Sentință penală nr. ***** din 28.04.2020

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror xxx din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Desfășurarea ședinței s-a înregistrat prin mijloace audio conform art. 369 al. 1 C.pr.pen.

Pe rol fiind judecarea acţiunii penale privind pe inculpatul xxx trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, întocmit în dosar nr. xxx pentru săvârșirea infracțiunilor de: tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 189 alin. 1 lit.şi f Cod penal şi nerespectarea ordinului de protecţie, prevăzută de art. 32 alin. 1 din Legea nr. 217/2003.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică de azi nu se prezintă părţile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus cu precizarea că, la data de xxx s-au depus de către inculpat prin apărător ales, concluzii scrise, iar dezbaterea pricinii în fond, a avut loc în şedinţa publică din xxx susţinerile şi concluziile părţilor prezente, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

În vederea deliberării, instanţa a dispus amânarea pronunţării hotărârii la data de xxx

, respectiv xxx când pentru aceleaşi considerente s-a amânat la data de azi, dată pentru care :

INSTANŢA,

DELIBERÂND:

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare emis la data de xxx în dosar nr. xxx al acestei unităţi, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului xxx, cu datele personale din dispozitiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de: tentativă la omor calificat, prev.de art.32 Cod penal rap.la art.189 alin.1 lit.f Cod penal şi nerespectarea ordinului de protecţie, prev.de art.32 alin.1 din Legea nr.217/2003, cu aplic.art.38 Cod penal.

În sarcina inculpatului, prin rechizitor, s-a reţinut în esenţă, următoarea stare de fapt:

S-a constatat faptul că, la data de xxx, în jurul orelor xxx, inculpatul xxx a încălcat ordinul de protecţie emis de Judecătoria xxx prin sentinţa civilă nr. xxx, în dosar nr. xxx, s-a deplasat la locuinţa persoanei vătămate xxx, fosta sa soţie, imobil situat în loc. xxx, unde a ameninţat-o pe acesta cu moartea.

Trecând la soluţionarea cauzei pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, precum şi din dosarul de urmărire penală nr. xxx al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi în baza dispoziţiilor legale aplicabile speţei, instanţa a reţinut următoarele:

În procedura de cameră preliminară, rechizitoriul a fost comunicat inculpatului la data de xxx prin fax la locul de deţinere arestul IPJ xxx

Prin încheierea penală nr. xxx (dosar xxx), dată în procedura de cameră preliminară, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organul de urmărire penală.

Totodată s-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul xxx, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi nerespectarea ordinului de protecţie.

Această încheiere a rămas definitivă prin necontestare.

Pe parcursul judecăţii în primă instanţă, asistenţa juridică a inculpatului a fost asigurată prin apărător ales (conform delegaţiei aflată la fila 52 dosar asociat cameră preliminară).

După ce i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile pe care le are în calitate de inculpat în cursul judecăţii, inculpatul xxx a arătat prin declaraţia dată (filele 43-44) că nu se consideră vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa ,recunoscând parţial săvârşirea faptelor ,însă nu cu intenţia stabilită de către acuzare ,contestând astfel şi încadrarea juridică a faptelor, În consecinţă, s-a procedat la efectuarea cercetării judecătoreşti, în procedura de drept comun.

În cadrul cercetării judecătoreşti s-a procedat la audierea părţilor, respectiv a inculpatului xxx şi a părţii vătămate xxx (fila 95-96) şi a martorilor xxx (fila 111), xxx (fila 112-fiul inculpatului şi al părţii vătămate),precum şi a agentului de poliţie care era la faţa locului la momentul producerii incidentului respectiv ,martorul xxx (declaraţie consemnată la fila 154 ) .

Pe baza probelor administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea stare de fapt:

În data de xxx, conform susținerilor, atât ale inculpatului cât și ale părții vătămate, acesta s-a deplasat la imobilul din localitatea xxx aflat la numărul xxx, în care domiciliază partea vătămată xxx, fosta soție a inculpatului împreună cu fiul acestora, xxx, concubina acestuia și nepotul acestora.

În declarația dată în fața instanței, inculpatul a arătat faptul că, s-a deplasat la acest imobil cu intenția declarată de a o ruga pe partea vătămată să reia viața de familie întreruptă de o relație extraconjugală a inculpatului, care a dus în cele din urmă la separare.

Motivează inculpatul acest lucru și prin apropierea Sărbătorilor Pascale dorind astfel o împăcare cu familia.

Aceste aspecte sunt confirmate și de partea vătămată care însă precizează că a fost ușor agresivă în limbaj și l-a înjurat pe inculpat, momentul fiind cel care a declanșat reacția inculpatului de a-i cere părții vătămate să îi restituie o mașină pe care susține inculpatul ,i- ar fi cumpărat-o părţii vătămate .

Din declarația părții vătămate instanța reține că aceștia şi-au adresat reciproc injurii și inculpatul a plecat strigând amenințări la adresa părții vătămate, precizează partea vătămată că și ea la rândul său a răspuns inculpatului .

