Decizie nr. 145 din 06.03.2024

Prin refuzul nejustificat al pârâtului de a-şi da consimţământul pentru ca minora să călătorească în afara graniţelor României împreună cu reclamanta, pârâtul îşi exercită drepturile şi obligaţiile părinteşti cu nesocotirea principiului interesului superior al copilului reglementat de art. 2 din Legea nr. 272/2004, îngrădind minorei dreptul de liberă circulaţie, dreptul de a desfăşura activităţi recreative şi culturale în alte ţări, de posibilitatea de a-şi dezvolta abilităţile de comunicare, de a veni în contact cu alte culturi care ar avea o deosebită înrâurire asupra dezvoltării sale intelectuale şi sociale.

TRIBUNALUL TELEORMAN - SECŢIA CIVILĂ- DECIZIA CIVILĂ NR. 145 din

06 martie 2024 – APEL

Prin sentinţa civilă nr. 1183 din data 26.09.2023, Judecătoria A. a respins cererea, având ca obiect modificare măsuri privind copilul -suplinire acord, formulată de reclamanta B.

A.

C., în contradictoriu cu pârâtul C.

I.

A., astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele: „În fapt, din relația de concubinaj a părților s-a născut minora C. A. – M. la data de 23.08.2010, astfel cum rezultă din certificatul de naștere al acesteia (fila 16).

Prin sentința civilă nr. 2085/01.11.2022 pronunțată de Judecătoria A. a fost dispusă exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți, stabilită locuința minorei la mamă si obligat tatal la plata în favoarea minorei a pensiei de întreținere în cuantum de 1.000 lei lunar (filele 10-15).

Aceasta sentință nu a fost modificată, în prezent locuința minorei fiind la mamă.

În drept, dispozițiile Legii 248/2005 prevăd, la art. 2 alin. 2, că cetățenii români minori pot călători în străinătate numai însoțiți, cu acordul părinților ori al reprezentanților legali, în condițiile prezentei legi, iar conform art. 30 alin. 1 organele poliției de frontieră permit ieșirea din România a cetățenilor români minori numai dacă sunt însoțiți de o persoană fizică majoră, în cazul în care minorilor este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărți de identitate și călătorește în străinătate împreună cu unul dintre părinți numai dacă părintele însoțitor prezintă o declarație a celuilalt părinte din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea călătoriei respective în statul sau în statele de destinație, precum și cu privire la perioada acesteia.

De asemenea, art. 31 alin. 3 reglementează situația existenței unei neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea acordului ori în cazul în care unul dintre aceștia se află în imposibilitatea de a-și exprima voința, în sensul că părăsirea teritoriului României se permite numai după soluționarea neînțelegerilor de către instanța de judecată, în condițiile legii.

Pentru eliberarea pașaportului, instanța are în vedere și dispozițiile legale ale art. 7 lit. d) din Legea nr. 248/2005 care prevăd faptul că eliberarea pașaportului simplu electronic pentru minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani se face de către părintele în favoarea căruia s-a pronunțat o hotărâre prin care s-a suplinit acordul celuilalt părinte pentru eliberarea pașaportului, astfel că cel de al doilea capăt de cerere este strâns legat de primul (într-o ordine inversa fata de acțiune), de soluționarea căruia și depinde.

Cu privire la cererea de suplinire a consimțământului pentru ca reclamanta să poată pleca oricând din țară cu minora, în orice stat al lumii, în următorii 3 ani după pronunțarea prezentei hotărâri, instanța apreciază că o astfel de cerere nu poate fi admisă.

Pentru a dispune astfel, instanța are în vedere faptul că suplinirea consimțământului nu se justifică pe o perioadă nedeterminată și nu poate fi dispusă în modalitatea solicitată de reclamantă, respectiv oricând, oriunde, în următorii 3 ani după pronunțarea prezentei hotărâri, deoarece restrânge în mod nejustificat exercițiul autorității părintești care revine ambilor părinți în mod egal, transformând-o în atributul exclusiv al mamei, fără justificare.

