Decizie nr. 914/A din 21.09.2022

Dosar nr. 2281/333/2020

R O M Â N I A TRIBUNALUL ###### CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 914/A Şedinţa publică de la 21 Septembrie 2022

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE #### ###### ######## Judecător ####### ####### ######

Grefier ##### ##########

Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanta-contestatoare ######## SA (fostă EUROBANK ERGASIAS) în contradictoriu cu intimaţii #### ###### ##### şi #### #####, împotriva Sentinţei civile nr. ####/24.09.2021 pronunţată de Judecătoria ###### în cauza având ca obiect contestaţie creditor Legea 77/2016.

Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică din data de 07.09.2022, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru astăzi, 21.09.2022, când a hotărât următoarele: T R I B U N A L U L Deliberând asupra apelului de faţă, constată următoarele: I.Procedura în faţa primei instanţe 1.Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei ######, contestatoarea ######## SA (fostă Eurobank Ergasias) a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii #### ###### ##### şi #### #####, anularea Notificării din data de 23.03.2020 formulată conform art. 5 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, pentru neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate. 2.

Soluţia primei instanţe Prin Sentinţa civilă nr. ####/24.09.2021, Judecătoria ###### a respins contestaţia formulată de către contestatoarea EUROBANK (fostă EUROBANK ERGASIAS), în contradictoriu cu intimaţii #### ######, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele: În fapt, între ######## SA, în calitate de creditor ipotecar, respectiv #### ###### #####, debitor, şi #### #####, codebitor, a fost încheiat contractul de credit HL21529/20.05.2008 (f. 19 – 47) având ca obiect acordarea unui împrumut în valoarea de 39000 CHF, durata fiind de 360 luni.

În considerarea acestei convenţii a fost încheiat şi un contract de ipotecă (f. 35 - 39) încheiat între aceleaşi părţi.

Obiectul contractului l-a constituit garantarea obligaţiei de rambursare a creditului în suma de 39.000 CHF, a dobânzilor şi a comisioanelor aferente, acordat debitorilor, prin constituirea unei ipoteci asupra imobilului – apartament situat în ######, str.

Feroviari, ### ###, ### #, ### #, ### #, judeţul ######.

În drept, conform art. 3 din Legea nr. 77/2016, „prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord”.

Potrivit art. 4 alin. 1 din acelaşi act normativ, „(1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială; b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către ##### Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit; c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă; d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.” Instanţa a constatat că intimaţii au procedat în vederea aplicării Legii nr. 77/2016, cu respectarea prevederilor art. 5 din actul normativ menţionat.

Astfel, aceştia au transmis creditorului, prin intermediul unui avocat o notificare (fila nr. 13-15 dosar) prin care l-au informat că au decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului situat în ######, str.

Feroviari, ### ###, ### #, ### #, ### #, Judeţul ###### în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit nr.

HL 21529/20.05.2008, garantat cu ipotecă, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4.

Notificarea comunicată a cuprins şi stabilirea unui interval orar, ora 11:00-13:00, în două zile diferite (23.03.2021, 19.05.2021), cu respectarea prevederilor art. 5 alin 3 din Legea nr. 77/2016, în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit să se prezinte la un SPN Fides în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorilor, principal, dobânzi, penalităţi, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.

În termen de 10 zile de la data comunicării notificării menţionate mai sus, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii, în temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 77/2016.

Notificarea a fost primită de ######## SA şi înregistrată în data de 20.03.2021(f. 13 verso).

Creditoarea a formulat contestaţie împotriva notificării la data de 31.03.2021.

Contestaţia a fost comunicată printr-un serviciu de curierat rapid şi înregistrată la registratura Judecătoriei ###### la data de 31.03.2021, drept pentru care instanţa constată că prezenta cerere a fost formulată în termenul de 10 zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 77/2016.

Instanţa a reţinut că art. 17 alin. 1 din ##### din 12 decembrie 2007 a drepturilor fundamentale a Uniunii Europene se referă la situația exproprierii, dispoziții care nu permit o interpretare extensivă, aşa cum a opinat contestatoarea.

De asemenea, în cauză, instanţa a apreciat că nu sunt încălcate principiile libertăţii contractuale, principiul securităţii juridice – în special din perspectiva neretroactivităţii sau principiul proporţionalităţii inserate în Tratatul privind Uniunea Europeană şi dezvoltate de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, având în vedere că imobilul la care face referire notificarea debitorilor garantează obligaţia de rambursare a creditului, astfel cum au hotărât părţile prin contractul de ipotecă, fiind în concordanţă cu scopul contractului de ipotecă şi proporţional cu valoarea garantată, cu atât mai mult cu cât debitorii au achitat ratele pe o perioadă de aproape 9 ani din durata de 30 de ani pentru care a fost contractat creditul.

În ce priveşte Directiva 1993/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, deşi nu conţine prevederi care să ducă la ideea că riscurile aferente diverselor contracte ar trebui suportate de profesionişti, instanţa a reţinut că, după apariţia directivei, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat în unele cazuri în sensul că există situaţii în care se impune un echilibru între protecţia consumatorului (interesul consumatorului) şi alte interese (cauzele: C-453/10 – posibilitatea declarării nulităţii contractului pe motiv că ar fi mai avantajos pentru consumator; C-154/15, C-307/15, C-308/15 – limitarea în timp a efectelor nulităţii justificată de implicaţiile macroeconomice).

Referitor la Directiva nr. 2014/17/UE privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale, instanţa reţine că această directivă reglementează, printre altele, darea în plată a imobilului locuinţă ce constituie obiectul garanţiei, în vederea stingerii întregului credit, iar Legea nr. 77/2016 reprezintă o transpunere a directivei.

Pe de altă parte, instanţa a constatat că, potrivit art. 43 alin 1 din directivă, prevederile sale se aplică numai contractelor de credit încheiate începând cu data de 21.03.2016, dar acest fapt, conform dispoziţiilor art. 2 alin. 1 al aceleiaşi directive, „nu împiedică statele membre să menţină sau să introducă dispoziţii mai stricte în scopul de a proteja consumatorii, cu condiţia ca dispoziţiile respective să fie coerente cu obligaţiile acestora în temeiul dreptului Uniunii”.

Relativ la incidenţa în cauză a prevederilor Legii nr. 77/2016, acest act normativ se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare (cum est în speţă), cât şi contractelor încheiate după această dată, astfel cum reiese din dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 77/2016.

Cu privire la condiţiile de admisibilitate a procedurii menţionate de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 77/2016, instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lit. a, b, c, d referitoare la: - apartenenţa creditorului şi consumatorului la categoriile prevăzute de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 77/2006: instituţie de credit (######## SA), respectiv consumatori (#### ###### ##### şi #### #####), astfel cum rezultă din contractul de credit HL 21529/20.05.2008.

Intimaţii nu au depus înscrisuri din care să reiasă situaţia acestora financiară, dacă sunt angajaţi, ce venituri obţin.

Aceştia au depus în susţinere înscrisuri din care rezultă că au achitat rate lunare şi un raport de evaluare a imobilului extrajudiciar întocmit la cererea debitorilor, f. 218-220 - cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării (39000 CHF – art. 1.1 din contractul de credit – fila nr. 19 dosar), în mod evident mai mic decât echivalentul în lei al 250.000 euro; - creditul a fost contractat de consumatori cu scopul de a rambursa cu prioritate alte patru contracte de credit către Bancpost, OTP #### ####### şi ### SA, diferenţa urmând a fi utilizată în scop personal.

Asupra imobilului apartament situat în ######, str.

Feroviari, ### ###, ### #, ### #, ### #, judeţul ###### a fost constituită ipotecă în favoarea Băncii, fiind păstrată destinația de locuință (adresa nr. 70716.02.2021 emisă de administratorul Asociației de Proprietari nr. 21 ######, f. 183) şi nici nu funcţionează sediul unei societăţi la această adresă; - consumatorii nu au fost condamnaţi printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea Legii nr. 77/2016, conform cazierelor judiciare ataşate la dosar (filele nr. 182). ##### în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 623/25.10.2016, instanţa va verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii: Cu titlu preliminar, întrucât contractul de credit a fost încheiat între părţi la data de 20.05.2016, anterior intrării în vigoare a actualului Cod civil (01.10.2011), instanţa constată că în prezenta cauză sunt incidente prevederile Codului civil din 1864, care permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970.

Potrivit considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 623/2016, în aplicarea prevederilor art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, instanţa: - trebuie să ia „în considerare situaţia debitorilor, precum şi specificul contractelor de credit încheiate”, să facă „o diferenţiere între debitorii de bună-credinţă şi cei de rea-credinţă, între cei care nu mai pot să plătească şi cei care nu mai vor să plătească”. - trebuie să verifice această situaţia de fapt, „astfel încât instituţia dării în plată să nu fie un instrument discreţionar pus la dispoziţia doar a unei părţi şi, astfel, să dezechilibreze raportul contractual”, în vederea respectării principiului egalităţii armelor în cadrul procesului civil. - va verifica îndeplinirea condiţiilor specifice impreviziunii, care presupun „condiţiile cu caracter obiectiv referitoare la cauza schimbării circumstanţelor (existenţa situaţiei neprevăzute) sau la cuprinsul contractului (absenţa unei clauze de adaptare a contractului) şi condiţiile cu caracter subiectiv referitoare la atitudinea/conduita părţilor contractante (lipsa culpei debitorului în executarea contractului) sau la efectele schimbării circumstanţelor (caracterul licit al neexecutării obligaţiilor contractuale)”. - trebuie să exercite un control efectiv „cu privire la starea de fapt, respectiv cu privire la cauza şi efectele schimbării circumstanţelor de executare a contractului”, fără a da prevalenţă unei presupuse stări de criză a contractului în privinţa debitorului. - „ în lipsa acordului dintre părţi, are competenţa şi obligaţia să aplice impreviziunea în cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile existenţei acesteia”; - să aibă în vedere că „faţă de cadrul legal existent la data încheierii contractelor de credit, prevederile legale criticate trebuie să se aplice doar debitorilor care, deşi au acţionat cu bună-credinţă, în conformitate cu prevederile art. 57 din Constituţie, nu îşi mai pot îndeplini obligaţiile ce rezultă din contractele de credit în urma intervenirii unui eveniment exterior şi pe care nu l-au putut prevedea la data încheierii contractului de credit”.

