Sentință civilă nr. 316 din 26.04.2021

Încetare raport de muncă în cazul pensionării. Continuarea raportului de muncă după data îndeplinirii vârstei de pensionare nu duce automat la nașterea unui nou raport de muncă.

Prelungirea raportului de muncă este condiționată de cererea angajatului formulată cu 30 zile înainte de împlinirea vârstei de pensionare iar lipsa cererii care să arată intenția de a continua activitatea din partea angajatului duce la încetarea de drept contractului de muncă

Deliberând asupra acţiunii civile de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 10.12.2020 sub dosar nr. 2/85/2020, reclamanta A.A. în contradictoriu cu pârâta B.

S.R.L a solicitat anularea deciziei de încetare nr. 2/23.10.2020 a contractului individual de muncă nr. 35/2003; să se constate încetarea de drept a contractului individual de muncă nr. 35/2003 de la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, respectiv din data de 27.07.2020 ; să se constate că, începând cu data de 27.07.2020, între reclamantă și societatea intimată a intervenit un nou raport de muncă, în aceleași condiții ca cele menționate în contractul de muncă nr. 35/2003, cu modificările ulterioare; obligarea intimatei la încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă începând cu data de 27.07.2020, care să conțină aceleași elemente ca cele din contractul de muncă nr 35/2003, cu modificările ulterioare; obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care aș fi beneficiat de la data de 26.10.2020 și până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în prezenta cauză; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta arată că a fost angajată la societatea intimată în funcția de gestionar, în baza contractului individual de muncă nr. 35/2003.

În data de 1.07.2020 a reclamanta a îndeplinit condițiile cumulative de vârstă standard de pensionare și stagiu de cotizare.

Vârsta standard de pensionare, stagiul complet de cotizare și stagiul minim de cotizare pentru femei și bărbați sunt stabilite în raport de luna și anul nașterii, conform Anexei nr.5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Potrivit acestei anexe, în cazul reclamantei, născută în …, vârsta standard de pensionare este X ani și Y luni, împlinindu-se în 1.07.2020.

Decizia de pensionare nr. 43/2020 emisă de CJP Sibiu i-a fost comunicată în data de 09.10.2020 și a adus-o la cunoștința societății în data de 12.10.2020.

După data de 27.07.2020 a continuat să lucreze pentru intimată până în data de 23.10.2020.

Prin decizia nr. 2/23.10.2020 s-a dispus încetarea de drept a contractului individual de muncă nr. 35/2003 începând cu data de 26.10.2020, în temeiul art.56, alin. l, lit. c) din Codul muncii, ca urmare a îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard de pensionare și stagiu de cotizare.

Decizia de încetare nr.2/2020 i-a fost comunicată doar în data de …, prin email, și doar la solicitarea sa.

În mod greșit prin decizia nr. 2/2020 s-a dispus încetarea de drept a contractului de muncă nr. 35/2003 începând cu data de 26.10.2020, în temeiul art.56, alin. l, lit. c) din Codul muncii.

În realitate, contractul de muncă respectiv a încetat de drept din data de 27.07.2020, când au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art.56, alin. l, lit. c) din Codul muncii, potrivit căruia: "Contractul individual de muncă existent încetează de drept: ... c) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare

Așadar, în cazul pensionării pentru limită de vârstă, dacă sunt întrunite cele două condiții, contractul de muncă încetează de drept din ziua în care salariatul îndeplinește condițiile, independent de voința salariatului și a angajatorului sau de comunicarea deciziei de pensionare.

Încetarea contractului de muncă în baza art.56, alin. l, lit. c) este determinată de un factor obiectiv, respectiv îndeplinirea cumulativă a condițiilor pentru pensionare, angajatorul neavând posibilitatea a alege cum și, mai ales, când să intervină această încetare a contractului de muncă, ci doar să constate cazul de încetare de drept.

În acest sens, art. 56, alin.2 din Codul muncii prevede expres: "constatarea cazului de încetare de drept a contractului de muncă se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea acestuia, în scris, prin decizie a angajatorului, și se comunică persoanelor aflate în situațiile respective în termen de 5 zile lucrătoare ".

