Decizie nr. 863 din 16.11.2023

În condiţiile în care este depăşit pragul de creştere de 52.6% stabilit de art. 4 alin. 1 indice 1 din Legea nr. 77/2016, obligaţia de rambursare a împrumutului s-a transformat într-una excesiv de oneroasă, care poate fi asimilată unui risc supraadăugat, prestaţiile contractuale fiind, indubitabil, grav dezechilibrate, aşa cum a prezumat legiuitorul, şi niciuna dintre părţi nu este culpabilă de apariţia evenimentului care a generat riscul supraadăugat, impreviziunea este incidentă în speţă, astfel încât costurile impreviziunii trebuie să fie suportate de ambele părţi, în egală măsură.

Prin sentinţa civilă nr. 535 din 09.06.2023, Judecătoria V a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată de către pârâtă, a admis în parte cererea având ca obiect „alte cereri - Legea 77/216 modificată prin L. 52/2020” formulată de reclamanţii G A şi G D I, în contradictoriu cu pârâta F B SA-

A dispus adaptarea Contractului de credit nr. 36000000000022470/20.11.2007 în sensul că, începând cu data comunicării notificării către pârâta F B S.A (07.11.2022) și până la încetarea contractului de credit, părțile vor suporta în mod egal (50%-50%) diferența de curs valutar ce depășește 52,6%, calculată ca rezultat dintre cursul de schimb valutar publicat de BNR pe parcursul derulării contractului de credit și cursul de schimb valutar publicat de BNR la data încheierii contractului de credit), a admis în parte cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 2247,5 lei către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în fapt, între reclamanți, în calitate de împrumutat/coplătitor, şi P B (actuala F B SA), în calitate de împrumutător, a fost încheiat contractul de Contractul de credit nr.

X, prin care banca a acordat reclamanţilor un credit în sumă de 51000 CHF pentru nevoi personale (f. 58).

În vederea acordării creditului, a fost instituită în favoarea băncii o garanție constând în ipoteca asupra bunului imobil - apartament situat în oraş V intabulat în Cartea Funciară nr. nr. - V (f. 28).

La data de 07.11.2022, reclamanții a comunicat pârâtei o notificare, prin care au solicitat, în principal, echilibrarea contractului de credit, iar în subsidiar, încetarea contractului prin transferul către creditor a dreptului de proprietate asupra imobilului ipotecat (f.31).

Oferta băncii nu a fost apreciată ca răspunzând nevoilor reclamanţilor, motiv pentru care aceştia nu au acceptat-o.

Părţile s-au prezentat la notarul public – încheiere de autentificare nr. 03/2023 BNPA C, S şi A (f. 35), pentru darea în plată a imobilului ipotecat, reprezentantul pârâţilor declarând că doresc de fapt în principal reechilibrarea contractului.

Prin prezenta cerere, reclamanții solicită înlăturarea dezechilibrului contractual intervenit ca urmare a creșterii valorii CHF, prin adaptarea contractului, urmare a eşecului negocierilor cu banca.

În drept, potrivit art. 248 CPC, instanța a analizat cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii, invocată prin întâmpinare.

Văzând prevederile Legii nr. 77/2016, ar părea că într-adevăr o astfel de acţiune ar fi inadmisibilă, părţile având posibilitatea unei acţiuni de drept comun pentru realizarea pretenţiilor lor.

Cu toate acestea, analizând Deciziile Curţii Constituţionale de dată recentă şi anume nr. 431/2021 din 17.06.2021 şi nr. 432/2021 din 17.06.2021 care stabilesc într-o modalitate lipsită de echivoc prioritatea soluţiei de adaptare a contractului faţă de cea a dării în plată a imobilului, rezultă că o acţiune precum cea în speţă este admisibilă în cadrul legal conferit de Legea nr. 77/2016.

Instanţa a reţinut că potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 432/2021, cererea de adaptare a contractului poate fi formulată atât în contestație, cât și în acțiunea în stingerea obligației (paragraful 51 din decizie), dar și în faza extrajudiciară a cauzei întemeiate pe dispozițiile Legii nr.77/2016 (paragraful 47 din decizie), neexistând vreo rațiune în a limita dreptul consumatorului de a solicita adaptarea contractului doar în faza judiciară a contestației sau acțiunii în constatarea intervenirii în plată.

Odată stabilită existența impreviziunii conform art. 4 din Legea nr.77/2016, instanța judecătorească trebuie să fie preocupată de menținerea utilității sociale a contractului, astfel că aceasta va putea dispune fie adaptarea, fie încetarea contractului de credit (paragraful 49 din decizie).

Ca regulă, instanța trebuie să dispună adaptarea contractului de credit, cu excepția situației în care este demonstrată existența unei imposibilități vădite de continuare a acestuia (paragraful 53 din decizie), în sensul că executarea contractului devine excesiv de oneroasă sub aspectul drepturilor și obligațiilor derivând din chiar prevederile sale, astfel încât contractul își pierde utilitatea socială, fiind, așadar, imposibilă/irațională continuarea sa (paragraful 54 din decizie).

Prin urmare, solicitarea de dare în plată întemeiată pe dispozițiile Legii 77/2016 poate viza fie numai adaptarea contractului de credit, fie numai darea în plată a imobilului, fie ambele variante.

Cererile de reechilibrare a prestaţiilor şi adaptare a contractului în temeiul impreviziunii reglementate de Legea nr. 77/2016 sunt admisibile procedural, fiind necesar ca acestea să fie cercetate din prisma îndeplinirii cerinţelor legale, chiar şi atunci când nu cuprind o notificare subsidiară de dare în plată.

Faţă de cele de mai sus, excepţia invocată de pârâtă urmează a fi respinsă.

Pe fondul cauzei, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 77/2016, ce trasează domeniul de aplicare al actului normativ, această lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionării creanţelor deţinute asupra consumatorilor, iar conform alin. 2 consumatori sunt persoanele definite de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 77/2016, pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

a) creditorul şi consumatorul face parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. 1, astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;

d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi;

e) este îndeplinită condiţia privind impreviziunea;

Potrivit art. 4 alin. 1 indice 1 din Legea nr. 77/2016, reprezintă impreviziune:

a) pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creştere de peste 52.6% faţă de data încheierii contractului de credit.

În vederea calculării procentului de 52.6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Naţională a României la data transmiterii notificării de plată şi cursul de schimb publicat de Banca Naţională a României la data încheierii contractului de credit;

b) pe durata executării contractului de credit, obligaţia de plată lunară înregistrează o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă.

Potrivit art. 4 alin. 1 indice 2 din Legea nr. 77/2016, în scopul aplicării prevederilor prezentei legi este necesară menţinerea pragurilor valorice prevăzute la alin. 1 indice 1 lit. a) şi b) în ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată.

În conformitate cu disp. art. 4 alin. 3 şi alin. 4 din Legea nr. 77/2016, impreviziunea este prezumată în favoarea consumatorului, care formulează o notificare în condiţiile art. 5 sau art. 8 alin. 5 şi echilibrarea şi continuarea contractului de credit sunt prioritare.

Încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilităţii vădite a continuării sale.

În speţă, instanţa a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 77/2016: părţile se încadrează în categoriile prevăzute de art. 1 alin. 1 din lege, cuantumul sumei împrumutate nu depăşeşte echivalentul în lei al 250 000 euro raportat la momentul acordării, creditul este garantat cu un imobil, reclamanţii nu au fost condamnaţi pentru infracţiuni în legătură cu creditul, şi de asemenea este îndeplinită condiţia privind impreviziunea.

Referitor la impreviziune, aceasta este incidentă în speţă, aşa cum au demonstrat şi au explicat pe larg reclamanţii prin cererea de chemare în judecată.

Fiind depăşit pragul de creştere de 52.6% stabilit de art. 4 alin. 1 indice 1 din Legea nr. 77/2016, obligaţia de rambursare a împrumutului s-a transformat într-una excesiv de oneroasă, care poate fi asimilată unui risc supraadăugat, prestaţiile contractuale fiind, indubitabil, grav dezechilibrate, aşa cum a prezumat legiuitorul.

Întrucât niciuna dintre părţi nu este culpabilă de apariţia evenimentului care a generat riscul supraadăugat, constatarea impreviziunii contractuale impune ca acesta să fie suportat de ambele părţi în egală măsură.

În ceea ce privește modalitatea concretă de adaptare a contractului, interpretând per a contrario prezumția absolută stabilită prin art. 4 alin. 1 indice 1 din Legea nr. 77/2016 și în lipsa unor alte probe din care să rezulte contrariul, rezultă că până la pragul de 52,6 % nu va exista impreviziune.

Întrucât soluția adaptării contractului este prioritară încetării acestuia prin darea în plată a imobilului ipotecat, apreciind în concret că există posibilitatea reală a posibilității continuării executării contractului de credit instanța urmează să dispună adaptarea contractului.

În ceea ce privește modalitatea de adaptare a contractului, instanţa nu este ţinută de modalitatea indicată de către vreuna dintre părţi, motiv pentru care instanţa a avut în vedere adaptarea Contractului de credit nr.

X în sensul că, începând cu data comunicării notificării către pârâta F B S.A (07.11.2022) și până la încetarea contractului de credit, părțile vor suporta în mod egal (50%-50%) diferența de curs valutar ce depășește 52,6%, calculată ca rezultat dintre cursul de schimb valutar publicat de BNR pe parcursul derulării contractului de credit și cursul de schimb valutar publicat de BNR la data încheierii contractului de credit.

O astfel de modalitate de adaptare a contractului respectă exigența ca riscul supraadăugat, constând în creșterea cursului valutar al monedei creditului, să fie suportat împreună de debitor și creditor, în mod echitabil.

Ca atare, instanţa a admis în parte acțiunea şi a adaptat contractul în sensul menţionat mai sus, iar nu în sensul solicitat de către reclamanţi.

Referitor la cererea reclamanților de obligare a pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, instanța a reținut că, potrivit art. 453 CPC, partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cererea celeilalte părţi, să plătească cheltuielile de judecată.

Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, instanţa a admis în parte cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 2247,5 lei către reclamantă (jumătate din cheltuielile a căror dovadă s-a făcut – onorariu avocat – dovadă achitare f. 18-21).

Împotriva acestei sentinţe civile au depus apel la data de 14.07.2023 apelanţii reclamanţi prin care solicită să se dispună schimbarea in parte a sentinţei apelate, ca fiind netemeinica, sub aspectul i) soluţiei de admitere in parte a cererii de chemare in judecata, si ii) soluţiei de reducere a onorariului avocaţial cu consecinţa admiterii in totalitate a cererii accesorii de acordare a cheltuielilor de judecata.

In rejudecare solicită să se dispună admiterea in integralitate a cererii, respectiv sa se dispună inlaturararea dezechilibrului contractual survenit, prin adaptarea Contractului de credit, incepand cu data transmiterii notificării (07.11.2022):

a)Stabilizarea cursului de schimb valutar pentru plata ratelor viitoare la un curs maxim de 2,6577 lei / 1 CHF (curs ce reprezintă cursul din data acordării plus 20%);

b)Aplicarea unei reduceri de 40% asupra soldului curent al creditului si conversia acestuia in lei;

c)Aplicarea unei reduceri de 25% asupra soldului curent al creditului si conversia/stabilizarea cursului de schimb valutar pentru plata ratelor viitoare la un curs maxim de 3,3797 lei / 1 CHF (curs ce reprezintă cursul din data acordării plus 52,6%);

Nu in ultimul rand, solicita si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluţionarea prezentei cauze, atat in fond cat si apel, in condiţiile art. 453 C.pr.civ.

În motivare a arătat că în fapt, între apelantii-reclamanti, în calitate de debitori, s-a încheiat Contractul de credit nr. 36000000000022470 din 20.11.2007 (în continuare „Contract de credit/Contract"), prin intermediul căruia le-a fost pusă la dispoziţie suma de 51,000 CHF, garantat cu un imobil, ce are destinaţia de locuinţa, pe o durată de 20 ani (240 luni).

Conform prevederilor contractuale, imobilul achiziţionat situat în Oraşul V, jud.

T, compus din 2 ( doua) camere şi dependinţe, în suprafaţa construita de 76,39 mp, conform schiţei, dreptul de coproprietate asupra părţilor din imobil care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţa comuna precum şi dreptul de folosinţa asupra terenului aferent acestui apartament în indiviziune în suprafaţa de 17 mp, având nr. cad. 2/27, intabulat in Cartea Funciara X a Oraşului V, Jud.

T („Imobilul/Imobilul constituit garanţie"), conform Contractului de ipoteca autentificat sub nr. - din 20.11.2007 de BNP T M.

De asemenea, creditoarea a semnat un act adiţional de aliniere a Contractului de credit la prevederile OUG 50/2010.

Moneda creditului este Francul Elveţian (CHF), ce in perioada 2007-prezent a înregistrat o creştere extraordinara faţă de moneda naţională (leu), iar astfel riscul valutar a determinat caracterul excesiv de oneros al prestaţiilor debitorilor, care, lunar a fost nevoiţi să facă un efort financiar si mai mare pentru a achiziţiona moneda creditului si a-si indeplini obligaţiile contractuale.

Astfel, cei 15 ani de executare contractuala, pot fi sintentizati dupa cum urmează:

În anul 2007, au obţinut şi datorat suma de 51.000 CHF, echivalentul a 108.712 lei, la cursul din acea data (2,1316 lei / 1 CHF) si o rata lunara de 436,67 CHF, echivalentul a 931 lei.

În anul 2022, înregistrau în continuare un sold curent de 20.492,35 CHF echivalentul a 101,277 lei, la cursul de la data prezentei notificări (4,9422 lei / 1 CHF) si o rata lunara de aprox. 371,34 CHF, echivalentul a 1.835 lei.

Deşi în cei 15 ani de executare contractuală, au achitat sume considerabile la data prezentei datorau o suma aproape egala cu soldul iniţial.

Nu doar obligaţia totala de plata s-a apreciat considerabil, ci si rata lunara s-a dublat, înregistrând o creştere de la 931 lei la 1.835 lei.

Astfel, în pofida plaţilor efectuate până în prezent, pe fondul supra-aprecierii monedei creditului, la data transmiterii notificării datoram doar cu titlu de principal o suma aproape egala celei obţinute iniţial, la care se adaugă si costurile creditului (dobânda, de asemenea influenţate de fluctuaţia valutara)..

In aceste condiţii, având in vedere hipervalorizarea monedei creditului in raport de moneda naţionala, cu consecinţa directa asupra transformării in excesiv de oneroase a obligaţiei debitorilor, in temeiul art. 5 din Legea 77/2016 cu modificările aduse pin Legea 52/2020 si jurisprudenta Curţii Constituţionale, debitorii au comunicat creditoarei Notificarea nr. 20116 din data de 07.11.2022 (denumita in continuare „Notificarea").

In considerarea dispoziţiilor imperative ale art. 4 alin.4 din Legea 77/2016 modificata prin Legea 52/2020, prin Notificarea comunicata, au formulat trei propuneri de adaptare a Contractului de credit in considerarea situaţiei concrete a acestuia (sumele plătite, suportarea riscului materializat pana in prezent, valoarea actuala a Imobilului etc.) si totodată şi-au exprimat toata disponibilitatea in vederea identificării unui remediu convenţional pentru reechilibrarea Contractului, fiind deschise la negociere.

Prin Adresa nr. 25118/15.11.2022, ca efect al Notificării transmise, intimata-creditoare, recunoscând incidenţa unui dezechilibru contractual, ne-a comunicat următoarele pretinse soluţii fata de reechilibrarea contractului:

1.Posibilitatea de conversie a creditului in RON;

2.Reducere unica de 25% aplicata la soldul total (inclusiv dobânzi si comisioane) pentru facilitatea de creditare in CHF;

3.Conversia se va efectua la cursul Băncii de la data semnării contractului de novatie;

4.Renunţarea la notificarea cu nr. 20I I6/07.11.2022 si la celelalte litigii active cu Banca, dar si plata cheltuielilor de judecata, daca este cazul.

Costuri:

Conversia creditului in RON:

Dobânda fixă 5.65% în primii 5 ani şi ulterior variabila (revizuibila la fiecare 3 luni in funcţie de evoluţia indicelui de referinţa IRCC + 2,75% marja fixa);

Dobânda variabila: IRCC la 3 luni + 2.75% marja fixa a Băncii (se [roate modifica in funcţie de oferta curenta a Băncii pentru creditele nou acordate).

Desi aceasta iniţiativa a creditoarei este lăudabila, soluţia propusa nu este de natura a reechilibra contractul si a restabili echitatea intre prestaţiile contractuale

In aceste condiţii, conform Notificării, in data de 11.01.2023 acesta s-a prezentat prin reprezentant in fata notarului public prin reprezentat convenţional, fiind prezenţi si reprezentanţii paratei, sens in care a fost emisa încheierea de certificare nr. 03/11 01.2023 de NP O-C A-M.

In aceste condiţii, aceştia au înţeles sa formuleze acţiune in temeiul art 8 alin 1. in vederea obţinerii unui remediu judiciar privind o justa si echitabila reechilibrare a Contractului de credit, prin adaptarea sa in formele mai sus solicitate - singura reechilibrare de natura a permite o reaşezare a obligaţiilor contractuale intr-un raport de echilibru.

Considerentele hotărârii apelate.

Prin hotărârea apelata, în mod judicios, prima instanţa a respins excepţia inadmisibilitatii acţiunii, invocate de intimata-parata, având in vedere prevederile art. 4 alin. 4 din Legea 77/2016, fiind judicios prezentate motivele acestei soluţii (pag 18 din hotărâre).

