Decizie nr. 509 din 23.06.2023

Simpla solicitare a prejudiciului suferit pentru încetarea contractului nu este suficientă pentru activarea clauzei penale, fiind necesar a se proba intervenirea rezilierii, prin depunerea declaraţiei unilaterale de reziliere, comunicate consumatorului

Prin Sentința Civilă nr. 2012 din data de 22.11.2022, Judecătoria T M a admis în parte cererea formulată de reclamanta K I I RO SA cu sediul în B, str.

Î, nr. -, etaj -, sector -, B în contradictoriu cu pârâtul P P, cu domiciliul în mun.

T M, str.

V, nr. -, jud.

T.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1402,45 lei, reprezentând contravaloare servicii şi rate echipamente, suma de 1 leu, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate de T R M C SA, înainte de data cesiunii creanţei, suma de 54,67 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate de T R M C SA, înainte de data cesiunii creanţei, şi penalităţi de întârziere, de 0,5% pe zi de întârziere, calculate de la data cesiunii creanţei şi până la data plăţii, fără însă ca totalul acestora să depăşească debitul de 1402,45 lei.

A respins, ca neîntemeiate, celelalte pretenţii ale reclamantei.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele: între T R C SA şi pârât s-a încheiat contractul pentru furnizarea serviciilor seria - nr. -.

Conform convenţiei, T R C SA a furnizat pârâtului serviciile asumate prin contract, în baza căruia a emis facturile lunare (filele 38-59 dosar), în valoare de 1402,46 lei, reprezentând contravaloarea servicii şi rate echipamente, însă pârâtul nu şi-a respectat obligaţiile asumate şi nu a achitat contravaloarea facturilor.

Pentru sumele neplătite la termen, potrivit precizărilor reclamantei, T R C SA a calculat penalităţi de întârziere, potrivit art. 10.9 din Termenii şi Condiţiile Generale pentru T R C SA, de 0,5 % pe zi de întârziere, de la data scadenţei facturilor şi până la data cesiunii creanţei, către reclamanta K I I RO SA, în sumă de 54,67 lei.

Prin contractul de cesiune din data de 23.12.2021, creanţa a fost cesionată T R C SA către K I I RO SA.

Situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută mai sus, rezultă din cuprinsul înscrisurilor anexate cererii reclamantei, reprezentate de contractul seria - nr. -, contractul de cesiune de creanţă şi facturile fiscale emise de reclamantă, necontestate de pârât.

În drept, faţă de calea procedurală aleasă de reclamantă, instanţa constată că prezenta cerere îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 1026 din Codul de procedură civilă.

Astfel, valoarea cererii nu depăşeşte suma de 10.000 lei la data sesizării instanţei, cauza nu face parte din materiile prevăzute de alin. 2 al art. 1026 din Codul de procedură civilă şi cererea nu se referă la obiectele prevăzute de alin. 3 al aceluiaşi articol.

Potrivit dispoziţiilor art. 1270 Cod civil „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante”, astfel încât prin această dispoziţie legală se instituie forţa obligatorie a contractului între părţile contractante, conform principiului de drept pacta sunt servanda.

Conform art.1516 Cod civil ”creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei”, iar potrivit art.1548 Cod Civil ”culpa debitorului unei obligații contractuale se prezuma prin simplul fapt al neexecutării”.

În acest sens, instanţa apreciază că la analiza unei acţiuni ce are ca obiect plata unei sume de bani, ce reprezintă obiectul unei obligaţii contractuale, trebuie să se analizeze dacă se deţine de către creditor o creanţă certă, lichidă şi exigibilă faţă de debitor, in urma neexecutării culpabile a contractului de către acesta din urmă.

Astfel cum rezultă din art. 663 alin 2 C.proc.civ., o creanţă este certă atunci când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi înscrisul constatator semnat de părţi.

Potrivit art. 663 alin 3 C.proc.civ. creanţa este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elementele care permit stabilirea lui.

Totodată, potrivit art. 663 alin. 3 C.proc.civ. o creanţă este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Astfel, instanţa apreciază, în raport cu considerentele enumerate, că, în conformitate cu art.663 Cod civ., debitul principal, în cuantum de 1402,46, reprezentând contravaloarea servicii şi rate echipamente, suma de 1 leu, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate de T R M C SA, înainte de data cesiunii creanţei, şi suma de 54,67 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate de T R C SA, până la data cesiunii creanţei, reprezintă o creanţă certă, lichidă, şi exigibilă.

În privinţa penalităţilor de întârziere, în cuantum de 0,5 % pe zi de întârziere, solicitate de reclamantă, de la data cesiunii creanţei şi până la data plăţii, din oficiu, instanţa a invocat caracterul abuziv al clauzei prevăzute în art. 10.9 din Termenii şi condiţiile generale pentru serviciile T R C SA.

Instanţa reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Potrivit art. 4 alin. 1, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

De asemenea, potrivit alin. 2 al art. 4, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate.

De asemenea, punctul 1, lit. i) din anexa legii, indică, cu titlu de exemplu, ca fiind o clauză abuzivă, obligarea consumatorului la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, ipoteză pe care instanţa o apreciază îndeplinită în cauză.

În cauză, după cum s-a arătat, au fost stipulate penalităţi de 0,5% pe zi de întârziere, echivalând cu o penalitate cumulată de 182,50 % pe an, o cotă pe care instanţa o apreciază ca fiind disproporţionat de mare faţă de dobânzile practicate pe piaţa bancară, clauză care contravine dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, astfel cum a fost modificată.

Astfel, se observă că penalitatea impusă se află într-o disproporţie vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând tarifele plătite creditoarei din prezenta cauză pentru recuperarea creanţei.

Această disproporţie creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar cerinţelor bunei-credinţe şi în detrimentul consumatorului.

Referitor la cererea reclamantei, de plată a sumei de 199,67 lei, cu titlul de despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului, instanţa apreciază că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, instanţa reţine că simpla solicitare a prejudiciului suferit pentru încetarea contractului nu este suficientă pentru activarea clauzei penale, fără a se proba intervenirea rezilierii contractului.

