Tribunalul SATU MARE · xxx
Sentință penală nr. ****** din 26.08.2020
Ministerul Public – Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţa de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Satu Mare a fost reprezentat prin procuror - xxx
Desfăşurarea şedinţei camerei de consiliu s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit disp. art. 369 C.pr.pen. şi prin videconferinţă cu inculpatul aflat în stare de reţinere potrivit prev.art.106 alin.2 c.pr.pen.
Pe rol soluţionarea propunerii de arestare preventivă a inculpatului xxx cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 210 al. 1 lit. a C.pen.(persoană vătămată xxx) și trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 210 al. 1 lit. a C.pen. (persoană vătămată xxx), cu aplicarea art. 38 al. 1 C.pen., cercetat în dosar cu număr xxx
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial xxx pe o durata de 30 zile, începând cu data de xxx până la xxx, inclusiv.
La apelul nominal făcut în şedinţa din camera de consiliu de azi, se prezintă inculpatul xxx, prin videoconferinţă, asistat de apărător din oficiu av. xxx din cadrul Baroului xxx conform delegaţiei depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
În conformitate cu dispoziţiile art. 225 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul de drepturi şi libertăţi îi aduce la cunoștință inculpatului infracțiunile de care este acuzat şi dreptul de a nu face nici o declaraţie, atrăgându-i atenţia că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa.
Inculpatul xxx,, întrebat fiind, arată că este de acord să dea o declarație.
De asemenea, întrebat fiind dacă este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu, av. xxx, arată că este de acord.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi procedează la audierea inculpatului xxx, conform dispoziţiilor art. 225 alin. (7) C. proc. pen., declaraţia acestuia fiind consemnată în proces verbal, ataşată la dosarul cauzei.
Semnarea declaraţiei nu s-a putut realiza fiind efectuată prin videoconferinţă.
În timpul audierii, întrebat fiind, inculpatul mai arată că în prezent locuiește la domicliul parintilor sai loc. xxx.
Întrebate fiind, părțile declară că nu au de formulat cererii/excepţii privind sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi.
Nemaifiind alte cereri de formulat, se acordă cuvântul în dezbaterea propunerii de arestare preventivă a inculpatului.
Reprezentanta Ministerului Public având cuvântul, solicită admiterea sesizării formulate şi a se dispune arestarea preventivă a inculpatului xxx, pe o durată de 30 de zile începând cu data de xxx până la data de xxx, inclusiv.
În cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 202 al. 1, 2 și 3 C.pr.pen.. și există situația prev. de art. 223 alin. 2 Cod pr.
Pen., respectiv din probele administrate în cauză:Declarație persoană vătămată xxx, Declarație persoană vătămată xxx, Declarație martor xxx, Declarație martor xxx, Declarație martor xxx, Declarație suspect xxx, raportul constatator medico-legal nr. xxx – al Serviciului Medico-Legal al Județului xxx suport optic pe care sunt stocate fișierele video găsite in mediul online cu privire la tratamentele la care a fost supusă persoana vătămată xxx de către Xxx xxx, din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul XXX XXX a săvârșit două infracțiuni de trafic și exploatare a persoanelor vulnerabile, categorie enumerată expres in textul legal al art. 223 al. 2 C.pr.pen.. – aspect ce denotă o gravitate abstractă pe care legiuitorul a identificat-o la acest gen de infracțiuni.
Astfel, prin expresia „suspiciune rezonabilă” se înțelege existența unor date, informații care să determine convingerea unui observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o infracțiune, or ansamblul probatoriu existent până la acest moment la dosarul cauzei satisface întru-totul această cerință, fiind astfel realizată condiția înscrisă în art. 202 alin. (1) CPP.
Apoi, în ce privește necesitatea luării măsurii preventive a arestării, condiție reclamată de același 202 alin. (1) CPP, reluată și în 202 alin. (3) CPP, din probele instrumentate până la această dată rezultă că aceasta se impune în scopul asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, susținere justificată de aspectele stabilite în cadrul cercetărilor.
În ce privește condiția legală prevăzută de art. 202 alin. (2) C. proc. pen. se constată, prin raportare la art. 16 alin. (1) C. proc. pen. că nu este incidentă nicio cauză care să împiedice punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale.