În concret, nefiind incident vreunul din cazurile de stabilire a autorității părintești exclusive, instanța apreciază că nu poate interfera cu sfera drepturilor părintești și nu poate dispune pe o perioadă nedeterminată restrângerea exercițiului autorității părintești a tatălui.

Chiar și din procesul-verbal de ascultare a minorei C. A. – M. rezultă că aceasta își dorește să călătorească cu mama in Grecia, Turcia, insa nu știe exact datele când vor pleca.

Instanţa notează că reclamanta nu a menţionat scopul călătoriilor pe care urmează să le întreprindă, nu a precizat destinaţia unde doreşte să plece cu minora şi nici perioada de timp cât va fi plecată.

Or, acest fapt nu poate fi acceptabil, din perspectiva interesului superior al copilului, despre care autorităţile române trebuie să aibă cunoştinţă unde poate fi găsit şi când urmează să fie returnat pe teritoriul statului al cărui cetăţean este, atât timp cât (potrivit abordării oferite de legislaţia românească cu privire la această materie), nu s-a dovedit că celălalt părinte al copilului şi-a pierdut drepturile şi obligaţiile derivate din autoritatea părintească, de a supraveghea minora şi de a se bucura de prezenţa acesteia, putând planifica, la rândul său, vacanţe în mod previzibil şi transparent.

În condițiile în care cererile părților nu cuprind datele călătoriei, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor Legii nr.248/2005, instanța este lipsită de orice elemente de fapt prin raportare la care să poată determina dacă este sau nu în interesul minorul să efectueze acea călătorie în străinătate însoțit de unul dintre părinții săi, iar refuzul celuilalt părinte de a-și da consimțământul este unul nejustificat, instanța neputând suplini consimțământul părintelui cu privire la orice călătorie pe care unul dintre părinți ar intenționa să o facă împreună cu minorul.

Dispozițiile Legii nr. 248/2005 stabilesc că niciunul dintre părinți nu poate părăsi țara împreună cu minorul decât cu acordul expres al celuilalt, iar în caz de refuz nejustificat ori în situația în care nu este posibilă, din motive obiective, obținerea acordului celuilalt părinte, părintele interesat se va putea adresa instanței de tutelă pentru suplinirea consimțământului.

Însă, un astfel de consimțământ trebuie solicitat pentru o călătorie determinată, neputându-se stabili în general că este în interesul minorului să călătorească în străinătate ori de câte ori și oricând unul dintre părinții săi ar dori să facă acest lucru.

Având în vedere faptul că nu au fost dezvoltate de reclamantă condiţiile efectuării călătoriei/călătoriilor în străinătate împreună cu minora (data de plecare, data de întoarcere, țara de destinație, hotelul/locația, date de contact la care minora poate fi găsita, eventual ruta urmată până în statul de destinație), instanţa apreciază că nu este justificată cererea de suplinire a consimţământului pârâtului in acest scop.

Concluzionând, instanța va respinge in ansamblu cererea de suplinire a consimțământului atât în ceea ce priveste eliberarea pașaportului cat si în ceea ce priveşte efectuarea de calatorii oricând si oriunde in afara țării în următorii 3 ani, ca neîntemeiată, avand in vedere ca eliberarea pașaportului a fost solicitata in vederea efectuarii calatoriilor mentionate.”

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta B. A. C., prin care a solicitat admiterea acestuia şi schimbarea în tot a sentinţei apelate.

În motivare a arătat că în fapt, la data de 08 martie 2023 a introdus la Judecătoria A. o cerere de chemare în judecată, modificată în termen legal, prin care a solicitat instanţei de fond să dispună:

a. suplinirea acordului pârâtului şi împuternicirea reclamantei apelante pentru obţinerea paşaportului fiicei C. A. M., cetăţean român, născută la 23.08.2010 şi

b. suplinirea acordului pârâtului pentru deplasarea împreună cu apelanta reclamantă în străinătate pentru o perioadă de 3 (trei) ani a fiicei acestora C. A. M., cetăţean român, născută la 23.08.2010. având CNP -.

Aşa cum a arătat in cererea de chemare în judecată, prin sentinţa civilă nr. 2085/01.11.2022. definitivă prin neapelare Judecătoria A. a admis in parte acţiunea, dispunând cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti în comun de părinţii minorei C.

