ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Tribunalul MARAMUREȘ · 479/224/2021/a1

Decizie nr. 17/CCP din 10.02.2022

Instanță
Tribunalul MARAMUREȘ
Dosar
479/224/2021/a1
Obiect
Asistență juridică obligatorie
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Faptul că apărătorul inculpaţilor a precizat în cererea în probaţiune formulată şi depusă la dosar că solicită judecătorului de cameră preliminară a se pronunţa asupra cererilor formulate chiar şi în lipsa apărătorului de la dezbateri (acesta neputându-se prezenta la termen din motive medicale) nu este de natură să confere legalitate încheierii atacate, nulitatea absolută neputând fi acoperită, asistenţa juridică fiind obligatorie.

Prin încheierea penală nr. 359 din 7.12.2021, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Dragomireşti în dosarul nr. 479/224/2021/a1, în temeiul art. 345 al. 1 şi 2, art. 346 al. 2 C. pr. pen., s-au respins cererile şi excepţiile invocate de către inculpaţi ales şi, în consecinţă, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 292/P/2018, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomiresti, privind pe inculpaţii: A.G., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, fapta prev. si ped. de art. 270 alin. (3) (fapta din data de 21.06.2018) şi contrabandă agravantă în formă continuată, fapta prev. si ped. de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea 86/2006 (Cod vamal) cu aplic. art. 35 alin 1 Cod penal (2 acte materiale, faptele din datele de 15.10.2020 şi 08.12.2020), totul cu aplicarea art. 38 alin 1 C.p. – concurs real de infracţiuni, A.M., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă agravantă în formă continuată, faptă prev. si ped. de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea 86/2006 (Cod vamal), cu aplic. art. 35 alin 1 Cod penal (2 acte materiale, în datele de 15.10.2020 şi 08.12.2020), A.M.M., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă agravantă, fapta prev. si ped. de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea 86/2006 (Cod vamal) cu modificarile si completarile ulterioare (fapta din data de 15.10.2020), B.G., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă agravantă în formă continuată, fapta prev. si ped. de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea 86/2006 (Cod vamal), cu aplic. art. 35 alin 1 Cod penal (2 acte materiale, faptele din datele de 15.10.2020 şi 08.12.2020), a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

S-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţi.

În considerentele încheierii, s-a reţinut că inculpaţii, prin apărător ales, au formulat cereri şi excepţii solicitând judecătorului de cameră preliminară să constate :

l. - nelegalitatea și neregularitatea actului de sesizare a instanţei de judecată cu rechizitoriul nr. 292/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești;

2. - nelegalitatea administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penal cu consecinţa excluderii din ansamblul probator și înlăturarea din dosarul cauzei a tuturor proceselor-verbale conţinând redările în formă scrisă a convorbirilor comunicărilor telefonice interceptate la dosar în baza mandatelor de supraveghere tehnică admise de Judecătoria Dragomirești şi reprezentând mijloace de probă, ca o consecinţă a constatării nulităţii absolute a interceptărilor convorbirilor telefonice, conform art. 281 alin.

I lit. b din C. pr. pen. raportat la art. 142 alin. 1 C. pr. pen.

Examinând actele dosarului prin prisma cererilor şi excepţiilor invocate de inculpaţi, prin apărător ales, judecătorul de cameră preliminară a reţinut următoarele:

Prin Ordonanţa din data de 21.06.2018, organul de cercetare penală din cadrul Postului de Poliţie Bârsana a dispus începerea urmăririi penale în dosarul penal nr. 292/P/2018, pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, faptă prev. şi ped. de art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 (Cod vamal) cu modificările şi completările ulterioare, si conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prev. şi ped. de art. 334, alin. 1 din Codul Penal.

Prin Ordonanţa din data de 05.06.2020, cauza dosarul 292/P/2018 a fost trecut de la P.P.C. Bârsana, în instrumentarea S.P.F. Vişeu de Sus.

Prin Ordonanta din data de 11.09.2019, organul de cercetare penală din cadrul Postului de Poliţie Bârsana a dispus începerea urmăririi penale în dosarul penal nr. 404/P/2019, pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, faptă prev. şi ped. de art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 (Cod vamal) cu modificările şi completările ulterioare.

Prin Ordonanţa din data de 01.10.2019, s-a dispus trecerea cauzei 404/P/2019 de la Postul de Poliţie Bârsana la SPF Vişeu de Sus din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei.