Raportat la cele menţionate anterior, conform art. 970 Cod Civil din 1864: „convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă.

Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa”; iar potrivit art. 977 din acelaşi act normativ: „interpretarea contractelor se face după intenţia ###### # ######## ############, iar nu după sensul literal al termenilor”.

Totodată, conform art. 969 Cod Civil de la 1864: „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”; iar potrivit art. 1578: „obligaţia ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract.

Întâmplându-se o sporire sau o scădere a preţului monedelor, înainte de a sosi epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plăţii”.

Cu privire la această teorie a impreviziunii se impun a fi făcute o serie de precizări, ţinând cont de faptul că, aceasta nu a fost expres reglementată sub imperiul Codului Civil anterior, fiind o creaţie a doctrinei şi jurisprudenţei din acel moment.

Astfel, contractele cu executare succesivă şi contractele afectate de un termen suspensiv de executare sunt expuse, pe durata fiinţei lor, unor împrejurări aleatorii ale căror origini se află în conjunctura economică şi, mai ales, în fluctuaţiile monetare.

Atunci când se încheie un contract, mai ales în perioadele de stabilitate monetară relativă, părţile contractante se obligă având în vedere circumstanţele sau realităţile economice ale momentului.

Dar, în cazul în care, după încheierea contractului, pe durata executării sale, intervin evenimente neprevăzute - război, crize, revoluţie - cu consecinţe cum sunt: penuria de mărfuri, scăderea puterii de cumpărare a banilor, creşterea exagerată a preţurilor, serviciilor şi salariilor, între valoarea prestaţiilor părţilor pot să apară grave dezechilibre, susceptibile a fi cauză de ruină economică pentru o parte şi de îmbogăţire pentru cealaltă.

De asemenea, poate fi vorba de o schimbare radicală a condiţiilor economice de la data încheierii contractului, fără ca aceasta să aibă neapărat semnificaţia unei impreviziuni monetare.

Toate aceste situaţii, extrem de complexe, caracterizate prin imposibilitatea relativă a prevederii lor la data încheierii contractului, au semnificaţia unor ipoteze de impreviziune.

Pornind de la cele arătate, în doctrina juridică acest fenomen a fost desemnat prin termenul de impreviziune.

Aşadar, impreviziunea constă în paguba pe care o suferă una dintre părţile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare care intervine între prestaţiile sale şi contraprestaţiile celeilalte părţi, în cursul executării contractului, determinat de fluctuaţiile monetare sau de alte împrejurări.

Pentru a ne afla în prezenţa unei impreviziuni, ca şi cauză de revizuire a clauzelor contractuale, este necesar a fi întrunite o serie de condiţii, respectiv: impreviziunea se pune numai în sfera obligaţiilor izvorâte din contracte cu titlu oneros; impreviziunea este o problemă de ordin economic şi financiar - ea este urmarea fluctuaţiilor monetare şi implicit a preţurilor sau a altor împrejurări care fac excesiv de oneroasă executarea contractului de către una din părţi; paguba pe care o suferă sau este pe cale de a o încerca o parte contractantă, rezultată din dezechilibrul prestaţiilor, intervine întotdeauna după momentul încheierii contractului; cu alte cuvinte, suntem în prezenţa unei leziuni a posteriori.

De altfel, regulile de mai sus sunt confirmate de dispoziţiile Codului Civil din 2009 în cadrul căruia legiuitorul a optat a reglementa teoria impreviziunii. #### acest aspect nu face să devină aplicabile dispoziţiile acestui act normativ la speţa de faţă, în condiţiile în care avem a analiza un contract încheiat sub vechea reglementare, consideră instanţa că textul din Codul Civil din 2009 poate ajuta la stabilirea cerinţelor necesare pentru a ne afla în prezenţa unei impreviziuni.

Astfel, art. 1271 Cod Civil din 2009 precizează că părţile sunt ţinute să îşi execute obligaţiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creşterii costurilor executării propriei obligaţii, fie datorită scăderii valorii contraprestaţiei.

În același articol se prevede că numai în cazul în care executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei, instanţa poate să dispună adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor.

În cauza concret dedusă judecăţii ne aflăm în prezenţa unui contract cu titlu oneros, cu privire la care a intervenit o creştere apreciabilă a valorii monedei de acordare a creditului, de la o valoare medie de 1CHF = 2,3238 lei la nivelul anului 2008 (sursa: http://www.bnro.ro/Cursul-de-schimb-3544.asp) până la valoarea de 1 CHF = 4,2039 lei, respectiv o creştere cu aproximativ 80% a cursului de schimb.

În mod constant, în practică, s-a considerat că nu suntem în prezența unei schimbări excepționale în cazul modificării cursului de schimb valutar, chiar și cu mai mult de 50% în decurs de câțiva ani, întrucât riscul creșterii sau descreșterii cursului de schimb valutar este inerent oricărui contract încheiat în valută.

Totodată, riscul creșterii cursului de schimb este asumat de către client, în timp ce riscul scăderii cursului de schimb este asumat de către #####.

Pe de altă parte, chiar fără a lua în considerare fluctuaţia ridicată a cursului de schimb valutar, instanţa a avut în vedere că debitorii #### ######-##### şi #### ##### nu au făcut dovada veniturilor la acest moment şi a situaţiei lor financiare sau personale; debitorii nu mai deţin alte bunuri imobile.

În aceste condiţii, instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile cu caracter obiectiv specifice impreviziunii referitoare la cauza schimbării circumstanțelor (menţionate în Decizia Curții Constituționale nr. 623/2016), dat fiind că debitorii au dovedit situaţia financiară deosebită, la care să fie avută în vedere situaţia creşterii semnificative cu peste 80% a cursului monedei în care sunt plătite ratele de credit.

Aceştia au făcut eforturi să achite ratele lunare până la jumătatea lunii ianuarie 2020.

În acelaşi context, instanţa a apreciat că sunt întrunite condiţiile cu caracter subiectiv referitoare la atitudinea/conduita părţilor contractante, fără a i se putea imputa debitorului o culpă în executarea contractului.

În acest sens, instanţa a considerat că debitorii şi-au îndeplinit obligaţiile asumate prin contract cu bună-credinţă până în anul 2020.

Până acum a fost achitat aproape 22.000 CHF. ##### în vedere cele expuse mai sus, instanţa a constatat că există un dezechilibru major şi evident între prestaţiile pe care părţile le au de efectuat, pentru debitori obligaţia devenind excesiv de oneroasă, datorită dificultăţilor financiare cu care se confruntă familia debitorilor, pe fondul creşteri cursului valutar al CHF, eveniment intervenit după încheierea contractului, în afara controlului părţilor (care nu puteau prevede că ca în condiţiile unor venituri relativ stabile cursul valutar va suferi variaţii majore) și fără că riscul acestui eveniment să fie asumat de debitori.

Cu privire la susținerea contestatoarei că debitorii trebuie să facă dovada că au încercat într-un termen rezonabil și cu bună-credință să negocieze adaptarea rezonabilă și echitabilă a contractului, aşa cum s-a reţinut, deşi instanţa s-a raportat şi la condiţiile impreviziunii prevăzute de art. 1271 Cod civil, în cauză nu sunt incidente aceste prevederi, iar a impune debitorilor iniţierea de negocieri, conform art. 1271 alin. 3 lit. d Cod civil, înainte de a demara procedura prevăzută de Legea nr. 77/2016 şi încă odată în cadrul procedurii, poate părea ca fiind vădit nerezonabil şi de un formalism excesiv.

În acest sens, instanţa a constatat că nici Legea nr. 77/2016 şi nici Decizia Curţii Constituţionale nr. 236/2013 nu impun o astfel de procedură prealabilă, şi că, aşa cum s-a reţinut în paragraful 116 din considerentele deciziei Curţii Constituţionale: „darea în plată intervine numai dacă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016 părţile contractului nu ajung la un acord, respectiv dacă negocierea întemeiată pe art. 969 şi art. 970 din Codul civil eşuează”.

Pentru aceste considerente, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect „contestaţie creditor – Legea nr. 77/2016” formulată de contestatoarea-creditoare ######## SA ( fostă Eurobank Ergasias)în contradictoriu cu intimaţii-debitori #### ###### ##### şi #### #####.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, întrucât contestatoarea este partea care a căzut în pretenţii, a luat act că intimaţii nu au depus la dosar dovada cheltuielilor de judecată.

II.##### de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă a formulat apel ######## S.A. (fostă EUROBANK ERGASIAS), criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

A solicitat apelanta admiterea cererii de apel, si pe cale de consecinţa să se dispună anularea Sentinţei apelate, precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Procedura dării în plată reglementată de prevederile Legii nr. 77/2016 reprezintă o excepţie de la importante principii de drept, şi chiar o încălcare a unor reguli constituţionale, aşa cum s-a arătat în cuprinsul excepţiei de neconstituţionalitate.

Întrucât legiuitorul a stabilit condiţii stricte pentru ca solicitanţii să beneficieze de prevederile legii, apreciem că proba acestor condiţii le revine solicitanţilor, nefiind suficient să afirme îndeplinirea lor.

Proba trebuie făcută cu înscrisuri corespunzătoare, exterioare contractului de credit, cel puţin în ceea ce priveşte dovedirea condiţiilor de la art. 4 lit. a), c) şi d).

Toate aceste dovezi se impunea a fi ataşate la notificarea prevăzuta de art. 5 din lege, astfel încât creditorul să poată decide în sensul prezentării la notar sau al contestării pe calea acţiunii reglementate de art. 7.

Fiind sesizată cu notificarea de la art. 5, nu se poate susţine că banca ar trebui să considere îndeplinite condiţiile fără un minim probatoriu, din moment ce îndeplinirea sau nu a condiţiilor determină conduita viitoare a acesteia.

Orice cerere privind valorificarea unui drept recunoscut de lege trebuie însoţită de dovada îndeplinirii condiţiilor pentru a beneficia de acel drept, neexistând o prezumţie legală sau de altă natură în sensul îndeplinirii lor doar în baza declaraţiei solicitantului.

Petentii nu au făcut dovada faptului că au păstrat destinaţia de locuinţă a imobilului prin prezentarea unei dovezi de la DITL. din care să reiasă faptul că la adresa imobilului nu se plătesc taxe şi impozite pentru sediul unei societăţi sau punct de lucru, împreună cu dovada de la Oficiul Registrului Comerţului a faptului că ta adresa imobilului nu figurează niciun sediu al vreunei societăţi.

