Decizie nr. 126 din 08.03.2023

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare şi nesuspensivă de executare, prin care se cere însăşi instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să îşi anuleze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Prin acest mijloc procedural instanţa este ţinută să verifice numai dacă există vreunul dintre motivele limitativ prevăzute de lege, neputând să examineze justeţea soluţiei pronunţate.

Prin decizia civilă nr. 578 din data de 21.06.2019, Tribunalul T a respins ca neîntemeiate apelurile formulate de către apelanta reclamantă T E domiciliată în B, str. -, nr.-, bl.-, sc.-, ap.-, sector - şi apelanta-pârâtă G M, domiciliată în B, str. -, nr.-, bl. -, ap.-, judeţul B, împotriva sentinţei civile nr. 1209 din data de 26 septembrie 2018 şi a încheierii de şedinţă din data de 19.12.2018, pronunţate de Judecătoria V, în contradictoriu cu intimatele-pârâte A A, domiciliată în B F, judeţul G şi V M L, domiciliată în M, str. -, nr. -, judeţul G.

A obligat apelantele să achite intimatei V M L 1500 lei cheltuieli de judecată-onorariu avocat.

Pentru a decide astfel, verificând în limitele cererii de apel stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, văzând şi susţinerile părţilor, prin raportare la prevederile art. 479 Cod procedură civilă, Tribunalul a reţinut următoarele:

„Ambele apelante critică sentința instanței de fond în ce privește loturile atribuite vizând terenurile extravilane, criticile, sub acest aspect, nefiind fondate.

Astfel, instanţa a atribuit bunurile imobile – terenuri, după cum urmează: lotul nr.1 privind suprafeţele de: -7500 mp arabil din terenul de 15000 mp, situată în T 59/2, P 79; - 7930 mp. arabil din suprafaţa de 35700 mp situat în T 49/2, P 26, revine pârâtei G M; lotul nr.2 privind suprafeţele: -2200 mp arabil situat în T 55, P 17; -400 mp vii în T 55, P 17;- 12828 mp arabil din terenul de 35700 mp din T 49/2, P 26 revine reclamantei pârâte T E; lotul nr.3 privind suprafeţele: -8413 mp arabil situat în T 44/2, P 112 şi -7015 mp arabil, din suprafaţa de 35700 mp situat în T 49/2, P 26, revine pârâtei A A; lotul nr.4 privind suprafeţele de: -7500 mp arabil din terenul de 15000 mp, situată în T 59/2, P 79; -7927 mp arabil din terenul de 35700 mp din T 49/2, P 26, revine pârâtei reclamante V M L.

În această modalitate, instanţa de fond a ţinut cont de criteriile de atribuire a bunurilor menţionate exemplificativ de art. 988 c.pr.civ., atribuind părţilor, pe cât posibil, în mod egal, bunuri de aceeaşi natură.

Judecătorul fondului a avut în vedere că suprafaţa de teren de 15000 m.p., situată în T59/2, P 79, a fost solicitată atât de apelanta G M, cât şi de intimata V M L, şi, dând eficienţă dispoziţiilor legale menţionate anterior, a atribuit în mod egal celor două părţi cote egale din acest teren extravilan.

În mod corect, s-a ţinut cont de faptul că terenul are o suprafaţă care permite partajarea lui în această modalitate, fără a duce la scăderea valorii economice printr-o micşorare excesivă a loturilor atribuite, de câte 7500 m.p. fiecare, ce permite în continuare utilizarea în mod corespunzător a terenului.

În ce priveşte solicitarea apelantei T, vizând atribuirea către aceasta a lotului 2, se constată că instanţa de fond i-a atribuit acest lot, compus din: 2200 mp arabil situat în T 55, P 17; -400 mp vii în T 55, P 17;- 12828 mp arabil din terenul de 35700 mp din T 49/2, P 26, aşa cum a fost menţionat în expertiză.

În ce priveşte convocarea părţilor cu ocazia efectuării expertizelor, se constată, contrar susţinerilor apelantelor, că au fost respectate dispoziţiile art. 335 c.pr.civ., părţile fiind convocate cu respectarea termenului de 5 zile prevăzut de acest text de lege, experţii procedând conform prevederilor legale în materie, nefăcându-se o probă contrară.

