Sentință civilă nr. 317 din 26.06.2021

Sancțiunea disciplinară cu Avertisment se poate aplica fără parcurgerea procedurii disciplinare prealabile prev. de art. 251 alin 1 coroborat cu art. 248 alin 1 lit. a) din C. muncii.

Procesul verbal de propunere a sancționării a Comisiei de disciplină nu se poate anula; acesta nu produce efecte directe asupra angajatorului, fiind doar o propunere pentru conducătorul unităţii să aplice o anumită sancţiune, care nu este obligat să îşi însuşească.

Părăsirea locului de muncă motivată de o „stare psihică” reprezintă abatere disciplinară prin care se încalcă sarcinile prevăzute în Fișa Postului angajatului.

Asupra cauzei de faţă, deliberând, constată următoarele:

În data de …, sub dosar nr. 1/85/2020, s-a înregistrat la această instanţă contestaţia formulată de contestatoarea A.A. în contradictoriu cu intimatul Spitalul …., prin care s-a solicitat anularea parțială a Procesului-verbal nr. 1/2020, cu privire la propunerea de sancţionare a reclamantei, să se constate nulitatea absolută a Deciziei nr. 1/2020, de sancţionare a reclamantei prin aplicarea sancțiunii avertismentului scris; iar în subsidiar să se dispună anularea Deciziei nr. 1/2020, de sancţionare a reclamantei; obligarea pârâtului la publicarea Sentinţei instanţei, în trei publicații jurnalistice, de răspândire naţională sau locală, în vederea reparării onoarei şi reputației lezate prin săvârşirea faptelor, culpabile acestora, din data de 2.01.2020; cu cheltuieli de judecată.

În motivare reclamanta arată că în fapt pârâtul a dispus sancţionarea ei cu avertisment scris, în baza propunerii realizate de către Comisia de disciplină, în baza Procesului – verbal nr. 1/2020; Comisia a fost sesizată în baza sesizării asistentului coordonator înregistrată sub nr. 2/2020, prin care s-a adus la cunoștința unităţii angajatoare, a unei presupuse abateri disciplinare, cu privire la părăsirea nemotivată, a locului de muncă, în urma unui incident produs în data de ….

Arată că în data de …, la orele 19.00, s-a prezentat la locul de muncă; în momentul în care se afla la vestiar, brancardierul B.B. a comunicat asistentului coordonator C.C. că în ziua precedentă a avut o discuţie contradictorie cu soţia acestuia.

Precizează că în data de 1.01.2020 a atras atenţia îngrijitoarei D.D. că ar trebui să fie mai atentă, că ar trebui să ajute, când este nevoie, mai concret să intervină si să ia masurile necesare în cazul unui pacient din incintă; ca urmare a sesizărilor adresate, doamna D.D. s-a arătat a fi iritată şi nemulţumită de faptul că a deranjat şi a atenționat-o, a început să ridice tonul.

Susţine că în seara zilei de 2.01.2020, în momentele în care se afla la vestiar, soţul doamnei D.D. a intervenit în susţinerea soției sale, începând să i se adreseze pe un ton ridicat şi incisiv, cu privire la situaţia petrecută cu o zi înainte; a început totodată să-i adreseze injurii, jignind-o de faţă cu asistentul coordonator şi de faţă cu alţi colegi.

Arată contestatoarea că, deşi prezent, asistentul coordonator nu a reacționat nicicum, pentru a - l calma pe brancardier sau pentru a - l opri; mai mult, crede că l-a susţinut, având o atitudine ostilă fata de ea, refuzând sa se comporte imparțial, aşa cum era obligat sa o facă, conform funcţiei deținute in cadrul unităţii spitalicești.

Respectiva situaţie, care a determinat părăsirea spitalului, din partea ei, la acel moment, s-a datorat agresiunii verbale venite din partea brancardierului, care i se adresa amenințător şi injurios, cât şi a susținerii venite din partea colegului asistent; ca urmare a acestui incident, a început să tremure din cauza temerii.

