Sentință civilă nr. 138 din 11.05.2023

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 17.02.2023, reclamanta ŢA a formulat contestație în contradictoriu cu pârâta ŞPS DTS, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele:

- repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei contestate, dispunând reintegrarea în cadrul intimatei pe postul şi funcţia deţinute anterior concedierii;

- obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă ar fi continuat să execute contractul individual de munca până la data reintegrării efective - sume ce vor fi actualizate până la data plății efective;

- obligarea la plata dobânzii legale de la data emiterii deciziei contestate şi până la data plăţii efective şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, a arătat că, este angajată ca administrator financiar (contabil şef) la ŞPS DTS, şi a primit în data de 25.01.2023 decizia nr.x prin care s-a dispus sancționarea sa cu desfacerea disciplinară a cim înregistrat în REVISAL sub nr.xxx/02.12.2019 în temeiul art.280 alin.2 lit.f din Legea nr.1/2011 şi art.61 lit.a din Codul Muncii.

Deşi în decizie se menționează că i-ar fi fost comunicată o invitație cu nr.xxx/16.01.2023 prin care a fost invitată la Comisia de cercetare disciplinară pentru data de 19.10.2023, ora 830 în mod cert nu a primit nici o astfel de invitație fapt care echivalează cu lipsa cercetării disciplinare prealabile, prevăzute în mod expres atât de art.280 alin.3 ind.1 şi alin.6 teza a doua potrivit căruia „Audierea celui cercetat şi verificarea apărării acestuia sunt obligatorii” dar şi potrivit dispoziţiilor art.251 alin.1 din Codul Muncii, fapt care atrage nulitatea absolută a deciziei de concediere.

De asemenea, lipsa comunicării scrise prevăzută de art.257 alin.2 Codul muncii atrage nulitatea absoluta a deciziei contestate.

De altfel, pârâta susţine ca ar fi trimis o invitație pe adresa de e-mail a unităţii (probabil a unității școlare - fără a preciza ce unitate) dar nu menționează în decizie nici o confirmare de primire fapt care atestă fără echivoc, lipsa convocării la cercetare prealabilă şi cu atât mai mult a cercetării propriu zise.

În mod cert, nu a fost respectată procedura prealabilă pentru a putea fi declanșată procedura de cercetare disciplinară, întrucât din nici un document pus la dispoziție şi nici din decizia contestată nu rezultă că a existat o sesizare în scris, potrivit art.280 alin.(3) din Legea nr.1/2011, - adică să fi fost înregistrată şi să fi existat la dosarul de cercetare la data efectuări celei de a doua cercetări disciplinare care ar fi trebuit să se finalizeze cu un raport despre care se face vorbire în decizia contestată dar care nu are un număr de înregistrare, iar Hotărârea CA nr.x/20.01.2023 este ulterioară datei de 19.01.2023 când se pretinde că ar fi fost convocată la cercetarea disciplinară prealabilă.

Având în vedere lipsa mențiunii din decizie a hotărârii CA - de luare la cunoștință despre săvârșirea unor presupuse abateri disciplinare având în vedere prezumția de nevinovăție - fapta sesizată nu poate fi considerată presupusă abatere disciplinară până când comisia de cercetare nu o va califica astfel.

Mai mult, nu este menționată în decizie potrivit art.280 alin.3 indice 1, cercetarea prealabilă- făcută de instituţie sau de conducerea acesteia, al cărei rezultat să fi fost discutat/analizat în consiliul de administrație al instituției în cauză, - CA care va decide, dacă este cazul, începerea cercetării efective pentru abaterile prezumate săvârșite, aprobând în aceeaşi şedinţă de lucru comisia care va efectua această cercetare, de altfel, comisia este numită prin Decizia nr.xx/2022 anterior oricărei pretinse abateri disciplinare.

De asemenea, din Decizia nr.xx/2022 rezultă că membrii comisiei de cercetare disciplinară au fost numiți de directorul școlii şi nu de CA, iar din membrii comisiei nu face parte nici un membru de sindicat şi nici nu se menționează în mod expres acest aspect în decizia de numire a comisiei de cercetare disciplinară, condiție expres prevăzută de art.280 alin.4 lit.a) din Legea nr.1/2011.

Este evident că această etapă distinctă de cercetare, anterioară cercetării disciplinare propriu zise, este specifică cadrelor didactice auxiliare cum este cazul ei şi nu a fost parcursă de emitenta decizie contestate, in nici un document pus la dispoziţie şi nici în decizie nu se amintește de aceste înscrisuri şi nu mai pot fi folosite de emitent în faţa altor organe, decizia contestată fiind limitată în legalitate doar la conținutul său.

Având însă în vedere instituirea prin lege a etapei suplimentare, aceasta este obligatorie, iar lipsa acestei etape duce la nulitatea deciziei adoptate cu încălcarea dispozițiilor legale.

Potrivit legii, după înregistrarea sesizării, conducătorul unităţii trebuie să desemneze, prin decizie, o persoană din cadrul acesteia, care să analizeze sesizarea, să aibă o discuţie cu autorul presupusei abateri şi, în raport de atribuţiile acestuia şi de situaţia generală, să facă un scurt raport pe care să îl prezinte spre analiză consiliului de administraţie al unităţii şcolare însă această etapă a fost eludată de emitentul deciziei.

