Decizie nr. 702 din 18.10.2023

Instanţa de apel reţine că nu poate fi limitat dreptul persoanei păgubite de a alege service-ul în care să îşi repare autoturismul, câtă vreme această alegere se face pe criterii de calitate şi performanţă, criterii pe care unitatea reparatoare le-a îndeplinit, şi în mod legal şi temeinic judecătoria a obligat apelanta la valoarea maximă de despăgubire ce poate fi acordată de asigurător potrivit raportului de expertiză efectuat în faţa primei instanţe .

Prin sentinţa civilă nr. 2112 din data de 03.11.2022 Judecătoria A a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul S L M în contradictoriu cu intervenientul forţat D T şi cu pârâta E R A R SA.

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 21.481,68 lei, reprezentând despăgubirea datorată în dosarul de daună nr. EJ00624887.

A obligat pârâta la plata unei dobânzi legale de 0,2%/zi la împlinirea unui termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii rămasă definitivă către pârâtă şi până la data achitării integrale a debitului.

A admis cererea accesorie vizând obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 1500 lei constituie onorariul de expert, iar 1500 lei onorariul apărătorului.

A obligat pârâta la plata către stat a sumei de 1574 lei reprezentând ajutor public judiciar acordat reclamantului sub forma scutirii de la taxa de timbru.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, analizând materialul probator administrat în cauză a reţinut următoarele:

În fapt, reclamantul a solicitat antrenarea răspunderii civile a pârâtei şi obligarea acesteia în calitate de asigurator RCA la plata sumei de 25.871,62 lei reprezentând contravaloare reparaţii auto marca X, cu dobândă legală.

Conform art. 1349 alin. (1) C.civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar potrivit alin. 2 cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

De asemenea, conform art. 1357 C.civ. cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai uşoară culpă.

Aşadar, pentru angajarea răspunderii civile delictuale a unei persoane pentru fapta proprie trebuie îndeplinite următoarele condiţii: 1) existenţa unei fapte ilicite; 2) existenţa unui prejudiciu; 3) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; 4) existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.

Conform dispoziţiilor art. 1535 alin. 1 C.civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu iar conform art. 1523 alin. (2) lit. d) C.civ., debitorul este de drept în întârziere dacă obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale.

În acelaşi timp, potrivit art. 2210 C.civ., în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane.

De asemenea, se reţine că Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, statuează că asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite [art. 11 alin. (1)], despăgubirile acordându-se în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA care este egală cu cea mai mare valoare dintre limita de răspundere prevăzută în legislaţia aplicabilă şi cea prevăzută în contractul RCA, iar asigurătorul este obligat să comunice valoarea maximă de despăgubire, la cererea păgubitului sau a mandatarului acestuia, în termen de 7 zile calendaristice [art. 14 alin. (1)].

În cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul facultativ al acesteia, eventuala diferenţă de despăgubire dintre cea rezultată potrivit contractului de asigurare facultativă şi cea care rezultă potrivit contractului RCA rămâne pe contul contractului de asigurare facultativă, neputând fi recuperată de la asigurat, dacă despăgubirea plătită din contractul facultativ nu depăşeşte limita maximă a despăgubirii ce poate fi acordată de asigurătorul RCA pentru prejudiciile cauzate în unul şi acelaşi accident de vehicul, prevăzută de legislaţia în vigoare [art. 23 alin. (4)].

Persoana prejudiciată are dreptul să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA sau către propriul asigurător RCA în cazul decontării directe, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA sau către BAAR, în cazul producerii unui risc acoperit de acesta în condiţiile prevăzute de prezenta lege.

Persoana prejudiciată are dreptul, direct sau prin mandatari, să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA sau către propriul asigurător RCA în cazul decontării directe, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA, sau către BAAR, în cazul producerii unui risc acoperit de acesta în condiţiile prevăzute de prezenta lege (art. 20).

În termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, asigurătorul RCA este obligat, conform art. 21: fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie să notifice părţii prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire.

Dacă în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.

Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entităţii de soluţionare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F.

Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată.

Plata penalităţilor se face odată cu plata despăgubirii.

Despăgubirea se stabileşte şi se plăteşte în conformitate cu prevederile art. 14, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului RCA, în limitele obligaţiei acestuia cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi.

