Decizie nr. 853 din 28.11.2024

În cauză , sunt aplicabile disp. art. 1357 noul Cod civil privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a pârâtului M.

A., în calitate de proprietar la autovehiculului, de a nu-şi fi încheiat asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, reclamantul fiind obligat legal de a achita prejudiciul către autoritățile din Franţa, în locul pârâtului.

TRIBUNALUL TELEORMAN - SECŢIA CIVILĂ- DECIZIA CIVILĂ NR. 853 din 28 noiembrie 2024 – APEL

Prin Sentința Civilă nr. 315 din data de 02.04.2024, Judecătoria Roșiorii de Vede a respins cererea având ca obiect pretenţii, formulată de reclamantul B.A.A.R., cod fiscal RO. 768.1180, cu sediul în municipiul Bucureşti, str.

Vasile Lascăr nr. 40 - 40 bis, et. 6, sector 2, în contradictoriu cu pârâtul M.

A., domiciliat în comuna Dobroteşti, sat Dobroteşti, judeţul Teleorman, ca neîntemeiată.

A luat act ca pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În esenţă în data de 12.02.2018 s-a produs un accident de circulație, în care a fost implicat autoturismul cu nr. de înmatriculare TR 01 TRX proprietatea pârâtului M.

A..

În urma impactului, conducătorul auto S.

D. a acroșat cu camionul pe care îl conducea un semafor pentru pietoni amplasat într-o intersecție din Franța.

Întrucât ancheta oficială a indicat ca persoană vinovată pentru producerea accidentului pe numitul S.

D. şi având în vedere că autovehiculul nu avea la acea dată poliţă RCA valabilă, conform prevederilor art. 25 ind1 din Legea nr.32/2000 și ale art.3 din Ordinul CSA nr.1/2008, Fondul de protecție a victimelor străzii era obligat să garanteze plata despăgubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate, iar în concret despăgubirile s-au solicitat potrivit legii de la Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Reclamantul a dat curs cererilor de despăgubire, care au fost soluționate în cadrul dosarului de daună BAAR/AD-MGA/18/F/05163 achitând suma de 3.444,48 EUR împreună cu alte accesorii cu titlul de daune materiale ca urmare a prejudiciului produs de autovehiculului cu nr. de înmatriculare TR 01 TRX.

În virtutea prevederilor art. 32 alin.6) din Legea 132/2017, conform cărora în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. a) și b), BAAR despăgubește persoanele prejudiciate în calitate de garant al obligației de despăgubire și, după plata despăgubirii, se subrogă în drepturile acestora dobândind un drept de regres împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului, în privința despăgubirii plătite, a cheltuielilor legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și pentru dobânda legală aferentă cheltuielilor efectuate reclamanta a introdus prezenta cauză invocând la bază principiul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

În concret, considerând despăgubirile achitate a fi un prejudiciu în propriul patrimoniul reclamanta prin în prezentul litigiu s-a îndreptat cu acţiune în regres pentru recuperarea lui de la persoana pe care o consideră vinovată şi anume pârâtul proprietar al vehiculului.

Conform art. 1357 Cod civil cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

De principiu, pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie dovedită cumulativ îndeplinirea a patru condiţii: prejudiciul, vinovăţia pârâtului, fapta ilicită şi raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi culpă.

De regulă victima prejudiciată fiind care îl cheamă în judecată pe autorul faptei prejudiciabile sau, după caz, pe persoana răspunzătoare, conform principiului actori incubit probatio (reclamantului îi incumbă sarcina probei), pentru admiterea acțiunii sale, ea este ținută să facă dovada celor patru condiții ale răspunderii delictuale.

Transpunând aceste reguli în speţa de faţă, a constatat că nu victima îl cheamă în judecată pe autorul faptei prejudiciabile sau, după caz, pe persoana răspunzătoare, ci BAAR, care se subrogă în drepturile victimei, în sensul că întrunirea celor patru condiţii de angajare a răspunderii civile delictuale se analizează în raport victimă, ca şi cum aceasta nu ar fi fost despăgubită şi ar înregistra în continuare un prejudiciu.

