentului nr.

A2419 din 17 septembrie 2018 nu reiese că, reclamanta ar fi încălcat vreo obligație concretă a angajamentului pe care și l-a asumat faţă de Colegiul Miliar, îndeplinindu-și toate obligațiile prevăzute la punctul 2 al angajamentului, întrucât a frecventat cursurile organizate în cadrul colegiului, a finalizat studiile liceale, și de asemenea, s-a înscris la o facultate de specialitate în vederea urmării cursurilor de licenţă și a fost declarată admisă la examenul de promovare în cadrul A.N. - ”M.B.”-Facultatea de Inginerie Marină.

Cu alte cuvinte, angajarea răspunderii materiale a reclamantei nu poate opera în ceea ce privește cheltuielile de întreținere și instruire aferente perioadei în care a fost școlarizată la C.N.M. ”T.V.”, întrucât aceasta și-a respectat obligațiile angajamentului încheiat cu această instituție, iar răspunderea materială a militarilor, deși are o reglementare specială, nu poate fi stabilită dincolo de limitele convenționale ce au fost delimitate între părți prin semnarea angajamentului.

Aşadar, ca urmare a cererii sale de retragere din efectivele academiei, reclamanta, astfel după cum și-a manifestat și voința în cadrul cercetării administrative, nu ar putea fi obligată, eventual, decât la plata cheltuielile de întreținere și instruire aferente perioadei în care a fost școlarizată la A.N. „M.B.”, respectiv suma de 1.210,00 lei.

Acest contract constituie singura bază legală a angajării răspunderii materiale, în raport de care urmează să se stabilească raporturile dintre părți, precum și, modalitatea de remedierea a neexecutării conforme a contractului, angajamentul nr.

A2419 din 17 sept 2018 fiind stins la data depunerii cererii de retragere a numitei M.D.Ş., ca urmare a expirării duratei angajamentului (4 ani), a atingerii scopului pentru care acesta a fost încheiat și a îndeplinirii obligațiilor reciproce ale părților.

În ceea ce privește neconstituționalitate dispozițiilor aplicabile deciziei de imputare:

Prin Decizia CCR nr. 649 din 15.12.2022, ”...actul de imputare emis de comandantul sau șeful unităţii a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă nu poate fi considerat ca prezentând suficiente garanții de obiectivitate pentru a permite absența evaluării judiciare.

Din contră, într-un raport de muncă (indiferent de natura sa - contract individual de muncă/raport de serviciu) nu se poate recunoaște chiar părții care se pretinde păgubită dreptul de a emite ea însăși, prin diversele sale structuri, un act având caracter de titlu executoriu.

O asemenea orientare nu vădește decât existenta unui grad ridicat de subiectivitate, incompatibilă cu securitatea juridică de care trebuie să se bucure părțile unui raport de muncă și cu principiile care stau la baza statului de drept.”

Principiul securității juridice este instituit, implicit, de art. 1 alin. 5 din Constituţie și reprezintă un principiu care exprimă în esență faptul că cetățenii trebuie protejați contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurități pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze, impunând ca legea să fie accesibilă și previzibilă (Decizia nr. 51/2012 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012).

Într-adevăr, în materia răspunderii patrimoniale reglementate de Codul muncii, art. 169 alin. 2 stabilește că „Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă”.

Potrivit art. 270 alin. 1 din Codul muncii (devenit art. 254 alin. 1 în urma republicării Codului muncii) salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.

Astfel, principalele modalități de stabilire și recuperare a prejudiciului produs angajatorului - atât în cazul răspunderii patrimoniale, cât și al obligației de restituire - sunt învoiala părților și acțiunea în justiție.

În situația în care părțile nu se înţeleg, respectiv când salariatul nu recunoaște producerea pagubei ori nu este de acord cu valoarea acesteia, singura cale aflată la îndemâna angajatorului este aceea de a sesiza instanța judecătorească în vederea obligării salariatului la repararea prejudiciului.

Cu alte cuvinte, angajatorul nu poate obliga angajatul, prin propria sa decizie, să plătească despăgubirile pentru pagubele produse.

În cazul în care nu există consens între aceștia cu privire la existența pagubei și/sau asupra întinderii acesteia, angajatorul trebuie să apeleze la instanța judecătorească.

Numai în măsura în care se pronunță o hotărâre judecătorească definitivă favorabilă angajatorului, iar creanța nu este executată de bunăvoie, angajatorul poate apela la executor judecătoresc pentru executarea silită a creanței sale.

Prin urmare, o procedură internă nu are aptitudinea de a stabili ea însăși existența prejudiciului, a întinderii sale, a culpei angajatului, cu consecinţa emiterii unui act având caracter de titlu executoriu.

De altfel, în jurisprudența sa, Curtea a arătat că deciziile angajatorului sunt susceptibile a fi calificate drept subiective și, uneori, chiar abuzive, mai ales în contextul raporturilor contractuale de muncă ce, prin natura lor, presupun o semnificativă interacțiune umană.

Astfel, nu trebuie omis că aceste raporturi presupun o subordonare a salariatului fată de angajator, caracterizată prin executarea unei munci sub autoritatea angajatorului, care are îndrituirea de a da ordine și directive, de a controla prestarea muncii și de a sancționa încălcările săvârșite de către angajat (a se vedea Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 431 din 17 iunie 2015, paragraful 35, sau Decizia nr. 261/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 7 iulie 2016, paragraful 34).

Legiuitorul a conferit caracter executoriu deciziei de imputare sub imperiul Codului muncii din 1972 (Legea nr. 10/1972), acesta dăinuind până în anul 2003.

Însă, din anul 2003, noul Cod al muncii (Legea nr. 53/2003) a renunțat la caracterul executoriu al deciziei de imputare, orice imputare, pentru a putea fi pusă executare, urmând să se facă prin mijlocirea instanței judecătorești.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituțională, a statuat că, în condițiile statului de drept, valoare consacrată prin art. 1 alin. 3 din Constituţie, răspunderea patrimonială pentru daune se impune să se stabilească doar de către instanțele de judecată, care, potrivit art. 124 din Constituţie, înfăptuiesc justiția în numele legii.

Acelaşi principiu constituțional mai impune ca orice executare silită să aibă la bază titlu executoriu valabil.

Totodată, reglementarea caracterului de titlu executoriu al deciziei de imputare relevă o lipsă de corelare cu întreg ansamblul normativ în domeniu.

Or, soluțiile legislative necorelate în substanţa lor reprezintă un anacronism incompatibil cu principiul coerenței legislative.

Aceasta constituie, totodată, o reglementare revolută, ce poate genera confuzii și care trebuie înlăturată, întrucât ansamblului legislativ este afectată în condițiile coexistenței unor prevederi discordante.

Certitudinea juridică, precizia și claritatea ce trebuie să guverneze sistemul legislativ al unui stat sunt astfel periclitate paragraful (Decizia nr. 355 din 26 mai 2022, paragraful 29).

