Tribunalul SATU MARE · de

Sentință penală nr. ***** din 18.12.2020

Instanță: Tribunalul SATU MARE
Dosar: de
Obiect: Cameră preliminară procedură penală ( căi de atac)
Soluție
Sursa: portal.just.ro

Ministerul Public este reprezentat de procuror xxx din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Desfășurarea ședinței s-a înregistrat prin mijloace audio conform art. 369 al. 1 C.pr.pen. iar audierea persoanei private de libertate, în speţă a contestatorului xxx, a avut loc potrivit disp.art. 106 al. 2 C.pr.pen., prin videoconferință, necesară în contextul generat de răspândirea COVID-19 ( noul coronavirus) pe teritoriul României şi în vederea prevenirii oricăror situaţii de risc atât la nivelul tuturor locurilor de deținere din subordinea A.N.P. cât şi la nivelul instanțelor de judecată.

Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de inculpatul – contestator xxx, aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale nr. xxx, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Negreşti Oaş în dosar număr de mai sus.

La apelul nominal făcut în ședință camerei de consiliu se prezintă xxx.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

Judecătorul de cameră preliminară procedează la identificarea contestatorului, care întrebat fiind arată că îşi menţine contestaţia formulată.

Apărătorul ales al contestatorului, xxx, în circumstanţierea persoanei inculpatului, depune la dosarul cauzei copii de pe certificatul de căsătorie, de pe certificatul de naştere al copilului minor, precum şi acte doveditoare cu privire la faptul că soţia inculpatului a închiriat o locuinţă în comuna xxx, respectiv contractul de închiriere şi inclusiv dovada luării în evidenţă de către Primăria com.xxx.

De asemenea, depune la dosarul cauzei practică judiciară în materie.

Constatând că în cauză nu mai sunt de formulat alte cereri sau de invocat excepții, instanța trece la dezbaterea contestației acordând cuvântul părților.

Apărătorul ales al contestatorului, xxx având cuvântul, în primul rând, cu titlu de excepţie invocă încălcarea prevederilor art.207 alin.2 C.pr.pen., respectiv că judecătorul de cameră preliminară avea obligaţia ca, în termen de trei zile de la înregistrarea dosarului, să verifice legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv, ori, cauza a fost înregistrată pe data de xxx pe rolul Judecătoriei Negreşti Oaş iar verificarea măsurii arestului preventiv s-a dispus în data de xxx, respectiv după opt zile de la data înregistrării cauzei.

Astfel că, au fost încălcate prevederile art.207 alin.2 C.pr.pen.

În opinia lui, având în vedere recursul în interesul legii nr.16/2018 unde s-a statuat că termenul de cinci zile de sesizare a instanţei este un termen de decădere, şi acest termen de trei zile este un termen imperativ pentru a nu încălcate drepturile la apărare şi la libertate ale inculpatului.

Este adevărat că, în cauză au fost unele chestiuni administrative care au întârziat soluţionarea sesizării însă textul de lege nu face nicio distincţie.

În subsidiar, dacă excepţia invocată va fi respinsă, solicită admiterea contestaţiei formulate, desființarea încheierii pronunțate de Judecătoria Negreşti Oaş şi în rejudecare, în principal înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar şi în subsidoar înlocuirea cu măsura arestului la domiciliu.

Dincolo de faptul că, urmărirea penală a fost finalizată şi întocmit rechizitoriul, inculpatul a făcut dovada existenţei unui domiciliu stabil în România, doreşte să fie soluţionată cauza în procedura abreviată şi chiar să achite o parte din prejudiciul stabilit în cauză.

De asemenea, solicită a se avea în vedere că, raportat la acuzaţiile aduse inculpatului, care nu a făcut altceva decât a deţinut şi a transportat o anumită cantitate de ţigări de contrabandă, măsura arestului preventiv este o măsură mult excesivă.

Pe de altă parte, consideră că tratamentul diferenţiat faţă de coinculpata xxx, faţă de care încă de la început s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar, este absolut nejustificată şi această inechitate dintre cei doi inculpați este neexplicabilă, cu atât mai mult cu cât inculpatul este o persoană fără antecedente penale, care recunoaște fapta şi va uza de procedura abreviată, pe când inculpata xxx este cu antecedente penale, la a doua abatere de acest gen.

Mai solicită de asemenea să se aibă în vedere şi perioada de arest preventiv până în prezent, faptul că se apropie Sărbătorile de Iarnă, persoana inculpatului, care are o familie, un copil minor, fiind la primul contact cu legea penală.

Prin urmare, consideră că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri s-au modificat şi nu vede din perspectiva proporționalității de ce un control judiciar sau un arest la domiciliu nu ar fi suficient pentru atingerea scopului urmărit.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației formulate, solicită menținerea încheierii judecătorului de cameră preliminară de la Judecătoria Negreşti Oaş ca fiind legală şi temeinică.

Judecătorul de fond a analizat toate condițiile prevăzute de art.202 C.pr.pen., precum şi durata acestei măsuri, constatând că toate temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă şi nu a fost depășită până la acest moment nici termenul rezonabil al acestei măsuri.

În ceea ce privește excepția invocată de către apărătorul inculpatul solicită a se respinge.

Termenul de trei zile prevăzut de art.207 alin.2 C.pr.pen., nu are acelaşi natură ca şi acel termen de cinci zile prevăzut procurorului pentru sesizarea instanţei.