În acest context, a observat că nu sunt întrunite în persoana pârâtei cele patru condiţii cumulative necesare angajării răspunderii civile delictuale.

Singura culpă a pârâtului M.

A. este nedeţinerea unei poliţe RCA valabile, însă nu el a condus vehiculul.

Neîndeplinirea obligaţiei legale de a deţine o poliţă RCA valabilă pentru autovehiculul în discuţie este o faptă ilicită, însă această faptă ilicită nu are relevanţă în mecanismul de producere a prejudiciului cauzat victimelor despăgubite de BAAR.

Ancheta a arătat fapta prejudiciabilă a fost produsă ca urmare a neadaptării de către numitul S.

D. a vitezei legale într-o intersecție, nu ca urmare a lipsei poliţei RCA.

Existenţa sau inexistenţa poliţiei RCA este irelevantă pentru avarierea semaforului pietonal din intersecţie sau avarierea ușoară a unei case aflată în zona limitrofă intersecției.

Existenţa sau inexistenţa poliţiei RCA este relevantă numai sub aspectul antrenării obligaţiei legale de garantare a plăţii despăgubirilor de către Fondul de protecție a victimelor străzii.

Adică lipsa poliţei este relevantă numai în producerea unei diminuări în patrimoniul BAAR egale cu despăgubirile achitate, dar nu este relevantă cu privire la prejudiciul cauzat victimelor, în a căror drepturi s-a subrogat BAAR.

Existenţa unei anumite legături a pârâtului cu accidentul face ca aceasta să aibă calitate procesuală pasivă în cauză, el fiind parte în raportul juridic indicat de reclamantă.

Raportul indicat nu este însă cel corect, ceea ce atrage neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate pe fond a acţiunii.

În cazul de faţă însă, reclamanta are la îndemâna calea pe care a exercitat-o, legea prevăzând expres dreptul de regres, însă reclamanta nu a chemat în judecată persoana culpabilă de producerea accidentului, ci persoana culpabilă de lipsa unei Poliţe RCA valabile.

De altfel eroarea în care se află reclamanta este evidentă pe tot parcursul cererii de chemare în judecată, aceasta arătând în mod repetat că ”pârâtul a provocat din vina sa, un accident de circulație în Franța, în timp ce conducea autovehiculul cu numărul de înmatriculare TR 01 TRX”.

Nefiind invocate şi alte temeiuri în afara celui privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, în baza căruia pentru argumentele ce preced, nu poate fi antrenată răspunderea pârâtului.

Cât privește argumentele pârâtului referitoare la prescripția dreptului de a solicita suma de la acesta in raport de data emiterii facturii, se va avea in vedere ca excepția prescripției poate fi invocată, conform art. 2513 C Civ cel târziu la primul termen de judecată cu părțile legal citate (termen depășit la data invocării), ea nemaifiind de ordine publică conform deciziei RIL 1/2014 și oricum, față de data facturii dreptul la acțiune al reclamantei nu era prescris la data sesizării instanței.

S-a luat act că pârâtul, prezent doar la ultimul termen de judecată, prin apărător ales, nu a solicitat cheltuieli de judecată în dosar.

Împotriva aceste sentinţe a declarat apel apelanta reclamantă B.A.A.R. prin care solicită ca după analizarea motivelor de apel, în baza art. 480 alin.(2) Cod de Procedura Civilă, să se admită apelul, să se reţină cauza spre judecare şi să îi fie admisă cererea de chemare în judecată şi doar împotriva intimatului pârât M.

A.

În motivare a arătat că, în data de 12.02.2018, s-a produs un accident de circulaţie, prin intermediul autovehiculul înmatriculat sub nr. TR 01 TRX, aflat în proprietatea intimatului M. A.

Având în vedere acest aspect, aceasta a achitat despăgubirile şi în baza art. 32 din Legea nr. 132/2017, a formulat acţiune de regres împotriva pârâtului, acţiune care face obiectul prezentului dosar.