Nu în ultimul rând, membri comisiei de cercetarea disciplinară sunt şi membrii în Consiliul de Administrație fapt care îi face incompatibili în a efectua cercetarea disciplinară pentru că sancționarea se aprobă în CA.

Deși din Decizia nr.xx/2022 rezultă că la nivelul unității școlare există o singură comisie de cercetare disciplinară este cert că nu au fost respectate dispozițiile art.280 alin.(4) din Legea nr.1/2011, care prevăd constituirea comisiei de cercetare pentru fiecare sesizare, fiind individualizată în funcție de conținutul acesteia şi de statutul persoanei cercetate.

Comisia de cercetare disciplinară trebuia numită de consiliul de administrație în aceeași ședință în care se prezintă rezultatul cercetării prealabile şi nu de directorul instituției școlare.

Comisia de cercetare este formată, în toate cazurile, din 3-5 membri, iar unul dintre membrii comisiei de cercetare reprezintă organizația sindicală din care face parte persoana supusă cercetării; dacă aceasta nu este membru de sindicat, din comisie face parte un reprezentant al salariaților (desemnat de salariaţii care nu sunt membri de sindicat, nu numit de conducerea unităţii/instituţiei), ceilalţi membri ai comisiei au funcția didactică cel puţin egală cu a persoanei cercetate - în cazul sau cel puţin şef de compartiment -ea fiind şef contabil, dispoziţii legale care nu au fost respectate de unitatea emitentă a deciziei contestate.

Comisia de cercetare îşi desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile art.280 alin.(4) şi (6) din Legea nr.1/2011, texte care îi reglementează atribuţiile, respectiv: stabilirea existenţei sau inexistenţei faptelor cuprinse în sesizare şi a urmărilor acestora; stabilirea împrejurărilor (circumstanţelor) în care faptele sesizate au fost săvârşite; stabilirea existenţei sau inexistenţei vinovăţiei persoanei cercetate; stabilirea oricăror altor date utile, pertinente şi concludente; obligaţia de a face cunoscut persoanei cercetate toate actele cercetării, în vederea producerii de probe în apărare; audierea persoanei sau persoanelor cercetate; verificarea susținerilor făcute în apărare de către persoana cercetată.

In consecință, faţă de apărările expuse mai sus, a dovedit că nu a fost respectată procedura specială de cercetare prealabilă şi cercetarea disciplinară fapte care atrag nulitatea absolută a deciziei contestate în temeiul art.251 alin.1 codul muncii prin raportare la dispozițiile art.280 din Legea nr.1/2011.

Potrivit art.252 alin.2 lit.a din codul muncii sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: ,,a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară:” ori în decizia contestată nu se menționează care sunt faptele ce constituie abatere disciplinară, data şi locul săvârşirii acestora ci doar se enumeră anumite fapte de la lit.a) la j) fără a se menţiona în concret în ce constau aceste fapte şi cum au fost săvârșite de ea, mai mult, pentru aceleași fapte a fost emisă şi Decizia nr.x/2023 prin care a fost sancționată tot nelegal cu diminuarea salariului, decizie care este în prezent contestată.

De asemenea, lipsa datei şi locului săvârșirii faptelor considerate abateri disciplinare de către angajator face imposibila analizarea temeiniciei sancțiunii aplicate de către instanţa de judecată precum şi a respectării termenului de 30 de zile prevăzut de art.280 alin.7 din Legea nr.1/2011.

In ce privește temeinicia deciziei contestate prin raportare la starea de fapt, este cert că atât comisia alături de CA cât şi directorul şcolii nu au ţinut seama de dispoziţiile legale, au acţionat abuziv, emiţând o decizie nelegală, întrucât nu a fost audiată, nu i s-a adus la cunoștință despre ce fapte este acuzată şi nu i s-a cerut nici o Nota explicativă în acest sens.

Având în vedere că nu se precizează care sunt în concret faptele care se pretinde că sunt abateri disciplinare ci doar se menționează anumite fapte cu caracter generic (de exemplu nu se precizează în decizie când a absentat nemotivat, când a părăsit serviciu, în ce constă nerespectarea organigramei sau în ce constau pretinsele prejudicii) dovedește lipsa totală a descrierii faptelor pretinse a fi abateri disciplinare şi în consecinţă atrag imposibilitatea de a putea formula apărări.

În consecință, nu există o abatere disciplinară ci doar o justificare a angajatorului pentru sancțiunea aplicată pentru fapte care nu au fost comise în realitate ca abateri disciplinare şi nu sunt urmări ale pretinselor abateri disciplinare.

Faţă de exigenţele art.248-252 din Codul Muncii şi art.280 din Legea nr.1/2011 care prevăd că nici o sancțiune disciplinară nu se aplică decât pe baza a două cercetări disciplinare prealabile şi pentru fapte care sunt descrise în concret în decizia de sancționare este cert că nu a săvârșit nici o abatere disciplinară care să atragă o sancțiune precum şi motivarea angajatorului din decizia contestată, este cert că decizia trebuie anulată, fiind dispusă abuziv.