Rezoluțiunea (rezilierea) unilaterală constă în acea rezoluțiune (reziliere) care operează în puterea creditorului, fără apelul la instanţa de judecată.

Ea are un caracter esențialmente extrajudiciar.

Eventualul control asupra modului în care creditorul a invocat rezoluțiunea unilaterală şi a consecinţelor exercitării abuzive a dreptului rezolutoriu, poate avea loc pe cale judiciară a posteriori, adică după invocarea rezoluțiunii de către creditor.

Instanţa mai reţine că pe lângă existenţa unei neexecutări a obligaţiilor, condiţie de fond a rezoluțiunii (rezilierii) unilaterale, este necesară şi declaraţia unilaterală de rezoluțiune (reziliere), care este actul central al mecanismului rezoluțiunii (rezilierii) unilaterale.

Condiţia de efectivitate a rezoluțiunii unilaterale este notificarea rezoluțiunii, condiţie dedusă din reglementarea cuprinsă în art. 1552 alin. 1 Cod civ. Notificarea aferentă trebuie să fie „scrisă” şi comunicată către debitor.

Instanţa reţine astfel că simpla solicitare a prejudiciului suferit pentru încetarea contractului nu este suficientă pentru activarea clauzei penale, fiind necesar a se proba intervenirea rezilierii, prin depunerea declaraţiei unilaterale de reziliere, fapt pe care reclamanta nu l-a probat.

În atare situaţie, sumele pretinse de reclamantă, ca efect al încetării contractului, nu au caracter cert, motiv pentru care instanţa va respinge cererea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanţa va admite în parte cererea formulată de reclamanta K I I RO SA, în contradictoriu cu pârâtul P P.

Va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de suma de 1402,45 lei, reprezentând contravaloare servicii şi rate echipamente, suma de 1 leu, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate de T R M C SA, înainte de data cesiunii creanţei, suma de 54,67 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate de T R M C SA, înainte de data cesiunii creanţei, şi penalităţi de întârziere, de 0,5% pe zi de întârziere, calculate de la data cesiunii creanţei şi până la data plăţii, fără însă ca totalul acestora să depăşească debitul de 1402,45 lei.

În baza art. 453 alin.(1), va obliga pârât să plătească reclamantei suma de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, apelanta-reclamantă K I I RO S.A., prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate, în sensul obligării intimatului parat la plata penalităţilor de întârziere, în cuantum de 0,5%/zi de întârziere conform contractului, în continuare, de la data până la care acestea au fost calculate de către creditorul cedent (dată indicată în ultima factură emisă) şi până la data achitării integrale a debitului, calculate la contravaloarea debitului principal și despăgubirilor pentru încetarea prematură a contractului calculate de creditorul cedent şi indicate în ultima factură emisă, după caz, ultimele facturi: 179.95 lei.

De asemenea, a solicitat cheltuieli de judecata, constând in taxa de timbru integrala aferenta cererii de apel, precum si orice alte cheltuieli de judecata generate de prezentul litigiu, inclusiv cele avansate de către aceasta (onorariu curator, cheltuieli aferente procedurii de citare prin publicitate, onorariu expert judiciar), cu excepţia onorariului avocaţial pentru care își rezervă dreptul de a-l solicita pe cale separata.

În dezvoltarea motivelor de apel a arătat faptul că, T R M C SA, (in continuare „Cedentul") si intimatul din prezentul dosar, au încheiat contractul, dupa caz, contractele, pentru furnizare de servicii, înregistrate sub codul de abonat: -.

A precizat că, la data încheierii contractului, după caz, contractelor pentru furnizare de servicii, intimatul a fost instiintat de toate clauzele contractuale, atât de cele menţionate in Termenii si Condiţiile contractuale (in continuare „TC"), cat si cele menţionate, după caz, in Oferta personalizata (in continuare „Oferta"), Clauzele Contractuale Esenţiale (in continuare „CCE"), respectiv Formular (in continuare „Formular"), precum si cele stabilite, in mod consenual, in cuprinsul oricărui astfel document sau prin orice înţelegere stabilita prin voinţa pârtilor, insusite de către intimat, toate acestea formând împreuna Contractul.

Astfel, în cadrul Contractului părţile au stabilit tipul serviciilor achiziţionate, valoarea acestora, durata minima contractuala, beneficiile primite de către intimat pe durata determinata de contract, echipamentele furnizate, precum si drepturile si obligaţiile pârtilor.

A menționat că, în data de 23.12.2021 a fost încheiat contractul de cesiune de creanţe intre T R M C S.A., in calitate de creditor cedent si K I I RO S.A., in calitate de creditor cesionar, prin care s-a cesionat creanţa deţinuta impotriva intimatului.

Conform prevederilor art. 1568 Cod civil, precum si prevederilor contractuale, prin contractul de cesiune s-a transmis către subscrisa creanţa impotriva intimatului impreuna cu toate drepturile accesorii aferente acesteia.

Având in vedere cesiunea intervenita, K I I RO S.A. s-a subrogat in drepturile si obligaţiile deţinute anterior de T R M C S.A. fata de intimat, fiind, astfel, îndreptăţită sa efectueze toate demersurile legale necesare pentru recuperarea creanţei preluate, existenta in sarcina intimatului.

A mai învederat că, intimatul a refuzat sa își îndeplinească obligaţiile de bunăvoie, subscrisa am introdus cererea de chemare in judecata ce face obiectul prezentului dosar.

Consideră că, instanţa de fond in mod greşit a procedat la plafonarea penalităţilor de întârziere in cuantum de 0.5%/zi de întârziere la debitorul principal.

Arătă instanţei ca aplicarea unor astfel de penalităţi nu este interzisa de lege, ci din contra, aceasta posibilitate este prevăzuta de lege respectiv art. 1535 din Codul civil precum si de O.G. 13/2011.

Prevederile legale menţionate stabilesc si posibilitatea pârtilor de a stabili cuantumul penalităţilor, in cazul de fata acesta fiind clar menţionat in contract si acceptat de către consumator.