Apelanta T E a criticat și modul de evaluare al construcțiilor supuse partajului, însă fără argumente concrete referitoare strict la evaluare, ci susținând că imobilul casă de locuit este, în realitate, o construcție nouă, edificată de apelanta-reclamantă.

Acest aspect este însă infirmat de însăși susținerile acesteia (filele 145, 150, vol.

I), precum şi de cele ale apelantei G M (filele146, 153, dosar fond, vol.

I), unde ambele părţi au precizat că apelanta T E a adus îmbunătăţiri şi a renovat casa de locuit, recunoscând că în masa succesorală a defuncţilor se includ atât casa de locuit, cât şi anexele menţionate.

Mai mult, raportat şi la dispoziţiile art. 348 şi 349 c.pr.civ., se constată că ambele apelante au recunoscut construcţiile (casă şi anexe) ca făcând parte din masa succesorală prin întâmpinările formulate (filele 86 şi 87, vol.

I, fond), iar apelanta T și la interogatoriu (fila 37, vol. 3).

De asemenea, martorii audiaţi (filele 34 şi 36, vol.3, dosar fond) au arătat că apelanta T a renovat casa de locuit, nu că a edificat o nouă construcţie.

Apelantele nu au susţinut, în cursul judecăţii, că nu ar face parte din masa succesorală construcţiile casă şi anexe, ci s-au opus constant ieşirii din indiviziune cu privire la acestea, susţinând că vor să apeleze în acest scop la un notar public şi nu doresc ca bunurile imobile menţionate să fie partajate în dosarul de faţă.

De menţionat că, şi prin expertiza efectuată (filele 219 şi urm., vol. 3, dosar fond), construcţia casă de locuit a fost evaluată avându-se în vedere starea ei fără luarea în calcul a îmbunătăţirilor, aşa cum rezultă din cuprinsul lucrării, iar instanţa de fond a avut în vedere numai valoarea astfel stabilită.

În această situaţie, având în vedere şi dispoziţiile art. 478 c.pr.civ., Tribunalul constată şi că apelantele nu pot formula pretenţii noi în acest stadiu procesual, şi anume al apelului, în sensul solicitării de a se constata că imobilele casă de locuit şi anexa magazie sunt proprietatea apelantei T E.

De asemenea, în condiţiile în care considerau că au un drept de creanţă, rezultat din eventuale îmbunătăţiri/reparaţii/renovări aduse construcţiilor, aveau posibilitatea formulării unei cereri în acest sens cu ocazia judecăţii la instanţa de fond, drept de care însă nu au uzat.

Au criticat apelantele sentinţa şi sub aspectul obligării lor la plata unei sulte, însă sumele reţinute cu acest titlu rezultă din expertizele efectuate şi nu se constată, din analiza lor, că nu au fost stabilite corect şi nici apelantele nu precizează vreun motiv pentru care acestea nu s-ar datora sau sunt calculate eronat.

Sulta desemnează suma de bani ce trebuie plătită pentru compensarea inegalităţii de valoare a loturilor în cazul partajului, în caz de imposibilitate a formării de loturi egale în valoare, pentru întregirea drepturilor coindivizarilor defavorizaţi.

Ori de câte ori este posibil, partajul bunurilor are loc în natură, iar atunci când acest lucru nu este posibil, coproprietarul căruia instanţa i-a atribuit bunuri de o valoare mai mare urmează să plătească celorlalţi coproprietari o sultă până la satisfacerea cotelor la care au dreptul.

În condiţiile în care bunurile atribuite fiecăreia dintre părţi nu erau de o valoare egală, întregirea valorii cotelor s-a realizat prin stabilirea şi obligarea la plata sultelor, potrivit art. 984 alin. 2 c.pr.civ.

Ambele apelante au mai criticat sentinţa şi sub aspectul modului de calcul al creanţelor şi datoriilor moştenirii, raportându-se însă, în concret, la cheltuielile de judecată, noţiuni care nu se confundă.

Astfel, potrivit art. 774 şi urm. vechiul c.civ. (actualul art. 1155 c.civ.), aplicabil faţă de data deschiderii succesiunilor, moştenitorii contribuie la plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii proporţional cu cota succesorală ce îi revine fiecăruia.