Practic în cauză este vorba despre o concediere, abuzivă, din voinţa angajatorului fără ca acesta să aibă motive serioase de sancționare ci dimpotrivă a aplicat în mod abuziv o sancțiune încălcând dispozițiile arţ.40 alin.2 lit.a- c) din Codul Muncii şi ale art.280-282 din Legea nr.1/2011.

Având în vedere aceste argumente, în temeiul art.80 din Codul Muncii, consideră că este necesară anularea deciziei contestate şi obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă ar fi continuat să execute contractul individual de munca până la data reintegrării efective - sume ce vor fi actualizate până la data plăţii efective şi plătită dobânda legală corespunzătoare calculate de la data naşterii drepturilor salariale până la data plăţii efective, precum şi reintegrarea sa în cadrul intimatei pe postul şi funcţia deţinute anterior concedierii.

Este evident ca prin atitudinea sa pârâta i-a produs un prejudiciu material constând în contravaloarea drepturilor salariale neacordate, fapt pentru care trebuie să o despăgubească pentru prejudiciul material suferit din culpa sa, conform dispoziţiilor art.269 din Codul Muncii, dar si conform dispoziţiilor art.1489 alin.2 Cod civil și art.1531-1535 Cod civil cu privire la dobânda legală.

Dobânda legală reprezintă câştigul, folosul, beneficiul realizabil de creditor prin reinvestirea sumelor ce i se cuvin fără să fie nevoit să facă dovada prejudiciului, existenta acestuia fiind prezumată, iar procentul este stabilit de legiuitor prin OG nr.9/2000 și ulterior prin OG nr.13/2011.

În drept şi-a întemeiat contestația pe dispoziţiile art.280-282 din Legea nr.1/2011 şi art.39, art.40, art.80, art.247 -253, art.266-269 Codul muncii.

În dovedirea susținerilor, a depus la dosar în copie Decizia nr.x/25.01.2023.

La data de 17.03.2023, pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată.

Prin Decizia nr.x/25.01.2023 reclamanta a fost sancționată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, în temeiul dispozițiilor art.280-282 din Legea nr.1/2001, art.61 lit.a din Codul muncii, prevederile Regulamentului Intern al ȘPS DTS, Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al ŞPS, precum şi Regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat de OME nr.4183/2022.

În cuprinsul deciziei contestate, se precizează, concret, motivele sancționării reclamantei, abaterile disciplinare săvârșite de către aceasta, precum şi încadrarea lor juridică.

La nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a inspectoratelor şcolare, procedura legală de cercetare disciplinară şi de sancţionare a personalului didactic, şi/sau didactic auxiliar, se derulează după un algoritm specific educației.

Atunci când personalul didactic şi/sau didactic auxiliar din unitățile de învăţământ preuniversitar săvârșește fapte, abateri, încălcări ale eticii profesionale, performanţe slabe în activitatea didactică, sau alte acte de natură să atragă răspunderea disciplinară, se declanşează procedura disciplinară care, în final, se poate concretiza în sancţionarea acestor categorii de personal.

Sancţionarea angajaţilor este, de cele mai multe ori, un act necesar pentru buna desfășurare a activității manageriale.

Atragerea răspunderii disciplinare a angajaților vizează două aspecte, respectiv aspectele de fond şi aspectele de procedură.

Aspectele de fond se referă la săvârșirea unor fapte ce constituie abatere disciplinară, în accepțiunea celor prevăzute de lege, iar aspectele de procedură se referă la formalitățile prealabile necesare pentru a se garanta protecția drepturilor legitime ale salariatului.

Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici (art.247 alin.2 din Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare).

Abatere disciplinară este şi încălcarea cu vinovăţie a îndatoririlor ce le revin potrivit contractului individual de muncă, precum şi încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului unităţii/instituţiei, conform art.280 alin.(1) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Alte acţiuni/inacţiuni care se includ în categoria abaterilor disciplinare sunt următoarele:

- întârzierile sau absenţele de la program, nerespectarea sau neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, refuzul de a aduce la îndeplinire recomandări formulate în lumina prevederilor legale în urma unor acţiuni de control, verificări, inspecţii, sau alte asemenea, insubordonarea etc.

- încălcările deontologiei profesionale printr-o conduită morală neconformă (art.233 din Legea nr.1/2011, actualizată).

A precizat că, prin Referatul de sesizare nr.xxx/12.02.2023, Directorul ȘPS DTS s-a autosesizat cu privire la faptele ilicite întreprinse de către contestatoare, în mod repetat, propunând demararea cercetării disciplinare prealabile, pentru următoarele fapte, astfel după cum acestea au fost detaliate în referat:

- Neîndeplinirea în mod repetat a atribuţiilor de serviciu pentru postul de contabil Şef;

- Refuzul de a răspunde la notele de serviciu transmise de către organele de conducere;

- Nerespectarea organigramei instituţiei de învăţământ;

- Atitudinea ireverenţioasă faţă de organele de conducere;

- Utilizarea ineficientă şi cu rea-credinţă a resurselor financiare ale scolii;

- Solicitare de documente pentru care, refuză, ulterior, să semneze;

- Premeditarea continuă şi cu rele intenţii a blocării activităţii instituţiei de învăţământ;

Ca urmare a acestei sesizări, prin Decizia nr.x/12.01.2023 s-a numit în vederea realizării cercetării prealabile Doamna secretar şef RA.