A.

M., stabilirea domiciliului minorei la domiciliul mamei şi plata pensiei de întreţinere.

Pe tot parcursul judecării de aproximativ un an a cauzei pârâtul a insistat în exercitarea în comun a autorităţii părinteşti, pentru ca la momentul dobândirii, să o exercite în mod abuziv prin opoziţia nejustificată la acordarea împuternicirii pentru obţinerea paşaportului copilului şi permisiunii de călătorie dincolo de graniţă, declarându-i copilului că nu are nimic împotriva să meargă in afara ţării, dar să îl cheme in instanţă.

Astfel, prin e-mail in data de 21 februarie 2023 i-a comunicat pârâtului că în luna martie intenţionează să o facă o programare pentru fiica lor la Serviciul de paşapoarte pentru eliberarea paşaportului şi că va avea nevoie şi de acordul lui în acest sens.

Totodată i-a adus la cunoştinţă că va avea nevoie să meargă la un birou notarial pentru declaraţie din partea sa pentru călătoria fetei împreună cu apelanta în spaţiul european pe un interval de 1-3 ani cât consideră că poate fi de acord, deoarece intenţiona să meargă frecvent in vacanţe în afara ţării.

L-a asigurat că dacă are şi el intenţii in acest sens, este de acord să îi dea la rândul său declaraţie notarială de călătorie.

În aceeaşi zi a făcut programarea pentru eliberarea paşaportului, aspect despre care l-a informat tot prin poşta electronică, acesta fiind singurul mod în care poate să ia legătura cu dumnealui.

Având în vedere că pârâtul nu s-a prezentat la data şi ora programate, este evident refuzul dumnealui de a-si da in mod voluntar acordul, motiv pentru care a depus acţiunea la instanţă de fond cu obiectul precizat la prima filă.

Arată ca paratul nu a fost interesat de prezenta cauză, motiv pentru care nu a formulat întâmpinare şi nici nu s-a prezentat la termen pentru a-şi susţine poziţia contradictorie.

Faţă de cele prezentate, instanţa de fond a reţinut şi a dispus cele ce le va arăta în continuare.

Instanţa de fond invocă prevederile Legii nr. 248/2005 art. 2 alin. (2) coroborat cu art. 30 alin. (1), numai că a avut in vedere forma anterioară a legii si nu cea care este actualmente în vigoare încă din 4 august 2020.

Astfel, la data judecării cauzei, art. 30 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 (modificat la data de 04 august 2020 prin Punctul 2.

Articolul V din Legea nr. 162 din 3 august 2020. publicată în Monitorul Oficial nr. 698 din 04 august 2020) prevede următoarele:

ART 30

(1) Organele poliţiei de frontiera permit ieşirea din România a cetăţenilor români minori numai dacă sunt însoţiţi de o persoana fizică majoră, in următoarele cazuri:

b) minorului care este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărţi de identitate, cărţi de identitate simple sau cărţi electronice de identitate şi călătoreşte în străinătate împreună cu unui dintre părinţi i se permite ieşirea in aceleaşi condiţii şi împreună cu acesta numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părinte din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate pentru o perioadă care să nu depăşească 3 ani de la data întocmirii acesteia, sau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte;

Din lecturarea textului de lege citat, reiese fără echivoc intenţia legiuitorului de a nu limita acordul de călătorie de precizarea locaţiei ori a duratei călătoriei, fiind la fel de evident că instanţa nu poate modifica ori ignora prevederile legale în vigoare aplicabile în cauză.

Totodată este necesar a se retine că dreptul la liberă circulaţie este garantat cetăţenilor români de art. 25 din Constituţia României iar potrivit art. 23 alin 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului 2) Deplasarea copiilor in străinătate se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr 24H 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români in străinătate, cu modificările şi completările ulterioare.

Mai mult, trebuie reţinut şi faptul că potrivit art. 53 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (1) Copilul are dreptul la odihnă şi vacanţă, iar potrivit art. 36 alin. 2 al aceluiaşi act normativ Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă in vedere interesul superior al copilului (...) astfel că toate măsurile luate cu privire la copil trebuind să fie luate cu respectarea acestui principiu.

