Decizie nr. 436 din 31.05.2023

O clauză contractuală este abuzivă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: clauza sa nu fi fost negociata direct cu consumatorul; clauza sa încalce exigentele bunei-credinte; clauza, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile părților.

Prin încheierea civilă nr. 1450 din data de 11.10.2022, Judecătoria R V a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul C M, cu domiciliu în municipiul R V, Fld.

A P N, nr. 6, judeţul T, în contradictoriu cu intimata G B S.A., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. -, având CUI RO -, cu sediul în municipiul B, Şos.

F D G, nr. 5, N P 3 B C, C F, et. -, sector 2, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. 1 Cod. pr.civ, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, iar în cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcție de efectele pe care acestea le produc, conform alin. 1 al aceluiaşi articol.

Instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia nelegalei timbrări a contestaţiei la executare invocata de către intimat prin întâmpinare, la dosar existând dovada achitării taxei judiciare in cuantum de 1000 lei aferentă contestaţiei la executare (conform chitanței aflate la dosar), astfel că cererea de chemare in judecata este legal timbrată în conformitate cu disp.

OUG nr. 13/2013.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare invocata prin întâmpinare, este incidentă Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive in contracte încheiate cu consumatori, care trebuie interpretata in sensul ca se opune unei norme de drept naţional in temeiul căreia un consumator care a încheiat un contract de credit cu o instituţie de credit si împotriva căruia acest profesionist a început o procedura de executare silita este decăzut din dreptul de a invoca existenta unor clauze abuzive pentru a contesta procedura menţionată după expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte ale acestei proceduri, chiar daca acest consumator are la dispoziţie, in temeiul dreptului naţional, o acţiune in justiţie in scopul constatării existentei unor clauze abuzive a cărei introducere nu este supusa niciunui termen, dar a cărei soluţie nu produce efecte asupra celei care rezulta din procedura de executare silita si care-i poate fi impusa consumatorului înainte de soluţionarea acţiunii in constatarea existentei unor clauze abuzive, urmând a fi respinsă această excepţie ca neîntemeiată.

Instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a G B S.A, invocată de intimata prin întâmpinare, cu motivarea că aceasta justifică această calitate procesual pasivă în condiţiile in care a fost parte contractantă în contractul de credit încheiat cu contestatorul, contract care cuprinde clauzele faţă de care contestatorul solicită a se constata caracterul abuziv.

Excepţia de inadmisibilitate se referă la un gen de acţiune care nu poate fi promovată în justiţie, dreptul pretins încălcat neregăsindu-şi ocrotire în sfera juridicului şi care îl pune pe magistrat în imposibilitate să o analizeze.

Contestatorul a învestit instanţa cu o contestaţie la executare silită in cuprinsul căreia solicită a se constata carterul abuziv a unora dintre clauzele contractuale si ca o consecinţă a contestatarii acestui caracter, a solicitat si anularea formelor de executare, urmând a fi respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii privind constatarea caracterului abuziv a mai multor clauze contractuale.

Pe fondul cauzei, instanţa a reținut că prin cererea de chemare în judecata, contestatorul a formulat contestaţie împotriva executării silite pornită împotriva sa în dosarul de executare nr. -, în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit bancar nr. - din data de - încheiat cu G B S.A. şi contractului de ipotecă mobiliară din data de -, solicitând constatarea ca abuzive a următoarelor prevederi contractuale, în raport de Legea nr. 193/2000 şi prin urmare anularea din actele de executare sau restituirea sumelor ce derivă din clauzele constatate ca fiind abuzive, după cum urmează:

- Constatarea ca fiind abuziva a clauzei regăsite la punctul 9 lit. c privind un comision de administrare în valoare de 7,50 EUR lunar,

- Constatarea caracterului abuziv al ratei dobânzii de 12,27%, valabilă la data încheierii contractului, variabilă în raport de clauza 3.1 din Contractul de credit de consum nr. - din data de -, raportat la prevederile din „Condiţiile speciale,”

- Constatarea caracterului abuziv al clauzelor 3.2.1, 3.2.2 si 3.2.3 din Contractul de credit de consum nr. - din data de -, referitoare la „Dobânda penalizatoare”,

- Constatarea caracterului abuziv al clauzei 1.4 din Contractul de credit de consum nr. - din data de -, „Dobânda anuală efectivă (DAE) înseamnă costul total al creditului pentru împrumutat, exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului”.

Potrivit dispoz. art. 4 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate, pentru a se retine caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesara îndeplinirea cumulativa a mai multor condiţii, respectiv clauza să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la calitatea de a satisface cerinţele de preț si plata, să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor ca o consecinţă a lipsei de negociere iar dezechilibrul creat să fie contrar bunei-credinţe.

Legea nr. 193/2000 stabileşte că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plata, astfel clauzele referitoare la dobândă, la comisioane sau la costuri, fie că sunt percepute la termen sau anticipat, sunt elemente care formează costul total al creditului care împreună cu marja de profit a băncii, formează preţul contractului de credit, componenta esenţială a obiectului contractului de credit.

Trebuie reţinut însă că preţul contractului nu se reduce la dobândă, ci cuprinde toate costurile contractuale percepute împrumutatului.

În conformitate cu Legea nr. 193/2000 care la rândul său este in acord cu Directiva Europeană nr. 93/13/CEE, este necesar a se stabili obiectul principal al contractului de credit, in acest sens avându-se în vedere natura juridica specifica a acestuia care este diferită de cea a contractului de împrumut, deoarece nu se limitează doar la acordarea împrumutului si restituirea acestuia cu dobânda ci si la efectuarea unor alte prestaţii aflate in strânsa legătura cu acordarea creditului iar clauzele referitoare la comisioane fiind elemente care formează costul total al creditului şi împreuna cu marja de profit a societăţii care acordă creditul, formează preţul contractului de credit.

Se observa că, clauzele referitoare la dobânda variabilă, la comisionul de administrare sunt redactate în mod clar şi uşor de înţeles, contestatorul neavând nevoie de cunoştinţe de specialitate pentru a înţelege existenţa şi întinderea acestor obligaţii.

O clauză care nu a fost negociată, conform art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, presupune impunerea acesteia de către agentul economic fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, în cauză reclamantul având cunoştinţă de condiţiile de creditare, cat timp acestea au fost clar prevăzute în contract, putând ca, în ipoteza constatării că preţul contractului este prea mare sau mai mare decât preţul unor produse similare de pe piaţă, să refuze încheierea contractului.

Condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt: capacitatea de a contracta, consimţământul valabil exprimat al părţii care se obliga, un obiect determinat si o cauza licita.

Pentru a fi apreciată ca fiind abuzivă, o clauză contractuală trebuie să fie contrară bunei-credinţe şi să creeze un dezechilibru contractual semnificativ, în acest scop fiind necesară determinarea atitudinii subiective a comerciantului, respectiv dacă inserarea clauzei are la bază intenţia acestuia de a-şi crea un avantaj ca urmare a unei poziţii speciale în care s-ar fi aflat la momentul încheierii contractului.

Potrivit Directivei nr. 93/13/CEE, buna credinţa presupune faptul ca niciuna dintre părți nu urmăreşte sa obţină ca urmare a încheierii contractului, mai mult decât valoarea contraprestaţiei la care s-a obligat cealaltă parte, respectând astfel un echilibru al prestaţiilor reciproce, rezultând că reaua credință intervine ori de cate ori un comerciant, profitând de absenta unei negocieri directe a unei clauze, rupe, in mod voit, acest echilibru, şi protejează propriilor interese, simultan cu dezinteresul faţă de drepturile consumatorului.

Contestatorul a cunoscut de la data încheierii Contractului de credit întinderea obligaţiilor proprii iar perceperea comisionului de administrare si modul in care se modifica dobânda sunt clauze care au fost stipulate in contractul încheiat in mod clar şi fără echivoc fiind însuşite prin semnătura.

Un dezechilibru semnificativ presupune că partea care îl invocă în derularea unui contract trebuie să dovedească faptul că acesta a devenit lipsit de utilitate în privinţa sa sau că a fost astfel reglementat încă de la data încheierii contractului, aspect pe care contestatorul nu l-a dovedit pentru că a cunoscut conţinutul contractului încă de la momentul încheierii.

Legislaţia privind protecţia consumatorului nu are ca scop sa-i permită acestuia sa obţină modificarea unui contract pentru ca acesta a devenit mai oneros, ci numai sa îl protejeze pe acesta de aplicarea unor clauze care variază pe baza unor criterii insuficient sau deloc descrise in contract, care depind doar de voinţa băncii si care au creat un dezechilibru nepredictibil la momentul semnării contractului.

Instanţa, reţinând lipsa existentei cumulative a condiţiilor prevăzute in art. 4 din Legea 193/2000 cu referire la caracterul abuziv al clauzelor referitoare la perceperea comisionului de administrare şi dobânda, a respins contestaţia la executare.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel apelantul-contestator C M, prin care a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună admiterea apelului, schimbarea în tot a încheierii nr. 1450/2022, cu consecinţa admiterii în întregime a contestaţiei la executare astfel cum aceasta a fost formulată și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motivare, a arătat că în fapt, între apelant şi intimata G B S.A., prin Agenţia R, s-a încheiat Contractul de Credit de Consum nr. - din data de - şi Contractul de Ipotecă Mobiliară din data de -, ce a avut ca obiect acordarea unui împrumut în valoare de 7.636 Euro.

Întrucât a considerat că unele clauze contractuale au caracter abuziv, iar activarea acestora l-a adus în imposibilitatea de a achita ratele corespunzător şi pentru că a fost întreprinsă o executare silită împotriva sa, a formulat contestaţie la executare.

Având în vedere că prima instanţă a respins în mod neîntemeiat contestaţia la executare, a înţeles să formuleze prezentul apel prin care a reiterat instanţei de control judiciar aspectele cele mai importante pe care și-a fundamentat acţiunea.

În ceea ce priveşte caracterul abuziv al clauzei 3.1.7. pct. b) din Contractul de Credit de Consum nr. - din data de -, referitoare la comisionul de administrare credit, "perceput la soldul curent al creditului, inclus în suma de plata lunară, plătibil la fiecare data a scadenței, având valoarea procentuală arătată în Condiţiile Speciale", mai exact 0.4% şi dispunerea restituirii sumei achitată cu acest titlu:

A arătat faptul că Î C C J, prin Decizia 302/2014 a statuat: "Clauza privind comisionul de administrare este abuzivă în sensul ort. 4 alin. 1 şi 6 din Legea nr. 193/2000, deoarece, pe de o parte, pentru acordarea creditului se percep două costuri (fără ca distincţia dintre acestea să fie exprimată în mod clar şi inteligibil), iar, pe de altă parte, faţă de valoarea comisionului de administrare pe toată durata contractului, s-a creat, în detrimentul consumatorilor şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor."