Apărătorul ales xxx, în replică, lăsând la o parte chestiunile administrative, consideră că din data de xxx şi până azi, inculpatului i-au fost afectate dreptul la apărare şi dreptul la libertate.

În cauză nu este vorba de o zi sau două, sunt în discuţie 8 zile.

Contestatorul – inculpat xxx având ultimul cuvânt arată că regretă sincer fapta săvârşită, recunoaşte tot şi doreşte să i se acorde o şansă.

JUDECĂTORII DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

Deliberând:

Asupra contestaţiei de faţă reţin următoarele:

Prin încheierea penală nr. xxx pronunţată în dosar nr. de mai sus, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Negreşti Oaş, în baza art. 207 alin. 4 rap. la art. 348 Cod de procedură penală a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpatul xxx, prin Încheierea cu nr. xxx, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în dosarul cu nr. xxx al Judecătoriei Negreşti Oaş şi menţine măsura preventivă faţă de inculpat, dar nu mai mult de 30 de zile.

În baza art. 242 rap.la art.216, art.217 C.pr.pen. a respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de către intimatul-inculpat xxx, cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune.

În baza art. 207 alin. 7 , raportat la art. 348 Cod de procedură penală a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, luată faţă de inculpata xxx, prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş ,la data de xxx, în dosarul de urmărire penală nr. xxx şi menţine măsura preventivă faţă de inculpată cu toate măsurile şi obligaţiile stabilite prin acea Ordonanţă, dar nu mai mult de 60 de zile.

În temeiul art. 215 alin .3 Cod proc.

Penală a atras atenţia inculpatei că în caz de încălcare cu rea credinţa a obligaţiilor ce îi revin , măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive sau măsura arestului la domiciliu.

În temeiul art.215 alin.4 Cod proc. penală supravegherea respectării de către inculpată a obligaţiilor ce îi revin pe durata controlului judiciar, se realizează de către Postul de Poliţie Comunal xxx, căreia i se va comunica o copie de pe minuta prezentei încheieri, azi data de xxx.

În temeiul art.275 alin.3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această încheire judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Negreşţi Oaş a reţinut următoarele:

„Potrivit art. 348 alin. 2 C. proc. pen. „în cauzele în care faţă de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa sesizată cu rechizitoriu sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa superioară ori completul competent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, învestit cu soluţionarea contestaţiei, verifică legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispoziţiilor art. 207”

Potrivit art. 207 alin. 1 C. proc. pen. „când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanţa competentă, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei cesteia” iar potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol „în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului”.

Prin Decizia nr. 16/17.09.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul in interesul legii, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, s-a stabilit că termenul "cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia" este un termen peremptoriu, iar încălcarea sa atrage decăderea procurorului din dreptul de a formula cereri privind măsurile preventive şi nulitatea actului făcut în acest sens peste termen, precum şi imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a verifica din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive înainte de expirarea duratei acesteia.

Conform art. 207 alin. 3 C. proc. pen. „dispoziţiile art. 235 alin. 4 – 6 se aplică în mod corespunzător ”.

Potrivit art. 207 alin. 4 C. proc. pen. „când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se menţin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menţinerea măsurii preventive faţă de inculpat”.

Potrivit art. 207 alin. 5 C. proc. pen. „când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive şi nu există temeiuri noi care să o justifice ori in cazul in care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia şi punerea în libertate a inculpatului, dacă unu este arestat în altă cauză”.

Mai întâi judecătorul de cameră preliminară reține că procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş, a respectat prevederile art. 207 alin. 1 C. proc. pen, instanța fiind sesizată cu rechizitoriu cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea măsurii arestării preventive.

Astfel, rechizitoriul din data de xxx emis în dosar xxx de Parchetul de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Negreşti Oaş (dosar nr. xxx), la data de xxx iar măsura arestării preventive ar fi urmat să expire la data de xxx, iar cea a controlului judiciar pe data de xxx, fiindu-le lăsate la dispoziție inculpaţilor mai mult de 5 zile libere pentru pregătirea apărării.

Conform dispoziţiilor art. 98 alin. 2 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, pentru verificarea, la primirea dosarului, a legalităţii şi temeiniciei măsurilor preventive luate faţă de inculpaţi a fost format dosarul asociat nr. 1736/266/2020/a1.1.

Verificând la acest moment, conform dispoziţiilor art. 348 Cod procedură penală rap. la art. 207 alin. 2 Cod procedură penală, în procedura de cameră preliminară, legalitatea şi temeinicia măsurilor preventive luate faţă de inculpaţii xxx şi xxx, judecătorul de cameră preliminară constată că, la luarea acestor măsuri preventive , au fost respectate drepturile şi garanţiile procesuale instituite de art. 5 şi 6 din C.E.D.O.

Totodată, judecătorul de cameră preliminară constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului xxx subzistă şi se regăsesc în dispoziţiile art. 223 alin. 1 din Codul de procedură penală, impunând menţinerea arestării preventive a inculpatului.