Raportat la modul concret de săvârşire a faptelor cât şi la dimensiunile atingerii aduse ordinii publice prin săvârşirea acestor fapte cu impact semnificativ asupra libertății fizice și psihice persoanelor cât și asupra integrității corporale și demnității acestora, apreciem că măsura este proporţională cu lipsirea inculpatului de atributul libertăţii fizice depline, fiind îndeplinită și cerința prevăzută de art. 202 alin. (3) C. proc. pen.
Trebuie precizat faptul că la luarea măsurilor preventive nu este necesar să existe aceeași consistență de probatoriu ca în cazul situației trimiterii în judecată, ci doar probe suficiente din care să rezulte „suspiciunea rezonabilă”, iar faptele care generează suspiciunea rezonabilă nu trebuie să fie de același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior în cadrul urmăririi penale.
Având în vedere natura și gravitatea faptelor comise în concret de inculpat, modul și circumstanțele de comitere a faptelor astfel cum rezultă din materialul probatoriu, se constată că lăsarea suspectului în libertate prezintă un „pericol concret pentru ordinea publică” echivalând cu lipsa unei reacții colective ferme față de faptele comise, care prin rezonanța lor afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social și poate încuraja și alte persoane să comită fapte asemănătoare, or ținând seama că procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, buna desfășurare a procesului implică și apărarea ordinii publice, deziderat în realizarea căruia luarea măsurii arestării preventive apare ca fiind necesară.
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică acesta rezultă în primul rând din circumstanțele săvârșirii faptelor de către inculpat.
Sub acest aspect, sunt de reținut natura infracțiunilor săvârșite, caracterul grav al faptelor prin raportare la modul în care inculpatul se comporta față de persoanele vătămate, prin utilizarea constrângerii, a agresiunilor fizice și psihice, prin reținerea documentelor de identitate și prin inducerea în eroare a acestora cu privire la faptul că urmează a fi retribuite, în condițiile in care, conform propriilor declarații, inculpatul cunostea că una din victime - xxx – suferă de epilepsie.
Nu trebuie neglijat nici modul în care inculpatul XXX XXX a înțeles să facă publice imaginile cu victima Xxx – în care aceasta se afla în ipostaze denigratoare – prin postarea respectivelor imagini/clipuri video în mediul online.
Prin urmare, acțiunile inculpatului nu au constituit fapte lipsite de importanță sau de efecte sociale minore, ci s-au înscris într-o activitate ilicită amplă, care a pus într-un real pericol mai mulți membri ai comunității.
Lipsa de reacție la acest gen de fapte ar putea constitui o încurajare pentru încălcarea dispozițiilor legale și a drepturilor cetățeanului, fiind totodată de natură a da naștere unui puternic sentiment de revoltă în rândul persoanelor care, ca destinatari ai legii penale, înțeleg să se conformeze raporturilor de putere reglementate de aceasta.
Aspectele menționate fac rezonabilă aprecierea că, aflat în libertate, inculpatul prezintă un risc ridicat de reluare a acțiunilor infracționale de același tip cu cele comise în mod repetat în lunile/anii anteriori, ordinea publică fiind astfel în mod serios amenințată.
Față de cele de mai sus, solicită luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de xxx până în data de xxx inclusiv, față de inculpat.
Apărătoarea inculpatului, av.din oficiu xxx, având cuvântul solicită respingerea propunerii de luare a măsurii arestului preventiv.
Inculpatul nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică, din probele administrate rezultă că nu se impune luarea acestei măsuri, acesta nefiind proporțională, nu rezultă nici suspiciunea că inculpatul ar comite alte infracţiuni, s-au că ar încerca să se sustragă de la urmărirea penală.
În declaraţiile date în faţa organele de cercetare rezultă că toate aceste lucruri au pornit de la un conflict dintre el, fosta soţie şi persoanele vătămate.
Pe fosta soţie a prins-o în fapt cu amantul, iar persoanele vătămată îi datorau bani, fiind clar că există niste tensiuni care pot crea situaţii neplăcute pe penal.
În continuare, se arată de către apărătoarea inculpatului că este clar că, cele două fete minore, soţia inculpatului, prietenii, cunoscuţii, dacă ar fi observat că ceva nu este în regulă, ar fi sesizat organele de poliţie.
Există acel raport medical, cu 8-10 zile de îngrijiri medicale al persoanei vătămate xxx dar nu se poate face o legătură între „corecțiile” inculpatului pe care le-ar fi făcut şi este de observat şi că persoana vătămată suferă de epilepsie, context în care acesta este supus unor crize.