De asemenea, in mod temeinici si legal, prima instanţa a constatat ca sunt întrunite condiţiile de forma impuse de art. 5 din Legea 77/2016 cu privire la notificare, precum si condiţiile impuse de art. 4 lit. a-e) al aceluiaşi act normativ, inclusiv condiţia privind impreviziunea - considerente pe care nu au înţeles să le apeleze.

Sub aspectul identificării remediului judiciar, apreciază ca instanţa de fond in mod judicios a constatat ca soluţia ce se impune pentru înlăturarea dezechilibrului este adaptarea Contractului, având in vedere dispoziţiile art.4 alin.4 din Legea 77/2016 şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, ce impun prioritar adaptarea Contractului, iar incetarea doar pe cale de excepţie, atunci cand exista o vădita imposibilitate de continuare a Contractului - premisa neîndeplinita în prezenta cauza.

Cu toate acestea, in mod neîntemeiat, instanţa de fond a admis cererea de chemare in judecata doar în parte şi constatând intervenţia impreviziunii în Contractul de credit, a dispus în sensul ca: „(...) Admite în parte cererea formulată.

Dispune adaptarea Contractului de credit nr.

X în sensul că, începând cu data comunicării notificării către pârâta F B S.A (07.11.2022) şi până la încetarea contractului de credit, părţile vor suporta în mod egal (50%-50%) diferenţa de curs valutar ce depăşeşte 52,6%, calculată ca rezultat dintre cursul de schimb valutar publicat de BNR pe parcursul derulării contractului de credit şi cursul de schimb valutar publicat de BNR la data încheierii contractului de credit)", sens în care au înţeles să formulez prezentul apel, solicitând admiterea în integralitate a cererii de chemare în judecata şi adaptarea Contractului de credit în una din formele solicitate, sau într-o forma mai avantajoasa pentru apelantii-reclamanti, care ar fi de natura a reechilibra efectiv Contractul de credit si de a restaura principiile echităţii si bunei-credinte in contractul de credit dedusa judecaţii.

Din analiza hotărârii apelate, observă ca prima instanţa a dispus stabilizarea cursului pentru viitor dupa formula: cursul din data acordării + 52,6% + {50%[cursul de la data plaţii - (cursul din data acordării + 52,6%)]}, respectiv cursul din data acordării (2,1316 lei/1 CHF) + 52,6% (1.8605 lei/1 CHF) + {50*[cursul de la data plaţii - 3.4869 lei]}.

Fara a nega ca prin aceasta hotărâre se aduce o ameliorare dezechilibrului contractual, aceasta soluţie nu este de natura a reechilibra real contractul si a conduce la o impartire echitabila a riscului valutar manifestat la contractul de credit privit in intregul sau (pe durata de aprox. 15 ani).

Mai mult, hotărârea apelata nu intruneste exigentele legale in privinţa motivării soluţiei dispuse, in măsura in care aceasta statuează formula de calcul dupa care urmează a se achita ratele următoare, insa nu prezintă considerentele ce au condus la concluzia ca aceasta motivare.

Solicită să se constate ca formula de stabilizarea a cursului dispusa de prima instanţa este nelegala si netemeinica atât raportat la scopul Legii 77/2016 şi jurisprudenta Curţii Constituţionale în materie, cât şi raportat la situaţia de fapt ce reflecta riscul valutar deja materializat in Contract suportat exclusiv de către debitori.

Soluţia de adaptare dispusa de prima instanţa este insuficient motivata.

Hotărârea apelata nu întruneşte exigentele legale in privinţa motivării soluţiei de adaptare dispuse, în măsura în care aceasta statuează formula de calcul după care urmează a se achita ratele viitoare, însă nu prezintă motivele ce au condus la aceasta formula, respectiv acele considerente ce au format convingerea judecătorului in sensul ca aceasta soluţie este optima si echitabila pentru reechilibrare.

Singura motivare prezentata in susţinerea acestei formule este in sensul ca ar conduce la „suportarea riscului supradaugat împreuna de către debitori si creditor", iar in privinţa propunerilor formulate de aceştia se arata exclusiv ca „acestea ar conduce la transferarea riscului integral asupra băncii".

In aceste condiţii, solicită să se constate ca hotărârea apelata nu este corespunzător motivată, nefiind intrunite exigentele impuse de art.425 alin. 1 lit. b) teza finală C.pr.civ.: „Hotărârea va cuprinde: (...) considerentele, în care se vor arăta obiectul /cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor; (...) ".

Cursul din data acordării + o marja de 52,6% reprezintă limita maxima a cursului valutar ce poate fi stabilit de instanţa in adaptarea Contractului, prin soluţia de adaptare fiind necesara plasarea Contractului in intervalul de curs valutar ce corespunde riscului inerent.

Dupa cum au arătat, pragul de 52,6% prezintă o importanta deosebita sub aspectul constatării intervenirii impreviziunii, insa sub aspectul remediului judiciar reprezintă doar limita superioara a marjei de apreciere a monedei creditului la care se poate raporta un eventual remediu.

În alte cuvinte, o soluţie de stabilizare a cursului valutar la un curs stabilit după formula cursul din data acordării + 52,6% reprezintă doar valoarea maxima a cursului valutar ce poate fi stabilita pentru a înlătura consecinţa impreviziunii, instanţa fiind libera la stabili orice marja de creştere ce este inferioara pragului de 52,6% prevăzut de legiuitor.

Orice alta varianta de stabilire a cursului care conduce la o valoare mai mare decât cursul din data acordării + 52.6%, nu este de natura a înlătura dezechilibrul, ci menţine contractul in continuare în sfere impreviziunii contractuale (definite de art. 4 alin.11 lit.a) din Legea 77/2016), întrucât debitorii achita in continuare ratele la un curs mai mare decât cursul din data acordării + 52,6%.

Aceasta este si situaţia formulei utilizate in hotărârea apelata, ce conduce la stabilizarea cursului la un curs de schimb ce depăşeşte cu peste 96% cursul iniţial (din data acordării creditului), iar in raport de trendul ascendent al Francului Elveţian acest procent de 96% va fi in continua creştere de la o luna la alta, ajungând la ipoteza probabila ca debitorii sa achite din nou rate la un curs ce depăşeşte 100% cursul iniţial (la care au incheiat contractul).

Pentru a intelege mai bine impactul acestei soluţii asupra obligaţiei lunare a debitorilor, ne vom raporta la plata ce ar fi trebuit efectuata in luna pronunţării hotărârii (noi 2022).

Astfel, in ziua scadentei ratei aferente lunii iulie 2023 (12.07.2023), cursul BNR publicat a fost de 5,1133 lei/ 1CHF.

Prin urmare, aplicând formula dispusa de instanţa de fond, raportat la rata din iulie 2023, rezulta următorul curs la care ar fi trebuit achitata rata lunara:

-2,1316 lei/1 CHF + 1,0658 lei/1 CHF + {50% [5,1133 lei/1 CHF - 3,2528 lei/1 CHF], =

-3,2528 lei/1 CHF + (50% din 1,8605 lei/1 CHF)=

-3,2528 lei/1CHF + 0,930 lei/1CHF =

-4,1830 lei/1CHF - curs mai mare cu 96% fata de cursul iniţial.

Prin urmare, debitorii vor achita o rata de 371,34 CHF, ce reprezintă 1.553 lei raportat la un curs de schimb valutar de 4,1830 lei/1CHF, curs ce reprezintă cursul din data acordării plus o creştere de 96% - creştere superioara pragului de 52,6% prevăzut de legiuitor ca fiind limita superioara a impreviziunii.

Altfel spus, chiar si in ipoteza aplicării mecanismului de adaptare propus de instanţa de fond, obligaţia lunara a debitorilor va fi in continuare excesiv de oneroasa raportat la data contractării creditului, intrucat ei vor achita orata lunara la un curs ce este cu peste 52,6% mai mare decât cursul iniţial.

In măsura în care legiuitorul a statuat ca, reprezintă impreviziune: a) pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creştere de peste 52,6% faţă de data încheierii contractului de credit, în vederea calculării procentului de 52,6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Naţională a României la data transmiterii notificării de plată şi cursul de schimb publicat de Banca Naţională a României la data încheierii contractului de credit;", este evident ca orice creştere a cursului valutar peste pragul de 52,6% reprezintă impreviziune, per a contrario, contractul se va afla în afara impreviziunii în măsura in care aprecierea monedei creditului este inferioara pragului de 52,6%.

Or, menţinerea cursului pentru viitor astfel cum a fost dispus de prima instanţa la un curs superior pragului de 52,6% (ce depăşeşte chiar 96%) nu echivalează cu o veritabila reechilibrare.

Sub imperiul legii 77/2016 in forma sa iniţiala, anterioara modificării aduse la nivelul anului 2020, prin considerentele Deciziei 623/2016 s-a făcut diferenţierea între riscul inerent si riscul supra-adaugat contractului.

Impreviziunea producând efecte atunci cand sfera riscului inerent era depăşita, iar acesta se transforma dintr-un risc inerent intr-unul supra-adaugat.

Legea 52/2020 a marcat hotarul dintre cele doua riscuri ale contractului, arătând ca acele creşteri ce depăşesc pragul de 52,6% de apreciere a monedei se situează in sfera riscului supra-adaugat.

In aceste condiţii, au apreciat că soluţia de adaptare dispusa de prima instanţa este nelegala intrucat nu conduce la o veritabila si echitabila reechilibrare a Contractului de credit, ci il menţine vădit in sfera impreviziunii, fiind ignorate dispoziţiile art. 4 alin. 11 lit.a) din Legea 77/2016 modif. de Legea 52/2020.

Pragul de 52.6% de apreciere a monedei creditului prezintă relevanta sub aspectul verificării condiţiei impreviziunii si cel mult un punct de plecare in identificarea formei de adaptare, ce necesita inclusiv analiza criteriilor din paragraful 98 al Deciziei 623/2016.

Impreviziunea prevăzuta de Legea 77/2016 se fundamentează pe dispoziţiile art. 969-970 C.civ. de la 1870, aceasta fiind reconfigurata prin deciziile Curţii Constituţionale, precum si prin Legea 52/2020.

Astfel, potrivit art. 970 Codul civil din 1864 „Convenţiile trebuie executate cu buna-credinţă.

Ele obliga nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligaţiei, după natura sa", fiind primordiala ca raportul contractual sa se deruleze in condiţii de echitate.

Din ergonomia Legii 77/2016 modificate prin Legea 52/2020 se observa ca legiuitorul nu a fixat criterii exprese pentru identificarea remediului judiciar optim ce se impune a fi aplicat in vederea adaptării Contractului de credit afectat de impreviziune, acesta rămânând a fi identificat de către judecătorul cauzei in raport de particularităţile fiecărui caz in parte.

In lipsa unor criterii legale pentru stabilirea remediului judiciar, urmează a se raporta la criteriile jurisprudentiale in identificarea soluţiei optime de reechilibrare a Contractului.

In acest sens, apreciază ca fiind elocvente considerentele Deciziei CCR 623/2016, respectiv paragraful 98 ce statuează ca: din cele de mai sus rezultă că adaptarea contractului pe parcursul executării sale la noua realitate intervenită echivalează cu menţinerea utilităţii sociale a acestuia, mai precis permite executarea în continuare a contractului prin reechilibrarea prestaţiilor.

Evaluarea intervenirii acestui risc trebuie privită şi realizată în ansamblu, prin analiza cel puţin a calităţii şi pregătirii economice/juridice a cocontractanţilor [dihotomia profesionist/consumator], a valorii prestaţiilor stabilite prin contract, a riscului deja materializat şi suportat pe perioada derulării contractului de credit, precum şi a noilor condiţii economice care denaturează atât voinţa părţilor, cât şi utilitatea socială a contractului de credit.

Această evaluare de ansamblu permite stabilirea, pe de o parte, a limitei dintre cele două categorii de riscuri anterior menţionate şi, pe de altă parte, în funcţie de rezultatul la care se ajunge, luarea unei decizii cu privire ta soarta contractului.

Însă, odată constatată depăşirea riscului inerent contractului şi survenirea celui supraadăugat. intervenţia asupra acestuia devine obligatorie şl trebuie să fie efectivă, fie în sensul încetării, fie în cel al adaptării sale noilor condiţii, ea producând efecte juridice pentru viitor, prestaţiile deja executate rămânând câştigate contractului."

In acelaşi sens este si paragraful 49 din Decizia CCR 62/2017 ce dispune ca „Având în vedere cele expuse, Curtea apreciază că argumentele reţinute în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 privind Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite cu privire la incidenţa teoriei impreviziunii sunt pe deplin aplicabile şi în materia contractelor de credit în franci elveţieni.

Astfel, instanţa judecătorească are competenţa şi obligaţia să aplice impreviziunea dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile existenţei acesteia, astfel că situaţia consumatorilor de credite în franci elveţieni cunoaşte un remediu judiciar viabil, de natură să înlăture efectele schimbării circumstanţelor care au condus la contractarea creditului.

Aceasta are posibilitatea de a interveni asupra contractului în mod efectiv, fie în sensul dispunerii încetării executării sale, fie în cel al adaptării sale noilor condiţii, cu efecte juridice doar pentru viitor, prestaţiile deja executate rămânând câştigate contractului.

Adaptarea la noile condiţii se poate efectua inclusiv printr-o conversie a ratelor de plata in moneda naţionala la un curs de schimb pc care instanţa ii poate stabili în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei în scopul reechilibrării obligaţiilor, curs valutar care poate fi cel de la data încheierii contractului, cel de la data survenirii evenimentului imprevizibil sau cel de la data efectuării conversiei."

Curtea Constituţională a României, în Decizia 623/2016 subliniază importanţa principiilor bunei credinţe şi echităţii, ca premisă pentru configurarea teoriei impreviziunii sub imperiul Vechiului Cod civil de la 1864.

Cu alte cuvinte, echitatea, corolar al bunei-credinţe, guvernează contractul civil de la naşterea sa până la epuizarea tuturor efectelor, independent de existenţa unei clauze exprese în cuprinsul contractului.

Aşadar, executarea unui contract civil este legitimă atâta timp cât este rezultatul întrunirii cumulative a celor două principii (forţa obligatorie şi executarea cu bună-credinţă), principii care nu au existenţă de sine stătătoare, ci se condiţionează reciproc "

Pe cale de consecinţa, ca efect al intervenirii impreviziunii, obligaţiile contractuale (prezumat echitabile) sunt dezechilibrate, iar obligaţia consumatorului devine excesiv de oneroasa raportat la beneficiul obţinut, in timp ce obligaţia corelativa a profesionistului ramane constanta iar beneficiul obţinut se măreşte.

Acest nou status-quo este marcat de dezechilbru contractual spre deosebire de situaţia iniţiala a Contractului, iar astfel acest dezechilibru se poate traduce si ca o situaţie de inechitate.

Datoria instanţei este de a restabili echilibru contractual si implicit echitatea in Contractul afectat de impreviziune, iar aceasta reechilibrare trebuie sa se rezume toate circumstanţele ce au condus la incheierea Contractului, precum si cele apărute pe parcursul executării.

Astfel, principiul echităţii nu se rezuma exclusiv la egalitate si un calcul matematic.

Cu alte cuvinte, pentru restaurarea echităţii nu este suficienta raportarea ca unic critieriu la pragul de 52,6% prevăzut de legiuitor ca punct de plecare in aprecierea impreviziunii.

Art. 4 alin. 11 lit.a) din Legea 77/2016 prevede pragul de 52,6% ca si punct de reper in constatarea intervenirii impreviziunii, fara a reprezenta o limitare a judecătorului sub aspectul soluţiilor pe care le poate dispune pentru reechilibrarea contractului.

Atrag atenţia ca raţiunea instituirii acestui caz de impreviziune a fost aceea de a ralia Legea 77/2016 la exigentele deciziilor Curţii Constituţionale, respectiv Decizia 731/2019 ce a statuat fara echivoc ca fluctuaţia valutara cu o anumita consistenta si întindere in timp poate constitui impreviziune - decizie publicata in Monitorul Oficial in ianuarie 2020 - un moment in care in practica instanţelor de judecata se statua cu obstinenta in sensul excluderii de plano a riscului valutar din sfera riscului supra-adaugat.

Prin urmare, pragul de 52,6% este fundamental pentru reţinerea impreviziunii, insa nu are aceeaşi forţa si raportat la soluţia de adaptare ce urmează a fi dispusa de către instanţa de judecata.

Instanţa de judecata isi păstrează competenta exclusiva sub aspectul identificării remediului judiciar, legiuitorul neintervenind in sensul stabilirii unei soluţii general valabile pentru toate contractele (un remediu legal).

Legiuitorul si-a limitat intervenţia in reechilibrarea contractului la cele dispuse prin alineatul 4 al art. 4 din Legea 77/2016, in sensul ca a stabilit caracterul prioritar al adaptarii in fata incetarii Contractului, lasand in competenta puterii judecătoreşti sa identifice remediul optim in fiecare caz concret, ce permite menţinerea utiliatii sociale a Contractului.

Reamintesc că prin parag. 98 din Decizia 623/2016 Curtea a arătat ca „(..) evaluarea intervenirii acestui risc trebuie privită şi realizată în ansamblu, prin analiza cel puţin a calităţii şi a pregătirii economice/juridice a cocontractanţilor [dihotomia profesionist/consumator], a valorii prestaţiilor stabilite prin contract, a riscului deja materializat şl suportat pe perioada derulării contractului de credit, precum şi a noilor condiţii economice care denaturează atât voinţa părţilor, cât şi utilitatea socială a contractului de credit. (...)"