Din consemnările instanţei de fond reiese că s-a reţinut dorinţa minorei de a călători cu apelanta în Turcia, Grecia, ceea ce creează condiţiile aplicării art. 403 Cod civil conform cărora instanţa de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile şi îndatoririle părinţilor divorţaţi fata de copii lor minori ţinând cont de interesul superior al copilului.

Fiind pe deplin conştientă că exercită in comun cu pârâtul autoritatea părintească, nu a neglijat prerogativa pe care i-o oferă legea, consultându-l in scris cu privire la deplasările în străinătate la solicitarea acordului şi punctului de vedere cu privire la acestea, numai că pârâtul a ales să ignore şi solicitările sale şi procesul aflat pe rolul Judecătoriei A.

Toate acestea reies din înscrisurile depuse în probatoriu la dosarul cauzei.

Dacă ar fi avut vreun interes in cauză ori vreo opoziţie la solicitările, ar fi efectuat demersuri pentru a-şi susţine poziţia, ar fi depus întâmpinare şi s-ar fi prezentat la termenele de judecată, ceea ce denotă fără îndoială că singurul sens al acestei atitudini este acela de a-şi priva copilul de încă un an de o vacanţă in străinătate.

Exercitarea in comun a autorităţii părinteşti presupune faptul că ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea şi educarea copiilor lor ceea ce înseamnă implicarea activă a acestora în toate aspectele vieţii copilului şi să se implice în luarea măsurilor privind exercitarea acestei autorităţi.

Or. în cauză în ceea ce îl priveşte pe pârât ne regăsim în situaţia reglementată de art. 36 alin (4) din Legea nr. 272/2004 cu privire la protecţia şi promovarea drepturilor copilului în situaţia in care, din orice motiv, un părinte nu îşi exprimă voinţa pentru luarea deciziilor acestea se iau de către părintele cu care copilul locuieşte coroborat cu art. 94 alin. (2) Prin neglijarea copilului se înţelege omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură pe care o presupune îndeplinirea acestei responsabilităţi, care pune in pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morala sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului şi poate îmbrăca mai multe forme: alimentară, vestimentara, neglijarea igienei, neglijarea medicală, neglijarea educaţionala, neglijarea emoţională sau părăsirea copilului abandonul de familie, care reprezintă cea mai gravă forma de neglijare.

Având în vedere cele prezentate mai sus, a făcut dovadă in faţa instanţei de fond că pârâtul nu a exercitat drepturile părinteşti cu bună credinţă.

Corectă şi reală este de fapt afirmaţia că nu şi le-a exercitat deloc, limitându-se la câte un mesaj scris foarte rar către fiica acestora, fără niciun apel telefonic, fără a-şi manifesta vreo dorinţă de a se întâlni cu ea ori de a petrece vreo parte din vacanţă împreună încă de la separarea părţilor din iarna anului 2021.

Deşi instanţa a constatat cele susţinute mai sus a înţeles să se subroge in drepturile pârâtului care nu s-a interesat deloc de minoră.

În loc să facă aplicarea dispoziţiilor legale care îi cer să suplinească acordul acestuia, instanţa pretinde că acesta ar vrea să ştie unde îşi petrece copilul vacanta pentru a nu-i fi restrâns exerciţiul autorităţii părinteşti.

Mai mult, îşi lipseşte de efecte propria hotărâre, dând posibilitatea acelui părinte al cărui consimţământ se suplineşte, să înlăture hotărârea judecătorească pe motiv că nu îi convine perioada ori destinaţia.

Pe de altă parte, instanţa de fond se substituie în rolul legiuitorului schimbând după propria voinţă textul de lege aplicabil, respectiv limitarea/condiţionarea/localizarea în timp şi spaţiu a călătoriilor, deşi art. 30 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 prevede acordul cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate pentru o perioadă care să nu depăşească 3 ani de la data întocmirii acesteia.