Persoana vătămată a sesizat organele de poliţie prin SNUAU112, la sosirea acestora inculpatul xxx nemaifiind prezent la faţa locului.

Din declarațiile luate în cursul cercetării judecătorești instanța reține că, după momentul anunțării organelor de poliție de către partea vătămată, aceștia s-au deplasat la imobilul acesteia, inculpatul văzând mașina de poliție staționată în fața casei a avut reprezentarea că s-a întâmplat ceva cu fiul său.

Odată ajuns acolo, agenții de poliție i-au explicat inculpatului că au fost anunțați de către partea vătămată în legătură cu faptul că acesta încălcase ordinul de protecție și pătrunsese în imobil acest fapt fiind de natură să îl enerveze și mai tare pe inculpat.

Din declarația luată agentului de poliție xxx instanța reține că inculpatul ,furios fiind de poziția adoptată de către partea vătămată, i-a adresat acesteia amenințări cu moartea chiar în prezența agenților de poliție sosiți la fața locului spunân u-i acesteia " te omor ", " până de Paște îți dau foc la mașină ", „te calc cu mașina.” A arătat în declarația pe care a dat- o martorul xxx că la un moment dat inculpatul a plecat cu mașina către domiciliul său aflat pe aceeași stradă la numărul xxx .

După acest eveniment inculpatul xxx a părăsit locuinţa persoanei vătămate iar organele de poliţei s-au deplasat, cu autospeciala din dotare, către sediul Postului de Poliţie xxx, în vederea întocmirii actelor de constatare a infracţiunilor.

Persoana vătămată xxx s-a deplasat şi ea către sediul postului de poliţie, în autoturismul marca xxx, condus de martora xxx, concubina fiului ei.

Pe strada xxx, în dreptul imobilului cu nr. xxx, ce aparţine inculpatului xxx, acesta din urmă, aflat la volanul autoturismului personal parcat în faţa imobilului, a demarat autoturismul, a ocolit autospeciala poliţiei şi a intrat frontal, cu intenţie, în autoturismul condus de martora xxx, în care, pe scaunul din faţă dreapta, se afla persoana vătămată xxx.

Deşi organele de poliţie au intervenit imediat, inculpatul xxx a accelerat din nou autoturismul şi a lovit, din nou, cu intenţie, autovehiculul condus de martora xxx xxx acţiunea violentă încetând doar atunci când organele de poliţie au reuşit să deschidă portierele autovehiculului condus de inculpatul xxx şi să-l imobilizeze pe acesta.

În urma acestor evenimente persoana vătămată xxx a suferit leziuni în zona capului, fiind transportată cu ambulanţa SMURD la Spitalul xxx, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conform concluziilor provizorii emise de Serviciul de Medicină Legală xxx:

- persoana vătămată xxx prezintă un traumatism cranio cerebral acut cu hematom epicranian frontal şi o plagă contuză superficială suprapusă

- leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire de corpuri dure din interiorul autovehiculului, în condiţiile stabilite de anchetă

- leziunile traumatice necesită 7-8 zile de îngrijiri medicale şi nu au pus în primejdie viaţa victimei

- leziunile traumatice pot data din xxx.

A fost constatată şi avarierea autoturismului marca xxx, cu nr. de înmatriculare xxx, condus de martora xxx.

Probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia că faptele pentru care s-a început urmărirea penală au fost săvârşite de către inculpatul xxx, xxx.

Astfel, din procesul verbal de sesizare din oficiu, procesul verbal de cercetare la faţa locului, raportul de constatare medico legală, precum şi din declaraţiile persoanei vătămate xxx şi ale martorilor xxx, rezultă că, la data de xxx, în jurul orelor xxx, după ce a s-a deplasat la locuinţa persoanei vătămate xxx, fosta sa soţie, încălcând astfel ordinul de protecţie emis de Judecătoria xxx prin sentinţa civilă nr. xxx, în dosar nr. xxx, inculpatul xxx a ameninţat-o pe aceasta cu moartea după care, în timp ce persoana vătămată se deplasa către sediul postului de poliţie, ca pasager în autoturismul marca xxx, cu nr. de înmatriculare xxx condus de martora xxx, a încercat să le omoare, atât pe persoana vătămată cât şi pe martora xxx, intrând frontal în coliziune, cu intenţie, în mod repetat, cu autoturismul marca xxx pe care îl conducea, în autoturismul marca xxx cu nr. de înmatriculare xxx, condus de martora xxx xxx şi provocându-i persoanei vătămate xxx leziuni, respectiv un traumatism cranio cerebral acut cu hematom epicranian frontal şi o plagă contuză superficială suprapusă.