Arată că, în condiţiile în care în care, la CPU se prezintă pacienți aflaţi in situaţii grave, legate de starea de sănătate, a considerat ca nu mai poate face faţă exigentelor profesionale; ca urmare a celor petrecute, asistentul coordonator a sesizat comisia de disciplină a spitatului, fiind nevoită să răspundă procedurilor disciplinare deschise, total netemeinic şi nelegal pentru plecarea ei intempestivă, datorată acţiunilor celor doi colegi.

Susţine că în vederea cercetării disciplinare, a primit o adresă prin care i s-a pus în vedere să depune la secretariatul unităţii, până în data de 24.01.2020, orele 10.00, o declaraţie scrisă, care să cuprindă punctul ei de vedere, referitor la aspectele sesizate; Comisia de disciplină nu s-a întrunit conform legii, încălcându-se astfel prevederile art. 251, pct. 2 din C. muncii.

În condiţiile în care nu a fost convocată personal la lucrările Comisiei, precizându-se locul, data şi ora, consideră că Decizia este nulă, conform prevederilor 251 pct. 1.

Consideră că solicitarea depunerii unui punct de vedere în scris faţă de faptele sesizate, nu poate substitui obligaţia Comisiei de disciplină de a se întruni în şedinţă, cu convocarea părţii cercetate, pentru a asigura dreptul la apărare al acesteia.

Decizia de sancţionare este lovită de nulitate în condiţiile în care, salariatul nu a fost convocat pentru efectuarea cercetării disciplinare; astfel, cerința convocării nu este complinită de punctul de vedere, solicitat în scris, salariatului.

Arată că, dincolo de acest viciu de procedură, pe fond, nu s-au luat declaraţiile părţilor implicate sau ale martorilor prezenţi la locul faptelor, împrejurare în care orice acuzaţie adusă prin decizia atacată este nedovedită.

În ceea ce priveşte modul de producere al faptei sesizate, arată că plecarea ei a fost motivată de starea psihică de timorare în care a fost adusă, aflându-se în imposibilitatea de a face faţă exigenţelor profesionale; plecarea a fost una perfect justificată de starea de temere în care se afla, fără voinţa ei, situaţie care nu îi este imputabilă.

Consideră că, în condiţiile în care, această decizie constată o abatere disciplinară netemeinică şi nelegală, emiterea acesteia i-a adus un prejudiciu de imagine; invocă dispoziţiile legale prevăzute de art. 72 C. civ., care prevăd următoarele :

„(1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale.

(2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75 .”

Ca atare, apărarea reputației se poate realiza, doar în condiţiile admiterii petitului nr. 4, al acțiunii cu privire la obligarea pârâtului la publicarea Sentinţei instanței în 3 publicații jurnalistice, de răspândire naţională sau locală, în vederea reparării onoarei şi reputaţiei lezate.

În drept se invocă art. 269-275, art. 278, art. 280, art. 251 Codul muncii, art. 72 şi a celor incidente C. civ.

În probaţiune se depun înscrisuri, respectiv sesizarea nr. 1/2020, adresa Comisiei de disciplină, Proces-verbal nr, 2/2020 şi Decizia nr. 1/2020.

În data de …, intimatul Spitalul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea contestaţiei.

Arată că, ţinând cont de riscul epidemiologic de transmitere a virusului SARS - COV2 prezent la momentul sesizării Comisiei de Disciplină, membrii acesteia au considerat inoportun organizarea unei întruniri la care să participe un număr mai mare de cinci persoane într-un spațiu închis; din acest motiv s-a considerat oportun să-i fie solicitat un punct de vedere în scris contestatoarei.

Arată că în urma analizei efectuate de membrii comisiei de disciplină asupra înscrisurilor depuse în cauză, au rezultat mai multe abateri săvârșite de reclamantă, după cum urmează; astfel, acesta nu a respectat prevederile din contractul individual de muncă și ale fișei postului privind timpul de muncă şi a părăsit, fără aprobare și fără a se asigura un înlocuitor, locul de muncă.