Soluţionarea cauzei de către instanţa de fond:

Prin sentinţei civile nr. 315/2024 pronunţată de instanţă la termenul din data de 02.04.2024, a respins acţiunea faţă de pârâtul M. A..

Arată, faptul că la data producerii accidentului de circulaţie proprietar era pârâtul M. A. aşa cum rezultă în urma înscrisurilor depuse la dosar.

Pârâtul M. A. răspunde în prezentul litigiu potrivit art. 1357 noul cod civ. privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, în calitate de proprietar la autovehiculului.

Doreşte sa sublinieze faptul şi-a întemeiat acţiunea în principal pe prevederile art. 1349 alin. 1 şi 2 şi 1357 din NCC privind răspunderea civilă delictuală a pârâtului şi răspunderea pentru fapta proprie a pârâtului, de a nu-şi fi încheia asigurarea de răspundere civil auto şi care prin omisiunea de a-şi încheia poliţa de asigurare i-a creat un prejudiciu, fiind obligată să intervină în acest caz în calitate de garant, şi să achite despăgubirile pentru, şi în numele pârâtului.

Dacă pârâtul şi-ar fi îndeplinit obligaţia de a încheia asigurarea pentru autovehicul, despăgubirile ar fi fost plătite de asigurător şi aceasta nu ar fi fost obligată să intervină si să le plătească.

Astfel că prejudiciul suferit este reprezentat de diminuarea patrimoniului acesteia cu sumele de bani achitate către persoana prejudiciată pentru plata despăgubirilor cuvenite prin accidentul provocat prin intermediul autovehiculului aflat în proprietatea pârâtului.

Deci prejudiciul în acest caz este un prejudiciu patrimonial si este rezultatul încălcării dreptului subiectiv de proprietate.

Dacă pârâtul M.

A., în calitate de proprietar al autovehiculul, şi-ar fi îndeplinit obligaţia de a încheia asigurarea pentru autovehicul, despăgubirile ar fi fost plătite de asigurător şi aceasta nu ar fi fost obligată să intervină în acest caz.

Consideră că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale:

Existenţa prejudiciului:

Prejudiciul suferit este reprezentat de diminuarea patrimoniului cu sumele de bani achitate persoanei prejudiciate pentru plata despăgubirilor cuvenite prin accidentul provocat prin intermediul autovehiculului pârâtului.

Existenţa faptei ilicite:

Fapta ilicită săvârşită de pârât constă într-o inacţiune, respectiv în neîndeplinirea obligaţiei instituite în sarcina sa prin prevederile art. 48 alin 1 din Legea nr. 136/1995 de a încheia o asigurare RCA/Carte Verde pentru ansamblul auto pe care-l deţinea.

Existenta raportului de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu:

Diminuarea patrimonului ca urmare a faptului că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a întocmi o poliţă de asigurare pentru ansamblul auto pe care-l deţinea.

Dacă pârâtul şi-ar fi îndeplinit obligaţia de a încheia asigurarea pentru autovehicul, despăgubirile ar fi fost plătite de asigurător şi aceasta nu ar fi fost obligată să intervină şi să le plătească.

Vinovăţia autorului faptei ilicite:

Vinovăţia autorului faptei ilicite este evidentă având în vedere că orice deţinător de autovehicul cunoaşte faptul, că este obligat să încheie o asigurare pentru acesta.

Pe de altă parte, în ipoteza puţin probabilă că nu cunoştea acest lucru, necunoaşterea legii nu exonerează pe nimeni de răspundere.

Deci vinovăţia pârâtului în săvârşirea faptei ilicite există şi indiferent de forma vinovăţiei (intenţie, culpă chiar şi cea mai uşoară), acesta este obligat să repare prejudiciul pe care l-a cauzat.

Arată de asemenea, faptul că, acţiunea acesteia este o acţiune în regres, o acţiune a garantului (fidejusorului) împotriva debitorului (pârâtul din prezenta cauză) pentru sumele plătite în numele şi pentru acesta.

Obligaţia încheierii unui contract de asigurare de răspundere civilă auto, incumbă proprietarului potrivit legii nr. 136/1995, art. 48, alin 1.