S-a realizat, astfel, Raportul de cercetare prealabilă nr.xxx/13.01.2023, prin care s-a concluzionat că, contestatoarea întârzie sau lipsește de la program, şi deopotrivă, nu-şi îndeplineşte atribuţiile de serviciu corespunzătoare postului de contabil şef.

De asemenea, din cuprinsul raportului, reiese că, Doamna secretar şef abilitată să efectueze cercetarea prealabilă s-a deplasat la biroul contestatoarei, pentru a avea o discuție cu aceasta, însă, aceasta nu a dorit să comunice sub nicio formă.

Astfel după cum se precizează şi de către ea în dezvoltarea motivelor contestației formulată, potrivit legii, după înregistrarea sesizării, conducătorul unităţii trebuie să desemneze, prin decizie, o persoană din cadrul acesteia, care să analizeze sesizarea, să aibă o discuţie cu salariatul, şi în raport de atribuţiile acestuia şi de situaţia de fapt, să întocmească un scurt raport pe care să-l prezinte spre analiză consiliului de administraţie al unităţii şcolare.

În ceea ce priveşte numirea comisiilor de cercetare disciplinară, s-a reţinut că, comisiile de cercetare disciplinară sunt constituite, conform art.280 alin.(5) lit.a) din Legea nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare:

„(5) Comisiile de cercetare disciplinară se constituie prin decizia/ordinul conducătorului instituţiei abilitate în soluţionarea sesizării, după respectarea prevederilor alin.(3), după aprobarea lor de către:

a) consiliul de administraţie al imitaţii/instituţiei de învăţământ prcimiversitar, pentru personalul unităţii/instituţiei de învăţământ;

b) consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar pentru funcţiile de conducere din unităţile/instituţiile de învăţământ, pentru personalul de îndrumare şi control şi pentru personalul contractual din inspectoratele şcolare, precum şi pentru membrii comisiilor/consiliilor numiţi de către inspectoratul şcolar;

c) ministrul educaţiei, pentru funcţiile de conducere, de îndrumare şi de control din cadrul Ministerului Educaţiei, precum şi pentru personalul de conducere din inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti.

Având în vedere toate aceste aspecte, prin Hotărârea nr.x/13.01.2023, CA al unităţii de învăţământ, a aprobat, la pct.3 Raportul de cercetare prealabilă nr.xxx/13.01.2023, iar la pct.4 Reactivarea Comisiei de cercetare disciplinară numită prin Decizia nr.65/2022, exclusiv în vederea cercetării disciplinare a reclamantei.

Prin urmare, prin raportul nr.xxx/19.01.2023, Comisia de cercetare disciplinară, numită pentru a se ocupa de cazul contestatoarei, a realizat cercetarea disciplinară propriu-zisă, constatând, pe baza tuturor actelor puse la dispoziţie, coroborate cu legislația în vigoare, că aceasta a săvârșit o abatere disciplinară în formă continuă, pentru care se impune sancționarea sa.

Totodată, din cuprinsul raportului, se desprinde faptul că, deși contestatoarea a fost convocată să se prezinte în data de 19.01.2023, ora 0830, în vederea exprimării unei poziții cu privire la faptele ilicite reținute împotriva sa, aceasta nu s-a prezentat.

A mai menţionat că, etapa convocării s-a realizat, în scris, prin Invitaţia nr.xxx/16.01.2023.

Important de reţinut este că, prin Procesul verbal nr.xxx/16.01.2023, CC Preşedintele comisiei de cercetare şi RA secretar şef, au luat act de faptul că, contestatoarea refuză să primească invitația la cercetarea disciplinară şi documentele aferente procedurii de cercetare disciplinară.

De asemenea, s-a luat act de faptul că, contestatoarea solicita transmiterea invitaţiei şi a documentelor pe e-mailul şcolii, întrucât pe whatsapp nu dorește să comunice cu doamna director.

În continuare, contestatoarea a refuzat să se prezinte la cercetarea disciplinară stabilită pentru data de 19.01.2023, susținând că aceasta se află în concediul de odihnă conform cererii depuse la secretariatul unităţii şcolare cu nr.xxx/16.01.2023.

Faţă de această afirmaţiei a contestatoarei, s-a subliniat faptul că, prin Răspunsul nr.xxx/17.01.2023 i s-a comunicat acesteia, de către conducerea unităţii de învăţământ, că nu i se va aproba cererea pentru concediu de odihnă până la finalizarea activităților contabile.

Conform art.280 alin.6 din Legea nr.1/2011, coroborat cu art.251 alin.2 din Codul muncii, în vederea desfășurării cercetării disciplinare, salariatul va fi convocat în scris de comisia însărcinată cu efectuarea cercetării, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.

