ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Tribunalul TELEORMAN · 3022/335/2019

Decizie nr. 132 din 08.03.2023

Instanță
Tribunalul TELEORMAN
Dosar
3022/335/2019
Obiect
CONTESTAȚIE LA EXECUTARE
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Instanța a stabilit în mod corect că nu pot fi primite motivele de contestație ce țin de temeinicia deciziilor de impunere prin care s-a stabilit obligația de plată a unor creanțe fiscale în sarcina contestatoarei, întrucât acestea au format obiectul unor analize separate, la secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentința civilă nr. 626 din data de 01.07.2022, Judecătoria V a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatoarea S M, domiciliată în orașul V, Șos. -, nr. -, bl. -, sc. -, et. -, ap. -, jud.

T, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat L M, cu sediul în mun.

A, str. -, nr. -, jud.

T în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. – D.G.R.F.P.P.-A.J.F.P.T-S.F.O.

V și S.F.O.

R V, cu sediul în mun.

A, str. -, nr. -, jud.

T.

A luat act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în fapt, prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 26.401 din data de 01.11.2018. s-a stabilit în sarcina contestatoarei o creanța fiscală în cuantum de 175.602 lei, reprezentând impozit pe profit, impozit pe salarii și contribuții ale angajaților ( f. 46).

La data de 06.09.2019 a fost emis titlu executoriu și somația în dosarul de executare nr. 333020040385720/06.09.2019 ( f. 52,53).

În drept, potrivit art. 712 alin. (1 C.pr.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii.

Conform art. 666 alin. (6) C.proc.civ., încheierea prin care instanţa admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac, însă poate fi cenzurată în cadrul contestaţiei la executare silită, introdusă în condiţiile prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 712 alin. (3) rămân aplicabile.

Cu titlu prealabil, instanța a arătat faptul că prin Sentința civilă nr. 149 din data de 04.03.2020, s-a dispus admiterea excepției necompetenței materiale cu privire la capetele de cerere de anulare a Decizie de angajare a răspunderii solidare nr. 26.401 din data de 01.11.2018 și a Deciziei nr. 735 din data de 23.09.2016 și s-a dispus declinarea capetelor de cerere privind anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 26.401 din data de 01.11.2018 și a Deciziei nr. 735 din data de 23.09.2016.

Prin urmare instanța nu este învestită cu motivele de contestație ce țin de temeinicia deciziilor de impunere prin care s-a stabilit obligația de plată a unor creanțe fiscale în sarcina contestatoarei.

Cu privire la prescripția dreptului de a cerere executarea silită, potrivit dispozițiilor art. 251 alin. (1) C. pr. fisc. „ dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.”

La data de 23.09.2016 a fost emisă Decizia nr. 735 privind obligații de plata accesorii, iar Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 26.401 a fost emisă la data de 01.11.2018.

Titlul executoriu a fost emis la data de 06.09.2019, astfel că nu s-a împlinit termenul de prescripție prevăzut de art. 251 alin. (1) C. pr. fisc.

Instanța a arătat că prescripția dreptului de a cere executarea silită este distinctă de prescripția dreptului de a stabili creanțe fiscale, reglementată de art. 110 C. pr. fisc., incident care ține de legalitatea actului administrativ fiscal, iar acest capăt de cerere a fost disjuns și declinat la Tribunalul Teleorman.

Referitor la motivul de contestație privind nelegalitatea comunicării a decizie de impunere și a actelor de executare, instanța reține că potrivit art. 47 alin. (3) C. pr. fisc. „actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestora, la domiciliul fiscal, prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Alin. (4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (3) nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate potrivit alin. (5) - (7). ”

Din înscrisurile atașate la dosarul cauzei, rezultă că intimata încercat să comunice actele prin poștă, prin scrisoare recomandată, conform dispozițiilor legale pre citate dar contestatoarea și-a schimbat domiciliul.

Din acest motiv, intimata a procedat la aplicarea dispozițiilor art. 47 alin. (5) lit. b) C. pr. fisc., prin afişarea anunţului, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a autorităţii administraţiei publice locale respective ( f. 42).

Prin urmare, instanța a apreciat că și acest motiv de contestație este neîntemeiat.

