Decizie nr. 890 din 28.12.2022

Întreruperea prescripţiei executării silite presupune existenţa unei prescripţii în curs, instituţia întreruperii termenului neputând opera pentru o prescripţie deja împlinită la momentul efectuării actului înteruptiv.

Prin sentinţa civilă nr. 663 din data de 07 aprilie 2022 Judecătoria A a admis contestaţia la executare, formulată de contestatorul P L S , în contradictoriu cu intimata I LTD.

A dispus anularea executării silite înseşi şi a tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare silită nr. 594/2021 al BEJ M I V .

A obligat intimata la plata către BEJ M I V a sumei de 96,44 lei reprezentând contravaloarea fotocopierii dosarului de executare nr. 594/2021.

A respins ca neintemeiata cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut:

Prin încheierea nr. 3532/05.10.2021 pronunţată de Jud.

A în dosarul 5529/740/2021 (f.34), a fost încuviinţată executarea silită împotriva debitorului la cererea creditorului I LTD în temeiul titlului executoriu contract de credit nr. 3217/14.07.2006 pentru suma de 3463,42 lei şi cheltuieli de executare.

Executarea silită a început în cadrul dosarului de executare silită nr. 594/2021 al BEJ M I V şi au fost efectuate acte de executare silită.

Instanţa a reţinut că debitorul a încheiat contractul de credit nr. 3217/14.07.2006 cu BCR SA, aceasta din urmă (f. 92 si urm).

Din înscrisurile de la filele 67 şi următoarele rezultă că creditoarea iniţială a cesionat creanţa la data de 08.10.2010 către S SARL, care a cesionat ulterior creanta catre I LTD – la data de 07.12.2017.

Instanţa a reţinut că potrivit art. 706 C.proc.civ.: ”(1) Dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel.

În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripție este de 10 ani.(2) Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită.

În cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.”, o dispoziție asemănătoare regăsindu-se și în Decretul nr. 167/1953.

Invocarea intervenirii prescripţiei dreptului creditoarei de a cere executarea silită nu reprezintă o veritabilă excepţie, ci o apărare de fond.

Se impune așadar stabilirea momentului nașterii dreptului de a cere executarea silită.

Din înscrisurile depuse la dosar nu reiese cu certitudine data la care debitorul a achitat ultima rata in temeiul contractului de credit, însă, din documentele depuse la dosar – contractele de cesiune de creanţe – reiese ca dreptul de a cerere executarea silita a debitorului s-a născut cel mai târziu la data primei cesiuni de creanţe, respectiv data de 08.10.2010, din contractul de cesiune rezultând că fac obiectul acestuia creanţele nerecuperate asociate cu contractele originale de creditare legate de portofoliul de creanţe ale B SA.

Prin urmare, calculând un termen de 3 ani de la data de 08.10.2010 (data când a fost cesionata creanţa de către creditorul iniţial - f.67) instanţa a constatat că termenul de prescripţie prevăzut de art. 706 C.prciv. s-a împlinit la data de 08.10.2013, iar cererea de executare silită a fost depusă cu depăşirea termenului de prescripţie, cererea e executare silită fiind depusă la data de 17.09.2021 (f.51).

În aceste condiţii, instanţa a reţinut că potrivit art. 707 alin. 2 C.pr.civ. titlul executoriu şi-a pierdut puterea executorie şi stingându-se încă din anul 2013 dreptul de a cerere executarea silită, toate actele de executare fiind efectuate în mod nelegal.

Instanţa nu poate da eficienţă sustinerilor creditoarei privind întreruperea termenului de prescripţie prin încuviintarea executarii silite şi demararea procedurii de executare în dosarul 1462/2015, având în vedere ca încuviintarea executarii silite in acel dosar a fost facută la data de 26.05.2015 (f.89), deci după expirarea termenul de prescriptie la data de 08.10.2013.

Or, din moment ce termenul de prescriptie era deja expirat la data încuviinţarii executarii silite în dosarul de executare nr. 1462/2015, nu putea opera întreruperea termenului de prescriptie.