Cu alte cuvinte, în ipoteza producerii riscului asigurat, asiguratul sau beneficiarul asigurării se poate îndrepta împotriva asigurătorului RCA al persoanei vinovate de săvârşirea faptei, împotriva propriului asigurător RCA în cazul decontării directe ori împotriva asigurătorului său CASCO, în temeiul contractului de asigurare.

Acesta din urmă, la rândul său, se poate îndrepta împotriva asigurătorului RCA al persoanei vinovate, prin efectul subrogării legale în drepturile asiguratului ori ale beneficiarului asigurării.

Raportat la dispoziţiile legale aplicabile, instanţa a reţinut că în prezenta cauză s-a invocat faptul că la data de 25.06.2019 s-a produs un accident de circulaţie în care au fost implicate autovehiculul cu nr. de înmatriculare X , asigurat de răspundere civilă auto la pârâtă potrivit poliţei valabile în perioada 19.01.2019-18.07.2019(f.76) şi autovehiculul cu nr. de înmatriculare Y condus de către T M A.

Din Formularul de constatare amiabilă şi din raportul de expertiză tehnică în specialitatea autovehicule întocmit în cauză de expert V.

F. (f.196-231) a rezultat faptul că vinovat de producerea evenimentului rutier este intervenientul, care a efectuat manevra mersului înapoi fără a se asigura, acroşând autoturismul condus de către T M A.(f. 46).

Ca atare, având în vedere, pe de o parte, că pârâta a respins în mod nejustificat cererea reclamantului de plată a despăgubirii, astfel cum reiese din materialul probator aflat la dosar, şi, pe de altă parte, că valoarea maximă de despăgubire ce poate fi acordată de asigurător este, potrivit raportul de expertiză(f.196-231), de 21.481,68 lei, fiind vorba despre o daună parţială, instanţa a admis în parte cererea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 21481,68 lei, reprezentând despăgubirea datorată în dosarul de daună nr.

EJ00624887 precum şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, la împlinirea unui termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii rămasă definitivă către pârâtă şi până la data achitării integrale a debitului.

Instanţa a reţinut că, pentru stabilirea datei de la care se calculează dobânda legală datorată, sunt relevante disp. art. 1489C. civ., potrivit cărora, ” 1) Dobânda este cea convenită de părţi sau, în lipsă, cea stabilită de lege.”, coroborate cu cele ale art.21, alin.4 din L.132/2017, Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, în temeiul art. 453 alin. (2) C.proc.civ., instanţa a admis cererea accesorie vizând cheltuielile şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 1500 lei constituie onorariul de expert (f.165), iar 1500 lei onorariul apărătorului conform chitanţă nr. 717/26.11.2019 emisă de Cabinet de avocat T N S.

De asemenea, a obligat pârâta la plata către stat a sumei de 1574 lei reprezentând ajutor public judiciar acordat reclamantului sub forma scutirii de la taxa de timbru.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, apelanta-pârâtă SC E R A R SA, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea apelului, pornind de la dreptul persoanei păgubite printr-un eveniment rutier de a beneficia, în cazul avarierii autovehiculului deţinut de despăgubiri, drept consacrat prin dispoziţiile speciale ale Legii 132/2017, instanţa a admis in integralitate acţiunea reclamantului, deşi, era imperios necesar analizarea aspectelor legislative privind despăgubirile ce urmează a fi acordate pentru un autovehicul avariat în urma unui eveniment rutier, a condiţiilor legale de acordare si cuantificare a sumelor, aplicabilitatea diferita a textelor de lege incidente şi stabilirea caracterului de norma speciala, derogatorie de la norma generala a dispoziţiilor Legii nr. 132/2017.

Problema cea mai importanta pe care o comporta speţa este aceea a dovedirii întinderii prejudiciului pentru ca, se reclama un potenţial prejudiciu în valoare de 21.481,68 lei deşi costul efectiv al lucrărilor de reparaţie nu a fost probat de intimatul reclamant prin documentele justificative (facturi fiscale, chitanţe si bonuri de casa).

Intimatul-reclamant insistă ca prejudiciul trebuie sa fie evaluat conform unui deviz estimativ emis de către SC E S SRL- unitate de specialitate.

Însa, probatoriul administrat cu precădere expertiza tehnica specialitate auto întocmita în cauza nu au demonstrat modalitatea de reparaţie a autoturismului, respectiv daca aceasta a fost efectuata în regie proprie (şi atunci este evident ca nu s-a poate proba cu documente justificative de 21.481,68 lei) sau într-o unitate de specialitate situaţie în care ar fi putut prezenta dovezile necesare cuantificării prejudiciului stabilit.

