Decizie nr. 144 din 06.03.2024

În cauză, aşa cum rezultă din extrasul de pe portalul instanţelor judecătoreşti rezultă că intimatul-pârât a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni de viol şi pentru tentativă la infracţiunea de omor simplu, iar infracţiunile pentru care a fost condamnat se regăsesc printre cele enumerate de art. 36 alin. 7 din Legea nr. 272/2004, aşa încât s-a probat existenţa motivelor întemeiate, pentru a se dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti să se realizeze exclusiv de către apelanta-reclamantă.

TRIBUNALUL TELEORMAN - SECŢIA CIVILĂ - DECIZIA CIVILĂ NR. 144 din 06 martie 2024 – APEL

Prin sentinţa civilă nr. 485 pronunţată la data de 22.05.2023 de către Judecătoria V. a admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta-pârâtă P.

Ş.

N., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant D.

C., cu citarea AUTORITĂŢII TUTELARE DIN CADRUL PRIMĂRIEI T.

D.

S..

A stabilit locuinţa minorilor D. I. – Ş. şi D. A. – G., la mamă.

A dispus exercitarea în comun, de către ambii părinţi, a autorităţii părinteşti cu privire la minorii D. I. – Ş. şi D. A. – G..

A respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

A admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant D. C., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă P. Ş. N., astfel cum a fost precizată.

A încuviinţat pârâtului-reclamant dreptul de a avea legături personale cu minorii D.

I. – Ş. şi D.

A. – G.,, o dată pe săptămână, în modalitatea comunicărilor on-line, de la locul de detenţie, cu condiţia îndeplinirii de către pârâtul-reclamant a condiţiilor prevăzute de lege privind exercitarea dreptului la comunicările de acest tip.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

,,În fapt, între părţi a existat o relaţie de concubinaj, din care au rezultat minorii D. I. – Ş. şi D. A. – G., (f. 9, 10).

În drept,

I. Locuinţa minorilor

Potrivit art. 496 alin. 1-3 C. civ. „(1) Copilul minor locuieşte la părinţii săi. (2) Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului. (3) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani.

Dispoziţiile art. 264 rămân aplicabile”.

Din Ancheta socială efectuată la locuinţa reclamantei-pârâte (f. 76), rezultă că aceasta poate asigura copiilor condiţiile materiale necesare unei creşteri şi dezvoltări armonioase, fiind totodată sprijinită în acest sens de mama sa.

Totodată, instanţa are în vedere şi vârsta fragedă a copiilor (doi ani şi şapte luni, respectiv cinci ani şi o lună), vârstă la care aceştia au nevoi speciale şi care reclamă prezenţa continuă a mamei în viaţa lor.

În fine, instanţa mai ţine cont şi de faptul că minorii au locuit în mod continuu cu mama, precum şi că pârâtul-reclamant, prin întâmpinare a fost de acord cu stabilirea locuinţei acestora la mamă.

Faţă de toate considerentele de mai sus, instanţa va stabili locuinţa minorilor D. I. – Ş. şi D. A. – G., la mamă.

II. Autoritatea părintească asupra minorilor

Principiul interesului superior al copilului prevăzut de art. 263 C. civ. presupune că minorul se bucură de prezenţa în viaţa sa a ambilor părinţi, care au îndatorirea de a se îngriji de creşterea şi de dezvoltarea sa fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea sa atât profesională cât şi pentru viaţă în general, potrivit propriilor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului.

Dispoziţiile art. 503 C. civ. stabilesc că „părinţii exercită împreună şi în mod egal autoritatea părintească”.

Rezultă astfel că autoritatea părintească revine, ca regulă, ambilor părinţi.

Numai prin excepţie, în cazurile prevăzute la art. 398 şi art. 507 C. civ. raportat la art. 36 alin. 7 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, exercitarea autorităţii părinteşti poate reveni doar unuia dintre părinţi.