Având în vedere soluţia şi considerentele referitoare la prescripţia dreptului de a cere executarea silită, instanţa nu a mai analizat celelalte apărări ale contestatorului, un asemenea demers fiind în mod evident de prisos.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 720 C.pr.civ., instanţa a admis contestaţia la executare şi a dispus anularea executării silite înseşi şi a tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare silită nr. 594/2021 al BEJ MIV şi a dispus întoarcerea executării silite din dosarul de executare nr. 374/2020 BEJ G C, I si A, în sensul obligării intimatei la restituirea sumelor încasate necuvenit.

Instanta a respins cererea contestatorului la plata cheltuielilor de judecata.

S-a reţinut ca singurele cheltuieli de judecata care au fost probate de contestator constau în taxa de timbru in cuantum de 310 lei.

Cu toate acestea, cu privire la taxa de timbru, instanta a reţinut ca dispozitiile art. 45 alin. 1 lit f din OUG nr. 80/2013 prevăd că, în masura în care o contestatie la executare a fost admisa şi hotararea a rămas definitivă, taxa de timbru se restituie la solicitarea peteitionarului, prin urmare nu poate fi obligata intimata în temeiul art. 453 C.proc.civ la plata catre contestator a cheltuielilor de judecata constând în taxa de timbru.

Potrivit art. 717 rap la art. 262 C.pr.civ., instanţa a obligat intimata la plata către BEJ M I V a sumei de 96,44 lei reprezentând contravaloarea fotocopierii dosarului de executare nr. 374/2020.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, apelantul-intimat I LTD prin reprezentant G, F şi A S.P.A.R.L., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

La data de 14.07.2006 a fost încheiat contractul de credit bancar nr. 3217, între B S.A., în calitate de împrumutator şi P L S, în calitate de împrumutat, prin care Banca i-a acordat acestuia din urma un împrumut în valoare de 2.600 lei, pe o durata de 60 de luni.

Întrucât debitorul a încetat să mai achite ratele, instituţia financiar bancara a declarat creditul scadent anticipat şi a cesionat întreaga creanţa către S S.A.R.L, în baza contractului de cesiune creanţe nr. J 918/08.10.2010.

Ulterior, la data de 07.12.2017, creanţa a fost recesionata către apelanta I LTD, în baza contractului de vânzare-cumpărare creanţe încheiat între părţi.

Totodată, au fost efectuate formalităţile de înscriere a contractului de cesiune creanţe în Arhiva Electronic de Garanţii Reale Mobiliare în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, sub avizul nr. 2017-00054177462428-BPE, 2017-00054177482373-ZOA, 2017-00054177492580-TGG, 2018-00063612202791-SYI.

La cererea S S.A.R.L. au fost demarate formalităţile de executare împotriva debitorului în anul 2015.

Demersurile execuţionale de recuperare a creanţei în cadrul dosarului execuţional nr. 1462/2015 instrumentat de către BEJ M M nu au fost finalizate cu succes din cauza imposibilităţii de identificare de bunuri ori venituri urmăribile în patrimoniul debitorului, astfel încât, la data de 21.08.2020, s-a procedat la închiderea dosarului execuţional nr. 1462/2015, in baza art. 703 alin. 2 Cod Procedura Civila.

Ulterior, la data de 20.08.2021, apelanta a formulat o noua cerere de executare silita împotriva debitorului, constituindu-se în acest sens dosarul execuţional nr. 594/2021, instrumentat de către BEJ M I V.

Împotriva actelor de executare din dosarul nr. 594/2021, debitorul a formulat contestaţia ce face obiectul prezentului dosar, prin care a solicitat anularea executării silite ca urmare a intervenirii prescripţiei, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecata.

Astfel, prin sentinţa civila nr. 663/2022 pronunţată la data de 07.04.2022 de Judecătoria A, instanţa de fond a constatat prescripţia dreptului apelantei de a obţine executarea silita şi astfel, a admis contestaţia la executare, a dispus anularea executării silite însesi si a tuturor actelor de executare silita efectuate in dosarul nr. 594/2021 al BEJ M I V si a obligat subscrisa la plata către BEJ M I V a sumei de 96,44 lei reprezentând contravaloarea fotocopierii dosarului de executare.