Raportat la faptul că inculpatul xxx a ameninţat-o, în prealabil cu moartea, în mod repetat pe persoana vătămată xxx, inclusiv în prezenţa organelor de poliţie şi a martorilor xxx şi xxx precum şi la instrumentul folosit pentru a încerca să ucidă, respectiv un autoturism condus cu viteză şi direcţionat cu intenţie, prin impact frontal, în mod repetat, în direcţia autovehiculului în care se aflau persoana vătămată şi martora xxx, instrument apt de a ucide, se constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art.32 C.pen. rap. la art.189 alin.1 lit.f C.pen. , respectiv că inculpatul xxx a încercat, cu intenţie directă, să o ucidă pe persoana vătămată xxx şi, cu intenţie indirectă, să o ucidă pe martora xxx .

În timpul cercetării judecătoreşti inculpatul ,prin apărător ales a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă la omor calificat în infracţiunea de loviri sau alte violenţe, cerere amplu motivată ,pe care instanţa a respins-o la ultimul termen de judecată înaintea punerii concluziilor pe fondul cauzei .

În esenţă s-a motivat solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei pe următoarele considerente teoretice şi de practică judiciară:

Astfel, pe baza criteriilor stabilite de doctrina şi jurisprudenţa pentru delimitarea infracţiunii de tentativa la omor de lovire sau, după caz, de vătămare corporală (obiectul folosit, intensitatea loviturii, zona vizată, numărul de lovituri aplicate victimei etc), rezultă foarte clar ca nu suntem în prezenta unei intenţii, nici măcar eventuale, de omor, inculpatul xxx neacţionând cu intenţia de a ucide.

Deşi un autoturism poate, în principiu, fi idoneu pentru comiterea unui omor, în prezenta cauza se constata în mod evident ca intensitatea impactului dintre cele doua autoturisme a fost una foarte redusa, aspect dovedit de avariile minime suferite de cele autoturisme (far si masca fata fisurate), de împrejurarea ca inculpatul a condus în premomentul impactului(impactelor) cu o viteza redusa (or, potrivit celui de a doilea principiu al mecanicii newtoniene F= M x A, în mod logic, dacă ar fi urmărit sau acceptat decesul persoanelor vătămate inculpatul ar fi condus cu o viteză mult mai mare, ceea ce ar fi produs un impact mult mai puternic), respectiv, ca un corolar, s-ar fi declanşat air bagurile celor două autoturisme, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cazul niciunuia, nici pe partea stângă şi nici pe partea dreaptă.

De asemenea, leziunile superficiale prezentate de persoana vătămata xxx, si anume hematom epicranian frontal si o plaga contuză superficială suprapusă, care au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale si care nu au PUS în primejdie viaţa victimei, coroborat cu lipsa oricărei leziuni traumatice în ceea ce o priveşte pe persoana vătămată xxx conduc la concluzia inexistentei animus necandi.

Hematomul este, potrivit literaturii de specialitate medicale, un infiltrat sangvin cauzat fie de un traumatism de mica intensitate fie de o afecţiune, iar plaga contuza este cauzată de asemenea de o lovire uşoară.

Intensitatea redusa a impactului este demonstrata chiar şi de constatarea medico legală, care arată că xxx prezenta un hematom si o plaga contuza superficială, suprapusa peste hematom.

Dacă intensitatea si forţa impactului ar fi fost mai mare, realizată cu intenţia directa sau indirecta de a ucide, este evident că leziunile persoanei vătămate ar fi fost mai profunde, nicidecum superficiale.

Este absolut evident, prin urmare, ca inculpatul a lovit cu o intensitate foarte redusa celălalt autoturism, ceea ce demonstrează că nu a urmărit sau acceptat uciderea vreunei persoane, ci, cel mult, lovirea acestora sau deteriorarea autoturismului, pe fondul atât al refuzului fostei sale soţii de a relua convieţuirea cu ele cat si pe cel al discuţiilor legate de posesia autoturismului acroşat.

Problema delimitării tentativei de omor de infracţiunea de lovire sau, după caz, de vătămare corporală, a constituit obiectul unor ample analize în doctrină şi jurisprudenţă.

> În literatura de specialitate mai veche s-a arătat că intenţiunea de a ridica viaţa (dolul specific) poate rezulta din chiar felul în care s-a produs activitatea (dolus ex re), dar în alte situaţii intenţiunea nu rezultă vădit din însăşi activitatea săvârşită, fiindcă ea nu este de natură a ne indica precis ceea ce a dorit infractorul, respectiv atunci când activitatea comisă prin ea însăşi nu putea cauza moartea, însă unită cu alte cauze, preexistente, concomitente sau survenite a produs-o, va trebui, pentru a stabili intenţiunea de a ucide, să verificăm dacă infractorul a cunoscut şi a contat pe intervenţiunea acelor cauze care s-au alăturat activităţii sale, cu alte cuvinte dacă el a conceput că vor interveni acele cauze şi a dorit ca prin ajutorul lor să obţină rezultatul letal - moartea victimei (V.

Dongoroz, în Codul penal Carol al II lea adnotat, Ed.

Librăriei Socec & Co S.A, Bucureşti, 1937, vol.

III, p. 64).