Prin urmare, având în vedere toate cele expuse, prin Decizia sa, Curtea constată că reglementarea competenței autorității pretins păgubite de a emite o decizie de imputare, precum și conferirea caracterului de titlu executoriu al acesteia sunt distonante în raport cu principul statului de drept și al securității juridice, inducând arbitrarul, subiectivismul și un caracter aleatoriu în desfăşurarea raporturilor de muncă.

Așadar, ori de câte ori angajatorul se pretinde păgubit are la dispoziție, potrivit art. 21 din Constituţie, posibilitatea de a se adresa instanțelor judecătorești în vederea recuperării prejudiciului suferit, și nu de a impune el însuși imputarea pretinsului prejudiciu.

În raport de aspectele de fapt și de drept invocate, Decizia de imputare stabilită în sarcina reclamantei este prin esența sa neconstituțională, situație în care este necesar a se dispune de către o instanță de judecată anularea acesteia, pentru a nu-și mai putea produce efectele ilegal.

În drept, au fost invocate dispozițiile Deciziei Curții Constituţionale nr. 649 din 15.12.2022 raportat şi la dispozițiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 34 din 09.02.2016.

La data de 18.04.2023 pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

În fapt, potrivit dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea M.A.N., republicată, cu modificările și completările ulterioare, M.A.N. are propriul sistem de educație și formare profesională a resursei umane, precum și propriul sistem de cercetare-dezvoltare, integrate în sistemele naționale, care își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile legale în vigoare referitoare la cercetare.

Legea educației naționale nr. 1/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 1/2011), reglementează învățământul militar preuniversitar la art. 34 41 și învățământul superior militar la art. 176 — 179, statuându-se că finanțarea învățământului preuniversitar din sistemul de apărare este asigurată de M.A.N. din fondurile alocate din bugetul de stat (art. 38), precum și că certificatele de absolvire și competențe profesionale dau dreptul deținătorilor legali, după trecerea în rezervă, în condițiile legii, să ocupe funcții echivalente cu cele ale absolvenților instituțiilor civile de învățământ cu profil apropiat și de același nivel (art. 39).

Decretul nr. 473/1971 privind încheierea de angajamente de către candidații admiși să urmeze instituţiile militare de învăţământ și instituţiile civile de învăţământ superior, pentru care cheltuielile de întreţinere se suportă de Ministerul Forțelor Armate, Consiliul Securității Statului sau Ministerul Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare (denumit în continuare Decretul nr. 473/1971), prevede că:

- la înscrierea în liceele militare, candidații admiși vor încheia angajamente scrise cu M.A.N., prin care se obligă ca după absolvirea liceului să se prezinte la concursul de admitere în școala militară de ofiţeri la care vor fi repartizați și să urmeze cursurile acelei scoli după ce au fost declarați reușiți.

Absolvenții liceelor militare care nu reușesc la concursul de admitere în școlile militare de ofițeri vor fi repartizați, potrivit nevoilor armatei, la școlile militare de maiștri sau de subofițeri.

Angajamentul se încheie cu încuviințarea părinţilor sau a susținătorilor legali (art. 1);

- dacă angajamentul a fost semnat cu încuviințarea părinţilor sau tutorelui, cel care a dat încuviințarea răspunde pentru restituirea cheltuielilor de întreținere solidar cu cel căruia i-a dat încuviințarea, dacă și-a luat, în scris, un angajament în acest sens (art. 8);

- candidații admiși în școlile militare de ofițeri pentru care cheltuielile de întreținere se suportă de M.F.A., vor încheia angajamente scrise cu organul central respectiv, prin care se obligă ca, după acordarea gradului de ofițer să îndeplinească serviciul în forțele armate timp de minimum 9 ani în unitățile și garnizoanele unde vor fi încadrați sau mutați ulterior, în raport cu nevoile instituției militare (art. 2);

- elevii și ofițerii elevi care. pentru lipsă de interes la învățătură sau pentru abateri disciplinare, sunt îndepărtați din instituţiile militare de învățământ pentru care cheltuielile de întreținere sunt suportate de unul din organele centrale menționate la art. 2, precum și absolvenții liceelor militare care, fără motive întemeiate, nu se prezintă la concursul de admitere în școlile militare de ofițeri ori școlile militare de maiștri sau de subofițeri, la care au fost repartizați, vor restitui cheltuielile de întreținere făcute pe timpul cât au fost școlarizați (art. 3);

- cadrele militare care nu-și vor respecta angajamentele prevăzute de art. 1 și 2 sunt obligate să restituie cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării, tăcute de organul central respectiv, diminuate cu cota parte corespunzătoare perioadei servite în forțele armate după absolvirea instituției de învățământ (art. 4).

Rezultă cu evidență, atât din dispozițiile legale menționate anterior, cât și din expunerea de motive a Decretului nr. 473/1971, că intenția legiuitorului este ca absolvenții liceelor/colegiilor militare să urmeze cursurile instituțiilor militare de învățământ superior la care au fost admiși după absolvirea liceului militar, în caz contrar elevul urmând a suporta toate cheltuielile de întreținere suportate de stat pe timpul școlarizării efectuate.

În perioada 2018-2022 reclamantul a urmat cursurile C.N.M. „T.V.” și ale A.N. ”M.B.", instituții militare de învățământ din cadrul M.A.N. pentru care cheltuielile de întreținere și instruire pe timpul școlarizării au fost suportate de acestea din fondurile alocate de la bugetul de stat.

În aplicarea dispozițiilor art. 1 și 3 din Decretul nr. 473/1971, reclamantul a încheiat cu M.A.N.

Angajamentul pentru exercitarea calității de elev al C.N.M. ”T.V.", înregistrat cu nr.

A 2419/17 din 12.09.2018, prin care s-a obligat să restituie cheltuielile de întreținere, din perioada în care a avut calitatea de elev al colegiului militar, în cazul în care nu va frecventa cursurile organizate de instituția de învățământ superior la care va solicita Înmatricularea după absolvire, în speță A.N. ”M.B.".

Ca urmare a cererii de înscriere completată în cadrul Centrului militar zonal Dolj, reclamantul a solicitat să participe la admitere/repartizare pe post la A.N. ”M.B.”.

Admis fiind conform Procesului verbal privind desfășurarea concursului de admitere la A.N. ”M.B.", sesiunea iulie 2022 înregistrat cu nr.

A-2281 din 02.08.2022, Lista candidaților admiși la Secția Militară, (reclamantul se regăsește la Programul de studii Navigație, hidrografie și echipamente navale, crt. 3-M.

T.D.

D.Ș.), reclamantul avea obligația frecventării cursurilor organizate de instituția militară de învățământ superior.

Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, prevede la art. 411 Persoanele care urmează să devină cadre militare .„la admiterea într-o instituție militară de învăţământ pentru formarea ofițerilor în activitate, încheie cu M.A.N. contracte cu durata de 8 ani de la numirea lor în prima funcție. (...)(10) În situația în care înainte de expirarea duratei stabilite, cadrele militare reziliază contractul potrivit art. 85 alin. 1 lit. h), acestea sunt obligate să anunţe M.A.N. cu cel puțin 30 de zile înainte, iar în cazul în care se află pe perioada contractului prevăzut la alin. 1, 2 și 14 sau, după caz, alin. 3, alin. 6 și 7, cadrele militare sunt obligate și să restituie cheltuielile de întreținere și de instruire pe timpul școlarizării, proporțional cu perioada de contract rămasă neexecutată ” și la art. 91: „ Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii, care au angajamente sau contracte cu M.A.N., prin care se obligă să îndeplinească serviciul în armată o anumită perioadă de timp, în situaţia în care nu respectă angajamentul/contractul și sunt trecuți în rezervă prin aplicarea uneia dintre prevederile de la art. 85 alin. 1 lit. g) - n), art. 87 și art. 88, sunt obligaţi să restituie, după caz, cheltuielile de întreţinere și instruire pe timpul școlarizării ori alte cheltuieli ocazionate de situaţiile pentru care s-au încheiat angajamente sau contracte, în condiţii stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale.

Normele de restituire de către cadrele militare din M.A.N. a cheltuielilor de întreținere și de instruire pe timpul școlarizării aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr.

M.111/2011, cu modificările și completările ulterioare, prevăd la art. 1: ”(l) Procedura de restituire a cheltuielilor de întreţinere și de instruire pe timpul școlarizării cadrelor militare din M.A.N. se realizează prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale referitoare Ia răspunderea materială a militarilor. (2) Stabilirea răspunderii materiale în sarcina persoanelor obligate la restituirea cheltuielilor de întreţinere şi de instruire pe timpul școlarizării se efectuează prin grija comandanților/șefilor structurilor militare în care acestea sunt încadrate la data încetării raporturilor de serviciu, utilizând cuantumul cheltuielilor publicat în Buletinul Informativ al Armatei, potrivit prevederilor art. 2, actualizat la data încetării raporturilor de serviciu cu indicele total al prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.''

Reclamantul a fost student al A.N. ” M.B.” până la data de 26.09.2022 când, la cerere, a fost exmatriculat conform raportului personal cu nr.

A/CRl-803 din 26.09.2022 prin care solicită retragerea din efectivele A.N., Facultatea de Inginerie Marină, Programul de studii „Navigație, hidrografie și echipamente navale", în temeiul Hotărârii Consiliului de Administrație ANMB AC-22-09S din data de 26.09.2022.

Fiind exmatriculat, reclamantul este obligat la restituirea cheltuielile de întreținere și instruire pe timpul școlarizării efectuate în instituțiile militare de învățământ pentru care s-au încheiat angajamente și contracte, ambele aparținând M.A.N., organul central în speța în cauză.

Față de această situație, A.N. „M.B.” a procedat la efectuarea unei cercetări administrative în temeiul dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare O.G. nr. 121/1998), a Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr.

M5/1999 pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, cu modificările și completările ulterioare, a Hotărârea de Guvern nr. 406/1990 privind înființarea și organizarea A.N. ” M.B.", a Decretului nr. 473/1971 privind încheierea de angajamente de către candidații admiși si urmeze instituții militare de învățământ și instituții civile de învățământ superior, pentru care cheltuielile de întreținere se suportă de M.A.N. și Ordinului nr.

MI 10/2014 referitor la Instrucțiunile privind organizarea și funcționarea colegiilor militare, stabilind în sarcina reclamantului prin Decizia de imputare nr.

A 3006 din 21.10.2022 (contestată în cauză) răspunderea materială pentru paguba de 48.081.45 lei reprezentând cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării în cadrul C.N.M. ”T.V.” și în cadrul A.N. ” M.B.".

Aceste sume nu se constituie venit la bugetul Colegiului Militar sau al A.N. ”M.B.".

Conform art. 226 alin. (10) ultima teză din Codul de procedură fiscală „Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat”, cheltuielile de întreținere și instruire se recuperează de Administrația Finanțelor Publice și se constituie venit la bugetul de stat (din care au fost asigurate toate cheltuielile de întreținere și instruire pe perioada școlarizării).

Decizia de imputare nr.

A 3006 din 21.10.2022 a fost emisă de A.N. ”M.B.” (unde era încadrat reclamantul la data când a depus raportul de renunțare la continuarea studiilor) ca urmare a îndeplinirii condițiilor răspunderii materiale în sarcina acestuia pentru cheltuielile suportate de M.A.N. pe timpul școlarizării.

Decizia de imputare a fost emisă anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 649/15.12.2022, ce s-a produs în data de 07.02.2023.

Față de prevederile art. 147, alin. 4 din Constituția României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Reclamantul se află în situația nerespectării angajamentelor și contractelor încheiate cu M.A.N., prin care se obliga să urmeze cursurile A.N. ” M.B.” (unde a fost admis pe locurile repartizate pentru absolvenții liceelor militare), iar după absolvirea acestei Academii să exercite profesia de cadru militar cel puțin 8 ani în raport cu nevoile M.A.N..

În acest caz, reclamantul datorează sumele reprezentând cheltuielile de întreţinere și instruire efectuate de M.A.N. pe timpul întregii școlarizării efectuate, astfel cum au fost stabilite prin Decizia de imputare nr.

A 3006 din 21.10.2022 emisă de comandantul A.N. ” M.B.".

Se observă că reclamantul a formulat contestație împotriva Decizia de imputare nr.

A 3006 din 21.10.2022.

Pentru considerentele menționate anterior, în mod corect prin Hotărârea nr.

A-3534 din 15.12.2022 a fost respinsă contestația formulată de reclamant fiind menținută Decizia de imputare nr.

A 3006 din 21.10.2022 emisă de comandantul A.N. ” M.B.".

Plângerea reclamantei nu a mai fost soluționată de Comisia de jurisdicții a imputațiilor aparținând M.A.N., urmare a publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 649 din 15.12.2022 (Monitorul Oficial nr. 103 din 07.02.2023), având în vedere că nu mai există temei legal pentru punerea pe rol/soluționarea plângerii până la o eventuală punere în acord a dispozițiilor declarate neconstituționale cu Constituția.

Răspunderea materială, așa cum este prevăzută de O.G. nr. 121/1998 (act normativ ce conţine norme speciale în materia răspunderii materiale a militarilor), reprezintă o formă a răspunderii juridice care constă în obligația militarilor de a repara, în condițiile și limitele prevăzute de lege, prejudiciul cauzat din vina și în legătură cu munca lor.

Răspunderea materială este o răspundere limitată, privind doar daunele efective, nu și foloasele nerealizate, iar stabilirea și recuperarea prejudiciului se efectuează unilateral de către angajatorul păgubit, după o procedură specială, care presupune emiterea deciziei de imputare ce constituie titlu executoriu.