De asemenea, tot I.C.C.J., prin Decizia 2123/2015 a statuat: "în ceea ce priveşte comisionul de administrare calculat la valoare iniţială a creditului, trebuie remarcat că singurul aspect care poate fi considerat ca fiind exprimat într-un limbaj clar şi inteligibil este cel legat de faptul că împrumutaţii îşi asumă obligaţia de a plăti o sumă al cărei cuantum este determinabil.

Or, aşa cum s-a reţinut în precedent, limbajul clar şi inteligibil nu presupune o exprimare corectă exclusiv din punct de vedere morfologic şi semantic, ci implică decelarea facilă şi neechivocă a prestaţiilor reciproce asumate de părţi".

Comisionul de administrare, calculat şi perceput lunar, reprezintă de fapt un procent semnificativ de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului şi, în plus, creând Băncii un avantaj concurenţial contrar uzanţelor cinstite faţă de celelalte bănci.

Acest comision nu reprezintă altceva decât o dobândă mascată care, pe lângă faptul că lezează interesele economice ale apelantului, aduce atingere şi mediului concurenţial al Băncii, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care ascund un spor de dobândă sub denumirea de comision.

Această disimulare a dobânzii echivalează cu un doi.

Această clauză este cuprinsă într-un contract preformulat, lipsindu-i caracterul negociat.

Totodată, aceasta creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar cerinţelor bunei-credinţe.

Din aceste motive, precum şi pentru argumentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează, această clauză abuzivă este nulă absolut, urmând a fi eliminată din contract.

Acest comision, calculat şi perceput lunar, disimulează, de fapt, un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului şi, în plus, creând Băncii un avantaj concurenţial contrar uzanţelor cinstite faţă de celelalte bănci.

În contract nu se prevede ce servicii bancare suplimentare sunt prestate în schimbul acestui comision de administrare.

Perceperea unor sume de bani în condiţiile în care nu există o contraprestaţie efectivă din partea instituţiei financiar bancare, mai ales în situaţia în care părţile se află pe poziţii de inegalitate că urmare a faptului că este vorba despre un contract preformulat, de adeziune, echivalează cu existenţa unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile acestora.

Disimularea unei părţi a dobânzii sub denumirea de comision este o dovadă de netăgăduit a relei-credinţe a băncii, întrucât, pe de o parte, reprezintă o modalitate de inducere în eroare a clienţilor, prin prezentarea de dobânzi avantajoase, în raport cu ofertele altor bănci care acţionau pe aceeaşi piaţă relevanţă cu banca, dar care în realitate, datorită adăugării la DAE a comisionului de administrare, nu mai erau chiar atât de avantajoase, şi, pe de altă parte, reprezintă o modalitate de procurare a unui avantaj concurenţial contrar uzanţelor cinstite ale comercianţilor.

Pentru aceste motive, onorată instanţă, a solicitat instanței să constate caracterul abuziv al clauzei contractuale anterior menţionate, să dispună eliminarea ei din contract.

A apreciat ca în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

Simpla indicare a unor denumiri de comisioane nu poate releva, fără echivoc, raţiunea perceperii lor, respectiv pretinsa activitate de analiză a dosarului de credit se realizează şi faţă de consumatorii care nu ajung să perfecteze contractul de credit, iar pentru urmărirea desfăşurării contractului de credit, Banca percepe în mod lunar o dobândă.

Referitor la tipul preformulat de contract, apelantul consumator a arătat că din Ordinul A N P C nr. 92/2007 reiese că un contract preformulat este acel contract redactat în întregime sau aproape în întregime de către operatorul economic, prestator de servicii, consumatorul neputând modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci având doar posibilitatea de a le accepta sau nu, adică exact situaţia contractului Consumatoarei, exhibând astfel modelul de contract.

În ce priveşte negocierea contractului, a menţionat că Banca ar trebui sa facă dovada negocierii clauzelor respective.

Dovada negocierii ce a avut loc intre banca, in calitate de profesionist si apelant, in calitate de consumator trebuie sa se realizeze prin documente ce emana de la ambele părți, fapt ce nu este aplicabil in cazul de față.

În ce priveşte reaua-credinţă, a menţionat că aceasta rezidă şi din aceea ca creditorul nu l-a informat în mod corect, în etapa pre-contractuală, i-a prezentat exclusiv avantajele creditării, nu i-a dat ocazia de a analiza condiţiile, de a pune întrebări, de a negocia produsul.

În ceea ce priveşte comisionul de gestionare (administrare), a arătat că această clauză este cuprinsă şi surprinsă în contractele preformulate, lipsindu-i caracterul negociat şi creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar cerinţelor bunei-credinţe.

Prin aplicarea comisionului de mai sus, a considerat că Banca ascunde faptul că dobânda percepută este mult mai mare decât aceea discutată, practic prin aceste comisioane, lunar, ratei de plata se aplică o sumă suplimentară, or, prin nicio normă de aplicare nu poate să apară aceste comisioane ca echitabile.

Referitor la comisionul de gestionare/administrare, a arătat că potrivit contractului, părţile au fost obligate la plata unui comision de gestionare/administrare, iar dezechilibrul contractual indus de către aceasta clauză şi lipsa bunei credinţe în perceperea lui, invocate de către apelantul consumator trebuie analizate în funcţie de justeţea acestui comision faţă de costurile suportate de Banca în legătură cu activitatea sa de gestionare/administrare a creditului.

A apreciat că sumele percepute cu titlu de comision de gestionare (administrare), nu au niciun corespondent în serviciile concrete oferite de bancă.

În plus, daca s-ar putea considera faptul ca acest comision are un caracter just, acesta ar trebui sa aibă un cuantum fix, nu procentual, întrucât Banca efectuează aceleaşi operaţiuni de gestiune a conturilor persoanelor împrumutate.

Mai mult, daca totuşi s-ar accepta calculul acestui comision in procent, acesta ar trebui raportat la volumul documentaţiei si operaţiunilor realizate de banca in gestionarea contului si nu la valoarea creditului.

Pentru aceste motive, a solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei contractuale anterior menţionate, sa se dispună eliminarea ei din contract si returnarea tuturor sumelor de bani achitate cu acest titlu prin compensare.

În ceea ce priveşte caracterul abuziv al ratei dobânzii de 12.27%. valabila la data încheierii contractului, variabila in raport de clauza 3.1 din "Contractul de Credit de Consum nr. - din data de -, raportat la prevederile din „Condiţiile Speciale", conform căreia „Rata dobânzii este variabila si se calculează după formula prevăzuta in Condiţiile Speciale.

Revizuirea Ratei Dobânzii se face la fiecare 1 februarie si 1 august, pe toata durata creditului, in funcţie de fluctuaţia indicelui de referință..." si dispunerea restituirii sumei achitate cu acest titlu:

Clauzele care permit Băncii calculul dobânzii subsemnatului in funcţie de "modificări ale pieţei financiare/monetare, precum si clauzele care permit Băncii modificarea in mod unilateral a cuantumului dobânzilor comisioanelor acorda un drept total discreţionar Băncii de a modifica înțelegerea inițială.

Aceasta clauza contractuala intra in contradicţie cu prevederile Legii 193/2000, conform căreia pentru a putea fi valabil, obiectul contractului trebuie sa fie determinat sau cel puţin determinabil.

Pentru a fi îndeplinită o asemenea condiţie esențială, contractele de credit cu dobânda variabila trebuie sa conţină o clauza care sa confere dobânzii un caracter cert determinabil pentru viitor.

Acest caracter presupune ca părţile angrenate in contract sa poată, la momentul exigibilităţii obligaţiei ce reprezintă obiectul contractului sa determine in mod obiectiv întinderea acesteia (in cazul de față cuantumul dobânzii).

Cu alte cuvinte, conform celor susţinute si in doctrina, actul juridic trebuie sa precizeze toate elementele in funcţie de care urmează sa se individualizeze", or, in situaţia de față este imposibil de determinat modalitatea in care Bancpost lunar calculează cuantumul dobânzii, fapt ce echivalează cu lipsa caracterului determinabil al obiectului contractului.

Sub condiţie pur potestativa, a arătat ca banca poate, daca vrea sa scadă, crească, dobânda, fapt sancţionat de asemenea de art. 1010 C.Civ. cu nulitatea absoluta a acelei clauze respective decizia ICCJ indicata in dosarul " 3913/13.11.2013 cât si practica mai noua Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2186 din 12 iunie 2014 unde se arata pe de-o parte, referitor la prima decizie ca „Ceea ce ne interesează in cadrul criticii formulate in apel, este ultima teza a acestei clauze, care consfinţeşte caracterul abuziv al clauzei de vreme ce dobânda variabila este raportata la o dobânda stabilita discreţionar de către banca si nu la indici de referinţa obiectivi, verificabili, exteriori voinţei băncii", astfel din acest punct de vedere o atare clauza apare într-adevăr ca fiind izvorul unei obligaţii pur potestative din partea celui ce se obliga, deoarece dobânda afişată la sediile BCR nu se cunoaşte in funcţie de ce criteriu va fi stabilita de către furnizor, astfel ca in temeiul art. 4 din Legea 193/2000, raportat la art. 1010 va constata caracterul abuziv si al acestei clauze."

Continuând cu decizia mai recenta pronunțată de ICCJ - Legea nr. 193/2000, Directiva 93/13, in cazul în care prin acţiune se solicită constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind mecanismul de modificare a dobânzii şi a comisioanelor dintr-un contract de credit, instanţa trebuie, în virtutea principiului rolului activ, să stabilească dacă acestea sunt exprimate într-un limbaj clar şi inteligibil, dacă lipsa unei asemenea exprimări nu înseamnă, de fapt, lipsa negocierii şi existenţa unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi încălcarea exigenţelor bunei-credinţe prin introducerea acestor clauze, lipsa unei astfel de analize echivalând cu o nedeplină lămurire a situaţiei de fapt care atrage sancţiunea casării hotărârii pronunţate.

În plus, G B S.A, încalcă norme esenţiale din Legea 296/2004, codul consumului art. 54 prin care "Vânzătorul, trebuie sa informeze consumatorii despre preţul final al produsului si sa ofere toate informaţiile si documentele tehnice care trebuie sa însoțească produsul."

Astfel, concluzionând art. 2 punctul 24 din OG 21/1992, acesta da valorii totale plătibilă de consumator, suma dintre valoarea totala a creditului si costul total al creditului.

Cu alte cuvine Banca, era obligata sa ofere informaţii cu privire la cuantumul total al dobânzii sau cel puţin sa ofere indicaţii cu privire la modalitatea in care se va forma acest cuantum.

În ceea ce priveşte aceasta clauza contractuala, a precizat faptul ca aceasta ii permite Băncii sa modifice in mod discreţionar dobânzile si/ sau comisioanele din contractul de credit.

Se poate observa lesne, faptul ca banca nu menţionează criteriile in baza cărora înțelege sa aducă modificări clauzelor contractuale, ci menţionează doar o serie de modalităţi prin care îl poate informa pe consumator de modificările realizate.

