Sentință civilă nr. 110 din 12.04.2023

Angajarea răspunderii patrimoniale în condiţiile art. 169 din Legea 85/2014 presupune existenţa cumulativă atât a condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, care nu a fost probată de către reclamantă, prejudiciu, raport de cauzalitate dintre fapta ilicită nedovedită si prejudiciul invocat şi vinovăţia, cât şi a unor condiţii speciale - neinvocate de către reclamantă în speţă.

Prin cererea înregistrată la data de 16.01.2023 sub nr. - reclamantul C M I IPURL- lichidator judiciar al debitoarei SC O I SRL, a formulat cerere de angajare a răspunderii patrimoniale prin care a solicitat să se dispună suportarea pasivului debitoarei O I SRL - în faliment, în sumă de 265.287,40 lei, conform tabelului definitiv consolidat nr. -, publicat în BPI nr. -, necontestat de către cei doi pârâţi, S I M şi F M, având datele de identificare menţionate anterior.

În motivare, în fapt, prin sentinţa civilă nr. 177/2020 din data de 02.09.2020 pronunţată de Tribunalul T, S C a fost admisă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă formulată de către creditorul C S I S.R.L., iar prin sentinţa civilă nr. 191/2021 din data de 09.06.2021 pronunţată de Tribunalul T, S C a fost deschisă procedura de faliment în forma generală a debitoarei O I S.R.L., fiind desemnat in calitate de lichidator judiciar C M I IPURL.

1.

Deşi notificată conform Codului de Procedura Civila, atât debitoarea la sediul precizat la Registrul Comerţului, cât şi administratorul special si cel statutar la domiciliul precizat la Registrul Comerţului, si pe adresa de e-mail, pârâta nu a depus documentele prevăzute de art. 67 din Legea nr. 85/2014, menţionând că acestea au fost distruse de şobolani, astfel în opinia lor sunt incidente dispoziţiile art. 169 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2014.

2.

Conform spuselor pârâţilor, societatea nu a mai avut activitate, iar conform art. 27 din Legea nr. 85/2014 debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor legii, în termen de maxim 30 de zile de apariţia stării de insolvenţă.

Cu toate acestea pârâţii nu au înţeles să formuleze cererea de deschidere a procedurii insolvenţei pentru protejarea intereselor societăţii, rămânând în pasivitate.

3.

Lipsa de diligenţă faţă de documentele societăţii despre care pârâţii susţin că nu le mai au („fiind distruse de şobolani") care, dacă admite a fi reală, dovedeşte neîndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege în sarcina unui administrator, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada vreunui demers în vederea reconstituirii contabilităţii.

Nici lichidatorului judiciar nu i-a fost furnizat vreun element care să permită reconstituirea documentelor societăţii.

4. Din adresa primita de Primăria oraşului A rezultă că în patrimoniul debitoarei se află mai multe bunuri mobile şi imobile, respectiv:

- Clădire (construcţie metalică) situată în str. V nr. - A, jud. T, conform autorizaţiei de construcţie nr. - şi procesul verbal de recepţie nr. -;

- Autoturism marca O A serie motor - si serie saşiu -

- Autoturism marca B X5 serie motor - si serie saşiu -

- Autoturism marca B 320 serie motor - si serie saşiu -

- Autoutilitara marca M B serie motor - si serie saşiu -

- Autoutilitara marca F T serie motor - si serie saşiu -

Deşi a solicitat în mod repetat administratorului statutar şi administratorului special prin scrisori recomandate către cei doi, predarea lor (a anexat dovezi), nu au dat curs solicitării lichidatorului judiciar.

Se impune să precizeze în acest context că dl.

S M a stăruit şi insistat către lichidatorul judiciar să fie desemnat administrator special, pe baza deciziei asociatului unei F M, însă până la data prezentei cereri nu a depus o dovada a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru desemnarea sa.

5.

Din situaţia de fapt prezentat la punctul 5 de mai jos, reiese că dl.

S M este cel care, în fapt a purtat negocierile de închiriere a spaţiului către deţinătorul actual, fiind totodată cel care, în mod repetat a susţinut că imobilul hal, despre a cărui existenţă a aflat de la autorităţile fiscale, a trecut în patrimoniul administratorului statutar, fără a face vreo dovada, deşi un astfel de transfer patrimonial trebuie dovedită cu acte.

6.

Mai mult decât atât, cu ocazia deplasării lichidatorului judiciar la data de 19.10.2022 la adresa bunului imobil cu care societatea figurează înscrisă la DITL A, a constatat că spaţiul este închiriat, la adresa desfăşurându-şi activitatea o farmacie veterinară şi un depozit en-gros.

Din discuţia purtată cu reprezentantul firmei Z G E SRL - societatea care foloseşte spaţiul de la adresa mai sus menţionată, reiese faptul că administratorul statutar al societăţii O I SRL, M F, în nume propriu, a încheiat cu firma Z GMT E SRL - un contract de închiriere cu valabilitate până în ianuarie 2026, aspect confirmat şi de documentele de la registrul comerţului obţinute de lichidatorul judiciar.

Reprezentantul firmei Z G E SRL a refuzat să pună la dispoziţie actele in baza cărora a fost încheiat contractul de închiriere ori să prezinte acest act, a refuzat să le comunice dacă anterior încheierii contractului de închiriere a văzut actele de proprietate ale spaţiului şi s-a asigurat că proprietarul este persoana cu care a încheiat ulterior contractul de închiriere şi a refuzat să semneze proces verbal de constatare încheiat cu ocazia inspectării spaţiului de către lichidatorul judiciar.