O.G. nr. 121/1998 reglementează că stabilirea răspunderii materiale și obligația de restituire a militarilor se face prin emiterea unei decizii de imputare sau asumarea unui angajament de plată.

Aceste dispoziții legale prevăd un regim special de stabilire a răspunderii materiale a militarilor care este angajată, potrivit art. 2 din O.G. nr. 121/1998, atunci când militarii au provocat din vina lor pagube în legătură cu formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale, precum și în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuțiilor de serviciu în cadrul M.A.N..

Pentru considerentele menționate, raportat la prevederile legale aplicabile cauzei deduse judecății în prezentul dosar, s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Unitatea Militară 02192.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și următoarele din Codul de procedură civilă, precum și cele ale actelor normative menționate în cuprinsul întâmpinării.

În probațiune, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, precum și orice alt mijloc de probă apreciat de instanță ca fiind pertinent, concludent și util soluționării cauzei.

Au fost anexate înscrisuri, 32 file, neclasificat, în copie conform cu originalul.

Totodată pârâtul a depus cerere reconvenţională prin care a solicitat instanței ca, în cazul admiterii cererii reclamantului, să admită prezenta cerere reconvențională și să-l oblige pe acesta la plata cheltuielilor de întreținere și instruire pe timpul școlarizării în cadrul C.N.M. „T.V.” și ale A.N. ” M.B.", ambele instituții aparținând M.A.N., în cuantum de 48.081,45 lei, debit compus din: 46.871,45 lei reprezentând cheltuielile de întreținere și instruire aferente perioadei în care a fost școlarizat în C.N.M. „T.V.” şi 1.210,00 lei reprezentând cheltuielile de întreținere și instruire aferente perioadei în care a fost școlarizat în A.N. ” M.B.".

A precizat că așa cum s-a subliniat în doctrina de specialitate, „o cerere reconvenţională poate fi formulată și sub forma unei cereri cu caracter subsidiar faţă de cererea principală, pârâtul solicitând admiterea acesteia numai în ipoteza în care ar fi admisă cererea principală a reclamantului.

Așadar, în ipoteza în care va fi admisă cererea principală a reclamantului referitor la anularea Deciziei de imputare nr.

A-3006 din 21.10.2022, raportat la dispoziţiile Deciziei Curţii Constituționale nr. 649 din 15.12.2022 prin care au fost constatate neconstituţionale art. 258, 27-43 și 47 din Ordonanța Guvernului nr. 121 din 1998 privind răspunderea materială a militarilor, instituția militară solicită prin intermediul prezentei cereri reconvenționale plata cheltuielilor de întreținere și instruire pe timpul școlarizării în cadrul C.N.M. „T.V.” și ale A.N. ” M.B.".

În fapt, prin acțiunea principală reclamantul-pârât reconvențional a solicitat obligarea instituției militare la anulare Deciziei de imputare nr. A-3006 din 21.10.2022.

În fapt, raportat la Decizia Curții Constituționale nr. 649/15.12.2022 referitoare la excepția de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, 14, 15, 16, 19, 20, 22, ale art. 23 alin.3 și ale art. 25,27-43 și 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 121 din 1998 privind răspunderea materială a militarilor, publicată în Monitorul Oficial la data de 07.02.2023, procesul verbal de cercetare administrativă nr.

A-2961 din 18.102022 încheiat în temeiul art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 121 din 1998 și-a păstrat valabilitatea, neintrând sub incidența deciziei Curții Constituționale.

În raport cu dispozițiile art. 2, art. 12 lit.

D, art. 24 alin. 1 și art. 51 Ordonanței Guvernului nr. 121 din 1998 reiese că răspunderea materială privită ca instituție juridică, reprezintă o răspundere civilă alcătuită din totalitatea normelor de drept care reglementează obligația oricărei persoane de a repara prejudiciul cauzat altei persoane prin fapta sa, pentru care este chemată de lege să răspundă.

Din conținutul art. 1349-1350 Cod civil se deduce faptul că răspunderea civilă presupune obligaţia de reparare integrală a prejudiciului cauzat altuia.

Conform art. 1349 alin.

I Cod civil orice persoană care încalcă îndatorirea de respectare a regulilor de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune ori pe aceea de a nu aduce atingere prin acțiunile sau inacțiunile drepturilor și intereselor legitime ale altor persoane răspunde pentru prejudiciile cauzate, fiind obligată să le repare integral, iar art. 1357 Cod civil că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție este obligată să îl repare.

În planul raporturilor contractuale, atunci când fără justificare, persoana nu își execută obligațiile pe care le-a contracta, este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii și al art. 1350 alin 2 Cod civil.

Răspunderea civilă prezintă două forme: răspundere civilă delictuală — drept comun și răspundere civilă contractuală- derogatorie.

Ambele forme ale răspunderii sunt întemeiate pe ideea fundamentală a reparării prejudiciului cauzat altuia prin fapta ilicită, culpabilă.

În principiu, elementele răspunderii contractuale sunt aceleași cu elementele răspunderii delictuale - existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu și a vinovăției.

Răspunderea civilă contractuală implică, în mod necesar, ca premisă majoră, existența unui contract între părțile aflate în conflict.

Cu privire la îndeplinirea condițiilor răspunderii contractuale, se impune analiza următoarelor aspecte:

1. Existenţa faptei ilicite care constă în nerespectarea obligaţiei – neexecutarea contractului.

În aplicarea dispozițiilor art. 1 și 3 din Decretul nr. 473/1971, reclamantul a încheiat cu M.A.N. Angajamentul pentru exercitarea calității de elev al C.N.M. ”T.V.", înregistrat cu nr. A 2419/17 din 12.09.2018, în care se menționează:

- pct. 2.2 lit. e) — Beneficiarul indirect în calitate de părinte — se obligă să restituie în conformitate cu prevederile legale în vigoare, sumele bănești reprezentând cheltuieli de întreținere din perioada în care a avut calitatea de elev în C.N.M. pentru fiul meu în cazul în care (...) e) nu va solicita înmatricularea în instituția de învățământ superior militar la care va fi declarat admis și nu va frecventa cursurile organizate de aceasta.

-pct. 3 lit. g) — Beneficiarul direct se obligă să solicite înmatricularea în instituția de învățământ superior militar la care va fi declarat admis și va frecventa cursurile organizate de aceasta.

Luând în considerare prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 142, alin 74 conform căruia persoana admisă la un program de studii universitare de licență în cadrul instituțiilor de învățământ superior militar (...) are calitatea de student militar pe întreaga perioadă a prezenței sale în cadrul programului respectiv, de la înmatriculare și până la susținerea examenului de finalizare a studiilor, se apreciază că reclamantul nu a respectat obligațiile din angajamentul încheiat cu C.N.M. ”T.V.".