Susţinerile instanţei că cererea de suplinire a acordului pentru călătorii ar fi nejustificată, iar cererea de eliberare a paşaportului neîntemeiată, sunt înlăturate de însăşi modul de derulare a întregului proces şi de probatoriul depus.

Astfel, cererea de chemare in judecată a fost introdusă in data de 08 manie 2023, primul termen de judecată a fost în data de 13 septembrie 2023 a fost amânată pronunţarea pentru data de 14 septembrie 2023, a fost din nou amânată pronunţarea pentru data de 26 septembrie 2023, iar sentinţa civila i-a fost comunicată pe data de 19 octombrie 2023.

În accepţiunea instanţei de fond, pentru a fi justificată şi temeinică cererea sa ar trebui să planifice o călătorie cu 232 de zile înainte, deoarece atât a durat soluţionarea cererii de chemare in judecată.

La acest termen, se mai adaugă şi durata eliberării paşaportului de către autorităţile cu atribuţii in acest sens.

Pentru considerentele expuse mai sus solicită admiterea apelului şi schimbarea în tot a hotărârii apelate.

In dovedirea celor de mai sus înţelege să se folosească de probă cu înscrisurile existente la dosarul cauzei şi interogatoriul paratului

În drept, art. 466 C.pr.ch. art 403 C.Civ. art. 2 alin. (2). art. 30 alin. (1) Legea nr. 248/2005, art. 25 din Constituţia României, art. 23 alin 2, art. 53. art. 36 alin. (2), alin. (4). art. 94 alin. (1) şi alin. (2) Legea nr 272/2004.

Depune prezenta cerere în două exemplare conform art. 149 C.pr.civilă.

Solicită judecarea cauzei şi în lipsa, conform art. 411 alin. (I) pct. 2 C.pr.civ.

În perioada de procedură prealabilă, intimatul pârât nu a depus întâmpinare conform art. 205 Cod procedură civilă.

Analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor invocate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 479 alin. 1 Cod procedură civilă, Tribunalul constată apelul întemeiat pentru următoarele considerente:

Instanţa de apel, va avea în vedere limitele devoluţiunii stabilite expres de apelantă prin cererea de apel, reglementate de prevederile art. 477 din codul de procedură civilă, astfel încât, soluţia primei instanţe va fi reformată numai în limita efectului devolutiv, în baza principiului tantum devolutum quantum apellatum, adagiu care dă expresie unei limitări a efectului devolutiv al apelului, unei reguli restrictive în privinţa devoluţiunii ori transmiterii cauzei către instanţa de apel.

Această regulă restrictivă presupune că pricina se transmite către instanţa superioară, spre a fi din nou judecată, doar în măsura sau în limitele în care activitatea instanţei inferioare a fost criticată.

Instanţa superioară este limitată la a cerceta cauza numai cu referire la motivele indicate în cererea de apel şi se va pronunţa doar în aceste limite, fără a exista posibilitatea reluării în discuţie a modului de soluţionare de către instanţa inferioară a unor chestiuni de drept şi de fapt în măsura în care părţile nu formulează apel care să tindă la schimbarea soluţiei primei instanţe sub acest aspect.

Faţă de criticile apelantei, tribunalul reţine că, din relaţia de concubinaj a părţilor s-a născut minora C. A. – M. la data de 23.08.2010, astfel cum rezultă din certificatul de naştere al acesteia (fila 16).

Prin sentinţa civilă nr. 2085/01.11.2022 pronunţată de Judecătoria A. a fost dispusă exercitarea autorităţii părinteşti în comun de către ambii părinţi, stabilită locuinţa minorei la mamă si obligat tatăl la plata în favoarea minorei a pensiei de întreţinere în cuantum de 1.000 lei lunar (filele 10-15).

Aceasta sentinţă nu a fost modificată, în prezent locuinţa minorei fiind la mamă.

Tribunalul reţine că, potrivit art. 486 C.civ., ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa de tutelă, după ce îi ascultă pe părinţi şi luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului.

Potrivit art. 17 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 248/2005, minorilor cetăţeni români care nu se află în una dintre situaţiile de suspendare a exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate li se eliberează paşapoarte simple electronice în următoarele condiţii: în cazul minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani. numai la cererea ambilor părinţi (...).