Prin Ordonanţa din data de 12.08.2020, s-a dispus reunirea cauzei 404/P/2020 la cauza 292/P/2018 urmând ca cercetările sa fie continuate in dosarul penal 292/P/2018.

Prin Ordonanţa din data de 15.10.2020, din dosarul penal 455/P/2020, organul de cercetare penală din cadrul S.P.F.

Vişeu de Sus a dispus începerea urmăririi penale pentru contrabandă, fapta prev. si ped. de art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 (Cod vamal) cu modificările si completările ulterioare.

Prin Ordonanţa din data de 09.12.2020, s-a dispus reunirea cauzei 455/P/2020 la cauza 292/P/2018 urmând ca cercetările să fie continuate în dosarul penal 292/P/2018.

Prin Ordonanţa din data de 09.12.2020, s-a dispus extinderea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă, fapta prev. si ped. de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea 86/2006 (Cod vamal), totodată ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de numiţii:

1.

A.G., pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, fapta prev. si ped. de art. 270 alin. (3) (fapta din data de 21.06.2018) şi contrabandă agravantă în formă continuată, fapta prev. si ped. de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea 86/2006 (Cod vamal) cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale, faptele din datele de 15.10.2020 şi 08.12.2020), totul cu aplicarea art. 38 alin 1 C.p. – concurs real de infracţiuni,

2.

A.M., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă agravantă în formă continuată, fapta prev. si ped. de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea 86/2006 (Cod vamal), cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal (2 acte materiale, în datele de 15.10.2020 şi 08.12.2020),

3. A.M.M. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă agravantă, fapta prev. si ped. de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea 86/2006 (Cod vamal) cu modificările si completările ulterioare (fapta din data de 15.10.2020),

4.

B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă agravantă în formă continuată, fapta prev. si ped. de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea 86/2006 (Cod vamal), cu aplic. art. 35 alin 1 Cod penal (2 acte materiale, faptele din datele de 15.10.2020 şi 08.12.2020),

5. Ş.N.G. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă agravantă, fapta prev. si ped. de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea 86/2006 (Cod vamal) (fapta din data de 15.10.2020).

Prin Ordonanţa din data de 10.12.2020, organul de cercetare penala a dispus reţinerea suspecţilor pe o durata de 24 ore.

Prin Ordonanţa din data de 11.12.2020, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de numiţii A.G., pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, fapta prev. si ped. de art. 270 alin. (3) (fapta din data de 21.06.2018) şi contrabandă agravantă în formă continuată, fapta prev. si ped. de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea 86/2006 (Cod vamal) cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale, faptele din datele de 15.10.2020 şi 08.12.2020), totul cu aplicarea art. 38 alin 1 C.p. – concurs real de infracţiuni, A.M., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă agravantă în formă continuată, fapta prev. si ped. de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea 86/2006 (Cod vamal), cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal (2 acte materiale, în datele de 15.10.2020 şi 08.12.2020), A.M.M. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă agravantă, fapta prev. si ped. de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea 86/2006 (Cod vamal) cu modificarile si completările ulterioare (fapta din data de 15.10.2020), B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă agravantă în formă continuată, fapta prev. si ped. de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea 86/2006 (Cod vamal), cu aplic. art. 35 alin 1 Cod penal (2 acte materiale, faptele din datele de 15.10.2020 şi 08.12.2020), Ş.N.G. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă agravantă, fapta prev. si ped. de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea 86/2006 (Cod vamal) (fapta din data de 15.10.2020).

Prin Ordonanţa din data de 24.03.2021, s-a dispus extinderea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 273, alin. 1 din Codul Penal, şi contrabandă, faptă prev. şi ped. de art. 270, alin. 3 din Legea 86/2006, comisă la data de 10.12.2020.

La propunerea organului de cercetare penală din cadrul SPF Vişeu de Sus, procurorul de caz a solicitat autorizarea măsurilor de supraveghere tehnică în cauză, constând în interceptarea şi înregistrarea pe suport magnetic a convorbirilor şi comunicărilor efectuate de la posturile telefonice de către inculpaţi.

În baza Încheierii Penale nr. 177 din 02.09.2020, Judecătoria Dragomirești a emis mandatele de supraveghere tehnică nr. 2, 3 şi 4.

În baza Încheierii Penale nr. 204 din 01.10.2020, Judecătoria Dragomirești a dispus prelungirea mandatelor numărul 2, 3 şi 4 şi a emis mandatul de supraveghere tehnică nr. 5/02.09.2020.