Ca urmare a cererii de înscriere completată în cadrul Centrului militar zonal Dolj, reclamantul a solicitat să participe la admitere/repartizare pe post la A.N. ” M.B.”.

Admis fiind conform Procesului verbal privind desfășurarea concursului de admitere la A.N. ” M.B.", sesiunea iulie 2022 înregistrat cu nr.

A2281 din 02.08.2022, Lista candidaților admiși la Secția Militară, (reclamantul se regăsește la Programul de studii Navigație, hidrografie și echipamente navale, crt. 3-M.

T.D.

D.

Ș.), reclamantul avea obligația frecventării cursurilor organizate de instituția militară de învățământ superior.

Reclamantul a fost student al A.N. ” M.B.” până la data de 26.09.2022 când, la cerere, a fost exmatriculat conform raportului personal cu nr.

AICR1-803 din 26.09.2022 prin care solicită retragerea din efectivele A.N., Facultatea de Inginerie Marină, Programul de studii ”Navigație, hidrografie și echipamente navale", în temeiul Hotărârii Consiliului de Administrație al ANMB AC-22-09S din data de 26.09.2022.

Fiind exmatriculat, reclamantul este obligat la restituirea cheltuielile de întreţinere și instruire pe timpul școlarizării efectuate în instituțiile militare de învățământ pentru care s-au încheiat angajamente și contracte, ambele aparținând M.A.N., organul central în speța în cauză.

2. Existenta prejudiciului

Decretul nr. 473/1971 privind încheierea de angajamente de către candidații admiși să urmeze instituțiile militare de învățământ și instituţiile civile de învăţământ superior, pentru care cheltuielile de întreţinere se suportă de Ministerul Forțelor Armate, Consiliul Securităţii Statului sau Ministerul Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare (denumit în continuare Decretul nr. 473/1971), prevede că:

- la înscrierea în liceele militare, candidații admiși vor încheia angajamente scrise cu M.A.N., prin care se obligă ca după absolvirea liceului să se prezinte la concursul de admitere în şcoala militară de ofiţeri la care vor fi repartizații să urmeze cursurile acelei scoli după ce au fost declarați reușiți.

Absolvenții liceelor militare care nu reușesc la concursul de admitere în școlile militare de ofițeri vor fi repartizați, potrivit nevoilor armatei, la școlile militare de maiștri sau de subofițeri.

Angajamentul se încheie cu încuviinţarea părinților sau a susținătorilor legali (art. 1);

- dacă angajamentul a fost semnat cu încuviinţarea părinţilor sau tutorelui, cel care a dat încuviințarea răspunde pentru restituirea cheltuielilor de întreținere solidar cu cel căruia i-a dat încuviințarea, dacă și-a luat, în scris, un angajament în acest sens (art. 8);

- candidaţii admiși în școlile militare de ofiţeri pentru care cheltuielile de întreţinere se suportă de Ministerul Portelor Armate, vor încheia angajamente scrise cu organul central respectiv, prin care se obligă ca, după acordarea gradului de ofițer să îndeplinească serviciul în forțele armate timp de minimum 9 ani în unitățile și garnizoanele unde vor fi încadrați sau mutați ulterior, în raport cu nevoile instituției militare (art. 2);

- elevii și ofițerii elevi care pentru lipsă de interes la învățătură sau pentru abateri disciplinare, sunt îndepărtați din instituţiile militare de învățământ pentru care cheltuielile de întreținere sunt suportate de unul din organele centrale menționate la art. 2, precum și absolvenții liceelor militare care, fără motive întemeiate, nu se prezintă la concursul de admitere în școlile militare de ofițeri ori școlile militare de maiștri sau de subofițeri, la care au fost repartizați, vor restitui cheltuielile de întreținere făcute pe timpul cât au fost școlarizați (art. 3);

- cadrele militare care nu-și vor respecta angajamentele prevăzute de art. 1 și 2 sunt obligate să restituie cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării, făcute de organul central respectiv, diminuate cu cota parte corespunzătoare perioadei servite în forțele armate după absolvirea instituției de învățământ (art. 4).

Rezultă cu evidență, atât din dispozițiile legale menționate anterior, cât și din expunerea de motive a Decretului nr. 473/1971, că intenția legiuitorului este ca absolvenții liceelor/colegiilor militare să urmeze cursurile instituțiilor militare de învățământ superior la care au fost admiși după absolvirea liceului militar, în caz contrar elevul urmând a suporta toate cheltuielile de întreținere suportate de stat pe timpul școlarizării efectuate.

Normele de restituire de către cadrele militare din M.A.N. a cheltuielilor de întreținere și de instruire pe timpul școlarizării aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr.

M. 111/2011, cu modificările și completările ulterioare, prevăd la art. 1: ”(1) Procedura de restituire a cheltuielilor de întreţinere și de instruire pe timpul școlarizării cadrelor militare din M.A.N. se realizează prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale referitoare la răspunderea materială a militarilor. (2) Stabilirea răspunderii materiale în sarcina persoanelor obligate la restituirea cheltuielilor de întreţinere și de instruire pe timpul școlarizării se efectuează prin grija comandanților/şefilor structurilor militare în care acestea sunt încadrate la data încetării raporturilor de serviciu, utilizând cuantumul cheltuielilor publicat în Buletinul Informativ al Armatei, potrivit prevederilor art. 2, actualizat la data încetării raporturilor de serviciu cu indicele total al prețurilor de consum comunicat de Institutul National de Statistică.”

Urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 649 din 2022, normele legale privind răspunderea materială a militarilor se completează, în temeiul art. 51 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, cu modificările și completările ulterioare cu normele dreptului comun în materia răspunderii civile.

Cu privire la natura juridică a celor două categorii -cheltuieli de întreținere și de instruire pe timpul școlarizării în C.N.M. ”T.V.” și în cadrul A.N. ” M.B.” s-au învederat dispozițiile art. 8, art. 13 alin. (1) lit. b), art. 29 și art. 45 alin. 1, lit. c) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea M.A.N., republicată, cu modificările și completările ulterioare, din care rezultă faptul că finanțarea cheltuielilor privind învățământul militar coroborat cu cele din Hotărârea de Guvern nr. 406 din 1990 privind înființarea şi finanțarea A.N. ” M.B.” se asigură din bugetul M.A.N., prin legile bugetare anuale.

Potrivit dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea M.A.N., republicată, cu modificările și completările ulterioare, M.A.N. are propriul sistem de educație și formare profesională a resursei umane, precum și propriul sistem de cercetare-dezvoltare, integrate în sistemele naționale, care își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile legale în vigoare referitoare la educație și cercetare.

3. Raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu

Legătura cauzală reprezintă legătura dintre acțiunea/inacțiunea persoanelor și rezultatul produs, respectiv paguba constatată.