In continuare, se reţine că pentru plecarea minorei în străinătate este necesar acordul intimatului pârât, raportat la dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, conform cărora cetăţenii români minori pot călători în străinătate numai însoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali. în condiţiile prezentei legi. în sensul prezentei legi, prin reprezentant legal se înţelege persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile părinteşti faţă de minor.

De asemenea, potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, organele poliţiei de frontieră permit ieşirea din România a cetăţenilor români minori numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră, în următoarele cazuri:

a) minorului care este titular al unui document de călătorie individual ori. după caz, al unei cărţi de identitate/cărţi electronice de identitate şi călătoreşte în străinătate însoţit de ambii părinţi i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu aceştia;

b) minorului care este titular al unui document de călătorie individual ori, după caz, al unei cărţi de identitate/cărţi electronice de identitate şi călătoreşte în străinătate împreună cu unul dintre părinţi i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu acesta numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părinte din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea dc călătorii în străinătate, pentru o perioadă care să nu depăşească 3 ani de la data întocmirii acesteia sau. după caz, face dovada decesului celuilalt părinte;

c) minorului care este titular al unui document de călătorie individual ori. după caz, al unei cărţi de identitate/cărţi electronice de identitate şi care călătoreşte în străinătate împreună cu unul dintre părinţi i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu acesta, lără a mai fi necesară declaraţia celuilalt părinte, numai dacă părintele însoţitor face dovada faptului că i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau că exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data dc 15 februarie 2013;.

Coroborând aceste dispoziţii legale, instanţa reţine că, atât obţinerea paşaportului, cât şi ieşirea din ţară a minorei sunt condiţionate, ca regulă, de consimţământul ambilor părinţi atunci când aceştia exercită în comun autoritatea părintească, fie exprimat implicit prin împrejurarea că ambii părinţi însoţesc minorul în străinătate, fie prin exprimarea acordului expres al părintelui care nu însoţeşte minorul.

În egală măsură, potrivit art. 17 alin. (2) Legea nr. 248/2005, eliberarea paşaportului simplu electronic pentru minor, în cazul în care există neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre părinţi se află în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 17A1 alin. (1) lit. e), se efectuează numai după soluţionarea acestor cazuri de către instanţa dc judecată, iar potrivit art. 31 alin. (3) Legea nr. 248/2005, ieşirea din România a minorilor. în situaţia în care există neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acordului, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 30 alin. (2) şi (3), se permite numai după soluţionarea neînţelegerilor de către instanţa de judecată, în condiţiile legii.

In acest sens, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului.

De asemenea, alin. (4) al aceluiaşi articol stabileşte că principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.

În acest context, prin refuzul nejustificat al pârâtului de a-şi da consimţământul pentru ca minora să călătorească în afara graniţelor României împreună cu reclamanta, instanţa apreciază că pârâtul îşi exercită drepturile şi obligaţiile părinteşti cu nesocotirea principiului interesului superior al copilului reglementat de art. 2 din Legea nr. 272/2004, îngrădind minorei dreptul de liberă circulaţie, dreptul de a desfăşura activităţi recreative şi culturale în alte ţări, de posibilitatea de a-şi dezvolta abilităţile de comunicare, de a veni în contact cu alte culturi care ar avea o deosebită înrâurire asupra dezvoltării sale intelectuale şi sociale, drepturi ce sunt garantate prin Legea nr. 272/2004 şi care asigură cele mai bune condiţii de dezvoltare mentală, fizică, intelectuală, socială şi morală.

Ca atare, pârâtul nu se bucură de un drept potestativ, respectiv nu se poate împotrivi nejustificat pentru ca minorei să îi fie interzisă orice călătorie în străinătate.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.480 alin.2 Cod procedură civilă, Tribunalul va admite apelul, va schimba în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că va suplini acordul pârâtului pentru obţinerea paşaportului minorei C.

A.

M., precum şi pentru deplasarea minorei împreună cu reclamanta în străinătate pentru o perioadă de 2 (doi) ani.