În baza Încheierii Penale nr. 229 din 28.10.2020, Judecătoria Dragomirești a dispus prelungirea mandatelor numărul 2, 3, 4, 5 şi a emis mandatul de supraveghere tehnică nr. 8/28.10.2020.

În baza Încheierii Penale nr. 261 din 26.11.2020, Judecătoria Dragomirești a dispus prelungirea mandatelor numărul 3, 4, 5 şi a emis mandatul de supraveghere tehnică nr. 11/26.11.2020

În baza Încheierii Penale nr. 267 din 08.12.2020, Judecătoria Dragomirești a dispus eliberarea mandatelor de percheziţie domiciliară cu numărul 16, 17, 18,19 şi 20.

Inculpatului A.G. i-a fost adusă la cunoştinţă măsura de supraveghere tehnică dispusă cu privire la posturile telefonice utilizate şi i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile prevăzute de art. 108 şi art. 83 din Cod proced. pen., întocmindu-se procesele-verbale din 10.12.2020 şi 11.12.2020, fiind asistat de avocaţi aleşi.

Inculpatei A.M. i-a fost adusă la cunoştinţă măsura de supraveghere tehnică dispusă cu privire la posturile telefonice utilizate şi i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile prevăzute de art. 108 şi art. 83 din Cod proced. pen., întocmindu-se procesele-verbale din 10.12.2020 şi 11.12.2020, fiind asistată de avocaţi aleşi.

Inculpatei A.M.M. i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile prevăzute de art. 108 şi art. 83 din Cod proced. pen., întocmindu-se procesele-verbale din 10.12.2020 şi 11.12.2020, fiind asistat de avocat ales.

Inculpatului B.G. i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile prevăzute de art. 108 şi art. 83 din Cod proced. pen., întocmindu-se procesele-verbale din 10.12.2020 şi 11.12.2020, fiind asistat de avocat ales.

Inculpatului Ş.N.G. i-a fost adusă la cunoştinţă măsura de supraveghere tehnică dispusă cu privire la postul telefonic utilizat şi i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile prevăzute de art. 108 şi art. 83 din Cod proced. pen., întocmindu-se procesele-verbale din 10.12.2020 şi 11.12.2020, fiind asistat de avocat ales.

În esenţă, inculpaţii au invocat nulitatea absolută a proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice motivat de faptul pretins că nici prin rechizitoriu şi nici la dosarul cauzei nu se menţionează expres elementele legate de modalitatea, autoritatea şi instituţia care ar fi pus în executare mandatele de supraveghere tehnică.

Contrar criticilor formulate de inculpaţi, prin apărător ales, din conţinutul proceselor verbale de redare a convorbirilor interceptate şi înregistrate , precum şi a mesajelor text a rezultat că interceptarea convorbirilor telefonice şi a mesajelor a fost efectuată de către Serviciul Operaţiuni Speciale Maramureş.

S-a constatat totodată că activitatea de supraveghere tehnică efectuată şi prelungită în prezenta cauză, în cursul urmăririi penale, a fost autorizată de fiecare dată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Dragomireşti, prin încheierile penale, în baza cărora au fost emise mandatele de supraveghere tehnică aferente.

Pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, în baza art.201 coroborat cu art.142-143 C.pr.pen., procurorul a dispus, prin ordonanţele din 03.09.2020, 02.10.2020, 30.10.2020 şi 26.11.2020, delegarea organelor de cercetare penală cu punerea în executare a mandatelor emise de judecător şi respectiv organelor de poliţie judiciară, pentru consemnarea activităţilor de supraveghere tehnică rezultate.

Rezultatele activităţilor efectuate au fost cuprinse în procese verbale întocmite, judecătorul de cameră preliminară constatând că ele au conţinutul prevăzut de art. 143 alin 1 C.pr.pen .

Odată cu rechizitoriul, au fost înaintate instanţei copia suporturilor optice tip DVD conţinând rezultatul activităţilor de supraveghere tehnică, acestea fiind păstrate la grefa instanţei.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că au fost respectate dispoziţiile art.138-145 Cod. pr.pen. şi, pe cale de consecinţă, a respins ca neîntemeiată excepţia nulităţii absolute a actelor de urmărire penală efectuate şi a mijloacelor de probă reprezentate de procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, invocate de inculpaţi.