Arătam instanţei ca in urma cesiunii conform art. 1568 Cod Civil, se transmit toate drepturile si obligaţiile cu privire la creanţa cesionata, subscrisa dobândind dreptul de a solicita penalităţi de întârziere de 0,5%/zi pana la achitarea integrala a debitului.

Prin urmare, solicită instanţei de control sa acorde acesteia penalităţi de întârziere in continuare pana la data achitării integrale a debitului, fără a fi plafonat la debitul principal.

De altfel, în susţinerea celor expuse menţionam Sentinţa civila nr. 15/15.01.2019, pronunţata de Judecătoria F, astfel având in vedere dispoziţiile art. 1530 C.

Civ., potrivit cărora creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat si care este consecinţa directa si necesara a neexecutarii fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei, coroborate cu cele ale art. 1535 C.

Civ., care stipulează ca îl cazul in care o suma de bani nu este plătită la scadenta, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenta pana la momentul plaţii, in cuantumul convenit de parți sau, in lipsa, in cel prevăzut de lege, fara a trebui sa dovedească vreun prejudiciu, instanţa va admite si capătul de cerere având ca obiect obligarea paratei la plata penalităţilor de întârziere solicitate.(...) Având in vedere cele reţinute, urmează sa admită si capătul de cerere având ca obiect obligarea paratului la plata sumei de ... lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate pana la data cesionarii creanţei, precum si la penalităţi de întârziere de 0.5%/zi, calculate de la data cesiunii pana la data plaţii integrale a debitului."

Mai mult de atât, conform art. 1270 C. civ., contractele încheiate intre parti au putere de lege intre acestea, iar atât timp cat facturile ataşate la dosarul cauzei au fost emise in executarea acestor contracte si însuşite de către parat prin semnătura, fără a fi contestate, rezulta ca debitorul parat recunoaşte dreptul la perceperea penalităţilor de întârziere si este in cunoştinţa cu privire la consecinţa neexcutarii la scadenta a obligaţiei de plata.

În definitiv, arăta instanţei ca in materie contractula, art. 1541 alin. 2 C.civ., stabileşte ca in situaţia in care instanţa apreciază ca se impune reducerea penalităţii stabilite de parti, aceasta (penalitatea) astfel redusa trebuie insa sa ramana superioara obligaţiei principale.

Or, astfel cum putem observa, măsura instanţei de fond este excesiva si incalca principiul avut in vedere de leguitor, întrucât procedând astfel instanţa de fond a răsturnat proportionalitatea cuantumului creanţelor, facand ca obligaţia principala sa fie superioara penalităţii si nu invers.

În concluzie, apreciem hotărârea instanței de fond ca fiind nelegala si neteminica, deoarece procedând astfel instanţa de fond a invalidat si cenzurat orice raţionament avut in vedere de leguitor atunci cand a prevăzut in beneficiul creditorului posibilitatea solicitării daunelor moratorii pentru sancţionarea nerespectarii si neexecutarii Ia timp a obligaţiilor asumate de către debitor.

Scopul unei clauze prin care sunt prevăzute penalităţi de intarziere este tocmai descurajarea oricărei iniţiative de nerespectare a contractului.

Faptul ca aceasta clauza este expres prevăzuta si acceptata de ambele parti nu reprezintă o derogare de la principiul bunei credinţe si a echilibrului contractual, ba dimpotrivă, părţile si-au cunoscut si asumat obligaţiile contractuale iniţiale cat si consecinţele nerespectarii acestora din momentul semnării contractului.

Dispoziţia legala potrvit căreia părţile au convenit cunatumul penalităţilor supravieţuieşte momentului rezilierii, prin excepţie de la dispoziţiile art. 1554 alin, 3 C. civ.. potrivit cărora contractul reziliat încetează pentru viitor.

Existenţa unui regim derogatoriu este dată de lege, respectiv de art. alin. 2 C. civ.. care prevede: Rezoluţiunea nu produce efecte asupra clauzelor (...) care sunt destinate să producă efecte chiar în caz de rezoluţiune.

A mai arătat că, există o justificare legală pentru introducerea unor clauze care, prin convenţia părţilor, prin natura lor ori potrivit împrejurărilor, să producă efecte după încetarea contractului, fie pentru o perioadă de timp stabilită prin voinţa comună a părţilor (a se vedea clauza de neconcurenţă, clauza de confidenţialitate, clauza de limitare sau de agravare a răspunderii etc), fie până la momentul executării obligaţiei contractuale principale (clauza penală).

Cu referire la clauza penală, din interpretarea coroborată a art. 1538 alin. (1) C. civ. şi art. 1359 cod civil, reiese că este clauza prin care părţile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestaţie în cazul neexecutării obligaţiei principale sau pentru neexecutarea obligaţiei la timp (pentru întârziere).

Pe cale de consecinţă, penalităţile prevăzute în contract pentru ipoteza întârzierii la plată au natura juridică a unei clauze penale.

Scopul acestei clauzei penale este determinarea debitorului să îşi execute obligaţiile, iar nu încasarea penalităţilor, astfel încât, ulterior rezilierii, nu s-ar mai regăsi raţiunea pentru supravieţuirea clauzei penale, atâta timp cât obligaţiile contractuale nu mai există.

O asemenea interpretare este în concordanţă cu natura şi efectele instituţiilor reoluţiunii/rezilierii, pe de o parte, şi clauzei penale, pe de altă parte.

Cu toate acestea, în materia penalităţilor de întârziere prevăzute pentru neexecutarea la termen a obligaţiilor băneşti, legea permite aplicarea acestora chiar şi după desfiinţarea contractului prin rezoluţiune sau reziliere.

În acest sens, potrivit art. 1.535 alineat 1 C. civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

Dispoziţiile citate instituie un regim special pentru daunele moratorii aferente obligaţiilor băneşti inclusiv în situaţia în care cuantumul acestora este convenit de părţi, aşadar şi în situaţia penalităţilor de întârziere, astfel încât acestea supravieţuiesc momentului rezilierii.

Cele anterior menţionate fiind si in lumina minutei întâlnirii preşedinţilor secţiilor specializate (comerciale) ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel (P, 27-28 iunie 2019), întocmită de judecător O D, formator cu normă întreagă INM, jud, I C, Curtea de Apel B, T M, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, INM.

