Decizie nr. 31 din 02.07.2025

În mod corect prima instanţă a constatat că nu mai este necesar să analizeze motivul de contestaţie întemeiat pe prescripţia executării şi nici tardivitatea formulării contestaţiei întemeiate pe acest motiv, întrucât a analizat prioritar perimarea, în mod corect, atât timp cât perimarea intervine de drept în cazul în care dosarul de executare rămâne în nelucrare mai mult de 6 luni.

TRIBUNALUL TELEORMAN-SECŢIA CIVILĂ – DECIZIA CIVILĂ NR. 31 din 02 iulie 2025 – RECURS

Prin sentinţa civilă nr. 647 din data de 17.12.2024, Judecătoria Zimnicea a admis în parte cererea privind pe contestatorul GHENA TUDOR, CNP 1600324345398, cu domiciliul în Izvoarele, str.

Victoriei nr. 10, jud.

Teleorman, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NATIONALĂ DE ADMNISTRARE A INFRASTRUCTURI RUTIERE-S.A.- DIRECŢIA REGIONALĂ DE DRUMURI ŞI PODURI, CUI 16054368, cu sediul în București, Bd.

Iuliu Maniu nr.401A, sector 6, având ca obiect contestație la executare.

A constatat perimată executarea silită şi dispune desfiinţarea acesteia.

A dispus întoarcerea executării, restabilirea situaţiei anterioare şi restituirea către contestator a sumei executate în baza executării silite desfiinţate prin prezenta.

A obligat intimata la plata sumei de 95,20 lei,- cheltuieli de judecată către contestator,- contravaloarea copiilor dosarului de executare silită achitată de contestator.

A dispus restituirea către contestator, la rămânerea definitivă a prezentei, a taxei de timbru achitate de acesta, în baza art.45 din OUG nr.80/2013 la zi, - suma de 114 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele: „Astfel, cu titlu prealabil, faţă de data cererii de executare ,- 20.03.2012 (fila 25 din dosar), instanţa reţine că, raportat la data începerii executării silite și la dispozițiile tranzitorii ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, pentru analiza legalității actelor de executare contestate sunt incidente prevederile Codului de Procedură Civilă din 1865.

Cu aceste precizări, cu privire la fondul cauzei, instanţa reţine că la data de 20.03.2012 intimata creditoare a depus la BEJ Tudor Florentina o cerere de executare silită împotriva debitorului contestator în temeiul titlului executoriu constând în Sentinţa comercială nr.1033/20.09.2010 a acestei instanţe, fiind deschis în consecință dosarul de executare nr. 341/2012.

Prin procesul verbal din 20.04.2012 executorul a stabilit cheltuieli de executare de 538,97 de lei iar prin somația emisă la 23.04.2012 a somat contestatorul să achite suma totală de 59,08 euro şi 26,75 lei, reprezentând creanţă datorată conform, titlului executoriu şi 538,97 lei, cheltuieli de executare.(fila 36).

La data de 15.05.2024 executorul a emis un nou proces verbal de cheltuieli, pentru suma de 514,73 de lei (fila 48), a dispus înființarea popririi asupra sumelor deținute de debitor la terțul poprit CEC Bank SA și a emis o adresă către debitor prin care îi aduce acestuia la cunoștință măsura înființării popririi.

În drept, instanţa reţine pentru început că, raportat la data începerii executării silite și la dispozițiile tranzitorii ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, pentru analiza legalității actelor de executare contestate sunt incidente prevederile Codului de Procedură Civilă din 1865.

Astfel, conform art. 399 alin. 2 din Cpc 1865 nerespectarea dispozitiilor privitoare la executarea silita insasi sau la efectuarea oricarui act de executare atrage sanctiunea anularii actului nelegal iar conform art. 401 Cpc din 1865 Contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când: a) contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare; b) cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înştiinţarea privind înfiinţarea popririi.

Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit; c) debitorul care contestă executarea însăşi a primit somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fără somaţie.

Din interpretarea dispozițiilor mai sus citate rezultă că termenul de decădere de 15 zile în care poate fi formulată contestaţia la executare se apreciază în raport de obiectul contestaţiei la executare, de fiecare motiv invocat în cuprinsul acesteia şi de titularul contestaţiei la executare.