Mai departe, la data de 21.07.2021, Judecătoria Dragomireşti a fost sesizată cu rechizitoriul nr. 292/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti, prin care inculpaţii au fost trimişi în judecată, conform celor reţinute la începutul expunerii .

Obiectul procedurii de cameră preliminară este descris explicit în cuprinsul dispoziţiilor art. 342 C. proc. pen., care statuează neechivoc asupra prerogativelor judecătorului de a verifica, după trimiterea în judecată, chestiuni punctuale, enumerate limitativ: competenţa instanţei sesizate prin rechizitoriu, legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Examenul judecătorului de cameră preliminară, prin urmare, are un caracter preponderent formal, fiind limitat la chestiuni ce ţin, în mod esenţial, de legalitatea actelor procesuale ori procedurale efectuate în faza de urmărire penală ori de legalitatea probelor în sine.

Acest examen implică, cu necesitate, identificarea tuturor dispoziţiilor legale pertinente într-o cauză anume, urmată de examinarea, conform probelor, a actelor de urmărire penală cu exigenţele acelor dispoziţii şi, doar în cazurile expres prevăzute de lege, de aplicarea corespunzătoare a sancţiunilor prevăzute în art. 281 - art. 282 C. proc. pen.

Stabilindu-se sfera controlului exercitat în camera preliminară, în ceea ce priveşte legalitatea sesizării, aceasta vizează îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 328 C. proc. pen. referitoare la conţinutul rechizitoriului, fiind necesar ca acesta să se limiteze la fapta şi persoana cu privire la care s-a efectuat urmărirea penală şi să cuprindă menţiunile privind data emiterii şi denumirea parchetului, numele, prenumele şi calitatea celui care l-a întocmit, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută şi încadrarea juridică a acesteia, probele şi mijloacele de probă, date referitoare la măsurile asigurătorii, măsurile de siguranţă şi măsurile preventive luate în cursul urmăririi penale, dispoziţia de trimitere în judecată, cheltuielile judiciare şi semnătura celui care l-a întocmit, precum şi menţiunea verificării sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorul ierarhic superior.

Aşadar, verificarea legalităţii sesizării se referă la îndeplinirea conţinutului rechizitoriului, fiind un examen similar cu cel efectuat prin prisma dispoziţiilor art. 300 C. proc. pen. anterior, articol care se referea la „regularitatea actului de sesizare”, din perspectiva condiţiilor de fond şi formă ale rechizitoriului, impunându-se cenzurarea legalităţii actului de sesizare ca act procesual şi act procedural, cu accent pe descrierea detaliată, clară, a bazei factuale, caracterizarea în drept a acesteia, precizarea mijloacelor de probă, pentru a se stabili obiectul şi limitele judecăţii şi a existenţei verificărilor sub aspectul legalităţii şi temeiniciei efectuate de procurorul ierarhic superior.

Aceste limite ale verificării legalităţii sesizării sunt impuse de dispoziţiile art. 345 alin. (2) şi (3) C. pr. pen. care se referă la „neregularităţi ale actului de sesizare”, precum şi de dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. care prevăd sancţiunea restituirii cauzei la parchet când rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut în art. 345 alin. (3) C. pr. pen. şi aceasta atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii.

Procedând la verificarea Rechizitoriului nr. 292/P/2018, din data de 15.07.2021, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti, s-a constatat că acesta, în ansamblul său, corespunde rigorilor de forma si de fond prevăzute de dispoziţiile art. 328, Cod procedura penala, respectiv exista dispozitia de trimitere in judecata, rechizitoriul se limiteaza la faptele si persoanele pentru care s-a efectuat urmarirea penala, sunt indicate probele si mijloacele de proba, sunt mentionate cheltuielile judiciare, sunt incluse datele cu privire la fapte si încadrarea juridica a acestora, se arata numele si prenumele persoanelor ce trebuie citate, cu indicarea calitatii lor si a locului unde urmeaza sa fie citate, a fost verificat sub aspectul legalitătii si temeiniciei conform art. 328 alin. 1, Cod procedura penala, de Prim procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Maramureş.

Potrivit art. 346, alin. 3 Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet, dacă rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345, alin. 3, dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii.

În speţă, s-a apreciat că nu se justifică restituirea cauzei la parchet pentru refacerea rechizitoriului, nefiind identificată nicio neregularitate a acestuia care să conducă la imposibilitatea stabilirii limitelor şi a obiectului judecăţii.