Potrivit art. 202 alin. 1 C. proc .pen. „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni”; potrivit alin. 2 „nicio măsură preventivă nu poate fi dispusă, confirmată, prelungită sau menţinută dacă există o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale”; conform alin. 3 „orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”

Potrivit art. 223 alin.1 C. proc. pen., „măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza, în cursul judecăţii, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune şi există una dintre următoarele situaţii:

a ) inculpatul a fugit ori s-a ascuns , în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;

b ) inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloacele materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;

c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înţelegere frauduloasă cu aceasta;

d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale, împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiuni sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni”.

Prin urmare, pentru a se dispune arestarea preventivă este necesar să existe probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune.

În analiza acestei cerinţe legale, judecătorul de cameră preliminară are în vedere interpretarea dată art. 5 paragraf 1 lit. c din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, de către Curtea de la Strasbourg, care a arătat că „existenţa unor motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală presupune fapte sau informaţii de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a putut comite infracţiunea pentru care este arestată” (Curtea EDO, 30 august 1990, Fox, Campbell et Hartley, c.

Regatului Unit).

Probele în baza cărora poate fi dispusă arestarea preventivă nu trebuie să aibă forţa probelor care stau la baza unei soluţii de condamnare, ci acestea trebuie să furnizeze o serie de date, informaţii verosimile şi credibile care să susţină presupunerea rezonabilă conform căreia persoana faţă de care a fost declanşată urmărirea penală a săvârşit fapta/faptele de care este acuzată; exigenţa în analiza probelor sporeşte substanţial o dată cu necesitatea stabilirii vinovăţiei persoanei anchetate (Curtea EDO: Murray contra Regatului Unit, 28 octombrie 1994, Tallat Tepe contra Turciei, 21 noiembrie 2004, Calleja contra Maltei, 7 aprilie 2005).

În cazul măsurii arestării preventive, dincolo de condițiile stabilite prin dispozițiile textului legal menționat, disp. art. 223 Cod procedură penală impun ca instanţa să constate pe baza evaluării gravității faptei, a modului şi a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care inculpatul provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Prin dispoziţiile legale anterior expuse, pe lângă scopul măsurilor preventive au fost prevăzute şi principiile proporţionalităţii şi cel al caracterului necesar al acestora.

Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii pot suferi modificări prin trecerea timpului şi tocmai aceasta este raţiunea pentru care legiuitorul a impus obligativitatea verificării periodice a legalităţii şi temeinicei măsurii arestării preventive, în caz contrar măsura preventivă fiind supusă pericolului de a se transforma într-o pedeapsă anticipată, neavând nicio relevanţă momentul procesual în care ar interveni.

Prin trecerea unui timp îndelungat de la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, consistența temeiurilor avute în vedere iniţial se poate dilua, iar instanţa este obligată, atât în raport de normele interne cât şi având în vedere conținutul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, ca orice măsură preventivă sau restrictivă de libertate să o particularizeze în raport cu împrejurările cauzei, complexitatea acesteia şi persoana celui învinuit de comiterea unei infracţiuni, pentru că aceasta să nu reprezinte un abuz din partea organului judiciar şi nicio abatere de la scopul prevăzut de lege.

De la momentul arestării preventive nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere cu ocazia arestării preventive.

La fel şi în ceea ce priveşte măsura preventivă a controlului judiciar.

Astfel, în continuare la dosar există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul xxx şi inculpata xxx au comis o infracţiune de contrabandă, constând în aceea că la data de xxx in jurul orei 09, a intrat în Romania prin punctul de frontieră de la Sighetu Marmaţiei ,cu maşina acestuia cu nr. de înmatriculare xxx.

A lăsat maşina în Sighetu Marmaţiei şi s-a deplasat spre localitatea Bixad jud.

Satu Mare cu un taxi. în localitatea Bixad pe o strada pe care nu ştie cum se numeşte a fost aşteptat de inculpata Xxx cu autoturismul Dacia cu numărul de înmatriculare xxx.

De aici au plecat împreună pana la o casa izolată unde ştia că sunt ţigări ce provin din contrabandă pentru că i-a spus cineva, un anume "xxx" din Ucraina.

După ce au încărcat ţigările şi au plecat cu maşina au fost opriţi de poliţia de frontieră.

Menţionează ca este prima dată când se deplasează la această clădire izolată după ţigări iar pe inculpata Xxx o ştie mai mult din vedere, s-au mai întâlnit o data când cineva i-a făcut cunoştinţă cu ea în Negreşti Oaş în urmă cu aproximativ două trei săptămâni.

În prezent toate temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului Xxx impun în continuare privarea de libertate şi prin urmare se impune menţinerea stării de arest, conform art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, subzistând pericolul social concret pentru ordinea publică ce l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, astfel cum acesta a fost reţinut în mod corect prin hotărârea prin care s-a dispus arestarea preventivă.

Astfel, din materialul probatoriu administrat în cauză se constată că există presupunerea rezonabilă că inculpatul Xxx a săvârşit infracţiunea de care este acuzat, și anume infracţiunea de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 modificată prin OUG 54/2010.

În acest sens se rețin următoarele mijloace de probă: declaraţiile inculpatului de recunoaştere, parțială, a acuzaţiilor aduse care de altfel se coroborează cu celelalte probe administrate până în prezent în cursul urmăririi penale, respectiv procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, proces verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotografică întocmită cu acest prilej, proces verbal de inventariere a bunurilor descoperite, dovada de ridicare a bunurilor, declaraţiile celor doi suspecţi, respectiv declaraţiile inculpatei Xxx, dovada de ridicare a bunurilor.