> Într-o altă lucrare doctrinară, de referinţă în materie, s-a arătat, cu privire la delimitarea tentativei de omor de lovire sau vătămare corporală, că actele de punere în executare a rezoluţiei infracţionale, săvârşite până la intervenţia unui eveniment întrerupător, trebuie să demonstreze, pentru a se putea reţine tentativa la omor, că infractorul a avut intenţia specifică de omor, nu intenţia generală de a vătăma sau de a săvârşi o infracţiune nedeterminată.

În asemenea situaţii, pentru a se reţine tentativa ia omor trebuie demonstrată gravitatea ipotetică a actului de violenţă săvârşit de făptuitor, că acel act, dacă nu intervenea factorul extern salvator, evolua în mod cert spre rezultatul constând în moartea victimei şi că făptuitorul a acţionat cu intenţia de a ucide, nu de a vătăma integritatea corporală sau sănătatea victimei (I.

Dobrinescu - infracţiuni contra vieţii persoanei, Ed.

Academiei R.S.R., Bucureşti, 1987, p. 41-42).

Or, în prezenta cauză, raportat la viteza redusă cu care inculpatul a acroşat autoturismul victimelor, forţa redusă a impactului, este evident că şi în absenţa intervenţiei organelor de poliţie, actul de violenţa conceput şi pus în executare de inculpat nu era de natură, nici ipotetic, să evolueze spre rezultatul constând în moartea unei persoane, iar alte cauze preexistente, concomitente sau survenite, apte, unite cu actul de violenţă, să producă decesul victimei(lor) nu au existat, astfel că, implicit, nici nu puteau fi avute în vedere de inculpat.

Chiar în rechizitoriul întocmit în prezenta cauză (pag. 5) procurorul arată că: „pentru a săvârşi fapta inculpatul a folosit propriul autoturism, pe care l-a condus cu viteza pe care vehiculul a putut-o dezvolta în timpul scurs dintre demarai si coliziune”.

Or, timpul scurs între demaraj şi coliziune este foarte scurt (câteva secunde), autoturismul fiind un xxx, an de fabricaţie xxx cu o capacitate cilindrică a motorului de 1,9, având sub 100 cai putere, ceea ce înseamnă un demaraj foarte lent, aspect cunoscut de inculpat, având în vedere că este proprietarul autoturismului şi îl conducea constant, rezultând astfel că inculpatul avea din start reprezentarea că în spaţiul pe care îl avea la dispoziţie până la autoturismul persoanei vătămate nu va putea dezvolta decât o viteză foarte mică şi, deci, că forţa de impact va fi una foarte redusă, inaptă de a produce lezarea persoanei vătămate într-o măsură care să-i poată cauza decesul.

> În doctrina recentă s-a arătat că apar dificultăţi în practică în stabilirea vinovăţiei care stă la baza comiterii unor fapte de violenţă împotriva persoanei, ipoteze în care, de fapt, se pune problema distincţiei dintre intenţia de a ucide şi intenţia de a exercita violente.

Astfel, se arată că pentru stabilirea corectă a intenţiei făptuitorului trebuie analizate anumite elemente obiective, cum sunt obiectul utilizat de făptuitor, regiunea anatomică vizată, intensitatea loviturii, numărul loviturilor, vârsta şi starea de sănătate a victimei etc, însă, toate aceste elemente trebuie apreciate în ansamblul lor, nu izolat, pentru a fi concludente (V.

Cioclei, Drept penal, partea specială I, Ed.

C.H.

Beck, Bucureşti, 2016, p. 16).

❖ Jurisprudenţa a statuat în acelaşi sens, instanţele reţinând tentativa la omor în situaţia în care inculpatul a lovit victima cu intensitate în cap cu un scaun, cu urmarea producerii unei fracturi craniene, cu dilacerarea cerebrală.

În această situaţie s-a reţinut de instanţă că deşi scaunul nu este, prin natura sa, un obiect care are aptitudinea de a produce leziuni letale, intensitatea loviturii, apreciată pe baza gravităţii leziunilor, este cea care indică intenţia inculpatului de a ucide victima (C.S.J., Secţia penală, Decizia nr. 1789/12.11.1991).

Prin urmare, în speţa ultim citată, instanţa supremă a statuat, în mod corect, că deşi obiectul folosit (scaun) nu este idoneu, prin natura sa, intensitatea loviturii demonstrează intenţia de a ucide.

În cazul inculpatului xxx situaţia este total diferită, acesta săvârşind un act de violenţă folosindu-se de un obiect care, prin natura sa, nu are aptitudinea de a produce leziuni letale, iar intensitatea loviturii (impactului) a fost una redusă, această intensitate putând fi apreciată atât prin lipsa leziunilor victimei (martor în rechizitoriu) xxx, respectiv superficialitatea leziunilor victimei xxx, cât şi prin avariile uşoare ale autoturismelor implicate, ceea ce exclude intenţia inculpatului de a ucide victimele.