În soluţia cu privire la autoritatea părintească instanţa trebuie să aiba în vedere şi dispoziţiile art. 8 din Convenţia Europeană pentru Drepturilor Omului, apreciind că o custodie exercitată în mod egal de ambii părinţi, consacră şi respectă, atât pentru părinţi cât şi pentru copil, dreptul lor la viaţă privată şi de familie.

În acest sens, Curtea a statuat că în relaţia dintre părinţi şi copii, exerciţiul drepturilor părinteşti este un element fundamental al vieţii de familie, în mod normal părinţii trebuind să decidă cu privire la toate aspectele vieţii minorului, ţinând seama de responsabilităţile lor corelative (Cauza R c.

Marii Britanii, Cauza Hoffman c.

Austriei).

Potrivit art. 507 alin. 1 C. civ. „dacă unul dintre părinţi este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, beneficiază de tutelă specială, este decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau dacă, din orice motiv, se află în neputinţă de a-şi exprima voinţa, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească”.

Totodată, instanţa reţine că potrivit art. 36 alin. 7 din Legea nr. 272/2004 „se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești”.

În speţă, instanţa reţine că nu este incidentă niciuna din situaţiile de excepţie stabilite de prevederile legale amintite mai sus, care să impună exercitarea autorităţii părinteşti doar de către mamă.

Instanţa aminteşte părţilor că prin autoritate părintească se înţelege ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului (art. 483 alin. 1 C.civ.).

Autoritatea părintească comună presupune conlucrarea şi consultarea părinţilor în luarea deciziilor importante ce privesc minorul, cum ar fi alegerea mediului educaţional, a medicului de familie, a medicului curant în caz de boală, a tratamentului medical, orientarea religioasă sau filozofică a copiilor, formarea sau timpul liber al copiilor ce include şi stabilirea activităţilor extraşcolare, administrarea bunurilor copiilor, etc.

Actele cu caracter curent şi îngrijirea cotidiană, cum ar fi alimentaţia zilnică a copiilor, programul de lecţii, alegerea îmbrăcămintei, incumbă părintelui la care se stabileşte locuinţa copilului.

Singurul motiv de exercitare exclusivă a autorităţii părinteşti invocat de reclamanta-pârâtă este neputinţa pârâtului-reclamant de a-şi exprima voinţa, cauzată de starea de privare de libertate în care acesta se află.

Contrar susţinerilor reclamantei-pârâte, instanţa apreciază că privarea de libertate a pârâtului-reclamant nu reprezintă un impediment insurmontabil, care să facă imposibilă în mod absolut exprimarea voinţei de către acesta în ceea ce îi priveşte pe minori.

Privarea de libertate a pârâtului-reclamant reprezintă doar dificultăţi în exprimarea voinţei de către acesta cu privire la minori, care, în condiţiile actuale de executare a pedepselor privative de libertate sunt surmontabile.

Or, conform Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi a Regulamentului de aplicare a acesteia, aprobat prin Hotărâre de Guvern nr. 157/2016, deţinuţii au dreptul la convorbiri telefonice (art. 65 şi urm. din Legea nr. 254/2013; art. 133 din Regulament), precum şi dreptul la convorbiri on-line (art. 134 din Regulament).

Astfel, părinţii se pot consulta în luarea deciziilor importante ce privesc minorii prin aceste mijloace de comunicare la distanţă.

Totodată, atunci când ambii părinţi trebuie să-şi dea consimţământul în faţa autorităţilor cu privire la minori, pârâtul-reclamant poate, fie să-şi exprime consimţământul în scris şi să-l înainteze prin fax/mail reclamantei-pârâte sau direct autorităţii solicitante, fie să solicite participarea prin mijloacele de comunicare la distanţă (videoconferinţă) la procedurile care se desfăşoară în faţa autorităţilor, în vederea exprimării consimţământului.