Nu în ultimul rând, instanța a apreciat că argumentele de nelegalitate ale contestatoarei privind modalitatea în care a fost antrenată răspunderea fiscală solidară, sunt aspecte care țin de legalitatea și temeinicia actului administrativ fiscal, respectiv a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 26.401 din data de 01.11.2018.

În atare condiții, acest motiv de contestație este inadmisibil deoarece există o cale procesuală specifică pentru desființarea lui, conform art. 268 alin. (1) C. pr. fisc.

Instanța a luat act de faptul intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel apelanta-contestatoare S M, pe care o critică pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivare, a arătat că instanţa de fond in mod greşit se raportează la data emiterii Deciziei de antrenare a răspunderii solidare nr. 26.401 din 01.11.2018 ca fiind act întreruptiv al prescripţiei dreptului de a cere executarea silita asupra creanței de 175602 lei împotriva apelantei, singurul act care poate avea caracter întreruptiv fiind somaţia din 06.06.2019, cu condiţia ca acesta sa fie comunicat in mod legal debitorului.

In atare situaţie, instanţa de fond trebuia sa analizeze prescripţia din perspectiva sumelor ajunse la scadenta si datorate către Bugetul de Stat.

Ori, lesne se poate observa ca, suma de 175602 lei in raport de perioada pentru care se datorează este lovita de incidentul prescripţiei.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 215 Codul de procedura fiscala (Legea 207/2015), termenul de 5 ani de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale reprezentând impozit pe profit şi accesorii ale acestora curge de la data de 1 ianuarie a anului următor anului fiscal în care s-a realizat profitul impozabil din care rezultă impozitul pe profit datorat de contribuabil.

A solicitat instanţei sa constate intervenită prescripţia dreptului de a cere executarea silita împotriva apelantei in raport de data scadentei obligaţiilor fiscale datorate de G S SRL, cu consecinţa admiterii contestaţiei si desfiinţării actelor de executare emise împotriva apelantei.

A menţionat că nu a primit niciodată actele care au stat la baza emiterii somaţiei si titlului executoriu menţionat mai sus, respectiv Decizia de antrenare a răspunderii solidare nr. 26401/01.11.2018, prin care a fost angajata răspunderea sa pentru o creanţa de 175.602 lei (din care debite de 133.729 lei si 41.873 lei accesorii) obligaţii fiscale datorate Bugetului consolidat al Statului de SC G S SRL, societate declarata insolvabila la data de 30.03.2016, conform procesului verbal de insolvabilitate nr. 30064.

Conform dispoziţiilor art. 226 C.pr.fiscală: „Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent potrivit art. 30.” În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare silită prevăzut la alin. (1) se înscriu creanţele fiscale, principale şi accesorii, neachitate la scadenţă, stabilite şi individualizate în titluri de creanţă fiscală întocmite şi comunicate în condiţiile legii, precum şi creanţele bugetare individualizate în alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii.

Niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă fiscală emis şi comunicat în condiţiile legii sau a unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Având in vedere ca intimata creditoare nu produce dovada comunicării legale a acestor documente (Decizia de antrenare a răspunderii solidare nr. 26401/01.11.2018 si decizia ACC nr.735/23.09.2016) la o data anterioara emiterii titlului executoriu si a somaţiei de plata, respectiv la un moment anterior expirării termenului de formulare a contestației împotriva acestora, rezulta ca, executarea silită a fost efectuată cu încălcarea dispoziţiilor art.226 C.pr.fiscală care, aşa cum rezultă din chiar formularea imperativă de la alin. 2 teza ultimă: "niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă fiscală emis şi comunicat în condiţiile legii sau a unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu", sancţionează cu nulitatea absolută executarea silită declanşată în absenţa unui titlu de creanţă devenit titlu executoriu.

Instanţa de fond nu se pronunţa sub aspectul legalităţii urmăririi silite a apelantei in raport de urmărirea silita a numitei B E, domiciliata in B, Int.

R nr. -, bl. -, sc. -, et. -, ap. -, sector -, in raport de urmărirea silita efectuata împotriva ambelor debitoare fără relaţie cauzala intre acestea, in temeiul aceluiaşi titlu executor si privind aceeaşi creanţa.