Raportat la acest text legal, intimata trebuia să constate intervenirea încetării de drept a contractului de muncă nr. 35/15.01.2003 în termen de 5 zile lucrătoare de la data de 27.07.2020, data îndeplinirii condițiilor de vârstă standard de pensionare și stagiu de cotizare.

În continuare arată reclamanta că după încetarea de drept a contractului individual de muncă nr. 35/15.01.2003, în baza art.56, alin. l, lit. c) din Codul muncii, a prestat activitate pentru intimată, între părți intervenind un nou raport de muncă, în aceleași condiții ca cele stipulate în contractul de muncă anterior.

În concret, din data de 27.07.2020 reclamanta a prestat muncă pentru societatea intimată tot în funcția de gestionar, în aceleași condiții de muncă ca cele avute anterior, fiind remunerată pentru activitatea desfășurată cu salariu în același cuantum.

Deși între părți a intervenit un nou contract individual de muncă, în condițiile menționate, intimata nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege și nu a întocmit contractul individual de muncă în formă scrisă.

Potrivit art.16, alin. l din Codul muncii, "Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română, cel târziu în ziua anterioară începerii activității de către salariat.

Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. ”

Mai mult decât atât, această încălcare a dispozițiilor legale reprezintă muncă nedeclarată, conform art.151 lit. a) din Codul muncii - "primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activității ”.

În realitate, prin decizia nr. 2/23.10.2020 s-a încetat noul raport de muncă, începând cu data de 26.10.2020.

Astfel, pe de o parte, în data de 26.10.2020 nu mai putea înceta de drept contractul de muncă nr. 35/15.01.2003, în temeiul art.56, alin. l, lit .c) din Codul muncii.

Astfel cum a arătat, acest contract a încetat în puterea legii din data de 27.07.2020, la data îndeplinirii condițiilor de vârstă standard de pensionare și stagiu de cotizare.

Apoi, pe de altă parte, actul contestat reprezintă o veritabilă decizie de concediere, reprezentând o încetare a contractului de muncă din inițiativa angajatorului, dată cu nesocotirea procedurilor prevăzute de lege.

În concret, nu s-a respectat nici procedura referitoarea la concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului (art.61 - 64 și art. 247 - 252 din Codul muncii) și nici cea privind concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului (art.65-77 din Codul muncii).

Conform aceluiași act normativ, "concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută” — art.78.

De asemenea, art.80 din Codul muncii prevede că:

alin. 1: în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

alin.2: în cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești.

In drept: dispozițiile Codului Muncii precum și pe dispozițiile NCPC.

În probațiune se depun înscrisuri în copie.

În data de 4.01.2021, pârâtul S.C. B. SRL a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea acţiunii ca inadmisibilă, respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată a reclamantei.

Inadmisibilitatea acțiunii constă în faptul că petenta deși a îndeplinit vârsta standard de pensionare la data de 27.07.2020, nu a solicitat societății nici un înscris privind dovada veniturilor realizate și nici nu a comunicat angajatorului intenția de a rămâne, ori de a pleca din societate.

Doar la data de 12.10.2020 a luat cunoștiință de decizia de pensionare a petentei, nr. 43/25.09.2020.

Ca urmare, conducerea societății a hotărât în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare încetarea de drept a contractului de muncă în conformitate cu art. 56 alin. l lit.c din Legea 53/2003.

Petenta nu poate solicita încheierea unui contract de muncă similar cu cel anterior, și nici obligarea angajatorului la plata unor despăgubiri legale egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate precum și alte drepturi, atât timp cât aceasta a primit drepturile salariale la zi conform contractului de muncă nr. 35/2003.

Este inadmisibil să soliciți un drept care a fost deja valorificat și să obligi angajatorul să încheie un nou contract în condițiile impuse de angajat.

Petenta în calitate de angajat al subscrisei în calitate de gestionar, începând cu anul 2003, conform contractului de muncă nr. 35/15.01.03, a îndeplinit vârsta standard de pensionare, și fără a aduce la cunoștiință societății a depus cererea la Casa de Pensii Sibiu, iar în 25.09.2020 a fost emisă decizia de pensionare nr. 43/25.09.2020, comunicată societății la data de 12.10.2020, cu nr. de înregistrare 3/12.10.2020.