Datoriile succesiunii reprezintă acele obligații patrimoniale ale defunctului care, indiferent de izvorul lor (contractual, legal, delictual etc.), există în patrimoniul succesoral la data deschiderii moștenirii, iar sarcinile moștenirii sunt acele obligații care, fără a fi existat in patrimoniul celui ce lasă moștenirea, se nasc după deschiderea succesiunii, dar care decurg tot din faptul decesului celui a cărui moştenire se dezbate.

Sarcinile moștenirii includ si cheltuielile legate de înmormântarea defunctului, atât cele de înmormântare propriu-zisă, cât şi cele ce țin de respectarea tradițiilor religioase (slujbe religioase, parastase pentru pomenirea memoriei defunctului) şi contravaloarea unor monumente funerare, toate acestea decurgând din faptul decesului.

Datoriile si sarcinile moștenirii constituie pasivul succesoral, iar obligația suportării acestuia revine moștenitorilor legali si legatarilor universali si cu titlu universal, adică acelor moștenitori care dobândesc întregul patrimoniu al defunctului sau o fracțiune din acest patrimoniu.

În pasivul succesoral nu se includ cheltuielile de judecată ocazionate de procesul în care s-a dezbătut succesiunea defunctului şi s-au partajat bunurile rămase de pe urma acestuia.

Astfel, potrivit art. 451 alin. 1 c.pr.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Procedura partajului este reglementată prin dispozițiile art. 980-996 c.pr.civ., din interpretarea cărora se reține că părțile între care poartă un astfel de litigiul au, atât calitate de reclamant, cât și de pârât, măsurile dispuse de partajare a patrimoniului profitând în egală măsură reclamanților, cât și pârâților.

Indiferent de calitatea procesuală, reclamant sau pârât, pentru realizarea partajului succesoral, suportarea cheltuielilor de procedură va incumba tuturor moștenitorilor.

Față de particularitățile unui astfel de litigiu, incidența dispoziţiilor art. 453 c.pr.civ. trebuie nuanțată, în sensul în care cheltuielile de procedură trebuie suportate de toți copărtașii direct proporțional cu cota cer li se cuvine din masa de împărțit, întrucât scopul partajului este acela de sistare a stării de indiviziune cu determinarea în concret a dreptului fiecăruia dintre comoștenitori.

În conformitate cu art. 453 c.pr.civ., (1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.

În cauză, se constată că s-au efectuat următoarele cheltuieli: apelanta T E 669 lei, 17 lei şi 714 lei taxă de timbru, contravaloare eliberare încheieri notariale (două încheieri) 396 lei, certificat OCPI 100 lei, intimata Vitan 669 lei şi 150 lei taxă de timbru, 2500 lei onorarii experţi, 3000 lei onorariu avocat, rezultând că apelanta T a efectuat cheltuieli în sumă totală de 1924 lei, iar intimata V de 6319 lei.

În ce priveşte susţinerea apelantei G M că a achitat o taxă de timbru de 699 lei pentru cererea reconvenţională, se constată că a fost disjunsă această cerere, formându-se un nou dosar, urmând ca taxa de timbru achitată să fie avută în vedere în acea cauză, nu în cea de faţă, neconstituind o cheltuială aferentă acesteia, faţă de art. 451 c.pr.civ. mai sus menţionat.

Aşadar, în cauză s-au efectuat cheltuieli în sumă totală de 8243lei, rezultând că fiecare dintre cele patru părţi ar trebuie să suporte suma de 2060,75 lei, aşa încât, cum intimata V a efectuat cheltuieli de 6319 lei, acesteia urmează să i se achite de către celelalte părţi diferenţa până la suma ce trebuie suportată de fiecare.

În ce o priveşte pe apelanta T, cum aceasta a efectuat cheltuieli de 1924 lei, diferenţa până la 2060,75 lei este de 136,75 lei, sumă pe care apelanta T trebuie să o achite intimatei V.

Contrar susţinerilor apelantei Tănase, instanţa de fond a avut în vedere şi suma de 714 lei taxă de timbru achitată ulterior de apelantă, aspect ce rezultă din calculul expus mai sus, iar faptul că judecătorul fondului a omis să menţioneze expres şi această taxă de timbru, cu ocazia enumerării cheltuielilor efectuate de părţi, nu schimbă soluţia asupra acestui capăt de cerere.