În speță, contestatorul critică executarea silită însăși invocând în principal prescripția dreptului de a cere executarea silită, iar în subsidiar intervenirea perimării ei, prin urmare contestaţia este supusă termenului de 15 zile de la de la data când a luat cunoştinţă de actul de executare contestat.

Instanța observă că în intervalul de peste 12 ani, în cauză dosarul de executare silită a rămas în nelucrare.

Astfel, potrivit art. 389 alin. 1 Cpc 1865 daca creditorul a lasat sa treaca 6 luni de la data indeplinirii oricarui act de executare, fara sa fi urmat alte acte de urmarire, executarea se perima de drept si orice parte interesata poate cere desfiintarea ei.

Instanța constată că între data emiterii primelor acte, constând în somația de plată și procesul verbal de cheltuieli de executare, respectiv 20 - 23.04.2012 și data de 15.05.2024, când au fost emise adresa de înființare a popririi și un nou proces verbal de cheltuieli a trecut mai mult de 6 luni în care nu au fost efectuate acte de executare.

În consecinţă instanţa va admite contestația, va constata perimată executarea silită şi va dispune desființarea ei.

Pe cale de consecinţă, instanţa va dispune şi întoarcerea executării, restabilirea situaţiei anterioare şi restituirea către contestator a sumei executate în baza executării silite desfiinţate prin prezenta.

Faţă de soluţia pe care, cu argumentele prezentate anterior, urmează să o pronunţe în cauză, şi având în vedere că, în accepţiunea instanţei, excepţia perimării primează, instanţa apreciază de prisos examinarea excepției tardivității formulării contestației la executare împotriva executării silite înseși, precum şi a excepției prescripției dreptului de a obține executarea silită ce a fost invocată de către contestator.

Instanţa, în baza art.274 şi următoarele din vechiul C.p.c., instanţa va obliga intimata la plata sumei de 95,20 lei,- cheltuieli de judecată către contestator,- contravaloarea copiilor dosarului de executare silită achitată de contestator.

Instanţa urmează, să admită însă numai în parte cererea, faţă de împrejurarea că, în temeiul art. 45 alin. 1 lit f) din OUG 80/2013 va dispune restituirea taxei de timbru de 114 lei achitată de contestator, iar alte cheltuieli de judecată, acesta nu le-a dovedit.”

Împotriva sentinţei civile nr. 647 din data de 17.12.2024, a declarat recurs intimata Compania Naţională a Administrare a Infrastructurii Rutiere SA – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri.

În motivare a arătat că, solicită în baza art. 466, art. 480 alin. 2, art. 476 și art. 477 NCPC., ca, prin hotărarea ce se va pronunța, în baza probatoriului ce va fi administrat, să se dispună:

- admiterea cererii de apel, schimbarea în parte hotărârii atacate, în sensul respingerii în mod integral a contestației la executare ce a făcut obiectul dosarului nr. 1359/339/2024, prin menținerea tuturor actelor și formelor de executare emise în dosarul de executare nr. 341/2012 de către B.E.J.

Tudor Florentina.

CHESTIUNE PREALABILĂ în ceea ce privește achitarea taxei iudiciare de timbru, în baza art. 30 din actul normative invocat, CNAIR este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Astfel, potrivit art. 30, alin.

I din OUG nr. 80/2013 sunt scutite de taxa judiciara de timbre acțiunile și cererile, inclusive căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, (.. .), indifferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituţii publice indiferent de calitatea acestora cand au ca obiect venituri publice.

În ințelesul actului normativ invocat mai sus, în categoria venituri publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, inclusiv ale bugetului Fondului de asigurari sociale de sanatate, bugetului Trezoreriei Statului, veniturile din rambursari de credite externe si din dobanzi si comisioane derulate prin Trezoreria Statului, precum si veniturile bugetelor institutiilor publice finantate integral sau partial din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetele fondurilor speciale, dupa caz, veniturile bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate ori garantate de stat si ale caror rambursare, dobanzi si alte costuri se asigura din fonduri publice, precum si veniturile bugetului fondurilor externe nerambursabile.