In consecinţa, in aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului se impune obligarea debitorului la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de o,g%/zi de întârziere conform contractului, în continuare, de Ia data până la care acestea au fost calculate de către creditorul cedent (dată indicată în ultima factură emisă) şi până la data achitării integrale a debitului, calculate la contravaloarea debitului principal, fara a fi plafonate la valoarea debitului principal.

Mai mult, clauza care prevede penalităţile de întârziere de 0,5%/zi de întârziere nu incalca exigentele bunei-credinte, ci are scopul de a proteja interesele legitime ale operatorului economic, respectiv are rolul de a penaliza comportamentul debitorului obligaţiei de plata care nu își executa obligaţia la termenul stabilit.

Scopul clauzei este sa protejeze operatorul economic de consumatorii de rea-credinta care desi beneficiază de serviciile prestate de către operator, refuza sa plătească costul acestora.

Lipsa acestora sau un cuantum mai mic ar incuraja consumatorii sa nu își mai achite obligaţiile, având in vedere ca si in condiţiile existentei unor penalităţi in acest cuantum, dupa cum lesne se poate observa, consumatorii nu isi achita obligaţiile.

În legătura cu disproporţia dintre cuantumul penalităţilor de întârziere si prejudiciul efectiv suferit, apreciem aceasta a fi naturala.

Scopul unei clauze penale este tocmai descurajarea oricărei iniţiative de nerespectare a contractului.

Faptul ca aceasta clauza este expres prevăzuta si acceptata de ambele parti nu reprezintă o derogare de la principiul bunei credinţe si a echilibrului contractual, ba dimpotrivă: părţile si-au cunoscut si asumat obligaţiile contractuale iniţiale cat si consecinţele nerespectarii acestora din momentul semnării contractului.

Cu privire la existenta caracterului abuziv la clauzelor contractuale cuprinse in convenţia pârtilor, prima instanţa in mod greşit a reţinut incidenţa dispoziţiilor din Anexa la Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre profesionişti si consumatori, clauza care prevede penalităţile de intarziere de 0,5%/zi de intarziere nu creează in detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile pârtilor, consumatorul fiind singurul in măsura sa decidă daca prevederile contractuale sunt sau nu excesive pentru el, in momentul semnării contractul, clauzele contractului fiindu-i prezentate la acel moment, acesta aceeptandu-le in mod expres potrivit art. 9 din contract: „a acceptat in mod expres clauzele 6.2, 6.3,14.2,14.3 din TCG si clauzele 5 si 7 din CCP partea a II-aM.

Decizia acestuia de a opta pentru o anumita oferta de servicii este asumata pe deplin, având in vedere faptul ca acesta îndeplineşte toate condiţiile pentru a încheia in deplina cunoştinţa de cauza un contract, nefacandu-se dovada unor cauze de iresponsabilitate sau de înlăturare a răspunderii contractuale.

In cazul neplăţii la timp a obligaţiilor contractuale, operatorul economic este privat de folosinţa sumelor de bani la care este indreptatit, creandu-se astfel un prejudiciu operatorului economic, afortiori: in cazul in care toti consumatorii ar adopta acest comportament, mergând pe premisa ca toti furnizorii de servicii încheie contracte ce conţin clauze nenegociate, preformulate, care impun consumatorilor anumite obligaţii de plata (clauze penale) in caz de neexecutare, lipsind operatorii economici de sumele de bani necesare in vederea acoperirii cheltuielilor, urmarea imediata logica este falimentarea si dispariţia acestui gen de servicii, or in acest moment al evoluţiei sociale si economice, apreciem excesiv si nenatural aplicarea generalizata a acestor prevederi legale.

Apreciem inacceptabila preconcepţia conform căreia orice clauze penale stabilite in contractele de adeziune sunt abuzive.

Pe de altă parte, a precizat că, în exeminarea caracterului abuziv al clauzelor din contract, instanţa trebuie sa aiba in vedere echilibrul care trebuie sa existe intre interesele economice ale beneficiarului, de-o parte, si cele ale prestatorului de servicii(creditorului), de cealaltă parte, înţelegând ca scopul urmărit de fiecare parte este obţinerea unui folos patrimonial maxim, fie prin obţinerea de condiţii preferenţiale cat mai puţin onoeroase, fie prin asigurare unei garantării cat mai bune a executării contractului si a unui profit cat mai ridicat.

Echilibrul intereselor este unul aproximativ, fiind imposibil realizarea unei egalităţi perfecte intre poziţiile celor 2 parti.

Mai mult de atat, in ceea ce priveşte analiza clauzelor abuzive, acesta nu poate avea loc doar teoretic,ci si in concret, in raport de sumele efectiv datorate de către debitor cu titlu de despăgubire.

A mai învederat că, în ceea ce priveşte caracterul nenegociat al clauzelor, trebuie avut in vedere si faptul ca piaţa serviciilor de telefonie nu este o piaţa de monopol, ci funcţionează intr-o economie de piaţa, alcătuita dintre-un număr mare de prestatori de servicii, unele cunoscute, altele mai puţin cunoscute, in care consumatorii au posibilitatea de a verifica costul fiecărui serviciu, de a alege oferta care le satisface cel mai bine exigentele de preţ si de a accepta in cunoştinţa de cauza, ulterior negocierii, clauzele propuse si nu impuse de către prestator.

În ceea ce priveşte dovedirea caracterului negociat al contractului, in accepţiunea legiuitorului (art. 4 alin. 2 din Legea 193/2000), trebuie sa fie avute in vedere doua aspecte esenţiale, si anume: pe de o parte, conduita generala a prestatorului cu ocazia demersurilor efectuate in vederea încheierii contractului, respectiv in măsura in care profesionistul a oferit consumatorului posibilitatea de a negocia, de a influenta sau modifica conţinutul contractului si pe de alta parte, propria conduita a consumatorului, respectiv daca acesta a iniţiat/ declanşat procesul de negociere, ulterior primirii informaţiilor cu privire la aspectele esenţiale ale contractului (valoarea creditului, durata contractuala, nivelul penalităţilor si al despăgubirii etc) sau, din contra, fiind mulţumit de propunerea prestatorului, a semnat acordul juridic in forma prezentata de aceasta.