„(6) În cadrul cercetării abaterii prezumate se stabilesc faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, existenţa sau inexistenţa vinovăţiei, precum şi orice alte date concludente.

Audierea celui cercetat şi verificarea apărării acestuia sunt obligatorii.

Refuzul celui cercetat de a se prezenta la audiere, deşi a fost înştiinţat în scris cu minimum 48 de ore înainte, precum şi de a da declaraţii scrise se constată prin proces-verbal şi nu împiedică finalizarea cercetării.

Cadrul didactic cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării şi să îşi producă probe în apărare.”.

Între data convocării şi cea a efectuării cercetării disciplinare trebuie să treacă un termen de minim 48 de ore.

Obiectul scrisorii de convocare îl constituie aducerea la cunoştinţa salariatului, a faptei (motivului) care face obiectul cercetării disciplinare.

Ca urmare a tuturor formalităților efectuate, precum şi, a actelor existente, prin Hotărârea nr.x/20.01.2023, Consiliul de administraţie al unităţii şcolare a aprobat, la art.1, Raportul nr.xxx/19.01.2023 al Comisiei de cercetare disciplinară privind abaterile disciplinare săvârșite de către contestatoare, la art.2 sancționarea disciplinară a contestatoarei prin desfacerea contractului individual de muncă.

Astfel, a fost emisă Decizia nr.x/25.01.2023, contestată de către aceasta, prin care i-a fost aplicată, efectiv, sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă.

În concluzie, raportat la toate motivele de fapt şi de drept prezentate, se poate constata faptul că, decizia contestată de către contestatoare a fost emisă cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale, ca urmare a unei vădite conduite ilicite manifestată de către salariată pe o perioadă mai lungă de timp, astfel cum aceasta a fost dezvoltată în detaliu în cuprinsul actelor întocmite de către Comisia de cercetare disciplinară.

Ca atare, afirmaţiile contestatoarei din cuprinsul contestaţiei potrivit cărora decizia ar fi fost luată abuziv, "fără a i se aduce la cunoştinţă faptele de care este acuzată şi fără a fi audiată", sunt total denaturate în raport de situaţia de fapt, dovedind, cu atât mai mult, o rea-voinţă din partea acesteia, peste care se adaugă, o lipsă de înţelegere şi de respect faţă de funcţia deţinută, cadrul şi atribuţiile profesionale, precum şi, întregul corp profesional al unităţii de învăţământ.

În drept şi-a întemeiat prezenta pe dispoziţiile: art.280-282 din Legea nr.1/2001, art.61 lit.a din Codul muncii, Regulamentului Intern al ȘPS DTS, Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al ŞPS, precum şi, Regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat de OME nr.4183/2022.

În apărare a depus la dosar în copie înscrisuri, respectiv: Decizia nr.x/25.01.2023; Hotărârea nr.x/20.01.2023, cererea nr.xxx/16.01.2023 şi răspunsul nr.xxx/17.01.2023, procesul verbal nr.xxx/16.01.2023, Invitația nr.xxx/16.01.2023, Raportul nr.xxx/19.01.2023 al Comisiei de cercetare disciplinară, Hotărârea nr.x/13.01.2023, Decizia nr.xx/2022, Decizia nr.x/2023, referatul de sesizare, Note de serviciu, fişa de prezentare Adresa nr.xxxx/25.11.2022 şi ordine de plată.

Analizând contestația în raport de probatoriul administrat în cauză şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Tribunalul constată şi reţine următoarele:

Contestatoare reclamantă TA a fost salariata a pârâtei in funcţia de administrator financiar (contabil șef) în temeiul contractului individual de muncă înregistrat sub nr.xxx/02.12.2019 până la data de 25.01.2023 când prin decizia nr.x s-a dispus sancţionarea disciplinară a acesteia cu desfacerea contractului individual de muncă în temeiul art.280 alin.2 lit.f din Legea nr.1/20011.

În decizia de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă se reţine că reclamanta se face vinovată de săvârșirea următoarelor fapte calificate drept abateri disciplinare: neîndeplinirea în mod repetat a atribuţiilor de serviciu pentru postul de Contabil Şef; Refuzul de a răspunde la notele de serviciu transmise de către organele de conducere; Nerespectarea organigramei instituţiei de învăţământ; Atitudinea ireverenţioasă faţă de organele de conducere; Utilizarea ineficientă şi cu rea-credinţă a resurselor financiare ale scolii; Solicitare de documente pentru care, refuză, ulterior, să semneze; Premeditarea continuă şi cu rele intenţii a blocării activităţii instituţiei de învăţământ;

Împotriva acestei decizii contestatoarea a formulat prezenta contestaţie invocând motive de nelegalitate si netemeinicie.

Instanța apreciază contestaţia ca fiind întemeiata urmând a admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art.247 alin.2 Codul muncii, republicat „Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.”.

Obligaţia de a fi descrisă fapta care constituie abatere disciplinară reprezintă o cerinţă de legalitate a acestuia, întrucât descrierea faptei disciplinare constituie o garanţie împotriva arbitrariului şi se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale şi subiective.