Pentru a îndeplinită această condiţie creditul trebuie să fie contractat cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cei puţin un imobil cu destinaţie de locuinţă. #### de aceste aspecte s-a apreciat că nu este îndeplinită prezenta condiţie.

Debitorii nu au dovedit îndeplinirea acestei condiţii prin prezentarea unui certificat de cazier judiciar şi a altor documente relevante din care să rezulte că nu au fost condamnați pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea Legii nr. 77/2016.

Potrivit art. 1 şi 2 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, acesta se organizează ca mijloc de cunoaştere şi identificare operativă a persoanelor care au comis infracţiuni contra persoanei şi a libertăţii acesteia, a patrimoniului şi, în general, a ordinii de drept.

Prezentarea certificatului de cazier judiciar reprezintă unicul mijloc prin care o persoană poate face dovada faptului că nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni, motiv pentru care, în vederea dovedirii îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, era obligatoriu să fie ataşat la cererea depusă în conformitate cu prevederile art. 5 din lege, sub sancţiunea inadmisibilității acesteia.

Potrivit art. 5 alin. 1 din Legea 77/2016, „în vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, [...] o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4 din lege." În cuprinsul notificării nu sunt detailate condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 4 din Legea 77/2016, respectiv nu se arată care este elementul extern imprevizibil.

În ce priveşte impreviziunea, petenţii nu fac niciun fel de trimitere la aceasta, motiv pentru care nu este incidentă.

Din formularea textului legal, reiese că acestea sunt cerinţe imperative cu privire la conţinutul notificării de dare în plată a căror neîndeplinire lipseşte notificarea de efectele pe care le prevede legea în discuţie.

Unul dintre motivele pentru care Curtea Constituţională a cenzurat Legea dării în plată este şi acela că aceasta "înlătură controlul efectiv ai instanţei cu privire ia starea de fapt, respectiv cu privire ia cauza şi efectele schimbării circumstanţelor de executare a contractului, dând prevalenţă unei presupuse stări de criză a contractului în privinţa debitorului.

În mod implicit, legea rupe echilibrul contractului, instituind o prezumţie absolută a incapacității de executare a contractului de către debitor, şi elimină orice remediu judiciar prin atribuirea unui rol formal judecătorului cauzei, care este ţinut de litera legii.

Ca urmare, dovada condiţiilor impreviziunii atât a celor procedurale, cât şi a celor substanţiale este în sarcina debitorului.

O prezumţie absolută în legătură cu aceste condiţii nu ar putea fi stabilită de legiuitor.

Cu o exprimare simplă şi sintetică, nu este permis legiuitorului să instituie o prezumţie absolută de impreviziune.

Sub acest aspect, Curtea mai reţine că "prevederile legale criticate nu sunt clare, permiţând interpretări contradictorii cu privire ia posibilitatea instanţei judecătoreşti de a verifica îndeplinirea condiţiilor privind existenţa impreviziunii.

Or, posibilitatea părţilor din contractele respective de a prezenta situaţia de fapt dintr-un dosar în faţa unei instanţe judecătoreşti este absolut necesară având în vedere că judecătorul trebuie să verifice această situaţie, astfel încât instituţia dării în plată să nu fie un instrument discreționar pus ia dispoziţia doar a unei părţi şi, astfel, să dezechilibreze raportul contractual.

Numai în acest fel se poate asigura, în aceste cazuri, respectarea principiului egalităţii armelor în cadrul procesului civil. ###### potrivit, că reia sarcina probei revine celui care afirmă o pretenţie sau invocă o apărare nu trebuie să fie înţeleasă în mod simplist, în sensul că numai reclamantul are sarcina probei.

În realitate, această sarcină revine fie reclamantului, fie pârâtului, ori de câte ori unul sau altul face o anumită afirmaţie în cadrul duelului judiciar.

Această idee este exprimată in terminis în art. 249 C. pr. civ. "Cei care face o susţinere în cadrul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege”.

Or, susţineri în cadrul procesului poate să facă nu numai reclamantul, ci şi pârâtul. în adagiul probado incumbit actori, cel care face o anumită susţinere în cadrul procesului este actor.

În plus, are importanţă natura faptului care formează obiectul susţinerii fiecărei părţi în proces.

Numai faptele pozitive pot fi dovedite în mod direct de cel care le afirmă, în timp ce faptele negative se presupun, rămânând ca partea împotriva căreia se afirmă un asemenea fapt negativ să facă dovada faptului pozitiv contrar.

Ca urmare, intr-un litigiu in care debitorul are interesul de a se dovedi existenta unui risc supraadaugat si a se face aplicarea teoriei impreviziunii, iar creditoarea afirmă doar faptul negativ al neîndeplinirii condițiilor procedurale şi, dacă este cazul, substanțiale ale impreviziunii, in mod evident debitorul-pârât va avea sarcina să facă proba îndeplinirii tuturor condițiilor procedurale şi, după caz, a tuturor condiţiilor substanţiale.

Debitorul va trebui să facă dovada acestor ultime condiţii, întrucât, în absenţa acestei dovezi, judecătorul va constata că aceste condiţii nu sunt îndeplinite, iar hotărârea sa va avea putere de lucru judecat.

In consecință, nu operează o prezumţie de existenta a riscului supraadaugat, de imposibilitate â debitorului de a a-si achita obligaţiile, ca atare aceasta are interesul de a face dovada întrunirii condiţiilor necesare aplicării teoriei impreviziunii.

Pe cale de consecinţa, debitorului ii incumba si sarcina probei in acest sens, creditoarea limitandu-se la a contesta întrunirea respectivelor condiţii.

Orice contract de credit in valuta este supus riscului valutar.

Expunerea consumatorului de credite la riscul valutar, ca tip de risc financiar materializat in fluctuaţii de curs valutar, reprezintă o trăsătură naturala a contractelor de credit in moneda străină.

Orice împrumut denominat într-o alta moneda decât cea naţionala, în care consumatorul obţine veniturile, implica obligaţia obţinerii de către debitor a valutei necesare plății ratelor de credit, pe baza resurselor financiare pe care le are la dispoziţie in moneda națională, la cursul valutar la care moneda străină poate sa fie procurata. #### fluctuațiile cursurilor valutare nu numai ca nu sunt anormale, ci sunt chiar tipice si previzibile, variaţia de curs putând fi anticipata pe bază empirica, sensul si amploarea acestora rămân aleatorii.

Reiese, astfel, ca riscul valutar nu este situat in afara mecanismului contractului de credit in valuta, ci in interiorul sau deşi, aparent, în cazul creditelor denominate in valuta, in condiţiile in care obligaţiile consumatorului de rambursare a împrumutului si de plata a remuneraţiilor sunt exprimate si plătibile în moneda străină, conversia valutara ar fi exterioara contractului.

Debitorul trebuie sa-şi execute aceste obligaţii in moneda in care i-a fost acordat creditul, respectiv sa procure valuta pentru plata ratelor, revenindu-i o veritabila "obligatie de a obţine".

Prin încheierea contractului de credit in moneda străină, consumatorul isi asuma riscul valutar, acceptând sa contacteze un împrumut într-o alta moneda decât cea in care obţine resursele de rambursare.

Asumarea riscului valutar de către debitor este implicita si decurge din principiul fundamental al neinvocării propriei culpe sau ignorante, întrucât consumatorul cunoaşte acest risc (sau ar trebui sa-l cunoască), odată ce consimte la rambursarea creditului in moneda în care a fost acordat.

Astfel, se impune cercetarea motivului pentru care consumatorul accepta acest risc si, totodată stabilirea limitei maximale la care este dispus a se expune.

Aceste elemente trebuie sa transpara din reconstituirea cadrului istoric al condiţiilor precontractuale si coincide momentului încheierii contractului dar si al putinţei previzionării schimbării excepţionale a împrejurărilor avute in vedere de părți. [...] Procedând, de asemenea, la evaluarea clauzelor contractuale, pe fiecare in parte si totodată, in ansamblul lor, instanţa observa ca suportarea riscului valutar de către intimați reiese, în mod neechivoc, din convenţia rambursării ratelor de credit în moneda CHF in care a fost acordat.

De asemenea creditul va fi restituit in numerar sau prin ordin de plata in aceeaşi moneda in care a fost acordat, de către împrumutat si/sau codebitor, care vor plăti costurile de conversie si de transfer interbancar, după caz, si vor suporta riscurile de schimb valutar.

Asumarea riscului valutar de către intimaţi are valoarea unei clauze de asumare a riscului schimbării împrejurărilor, in sensul pe care teoria impreviziunii il da acestei condiţii (negative), blocând astfel aplicarea impreviziunii in cauza, Indiferent de amploarea riscului survenit.

Admiţând teoria impreviziunii exclusiv in baza creşterii cursului de schimb, ajungem in situaţia in care am aprecia ca exista impreviziune in absolut toate contractele incheiate in aceasta moneda, indiferent de calitatea părţilor, de situaţia lor financiara, de posibilitatea efectiva de îndeplinire a obligaţiei asumate.

La punctul 115 din Decizia ###/2016, CCR retine: „o impreviziune aplicabila ope legis pentru toate contractele de credit in derulare”, deformează "condiţiile aplicării impreviziunii”.

De asemenea, se retine ca "o impreviziune aplicabila ope legis”, converteşte "situaţia premisa in efect consumat,, fără evaluarea niciuneia dintre condiţiile obiective sau subiective care caracterizează impreviziunea contractualei”.

Acelaşi punct de vedere se desprinde si din Decizia nr. ##/2017, in care CCR retine: "numai in condiţiile verificării teoriei impreviziunii de către un judecător se poate face distincția intre debitorii de buna-credință si cei de rea-credință, intre cei care nu mai pot sa plătească si cei care nu mai vor sa plătească”.