A precizat că intimata creditoare a declanşat executarea silita împotriva numitei B E, înfiinţând dosarul de executare nr. 2489438/22.12.2021 si urmărind recuperarea aceleași creanţe de 175.602 lei (fila 200 dosar instanţa fond).

Lesne se poate observa ca urmărirea silita s-a transferat in persoana numitei B E (Titlul executoriu-fila 182, dosar instanţa fond) cuprinde menţiuni privind baza creanţei de 175.602 lei, menţiuni referitoare la Decizia de antrenare a răspunderii apelantei nr. 26401/01.11.2018 (coloana III poziţia 1 din Titlul executoriu comunicat numitei B E - fila 182 dosar instanţa fond).

În aceste condiţii, este evidenta transferarea obligaţiei de plata a creanţei de 175.602 lei in temeiul aceleași decizii de antrenare a răspunderii solidare emisa împotriva apelantei, deoarece, intimata creditoare a înțeles sa substituie/subroge debitorii din prezenta cauza, având in vedere următoarele raţionamente:

În anul 2013, apelanta a fost administratorul societăţii G S SRL, cu sediul în R V, str. - nr. -, jud.

T, fără a exercita efectiv atribuţiile de administrator care sa atragă răspunderea societăţii.

Asociat unic in societatea debitoare era persoana chemata in garanţie B E, apelanta încheind cu aceasta un înscris din care rezulta ca încetează calitatea de administrator in acelaşi an 2013.

Cu ocazia primirii actelor de executare ANAF, a aflat ca documentul care atesta revocarea calităţii sale de administrator al societăţii nu a mai fost depus spre înregistrare la Registrul Comerţului.

Apelanta nu a întreprins niciun act de administrare efectiva a societăţii comerciale G S SRL, toate atribuţiile administratorului societăţii fiind îndeplinite de numita B E.

A arătat că poziţia exprimata in forma autentica de către numita B E prin declaraţia nr. 1647/28.09.2021 întocmita de către SPN P E si D V, conform căreia apelanta nu a întreprins niciun act de administrare cu ocazia numirii sale in funcţia de administrator al G S SRL la data 08.05.2013, neavând vreo culpa in cauzarea prejudiciului datorat ANAF.

Cu aceasta ocazie, debitoarea B E şi-a asumat plata întregului prejudiciu si solicita ridicarea masurilor popririi conturilor apelantei.

Având in vedere ca nu exista raport cauzal intre presupusa fapta ilicita a apelantei si prejudiciul cauzat intimatei creditoare, persoana vinovata de producerea acestuia fiind chiar asociatul unic al societăţii, care a exercitat faptic funcţia de administrator, a solicitat instanţei să constate ca ANAF a înlocuit debitorii, apelanta pierzând aceasta calitate cu ocazia emiterii actelor de executare, pentru creanţa reţinuta anterior in sarcina sa, direct împotriva persoanei răspunzătoare de prejudiciul creat la Bugetul consolidat al Statului.

În atare situaţie, devin incidente dispoziţiile art. 1609 alin. 2 Cod civil nou privind novația prin înlocuire de debitor, comportamentul procesual al intimatei creditoare atestând acest aspect in mod indubitabil in raport de următoarele împrejurări: deși instanţa a comunicat intimatei creditoare, conform încheierii din şedinţa publica din data de 10.11.2021, cererea de chemare in garanţie a numitei B E, prin care a solicitat ca aceasta sa achite datoria reţinuta in sarcina apelantei direct către ANAF, creditoarea din prezenta cauza nu a formulat vreo opoziţie la cererea de chemare in garanţie, după înregistrarea in evidentele proprii a cererii de chemare in garanţie comunicata către ANAF prin mijlocirea grefei instanţei, aceasta creditoare înfiinţează dosarul de executare silita nr. 2489438/22.12.2021, urmărind recuperarea aceleași creanţe de 175.602 lei împotriva numitei B E.

Cu ocazia comunicării actelor de executare silita emise împotriva numitei B E, ANAF menţionează aceeaşi Decizie de antrenare a răspunderii solidare in conţinutul titlului executoriu comunicat către noua debitoare B E.