La emiterea unei dispoziţii de sancţionare, emitentul nu se poate limita la considerente legate de competenţa sa ori la temeiul de drept al acesteia, ci trebuie să conţină şi elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile dispoziției, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate şi verificarea îndeplinirii termenelor în care se poate aplica sancţiunea.

Puterea discreționară conferită unei autorități nu poate fi privită, într-un stat de drept, ca o putere absolută și fără limite, căci exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăților fundamentale ale cetățenilor prevăzute de Constituție ori de lege, constituie exces de putere, în contextul în care Constituția României prevede în art.31 alin.2 obligația autorităților de a asigura informarea corectă a cetățeanului și asupra problemelor de interes personal.

Prin urmare, orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile şi libertățile fundamentale trebuie să cuprindă descrierea faptei ce poate genera restrângerea drepturilor şi libertăţilor, în caz contrar, absența acestei descrieri a faptei disciplinare favorizează emiterea unor acte abuzive, de vreme ce nedescrierea acesteia lipsește de orice eficiență controlul judecătoresc al actelor contestate.

Cu alte cuvinte, în condițiile în care autoritățile sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora și, în condițiile în care deciziile acestor autorități sunt supuse controlului judecătoresc cum e cazul în speţă, nu se poate susține că este permisă nedescrierea explicită a abaterii disciplinare.

În caz contrar, posibilitatea atacării în justiție a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea să ia o anumită măsură.

Prin urmare, descrierea abaterii disciplinare este o obligație generală, aplicabilă oricărui act sancționator, ea reprezintă o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri în concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale, iar obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.

Ca atare, se urmărește o dublă finalitate: îndeplinește, în primul rând, o funcție de transparență în profitul beneficiarului actului, care va putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat şi permite, de asemenea, instanței să realizeze controlul său jurisdicțional, deci, în cele din urmă permite reconstituirea raționamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia.

Desigur ea trebuie să figureze chiar în cuprinsul actului și să fie realizată de autorul său.

Așadar, a descrie abaterea disciplinară implică a face cunoscute cu claritate elementele de fapt şi de drept care permit înțelegerea şi aprecierea legalității sale, iar importanța acestei exigențe depinde în mod considerabil de natura actului, de contextul juridic în care el intervine, precum și de interesul pe care destinatarul actului ar putea să le aibă în primirea acestor explicații și deci motivarea trebuie să permită judecătorului să exercite un control asupra elementelor de fapt și de drept care au servit drept bază de exercitare a puterii de apreciere, deci trebuie realizată într-un mod suficient de detaliat, prin indicarea în speța de față a motivelor pentru care autoritatea emitentă a ajuns la concluzia sancționării contestatorului, cu alte cuvinte, motivarea trebuia să fie efectivă, respectiv completă, precisă și circumstanțială.

Descrierea abaterii disciplinare trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară şi neechivocă algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să-şi formuleze o apărare eficientă, adecvată la cele imputate.

Descriere insuficientă sau greșită, poate fi considerată a fi echivalentă cu o lipsă a descrierii actelor materiale ce intră în elementele constitutive ale abaterii disciplinare imputate.

Aşadar, nedescrierea sau descrierea insuficientă a abaterii disciplinare imputate atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor contestate.

O detaliere este necesară și atunci când instituția emitentă dispune de o largă putere de apreciere, căci descrierea explicită conferă actului transparență, particularii putând verifica dacă actul este corect fundamentat și, în același timp, permite exercitarea controlului jurisdicțional.

În concluzie, obligația autorității emitente de a motiva actul constituie o garanție contra arbitrariului și se impune mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi sau situații juridice individuale, cum este cazul în speță, unde sancţiunea aplicată contestată face referire la abateri disciplinare afirmate generic, situație care contravine art.31 alin.2) din Constituție în sensul că nu asigură informarea corectă cu privire la problema de interes personal analizată

O concluzie contrară ar fi de natură să înfrângă și prevederile art.41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene ce consacră "dreptul la bună administrare", (conform alin.1 și 2 din acest articol: "orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii și acest drept include în principal: (a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere; (b) dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidențialitate și de secretul profesional și comercial; (c) obligația administrației de a-și motiva deciziile”;) ceea ce evident că nu poate fi acceptat.

Mai mult decât atât, ar nesocoti principiul "egalității armelor" care cere ca "fiecare parte la un astfel de proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-și expune cauza în fața instanței în condiții care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ vis-a-vis de partea adversă"; (Curtea EDO, Dombo Beheer BV c.

Olanda, hotărârea din 27 octombrie 1993, nr.274, p.19; Comisia EDO, dec. din 16 iulie 1968, plângerea nr.2804/66 Annuaire de la Convention, vol.XI, p.381; Curtea EDO, Georgiadis c.

Greciei, hotărâre din 29 mai 1997), dar şi pe cel al prezumției de nevinovăție, fiindcă obligația respectării prezumției de nevinovăție revine nu doar judecătorului, ci tuturor autorităților statului (Curtea EDO, Allenet de Ribemont, hotărâre din 10 februarie 1995, nr.308, p.16; Curtea EDO, Daktaras c.