Mai mult decat atat, potrivit art. 2 din Legea 544/2001 privind accesul liber la justitie, cu modificarile si completarile ulterioare, prin autoritate sau instituție publică, se înțelege orice autoritate ori institutie publica ce utilizeaza sau administreaza resurse financiare publice, orice regie autonoma, companie nationala, precum si orice societate comerciala aflata sub autoritatea unei autoritati publice centrale ori locale si la care Statul Roman sau, dupa caz, o unitate administrativ-teritoriala este actionar unic ori majoritar.

Potrivit Hotararii Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea si în functionarea Ministerului Transporturilor, art. 4, alin. (l), punctul IO, Ministerul Transporturilor asigura controlul utilizarii resurselor financiare alocate prin Bugetul de Stat, din fonduri ale Uniunii Europene si a resurselor din credite interne si externe, al stadiului executarii fizice a lucrarilor de infrastructura din domeniul sau de activitate si al calitatii acestora.

Prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - S.A. si infiintarea Companiei Nationale de Investitii Rutiere - S.A., precum si modificarea si completarea unor acte normative, s-a infiintat COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA (CNAIR) prin reorganizarea COMPANIEI NATIONALE DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - SA (CNADNR), schimbandu-si astfel denumirea.

Potrivit art.

I , alin. (3) din OUG nr. 55/2016 „în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2003, aprobată cu modificările și completările ulterioare, în statutul companiei și în toate actele normative sintagma „Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - SA” se înlocuiește cu sintagma „Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - SA".

Astfel, CNAIR este, potrivit anexei 2, pct. E, poziția 20 din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015, o instituție centrală aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 84/2003 modificată și completată prin OUG nr. 55/2016.

CNAIR este societate comercială pe acțiuni cu capital integral de stat. înființată prin reorganizarea CNADNR-SA.

De asemenea, potrivit dispozițiilor ordonanței de urgență invocată, CNAIR este persoana juridică română de interes strategic național care se organizează și funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Mai mult decât atât, potrivit art. 9 din ordonanța de urgență invocată.

CNAIR este administratorul autostrăzilor și drumurilor naționale.

În condițiile contractului de concesiune prevăzut la art. 3 având în vedere că elementele infrastructurii autostrăzilor și drumurilor naționale reprezintă bunuri aparținând domeniului public al statului.

În acest sens CNAIR asigură implementarea programelor de dezvoltare unitară rețelei de drumuri publice, în concordanță cu strategia. Planul Național de Dezvoltare a Teritoriului și cerințele economiei naționale.

Prin urmare, CNAIR este o instituție de interes public cu caracter autonom obiectul de activitate a instituției fiind dezvoltarea unitară a întregii rețele de drumuri publice naționale, prin gestionarea pe principii comerciale a infrastructurii rutiere de drumuri de interes național.

Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 7 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererile. indiferent de natura lor, formulate de instituțiile si autoritățile publice în cadrul procedurii de executare silită a creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora, sunt scutite de la plata taxelor de timbru, timbru judiciar si a sumelor stabilite cu titlu de cauțiune.

În baza acestor considerente și a dispozițiilor legale prevăzute de actele normative invocate, precizează faptul că recurenta este scutită de la plata taxei de timbru aferentă contestației la executare, conform art. 30 din O.U.G. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare.

În acest sens, solicită scutirea de la plata taxei de timbru aferentă contestației la executare.

În subsidiar în cazul în care instanța va respinge cererea formulată solicită termen în vederea achitării taxei de timbru.

Cu privire la cererea de recurs consideră faptul că, la momentul soluționării pe fond a cauzei, instanța de judecată, prin intermediul sentinței apelate ce a fost pronunțată în dosarul 1359/339/2024, sentință prin care a fost admisă în parte contestația la executare înaintată de către contestatorul Ghena Tudor, nu a ținut seama de apărările depuse, precum și de situația de drept și de fapt invocate.

Astfel, instanța de fond a procedat la admiterea în parte a contestației la executare, motivând faptul că, în speță, a intervenit perimarea executării silite, iar ca rezultat a dispus desființarea acesteia, neabordând excepția tardivității formulării contestației la executare ce a fost invocată de către recurenta.

În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației la executare, precum și excepția perimării executării, conform jurisprudenței constante și principiilor de drept procesual civil, instanța este obligată să analizeze toate excepțiile de ordine publică sau invocate de părți, în ordinea logică a acestora, având în vedere efectele fiecărei excepții.