Astfel cum rezulta din reglementarea legala mai sus menţionata, aprecierea caracterului abuziv al clauzei nu se face strict in raport de negocierea efectiva, ci de oferirea de către prestator a posibilităţii consumatorului de a influenta continutul/natura respectivei clauze.

Or, raţionamentul legiuitorului este logic, intrucat negocierea clauzei se refera la implicarea activa a consumatorului in formarea contractului si presupune purtarea unor minime discuţii intre parti in vederea încheierii unui acord, cu posibilitatea reala pentru partea contractanta de a influenta poziţia celeilalte parti in scopul obţinerii unor condiţii contractuale mai avantajoase decât cele iniţial prezentate.

A precizat că, în speţa, nu poate fi vorba de un contract de adeziune, ci de un acord juridic ale cărui clauze contractuale au fost preformulate, insa, existenta acestor clauze preformulate nu echivalează cu incalcarea obligaţiei de a oferi consumatorului posibilitatea de a influenta natura si conţinutul prevederilor contractuale.

Lămuritoare, in acest sens, sunt si prevederile art. 5 din Legea nr. 193/2000, conform carora: în cazul contractelor standard preformulate, profesionistul are obligaţia sa remită, la cerere, oricărei persoane interesate un exemplar din contractul pe care il propune".

Chiar si din interpretarea acestui text legal se intelege ca partea interesata, respectiv contractantul, trebuie sa aibă iniţiativa si sa solicite profesionistului un exemplar al contractului pe care il propune.

Arătam instanţei ca toate clauzele contractuale au fost negociate, toate prevederile contractului au fost prezentate si aduse la cunoştinţa clienţilor, aceştia având posibilitatea sa discute clauzele contractuale, sa solicite explicaţii si sa aleagă condiţiile in care se va incheia contractul.

Cu privire la incalcarea exigentelor bunei-credinte, nu exista niciun fel de indicii ca societatea prestatoare ar fi acţionat cu incalcarea acestora.

De asemenea, nu exista indicii despre existenta unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile pârtilor in detrimentul consumatorului.

Societatea prestatoare a acordat servicii avantajoase si discounturi generoase contra unui pret si in anumite condiţii - agreate si ulterior consemnate in contractul de prestării servicii.

Nu numai ca nu a fost achitat preţul contractului, dar nu a mai fost restituita nici suma suportata de către prestator cu titlu de servicii prestate ori discount.

Prin urmare, desi prestatorul si-a îndeplinit obligaţiile si a prestat serviciile de telefonie pana la data deconectării, iar in schimb, cealaltă parte contractanta (consumatorii) nu si-a achitat obligaţiile, a profitat de serviciile oferite, pe care nu a le-a mai achitat.

Astfel, exigentele bunei credinţe au fost încălcate de cealaltă parte contractanta si nu de societatea prestatoare, iar, atâta timp cat prestatarul si-a asumat prin contract riscul de a pierde o suma pentru serviciile prestate celeilalte parti contractante, iar din cauza refuzului de plata in termen, debitorul a creat prejudicii societăţii prestatoare, fiind lipsita de folosinţa sumelor de bani suportate si pierzând aceasta suma de bani, fiind astfel evident ca s-ar putea vorbi despre un dezechilibru contractual in defavoarea societăţii prestatoare.

Mai mult, trebuie avut in vedere faptul ca obiectul contractului il constituie prestarea unor servicii pentru o anumita perioada de timp in schimbul preţului, care este format din principal, penalităţi si despăgubire (atunci cand este cazul), iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, iar pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil, in acest sens fiind dispoziţiile Legii nr. 193/2000 care au transpus Directiva nr. 93/13/CEE.

Mai mult, prin raportare la situaţia de fapt expusa rezulta ca, in conformitate cu art. 1270 Cod civil, este valabil acordul pârtilor si constituie legea lor, creditorul având dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligaţiei in temeiul art. 1350 alin. 1 coroborat cu art. 1530 si 1535 alin. 1 Cod civil.

Aşadar, nu se poate susţine ca paratul prin contractual agreat si apoi prin facturile primate si necontestate, nu a fost înştiinţat cu privire la consecinţele neachitarii contravalorii facturilor de plata si aplicării clauzei contractuale penalizatoare, întrucât paratul era avizat (informat) asupra carcaterului succesiv al obligaţiilor de a achita contravaloare serviciilor furnizate pe care de altfel le-a utilizat nestingherit.

In consecinţa, termenul pentru scadenta este esenţial in executarea obligaţiilor de plata, caracterul repetat al neexecutării, evident culpabila, ducând la creşterea cuantumului acestor penalităţi.

Consideră că, nu exista nicio justificare pentru care intr-o perioada atât de mare de timp de la momentul rezilierii contractului debitorul sa nu acţionez in vreun fel pentru stingerea obligaţiilor, rămânând intr-o impasibilitate absoluta, contrar dispoziţiilor art. 1170 Cod civil care stabilesc faptul ca "Părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe tot timpul executării sale.

Ele nu pot înlătura sau limita această obligaţie.".

A mai precizat că, nu se poate susţine ca paratul nu a dispus de toate informaţiile necesare in vederea îndeplinirii obligaţiilor contractuale si ca nu cunoştea (negocia) data la care era obligat sa isi achite suma totala de plata, fiind de drept in intarziere sub iminenta activării penalităţii de intarziere.

De asemenea, pana a se realiza o analiza a clauzelor prin filtru prevederilor Legii nr. 193/2000, nu poate fi neglijat remediu stabilit prin norma generala a prevederii naţionale stabilita prin art. 1541 Cod civil, care permite instanţei de judecata reducerea cuantumului penalităţii.