Mai mult decât atât, așa cum s-a arătat, CCR retine inclusiv faptul ca "opţiunea pentru un credit într-o moneda străină este făcută conștient si cu buna-știință de către debitor, in considerarea avantajelor pe care acest credit le oferea in comparație cu celelalte produse de creditare oferite atât de creditor, cat si de alți furnizori de produse bancare (cost mai redus, acces la o suma mai mare de bani, posibilitatea de a-si realiza investita mai substanțiale etc.) Concomitent cu identificarea avantajelor acestui tip de credit împrumutatul are posibilitatea de a identifica si dezavantajele fui, printre care riscul de a o suma mai mare de lei pentru restituirea unui credit in valuta comparativ cu cei in iei idaca aceasta este moneda in care obţine principalele venituri).“ "Riscul valutar inerent este un element al preţului contractului de credit acordat in moneda străină, atât timp cat împrumutatul trebuie sa reştituie împrumutul in aceeaşi moneda.

Ca urmare, diferențele intre valorile ratelor lunare generate de aplicarea ratelor de schimb valutar intre moneda creditului si moneda in care împrumutatul își realizează veniturile sunt o parte componenta a preţului contractului, fiind induse inerent in obiectul contractului”.

Cu alte cuvinte, daca in analiza aplicabilității teoriei impreviziunii, intr-o speță data, ne limitam la a constata ca a crescut simţitor cursul CHF, atunci, pentru ca acest curs a crescut pentru toti participanţii la viata economica, ce intra in contact cu aceasta moneda (toti consumatorii cu credite in CHF dar si băncile, deopotrivă), ne aflam in situaţia echivalenta celei reţinute de către CCR, a unei impreviziuni aplicabile ope legis.

Esenţial este ca CCR a considerat ca doar creşterea cursului CHF nu poate conduce la adaptarea contractului, in beneficiul consumatorilor.

Trebuie analizata In detaliu posibilitatea acestora de a-si îndeplini obligaţiile contractuale astfel cum au fost convenite, sens in care trebuie cercetata foarte atent întreaga situaţie financiara a acestora (venituri, conturi si depozite bancare, proprietăţi etc.) Considera apelanţii ca nu s-ar putea pune problema aplicabilității Impreviziunii in condiţiile în care moneda creditului este aceeaşi ca la încheierea contractului (din aceasta perspectiva, prestaţia contestatorului nu a crescut, fiind întotdeauna alegerea împrumutatului in ceea ce priveşte moneda creditului).

Ratele in CHF nu s-au modificat, ce s-a modificat a fost ponderea costului creditului raportat la veniturile reclamantului, întrucât acesta realizează venituri in lei. ####, modul In care debitorul procura cantitatea de CHF necesara plății ratelor este un aspect exterior contractului de credit.

Debitorul avea posibilitatea de a-si procura in mod liber CHF de pe piaţa libera nefiind obligat sa se prezinte la banca cu contravaloarea ratei in lei si apoi sa efectueze schimbul valutar.

In momentul in care intimaţii s-au prezentat la banca cu suma necesara plaţii ratei, ofiţerul bancara realizat pentru client doua operaţiuni: a.

O operațiune extra contractuala (ca pentru orice alt client), de schimb valutar din lei in CHF.

Fiind o operaţiune extracontractuala, rezulta ca niciuna dintre parti nu are obligaţia de a o realiza.

Cu alte cuvinte, clientul nu are obligaţia de a cumpără CHF de la subscrisa, cum nici subscrisa nu are obligaţia de a vinde CHF împrumutatului.

Acesta poate apela la orice alt operator economic pentru a-si procura suma in CHF, la cursul pe care îl doreşte.

Întrucât operaţiunea este extracontractuală, rezulta ca nici instanţa nu poate interveni asupra ei, obligând banca sa vândă împrumutatului CHF, si cu atât mai puţin la un curs preferenţial. b.

O operaţiune contractuală, de stingere a obligaţiei de plata a ratei, cu suma în CHF pe care a cumpărat-o de la bancă.

Clientul are obligaţia contractuala de a-şi plăti ratele de credit iar banca are obligaţia de a primi valoarea ratelor.

Acest curs nu reprezintă si nu poate reprezenta obiectul contractului de credit ci, eventual, al unui contract distinct de vânzare cumpărare ¡moneda străină, consumatorul având obligaţia de a remite băncii moneda in care a primit suma împrumutata, iar eventualul schimb valutar din iei in CHF (in cazul in care nu deţine CHF) ii poate realiza la orice operator economic, care oferă cursul valutar cel mal avantajos.

Clientul nu este obligat sa realizeze schimbul valutar la intimată, tot astfel cum intimata nu poate fi obligata sa vândă clientului CHF indiferent de cursul în discuţie.

Reţinerile instanţei de judecata potrivit căreia dublarea cursului a fost total imprevizibila, este o reţinere nefondata in raport de cele mai sus arătate, fluctuația valutara neieșind cu nimic din comun in raport cu momentul anterior încheierii contratului de credit Curtea Constituţională a statuat in Decizia ##/2017 faptul ca fluctuația valutara este un risc inerent oricărui contrat în valuta străină.

În virtutea principiului nominalismului monetar, suma acordată cu titlu de împrumut trebuie restituită întocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia.

Desigur că la această sumă, potrivit convenţiei părţilor, urmează a fi adăugate sumele care reprezintă costurile asociate cu acordarea creditului - dobânda şi comisioanele prevăzute în contract.

Acelaşi principiu se aplică în cazul concret ai contractului de credit (care nu reprezintă altceva decât un tip de contract de împrumut de consumaţie cu dobândă), atâta vreme cât acordarea creditului în monedă străină este permisă conform reglementărilor legale şi câtă vreme împrumutatul are obligaţia de a restitui lucruri de aceeaşi cantitate şi calitate.

Clauza contractuală care prevede că rambursarea creditului urmează să se realizeze în moneda în care a fost contractat creditul, chiar şi în condiţiile aprecierii/deprecierii acestei monede comparativ cu moneda naţională, reprezintă o transpunere a legii în domeniu! contractual, adică a principiului nominalismului monetar, niciun act normativ neinterzicând acordarea şi rambursarea creditelor în monedă străină.

Într-o atare situaţie, ambele părţi îşi asumă riscul ca pe parcursul executării contractului suma restituită de împrumutat să valoreze mai puţin sau mai mult ia momentul restituirii decât ia momentul acordării, raportat la o altă monedă considerată etalon, sau, mai corect din punct de vedere obiectiv, raportat ia aur.

Odată cu încheierea contractului, se realizează acordul de voinţă ai părţilor care agreează integrai condiţiile stipulate în acest act juridic.

Opţiunea pentru un credit într-o monedă străină este făcută conştient şi cu bună-ştiinţă de către debitor, în considerarea avantajelor pe care acest credit ie oferea în comparaţie cu celelalte produse de creditare oferite atât de creditor, cât şi de a-şi furnizori de produse bancare (cost mai redus, acces ia o sumă mai mare de bani, posibilitatea de a-şi realiza investiţii mai substanţiale etc.) Concomitent cu identificarea avantajelor acestui tip de credit, împrumutatul are posibilitatea de a identifica şi dezavantajele lui, printre care riscul de a angaja o sumă mai mare de lei pentru restituirea unui credit în valută comparativ cu cei în lei (dacă aceasta este moneda în care obţine principalele venituri). ######### de a rambursa ceea ce s-a primit cu titlu de împrumut - suma împrumutată - care reprezintă obiectul contractului, impune împrumutatului obligaţia de a achiziţiona la data scadenţei valuta împrumutată în cuantumul ratei datorate - bun fungibil şi consumptibil -şi de a restitui această sumă băncii creditoare.

Această obligaţie este o obligaţie esenţială a împrumutatului, fiind reglementată expres de lege şi impusă de principii fundamentale de drept: principiul forţei obligatorii a contractului - nr. 969 din vechiul Cod civil/art. 1.270 din actualul Cod civil -, principiu1 executării obligaţiilor cu bună-credinţă - art. 970 din vechiul Cod civil/art. 1.170 din actualul Cod civil - şi principiul îmbogăţirii fără justă cauză, potrivit căruia nimeni nu se poate îmbogăţi pe seama altei persoane.

Prin urmare, clauzele referitoare ta restituirea creditului în aceeaşi monedă în care a fost acordat reglementează obligaţia esenţială a împrumutatului, ţinând de obiectul principal ai contractului.

Riscul valutar inerent este un element al preţului contractului de credit acordat în monedă străină, atât timp cât împrumutatul trebuie să restituie împrumutul în aceeaşi monedă.

Ca urmare, diferenţele între valorile ratelor lunare generate de aplicarea ratelor de schimb valutar între moneda creditului si moneda în care împrumutatul îşi realizează veniturile sunt o parte componentă a preţului contractului, fiind incluse inerent în obiectul contractului.

Sub imperiul Codului civil din 1864 atât doctrina, cât şi practica au recunoscut posibilitatea aplicării teoriei Impreviziunii în cazul în care un eveniment excepţional şi exterior voinţei părţilor ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului ar face excesiv de oneroasă executarea obligaţiei debitorului.

Astfel, teoria impreviziunii era fundamentată pe prevederile art. 970 din Codului civil din 1864 care stipulau: "Convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă.

Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, daria toate urmărite, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa.

Aşadar, chiar dacă nu era consacrată in terminis, din punct de vedere normativ, impreviziunea rezulta din însăşi reglementarea de principiu relativă la contracte, ea fiind justificată prin elemente de buna-credinţă şi echitate ce caracterizează executarea contractelor.

Condiţiile privind aplicarea impreviziunii au fost decelate în jurisprudenţă şi preluate în mare parte în noul cod civil, într-o formă aproximativ identică (art. 1271 din noul cod civil).

În esenţă, impreviziunea intervine când în executarea contractului a survenit un eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor prevăzute de acesta.

Drept urmare, clauzele contractului cu executare succesivă în timp trebuie adaptate în mod adecvat la noua realitate în măsura survenirii unul risc care se circumscrie ideii de impreviziune. în acest context, Curtea Constituţională a reţinut că determinarea împrejurărilor care justifică aplicarea impreviziunii, concept derivând din buna-credinţă care trebuie să caracterizeze executarea contractului, trebuie realizată, ţinându-se cont de ideea de risc al contractului.

Acesta trebuie analizat dintr-un punct de vedere bivalent atunci când acesta se materializează.

Astfel, contractul în sine presupune un risc inerent asumat în mod voluntar de cele două părţi ale contractului, în baza autonomiei lor de voinţă, principiu care caracterizează materia încheierii contractului, şi unul supraadăugat care nu a putut face obiectul in concreto al unei previzionări de către niciuna dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanţilor şi care ţine de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute în vede la momentul a quo.

