ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Tribunalul IAȘI ·

Sentință civilă nr. 1325 din 24.09.2013

Instanță
Tribunalul IAȘI
Dosar
Obiect
Repunere în termenul de declarare a creanței.
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Pe rol fiind solutionarea cererii formulate de reclamanta SC E SRL în contradictoriu cu debitoarea SC O SRL şi administratorul judiciar SPRL, având ca obiect repunere în termenul de declarare a creanţei.

Prin cererea la data de 29.08.2013, creditoarea SC E SRL a solicitat în temeiul art. 103 al.1 şi 3 Cod pr.civ, repunerea în termenul de formulare a declaraţiei de creanţă împotriva debitoarei S.C. O S.R.L.

În motivare, arată că nu a fost notificată potrivit Codului de procedură civilă cu privire la deschiderea procedurii de insolvenţă a debitoarei.

Administratorul judiciar a arătat că nu a notificat creditoarea deoarece debitoarea nu a inclus acest creditor pe lista creditorilor.

La termenul de judecată din 24.09.2013 , administratorul judiciar a depus la dosar tabelul preliminar adiţional nr. 1 , in care a înscris creanţa acestui creditor in întregime , cu rangul prev. de art. 123 pct.7 din L.85/2006.

Ca urmare cererea creditorului va fi respinsă ca rămasă fără obiect.

Respinge ca rămasă fără obiect cererea creditorului SC E privind repunerea în termenul de declarare a creanţei împotriva debitoarei S.C. OMNICLEAN S.R.L..