Totodată infracţiunea de contrabandă, pentru care este cercetat inculpatul, denotă un pericol social ridicat, inculpatul fiind oprit în trafic de către poliţia de frontieră, având în maşină 25 baxuri de ţigări ( 16025 pachete de ţigări), fără timbru fiscal cu inscripţia for Duty Free Only iar într-un imobil din apropiere au fost găsite alte 7075 pachete de ţigări, cauzând astfel un prejudiciu de 379.043 lei, potrivit constituirii de parte civilă formulată în cauză.

Judecătorul constată de asemenea că în cauză nu este incident nici un caz de împiedicare a exercitării acţiunii penale, prev. de art. 16 Cpp., iar în raport de particularităţile cauzei, măsura preventivă a fost proporţională cu gravitatea acuzaţiei şi necesară pentru realizarea scopului urmărit, la momentul luării acesteia.

Inculpatul Xxx aflat în custodia Centrului de Reţinere şi Arest preventiv IPJ Satu Mare , prin avocat împuternicit xxx la data de xxx a formulat o cerere de înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cautiune, cerere care a fost înregistrată sub dosar nr. xxx al Judecătoriei xxx.

După pronunţarea Încheierii din data de xxx de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Negreşti-Oaş (încheiere ce a fost contestată), mai exact la data de xxx, instanţa de fond a fost învestită prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti-Oaş, emis în dosar nr. xxx cu judecarea cauzei privind pe inculpatul Xxx, dosarul aflându-se, în mod evident, în camera preliminară, fiind înregistrat sub dosar cu nr. xxx.

Pe de altă parte, tot la data de xxx, Judecătoria Negreşti Oaş a trimis la Tribunalul Satu Mare, spre soluţionare, contestaţia formulată în cauză de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Negreşti-Oaş, fiind înregistrată la data de xxx, contestaţie care de altfel a fost admisă.

Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii preventive a arestului, formulată de către apărătoarea inculpatului, judecătorul de cameră preliminară arată că:

Potrivit art. 242 alineat 2 Cod procedură penală, măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alineat 1.

Conform alineatului 10 al aceluiași articol: „dacă cererea are ca obiect înlocuirea măsurii arestării preventive sau a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, dacă găseşte cererea întemeiată, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, prin încheiere, dată în camera de consiliu, admite în principiu cererea şi stabileşte valoarea cauţiunii, acordând inculpatului termen pentru depunerea ei”, iar alineatul final stabileşte că termenul pentru depunerea cauţiunii curge de la data rămânerii definitive a încheierii prin care se stabileşte valoarea cauţiunii.

În aceeaşi ordine de idei, se reţine că, art. 216 C. proc. pen. prevede că „(1) În cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune faţă de inculpat, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 223 alin. (1) şi (2), luarea acestei măsuri este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1), iar inculpatul depune o cauţiune a cărei valoare este stabilită de către organul judiciar. (2) Judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanţa de judecată, în cursul judecăţii, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune faţă de inculpat, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1). (3) Dispoziţiile art. 212 – 215ind. 1 se aplică în mod corespunzător.”

Potrivit dispozițiilor art. 202 Cod de procedură penală, măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că persoana acuzată a săvârşit infracțiunea şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracțiuni.

Totodată, conform alineatului 3 al aceluiași articol, orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

Prin prisma argumentelor juridice anterior expuse, având în vedere criteriile incidente la luarea măsurii arestului preventiv, precum şi cele ale art. 211 Cod procedură penală raportat la dispozițiile art. 202 alin. 1-3 Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară va constata că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul XXX subzistă în continuare, iar pe de altă parte că în cauză nu au intervenit temeiuri noi care să justifice înlocuirea măsurii, condiţii în care se impune cu necesitate desfăşurarea pe mai departe a procedurii judiciare de cameră preliminară cu inculpatul în stare de detenţie provizorie.

Din conținutul textului legal al art.242 alineat 2 Cod procedură penală, se desprinde concluzia că pentru a putea fi pusă în discuţie înlocuirea măsurii preventive sunt necesare două condiții, respectiv să existe o măsură preventivă în vigoare (a cărei înlocuire se pune în discuție) şi, în al doilea rând, să fi intervenit modificări ale temeiurilor care au justificat luarea ei.

Aceeași concluzie derivă în mod logic şi din faptul că măsura preventivă în vigoare a fost deja supusă examenului de proporționalitate şi al caracterului necesar, astfel încât, fiind vorba de un examen ce vizează posibilitatea înlocuirii cu o măsură preventivă mai ușoară, același examen trebuie reluat prin prisma noilor împrejurări apărute.

Totodată, textul art.242 alineat 2 Cod procedură penală, obligă judecătorul să realizeze un nou examen al necesităţii adoptării unei măsuri preventive mai uşoare, prin raportare la împrejurările concrete ale cauzei şi la conduita procesuală a inculpatului, pentru a se verifica suficiența acesteia pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alineat 1 Cod procedură penală.

În acest sens se reţine că, în speţă, înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a arestului la domiciliu sau control judiciar pe cauţiune, este de natură să producă o rezonanță socială negativă extrem de puternică, să inducă opiniei publice convingerea că autoritățile judiciare nu reacționează suficient de ferm împotriva infracțiunilor ale căror consecinţe se răsfrâng asupra tuturor membrilor societăţii şi ar putea încuraja alte persoane să recurgă la activităţi infracţionale similare.