Se susţine că reclamanta nu a respectat prevederile din Regulamentul Intern privind utilizarea telefonului mobil personal în timpul programului de muncă şi că nu cunoaște limitele de competență ale personalului căruia i se supraordonează; totodată reclamanta își asumă atribuțiile asistentului coordonator deşi nu i-au fost desemnate.

Arată că s-a ținut cont de faptul că începând cu data de 11.01.2020 reclamanta a fost transferată, la cerere, într-o altă secție a spitalului și, totodată, de contextul epidemiologic care a împietat asupra desfășurării cercetării disciplinare, concluzionând că sancțiunea disciplinară pasibilă a fi aplicată în speță este ”Avertisment scris”.

Invederează că art. 251 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 dă dreptul angajatorului să dispună aplicarea sancțiunii disciplinare conform art. 248 alin.

I lit. a, fără efectuarea cercetării disciplinare şi opinează că, în condiții epidemiologice care ar fi permis audierea părților, ținând cont de abaterile constatate, sancțiunea disciplinară aplicată în speță ar fi fost mai drastică.

Consideră că nu sunt aplicabile în cauză prevederile art. 72 Cod Civil deoarece sancțiunea disciplinară a fost emisă în temeiul legii speciale care reglementează relațiile de muncă și nu în temeiul legii generale, la fel cum nu este aplicabilă solicitarea de a fi obligat la publicarea sentinței în 3 publicații pentru repararea onoarei și reputației; opinează că sancțiunea disciplinară nu este un act care să poată aduce atingere demnității reclamantei în contextul relațiilor de muncă.

Concluzionează că decizia contestată este legală, temeinică şi întruneşte elementele expres cerute de legislaţia în vigoare şi solicită respingerea acţiunii ca nefondată şi neîntemeiată.

Din probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele :

Contestatoarea A.A. este angajata intimatului Spitalul în calitate de asistent medical, în baza contractului individual de muncă nr. 1/2018 aflat la filele … dosar.

Prin Decizia nr. 1/2020, în temeiul art. 248 alin 1 lit. a din Codul muncii coroborat cu prevederile Regulamentului Intern şi cu prevederile fişei postului, contestatoarea a fost sancţionată cu avertisment scris, motiv pentru care aceasta formulat prezenta contestaţie, prin care solicită anularea parțială a procesului-verbal nr. 1/2020 şi constatarea nulităţii absolute a Deciziei de sancţionare.

În susţinerea acesteia, contestatoarea a invocat ca motive de nulitate absolută a actelor contestate încălcarea prevederilor art. 251 alin 1 din Codul muncii şi art. 248 alin 1 lit. a din acelaşi text legal ce prevăd efectuarea cercetării disciplinare prealabile cu convocarea persoanei cercetate.

În acest sens, se invocă faptul că reclamanta nu a fost convocată la lucrăriile Comisiei, cu precizarea locului, datei şi orei la care se desfăşoară cercetarea, opinând că solicitarea depunerii unui punct de vedere în scris nu poate substitui obligaţia Comisiei de a se întruni.

Prin urmare, contestatoarea susţine că în lipsa cercetării disciplinare, actul sancţionator este nul.

În continuare, aceasta invocă aspecte ce ţin de temeinicia deciziei de sancţionare, arătând că martorii nu au fost audiaţi, iar plecarea sa de la serviciu, în timpul programului de muncă a fost determinată de starea psihică în care se afla, fiind justificată de starea de temere, aflându-se astfel în imposibilitate de a face faţă exigenţelor profesionale, context în care fapta reţinută nu îi este imputabilă.

Motivele invocate de contestatoare sunt apreciate de instanţă ca fiind neîntemeiate pentru următoarele considerente:

Așa cum reiese din examinarea deciziei contestate, fapta reținută în sarcina contestatoarei, care îndeplineşte funcţia de asistent medical în cadrul C.P.U a Spitalului, rezidă în părăsirea locului de muncă, nemotivat în tura de noapte din data de 1.01 spre 2.01 2020.