Reglementarea contractului de asigurare obligatorie de răspundere civila auto este data de Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie si Norma 20/2017 privind asigurările auto în România.

Art. 11 si 14 din Legea nr. 132/2017prevăd ca: "Riscurile acoperite:Asiguratorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat pentru: (....) c)costuri privind readucerea vehiculului la starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condiţiile legii; Cuantumul despăgubirilor: Despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA

(3) Valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată.

Rezulta faptul ca despăgubirile pot fi stabilite după cum urmează: înainte de efectuarea reparaţiilor, pe baza ofertei făcută de asigurător şi acceptată de terţul prejudiciat caz în care trebuie depusa la asigurător cererea de despăgubire; după efectuarea reparaţiilor, caz în care trebuie să depusa la asigurător cererea de despăgubire, însoţită de devizul de reparaţie şi facturi emise de unităţi de specialitate.

Prin urmare instanţa de fond nu putea lua în considerare cotaţiile reparaţiilor provenite de la SC E S SRL, întrucât acestea numai au anticipat costurile unor reparaţii neefectuate, nerezultand faptul ca acestea au fost efectuate si s-au perceput preturile înscrise in documentul pe care l-au emis.

Devizul estimativ nu reprezintă un document justificativ şi nu se poate reţine că aceasta cuprinde preţurile practicate la data efectuării reparaţiei, în condiţiile în care nu este însoţit de o factura.

Devizul estimativ nu este document nici de încasare şi nici de plată, nu reprezintă document justificativ de înregistrare nici în contabilitatea celui care o emite şi nici în contabilitatea celui care o primeşte, este documentul ce evidenţiază numai Intenţia de tranzacţionare, respectiv cea a vânzătorului de a livra şi cea a cumpărătorului de a cumpăra .Mai mult, în lumina dispoziţiilor art. 155 din Codul fiscal: „(1) Persoana impozabila care efectuează o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, alta decât o livrare/prestare fara drept de deducere a taxei, conform art. 741 alin. (1) si (2), trebuie sa emită o factura către fiecare beneficiar, cel târziu pana in cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei in care ia naştere faptul generator al taxei, cu excepţia cazului in care factura a fost deja emisa.

De asemenea, persoana impozabila trebuie sa emită o factura către fiecare beneficiar pentru suma avansurilor încasate în legătura cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, cel târziu pana in cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a încasat avansurile, cu excepţia cazului in care factura a fost deja emisa."

Atitudinea intimatului reclamant de a încerca sa impună în mod unilateral şi complet nejustificat un anumit cuantum de despăgubire, este în primul rând în contradicţie cu prevederile legale citate şi în al doilea rând inechitabilă în raport cu principiul reparării integrale a prejudiciului suferit si readucerea în starea iniţială a bunului avariat.

Despăgubirea din asigurare trebuie sa alba în vedere numai prejudiciul efectiv suferit si se acorda în considerarea modului în care legea stabileşte nivelul despăgubirii.

Nu se pot acorda despăgubiri mai mari decât valoarea prejudiciului încercat, şi care in situaţia de fata este reprezentat de costul lucrărilor de reparaţie suportate efectiv de către reclamanta, având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, definit ca rezultatul negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană.

Patrimoniul apelantei reclamante s-a diminuat în mod direct cu suma plătită de aceasta, repararea prejudiciului în cadrul răspunderii civile (delictuale sau contractuale) având ca scop numai înlăturarea integrală a efectelor faptului ilicit, prin repunerea părţii vătămate în situaţia anterioară producerii pagubei, iar nu să constituie o sursă de dobândire a unor sume suplimentare faţă de paguba suferită, deoarece aceasta ar conduce la îmbogaţirea fără just temei.

In speţa dedusa judecaţii este evident ca apelanta reclamanta nu a reuşit sa prezinte nicio justificare rezonabila pentru a dovedi un prejudiciu in cuantumul pretins dar patrimoniul sau s-a diminuat în mod direct doar cu valoarea reparaţiilor pe care le-a suportat efectiv, aceasta fiind si suma de care trebuia sa beneficieze, întrucât despăgubirea nu poate să constituie o sursă de dobândire a unor sume suplimentare faţă de paguba suferită.

Petitul accesoriu al cererii de chemare in judecata a fost soluţionat de către instanţa cu încălcarea principiului disponibilităţii.