Prin urmare, analiza prezentata in fata instanţei de fond in dovedirea dezechilibrului contractual, ce arata ca pe o durata îndelungata a Contractului consumatorul a suportat singur acest risc, precum şi riscul devalorizării imobilului trebuie avute in vedere la stabilirea soluţiei de adaptare.

Soluţia de adaptare a Contractului dispusa de prima instanţa nu oferă valenţa riscului deja materializat si nu reechilibrează Contractul privind global (intreaga sa durata).

Dupa cum au arătat, in acord cu configurarea legala, doctrinara si jurisprudentiala a impreviziunii rezulta fara echivoc ca aceasta va produce efecte exclusiv pentru viitor, soluţia de adaptare urmând a se aplica doar pentru obligaţiile succesive nescadente la momentul solicitării constatării impreviziunii (fara notificării).

Tocmai din aceste motive, nu s-a solicitat niciodată o revenire asupra obligaţiilor deja executate in trecut (ratele achitate in perioada 2007 - 2023), urmând ca aceste prestaţii sa ramana câştigate contractului in aceasta forma, nefiind solicitata restituirea diferentelor de curs raportat la aceste rate.

Cu toate acestea, au solicitat ca in identificarea remediului optim (variante de adaptare concrete) instanţa de judecata sa aiba in vedere restabilirea caracterului echitabil intre obligaţiile contractuale, plecând de la analiza intregului Contract de credit ce se intinde pe durata a aprox. 20 ani, din care 15 au fost deja executaţi.

Prin cele solicitate mai sus nu se ajunge la o incalcare a regulii conform căreia impreviziunea nu produce efecte pentru trecut, neintervenind nicio modificare asupra obligaţiilor deja executate, insa se poate realiza o reechilibrare a Contractului privit global, si nu doar asupra fracţiunii de Contract rămasa de executat (8 ani).

Dat fiind vorba că de impreviziune, este evident ca, contractul de credit dedus judecaţii este un contract cu executare succesiva, in raport de obligaţia debitorului (ce presupune eşalonarea obligaţiei de plata).

Astfel, obligaţia creditorului (de a pune la dispoziţie suma imprumutata) se realizează uno inctu la data incheierii contractului, iar obligaţia debitorului (de a restitui suma imprumutata si dobânda) se realizează succesiv, pe parcursul duratei contractuale (prin plata ratelor lunare).

Astfel, in cazul debitorilor putem vorbi de o obligaţie totala de plata (principalul + dobânda aferenta intregului contract) ce se compune din obligaţiile lunare de plata.

In aceste condiţii, este evident ca soluţia de adaptare trebuie sa se raporteze si la obligaţia totala de plata a debitorului aferenta intregului Contract, judecătorul fiind ţinut sa urmărească restabilirea echilibrului intre obligaţia creditorului (executata deja la data incheierii contractului) si obligaţia totala a debitorului (executata doar parţial la momentul constatării impreviziunii).

Or, daca excludem din analiza ceea ce deja s-a executat din Contract, soluţia de adaptare nu va lua in calcul intreg contractul privind in ansamblul sau, ci doar o fracţiune din contract, nefiind astfel echitabila.

In aceste condiţii, solicită sa se constate, contrar celor reţinute de prima instanţa, ca analizarea riscului valutar deja materializat in stabilirea formulei de adaptare este necesar si respecta principiului unităţii contractului cu executare succesiva si oferă posibilitatea restaurării echităţii in intreg contractul de credit.

Propunerile de adaptare formulate de debitori sunt de natura a conduce la reechilibrarea obligaţiilor pârtiilor din Contractul de credit.

Dupa cum au arătat mai sus obligaţia instanţei este aceea de a restabili echilibrul intre obligaţia creditorului (uno inctu) si obligaţia debitorului (cu executare succesiva).

Astfel, judecătorul trebuie sa puna in balanţa: pe de o parte, obligaţia creditorului de a pune la dispoziţia debitorului suma de bani creditata (executata unitar la nivelul anului 2007); pe de alta parte, obligaţia globala a debitorului de a restitui suma pusa la dispoziţie si dobânda aferenta (executata succesiv pe durata a 25 prin executarea a 240 obligaţii de plata lunare);

In concluzie, judecătorul are obligaţia de a reechilibra cele doua obligaţii de mai sus, fiind condiţionat de ceea ce deja s-a executat (impreviziunea neputand produce efecte pentru trecut), plecând de la aceasta premisa este evident ca in analiza a ceea ce a mai rămas de executat (obligaţiile succesive neajunse la scadenta), trebuie luat in calcul si riscul valutar suportat in trecut.

Astfel, chiar daca acest Contract de credit presupune o executare succesiva, pe durata 30 ani, fiind eşalonată in mai multe rate obligaţia de plata a debitorilor, contractul păstrează un caracter unitar, fiind un tot, iar o reechilibrare justa a Contractului presupune analiza obligaţiei globale a debitorilor (totalitatea ratelor lunare), si nu doar a ceea ce a mai rămas de executat.

Au arătat ca:

In anul 2007, au obţinut si datorat suma de 51.000 CHF, echivalentul a 108.712 lei, la cursul din acea data (2,1316 lei / 1 CHF) si o rata lunara de 436,67 CHF, echivalentul a 931 lei.

In anul 2022, înregistrau în continuare un sold curent de 20.492,35 CHF echivalentul a 101,277 lei, la cursul de la data prezentei notificări (4,9422 lei / 1 CHF) şi o rata lunara de aprox. 371,34 CHF, echivalentul a 1.835 lei.

Desi în cei 15 ani de executare contractuala, au achitat sume considerabile la data prezentei datorau o suma aproape egala cu soldul iniţial.

Nu doar obligaţia totala de plata s-a apreciat considerabil, ci si rata lunara s-a dublat, inregistrand o creştere de la 931 lei la 1.835 lei.

Prin urmare, in acest context, pe restul de 5 ani ramaşi de executat, pentru restaurarea echităţii, Banca ar trebui sa suporte cel puţin acelaşi efort financiar suportat de debitori in primii 15 ani, astfel incat raportat la Contractul de credit privit global (pe intreaga durata), riscul valutar sa fie distribuit in mod egal.

Jurisprudenta Curţii Constituţionale a statuat in nenumărate rânduri ca in vederea identificării soluţiei optime de inlaturare a dezechilibrului survenit pe fondul impreviziunii, trebuie avut in vedere inclusiv riscul manifestat in contract, astfel incat aceasta imprejurare - constând in executarea a peste jumătate din durata contractuala in condiţii de impreviziune - trebuie luata in calcul in identificarea remediului judiciar.

Cursul valabil la data contractării creditului (20.11.2007) era de 2,1316 lei / 1 CHF, astfel incat prin raportare la acest curs, pragul de 52,6% a fost depăşit la momentul la care Francul Elveţian a depăşit valoarea de 3,253 lei / 1 CHF (in mar 2011).

Prin urmare, toate ratele achitate de către aceştia ulterior depăşirii acestei valori, respectiv pe parcursul ultimilor 11 ani (2011-2022), au fost achitate in condiţii de oneiozitate excesiva respectiv in condiţii de impreviziune.

In prezenta cauza evoluţia cursului poate fi redata dupa cum urmează:

Noi 2007 Mar 2011 Noi 2022 Scadenta finala NOI 2027

2,1316 lei/1CH 3,253 lei/1CHF 4,9422 lei/1 CHF

Fluctuaţia inferioara Fluctuaţia superioara Perioada supusa adaptării

pragului de 52,6% pragului de 52,6% (peste 100%)

Din analiza graficului de mai sus se observa ca fluctuaţia valutara in Contractul de credit a fost inferioara pragului de 52,6 % doar 4 ani din cei 20 ani contractuali (incepand cu luna martie 2011 Francul Elveţian a depăşit 3,253 lei si nu a mai coborât sub aceasta valoare), prin urmare s-a ajuns in sfera riscului supra-adaugat.

La data transmiterii Notificării, Francul Elevetian inregistrase o creştere de 132% fata de momentul iniţial al contractării creditului, iar depăşirea pragului de 52,6% s-a menţinut timp de 11 ani.

Practic, din cei 20 ani ai duratei creditului:

Doar o perioada de 3 ani (NOI 2007 - MAR 2011) contractul s-a situat in afara sferei riscului supra-adaugat dat fiind ca fluctuaţia valutara a fost inferioara unei aprecieri de 52,6% fata de momentul iniţial - creştere ce a fost suportata exclusiv de către debitori;

O perioada de 12 ani (mar 2011- noi. 2022) contractul s-a situat in sfera riscului supra-adaugat, dat fiind ca fluctuaţia valutara a fost superioara unei creşteri de 52,6% fata de momentul iniţial, creştere ce a crescut progresiv ajungând la 132% - creştere ce a fost suportata exclusiv de către debitori;

Pe perioada de 5 ani rămasa de executat (noi. 2022 - noi 2027), in măsura in care s-ar dispune adaptarea contractului intr-una din formele solicitate, contractul s-ar situa sub limita riscului supra-adaugat si s-ar tine cont si de riscul valutar suportat exclusiv de debitori in perioada deja executata (noi .2007-noi. 2022).

Soluţia dispusa prin hotărârea apelata este atat contrara spiritului Legii 77/2016 ce vizează reechilibrarea obligaţiilor debitorilor consumatori afectaţi de impreviziune, cat si principiului echităţii ce se impune a fi aplicat la întregul Contract de credit si nu doar la ceea ce a mai rămas de executat.

Altfel spus, in măsura in care debitorii au executat deja peste jumătate din durata contractuala (15 ani din totalul de 20 ani) in condiţii de impreviziune, fara ca Banca sa fi agreat o impartire echitabila a riscului valutar, este vădit inechitabil ca restul rămas de executat din Contract sa fie executata tot in condiţii de impreviziune, prin raportare la un curs ce depasteste cu peste 96% cursul iniţial, precum si pragul de creştere de 52,6% fixat de judecătorul fondului si legiuitor ca limita maxima a impreviziunii.

Contrar celor reţinute de prima instanţa, prin propunerile acestora nu se transfera integral riscul valutar către creditorul bancar, ci in continuare acesta va fi suportat in proporţie de 20% de către debitori.

Mai mult, intimata-pârâtă nu a susţinut si nici nu a dovedit ca la rândul sau are o expunere in CHF (a fost creditata in Franci Elveţieni si este ţinuta la rândul ei sa restituie creditul in aceeaşi moneda), astfel incat acest credit este doar scriptic exprimat in CHF.

Banca nesuferind o paguba in situaţia stabilizării cursului, ci doar Banca nu mai realizează un profit din diferentele de curs valutar.

Contrar celor reţinute prin hotărârea apelata, cele trei propuneri formulate de aceştia nu încalcă echilibrul între contraprestatii, in măsura in care se analizează corect contraprestatiile in ansamblul lor global (tinand cont de faptul ca obligaţia globala a debitorilor se compune din multiple obligaţii succesive - ratele).

Au arătat ca impactul pe care soluţia de adaptare propusa de aceştia l-ar produce ar fi următorul: Soluţia 1/ Conversia / stabilizarea cursului de schimb valutar pentru plata ratelor viitoare la un curs MAXIM de 2,5579 lei / 1CHF (curs ce reprezintă cursul din data acordării + 20%), fara a putea fi depăşit un curs MAXIM de 3,253 lei/1 CHF (curs ce reprezintă cursul din data acordării + 52,6%);

In aceasta ipoteza, soldul curent de 20.492,35 CHF ar reprezenta echivalentul a 52,417 lei raportat la cursul propus (2,5579 lei/1CHF);

Soluţia 2

Aplicarea unei reduceri de 40% asupra soldului curent al creditului si conversia acestuia in lei;

In aceasta ipoteza, soldul curent de 20.492,35 CHF s-ar reduce la 12,295 CHF, ce reprezintă echivalentul a 60,766 lei raportat la cursul zilei (4,9422 lei/1 CHF).

Aplicarea unei reduceri de 25% asupra soldului curent al creditului si conversia/stabilizarea cursului de schimb valutar pentru plata ratelor viitoare la un curs MAXIM de 3,3797 lei / 1CHF (curs ce reprezintă cursul din data acordării plus 52,6%);

In aceasta ipoteza, soldul curent in cuantum de 20.492,35 CHF s-ar reduce la 15.369 CHF, ce ar reprezenta echivalentul a 51.943 lei raportat la cursul propus (3,3797 lei/1 CHF)

In susţinerea acestor propuneri arată si următoarele:20% este gradul de apreciere al unei valute ce este avut în vedere la calculul riscului valutar.

Acest procent este folosit în prezent ca grad de avertizare în Directiva 2017/14 şi OUG 52/2016; 20% este gradul cu care s-a apreciat moneda EURO de la momentul la care se face raportarea, respectiv acordarea creditelor şi până în prezent; 20% este pragul maxim cu care s-a apreciat CHF faţă de moneda LEU 5 ani anterior încheierii contractului, dovedind astfel gradul de previzibilitate pe care îl putea avea un consumator la data la care a luat decizia de a contract un credit în CHF; aplicarea reducerii de 40% la sold conduce la obţinerea unui beneficiu patrimonial similar cu cel valabil in cazul adaptării contractului prin raportate la cursul din data acordarii+20%;

Până la această dată debitorii au suportat exclusiv riscul valutar.

Acordarea in integralitate a cheltuieilor de judecata din fond (onorariu avocaţial)

Conform înscrisurilor doveditoare depuse la termenul din 09.06 2023, pentru cheltuielile de judecata efectuate cu acest litigiu, au solicitat obligarea paratei la plata sumei de 4.495 lei, compusa dintr-un număr de doua facturi achitate prin virament, in cuantum de 1.520 lei si de 2,975 lei.

Cu toate ca prima instanţa a dispus admiterea in parte a cererii de chemare in judecata, parata fiind partea care a căzut in pretenţii in condiţiile art. 453 alin. 1 C.pr.civ., in parte fata de cererea principala, prin hotărârea apelata au fost acordate subsemnaţilor cheltuieli de judecata in cuantum de 2.247,50 lei

Prin urmare, având in vedere ca s-a dispus i) admiterea in parte a cererii de chemare in judecata, solicitam obligarea băncii la plata in parte a onorariului aferent cererii de chemare in judecata (2,975 lei) si notificarea formulata ( 1520 lei), respectiv 4.495 lei.

In concluzie, solicită admiterea apelului, iar in rejudecare, solicită admiterea in integralitate a cererii de chemare in judecata, în sensul înlăturării dezechilibrului contractual survenit prin adaptarea contractului de credit fie prin Stabilizarea cursului de schimb valutar pentru plata ratelor viitoare la un curs maxim de 2,6577 lei / 1CHF (curs ce reprezintă cursul din data acordată plus 20%), fie prin aplicarea unei reduceri de 40% asupra soldului curent al creditului si conversia acestuia in lei; fie prin aplicarea unei reduceri de 25% asupra soldului curent al creditului si conversia/stabilizarea cursului de schimb valutar pentru plata ratelor viitoare la un curs maxim de 3,3797 lei / 1 CHF (curs ce reprezintă cursul din data acordării plus 52,6%), cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluţionarea prezentei cauze, atat in fond cat si apel, in condiţiile art. 453 C.pr.civ.

In probatiune: solicită incuviintarea si administrarea următoarelor: înscrisuri, cele anexate prezentei si cele depuse la dosarul de fond;

Proba cu expertiza tehnica specialitatea contabilitate având ca obiectiv „Sa se precizeze daca, din punct de vedere financiar, soluţiile de adaptare propuse de apelantii-reclamanti ar asigura un echilibru contractual”.

Orice alte probe a căror necesitate va reieşi din dezbateri. In drept, art. 466 si urm C.pr.civ., Legea 77/2016 si 52/2020 si jurisprudenta CCR invocata.

La data de 18.09.2023 apelanta-pârâtă F B S.A a depus întâmpinare prin care Prin care solicită respingerea apelului declarat in cauza de către G A ca fiind vădit nefondat, menţinerea in parte a sentinţei civile nr.535/09.06.2023, pronunţate de către Judecătoria V pe aspectele apelate de către apelantul persoana fizica, ca fiind temeinica si legala.

Cu cheltuieli de judecata, in condiţiile art. 451 si urm. C. pr.civ.

În motivare a arătat că, prin acţiunea introductiva de instanţa, apelantul - reclamant a solicitat adaptarea contractului de credit ca urmare a intervenirii impreviziunii la un curs din data acordării creditului plus o marja de 20%. aspect care - in mod evident - excede sferei de aplicare a Legii nr. 77/2016 - sens in care - in mod corect - instanţa de fond a dispus adapatarea contractului in maniera legala si echitabila prevăzuta de lege si practica judiciara, respectiv la valoarea CHF egala cu jumătate din diferenţa dintre cursul CHF de la momentul plaţii si valoarea CHF de la momentul contractării, la care se va adaugă valoarea CHF de la momentul contractării.

Instanţa de apel urmează sa constate ca ambele soluţii - atat incetarea, cat si adaptarea contractului au suport legal in dispoziţiile art. 4 alin. 4, respectiv art. 8 din Legea nr. 77/2016, precum si in dezlegările Curţii Constituţionale care au condus la modificarea Legii nr. 77/2016.

In lumina acestor dispoziţii, pretenţiile apelantului - reclamant in sensul adaptării contractului de credit ca urmare a intervenirii impreviziunii la un curs din data acodarii creditului plus o marja de 20% nu au suport legal, astfel incat trebuie respinse ca atare.

Astfel, instanţa urmează sa retina ca legiuitorul a stabilit fara echivoc care este momentul la care impreviziunea intervine in contractul de credit, indicând expres doua ipoteze alternative.

