ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Tribunalul MARAMUREȘ · 11261/182/2021

Decizie nr. 105/C din 28.04.2022

Instanță
Tribunalul MARAMUREȘ
Dosar
11261/182/2021
Obiect
Lipsa unei motivări corespunzătoare - în fapt și în drept - îngrădește posibilitatea părților din proces să-și formeze convingerea cu privire la legalitatea și temeinicia soluției pronunțate
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Lipsa unei motivări corespunzătoare - în fapt şi în drept - îngrădeşte posibilitatea părţilor din proces să-şi formeze convingerea cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei pronunţate, iar instanţei de control judiciar posibilitatea exercitării unui control judiciar real şi efectiv.

Dezideratul lămuririi cauzei sub toate aspectele constituie o componentă obligatorie a dreptului la un proces echitabil al părţii, garantat prin prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a căror încălcare impune, cu necesitate, reluarea judecării cauzei în faţa aceleiaşi instanţe.

Prin sentinţa penală nr. 3985 din 16.12.2021 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 11261/182/2021, s-a respins cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul-condamnat A.M.

În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală, petentul-condamnat a fost obligat la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 137 din 25 august 2020 a Curții de Apel Cluj, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 224/A din 8 septembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus condamnarea petentului la pedeapsa de 5 ani (1.821 de zile) de închisoare, pentru săvârşirea infracțiunilor prevăzute în art. 233, în art. 228 alin. (1) și art. 229 alin. (1) lit. b), precum și în art. 250 alin. (1) din Codul penal.

Întrucât petentul se află în executarea pedepsei mai sus menționate, instanța, văzând prevederile art. 166 alin. (1) lit. a) și ale art. 167 alin. (1) din Codul penal, a respins, în temeiul dispozițiilor art. 532 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul-condamnat.

Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie condamnatul petent.

Analizând contestaţia formulată în raport cu înscrisurile de la dosar, tribunalul a reţinut următoarele:

La data de 22 februarie 2022 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş contestaţia formulată de condamnat împotriva sentinţei penale nr. 3985 din 16.12.2021 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 11261/182/2021.

Din analiza hotărârii atacate, tribunalul a apreciat-o ca fiind nemotivata.

Practic, prima instanță s-a rezumat la enumerarea unor dispoziții legale, fără să facă aplicarea lor in concret.

Hotărârea primei instanţe nu conţine nici un element de raţionament juridic apt să conducă la concluzia examinării efective a cauzei, deficientă care nu poate fi suplinită de către instanţa de apel întrucât ar conduce la lipsirea inculpaţilor de un grad de jurisdicţie.

Tribunalul a apreciat că această situaţie creează o restrângere disproporţionată a dreptului la un proces echitabil care nu poate fi compensată prin analiza instanţei de control judiciar.

Motivarea soluţiei pronunţate de instanţa de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreţionar în realizarea justiţiei, dând posibilitatea părţilor din proces şi opiniei publice să-şi formeze convingerea cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate, iar instanţelor de control judiciar elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.

Lipsa unei motivări corespunzătoare - în fapt şi în drept - îngrădeşte posibilitatea părţilor din proces să-şi formeze convingerea cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei pronunţate, iar instanţei de control judiciar posibilitatea exercitării unui control judiciar real şi efectiv.

Dezideratul lămuririi cauzei sub toate aspectele constituie o componentă obligatorie a dreptului la un proces echitabil al părţii, garantat prin prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a căror încălcare impune, cu necesitate, reluarea judecării cauzei în faţa aceleiaşi instanţe.

Potrivit jurisprudenței ICCJ, aplicabila in speța fiind Decizia penala nr. 114/A/11.05.2021, instanţa de control judiciar are rolul de a verifica hotărârea atacată şi nu de a se substitui primei instanţe.

Tot astfel, potrivit art. 31 din Avizul nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătoreşti se reţine că, pentru a fi de calitate, hotărârea judecătorească trebuie percepută de justiţiabil drept rezultatul unei aplicări pertinente a regulilor de drept, al unei proceduri echitabile şi al unei aprecieri convingătoare a faptelor, fiind executabilă.

Justiţiabilul va avea atunci convingerea că a fost examinată cauza sa şi că a fost soluţionată corect.

Pentru a nu se aduce atingere dreptului petentului contestator la un proces echitabil astfel cum este prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenţie pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, tribunalul a admis contestația condamnatului contestator si, pe cale de consecința, a dispus ca prima instanţă să procedeze la rejudecarea cauzei.

Sentința atacata a fost desfiinţata în totalitate şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Judecătoriei Baia Mare.