Excepția tardivității contestației la executare este o excepție de fond cu caracter de ordine publică, iar dacă este întemeiată, duce la respingerea cererii ca tardive formulate, fără a mai fi necesară analiza fondului (perimarea fiind un motiv de anulare a executării silite, deci o chestiune de fond).

Or, în speță, instanța a reținut perimarea ca temei de admitere a contestației, fără a analiza excepția tardivității, desi aceasta avea caracter prealabil și prejudicial, întrucât tardivitatea duce la respingerea contestației ca inadmisibilă, fără a se mai putea intra în analiza perimării ori a altor motive de nelegalitate a executării.

Contestația la executare este supusă termenului de 15 zile stabilit de Legiuitor, nerespectarea acestui termen atrăgând tardivitatea, sancțiunea fiind respingerea contestației ca tardive formulate.

În jurisprudența ICCJ (Decizia nr. 3643/2012, Decizia nr. 129/2021), s-a statuat că instanța trebuie să analizeze cu prioritate excepția tardivității, întrucât admisibilitatea unei contestații la executare este condiționată de respectarea termenului legal.

Abia dacă aceasta este admisibilă, instanța poate analiza fondul cererii, inclusive motivele de perimare a executării.

Perimarea executării, ca motiv de anulare a executării, este un motiv de fond al contestației, iar nu o excepție procedural de ordin prioritar.

A admite contestația pe fond (motivul perimării), fără a verifica dacă cererea este admisibilă în principiu (prin raportare la termen), înseamnă a încălca principiul rolului active și a priorității excepțiilor procesuale care împiedică judecata pe fond.

Ținând seama de cele de mai sus, instanța de fond a omis analizarea excepției tardivității contestației la executare, excepție de ordine publică, cu caracter prioritar, aceasta trebuind să constate că acțiunea este tardiv formulată, iar ca rezultat se impunea a fi respinsă.

În susținerea celor de mai sus, pe lângă Sentința civilă nr. 9637/27.09.2021, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 3 în dos.

Nr. 14212/301/2021, sentință ce se regăsește la dosarul cauzei, anexăm încheierea ce a fost pronunțată de către Judecătoria Buzău la data de 19.07.2022, în dos.

Nr. 7572/200/2022.

În ceea ce privește perimarea executării silite, învederează că nu există o dispoziție legală anume care să prevadă că, pentru efectuarea oricăror acte de urmărire silită, executorul judecătoresc trebuie să fie învestit cu o cerere prin care creditorul să-i solicite îndeplinirea actului respectiv.

Potrivit dispozitiilor art. 52 alin. (I) din legea nr. 188/2000: „Executarea silită și celelalte acte care sunt de competenta executorului judecătoresc se îndeplinesc la cerere, dacă legea nu dispune altfel".

Astfel, „ celelalte acte ” se referă la atribuţiile executorului judecătoresc arătate la art. 7 din lege, altele decât cele privind punerea în executare a titlurilor executorii.

Pe de altă parte, potrivit art. 697 alin. (l) Cod procedură civilă, pentru a opera perimarea executării silite, ar fi trebuit ca urmăritorul-creditor să nu îndeplinească, într-un termen de 6 luni, un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat în scris de către executorul judecătoresc, ceea ce nu e cazul în speţa de faţă.

Prin urmare, se poate limpede observa faptul că dispoziţiile art. 697 C.proc.civ reglementează perimarea executării silite în cazul în care se reține culpa creditorului care, deși i-a fost solicitat în scris de către executorul judecătoresc, a lăsat să treacă un termen de 6 luni fără să îndeplinească actul sau demersul necesar executării silite solicitat de executor.

Mai mult decât atât, dispozițiile legale amintite anterior condiționează intervenirea perimării de solicitarea scrisă a executorului judecătoresc adresată creditorului.

Nu în ultimul rând, un aspect important ce trebuie avut în vedere este acela că debitorul trebuie să execute de bunăvoie obligația sa stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu, potrivit art. 622 din Codul de procedură civilă.

În caz contrar aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită.

În situația declanșării procedurii, debitorul, de regulă, nu are un interes în finalizarea executării silite în contra sa, singura parte interesată în executare fiind creditorul.

Partea interesată în executarea obligației este creditorul, debitorul fiind interesat, mai degrabă, în stingerea procedurii de executare prin intervenția perimării.

