Tribunalul MARAMUREȘ ·

Decizie nr. 171/C din 29.06.2022

Instanță: Tribunalul MARAMUREȘ
Dosar
Obiect: În speță, contestatorul a fost condamnat pentru săvârșirea a două infracțiuni de contrabandă, prevăzute de art. 270, alin. 3 din Legea nr. 86/2006
Soluție
Sursa: portal.just.ro

Tribunalul constată că, în măsura în care realizarea uneia dintre acţiunile enumerate la art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 vizează cel puţin 10.000 ţigarete, vom fi în prezenţa infracţiunii prevăzute de art. 452, alin. 1, lit. h din Codul fiscal.

În speţă, contestatorul a fost condamnat pentru săvârşirea a două infracţiuni de contrabandă, prevăzute de art. 270, alin. 3 din Legea nr. 86/2006, în ambele împrejurări elementul material al infracţiunii fiind reprezentat de deţinerea unei cantităţi mai mari de 10.000 ţigarete (30.600 pachete de ţigarete – în data de 10.02.2021, respectiv 2.500 pachete de ţigarete – în data de 01.04.2018).

Aşa fiind, în aprecierea tribunalului, nu se poate aprecia că a intervenit dezincriminarea activităţii desfăşurate în concret de către contestator, conduita acestuia regăsindu-se în continuare în sfera ilicitului penal, respectiv în infracţiunea prevăzută de art. 452 alin. 1, lit. h din Codul fiscal.

Prin sentinţa penală nr. 1515 din 13 mai 2022, pronunţată de Judecătoria Baia Mare, în baza art. 595 Cod procedură penală şi art. 4 Cod penal, s-a admis contestaţia la executare formulată de petentul T.C.M. şi s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 308/2021 a Judecătoriei Dej, definitivă prin neapelare în data de 27.07.2021, în componentele de:

- 1 an şi 8 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 270 alin. 3, din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 44 alin. 1 cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală ;

- 1 an închisoare, ca urmare a revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr. 682/2019 a Judecătoriei Vişeu de Sus, definitivă prin neapelare în data de 22.10.2019, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 270 alin. 3, din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală.

S-a constatat că ambele infracţiuni prevăzute de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006, pentru care s-a dispus condamnarea petentului prin Sentinţa penală nr. 308/2021 a Judecătoriei Dej, definitivă prin neapelare în data de 27.07.2021, respectiv prin Sentinţa penală nr. 682/2019 a Judecătoriei Vişeu de Sus, definitivă prin neapelare în data de 22.10.2019, au fost dezincriminate ca urmare a constatării neconstituţionalităţii textului incriminator prin Decizia nr. 176/24 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 451/05.05.2022.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 490/28 iulie 2021 al Judecătoriei Dej, dispunându-se punerea în libertate a condamnatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 308/06.07.2021 a Judecătoriei Dej, definitivă prin neapelare în data de 27.07.2021, s-a dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006, la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare.

În temeiul disp. art. 96 alin. 4 Cod penal, s-a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 682 din 11.09.2019 a Judecătoriei Vişeu de Sus, definitivă prin neapelare în data de 22.10.2019.

În temeiul dispoziţiilor art. 44 al. 1 şi 2 C.p. şi 39 lit.”b” C.pen., pedepsele aplicate inculpatului au fost contopite în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 8 luni închisoare, la care s-a adăugat o treime din pedeapsa de 1 an închisoare, urmând ca în final să execute 2 ani închisoare,

Potrivit art. 4 cod penal, legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.

În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

Prin Decizia nr. 176/24 martie 2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 451/05.05.2022, Curtea Constituţională a României a constatat faptul că dispozițiile art.270 alin.(3) din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României sunt neconstituționale.

Instanţa a mai reţinut că, potrivit Deciziei nr. 451/2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 1083/20.12.2018, soluţia legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, este neconstituţională.

În motivarea acestei decizii, instanţa de contencios constituţional a arătat că „instituţiile juridice referitoare la legea penală de dezincriminare, precum şi la intervenirea unei legi penale noi există pentru ca nicio persoană să nu fie nevoită să execute o pedeapsă pentru o faptă care nu mai este prevăzută de lege ca infracţiune ori o pedeapsă pentru care legea nouă prevede un prag mai mic decât cel al pedepsei care se execută ori urmează a se executa.

Or, decizia Curţii Constituţionale prin care este constatată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare face ca, de la data publicării sale, fapta incriminată şi considerată anterior socialmente periculoasă să nu mai existe, adică produce efecte similare unei legi de dezincriminare.