Toate acestea aspecte au fost consemnate in procesul verbal de constatare încheiat la data de 19.10.2022, depus la dosarul de fond al cauzei.

Art. 169 alin. 1 lit. a) din Legea 85/2014 stipulează următoarele „au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane", ori in cazul de faţă administratorul statutar a închiriat fără acordul lichidatorului judiciar spaţial deţinut de către societatea debitoare, chiria fiind încasată direct de către acesta, fiind astfel prejudiciaţi creditorii înscrişi la masa credală a debitoarei.

Art. 169 alin. 1, lit. d) din Legea nr. 85/2014 "au ţinut o contabilitate fictiva, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea,"

In ceea ce priveşte fapta ilicită, prejudiciul creat si vinovăţia, acestea sunt definite astfel:

Prin fapta ilicită ca element al răspunderii civile delictuale se înţelege orice acţiune sau inacţiune prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului aparţinând unei persoane (creditor).

In cazul de faţă fapta ilicita reprezintă încheierea contractului de închiriere pentru spaţiul deţinut de societatea debitoare, încasarea preţului chiriei în nume propriu, prejudiciind astfel masa credală a debitoarei.

Prejudiciul este consecinţa negativă suferită de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o alta persoană.

In cazul de fata prejudiciul este reprezentat de suma cu care creditorii s-au înscris la masa credală a debitoarei, respectiv suma de 265.287,40 lei cât si de prejudiciul ce rezultă din încasarea preţului chiriei în nume propriu.

Cu privire la vinovăţia pârâtei, aceasta îmbracă forma intenţiei directe, pârâta neavând grijă de documentele financiar contabile acestea fiind conform afirmaţiilor administratorului special distruse de şobolani cât si prin încheierea contractului de închiriere pentru spaţiul aflat în proprietatea debitoarei falite, fără acordul lichidatorului judiciar şi încasarea preţului în nume propriu.

In ceea ce priveşte legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, precizează instanţei că este o strânsă legătură între aceste două elemente având în vedere că pârâta nu a avut grijă de documentele societăţii şi se foloseşte de bunurile acestuia în interes personal.

Art. 169 alin, 1 lit. c) din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia: "au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia", în ceea ce priveşte fapta ilicită, prejudiciul creat si vinovăţia, acestea sunt definite astfel:

In cazul de faţă fapta ilicită reprezintă încheierea contractului de închiriere pentru spaţiul deţinut de debitoare, încasând in nume propriu chiria aferentă.

Consideră că acţiunile pârâţilor de a dispune de chiria aferentă spaţiului deţinut de societatea debitoare este o deturnare a activului debitoarei.

Cu privire la vinovăţia pârâţilor, aceasta îmbracă forma intenţiei directe.

In ceea ce priveşte legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, este o strânsă legătura între aceste două elemente având în vedere că pârâţii folosesc încasări din chirie în interes personal.

Prin săvârşirea faptelor prezentate anterior pârâţii S I M si F M au creat un prejudiciu creditorilor în sumă de 265.287,40 lei, conform Tabelului definitiv consolidat al creanţelor publicat in Buletinul Procedurilor de Insolventă nr. -, necontestat.

Faţă de cele arătare anterior, solicită instanţei obligarea în solidar a pârâţilor S I M şi F M în temeiul dispoziţiilor art. 169 alin. 1 lit. a), c) si d) din Legea nr. 85/2014 la suportarea pasivului debitoarei în sumă totala de 265.287,40 lei conform Tabelului definitiv consolidat ataşat prezentei.

Conform art. 223 alin. (3) Cod proc. civ., solicită judecarea în eventuala lor lipsă a cauzei.

Probe: proba cu înscrisuri si interogatoriul pârâtei.

La data de 13.02.2023 pârâţii S M şi F M au formulat întâmpinare prin care a solicitat, respingerea cererii, ca nefondată.

Prin întâmpinare au formulat următoarele apărări:

1. Au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a lui S I M, prin prisma următoarelor argumente:

El, S I M, nu a avut nicio calitate în SC O I SRL, aspect confirmat pe deplin de înscrisurile existente în dosarul nr. 670/.../2020.

Astfel, el nu a avut calitatea de administrator al acestei societăţi şi nici nu a avut vreodată calitatea de asociat.

Conform art. 36 C.pr.civ., calitatea procesuală pasivă presupune stabilirea unei identităţi între persoana chemată în judecată şi persoana obligată din raportul juridic dedus judecăţii.

Cum el niciodată nu a avut nicio calitate în cadrul acestei societăţi comerciale, solicită să se admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa, S I M, urmând să se respingă acţiunea formulată de către reclamantă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

2. Inadmisibilitatea acţiunii faţă de S I M:

Art. 169 alin. 4 din Legea nr. 85/2014 prevede: În caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin. (1) este solidară, cu condiţia ca apariţia stării de insolvenţă să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care şi-au exercitat mandatul ori în care au deţinut poziţia în care au contribuit la starea de insolvenţă".

In baza Procesului verbal al Adunării Asociaţilor debitoarei O I SRL - în insolvenţă încheiat la data de 16.11.2020 (pe care îl anexează spre edificare) el, S I M, am fost numit administrator special al societăţii.