După o consultare prealabilă conducerea societății a hotărât încetarea de drept a contractului individual de muncă începând cu 26.10.2020.

Decizia a fost comunicată petentei cu posta în data de 28.10.2020, conform ștampilei de pe plic și recipisei poștale.

Plicul s-a întors la societate urmare a refuzului de primire a plicului de către petentă.

Ulterior a trimis decizia și prin mijloace electronice.

Ca urmare petenta nu poate invoca faptul că nu a fost comunicată decizia de încetare a contractului de 5 zile de la emitere, deoarece este culpa acesteia că nu a ridicat corespondența. Plicul a fost returnat la societate în data de 17.11.2020.

Contestatoarea susține că și-a manifestat dorința de a continua activitatea, impunând angajatorului încheierea unui nou contract de muncă. Nu a depus însă nici o cerere în acest sens.

Dimpotrivă în ultimii trei ani, contestatoarea a avut o atitudine neprincipială, față de colegi, superiori și angajator, a devenit agresivă verbal, a încercat să influențeze în mod negativ colectivul din care face parte, a amenințat cu plângeri și procese.

La plecare a șters fișiere, cu intenția de a aduce prejudicii societății, a jignit administratorii, a amenințat că va aduce prejudicii societății.

Conform art. 8 alin. l din codul muncii „Relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei credințe.

Alin.2 Pentru buna desfășurare a raporturilor de muncă se vor informa și se vor consulta reciproc în condițiile legii și ale contractelor colective de muncă”.

În speță contestatoarea a considerat că angajatorul nu trebuie să cunoască intenția ei de a se pensiona și nici aceea de a continua activitatea.

Art.16 din codul muncii prevede „ Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română, cel târziu în ziua anterioară începerii activității de către salariat”.

Cum contestatoarea nu a depus cerere cu intenția de a continua activitatea, angajatorul achitând drepturile salariale și alte drepturi în mod legal, a fost pus în situația achitării acestor drepturi la limita legii.

Conform prevederilor art.56 alin.l din codul muncii „la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, cu caracter excepțional pentru salariații care optează ÎN SCRIS pentru continuarea executării contractului individual de muncă, în termen de 60 zile calendaristice anterior îndeplinirii condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, la vârsta de 65 de ani; la data comunicării deciziei de pensie, în cazul pensiei de invaliditate, de gradul III, a pensiei anticipate parțiale, a pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, la data comunicării deciziei medicale asupra capacității de muncă în cazul invalidității de gradul I sau II.„

Ca urmare din economia textului de lege, reiese că pentru a continua activitatea petenta avea obligația să solicite în scris cu 60 zile anterior îndeplinirii condițiilor de pensionare continuarea activității în locul de muncă avut conform contractului de muncă din anul 2003.

Conform art.55 din codul muncii contractul individual de muncă poate înceta astfel:

-de drept așa cum este în prezenta cauză;

-ca urmare a acordului părților la data convenită de acestea,

-ca urmare a voinței unilaterale a uneia din părți în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.

Decizia emisă de societatea pârâtă este reglementată de art. 56 lit.c din codul munci care reglementează încetarea de drept a contractului individual de muncă la împlinirea vârstei standard de pensionare.

Dispozițiile art. 78 din codul muncii nu pot fi aplicate în prezenta cauză.

De asemenea dispozițiile art.80 din codul muncii nu pot fi luate în considerare în prezenta cauză, pentru că decizia de încetare a contractului de muncă nu intervenit din motive care țin de persoana salariatului și nici de motive care nu țin de persoana salariatului.

Se poate observa faptul că decizia de pensionare este emisă în data de 25.09.2020, iar decizia de încetare de drept a contractului individual de muncă este din data de 23.10.2020, cu începere din 26.10.2020.

Dacă petenta solicita anterior depunerii cererii continuarea activității, se putea încheia un nou contract de muncă la momentul încetării vechiului contract de muncă, astfel că nu se poate încheia retroactiv un nou contract, iar culpa îi aparține în exclusivitate contestatoarei.

În condițiile în care societatea ar fi cunoscut faptul că petenta intenționează să-și continue activitatea în baza unui nou contract de muncă nu îi achita drepturile salariale și celelalte drepturi la zi în baza vechiului contract.