Faţă de toate considerentele de mai sus, instanţa va respinge capătul cererii principale, având ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de către reclamanta-pârâtă, ca neîntemeiat şi va dispune exercitarea în comun, de către ambii părinţi, a autorităţii părinteşti cu privire la minorii D.

I. – Ş. şi D.

A. – G..

III. Dreptul pârâtului-reclamant de a avea legături personale cu minorii

Conform art. 496 alin. 5 C. civ. „Părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinţa acestuia.

Instanţa de tutelă poate limita exerciţiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului”.

Principiul interesului superior al minorului reclamă ca ambii părinţi să aibă legături personale cu copiii, dezvoltarea armonioasă a acestora presupunând prezenţa ambilor părinţi în viaţa copiilor.

Potrivit art. 17 alin. 4 din Legea nr. 272/2004 „în caz de neînțelegere între părinți cu privire la modalitățile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanța va stabili un program în funcție de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire și educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil și părintele la care nu locuiește, de comportamentul acestuia din urmă, precum și de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte”.

Totodată, instanţa reţine că conform art. 134 din Regulamentul de aplicare din Legii nr. 254/2013 „(1) În vederea menţinerii unei legături constante şi a creşterii şanselor de îmbunătăţire a relaţiilor cu mediul de suport al deţinuţilor cu grad ridicat de vulnerabilizare sau identificaţi cu nevoi speciale se poate acorda dreptul la comunicări on-line, pe baza unei programări prealabile.

(2) Categoriile de deţinuţi care pot beneficia de comunicări on-line, din cauza distanţei mari de la domiciliu la penitenciar sau a altor motive justificate şi care nu sunt vizitaţi de membrii de familie, aparţinători sau alte persoane, sunt:

a) deţinuţii care au o bună comportare, participă activ la programele şi activităţile educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială recomandate în Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică ori la activităţi lucrative;

b) tinerii din penitenciarele pentru tineri;

c) femeile din penitenciarele sau secţiile de femei;

d) deţinuţii internaţi în penitenciarele-spital.

(3) Comunicările on-line sunt condiţionate de concluziile sau recomandările evaluării sociale, consemnate în Dosarul de educaţie şi asistenţă psihosocială.

(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pot efectua comunicări on-line şi deţinuţii ai căror membri de familie, aparţinători sau alte persoane se află în situaţii de catastrofe, calamităţi, boală gravă, deces sau în alte cazuri temeinic justificate.

5) Deţinuţii aflaţi în situaţiile de la alin. (2) pot comunica on- line de 4 ori pe lună.

Durata comunicării on-line este de până la 30 de minute, iar, pentru deţinuţii aflaţi în una din situaţiile prevăzute la alin. (4) pe întinderea evenimentelor, durata este de până la 1 oră zilnic.

(6) Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor poate aproba comunicări on-line între deţinuţii din locuri de deţinere diferite, în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (5) şi art. 136 alin. (2)”.

Ţinând cont de principiul interesului superior, de criteriile stabilite de art. 17 alin. 4 din Legea nr. 272/2004 şi având în vedere starea de privare de libertate în care se află pârâtul-reclamant, instanţa va admite în parte cererea reconvenţională şi va încuviinţa pârâtului-reclamant dreptul de a avea legături personale cu minorii D.

I. – Ş. şi D.

A. – G., o dată pe săptămână, în modalitatea comunicărilor on-line, de la locul de detenţie, cu condiţia îndeplinirii de către acesta a condiţiilor prevăzute de lege privind exercitarea dreptului la comunicările de acest tip.

Instanţa recomandă părţilor ca, de dragul copiilor pe care îi au, să comunice şi să se înţeleagă cu privire la modalitatea de punere în practică a programului de legături personale încuviinţat.

IV. Cu privire la cheltuielile de creștere și educare a minorilor

Potrivit art. 499 alin. 1 C. civ. „Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională”.