Având in vedere poziţia de inegalitate de pe care acţionează Banca, in calitate de profesionist si debitorul in calitate de consumator, a solicitat instanței să sesizeze caracterul abuziv al acestei clauze.

În primul rând, consumatorul se afla într-o poziţie de inferioritate față de Banca din trei puncte de vedere: tehnica, juridica si economica.

Acesta din urma nedeținând cunoștințe de specialitate financiar-bancare nu își poate crea o imagine clara si corecta despre modalitățile in care banca poate aduce modificări prevederilor contractuale sau despre modul in care acestea îl pot impacta economic ori juridic.

Mai mult, aceasta clauza este prevăzuta într-un contract preformulat, nenegociat încălcând astfel dispoziţiile Legii nr. 193/2000.

Prin omisiune, Banca si-a încălcat inclusiv obligaţia de informare conform art. 9 indice 3 litera g) punctul 1 si 3 din OG 21 /1992.

Art. 14 din legea 190/1990 si art. 6 legea 289/2004, stabilesc ca in cazul in care prin contractul de credit s-a stabilit ca rata dobânzii sa fie variabila, variația ratei dobânzii trebuie sa fie legata de fluctuaţiile unui indice de referință verificabil menţionat in contract.

Prin urmare, aceasta variaţie trebuie sa fie independent de voinţa creditorului si contractul trebuie sa cuprindă in cadrul sau si DAE, aspect ce lipsește.

Toate aceste acte normative au fost grosolan nesocotite.

Atât legea nr. 193/2000, cat si directiva nr. 93/13/CEE conţin lista clauzelor care sunt considerate ca fiind abuzive.

In aceasta lista la alin. 1 litera p respective litera l) se menţionează ca este abuziva clauza care da posibilitatea furnizorului sa crească preţul.

Alin. 2 acelaşi act normative, litera a) si c) statuează o serie de exceptări de la aplicarea caracterului abuziv, stabilind ca modificarea preţului in funcţie de modificarea unei rate de pe piaţa financiara pe care furnizorul nu o poate controla nu este clauza abuziva.

Per a contrario, daca modificarea dobânzii nu are legătura cu un indice de pe piaţa financiara, înseamnă ca se află in fata unei clauze abuzive.

Caracterul abuziv deriva si din faptul ca aceasta clauza a dobânzii este de tip controlat, de către banca, reieșind prezumţia caracterului abuziv si nul absolut.

A considerat pe deplin îndeplinite toate condiţiile enunţate de legea 193/2000 si anume "Clauza nu a fost negociata direct cu consumatorul si aceasta creează in detrimentul consumatorului si contrar cerinţelor bunei credinţe un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile părților".

Dezechilibrul pe care îl generează clauza dobânzii, contestata, este evident având in vedere ca dobânda este lăsata la discreţia Băncii, aceasta componenta a dobânzii permiţând Băncii ca in mod arbitrar, sa modifice cuantumul, practice preţul contractului după bunul plac, deși in piaţa existau indici de referință clari si uşor verificabili.

Astfel cum am indicat, DRV indicat de banca, nu arata din ce este alcătuita si in funcţie de ce variază aceasta, caracterul ilegal al acestei clauze a fost deja constatat de instanţele de judecata in mod definitiv care investite cu constatarea caracterului abuziv a unor clauze care permiteau Băncii revizuirea ratei dobânzii in cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetara, au statuat ca aceasta clauza pune problema sub aspectul echilibrului contractual in sensul ca oferă băncii dreptul de revizuire a ratei dobânzii fără ca noua rata sa fie negociata si explicata clientului.

Concluzionând, atâta vreme cat banca nu a înțeles, gravitatea menţinerii unor dobânzi neloiale fata de sistem si fata de client, a considerat ca aceasta clauza este una neînțeleasă de client, neexplicata, si in cele din urma abuziva prin manifestarea încasării unor sume de bani net superioare unei practice comerciale licite si a solicitat să se dispună declararea acesteia ca nula absolut prin inserarea si stipularea in contracte a Marjei indicate mai sus, cu posibilitatea modificării ei doar prin variaţia indicilor de referinţa ai valutelor.

Pentru aceste motive, a solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei contractuale anterior menţionate, să dispună eliminarea ei din contract și returnarea tuturor sumelor de bani achitate cu acest titlu.

În ceea ce priveşte caracterul abuziv al clauzelor 3.2.1, 3.2.2 si 3.2.3 din Contractul de Credit de Consum nr. - din data de -. referitoare la "Dobânda Penalizatoare", conform cărora: "Dobânda Penalizatoare, menționată in Condiţiile Speciale ("2.0% pe an"), se datorează Băncii dacă împrumutatul nu plăteşte sumele datorate conform Graficului de Rambursare..". "Dobânda penalizatoare se aplica la suma restanta.." si "Dobânda penalizatoare va fi calculata la numărul exact de zile de întârziere, raportat la un an de 360 zile" si restituirea sumelor de bani percepute cu acest titlu:

În ceea ce priveşte dobânda penalizatoare a precizat că aceste clauze sunt, de fapt, veritabile clauze penale interzise de legea civila in contractele de împrumut cu dobânda.

Prin decizia nr.

XI din 24.10.2005, Secţiile Unite ale Î C C J au decis admiterea recursului in interesul legii si au statuat in sensul ca „clauza penala prin care se stabileşte obligaţia restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancţiunea penalităţilor de întârziere, pe lângă dobânda contractuala convenita sau pe lângă dobânda legala, contravine prevederilor legii".

Tot astfel, prin Legea 313/20.02.1879, ale cărei dispoziţii sunt in vigoare si constituţionale, potrivit Deciziei C C nr. 524/02.12.1997, s-a prevăzut la art. 1 ca este anulata clauza penala din contractele de împrumut sau prestațiuni in natura, precum si ca „Judecătorul, in caz de împrumut, va putea condamna numai la plata dobânzii prevăzuta in art. 1589 din codul civil, sau in caz de alte obligațiuni, la daune-interese, conform art. 1084 din Codul civil".

Așa fiind, clauza penala prin care se stabileşte obligaţia restituirii la scadenta a sumei împrumutate sub sancţiunea penalităţilor de întârziere, pe lângă dobânda contractuala convenita sau pe lângă dobânda legala, având o cauza nelicita, in raport de dispozițiile Codului civil, contravine prevederilor legale.

Față de cele menţionate, a solicitat instanţei sa constate caracterul abuziv al acestei clauze si a oricărei clauze care permit băncii stabilirea nivelului dobânzii sau a celei penalizatoare in funcţie de serviciul datoriei împrumutatului.

Pentru aceste motive, a solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei contractuale anterior menţionate, să se dispună eliminarea ei din contract şi returnarea tuturor sumelor de bani achitate cu acest titlu.

În ceea ce priveşte caracterul abuziv al clauzei 1.4 din Contractul de Credit de Consum nr. - din data de -. „Dobânda Anuala Efectiva (DAE) înseamnă costul total al creditului pentru împrumutat, exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului"., in cuantum de 18.43%, in raport cu Legea Nr. 103/2000, sa dispună anularea din actele de executare a sumelor ce deriva din clauzele constatate ca fiind abuzive pentru neconcordanța informaţiilor in scopul inducerii in eroare a consumatorilor si mascării unor costuri suplimentare, nedefinite in contract, sa dispună eliminarea acestei clauze abuzive din contract si restituirea sumelor de bani percepute cu acest titlu prin compensare:

Analizând prevederile prezentului contract de credit, înțelege ca sumei împrumutate de către debitoare i se aplica o dobânda anuala.

Cu toate acestea, deși clauza privind dobânda ar trebui sa fie o clauza clara, lipsita de echivoc, astfel încât debitorul fără studii de specialitate sa înțeleagă care este valoarea creditului sau, acest lucru nu este cu putință in cadrul prezentului contract.

Din analiza clauzelor inserate in Contractul de Credit de Consum nr. - din data de -, reiese faptul ca dobânda are un cuantum de 12.90% pe an, iar DAE poate varia in funcţie de modificarea ratei dobânzii si/sau a nivelului comisioanelor, neexistând un cuantum exact, stabilit in contract.

Potrivit art. 7 pct. 4 si 6 din OUG 50/2010, dobânda anuală efectivă - costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului, inclusiv costurile prevăzute la art. 73, după caz, unde costul total al creditului pentru consumatori - toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către creditor, cu excepţia taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, în special primele de asigurare, sunt incluse dacă încheierea contractului de servicii este obligatorie pentru obţinerea creditului însuşi sau pentru obţinerea acestuia în concordanţă cu clauzele şi condiţiile prezentate.

Astfel, se poate observa ca in speță, costul total al împrumutului este egal cu dobânda curenta (18.43% pe an) + restul costurilor percepute.

Însă, se observă ca in cuprinsul Contractul de Credit de Consum nr. - din data de - nu este menţionat decât comisionul de gestionare lunara, in valoare de 0.4%, astfel, 12.27% +0.4% = 12,67%.

Prin urmare, se poate observa ca DAE ar trebui sa fie in cuantum de 12,67%.

Cu toate acestea, in cuprinsul Contractul de Credit de Consum nr. - din data de - nu se face nicio referire la valoarea exacta a DAE.

Astfel, este in drept sa creadă ca instituţia financiara a acţionat cu rea credință si viclenie, neinformând consumatorul in mod corect asupra sumelor de bani pe care acesta trebuie sa le achite.

Având in vedere ca "După încheierea contractului de credit, DAE poate varia in funcţie de modificarea ratei dobânzii si/sau a nivelului comisioanelor,, înțelege ca exista un întreg ansamblu de dobânzi si comisioane in funcţie de care DAE va suferi modificări pe parcursul derulării creditului, dobânzi si comisioane pe care debitorul nu le-a cunoscut la data încheierii contractului.

A precizat faptul ca acest aspect a fost in mod abuziv prevăzut in contract, debitorul fiind dus in eroare de către creditor încă de la data semnării contractului de credit, instituția financiara profitând de poziţia sa de superioritate, in calitate de profesionist, față de co-contractantul sau, consumator obişnuit, cu un grad de pregătire inferior profesionistului.

Aceasta clauza este cuprinsa într-un contract pre-formulat, lipsindu-i caracterul negociat.

Totodată, ea creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile părților, contrar cerinţelor bunei-credințe.

Din aceste motive, precum si pentru argumentele care vor fi dezvoltate in cele ce urmează, aceasta clauza este nula absolut.

De lege lata, sistemul de drept din România reglementează trei modalităţi prin care clauzele contractuale încheiate între un profesionist si un consumator pot fi invalidate: clauzele sunt interzise in mod expres de lege, clauzele sunt prezumate absolut a fi abuzive si clauzele sunt prezumate relativ a fi abuzive, daca îndeplinesc condiţiile de la art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Clauzele care permit băncii modificarea in mod unilateral a dobânzii acorda un drept discreţionar băncii de a modifica înţelegerea inițială.