Având în vedere considerentele supra, a solicitat instanţei să admită apelul, iar pe fond sa admită contestaţia la executare si sa constate ca apelanta nu mai are calitatea de debitor al creanţei de 175.602 lei, aceasta datorie fiind acceptata la plata atât de debitoarea B E, cat si de creditoarea ANAF prin înlocuirea de debitor, conform novației menţionate mai sus.

În drept, şi-a întemeiat cererea pe disp. art. 470 si urm. Cod proc.civ, precum si pe dispoziţiile legale mai sus menţionate.

La data de 25.10.2022, intimata A.N.A.F. – D.G.R.F.P.P.-A.J.F.P.T-S.F.O. V și S.F.O. R V a depus la dosarul cauzei întâmpinare.

În motivare, a arătat că prin sentinţa civilă nr. 626 din 01 07 2022 Judecătoria V a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatoarea S M în contradictoriu cu Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice T , în dosarul de executare silită, prin titlul executoriu nr. 3440200040385720 din 06.09.2019 şi a somaţiei nr. 344020040385720 din 06.09.2019 emise în dosarul de executare nr. 2760522451543.

În pronunţarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut că motivele de nelegalitate ale contestatoarei privind modalitatea în care a fost antrenată răspunderea solidară sunt aspecte care ţin de legalitatea şi temeinicia actului administrativ fiscal, respectiv a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 26.401 din 01.11.2018.

S-a constatat că prin sentinţa civilă nr. 149 din 04.03.2020, pronunţată în dosarul nr. 3022/335/2019, s-a dispus admiterea excepţiei necompetenţei materiale cu privire la capetele de cerere de anulare a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 26.401 din 01.11.2018 şi a Deciziei nr. 735 din 23.09.2016 şi s-a dispus declinarea capetelor de cerere privind anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare.

Instanţa de fond a considerat că nu este investită cu motivele de contestaţie ce ţin de temeinicia deciziei de impunere prin care s-a stabilit obligaţia de plată a unor creanţe fiscale în sarcina contestatoarei.

Totodată, a apreciat că pentru titlul executoriu emis la data de 06.09.2019 nu s-a împlinit termenul de prescripţie întrucât prescripţia dreptului de a cere executarea silită este distinctă de prescripţia dreptului stabili creanţe fiscale, iar prin emiterea Deciziei nr. 735 din 23.09.2016 a fost întrerupt cursul prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.

Apelanta contestatoare invocă aceleaşi aspecte pe care le-a expus şi în faţa instanţei de fond, respectiv că dreptul organului fiscal de a cere executarea silită este prescris, având în vedere dispoziţiile art. 215 din Codul de procedură fiscală, cu privire la dreptul de a stabili obligaţii fiscale.

Invocă apelanta faptul că dreptul de a cere executarea silită împotriva acesteia în raport de data scadenţei obligaţiilor fiscale datorate de G S SRL este prescris.

În acelaşi timp, arată că urmărirea silită "s-a transferat" în persoana numitei B E, persoana care s-a ocupat efectiv de administrarea firmei, care este executată silit de organul fiscal pentru aceeaşi creanţă, de 175.602 lei, în temeiul aceleiaşi decizii de angajare a răspunderii solidare.

În acest sens, consideră apelanta contestatoare că nu mai are calitatea de debitor al creanţei de 175.602 lei, această datorie fiind acceptată la plată atât de debitoarea B E cât şi de creditoarea A.N.A.F. prin înlocuirea de debitor, conform novaţiei.

Faţă de cele invocate de apelanta contestatoare, a învederat că există o confuzie evidentă cu privire la prescripţia dreptului de a stabili obligaţii fiscale, invocată, şi prescripţia dreptului de a cere executarea silită, excepţie ce poate fi invocată în cadrul unei contestaţii la executare.

Apelanta poate invoca această excepţie numai în condiţiile contestării actului administrativ reprezentat de decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 26401 din 01.11.2018 sau al deciziei referitoare la obligaţii fiscale accesorii nr. 735 din 23.09.2016, sau în cadrul unei contestaţii la executare, dacă pentru contestarea titlului de creanţă nu există o altă procedură prevăzută de lege, ceea ce nu este cazul.

De altfel, în dosarul nr. 3022/335/2019 a fost contestată decizia nr. 26.401 din 01.11.2018 prin care a fost angajată răspunderea solidară a contestatoarei şi decizia referitoare la obligaţii fiscale accesorii nr. 735 din 23.09.2016.