Dispozițiile art. 697 C.proc.civ dau expresie rolului activ al executorului judecătoresc.

Dacă executorul judecătoresc are obligația de a stărui prin toate mijloacele prevăzute de lege pentru realizarea interesului creditorului, în egală măsură și părțile din această procedură trebuie să își îndeplinească obligațiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 647 alin. (l) teza întâi din Codul de procedură civilă, creditorul are obligația de a acorda executorului judecătoresc, la cererea acestuia, sprijin efectiv pentru aducerea la îndeplinire, în bune condiții, a executării silite, punându-i la dispoziție și mijloacele necesare în acest scop, iar în privința debitorului, acesta trebuie să se conformeze titlului executoriu.

Având în vedere cele prezentate anterior, perimarea operează ca o sancțiune pentru inactivitatea sau neglijența creditorului care a fost încunoștințat, în scris, de obligațiile sale de către executorul judecătoresc.

Anexează jurisprudență relevantă, în susținerea celor de mai sus, și anume Încheierea nr. 336/17.02.2022 pronunțată de către Judecătoria Ploiești în dosarul nr. 6843/281/2021.

În concluzie, ținând cont de aspectele expuse în prezenta cerere, în baza probatoriului ce va fi administrat, solicită să se admită cererea, cu consecința schimbării în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii în mod integral a contestației la executare ce a făcut obiectul dosarului nr. 1359/339/2024, prin menținerea tuturor actelor și formelor de executare emise în dosarul de executare nr. 341/2012 de către B.E.J.

Tudor Florentina.

În drept, dispozițiile art. 466 C.proc.civ., art. 480 alin. 2 C.proc.civ. raportat la art. 476 C.proc.civ., art. 477 C.proc.civ.

Solicită judecarea cauzei în lipsa reprezentanților împuterniciți ai subscrisei, art. 223 raportat la art. 411 alin.l pct. 2 NCPC.

La data de 26.05.2025 intimatul Ghena Tudor a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca inadmisibil.

În motivare a arătat că, solicită respingerea acestuia ca inadmisibil.

I. Situația de fapt

Prin hotărârea nr. 647/2024 pronunțată de JUDECĂTORIA ZIMNICEA, s-a soluționat contestația la executare formulată de subsemnatul.

Această hotărâre a fost atacată cu apel de către COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI şi PODURI BUCUREȘTI.

II. Motivele inadmisibilității apelului

l . Hotărârea pe fond a fost pronunțată cu mențiunea că *poate fi atacată cu recurs* iar partea adversă a formulat *apel* , ca atare solicit ca instanța sa verifice *inadmisibilitatea căii de atac*

Situatia juridică: Conform art. 457 Cod procedură civilă, dacă o parte exercită o cale de atac neprevăzută de lege pentru hotărârea respectivă (în acest caz, apel în loc de recurs), instanta va respinge ca inadmisibilă calea de atac greșit formulată.

Drept urmare invocă exceptia inadmisibilitătii apelului și solicită respingerea recursului ca inadmisibil și menținerea sentinței fondului ca definitivă.

2.

Hotărârea de fond nr. 647/2024 a fost comunicată la data de 17.04.2025, iar apelul a fost formulat la data de 06.05.2025, depășind astfel termenul legal de 10 zile de la data comunicării hotărârii instanței de fond.

În speță, apelul a fost formulat peste termenul legal de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 651 alin. (4) C. pr. civ.

Drept urmare, în temeiul art. 470 alin. ( l ) Cod procedură civilă invocă exceptia tardivitătii recursului declarat de COMPANIA NATIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI SI PODURI BUCUREȘTI.

Față de cele mai sus solicită admiterea excepției și respingerea apelului ca tardiv formulat.

Anexează dovada comunicării hotărârii nr. 647/2024.

La data de 12.06.2025 recurenta a formulat răspuns la întâmpinare.

l. PRIVITOR LA PRIMUL MOTIV DE INADMISIBILITATE INVOCAT DE PARTEA ADVERSĂ

Așa cum reiese din întâmpinarea părţii adverse aceasta susține că acțiunea este inadmisibilă pe motiv că apelul nu constituie calea de atac ce trebuia uzitată, ci recursul.