Din aceasta perspectivă este evident că până la data de 16.11.2020 el nu a avut nici calitatea de asociat si nici calitatea de administrator al acestei societăţi iar anterior numirii sale, respectiv la data de 02.09.2020, prin încheierea intermediară nr. - pronunţată de Tribunalul T în dosarul nr. - s-a dispus admiterea cererii de insolvenţă formulată împotriva SC O I SRL şi deschiderea procedurii generale de insolvenţă.

Dispoziţiile art. 169 alin 4 din Legea nr. 85/2014 reglementează în mod clar situaţia în care ar putea fi atrasă răspunderea patrimonială a unei persoane, respectiv apariţia stării de insolvenţă să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care aceasta a deţinut această poziţie iar pe de altă parte activitatea persoanei împotriva căreia se solicită atragerea răspunderii să fi contribuit la apariţia stării de insolvenţă, or el este o terţă persoană faţă de această societate şi este evident că el nu a determinat apariţia stării de insolvenţă.

Cum apariţia stării de insolvenţă nu este contemporană perioadei în care au a deţinut această funcţie şi deşi anterioară acestei perioade, activitatea sa nu a contribuit la starea de insolvenţă, consideră că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă.

Mai mult, aşa cum se arată chiar în cererea de chemare în judecată deşi a întocmit acel proces verbal din data de 16.11.2020, el nu a exercitat niciodată calitatea de administrator special întrucât a fost în imposibilitate de a depune administratorului judiciar înscrisuri referitoare la îndeplinirea condiţiilor impuse de lege pentru a fi numit administrator special.

Având în vedere aceste argumente solicită să se respingă acţiunea ca inadmisibilă întrucât el niciodată nu a desfăşurat activitatea administrator special al debitoarei.

3. Pe fond:

Situaţia de fapt prezentată în cererea de chemare în judecată nu corespunde realităţii, în primul rând prin prisma faptului că încă de la data de 16.11.2020 a transmis lichidatorului judiciar, prin e-mail, absolut toate actele contabile ale societăţii pe care ei le deţinea, respectiv Balanţele aferente perioadei iunie 2014 - septembrie 2020 - în acest sens au depus spre edificare dovada de transmitere a e-mail-ului către lichidator precum şi înscrisurile transmise.

De asemenea, la aceeaşi dată (16.11.2020) au transmis lichidatorului, prin e-mail, registrul jurnal aferent lunii mai 2019, lună în care societatea şi-a încheiat activitatea precum şi fişa stocurilor - anexăm dovada transmiterii e-mailului.

In mod netemeinic şi nereal se susţine faptul că li s-ar fi solicitat prin scrisori recomandate predarea celor 5 autoturisme precum şi a spaţiului reprezentat de clădire (construcţie metalică) situat în A, str.

V nr. - întrucât ei nu au primit sub semnătură adresele / solicitările menţionate de reclamantă -semnătura nu le aparţine.

In privinţa acestor bunuri mobile şi imobile au precizat următoarele:

- Clădirea (construcţie metalică) nu se află în patrimoniul societăţii ci se află în patrimoniul său, F M, ca persoană fizică - ea deţin dreptul de proprietate asupra acestei construcţii în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. - din - la B.I.N.

C R, înscris pe care l-a anexat spre edificare.

- Autoturismul marca O A se află în prezent în posesia lor şi oricând sunt de acord să îl predea - menţionează încă o dată că până în prezent nu li s-a solicitat predarea de către reclamantă;

- Autoturismul marca B X 5 nu se mai află în patrimoniul societăţii întrucât a fost înstrăinat – vor depune înscrisuri doveditoare.

- Autoutilitara M B se află în prezent în posesia lor şi oricând ei sunt de acord să îl predea - cu menţiunea că până în prezent nu li s-a solicitat predarea acesteia;

- Autoutilitara marca F T se află în prezent în posesia lor şi oricând ei sunt de acord sa îl predea - cu menţiunea că până în prezent nu li s-a solicitat predarea acesteia.

Având în vedere aceste împrejurări de fapt consideră că acţiunea este total nefondată prin prisma următoarelor argumente:

Natura juridică a răspunderii administratorului este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută caracteristicile răspunderii civile delictuale.

Astfel, activitatea de administrare, apreciată dăunătoare, este pentru creditori, un fapt juridic „stricto sensu", pretins prejudiciabil, în raport de care răspunderea patrimonială presupune identificarea tuturor elementelor răspunderii pentru faptul juridic ilicit cauzator de prejudicii, reglementat de art. 1349 C.Civ.

In atare situaţie, antrenarea răspunderii administratorului, conform art. 1381 şi urm.

C.Civ., presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: 1. prejudiciul creditorilor; 2. fapta să se încadreze în cazurile prevăzute de lege; 3. raportul de cauzalitate dintre faptă şi încetarea plăţilor; 4. culpa persoanei a cărei răspundere se antrenează sub forma intenţiei sau a culpei.

1.

Cu referire la fapta prevăzută de art. 169 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2014 considerăm că reclamanta nu a făcut în niciun fel dovada faptului ca ei au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau al unei alte persoane, motiv pentru care se impune respingerea cererii de chemare în judecată.

Reclamanta nu invocă nicio dovadă concretă în acest sens ci arată doar că administratorul statutar ar fi închiriat spaţiul reprezentat de construcţia metalică unei terţe persoane fară însă niciun fel de probe în acest sens.