Potrivit dispoziţiilor art. 529 C. civil: „(1) Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti. (2) Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii. (3) Cuantumul întreținerii datorate copiilor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăși jumătate din venitul net lunar al celui obligat”.

Aşa cum rezultă din Adresa de Răspuns a Penitenciarului G. (f. 103), în executarea pedepsei privative de libertate, pârâtul-reclamant nu realizează venituri.

Totodată, conform Adeverinţei ANAF (f. 74), pârâtul-reclamant nu figurează înregistrat cu alte venituri.

În aceste condiţii, în lipsa oricăror venituri acesta nu poate fi obligat la plata pensiei de întreţinere.

De asemenea, pârâtul-reclamant nu poate fi obligat nici la plata pensiei de întreţinere stabilită în raport de venitul minim net pe economie.

O persoană poate fi obligată la plata unei pensii de întreţinere stabilită în raport de venitul minim net pe economie numai în cazul în care se află în stare de libertate, întrucât numai în această ipoteză se poate deduce că nerealizarea unor venituri de către debitorul obligaţiei de întreţinere este rezultatul relei-credinţe.

În speţă, nu se poate aprecia că nerealizarea unor venituri de către pârâtul-reclamant este rezultatul relei-credinţe a acestuia.

Cauza nerealizării unor venituri de către pârâtul-reclamant are un caracter obiectiv – privarea de libertate a acestuia.

În aceste condiţii, instanţa va respinge, ca neîntemeiată, acest capăt de cerere.

Pentru toate considerentele de mai sus, instanţa va admite în parte atât cererea de chemare în judecată, cât şi cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată”.

La data de 12.09.2023, apelanta-reclamantă P. Ş. N. a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 485 pronunţată la data de 22.05.2023 de către Judecătoria V., prin care o consideră netemeinică şi nelegală.

În motivarea cererii, a arătat că, prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a admis in parte atât cererea de chemare in judecata formulată de apelantă cât şi cererea reconvenţională formulat.) de pârât şi a dispus stabilirea locuinţei minorilor D.

I. – Ş. şi D.

A. – G., la apelantă în calitate de mamă; exercitarea in comun, de către ambii părinţi a autorităţii părinteşti cu privire la cei doi copii; încuviinţarea pârâtului-reclamant dreptului de a avea legături personale cu minorii cu copii, o dată pe săptămână, în modalitatea comunicărilor online, de la locul de detenţie, cu condiţia îndeplinirii de către pârâtul-reclamant a condiţiilor prevăzute de lege privind exercitarea dreptului la comunicările de acest tip; respingerea capătului de cerere privind solicitarea apelantei de obligare a pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor.

A apreciat că instanţa de fond în mod greşit a apreciat şi a interpretat probele administrate in cauză şi a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, prin prisma următoarelor argumente: in înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă eu certitudine faptul că paratul este încarcerat din luna octombrie 2021 in Penitenciarul P.

A. unde execută o pedeapsă privativă de libertate de 7 ani închisoare, aspect necontestat de către pârât - a anexat în acest sens extras de pe portal.just.ro.

A susţinut că, din declaraţiile celor doi martori audiaţi de către instanţa de fond (propuşi de apelantă) rezultă că cei doi copii locuiesc împreună cu apelanta în casa proprietatea părinţilor apelantei şi că, in ultimii 2 ani doar mama pârâtului s-a interesat de copii în sensul că le-a trimis 2 pachete iar pârâtul nu s-a interesat absolut deloc de minori, nu i-a căutat şi efectiv nu i-a văzut.

Totodată, din declaraţia martorului P. M., rezultă că înainte de a începe executarea pedepsei cu închisoarea „pârâtul s-a interesat de capii de 2-3 ori".