Consideră că instanţa de fond, în mod netemeinic şi nelegal, a constatat că dreptul apelantei de a cere executarea silita este prescris şi pe cale de consecinţa a anulat executarea silită din dosarul nr. 594/2021 al BEJ M I V.

Aşa cum a arătat pe fondul cauzei, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 3217/14.07.2006, a mai fost demarată o executare silita împotriva debitorului, în cadrul dosarului execuţional nr. 1024/2015 al BEJ E M R .

Aminteşte faptul că la data de 21.08.2020, dosarul de executare silita nr. 1462/2015 a fost închis de către BEJ M M că urmare a lipsei de bunuri urmăribile, a imposibilităţii de valorificare a acestora în baza art. 703 alin. 1 pct. 2 NCPC, conform încheierii pe care o reanexează prezentei.

Ulterior, la data de 20.08.2021, respectiv înainte de epuizarea noului termen de 3 ani ce a început să curgă de la data de 21.08.2020, a fost începută împotriva contestatorului o noua executare silita, fapt ce a întrerupt din nou termenul de prescripţie.

Conform art. 705 alin. 1 Cod proc civilă: „În cazurile prevăzute la art. 703 alin. (1) pct. 2 se poate cere reluarea executării silite, înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silita".

Prin urmare se poate observa ca termenul de trei ani a fost respectat prin raportare la cele prevăzute in cadrul art. 703 alin. 1 pct.2 Cod proc civ, astfel încât prescripţia nu poate opera.

Totodată, potrivit art. 709 NCPC, cursul prescripţiei se întrerupe: „1. pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii, în orice alt mod, a datoriei; 2. pe data depunerii cererii de executare, însoţită de titlul executoriu, chiar daca a fost adresata unui organ de executare necompetent; 3. pe dată depunerii cererii de intervenţie in cadrul urmăririi silite pornite de creditori; 4. pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare; 5. pe data depunerii cererii de reluare a executării; 6.

În alte cazuri prevăzute de lege, iar după întrerupere, începe sa curgă un nou termen de prescripţie."

Mai mult decât atât, contestatorul nu a înţeles să formuleze contestaţie la executare împotriva executării pornite în dosarul nr. 1462/2015, astfel nu poate invoca, direct în prezenta contestaţie faptul că dreptul de a cere executarea silita era prescris la momentul când a fost înregistrat primul dosar de executare silita, în speţa anul 2015.

Daca ar fi apreciat ca dreptul de a cere executarea silita era prescris în anul 2015, la data introducerii cererii de executare în dosarul execuţional nr. 1462/2015, debitorul avea deschisă calea procedurala a contestaţiei la executare, formulată în condiţiile şi mai ales în termenele procedurale prevăzute de lege.

Reiterează că dosarul de executare nr. 1462/2015 s-a finalizat prin emiterea la data de 21.08.2020 a unei încheieri prin care s-a constatat imposibilitatea de executare pentru lipsa bunuri urmăribile.

Atât timp cât nici aceasta încheiere nu a fost atacata de contestator in termenul legal pe calea de contestaţie la executare, implicit, este perfect valabila şi la acest moment, instanţa urmând a ţine cont de ea la analizarea prescripţiei.

Mai mult decât atât, analiza legalităţii actelor de executare din dosarul nr. 1462/2015, nu poate face obiectul cauzei, nici măcar pe cale incidentala, în primul rând pentru ca s-ar depăşi limitele învestirii instanţei, iar în al doilea rând pentru ca în respectivul dosar de executare silita, executarea a încetat înca din data de 21.08.2020.

Potrivit art. 397 alin. 1 Cod Proc. Civ.: „Instanţa este obligata sa se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, daca legea nu prevede altfel."