În ce privesc antecedentele inculpatului, apărătoarea acestuia arată că în urmă cu 15 ani au existat niste furturi, dar în prezent inculpatul este reabilitat, şi-a întemeiat o familie.
Toate aceste probe nu sunt suficiente ca să ridice suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi comis aceste infracţiuni.
Mai mult, acel filmuleț care ar fi fot distribuit în mediul online, , a fost făcut în glumă cu acordul persoanei vătămate care venea şi cu iedeei în ce priveşte filmarea.
În subsidiar, apărătoarea inculpatului solicită a se lua faţă de inculpat arestul la domiciliu, sau măsura controlului judiciar.
Inculpatul XXX XXX având ultimul cuvânt arată că doreşte a se lua faţă de el măsura preventivă a controlului judiciar, deoarece urmează ca cele două fete minore să înceapa scoala.
Solicită a se avea în vedere că nu a mai comis fapte de natura penala de când a fost liberat acum 15 ani.
Precizează că în prezent locuiește la casa părintească împreună cu cele două fete minore, iar în situaţia în care se va dispune arestul preventiv, dorește să fie încunoștințată fiica cea mai mare, numita xxx, dom. în xxx
JUDECĂTOR DE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI
Deliberând asupra propunerii de faţă reţine următoarele:
Constată că:
Prin referatul înregistrat la instanţă la data de xxx, sub număr de dosar xxx întocmit în dosarul nr. xxx al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţa de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Satu Mare, s-a solicitat arestarea preventivă pe o perioadă de 30 zile, arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile , începând cu data de xxx până la xxx, inclusiv., a inculpatului XXX xxx, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 210 al. 1 lit. a C.pen.(persoană vătămată xxx) și trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 210 al. 1 lit. a C.pen. (persoană vătămată xxx), cu aplicarea art. 38 al. 1 C.pen.
În motivarea propunerii se arată următoarele:
„Prin ordonanţa din data de xxx, în dosarul penal nr. xxx înregistrat la Direcția de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Oradea, Biroul Teritorial Satu Mare, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunea de trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 210 al. 1 lit. a C.pen.
S-a reținut că in vara anului xxx, numitul xxx, în vârstă de 18 ani, a fost racolat și ulterior exploatat prin muncă în domeniul construcțiilor in localitatea xxx de către un anume ” xxx”, care nu l-a retribuit pentru munca prestată și l-a agresat fizic în repetate rânduri, restrângându-i libertatea de mișcare prin reținerea actului de identitate.
Conform declarațiilor persoanei vătămate xxx, exploatarea acestuia s-a desfășurat până in luna xxx.
Cu ocazia cercetărilor a fost identificat ” xxx” în persoana numitului XXX,
Prin ordonanţa din data de xxx, în dosarul penal nr. xxx înregistrat la Direcția de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Oradea, Biroul Teritorial Satu Mare, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunea de trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 210 al. 1 lit. a C.pen.
În această cauză s-a reținut că numitul XXX XXX în cursul anului xxx l-a recrutat pe numitul xxx, profitând de starea sa de vulnerabilitate și inducerea în eroare sau abuz de autoritate, pentru a munci în domeniul construcțiilor în folosul său, fiind în permanență supravegheat și agresat fizic, fiindu-i reținute actele de identitate, iar pe toată această perioadă nu a fost remunerat pentru muncile prestate.
Prin ordonanța din data de xxx, în temeiul art. art. 43 alin.2 lit. a C.pr.pen., art.45 C.pr. pen. şi art. 63 al. 1 C. pr. pen. s-a dispus reunirea cauzelor ce formează obiectul dosarelor cu nr. xxx și respectiv xxx, urmând ca acestea să fie soluţionate sub nr. xxx, având ca obiect două infracțiuni de trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 210 al. 1 lit. a C.pen. comise în condițiile concursului real de infracțiuni, prev. de art. 38 al. 1 C.pen..
Prin ordonanța din data de xxx s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de numitul: XXX pentru săvârșirea infraciunilor de trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 210 al. 1 lit. a C.pen. și trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 210 al. 1 lit. a C.pen., cu aplicarea art. 38 al. 1 C.pen..
Prin ordonanţa din data de xxx s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului XXX XXXpentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 210 al. 1 lit. a C.pen.(persoană vătămată xxx) și trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 210 al. 1 lit. a C.pen. (persoană vătămată xxx), cu aplicarea art. 38 al. 1 C.pen..