De altfel, această rezonanţă socială negativă şi posibila încurajare a altor persoane să comită astfel de fapte penale, în astfel de circumstanțe, imprimă acţiunilor ce fac obiectul acuzaţiei penale un real pericol pentru comunitate, cu un nivel de intensitate şi riscuri de natură să ameninţe în mod direct ordinea publică, elementul de securitate şi siguranţa, activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului fiind una complexă şi de o gravitate ridicată, cu posibile implicări ale unor forme de participaţie penală, cu un mod de operare prestabilit, axat pe realizarea unor fapte de contrabandă, în condiţiile in care astfel de activităţi ilicite tind sa devina un fenomen infracţional de amploare, ceea ce determină o reacţionare energica din partea statului pentru a stopa declanşarea ori extinderea fenomenului infracţional, precum şi pentru a înlătura sentimentul de insecuritate şi de lipsă a disciplinei de drept care ar putea fi creat în rândul comunităţii, care în lipsa unei sancţionări prompte din partea autorităţilor ar avea reprezentarea că împotriva unor inculpaţi suspectaţi de săvârşirea unor fapte grave nu se întreprind acte de coerciţie.

În aceste condiţii, este cu atât mai evident interesul fundamental al societăţii de a preveni, în mod ferm, acest tip de infracţionalitate, extrem de periculoasă din punct de vedere al necesităţii prezervării ordinii de drept, astfel că este justificată în prezent menţinerea în stare de arest preventiv a inculpatului.

Lăsarea în libertate, la acest moment, a inculpatului ori o măsură preventivă mai blândă nu poate fi interpretată ca proporţională cu gravitatea acuzaţiilor aduse ci, dimpotrivă ar valora o încurajare a săvârşirii de fapte antisociale atât de către inculpat, cât şi de către alte persoane care doresc să acţioneze în acelaşi fel, şi ar contribui la menţinerea unui climat de insecuritate.

În urma analizei circumstanțelor personale ale inculpatului, judecătorul de cameră preliminară nu a identificat argumente suficient de puternice pentru a concluziona in sensul că menţinerea măsurii arestării preventive nu este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

În plus, menţinerea măsurii arestării preventive este necesară și pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, prin punerea inculpatului la dispoziția organelor judiciare și prin împiedicarea oricărui demers al acestuia de a influența în vreun fel procesul penal.

Referitor la condiţia dedusă din prevederile art. 202 alin. 3 teza a II-a C. proc. pen., aceea a proporţionalităţii măsurii preventive prin raportare la gravitatea acuzaţiei aduse inculpatului, judecătorul de cameră preliminară consideră că menţinerea, la acest moment, a măsurii arestării preventive este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor aduse inculpatului.

În privinţa continuării duratei detenţiei şi a testului de proporţionalitate şi subsidiaritate este relevantă şi jurisprudenţa Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele contra României.

Astfel, în cauza Medinţu contra României instanţa europeană a arătat că la fiecare moment al procesului, autorităţile naţionale au dreptul de a evalua în mod liber elementele care justifică prelungirea privării de libertate şi caracterul pertinent şi suficient al motivelor.

În cauzele Calmanovici şi Scundeanu contra României Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că „existenţa unor motive plauzibile pentru a suspecta că persoana arestată a săvârşit o infracţiune este o condiţie sine qua non a legalităţii menţinerii detenţiei.

Totuşi, după un anumit timp, acest lucru nu mai este suficient.

În acest caz, trebuie să stabilim dacă celelalte motive invocate de autorităţile judiciare legitimează în continuare privarea de libertate.

Atunci când acestea se dovedesc „relevante” şi „suficiente”, verifică, de asemenea, dacă autorităţile naţionale competente au contribuit cu o „diligenţă deosebită” la continuarea procedurii”.

În acest sens în cauza Calmanovici contra României Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că autorităţile nu au oferit motive „relevante şi suficiente” pentru a justifica necesitatea menţinerii reclamantului în arest preventiv timp de aproximativ trei luni şi jumătate, având în vedere că nu au prezentat fapte concrete în raport cu riscurile asumate în caz de punere în libertate a persoanei în cauză, şi că nu au ţinut seama de posibilitatea aplicării de măsuri alternative pentru detenţiei.

Măsura nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică este efectiv ameninţată, întrucât continuarea detenţiei nu trebuie să servească pentru a anticipa o pedeapsă privativă de libertate.

Astfel că, în baza art. 207 alin. 4 rap. la art. 348 Cod de procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpatul XXX, prin Încheierea cu nr. xxx din data de xxx, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în dosarul cu nr.xxxx al Judecătoriei Negreşti Oaş şi menţine măsura preventivă faţă de inculpat, dar nu mai mult de 30 de zile,iar în baza art. 242 rap.la art.216, art.217 C.pr.pen. se va respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de către intimatul-inculpat XXX, cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune.

Faţă de inculpata xxx s-a dispus în cursul urmăririi penale luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile începând cu data de xx până la data de xxx inclusiv pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 cu aplicarea art. 274 din Legea 86/2006 modificată prin O.U.G. 54/2010.