Astfel, prin cererea de chemare in judecata (partea introductiva) intimatul reclamant a solicitat obligarea apelantei la plata dobânzii legale pentru ca în partea finala a aceleiaşi cereri sa solicite obligarea la plata unei penalizări de 0,2% calculata pentru fiecare zi de întârziere".

Ca temei de drept al acestor solicitări a indicat acte normative abrogate la data promovării acţiunii (Norma 23/2014 modificata prin norma 39/2016) atat dobânda legala cat si penalităţile de întârziere sunt daune moratorii, însa temeiul lor de drept este diferit.

Art. 7.535 Cod civil. - Daunele moratorii în căzut obligaţiilor băneşti

"(1)în cazul in care o suma de bani nu este plătită la scadentă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, in cuantumul convenit de port/ sau, in lipsă, in cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu In acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.

(2) Dacă, înainte de scadenţă, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legala, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadentă

(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrala a prejudiciului suferit "

Dobânda legala : Ordonanţa Guvernului nr 13/2011 privind dobânda legala remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale in domeniul bancar, aprobată prin Legea nr 43/2012, cu completările ulterioare (O.G. nr. 13/2011)

Art. 7.- (...)”(3) Dobânda datorata de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenta este denumită dobânda penalizatoare " Art. 2. "In cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, si in absenta stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti dobânda legala aferentă fiecăreia dintre acestea.”

Art 3.- (...) „(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţa plus 4 puncte procentuale.”

Penalităţile de întarziere, Legea nr. 132/2017, art.27 alin. (4) "Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în termen de 70 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA o primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entităţii de soluţionare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F.

Alin. (5) Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligaţia plata unor penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată.

Plata penalităţilor se face odată cu plata despăgubirii."

Obiectul acţiunii civile îl constituie „ceea ce părţile înţeleg să supună judecăţii, ceea ce ele pretind ca judecătorii să verifice, să aprecieze, să constate, să judece”, prin intermediul obiectului urmărindu-se „protecţia dreptului subiectiv civil sau a unui interes ce se poate realiza doar pe calea acţiunii în justiţie".

Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. 1 Cod pr. civ.

Judecătorul soluţionează litigiului conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile", ceea ce înseamnă că, independent de faptul că părţile nu ar indica niciun temei de drept pentru cererile şi apărările lor, sau ar indica un temei de drept greşit, judecătorul are îndatorirea legală de a identifica normele de drept incidente în speţa dedusă judecăţii, prin raportare la starea de fapt relatată de reclamant prin cererea de chemare în judecată, şi, respectiv, starea de fapt invocată de către pârât prin întâmpinare sau acţiunea reconvenţională.

Această îndatorire a instanţei rezultă fără echivoc din dispoziţiile art. 22 alin. 4 Cod pr. civ., care statuează că Judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire", dar şi din dispoziţiile art. 7 Cod pr. civ., care consacră principiul legalităţii: „Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legii.

Judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor din proces", în teza finală a alin. 4 a art. 22 Cod pr. civ., legiuitorul stipulează însă că, în cazul în care calificarea juridică la care s-ar ajunge ca urmare a exercitării de către instanţă a prerogativei restabilirii calificării juridice, „judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă", ceea ce reprezintă o recunoaştere de către legiuitor a efectelor principiului contradictorialităţii, consacrat explicit în art. 14 C. pr. civ., în special în alin.(6) al acestui articol. în concluzie, pornind de la premisa că, prin cauza cererii de chemare în judecată s-ar înţelege situaţia de fapt calificată juridic, rezultă că instanţa este ţinută de cauza cererii de chemare în judecată ori a actului de procedură având această natură juridică (cerere reconvenţională, intervenţie voluntară principală etc), neputând să o modifice sub pretextul aplicării principiului iura novit curia.

Prin urmare instanţa de fond avea de stabilit norma de drept aplicabila raportului juridic dedus judecaţii, in funcţie de pretenţiile concrete formulate de partea reclamanta, insa fata de soluţia pe care a adoptat-o a apreciat ca, pe langa principiul disponibilităţii a fost încălcat şi principiul contradictorialităţii în procesul civil şi dreptul la apărare al părţilor, deoarece anterior nu a pus în discuţia părţilor schimbarea temeiului juridic şi nu a dat posibilitatea acestora să îşi formuleze concluziile şi apărările pe noul temei juridic.

Aceasta cu atât mai mult cu cât răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie coexistat cu răspunderea asigurătorului, fiind necesară îndeplinirea cumulativă si a altor condiţii.