De fapt, aceasta clauza contractuala vine in contradicţie nu numai cu dispoziţiile legislaţiei protecţiei consumatorilor, ci si cu prevederile Codului civil, conform cărora, pentru a fi valabil, obiectul actului juridic – dobânda - trebuie sa fie determinata sau determinabila.

Or, in cazul in speță, este imposibil de determinat modalitatea in care parata, calculează in mod discreţionar cuantumul DAE, fapt ce echivalează cu o nerespectare a caracterului determinat sau determinabil al dobânzii.

În plus, clauzele care permit băncii sa revizuiască valoarea DAE in funcţie de modificarea ratei dobânzii si/sau a nivelului comisioanelor, conţin o condiţie pur potestativa pentru banca in calitatea sa de debitor al obligaţiei de a calcula corect si transparent cuantumul dobânzii.

Potrivit dispoziţiilor legale „obligaţia este nula când s-a contractat sub o condiţie potestativa din partea aceluia care se obliga."

Acest aspect a fost reţinut si de Î C C J prin decizia nr. 3913/13.11.2013, pronunţata in dosarul nr. 17947/3/2011, prin care, ICCJ a menţinut decizia Curţii de Apel B nr. 495/26.11.2012, pronunțată in dosarul nr. 17947/3/2011. retinandu-se in mod corect ca:

Simpla indicare a unor denumiri de comisioane nu poate releva, fără echivoc, raţiunea perceperii lor, respectiv pretinsa activitate de analiză a dosarului de credit se realizează şi faţă de consumatorii care nu ajung să perfecteze contractul de credit, iar pentru urmărirea desfăşurării contractului de credit, Banca percepe în mod lunar o dobândă.

Banca nu a reuşit să dovedească că ar fi explicat consumatorilor anterior semnării contractului ce presupune cu adevărat acest comision de gestionare, iar în contract nu este prevăzut nicăieri în ce constau aceste activităţi astfel încât perceperea comisioanelor nu apare ca fiind justificată prin prisma dispoziţiile contractuale.

De asemenea, alegerea tipului de contract financiar nu echivalează cu negocierea care se poarta asupra clauzelor contractuale, contractele de credit fiind contracte preformulate impuse de banca clienţilor in baza unui model validat in prealabil de către BNR, libertatea de voință a clientului rezumându-se la a semna sau nu contractul pe care 1-a ales in prealabil, alegere care este si ea controlata de banca, aceasta fiind cea care stabileşte scoringul/ratingul clientului, elemente in funcţie de care banca indica clientului tipul de credit in care se încadrează conform ratingului.

Banca ar trebui sa facă dovada ca s-a negociat natura clauzei si nu doar ca diferă conţinutul acesteia (cifrele) de la consumator la consumator. Aceasta adaptare este făcuta tot de banca, nu se poate prezuma ca se datorează negocierii.

Negocierea trebuie dovedita de banca.

Banca trebuie sa facă dovada ca a explicat consumatorului clauzele contractului si ca acesta, înţelegând despre ce este vorba, a acceptat sa semneze pentru o astfel de clauza, in cunoștința de cauza.

Ori, evident, banca nu poate dovedi așa ceva întrucât nu a existat o astfel de negociere.

Negocierea este diferita fata de respectarea obligaţiei de informare.

Pentru a putea fi probata negocierea este necesara existenta unor acte emanate de la apelant si de la banca, care sa ateste, anterior încheierii contractului, existența unui schimb de oferte si contraoferte.

In lipsa acestor documente, nu este posibila răsturnarea prezumţiei de negociere.

A opinat ca pentru a se aprecia ca aceasta clauza a fost stipulate in mod clar si inteligibil si pentru ca un consumator lipsit de cunoștințe de specialitate sa înțeleagă raţiunea perceperii lor este absolute necesara detalierea activităţilor întreprinse de banca, si nu doar simpla indicare a denumirii unei dobânzi exprimata într-un cuantum total, fără alte menţiuni.

Aceste noţiuni au un caracter tehnic, de specialitate, astfel încât era absolut necesar ca Banca, în calitate de profesionist, să explice consumatorilor în ce constau obligaţiile privind plata şi să insereze în cuprinsul contractului clauze având un caracter clar şi inteligibil.

În ceea ce priveşte anularea executării silite pentru lipsa caracterului cert al creanţei in raport cu clauzele abuzive din Contractul de Credit de Consum nr. - din data de -, cu consecința restituirii sumelor încasate in baza clauzelor contestate, raportat la cauza CJUE 7S/10:

Odată cu constatarea nulităţii absolute a clauzelor abuzive inserate in contractul de credit, a înțeles sa solicite si anularea executării silite pentru motivul lipsei caracterului cert al creanţei, in raport cu cauza CJUE 75/2010 a cărei aplicabilitate este prioritara un raport cu legislația prevăzuta de statul Roman.

Conform Codului de Procedura Civila in vigoare, o creanță poate fi realizata prin executare silita doar daca are caracter cert, lichid si exigibil, iar executarea silita este ultimul resort la care ar trebui sa apeleze creditorul pentru a si-o realiza.

Cuantumul unei obligaţii băneşti ce rezulta din aplicarea unei clauze abuzive nu poate fi cert, întrucât valoarea data de criteriul formal este diferita de valoarea data de criteriul real de calcul.

Expresia băneasca a unei obligaţii nu poate fi determinata daca criteriul de calcul este incert, iar momentul de la care începe calculul este imprecis sau nu poate fi stabilit.

Contraprestația comerciantului care declanşează obligaţia de plata a consumatorului nu exista sau este imprecis indicata, cu consecinţa ca nici exigibilitatea creanţei nu este indubitabila.

De asemenea, in ipoteza in care instanţa de judecata constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale si, dispune anularea acestora din contractul de credit, suma pentru care a fost încuviinţata executarea silita va suferi, in mod inevitabil, modificări, fapt ce atrage incertitudinea creanţei.

Se observă astfel, ca in lipsa uneia dintre cele 3 condiţii prevăzute de legiuitor (certitudine, lichiditate si exigibilitate), începerea si continuarea executării silite nu ar respecta dispoziţiile legale, fiind necesara îndeplinirea cumulativa a celor 3 condiţii, iar neîndeplinirea unei singure condiţii constituie o cauza de anulabilitate a executării silite.

Se poate observa, astfel, încălcarea prevederilor articolului 663 din Noul Cod de Procedura Civila.

Astfel, daca instanţa ar considera chiar si o singura clauza ca fiind abuziva dintre cele anterior menţionate creanţa ar avea un alt cuantum si nu ar mai avea un caracter cert.

Având in vedere aceste prevederi legale, neluarea in seama a caracterului necert al creanţei si admiterea încuviințării executării silite, ar echivala cu o încălcare crasa a prevederilor legale conform cărora nu este admisa încuviințarea executorii silite atunci când creanță nu are un caracter cert.

Per a contrario, daca ar fi ignorat caracterul necert al creanţei, s-ar ajunge la situaţii in practica in care încuviințarea executării silite s-ar putea realiza si fără existența unei creanţe determinabile, încurajând astfel comportamentul abuziv al creditorilor si recuperatorilor de creanţe.

A considerat ca fiind absolut necesar in prezenta cauza sa se constate caracterul incert al creanţei.

O interpretare, ar crea un precedent periculos in care li s-ar permite băncilor sa pună in executare sume de bani ce nu au un caracter cert, rămânând la libera alegere a creditorilor daca sa pună in executare o suma de bani sau nu.

Pentru motivele anterior învederate, a solicitat instanței să constate caracterul necert al creanţei si sa dispună recalcularea debitului prin scăderea sumelor percepute in baza dobânzilor / comisioanelor adăugate abuziv si anularea actelor de executare emise in baza debitului contestat.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanța le-a respins ca neîntemeiate, deși acestea au fost achitate.

În conformitate cu art. 453 CPC, "(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.", în acest sens, formulează prezentul apel prin care solicită instanţei de control judiciar să oblige pârâta şi la plata cheltuielilor de judecată.

În concluzie, pentru toate aceste motive, a solicitat instanței să dispună admiterea apelului, schimbarea în tot a încheierii nr. 1450/2022, cu consecinţa admiterii în întregime a contestaţiei la executare astfel cum aceasta a fost formulată; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiul pendinte.

În drept, și-a întemeiat cererea pe disp. art. 194 CPC, art. 480 CPC, art. 453 CPC, O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 193/2000, Codul Civil, precum şi pe celelalte dispoziţii legale menţionate în cuprinsul prezentei.

În probațiune, a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri.

De asemenea, solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu art. 223 alin. 3 din Codul de Procedură Civilă.

La data de 07.02.2023, intimata G B S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat instanţei respingerea apelului formulat împotriva Sentinţei Civile nr. 1450/11.10.2022, pronunţată de Judecătoria R V în dosarul nr. 3265/.../2021, ca fiind neîntemeiat.

În motivare, a arătat că prin Contractul de credit de consum nr. - din -, intimata a acordat contestatorului un credit in suma de 7.636 Euro.

Deoarece împrumutatul nu si-a îndeplinit obligaţiile de plata la termenele si in cuantumul stabilite prin contractul de credit încheiat, intimata, in calitatea sa de creditor, a declarat scadența anticipata a creditului si a demarat procedura de executare silita formându-se dosarul de executare nr. -, împotriva executării silite demarate în cadrul dosarului execuţional nr. -, contestatorul C M a mai formulat 2 contestaţii la executare, acestea fiind înregistrate pe rolul Judecătoriei R V sub nr. dosar 355/.../2017 şi nr. 878/.../2021.

Prin încheierea nr. 1883 pronunţată la data de 14.12.2017, în dosar nr. 355/.../2017, Judecătoria R V a dispus admiterea excepţiei netimbrării contestaţiei la executare şi anularea contestaţiei formulate de către contestatorul C M.

Iar prin Hotărârea nr. 615/2021 din 25.05.2021, pronunţata in dosarul nr. 878/.../2021, instanţa a dispus: „Admite excepţia netimbrării cererii.

Anulează ca netimbrată, cererea având ca obiect contestaţie la executare." Ambele hotărâri au rămas definitive prin neapelare.

Ulterior, la data de 27.02.2017, între G B SA - in calitate de vânzătoare si K R SA - in calitate de cumpărător, au intervenit Contractele de Cesiune de Creanţe, prin care au fost vândute creanţele Băncii deţinute împotriva debitorului.

Prin contestaţia la executare, ce face obiectul prezentei cauze, contestatorul a solicitat, pentru a treia oară, constatarea ca fiind abuzive a clauzelor contractuale ce reglementează dreptul băncii de modificare a dobânzii contractuale, a celor referitoare la comisionul de comisionul de administrare, dobândă penalizatoare și DAE, si, pe cale de consecință, anularea executării silite pentru lipsa caracterului cert al creanţei în raport cu clauzele contestate cu consecinţa restituirii sumelor încasate de către intimată in temeiul acestor clauze.