Aşadar, atât prevederea naţionala (art.4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000) cat si cea comunitara (art. 3 alin. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE/1993) stabilesc, in esenţa, doua condiţii a căror îndeplinire cumulativa releva caracterul abuziv al unei clauze incluse intr-un contract încheiat cu consumatorii:

Clauza sa nu fi fost negociata direct cu consumatorul

Prin clauza sau impreuna cu alte prevederi din contract, sa creeze, contrar cerinţelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile pârtilor, in detrimental consumatorului.

Astfel, din lecturare clauzelor contractuale inserate atat in clauzele contractuale principale cat si in termenii si condiţiile generale, se constata ca acestea au fost redactate in mod clar si inteligibil, iar potrivit jurisprudentei constant a CJUE, pentru ca o clauza contractuala sa fie exclusa de la controlul de legalitate din perspectiva caracterului sau abuziv, acesta trebuie sa fie redactata in mod clar si inteligibil, lipsit de echivoc.

Or, clauza vizând penalităţile pe zi de întârziere îndeplineşte aceasta cerinţa, deoarece este formulata clar si inteligibil din punct de vedere gramatical si pentru înţelegerea acesteia, un consumator mediu, normal informat si suficient de atent si de avizat care intenţionează sa contracteze sub egida bune-credinte si cu scopul de a-si respecta obligaţiile contractuale,, nu are nevoie de cunoştinţe juridice sau economice de specialitate pentru a putea intelege consecinţele acestei clauzei asupra obligaţiilor sale de plata in cadrul conventiei încheiate.

In esenţa, aceasta clauza transpune in convenţie reguli de drept comun in material vânzării si a obligaţiilor, stipulate in Codul civil, a căror necunoaştere si neînţelegere intimatul parat nu

Pe de altă parte, a susținut că, nu in ultimul rand, s-a apreciat in mod constanta ca situaţia in care o clauza contractuala nu a fost negociata direct si in mod individual cu consumatorul nu conduce automat la concluzia ca aceasta ar fi abuziva, orice persoana care depune un minim de diligenta pentru protejarea propriilor interese la încheierea unui contract care o angajează pentru o perioada îndelungata de timp va face o verificare a clauzelor esenţiale ale contractului, respective a acelor clauze privind obiectul contractului, durata de derulare, preţul, sancţiunile aplicabile pentru neindeplinirea obligaţiilor, iar in măsura in care constata ca unele dintre acestea l-ar expune unei situaţii dezavantajoase sau prejudiciabile, este liber sa refuze încheiere contractului in condiţiile propuse si sa se orienteze către alte produse similar fie ale aceluiaşi furnizor, fie ale altui furnizor de pe piaţa de profil.

In prezenta cauza, paratului i s-au făcut cunoscute întocmai condiţiile esenţele ale contractului având posibilitate de a refuza incheierea contractului.

Prin urmare, nu poate fi reţinuta neindeplinirea obligaţiei de informare a paratului, cata vreme i s-au prezentat aspectele esenţiale ale convenţiei, si in acelaşi timp nu poate fi reţinuta lipsa de negociere a clauzelor in condiţiile in care asa cum am arătat clauzele standard au fost acceptate expres, in scris de către parat.

Or, propria culpa a paratul care a neglijat ori a refuzat lecturare in condiţii de normale a tuturor clauzelor pentru protejarea propriilor interese nu poate fi reţinuta furnizorlui de servicii.

A menționat faptul că, pâratul având suficient timp la dispoziţiei pentru analizarea ofertei, nefiind impusa acceptare convenţiei de către prestatorul de servicii intr-un timp care sa nu ii permită analizarea clauzelor esenţiale.

Nici condiţia clauzei contrare bunei-credinte, care sa creeze un dezechilibru contractual semnificativ intre drepturile si obligaţiilor pârtilor nu este îndeplinita.

Din cuprinsul contractului nu rezulta inserare unei clauze ce are la baza intenţia de a se crea un avantaj furnizorului de servicii, ca urmare a poziţie special in care s-ar afla la momentul încheierii contractului.

Atitudinea subiectiva a bunei ori relei-credinţe a furnizorului de servicii trebuie evaluate in strânsa legătura cu crearea unui dezechilibru contractual semnificativ intre drepturile si obligaţiile pârtilor având in vedere ca nu orice dezechilibru releva o clauza abuziva.

Caracterul semnificativ care ar justifica reţinerea naturii abuzive a clauzei se apreciază in funcţie de natura prestaţiei, reciprocitatea sau nereciprocitatea unor drepturi si obligaţii in contextual interpretării sistematice a contractului.

In situaţia de fata, nu este îndeplinita condiţia creării unui dezechilibru contractual semnificativ si a caluzei contrare contrare bunei-credinte cat timp in sarcina pârtilor prin contract au fost stabilite atat drepturi cat si obligaţii care la rândul lor au prevăzut sancţiuni corelative pentru nerespectare.

Drepturile si obligaţiile au fost prevăzute in egala măsura pentru ambele parti si nu reflecta doar voinţa subiectiva a furnizorului de servicii de a-si crea un avântat ca urmare a unei poziţii special in care s-ar fi aflat la momentul încheierii contractului.

Existe prevederi dedicate obligaţiilor si răspunderii furnizorului pentru nerespectare prevederilor contractuale.

Apreciază că, prin neplata facturilor paratul a creat un dezechilibru contractual, atât timp cat i-au fost furnizate serviciile contractuale, însă, in mod culpabil nu si-a îndeplinit la rândul sau obligaţia asumata, respectiv aceea de plata a serviciilor.

A mai arătat că, hotărârea instanţei de fond conţine considerente contradictorii in ceea ce priveşte soluţia pronunţata cu privire la capătul de cerere privind acordarea penalităţilor contractuale.

Astfel, instanţa de fond a dispus obligarea debitorului la plata către subscrisa a sumei de 54.67 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate de către creditorul cedent si facturate de către acesta prin ultima factura emisa, calculate la valoarea debitului principal conform prevederilor contractuale prin care părţile au stabilit cuantumul penalităţilor la suma de 0,5%/zi de întârziere.

În ceea ce priveşte acordarea penalităţilor de întârziere in continuare, in baza aceleaşi prevederi contractuale, instanţa de fond a apreciat ca nu poate fi obligat debitorul la plata unei astfel de penalităţi intrucat aceasta clauza in lumina prevederilor legii 193/2000 este abuziva.