Cu toate acestea conform statelor de plată și fluturașului contestatoarea a primit practic dreptul salariale necuvenite, dar are curajul să le mai solicite încă odată.

Contestatoarea nu a respectat dispozițiile legale menționate, dar nici regulamentul de ordine interioară, aceasta a încercat să șteargă fișierele cu documentele societății, devenind violentă, a încercat să incite și pe ceilalți salariați împotriva conducerii societății.

Acest comportament ar fi dus la desfacerea disciplinară a contractului de muncă, dar societatea nu a complicat lucrurile, urmare a faptului că i-a indus în eroare și nu mai corespundea colectivului din care a făcut parte.

Pentru aceste considerente solicită respingerea acțiunii și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept: disp. L.53/2003 actualizată, 453 din codul pr. Civilă.

În probaţiune s-au depus înscrisuri, interogatoriu pârâtei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, reţinând că aceasta este o apărare de fond raportat la motivele invocate, instanţa o aprecizată ca neîntemeiată.

Faptul că reclamanta nu a comunicat societăţii intenţia de a continua activitatea sau că nu a solicitat o adeverinţă privitoare la venituri nu înseamnă că acţiunea prin care se constată anumite acte dispuse de societate ar fi inadmisibilă.

Prin Decizia nr. 2/23.10.2020 societatea pârâtă, în calitate de angajator al reclamantei, în temeiul art. 56 alin 1 lit. c din Codul muncii a dispus începând cu data de 26.10.2020 încetarea contractului individual de muncă înregistrat cu nr. 35/2003 ca urmare a îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard de pensionare şi a stagiului minim de cotizare.

În considerentele deciziei respective s-a reţinut că încetarea raportului de muncă s-a dispus având în vedere îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de vârstă standard de pensionare şi a stagiului minim de cotizare al reclamantei faţă de comunicarea de către Casa Teritorială de Pensii Sibiu a deciziei de pensionare nr. 43/25.09.2020, pe care reclamanta a adus-o la cunoştinţă administratorului societăţii în data de 12.10.2020.

Decizia de încetare a contractului de muncă dispusă în temeiul art. 56 alin 1 lit. c din Codul muncii a fost comunicată reclamantei în data de 28.10.2020 aşa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 26 dosar.

Prin prezentul demers judiciar, reclamanta solicită în principal anularea Deciziei nr. 2/23.10.2020 de încetare a contractului individual de muncă, susţinând că în realitate contractul de muncă a încetat din data de 27.07.2020 când au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 56 alin 1 lit. c Codul muncii.

Motivele invocate de contestatoare sunt apreciate de instanţă ca fiind neîntemeiate pentru următoarele considerente:

Deşi reclamanta nu precizează care sunt motivele de nulitate ale deciziei atacate, instanţa reţine că acestea sunt legate de data încetării contractului individual de muncă.

Potrivit art. 56 alin 1 lit. c Codul muncii, contractul individual de muncă existent încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, cu caracter excepţional pentru salariata care optează în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, în termen de 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, la vârsta de 65 de ani.

De asemenea, potrivit art. 56 alin 2 Codul muncii, pentru situaţiile prevăzute la alin 1 lit. a-j, constatarea cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea acestuia, în scris, prin decizie a angajatorului şi se comunică persoanelor aflate în situaţiile respective în termen de 5 zile lucrătoare.

Faţă de aceste prevederi legale, se constată că decizia atacată concretizează o măsură luată de angajator de încetare de drept a contractului individual de muncă, care a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, nefiind afectată de nici o cauză de nulitate absolută.

Din interpretarea prevederilor art. 56 alin 1 lit. c teza I Codul muncii se deduce că un contract individual de muncă încetează de drept (ope legis) atunci când sunt întrunite cumulativ cele două condiţii (vârsta standard şi stagiul minim de cozizare) fără a mai fi necesară manifestarea de voinţă a angajatorului sau a salariatului.

În acestă situaţie, dacă salariatul nu a optat în scris cu 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, pentru continuarea executării contractului individual de muncă, textul legal instituie un caz de încetare de drept a contractului de muncă încheiat.