Contestaţia a fost respinsă ca inadmisibilă de T T, prin sentinţa civilă nr. 257 din 23.07.2020, definitivă, întrucât reclamanta nu a formulat recurs împotriva acesteia.

Potrivit art.712 alin. 2 din Codul de procedură civilă " în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acest titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui."

Şi potrivit art. 260 alin. 3 din Legea 207/2015 privind codul de procedură fiscală: „Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege."

Prin decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 26401 din 01.11.2018 a fost angajată răspunderea solidară a doamnei S M, cu domiciliul în localitatea V, Şos.

G, nr. - bl. -, sc. -, et. -, ap. -, jud.

T, având calitate de administrator al debitoarei SC G S SRL, în vederea realizării, în tot, a creanţelor fiscale, în limita sumei de 175.602 lei.

A învederat faptul că pentru obligaţiile fiscale ale SC G S SRL a fost angajată răspunderea solidară şi pentru doamna B E, în calitatea sa de asociat al debitoarei, fiind greşită afirmaţia apelantei contestatoare că organul fiscal ar fi acceptat preluarea obligaţiilor sale fiscale de către aceasta în contul creanţei sale, fiind obligate în solidar pentru datoriile societăţii.

Cu privire la executarea silită a debitoarei, a învederat faptul că, la data de 06.09.2019 au fost întocmite de către organele de executare din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice T - Serviciul Fiscal Orăşenesc V, somaţia cu nr. 3440200040385720 şi titlul executoriu nr. 3440200040385720, comunicate contestatoarei, în vederea recuperării debitului în suma de 175.612 Lei, sumă certă, lichidă şi exigibilă la acea dată.

Actele de executare contestate au fost întocmite în baza titlului de creanţă reprezentat de decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 26401 din 01.11.2018, pentru suma de 175.602 lei şi deciziei referitoare la obligaţii de plată accesorii nr. 735 din 23.09.2016, pentru suma de 10 lei, aşa cum reiese şi din cuprinsul titlului executoriu.

Decizia a fost comunicată contestatoarei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire şi, întrucât a fost returnată de unitatea poştală, a fost comunicată prin publicitate potrivit art. 47 alin. 5 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului acestora, la domiciliul fiscal, direct, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

In cazul in care comunicarea nu a fost posibilă prin modalităţile enumerate anterior, aceasta se realizează prin publicitate.

Având în vedere că această chestiune a fost tranşată definitiv la instanţa de contencios administrativ, creanţa din titlul de creanţă care a stat la baza executării silite a debitoarei fiind certă, lichidă şi exigibilă, consideră că apelul formulat este nemotivat.

În consecinţă, sumele pentru care apelanta S M a formulat contestaţie sunt obligaţiile fiscale cu care este înscrisă în evidenţa fiscală, în cauză instanţele judecătoreşti nepronunţând o sentinţă care să anuleze în vreun fel sau să suspende executarea acestor sume de plată.

În considerarea aspectelor invocate, a solicitat instanţei respingerea apelului formulat de apelanta-contestatoare S M şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 626 din 01 07 2022 pronunţată de Judecătoria V în prezentul dosar.

În drept, şi-a întemeiat întâmpinarea pe prevederile art. 205 Codul de procedură civilă.

Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate în raport de criticile şi apărările formulate, Tribunalul, va respinge apelul pentru următoarele considerente:

În drept, tribunalul reține că potrivit art. 712 alin. 1 C.pr.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii.

Potrivit art.712 alin. 2 din Codul de procedură civilă , în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acest titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui.

Potrivit art. 260 alin. 3 din Legea 207/2015 privind codul de procedură fiscală, contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 666 alin. (6) C.proc.civ., încheierea prin care instanţa admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac, însă poate fi cenzurată în cadrul contestaţiei la executare silită, introdusă în condiţiile prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 712 alin. (3) rămân aplicabile.

În speță, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, tribunalul apreciază că prima instanță a dat o justă apreciere a probatoriilor administrate, stabilind situația de fapt constând în aceea că prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 26.401 din data de 01.11.2018. s-a stabilit în sarcina contestatoarei având calitate de administrator al debitoarei SC G S SRL o creanța fiscală în cuantum de 175.602 lei, reprezentând impozit pe profit, impozit pe salarii și contribuții ale angajaților.