Fiind audiată în calitate de suspect şi inculpat, Xxx a declarat că îl cunoaşte pe inculpatul xxx de aproximativ două săptămâni, nu ştia că este ucrainean, s-a întâlnit cu el în zona unde este clădirea izolata.

A întrebat-o ce face iar aceasta i-a spus că este la lucru şi nu au mai discutat altceva. în data de 15.11.2020 in jurul orei 11, inculpata arată că s-a întâlnit cu inculpatul xx la o intersecţie care se afla pe drumul care duce la clădirea izolată unde a fost oprită de poliţie.

Aceasta a întrebat-o dacă nu vrea să coboare în jos cu ceva.

Ea nu a întrebat cu ce să coboare, l-a luat în maşină şi ai sus la clădirea izolată.

Aici, inculpatul xxx a deschis uşa care nu era cheia şi au început să încarce amândoi nişte pachete în care nu ştia ce este.

Au încărcat toate pachetele pe care le-au văzut, ea nu a ştiut ca au mai rămas şi altele pentru că nu a văzut pentru că în şură era şi întuneric.

După ce au pornit, imediat au fost opriţi de poliţia de frontieră.

S-a dus cu un poliţist la grajd, dar era speriată şi nu îşi mai aduce aminte dacă uşa era sau nu închisă şi acolo s-au găsit şi alte pachete de ţigări.

Inculpata mai arată că, clădirea de unde a încărcat împreună cu inculpatul xxx pachetele de ţigări este a ginerelui ei dar ea este cea care lucrează terenul şi foloseşte clădirea.

Arată că, de obicei nu închide cu cheia uşa de acces şi nu ştie cum au ajuns ţigările acolo.

Inculpata Xxx a mai fost condamnată anterior ( în prezent reabilitată ) pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, faptă prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 actualizată prin O.U.G 54/2010, astfel că aceasta cunoştea foarte bine cum arată baxurile de ţigări ce provin din contrabandă şi era familiarizată cu modalitatea de operare, de comercializare şi de transportare a ţigărilor ce provin din infracţiunea de contrabandă - Sentinţa penală nr. xxx a Judecătoriei Negreşti Oaş, definitivă prin Decizia penală nr. xxx a Curţii de Apel Oradea, pronunţate în dosar nr. xxx.

Chiar mai mult, ţinând cont de cantitatea ţigărilor, precum şi de lipsa oricăror documente de provenienţă denotă din partea inculpaţilor şi o atitudine de indiferenţă faţă de provenienţa/destinaţia ilicită a acestor ţigarete, atitudine care conturează intenţia acestora în săvârşirea infracţiunii de contrabandă asimilată, deoarece raportat la modul clandestin de operare, înainte de a trece la acţiune, persoanele au obligaţia de a manifesta prudenţă şi de a se informa suplimentar pentru a se convinge de caracterul licit al acţiunilor sale astfel că argumentele inculpaţilor raportat la provenienţa sau destinaţia bunurilor nu poate fi primită.

Prin adresa din data de xxx, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a transmis prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare că prejudiciul cauzat bugetului de stat prin transportul şi deţinerea cantităţii de 23,100 pachete de ţigări (36 baxuri) marca Compliment Blue Demi Slims, fără timbru fiscal, cu inscripţia for Duty Free Only, este de 379,043 lei.

Analizând materialul probator întocmit, se constată că probele administrate în prezenta cauză au aptitudinea de a înlătura prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpaţii Xxx şi Xxx, conducând dincolo de orice dubiu rezonabil la concluzia că, la data de xxx, au deţinut şi transportat cantitatea totală de 23.100 pachete de ţigări ( 36 de baxuri) marca Compliment Blue Demi Slims, fără timbru fiscal cu inscripţia for Duty Free Only, fiind depistaţi, pe un drum neamenajat pe raza loc. xxx, jud.

Satu Mare, cu - autoturismul marca Dacia de culoare verde cu numărul de înmatriculare xxx cu care transportau cantitatea de 25 colete de ţigări ( 16025 r pachete de ţigări ), iar la 100 metri distanţă de locul opririi, în interiorul unei case izolate deţineau cantitatea de 11 colete de ţigări ( 7075 pachete de ţigări).

Pentru considerentele anterior enunţate se va reţine ca nefondată şi cererea inculpatei privind ridicarea măsurii preventive a controlului judiciar, cerere formulată, de asemenea, cu ocazia dezbaterii cauzei, fără a exista o astfel de cerere (scrisă), astfel cum cer prevederile art. 242 alin. 5 Cod procedură penală.

Astfel că, raportat la dispoziţiile art. 207 alin. 7 , raportat la art. 348 Cod de procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, luată faţă de inculpata XXX, născută la data de xxx în com. xxx,domiciliată în sat xxx, prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria xxx ,la data de xxx, în dosarul de urmărire penală nr. xxx şi menţine măsura preventivă faţă de inculpată cu toate măsurile şi obligaţiile stabilite prin acea Ordonanţă, dar nu mai mult de 60 de zile.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.”

Împotriva acestei hotărâri a declarat calea de atac a contestaţiei inculpatul Xxx, prin apărător ales, solicitând desfiinţarea acesteia şi rejudecând cererea formulată să se dispună înlocuirea măsurii arestului preventiv, în principal cu măsura controlului judiciar şi în subsidiar cu măsura arestului la domiciliu.