În speța supusă judecății, solicitarea studentului care prin raport personal a solicitat retragerea, implicit renunțarea la locul finanțat de la bugetul de stat, fiind astfel exmatriculat la cerere reprezintă cauza, iar efectul constă în încetarea contractului de studii universitare de licență, cu consecința producerii unei pagube patrimoniului M.A.N., constând în cheltuieli de întreținere și de instruire pe timpul școlarizării în cele două instituții de învățământ superior militar.

Scopul și intenția legiuitorului cu privire la încheierea acestor angajamente și contracte de studii este acela ca elevii și ulterior studenții, să fie determinați să rămână în sistemul militar care a suportat aceste tipuri de cheltuieli.

În caz contrar, aceștia vor suporta toate cheltuielile de întreținere suportate de stat pe timpul școlarizării efectuate.

4. Vinovăţia debitorului

Vinovăția debitorului trebuie să fie justificată sau culpabilă. Pentru a nu fi angajată răspunderea, acesta ar fi trebuit să facă dovada unei cauze care exonerează de răspundere -cazuri limitativ prevăzute de lege.

Prin raportul personal și din răspunsurile din întrebările Notei explicative anexată procesului verbal de cercetare administrativă nr. A-2961/18.10.2022, nu există într-o situație exoneratoare de răspundere.

Nerespectarea obligațiilor legale și contractuale conduce la obligarea celor vinovați să plătească cheltuieli de întreținere și instruire pe timpul școlarizării/instruirii în cadrul celor două instituții de învățământ militar.

În baza răspunderii contractuale, conform interpretărilor legale și a jurisprudenței, culpa debitorului se prezumă, creditorul fiind cel care trebuie să facă dovada existenței contractului și a neexecutării acestuia.

Față de cele expuse, luând în considerare dispozițiile legale incidente indicate, s-a apreciat faptul că reclamantul reconvențional nu și-a respectat obligațiile asumate prin angajamentele/contractele semnate și că pârâtul a făcut dovada existenței contractului și a neexecutării acestuia.

Pentru considerentele menționate, raportat la prevederile legale aplicabile cauzei deduse judecății în prezentul dosar, s-a solicitat ca, în situația în care va fi admisă cererea reclamantului -pârât reconvențional referitoare la anularea Deciziei de imputare nr.

A-3006 din 21.10.2022, să fie admisă şi cererea reconvențională formulată de Unitatea Militară 02192 Constanța și să se dispună restituirea sumei de 48.081,45 lei de către reclamantul-pârât reconvențional a cheltuielilor de întreținere și instruire efectuate de M.A.N. pe timpul întregii școlarizări.

In probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, precum și orice alt mijloc de probă apreciat de instanță ca fiind pertinent, concludent și util soluționării cauzei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 209 și următoarele din Codul de procedură civilă și art. 1350 Cod Civil.

Prin sentinţa nr.604/07.06.2023, Tribunalul M., Secţia a II-a Civilă de Contencios Adminsitrativ şi Fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale din cadrul Tribunalului Mehedinţi.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul M. , Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 12.06.2023.

În cauza de faţă, în baza dispoziţiilor art. 22 alin.2 Cod procedură civilă s-a solicitat pârâtei să ofere informaţii suplimentare, în sensul de a indica modul de calcul a sumei pretinse reconvenţional , urmând să se indice perioada pentru care se pretind şi se calculează sumele reconvenţional şi căror ani de studiu corespunde fiecare sumă ce va fi indicată defalcat, precum şi să se indice categoria de cheltuieli făcute ce intră în suma care va fi indicată.

Relaţiile solicitate au fost înaintate la dosar cu adresa nr. A-N 4460/09.10.2023.

Analizând acţiunea în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Tribunalul constată şi reţine următoarele:

Potrivit art. 248 al. 1 C.proc.civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, administrarea de probe noi ori după caz, cercetarea în fond a cauzei.

În ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă materială procesuală, recalificată de instanţă, se reţine:

Conform disp. art. 129 al. 2 pct.2 C.proc.civ. „Necompetenţa este de ordine publică: 2. în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad.”.

De asemenea, potrivit art. 136, alin. 1 C.proc.civ. dispoziţiile privitoare la excepţia de necompetenţă şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

Excepţia necompeţentei materiale este de ordine publică şi este o excepţie de procedură care, potrivit disp. art. 130 alin. 2 C.proc.civ., trebuie invocată de părţi ori de către judecător din oficiu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Competenţa materială presupune o delimitare între instanţe de grad diferit sau de secţii specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, având în vedere felul atribuţiilor funcţionale, iar sub aspect procesual, obiectul, valoarea sau natura cererii, aşa cum sunt stabilite prin codul de procedură civilă, legea de organizare judiciară şi diferite acte normative speciale, se poate stabili competenţa de soluţionare a unor cauze de către o anumită categorie de instanţe judecătoreşti.

Importanţa deosebită pe care o are această competenţă face ca normele ce o reglementează să fie de ordine publică, având deci caracter absolut, astfel că părţile nu pot deroga de la acestea.

În analiza competenţei sale, instanţa trebuie în primul rând să procedeze la calificarea juridică a statutului reclamantului, ca fiind personal contractual/personal militar, supus jurisdicţiei muncii, ori funcţionar public cu statut special, supus contenciosului administrativ.

Instanţa reţine că, în cauză, cererea de chemare în judecată vizează antrenarea răspunderii materiale a militarilor, ceea ce atrage competenţa de soluţionare a instanţei specializate în conflicte de muncă.

Astfel, potrivit art. 536 C.adm. – „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.”

Art. 382 C-adm. reglementează categorii de personal bugetar cărora nu li se aplică prevederile privind funcţionarii publici, printre aceştia fiind şi personalul militar (lit. h) – „Prevederile prezentului titlu nu se aplică următoarelor categorii de personal bugetar: (...) h) personalul militar; (...)”.

Interpretarea coroborată a prevederilor art. 382 lit. h) şi art. 536 din Codul administrativ conduce la excluderea din competenţa instanţelor de contencios administrativ a litigiilor având ca obiect drepturile băneşti solicitate de personalul militar din cadrul Jandarmeriei Române.

În acelaşi sens este şi Decizia nr. 19/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii – care a stabilit: „În interpretarea art. 382 lit. h) şi a art. 536 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, a art. 1 lit. p) teza I din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 23 alin. (1) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa materială procesuală de soluţionare în primă instanţă a cauzelor având ca obiect obligarea instituţiilor publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale către personalul militar al acestora aparţine secţiilor/completurilor specializate în materia conflictelor de muncă din cadrul tribunalelor.”

Pentru aceste motive, instanţa va respinge excepţia de necompetenţă materială procesuală.

În ceea ce priveşte contestaţia ce formează obiectul acţiunii introductive de instanţă:

Reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei de imputare nr. A-3006/21 octombrie 2022, contestație care a fost soluționată prin Hotărârea nr. A-3534 din 15.12.2022.