Pentru obligaţiile fiscale ale SC G S SRL a fost angajată răspunderea solidară şi pentru numita B E, în calitatea sa de asociat al debitoarei, fiind greşită afirmaţia apelantei contestatoare în sensul că organul fiscal ar fi acceptat preluarea obligaţiilor sale fiscale de către aceasta în contul creanţei sale, cele două persoane fiind obligate în solidar pentru datoriile societăţii, astfel că executarea silită este pornită în mod legal împotriva contestatoarei.

Prin raportare la motivele de apel declarate, tribunalul apreciază că în mod corect prima instanță a stabilit că nu este învestită cu motivele de contestație ce țin de temeinicia deciziilor de impunere prin care s-a stabilit obligația de plată a unor creanțe fiscale în sarcina contestatoarei, întrucât acestea au format obiectul unor analize separate, potrivit sentinței civile nr. 149 din data de 04.03.2020.

Motivele de nelegalitate ale contestatoarei privind modalitatea în care a fost antrenată răspunderea solidară sunt aspecte care ţin de legalitatea şi temeinicia actului administrativ fiscal, respectiv a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 26.401 din 01.11.2018.

În consecință, acest motiv de contestație este inadmisibil deoarece există o cale procesuală specifică pentru desființarea lui, conform art. 268 alin. (1) C. pr. fisc.

Prin urmare, la data de 23.09.2016 a fost emisă Decizia nr. 735 privind obligații de plata accesorii, iar Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 26.401 a fost emisă la data de 01.11.2018, astfel că la data de 06.09.2019 a fost emis titlu executoriu și somația în dosarul de executare nr. 333020040385720/06.09.2019,în vederea recuperării debitului în suma de 175.612 lei, sumă certă, lichidă şi exigibilă la acea dată.

Pe de altă parte, tribunalul reține critica formulată în cadrul motivelor de apel, în sensul că instanţa de fond in mod greşit se raportează la data emiterii Deciziei de antrenare a răspunderii solidare nr. 26.401 din 01.11.2018 ca fiind act întreruptiv al prescripţiei dreptului de a cere executarea silita asupra creanței de 175602 lei împotriva apelantei, singurul act care poate avea caracter întreruptiv fiind somaţia din 06.06.2019, cu condiţia ca acesta sa fie comunicat in mod legal debitorului, respectiv instanţa de fond trebuia sa analizeze prescripţia din perspectiva sumelor ajunse la scadenta si datorate către Bugetul de Stat.

Din acest punct de vedere, tribunalul apreciază critica formulată ca neîntemeiată.

Astfel, în acord cu prima instanță, tribunalul reține incidența dispozițiilor art. 251 alin. (1) C. pr. fisc., potrivit cărora dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că Titlul executoriu a fost emis la data de 06.09.2019, astfel că nu s-a împlinit termenul de prescripție prevăzut de art. 251 alin. (1) C. pr. fisc., în condițiile în care în cauză este analizată prescripția dreptului de a cere executarea silită și nu prescripția dreptului de a stabili creanțe fiscale, reglementată de art. 110 C. pr. fisc., capăt de cerere a fost disjuns și declinat la Tribunalul T.

Neîntemeiat este și motivul de apel constând în nelegalitatea comunicării a deciziei de impunere și a actelor de executare.

Sub acest aspect, tribunalul reține că prima instanța a realizat o corectă analiză prin aplicarea dispozițiilor art. 47 alin. (3) C. pr. fisc., în sensul că actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestora, la domiciliul fiscal, prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Alin. (4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (3) nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate potrivit alin. (5) - (7).

În speță, din actele dosarului rezultă că intimata încercat să comunice actele prin poștă, prin scrisoare recomandată, dar, întrucât contestatoarea și-a schimbat domiciliul, intimata a procedat la aplicarea dispozițiilor art. 47 alin. (5) lit. b) C. pr. fisc., prin afişarea anunţului, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a autorităţii administraţiei publice locale respective .

Față de considerentele arătate, în baza dispozițiilor art.480 alin.1 cod procedură civilă, tribunalul va respinge, ca neîntemeiat apelul civil declarat.