Este evident că hotărârea atacată a fost pronunţată într-un proces executional, supus regimului special prevăzut de Titlul III al Cărţii a V-a din Codul de procedură civilă.

Este de notorietate faptul că hotărârile pronunțate asupra contestațiilor nu sunt supuse recursului, ultima cale de atac fiind apelul.

Apelul reprezintă calea de atac completa și suficientă in materie execuțională.

Raţiunea limitării este de ordin practic și procedural.

Contestațiile la executare vizează acte procedurale urgente, iar procedura execuțională trebuie să fie rapidă, eficientă și cu un grad rezonabil de finalitate.

O dublă jurisdicție și apel) este considerată de legiuitor ca fiind suficientă pentru asigurarea unui control judiciar complet asupra legalității executării silite.

Mai mult, jurisprudența instanţei supreme confirmă această interpretare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul mai multor decizii, spre exemplu Decizia nr. 1779/2014, 142/2016, 261 11201 8, a reținut că apelul este ultima cale de atac ce poate fi exercitată în cadrul contestației la executare recursul nefiind admisibil conform an. 718 alin.

I C.proc.civ.

Așadar, calea de atac exercitată în cauză este apelul, conform art. 7 18 C.proc.civ, întrucât hotărârea atacată a fost pronunțată în primă Instanţă asupra contestației la executare.

Ținând seama de cele expuse la acest punct, solicită instantei de apel să respingă acest motiv de inadmisibilitate.

11. ÎN PRIVINȚA CELUI DE AL DOILEA MOTIV DE INADMISIBILITATE INVOCAT DE PARTEA ADVERSĂ

Un al doilea motiv de inadmisibilitate pe care partea adversă îl pune în lumină este reprezentat de exercitarea căii de atac cu depășirea termenului stabilit de Legiuitor în acest sens.

In ceea ce privește susținerea părții adverse referitoare Ia pretinsa tardivitate a apelului, apreciază că aceasta are un caracter cel puțin creative, dacă nu chiar fantastic în raport cu regulile elementare ale procedurii civile

Adversarul invocă, cu un curaj remarcabil, că termenul de apel ar fi început să curgă de la data la care hotărârea a plecat dc la Judecătorie și nu de la data comunicării efective, ignorând cu seninătate dispozițiile art. 65 1 alin. 4, coroborate cu cele ale art. 718 C.proc.civ, care stabilesc in mod clar că termenul de apel începe să curgă de la data comunicării hotărârii.

În fine, hotărârea atacată a fost comunicată subscrisei la data de 23.04.2025, iar apelul a fost formulat și înaintat instantei de judecată la data de 05.05.2025, cu respectarea termenului stabilit de Legiuitor.

Orice raportare la data plecării hotărârii de la instanţă este lipsită de temei legal și denotă, cel mult, o tentativă de resetare a calendarului judiciar după bunul plac al apelantului.

Așadar, excepţia tardivității apelului este vădit nefondata și trebuie respinsă ca atare, apelul fiind formulat in termen legal.

Față de cele arătate prin prezentul răspuns la întâmpinare, îşi menţine in integralitate susţinerile și criticile formulate prin cererea de apel.

Solicită respingerea excepțiilor invocate prin întâmpinare ca neîntemeiate, admiterea apelului astfel cum a fost formulat și, pe cale de consecință, schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii in mod integral a contestației la executare. prin menținerea tuturor actelor și formelor de executare emise în dosarul de executare nr. 341/2012 de către B.E.J.

Tudor Florentina.

ÎN DREPT

Art. art. 47 1 1 , alin.4 NCPC, precum și dispozițiile legale cuprinse în prezentul răspuns la întâmpinare.

În dovedire, solicită proba cu înscrisuri, și anume cele ce se regăsesc la dosarul cauzei.

De asemenea, depunem următoarele documente, în copii certificate pentru conformitate cu

Analizând cererea de recurs, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, Tribunalul, va respinge recursul declarat pentru considerentele care vor succede:

La 20.03.2012 recurenta a depus cererea de executare silită împotriva debitorului pentru recuperarea creanţei cuprinse în titlul executoriu reprezentat de sentinţa comercială nr. 1033/20.09.2010 a Judecătoriei Zimnicea, fiind deschis dosarul de executare nr. 341/2012.