Prin Sentinţa civilă nr. 1450/11.10.2022, pronunţată în cadrul dosarului nr. 3265/.../2021, aflat pe rolul Judecătoria R V, împotriva căreia contestatorul a formulat prezentul apel, prima instanţă a dispus respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Apelul formulat împotriva Sentinţei Civile nr. 1450/11.10.2022 este neîntemeiat, soluţia primei instanţe fiind legală şi temeinică.

Ca o precizare prealabila, a arătat că prin motivele de apel invocate de către contestator, nu au fost aduse argumente care să combată motivarea şi soluţia instanţei de fond, ci au fost reiterate susţinerile acestuia din cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Această modalitate de redactare echivalează practic cu nemotivarea apelului, urmând ca instanţa de apel sa constate ca a intervenit sancţiunea decăderii în ceea ce priveşte invocarea unor motive noi de apel potrivit art. 470 alin, (3) C.proc.civ. şi a fi aplicabile dispoziţiile art. 476 alin, (2) C.proc.civ.

Profesorul V C arată că „în legătură cu motivarea apelului, este de reţinut că decăderea nu duce la respingerea sau anularea apelului ca nemotivat, deoarece art. 476 alin. (2) prevede în mod expres că, în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi. instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă.

Deci, decăderea are ca efect doar faptul că, dacă apelantul nu a arătat în cerere sau în memoriul separat motivele, nu va mai putea propune şi susţine motive noi, care nu au fost avute în vedere la prima instanţă.

În mod corect prima instanţă a reţinut că, clauzele contestate fac parte din preţul contractului si sunt exprimate în mod clar si inteligibil.

A invocat disp. art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 și art. 2 pct. 24 din OG 21/1992.

În noţiunea de preţ al contractului de credit intră dobânda, comisioanele şi costurile contractului în cauză, întrucât aceste clauze sunt privite de către banca ca fiind esenţiale, respectiv acestea intrând în prestaţiile caracteristice contractului de credit, aspect care rezultă în mod neechivoc şi din legislaţia naţională şi europeană, faptul că, pe lângă dobândă, banca este îndreptăţită să perceapă diferite comisioane şi costuri pentru serviciile sale ce sunt cuprinse în mod inerent în acest tip de contract.

În acest sens, a amintit şi Decizia Civilă nr. 485/2017 a ICCJ.

Prin urmare, instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că, „[...] preţul contractului nu se reduce la dobândă, ci cuprinde toate costurile contractuale percepute împrumutatului.

În conformitate cu Legea nr. 193/2000 [...] este necesar a se stabili obiectul principal al contractului de credit, [..,], deoarece nu se limitează doar la acordarea împrumutului si restituirea acestuia cu dobândă, ci si la efectuarea unor alte prestaţii aflate în strânsă legătură cu acordarea creditului, iar clauzele referitoare la comisioane fiind elemente care formează costul total al creditului si împreună cu marfa de profit a societăţii care acordă creditul, formează preţul contractului de credit."

Î ceea ce priveşte cerinţa exprimării într-un limbaj uşor inteligibil, a arătat că, în raport şi de practica recentă a CJUE, clauzele contestate sunt legale, atât timp cât rezultă din chiar denumirile inserate în contract, raţiunea introducerii lor, fără a fi utilizaţi termeni tehnici, ci uzuali, iar cuantumul sumelor percepute a fost fără echivoc determinat, astfel încât reclamanţii au putut aprecia, încă de la momentul încheierii contractului, care sunt consecinţele economice pe care aceste clauze le produc asupra patrimoniului lor.

Aşadar, în raport şi de practica recentă a CJUE, solicită instanţei să reţină că clauzele contestate sunt legale, atâta timp cât legislaţia în materia drepturilor consumatorului astfel cum a fost interpretată şi în practica nu impune profesionistului să procedeze la o adevărată dare de seamă cu privire la toate activităţile concrete care se circumscriu unui anumit serviciu prestat respectiv, obligaţia detalierii în contractul de credit a activităţilor întreprinse de bancă, ci analiza privind caracterul clar şi inteligibil al clauzelor urmând a se face din perspectiva explicării modului de calcul.

Astfel că, în ceea ce priveşte comisionul de administrare, dobânda variabilă si dobânda penalizatoare, cerinţa privind exprimarea într-un limbaj dar şi inteligibil este pe deplin îndeplinită prin faptul că obligaţia economică, sub aspectul cuantumului, este determinată încă de la semnarea contractului.

Astfel a fost făcută dovada faptului că reclamantul a fost în măsură să evalueze consecinţele economice care rezulta din încheierea contractului de credit.

Evaluarea consecinţelor economice tine exclusiv de analiza din punct de vedere costuri și consecinţe, astfel că prevederile contractuale trebuie să conţină elemente care dau posibilitatea consumatorilor să prevadă care sunt obligaţiile lor economice, sub aspectul cuantumului sumei de bani la care se obligă.

Se desprinde aşadar concluzia că în ceea ce priveşte clauzele contestate, cerinţa exprimării clauzelor într-un limbaj clar şi inteligibil este pe deplin îndeplinita, prin faptul că obligaţia economică, sub aspectul cuantumului, este determinată încă de la semnarea contractului, evaluarea

consecinţelor economice ale clauzelor din discuţie, fiind întotdeauna posibila în cazul unui consumator mediu. În acest sens, a se avea în vedere si nivelul de pregătire al reclamantului, respectiv cadru militar.

De altfel, acest aspect este constatat și de către instanţa de fond.

Totodată, în acord cu cele anterior precizate, instanţa de fond a concluzionat în mod corect faptul că: „Se observă că, clauzele referitoare la dobânda variabilă, la comisionul de administrare sunt redactate în mod clar şi uşor de înţeles, contestatorul neavând nevoie de cunoştinţe de specialitate pentru a înţelege existenţa şi întinderea acestor obligaţii." Prin urmare, clauzele contractuale contestate nu au un caracter abuziv.

Soluţia instanţei de fond, care reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000 cu referire la caracterul abuziv al clauzelor contestate, este corectă.

Potrivit art. 4 din Lege, o clauză va putea fi considerată abuzivă, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) să nu fi fost negociata; b) să fie contrară cerinţelor bunei-credinţe; c) să creeze un dezechilibru semnificativ Intre drepturile şi obligaţiile părţilor ca o consecinţă a abuzului.

Instanţa de fond a reţinut, in mod corect si temeinic, în cuprinsul Sentinţei civile nr. 1450/2022 „...lipsa existenţei cumulative a condiţiilor prevăzute in art. 4 din Legea 193/2000 cu referire la caracterul abuziv al clauzelor referitoare ia perceperea comisionului de administrare şi dobândă...", respingând contestaţia la executare ca neîntemeiată.

Cu privire la cea dintâi dintre condiţiile impuse de Legea nr. 193/2000, a apreciat că este necesar să se stabilească dacă clauzele supuse analizei au fost prestabilite, fără a se acorda posibilitatea debitorilor de a le influenţa.

A precizat că potrivit Legii nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor persoane fizice, există o etapă preliminară, a informării, una a semnării contractului şi una finală, care implică o perioadă de reflectare între semnare şi data utilizării, în etapa preliminară, consumatorul este informat cu privire ia suma ce poate fi acordată, costuri, modul de rambursare, documentele care îi sunt necesare pentru analiza solicitării sale etc.

În acest sens, a considerat faptul că la momentul solicitării de către client a informaţiilor privind posibilitatea obţinerii unui credit conform bonităţii acestuia, respectiv dacă în funcţie de indicatorii prezentaţi pe baza situaţiei financiare, precum şi a altor indicatori, se încadrează pentru acordarea creditului în cuantumul solicitat de către acesta înainte de încheierea contractului de credit, clientul a avut posibilitatea efectivă dea influenţa clauzele contractuale, mai ales în considerarea faptului că atât comisionul de administrare, cât şi dobânda contractuală fac parte din preţul contractului, acestea făcând întotdeauna obiectul discuţiilor în etapă preliminară.

Procesul de negociere vizează etapa precontractuală şi presupune implicarea activă a consumatorilor pentru a obţine o adaptare a clauzelor ia propriile nevoi, implicare care necesita o informare activă şi o diligentă în ceea ce priveşte protejarea propriilor interese.

Altfel spus, este evident că o bancă nu poate obliga un consumator să se implice în procesul de negociere ori nu poate obliga un consumator să solicite înlăturarea sau modificarea unor clauze contractuale.

Astfel, in mod corect si temeinic, instanţa de fond a reţinut ca „In cauză, reclamantul având cunoştinţa de condiţiile de creditare, cât timp acestea au fost clar prevăzute in contract, putând ca, in ipoteza constatării ca preţul contractului este prea mare sau mai mare decât preţul unor produse similare de pe piață, sa refuze încheierea contractului.”

Susţinerea apelantului cu privire la nenegocierea contractului nu poate fi primită fără a dovedi ce solicitări şi soluţii a propus pentru reconfigurarea contractului, elemente specifice negocierii, care, în concret, puteau fi iniţiate doar de către acesta, ca beneficiar al ofertei emise de către Bancă.

În măsura în care apelantul nu a dovedit iniţierea unei negocieri, nu se poate reţine culpa pârâtei în semnarea unui contract în forma agreată de către împrumutat, conduita acestuia denotând faptul că, la momentul semnării contractului, a apreciat că ansamblul clauzelor contractuale serveşte intereselor sale.

Clauzele contestate nu aduc un dezechilibru semnificativ intre prestaţiile la care se obligă părţile contractante, contrar cerinţelor bunei-credinţe

În ceea ce priveşte exigenţa bunei-credinţe, este de precizat în primul rând că buna-credinţă contractuală este prezumată de lege, având o aplicabilitate generală, fiind necesar ca prezumţia să fie răsturnată prin probe, sarcina probei revenind apelantului - contestator, ceea ce nu s-a întâmplat în prezenta cauză.

În materia protecţiei consumatorului, buna-credinţă este în privinţa profesionistului, însuşirea de a nu profita de poziţia sa de superioritate în raport cu consumatorul.

De asemenea, buna-credinţă vizează practic etapa pre-contractuală, cea în cursul căreia profesionistul stabileşte cursul contractului.

Echilibrul contractual, noţiune introdusă de Legea nr. 193/2000, presupune o anumită potrivire între drepturile şi obligaţiile părţilor, o justă repartizare a acestora pe întreaga durată a acestuia.

A apreciat că o clauză este de natură să producă un dezechilibru semnificativ între prestaţiile părţilor dacă limitează drepturile şi obligaţiile esenţiale conform naturii contractului, într-o asemenea măsură încât realizarea obiectivelor contractului este compromisă.