În şedinţa camerei de consiliu din data de xxx prezent fiind contestatorul, prin apărătorul său ales a arătat motivele contestaţiei, care se regăsesc în partea introductivă a prezentei încheieri.

Trecând la soluţionarea cauzei pe baza motivelor invocate, a actelor şi lucrărilor de la dosar precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, judecătorii de cameră preliminară din cadrul tribunalului au reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 202 din noul Cod de procedură penală, măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că persoana acuzată a săvârşit infracţiunea şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.

De asemenea, conform alineatului 3 al aceluiaşi articol, orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 242 alin 2 Cod procedură penală, măsura preventivă se înlocuieşte, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai uşoară, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1.

Din conţinutul textului legal evocat (art. 242 alin. 2 Cod procedură penală) se desprinde concluzia că pentru a putea fi dispusă înlocuirea măsurii preventive sunt necesare două condiţii, respectiv să existe o măsură preventivă în vigoare şi să fi intervenit modificări ale temeiurilor care au justificat adoptarea acesteia.

Totodată, textul art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, obligă judecătorul să realizeze un nou examen al necesităţii adoptării unei măsuri preventive mai uşoare, prin raportare la împrejurările concrete ale cauzei şi la conduita procesuală a inculpatului, pentru a se verifica suficienţa acesteia pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin.1 Cod procedură penală.

În speţă, judecătorii de cameră preliminară reţin că materialul de urmărire penală nu a suferit modificări de la ultima analiză a măsurii preventive menţinută în cauză, astfel că şi la acest moment procesual subzistă în continuare suspiciunea că inculpatul Xxx ar fi săvârşit faptele reţinute în sarcina sa.

De asemenea, sub aspectul realizării condiţiei prevăzute de art. 223 alin. 2 Cod de procedură penală, se constată că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, respectiv contrabandă, evaluate prin prisma modului de comitere şi a circumstanţelor concrete denotă un grad de pericol ridicat iar luarea unei măsuri preventive este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Însă, aceasta rezonanţă socială negativă, aptă să inducă opiniei publice convingerea că autorităţile judiciare nu reacţionează suficient de ferm împotriva infracţiunii de tipul celei comise de inculpat, rezonanţă reţinută iniţial în încheierea de arestare preventivă, s-a diminuat de la data luării măsurii arestării preventive şi până în prezent, astfel încât, în prezent judecătorii de cameră preliminară apreciază că scopul prevăzut de art. 202 Cod de procedură penală poate fi realizat şi printr-o măsură preventivă mai uşoară, respectiv a arestului la domiciliu.

Nu în ultimul rând, în privinţa continuării duratei privării de libertate şi a testului de proporţionalitate şi subsidiaritate este relevantă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (în continuare Curtea Europeană) în cauzele contra României precum şi revirimentul jurisprudenţial realizat prin hotărârea pronunţată de Marea Cameră a Curţii Europene în cauza Buzadji contra Republicii Moldova în materia explicitării diferenţelor între temeiurile luării unei măsuri preventive privative de liberate şi condiţiile continuării privării de libertate.

Astfel, în cauza Medinţu contra României, instanţa europeană a arătat că la fiecare moment al procesului, autorităţile naţionale au dreptul de a evalua în mod liber elementele care justifică prelungirea privării de libertate şi caracterul pertinent şi suficient al motivelor.

În cauzele Calmanovici contra României şi Scundeanu contra României, Curtea Europeană a arătat că „existenţa unor motive plauzibile pentru a suspecta că persoana arestată a săvârşit o infracţiune este o condiţie sine qua non a legalităţii menţinerii detenţiei.

Totuşi, după un anumit timp, acest lucru nu mai este suficient.

În acest caz, Curtea Europeană trebuie să stabilească dacă celelalte motive invocate de autori¬tăţile judiciare legitimează în continuare privarea de libertate.

În acest sens, în cauza Calmanovici, Curtea Europeană a concluzionat că autorităţile nu au oferit motive „relevante şi suficiente” pentru a justifica necesitatea menţinerii reclamantului în arest preventiv timp de aproximativ trei luni şi jumătate, având în vedere că nu au prezentat fapte concrete în raport cu riscurile asumate în caz de punere în libertate a persoanei în cauză, şi că nu au ţinut seama de posibilitatea aplicării de măsuri alternative detenţiei.

În ceea ce priveşte interpretarea expresiei „după un anumit timp” Marea Cameră a Curţii Europene a arătat în hotărârea din 05 iulie 2016 pronunţată în cauza Buzadji contra Republicii Moldova că, şi după o perioadă relativ scurtă de timp, de câteva zile, existenţa unor motive plauzibile de a suspecta că o persoană a comis o infracţiune nu poate legitima în sine continuarea privării de libertate, ce trebuie justificată prin raportare la motive suplimentare.

Astfel, Marea Cameră a dezvoltat jurisprudenţa anterioară a Curţii Europene, statuând că obligaţia magistratului de a prezenta motive „relevante şi suficiente” după data privării de libertate, altele decât persistenţa suspiciunii rezonabile cu privire la comiterea unei infracţiuni, există imediat după dispunerea luării măsurii preventive privative de libertate (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea din 05 iulie 2016, în cauza Buzadji contra Republicii Moldova, parag. 95 - 102).