Aşadar, încetarea de drept a contractului individual de muncă poate fi definită ca desființarea raporturilor juridice de muncă, prin efectul legii, în cazurile expres și limitativ prevăzute de legiuitor, ca urmare a producerii unui act sau fapt juridic fără legătură cu voința părților contractante, care determină imposibilitatea obiectivă a executării obligațiilor derivate din încheierea contractului individual de muncă.

Cu alte cuvinte, încetarea de drept a contractului individual de muncă nu este determinată de o manifestare de voință a părților în sensul finalizării raportului de muncă, ci are loc, prin efectul legii, ca urmare a intervenirii unei situații de fapt prevăzute de lege, care nu mai permite continuarea raporturilor de muncă în condițiile inițiale, independent de voința angajatului sau a angajatorului.

Din acest punct de vedere, instaţa observă că reclamanta se regăseşte în cazul reglementat de prevederile art. 56 alin 1 lit. c teza I Codul muncii şi în consecinţă în mod legal angajatorul a dispus încetarea de drept a contractului individual de muncă.

De asemenea se observă că angajatorul a respectat şi prevederile art. 56 alin 2 Codul muncii, în sensul că a comunicat decizia de încetare a contractului individual de muncă în termen de 5 zile aşa cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 26 dosar.

Faptul că reclamanta nu a ridicat corespondenţa respectivă nu îi este imputabil intimatei care şi-a îndeplinit obligaţia de comunicare.

Referitor la critica reclamantei şi solicitarea acesteia de a se constata încetat contractul individual de muncă cu data de 27.07.2020 când în realitate s-au îndeplinit condiţiile prev. de art. 56 alin 1 lit. c teza I Codul muncii, instanţa o apreciază ca neîntemeiată.

Este adevărat că prevederile legale menţionate anterior reglementează un caz de încetare de drept a contractului individual de muncă, însă în opinia instanţei, această situaţie înseamnă că atunci când intervine, raportul juridic de muncă nu mai poate continua din motive independente de voinţa celor două părţi ale sale.

Or, în cauză, angajatorul atunci când a primit decizia de pensionare a reclamantei a dispus încetarea de drept a contractului individual de muncă.

Instanţa nu îşi însuşeşte argumentul reclamantei în sensul că decizia dispusă este nulă şi că ar trebui ca în această procedură să se constate încetat contractul individual de muncă cu data de 27.07.2020.

Astfel, se observă că deşi reclamanta a depus o cerere de pensionare la Casa Judeţeană de Pensii Sibiu în iulie 2020, aceasta nu a informat angajatorul şi a continuat să presteze muncă, fiind remunerată pentru aceasta aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, fără a-şi exprima acordul că doreşte continuarea activităţii după îndeplinirea condiţiilor legale pentru pensionare.

Aşa fiind, prevederile legale ce instituie încetarea de drept a contractului individual de muncă la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare (respectiv în data de 27.07.2020 aşa cum solicită reclamanta) nu trebuie absolutizate, pentru că reglementările legale care urmăresc asigurarea stabilității raporturilor juridice de muncă, a drepturilor și obligațiilor angajaților și angajatorilor au menirea să asigure desfășurarea raporturilor juridice de muncă într-un cadru legal, judicios, echitabil şi să asigure apărarea deopotrivă a intereselor legitime atât ale salariaților, cât și ale angajatorilor.

De asemenea, relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei-credințe potrivit art. 8 din Codul muncii şi pentru buna desfăşurare a relaţiilor de muncă, participanţii la raporturile de muncă se vor informa şi se vor consulta reciproc.

Prin urmare, în exercitarea cu bună-credinţă a relaţiei de muncă, reclamanta ar fi trebuit să anunţe angajatorul în timp util că a depus cererea de pensionare.

Pe de altă parte, numai Casa Judeţeană de Pensii putea aprecia dacă reclamanta îndeplinea condiţiile pentru pensionare, iar nu angajatorul, care în speţa de faţă, a constatat intervenit cazul de încetare de drept a contractului individual de muncă atunci când a primit decizia reclamantei de pensionare.

În condiţiile în care reclamanta a continuat activitatea, fiind plătită pentru aceasta, de a încasa şi drepturile de pensie, nu se poate reproşa intimatei că nu a dispus încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 27.07.2020.

Pe cale de consecinţă, intimatul angajator poate înceta contractul individual de muncă oricând după momentul îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă.