Aprecierea dacă un astfel de dezechilibru semnificativ există, nu se poate limita numai la o apreciere economică de natură cantitativă, întemeiată pe o comparaţie a valorii totale a operaţiunii ce a făcut obiectul contractului, şi costurile puse în sarcina consumatorului.

În aprecierea caracterului abuziv, trebuie luată în considerare incidența unei atingeri a situaţiei juridice în care este plasat consumatorul, parte la contract, care se poate caracteriza fie prin restrângerea drepturilor acestuia, fie prin împiedicarea exercitării drepturilor conferite acestuia de lege.

Atât din dispoziţiile legale incidente, cât şi din întreaga jurisprudenţă europeană şi naţională, reiese faptul că instanţelor naţionale le este interzis, ca în procesul verificării caracterului abuziv al unor clauze contractuale, de a aprecia, asupra caracterului disproporţionat al costurilor percepute.

În sensul susţinerilor sale a statuat si Î C C J într-o decizie de speță recentă, reținând prin Decizia nr. 916 din 9 aprilie 2019, pronunţată de Secţia a II-a civilă, faptul că dezechilibrul semnificativ la care se referă dispoziţiile art. 4 alin. (1) din legea nr. 193/2000 nu se analizează din perspectiva valorii prestaţiilor asumate de părţi, ci ruperea echilibrului contractual între drepturile si obligaţiile părţilor trebuie verificată dincolo de dimensiunea economică a acestor prestaţii.

Cu alte cuvinte, consumatorul nu poate invoca caracterul inadecvat a! acestor costuri ale creditului în raport cu valoarea reală a serviciilor oferite de bancă, dezechilibrul avut în vedere de legiuitor neputând fi dedus din simpla percepere a dobânzilor şi comisioanelor.

Pentru a putea caracteriza existenţa unui dezechilibru semnificativ între cele două părţi, cauzat de existenţa clauzelor analizate, instanţa trebuie să demareze analiza prin stabilirea exactă a obiectului contractului.

Fiind vorba de un contract de credit, obiectul acestuia constă în punerea la dispoziţia împrumutatului a unor sume de bani, pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui anumit preţ.

Preţul este format din dobândă şi din comisioane, iar dobânda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispoziţie suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp.

Prin urmare, instanţa trebuie sa stabilească dacă ceea ce apelantul numeşte dezechilibru semnificativ este sau nu, în realitate, contraprestaţia pe care banca o primeşte pentru punerea la dispoziţia acestuia a unei sume importante de bani pentru o perioadă de luni şi pentru activităţile aferente desfăşurate în această perioadă de timp.

Iar pentru ca un dezechilibru să poată fi caracterizat, trebuie să se identifice care sunt acele drepturi si obligaţii între care se face comparaţia, acestea urmând a fi analizate sub toate aspectele si componentele lor.

Dezechilibrul trebuie să fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor si obligaţiilor părţilor, ceea ce reclamanţii din prezenta au omis în speţă.

Însă, contractul de credit încheiat cu apelantul prevede nu numai dreptul băncii de a beneficia de clauze precum cele al căror caracter abuziv este invocat, dar si obligaţia acesteia de a pune de îndată la dispoziţia acestora o sumă importantă, ce urmează a fi restituită într-un interval extrem de lung.

Ca atare, aprecierea dezechilibrului trebuie să ia în calcul si dreptul consumatorului de a primi de îndată suma importanta ce urmează a fi achitată într-o perioadă lungă de timp.

Aşadar, prima instanţă în mod corect a statuat faptul că: „Legislaţia privind protecţia consumatorului nu are drept scop să-i permită acestuia modificarea unui contract pentru că acesta a devenit mai oneros, ci numai să îl protejeze pe acesta de aplicarea unor clauze care variază pe baza unor criterii insuficient sau deloc descrise în contract, care depind doar de voința băncii si care au creat un dezechilibru nepredictibil la momentul semnării contractului."

Prin apelul formulat, se susţine faptul că echilibrul contractual a fost rupt prin inserarea în contract a clauzei referitoare la comisionul de administrare, întrucât nu reies serviciile pe care banca le prestează în schimbul acestuia şi că ar reprezenta de fapt o dobândă mascată.

A arătat că în schimbul perceperii comisionului de administrare, intimata desfăşoară o serie de activităţi pe toată perioada contractuală, raţiunea economică a costurilor percepute nu este una care reflectă un dezechilibru între obligaţiile părţilor, ci, mai degrabă, o modalitate de asigurare a echilibrului contractual.

Apelantul se află într-o pretinsă eroare în ceea ce priveşte comisionul de administrare şi scopul instituirii lui, apreciind ca disimulează, în realitate, un spor de dobândă.

S-a motivat că, din lecturarea contractului de credit, ar rezulta ca, deşi comisionul este denumit de administrare, ar fi vorba, în realitate, o disimulare, fiind în fapt o dobândă mascată,

A precizat că această linie de argumentaţie este vădit eronată întrucât încasarea comisionului de administrare se realizează în vederea acoperirii unor costuri generate de administrarea creditului.

În contractul de credit se menţionează explicit valoarea comisionului de administrare, scadența obligaţiei si justificarea perceperii comisionului, contra prestaţia intimatei, în schimbul comisionului de administrare) rezultând din însăși clauza care impune plata acestuia, iar nedefinirea comisionul de administrare prin contractul de credit nu echivalează cu existenta unui dezechilibru intre drepturile si obligaţiile părților.

Apelantul a putut, astfel, observa încă de la momentul încheierii contractului, cuantumul acestuia si modul de calcul, astfel încât nu se poate aprecia ca se afla într-o poziţie dezavantajoasa fata de Banca.

Lipsa unei definiţii exprese nu echivalează cu lipsa de informare ori cu imposibilitatea apelantului de a cunoaşte scopul pentru care este perceput comisionul de administrare.

Perceperea lunara a comisionului de administrare nu înseamnă ca acesta ar reprezenta, in realitate, o dobânda mascata in condiţiile in care nu exista o similitudine juridica intre comision - care este perceput pentru operaţiuni legate de utilizare/monitorizare/rambursare credit - si dobânda - perceputa pentru lipsa de folosinţa a sumei împrumutate.

Astfel, susţinerile apelantului nu pot fi reţinute, în condiţiile în care, așa cum a menţionat, toate informaţiile privind obligaţiile acestuia nu numai că nu au fost ascunse, dar au fost chiar evidenţiate în mod expres în contract şi anexe, care au fost semnate de către împrumutat pe fiecare pagină, cunoscând astfel concret serviciile prestate de către banca în schimbul acestui comision.

În mod greşit susţine apelantul atât în cuprinsul contestaţiei formulate, cât şi în apel faptul că „Simpla indicare a unor denumiri de comisioane nu poate releva, fără echivoc, raţiunea perceperii lor...”

Noţiunea de „administrare" este cea utilizată în limbajul comun, nefiind necesare cunoştinţe de specialitate pentru înţelegerea acestui termen.

Din terminologia folosită în contractul de credit reiese, în mod clar, ce presupune activitatea de administrare, acest cost reprezentând contravaloarea unor servicii prestate de către Banca, cu caracter repetitiv, pe întreaga durata a creditului, pentru monitorizarea/ înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului - servicii esenţiale pentru executarea contractului.

De asemenea, comisionul de administrare este definit chiar de dispoziţiile art. 36 din OUG nr. 50/2010, fiind prevăzut că acest cost se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului.

Î cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va îl aplicat la soldul curent al creditului.

Totodată, apelantul mai apreciază ca în ceea ce priveşte valoarea comisionului de administrare acesta ar fi trebuit să aibă un cuantum fix şi nu procentual astfel cum este stabilit în contract.

Faptul că a fost stabilit comisionul de administrare prin aplicarea unui procent nu poate conduce la ruperea echilibrului contractual dintre părţi având în vedere faptul că împrumutatul a cunoscut, încă de la încheierea contractului, cuantumul acestuia şi motivul pentru care a fost perceput.

Clauza referitoare la comisionul de administrare nu oferă subscrisei alte drepturi decât cele permise si de art. 35 din O.U.G. nr. 50/2010 si art. 9 ind. 3 lit. e) pct. l și 2 din O.G. nr. 21/1992 care interzic doar majorarea comisioanelor si perceperea de noi costuri care nu au fost prevăzute in contract.

Or, in condiţiile in care comisionul de administrare a fost inserat încă de la semnarea contractului de credit, iar pe parcursul relaţiei contractuale acesta nu a suferit modificări/majorări nu se află în prezenta unui dezechilibru intre prestaţiile la care s-au obligat părţile contractuale.

În ceea ce priveşte dobânda variabilă, a arătat faptul ca, deşi apelantul susţine faptul că art. 3.1 din contract ar permite băncii să calculeze dobânda în funcţie de modificări ale pieţei financiar/monetare, această afirmaţie este contrazisă în mod clar de prevederile contractuale care nu prevăd un astfel de drept în favoarea băncii, ci mecanismul dobânzii variabile a fost calculat exclusiv pe baza unui indice de referinţa.

Din modalitatea în care a înţeles apelantul să susţină acest punct din cuprinsul apelului, nu denotă decât reaua-credinţă a acestuia.

În condiţiile în care reiese clar din clauza 3.1. din contract, citată şi de către apelant în titlul 2 de la fila nr. 7, unde se precizează, în mod expres, că rata dobânzii este variabilă în funcţie de fluctuaţia indicelui de referinţă (deci, nu în funcţie de voinţa unilaterală a băncii), iar clauza referitoare la costul total al creditului (DAE) este prevăzută în contract, fiind solicitat chiar de către apelant să se constate caracterul abuziv al acesteia.

De asemenea, a învederat instanţei ca urmare scăderii indicelui de referinţa EURIBOR, intimata a perceput cu titlu de dobânda sume mai mici.

Această clauză a fost criticată, din perspectiva faptului că acordă un drept discreţionar băncii, în sensul că dă posibilitatea să aprecieze în mod unilateral criteriile în funcţie de care va stabili această componentă a dobânzii, critică total eronată întrucât în contractul de credit este prevăzut în mod clar că rata dobânzii va fi variabilă în funcţie de indicele de referinţă EURIBOR ia 6 luni la care se adaugă marja fixă în valoare de 10,47%.

Cu privire la această clauza trebuie, în primul rând, precizat că aceasta nu se încadrează în ipoteza descrisă în Anexa 1 lit. g) din Legea nr. 193/2000, potrivit căreia „sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale".

Aceste modificări de interpretare sunt obiective şi nu se realizează exclusiv de către Bancă.

Raţiunea introducerii acestor clauze se justifică din punctul de vedere al întinderii în timp a contractelor.

Faptul că în cuprinsul acestei clauze s-a stabilit un criteriu obiectiv, verificabil, independent de voinţa băncii, în funcţie de care poate varia dobânda, susţinerile apelantului conform cărora majorarea dobânzii se poate face în funcţie de voinţa băncii, sunt vădit nefondate.