Principiul disponibilităţii faţă de obiectul dedus judecăţii este reglementat in art. 22 alin. 6 Cod.

Proc.

Civ., în baza acestuia judecătorul fiind dator să se pronunţe asupra tuturor aspectelor cerute si, totodată, trebuind să se abţina sa depăşească limitele competentelor cu care a fost învestit.

Aceasta norma, reglementata inclusiv în art. 9 Cod proc civilă, are menirea de a sublinia preeminenta principiului disponibilităţii faţă de cel al rolului activ al instanţei de judecata.

Aşadar, având în vedere faptul că în prezenta cauza, debitorul a formulat contestaţie la executare numai cu privire la actele de executare efectuate în dosarul execuţional nr. 594/2021, instanţa de fond nu se putea pronunţa pe chestiuni de fapt şi nici pe chestiuni de drept, ce făceau obiectul dosarului execuţional nr. 1462/2015.

Atât timp cât executarea silita anterioară a rămas necontestata, iar în prezent aceasta a încetat ca urmare a insolvabilităţii debitorului, orice critică la adresa actelor întocmite este si inadmisibilă.

Potrivit art. 709 alin. 3 Cod proc civilă prescripţia este întrerupta doar dacă executarea a fost respinsă, anulata, dacă s-a perimat sau daca cel care a făcut-o a renunţat la ea.

Niciuna din cele patru situaţii nu este incidentă în raport de dosarul de executare 1462/2015 deoarece prevederile art. 709 alin. 3 NCPC nu pot fi extinse şi la ipoteza încetării executării pentru lipsa bunuri urmăribile, având in vedere ca nu exista nicio justificare legala pentru o astfel de interpretare extensiva.

În condiţiile în care termenul de 3 ani de la data întocmirii încheierii de închidere dosar nu a fost depăşit până la data de 20.08.2021, când intimata a demarat executarea în dosarul 594/2021, nu se poate reţine intervenirea prescripţiei dreptului intimatei de a demara executarea silita.

În acest sens, aduce în vedere instanţei cu titlu de practica judiciara decizii ale Tribunalului B, prin care instanţa a reţinut ca executarea silita anterioară care a încetat din cauze lipsei de bunuri urmăribile ori a imposibilităţii de valorificare a unor astfel de bunuri, a întrerupt termenul de prescripţie.

Instanţa de apel constată că atât timp cât încheierea din data de 20.11.201 şi de încetare a executării, silite la dosarul nr.364/2014 nu au fost atacaţi de către contestatoare în termenul legal pe cale de contestaţie la executare, aceasta este perfect valabilă şi la acest moment, iar prima instanţa în mod corect a avut-o în vedere la analizarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.

Nu în ultimul rând, de vreme ce contestatoarea a înţeles să nu formuleze contestaţie la executare împotriva executării pornite în dosarul nr.364/2014, nu poate invoca, direct la prezentul apel, faptul că dreptul de a cere executarea silită era prescris la data când a fost înregistrat primul dosar de executare silita, în anul 2014.

Dacă ar fi apreciat că dreptul de a cere executarea silită era prescris în anul 2014, la data introducerii cereri de executare în dosarul nr.364/20l4, apelanta avea deschisă calea procedurală a contestaţiei la executare, formulată în condiţiile şi mai ales în termenele procedurale prevăzute de lege.

Mai mult analiza legalităţii actelor de executare din dosarul 364/2014 nu poate face obiectul, cauzei, nici măcar pe cale incidentală, în primul rând pentru că s-ar depăşi limitele învestirii instanţelor iar în al doilea rând pentru, că la acest dosar executarea silită a încetat încă din data de 20.

II.2017, prin încheiere dată de către executorul judecătoresc pentru motivul lipsei bunurilor urmăribile ale debitoarei.

Cerere de executare silită a fost formulată după împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, deci că nu avea aptitudinea de a produce efectul întreruptiv de prescripţie prevăzut de art 709 pct. 2 Cod pr civ,. respectiv art. 405 ind. 2 alin. 1 lit.b) Cod.pr.civ. 1865.