„Reprezintă impreviziune:

a)pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creştere de peste 52,6% faţă de data încheierii contractului de credit în vederea calculării procentului de 52,6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Naţională a României la data transmiterii notificării de plată şi cursul de schimb publicat de Banca Naţională a României la data încheierii contractului de credit;

b)pe durata executării contractului de credit, obligaţia de plată lunară înregistrează o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă.

Asa fiind, nu se poate dispune adaptarea contractului si reechilibrarea prestaţiilor decât dincolo de ceea ce legiuitorul a prezumat in mod absolut ca reprezintă impreviziune, adică nu se poate reechilibra contractul decât pentru ceea ce constituie obligaţie excesiv de oneroasa a debitorului, obligaţia devenind pentru debitor excesiv de oneroasa de-abia dupa ce cursul de schimb valutar, aplicabil in vederea cumpărării monedei creditului, a inregistrat la data transmiterii notificării de dare in plata o creştere de peste 52,6% fata de data încheierii contractului de credit sau dupa ce obligaţia de plata lunara inregistreaza o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobânda variabila.

Din aceste motive, dispoziţiile legale nu permiteau o reechilibrare a prestaţiilor in sensul solicitat de către apelantul reclamant si anume, la o valoare a cursului de la data acordării creditului -plus o marja de 20%, intrucat astfel s-ar incalca mecanismul descris de lege, iar instanţa de fond nu putea acorda mai mult decât ceea ce permite legea.

Or, este indubitabil ca - prin raportare la dispoziţiile legale - pretenţiile apelantului reclamant - in ambele variante propuse - sunt in mod vădit nefondate, astfel incat acţiunea a fost corect respinsa in parte, in condiţiile in care pretenţiile reclamantului excedeau cadrului legal reglementat de Legea nr. 77/2016.

De asemenea, instanţa de judecata urmează sa aiba in vedere si principiul disponibilităţii pârtilor, neputand "adapta" pretenţiile reclamantului, peste limitele investiriii realizate de către însuşi reclamantul, intrucat s-ar incalca formele de procedura prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii.

Astfel, asa cum a arătat, instanţa de apel urmează sa retina ca legiuitorul a stabilit fara echivoc momentul la care impreviziunea -intervine, respectiv in doua ipoteze alternative:

Pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil in vederea cumprararii monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare in plata, o creştere de peste 52,6% fata de data incheierii contractului de credit.

Pe durata executării contractului de credit, obligaţia de plata lunara inregisteaza o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobânda variabila.

Asa fiind, dispoziţiile legale nu permit o reechilibrare a prestaţiilor in sensul solicitat de către apelantul - reclamant, in sensul derulării in continuare a contractului cu stabilirea cursului valutar de la data incheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către parti la momentul a quo. intrucat s-ar produce un dezechilibru pentru creditor, de data aceasta,

Totodată învederează ca mecanismul impreviziunii a fost gândit pentru reechilibrarea prestaţiilor părtilor, or solicitarea reclamantului încalcă acest principiu întruct derularea in continuare a contractului cu luarea in calcul a cursului de la data inchierii contractului nu tine cont de faptul ca impreviziunea intervine - prin ipoteza - pe parcusul derulării contractului Astfel, abia dupa ce - in cazul fiecărui contract in parte - este identificat momentul la care a intervenit impreviziunea prin aplicarea mecansimului descris la art 4 alin. 1 indice 1 din Legea nr. 77/2016, poate avea loc ajustarea contractului prin echilibrarea prestaţiilor pârtilor care sunt datorate ulterior intervenirii impreviziunii.

De asemenea, instanţa de fond nu putea acorda apelantului - reclamant o „SCUTIRE,, de 40% ori 25% din valoarea soldului curent, in condiţiile in care legea nu prevede o astfel de posibilitate legala.

De altfel, modalitatea alternativa de reechilibrare a contractului propusa de către apelantul - reclamant este si vădit neprocedurala, instanţa fiind pusa in situaţia de a „alege,, una sau alta din variantele oferite de către apelant, in condiţiile in care, niciuna din aceste variante nu este prevăzuta de lege.

Apreciază soluţia pronunţata de către instanţa de fond ca fiind temeinica si legala, urmând a fi mentiunuta in totalitate.

Apreciază ca sentinţa civila nr. 535/09.06.2023, pronunţata de către Judecătoria Videle respecta atat dispoziţiile legale in materie, raportat la temeiul de drept material invocat de către reclamant, cat si principiile echităţii si bunei credinţe, soluţia adoptata fiind aliniata intregii jurisprudente in aceasta materie.

Apreciază ca aceasta urează a fi păstrata fata de motivele de apel invocate de către apelantul -reclamant.

Pentru toate aceste motive, solicită respingerea apelului declarat in cauza de către G A ca fiind vădit nefondat, menţinerea in parte a sentinţei civile nr. 535/09.06.2023, pronunţata de către Judecătoria Videle pe aspectele apelate de către apelantul persoana fizica, ca fiind temeinica si legala.

Cu cheltuieli de judecata, in condiţiile art. 451 si urm. C. pr.civ.

In dovedire: solicită încuviinţarea probei cu inscrisuri.

In drept, invocă textele de lege la care a făcut referire in cuprinsul prezentei întâmpinări.

Solicită judecata cauzei si in lipsa părtilor legal citate.

La data de 17.07.2023 apelanta-pârâtă F B S.A a formulat cerere de apel prin care solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea in tot a sentinţei civile nr. 535/09.06.2023, pronunţata de către Judecătoria V in dosarul nr.

X, pe care o apreciază ca fiind vădit nefondata, in sensul respingerii in totalitate a cererii de chemare in judecata formulata de reclamantul G A.

Cu cheltuieli de judecata.

În motivare a arătat că, Hotărârea civila nr. 535/09.06.2023, pronunţata de către Judecătoria V in dosarul nr. x este vădit nelegala, fiind rezultatul unei aplicări greşite a legii la situaţia de fapt dedusa judecaţii.

Astfel, pe parcursul judecaţii cauzei, instanţa de fond a făcut mai multe erori, care urmează a fi cenzurate de către instanţa de apel.

Instanţa de fond a respins in mod greşit excepţia inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, cu consecinţa respingerii acţiunii ca fiind inadmisibila, raportat la temeiul de drept al acţiunii invocat de către reclamant, respectiv disp art Legea nr.77/2016.

A invederat la fond ca, aşa cum rezulta din cererea de chemare in judecata reclamanţii au inteles să îşi fundamenteze, in mod formal, solicitările din cererea de judecata pe disp. art. 4 si 5 din Legea nr. 77/2016.

Actul normativ supus discuţiei are menirea de a reglementa posibilitatea consumatorilor de a da in plata bunurile imobile in vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, in anumite situaţii si cu respectarea unor condiţii expres si limitativ prevăzute de lege.

Or, in ciuda faptului ca in cuprinsul notificării de dare in plata sunt analizate o parte din condiţiile prevăzute de Legea nr 77/2016 obiectul notificării nu vizează nici pe departe o veritabila dare in plata a imobilului care reprezintă garanţia ipotecara, ci, "echilibrarea contractului de credit".

Este neechivoc faptul ca aceasta solicitare excede reglementarii institute in cuprinsul prevederilor Legii nr. 77/2016, chiar luând in considerare chiar si cele dispuse de către Curtea Constituţionala.

Pe de alta parte, chiar daca legiuitorul a înţeles sa instituie, in cuprinsul prevederilor art 4 lit. c) din Legea nr. 77/2016, ca si condiţie in vederea operării darii in plata, existenta impreviziunii, acest aspect nu poate echivala cu posibilitatea consumatorilor de a solicita stabilizarea cursului monedei CHF, tocmai in baza acestor prevederi.

Mai mult, potrivit art. 5 din Legea nr 77/2016, în vederea aplicarii consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al un sau al unui notar public, o notificare prin care il informează ca a decis sa ii transmită proprietatea asupra imobilului in vederea stingerii datoriei izvorand din ce credit ipotecar detaliind si condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt.

Notificarea prevăzuta la alin. (1) trebuie sa cuprindă si stabilirea unui interval orar, in doua zile diferite, in care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit sa se prezinte la un notar public propus de debitor in vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalităţi, izvorand din contractul de credit ipotecar in conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.

Prin acţiunea introductiva de instanţa, reclamantul a solicitat adaptarea contractului de credit ca urmare a intervenirii impreviziunii la un curs din data acordării creditului plus o marja de 20%, aspect care - in mod evident - exced sferei de aplicare a Legii nr. 77/2016 - instaţa de fond nu poate sa dispiuna adapatarea contractului la o alta valoare, ci doar la o valoare a CHF egala cu jumătate din diferenţa dintre cursul CHF de la momentul plaţii si valoarea de la momentul contractării, la care se va adaugă valoarea CHF de la momentul contractării.

Instanţa urmează sa constate ca ambele soluţii - atat încetarea, cat si adaptarea contractului au suport legal în dispoziţiile art. 4 alin 4. respective art. 8 din Legea nr. 77/2016, precum si în dezlegările Curţii Constituţionale care au condus la modificarea Legii nr 77/2016.

În lumina acestor dispoziţii, pretenţiile reclamantului în sensul adaptării contractului de credit ca urmare a intervenirii impreviziunii la un curs din data acodarii plus o marja de 20% nu au suport legal, astfel incat ar fi trebuit respinse ca atare.

Astfel, instanţa de fond trebuia sa retina ca legiuitorul a stabilit fara echivoc care este momentul la care impreviziunea intervine in contractul de credit, indicând expres doua ipoteze alternative.

„Reprezintă impreviziune:

a)pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creştere de peste 52,6% faţă de data încheierii contractului de credit. în vederea calculării procentului de 52,6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Naţională a României la data transmiterii notificării de plată şi cursul de schimb publicat de Banca Naţională a României la data încheierii contractului de credit;

b)pe durata executării contractului de credit, obligaţia de plată lunară înregistrează o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă.

Asa fiind, nu se poate dispune adaptarea contractului si reechilibrarea prestaţiilor decât dincolo de ceea ce legiuitorul a prezumat in mod absolut ca reprezintă impreviziune, adică nu se poate reechilibra contractul decât pentru ceea ce constituie obligaţie excesiv de oneroasa a debitorului, obligaţia devenind pentru debitor excesiv de oneroasa de-abia dupa ce cursul de schimb valutar, aplicabil in vederea cumpărării monedei creditului, a inregistrat la data tarsmiterii

notificării de dare in plata o creştere de peste 52,6% fata de data incheierii contractului de credit sau dupa ce obligaţia de plata lunara inregistreaza o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobânda variabila.

Din aceste motive, dispoziţiile legale nu permiteau o reechilibrare a prestaţiilor in sensul solicitat de către reclamantii anume, la o valoare a cursului de la data acordării creditului -plus o marja de 20%, intrucat astfel s-ar incalca mecanismul descris de lege.

Or, este indubitabil ca - prin raportare la dispoziţiile legale - pretenţiile reclamantului -ambele varinate propuse - sunt in mod vădit nefondate, astfel incat acţiunea urma a fi respinsă ca inadmisibila, intrucat pretenţiile reclamantuilui exceed cadrului legal reglementat de Leg 77/2016.

De asemenea, instanţa de judecata urmează sa aiba in vedere si principiul disponibil părtilor, neputand "adapta" pretenţiile reclamantului, peste limitele investiriii realizate de către însuşi reclamantul, intrucat s-ar încalcă formele de procedura prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii.

Învederează instanţei ca, neindeplinirea acestor condiţii echivalează cu inexistenta unei notificări de dare in plata, aceasta putând fi calificata, cel mult ca o ofertă facută acesteia in vederea modificării clauzelor contractuale.

Este fara dubiu ca in cauza, in lipsa indeplinirii cumulative a condiţiilor imperative impuse de prevederile Legii nr. 77/2016, dispoziţiile legale invocate de către reclamanti in fundamentarea cererii de chemare in judecata nu isi pot găsi aplicarea in prezenta caci dispoziţiile Legii nr. 77/2016 operează numai condiţiile, strict si limitativ reglementate prin aceasta.

Apreciază ca instanţa de fond a respins in mod greşit excepţia inadmisibilitatii, pronunţând o hotărâre vădit nelegala.

Hotărârea instanţei de fond este vădit eronata.

Astfel, dupa o expunere a dispoziţiilor legale incidente in cauza, instanţa de fond conchide simplist si in lipsa oricărui raţionament logic sau juridic ca condiţiile cerute de lege sunt întrunite in speţa, sens in care aprecia/a acţiunea este fondata.

O astfel de abordare superficiala trebuie cenzurata de către instanţa de apel.

In opinia instanţei de fond, simpla formulare a unei astfel de acţiuni este suficienta pentru adaptarea contractului, cata vreme impreviziunea este prezumata, iar debitorul nu este ţinut a face nicio proba.

Instanţa de fond trebuia sa retina aspectul de netăgăduit ca impreviziunea, ca mecanism juridic, este blocata de la aplicare in prezenta speţa, in condiţiile în care si-a asumat suportarea riscului valutar, in mod indubitabil si neechivoc, prin asumarea clauzei inserate la art. 6.3 din contractual de credit.

Prin urmare, contrar celor reţinute de instanţa de fond, desi impreviziunea este prezumata de lege in favoarea consumatorului, in prezenta speţa, exista motive neechivoce si insurmontabile de natura sa răstoarne aceasta prezumţie.

Instanţa de fond a apreciat in mod greşit ca, in speţa, toate condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016, inclusiv impreviziunea ar fi intrunite in cauza.

Astfel, examinând condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 din Legea nr 77/2016. prin are la notificarea transmisa paratei de reclamanţi, instanţa a constatat ca acestea sunt îndeplinite in integralitatea lor.

In realitate, in speţa, nu sunt indeplinite confitiile impreviziunii, astfel incat adapatarea contractului nu poate opera.

Asa cum vom invedera in cale ce urmează, nu toate condiţiile impreviziunii sunt indeplinite, astfel incat instanţa de fond i-a dat eficienta juridica acesteia in mod eronat, pronunţând o soluţie greşita si netemeinica, ce urmează a fi schimbata de către instanţa de apel.

În considerentele deciziei 623/2016, Curtea Constituţionala a arătat ca impreviziunea intervine când, in executarea contractului a survenit un eveniment excepţional si exterior ce nu putea fi prevăzut in mod rezonabil la data incheierii contractului in privinţa amplorii si efectelor sale ceea ce face excesiv de oneroasa executarea obligaţilor prevăzute de acesta.

In ceea ce priveşte determinarea imprejurarilor care justifică aplicarea impreviziunii, concept derivând din buna credinţă care trebuie să caracterizeze executarea contractului, Curtea arătat că trebuie realizata tinându-se cont de idea de risc al contractului, ce are două valenţe, respectiv contractul in sine presupune un risc inerent asumat in mod voluntar de cele două părţi ale contractului, in baza autonomiei lor de voinţă, principiu care caracterizează materia încheie si unul supra-adăugat care nu a putut face obiectul in concreto a unei previzionari de către niciuna dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a pârtilor si care tine de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute in vedere la momentul a quo.

Din cele doua riscuri, Curtea a arătat că impreviziunea vizează numai riscul supra-adăugat si, in condititle intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestaţiile la care părţile s-au obligat in condiţiile noii realităţi economice/juridice.

Adaptarea contractului, nu are drept scop revenirea la prestaţiile de la momentul a . incheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către parti la acel moment fund asada străina acestora, dar oferă o baza legala pentru adaptarea sau încetarea contractulul esenţial, daca instanţa de fond ar fi analizat toate circumstanţele spetei, procedând la evaluarea clauzelor contractuale, pe fiecare in parte si totodată, in ansamblul lor, ar fi observat fara putinţa de tăgada, că suportarea riscului valutar de către reclamanţi reiese, in mod indubitabil si neechivoc, din convenţia rambursării ratelor de credit in moneda CHF in care a fost acordat (art. 6.3 din contractual de credit), dar si din împuternicirea dată de imprumutat/qarant să efectueze, dacă este cazul, si schimbul valutar in numele si pentru acesta, utilizând propriile cotaţii.

Asumarea explicită de către consumator a riscului valutar, printr o clauză contractuală are drept consecinţă suportarea nelimitată de către acesta a efectelor fluctuaţiilor cursului de schimb, în absenta unor stipulaţii contractuale contrare, care să limiteze riscul asumat

Asa fiind, asumarea riscului valutar de către intimaţii - reclamanţi are valoarea şi clauze de asumare a riscului schimbării împrejurărilor, in sensul pe care teoria impreviziunii il da acestei condiţii (negative), blocând astfel aplicarea imprevizunii cauza, indiferent de amploarea riscului survenit.

Învederează in mod expres instanţei de apel ca părţile contractului nu au stabilii limita a asumării riscului valutar de către reclamanţi si nici de adaptare in cazul apa dezechilibrului generat de schimbarea împrejurărilor.

Asa fiind, cata vreme nu a fost constatata nevalabilitatea acestor clauze de asumare nelimitata a riscului valutar, impreviziunea nu putea opera in cauza de fata soiutia instanţei fond fiind in mod vădit greşita.

Astfel, pentru a fi incidenţa instituţia impreviziunii, intimatul - reclamant trebuia sâ facă dovada unui risc supra-adaugat, care nu a putut face obiectul in concreto al unei previzionâri de către niciuna dintre parti, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractantilor si care tine de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute in la momentul a quo.

Instanţa de apel urmează sa aiba in vedere aspectul de netăgăduit invocate de petenti cu privire la cererea de dare in plată s-au exclusiv pe schimbările/majorarea cursului de schimb valutar, fără a fi invocate alte aspecte care să contureze in mod real riscul inerent contractual si nici pe cel supra-adăugat.