Cercetările efectuate până în prezent relevă că în fapt, suspectul XXX XXX, în vara anului xxx, l-a racolat, adăpostit și supus la muncă forțată prin constrângere, agresiuni fizice și psihice pe numitul xxx până în cursul lunii xxx, când victima a reușit să fugă pe timp de noapte din garajul în care era adăpostit și care se afla în curtea imobilului locuit de către Xxx Xxx și familia sa, după care a sesizat organele de poliție din cadrul Postului de Poliție xxx
Persoana vătămată xxx , pe toată perioada în care a muncit forțat în construcții și supus unor agresiuni fizice și psihice de către Xxx Xxx zis xxx, nu a fost renumerat, deși la momentul racolării i-a fost promisă suma de 200 euro/lună, mâncare și cazare conform înțelegerii verbale dintre cei doi, i-a fost restrânsă libertatea de mișcare prin faptul că era în permanență supravegheat, fiindu-i reținut actul de identitate pe toată perioada și nu i s-a permis accesul la asistență medicală necesară deși avea leziuni suferite în urma loviturilor și maltratărilor l-a care a fost supus de către Xxx, care îl lovea cu diverse obiecte cum ar fi, cabluri electrice, ciocan, lopată, lanțuri, etc. – aspecte confirmate și de concluziile raportului constatator medico-legal nr. xxx din xxx – al Serviciului Medico-Legal al Județului Satu Mare, care a indicat prezența pe corpul persoanei vătămate Xxx a multiple cicatrici după plăgi contuze și tăiate superficiale, localizate la nivelul scalpului, toracelui posterior și membrelor superioare, care au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale și care s-au produs în urmă cu 2-3 luni (respectiv perioada lunilor aprilie-mai xxx - în care Xxx a lucrat pentru suspectul Xxx ).
În cauză se reține, de asemenea, că suspectul XXX în cursul anilor xxx l-a recrutat pe numitul xxx, domiciliat în profitând de starea sa de vulnerabilitate și inducerea în eroare sau abuz de autoritate, pentru a munci în domeniul construcțiilor în folosul său, fiind în permanență supravegheat și agresat fizic, fiindu-i reținute actele de identitate, iar pe toată această perioadă nu a fost remunerat pentru muncile prestate.
Din actele efectuate se constată că există probe din care rezultă că inculpatul XXX XXX a săvârşit infracţiunile pentru care s-a început urmărirea penală.
Astfel, din actele de urmărire penală efectuate în cauză, respectiv: Declarație persoană vătămată xxx, Declarație persoană vătămată xxx, Declarație martor xxx, Declarație martor xxx, Declarație martor xxx, Declarație suspect Xxx Xxx, Procese-le verbale de percheziție domiciliară ,raportul constatator medico-legal nr. xxx din xxx – al Serviciului Medico-Legal al Județului Satu Mare,procesele-verbale de investigații ale organelor poliției judiciare, suport optic pe care sunt stocate fișierele video găsite in mediul online cu privire la tretementele la care a fost supusă persoana vătămată xxx de către xxx, Procesele-verbale de identificare/localizare a imobilelor, rezultă situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului XXX xxx
Fiind audiat în cauză, inculpatul nu recunoaște faptele reţinute în sarcina sa, explicând acuzațiile aduse de persoanele vătămate prin faptul că acestea au fost influențate de soția sa – numita xxx - de care este despărțit in fapt intrucât a surprins-o întreținând relații extraconjugale cu numitul xxx
Declarațiile acestuia sunt contrazise insă de toate celelalte mijloace de probă administrate în cauză, inclusiv de martorii xxx care nu ar avea motive de genul celor invocate de inculpat.
Mai mult concluziile raportului constatator medico-legal nr. xxx din 16.07.2020 – al Serviciului Medico-Legal al Județului Satu Mare care a indicat prezența pe corpul persoanei vătămate Xxx xxx a multiple cicatrici după plăgi contuze și tăiate superficiale, localizate la nivelul scalpului, toracelui posterior și membrelor superioare, care au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale și care s-au produs în urmă cu 2-3 luni – contrazic – prin modul de poziționare a leziunilor traumatice pe corpul victimei și prin mecanismul posibil de producere (care include lovirea activă cu corp dur) – susținerile inculpatului privind provocarea leziunilor in cazul persoanei vătămate Xxx prin căderea repetată a acestuia cauzată de crizele de epilepsie și consumul de băuturi alcoolice.