De asemenea, deşi apelanta T susţine că a depus la dosar două chitanţe a câte 500 lei, reprezentând onorariu avocat, acestea nu se regăsesc la dosar, iar faptul că, într-adevăr, apelanta a încheiat un contract de asistenţă juridică, pe care la depus la dosar, în care se menţionează un onorariu de 1000 lei, este irelevant sub aspectul cheltuielilor de judecată în lipsa dovezii achitării onorariului.

Apelanta G M mai susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii sale privind restituirea sumei de 4500 lei ce pretinde că a fost încasată fără drept de intimata V de la numitul E A şi reprezenta preţul achitat în urma încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare cu acesta, din 22.12.2013.

Critica este, de asemenea, neîntemeiată, întrucât apelanta nu a formulat o cerere reconvenţională cu acest obiect, ci numai a menţionat aceste aspecte în precizările depuse pentru termenul din 5.07.2016 (fila 64 vol.3) şi pentru termenul din 21.03.2017 (fila 237, vol. 3, dosar fond), fără a pretinde vreun drept asupra acestei sume.

În această situaţie, solicitarea din apel, în sensul să fie obligată intimata V să îi achita suma de 4500 lei, apare ca o cerere nouă, ce nu este admisibilă în calea de atac, faţă de art. 478 c.pr.civ.

Pe de altă parte, faptul că instanţa de fond nu a făcut referire la aceste aspecte invocate de apelanta G M în precizările depuse nu influenţează soluţia, întrucât judecătorul nu este obligat să răspundă fiecărui argument în parte şi să îl analizeze separat.

De asemenea, ambele apelante susţin că s-a depus la dosar, pentru termenul din 4.09.2018, un înscris de către intimata V şi nu li s-a dat posibilitatea să ia cunoştinţă de acesta şi, totodată, nu a fost pus în discuţie, Tribunalul constatând însă că, pentru acel termen de judecată, intimata V nu a depus la dosar niciun înscris nou, ci a depus numai concluzii scrise şi chitanţa onorariu avocat (filele 52 şi urm., vol. 6, fond).

De altfel, nici apelantele nu au menţionat prin cererile de apel la ce înscris anume se referă.

În ce privește susținerile vizând radierea unor menţiuni din carte funciară, se constată că, prin încheierea din 1.03.2016 (fila 179, vol.2, dosar fond), s-a disjuns şi acest capăt de cerere, formându-se un nou dosar , aşa încât criticile vizând aceste aspecte exced prezentei cauze.

Referitor la criticile vizând încheierea din 19.12.2018, Tribunalul constată că, în raport de dispoziţiile art. 443 c.pr.civ., în mod corect instanţa de fond a respins cererea de lămurire, sentinţa apelată expunând detaliat şi explicit modul de calcul atât al pasivului succesoral, cât şi al cheltuielilor de judecată şi dispozitivul neconţinând dispoziţii contrare şi fiind clar sub aspectul înţelesului, întinderii şi aplicării.

Faţă de aceste considerente, văzând şi art. 480 alin. 1 c.pr.civ., Tribunalul va respinge ca neîntemeiate apelurile şi, în temeiul art. 453 c.pr.civ., va obliga apelantele să achite intimatei V 1500 lei cheltuieli de judecată (onorariu avocat), reţinând culpa procesuală a acestora.”

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuenta Ganciu Marina, prin care a solicitat instanţei schimbarea in tot a hotărârii revizuite, iar pe fondul cauzei admiterea apelului.

În motivare, a arătat că motivul de revizuire este art. 509 Cod proc.civ. alin. l "s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori nu s-a pronunţat asupra unor lucruri care s-au cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.”

Astfel, a precizat că i s-a încălcat dreptul la apărare prin respingerea cererii de amânare formulata pentru a-şi angaja un avocat bazata pe susţinerile nereale ale apărătorului părții adverse.

Nu a avut avocat pe d-na C G, iar la termenul din data de 23.05.2019 trebuia sa o reprezinte domnul avocat P A care însa i-a spus sa facă cerere de amânare.

Mai mult decât atât, revizuenta G M nu a avut avocat.

A arătat că intimata V M a obţinut de la Primăria B Anexa 24 sub nr. 2754/ 31.07.2014 fără sa aibă actele de stare civila ale revizuentei G M cu date eronate false, referitor la domiciliul acesteia în timp ce reclamantei T E nu i s-a eliberat anexa 24 pana nu a obţinut actele de stare civila ale moștenitorilor.