Cu privire la modificările de curs valutar prin Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017 referitoare la obiecţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor Legii pentru completarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori Curtea Constituţionala a arătat ca riscul valutar inerent este un element al preţului contractului de credit acordat in moneda străină, atât timp cât împrumutatul trebuie să restituie împrumutul in aceeaşi monedă.

Ca urmare, diferentele intre valorile ratelor erate de aplicarea ratelor de schimb valutar intre moneda creditului si moneda in care împrumutatul isi realizează veniturile sunt o parte componentă a preţului contractului, find incluse inerent in obiectul contractului.

Astfel, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, invederează ca orice contract de credit in valută este supus riscului valutar.

Expunerea consumatorului de credite la riscul valutar, ca tip de risc financiar materializat în fluctuaţii de curs valutar, reprezintă o trăsătura naturala a contractelor de credit in moneda străină.

Orice imprumut denominat intr-o altă moneda decât ca naţională, in care consumatorul obţine veniturile, implică obligaţia obţinerii de câtre debitor a valutei necesare plătii de credit, pe baza resurselor financiare pe care le are la dispoziţie in moneda naţională, la cursul valutar la care moneda străina poate să fie procurată.

Daca fluctuaţiile cursurilor valutare nu numai ca nu sunt anormale, ci sunt chiar tipice si previzibile, variaţia de curs putând fi anticipată pe bază empirică, sensul si amploarea acestora rămân aleatorii.

Reiese, astfel, că riscul valutar nu este situat in afara mecanismului contractului de credit in valută, ci in interiorul său desi, aparent, in cazul creditelor denominate in valuta, in condiţiile in care obligaţiile consumatorului de rambursare a împrumutului si de plata a remuneraţilor sunt exprimate si platibile in moneda străină, conversia valutară ar fi exterioară contractului.

Debitorul trebuie să-si execute aceste obligaţii in moneda in care i-a fost acordat creditul, respectiv să procure valută pentru plata ratelor, revenindu-i o veritabila obligaţie de a obţine".

Prin incheierea contractului de credit in monedă străina, consumatorul isi asumă riscul valutar, acceptând să contracteze un imprumut intr-o alta monedă decât cea in care obţine resursele de rambursare.

Asumarea riscului valutar de câtre debitor este implicită si decurge din principiul fundamental al neinvocării propriei culpe sau ignorante, intrucat consumatorul cunoaşte acest risc (sau ar trebui să cunoască), odată ce consimte la rambursarea creditului in moneda in care a fost acordat.

In acest context, se impune cercetarea de către instanţa de judecata a in pentru care consumatorul acceptă acest risc si, totodată daca a fost stabilita o limita maximala la care acesta a fost dispus a se expune, or instanţa de fond nu a făcut o a de analiza.

Aceste elemente trebuie să transpară din reconstituirea cadrului istoric al condiţiilor precontractuale si coincidente momentului incheierii contractului dar si al putinţei previzionării schimbării excepţionale a imprejurărilor avute in vedere de părti.

Din simpla lecturare a hotatarii apelate, rezulta cu suficienta ca instanţa de fond nu a ţinute seama de aceste aspect si nu le-a analizat in vreun fel.

Instanţa de fond retine astfel, in mod simplist si superficial doar ca pe parcursul executant contractului de credit dedus judecaţii, a intervenit o schimbare a imprejurărilor existente la data incheierii lui, constând in aprecierea galopanta a monedei CHF care a fost acordat crediti raport cu cea naţionala, insa nu a analizat si condiţiile in care aceasta apreciere a fracului elevetian a fost asumata de către intimata - reclamanta, desi aceste apărări au fost formulate in cadrul Notelor scrise depuse la fondul cauzei.

Instanţa de fond a omis sa analizeze in speţa daca schimbarea imprejurărilor, precum si intinderea modificărilor nu au fost si nici nu puteau fi avute in vedere de câtre intimaţii consumatori, in mod rezonabil, or daca aceste schimbări nu au fost asumate de către aceştia in momentul semnării contractului.

Aceasta analiza presupune luarea in considerare a două coordonate:

- evoluţia francului elveţian pâna la data incheierii contractului - ca factor de evaluare capacităţii intimaţilor de a previziona creşterea valorii monedei până la limita existenta la data notificării de dare in plată dar si asumarea de câtre aceştia a creşterii in considerarea avantajelor procurate de acordarea creditului in CHF.

Asupra acestor din urma aspecte, instanţa de fond nu s-a pronunţat deloc.

In ce priveşte condiţiile subiective menţionate in Decizia nr. 623/2016 a Curţii Constituţionale a României referitoare la atitudinea/conduita părţilor contractante (lipsa culpe; debitorului in executarea contractului) si efectele schimbării circumstanţelor (caracterul licit al neexecutării obligaţiilor contractuale), petentii nu au invocat sau depus vreo proba cu privire la situaţia financiara a familiei incepând cu anul 2007.

Astfel instanţa de apel este nevoită sa constate ca, in cadrul distincţiei realizate de Curtea Constituţionala in Decizia nr. 623/2016, reclamanţii se situează in categoria debitorilor care nu vor să mai plătească, neinvocand si nedovedind faptul că beneficiază de o situaţie patrimonială precara.

In consecinţa, in condiţiile in care in sprijinul cererii formulate, s-au invocat doar tuatiile de curs valutar, (care sunt reale, dar nu si suficiente), fara alte imprejurari care nu au putut face obiectul in concreto al unei previzionări si care ar putea să se circumscrie noţiunii de risc supra-adăugat, instanţa de judecata nu poate aprecia in mod legal si temeinic ca in speţa sunt indeplinite condiţiile impreviziunii.

Instanţa de fond a infrant principiul disponibilităţii pârtilor, incalcand astfel disp. art. 9 C. pr.civ.

Astfel, in condiţiile art. 9 alin. 2 C. pr.civ., „obiectul si limitele procesului sunt stabilite prin cererile si apărările pârtilor.

Cata vreme prin acţiunea introduictiva de instanţa, reclamanţii au solicitat adaptarea contractelor de credit ca urmare a intervenirii impreviziunii la un curs din data acordării plus o narja de 20% aspect care - in mod evident - exceed sferei de aplicare a Legii nr. 77/2016 -instanţa de fond nu putea sa dispiuna adapatarea contractului la o alta valoare, respectiv la o aloare a CHF egala cu jumătate din diferenţa dintre cursul CHF de la momentul plăţii si valoarea la momentul contractării, la care se va adaugă valoarea CHF de la momentul contractării.

Instanţa de apel urmează sa constate ca ambele soluţii - atat incetarea, cat si adaptarea contractului au support legal in dispoziţiile art. 4 alin. 4, respective art. 8 din Legea nr. 77/2016. precum si in dezlegările Curţii Constituţionale care au condus la modificarea Legii nr. 77/2016.

In lumina acestor dispoziţii, pretenţiile reclamanţilor in sensul adaptării contractelor de credit ca urmare a intervenirii impreviziunii la un curs din data acordării plus o marja de 20% nu au suport legal, astfel incat ar fi trebuit respinse ca atare.

Astfel, instanţa de fond trebuia sa retina ca legiuitorul a stabilit fara echivoc care este momentul la care impreviziunea intervine in contractual de credit, indicând expres doua ipoteze alternative

Reprezintă impreviziune: a) pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creştere de peste 52,6% faţă de data încheierii contractului de credit. în vederea calculării procentului de 52,6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Naţională a României la data transmiterii notificării de plată şi cursul de schimb publicat de Banca Naţională a României la data încheierii contractului de credit;

b) pe durata executării contractului de credit, obligaţia de plată lunară înregistrează o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă.

Asa fiind, nu se poate dispune adaptarea contractului si reechilibrarea prestaţiilor decât dincolo de ceea ce legiuitorul a prezumat in mod absolut ca reprezintă impreviziune, adică nu se poate reechilibra contractul decât pentru ceea ce constituie obligaţie excesiv de oneroasa a debitorului, obligaţia devenind pentru debitor excesiv de oneroasa de-abia dupa ce cursul de schimb valutar, aplicabil in vederea cumpărării monedei creditului, a inregistrat la data tarsmiterii notificării de dare in plata o creştere de peste 52,6% fata de data incheierii contractului de credit sau dupa ce obligaţia de plata lunara inregistreaza o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobânda variabila.

Din aceste motive, dispoziţiile legale nu permiteau o reechilibrare a prestaţiilor in sensul solicitat de către reclamanţi si anume, la o valoare a cursului de la data acordării creditului marja de 20%, intrucat astfel s-ar incalca mecanismul descris de lege.

Or, este indubitabil ca - prin raportare la dispoziţiile legale, pretenţiile reclamanţilor erau în mod vădit nefondate, astfel incat acţiunea urma a fi respisa in consecinţa, iar nu „adaptata.,, asa cum a procedat instanţa de fond, peste limitele cu care insasi reclamanţii au investit instanţa de fond.

Instanţa a infrant in mod vădit principiul disponibilităţii pârtilor, incalcand formele de procedura prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea in tot a sentinţei civile nr.

X, pronunţata de către Judecătoria V in dosarul nr. -, pe care o apreciem ca fiind vădit nefondata, in sensul respingerii in totalitate a cererii de chemare in judecata formulata de reclamantul G A,

Cu cheltuieli de judecata.

In dovedire, solicită administrarea probei cu acte.

In drept, îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile deja menţionate in cuprinsul prezentului apel. Solicita judecata cauzei si in lipsa pârtilor legal citate.

Faţă de apelul declarat de apelanta pârâtă, apelaţii reclamanţi au depus răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat, constatând legalitatea si temeinicia Sentinţei civile nr. x pronunţate de Judecătoria V in prezentul dosar, menţinând soluţia de respingere a excepţiilor si apărărilor formulate de către Banca, si de admitere a cererii de chemare in judecata in totalitate, dat fiind ca in prezenta cauza sunt intrunite toate condiţiile prevăzute de Legea nr. 77/2016 modif. prin Legea nr. 52/2020, precum si de Deciziile CCR nr. 623/2016, nr. 415/2018, nr. 731/2019 si nr. 431/2021 si nr. 432/2021.

Nu in ultimul rand, solicită si obligarea apelantei-intimate la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluţionarea prezentei cai de atac, in condiţiile art. 453 C.pr.civ.

În motivare a arătat că, prin hotărârea apelata, in mod judicios, prima instanţa a reţinut ca sunt întrunite condiţiile de forma impuse de art. 5 din Legea 77/2016 cu privire la notificare, precum si condiţiile impuse de art. 4 lit. a-e) al aceluiaşi act normativ, inclusiv condiţia privind impreviziunea in privinţa Contractului de credit nr.

X.

De asemenea, cu respectarea întregii jurisprudente a Curţii Constituţionale, in special parag 47-50 din Decizia CCR 432/2021, in mod legal si temeinic, prima instanţa a reţinut ca odată constata intervenirea impreviziunii in Contractul de credit exista obligaţia instanţei de a pronunţa un remediu judiciar pentru înlăturarea dezechilibrului, reţinând totodată ca in acest sens este prioritara adaptarea Contractului.

Cu toate acestea, in mod neintemeiat, instanţa de fond a apreciat ca nu poate fi reţinuta niciuna dintre variantele de adaptare propuse de reclamanţi, iar asfel a admis cererea de chemare in judecata doar in parte si a dispus in sensul ca. „(...) Admite în parte cererea formulată Dispune adaptarea Contractului de credit nr.

X în sensul că, începând cu data comunicării notificării către pârâta F B S.A (07.11.2022) şi până la încetarea contractului de credit, părţile vor suporta în mod egal (50%-50%) diferenţa de curs valutar ce depăşeşte 52,6%, calculată ca rezultat dintre cursul de schimb valutar publicat de BNR pe parcursul derulării contractului de credit si cursul de schimb valutar publicat de BNR la data încheierii contractului de credit) - sens in care au inteles sa formuleze apel principal, solicitând admiterea in integralitate a cererii de chemare in judecata, respectiv adaptarea Contractului de credit prin stabilizarea cursului valutar la cursul propus de reclamanţi sau cel puţin la un curs mai mic decât cel stabilit de prima instanţa.

Solicită sa se constate ca soluţia de respingere a apărărilor Băncii (îndeplinirea condiţiilor art. 4, 5 din Legea 77/2016), precum si considerentele hotărârii privind necesitatea adaptării contractului, sunt temeinice si legale, cu consecinţa respingerii apelului si sa analizaţi netemeinicia soluţiei de admitere in parte a cererii de chemare in judecata, cu consecinţa admiterii apelului principal, pentru motivele dezvoltate in continuare in cele ce urmează.

Prin apelul formulat, creditoarea înţelege sa aducă o serie de pretinse critici de nelegalitate si netemeinicie a Hotărârii apelate, reiterând in esenţa argumentele prezentate si in fata Judecătoriei (analizate si respinse de prima instanţa), si prezentând o interpretare trunchiata a situaţiei de fapt si eronata asupra normelor juridice (Legea 52/2020 este omisa de apelanta) si jurisprudentei constituţionale (Deciziile CCR 431 si 432 din 2021 sunt omise de apelanta) incidente cauzei.

In esenţa, apelul formulat nu aduce noi critici fata de cele prezentate prin contestaţia depusa in fata primei instanţei, sens in care solicită respingerea acestuia ca nefondat.

In cele ce urmează vor trata punctual criticile prezentate in memoriul de apel.

Respingerea motivelor de apel ce vizează soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilitatii acţiunii.

Apelanta critica si soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei inadmisibilitatii acţiunii, desi aceasta chestiune a fost tranşata prin vasta jurisprudenta a Curţii Constituţionale in materia Legii 77/2016, si in special prin considerentele recentelor Decizii nr. 431/2021 si 432/2021.

De asemenea, solicită respingere acestor critici ale apelantei ca fiind neîntemeiate si incalcand (i) scopul urmărit de Legea 77/2016 - identificarea unui remediu pentru criza contractelor încheiate in Franci Elveţieni, (ii) dispoziţiile art.4 alin. 4 din Legea 77/2016, ce prevăd ca adaptarea contractului este prioritara, iar incetarea sa se poate dispune doar atunci cand exista o vădita imposibilitate de continuare a sa si (iii) jurisprudenta Curţii Constituţionale, in special Deciziile nr. 431/2021 (parag. 74) si nr. 432/2020 (parag. 50), prin intermediul cărora instanţa de contencios constituţional a statuat ca este prioritara adaptarea Contractului, iar incetarea acestuia poate fi dispusa doar pe cale de excepţie, dându-se, astfel, eficienţă art 4 alin. 4 din Legea 52/2020.

Contrar celor arătate de apelanta, considerentele Deciziilor CCR nr. 431/2021 si nr. 432/2021 sunt obligatorii pentru instanţa de judecata, având in vedere ca prin intermediul acestora s-a analizat constituţionalitatea Legii 52/2020 (control a posteriori), iar astfel interpretarea oferita prin aceste deciziei asupra actului normativ este obligatorie pentru instanţa si face corp comun cu norma legala

In cazul deciziilor Curţii Constituţionale nu prezintă relevanta făptui ca aceste decizii au fost publicate in Monitorul Oficial ulterior introducerii acţiunii, in măsura in care acestea devin general obligatorii de la publicare, nefiind aplicabil normele privind aplicarea legii in timp.

In acest sens, au amintit art. 147 alin. 4 din Constituţie conform căruia deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii de la data publicării in Monitorul Oficial.

Totodată, prin mai multe decizii ale Curtii Constituţionale (nr. 1/1995, nr. 1415/2009, nr 414/2010, nr. 874/2018 etc.) s-a reţinut faptul ca toate deciziile instanţei de contencios constituţional, in întregul lor (dispozitiv si considerente) si indiferent de tipul deciziei, sunt general obligatorii si se impun cu aceeaşi forţa tuturor subiectelor de drept.

In acest sens este evident ca instanţele de judecata sunt obligate sa respecte si sa aplice toate deciziile Curţii Constituţionale publicate in Monitorul Oficial anterior pronunţării soluţiei in cauza, chiar daca publicarea lor s-a produs ulterior datei la care litigiul a fost pornit.

In prezenta cauza, Deciziile CCR nr. 623/2016, nr. 62/2017, nr. 565/217, nr. 731/2019 si nr. 431 si 432 /2021 au fost publicate in Monitorul Oficial anterior soluţionării cauzei in prima instanţa, astfel incat erau obligatorii pentru instanţa de fond si sunt obligatorii si pentru instanţa de apel.

Precizează ca intenţia debitorilor este in exclusivitate aceea de a obţine adaptarea contractului de credit ca efect al constatării impreviziunii, nefiind urmărita incetarea acestuia (limita superioara a impreviziunii) prin darea in plata a imobilului constituit garanţie, intrucat nu exista o vădita imposibilitate de continuare a Contractului, iar aceasta din urma soluţie nu are caracter echitabil, nefiind de natura a restabili echilbrul in Contractul dedus judecaţii.

Soluţia finala a darii in plata nu este echitabila in prezenta cauza, având in vedere ca prin acceptarea acesteia debitorii ar inregistra o pierdere patrimoniala nejustificata, iar creditorul ar inregistra o imbogatire patrimoniala nejustificata, fiind astfel majorat dezechilbrul contractual.

Astfel, prin prezenta cerere, in temeiul principiului disponibilităţii acţiunii civile, au investit instanţa de judecata exclusiv sub aspectul pronunţării unei soluţii de adaptare a Contractului de credit, cu consecinţa menţinerii in fiinţa a acestuia si executării sale in continuare, intr-o forma reechilibrată, prin inlaturărea consecinţelor economice produse de evenimentul excepţional si imprevizbil.