Impreviziunea vizează numai riscul supraadăugat şi, în condiţiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestaţiile la care părţile s-au obligat în condiţiile noii realităţi economice/juridice.

Ea nu are drept scop revenirea la prestaţiile de la momentul a quo al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părţi la acelaşi moment, fiind, aşadar, străină acestora dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului. #### elemente definesc noţiunea de risc în general: un eveniment obiectiv viitor care schimbă situaţia de fapt iniţială, caracterul aleatoriu al procedurii acestui eveniment şi efectul său negativ asupra celor care au drepturi sau interese în situaţia iniţială.

Primele două elemente nu sunt suficiente pentru a defini ideea de risc în general, întrucât evenimentul viitor aleatoriu poate să aibă un efect pozitiv asupra situaţiei de fapt iniţiale.

Altfel spus, un astfel de eveniment nu conţine în el însuşi riscuri de pierdere şi şanse de câştig pentru cei care au drepturi sau interese în situaţia iniţială.

Nu orice fel de schimbare a echilibrului contractual ridică problema impreviziunii.

În acest sens, Curtea Constituţională distinge între riscul inerent şi riscul supraadăugat.

Primul este presupus a fi asumat de părţi în momentul încheierii contractului, întrucât întotdeauna viitorul este însoţit de anumite elemente aleatorii care atâta timp cât nu scapă capacităţii de previziune a părţilor sau nu dezechilibrează în mod grav prestaţiile contractuale ale părţilor, ele intră în sfera noţiunii de risc inerent care nu poate fi temei al impreviziunii. în schimb riscul supraadăugat nu este presupus a fi fost asumat de către părţi în momentul încheierii contractului şi el trece dincolo de capacitatea rezonabilă de prevedere a contractanţilor şi se concretizează într-un dezechilibru grav al raporturilor contractuale.

Evaluarea intervenirii acestui risc supraadăugat, arată instanţa de contencios constituțional, trebuie privită şi realizată în ansamblu, prin analiza calităţii şi pregătirii economice/juridice a cocontractanţilor, a valorii prestaţiilor stabilite prin contract, a riscului deja materializat şi suportat pe perioada derulării contractului de credit, precum şi a noilor condiţii economice care denaturează atât voinţa părţilor, cât şi utilitatea socială a contractului de credit.

Această evaluare de ansamblu permite stabilirea, pe de o parte, a limitei dintre cele două categorii de riscuri anterior menţionate şi, pe de altă parte, în funcţie de rezultatul la care se ajunge, luarea unei decizii cu privire la soarta contractului. însă, odată constată depăşirea riscului inerent contractului şi survenirea celui supraadăugat, intervenţia asupra acestuia devine obligatorie şi trebuie să fie efectivă, fie în sensul încetării, fie în cel al adaptării sale noilor condiţii, ea producând efecte juridice pentru viitor, prestaţiile deja executate rămânând câştigate contractului.

În caz de neînţelegere între părţi, evaluarea existenţei situaţiei neprevăzute (condiţie obiectivă) şi a efectelor sale asupra executării contractului, a bunei-credinţe în exercitarea drepturilor şi obligaţiilor contractuale ale părţilor (condiţii subiective), precum şi a echităţii (ce presupune atât o latură obiectivă, cât şi una subiectivă) trebuie realizată cu maximă rigoare şi cade în sarcina instanţei judecătoreşti, organ care beneficiază de garanţia de independenţă şi imparţialitate.

Consecinţa luării în considerare a criteriului bunei-credinţe constituie o lărgire a rolului judecătorului în contract, dar securitatea juridică nu va fi pusă în pericol, întrucât intervenţia judiciară este limitată de îndeplinirea condiţiilor specifice impreviziunii contractuale. ####, nu orice schimbare a împrejurărilor de la momentul încheierii contractului este aptă de a pune în funcţiune mecanismul impreviziunii, ci numai una cu caracter excepţional, una care nu intră în domeniul normal al aleatoriului contractual.

O astfel de împrejurare este necesar să apară după încheierea contractului şi să aibă un caracter imprevizibil.

Previziunea rezonabila trebuie sa fie conceputa in mod abstract si nu la particularitățile psihice, intelectuale, profesionale cu care sunt înzestrați partenerii contractuali.

Modelul abstract la care trebuie raportata puterea de prevedere a părţilor este acela ai unul individ dotat cu prudenta si o diligenta medie.

Printr-un contract de credit, împrumutatul se angajeaza, in principal, sa pună la dispoziţia împrumutatului o anumita suma de bani, iar acesta din urma se angajează, la rândul sau, in principal sa ramburseze, in general cu dobânda, respectiva suma in conformitate cu scadentele prevăzute.

Aceste prestații esențiale se raportează, așadar, la o suma de bani care trebuie definita, în mod necesar in raport cu un etalon de valoare precis, si anume moneda de plată si de rambursare prevăzută in contractul de credit, respectiv moneda creditului.

Cursul de schimb valutar reprezintă raportul de schimb intre doua monede care se compara in cadrul mecanismului cursului de schimb, sau, altfel spus, este preţul unei monede exprimat in raport cu moneda altei tari.

El constituie o variabila economica deosebit de importanta, evoluţia sa având influenta asupra dezvoltării economice, asupra nivelului preturilor, a importului si exportului la nivel mondial, influenţând nu numai agenţii economici, ci si persoanele fizice.

Evoluţia cursului de schimb se reflecta in aprecierea/deprecierea unei monede fata de alta moneda cu care se compara.

Acest fenomen/caracteristic regimurilor valutare bazate pe cursuri de schimb flotante, este determinat de modificarea cursului de schimb ca urmare a confruntării continue a cererii si ofertei de valute de pe piaţa.

In cazul contractului de credit in valuta, acesta este supus si unui risc valutar.

Expunerea părţilor contractante la riscul valutar, ca tip de risc financiar materializat in fluctuaţii de curs valutar, reprezintă o trăsătură naturala a contractelor de credit în moneda străină.

Orice împrumut stabilit intr-o alta moneda decât cea națională in care consumatorul obţine veniturile implica obligaţia obţinerii de către debitară valutei necesare plății ratelor de credit, pe baza resurselor financiare pe care le are la dispoziţie in moneda națională, la cursul valutar la care moneda străină poate sa fie procurata.

In privinţa acestui risc valutar consumatorul il cunoaste (sau ar trebui sa il cunoască), dar urmărește avantajul ratelor de dobânda mai reduse practicate de banei pentru creditele in valuta in raport cu cele acordate in moneda naţionala, tocmai in schimbul riscului de schimb valutar, beneficiu care este potentat in cazul creditelor pe termen lung, cum sunt cele ipotecare, in cazul cărora costurile creditului pot sa difere semnificativ in funcţie de moneda împrumutului.

Prin încheierea contractului de credit in moneda străină, consumatorul isi asuma riscul valutar, acceptând sa contracteze un împrumut intr-o alta moneda decât cea in care obţine resursele de rambursare.

In acest caz, banca pune la dispoziția consumatorului moneda străină si primeşte de la acesta moneda străină, In numerar sau in moneda de cont, astfel încat eventualele fluctuaţii de cure ii profită, respectiv îl afectează pe clientul debitor.

Conform dispoziţiilor contractuale împrumutații intimați din cauza de fata s-au obligat sa achite lunar ratele in moneda creditului chf.

Astfel ca prin aceasta clauza atât creditorul cat si intimatul debitor si-a asumat consecințele fluctuaţiei monedei creditului, respectiv creditorul suporta riscul deprecierii sau devalorizării monedei, iar debitorul suporta riscul aprecierii sau revalorizării monedei.

Riscul aprecierii sau deprecierii unei valute străine este un risc inerent asumat in mod voluntar de părţile unul contract de credit in valuta, părţile acestui tip de contract având reprezentarea faptului ca pe parcursul derulării contractului, si cu atât mai mult în cazul in care acest contract este încheiat pe o perioada lunga de timp (360 de luni asa cum este cazul contractului din cauza pendinte).

Nu constituie un element excepţional si exterior ce nu putea fi prevăzut in mod rezonabil la data încheierii contractului si care sa justifice aplicarea teoriei Impreviziunii la contractul din cauza, nici scăderea veniturile debitorului, ceea ce nu este cazul in cauza dedusa judecăţii.

O astfel de fluctuație a veniturilor, pe o perioada contractual mare, de 360 de luni nu era Imprevizibila pentru debitor si nu reprezintă un risc supraadaugat care nu a putut face obiectul in concreta al unei previzionări de către aceştia, risc care sa treacă dincolo de puterea de prevedere a cocontractanților si care tine de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute in vedere la momentul a quo.

Fluctuația cursului valutar CHF / LEU nu poate constitui, prin sine însăși, element al impreviziunii, pentru următoarele argumente: Eventuala apreciere a CHF pe perioada derulării contractului de credit a fost un risc asumat e către reclamanţi, conform principiului nominalismului monetar, prevăzut la art. 1578 C.Civ.

Prin urmare, chiar daca in prezent restituirea împrumutului este mai costisitoare, aceasta nu a devenit excesiv de oneroasa pentru împrumutat si nu îl pune in situaţia de a nu isi mai putea îndeplini, cu buna-credinţa, obligaţiile care deriva din contract.

Debitorul nu a invocat imposibilitatea financiara de a-si îndeplini obligaţiile, si nu au făcut dovada existentei unei situaţii financiare care sa ateste o astfel de dificultate.

Nu mai puţin important, o astfel de dificultate trebuie apreciata in mod obiectiv, prin compararea situaţiei financiare la data contractării si a celei de la data formulării cererii de chemare in judecata.

Doar in contextul unei diferențe semnificative se poate susţine ca obligaţiile ce trebuie executate actualmente exceda vădit aşteptărilor rezonabile ale unui cocontractant de buna - credință.

Ca atare, evenimentul excepţional si exterior, ce nu a fost prevăzut in mod rezonabil la data încheierii contractului, nu poate consta in creşterea cursului valutar.

In ultima instanţa, creşterea cursului ar putea fi avuta in vedere suplimentar, dar doar in subsidiar.

Nu poate fi omis faptul ca părţile au încheiat un contract de creditare în valută, așa încât creşterea cursului nu poate fi văzută ca o situaţie excepționala; variaţia circumstanţelor si, deci, noile sarcini ce afectează executarea, fac parte din riscul contractului, pe care părţile il suporta fiecare, după cum cursul creste sau scade.