Date cu privire la urmărirea penală:
Prin ordonanţa din data de xxx, în dosarul penal nr. xxx înregistrat la Direcția de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Oradea, Biroul Teritorial Satu Mare, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunea de trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 210 al. 1 lit. a C.pen.
Prin ordonanţa din data de xxx, în dosarul penal nr. xxx înregistrat la Direcția de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Oradea, Biroul Teritorial Satu Mare, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunea de trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 210 al. 1 lit. a C.pen.
Prin ordonanța din data de xxx, în temeiul art. art. 43 alin.2 lit. a C.pr.pen., art.45 C.pr. pen. şi art. 63 al. 1 C. pr. pen. s-a dispus reunirea cauzelor ce formează obiectul dosarelor cu nr. xxx și respectiv xxx, urmând ca acestea să fie soluţionate sub nr. xxx, având ca obiect două infracțiuni de trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 210 al. 1 lit. a C.pen. comise în condițiile concursului real de infracțiuni, prev. de art. 38 al. 1 C.pen..
Prin ordonanța din data de xxx s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de numitul: XXX pentru săvârșirea infraciunilor de trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 210 al. 1 lit. a C.pen. și trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 210 al. 1 lit. a C.pen., cu aplicarea art. 38 al. 1 C.pen..
Prin ordonanţa din data de xxx s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului XXX XXX pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 210 al. 1 lit. a C.pen.(persoană vătămată Xxx) și trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 210 al. 1 lit. a C.pen. (persoană vătămată xxx), cu aplicarea art. 38 al. 1 C.pen..
Cu privire la propunerea de arestare preventivă:
În cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 202 al. 1, 2 și 3 C.pr.pen.. și există situația prev. de art. 223 alin. 2 Cod pr.
Pen., respectiv din probele administrate în cauză : Declarație persoană vătămată Xxx, Declarație persoană vătămată xxx Declarație martor xxx, Declarație martor xxx, Declarație martor xxx, Declarație suspect Xxx, Procese-le verbale de percheziție domiciliară, raportul constatator medico-legal nr. xxx din xxx – al Serviciului Medico-Legal al Județului Satu Mare, procesele-verbale de investigații ale organelor poliției judiciare, suport optic pe care sunt stocate fișierele video găsite in mediul online cu privire la tretementele la care a fost supusă persoana vătămată Xxx de către Xxx , Procesele-verbale de identificare/localizare a imobilelor ,rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul XXX XXX a săvârșit două infracțiuni de trafic și exploatare a persoanelor vulnerabile, categorie enumerată expres in textul legal al art. 223 al. 2 C.pr.pen.. – aspect ce denotă o gravitate abstractă pe care legiuitorul a identificat-o la acest gen de infracțiuni.
Astfel, prin expresia „suspiciune rezonabilă” se înțelege existența unor date, informații care să determine convingerea unui observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o infracțiune, or ansamblul probatoriu existent până la acest moment la dosarul cauzei satisface întru-totul această cerință, fiind astfel realizată condiția înscrisă în art. 202 alin. (1) CPP.
Apoi, în ce privește necesitatea luării măsurii preventive a arestării, condiție reclamată de același 202 alin. (1) CPP, reluată și în 202 alin. (3) CPP, din probele instrumentate până la această dată rezultă că aceasta se impune în scopul asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, susținere justificată de aspectele stabilite în cadrul cercetărilor.
În ce privește condiția legală prevăzută de art. 202 alin. (2) C. proc. pen. se constată, prin raportare la art. 16 alin. (1) C. proc. pen. că nu este incidentă nicio cauză care să împiedice punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale.
Raportat la modul concret de săvârşire a faptelor cât şi la dimensiunile atingerii aduse ordinii publice prin săvârşirea acestor fapte cu impact semnificativ asupra libertății fizice și psihice persoanelor cât și asupra integrității corporale și demnității acestora, apreciem că măsura este proporţională cu lipsirea inculpatului de atributul libertăţii fizice depline, fiind îndeplinită și cerința prevăzută de art. 202 alin. (3) C. proc. pen.
Trebuie precizat faptul că la luarea măsurilor preventive nu este necesar să existe aceeași consistență de probatoriu ca în cazul situației trimiterii în judecată, ci doar probe suficiente din care să rezulte „suspiciunea rezonabilă”, iar faptele care generează suspiciunea rezonabilă nu trebuie să fie de același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior în cadrul urmăririi penale.