Poziţia debitorilor in sensul adaptării Contractului de credit a fost consecventa, inca de la data transmiterii notificării, prin intermediul căreia s-a solicitat creditoarei, ca in mod expres si in principal, sa agreeze o varianta de adaptare convenţionala a Contractului de credit (petitul notificării si parag. 7 pg. 3), fiind formulate inclusiv doua propuneri (solicitate pe calea prezentului demers judiciar).

Au facut precizarea ca prin notificare s-a procedat la convocarea creditoarei in fata notarului public, in subsidiar si pe cale de excepţie, date fiind exigentele impuse de art. 5 alin 3 din Legea 77/2016 ce dispun ca „Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă şi stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datone a debitorului, principal, dobânzi, penalităţi, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi", in lipsa acestor menţiuni Notificarea fiind neconforma si neproducand efectele prevăzute de Legea 77/2016.

De la data intrării sale in vigoare, Legea 77/2016 a suferit o serie de modificări aduse prin jurisprudenta constituţionala iniţial, iar ulterior prin Legea 52/2020, ce a urmărit sa alinieze actul normativ la criteriile impuse de judecătorul constituţional prin deciziile pronunţate in materie (623/2016, 62/2017, 415/2018 si 731/2019).

Cu toate acestea, Legea 52/2020 nu a reuşit sa transpună normativ toate cerinţele ce rezulta din jurisprudenta constituţionala in materie, fiind in continuare relevanta si imperios necesara analiza acesteia si intepretarea normelor cuprinse in Legea 77/2016 prin prisma Deciziilor Curţii Constituţionale.

Prin Legea 52/2020 s-a introdus, inter alia, si art. 4 alin. 4 ce dispune ca „..Echilibrarea si continuarea contractului de credit sunt prioritare, încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilităţii vădite a continuării sale.", fiind instituita astfel ca regula adaptarea contractului, iar incetarea acestuia urmând a fi dispusa doar pe cale de excepţie.

Aceasta prevedere a trecut examenul de constituţionalitate, prin Deciziile CCR 431 si 432 din 2021, Curtea arătând expres ca aceasta prevedere este in acord atat cu Constituţia, cat si cu jurisprudenta sa anterioara (Deciziile 623/2016, 62/2017 si 731/2019).

Or, in măsura in care au accepta susţinerea paratei in sensul ca intreg conţinutul normativ al art. 4 din Legea 77/2016 are in vedere intenţia de a da in plata pe care debitorul trebuie sa o aiba indubitabili, s-ar ajunge la golirea de conţinut a art.4 alin.4 din Legea 77/2016, intrucat singurul remediu ce s-ar putea dispune ar fi cel de incetare a contractului prin dare in plata, ce avanteaza exclusiv creditoarea si prejudiciază debitorii si este prevăzut de lege cu caracter subsidiar.

Prin introducerea art. 4 alin. 4 precitat, legiuitorul a consacrat in mod imperativ ordinea remediilor judiciare ce pot fi dispuse {in primul rand adaptarea, iar in subsidiar incetarea), nefiind recunoscut un drept de opţiune al creditoarei intre cele doua potenţiale remedii.

Întreaga construcţie a excepţiei inadmisbilitatii invocate de parata ignora existenta art.4 alin. 4 din Legea 77/2016, cat si considerentele deciziilor Curţii Constituţionale pronunţate in materia impreviziunii, care satueaza fara echivoc ca remediul judiciar ce trebuie urmărit in mod prioritar este cel de adaptare a Contractului si nu cel de incetare prin darea in plata a Imobilului.

In acest sens, si cea de-a doua susţinere a paratei cu privire la interpretarea literala a art. 8 alin. 1 din Legea 77/2016, in sensul ca acest text de lege permite debitorilor exclusiv solicitarea încetării Contractului de credit, nu si adaptarea, este neîntemeiata si încalca regulile de interpretare a legii.

Doctrina si jurisprudenta stabilesc unanim ca norma juridica nu trebuie interpretata literal, ci trebuie mtepretata in mod sistematic si in sensul in care produce efecte Prin urmare, art. 8 alin. 1 din Legea 77/2016 trebuie interpretat prin coroborare cu dispoziţiile art. 4 alin. 4 din acelaşi act normativ, rezultând astfel concluzia ca debitorii au posibilitatea de a solicita pe calea acţiunii prevăzute de art. 8 atat adaptarea Contractului de credit, cat si incetarea acestuia.

O intepretare restrictiva precum cea propusa de intimata, lipseşte de efect dispoziţiile art. 4 alin. 4 din Legea 77/2016 cu privire la caracterul prioritar al adaptării si incalca jurisprudenta obligatorie a Curţii Constituţionale, in special parag. 50 din Decizia 432/2021.

In acest sens, invederam ca prin Decizia CCR 432/2021, Curtea a statuat expres posibilitatea debitorilor de a solicita adaptarea Contractului inclusiv pe calea acţiunii prevăzute de art. 8 din Legea 77/2016, in acest sens fiind fara echivoc paragraful 50, prin care se arata ca:„50.

Prin urmare, Curtea reţine că cererea formulată în temeiul art.8 alln.(1) din lege are ca obiect pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor, ceea ce înseamnă că legiuitorul a indicat finalitatea extremă ce poate rezulta din constatarea impreviziunii.

Cu alte cuvinte, interpretând în mod coroborat art.4 alin.(4) teza a doua si art.8 alln.d) din Legea nr.77/2016, Curtea reţine că dispunerea soluţiei de încetare a contractului de credit, ca efect al impreviziunii, Implică în mod inductiv imposibilitatea adaptării sale.

Or, cum judecătorul are obligaţia legală de a da prioritate soluţiei de continuare a contractului, iar adaptarea reprezintă o astfel de soluţie, rezultă că cererea întemeiată pe art.8 alln.d) din lege urmăreşte încetarea contractului. dar numai ca o soluţie de ultimă instanţa.

Astfel, această cerere, indiferent de existenţa sau nu a unei cereri distinct formalizate de adaptare a contractului, vizează, în mod implicit, mai întâi adaptarea, iar, în măsura în care această soluţie nu este posibilă, încetarea contractului."

Intimata-apelanta realizează o interpretarea trunchiata a paragrafului de mai sus ce nu poate fi primita, judecătorul constituţional statuând ca art. 8 alin. 1 trebuie interpretat prin prisma art. 4 alin.4 din Legea 77/2016. in sensul ca se recunoaşte expres posibilitatea obţinerii adaptării inclusiv pe calea acţiunii de la art. 8 alin. 1.

De asemenea, aceeaşi concluzie reiese si din paragrafele 42-53 din Decizia CCR 432/2021, in cuprinsul cărora Curtea a realizat o analiza exhaustiva a remediilor judiciare ce pot fi aplicate in cazul contractelor afectate de impreviziune, statuând fara echivoc ca întotdeauna este prioritara reechilibrarea Contractului prin adaptare, iar incetarea poate fi dispusa doar pe cale excepţionala, fiind deosebit de relevant si pragraful „49.

Astfel cum s-a arătat, învestirea instanţei nu se poate realiza decât prin contestaţie, care are ca obiect venficarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate, sau printr-o cerere, care are ca obiect pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor.

Chiar dacă instanţa nu este învestită cu o cerere de adaptare a contractului, iar legea nu reglementează, în mod expres, adaptarea contractului ca soluţie pe care instanţa ar putea să o pronunţe nu înseamnă că efectele impreviziunii în mod inexorabil echivalează cu încetarea contractului.

Din contră, odată stabilită existenţa impreviziunii conform art.4 din Legea nr 77/2016, instanţa judecătorească trebuie să fie preocupată de menţinerea utilităţii sociale a contractului chiar prin aplicarea în temeiul textului criticat a dispoziţiilor art.969 şi 970 din Codul civil din 1864 sau ale art.1271 din Codul civil, după caz, astfel că aceasta va putea dispune fie adaptarea, fie încetarea contractului de credit."

Din acest paragraf, reiese ca si in acele situaţii in care debitorii solicita exclusiv incetarea, judecătorul este obligat sa verifice (chiar in lipsa investirii sale cu o cerere in acest sens) posibilitatea unei adaptări A fortiori, in prezenta cauza instanţa fiind investita expres cu solicitarea de adaptare, are posibilitatea (si chiar obligaţia) analizării prioritar a solicitării de adaptare.

O eventuala admitere a excepţiei inadmisibilitatii, cu consecinţa lipsirii debitorilor de posibilitatea obţinerii unei adaptări in baza Legii 77/2016, nu reprezintă decât o interpretare contrara a acestui act normativ si a intregii jurisprudente a Curţii Constituţionale, ce prevăd in mod clar ca adaptarea este prioritara.

Este de notorietate ca in contractele de credit, veritabile contracte de adeziune incheiate intre profesionişti si consumatori, debitorii-consumatori se afla pe o poziţie de inferioritate fata de creditorul-profesionist.

Astfel, puterea de negociere a debitorilor, atat in privinţa clauzelor contractale, cat si in privinţa soluţiei de adaptare, este vădit inferioara / mai redusa fata de puterea profesionistului.

In prezenta cauza, apelanta-intimata a formulat către debitori o propunere de adaptare, care prin natura sa, nu era menita sa reechilibreze contractul, ci doar sa aducă o atenuare a dezechilbrului.

Aceasta oferta este standard, fiind transmisa către mai mulţi clienţi ai Băncii ce au contractat credite in Franci Elveţieni si nu tine cont de situaţia concreta a Contractului de credit dedus judecaţii.

Mai mult, in etapa extra judiciara a procedurii instituite de Legea 77/2016, nu a existat o veritabila negociere a soluţiei de adaptare, ce prin insesi definiţia negocierii presupunea concesii reciproce de ambele parti, ci Banca a formulat o singura oferta, pe care debitorii puteau doar sa o accepte sau sa o refuze, fiind astfel impusa acestora ca si unica soluţie.

De asemenea, aceasta excepţie este neintemeiata, intrucat contravine si jurisprudentei CCR prin care se arata ca odată constatata intervenita impreviziunea in Contract si astfel dezechilibrate obligaţiile contractuale, instanţa are obligaţia de a interveni efectiv in Contractul de credit, in sensul inlaturarii dezechilbrului. in forma pe care o apreciază ca fiind echitabila si de natura a permite menţinerea utilităţii sociale.

Arătă ca prin jurisprudenta sa, instanţa de contencios constituţional a statuat că aplicarea unui remediu judiciar asupra dezechilbrului survenit pe fondul impreviziunii este obligatorie odată constatata impreviziunea, dupa cum reiese din următoarele:

Decizia 623/2016, paragrafele 98 şi 121:,,98.Din cele de mai sus rezultă că adaptarea contractului pe parcursul executăm sale le noua realitate intervenită echivalează cu menţinerea utilităţii sociale a acestuia, mai precis permite executarea în continuare a contractului prin reechilibrarea prestaţiilor evaluarea intervenit acestui risc trebuie privită şi realizată prin ansamblu, prin analiza cel puţin a calităţii si pregătirii economice/juridice a cocontractantllor (dihotomia profesionist/consumatori a valorii prestaţiilor stabilite prin contract a riscului dala materializat şi suportat pe perioada derulării contractului de credit, precum şi a noilor condiţii economice care denaturează atât voinţa părţilor, cât şi utilitatea socială a contractului de credit.

Această evaluare de ansamblu permite stabilirea, pe de o parte, a limitei dintre cele două categorii de riscuri anterior menţionate şi, pe de altă parte, în funcţie de rezultatul la care se ajunge, luarea unei decizii cu privire la soarta contractului.însă, odată constatată depăşirea riscului inerent contractului şi survenirea celui supraadăugat, intervenţia asupra acestuia devine obligatorie şi trebuie să fie efectivă, fie în sensul încetării, fie în cel al adaptării sale noilor condiţii, ea producând efecte Juridice pentru viitor, prestapile deja executate rămânând câştigate contractului."

Instanţa judecătorească care, în condiţiile legii, este independentă în aprecierea sa va putea face aplicarea impreviziunii până la limita superioară impusă de Legea nr.77/2016 (predarea imobilului şi ştergerea datoriilor onncipale si accesorii).

Cu alte cuvinte. în lipsa acordului părţilor şi în temeiul art.969 si art.970 din Codul civil din 1864, respectiv al Legii nr 77/2016. instanţa judecătorească va pronunţa o hotărâre prin care va dispune fie adaptarea contractului in forma în care o decide, fie încetarea sa."

Decizia 62/2017, paragrafele 45 şi 49:

45.

Astfel, potrivit Deciziei nr 623 din 25.10.2016, prin care Curtea Constituţionala a efectuat controlul de constituţionalitate al Legii nr 77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, contractul de credit "presupune un risc inerent asumat in mod voluntar de cele doua parti ale contractului, in baza autonomiei lor de voinţa, principiu care caracterizează matena incheieni contractului, si unul supraadăugat care nu a putut face obiectul in concretoal unei previzionali de către niciuna dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractantilor si care tine de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute in vedere la momentul a quo [ ] insa, odată constatata depăşirea riscului inerent contractului si survenirea celui supraadăugat intervenţia asupra acestuia devine obligatorie si trebuie sa fie efectiva, fie în sensul încetării, fie în cel al adaptării sale noilor condiţii, ea producând efecte juridice pentru viitor, prestaţiile deja executate rămânând câştigate contractului.” (paragrafele 96 si 98)

49.

Având in vedere cele expuse, Curtea apreciază ca argumentele reţinute in Decizia nr 623 din 25 octombrie 2016 privind Legea nr 77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite cu privire la incidenţa teoriei impreviziunii sunt pe deplin aplicabile si in materia contractelor de credit in franci elveţieni.

Astfel, instanţa judecătoreasca are competenta si obligaţia sa aplice impreviziunea daca sunt îndeplinite cumulativ condiţiile existentei acesteia, astfel ca situaţie consumatonlor de credite in franci elveţieni cunoaşte un remediu judiciar viabil, de natura sa inlature efectele schimbării circumstanţelor care au condus la contractarea creditului.

Aceasta are posibilitatea de a interveni asupra contractului in mod efectiv, fie în sensul dispunerii încetării executării sale, fie in cel al adaptării sale noilor condiţii, cu efecte juridice doar pentru viitor, prestaţiile de/a executate rămânând câştigate contractului.

Adaptarea la noile condiţii se poate efectua inclusiv orintr-o conversie a ratelor de plata In moneda naţionala la un curs de schimb pe care Instanţa II poate stabili in funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei In scopul reechilibrării obligaţiilor, curs valutar care poate fi cel de la data încheierii contractului, cel de la data survenirii evenimentului Imprevizibil sau cel de la data efectuării conversiei.

Decizia 84/2019, paragraful 33 şi 34:

33.

Referitor la criteriile care trebuie avute în vedere atunci când se constată apariţia riscului supraadăugat, Curtea a reiterat cele reţinute în paragraful 98 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016.

Astfel, evaluarea intervenită acestui risc trebuie privită şi realizată în ansamblu, prin analiza cel puţin a calităţii şi a pregătirii economice/juridice a cocontractantilor [dihotomia profesionist/consumator], a valorii prestaţiilor stabilite prin contract, a riscului deja materializat şi suportat pe perioada derulării contractului de credit, precum şi a noilor condiţii economice care denaturează atât voinţa părţilor, cât şi utilitatea socială a contractului de credit.

Această evaluare de ansamblu permite stabilirea limitei dintre cele două categoni de riscuri - riscul inerent contractului asumat de părţi în mod voluntar şi riscul supraadăugat, care nu a putut face obiectul unei previzionării de către niciuna dintre părţi - determinând, în funcţie de rezultatul la care se alunge, luarea unei decizii cu privire la soarta contractului.

Însă, odată constatată depăşirea riscului inerent contractului şi survenirea celui supraadăugat, Intervenţia asupra acestuia devine obligatorie şi trebuie să fie efectivă, fie în sensul încetării, fie în sensul adaptări contractului la noile condiţii Efectele jundice ale acestei interveniri se vor produce numai pentru viitor, prestaţiile deja executate rămânând câştigate contractului.

34. „Prin urmare, Curtea a retinut că, după constatarea intervenirii unul risc supraadăugat în derularea contractului de credit vor fl evaluate. în considerarea circumstanţelor specifice fiecărui contract de credit remediile care urmează a fi dispuse, adaptarea sau, după caz.

Încetarea contractului. ( )"

Decizia 415/2018, paragraful 31:

„Prin urmare, Curtea reţine că, după constatarea intervenirii unui risc supraadăugat în derularea contractului de credit, vor fi evaluate, în considerarea circumstanţelor specifice fiecărui contract de credit, remediile care urmează a fi dispuse, adaptarea sau, după caz, încetarea contractului ( ) "

Prin Decizia 426/2019, paragraful 20 Curtea Constituţională a concluzionat că:

Cu alte cuvinte, indiferent de momentul la care a fost încheiat un contract de credit, sub reglementarea vechiului Cod civil sau a celei din actualul Cod civil, si independent de incidenţa Legii nr 77/2016 (sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4 din lege), instanţa judecătorească care.

In condiţiile legii, este independentă în aprecierea sa va putea face aplicarea teoriei Impreviziunii.

Aşadar, în lipsa acordului părţilor şi în temeiul art. 969 şi 970 din Codul civil din 1864. respectiv al art 1 271 din actualul Cod civil.

Instanţa judecătorească va pronunţa o hotărâre prin care va dispune fie păstrarea contractului de credit in forma agreată de părţi la data semnării sale, fie adaptarea contractului în forma pe care Instanţa o decide, fie incetarea sa.