Practic, instanţa de fond invalidându-și propriile argumente pronunţa o soluţie contrara capătului de cerere anterior admis, desi pretenţia deriva din aceeaşi prevedere contractuala.

În concluzie, a apreciat ca se impune admiterea capătului de cerere privind obligarea debitorului la plata penalităţilor de întârziere in suma de 0,5%/zi de întârziere in continuare de la data pana la care acestea au fost calculate de către creditorul cedent si pana la data plaţii, penalităţi ce se vor calcula la valoarea debitului principal.

De asemenea, consideră că, instanţa a respins in mod greşit solicitarea subscrisei de obligare a intimatului la plata despăgubirilor pentru încetarea prematura a contractului calculate de creditorul cedent.

Starea de fapt reţinuta de către instanţa de fond este una greşita, având in vedere faptul ca potrivit clauzelor contractuale pe ultima factura comunicata debitorului parat este menţionata suma solicitata cu titlu de despăgubire pentru incetarea prematura a contractului a cărei semnificaţie nu poate fi alta decât aceea de incetare a raporturilor contractuale neputându-i fi acordat un alt sens.

Potrivit art. 1538 Cod civil alin.(i) Clauza penală este aceea prin care părţile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestaţie în cazul neexecutării obligaţiei principale.

Prevederile art. 1538 alin.(4) Cod civil, stabilesc faptul ca „Creditorul poate cere executarea clauzei penale fora a fi ţinut să dovedească vreun prejudiciu.

Părţile au prevăzut in contract o clauza penala prin care au evaluat convenţional prejudiciul pe care l-ar suferi subscrisa in caz de executare cu întârziere sau neexecutarea integrala a obligaţiei.

Potrivit art. 1538, alin. 1 C. proc. civ., clauza penala este aceea prin care părţile stipulează ca debitorul se obliga la o anumita prestaţie in cazul neexecutării obligaţiei principale.

De asemenea, art. 1539 C. proc. civ. reglementează ca poate fi ceruta debitorului atat executarea in natura a obligaţiei principale, cat si plata penalităţii, in situaţia in care penalitatea a fost stipulata pentru neexcutarea obligaţiilor la timp.

Creditorul are dreptul la repararea integrala a prejudiciului pe care 1-a suferit prin faptul neexecutării, iar prejudiciul cuprinde pierderea efectiva suferita de către creditor si beneficiul de care este lipsit.

Conform art. 10 din contract, respectiv din Termenii si Condiţiile Generale, beneficiarul este obligat sa plătească o despăgubire in cazul încetării contractului inainte de expirarea perioadei minime contractuale din culpa clientului, astfel au fost calculate despăgubiri in cuantum de 179.95 lei.

Prin urmare, având în vedere că pârâtul a pricinuit, în mod culpabil, rezilierea contractelor şi, astfel, nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate pe parcursul perioadei minime contractuale stipulate, precum şi că părţile contractante au procedat la o evaluare convenţională anticipată a daunelor-interese compensatorii prin mecanismul clauzei penale, subscrisa este în drept să solicite obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului, nefiind ţinuta sa facă dovada vreunui prejudiciu.

Astfel, având în vedere că pârâtul a pricinuit, în mod culpabil, rezilierea contractelor şi, astfel, nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate pe parcursul perioadei minime contractuale stipulate, precum şi că părţile contractante au procedat la o evaluare convenţională anticipată a daunelor-interese compensatorii prin mecanismul clauzei penale, subscrisa este în drept să solicite obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului, nefiind ţinuta sa facă dovada vreunui prejudiciu.

A precizat că, înscrisurile ataşate cererii de valoare redusa fac dovada prejudiciului suferit de subscrisa, astfel ca suma pretinsa, respectiv 179.95 lei, este reprezentata de o creanţa certa, existenta acesteia rezultând din contractele semnate de parti si facturile fiscale emise de cedent si necontestate de parat.

Creanţa este lichida, cuantumul sau fiind determinat cu ajutorul facturilor depuse la la dosarul cauzei, facturi care au fost emise lunar si transmise conform Contractului.

Creanţa este exigibila, intrucat facturile in care sunt cuantificate părţile componente ale creanţei au ajuns la scadenta.

Având in vedere atitudinea procesuala a paratului, necontestarea contractelor, facturilor ori a caracterului cert, lichid sau exigibil al creanţelor prin întâmpinare, ori anterior, prin procedura prevăzuta in contract, apreciem ca fiind o recunoaştere tacita a acestora.

Prin urmare, creanţele indicate in cerere sunt pe deplin datorate si dovedite.

Astfel, apelanta a făcut dovada încheierii unui contract atât sub formă de negotium iuris, cat şi sub formă de instrumentum probationis.

Totodată, a fost dovedită existenţa unei acceptării exprese sau a unor împrejurări care să poată fi interpretate ca acte de acceptare tacită a facturilor, respectiv dovada însuşirii prin plata.

Factura comercială are natura juridică a unui înscris sub semnătură privată care face dovadă împotriva emitentului şi în favoarea destinatarului ei, însă în condiţiile în care factura este acceptată la plată de către destinatar ea face dovadă şi împotriva acestuia în ceea ce priveşte existenţa actului juridic şi executarea operaţiunii care constituie obiectul.

Acceptarea poate fi expresă prin semnarea şi/sau ştampilarea facturilor de către destinatar sau reprezentantul acestuia, precum şi tacită, atunci când rezultă cu certitudine din acte sau fapte ale destinatarului, cum ar fi de exemplu necontestarea cuantumului facturilor fiscale, deşi exista această posibilitate.

Or, în speţă, facturile fiscale care atestă creanţa subscrisei au fost acceptate la plata de către pârâtă în primul rând pentru că au fost emise în baza contractului încheiat, înscris însuşit de către pârât prin semnătură. în al doilea rând, acceptarea facturilor rezultă şi din faptul că pârâtul nu a contestat cuantumul facturilor fiscale, deşi avea această posibilitate.