Pentru aplicarea teoriei impreviziunii, este necesar ca debitorul sa nu isi fi asumat riscul schimbării împrejurărilor si nici sa nu se poată considera ca si-ar fi asumat acest risc.

Aceasta situaţie nu se regăseşte in speţa, riscul creşterii sau descreşterii cursului valutar fiind inerent oricărui contract încheiat in valuta.

Riscul creşterii este asumat de către client iar cel al descreșterii de către #####.

Cu cat perioada de creditare este mai îndelungata (5,10, 20 de ani sau mai mult), cu atât riscul contractual asumat voluntar este mai mare.

Aceeaşi este situaţia in cazul oricărui contract încheiat pe perioada îndelungata, in care obligația unei părți este executata uno ictu, iar a celeilalte părți este executata prin prestații succesive.

Nu mai puţin important este faptul ca fluctuaţia cursului de schimb afectează întreaga economie si toti participanții la viata economica.

Nu se poate privi riscul supra-adaugat exclusiv prin raportare la acest singur contract, omițând faptul ca sunt nenumărate contractele in valuta, inclusiv in CHF. #### in contractele de creditare încheiate cu consumatori au fost dezavantajaţi, preponderent, aceştia din urma, in egala măsură trebuie avut in vedere ca si băncile au calitatea de împrumutat in nenumărate alte contracte, astfel încât si acestea sunt afectate in aceeaşi măsură de fluctuaţia cursului CHF.

Din anul 1998 si pana la data semnării contractului moneda CHF a crescut de la valoarea de 0,55 lei pana la 2,21 lei.

Afirmaţiilor potrivit cărora moneda CHF era stabile nu este adevărata, după cum se poate observa din graficul de rambursare anexat prezentei cereri se poate observa creşterea acestuia.

Astfel, debitorul deşi avea cunoştinţa despre aceste valori a înțeles sa solicite acordarea unui credit in franci elvețieni, dobânda acestui produs financiar era mai mica decât la cele in moneda națională.

Astfel, debitorul la momentul încheierii contractului si-a asumat riscul creşterii monedei, fapt pentru care nu exista niciun element extern ce nu putea fi prevăzut la momentul încheierii contractului si care s-a produs după semnarea convenţiei.

Aceste informații erau si sunt publice si orice persoana cu un minim de studii poate sa se informeze. ##### diligentelor ce trebuiau depuse de debitor nu îi poate fi imputat.

Prin urmare, fluctuaţia valutara nu reprezintă un dezechilibru contractual, cu atât mai mult cu cât nu reprezintă un dezechilibru semnificativ, astfel încât in cauza nu sunt îndeplinite condiţiile impreviziunii.

Asa cum, in mod corect, instanţa de fond a reţinut simpla modificare a cursului valutar nu reprezintă un element de impreviziune.

Debitorul trebuie sa se afle in imposibilitatea revizualizării apariției riscului supra-adăugat în caz contrar nu va exista un caz de impreviziune ci situaţia unui risc asumat si suportat de către debitor.

Totodată banca nu este culpabilă de ineficienta gestionării veniturilor de către debitori, ba mai mult banca este vătămată prin aceste, comportamente deoarece s-a oferit împrumutul solicitat cu o anumită cantitate de monedă iar în acest moment nu se mai poate recupera investiţia.

Imobilul ipotecat nu mai are valoarea de la momentul contractării iar vânzarea acestuia s-ar face la un preţ destul de mic apelanta neîndestulându-şi creanţa.

In consecinţa, in cazul creditelor acordate în valuta nu se poate pune problema vreunui pretins dezechilibru contractual, având in vedere ca regula nominalismului a fost instituita de legiuitorul însusi, iar nu de către instituţia de credit.

A aplica o teza contrara ar echivala cu încălcarea flagranta a unor principii fundamentale si reguli tradiționale de funcționare ale unor instituţii juridice.  Mai mult decât atat, prin graficul de rambursare primit de debitor |a momentul contractării i-au fost aduse la cunoştinţa informaţiile referitoare la cuantumul ratelor si modalitatea in care se va face imputaţia plaților, motiv pentru care la acest moment apărările potrivit cărora a achitat X suma in Y ani nu este relevanta, toate aceste informaţii erau cunoscute la momentul încheierii contratului de credit.

În drept: art. 7 din Legea nr. 77/2016, art. 148 alin. (2) din Constituţie, art. 17 din ##### Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

III.Apărările formulate Intimaţii #### ###### şi #### ##### au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului formulat de către contestatoare împotriva Sentinţei Civile Nr. ######### din data de 24 Septembrie 2021, având în vedere motivele invocate de către aceasta ca fiind neîntemeiată şi să fie menţinută sentinţa pronunţată de Judecătoria ######, ca fiind legală şi temeinică şi să se dispună obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată ce constau în onorariul avocaţial, urmând ca în ipoteza în care nu se vor depune chitanţele şi facturile care să ateste achitarea acestuia până la rămânerea instanţei în pronunţare să ne rezervăm dreptul de a le solicita pe cale separată.

Cu privire la apărările expuse de către creditoare în cadrul cererii de apel formulate, starea de impreviziune învederată nu a constat doar în creşterea drastică a valorii monedei împrumutate, ci şi în diminuarea veniturilor salariate ale acestora.

Intimaţii şi-au îndeplinit obligaţiile asumate prin contract cu bună-credinţă până în anul 2020, până în momentul notificării de dare în plată a fost achitată suma de aproximativ 22.000 CHF.

Intimaţii au încetat să mai achite debitele restante din pricina imposibilității obiective în care se aflau, nu din pricina relei-credinţe a acestora, astfel cum încearcă să arate creditoarea.

Consideră că a fost dovedit dezechilibrului contractual dat de schimbarea circumstanţelor reale şi obiective ce împiedică debitorii să-şi execute obligaţiile din contract şi efectul acestora, având ca finalitatea necesitatea aplicării teoriei impreviziunii.

Pe lângă dovedirea stării de impreviziune, au fost îndeplinite în mod cumulativ şi condiţiile Legii nr. 77/2019, contractul fiind încheiat de către intimaţi în calitate de consumatori, valoarea sumei contractate fiind sub pragul de 250.000 ####, contractate cu scopul de a amenaja, repara, extinde un imobil, fiind instituită în acest sens o garanţie ipotecară, condiţii pe care le vom detalia în cadrul prezentei întâmpinări.

Cu privire la prima critică potrivit căreia nu a fost îndeplinită condiţia prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. c). întrucât nu au făcut dovada faptului că am păstrat destinaţia de locuinţă a imobilului după încheierea contractului de credit, au încheiat contractul de credit cu scopul de a rambursa cu prioritate alte 4 credite, diferenţa urmând a fi utilizată în scop personal.

Asupra imobilului apartament situat în ####### ###### # #### ########### ####### ## ######## ######, fiind păstrată destinaţia de locuinţă, aspect demonstrat în cadrul judecăţii în primă instanţă (adresa nr. 70716.02.2021 emisa de administratorul Asociaţiei de Proprietari nr. 21 ######, regăsită la fila nr. 183).

Cu privire la a doua critica potrivit căreia nu a fost îndeplinită condiţia de la art. 4 alin. (1) lit d), respective nu au depus certificatele de cazier judiciar din care să rezulte că nu au fost condamnaţi pentru infracţiuni în legătură cu creditul, au depus la dosar certificatele de cazier judiciar (regăsite la filele nr. 182).

În ceea ce priveşte celelalte condiţii prevăzute în Legea nr. 77/2016 astfel cum a fost modificată, instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că din simpla analiză a dispoziţiilor contractuale, precum şi din creşterea înregistrată de către moneda împrumutată, este evident motivul de impreviziune principal, ce constă în dublarea valorii monedei împrumutate. #### un contract cu titlu oneros, cu privire la care a intervenit o creştere apreciabilă a valorii monedei de acordare a creditului, de la o valoare medie de 1 CHF=2,3238 la data încheierii contractului, până la valoarea de 1 CHF=4,2039 lei la data transmiterii prezentei notificări de dare in plata, operând o creştere de aproximativ 80% a cursului de schimb valutar.

În mod greşit învederat contestatoarea faptul că această creştere nu a fost înregistrată de moneda împrumutată, în condiţiile în care francul elveţian s-a dublat de la semnarea contractului de credit până în prezent.

Faptul că debitorii au ajuns să fie puşi în executare silită nu poate reprezenta o culpă exclusivă a acestora, astfel cum, în mod greşit arată creditoarea, având în vedere faptul că la nici un an de la data încheierii contractului de credit francul elveţian a suportat o creştere cu cel puţin 50%, contestatoarea refuzând să acorde un sprijin debitorilor pentru a le veni în ajutor şi a se preîntâmpina declararea scadenţei anticipate a creditului.

Un alt element ce nu putea să fie anticipat de către debitori a constat în situaţia financiară a debitorilor, care a cunoscut modificări substanţiale, pe care aceştia nu aveau cum să le anticipeze la momentul încheierii contractului de credit: dublarea francului elveţian, aspect pe care nu l-au anticipat nici măcar instituţiile financiar-bancare, cu atât mai puţin un consumator ce nu a avut o pregătire în acest sens.

Curtea reţine că, sub imperiul Codului civil anterior, teoria impreviziunii a fost recunoscută atât în doctrină, cât şi în jurisprudența de la acea vreme, în condiţiile în care părţile nu puteau să prevadă modificările semnificative ce urmau să aibă loc ca urmare a unui eveniment extern şi excepţional.

Aşa cum reţine şi Curtea Constituţională, deşi nu era reglementată expres impreviziunea în Codul civil din 1864, exista art. 970 care reglementa faptul că, părţile sunt obligate să-şi execute obligaţiile contractuale cu bună-credinţă, părţile fiind obligate să-şi execute nu doar obligaţiile expres prevăzute, dar şi cele la care trimit echitatea, legea sau obiceiul.

Impreviziunea a fost dovedită raportat la: valoarea obligaţiilor debitorilor la momentul contractării în raport cu nivelul cursului de schimb de la acea dată, riscul asumat de către debitori, valoarea obligaţiilor debitorilor în urma schimbărilor excepţionale intervenite pe parcursul executării, caracterul excesiv al diferenţei între valoarea iniţială şi cea majorată a obligaţiilor debitorilor în raport cu suma pe care trebuie să o achite ca urmare a creşterii În mod greşit învederat contestatoarea faptul că această creştere nu a fost înregistrată de moneda împrumutată, în condiţiile în care francul elveţian s-a dublat de la semnarea contractului de credit până în prezent.