Se poate observa că optica Curţii Constituţionale, evidenţiată prin numeroasele decizii pronunţate în interpretarea Legii 77/2016, a statuat ca instanţa are obligaţia de a pronunţa un remediu judiciar, odată ce constata intervenita impreviziunea, fiind prioritara adaptarea acestuia, (parag 72-77 din DECIZIA CCR 431/17.06.2021).

Pe cale de consecinţa, soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei inadmisibilitatii invocate este legala si temeinica, iar o soluţie contrara ar conduce la încălcarea jurisprudentei constituţionale sus-aratate si art 4 alin 4 din Legea 77/2016.

Respingerea motivelor de apel ce vizează inexistenta îndeplinirii condiţiei impreviziunii, inclusiv calificarea riscului valutar ca fiind supra-adaugat Contractului.

Prin apelul formulat, contestatoarea intelege sa aducă o serie de pretinse critici de nelegalitate si netemeinicie a Hotărârii apelate, reiterând in esenţa argumentele prezentate si in fata Judecătoriei (analizate si respinse de prima instanţa), si prezentând o interpretare trunchiata a situaţiei de fapt si eronata asupra normelor juridice (Legea 52/2020 este omisa de apelanta) si jurisprudentei constituţionale (Deciziile CCR 431 si 432 din 2021 sunt omise de apelanta) incidente cauzei.

In esenţa, apelul formulat nu aduce noi critici fata de cele prezentate prin contestaţia depusa in fata primei instanţei, sens in care solicită respingerea acestuia ca nefondat, cu consecinţa menţinerii soluţiei de respingere a contestaţiei.

In cele ce urmează vor trata punctual criticile prezentate in memoriul de apel.

Pnn urmare, condiţia privind caracterul injust si excesiv de oneros al obligari debitorilor la executarea prestaţiilor trebuie analizat prin perspectiva dinamicii contractuale, respectiv prin verificarea efectelor economice produse de evenimentul generator de impreviziune (supraaprecierea monedei creditului) asupra obligaţiilor contractuale (obligaţia de achitare a ratei lunare si obligaţia globala de restituire a soldului si accesoriilor).

Din aceasta analiza, se observa cu uşurinţa o dublare a obligaţiilor debitorilor prefigurate iniţial, la data incheierii Contractului, care dovedeşte si caracterul excesiv de oneros si inechitabil al executării acestor prestaţii in condiţiile stabilite iniţial (art. 969 C.civ.1864).

Din analiza Contractului de credit se observa ca obligaţia principala a creditorului este de a pune la dispoziţie suma de bani, iar obligaţia principala a debitorilor este de a restitui suma de bani acordata si accesoriile sale (dobânda).

Analizând Contractul de credit deduse judecaţii, se observa ca obligaţia creditorului a rămas aceeaşi, prin punerea la dispoziţie a sumei de bani in 2008, in timp ce obligaţia debitorilor s-a supra-apreciat, devenind excesiv de oneroasa, aceastia fiind tinuti la restituirea unor sume duble in echivalentul monedei naţionale fata de cele prefigurate iniţial.

Astfel in Contractul de credit deduse judecaţii, echilibrul contractual iniţial s-a rupt in momentul in care obligaţia debitoare s-a majorat excesiv pe fondul creşterii valutare, devenind excesiv de oneroasa.

Respingerea criticilor cu privire la nominalismul monetar

In cuprinsul Apelului formulat, Banca face oferă o valenţa eronata principiului nominalismului monetar in sensul ca acesta nu ar permite adaptarea contractului in virtutea impreviziunii si ar prespune o asumare a riscului valutar de către debitorii.

Aceasta susţinere este invalidata de chiar raţionamentul judecătorului constituţional, dat fiind ca prin punctul 44 din decizia 62/2017. aceasta a statuat expres că:

„44. în lumina celor expuse în prealabil, Curtea apreciază că incidenţa principiului nominalismului monetar în contractele de credit în franci elveţieni nu constituie o piedică în calea aplicării mecanismului impreviziunii, dacă sunt îndeplinite condiţiile de incidenţă ale acestuia."

Doresc să puncteze că niciuna dintre deciziile 623/2016, 62/2017 sau 731/2019 ale Curţii Constituţionale nu exclude aplicarea Legii 77/2016 contractelor de credit încheiate în CHF şi nici nu exclude reţinerea hipervalorizării CHF ca fiind un risc supra-adăugat - condiţie obiectivă a impreviziunii, mai mult prin Decizia 731/2019 Curtea constata expres ca riscul valutar constituie risc supraadăugat daca are o anumita amploare si consistenta in timp.

Observă ca apelanta fara temei ignora Deciziile CCR obligatorii nr. 731/2019, nr. 415/2018 si nr. 431/2021 si se raportează exclusiv la deciziile CCR 623/2016 si 62/2017, desi prin jurisprudenta recenta a Curţii s-a produs un veritabil reviriment constiutional sub aspectul condiţiilor impreviziunii (calificarea riscului valutar ca fiind supra-adaugat Contractului de credit si relevanta veniturilor debitorului sub aspectul impreviziunii)

Reiterează faptul ca aceste decizii constituie temeiul juridic al Notificării contestate (alături de legislaţia invocata) si sunt obligatorii pentru creditoare, dar si pentru instanţele de judecata.

Respingerea criticilor privind pretinsa inadmisibilitate a Notificării raportat la solicitarea de adaptare a Contractului formulata in condiţiile art. 4 alin. 4 din Legea 77/2016 modificata de Legea 52/2020.

Apelanta critica hotărârea apelata sub aspectul unei pretinse inadmisibilitatii a notificării, susţinând in esenţa ca se impune aceasta sancţiune intrucat debitorii au solicitat in principal reechilibrarea si doar in subsidiar darea in plata a Imobilului, cu ignorarea vădita a prevedererile exprese ale art. 4 alin.4 din Legea 77/ 2016, precum si a considerentelor hotărârii (pg. 4).

In mod judicios prima instanţa a respins aceste critici ca neinetemeiate reţinând expres prevederile legale de mai sus, precum si considerentele 73-74 din Decizia CCR nr. 431/2021.

Prin cererea reconventionala, in temeiul principiului disponibilităţii acţiunii civile, au investit instanţa de judecata exclusiv sub aspectul pronunţării unei soluţii de adaptare a Contractului de credit, cu consecinţa menţinerii in flinta a acestuia si executării sale in continuare, intr-o forma reechilibrată, prin inlaturarea consecinţelor economice produse de evenimentul excepţional si imprevizbil.

Poziţia debitorilor in sensul adaptării Contractului de credit a fost consecventa, inca de la data transmiterii notificării contestate, prin intermediul căreia s-a solicitat creditoarei, ca in mod expres si in principal, sa agreeze o varianta de adaptare convenţionala a Contractului de credit.

Fac precizarea ca prin notificare s-a procedat la convocarea creditoarei in fata notarului public, in subsidiar si pe cale de excepţie, date fiind exigentele impuse de art. 5 alin. 3 din Legea 77/2016 ce dispun ca „Notificarea prevăzută la alin (1) trebuie să cuprindă şi stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalităţi, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi", pentru a preintampina o eventuala critica fata de lipsa acestei condiţii de forma a Notificării.

De la data intrării sale in vigoare, Legea 77/2016 a suferit o serie de modificări aduse prin jurisprudenta constituţionala iniţial, iar ulterior prin Legea 52/2020, ce a urmărit sa alinieze actul normativ la criteriile impuse de judecătorul constituţional prin deciziile pronunţate in materie (ex.

Deciziile nr. 623/2016, 62/2017, 415/2018 si 731/2019 etc).

Cu toate acestea, Legea 52/2020 nu a reuşit sa transpună normativ toate cerinţele ce rezulta din jurisprudenta constituţionala in materie, fiind in continuare relevanta si imperios necesara analiza acesteia in intepretarea normelor cuprinse in Legea 77/2016.

Prin Legea 52/2020 s-a introdus inter alia si art. 4 alin 4 ce dispune ca „..Echilibrarea si continuarea contractului de credit sunt prioritare.

Încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilităţii vădite a continuării sale.", fiind instituita astfel ca regula adaptarea contractului, iar încetarea acestuia urmând a fi dispusa doar pe cale de excepţie.

Susţinerile contestatoarei cu privire la inadmisbilitatea notificării prin care se urmăreşte reechilibrarea Contractului sunt neintemeiate, întrucât contravin jurisprudentei CCR, prin care se arata ca odată constatata intervenita impreviziunea in Contract si astfel dezechilibrate obligaţiile contractuale, instanţa are obligaţia de a interveni efectiv in Contractul de credit, in sensul inlaturarii dezechilbrului.

Contrar celor arătate de apelanta, chiar si din curpinsul Deciziei CCR nr. 623/2016 - anterioara Legii 5272020 - reieşea în mod evident ca instanţele trebuie sa fie preocupate de menţinerea Contractului si continuarea acestuia in condiţii reechilibrare, darea in plata fiind soluţia finala.

Prin jurisprudenta sa, instanţa de contencios constituţional a statuat că soluţia de adaptare a contractului are întâietate, in acest sens fiind relevante in special parag. 98 si 121 din Decizia 623/2016. parag. 45 si 49 din Decizia 62/2017. parag. 33 si 34 din Decizia 84/2019. parag. 31 din Decizia 415/2018 si parag. 20 din Decizia 426/2019. precum si parag. 66-77 din Decizia 431/2021.

Prin Legea 52/2020, legiuitorul a consacrat legislativ prioritatea soluţiei de adaptare a Contractelor afectate de impreviziune.

Pe cale de consecinţa, in măsura in care legea obliga prioritar la reechilibrarea contractului, iar debitorii solicita exclusiv aceasta adaptare, nefiind susţinuta sau dovedita de către creditoare o vădita imposibilitate de continuare a contractului, ce ar justifica soluţia de incetare prin dare in plata, apreciază ca nu prezintă relevanta si nu pot fi primite criticile apelantei cu privire la inadmisbiliatea notificării intrucat nu s-a solicitat in principal darea in plata asupra imobilului (dat fiind ca nu se urmăreşte acest remediu judiciar, nefiind in prezenta unui contract in care exista o vădita imposibilitate de continuare).

Aceeaşi concluzie reiese si din parag. 49 al Deciziei CCR nr. 432/2021- „Astfel cum s-a arătat, învestirea instanţei nu se poate realiza decât prin contestaţie, care are ca obiect venficarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate, sau printr-o cerere, care are ca obiect pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmit dreptul de proprietate către creditor.

Chiar dacă instanţa nu este învestită cu o cerere de adaptare a contractului, iar legea nu reglementează, în mod expres, adaptarea contractului ca soluţie pe care instanţa ar putea să o pronunţe nu înseamnă că efectele impreviziunii în mod inexorabil echivalează cu încetarea contractului.

Din contră, odată stabilită existenţa impreviziunii conform art. 4 din Legea nr. 77/2016, instanţa judecătorească trebuie să fie preocupată de menţinerea utilităţii sociale a contractului chiar prin aplicarea în temeiul textului criticat a dispoziţiilor art. 969 şi 970 din Codul civil din 1864 sau ale art. 1.271 din Codul civil, după caz, astfel că aceasta va putea dispune fie adaptarea, fie încetarea contractului de credit."

Pe cale de consecinţa, susţinerile apelantei in sensul inadmisibilitatii procedurii prevăzute de Legea 77/2016 in măsura in care notificarea vizează in principal reechilibrarea prin adaptare a Contractului de credit, iar nu soluţia finala a darii in plata nu pot fi acceptate întrucât incalca toate cele de mai sus îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, obiective si subiective, prin raportare la Deciziile CCR nr. 623/2016, nr. 62/2017, nr. 415/2018, nr. 731/2019 si in special nr. 431/2021.

Fara temei, apelanta-reclamantă susţine ca nu este îndeplinita nici condiţia obiectiva (riscul valutar concret manifestat reprezintă risc inerent si inexistenta caracterului excesiv de oneros) si nici condiţia subiectiva (caracterul injust al obligării debitorului la executarea prestaţiei).

In acest sens, va solicită sa se constate îndeplinirea acestor condiţii pentru cele expuse in continuare:

Condiţia obiectiva a impreviziunii.

Prin Decizia 731/2019 a fost tratata inter alia si instituţia impreviziunii sub imperiul C.civ. 1864, raportata la contracte de credit incheiate in valuta - chestiune ce face si obiectul prezentei judecaţii.

Pe cale de consecinţa, apare ca imperios necesara raportarea la considerentele acestei decizii, pentru o justa aplicare a Legii 77/2016.

In acest sens, prin aceasta decizie s-au reţinut următoarele.

Sub aspectul condiţiei obiective: „(...) Raportând cele de mai sus la ipoteza fluctuaţiei de curs valutar.

Curtea constată că este îndeplinită condiţia obiectivă a interveniţii situaţiei neprevăzute atât timp cât fluctuaţia de curs valutar are o anumită consistenţă valorică şi persistenţă temporală. (...) Prin urmare, Curtea constată că diferenţele de curs valutar de o anumită amploare, sub aspectul cuantumului si întinderii în timp, pot constitui, în sine, o situaţie de imoreviziune. pentru că la momentul contractării creditului, deşi părţile au avut în vedere o anumită fluctuaţie valutară inerentă oricărui contract convenit în monedă străină, nu se poate afirma cu drept temei că riscul astfel acceptat a depăşit ceea ce este rezonabil" - Parag. 65 din Decizia 731/2019,

Sub aspectul condiţiei subiective se face trimitere de la Decizia 415/2018 (obligatorie pentru instanţa de judecata si la momentul dezabterilor/pronuntarii): „(...) în acest context Curtea reţine că, în deciziile sale cu privire la Legea nr. 77/2016, a trebuit ea însăşi să delimiteze impreviziunea de situaţia patrimonială actuală a debitorului [spre exemplu, Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 12 septembrie 2018], tocmai pentru că în mod greşit instanţele judecătoreşti analizau si administrau un probatoriu pentru a determina situaţia materială a debitorului în vederea stabilirii unei afectări a echilibrului contractual, considerând că, în acest mod, se evaluează starea de impreviziune a contractului de credit.

Or, echilibrul contractual în ipoteza contractului de credit nu se determină prin raportare la întregul patrimoniu al debitorului sau la posibilităţile sale financiare de rambursare a împrumutului, ci prin raportare strictă la conţinutul clauzelor contractuale.

Astfel, materializarea riscului supraadăugat are un efect direct acestor clauze şi, în consecită, generează în mod automat dezechilibrul contractual."- Parag. 51 din Decizia 731/2019;

Tot sub aspectul condiţiei subiective se retine ca „(...) în privinţa condiţiilor subiective, Curtea reţine că, atât timp cât debitorul nu a provocat el însuşi situaţia obiectivă reţinută sau nu a avut intenţia expres materializată de a se angaja în executarea unui risc supraadăugat asociat contractului de credit, înseamnă că în situaţia dată există impreviziune " - Parag 65 din Decizia 731/2019

Ceea ce cu rea credinţa ignora intimata, insa Curtea Constituţionala si legiuitorul prin Legea 52/2020 au corijat, este faptul ca nu orice variaţie a cursului valutar se include in sfera riscului inerent, ci acele fluctuaţii atipice (precum cea in discuţie) se includ in sfera riscului supra-adaugat.

Paragraful 65 din Decizia 731/2019 trebuie analizat in contextul intregii decizii, si trebuie raportat si la următoarele paragrafe din aceeaşi decizie:

„59.

Curtea constată că legiuitorul a identificat în mod corect diferentele de curs valutar apărute pe perioada de executare a contractului, ca un factor generator al impreviziunii. rămânând, însă, de analizat consistenţa valorică şi persistenţa în timp a acestor fluctuaţii de curs în economia contractului."

„66. (...) Astfel, măsura criticată, şi anume considerarea diferenţei de curs valutar din cadrul contractului de credit ca intrând în sfera impreviziunii, are un scop legitim, întrucât vizează echilibrarea prestaţiilor părţilor şi restabilirea utilităţii sociale a contractului de credit.

Soluţia legislativă analizată are un caracter adecvat, întrucât poate duce in abstracto la îndeplinirea scopului legitim urmărit, este necesară pentru a crea un cadru legal unitar în ceea ce priveşte determinarea sferei impreviziunii şi aplicarea sa în mod unitar tuturor categoriilor de persoane subsumate ipotezei legii (.)"

"66. (...) Din perspectiva riscului valutar, determinarea punctului în care justul echilibru între cele două interese concurente se rupe trebuie să valorifice atât o componentă valorică, cât şi una temporală.

Este adevărat că o fluctuaţie majoră de curs valutar a monedei creditului poate constitui o situaţie de impreviziune contractuală, însă ea trebuie să prezinte o situaţie continuă, să aibă o anumită constanţă în timp şi să reflecte o dezechilibrare majoră a prestaţiilor părţilor, cu consecinţa antrenării unei obligaţii mult prea oneroase în sarcina uneia dintre părţile contractante (. .)"

Prin urmare, ideea ce se desprinde din Decizia 731/2019, inclusiv din paragraful 65 este ca un contract de credit in valuta presupune un anumit risc inerent, reprezentat de riscul valutar, ce consta in fluctuaţia obişnuita, tipica a valutei.

Cu toate acestea, atunci când fluctuaţia valutara a monedei creditului fata de moneda naţionala devine atipica, excepţionala, fiind de o anumita consistenta si amploare in timp, riscul inerent devine un risc supra-adaugat generator de impreviziune.