Prin procesul verbal din 20.04.2012 executorul a stabilit cheltuieli de executare de 538,97 de lei, iar prin somația emisă la 23.04.2012 a somat contestatorul să achite suma totală de 59,08 euro şi 26,75 lei, reprezentând creanţă datorată conform, titlului executoriu şi 538,97 lei, cheltuieli de executare (fila 36, dosar fond).

La data de 15.05.2024, executorul judecătoresc a emis un nou proces-verbal de cheltuieli, pentru suma de 514,73 de lei (fila 48, dosar fond), a dispus înființarea popririi asupra sumelor pe care debitorul le deţinea la terțul poprit CEC Bank SA și a emis o adresă către debitor prin care îi aduce acestuia la cunoștință măsura înființării popririi.

În primul rând, Tribunalul reţine că, în mod corect, prima instanţă a constatat că sunt incidente dispoziţiile vechiului cod de procedură civilă, faţă de data formulării cererii de executare (20.03.2012, fila 25, dosar fond) şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

În continuare, se constată că, potrivit art. 399 alin. 2 din vechiul c.pr.civ., nerespectarea dispozitiilor privitoare la executarea silita insasi sau la efectuarea oricarui act de executare atrage sanctiunea anularii actului nelegal, iar conform art. 401 vechiul c.pr.civ., contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când: a) contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare; b) cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înştiinţarea privind înfiinţarea popririi.

Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit; c) debitorul care contestă executarea însăşi a primit somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fără somaţie.

În ce priveşte motivul de recurs vizând perimarea executării silite, se constată că, potrivit art. 389 alin. 1 vechiul c.pr.civ., daca creditorul a lasat sa treaca 6 luni de la data indeplinirii oricarui act de executare, fara sa fi urmat alte acte de urmarire, executarea se perima de drept si orice parte interesata poate cere desfiintarea ei.

În cauza de faţă, dosarul de executare silită a rămas în nelucrare peste 12 ani, şi anume în perioada 23.04.2012 – 15.05.2024, când s-au emis adresa de înfiinţare a popririi şi procesul-verbal de cheltuieli contestate prin contestaţia de faţă.

În această perioadă, nu rezultă să se fi efectuat alte acte de executare.

Cum, de la data de 23.04.2012 şi până la momentul înfiinţării popririi şi a întocmirii procesul-verbal de cheltuieli contestate prin contestaţia de faţă, au trecut mai mult de 6 luni, termen prevăzut de art. 389 alin. 1 vechiul c.pr.civ., mai sus menţionat, în mod corect prima instanţă a constatat perimarea executării silite.

În ce priveşte motivul de recurs vizând neanalizarea excepţiei tardivităţii pe care recurenta a invocat-o în faţa primei instanţe, se constată că a fost invocată această excepţie cu privire la motivul de contestaţie la executare reprezentat de prescripţia executării silite.

Ulterior formulării contestaţiei şi depunerii întâmpinării, contestatorul şi-a completat cererea, invocând şi perimarea executării, fără ca recurenta să invoce tardivitatea cu privire la această nouă cerere.

Ca atare, în mod corect prima instanţă a constatat că nu mai este necesar să analizeze motivul de contestaţie întemeiat pe prescripţia executării şi nici tardivitatea formulării contestaţiei întemeiate pe acest motiv, întrucât a analizat prioritar perimarea, în mod corect, atât timp cât perimarea intervine de drept în cazul în care dosarul de executare rămâne în nelucrare mai mult de 6 luni.

Contrar susţinerilor recurenta, nu este necesar, potrivit art. 389 alin. 1 vechiul c.pr.civ., pentru a interveni perimarea, ca starea de nelucrare să se datoreze culpei creditorului, ci perimarea intervine indiferent de culpa părţii (spre deosebire de art. 416 noul c.pr.civ.,care o condiţionează de rămânerea dosarului în nelucrare din motive imputabile părţii).

Nu se mai justifica analiza motivului de contestaţie întemeiat pe prescripţia executării, implicit nici tardivitatea invocată cu privire la acest motiv, atât timp cât urma să se constate perimarea executării silite indiferent de soluţia ce s-ar fi dat cu privire la prescripţie.

Faţă de cele reţinute, văzând şi dispoziţiile legale invocate, Tribunalul va respinge ca neîntemeiat recursul. .