Faptul că debitorii au ajuns să fie puşi în executare silită nu poate reprezenta o culpă exclusivă a acestora, astfel cum, în mod greşit arată creditoarea, având în vedere faptul că la nici un an de la data încheierii contractului de credit francul elveţian a suportat o creştere cu cel puţin 50%, contestatoarea refuzând să acorde un sprijin debitorilor pentru a le veni în ajutor şi a se preîntâmpina declararea scadenţei anticipate a creditului.

Un alt element ce nu putea să fie anticipat de către debitori a constat în situaţia financiară a debitorilor, care a cunoscut modificări substanţiale, pe care aceştia nu aveau cum să le anticipeze la momentul încheierii contractului de credit: dublarea francului elveţian, aspect pe care nu l-au anticipat nici măcar instituţiile financiar-bancare, cu atât mai puţin un consumator ce nu a avut o pregătire în acest sens.

Curtea reţine că, sub imperiul Codului civil anterior, teoria impreviziunii a fost recunoscută atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţa de Ia acea vreme, în condiţiile în care părţile nu puteau să prevadă modificările semnificative ce urmau să aibă loc ca urmare a unui eveniment extern şi excepţional.

Aşa cum reţine şi Curtea Constituţională, deşi nu era reglementată expres impreviziunea în Codul civil din 1864, exista art. 970 care reglementa faptul că, părţile sunt obligate să-şi execute obligaţiile contractuale cu bună-credinţă, părţile fiind obligate să-şi execute nu doar obligaţiile expres prevăzute, dar şi cele la care trimit echitatea, legea sau obiceiul.

Impreviziunea a fost dovedită raportat la: valoarea obligaţiilor debitorilor la momentul contractării în raport cu nivelul cursului de schimb de la acea dată, riscul asumat de către debitori, valoarea obligaţiilor debitorilor în urma schimbărilor excepţionale intervenite pe parcursul executării, caracterul excesiv al diferenţei între valoarea iniţiala şi cea majorată a obligaţiilor debitorilor în raport cu suma pe care trebuie să o achite ca urmare a creşterii Pe lângă dovedirea stării de impreviziune, au fost îndeplinite în mod cumulativ şi condiţiile Legii nr. 77/2019, contractul fiind încheiat de către intimaţii în calitate de consumatori, valoarea sumei contractate fiind sub pragul de 250.000 ####, contractate cu scopul de a amenaja, repara, extinde un imobil, fiind instituită în acest sens o garanţie ipotecară, condiţii pe care le vom detalia în cadrul prezentei întâmpinări.

Cu privire la prima critică potrivit căreia nu a fost îndeplinită condiţia prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. c) întrucât nu au făcut dovada faptului că au păstrat destinaţia de locuinţă a imobilului după încheierea contractului de credit, s-a arătat că au încheiat contractul de credit cu scopul de a rambursa cu prioritate alte 4 credite, diferenţa urmând a fi utilizată în scop personal.

Asupra imobilului apartament situat în ####### ###### # #### ########### ####### ## ######## ######, fiind păstrată destinaţia de locuinţă, aspect demonstrat în cadrul judecăţii în primă instanţă.

Cu privire la a două critica potrivit căreia nu a fost îndeplinită condiţia de la art. 4 alin. (1) lit d), respective nu au depus certificatele de cazier judiciar din care să rezulte că nu am fost condamnaţi pentru infracţiuni în legătură cu creditul, au fost depuse la dosar certificale de cazier judiciar (regăsite la filele nr. 182).

În ceea ce priveşte celelalte condiţii prevăzute în Legea nr. 77/2016 astfel cum a fost modificată, instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că din simpla analiză a dispoziţiilor contractuale, precum şi din creşterea înregistrată de către moneda împrumutată, este evident motivul de impreviziune principal, ce constă în dublarea valorii monedei împrumutate. #### vorba de un contract cu titlu oneros, cu privire la care a intervenit o creştere apreciabilă a valorii monedei de acordare a creditului, de la o valoare medie de 1 CHF=2,3238 la data încheierii contractului, până la valoarea de 1 CHF=4,2039 lei la data transmiterii prezentei notificări de dare in plata, operând o creştere de aproximativ 80% a cursului de schimb valutar cursului #### de la momentul contractării creditului şi până la momentul intervenirii incapacităţii de plată.

Se poate considera şi criza monetară din anul 2008 ca fiind un eveniment imprevizibil, care nu avea cum să fie prevăzut de părţile contractante, eveniment care a produs un dezechilibru între obligaţiile asumate de către debitori şi creditori.

Prin obligarea debitorilor la plata unei sume cu mult mai mare decât cea contractată se produce un prejudiciu enorm pentru debitori, având în vedere faptul că, a avut loc o creştere a valorii monedei împrumutate cu aproximativ 100% faţă de perioada la care a fost încheiat contractul.

În aceste condiţii, debitorii nu aveau cum să prevadă fluctuaţii atât de mari în condiţiile în care, până la data contractării, aşa cum s-a arătat, nu se produseseră modificări majore.

Un alt aspect extrem de important pe care l-a omis creditoarea, a fost acela de a informa debitoarelor asupra posibilității ivirii unor modificări considerabile, care pot să apară pe parcursul executării contractului şi care, să facă extrem de dificilă executarea contractului.

Apelanţii nu aveau cum să intuiască apariţia crizei monetare, criză care a determinat o creştere cu aprox. 100% a valorii monedei împrumutate, producându-se un dezechilibru între părţile contractante.

În acest context, Curtea precizează că instituţiile financiare trebuie să ofere debitorilor informaţii suficiente pentru a le permite să adopte decizii prudente şi în cunoştinţă de cauză.

Astfel, aceste informaţii trebuie să privească nu numai posibilitatea aprecierii sau a deprecierii valutei în care a fost contractat împrumutul, ci şi impactul pe care fluctuaţiile cursului de schimb valutar şi o majorare a ratei dobânzii la împrumuturile în moneda străină îl au asupra ratelor împrumutului.

În drept: dispoziţiile Legii nr. 77/2016, precum şi celelalte dispoziţii la care am făcut trimitere în prezenta acţiune.

IV.Soluţia instanţei de apel Verificând, în limitele motivelor de apel, conform art.477 şi art.479 alin.(1) Cod procedură civilă, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea de către prima instanţă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Tribunalul constată următoarele: Din perspectiva situaţiei de fapt, rezultă că prin Contractul de credit nr.HL21529/20.05.2008, intimaţii #### ###### ##### şi #### ##### au împrumutat de la ######## S.A. suma de 39000 CHF, cu rambursare în 348 rate lunare (29 ani).

Creditul a fost garantat cu imobilul – apartament situat în ######, str.Feroviari, ######, ####, ####, ####, jud.######, conform contractului de ipotecă autentificat sub nr.1521/20.05.2008 la BNP Asociaţi ####### ##### şi ###### ###### #######.

La data de 28.10.2011, intimaţii au încheiat cu ######## S.A.

Actul adiţional nr.1 la contractul de credit, prin care au agreat schimbarea creditorului iniţial, noul creditor fiind EFG NEW EUROPE FUNDING II B.V., reeşalonarea creditului (diminuarea ratelor pe noua perioadă), precum şi acordarea unei perioade de graţie de 12 luni dobândă fixă din cele 307 luni rămase pentru rambursare, motivat de contextul macroeconomic internaţional dificil şi situaţia economică dificilă a împrumutatului şi solicitarea expresă a acestuia cu privire la înlesnirea rambursării creditului (filele 41,42 din dosarul primei instanţe).

La data de 14.12.2012, intimaţii au încheiat cu EFG NEW EUROPE FUNDING II B.V.

Actul adiţional nr.2 la contract, prin care au convenit reeşalonarea creditului (diminuarea ratelor pe noua perioadă), precum şi acordarea unei perioade de graţie de 12 luni dobândă fixă din cele 294 luni rămase pentru rambursare, motivat de contextul macroeconomic internaţional dificil şi situaţia economică dificilă a împrumutatului şi solicitarea expresă a acestuia cu privire la înlesnirea rambursării creditului (filele 81-86 din vol.I al dosarului de apel).

La data de 28.02.2014, intimaţii au încheiat cu EFG NEW EUROPE FUNDING II B.V.

Actul adiţional nr.3 la contract, prin care au convenit reeşalonarea creditului (diminuarea ratelor pe noua perioadă), precum şi acordarea unei perioade de graţie de 12 luni dobândă fixă din cele 278 luni rămase pentru rambursare, motivat de contextul macroeconomic internaţional dificil şi situaţia economică dificilă a împrumutatului şi solicitarea expresă a acestuia cu privire la înlesnirea rambursării creditului (filele 90-92 din vol.I al dosarului de apel).

Conform graficului de plăţi depus la dosarul cauzei (filele 11-26 din vol.II al dosarului de apel), rezultă că intimaţii au efectuat ultima plată benevolă în luna august 2017.

La data de 10.10.2019, noul creditor, ######## ######## S.A. a transmis intimaţilor Notificare privind declararea scadenţei anticipate a soldului creditului (36.138,99 CHF, cu calcularea în continuare a penalităţilor de întârziere) (fila 17 din vol.I al dosarului primei instanţe).

La data de 17.01.2020, creditoarea ######## S.A. (fostă ######## ######## S.A.) a solicitat ### ####### ####### ###### executarea silită a intimaţilor cu privire la creanţa de 36330 CHF, calculată până la data de 13.01.2020, fiind constituit dosarul execuţional nr.58/2020.

La data de 20.03.2020, intimaţii au adresat noului creditor Notificarea înregistrată sub nr.68562/ERB, prin care au solicitat, în raport de prevederile art.5 din Legea nr.77/2016, darea în plată a imobilului ipotecat, apreciind îndeplinite cerinţele art.4 din acelaşi act normativ.