Fata de Deciziile 731/2019 si 431/2021 ale Curţii Constituţionale si fata de tranşarea impreviziunii de către legiuitor (Legea 52/2020) apreciem ca, prin depăşirea pragului de 52,6% este evident ca riscul valutar iese din sfera riscului inerent si se transforma un risc supra-adaugat, ce permite debitorului sa atragă incidenţa impreviziunii.

Aceeaşi idee a fost consacrata si pnn Deciziile CCR 623/2016 si 62/2017, instanţa de contencios constituţional lasand la latitudinea instanţelor de judecata stabilirea pragului ce diferenţiază riscul inerent de cel supra-adaugat Prin adoptarea Legii 52/2020, acest prag a fost stabilit legislativ, de legiuitor, ca fiind 52,6%, in vederea inlaturarii arbitrariului si a practicilor eronate de excludere de plano a riscului valutar din sfera riscului supra-adaugat

In primul rând, doresc să puncteze că niciuna dintre deciziile 623/2016 si 62/2017 ale Curţii Constituţionale nu exclude aplicarea Legii 77/2016 contractelor de credit încheiate în CHF şi nici nu exclude reţinerea hipervalorizării CHF ca fiind un risc supra-adăugat - condiţie obiectivă a impreviziunii, mai mult prin Decizia 731/2019 Curtea constata expres ca riscul valutar constituie risc supraadăugat daca are o anumita amploare si consistenta in timp.

Reliefează teza finala a paragrafului 49 din Decizia 62/2017 „Adaptarea la noile condiţii se poate efectua inclusiv printr-o conversie a ratelor de plată în moneda naţională la un curs de schimb pe care Instanţa îl poate stabili în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei în scopul reechilibrării obligaţiilor, curs valutar care poate fi cel de la data încheierii contractului, cel de la data survenirii evenimentului imprevizibil sau cel de la data efectuării conversiei - cu aplicarea unui discount semnificativ".

În măsură în care Curtea apreciază că o reechilibrare a contractului se poate realiza prin stabilizarea cursului valutar - aceasta fiind „soluţia" în viziunea Curţii, este evident că "problema" ce a determinat necesitatea identificării unei soluţii şi a reechilibrării obligaţiilor nu poate viza altceva decât cursul valutar.

Altfel spus, nu se poate oferi o soluţie ce se raportează la „cursul valutar" decât în măsura in care acest curs a făcut parte din problema căreia i se oferă soluţia.

Condiţia subiectiva a impreviziunii. Jurisprudenta constituţionala relevanta.

In analiza condiţiei subiective, Curtea Constituţionala a adus noi clarificări prin intermediul Deciziei nr. 415/2018 (paragraf. 32-35), prin intermediul căreia a statuat expres ca instanţele de judecata (dar si creditorii) in aprecierea impreviziunii trebuie sa evalueze exclusiv prestaţiile pârtilor din contractul de credit, fără a se raporta la situaţia financiara a debitorului (exterioara contractului de credit).

In acest sens, reliefează următoarele considerente ale Deciziei CCR nr. 415/2018:

„32. în continuare, Curtea reţine că impreviziunea vizează numai o ruină contractuală, care afectează utilitatea socială a contractului de credit, si nicidecum o ruină personală a debitorului.

Astfel, în evaluarea impreviziunii se vor analiza, exclusiv, prestaţiile părţilor din contractul de credit de natură să determine ruina contractuală a debitorului, si nu se vor avea în vedere aspectele financiare/materiale care nu se află în legătură cu contractul de credit. în caz contrar ar fi alterată noţiunea de impreviziune contractuală, care ar glisa, în cazul dat, de la evaluarea dezechilibrului dintre prestaţiile părţilor la analiza caracterului suficient sau insuficient al veniturilor debitorului.

34.

Astfel, Curtea reţine că cele două categorii de debitori se află în situaţii diferite tocmai datorită naturii diferite a celor două instituţii juridice antereferite, respectiv impreviziunea contractuală şi insolvenţă persoanei fizice.

Prin urmare, protecţia dreptului de proprietate privată al debitorului se realizează în mod diferit, în funcţie de instituţiile juridice incidente în cauză.

35 În aceste condiţii, instanţa judecătorească învestită, în temeiul art. 7 sau, după caz, art. 8 din Legea nr 77/2016. cu soluţionarea unor acţiuni având ca obiect contestaţii formulate de creditori şi, respectiv, acţiuni ale debitorilor, ca expresie a obligaţiei statului de a garanta dreptul de proprietate privată, nu va analiza dacă patrimoniul debitorului se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor, pe măsură ce acestea devin scadente, ci îşi va limita analiza la dinamica obligaţiilor reciproce întemeiate pe contractul de credit şi, în măsura în care va ajunge la concluzia că această dinamică este de natură să conducă la ruina contractuală a debitorului, prin materializarea riscului supraadăugat, va putea constata că, referitor la contractul de credit astfel analizat, a intervenit impreviziunea.

Aşadar, instanţa judecătorească, în evaluarea impreviziunii, nu poate împrumuta elemente/criterii specifice procedurii insolventei persoanei fizice."

Mai mult, si prin Decizia 731/2019, Curtea Constituţionala a reţinut sub aspectul condiţiei subiective ca: „( ..) în privinţa condiţiilor subiective, Curtea reţine că, atât timp cât debitorul nu a provocat el însuşi situaţia obiectivă reţinută sau nu a avut intenţia expres materializată de a se angaja în executarea unui risc supraadăugat asociat contractului de credit, înseamnă că în situaţia dată există impreviziune."- Parag. 65 din Decizia 731/2019;

De asemenea, si prin recenta Decizie 431/2021, Curtea Constituţionala a reiterat necesitatea diferenţierii impreviziunii contractuale de analiza situaţiei patrimoniale a debitorului, respectiv:

Parag. 78. în deciziile sale cu privire la Legea nr. 77/2016, Curtea a trebuit ea însăşi să delimiteze impreviziunea de situaţia patrimonială actuală a debitorului [spre exemplu, Decizia nr.415 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.781 din 12 septembrie 2018], tocmai pentru că în mod greşit instanţele judecătoreşti analizau şi administrau un probatoriu pentru a determina situaţia materială a debitorului în vederea stabilirii unei afectări a echilibrului contractual, considerând că, în acest mod, se evaluează starea de impreviziune a contractului de credit.

Or. echilibrul contractual în ipoteza contractului de credit nu se determină prin raportare la întregul patrimoniu al debitorului sau la posibilităţile sale financiare de rambursare a împrumutului, ci prin raportare strictă la conţinutul clauzelor contractuale.

Astfel, materializarea riscului supraadăugat are un efect direct asupra acestor clauze si. în consecinţă, generează în mod automat dezechilibrul contractual [Decizia nr.731 din 6 noiembrie 2019, par.51].

Parag. 79.

Prin urmare, odată constatată impreviziunea potrivit conţinutului matematic al art.4 alin.(11)-(3) din Legea nr.77/2016, instanţa judecătorească poate dispune adaptarea contractului de credit în măsura în care executarea contractului este excesiv de oneroasă sub aspectul drepturilor şi obligaţiilor derivând din chiar prevederile sale, acesta îşi pierde utilitatea socială, fiind, aşadar, imposibilă/iraţională continuarea sa; în acest caz, instanţa va dispune stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi transmiterea dreptului de proprietate către creditor.

Astfel, sub aspectul dezechilibrului contractual si a onerozitatn excesive a prestaţiilor debitorilor este suficienta analiza financiara a derulării Contractului de credit, prezentata pe larg la situaţia de fapt din cuprinsul prezentei..

In concluzie, solicită sa se dispună respingerea apelului ca nefondat cu consecinţa menţinerii soluţiei asupra aspectelor criticate de către apelanta-intimata si admiterea apelului acestora, schimbarea in parte a Sentinţei apelate in sensul celor solicitate cu privire la soluţia de adaptare, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezenta cauza.

In probatiune: proba cu înscrisuri, prezumţii si orice alte probe a căror necesitate va reieşi din dezbateri.

In drept, dispoziţiile art. 471 alin.5, art. 453 C.pr.civ., Legea 77/2016 cu modificările ulterioare jurisprudenta constituţionala relevanta si orice alta norma legala incidenţa.

Verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile și probele administrate în cauză, Tribunalul va respinge apelul declarat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Verificând stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, în limitele cererii de apel formulate, potrivit dispoziţiilor art. 479 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, se constată că aceasta a făcut o justă interpretare a probatoriului administrat în cauză şi a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente, fiind neîntemeiate criticile apelanţilor, astfel încât se reține că apelurile declarate sunt nefondate, pentru următoarele considerente.

În raport de dispoziţiile art. 248 CPC, Tribunalul constată că prima instanță a soluţionat în mod corect excepția inadmisibilității acțiunii, invocată prin întâmpinare, dând o soluţie de respingere a acesteia, având în vedere Deciziile Curţii Constituţionale nr. 431/2021 din 17.06.2021 şi nr. 432/2021 din 17.06.2021, care stabilesc cu prioritate soluţia de adaptare a contractului faţă de cea a dării în plată a imobilului, rezultând astfel că o acţiunea ce face obiectul dosarului de faţă este admisibilă, în cadrul legal conferit de Legea nr. 77/2016.

Prin Decizia nr. 432/2021, Curtea Constituțională a stabilit că cererea de adaptare a contractului poate fi formulată atât pe calea contestației, cât și în cadrul acțiunii în stingerea obligației dar și în faza extrajudiciară a cauzei întemeiate pe dispozițiile Legii nr.77/2016 , neexistând vreo rațiune în a limita dreptul consumatorului de a solicita adaptarea contractului doar în faza judiciară a contestației sau acțiunii în constatarea intervenirii în plată.

Odată stabilită existența impreviziunii conform art. 4 din Legea nr.77/2016, instanța judecătorească trebuie să fie preocupată de menținerea utilității sociale a contractului, astfel că aceasta va putea dispune fie adaptarea, fie încetarea contractului de credit.

Instanța trebuie să dispună adaptarea contractului de credit, cu excepția situației în care este demonstrată existența unei imposibilități vădite de continuare a acestuia , în sensul că executarea contractului devine excesiv de oneroasă sub aspectul drepturilor și obligațiilor derivând din chiar prevederile sale, astfel încât contractul își pierde utilitatea socială, fiind, așadar, imposibilă/irațională continuarea sa.

În raport de interpretarea dată de C.C.R., solicitarea de dare în plată întemeiată pe dispozițiile Legii 77/2016 poate viza fie numai adaptarea contractului de credit, fie numai darea în plată a imobilului, fie ambele variante iar cererile de reechilibrare a prestaţiilor şi adaptare a contractului în temeiul impreviziunii reglementate de Legea nr. 77/2016 sunt admisibile procedural, fiind necesar ca acestea să fie cercetate din prisma îndeplinirii cerinţelor legale, chiar şi atunci când nu cuprind o notificare subsidiară de dare în plată.

Pe fondul cauzei, în fapt, se reţine că între reclamanți, în calitate de împrumutat/coplătitor, şi P B (actuala F B SA), în calitate de împrumutător, a fost încheiat contractul de credit nr.

X, cu actul adiţional din data de 23.11.2007, prin care banca a acordat reclamanţilor un credit ipotecar în sumă de 51.000 CHF, pentru nevoi personale, durata creditului fiind de 20 de ani.

În vederea garantării rambursării creditului, a fost instituită în favoarea băncii o garanție constând în ipoteca asupra bunului imobil - apartament situat în oraşul V , jud.

T, intabulat în Cartea Funciară nr.

X V , după cum reiese din contractul de ipotecă autentificat la nr.

X de BNP T M.

La data de 07.11.2022, sub nr. 20116, F B SA a înregistrat notificarea comunicată de împrumutaţi, întocmită în baza Legii nr. 77/2016, prin care aceştia au solicitat, în principal, reechilibrarea contractului de credit, iar în subsidiar, încetarea contractului prin transferul către creditor a dreptului de proprietate asupra imobilului ipotecat în vederea stingerii integrale a debitului.

Explicaţia debitorilor a fost aceea că după o perioadă de 15 ani de executare contractuală - în anul 2007 suma datorată a fost de 51.000 CHF( echivalent 108.712 lei), în anul 2022 suma datorată este de 20.492,35 CHF( echivalent 101.751 lei) , iar rata lunară s-a dublat de la 931 lei la 1.844 lei.

Răspunsul băncii la notificarea primită, în sensul efectuării conversiei creditului in lei , reducerea unică de 25% aplicată la soldul total precum şi renunţarea debitorilor la notificarea cu nr. 20116/07.11.2022 şi la celelalte litigii cu banca, nu a fost acceptat de apelanţii-reclamanţi.

Din încheierea de certificare autentificată la nr. 03/11.01.2023 de SPN C, S şi A reiese că părţile s-au prezentat în faţa notarului public şi au declarat: apelanţii reclamnaţi în principal, că urmăresc reechilibrarea prin adaptare a contractului şi în subsidiar, darea în plată a imobilului ipotecat prin transmiterea dreptului de proprietate către bancă, iar apelanta pârâtă, în sensul că este de acord cu încheierea actului de dare în plată, însă părţile nu au juns la consens.

Având în vedere neînţelegerile dintre părţi, apelanţii- reclamanți au solicitat înlăturarea dezechilibrului contractual prin adaptarea contractului de credit şi constatarea intervenirii impreviziunii.

În drept, în speţă, sunt aplicabile disp. art. 4 alin. 1 din Legea nr. 77/2016, pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată, care stabilesc condiţiile ce trebuie îndeplinite, în mod cumulativ:

a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. 1, astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei de 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;

d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi;

e) este îndeplinită condiţia privind impreviziunea;

Potrivit art. 4 alin. 1 indice 1 din Legea nr. 77/2016, reprezintă impreviziune:

a) pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creştere de peste 52.6% faţă de data încheierii contractului de credit.

În vederea calculării procentului de 52.6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Naţională a României la data transmiterii notificării de plată şi cursul de schimb publicat de Banca Naţională a României la data încheierii contractului de credit;

b) pe durata executării contractului de credit, obligaţia de plată lunară înregistrează o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă.

Potrivit art. 4 alin. 1 indice 2 din Legea nr. 77/2016, în scopul aplicării prevederilor prezentei legi este necesară menţinerea pragurilor valorice prevăzute la alin. 1 indice 1 lit. a) şi b) în ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată.

În conformitate cu disp. art. 4 alin. 3 şi alin. 4 din Legea nr. 77/2016, impreviziunea este prezumată în favoarea consumatorului, care formulează o notificare în condiţiile art. 5 sau art. 8 alin. 5 şi echilibrarea şi continuarea contractului de credit sunt prioritare.

Încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilităţii vădite a continuării sale.

Faţă de probele administrate în cauză, în acord cu prima instanţă, Tribunalul reţine că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 77/2016 privind adaptarea contractului : părţile se încadrează în categoriile prevăzute de art. 1 alin. 1 din lege, cuantumul sumei împrumutate nu depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 250.000 euro raportat la momentul acordării; creditul este garantat cu un imobil, reclamanţii nu au fost condamnaţi pentru infracţiuni în legătură cu creditul, şi de asemenea este îndeplinită condiţia privind intervenirea impreviziunii.

În condiţiile în care este depăşit pragul de creştere de 52.6% stabilit de art. 4 alin. 1 indice 1 din Legea nr. 77/2016, obligaţia de rambursare a împrumutului s-a transformat într-una excesiv de oneroasă, care poate fi asimilată unui risc supraadăugat, prestaţiile contractuale fiind, indubitabil, grav dezechilibrate, aşa cum a prezumat legiuitorul, şi niciuna dintre părţi nu este culpabilă de apariţia evenimentului care a generat riscul supraadăugat, impreviziunea este incidentă în speţă, astfel încât costurile impreviziunii trebuie să fie suportate de ambele părţi, în egală măsură.

În ceea ce privește modalitatea concretă de adaptare a contractului, interpretând per a contrario prezumția absolută stabilită prin art. 4 alin. 1 indice 1 din Legea nr. 77/2016 și în lipsa unor alte probe din care să rezulte contrariul, rezultă că până la pragul de 52,6 % nu va exista impreviziune.

Întrucât soluția adaptării contractului este prioritară încetării acestuia prin darea în plată a imobilului ipotecat, văzând voinţa împrumutaţilor, se poate concluziona că există posibilitatea reală a posibilității continuării executării contractului de credit, motiv pentru care soluţia de adaptare a contractului de credit este una oportună.

În ceea ce privește modalitatea de adaptare a contractului, Tribunalul apreciază corectă opinia instanţei de fond în sensul adaptării contractului de credit nr. 36000000000022470/ 20.11.2007 în sensul ca, începând cu data comunicării notificării către pârâta F B S.A (07.11.2022) și până la încetarea contractului de credit, părțile să suporte în mod egal (50% - 50%) diferența de curs valutar ce depășește 52,6%, calculată ca rezultat dintre cursul de schimb valutar publicat de BNR pe parcursul derulării contractului de credit și cursul de schimb valutar publicat de BNR la data încheierii contractului de credit.

O astfel de modalitate de adaptare a contractului respectă exigența ca riscul supraadăugat, constând în creșterea cursului valutar al monedei creditului, să fie suportat împreună de debitor și creditor, în mod echitabil.

Faţă de considerentele de mai sus, de normele legale aplicabile, în baza art. 480 alin.1 din Codul de procedură civilă, Tribunalul va respinge apelurile declarate de părţi, ca nefondate.

În baza art. 453 Cod procedură civilă, văzând că părţile se află în culpă procesuală, va respinge cererea apelantei-pârâte F B SA de obligare a apelanţilor – reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.706 lei taxă timbru şi va respinge cererea apelanţilor de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.975 lei.