Or, aşa cum au dovedit dreptul de proprietate asupra acestei construcţii este deţinut de persoana fizică F M.

Nu de societatea comercială în discuţie - de altfel, SC O I SRL niciodată nu a deţinut dreptul de proprietate asupra construcţiilor ci, încă din data de 02.06.2008 a avut calitatea de chiriaş – au anexat spre edificare contractul de închiriere autentificat sub nr. - din - la BNP D N.

Prezumţiile invocate ca mijloace de probă de către reclamantă (fară a fi depuse înscrisuri doveditoare) nu sunt prezumţii legale în sensul art. 328 C.pr.civ., nefiind instituite de lege, reclamanta solicitând ca instanţa să recurgă la o prezumţie judiciară potrivit art. 329 C.pr.civ. însă, prezumţia judiciară invocată de reclamantă nu poate fi reţinută întrucât această prezumţie în niciun caz nu are greutatea şi puterea de a naşte probabilitatea faptului pretins în condiţiile în care ei au depus înscrisuri doveditoare din care rezultă că persoana fizică F M este proprietara clădirii în discuţie.

2. Deşi în cererea de chemare în judecată reclamanta precizează ca temei legal de atragere a răspunderii dispoziţiile art. 169 alin. 1 lit c din Legea nr. 85/2014, solicită a se observa că această solicitare nu este motivează în fapt.

Astfel, potrivit art. 169 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2014 poate fi atrasă răspunderea organelor de conducere care „au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi, şi din această perspectivă cu certitudine este faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 169 alin. 1 lit. c din Legea 85/2014 întrucât nu a fost indicată şi nici dovedită de către reclamantă, potrivit art. 249 C.pr.civ., nicio acţiune concretă sau faptă care ar duce la concluzia că s-a dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care duce în mod vădit la încetarea de plăti.

Este o realitate că imposibilitatea de a face faţă plăţilor şi acumularea de pierderi nu este, prin ea însăşi, un act imputabil administratorului, atât timp cât această situaţie poate fi generată şi de cauze obiective, economico-financiare, independente de voinţa administratorului.

Nici faptul că a fost continuată activitatea, deşi societatea avea datorii, nu poate conduce în mod automat la concluzia că s-a dispus, în interes personal, continuarea activităţii care ducea la încetarea de plăti atât timp cât nu s-a dovedit interesul personal în continuarea activităţii şi că din cauza acestui fapt societatea a ajuns în insolvenţă,

Împrejurarea că nu a fost formulată o cerere de deschidere a procedurii nu poate echivala cu incidenţa ipotezei prevăzute de art. 169 alin. 1 lit. c din legea insolvenţei.

Deciziile reprezentanţilor unei societăţi se pot dovedi a fi greşite din punct de vedere economic, însă managementul defectuos sau dezinteresul în funcţionarea normală a societăţii nu se încadrează printre faptele prevăzute la art. 169 din legea insolvenţei. (CA B, s a V-a civ., dec. 115/2013, s. com. dec. 1145/2013).

3.

Potrivit art. 169 alin. 1 lit d din Legea 85/2014 poate fi atrasă răspunderea organelor de conducere pentru intrarea în insolvenţă în cazul în care acestea „au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.

In cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă.

Prezumţia este relativă".

Din conţinutul acestor prevederi reiese că nepredarea documentelor contabile generează o prezumţie relativă de culpă şi legătură de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

În nici un caz, textul de lege nu poate fi interpretat că nepredarea documentelor generează o prezumţie de existenţă a faptei de a ţine o contabilitate fictivă, dispariţia documentelor sau neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea.

Aceste împrejurări de fapt trebuie dovedite şi nu se pot prezuma în temeiul art 169 lit d din legea insolvenţei.

Reclamanta nu a dovedit în nici un fel, aşa cum îi revenea sarcina potrivit art. 249 C.pr.civ., că ei au ţinut o contabilitate fictivă, că au făcut să dispară documente şi că nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, iar nepredarea documentelor (deşi ei s-au conformat legii şi au predat absolut toate documentele deţinute - aspect pe deplin dovedit) la cererea lichidatorului nu instituie o prezumţie a existenţei acestor fapte ci, aşa cum prevede expres art. 169 lit. d din Legea insolvenţei, instituie numai o prezumţie relativă de culpă şi legătură de cauzalitate dintre faptă si prejudiciu.

Neprezentarea actelor contabile nu reliefează această legătură de cauzalitate impusă de lege, fiind absolut necesar ca reclamanta să dovedească caracterul determinant al faptei imputate administratorului, ca instanţa să poată aprecia culpa membrului organului de conducere, în abstract, prin aplicarea unor prezumţii.

Mai mult, împrejurarea că nu ar fi depus la dosar actele prevăzute de art. 67 alin. 1 din Legea 85/2014 în temeiul prevăzut de art. 74 din lege, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligaţiei de a ţine contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.

În consecinţă, art. 169 lit. d din Legea insolvenţei impune determinarea şi probarea faptei ilicite, fară posibilitatea recurgerii cu privire la existenţa acesteia la prezumţiile reglementate de art. 327 şi 329 C.pr.civ., ca mijloc de probă.

4.

De asemenea, se motivează în sensul că în speţă şi-ar găsi aplicabilitate dispoziţiile art. 169 alin. 1 lit e din Legea nr. 85/2014 care prevăd: „au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia".

Nici acest motiv invocat de reclamantă nu este întemeiat întrucât nu a fost dovedit prin absolut niciun mijloc de probă.