La data formulării Notificării de dare în plată, art.4 din Legea nr.77/2016 avea următorul conţinut: „(1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială; b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către ##### Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit; c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă; d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi. (2) În situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului.” Potrivit relaţiilor furnizate de executorul judecătoresc, procedura de executare silită a fost suspendată ca urmare a formulării acestei notificări. ##### instanţă a apreciat că, pe lângă îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art.4 alin.(1) din Legea nr.77/2016, în cauză a intervenit impreviziunea contractuală dată fiind situaţia excepţională derivată din modificarea cursului de schimb valutar (de la 1 CHF=2,3238 lei la nivelul anului 2008 data încheierii contractului, la 1 CHF=4,2039 lei), respectiv o creştere cu 80% a cursului de schimb.

Tribunalul apreciază ca fiind fondat apelul formulat de creditoarea ######## S.A. (fostă EUROBANK ERGASIAS), pentru considerentele ce succed: Preliminar, instanţa reţine că în privinţa îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art.4 alin.(1) din Legea nr.77/2016, astfel cum au fost reţinute de prima instanţă, criticile apelantei sunt neîntemeiate.

La fila 145 verso din vol.I al dosarului primei instanţe, se regăseşte Adeverinţa din data de 16.02.2021, emisă de Asociaţia 21 ###### care atestă destinaţia de locuinţă a imobilului ce formează obiectul ipotecii, fiind astfel întrunită condiţia prevăzută la art.4 alin.(1) lit.c) din Legea nr.77/2016.

De asemenea, la filele 143-144, au fost depuse copii de pe certificatele de cazier judiciare ale intimaţilor, de unde rezultă şi îndeplinirea cerinţei de la lit.d) a alin.(1) a art.4 din Legea nr.77/2016.

În ceea ce priveşte cerinţa impreviziunii, Tribunalul o apreciază ca nefiind îndeplinită în cauză, în contextul circumstanţelor de fapt şi de drept ce vor fi expuse.

Preliminar, instanţa reţine că prin apărările formulate, intimaţii au invocat impreviziunea exclusiv din perspectiva creşterii cuantumului în RON a ratei ca urmare a creşterii valorii CHF.

În acest context, se impune menţionarea faptului că prin Decizia nr.###/2019 a Curţii Constituţionale s-a stabilit că echilibrul contractual în ipoteza contractului de credit nu se determină prin raportare la întregul patrimoniu al debitorului sau la posibilităţile sale financiare de rambursare a împrumutului, ci prin raportare strictă la clauzele contractuale (paragraful 51).

În esenţă, impreviziunea intervine când, în executarea contractului a survenit un eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor prevăzute de acesta.

Prin Decizia nr.##/2017 a Curţii Constituţionale s-a statuat că: „din coroborarea dispoziţiilor art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864 rezultă două principii interdependente pe care se întemeiază contractul civil: puterea de lege/forţa obligatorie pe care acesta o are pentru părţile contractante, pe de parte, şi buna-credinţă în executarea acestuia, pe de altă parte. (...) Teoria impreviziunii, fundamentată pe cele două principii, atenuează caracterul obligatoriu al contractului, în măsura în care, pe perioada executării acestuia, intervine o situaţie imprevizibilă, însă niciuna dintre părţile contractante nu abdică de la obligaţiile care îi revin potrivit executării cu bună-credinţă a contractului.

Aşadar, echitatea, alături de buna-credinţă, oferă un fundament al impreviziunii, pornind de la relaţia existentă între ele.

Prin urmare, potrivit arhitecturii constituţionale şi legale, în caz de neînţelegere între părţi, evaluarea existenţei situaţiei neprevăzute (condiţie obiectivă) şi a efectelor sale asupra executării contractului, a bunei-credinţe în exercitarea drepturilor şi obligaţiilor contractuale ale părţilor (condiţii subiective), precum şi a echităţii (ce presupune atât o latură obiectivă, cât şi una subiectivă) trebuie realizată cu maximă rigoare şi cade în sarcina instanţei judecătoreşti, organ care beneficiază de garanţia de independenţă şi imparţialitate şi care, pe această cale, dobândeşte un rol important în determinarea condiţiilor de executare a contractului. (...)”(paragrafele 99 şi 100).

În Decizia nr.##/2017 a Curţii Constituţionale s-a stabilit că, „în această situaţie, controlul judecătoresc va viza condiţiile cu caracter obiectiv referitoare la cauza schimbării circumstanţelor (existenţa situaţiei neprevăzute) sau la cuprinsul contractului (absenţa unei clauze de adaptare a contractului), şi condiţiile cu caracter subiectiv referitoare la atitudinea/conduita părţilor contractante (lipsa culpei debitorului în executarea contractului) sau la efectele schimbării circumstanţelor” (paragraful 47). #### real că moneda naţională s-a depreciat faţă de francul elvețian dar, chiar dacă obligaţia de restituire a devenit mai oneroasă, nu a devenit excesiv de oneroasă şi nu este incident un dezechilibru vădit între contraprestaţii.

În plus, riscul creşterii sau descreşterii cursului de schimb valutar este inerent oricărui contract încheiat în valută şi este asumat de către client la momentul contractării creditului, cu atât mai mult cu cât acest contract a fost încheiat pentru o perioadă îndelungată de timp.

Se poate aprecia şi asupra lipsei de diligenţă a intimaţilor care, deși obțineau venituri în moneda națională a României, care până la perioada la care s-a încheiat creditul avusese scăderi considerabile față de alte monede, au ales să împrumute o sumă considerabilă într-o altă monedă.

În plus, la data contractării creditului valoarea CHF era într-o considerabilă creștere, având valoarea de 2,23 lei în condițiile în care, de exemplu, în luna iulie a anului 2007 avea valoarea de aproximativ 1,88 lei/franc elveţian.

Cum s-a indicat anterior, modificarea cuantumului veniturilor salariale ale reclamanţilor nu poate reprezenta un criteriu în aprecierea intervenirii impreviziunii.

Schimbarea situaţiei financiare a împrumutaţilor, precum şi eventuala modificare a stării de sănătate a acestora pe perioada derulării raporturilor contractuale nu constituie împrejurări absolut imprevizibile care să atragă aplicarea impreviziunii, în condiţiile în care contractul de credit a fost încheiat pe o perioadă lungă de timp de 348 de luni (respectiv, 29 de ani), asemenea evenimente putând fi luate, în mod rezonabil, în calcul de intimaţi la data încheierii contractului de credit.

În privinţa clauzelor contractuale şi a dezechilibrului vădit între contraprestaţii care caracterizează impreviziunea, instanţa constată că părţile au beneficiat de încheierea a trei acte adiţionale prin care s-a reconsiderat obligaţia lor de plată în sensul reeşalonării şi a acordării unor perioade de graţie.

La data încheierii Actului adiţional nr.1/28.10.2011, creşterea CHF faţă de data încheierii contractului de credit era de 57,84% (2,23 RON la data încheierii contractului şi 3,52 RON la data încheierii actului adiţional; sursă sursa: https://www.cursbnr.ro) .

La data încheierii Actului adiţional nr.2/14.12.2012, cursul CHF era de 3,74 RON, creşterea fiind de 6,25% faţă de reeşalonarea anterioară.

La data încheierii Actului adiţional nr.3/28.02.2014, cursul CHF era de 3,69 RON, înregistrându-se o scădere de 1,33%.

La data Notificării din 20.03.2020, cursul CHF era de 4,59 RON, rezultând o creştere de 24,39% faţă de ultima eşalonare.

În condiţiile în care impreviziunea trebuie evaluată în funcţie de echilibrul contractual dintre părţi, fiind aşadar o chestiune ce ţine de dezechilibrarea prestaţiilor la care acestea s-au obligat din cauza unui element exterior conduitei lor, a căror amploare nu putea fi prevăzută, şi dată fiind adaptarea periodică a contractului prin cele trei acte adiţionale, instanţa reţine că nu se poate aprecia că majorarea treptată a valorii CHF a reprezentat un element care nu a putut fi prevăzut de intimaţi şi că contraprestaţiile nu au fost echilibrate pe parcursul derulării contractului.

În condiţiile în care din probele administrate în cauză nu rezultă îndeplinirea condiţiilor de aplicare a impreviziunii, nefiind făcută dovada intervenirii unui eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale şi care să facă excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor prevăzute de acesta punând debitoarea în imposibilitate de a-şi respecta obligaţiile asumate, tribunalul constată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a procedurii de dare în plată prevăzută de Legea nr. 77/2016 .

În consecință, având în vedere considerentele mai sus expuse, în temeiul art.480 alin.(2) C.pr.civ, Tribunalul va admite apelul declarat şi va schimba în tot hotărârea primei instanţe în sensul admiterii contestaţiei formulate împotriva Notificării din 20.03.2020.

Conform art.634 alin.(1) pct.4, coroborat cu art.483 alin.(2) Cod proc.civ., prezenta decizie este definitivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE Admite apelul formulat de ######## S.A. (fostă EUROBANK ERGASIAS) împotriva Sentinţei civile nr.####/24.09.2021 a Judecătoriei ######, pe care o schimbă în tot.

Admite contestaţia formulată de creditoarea EUROBANK (fostă EUROBANK ERGASIAS), cu sediul în ######, #####, #### ######## ### #, CP 105 57, înregistrată în Registrul ####### al Comerţului (####) ############, cu sediul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură la Societatea Profesională de Avocaţi ######### & ##### SPARL din Bucureşti, Sector 1, Str.

Dr.Grigore #### nr. 31 în contradictoriu cu intimaţii #### ######, CNP ############# şi #### #####, CNP #############, ambii cu domiciliul în ######, str.

Feroviari, ### ###, ### #, ### #, ### #, jud. ######, cu domiciliul procedural ales la Societatea Civilă Profesională de Avocaţi ####### &Asociaţii, cu sediul în Bucureşti, sector 2, #### ####### ### ##. ######## că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a procedurii de stingere a creanţei izvorâte din Contractul de credit HL21529 din data de 20.05.2008, modificat prin Actele adiţionale nr.1/28.10.2011, nr.2/14.12.2021 şi nr.3/28.02.2014, în baza Legii nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.

Anulează Notificarea de dare în plată din data de 30.03.2020 şi repune părţile în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de Legea 77/2016.

Obligă intimaţii #### ###### ##### şi #### ##### să achite apelantei-creditoare suma de 20 lei cheltuieli de judecată în primă instanţă şi 20 lei cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 21.09.2022.

Preşedinte, #### ###### ######## Judecător, ####### ####### ###### Grefier, ##### ##########