Prin principiul disponibilităţii se înţelege şi faptul că reclamantul trasează iniţial cadrul procesual, acesta trebuind să indice, între altele, părţile din proces, pretenţia dedusă judecăţii, motivarea în fapt şi în drept.

Nerespectarea principiilor ce guvernează dreptul procesual civil produce o vătămare a drepturilor părţilor şi se sancţionează cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite în aceste condiţii.

Nulităţile decurgând din nesocotirea acestor principii (principiul contradictorialităţii, principiul dreptului la apărare, principiul disponibilităţii şi principiul oralităţii dezbaterilor) sunt nulităţi virtuale şi operează fără ca partea care le invocă să fie obligată să facă dovada vătămării". (Decizia nr. 221 din data de 15 februarie 2017 pronunţată de Secţia a II-a civilă a Î C C J având ca obiect pretenţii).

Având in vedere motivele de fapt si de drept mai sus menţionate, hotărârea este atacata este anulabila instanţa cercetând în mod formal fondul cererii de chemare în judecată.

De asemenea a fost pronunţată cu încălcarea principiului disponibilităţii si al contradictorialităţii, drept pentru care solicită admiterea apelului aşa cum a fost formulat şi motivat

În drept: art. 466, alin. 1 si art. 480, alin. 3 Cod Proc. Civila.

În probaţiune, înscrisuri.

Verificând în limitele cererii de apel şi a apărărilor formulate, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de prima instanţă, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, Tribunalul, a respins apelul declarat pentru considerentele care vor succede:

Tribunalul a reţinut că, la data de 25.06.2019 s-a produs un accident de circulaţie în care au fost implicate autovehiculul cu nr. de înmatriculare X, asigurat de răspundere civilă auto la pârâtă potrivit poliţei valabile în perioada 19.01.2019-18.07.2019 (f.76) şi autovehiculul cu nr. de înmatriculare Y condus de către T M A.

Din accidentul rutier au rezultat pagube materiale, autoturismul cu număr de înmatriculare X fiind avariat, iar cuantumul reparaţiilor efectuate pentru remedierea acestora ridicându-se la suma de 25.871, 62 lei, astfel cum rezultă din factura fiscală, emisă de unitatea reparatoare.

În drept, art. 1349 C. civ. prevede obligaţia generală a oricărei persoane de a nu aduce atingere, prin acţiunile sau inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Potrivit art. 1357 C. civ. alin. (1), cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

Astfel, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite, în mod cumulativ, următoarele condiţii, care se desprind din dispoziţiile art. 1357 alin. (1) C. civ.: (i) existenţa unei fapte ilicite, (ii) existenţa unui prejudiciu care să fie produs ca urmare a faptei ilicite, (iii) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi (iv) existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, cu precizarea că, potrivit art. 1357 alin. (2) C. civ., autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

Tribunalul constată că apelanta pârâtă recunoaşte îndeplinirea condiţiilor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, contestând doar cuantumul pretenţiilor solicitate de reclamant.

Conform art. 21 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 132/2017: "În termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, asigurătorul RCA este obligat: a) fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie să notifice părţii prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire".

Totodată, alin. (2) al acestui articol prevede că: "dacă în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii".

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 132/2017, asigurarea RCA acoperă prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, despăgubirile se acordă "în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA".

Totodată, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 prevede că asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, iar despăgubirile sunt acordate, printre altele, aşa cum prevede alin. (2) lit. c), "pentru costurile privind readucerea vehiculului la starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condiţiile legii."

În cazul prejudiciilor produse bunurilor, art. 22 alin. (2) din Legea 132/2017 prevede că "despăgubirile se stabilesc pe baza preţurilor de referinţă pe piaţă la data producerii riscului asigurat".

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 prevede că despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA, în timp ce, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată.

Totodată, art. 24 alin. (1) lit. a) din Ord.

ASF nr. 20/2017 prevede că în cazul daunelor la vehicule, despăgubirea are în vedere acoperirea costurilor privind readucerea la starea anterioară producerii accidentului, iar conform alin. (4), evaluarea acestui cost conţine "costul reparaţiilor părţilor componente sau pieselor avariate sau costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul".

Cu privire la dreptul persoanei prejudiciat de a-şi repara autoturismul avariat, în temeiul art. 6 alin. (8) din Legea nr. 132/2017: "contractul RCA dă dreptul persoanei prejudiciate, în cazul producerii unui prejudiciu, să se poată adresa pentru efectuarea