Cu privire la susţinerile referitoare la nulitatea Deciziei nr. 1/2020, se are în vedere că potrivit art. 251 alin 1 Codul muncii, „Sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin 1 lit. a) , respectiv a avertismentului, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile”.

Astfel, se observă că textul legal este clar şi nu lasă loc interpretărilor făcute de contestatoare, în baza legii, angajatorul având posibilitatea de a aplica sancţiunea avertismentului scris fără cercetare disciplinară, în ipoteza în care obligativitatea efectuării acesteia nu a fost stabilită prin regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil.

Or, în speţă, se constată nu a fost prevăzută o astfel de obligaţie în sarcina angajatorului prin acte normative interne, context în care lipsa cercetării prealabile sau un eventual viciu legat de aceasta nu este de natură să atragă nulitatea deciziei de sancţionare cu avertisment.

Cât priveşte cererea contestatoarei de anulare parţială a procesului-verbal nr. 1/2020 cu privire la propunerea de sancţionare a acesteia, instanţa reţine pe de o parte că potrivit art. 252 alin 5 Codul muncii, numai decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat, iar pe de altă parte nu se constată nici un motiv de nulitate a actului respectiv, împrejurările invocate de reclamantă neavând nicio relevanţă raportat la acest proces-verbal.

De altfel, actul Comisiei de disciplină nu produce efecte directe asupra angajatorului, fiind doar o propunere pentru conducătorul unităţii să aplice o anumită sancţiune, care nu este obligat să îşi însuşească cele stabilite de Comisia de disciplină.

Prin urmare, lipsa convocării invocată de contestatoare nu constituie un motiv de nulitate absolută a deciziei de sancţionare cu avertisment în contextul în care aşa cum s-a reţinut convocarea se face în cadrul cercetării disciplinare prealabile, care în cauza de faţă nu este obligatorie faţă de sancţiunea aplicată.

Cu toate acestea, instanţa observă că reclamanta a putut să îşi exercite dreptul la apărare cu privire la fapta reţinută în sarcina.

În acest scop, deşi nu avea această obligaţie legală, pârâta a emis o adresă (f.10) prin care contestatoarea a fost înştiinţată să depună la secretariatul intimatului o declaraţie care să cuprindă punctul de vedere referitor la cele semnalate prin referatul întocmit de asistentul coordonator; la această Adresă a fost ataşat referatul menţionat.

Astfel, contestatoarea avea cunoştinţă despre cercetarea disciplinară declanşată şi inclusiv de faptul de care a fost acuzată, atâta timp cât a avut şi referatul de sesizare (f.7) prin care asistentul coordonator a sesizat conducerea despre cele întâmplate.

Ca urmare a adresei menţionată, contestatoarea a formulat un răspuns (f.33), înregistrat la intimat sub nr.

X/2020, prin care a arătat punctul de vedere referitor la cele semnalate, arătând împrejurările şi cauzele pentru care a părăsit locul de muncă.

Totodată din răspunsul dat de contestatoare rezultă faptul că aceasta a anexat şi înscrisuri în dovedirea celor petrecute, respectiv stenografierea discuţiilor purtate cu ocazia evenimentului şi o înregistrate legată de dialogul purtat cu ceilalţi doi angajaţi ai Spitalului.

În ceea ce priveşte susţinerea că angajata nu a fost prezentă în faţa Comisiei, acest aspect nu are relevanţă atâta timp cât nu s-a dovedit că ar fi putut aduce alte argumente referitoare la fapta culpabilă, nici în cadrul probaţiunii neaducând alte motive faţă de cele declarate în cadrul Răspunsului formulat cu ocazia cercetării.

Referitor la faptul că nu s-a întrunit Comisia de Cercetare, se reţine pe de o parte că acest lucru s-a întâmplat datorită situaţiei epidemiologică din perioada în pricină, iar pe de altă parte chiar dacă nu s-au întâlnit fizic, membrii Comisiei au semnat în unanimitate Procesul-Verbal nr. 1/2020, context în care nu s-a produs nici un prejudiciul contestatoarei.