Reclamanta nu motivează şi nu invocă nicio dovadă concretă în acest sens ci arată doar că nu au fost predate anumite bunuri mobile şi imobile, deşi aşa cum au arătat acest lucru nu le-a fost cerut niciodată, lăsând practic la nivelul unei „prezumţii" că bunurile din patrimoniul societăţii ar fi fost ascunse sau deturnate.

Astfel, prezumţiile invocate că mijloace de probă de către reclamantă nu sunt prezumţii legale în sensul art. 328 C.pr.civ., nefiind instituite de lege, ci reclamanta solicită ca instanţa să recurgă la o prezumţie judiciară potrivit art. 329 C.pr.civ. însă, prezumţia judiciară invocată de reclamantă în niciun caz nu poate fi reţinută întrucât această prezumţie nu are greutatea şi nici puterea de a naşte probabilitatea faptului pretins.

Concluzionând, art. 169 din Legea insolvenţei impune determinarea legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, iar culpa persoanei chemată a răspunde trebuie să fie analizată în concret, fară posibilitatea recurgerii la prezumţii ca mijloc de probă.

Având în vedere aspectele prezentate solicită să se respingă cererea ca nefondată.

La data de 28.02.2023 reclamantul C M I IPURL a formulat Răspuns la întâmpinarea formulată de cei doi pârâţi.

A susţinut că In fapt, prin sentinţa civilă nr. 177/2020 din data de 02.09.2020 pronunţată de Tribunalul T, S C a fost admisa cererea de deschidere a procedurii de insolventa formulata de către creditorul C S I S.R.L.

Prin sentinţa civilă nr. 191/2021 din data de 09.06.2021 pronunţată de Tribunalul T, S C a fost deschisă procedura de faliment în forma generala a debitoarei O I S.R.L., fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar C M I IPURL.

In considerarea atribuţiilor prevăzute de dispoziţiile legii nr. 85/2014, văzând si poziţia creditorilor din cauză precum şi informaţiile furnizate de autorităţile fiscale, administratorul judiciar a investit instanţa de judecată cu cererea de atragere a răspunderii patrimoniale conform prevederilor art 169 din legea 85/2014.

1. Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de către pârâtul S I M, a solicitat să se dispună unirea acesteia cu fondul, având în vedere cele vom precizate în continuare:

- In procesul verbal al adunării asociaţilor nr. - publicat in BPI nr. -, administratorul statutar, F M, prezent la adunare, a înţeles să îl desemneze pe dl.

S I M în funcţia de administrator special.

Administratorul judiciar a luat act de desemnarea acestuia şi a pus în vedere d-lui S I M, să prezinte în termen de 3 zile administratorului judiciar specimenul de semnătură si declaraţia privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a fi administrator special al debitoarei.

- Prin adresa nr. - transmisă administratorului special desemnat i-a solicitat din nou acestuia să le pună la dispoziţie specimenul de semnătura si declaraţia privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a fi administrator special al debitoarei.

Acesta a rămas în continuare in pasivitate.

- Au retransmis prin adresa comunicată prin poşta electronică la data de 14.04.2020, o nouă adresă prin care i-a comunicat acestuia faptul că nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate la data desemnării în funcţia de administrator special.

La ultima lor adresă li s-a răspuns în aceeaşi dată pe email de pe adresa la care au trimis anterior corespondenţa către administratorul special, ca din motive obiective care nu a dat curs solicitării lor urmând să efectueze aceste demersuri în cel mai scurt timp.

Domnul S I M nu a precizat niciun moment administratorului judiciar faptul ca este in imposibilitatea preluării unei astfel de funcţii ori că refuza preluarea acesteia, a fost prezent la data adunării asociaţilor însoţind-o pe pârâta la sediul ales al administratorului judiciar şi a stăruit in solicitarea sa, împreună cu pârâta F M, de a fi desemnat administrator special.

- Aşadar, la data la care a solicitat desemnarea ca administrator social si a acceptat aceasta desemnare de către pârâta, cunoştea că nu îndeplineşte condiţiile legale.

In acelaşi timp, ţinând seama că doar în cursul acestui proces pârâtul arată că este în imposibilitate obiectivă de a depune documentele doveditoare, deşi în mesajul electronic susţine ca va îndeplini această cerinţă a administratorului judiciar în cel mai scurt timp, consideră că poziţia sa actuală reprezintă invocarea propriei culpe şi in acelaşi timp, menţinerea în eroare a organelor care aplică procedura insolventei, cu scopul de a trece sub tăcere chiar actele doveditoare ale proprietăţii imobilului in litigiu.

2.

Faţă de afirmaţia că la data de 16.11.2020 au fost transmise lichidatorului judiciar, prin email, absolut toate actele contabile ale societăţii, arătă că pe email au fost transmise doar bilanţuri contabile aferente anilor fiscali 2015 - 2019 si balanţe de verificare după cum urmează: 06.2014 si 12.2014, 06.2015 si 12.2015, 06.2016 si 12.2016, 06.2017 si 12.2017, 06.2018 si 12.2018 si 06.2019.

Faţă de menţiunea făcută în faţa lichidatorului judiciar cum că arhiva societăţii a fost „distrusa de şobolani", au solicitat depunerea acestor câteva documente transmise cu menţiune „conform cu originalul", solicitare la care nici unul dintre cei doi pârâţi nu au dat curs, ei neavând până în prezent vreo certificare pentru conformitate a documentelor menţionate anterior.