Având în vedere natura și gravitatea faptelor comise în concret de inculpat, modul și circumstanțele de comitere a faptelor astfel cum rezultă din materialul probatoriu, se constată că lăsarea suspectului în libertate prezintă un „pericol concret pentru ordinea publică” echivalând cu lipsa unei reacții colective ferme față de faptele comise, care prin rezonanța lor afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social și poate încuraja și alte persoane să comită fapte asemănătoare, or ținând seama că procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, buna desfășurare a procesului implică și apărarea ordinii publice, deziderat în realizarea căruia luarea măsurii arestării preventive apare ca fiind necesară.
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică acesta rezultă în primul rând din circumstanțele săvârșirii faptelor de către inculpat.
Sub acest aspect, sunt de reținut natura infracțiunilor săvârșite, caracterul grav al faptelor prin raportare la modul în care inculpatul se comporta față de persoanele vătămate, prin utilizarea constrângerii, a agresiunilor fizice și psihice, prin reținerea documentelor de identitate și prin inducerea în eroare a acestora cu privire la faptul că urmează a fi retribuite, în condițiile in care, conform propriilor declarații, inculpatul cunostea că una din victime - Xxx – suferă de epilepsie.
Nu trebuie neglijat nici modul în care inculpatul XXX XXX a înțeles să facă publice imaginile cu victima Xxx – în care aceasta se afla în ipostaze denigratoare – prin postarea respectivelor imagini/clipuri video în mediul online.
Prin urmare, acțiunile inculpatului nu au constituit fapte lipsite de importanță sau de efecte sociale minore, ci s-au înscris într-o activitate ilicită amplă, care a pus într-un real pericol mai mulți membri ai comunității.
Lipsa de reacție la acest gen de fapte ar putea constitui o încurajare pentru încălcarea dispozițiilor legale și a drepturilor cetățeanului, fiind totodată de natură a da naștere unui puternic sentiment de revoltă în rândul persoanelor care, ca destinatari ai legii penale, înțeleg să se conformeze raporturilor de putere reglementate de aceasta.
Aspectele menționate fac rezonabilă aprecierea că, aflat în libertate, inculpatul prezintă un risc ridicat de reluare a acțiunilor infracționale de același tip cu cele comise în mod repetat în lunile/anii anteriori, ordinea publică fiind astfel în mod serios amenințată.
Față de cele de mai sus,
În temeiul art. 224 C. proc. pen., art.223 alin. 2 din C. proc. pen. rap. la art. 202 alin. 1, 2 şi 3 din C. proc. pen., solicităm luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de xxx până în data de xxx inclusiv, față de inculpatul:XXX cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 210 al. 1 lit. a C.pen.(persoană vătămată Xxx) și trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 210 al. 1 lit. a C.pen. (persoană vătămată xxx), cu aplicarea art. 38 al. 1 C.pen..
Inculpatul XXX XXX a fost reţinut pe o durată de 24 de ore, începând de la data de xxx, orele xxx până la data de xxx, orele xxx.”
Analizând actele si lucrările dosarului, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată, în conformitate cu dispoziţiile art. 226 alin. (1), că în cauză sunt îndeplinite condiţiile generale şi speciale prevăzute de Cpp pentru luarea unei măsurii arestării preventive faţă de inculpatul XXX.
Mai întâi, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că este legal investit cu soluţionarea propunerii de arestare preventivă formulată de către DIICOT-BT Satu Mare, prin prisma dispoziţiilor art. 224 alin. 2 coroborate cu art. 36 alin. 1 litera c Cod procedură penală.
Apoi, potrivit art. 202 alin. (1) Cod procedură penală, „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.”
Potrivit alin. (3) al art. 202 Cod procedură penală, “orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”.
De asemenea, conform art. 223 alin. (1) Cod procedură penală, „măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, ... numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune şi există una dintre următoarele situaţii:
a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;
b) inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;
c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înţelegere frauduloasă cu aceasta;
d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni.”