Faţă de cele arătate, solicită să se constate că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1357 cod civ. în vederea angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâtului şi să-l oblige pe acesta la rambursarea sumelor solicitate de aceasta prin intermediul cererii introductive.

A intervenit în raportul obligaţional de natură delictuală născut între pârât şi persoanele care au suferit prejudicii ca urmare a faptei ilicite săvârşite de aceasta şi am achitat despăgubirile pe care pârâţii le datorau, în considerarea calităţii de garant al obligaţiei de despăgubire, în numele pârâţilor.

Mai mult decât atât, arată cu titlu de exemplu, faptul că prin Hotărârea Civilă nr. 81 din data de 23.03.2022 pronuţata de către Curtea de Apel Constanţa în dosar nr. 2019/327/2020: In speţa, paratei X SRL i s-a imputat neindeplinirea obligaţiei de a incheia asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru autovehiculul deţinut si pus in circulaţie.

Ca urmare a acestui fapt, la momentul producerii unui accident soldat cu pagube materiale, acoperirea prejudiciului nu s-a putut realizat in temeiul poliţei de asigurare către partea păgubita, reclamanta fiind obligata sa acopere prejudiciul (...).

Prin urmare, Curtea va retine ca instanţa de apel a făcut o greşita aplicare a prevederilor de drept material, mai precis a celor care guvernează situaţia BAAR de garant al cererii de despăgubire rezultata din faptul ilicit al neincheierii politiei de asigurare obligatorie de răspundere civila a unui vehicul înmatriculat in România care a circulat pe teritoriul altui stat.

Or, aceasta obligaţie de garanţie s-a antrenat şi s-a executat in sarcina recurentei ca urmare a faptului ca proprietarul autovehiculului nu a încheiat un contract de asigurare obligatorie, legătura de cauzalitate dintre fapta şi prejudiciu fiind evidenta.

Solicită admiterea apelului aşa cum a fost formulat şi în urma rejudecării cauzei pe fond, modificarea sentinţei civile nr. 315/2024 pronunţată de instanţă la termenul din data de 02.04.2024, comunicată în data de 08.04.2024 şi admiterea acţiunii şi faţă de M.

A..

Cheltuieli de judecată: Solicită să se dispună obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată privind taxa de timbru, precum şi a altor cheltuieli pe care le va face cu acest litigiu şi a căror dovadă o va face cu documente justificative.

Judecarea în lipsă: Solicită instanţei judecarea cauzei şi în lipsa.

Intimatul pârât nu a depus întâmpinare.

Verificând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor legale, tribunalul reţine următoarele :

Examinând stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, în limitele cererii de apel formulate, potrivit dispoziţiilor art. 479 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, se constată că instanța de fond nu a făcut o justă interpretare a probatoriului administrat în cauză şi nu a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente, fiind întemeiate criticile apelantului, astfel încât se reține că apelul este fondat, pentru următoarele considerente.

În fapt, la data de 12.02.2018 s-a produs un accident de circulație, în care a fost implicat autovehiculul cu nr. de înmatriculare TR 01 TRX proprietatea pârâtului M.

A..

În urma impactului, conducătorul auto S.

D., a acroșat cu camionul pe care îl conducea, proprietatea pârâtului, un semafor pentru pietoni amplasat într-o intersecție din Franța.

Întrucât ancheta oficială a indicat ca persoană vinovată pentru producerea accidentului pe numitul S.D. şi având în vedere că autovehiculul nu avea la acea dată poliţă RCA valabilă, conform prevederilor art. 25 ind.1 din Legea nr.32/2000 și ale art.3 din Ordinul CSA nr.1/2008, Fondul de protecție a victimelor străzii era obligat să garanteze plata despăgubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate, iar în concret despăgubirile s-au solicitat potrivit legii de la Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Reclamantul a dat curs cererilor de despăgubire, care au fost soluționate în cadrul dosarului de daună BAAR/AD-MGA/18/F/05163 achitând suma de 3.444,48 EUR împreună cu alte accesorii , cu titlu de daune materiale ca urmare a prejudiciului produs de autovehiculului cu nr. de înmatriculare TR 01 TRX.