3.

Solicită să se ţină cont de prevederile Deciziei nr. 14/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, privind examinarea recursului in interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi in dosarul nr. 893/1/2022, decizie în vigoare de la data de 13.09.2022, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 902/13.09.2022, care prevede „în interpretarea si aplicarea unitara a dispoziţiilor art. 169, alin. (1), litera d) teza a doua din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei şi de insolventă, cu modificările si completările ulterioare, in cazul in care paratul nu preda documentele contabile practicianului in insolvenţă, după prealabila notificare, se prezumă relativ întrunirea tuturor condiţiilor necesare atragerii răspunderii patrimoniale pentru fapta prevăzuta de art. 169 alin. (1) lit. d) din aceeaşi lege".

4. Consideră că lichidatorul judiciar a făcut toate demersurile notificând cei doi administratori, dar aceştia au preferat să rămână în pasivitate şi au împiedicat stabilirea activului societăţii falite.

5. De asemenea, aşa cum lesne se poate constata, înscrisurile doveditoare de care înţelege să se folosească în probaţiune demonstrează temeinica susţinerilor lor.

6.

Au în vedere faptul că, potrivit actelor furnizate de autorităţile administraţiei locale, societatea este cea care a obţinut autorizaţia de construire nr. - a unei hale, aceasta fiind recepţionată conform procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. -.

Din evidentele de rol fiscal, reiese fără dubiu că societatea debitoare are în continuare în patrimoniul sau imobilul, iar din actele contabile transmise prin poşta electronica parata nu reiese ca societatea a ieşit din patrimoniu.

In plus, faţă de faptul că pârâta a refuzat tacit să certifice actele comunicate prin e-mail( care nu reprezintă oricum întreaga contabilitate a societăţii), nu au putut stabili ieşirea din patrimoniul falitei a imobilului construcţie, aşa cum susţin pârâţii.

7. Se poate observa şi constata stăruinţa administratorului/lichidatorului judiciar de a li se comunica situaţia juridică a construcţiei şi dovezile ieşirii bunului construcţie din patrimoniu, solicitări la care am rămas fără răspuns.

8.

Pârâţii nu au răsturnat dovezile comunicate de autorităţile locale privind patrimoniul falitei conform rolului fiscal al acesteia, iar pârâta, în calitatea sa de administrator al societăţii falite, pe parcursul activităţii acesteia, de la data recepţiei construcţiei şi până la data înstrăinării societăţii in procedura insolventei, avea obligaţia corectării acestora, dacă ele nu mai corespundeau situaţiei juridice a bunului.

9.

In acelaşi timp, pârâţii, nu au făcut dovada că bunul construcţie care, conform evidentelor autorităţilor administraţiei locale, este în patrimoniul falitei, ar fi ieşit în vreun mod din patrimoniul acesteia şi nici nu au dat concursul administratorului/lichidatorului judiciar pentru a stabili situaţia juridică.

Dacă bunul a fost in vreun fel înstrăinat, avea obligaţia să fi depus actele doveditoare şi dovada încasării preţului de către societatea O I SRL.

10.

Nu în ultimul rând, învederează instanţei că prin actele depuse, nu se face dovada identităţii bunului construcţie a cărui edificare a fost solicitată de debitoare, cu bunul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare depus în probaţiune de pârâţi împreună cu întâmpinarea, rezultând că imobilul construcţie obiect al contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr - a fost edificat în baza autorizaţiei de construire nr. - şi certificatul de urbanism nr. - eliberate de Primăria A-.

11.

Aşadar, imobilul despre care ei afirmă, în baza actelor comunicate de Primăria A că aparţine societăţii falite O I este edificat in baza autorizaţiei de construire nr. - a cărei copie le-a fost transmisă de D1TL A şi nu în baza autorizaţiei de construire nr. -.

12.

Solicită a se observa că în conformitate cu Procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. - pus la dispoziţie de Primăria A, semnat în calitate de membră a comisiei de recepţie de către pârâta, construcţia în litigiu a fost finalizată de O I SRL la data de 26.11.2009, are destinaţia de hala depozitare ambalaj „notata C4 in P.A.D."

13.

In contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. -, vânzătorul S I M prin mandatar, a înstrăinat către F M în calitate de cumpărător, construcţiile CI, C2, C3 situate la adresa din str.

V nr. -, A, jud.

T.

Nu reiese că avea in proprietate şi putea înstrăina si construcţia C4, care, la data actului de vânzare cumpărare nu era recepţionată, procesul verbal de recepţie nr. - fiind întocmit ulterior, la data de 18.02.2015.

14.

Constată din contractul de închiriere autentificat sub nr. - ca O I SRL prin administrator si asociat unic pârâta F M (reprezentata de mandatar S I M) a închiriat de la proprietarul S I M (acesta semnând in nume propriu ca proprietar si pentru F M în calitate de mandatar), construcţiile C1, C2, C3 situate la adresa din str.

V nr. -, A-, prin contractul de închiriere autentificat sub nr. -.

Mai rezultă că aceste imobile au fost dobândite de S I M ca proprietar prin cumpărare, aşa cum reiese din Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. -. la BNP C R A".