În ceea ce priveşte cererile reclamantei să se constate că începând cu data de 27.07.2020 între aceasta şi societatea intimată a intervenit un nou contract de muncă în aceleaşi condiţii ca cele menţionate în contractul de muncă nr. 35/2003 şi de a obliga intimata la încheierea contractului în formă scrisă, instanţa reţine că sunt neîntemeiate.

Cu titlul prealabil, se observă că deşi reclamanta în principal solicită să se constate încetat contractul individual de muncă începând cu data de 27.07.2020 în acelaşi timp doreşte să se constate că tot cu aceiaşi dată a intervenit un nou raport de muncă în aceleaşi condiţii cu cele inserate în contractul iniţial.

Această cerere a reclamantei denotă intenţia sa clară de continuare a relaţiilor de muncă, însă odată încetat contractul individual de muncă, un nou contract nu se poate încheia decât prin acordul expres al ambelor părţi.

Prevederile art. 56 alin. (1) lit. c) prima ipoteză din Codul muncii cu privire la încetarea de drept a contractului de muncă vizează evident contractul de muncă inițial și nu exclud posibilitatea încheierii unui nou contract de muncă.

Susţinerea reclamantei în sensul că începând cu data de 27.07.2020 a intervenit un nou raport de muncă este lipsită de fundament în condiţiile în care aceasta a continuat munca evident în temeiul contractului individual de muncă iniţial încheiat şi singurul existent, iar un nou contract de muncă se poate încheia numai prin acordul ambelor părţi în formă scrisă.

Potrivit art. 16 alin 1 Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământul părţilor, în formă scrisă, fiind astfel un act juridic bilateral deoarece validitatea sa presupune manifestarea de voinţă a două părţi: salariatul şi angajatorul.

Prin urmare, instanţa nu poate obliga angajatorul să încheie automat un contract individual de muncă cu reclamanta, atâta timp cât această prerogativă aparţine eventualilor parteneri contractuali şi numai dacă există libertatea de voinţă manifestată în scopul încheierii unui nou contract de muncă.

În cauză, după data încetării de drept a contractului individual de muncă nr. 377235/15.01.2003, cele două părţi nu au optat pentru încheierea în formă scrisă a unui nou contract de muncă, motiv pentru care instanţa nu se poate subroga în drepturile angajatorului, acesta fiind liber să îşi aleagă salariatul faţă şi de caracterul intuitu personae al convenţiei.

Referitor la cererea reclamantei de obligare a intimatei la plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat de la data de 26.10.2020 şi aceasta va fi respinsă având în vedere că nu are suport legal.

De la această dată, încetând de drept contractul individual de muncă, reclamanta nu a mai prestat muncă pentru a putea fi remunerată, salariul fiind contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă potrivit art. 159 alin 1 Codul muncii.

Susţinerea reclamantei că în realitate decizia nr. 2/23.10.2020 reprezintă o decizie de concediere este neîntemeiată, iar prevederile legale invocate sub acest aspect nu sunt aplicabile în speţă.

Din înscrisurile aflate la dosar şi din cuprinsul deciziei 2/23.10.2020 reiese în mod clar că în cauză s-a făcut aplicarea prevederilor art. 56 alin 1 lit. c teza I Codul muncii, nefiind vorba de o concediere.

Pe lângă motivele deja expuse de instanţă, se mai observă din chiar obiectul acţiunii introductive, că reclamanta se contrazice în privinţa modului în care a înţeles să îşi execute contractul de muncă.

Astfel şi din perspectiva modului în care s-au defăşurat relaţiile de muncă, pentru a nu lipsi de efecte juridice chiar raportul de muncă continuat cu bună ştiinţă de reclamantă şi după depunerea cererii de pensionare, decizia intimatei este legală şi temeinică.

Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept reţinute, se va respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatoarea Ganga Adriana Camelia.

Faţă de soluţia pronunţată, reţinând culpa procesuală a contestatoarei, în temeiul art. 453 şi art. 452 C. proc. civ instanţa o va obliga pe aceasta la plata către intimată a sumei de … lei cu titlu de cheltuieli de judecată (reprezentând onorariu avocat achitat cu chitanţa nr. …).