Judecatorul de camera preliminara a constatat în final ca nu se impun a fi invocate din oficiu excepţii absolute si ca, raportat la prevederile art. 35, Cod procedura penala, judecatoria este instanta competenta sa judece faptele de contrabandă pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată , acestea nefiind date în competenta altor instanţe.

În temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizarii instantei cu rechizitoriul nr. 292/P/2018 din data de 15.07.2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti care a fost întocmit cu respectarea dispoziţiile art. 328 Cod procedură penală, legalitatea administrării probelor si a efectuării actelor de urmărire penală.

Pentru toate aceste considerente, s-a apreciat că se impune respingerea cererilor şi excepţiilor invocate, conform dispozitivului.

Totodată s-a dispus începerea judecăţii în cauză privind pe inculpaţi.

Împotriva acestei încheieri, au formulat contestaţie inculpaţii.

Analizând excepţia invocată în raport cu actele şi lucrările dosarului, completul de judecători de cameră preliminară a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 292/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti, au fost trimişi în judecată inculpaţii A.G., pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. 3 (fapta din data de 21.06.2018), şi contrabandă agravantă în formă continuată, prevăzută de art. 270 alin. 3 coroborat cu art. 274 din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal (2 acte materiale, faptele din datele de 15.10.2020 şi 08.12.2020), totul cu aplicarea art. 38 alin 1 C.p. – concurs real de infracţiuni; A.M., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă agravantă în formă continuată, prevăzută de art. 270 alin. 3 coroborat cu art. 274 din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal (2 acte materiale, în datele de 15.10.2020 şi 08.12.2020); A.M.M., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă agravantă, prevăzută de art. 270 alin. 3 coroborat cu art. 274 din Legea 86/2006 (fapta din data de 15.10.2020), şi B.G., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă agravantă în formă continuată, prevăzută de art. 270 alin. 3 coroborat cu art. 274 din Legea 86/2006, cu aplic. art. 35 alin 1 Cod penal (2 acte materiale, faptele din datele de 15.10.2020 şi 08.12.2020).

Prin Încheierea penală nr. 359 din 7.12.2021, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Dragomireşti în dosarul nr. 479/224/2021/a1, în temeiul art. 345 alin. 1 şi 2, art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, s-au respins cererile şi excepţiile invocate de către inculpaţi, prin apărător ales, şi, în consecinţă, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 292/P/2018, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomiresti, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecăţii cauzei.

Potrivit art. 281 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie.

Apoi, în conformitate cu dispoziţiile art. 90, alin. 1, lit. c Cod procedură penală, asistenţa juridică este obligatorie, în cursul procedurii în cameră preliminară şi în cursul judecăţii, în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.

În speţă, aşa cum rezultă din dosarul de urmărire penală, inculpaţii au fost trimişi în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă, prevăzută de art. 270, alin. 3 din Legea nr. 86/2006, respectiv contrabandă calificată, prevăzută de art. 270, alin. 3, raportat la art. 274 din legea nr. 86/2006.

Aceste infracţiuni sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, respectiv de la 5 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

În aceste condiţii, asistenţa juridică a inculpaţilor era obligatorie, inclusiv pe parcursul procedurii de cameră preliminară.

Este adevărat că inculpaţii au avut apărător ales care a formulat cereri şi excepţii în etapa camerei preliminare, însă acesta nu a fost prezent la termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2021, când s-au pus în discuţie cererile şi excepţiile formulate, judecătorul reţinând cauza în pronunţare fără ca apărătorul inculpaţilor să îşi susţină memoriul formulat.

Faptul că apărătorul inculpaţilor a precizat în cererea în probaţiune formulată şi depusă la dosar că solicită judecătorului de cameră preliminară a se pronunţa asupra cererilor formulate chiar şi în lipsa apărătorului de la dezbateri (acesta neputându-se prezenta la termen din motive medicale) nu este de natură să confere legalitate încheierii atacate, nulitatea absolută neputând fi acoperită.

Pe cale de consecinţă, completul de judecători de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Maramureş a admis excepţia ridicată din oficiu şi a constatat incidenţa nulităţii absolute, prevăzută de art. 281 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în privinţa Încheierii penale nr. 359/07.12.2021 a Judecătoriei Dragomireşti.

Astfel, a admis contestaţia formulată de inculpaţi împotriva încheierii penale nr. 359 din 7 decembrie 2021, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Dragomireşti, pe care a desfiinţat-o în totalitate şi a trimis cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe, respectiv Judecătoria Dragomireşti.