Având în vedere că nu s-a făcut dovada existenţei unei poliţe de asigurare şi că autovehiculul respectiv avea locul obişnuit de staţionare în România, în baza art. 48 alin.1 din Legea nr. 136/1995, reclamantul a fost obligat să-şi angajeze răspunderea în garanţie, potrivit Acordului Multilateral încheiat între Birourile Naţionale din Statele Membre ale Spaţiului Economic European şi ale altor State şi ale Prevederilor Regulamentului General al Consiliului Birourilor, acceptând ca Biroul Naţional din Franţa să gestioneze cazul de daună şi să plătească despăgubirile cuvenite persoanei prejudiciate.

Reclamantul a achitat către Biroul Naţional din Franţa, la data de 26.07.2019, suma de 3.444,48 EUR , înregistrându-se o cheltuială de 16.264,15 lei, ( 14.142,74 lei despăgubiri pentru repararea prejudiciului , 2.121,41 lei taxa de gestiune) sumă al cărei cuantum este dovedit cu înscrisurile depuse la dosar.

În ceea ce priveşte suma reprezentând costuri traducere de documente a fost dovedită cu înscrisul aflat la fila 77, iar TVA în sumă de 403,07 lei se datorează de către reclamant bugetului de stat pentru operaţiunea de recuperare, în baza art. 127 şi art.137 lit.b din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, acesta reprezintă un prejudiciu viitor cert, care, potrivit art. 1385 alin.2 din Codul civil, dă dreptul la reparaţie.

În cuprinsul acţiunii formulate reclamanta prezintă în detaliu şi modul de calcul al dobânzii legale solicitate, în sumă de 2.038,36 lei, calculată până la data de 18.05.2022 , fiind îndreptăţită să o solicite în continuare până la data achitării integrale a prejudiciului.

În drept, sunt aplicabile disp. art. 1357 noul Cod civil privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a pârâtului M..

A., în calitate de proprietar la autovehiculului, de a nu-şi fi încheiat asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, reclamantul fiind obligat legal de a achita prejudiciul către autoritățile din Franţa, în locul pârâtului.

În baza disp. art. 32 alin.6 din Legea nr.132/2017, reclamantul a obţinut un drept de regres împotriva pârâtului : „ în exercitarea atribuţiilor prev. la alin.2 lit.a şi b, BAAR despăgubeşte persoanele prejudiciate în calitate de garant al obligaţiei de despăgubire şi, după plata despăgubirii, se subrogă în drepturile acestora, dobândind un drept de regres împotriva persoanei responsabile pentru repararea prejudiciului , în privința despăgubirii plătite, a cheltuielilor legate de instrumentarea şi lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum şi pentru plata legală aferentă cheltuielilor efectuate.

Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea în principal pe prevederile art. 1349 alin. 1 şi 2 şi 1357 din NCC privind răspunderea civilă delictuală a pârâtului şi răspunderea pentru fapta proprie a pârâtului, de a nu-şi fi încheiat asigurarea de răspundere civil auto şi care prin omisiunea de a-şi încheia poliţa de asigurare a creat un prejudiciu reclamantei, fiind obligată să intervină în acest caz în calitate de garant, şi să achite despăgubirile pentru, şi în numele pârâtului.

Dacă pârâtul şi-ar fi îndeplinit obligaţia de a încheia asigurarea pentru autovehicul, despăgubirile ar fi fost plătite de asigurător şi reclamanta nu ar fi fost obligată să intervină si să le plătească.

Rezultă că prejudiciul suferit este reprezentat de diminuarea patrimoniului reclamantei cu sumele de bani achitate către persoana prejudiciată pentru plata despăgubirilor cuvenite prin accidentul provocat prin intermediul autovehiculului aflat în proprietatea pârâtului.