❖ În jurisprudenţa recentă, nepublicată, Curtea de apel xxx a admis cererea noastră de schimbare a încadrării juridice, în apel, din infracţiunea de tentativă la omor, prevăzută de art.32, alin.1 C.pen., raportat la art.188, alin.1 şi 2 C.pen., în infracţiunea de lovire, prevăzută de art.193, alin.2 C.pen., reţinând, în esenţă, că fapta inculpatului de aplica persoanei vătămate, în vârstă de 78 de ani, lovituri în zona capului şi în zona toraco abdominală, provocându-i o fractură a mandibulei şi fractura arcului costal II şi III, fără deplasare, nu relevă intenţia, nici măcar indirectă, de a ucide victima, ci doar de a-i aplica o corecţie, pe fondul unui conflict, atâta timp cât leziunile costale au fost fără deplasare şi fără pneumotorax, ceea ce relevă lovituri de o intensitate redusă, cu atât mai mult cu cât nici nu i-au pus victimei viaţa în primejdie (C.A xxx Secţia penală, încheierea din xxx, în dos. nr. xxx, nepublicată).

În speţa citată, Curtea de Apel xxx a reţinut că deşi s-au aplicat lovituri în zone vitale şi cu mijloace idonee, respectiv cu cotul în zona mandibulară şi cu picioarele în zona toraco abdominală, intensitatea acestora a fost redusă, nerelevând că inculpatul a urmărit sau cel puţin acceptat posibilitatea producerii decesului victimei.

❖ Într-o altă speţă recentă.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32, alin. 1 C.pen., raportat la art.188, alin.1 şi 2 C.pen., reţinându-se că, pe fondul unui conflict cu persoana vătămată, a ameninţat-o pe aceasta cu moartea, după care a acroşat-o cu autoturismul, parchetul reţinând în rechizitoriu că intenţia de a ucide rezultă din viteza pe care o avea autoturismul condus de inculpat în momentul impactului (viteză ce poate fi apreciată din înregistrarea video ataşată dosarului), modalitatea intenţionată de manevrare a autoturismului către victimă precum şi din istoricul de adversitate dintre cele două părţi.

Tribunalul xxx a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de tentativă la omor, prevăzută de art. 32, alin. 1 C.pen., raportat la art. 188, alin. 1 şi 2 C.pen. în infracţiunea de loviri şi alte violenţe, prevăzută de art.193, alin. 1 C.pen., motivând prin aceea că deşi acţionarea unui autoturism înspre o persoană, cu intenţia de a o atinge, poate produce urmări din cele mai grave, însă la aprecierea intenţiei cu care persoana a acţionat trebuie analizate toate circumstanţele faptei, împrejurările care au produs-o, situaţia mai veche de duşmănie dintre părţi.

Ameninţările cu moartea adresate în diverse ocazii nu sunt serioase dacă intenţia Părţilor este de a se şicana reciproc şi de a dovedi de fiecare dată că incidentul care se produce este din vina celuilalt.

Intenţia cu care s-a acţionat de către inculpat nu a fost de a ucide victima, nici direct nici indirect, ci a fost aceea de a-i produce suferinţe fizice, de a o vedea că suferă (Tribunalul xxx, S.pen. nr. xxx, în dos. nr. xxx definitivă prin Dec. pen. nr. xxx, pronunţată de Curtea de Apel xxx, în www.rolii.ro) .

Ca şi în această ultim citată speţă, simplul fapt că anterior comiterii faptei inculpatul xxx a ameninţat-o cu moartea pe victima xxx, nu demonstrează intenţia de a o ucide, raportat la împrejurarea că între părţi (foşti soţi) au existat şi anterior conflicte, urmate de separări şi împăcări repetate (în sensul reluării convieţuirii), iar conflictul din data de xxx a avut ca punct de pornire solicitarea inculpatului de reluare a convieţuirii cu fosta sa soţie, urmată de refuzul victimei, iar ca urmare a acestui refuz inculpatul i-a cerut victimei sa-i restituie autoturismul pe care afirmă că el l-a cumpărat.

Astfel, deşi au existat şi anterior multiple conflicte între cei doi, inclusiv ameninţări cu moartea, acestea evident nu au fost urmate de vreo acţiune comisă cu intenţia de a ucide, ceea ce confirmă declaraţiile inculpatului potrivit cărora a comis fapta care formează obiectul prezentului dosar pentru a o speria pe fosta sa soţie, neurmărind şi neacceptând că s-ar putea produce decesul ei, o astfel de concluzie fiind întărită şi de împrejurarea că inculpatul dorea reluarea convieţuirii cu victima, nicidecum să o ucidă pe aceasta.

Nu în ultimul rând, relevantă este şi poziţia victimei, aceasta arătând că doreşte să îşi reia convieţuirea cu inculpatul, ceea ce dovedeşte că nu a perceput că acesta ar fi intenţionat, direct sau indirect, să o ucidă.

În consecinţă, lipsesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de tentativă la omor, fapta putând constitui cel mult infracţiunile de loviri si alte violente.

