Decizie nr. 394/C din 14.12.2022

Reabilitarea priveşte persoana condamnatului şi se referă la întreg trecutul infracţional al acestuia, instanţa neputând să dispună reabilitarea judecătorească numai cu privire la o anumită faptă, aşa cum s-a întâmplat în cazul hotărârii contestate.

Prin sentinţa penală nr. 270/09.05.2022 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei în temeiul art. 166 NCP (art. 135-137 Cod penal 1969), cu aplicarea art. 6 NCP, cu aplicarea art. 529 Cod procedură penală, a fost admisă cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul-condamnat C.C.Ş. pentru condamnarea dispusă prin sentinţa penală nr. 717/09.04.2009, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul cu nr. 2346/182/2009, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 158/R/14.05.2009 a Tribunalului Maramureş, prin care s-a stabilit o pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi s-a dispus radierea din cazier a tuturor condamnărilor acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 462/28.11.2007 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 35/A/26.07.2008 a Tribunalului Maramureş, petentul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani.

Prin Sentinţa penală nr. 569/07.12.2004 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, petentului i s-a aplicat pedeapsa închisorii de 2 ani şi 5 luni

Prin Sentinţa penală nr. 717/2009, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul cu nr. 2346/182/2009, rămasă definitivă prin decizia penală nr 158/R/14.05.2009 a Tribunalului Maramureş, s-au contopit pedepsele, pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare dispunându-se a fi executată în regim de detenţie.

La data de 1 februarie 2014 au intrat în vigoare Noul Cod penal şi Noul Cod de procedură penală, iar art. 6 NCP prevede că, dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii, a intervenit o lege mai favorabilă, se aplică legea penală mai favorabilă.

Condiţiile reabilitării judecătoreşti pe Vechiul Cod penal sunt mai favorabile decât cele din Noul Cod penal, astfel că sunt aplicabile aceste prevederi mai favorabile prevăzute de C penal 1969.

ART. 135 alin 1, lit a) CP 1969, reglementează termenele de reabilitare judecătorească:

a) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de un an până la 5 ani, după trecerea unui termen de 4 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate.

ART. 136 CP 1969 prevede că termenele prevăzute în art. 135 se socotesc de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.

ART. 137 CP 1969 prevede condiţiile cumulative ale reabilitării judecătoreşti pe care trebuie să le îndeplinească cel condamnat:

a) nu a suferit o nouă condamnare în intervalul prevăzut în art. 135;

b) îşi are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste, precum şi în cazul când are vârsta de a fi pensionat sau este incapabil de muncă;

c) a avut o bună conduită;

d) a achitat în întregime cheltuielile de judecată şi despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat, afară de cazul când partea vătămată a renunţat la despăgubiri, sau când instanţa constată că cel condamnat şi-a îndeplinit în mod regulat obligaţiile privitoare la dispoziţiile civile din hotărârea de condamnare.

Când instanţa constată că nu este îndeplinită condiţia de la lit. d), dar aceasta nu se datoreşte relei-voinţe a condamnatului, poate dispune reabilitarea.

Faţă de data ultimei condamnări, 14.05.2009, şi raportat la faptul că prescripţia dreptului de a cere plata despăgubirilor civile este prescriptibilă în termen de 3 ani, prescripţia intervenind de drept, având în vedere că prin recursul în interesul legii din decizia nr. 1/17.02.2014 din dos. nr. 20/2014, publicat în M.Of. nr. 283 din 17.04.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 şi art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, „prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât, atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.”

Faţă de probele de la dosar, instanţa a constatat că petentul nu a suferit o nouă condamnare în intervalul prevăzut în art. 135 CP 1969, astfel că, în temeiul art. 529 din Codul de procedură penală şi art. 135-137 şi următoarele din Codul penal 1969 (art. 166 NCP), a admis cererea de reabilitare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei.

Analizând contestaţia formulată, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 270/2022 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, prima instanţă a admis cererea de reabilitare judecătorească numai în raport cu pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 717/2009 a Judecătoriei Baia Mare.

Or, în condiţiile în care petentul condamnat a suferit numeroase condamnări anterioare, aspect care rezultă din cazierul judiciar al acestuia, Judecătoria Sighetu Marmaţiei avea obligaţia să analizeze toate condamnările succesive survenite în privinţa petentului, aspect care a fost omis de prima instanţă.

Cu titlu de principiu, reabilitarea priveşte persoana condamnatului petent şi se referă la întreg trecutul infracţional al acestuia, perspectivă din care instanţa nu poate să dispună reabilitarea judecătorească numai cu privire la o anumită faptă, aşa cum s-a întâmplat în cazul hotărârii contestate.

O altă critică a hotărârii contestate se referă la stabilirea legii penale mai favorabile care a fost indicată în mod greşit ca fiind Codul penal din 1969, în condiţiile în care Codul penal în vigoare, atât din perspectiva termenelor dar şi a condiţiilor de fond, reprezintă în mod evident legea penală mai favorabilă.

Nici în privinţa analizării îndeplinirii obligaţiilor civile şi a achitării integrale a cheltuielilor de judecată, prima instanţă nu s-a preocupat de efectuarea unei analize riguroase, la dosar nefiind ataşate hotărârile vizate, prin care s-au soluţionat acţiunile civile.

Prin hotărârea contestată instanţa s-a mărginit să constate în privinţa despăgubirilor civile intervenţia de drept a prescripţiei extinctive, aspect care nu are nici o înrâurire în privinţa obligaţiei condamnatului de a dovedi că nu a avut posibilitatea îndeplinirii obligaţiilor civile, esenţială fiind poziţia volitivă subiectivă, respectiv buna credinţă a condamnatului în raport cu îndeplinirea sarcinilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

În timpul soluţionării cererii de reabilitare condamnatul petent a fost privat de libertate în mod provizoriu şi, ulterior definitiv, ca urmare a survenirii unei hotărâri de condamnare, respectiv sentinţa penală nr. 220/2022 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 727/A/23.05.2022 a Curţii de Apel Cluj, împrejurare de natură să influenţeze în mod decisiv soluţionarea cererii de reabilitare judecătorească.

Pentru toate aceste considerente, a fost desfiinţată în întregime hotărârea primei instanţe, fiind respinsă cererea de reabilitare judecătorească formulată de condamnatul petent.