În continuare, împotriva Hotărârii nr.

A-3534 din 15.12.2022 reclamanta a formulat o altă contestație, ce urma a fi soluționată de către Comisia de jurisdicție a imputaților din cadrul unității militare, însă, prin răspunsul din data de 13.02.2023 i-a fost restituită reclamantei contestația formulată.

Reclamanta solicită anularea hotărârilor adoptate în procedura administrativă prevalându-se de Decizia CCR nr. 649/2022.

Prin Decizia CCR nr. 649/2022 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 25, 27 - 43 şi 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor sunt neconstituţionale.

În motivare s-a reţinut: „33.

Or, actul de imputare emis de comandantul sau şeful unităţii a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă nu poate fi considerat ca prezentând suficiente garanţii de obiectivitate pentru a permite absenţa evaluării judiciare.

Din contră, într-un raport de muncă (indiferent de natura sa - contract individual de muncă/raport de serviciu) nu se poate recunoaşte chiar părţii care se pretinde păgubită dreptul de a emite ea însăşi, prin diversele sale structuri, un act având caracter de titlu executoriu.

O asemenea orientare nu vădeşte decât existenţa unui grad ridicat de subiectivitate, incompatibilă cu securitatea juridică de care trebuie să se bucure părţile unui raport de muncă şi cu principiile care stau la baza statului de drept.

36.

Curtea observă că legiuitorul a conferit caracter executoriu deciziei de imputare sub imperiul Codului muncii din 1972 (Legea nr. 10/1972), acesta dăinuind până în anul 2003.

Însă, din anul 2003, noul Cod al muncii (Legea nr. 53/2003) a renunţat la caracterul executoriu al deciziei de imputare, orice imputare, pentru a putea fi pusă în executare, urmând să se facă prin mijlocirea instanţei judecătoreşti.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că, în condiţiile statului de drept, valoare consacrată prin art. 1 alin. (3) din Constituţie, răspunderea patrimonială pentru daune se impune să se stabilească doar de către instanţele de judecată, care, potrivit art. 124 alin. (1) din Constituţie, înfăptuiesc justiţia în numele legii.

Acelaşi principiu constituţional mai impune ca orice executare silită să aibă la bază un titlu executoriu valabil.

Aceasta însă nu lezează libertatea contractuală, deoarece părţile contractante pot conveni de comun acord asupra modalităţilor de executare sau de stingere a obligaţiilor lor reciproce.

De asemenea, nu este îngrădit nici dreptul salariatului să consimtă de bunăvoie la recuperarea eventualelor daune cauzate de el, fără să aştepte pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti (Decizia nr. 24 din 22 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003).

38.

Având în vedere cele expuse, Curtea constată că reglementarea competenţei autorităţii pretins păgubite de a emite o decizie de imputare, precum şi conferirea caracterului de titlu executoriu al acesteia sunt distonante în raport cu principiul statului de drept şi al securităţii juridice, inducând arbitrarul, subiectivismul şi un caracter aleatoriu în desfăşurarea raporturilor de muncă.

Prin urmare, ori de câte ori angajatorul se pretinde păgubit are la dispoziţie, potrivit art. 21 din Constituţie, posibilitatea de a se adresa instanţelor judecătoreşti în vederea recuperării prejudiciului suferit, şi nu de a impune el însuşi imputarea pretinsului prejudiciu.

În consecinţă, dispoziţiile art. 25 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 sunt neconstituţionale în raport cu art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie cu referire la statul de drept şi la securitatea juridică.

Totodată, având în vedere legătura intrinsecă existentă între cele 6 alineate ale acestui articol, Curtea va constata şi neconstituţionalitatea acestora pentru aceleaşi motiv, astfel că întregul art. 25 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 este neconstituţional.

39.

De asemenea, având în vedere legătura indisolubilă existentă între art. 25, pe de o parte, şi art. 27 - 29 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, pe de altă parte, Curtea reţine că art. 27 - 29 încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie cu referire la soluţia legislativă ce vizează decizia de imputare, pentru că, pe de o parte, acoperirea pagubelor nu poate fi făcută în baza unei decizii de imputare, iar, pe de altă parte, anularea sau reducerea despăgubirilor stabilite nu le poate viza pe cele ce decurg din decizia de imputare pentru că aceasta pur şi simplu nu poate fi emisă în sistemul de drept consacrat prin Constituţia României.

40.

Totodată, având în vedere că întreaga procedură ulterioară administrativă sau administrativ-jurisdicţională, după caz (contestaţie, plângere, revizuire), precum şi cea judiciară (acţiunea în faţa instanţei judecătoreşti cu privire la hotărârea dată în contestaţie asupra deciziei de imputare executorie) se grefează pe examinarea legalităţii şi temeiniciei deciziei de imputare şi pe caracterul ei executoriu, Curtea constată că art. 30 - 43 şi 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie cu referire la soluţia legislativă ce vizează decizia de imputare.

41.

Întrucât revine legiuitorului obligaţia constituţională de a pune de acord textele legale menţionate cu decizia de admitere a Curţii Constituţionale, coroborat cu necesitatea reglementării în mod unitar şi unic a acestei proceduri, Curtea reţine că din raţiuni de securitate şi coerenţă juridică se impune constatarea neconstituţionalităţii art. 27 - 43 şi 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 şi cu referire la procedura privind angajarea răspunderii materiale a militarilor în cazul angajamentului de plată.

Prin urmare, art. 27 - 43 şi 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 sunt neconstituţionale în raport cu art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.”

Prin urmare, constatându-se că întreaga procedura privind angajarea răspunderii materiale a militarilor ce a stat la baza emiterii actelor contestate a fost declarată neconstituţională, instanţa apreciază că se impune anularea deciziei de imputare nr.

A-3006/21 octombrie 2022 care, în felul acesta, rămâne fără fundament legal.

Pentru aceste motive, luând act de viciul de neconstituţionalitate sancţionat prin Decizia CCR nr. 649/2022, instanţa va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul - pârât reconvenţional M.D.Ş. în contradictoriu cu pârâtul - reclamant reconvenţional Unitatea Militară nr.02192 Constanţa şi va anula decizia de imputare nr.

A-3006/21 octombrie 2022.

În ceea ce priveşte pretenţiile solicitate reconvenţional, instanţa va analiza cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile solicitate reconvenţional, după care va fi analizată cererea reconvenţională pe fond.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie invocată faţă de pretenţiile solicitate reconvenţional, instanţa reţine:

Potrivit art. 268, alin. 1 Codul Muncii – „Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate:

a) în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani;

b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancţionare disciplinară;

c) în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator;

d) pe toată durata existenţei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia;

e) în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.”

Instanţa observă că este investită cu cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale (materiale în cazul militarilor), astfel devine incident art. 268, alin. 1, lit. c C-muncii, termenul de prescripţie fiind în cauza de faţă cel de trei ani care începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune.