De asemenea, nici agravanta specială a infracţiunii de omor (tentativă), prevăzută de art. 189, alin. 1, lit. f C.pen., care califică fapta (asupra a doua sau mai multe persoane) nu este incidenţă în cauză, având în vedere că din probatoriul administrat nu rezultă că inculpatul a cunoscut anterior sau cel puţin a observat că în autoturismul acroşat sunt două persoane, deci că ar fi ştiut că şi persoana vătămată xxx se află în autoturism, putând foarte bine avea reprezentarea că numai fosta sa soţie se află în autoturism, aceasta posedând permis de conducere şi conducându-l în mod obişnuit.

Instanţa ,raportat la toate împrejurările de fapt dovedite în cursul urmăririi penale precum şi în timpul cercetării judecătoreşti va respinge solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru următoarele considerente

Latura subiectivă a infracțiunii de omor constă în intenția de a ucide un om. aceasta se manifestă atât sub forma intenției directe cât și a intenției indirecte, după cum făptuitorul prevede că fapta sa, comisiva sau omisiva ,va produce ca rezultat moartea unei persoane, și dorește sau voiește producerea acesteia, ori, deși nu o dorește, va accepta în mod conștient Intenția de a ucide ea se poate stabili fie în mod direct, din recunoașterea făptuitorului sau din alte probe directe, fie din complexul împrejurărilor de fapt privitoare la modul de săvârșire a faptei.

Intenția de a ucide se pot deduce din îmbinarea complexului de împrejurări de fapt privind:

a)folosirea unui instrument apt de a produce moarte (ținând seama de felul instrumentului, dimensiunile, soliditatea, greutatea acestuia )

Raportat la aptitudinea de a ucide a instrumentului folosit, din probatoriul administrat, respectiv din cercetarea la faţa locului şi din imaginile înregistrate de camera de bord a maşinii de poliţie aflată la faţa locului, se constată că, pentru a săvârşi fapta inculpatul a folosit propriul autoturism, pe care l-a condus cu viteza pe care vehiculul a putut-o dezvolta în timpul scurs dintre demaraj şi coliziune, autoturism pe care l-a îndreptat, în mod intenţionat şi repetat, în vehiculul în care se afla persoana vătămată xxx, condus de martora xxx, acest instrument fiind, în mod rezonabil, apt de a conduce la uciderea persoanelor.

b) locul sau regiunea corporală unde s-au aplicat loviturile ori asupra căreia s-a acționat: regiuni sau organe vitale ale corpului a căror atingere produce moartea, asupra întregului corp sau chiar asupra unui loc care nu poate fi considerat regiune vitală a corpului omenesc.

În prezenta cauză numărul mic de zile de îngrijiri medicale nu se datorează modului în care a acționat inculpatul acțiunea sa putând produce leziuni grave care ar fi putut să ducă la decesul celor două victime

Faptul că urmarea dorită sau acceptată, respectiv uciderea persoanei vătămate xxx şi a martorei xxx, nu s-a produs, fiind cauzate doar leziuni traumatice, respectiv traumatism cranio cerebral acut cu hematom epicranian frontal şi o plagă contuză superficială suprapusă, persoanei vătămate xxx şi avarii vehiculului în care aceasta se afla, nu se datorează inaptitudinii instrumentului folosit ci unor împrejurări independente de capacitatea instrumentului şi de voinţa inculpatului, precum poziţia persoanei vătămate în vehicul, modul în care corpul acesteia a reacţionat la impact, precum şi intervenţiei organelor de poliţie care, după două coliziuni provocate de inculpat, au reuşit să deschidă portiera autoturismului acestuia, să-l imobilizeze şi să oprească agresiunea.

c)de asemenea a intenția de a ucide se poate deduce și din alte împrejurări preexistente legate de relația dintre victimă și infractor care pot conduce la o concluzie în ceea ce privește intenția cu care a acționat acesta .

Poziţia subiectivă a inculpatului, respectiv intenţia directă de a o ucide pe persoana vătămată xxx şi indirectă, prin acceptarea producerii rezultatului, în raport cu martora xxx rezultă din probatoriul administrat, respectiv din atitudinea inculpatului, imediat anterioară evenimentului, când, în prezenţa organelor de poliţie şi a martorului xxx, a ameninţat că o omoară pe persoana vătămată, din modul în care a săvârşit fapta, demarând cu autoturismul pe care îl conducea, în momentul în care a observat vehiculul în care se aflau persoana vătămată şi martora xxx, autoturism pe care l-a îndreptat spre coliziunea cu acest vehicul, chiar în prezenţa organelor de poliţie.

Cu ocazia audierii sale inculpatul a declarat că a lovit cu intenţie vehiculul în care se aflau persoana vătămată xxx şi martora xxx, că acest lucru s-a datorat stării de nervozitate şi că nu poate preciza care a fost motivul pentru care a lovit maşina fostei sale soţii, deoarece nu poate să-şi explice ce a avut în minte în acel moment.

Inculpatul a avut reprezentarea că în vehicul se afla şi martora xxx care conducea vehiculul, acceptând posibilitatea ca şi aceasta să fie ucisă în coliziune.