Din această perspectivă, judecătorii de cameră preliminară consideră că, în prezent nu se poate susţine existenţa unor temeiuri relevante şi suficiente pentru continuarea privării de libertate a inculpatului Xxx.

În cauză, având în vedere durata de ansamblu a măsurii arestării preventive de circa 2 luni, stadiul procesual (faza de cameră preliminară), conduita procesuală adoptată de inculpat după momentul arestării sale preventive(de asumare a responsabilităţii cu privire la faptele de care este acuzat şi încercarea de recuperare a prejudiciului, exprimând intenţia de a urma procedura abreviată a recunoaşterii vinovăţiei) dar şi lipsa vreunor probe concrete din care să rezulte riscul de sustragere de la procesul penal, în condiţiile în care cu ocazia soluţionării conrtestaţiei a făcut dovada închirierii de către soţia sa a unei locuinţe în localitatea xxx, precum şi dovada luării în evidenţă de către Primăria com.xxx manifestând disponibilitatea de a locui la această locaţie impreună cu soţia şi copilul minor in varsta de un an, pentru a se afla la dispoziţia organelor judiciare, judecătorii de cameră preliminară apreciază că standardul de proporţionalitate al măsurii preventive cu scopul urmărit poate fi atins şi prin dispunerea măsurii arestului la domiciliu, în conţinutul prevăzut de art. 221 alin. 1 şi cu impunerea obligaţiei de a se prezenta în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, ori de câte ori este chemat.

Astfel, impunerea măsurii arestului la domiciliu şi prin obligarea inculpatului, să se prezinte la orice chemare a organelor judiciare, reprezintă suficiente garanţii procesuale în ce priveşte atingerea scopului măsurii preventive, privind buna desfăşurare a procesului penal şi împiedicarea inculpatului de a comite noi infracțiuni.

Cu referire la excepţia invocată de către inculpat, prin apărătorul său ales, relativ la încălcarea dispozițiilor art. 207 alin. 2 C.pr.pen. de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul primei instanţe, în sensul că verificarea legalitatii şi temeiniciei măsurii arestului preventiv s-a făcut cu depăşirea termenului de trei zile de la înregistrarea dosarului, judecătorii de cameră preliminară din cadrul instaţei de control judiciar, consideră că aceasta nu va putea fi primită, urmând să fie respinsă ca neîntemeiată, în contextul în care, pe de o parte termenul de 3 zile prevăzut de art. 207 alin. 2 din Codul de procedură penală este apreciat ca fiind un termen de recomandare, a cărui menire este de a disciplina și dinamiza procesul penal, astfel că nu se poate pune în discuție problema nulității relative sau absolute a încheierii prin care s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii preventive, iar pe de altă parte, dispoziţiile Deciziei nr. 16/2018 pronunţate de I.C.C.J. - Complet R.I.L., invocate în apărare, vizează stricto sensu natura juridică a termenului de 5 zile prev. de art. 207 alin.1 C.pr.pen.

Faţă de toate raţiunile juridice mai sus expuse, va fi respinsă excepţia invocată de către apărătorul ales al inculpatului, xxx, iar în baza art. 205 alin.7 şi 10 Cod procedură penală va fi admisă contestaţia inculpatului Xxx împotriva Încheierii penale nr. xxx, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Negreşti Oaş în dosar număr de mai sus, care va fi desființată în întregime şi în rejudecare, în temeiul art. 348 raportat la art. 242 alin. 2 combinat cu art. 218 - 222 Cod procedură penală se va dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, prevăzută de art. art. 202 alin. 4 lit. d şi art. 221 Cod procedură penală, pe o durată de 30 de zile, conform dispozitivului prezentei hotărâri.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 al. 3 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge excepţia invocată de către apărătorul ales al inculpatului, xxx

În baza art. 205 alin.7 şi alin.10 C.pr.pen., admite contestaţia formulată de către inculpatul XXX, cu dublă cetăţenie, aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale nr. xxx, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Negreşti Oaş în dosar număr de mai sus, pe care o desfiinţează în întregime şi rejudecând:

În baza art. 348 raportat la art. 242 alin. 2 combinat cu art. 218 – 222 Cod procedură penală înlocuiește măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul XXX prin Încheierea penală nr. xxx, pronunțată de către Judecătorul de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Negreți Oaș în dosar nr. xxx, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile.

În baza art. 221 alin. 1 Cod procedură penală pe durata măsurii arestului la domiciliu, inculpatul XXX are interdicția de a nu părăsi imobilul în care locuiește împreună cu familia, imobil situat în xxx fără permisiunea instanței de judecată.

În baza art.221 alin.2 C.pr.pen., pe durata arestului la domiciliu inculpatul are următoarele obligații:

- să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat;

- să nu comunice cu coinculpata din prezenta cauză, respectiv XXX, si să nu comunice cu aceasta direct sau indirect, pe nici o cale;

În baza art.221 alin.4 c.pr.pen., atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor impuse, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestului preventiv.

Dispune punerea în libertate a inculpatului XXX de sub puterea Mandatului de arestare preventivă nr. xxx emis de Judecătoria Negreşti Oaş, daca nu este arestat in altă cauză.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

DEFINITIVĂ.

Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 18 decembrie 2020.

Judecător de cameră preliminară, Judecător de cameră preliminară