Rezultă că prezintă relevanţă data naşterii dreptului la acţiune, care, în speţă, urmează a fi determinată în funcţie de actele şi lucrările dosarului.

Astfel, prin cererea reconvenţională s-a solicitat obligarea reclamantului – pârât reconvenţional la plata sumei de 48081,45 lei, reprezentând cheltuieli de şcolarizare.

În concret, se impută pârâtului că nu ar fi respectat contractul de şcolarizare ce impune terminarea studiilor militare şi rămânerea în sistem o perioadă determinată, după terminarea studiilor.

Reclamantul – pârât reconvenţional invocă prescripţia prin raportare la data efectuării cheltuielilor de şcolarizare, lună de lună, pentru fiecare an de studiu.

Instanţa nu poate primi această susţinere din moment ce dreptul la restituire se naşte în momentul în care beneficiarul studiilor renunţă la continuarea studiilor militare, act de dispoziţie care a avut loc prin cererea din data de 26 septembrie 2022 – fila 29, prin care reclamantul – pârât reconvenţional a solicitat retragerea din efectivele A.N..

Cum termenul de prescripţie nu s-a împlinit raportat la acest moment (data retragerii) şi la data promovării prezentului demers judiciar, instanţa va respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa pretenţiilor solicitate reconvenţional.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, instanţa reţine:

Raportat la data introducerii cererii reconvenţionale, incident şi pe deplin aplicabil este Decretul nr. 473/1971, în prezent abrogat prin Legea nr. 198/2023.

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 473/1971 – „La înscrierea în liceele militare, candidaţii admişi vor încheia angajamente scrise cu Ministerul Forţelor Armate, prin care se obligă ca după absolvirea liceului sa se prezinte la concursul de admitere în şcoala militară de ofiţeri la care vor fi repartizaţi şi sa urmeze cursurile acelei şcoli după ce au fost declaraţi reuşiţi la concursul de admitere.”

De asemenea, potrivit art. 2 din Decretul nr. 473/1971 – „Candidaţii admişi în şcolile militare de ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, în Academia militară precum şi în instituţiile civile de învăţământ superior, pentru care cheltuielile de întreţinere se suportă de Ministerul Forţelor Armate, Consiliul Securităţii Statului sau Ministerul Afacerilor Interne, vor încheia angajamente scrise cu organul central respectiv, prin care se obligă ca, după acordarea gradului de ofiţer, maistru militar sau subofiţer, sa îndeplinească serviciul în forţele armate timp de minimum 9 ani în unităţile şi garnizoanele unde vor fi încadraţi sau mutati ulterior,...”.

Art. 4 din Decretul nr. 473/1971 prevede obligaţia şi condiţiile de restituire a cheltuielilor de şcolarizare – „Cadrele militare care nu-şi vor respecta angajamentele prevăzute de art. 1 şi 2 sunt obligate sa restituie cheltuielile de întreţinere pe timpul şcolarizării, făcute de organul central respectiv, diminuate cu cota parte corespunzătoare perioadei servite în forţele armate după absolvirea instituţiei de învăţământ.”

Art. 5 defineşte noţiunea de „cheltuieli de întreţinere” ca fiind cheltuielile efectuate cu hrănirea, echiparea, cazarea şi transportul dus şi întors pe timpul vacanţelor.

Obligaţia de restituire este reglem,enntată şi de alte acte normative, sens în care amintim disp. art. 91 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, astfel – „Ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii, care au angajamente sau contracte cu M.A.N., prin care se obligă să îndeplinească serviciul în armată o anumită perioadă de timp, în situaţia în care nu respectă angajamentul/contractul şi sunt trecuţi în rezervă prin aplicarea uneia dintre prevederile de la art. 85 alin. 1 lit. g) - n), art. 87 şi art. 88, sunt obligaţi să restituie, după caz, cheltuielile de întreţinere şi instruire pe timpul şcolarizării ori ...”.

În speţă, reclamanta a încheiat angajament scris având nr.

A2419/2018 cu unitatea militară de învățământ liceal, respectiv cu C.N.M. „T.V.” pentru o perioadă de 4 ani, iar la finalizarea studiilor liceale militare a formulat cerere de înscriere la A.N. „M.B.” – filele 24 şi 34.

Prin cererea înregistrată sub nr. A/CR – 803/26 septembrie 2022 reclamantul – pârât reconvenţional a solicitat retragerea din efectivele A.N. – fila 29.

Instanţa observă că prin angajamentul scris având nr.

A2419/2018 reclamantul – pârât reconvenţional s-a obligat să solicite înmatricularea în instituţia de învăţământ superior militar în care va fi declarat admis şi să frecventeze cursurile organizate de aceasta – art. 3, lit. g din angajament.

Faţă de circumstanțele speţei, instanţa constată ca fiind îndeplinite condiţiile răspunderii materiale/patrimoniale, sens în care reţine ca fiind faptă generatoare de prejudiciu actul de retragere din efectivele A.N., aceasta deşi reclamanta urmase cursuri militare liceale şi parţial universitare prin asumarea unui angajament scris în acest sens, angajament pe care, în mod evident, nu l-a respectat.

În privinţa laturii subiective, instanţa apreciază ca fiind îndeplinită cerinţa vinovăţiei, beneficiarul şcolarizării având cunoştinţă despre drepturile şi obligaţiile sale inserate în angajamentul scris, dar şi despre consecinţele/urmările nerespectării acestuia din urmă.

În privinţa prejudiciului, acesta a fost identificat, cuantificat şi dovedit ca fiind în sumă de 48.081,45 lei şi constă în cheltuielile de întreţinere şi şcolarizare la cele două instituţii de învăţământ militar, iar în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate, şi această condiţie este îndeplinită din moment ce actul de retragere lipseşte de fundament cheltuielile de întreţinere şi instruire deja efectuate cu şcolarizarea reclamantei.

Nu poate fi primită teza subsidiară propusă de reclamantă ce priveşte nerestituirea cheltuielilor de şcolarizare aferente studiilor liceale din moment ce obligaţia asumată prin angajamentul iniţial viza continuarea traseului militar şcolar/profesional şi după terminarea studiilor liceale, reclamanta putând fi scutită de orice obligaţie de restituire abia după 9 ani petrecuţi în cadrul forţelor armate, după finalizarea studiilor militare universitare, ceea ce, în mod evident, nu e cazul în speţă.

Pentru aceste motive, instanţa va admite cererea reconvenţională formulată de pârâtul - reclamant reconvenţional U.M. nr.02192 C. în contradictoriu cu reclamantul – pârât reconvenţional M.D.Ş. şi va obliga reclamantul – pârât reconvenţional M.D.Ş. să plătească suma de 48.081,45 lei reprezentând cheltuielile de întreţinere şi instruire efectuate pe timpul şcolarizării în cadrul C.N.M. „T.V.” şi în cadrul A.N. „M.B.”.