Aşadar, de vreme imobilul in litigiu, construcţia C4 a fost edificat in anul 2009, recepţionat în anul 2015, după cum reiese din Procesul verbal de recepţie depus de paraţi, el nu putea fi dobândit de către S I M pentru că nu fusese încă edificat, nici nu putea fi închiriat si nici vândut către F M in anul 2014, fiind recepţionat abia in anul 2015.

15.

Tinând seama că pârâţii afirmă că imobilul construcţie nu face parte din patrimoniul debitoarei reclamante, este sarcina lor să facă dovada ieşirii bunului din patrimoniu, în lipsa dovezilor, având obligaţia predării posesiei bunului în vederea valorificării în procedura falimentului, pentru îndestularea masei credale.

16. In lipsa acestor dovezi, este evident că pârâţii au folosit bunul in interesul lor personal, iar excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este neîntemeiată.

17.

Şi cu privire la predarea bunurilor mobile ale societăţii, lichidatorul judiciar a făcut in dese rânduri solicitări către cei doi pârâţi în vederea predării lor, atât prin email cat si prin poştă, dar aceştia au rămas în pasivitate.

Sunt neîntemeiate şi neadevărate susţinerile privind lipsa solicitărilor noastre, dovezile trimiterilor către pârâţi răsturnând susţinerile faptului negativ invocat de ei.

Abia in cursul prezentului proces pârâţii au transmis prin avocat ca au disponibilitatea predării bunurilor.

In susţinerea răspunsului la întâmpinare solicită să le încuviinţeze proba cu înscrisuri - cele de la dosarul de fond si cele ataşate cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, precum si orice alte probe a căror necesitate reiese din dezbateri.

Reţinând că nu se află în posesia documentelor cadastrale ale construcţiei , acestea aflându-se cu siguranţă în posesia pârâţilor, solicită să le pună în vedere acestora sa le depună la dosar.

De asemenea, solicită să se dispună efectuarea unei adrese către Oficiul de cadastru si publicitate imobiliara A pentru a comunica la dosar in copie certificata atât actele juridice din care reiese proprietatea asupra imobilului construcţie situat la adresa din Str.

V nr. – A, cu număr cadastral - intabulat in CF nr. - a loc.

A cu descrierea din contractul de închiriere autentificat sub nr. - cat si documentaţia cadastrala aflata in evidentele sale ataşata Contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr-, la BNP C R Alexandria, cu privire la acelaşi imobil.

De asemenea, solicită să se dispună şi comunicarea istoricului cărţii funciare nr. - a loc.

A.

Solicită să se ceară OCPI A să precizeze daca la adresa din Str.

V nr. - A este intabulată construcţia C4 şi să comunice copia certificată a documentaţiei cadastrale şi a documentelor de proprietate in baza cărora a fost intabulata.

In cazul in care a fost depusa documentaţie cadastrala de actualizare pentru imobilele CI, C2, C3, (eventual) C4, în perioada 2009- prezent, să o comunice certificata pentru conformitate.

Totodată, solicită să se dispună ca Primăria A sa comunice la dosar întreaga documentaţia care a stat la baza emiterii:

- Autorizaţiei de construire nr. - si a documentaţiei vizate spre neschimbare, precum si a certificatului de urbanism nr. -

- Autorizaţiei de construire nr. -, documentaţia PAC/PAD vizata spre neschimbare ce face parte din autorizaţie, astfel cum se menţionează la pagina 2 a autorizaţiei.

In baza art. 223 alin. (3) Cod proc. civ., solicită judecarea cauzei si în lipsa noastră.

Analizând cererea formulată, în raport de actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, judecătorul sindic reţine următoarele :

În motivarea cererii formulate sunt invocate dispoziţiile art. 169 alin. (1) din Legea 85/2014, potrivit cărora „La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi;.

a) insolvenţa debitorului se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor, prezumţia este relativă;

b) insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei;"

Potrivit prevederilor art. 169 alin. (2) "Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolventa a debitorului şi/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acţiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor.

De asemenea, poate introduce această acţiune, în aceleaşi condiţii, creditorul care deţine mai mult de 30% din valoarea creanţelor înscrise (a masa credală)."

În cererea formulată se arată că reprezentanţii societăţii au manifestat o gravă neglijenţă în ceea ce priveşte conducerea activităţii societăţii, faptele acestora încadrându-se în Art. 169 alin. 1 lit. a) din Legea 85/2014 ,în sensul că „au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane", administratorul statutar a închiriat fără acordul lichidatorului judiciar spaţial deţinut de către societatea debitoare, chiria fiind încasată direct de către acesta, fiind astfel prejudiciaţi creditorii înscrişi la masa credală a debitoarei.

Se invocă, de asemenea dispozițiile Art. 169 alin. 1, lit d) din Legea nr. 85/2014,în sensul că "au ţinut o contabilitate fictiva, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea."

Cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 169 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2014 privind procedura de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă:

Potrivit prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei şi de insolventa „insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, astfel:

a) insolvenţa debitorului se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor; prezumţia este relativă;

b) insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei;"

Conform art. 66 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolventa.

La cererea adresată tribunalului va fi ataşată dovada notificării organului fiscal competent cu privire la intenţia de deschidere a procedurii insolvenţei."

La data de 16.01.2023 sub nr. ..../a1 reclamantul C M I IPURL- lichidator judiciar al debitoarei SC O I SRL, a formulat cerere de angajare a răspunderii patrimoniale prin care a solicitat să se dispună suportarea pasivului debitoarei O I SRL - în faliment, în sumă de 265.287,40 lei, conform tabelului definitiv consolidat nr. -, publicat în BPI nr. -, necontestat de către cei doi pârâţi, S I M şi F M, având datele de identificare menţionate anterior.