Din coroborarea acestor probe şi luând în considerare vârsta minorilor se poate concluziona pe de o parte faptul că la acest moment copii nici măcar nu îşi cunosc tatăl întrucât la momentul încarcerării acestuia copii aveau vârste fragede, respectiv 3 ani şi 1 an iar pe de altă parte rezultă cu evidenţă faptul că in ultimii 3 ani pârâtul a fost absent total din viaţa minorilor.

A învederat că, din această perspectivă dar şi prin prisma faptului că pârâtul urmează să se elibereze din închisoare peste 5 ani (în anul 202K), în opinia apelantei exercitarea în comun a autorităţii părinteşti (aşa cum a dispus instanţa de fond), cel puţin la acest moment (până la liberarea din puşcărie a pârâtului), nu este absolut deloc în interesul superior al copiilor, întrucât în toată această perioadă (până în anul 2028) există posibilitatea să se întâmple absolut orice eveniment nedorit in viaţa copiilor care să impună acordul scris al pârâtului de exemplu, necesitatea unei intervenţii chirurgicale de urgenţă asupra unuia dintre copii - iar acesta să se afle în imposibilitatea de a-şi manifesta punctul de vedere având în vedere că va fi încarcerat pentru atât de mult timp de acum înainte.

Motivarea instanţei de judecată în sensul că ,, părinţii se pot consulta prin mijloace de comunicare la distanţa" iar „atunci când ambii părinţi trebuie să-şi dea consimţământul în faţa autorităţilor cu privire la minori, pârâtul reclamant poate să-şi exprime consimţământul in scris si să-l înainteze prin fax sau mail reclamantei pârâte sau direct autorităţii solicitante, fie să solicite participarea prin mijloace de comunicare la distanţă videoconferinţă la procedurile care se desfăşoară în faţa autorităţilor" este în opinia apelantei profund netemeinică, nelegala şi de natura a afecta interesul superior al copiilor pentru că, aşa cum a exemplificat mai sus, in viaţă se pot întâmpla evenimente imprevizibile care necesită o intervenţie promptă imediată, iar pe de altă parte, cum de altfel cu toţii cunoaştem, procesul de digitalizare la nivel naţional sc află încă în fază de debut / incipientă, in care foarte puţine instituţii publice dispun de tehnica 11 necesara unor astfel de comunicări la distanţă.

Mai mult, trebuie să se aibă în vedere şi aspectul relativ la faptul că pârâtul aflându-se încarcerat nu are acces imediat la mijloace de comunicare la distantă ci acesta trebuie să formuleze cerere scrisă care la rândul său trebuie aprobată de conducerea penitenciarului urmând ca ulterior să i se permită accesul.

De asemenea, presupunând ipotetic că apelanta ca mamă, va avea nevoie urgentă de consimţământul pârâtului in ceea ce priveşte copii (de exemplu: administrarea unui tratament medicamentos special / neuzual însă necesar urgent copilului ori înscrierea sau transferarea de la o şcoală la alta), pentru a obţine acest consimţământ scris trebuie să formulez în scris cerere către Penitenciar, care trebuie aprobată de conducerea penitenciarului, urmând ca apoi să poată beneficia de această comunicare la distanţă cu pârâtul, chiar şi telefonică, întrucât chiar şi convorbirile telefonice trebuie programate în prealabil - este in mod evident o procedură greoaie, care necesită timp şi aprobări, iar aceste demersuri in anumite situaţii pot fi vitale.

Contrar aspectelor reţinute de către instanţa de fond a apreciat ca în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 507 C.civ. întrucât pârâtul se află în neputinţă de a-şi exprima voinţa cu privire la deciziile esenţiale care trebuie luate în viaţa copiilor.

De asemenea, a învederat că, instanţa de fond i-a permis pârâtului să aibă legături personale eu minorii, o data pe săptămână, in modalitatea convorbirilor online, de la locul de detenţie, cu condiţia îndeplinirii de către acesta a condiţiilor prevăzute de lege privind exercitarea dreptului la comunicările de acest tip''.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond s-a limitat în a motiva generic / teoretic şi doar cu trimitere la dispoziţiile legale stabilite de Regulamentul de aplicare al Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate.