În realitate, aşa cum a arătat şi mai sus, în speţă se aplică OUG nr. 50/2010, art. 37.

Or, aşa cum se poate observa lecturând clauzele contractuale, dobânda a fost stabilită prin raportare la un indice de referinţă, menţionat în Contractul de credit.

Aşadar, contrar susţinerilor apelantului, stabilirea dobânzii nu era lăsată la discreţia Băncii, ci era subordonată unor raţiuni obiective, care nu ţinea de voinţa sau de interpretarea sa subiectivă.

Mecanismul dobânzii variabile, calculate pe baza unui indice de referinţă, a fost practicat în mod cât se poate de justificat de către subscrisa tocmai pentru ca nivelul ratei dobânzii să se adapteze automat fluctuaţiilor climatului economico-financiar, în plus, indicele de referinţă este afişat public si poate fi verificat zilnic de către client.

Astfel, prima instanţă a reţinut în mod corect faptul că; „Contestatorul a cunoscut de la data încheierii Contractului de credit întinderea obligaţiilor proprii, iar perceperea comisionului de administrare şi modul în care se modifică dobânda sunt clauze care au fost stipulate în contractul încheiat în mod clar şi fără echivoc fiind însuşite prin semnătură."

În orice caz, observând fluctuaţiile indicelui EURIBOR (inserate mai sus), se poate observa cu uşurinţă că acesta a înregistrat o scădere faţă de cel de la data încheierii contractului.

Totodată, nu se poate reține nici că formula de caicul a dobânzii este prejudiciabilă pentru apelant in condiţiile in care indicii au înregistrat constant o diminuare, iar Banca a modificat dobânda doar în sensul diminuării sale.

Prin urmare, nu se poate vorbi despre un dezechilibru contractual în defavoarea împrumutatului din moment ce banca, aplicând clauza contractuală referitoare la modificarea dobânzii, a fost de bună-credinţă şi a diminuat rata dobânzii la momentul în care indicele EURIBOR a scăzut, operaţiune ce a fost în favoarea împrumutatului.

Pentru toate aceste motive, instanţa trebuie să observe că modul de calcul al dobânzii, precum şi maniera în care a fluctuat aceasta nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, întrucât nu reprezintă altceva decât transpunerea în practică a dispoziţiilor legale.

Dobânda penalizatoare, fiind percepută si calculată în cazul în care debitorul întârzie plata sumelor de bani restante, din însăşi denumirea sa denotă că are configuraţia juridică a unei veritabile clauze penale, instituite pentru a predetermina cuantumului prejudiciului suferit de împrumutător ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei împrumutatului, astfel încât nu poate crea un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligaţiile părţilor contractante.

În privinţa clauzelor care îndreptăţesc banca să perceapă o dobândă penalizatoare pentru plata cu întârziere a oricăror sume ce decurg din contract, a apreciat că acestea nu sunt de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părților, contrar cerinţelor bunei credinţe.

A aprecia astfel înseamnă a recunoaşte în favoarea împrumutatului care nu a înţeles să îşi îndeplinească obligaţiile la timp, un drept de a se putea prevala de propria culpă.

De altfel, apelantul nici măcar nu a arătat în fata instanţei de fond si nici nu arată in fata instanţei de apel în ce constă dezechilibrul produs prin inserarea în contract a clauzei referitoare la dobânda penalizatoare şi, mai ales, de unde rezultă reaua-credinţă a băncii, în condiţiile în care contractul menţionează în mod transparent atât ipoteza în care devine incidenţă clauza, cât și cuantumul dobânzii penalizatoare.

Clauzele privind perceperea dobânzii penalizatoare nu au caracter abuziv, ci reprezintă o sancţiune pentru cazul neîndeplinirii la scadență a obligaţiilor sale de plata, clauze la care intimata, in calitate de creditoare este îndreptăţită potrivit art. 1073 C.

Civ., art. 38 alin 2 din OUG 50/2010, dispoziţiile OG 13/2011 privind dobânda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligaţii băneşti.

Dobânda penalizatoare este echivalentul prejudiciului pe care creditorul îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei, deoarece neplata la scadenta determina consecinţe prejudiciabile pentru banca, astfel că nu se poate reţine existenţa unui dezechilibru semnificativ.

În plus, câtă vreme legea prevede expres dreptul creditorului de a percepe dobânzi penalizatoare, acest fapt exclude caracterul abuziv al respectivei clauze.

Pe de o parte, solicită instanței să constate că raportul juridic obligaţional s-a născut în condiţiile art. 942 Cod civil, astfel încât obligaţia împrumutului de a restitui în scadenţă suma împrumutată sub sancţiunea plăţii a unei dobânzi penalizatoare, produce consecinţe juridice în temeiul art. 969 Cod civil conform căruia „convenţiile legale făcute au putere de lege între părţile contractante".

Pe de altă parte, potrivit art. 1082 Cod civil arată că „la obligaţiile care au drept obiect o sumă oarecare, daune interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală afară de regulile speciale în materie de comerţ, de fidejusiune şi societate".

Perceperea dobânzii penalizatoare este admisa expres şi de art. 36 alin. (1) din OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

Faptul că dispoziţiile OUG 50/2010, incidente Contractului de credit, prevăd posibilitatea inserării clauzelor privind comisionul de administrare şi a dobânzii penalizatoare întăreşte concluzia că legiuitorul nu a avut în vedere prin Legea 193/2000 ca şi aceste clauze să reprezinte caracter abuziv.

Astfel, în condiţiile în care normele legale în vigoare la momentul încheierii contractului prevăd în mod expres posibilitatea băncii de a percepe aceste sume cu titlu de comisioane şi dobândă penalizatoare, este evidentă lipsa existenţei unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiilor părţilor, contrar bunei-credinţe.

Prin urmare, a precizat ca acest drept al creditorului de a percepe toate costurile aferente administrării creditului şi a dobânzii penalizatoare, este recunoscut in mod neîndoielnic de către legiuitor in chiar legislaţia specifica protecţiei consumatorului in raport cu instituţiile bancare, iar clauzele contestate nu reprezintă altceva decât transpunerea aproape textuală a dispoziţiilor legale.

Criteriul de determinare a dobânzii legale este cel stabilit prin art. 3 din O.G. nr. 9/2000 aprobată prin Legea nr. 356/2002.

În raporturile juridice comerciale se aplică, în principiu, dobânda pieţei potrivit principiului libertăţii de voinţă a părţilor.

Apelantul apreciază caracterul abuziv al clauzei privind dobânda penalizatoare, arătând că aceasta este prohibită prin Decizia ICCJ nr.

XI din 24.10.2005.

Incontestabil, raportul dedus judecăţii este unul de natură comercială, dedus din dispoziţiile art. 3 pct. 11 Cod comercial care prevede stipulează că legea consideră fapte de comerţ, operaţiuni de bancă şi schimb, considerent faţă de care instanţa urmează să reţină că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 313/1879 şi art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă în referire la Decizia ICCJ XI/24.10.2005.

Astfel, nici prevederile art. 1088-1089 din Codul civil de la 1864 şi cele ale Legii nr. 313/1879, care stabilea în art. 1 nulitatea clauzei penale în contractele de împrumut, şi nici prevederile art. 3 alin. (1) şi (2) din OG nr. 13/2011, nu sunt aplicabile în speţă.

Aşa cum a evidenţiat şi în faţa primei instanţe, art. 1088-1089 şi Legea nr. 313/1879 nu sunt aplicabile contractelor de credit, încheiate de profesionişti (comercianţi, în terminologia aferentă Codului civil de la 1864 şi a Codului comercial) din domeniul bancar, indiferent dacă au fost încheiate cu consumatori sau nu.

În acest sens, chiar art. 1088 din Codul civil de la 1864 stabileşte că textul de lege nu se aplică „în materie de comerţ".

Ca atare, limitarea pe care o impune are în vedere exclusiv raporturile civile, iar nu pe cele comerciale.

Tot astfel, Legea nr. 313/1879 are în vedere tot exclusiv raporturile civile, fiind inaplicabilă în raporturile comerciale, în acest sens, art. 3 din actul normativ menţionat, se referă expres la introducerea unui alineat în art. 1089 din Codul civil de la 1864, care să se aplice „unei convenţiuni alta decât o convenţiune comercială".

Aşadar, prevederile acestei legi au fost aplicabile contractelor de împrumut reglementate de legea civila, iar nu contractelor de credit bancar, contracte ce nu sunt reglementate de Codul Civil de la1864, ci de legi speciale în materie, cum ar fi, de exemplu, OUG nr. 99/2006, Legea nr. 289/2004, OUG nr. 50/2010 etc.

Astfel, contractul de credit bancar este un contract consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros şi se deosebeşte esenţial de contractul de împrumut reglementat de legea civilă, căruia îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 313/1879, prin care au fost aduse modificări Codului Civil de la 1864.

Într-o speţă care avea în vedere cuantumul pretins exagerat al dobânzii penalizatoare dintr-un contract de credit şi în care recurenţii au invocat prevederile Legii nr. 313/1879 în sprijinul susţinerilor lor, ÎCCJ a arătat: „Motivul de recurs ce vizează dobânzile penalizatoare şi incorecta aplicare de către instanţa de apel a Deciziei nr. 11/2005 din 24 octombrie 2005, pronunţată de Înaita Curte de Casaţie şi Justiţie privind examinarea recursului în interesul legii cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 1, 2 şi ale art. 3 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, referitoare la clauza penală prin care se instituie obligaţia restituirii la scadenţă a sumei împrumutate sub sancţiunea penalităţilor de întârziere, este nefondat.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a constatat corect că raporturile obligaționale stabilite între părţi în baza convenţiilor de credit bancar au natură comercială, raportat la dispoziţiile art. 3. pct. 11 C.com., potrivit cărora sunt considerate fapte de comerţ "Operaţiunile de bancă şi schimb" şi că în materie comercială primează principiul libertăţii de voinţă al părţilor."

În concluzie, clauza referitoare la dobânda penalizatoare nu este abuzivă şi este legală, nefiind aplicabilă Decizia ICCJ nr, XI din 24 octombrie 2005.

Nu poate fi reţinută susţinerea apelantului în sensul că prezintă un caracter abuziv clauza care prevede valoarea DAE, în condiţiile în care aceasta are rolul de-a evidenția valoarea totală a costurilor, fiind inserată pentru protejarea intereselor acestui.

Din această perspectivă clauza privind DAE răspunde exigentelor de claritate si transparentă, astfel ca, orice consumator să aibă reprezentarea costurilor suportate.

A solicitat instanţei, să aibă în vedere și prevederile Directivei 93/13/CEE şi cauza C-76/10 (Pohotovost vs Zveta Korckovska), prin care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene („CJUE") a reţinut că informarea consumatorului asupra costului global ai creditului, prin menţionarea valorii DAE în Contract reprezintă un element care contribuie la transparenta contractului si permite consumatorului să aprecieze asupra întinderii obligaţiilor sale si să poată compara diferitele oferte de creditare existente pe piaţă.