Instanţa reţine că decizia de sancţionare cuprinde toate elementele obligatorii enunţate de dispoziţiile art.252 alin.2 din Legea nr.53/2003-Codul muncii, fiind descrisă, în mod concret, fapta care constituie abatere disciplinară, prevederile din regulamentul intern şi fişa postului care au fost încălcate, temeiul de drept în baza căruia a fost aplicată sancţiunea disciplinară, termenul în care sancţiunea poate fi contestată şi instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată, precum şi menţiunea că salariatul nu s-a prezentat la comisie pentru a-şi formula şi susţine apărările pe care le consideră necesare în favoarea sa.

Prin urmare, nu poate fi identificat vreun motiv de nelegalitate al deciziei de sancţionare care să atragă anularea acesteia.

În ceea ce priveşte temeinicia deciziei de sancţionare, contestatoarea nu contestă că a părăsit nemotivat serviciul în data de 6/7 din ianuarie 2020, însă invocă că nu s-a ţinut cont de împrejurările comiterii faptei, de starea de temere în care s-a aflat din cauza incidentului avut cu un coleg.

Din referatul întocmit de B.B., asistent coordonator al CPU din cadrul intimatului, în data de 2.01.2020 la ora 1900 contestatoarea a părăsit locul de muncă în mod nejustificat, lăsând tura de noapte doar cu un singur asistent în cadrul compartimentului.

Astfel cum a relatat contestatoarea în Răspunsul formulat în cadrul cercetării disciplinare, la acea dată a avut o altercaţie cu brancardierul C.C., care i-a reproşat faptul că în ziua precedentă, în timpul turei de zi, a avut o discuţie contradictorie cu soţia brancardierului, angajată în cadrul intimatei în calitate de îngrijitoare.

Situaţia conflictuală a determinat-o pe contestatoare să părăsească spitalul la acel moment, din cauza agresiunii verbale a brancardierului, care i s-a adresat ameninţător şi injurios, contestatoarea considerând că nu mai poate face exigenţelor profesionale aşa cum rezultă din cuprinsul acţiunii introductive.

Potrivit art. 247 alin. 2 Codul muncii, abaterea disciplinară este „ O faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.”

Aşadar condiţiile răspunderii disciplinare sunt calitatea de salariat, existenţa unei fapte ilicite, săvârşirea faptei cu vinovăţie, existenţa unui prejudiciu şi raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

În data de 2.01.2020, contestatoarea, în calitate de salariat în funcţia de asistent medical, a avut o discuţie în contradictoriu cu brancardierul prezent în vestiarul spitalului, în urma căreia a părăsit spontan locul de muncă, cu justificarea că a fost timorată şi a considerat că nu poate face faţă exigenţelor profesionale.

Prin această faptă, de a părăsi incinta compartimentului de primire urgenţă, contestatoarea a încălcat atât obligaţiile asumate prin Fişa postului cât şi cele stipulate de Regulamentul Intern al intimatului.

Astfel, potrivit Regulamentului Intern, personalul încadrat în unitate are obligaţia să îşi desfăşoare activitatea în mod responsabil conform pregătirii profesionale, codului de deontologie profesională şi cerinţelor postului.

În acelaşi sens, trebuie amintite prevederile art. 7.23 din acelaşi Regulament, care prevăd că în cazul muncii în ture, salariatul aflat în schimb nu poate părăsi locul de muncă până nu îi vine schimbul şi nu predă serviciul.

Totodată se stipulează că părăsirea nejustificată a locului de muncă în timpul programului reprezintă abatere gravă.

Astfel cum prevede capitolul ce reglementează Abaterile disciplinare din Regulament, mai exact pct. 58 lit. j, se consideră abatere disciplinară părăsirea serviciului în timpul perioadei de lucru normate.