Împrejurarea că legiuitorul nu intervine pentru a pune de acord dispoziţiile de incriminare constatate neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale nu constituie un argument pentru respingerea cererilor de înlăturare a pedepselor aplicate, întrucât, per a contrario, decizia Curţii Constituţionale de constatare ca neconstituţională a unei norme de incriminare ar fi lipsită de efectele sale general obligatorii, consacrate de art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală.”

Având în vedere considerentele de mai sus, instanţa a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 4 Cod penal şi ale art. 595 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, urmând să constate dezincriminarea celor 2 infracţiuni de contrabandă.

Împotriva acestei sentinţe, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare a formulat contestaţie.

Procedând la examinarea contestaţiei prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, tribunalul a reţinut următoarele:

Pentru a fi în prezenţa dezincriminării, trebuie ca fapta concretă comisă de persoana condamnată să nu mai întrunească elementele unei infracţiuni.

Consacrarea sistemului aprecierii in concreto a intervenirii legii de dezincriminare în noua legislaţie penală s-a făcut în mod neechivoc prin dispoziţiile art. 3, alin. 1 din Legea nr. 187/2012.

Alin. 2 al aceluiaşi articol prevede că dispoziţiile art. 4 Cod penal nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.

Nu va exista aşadar dezincriminare când, deşi norma de incriminare din legea veche nu se mai regăseşte în legea nouă, conţinutul ei a fost preluat de o altă normă din Codul penal sau din legislaţia specială ori este acoperit de o incriminare generală existentă.

Prin Decizia nr. 651/2018 a Curţii Constituţionale, s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 din Codul penal care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare este neconstituţională.

În acest sens, s-a reţinut că, atunci când printr-o decizie a Curţii Constituţionale se constată neconstituţionalitatea totală sau parţială a unei norme de dezincriminare, decizia echivalează, în privinţa efectelor, cu o lege de dezincriminare.

Această concluzie a fost reflectată şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precizându-se că, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, contestaţia întemeiată pe dispoziţiile art. 595 Cod procedură penală constituie un mijloc procesual prin care poate fi invocată dezincriminarea ca efect al unei decizii a Curţii Constituţionale de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate privind norma de incriminare (ICCJ, secţia penală, decizia nr. 110/A/04.04.2017).

Tribunalul constată că, prin Decizia nr. 176/2022 a Curţii Constituţionale a României, invocată în speţă, s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 270, alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

În considerentele acestei hotărâri, s-a reţinut că „infracţiunea reglementată la art. 270 alin. (3) din Codul vamal al României este, prin elementul său material, o infracţiune de tăinuire, care priveşte bunuri de un anumit specific, respectiv bunuri ce provin din contrabandă, a căror deţinere, depozitare, colectare etc. afectează bugetul consolidat al statului.

De altfel, Curtea reţine că, anterior introducerii în Codul vamal al României a incriminării prevăzute la art. 270 alin. (3), acţiunile/operaţiunile prevăzute de această dispoziţie legală, în lipsa unui text special, au fost încadrate de către instanţe ca infracţiune de tăinuire (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 2.743 din 11 septembrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală).

Ulterior adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, infracţiunea reglementată la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 a fost caracterizată în jurisprudenţă ca "formă de tăinuire a bunurilor provenind din contrabandă, având aceleaşi cerinţe referitoare la obiectul juridic cu cele de la infracţiunea de contrabandă" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 17 din 18 noiembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2014), reţinându-se totodată că, "în cazul infracţiunii de contrabandă, sunt asimilate autoratului unele forme ale participaţiei penale, iar pe de altă parte, infracţiunea de tăinuire este absorbită în infracţiunea de contrabandă" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 11 din 22 aprilie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 2 iunie 2015). (...)

În condiţiile în care infracţiunea prevăzută la alin. (3) al art. 270 din Codul vamal al României este, cu privire la majoritatea operaţiunilor/acţiunilor ce constituie elementul material al laturii obiective, o infracţiune subsecventă, Curtea reţine că, similar infracţiunilor derivate precum tăinuirea, favorizarea infractorului, aceasta împrumută din caracterul faptelor din care provine bunul sau produsul ori folosul infracţiunii”.