Lituaniei, hotărâre din 10 octombrie 2000).

Or, în cauză, în ceea ce priveşte faptele reţinute în sarcina contestatoarei, autoritatea emitentă indică în mod generic în ce constă abaterea disciplinară, fără a circumstanţia faptele.

În raport de dispoziţia legală care defineşte abaterea disciplinară, reiese că din descrierea faptei trebuie să rezulte, în mod concret, în ce a constat acţiunea sau inacţiunea salariatului prin care acesta a încălcat cu vinovăţie normele legale sau prevederile interne expres enunţate în art.247 alin.2 Codul muncii, numai în această modalitate putându-se determina o imagine detaliată a abaterii disciplinare.

Mai mult, fapta reţinută de angajator ca abatere disciplinară trebuie să fie descrisă în mod detaliat, ceea ce presupune indicarea locului, date, a momentului săvârșirii, a împrejurărilor în care a fost realizată, pentru a se putea stabili o corespondență între gravitatea conduitei salariatului şi sancţiunea disciplinară aplicată.

În cauza dedusă judecăţii, se constată că în Dispoziţia nr.x/2023 sunt prezentate generic abaterile disciplinare în sensul că lipseşte descrierea detaliată cu privire abaterea reţinută în sarcina contestatoarei, respectiv nu se indică intervalul de timp al lipsei de la serviciu şi a absențelor nemotivate, intervalul de timp în care contestatoarea nu și-a îndeplinit atribuţiile, data când a părasit serviciul.

De asemnenea nu se arată în ce constau prejudicile produse angajatorului, cum a denigrat imaginea unităţii și a directorului, cum a subminat autoritatea directorului.

Instanța a observat că toate aceste fapte imputate ca fiind abateri disciplinare sunt indicate generic, printr-o enumerare, fără a se detalia în ce mod contestatorul nu a respectat/s-a conformat (la) programul de lucru, în ce zile şi în ce interval orar, care erau atribuţiile ce nu au fost respectate şi care a fost conduita acestuia la locul de muncă, conduită care să se circumscrie cerinţelor impuse de angajator şi care să fi fost încălcate de contestatoare.

Prin urmare, faţă de modul sumar de redactare a Dispoziţiei de sancţionare nr.x/2023, rezultă că în cuprinsul acesteia nu sunt descrise faptele care constituie abaterea disciplinară imputate contestatoarei.

Aşa fiind, se apreciază că în Dispoziţia de sancţionare nr.x/2023 nu există o descriere a faptei care constituie abatere disciplinară, neregăsindu-se acţiunea/inacţiunea autorului, manifestarea exterioară concretă a salariatului ori, în cazul omisiunii, precizarea obligaţiilor concrete ale acestuia care nu au fost respectate, precum şi elementele de loc şi de timp ale faptei ilicite.

Obligaţia descrierii în decizia de sancționare a faptei considerată abatere disciplinară este impusă de legiuitor angajatorului dintr-o dublă perspectivă: pe de o parte pentru ca salariatul să-şi poată formula apărarea în raport de elementele concrete care i se impută, iar pe de altă parte, pentru a permite instanţei să verifice legalitatea şi temeinicia sancţiunii aplicate prin raportare la fapte concrete şi la obligaţiile stabilite prin lege, contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă sau regulamentul intern.

În acelaşi sens, sub aspectul ambelor motive de nelegalitate analizate pe larg mai sus, este şi Decizia CCR nr.1675/2009 în care s-a statuat: „Aplicarea sancţiunilor disciplinare şi, în mod special, încetarea raportului de muncă din voinţa unilaterală a angajatorului sunt permise cu respectarea unor condiţii de fond şi de formă riguros reglementate de legislaţia muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului.

Menţiunile şi precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conţină decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare au rolul, în primul rând, de a-l informa concret şi complet pe salariat cu privire la faptele, motivele şi temeiurile de drept pentru care i se aplică sancţiunea, inclusiv cu privire la căile de atac şi termenele în care are dreptul să conteste temeinicia şi legalitatea măsurilor dispuse din voinţa unilaterală a angajatorului.

Angajatorul, întrucât deţine toate datele, probele şi informaţiile pe care se întemeiază măsura dispusă, trebuie să facă dovada temeiniciei şi legalităţii acelei măsuri, salariatul putând doar să le combată prin alte dovezi pertinente.

Astfel, menţiunile şi precizările prevăzute de textul de lege sunt necesare şi pentru instanţa judecătorească, în vederea soluţionării legale şi temeinice a eventualelor litigii determinate de actul angajatorului”.

În acelaşi sens a statuat CCR şi prin Decizia nr.383/2005 – „Obligaţia angajatorului, prevăzută de art.268 (n.n. art.252 C.muncii după republicare) din Codul muncii, de a înscrie, sub sancţiunea nulităţii absolute, anumite date în decizia prin care dispune aplicarea unei sancţiuni disciplinare nu are nici o legătură cu dreptul oricărei persoane de acces liber la o activitate economică, la libera iniţiativă şi de exercitare a acestora. (...).