Potrivit fişei postului (f.25-27), contestatoarea participă la predarea-preluarea turei în punctul de lucru în care ăşi desfăşoară activitatea, iar la începutul şi sfârşitul programului de lucru este obligată să semneze condica de prezenţă.

Or, în cauză, contestatoarea nu a respectat aceste reglementări atâta timp cât a părăsit locul de muncă fără aprobarea şefului ierarhic încălcând totodată şi cele cuprinse în art. 39 C. muncii care impun angajatului obligaţia de a respecta disciplina muncii precum şi prevederile cuprinse în regulamentele interne şi contractul de muncă.

Împrejurarea invocată, că s-a aflat într-o stare de temere din cauza incidentului avut cu un coleg nu poate fi reţinută pentru a justifica părăsirea locului de muncă fără cerere de schimb de tură sau recuperare scrisă şi aprobată de şefii ierarhici sau conducerea spitalului, disciplina muncii fiind o obligaţie a fiecărui salariat care însumează toate obligaţiile asumate de acesta prin contractul individual de muncă şi fişa postului, precum şi cele prevăzute în regulamentul intern al angajatorului.

Totodată trebuie remarcat faptul că angajata îşi desfăşoară activitatea în cadrul compartimentului de urgenţă, unde teoretic zilnic se pot ivi situaţii conflictuale, iar angajaţii trebuie să fie rezistenţi la asemenea probleme, astfel încât o discuţie contradictorie cu un coleg să nu ducă chiar la părăsirea locului de muncă.

De altfel una dintre cerinţele pentru ocuparea unui astfel de post se regăseşte în Fişa postului la capitolul „aptitudini deosebite” şi este chiar munca în echipă şi rezistenţa la stres, situaţie în care contestatoarea ar trebui să facă faţă la situaţii mai deosebite decât o discuţie contradictorie cu un coleg.

Faţă de starea de fapt, se reţine că cele relatate de contestatoare referitoare la discuţiile cu brancardierul nu înlătură vinovăţia acesteia în comiterea abaterii, respectiv nu exonerează de obligaţia de a respecta programul unităţii şi nu îi dă dreptul acesteia de a părăsi locul de muncă, fapt ce poate duce la perturbarea activităţii.

În ceea ce priveşte existenţa unui prejudiciul cauzat intimatului, aceasta derivă din faptul că în fapt, prin părăsirea locului de muncă, în cadrul compartimentului a rămas doar un singur asistent din cei doi necesari pentru funcţionarea normală, astfel că a fost nevoie de găsirea unui alt angajat pentru a nu fi periclitată desfăşurarea activităţii în cadrul CPU.

De asemenea, pe lângă acest rezultat, instanța apreciază și eventualitatea producerii unor consecințe mult mai grave raportat la funcția deținută de reclamantă.

Fapta contestatoarei a fost săvârşit cu vinovăţie atâta timp cât și-a asumat actele normative ce prevăd obligațiile pe care le are în calitate de angajat.

Prin urmare, verificând criteriile de individualizare și stabilire a sancțiunii disciplinare, instanța costată că dată fiind gravitatea faptei ce face obiectul cauzei, intimatul angajator, care are prerogativa disciplinară potrivit art. 247 alin 1 Codul muncii, a procedat adecvat când a emis decizia contestată şi a aplicat contestatoarei cea mai blândă sancţiune.

Din acest punct de vedere, s-a făcut o justă aplicare a dispoziţiilor art. 250 din acelaşi cod avându-se în vedere împrejurările în care a fost săvârşită fapta, consecinţele acesteia şi mai ales aspectul că abaterea a fost comisă cu vinovăţie sub forma intenţiei.

Pentru motivele de fapt şi de drept arătate, având în vedere că măsura sancţionării disciplinare a fost dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale şi în mod întemeiat, apreciind că sancţiunea „ avertisment scris” aplicată este justificată în raport de criteriile prevăzute de art.250 din Codul muncii, răspunzând necesităţilor de ordin sancţionator şi preventiv, tribunalul va respinge ca neîntemeiată contestaţia.