Astfel, din procesul verbal de cercetare la faţa locului, coroborat cu înregistrarea video efectuată de camera aflată pe bordul maşinii de poliţie care însoţea autovehiculul în care se aflau persoana vătămată xxx şi martora xxx, rezultă că, pentru a lovi vehiculul în care se aflau cele două persoane, inculpatul a efectuat o manevră în arc de cerc, trecând prin faţa autospecialei de poliţie şi ocolind-o, după care a lovit frontal maşina în care se aflau victimele, direcţionând însă vehiculul său spre zona din faţa dreapta a maşinii victimelor, respectiv spre zona în care se afla, pe scaunul din faţă dreapta, persoana vătămată xxx, manevra indicând o selectare a locului impactului şi, implicit, a persoanei vizată în principal, care era fosta sa soţie.

Astfel, chiar dacă, la momentul în care a demarat cu vehiculul său, inculpatul este posibil să nu fi ştiut că maşina soţiei sale este condusă de altă persoană decât aceasta, în momentele dinaintea impactului, repetat, a observat prezenţa martorei xxx la volan şi a direcţionat lovitura spre zona pasagerului din dreapta, fosta sa soţie, acceptând însă şi posibilitatea uciderii martorei.

În ceea ce privește reținerea de către acuzare a infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție în sarcina inculpatului s-a solicitat prin concluziile depuse la dosarul cauzei și prezentate la dezbaterea pe fond a cauzei, achitarea inculpatului de sub acuzația săvârșirii acestei infracțiuni raportat la împrejurarea că inculpatul în data de xxx a venit la locuința fiului său, chemat de acesta, intrând în discuții cu persoana vătămată, discuții care vizau reluarea conviețuirii dorită de ambii la acel moment, luând în considerare și multiplele împăcări dintre cele două părți, persoana vătămată consimţind după emiterea ordinului de protecție să își reia conviețuirea cu inculpatul.

Se invocă că potrivit articolului 22 alineatul 1 Cod Penal este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârșită cu consimțământul persoanei vătămate dacă aceasta putea să dispună în mod legal de valoarea socială lezată sau pusă în pericol, iar potrivit art. 18 al. 1 Cod Penal nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală dacă există vreuna dintre cauzele justificative prevăzută de lege

S-a motivat în continuare că, în literatura de specialitate s-a arătat că nu există vreo condiție, de regulă, cu privire la forma în care trebuie exprimat consimțământul persoanei vătămate, el fiind valabil indiferent dacă a fost exprimat oral sau formă scrisă, mai mult el poate fi chiar tacit, în cazul în care constă în comportamentul univoc al titularului dreptului exemplificându-se prin atitudinea proprietarului unui bun pe care o altă persoană îl distruge, de față cu proprietarul, iar acesta nu face nimic pentru al împiedica sau dezaproba.

Cu privire la posibilitatea persoanei vătămate de a putea să dispună în mod legal de valoarea socială lezată sau pusă în pericol, arătăm că şi această condiţie este îndeplinită în cauză.

Astfel, potrivit art. 32, alin. 1 din Legea nr. 217/2003, în forma în vigoare la data de 16.04.2020 (deci anterior modificării prin art.I, pct.3 din Legea nr.183/2020, intrată în vigoare la data de 22 august 2020), încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art.23 alin.(1) şi (4) lit.a) şi b) şi dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an.

Conform art. 23, alin. 1 din Legea nr. 217/2003, persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca. în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligaţii sau interdicţii...

Se poate observa că legiuitorul a condiţionat emiterea ordinului de protecţie de manifestarea de voinţă a victimei, aceasta putând decide dacă, mai întâi, se află într-o stare de pericol, iar apoi, dacă doreşte sau nu să solicite instanţei de judecată competente emiterea unui ordin de protecţie, în scopul înlăturării acestei stări de pericol.

Aşa fiind, legea lasă la latitudinea victimei daca îşi exercită sau nu dreptul de a solicita instanţei emiterea ordinului de protecţie, ceea ce înseamnă că emiterea acestui ordin este guvernat de principiul disponibilităţii, fiind deci vorba de un drept al victimei cu privire la care aceasta poate dispune.

Or, în această situaţie, este evident ,subliniază apărarea , că atâta timp cât victima unei agresiuni trecute sau posibile poate dispune asupra dreptului de a solicita emiterea ordinului judecătoresc de protecţie, ea poate dispune şi de dreptul ca după emiterea acestui ordin să poată permite celui împotriva căruia s-a emis să aibă o conduită contrară celei impuse prin hotărârea judecătorească, fiind o aplicare a principiului simetriei din dreptul civil (mutuus consensus, mutuus dissensus).

Instanţa nu va primi această apărare din mai multe considerente.

În ceea ce priveşte infracţiunea de nerespectarea ordinului de protecţie, prev. de art.32 alin.1 din Legea nr.217/2003, se constată că, prin ordinul de protecţie emis de Judecătoria xxx prin sentinţa civilă nr. xxx, în dosar nr. xxx, inculpatul xxx avea interdicţia de a se apropia de persoana vătămată xxx şi de locuinţa acesteia la mai puţin de 100 de metri şi de a avea orice contact cu aceasta, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, interdicţii care i-au fost aduse la cunoştinţă prin procesul verbal din data de xxx şi pe care le-a încălcat cu intenţie la data de xxx, când s-a deplasat la locuinţa persoanei vătămate xxx şi i-a adresat acesteia ameninţări cu moartea.