Raportat la aceste consideraţii ale judecătoriei, Tribunalul reţine în primul rând că în măsura în care debitorul nu contestă un anumit act de executare ori chiar dacă îl contestă nu invocă prescripţia ca motiv de contestaţie, respectivul act de executare rămâne unul valabil, legal îndeplinit şi considerat ca fiind realizat în interiorul termenului de prescripţie cu consecinţa considerării ca fiind produs efectul întreruptiv de prescripţie prevăzut de art. 709 alin, 1 pct. 4 C. pr. cîv.

În acest caz, instanţa nu poate, într-o nouă contestaţie împotriva unui act de executare ulterior şi, cu atât mai puţin într-o contestaţie îndreptată împotriva unei executări ulterioare, sa facă aprecieri asupra intervenirii prescripţiei în perioada anterioară îndeplinirii primului act de executare, întrucât.

În acest caz, s-ar aduce atingere prezumţiei de legalitate a actelor de executare care nu a fost contestate sub aspectul prescripţiei.

Mai mult s-ar ajunge indirect, ca debitorul să fie repus în termenul de contestaţie cu privire la motivul prescripţiei, termen care a început să curgă de la data comunicării primului act de executare pretins a îi fost săvârşit după împlinirea termenului de prescripţie.

Cu alte cuvinte, în contestaţia din cea de-a doua procedură de executare pe deoparte creditorul trebuie să facă dovada că anterior a existat o executare silită valabila (depunând la dosarul cauzei ultimul act de procedură care a produs întreruperea prescripţiei în prima procedură, de regulă încheierea de încetare a executării silite) pentru a se putea calcula termenul de prescripţie de la momentul ultimului act din prima executare şi momentul sesizării executorului cu cea dc-a doua executare silita.

Pe de altă parte, debitorul căruia i se opune acest înscris constatator al actului de executare (de regulă, încheierea de încetare a executării pentru lipsa bunurilor) trebuie să facă dovada că în prima executare a intervenit unul din cazurile prevăzute de art 709 alin. (3) C. pr,.

Civ. în care efectul întreruptiv de prescripţie este şters (spre exemplu executarea silită a fost respinsa, anulată, perimată ori creditorul a renunţat la ea).

În lipsa acestei probe de natură a suprima efectul întreruptiv de prescripţie al actelor din prima executare, instanţa învestită cu o contestaţie la executare în cadrul celei de-a doua proceduri de executare, pe de o parte, este legată de prezumţia de legalitate a ultimului act de executare din prima procedură şi implicit este obligată să valorifice efectul întreruptiv de prescripţie produs de acest act invocat de creditor, iar pe de altă parte, nu va putea face sub nicio formă aprecieri asupra posibilităţii intervenirii prescripţiei în prima procedură de executare.

Un astfel de demers al instanţei nu poate fi acceptat deoarece instanţa nu este învestită cu verificarea legalităţii actelor de executare din prima executare, iar pe de altă parte a aprecia că prescripţia a intervenit în prima executare ar echivala cu negarea caracterului legal al acestor acte sub aspectul îndeplinirii în termenul de prescripţie.

În condiţiile în care nu se face dovada că în prima procedură a fost şters efectul întreruptiv prin una din cauzele prevăzute de art. 709 alin. (3) C. pr. civ.

Astfel, atât timp cat debitorul nu a contestat executarea silita efectuata în dosarul nr. 1024/2015 în termen legal, acest dosar a întrerupt termenul de prescripţie în conformitate cu prevederile codului de proc civilă, termenul de prescripţie urmând a se calcula de la data încheierii din data de 06.12.2019.

Instanţa de fond a ignorat prevederile legale referitoare la tardivitatea invocării prescripţiei in fostul dosar executional şi şi-a depăşit limitele învestirii.

Odată necontestata o executare silita anterioara şi odată ce a încetat, împotriva ei nu mai pot fi invocate vicii şi astfel, contestatorul fiind decăzut din dreptul de a mai invoca prescripţia, aceasta are caracter întreruptiv de prescripţie.