Totodată, şi o reglementare ulterioară, precum art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 50/2010, respectiv Anexa nr. 2 pct. 3 al Ordonanţei, la care acesta face trimitere, confirmă că prin informarea consumatorului asupra DAE - costul total al creditului (în care este indus comisionul în discuţie), se consideră că acesta a respectat cerinţele de informare prevăzute de prezentul articol şi la art. 4 din O.G. nr. 85/2004.

Apelantul consideră această clauză ca fiind abuzivă din perspectiva faptului că în costul total al creditului (DAE) este cuprinsă şi dobânda variabilă criticată din prisma clauzei referitoare la posibilitatea băncii de a modifica dobânda.

Or, după cum a arătat anterior la pct.

B.2. din prezenta întâmpinare, clauza 3.1. din contractul de credit nu este abuzivă, după cum a reţinut şi instanţa de fond.

Contrar aprecierii apelantului, a arătat că o eventuală anulare a clauzelor contractuale nu poate conduce la anularea actelor de executare

Solicită instanţei de executare să observe că cererea apelantului referitoare la faptul ca anularea clauzelor contractuale ar conduce la anularea actelor de executare nu poate fi reţinută de instanţa de judecată.

În condiţiile în care până la data formulării cererii de executare silita clauzele contractuale privind obligaţiile asumate de către debitor nu au fost anulate de vreo instanţă de judecată, acestea beneficiază de prezumţia de legalitate.

Aşadar, până la acest moment clauzele contractuale beneficiază de o prezumţie de legalitate, iar în situaţia în care o instanţă de judecată va constata definitiv că clauzele contractului de credit prezintă caracter abuziv, sumele la care intimata va fi obligată să ie restituie consumatorului vor fi scăzute din creanţa pusă în executare ca urmare a compensaţiei legale întrucât între părţi există creanţe reciproce certe, lichide şi exigibile.

Astfel, solicită instanţei să reţină că o eventuală constatare a caracterului abuziv al clauzelor din contractul de credit nu are vreo influență cu privire la cuantumul creanţei care face obiectul executării silite, întrucât efectul retroactiv ai constatării intervenirii sancţiunii nulităţii absolute nu este de natură a restabili situaţia anterioară din toate punctele de vedere, fiind excesiv a împovăra creditorul, afectat de neîndeplinirea de către debitor a obligaţiei contractuale de plată a ratelor la scadentă, cu obligaţia de a nu aplica sancţiunea de urmărire silită a împrumutului datorat.

Întrucât, clauzele contractuale sunt în vigoare (nefiind dispusă măsura anulării) acestea îşi produc efectele întocmai cum au fost reglementate, astfel că toate criticile contestatorului sunt lipsite de temei.

Pentru aceste considerente, a solicitat instanţei să dispună respingerea apelului formulat împotriva Sentinţei Civile nr. 1450/11.10.2022, pronunţată de Judecătoria R V în dosarul nr. 3265/.../2021, ca fiind neîntemeiat.

În probațiune, a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri.

În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe disp. art. 471 alin. (3) coroborat cu art. 205 Cod proc.civ, si pe celelalte texte legale invocate in cuprinsul prezentei.

Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate în raport de criticile şi apărările formulate, Tribunalul va respinge apelul pentru următoarele considerente:

Prin încheierea civilă nr. 1450 din data de 11.10.2022, Judecătoria R V a respins contestaţia la executare ca neîntemeiată, reţinând că nu au caracter abuziv clauzele contractuale indicate de contestator, soluţie criticată prin apel.

În ce priveşte comisionul de administrare, stabilit la art. 3.1.7 pct. b din contract, Tribunalul are în vedere dispoziţiile art. 4 din Lege 193/2000, în forma în vigoare la data încheierii contractului de credit, în conformitate cu care: o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva dacă, prin ea însăși sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează in detrimentul consumatorului si contrar cerinţelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile părților.

Prin urmare, o clauza contractuala este abuziva daca sunt îndeplinite cumulativ urmatoarele condiţii: clauza sa nu fi fost negociata direct cu consumatorul; clauza sa încalce exigentele bunei-credinte; clauza, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile părților.

Analizând din această perspectivă clauza a cărei caracter abuziv se invocă, Tribunalul reține că potrivit clauzei contratuale, Banca percepe un comision de administrare a creditului aplicat la sodul lunar al facilității, odată cu rata lunară de plată, menţionându-se în contract şi modul de stabilire a acestuia.

Acest comision de administrare este stipulat în mod clar în contract și se explică și mecanismul de calcul al acestuia, având caracter determinabil și fiind ușor de determinat printr-un simplu calcul aritmetic.

Tribunalul constată că, într-adevăr, față de natura contractului de credit (contract de adeziune), nu se poate considera că prevederile vizând comisionul de administrare au fost supuse negocierii directe cu consumatorul, ci este vorba despre clauze care au fost impuse consumatorului în forma respectivă, fiind incidente sub acest aspect disp. art.4.2. din Legea 193/2000.

Acest comision reprezintă un cost al creditului și se integrează în partea de obligaţii asumată de împrumutat pentru a i se pune la dispoziţie sumele de bani împrumutate.

Comisionul de administrare intră în costul creditului și este clar și inteligibil exprimat.

Scopul perceperii acestui comision a fost reprezentat de monitorizarea, înregistrarea și efectuarea de operațiuni în scopul utilizării/rambursării creditului acordat reclamantului, prin urmare, există o contraprestație a băncii pentru sumele încasate cu acest titlu de la reclamantului.

Comisionul este exprimat într-un limbaj clar, iar administrarea creditului presupune, așa cum rezultă din chiar semnificația cuvântului administrare, toate operațiunile care vizează utilizarea/urmărirea/rambursarea creditului.

De asemenea, inserarea acestei clauze nu este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Astfel, deşi prevederile contractuale nu au fost negociate direct cu consumatorul, în sensul dispoziţiilor Legii nr.193/2000, instanţa constată că nu sunt incidente în cauză prevederile art.1 alin.3, art.4 alin.1 şi 2 şi art.1 lit. a din Anexa la lege, câtă vreme, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Simpla împrejurare că această sumă, percepută lunar, la soldul facilității, reprezintă un cost suplimentar pentru intimatul-reclamant nu poate constitui un argument pentru constatarea caracterului abuziv al acestei clauze, cu atât mai mult cu cât cuantumul acestuia fost cunoscut de la momentul contractării creditului şi asumat de împrumutat prin semnarea contractului.

În ce priveşte clauza vizând dobânda variabilă, Tribunalul constată că, potrivit anexei la contract (fila 45, dosar fond), dobânda variabilă se raportează la un indice anume prevăzut în contract (Euribor), în contract este prevăzută metoda de calcul (de care apelantul a luat cunoştinţă la momentul încheierii contractului), aşadar nu este lăsată la aprecierea discreţionară a băncii.

Întrucât se stipula în condiţiile contractuale calcularea dobânzii şi actualizarea în funcţie de indicele de referinţă, niciuna dintre părţi nu se mai poate prevala de alternativa calculului dobânzii într-o altă modalitate, întrucât s-ar altera echilibrul contractual.

În ce priveşte dobânda penalizatoare, potrivit art. 38 alin. 2 din OUG nr. 50/2010, forma în vigoare la data încheierii contractului, dobânda penalizatoare se calculează pe bază de procent fix şi se aplică la sumele restante în conformitate cu prevederile contractului de credit, cu excepţia sumelor provenite din calculul dobânzii.

De asemenea, conform art. 135 alin. 2 din OUG nr. 52/2016, dispoziţiile art. 38 alin. (2) şi alin. (4) - (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 288/2010, cu modificările ulterioare, astfel cum au fost modificate şi completate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, nu se aplică contractelor în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Aşadar, prevederea contractuală respectă legislaţia în materie şi nu s-a probat de către apelant, sarcină ce îi revenea conform art. 249 c.pr.civ., că intimata a calculat aceste penalităţi şi asupra sumelor reprezentând dobândă.

În ceea ce privește dobânda anuală efectivă, acesta este prevăzută în contract, făcându-se trimitere și la dispozițiile OUG nr. 50/2010.

Cuantumul dobânzii este prevăzut în contract și, de asemenea, este prevăzută și valoarea totală pe care contestatorul o avea de achitat, incluzând suma împrumutată plus dobânda și costurile aferente creditului.

Potrivit art. 7 alin. 1 pct. 6 din OUG nr. 50/2010 dobânda anuală efectivă reprezintă costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului, inclusiv costurile prevăzute la art. 73, după caz.

Conform art. 73 „(1) În scopul calculării dobânzii anuale efective se determină costul total al creditului pentru consumator.(2) Sunt incluse în costul total al creditului pentru consumator: a) costurile administrării unui cont care înregistrează atât operațiunile de plată, cât și tragerile; b) costurile de utilizare a unui mijloc de plată atât pentru operațiunile de plată, cât și pentru trageri; c) alte costuri privind operațiunile de plată.(3) Nu sunt incluse în costul total al creditului pentru consumator: a) costurile prevăzute la alin. (2), atunci când deschiderea contului este opțională, iar costurile contului au fost indicate clar și separat în contractul de credit sau în orice alt contract încheiat cu consumatorul; b) costurile suportate de către consumator pentru nerespectarea oricăruia dintre angajamentele stabilite prin contractul de credit; c) alte costuri, în afara prețului de achiziție pe care, pentru achiziții de bunuri și servicii, consumatorul este obligat să îl plătească, indiferent dacă tranzacția este efectuată în numerar sau pe credit”.

De asemenea, astfel cum este menționat și la art. 3.1.6 din contract, pentru calculul DAE, conform prevederilor OUG nr. 50/2010 se iau în calcul următoarele ipoteze: contractul de credit urmează să rămână valabil pentru perioada convenită, iar creditorul și împrumutatul își vor îndeplini obligațiile în condițiile și în termenele stabilite în contractul de credit; rata dobânzii şi celelalte costuri rămân fixe în raport de nivelul iniţial şi se aplică până la încetarea prezentului contract; cheltuielile al căror nivel nu este cunoscut şi nu depinde de bancă nu sunt incluse în calculul DAE.

Astfel, rezultă că modalitatea de calcul al dobânzii anuale efective este prevăzută în contract, într-un mod clar și inteligibil.

Având în vedere că nu se constată caracterul abuziv al clauzelor contractuale, precum şi lipsa altor dovezi din care să reiasă că sumele pentru care este executat silit apelantul nu sunt certe, Tribunalul constată neîntemeiat şi motivul de apel vizând anularea executării silite pentru lipsa caracterului cert al creanţei executate.

Faţă de considerentele expuse, văzând şi art. 480 alin. 1 c.pr.civ., Tribunalul va respinge ca neîntemeiat apelul.