Mai mult, potrivit art. 277 alin. 2 C.proc.civ., facturile emise, deşi nesemnate de către pârât, fac dovada pe deplin a serviciilor furnizate, prin raportare Ia existenţa acordului de voinţă în temeiul căruia au fost emise, acord dovedit în cauza de faţă prin contractul de furnizare servicii.

Or, având în vedere că T R M C SA. este o societate cu scop lucrativ, înscrisă în registrul comerţului, că în desfăşurarea activităţii comerciale o asemenea categorie de profesionişti emite, în general, facturi şi că pârâtul nici nu a contestat veridicitatea respectivelor facturi, motiv pentru care facturile fiscale existente la dosar întăresc afirmaţia subscrisei privind prestarea serviciilor de către T R M C paratul fiind in culpa pentru neexecutarea serviciilor.

În concluzie, a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate, în sensul obligării intimatului parat la plata penalităţilor de întârziere, în cuantum de 0,5%/zi de întârziere conform contractului, în continuare, de la data până la care acestea au fost calculate de către creditorul cedent (dată indicată în ultima factură emisă) şi până la data achitării integrale a debitului, calculate la contravaloarea debitului principal și despăgubirilor pentru încetarea prematură a contractului calculate de creditorul cedent şi indicate în ultima factură emisă, după caz, ultimele facturi: 179.95 lei.

De asemenea, a solicitat cheltuieli de judecata, constând in taxa de timbru integrala aferenta cererii de apel, precum si orice alte cheltuieli de judecata generate de prezentul litigiu, inclusiv cele avansate de către aceasta (onorariu curator, cheltuieli aferente procedurii de citare prin publicitate, onorariu expert judiciar), cu excepţia onorariului avocaţial pentru care își rezervă dreptul de a-l solicita pe cale separata.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1033 C. Proc. Civ

În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

În procedura prealabilă, nu s-a depus întâmpinare la dosarul cauzei, conform art. 4711 alin. (3) Cod procedură civilă.

Verificând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor legale, tribunalul reţine următoarele:

Prin raportare la motivele de apel declarate, tribunalul reține critica potrivit căreia în mod greșit prima instanță a respins solicitarea apelantei de obligare a intimatului la plata dobânzii legale penalizatoare calculate la contravaloarea debitului principal, de la data cesiunii, respectiv 23.12.2021, pana la data achitării integrale a debitului, dar și a despăgubirilor pentru încetarea prematura a contractului calculate de creditorul cedent, deoarece nu ar fi fost făcuta dovada rezilierii contractului.

În ce privește motivul de apel privind obligarea intimatului la plata despăgubirilor pentru încetarea prematură a contractului, alături de cheltuieli de judecată aferente cererii de apel, tribunalul reține că debitorul nu a fost notificat cu privire la rezilierea contractului.

Prevederile contractuale stabilesc în sarcina reclamantei obligația de a-i transmite consumatorului o notificarea scrisă de reziliere în cazul neachitării la scadenţă a facturilor restante.

În acest sens, notificarea ar trebui să aibă o natură expresă, neechivocă, fiind imposibilă interpretarea ultimei facturi ca fiind o veritabilă notificare de reziliere, în lipsa unor mențiuni exprese în acest sens, în cuprinsul facturii.

Astfel cum a învederat și apelantul, potrivit contractului, furnizorul poate rezilia de plin drept și fără altă formalitate prealabilă contractul din motive imputabile clientului, cu o notificare scrisă adresată cu 30 zile înainte de data încetării, astfel cum este stipulat în art. 16 din Contract, în cazul în care clientul nu îşi respectă repetat obligaţia de plată a sumelor datorate.

Se menţionează în continuare că încetarea contractului se produce de plin drept fără intervenţia instanţei, fără drept de compensație sau despăgubiri.

În cazul în care prezentul contract încetează din orice motiv, clientul va plăti serviciile furnizate, taxele şi tarifele lunare datorate înainte de încetarea contractului, inclusiv orice sumă datorată, respectiv despăgubirile pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei minime contractuale.

Pentru operarea rezilierii este necesară exteriorizarea concretă de voință a creditorului, urmată de transmiterea acesteia într-o formă concretă către debitor.

Din probatoriul administrat nu rezultă că ar fi intervenit rezilierea contractelor încheiate de debitorul pârât cu furnizorul de servicii, respectiv a existenței declarației de reziliere și a comunicării acesteia către consumator.

Din analiza dispoziţiilor articolului art. 16 din Contract rezultă că actul juridic încetează la data menţionată în notificarea scrisă de reziliere, fiind astfel stabilită condiţia informării debitorului asupra incidenţei rezilierii contractului pentru neexecutarea obligaţiei de plată, respectiv a exprimării intenţiei de reziliere a contractului.

Tribunalul reține că, simpla solicitare a prejudiciului suferit pentru încetarea contractului nu este suficientă pentru activarea clauzei penale, fiind necesar a se proba intervenirea rezilierii, prin depunerea declaraţiei unilaterale de reziliere, comunicate consumatorului.

În atare situație, sumele pretinse de apelant ca efect al rezilierii nu au caracter cert, sens în care prima instanță, în mod corect a respins petitul aferent despăgubirilor pentru încetarea prematură a contractului.

Referitor la solicitarea apelantei de obligare a intimatului la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,5%/zi, de la data calculată de creditorul cedent şi până la achitarea integrală a debitului, tribunalul reţine că între părţi a avut loc o cesiune de creanţă, fără a opera şi o preluare a drepturilor şi obligaţiilor contractuale, cu alte cuvinte, nu a fost cesionat contractul, ci numai creanţa izvorâtă din acesta.

În atare situaţie, între cesionar şi debitorul cedat nu există un temei pentru pretinderea de penalităţi contractuale ulterioare cesiunii, critica fiind, şi sub acest aspect, neîntemeiată.

Pentru acest motiv va respinge apelul ca neîntemeiat.

Cât privește cererea de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată în apel, aceasta va fi respinsă ca neîntemeiată, în condițiile în care intimatul nu a căzut în pretenții, în condițiile art. 451, rap. la art. 453 C.proc.civ.