Mai mult, în aceeaşi decizie, s-a mai statuat că „infracţiunile incriminate prin art. 296^1 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal din 2003, respectiv prin art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal din 2015 şi prin art. 270 alin. (3) din Codul vamal constituie forme specifice de evaziune fiscală, cea dintâi constituind un act preparator al evaziunii fiscale, iar cea din urmă - contrabanda, atât în varianta-tip, cât şi în cazul infracţiunii asimilate contrabandei -, o infracţiune complexă, prin care se incriminează o modalitate specifică de sustragere de la plata taxelor, şi anume prin introducerea sau deţinerea bunurilor (atât a produselor accizabile, cât şi a celor care nu sunt purtătoare de accize) care au intrat în ţară cu încălcarea regimului juridic al frontierei, încălcarea regimului vamal prin omisiunea declarării la frontieră a bunurilor provenind din afara Uniunii Europene, fiind, după caz, un act preparator al evaziunii fiscale sau chiar un act consumat de evaziune fiscală.

Curtea constată însă că, într-o manieră neuniformă, legiuitorul a stabilit un plafon valoric (respectiv peste limita a 10.000 de ţigarete) doar pentru infracţiunea reglementată în Codul fiscal [la art. 296^1 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal din 2003, respectiv la art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal din 2015], în timp ce, în cazul infracţiunii de contrabandă, în varianta "asimilată", legiuitorul nu mai reglementează o limită valorică similară”.

Tribunalul are în vedere la soluţionarea prezentei contestaţii şi Decizia nr. 17/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recurs în interesul legii.

În considerentele acesteia, s-a arătat că „pentru combaterea evaziunii fiscale legiuitorul a incriminat, în mod general, sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor în Legea nr. 241/2005 şi, respectiv, a incriminat în alte legi speciale modalităţi concrete de sustragere de la plata taxelor, infracţiunile din aceste legi constituind forme specifice de evaziune fiscală.

Omisiunea plăţii taxelor datorate este, aşadar, incriminată atât în Codul fiscal, cât şi în Legea nr. 241/2005, respectiv în Codul vamal. (...)

Având în vedere obiectul juridic mai larg al infracţiunii de contrabandă, modalitatea specifică de realizare a elementului material care se încadrează atât în deţinere în afara antrepozitului fiscal - art. 296^1 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal cât şi în contrabandă, infracţiunea de contrabandă este o infracţiune complexă, care include deţinerea bunurilor în afara antrepozitului, dacă provenienţa acestor bunuri este contrabanda.

Contrabanda, atât în varianta tip, cât şi în cazul infracţiunii asimilate contrabandei, reprezintă astfel o infracţiune complexă, prin care se incriminează o modalitate specifică de sustragere de la plata taxelor, şi anume prin introducerea sau deţinerea bunurilor (atât a produselor accizabile, cât şi a celor care nu sunt purtătoare de accize), care au intrat în ţară cu încălcarea regimului juridic al frontierei.

Deţinerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal reprezintă incriminarea generală în cazul omisiunii plăţii taxelor şi impozitelor pentru acest tip de bunuri, iar infracţiunea de contrabandă (atât în cazul variantei-tip, cât şi în cel al infracţiunii asimilate celei de contrabandă) reprezintă o infracţiune complexă ce include în obiectul juridic şi în elementul material al laturii obiective atât omisiunea plăţii aceloraşi taxe şi impozite (ce se regăsesc fie în conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală, dacă nu este vorba despre produse accizabile supuse marcării, cărora să le lipsească marcajul corespunzător, fie în conţinutul constitutiv al deţinerii de bunuri în afara antrepozitului fiscal, dacă este vorba despre produse accizabile supuse marcării şi care sunt marcate necorespunzător), cât şi introducerea acestora în ţară în mod fraudulos”.

Din coroborarea celor două decizii anterior menţionate, tribunalul constată că, în măsura în care realizarea uneia dintre acţiunile enumerate la art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 vizează cel puţin 10.000 ţigarete, vom fi în prezenţa infracţiunii prevăzute de art. 452, alin. 1, lit. h din Codul fiscal.

În mod evident, nu se pune problema schimbării încadrării juridice dată faptelor pentru care contestatorul a fost condamnat la pedeapsa închisorii pe care o execută în prezent, întrucât ne aflăm în sfera dreptului execuţional, hotărârea definitivă de condamnare bucurându-se de autoritate de lucru judecat.

Concluzia care se desprinde în prezenta procedură este aceea că nu a intervenit dezincriminarea conduitei avute în concret de către contestator, aceasta fiind în continuare incriminată de dispoziţiile art. 452, alin. 1, lit. h Cod fiscal, iar pedepsele aplicate pentru pluralitatea de infracţiuni nu sunt superioare maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea menţionată (5 ani), condiţii în care nu se impune nici reducerea acestora.

Pe cale de consecinţă, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare a fost admisă, iar contestaţia la executare formulată de persoana condamnată a fost respinsă ca nefondată.