Într-adevăr, art. 134 alin, 5 din Regulament prevede posibilitatea ca deţinutul să poată beneficia, in anumite condiţii, de comunicări online de 4 ori pe lună, însă raportându-se la probatoriul administrat în cauză, a considerat că hotărârea este netemeinică şi sub acest aspect întrucât in mod nejustificat instanţa i-a acordat numărul maxim de convorbiri lunare prevăzut de lege (în total dezacord cu probatoriul administrat), iar pe de alta parte aceste convorbiri online sunt stabilite de către instanţă sub condiţie suspensivă, respectiv realizarea acestora este condiţionată de comportamentul pârâtului în penitenciar (art. 1 34 alin. 2 lit. a din Regulament).

Nu in ultimul rând, hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală şi in ceea ce priveşte neobligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere in favoarea minorilor.

A mai învederat să se observe că instanţa de fond nu l-a obligat pe pârât la plata unei pensii de întreţinere, nici măcar prin raportare la venitul minim pe economia naţională.

Instanţa de fond motivează soluţia in sensul că pârâtul se află încarcerat şi nu realizează venituri şi astfel se poale deduce că nerealizarea veniturilor nu poate fi rezultatul relei-credinţe a acestuia.

Din această perspectivă trebuie să se aibă în vedere dispoziţiile art. K3 - 88 din legea nr. 254 2013 care reglementează atât dreptul la muncă al deţinuţilor cât şi dreptul la remuneraţie al acestora pentru munca prestată.

Astfel, a susţine „de-plano" şi a motiva că nerealizarea unor venituri de către pârâtul aflai în stare de detenţie nu este rezultatul relei sale credinţe şi pentru acest motiv nu poate fi obligat la plata unei pensii de întreţinere in favoarea propriilor săi copii, a apreciat că reprezintă o motivare lacunară, nelegală şi netemeinica a instanţei de fond întrucât aşa cum a arătat pârâtului i se recunoaşte posibilitatea legală de a munci în penitenciar şi de a fi remunerat pentru munca depusă.

Din această perspectivă, a considerat că motivarea instanţei nu face nimic altceva decât al încuraja pe pârât în a nu munci / în a nu desfăşura in penitenciar nicio activitate remunerată, motiv pentru care a mai considerat că în această modalitate interesul superior al copiilor este grav prejudiciat întrucât aceştia deşi la domiciliul apelantei dispun de condiţii optime pentru buna lor dezvoltare şi educare, au totuşi nevoie de sprijinul material a tatălui lor.

Certitudine este faptul că deşi pârâtul se află încarcerat in penitenciar acesta dispune de mijloace pentru a plăti întreţinerea şi are posibilitatea (prevăzută de lege de a dobândi aceste mijloace (art. 527 (\Civ\), motiv pentru care hotărârea instanţei de fond este profund nelegală şi netemeinică.

Concluzionând, prin prisma argumentelor prezentate, a considerat că sentinţa instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, motiv pentru care, în baza art. 480 alin. 2 C.pr.civ., a solicitat să se admită apelul, să se schimbe în parte sentinţa apelata urmând să se dispună: exercitarea exclusivă de către apelantă in calitate de mamă, a autorităţii părinteşti asupra minorilor, cel puţin până la momentul la care pârâtul va fi eliberat din penitenciar; încuviinţarea pârâtului-reclamant a dreptului de a avea legături personale cu minorii cu copii, o data pe luna, în modalitatea comunicărilor on-line; obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 1/3 din venitul realizat de acesta ori prin raportare la venitul minim pe economia naţională, în baza art. 529 C.

Civ.

În drept, a întemeiat cererea pe art. 466 şi urm. C.pr.civ,, art. 507, 529 C Civ.