Aşadar, persoana care accede la o activitate economică pe baza liberei sale iniţiative şi utilizează forţă de muncă salariată are obligaţia să respecte reglementările legale referitoare la încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă.”

Prin urmare, decizia de sancţionare este lovită de nulitate întrucât nu cuprinde descrierea abaterilor disciplinare reţinute în sarcina contestatorului, sancţiunea nulităţii fiind de ordine publică.

Având în vedere motivele expuse anterior, se constată că Dispoziția nr.x/2023 este lovită de nulitate absolută.

Cu privire la încălcarea dreptului la apărare, critică invocată prin contestaţie, instanţa constată că se invocă încălcarea disp. art.280 C.muncii, contestatoarea formulând critici şi în privinţa modului de desfăşurare a cercetării disciplinare.

Se reţine ca etapa convocarii contestatoarei s-a realizat prin emiterea de catre intimata a Invitatiei nr.xxx/16.01.2023, însă s-a finalizat prin încheierea procesului verbal nr.xxx/16.01.2023 în care s-a consemnat că, contestatoarea refuză să primească invitația la cercetarea disciplinară și documentele aferente și că aceasta solicită comunicarea pe email-ul unității deoarece pe whatsapp nu dorește să comunice cu directorul unităţii.

Potrivit art.251 alin.11 şi 2 C.muncii – „(1^1) Pentru efectuarea cercetării disciplinare, angajatorul va desemna o persoană sau va stabili o comisie ori va apela la serviciile unui consultant extern specializat în legislaţia muncii, pe care o/îl va împuternici în acest sens.

(2) În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de către persoana desemnată, de către preşedintele comisiei sau de către consultantul extern, împuterniciţi potrivit alin.(1^1), precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.”.

Cercetarea propriu-zisă debutează, în temeiul art.251 alin.(2) C.m., cu convocarea în scris a salariatului, „precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii”.

Convocarea trebuie, deci, făcută în scris.

Chiar dacă salariatul se află la locul de muncă şi i s-au adus la cunoştinţă verbal motivele cercetării, aceasta nu echivalează cu respectarea obligaţiei legale, întrucât legea nu distinge în acest sens.

Două modalităţi sunt posibile în ceea ce priveşte comunicarea actului convocării:

– prima, constă în înmânarea directă a acelui document salariatului convocat, ceea ce presupune semnătura de primire a lui în evidenţele angajatorului (de regulă, pe un exemplar al convocării);

– a doua, în cazul refuzului de primire sau a lipsei salariatului din unitate, convocarea se va face prin scrisoare recomandată la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta angajatorului său.

Se poate face şi un proces-verbal în care se consemnează refuzul de primire.

Or în prezenta cauză nu există decât procesul verbal nr.xxx/16.01.2023 neexistând nici o convocare prin scrisoare recomandată la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta angajatorului său, prin urmare, rezultă că procedura cercetării disciplinare prealabile este afectată de serioase şi ireversibile vicii, ducând la nulittea deciziei contestate.

Faţă de sancţiunea nulităţii absolute ce afectează dispoziţia de sancţionare, aşa cum s-a arătat pe larg mai sus, nu se mai impune analizarea motivelor de fond invocate de contestatoare, cu implicaţii asupra analizării îndeplinirii condițiilor răspunderii disciplinare, care, de asemenea, nu se mai impun a fi analizate, aspecte care, de altfel, nici nu pot fi analizate în concret în lipsa descrierii abaterilor disciplinare ce au fost imputate contestatorului.

Ca urmare a anulării dispoziției nr.x/2021 prin care contestatoarea a fost sancţionată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, devine incident art.80 alin.1 şi 2 Codul Muncii – ”(1) În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. (2) La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii deciziei de sancţionare”.

Cum s-a constatat prin prezenta că dispoziţia de sancţionare este nelegală, văzând şi caracterul accesoriu al capătului de cerere analizat, instanţa va face aplicarea principiului accesorium sequitur principalae şi va admite şi acest petit.

De asemenea, se impune şi repararea prejudiciului constând în lipsa de folosinţă a sumelor cuvenite, motive pentru care va fi obligată intimata şi la plata dobânzii legale.

Potrivit art.1531 alin.1, 2 Cod civil „Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit.”

Art.1535 alin.1 Cod civil dispune că „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii de la scadenţă până în momentul plăţii în cuantumul convenit de părţi sau în lipsă în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.”.

Potrivit art.166 alin.4 din Legea nr.53/2003 - C.muncii, ”întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului”.

În privinţa cererilor având ca obiect plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti s-a decis în mod constant că acestea se circumscriu art.166 alin.4 Codul muncii, sumele solicitate fiind corelative drepturilor salariale cuvenite.

Drept urmare, instanța va admite contestaţia și va dispune anularea deciziei nr.x/25.01.2023 şi reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior, cu obligarea pârâtei să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariul indexat, majorat şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta până la data reintegrării efective sume la care se va plăti dobânda legală până la data plății efective.

Văzând și dispoziţiile art.451-453 c.pr.civ., va obliga pârâta să plătească reclamantei 1.500 lei cheltuieli de judecată.