Prin sentinţa civilă nr. 177/2020 din data de 02.09.2020 pronunţată de Tribunalul T, Secţia C a fost admisă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă formulată de către creditorul C S I S.R.L., iar prin sentinţa civilă nr. 191/2021 din data de 09.06.2021 pronunţată de Tribunalul T, Secţia C a fost deschisă procedura de faliment în forma generală a debitoarei O I S.R.L., fiind desemnat in calitate de lichidator judiciar C M I IPURL.

Potrivit prevederilor Legii nr. 85/2014, obligaţia constatării apariţiei stării de insolvenţă revine debitorului, prin administratorul statutar, astfel încât acesta avea obligaţia de a constata această stare şi de a solicita instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, în termen de 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă, fapt neîndeplinit.

În cee ace privește excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulată de reclamantul C M I IPURL- lichidator judiciar al debitoarei SC O I SRL, faţă de pârâtul S I M, instanța apreciază că se impune o soluție de admitere, respectiv de respingere aţiunii faţă de acesta, ca inadmisibilă.

Sub acest aspect, conform Art. 169 alin. 4 din Legea nr. 85/2014 în caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin. (1) este solidară, cu condiţia ca apariţia stării de insolvenţă să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care şi-au exercitat mandatul ori în care au deţinut poziţia în care au contribuit la starea de insolvenţă".

In baza Procesului verbal al Adunării Asociaţilor debitoarei O I SRL - în insolvenţă încheiat la data de 16.11.2020, S I M a fost numit administrator special al societăţii.

Prin urmare, până la data de 16.11.2020 acesta nu a avut nici calitatea de asociat si nici calitatea de administrator al acestei societăţi iar anterior numirii sale, respectiv la data de 02.09.2020, prin încheierea intermediară nr. 177/2020 pronunţată de Tribunalul T în dosarul nr. - s-a dispus admiterea cererii de insolvenţă formulată împotriva SC O I SRL şi deschiderea procedurii generale de insolvenţă.

Având în vedere dispoziţiile legale invocate în susţinerea cererii formulate, instanţa consideră că pentru aplicarea art. 169 din Legea insolvenţei este nevoie de întrunirea cumulativă a două condiţii speciale: săvârşirea uneia sau mai multora dintre faptele prevăzute de acest text de lege şi condiţia ca acestea să fi fost cauzele stării de insolvenţă, la care se adaugă, bineînţeles, condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale desprinse din art. art. 1357 şi următoarele din Codul civil.

În speţă, aceste condiţii nu sunt îndeplinite, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Răspunderea patrimonială reglementată de dispoziţiile art.169 din legea insolvenţei nu este identică cu răspunderea asociaţilor/administratorului faţă de societate, reglementată printre altele, de art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată sau cu răspunderea contractuală decurgând din contractul de mandat (art.1532-1533 Cod civil ) aceasta nefiind atrasă decât atunci când sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art.169 alin.1 din legea nr. 85/2014 şi art. 1357 Cod civil , având astfel o natură juridică delictuală, iar nu contractuală.

Reclamantul îşi întemeiază cererea pe prevederile art. 169.

Potrivit art. 169 alin. 1 din Legea 85/2014 poate fi atrasă răspunderea organelor de conducere pentru intrarea în insolvenţă în cazul în care acestea „au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului "prin orice faptă săvârşită cu intenţie care a contribuit la starea de insolvenţă a debitorului constatată potrivit prevederilor prezentului titlu "

În acest caz reclamantul s-a limitat la a susţine incidenţa dispoziţiilor art. 169 din Legea 85/2014 fără a dovedi, probe din care să rezulte săvârşirea faptei de către pârâti în calitate de asociat/administrator.

Angajarea răspunderii în condiţiile art. 169 din Legea 85/2014 presupune existenţa cumulativă atât a condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, care nu a fost probată de către reclamantă, prejudiciu, raport de cauzalitate dintre fapta ilicită nedovedită si prejudiciul invocat şi vinovăţia, cât şi a unor condiţii speciale - neinvocate de către reclamantă.

Admiterea cererii nu se justifică şi prin faptul că bunurile valorificabile acoperă masa credală.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că în cauza dedusă judecăţii nu este vorba de vreo faptă ilicită determinată, deoarece pârâţii nu au folosit bunurile sau creditele societăţii în folos propriu sau în cel al unei alte persoane.

Starea de insolvenţă a societăţii nu s-a datorat culpei pârâţilor şi nici dezinteresului acestora.

Pe de altă parte, aspectele legate de ţinere a contabilităţii trebuie să fie dovedite cu certitudine, nu se poate vorbi despre o prezumţie de culpă ci trebuie dovedită intenţia de comitere a faptelor respective, numai starea de insolvenţă nu justifică obligarea membrilor organelor de conducere la plata unei părţi din pasivul societăţii atâta vreme cât nu este consecinţa faptei culpabile.

Apreciind că descrierea generică a faptelor prin reiterarea conţinutului textului de lege care reglementează această răspundere în motivarea cererii de chemare în judecată, dublată de lipsa dovezilor care să permită instanţei individualizarea faptelor şi conţinutul lor obiectiv nu acoperă cerinţa procesuală impusă reclamantului, va respinge ca nefondată acţiunea promovată.