La dosar nu sunt depuse răspunsuri cu privire la aceasta situaţie.

La dezbaterea succesiunii după părinţi, doamna notar I M a descoperit litigiul cu privire la înstrăinarea suprafeţei de 15000 mp extravilan arabil situat în tarlaua 59/2, P79.

Vânzarea s-a făcut de către intimata V M fără sa aibă calitatea de moştenitor sau proprietar, în cuantum de 4500 lei.

Acesta a fost motivul pentru care a solicitat radierea litigiului din registrul de transcripțiuni si inscripțiuni.

Din cauza acestei vânzări cumpărătorul E a formulat cerere de intervenţie pentru ca sa se pronunţe o hotărâre judecătoreasca care sa ţină loc de act de vânzare-cumpărare.

În cele din urma, au trebuit sa anuleze de acord promisiunea de vânzare-cumpărare pentru a se putea aduce la masa succesorala terenul de 15000 mp.

Nu trebuia sa i se atribuie nici cei 7500 mp situaţi in tarlaua 59/2, P.79.

A solicitat sa i se atribuie in deplina proprietate si posesie suprafaţa de 15.000 mp situaţi in tarlaua 59/2, P.79.

Expertizele nu au fost efectuate conform art. 335 alin. 1 Cod proc.civ. cu convocarea părților la locul situării bunurilor in comuna B, sat C.

Doamna expert P E nu a intrat în locuința casă de locuit în prezența apelantei T E care avea cheia.

Ieșirea din indiviziune s-a efectuat fără sa se ia in consideraţie faptul ca vechea casă bătrâneasca a fost demolata si reconstruita de sora T E cu banii proprii.

A arătat că nu s-au făcut îmbunătăţiri, ci din contra s-a reconstruit casa.

Sora revizuentei a introdus curentul electric la momentul respectiv, care a costat 3000 lei, a plătit impozitele la casa, a avut grija de părinţii bolnavi plătind trei femei.

Aceste lucruri au fost dovedite prin audierea martorilor D I, T M, cu actul emis de Consiliul local al comunei B.

A arătat că a plătit muncile agricole.

Aceste lucruri atrag incidenţa art. 509 alin. l pct. 2 Cod proc.civ., obiectul pricinii nu se afla în fiinţa, deoarece casa reconstruita de sora revizuentei nu putea sa facă obiectul partajului si a masei succesorale, fiind bun propriu.

Prin acceptarea unei succesiuni se preiau atât drepturi, cât si obligaţii, orice succesiune are atât un activ, cât si un pasiv.

În virtutea rolului activ, cât şi în baza principiului aflării adevărului, instanţa de judecata trebuia sa pună in discuţie obligarea celorlalţi moştenitori la plata datoriilor succesiunii respectiv impozite, cheltuieli cu întreţinerea părinţilor, cheltuieli cu înmormântări, pomeni,parastase.

Având în vedere ca locuinţa bătrâneasca a fost demolata si reconstruita de revizuentă nu putea sa mai facă parte din masa succesorala, pe cale de consecinţa nu trebuia sa fie obligata la plata de sulte.

Din arenda pe anii 2013-2014, un sfert a fost ridicat de intimata A A, fapt confirmat de arendaşul E.

În urma dezbaterii succesiunii, cât şi a ieşirii din indiviziune, fiecare parte din prezentul dosar moşteneşte ceva deci fiecare parte trebuie sa suporte din cheltuielile acestora, pe cale de consecinţă, revizuenta nu trebuia sa fie obligata la plata de onorarii de avocat si la plata de sulte.

Operaţiunea juridica legala era compensarea lor, având în vedere că atât revizuenta, cât si sora sa T E au achitat taxe de timbru, onorarii de expertize, cu atât mai mult cu cat este reclamanta, şi i s-a admis în parte cererea de chemare in judecata.

Deci nu a căzut in pretenţii, iar instanţa de judecata trebuia sa ia in considerare faptul ca partajul profita tuturor părților.

Instanţa de judecata trebuia sa in considerare faptul că intimata A A a dat procura speciala ca s-o reprezinte sora revizuentei care putea totodată sa decidă cu privire la partajarea masei succesorale, iar aceasta în data de 31.03.2015, renunţa la împărţirea casei si a terenului intravilan solicitând doar împărţirea terenului extravilan.