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”
Analizând dispoziţiile legale mai sus invocate, judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine următoarele:
Probele ce rezultă din mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: Declarație persoană vătămată Xxx, Declarație persoană vătămată xxx xxx, Declarație martor xxx, Declarație martor xxx, Declarație martor xxx, Declarație suspect Xxx Xxx,Procese-le verbale de percheziție domiciliară , raportul constatator medico-legal nr. xxx din xxx – al Serviciului Medico-Legal al Județului Satu Mare, procesele-verbale de investigații ale organelor poliției judiciare, suport optic pe care sunt stocate fișierele video găsite in mediul online cu privire la tretementele la care a fost supusă persoana vătămată Xxx de către Xxx xxx , Procesele-verbale de identificare/localizare a imobilelor , sunt suficiente temeiuri pentru a reţine existenţa suspiciunii rezonabile că aceasta este autorul infracţiunilor de care este acuzat.
Sub un alt aspect ce se impune a fi analizat în cadrul unei propuneri de arestare preventivă a inculpatului, în faza de urmărire penală, acela al proporţionalităţii şi subsidiarităţii acestei măsuri, în raport de scopul urmărit prin luarea acesteia, judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că împotriva acesteia nu este imperios necesar a fi luată măsura arestării preventive, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, a împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau al prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Astfel, avem în vedere în primul rând contextul şi împrejurările în care inculpatul a săvârşit fapta ce i se impută dar şi încadrarea dată ca urmare a schimbării încadrării juridice.
Prin urmare, sub acest aspect al proporţionalităţii şi subsidiarităţii ce trebuie să guverneze măsura arestării preventive în faza de urmărire penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că nu se impune luarea acestei măsuri, condiţii în care, conform dispoziţiilor art. 227 alin. 1 Cod procedură penală se va dispune respingerea propunerii formulate în cauză, cu dispoziţia de punere în liberate a inculpatului reţinut dacă nu este arestată în altă cauză.
Totodată, reţinând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile legale pentru luarea unei măsuri preventive, cele prevăzute de art. 202 şi de art. 233 alin. 2 Cod procedură penală, în baza art. 227 alin. 2 Cod procedură penală se va dispune luarea faţă de inculpat a măsurii arestului la domiciliu, măsură prevăzută de art. 202 alin. 4 lit. d) Cod procedură penală,
În cadrul acestei măsuri preventive se va impune conform dispoziţiilor art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, inculpatului ca pe durata arestului la domiciliu să respecte obligaţia de a se prezinta în faţa organului de urmărire penală şi a judecătorului de drepturi şi libertăţi ori de câte ori este chemat;
Luarea acestei măsuri preventive şi măsurile şi obligaţiile impuse în cadrul acesteia sunt necesare şi suficiente pentru realizarea scopului măsurilor preventive, acela al desfăşurării în bune condiţii a urmăririi penale în continuare, al împiedicării sustragerii inculpatului de la faza de urmărire penală şi al prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni de către aceasta.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. 3 Cod procedură penală si art.272 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În baza art. 227 alin. 2 raportat la art. 202, art. 223 alin.2 Cod de procedură penală, respinge propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare, în dosar nr. xxx, pentru arestarea preventivă a inculpatului XXX, aflat în Arestul IPJ Satu Mare, cercetat în dosar cu număr xxx al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 210 al. 1 lit. a C.pen.(persoană vătămată xxx) și trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 210 al. 1 lit. a C.pen. (persoană vătămată xxx) cu aplicarea art. 38 al. 1 C.pen.
În baza art. 227 alin. 2 raportat la art. 202, art. 223 alin.2 Cod procedură penală dispune luarea măsurii arestului la domiciliu, prevăzută de art. 202 alin. 4 lit. d Cod procedură penală, faţă de inculpatul XXX XXX cu datele personale de mai sus, pe o durată de 30 zile, începând cu data de xxx până la xxx, inclusiv.
În baza art.227 al. 1 C.pr.pen. dispune punerea de îndată în arest la domiciliu a inculpatului reţinut.
În baza art. 221 alin. 1 Cod procedură penală va impune inculpatului XXX, obligaţia de a nu părăsi imobilul din, fără permisiunea Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare sau a procurorului din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare, în supravegherea căruia se află dosarul penal nr. xxx.
În baza art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, impune inculpatului ca pe durata arestului la domiciliu să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală şi a judecătorului de drepturi şi libertăţi ori de câte ori este chemat;
În baza art. 221 alin. 3 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul va purta permanent un sistem electronic de supraveghere.
În baza art. 221alin. 4 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
În baza art. 272 al.1 Cod de procedură penală dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Satu Mare a sumei de 313 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu pe seama av. xxx conform delegaţiei depuse la dosar nr. xxx.
Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare.
Pronunţată în camera de consiliu, azi, 26.08.2020.