Instanţa consideră că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale :

Existenţa prejudiciului - Prejudiciul suferit este reprezentat de diminuarea patrimoniului cu sumele de bani achitate persoanei prejudiciate pentru plata despăgubirilor cuvenite prin accidentul provocat prin intermediul autovehiculului pârâtului.

Existenţa faptei ilicite - Fapta ilicită săvârşită de pârât constă într-o inacţiune, respectiv în neîndeplinirea obligaţiei instituite în sarcina sa prin prevederile art. 48 alin 1 din Legea nr. 136/1995 de a încheia o asigurare RCA/Carte Verde pentru ansamblul auto pe care-l deţinea.

Existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu - Diminuarea patrimoniului ca urmare a faptului că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a întocmi o poliţă de asigurare pentru ansamblul auto pe care-l deţinea.

Dacă pârâtul şi-ar fi îndeplinit obligaţia de a încheia asigurarea pentru autovehicul, despăgubirile ar fi fost plătite de asigurător şi aceasta nu ar fi fost obligată să intervină şi să le plătească.

Vinovăţia autorului faptei ilicite - Vinovăţia autorului faptei ilicite este evidentă având în vedere că orice deţinător de autovehicul cunoaşte faptul că este obligat să încheie o asigurare pentru acesta.

Pe de altă parte, în ipoteza puţin probabilă că nu cunoştea acest lucru, necunoaşterea legii nu exonerează pe nimeni de răspundere.

Deci vinovăţia pârâtului în săvârşirea faptei ilicite există şi indiferent de forma vinovăţiei (intenţie, culpă chiar şi cea mai uşoară), acesta este obligat să repare prejudiciul pe care l-a cauzat.

Se reţine că acţiunea reclamantei este o acţiune în regres, o acţiune a garantului (fidejusorului) împotriva debitorului (pârâtul din prezenta cauză) pentru sumele plătite în numele şi pentru acesta.

Obligaţia încheierii unui contract de asigurare de răspundere civilă auto, incumbă proprietarului autovehiculului potrivit Legii nr. 136/1995, art. 48, alin 1.

Şi practica judiciară s-a canalizat în acest sens, cum ar fi Decizia civilă nr. 81 din data de 23.03.2022 pronuţata de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. 2019/327/2020: Paratei X SRL i s-a imputat neîndeplinirea obligaţiei de a încheia asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru autovehiculul deţinut si pus in circulaţie.

Ca urmare a acestui fapt, la momentul producerii unui accident soldat cu pagube materiale, acoperirea prejudiciului nu s-a putut realizat in temeiul poliţei de asigurare către partea păgubita, reclamanta fiind obligată sa acopere prejudiciul (...).

Prin urmare, Curtea va retine ca instanţa de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor de drept material, mai precis a celor care guvernează situaţia BAAR de garant al cererii de despăgubire rezultată din faptul ilicit al neîncheierii poliţei de asigurare obligatorie de răspundere civila a unui vehicul înmatriculat in România care a circulat pe teritoriul altui stat.

Or, aceasta obligaţie de garanţie s-a antrenat şi s-a executat in sarcina recurentei ca urmare a faptului ca proprietarul autovehiculului nu a încheiat un contract de asigurare obligatorie, legătura de cauzalitate dintre fapta şi prejudiciu fiind evidentă.

Pentru aceste motive, în baza art. 480 alin.2 din Codul de procedură civilă, Tribunalul va admite apelul, va schimba în tot sentinţa apelată şi rejudecând: Va admite cererea.

Va obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 16.554,30 lei despăgubiri civile, din care 16.264,15 lei achitată către autorităţile din Franţa (echivalentul sumei de 3.444,48 EUR) şi 290,15 lei c/val. traducere de documente.

Va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 2.038,36 lei dobânda legală aferentă sumei de 16.264,15 lei, calculată de la data plăţii efective până la data depunerii cererii-18.05.2022.

Va obliga pârâtul să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei de 16.264,15 lei, calculată de la data formulării acţiunii şi până la data achitării debitului.

Va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 403,07 lei, reprezentând T.V.A. datorată bugetului de stat la încasarea sumelor menţionate mai sus.