Învederează instanţei de control judiciar ca atât executarea silita însesi, cat şi toate actele de executare ce au fost întocmite de către executorul judecătoresc au respectat toate regulile de fond şi de forma impuse de dispoziţiile Codului de procedura civila, şi au fost dispuse in conformitate cu prevederile legii.

Prin urmare, solicită a se constata că prezenta contestaţie la executare formulata este neîntemeiata, iar soluţia instanţei de fond este una netemeinică şi nelegala.

Solicită instanţei să constate că nu se impune obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecata, având în vedere faptul ca sunt în prezenţa unei contestaţii la executare nelegale, iar soluţia instanţei de fond s-a dat eronat cu nesocotirea situaţiei de fapt expuse şi cu analiza eronată a probelor administrate.

Faţă de toate aceste considerente solicită instanţei admiterea apelului declarat de şi desfiinţarea hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţa, respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată.

În drept, îşi întemeiază cererea , îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 718 Cod proc civilă.

În probaţiune, înscrisuri.

Verificând în limitele cererii de apel şi a apărărilor formulate, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de prima instanţă, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, Tribunalul, va respinge apelul declarat pentru considerentele care vor succede:

Prin sentinţa civilă nr.663 din 7.04.2022, Judecătoria A a admis contestaţia la executare formulată de intimatul-contestator, a dispus anularea executării silite înseşi şi a tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare silită nr. 594/2021 al BEJ M I V, reţinând că a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită, soluţie criticată prin apel de către apelanta-creditoare.

Tribunalul contată că, între intimatul-contestator și B SA a fost încheiat contractul de credit nr. 3217 din 14.07.2006 , prin care s-a stabilit termenul de rambursare a creditului la data de 1.07.2011.

Aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar (filele 67 şi urm., dosar judecătorie), B SA a cesionat, la 8.0.2010, creanţa către S SARL, care a cesionat ulterior creanta catre I LTD, la 7.12.2017.

Prin încheierea nr. 3532 din 5.10.2021 pronunţată în dosarul nr. 5529/740/2021, Judecătoria A a încuviinţat executarea silită împotriva debitorului la cererea apelantei I LTD în temeiul titlului executoriu contract de credit nr. 3217 din 14.07.2006 pentru suma de 3463,42 lei şi cheltuieli de executare, fiind format dosarul de executare nr. 594/2021 al BEJ M I V.

Potrivit art. 706 c.pr.civ., dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel.

În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripție este de 10 ani. (2) Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită.

În cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.

În cauză, se constată că dreptul de a cere executarea silita a debitorului s-a născut cel mai târziu la data primei cesiuni de creanţe, şi anume la 8.10.2010, când a fost cesionată creanţa către S SARL.

Aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, de la acest moment şi până la data de 17.09.2021, când a fost formulată cererea de executarea silită , au trecut mai mult de 3 ani, aşa încât termenul prevăzut de art. 706 alin. 1 c.pr.civ.era deja împlinit la momentul formulării cererii.

Referitor la susţinerea apelantei, în sensul că prescripţia a fost întreruptă prin executarea silită în cadrul dosarului de executare nr. 1462/2015, în acord cu prima instanţă, Tribunalul constată că, raportat la momentul la care s-a născut dreptul creditoarei de a cere executarea silită (8.10.2010), termenul de 3 ani era împlinit la data formulării cererii de executare în cadrul acestui dosar (26.05.2015).

Pentru a fi incidente dispoziţiile legale referitoare la întreruperea cursului prescripţiei, este necesar să fie vorba de o prescripţie în curs, nu o prescripţie deja împlinită, iar în cauză termenul era deja împlinit la momentul formularii cererii de executare (26.05.2015), astfel încât această cerere nu poate avea ca efect întreruperea cursului prescripţiei deja împlinite.

Faţă de considerentele arătate şi dispoziţiile art. 480 alin. 1 C.pr.civ., tribunalul va respinge apelul declarat ca neîntemeiat.