A precizat revizuenta că nu a solicitat împărţirea casei, ci a solicitat partajarea extravilanului şi este de acord cu obligarea sorei sale T E la plata cheltuielilor de judecată si a sultei şi solicită ca intimata V sa fie obligata sa-i plătească suma de 699 lei plus 4500 lei.

Atât revizuenta, cât si sora sa au făcut cheltuieli în aceste dosare de partaj.

A solicitat instanţei să admită revizuirea, sa schimbe în totalitate Decizia Civilă nr. 578/2019 şi procedeze la rejudecarea apelului.

În drept, şi-a întemeiat cererea pe disp. art. 509 alin. l pct. 1 Cod proc.civ.

În probaţiune, a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri.

Deşi legal citate, intimatele nu au depus la dosarul cauzei întâmpinare.

Verificând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor legale, tribunalul va respinge cererea de revizuire, pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare şi nesuspensivă de executare, prin care se cere însăşi instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să îşi anuleze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Prin acest mijloc procedural instanţa este ţinută să verifice numai dacă există vreunul dintre motivele limitativ prevăzute de lege, neputând să examineze justeţea soluţiei pronunţate.

Partea interesată are posibilitatea de a-şi valorifica drepturile în faţa judecătorului fondului ori în faţa judecătorului în căile ordinare de atac, fără a se putea admite soluţia reexaminării sine die a unei hotărâri judecătoreşti, întrucât, cu excepţia materiei penale, liberul acces la justiţie este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puţin o singură dată unei instanţe naţionale.

În speță, se invocă dispozițiile art. 509 Cod proc.civ. alin. l, în sensul că instanța s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori nu s-a pronunţat asupra unor lucruri care s-au cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Astfel, a precizat că i s-a încălcat dreptul la apărare prin respingerea cererii de amânare formulata pentru a-şi angaja un avocat bazata pe susţinerile nereale ale apărătorului părții adverse, că nu a avut avocat pe d-na C G, iar la termenul din data de 23.05.2019 trebuia sa o reprezinte domnul avocat P A care însa i-a spus sa facă cerere de amânare că revizuenta G M nu a avut avocat.

A mai arătat că intimata V M a obţinut de la Primăria B Anexa 24 sub nr. 2754/ 31.07.2014 fără sa aibă actele de stare civila ale revizuentei G M cu date eronate false, că vânzarea s-a făcut de către intimata V M fără sa aibă calitatea de moştenitor sau proprietar, că datorită acestei vânzări cumpărătorul E a formulat cerere de intervenţie pentru ca sa se pronunţe o hotărâre judecătoreasca care sa ţină loc de act de vânzare-cumpărare.

În motivarea cererii de revizuire sunt aduse de asemenea critici vizând expertizele, în sensul că nu au fost efectuate conform art. 335 alin. 1 Cod proc.civ, critici vizând modalitatea de partajare, privind îmbunătățirile, faptul că instanţa de judecata trebuia sa pună in discuţie obligarea celorlalţi moştenitori la plata datoriilor succesiunii respectiv impozite, cheltuieli cu întreţinerea părinţilor, cheltuieli cu înmormântări, pomeni, parastase, fiind invocate dispozițiile art. 509 alin. l pct. 2 Cod proc.civ.

Instanţa reţine că situaţia de fapt invocată de către revizuentă nu se circumscrie motivelor de revizuire prevăzute de art. 509 Cod pr.civ., motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Împrejurarea că motivarea şi soluţia nu mulţumesc partea nu pot constitui argumente pentru admiterea cererii de revizuire, în condiţiile în care nu este incident niciunul din cazurile prevăzute de art. 509 Cod pr.civ.

Întrucât revizuenta reiterează critici cu caracter devolutiv ce tind la o reexaminare pe fond a normelor incidente în cauză şi la o reapreciere a probelor administrate, aspect prohibit de stricteţea pe care legiuitorul o impune în stabilirea limitelor exercitării controlului de legalitate specific acestei căi de retractare, prin dispoziţiile art. 509 c.pr.civ., Tribunalul apreciază că prezenta cerere de revizuire este nefondată, urmând a o respinge ca atare.