În probaţiune, a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri.

La data de 25.10.2023, intimatul-pârât D. C. a depus întâmpinare, prin care a susţinut că, apelanta doreşte să îl decadă din drepturile părinteşti, întrucât au doi copii împreună cu vârsta cuprinsă între 3 şi 5 ani.

A învederat că, nu este de acord cu decăderea drepturilor părinteşti.

A mai susţinut că, atunci când se va elibera se angajează să plătească pensie alimentară şi să contribuie la întreţinerea şi creşterea copiilor.

A mai învederat că, este de acord ca ambii copii să rămână în îngrijirea şi creşterea apelantei.

A arătat că, nu poate momentan să contribuie la îngrijirea şi creşterea copiilor deoarece, acolo nu există un loc de muncă cu plată numerar.

Analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor invocate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 479 alin. 1 Cod procedură civilă, Tribunalul constată apelul întemeiat pentru următoarele considerente:

Prin apelul formulat, apelanta-reclamantă critică sentinţa primei instanţe sub aspectul soluţiilor vizând capetele de cerere referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti şi la obligarea intimatului-pârât la plata pensiei de întreţinere pentru minori.

În ce priveşte motivul de apel vizând exercitarea autorităţii părinteşti, se constată că apelanta-reclamantă solicită să se dispună exercitarea în mod exclusiv de către aceasta.

Tribunalul constată că, potrivit art. 503 alin. 1 c.civ., părinţii exercită împreună şi în mod egal autoritatea părintească.

De asemenea, conform art. 36 alin. 7 din Legea nr. 272/2004, se consideră motive întemeiate pentru ca instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti.

În cauză, aşa cum rezultă din extrasul de pe portalul instanţelor judecătoreşti (fila 13 şi urm., dosar judecătorie), rezultă că intimatul-pârât a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni de viol şi pentru tentativă la infracţiunea de omor simplu, prin sentinţa penală nr. 102 din 19.04.2021 a Tribunalului G..

Infracţiunile pentru care a fost condamnat intimatul-pârât se regăsesc printre cele enumerate de art. 36 alin. 7 din Legea nr. 272/2004 (infracţiune cu privire la viaţa sexuală şi infracţiune de violenţă), aşa încât Tribunalul constată că s-a probat existenţa motivelor întemeiate, în sensul acestui text de lege, pentru a se dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti să se realizeze exclusiv de către apelanta-reclamantă.

În ce priveşte motivul de apel vizând pensia de întreţinere, Tribunalul constată că este întemeiat, întrucât împrejurarea că intimatul-pârât se află în executarea unei pedepse privative de libertate nu este suficientă pentru a se reţine că este în imposibilitate obiectivă de a realiza venituri, cu atât mai mult cu cât această situaţie se datorează exclusiv culpei intimatului; pe de altă parte, sursa venitului nu se rezumă exclusiv la salariu, iar minorii nu trebuie să fie privaţi de dreptul lor pe motiv că un părinte este încarcerat.

Tribunalul are în vedere şi dispoziţiile art. 527 c.civ., din care rezultă că, la stabilirea mijloacelor debitorului întreţinerii, se vor avea în vedere şi bunurile acestuia, precum şi posibilităţile de realizare a unor venituri şi, cum nu s-a făcut dovada realizării unor venituri, Tribunalul va avea în vedere venitul minim pe economie.

Faţă de cele reţinute, văzând şi art. 480 alin. 2 c.pr.civ., Tribunalul va admite apelul, va schimba sentinţa apelată în parte, în sensul că va obliga pârâtul să achite reclamantei, pentru minorii D.

I. – Ş. şi D.

A. – G., pensie de întreţinere în sumă de câte 1/6 din venitul minim pe economie începând cu data introducerii acţiunii – 19.09.2022 – şi până la majoratul minorilor.

Va dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minori, să fie exercitată exclusive de către reclamantă.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.