Fapta de nerespectarea a ordinului de protecție presupune in mod necesar existența unui ordin de protecție și o modalitate comisivă din partea făptuitorului, de încălcare a dispozițiilor unui act emis de o instanță judecătorească ,prin care acesta ia în mod direct contact cu persoana care a solicitat inițial emiterea acestui ordin.

Pe cale de consecință, împrejurările care au condus la emiterea acestui ordin de protecție au fost analizate de către instanța de judecată care a apreciat cu privire la temeinicia acuzațiilor aduse de victimă agresorului, împrejurările și contextul familial în care violențele exercitate au avut loc și o reluare a analizei acestor elemente încalcă, în opinia instanţei, autoritatea de lucru judecat situaţia în care instanța penală sesizată cu infracțiunea la legea specială referitoare la violența în familie nu poate să reanalizeze modalitatea în care ordinul de protecție a fost emis și validat.

Un alt motiv pentru care instanța nu va primi apărarea formulată de către inculpat, referitoare la posibilitatea părții vătămate de a dispune de dreptul, ca după emiterea acestui ordin să poată permite celui împotriva căruia s-a emis ,să aibă o conduită contrară celei impuse prin hotărâre judecătorească, în sensul reținerii astfel a cauzei justificativă prevăzută de art. 22 Cod Penal, consimțământul persoanei vătămate pentru un singur motiv: în prezenta cauză partea vătămată după ce inculpatul xxx a pătruns în imobil, au avut discuții în contradictoriu legate de reluarea vieții de familie, a adresat amenințări cu moartea părții vătămate, aceasta nu a renunțat la dreptul ei de protecție conferit de ordin, în sensul în care apărarea înțelege să vadă atitudinea părții vătămate, și, dimpotrivă a apelat Serviciul de urgență 112 chemând în ajutor organele de poliție.

Este motivul pentru care instanța nu poate să rețină în cauză incidența cauzei justificative prevăzută și invocată de către inculpat constatând că fapta de nerespectarea ordinului de protecție a fost săvârșită de către inculpat cu forma de vinovăție cerută de lege și pentru care există la dosarul cauzei probe certe de vinovăție.

Astfel ,în drept, faptele inculpatului xxx care, în data de xxx, în jurul orelor xxx, s-a deplasat la locuinţa persoanei vătămate xxx, fosta sa soţie şi a ameninţat-o pe aceasta cu moartea, încălcând astfel ordinul de protecţie emis de Judecătoria xxx prin sentinţa civilă nr. xxx, în dosar nr. xxx, după care, în timp ce persoana vătămată se deplasa către sediul postului de poliţie, ca pasager în autoturismul marca xxx, cu nr. de înmatriculare xxx, condus de martora xxx, a încercat să le omoare, atât pe persoana vătămată cât şi pe martora xxx, intrând în coliziune frontală, cu intenţie, în mod repetat, cu autoturismul marca xxx cu nr. de înmatriculare xxx pe care îl conducea, în autoturismul marca xxx, cu nr. de înmatriculare xxx, condus de martora xxx şi provocându-i persoanei vătămate xxx leziuni în zona capului ce au necesitat un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă la omor calificat, prev. de art.32 C.pen. rap. la art.189 alin.1 lit.f C.pen. şi nerespectarea ordinului de protecţie, prev. de art.32 alin.1 din Legea nr.217/2003.

Pentru aceste motive în baza art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 189 alin. 1 lit.f) Cod penal, va dispune condamnarea inculpatului xxx pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat

La individualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanţa are în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 74 Cod penal, şi anume, împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor ce constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, precum şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială a inculpatului.

Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. 1 raportat la art. 189 alin. 1 lit.f) Cod penal, infracţiunea de tentativă la omor calificat se pedepseşte cu închisoarea de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Urmare a reţinerii circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art.75, alin.2, lit. b C.Pen., cu efectul reductiv asupra pedepsei, prevăzut de art.76, alin.1 C.pen. şi aplicarea unei pedepse la minimul special prevăzut de lege, cu efectul reductiv prevăzut de art. 76, alin. 1 C.pen.va aplica inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat o pedeapsă de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 al.1 lit.a) şi b) pe o durată de 2 ani.

Potrivit art.75, alin. 2, lit. b C.pen., pot constitui circumstanţe atenuante judiciare împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.

Aşa cum s-a subliniat în literatura de specialitate recentă, vor fi reţinute atât împrejurări legate de faptă cât şi de făptuitor, în măsura în care sunt concomitente săvârşirii infracţiunii, putând fi reţinute ca circumstanţe atenuante chiar şi împrejurări expres prevăzute drept criterii generale de individualizare în măsura în care sunt concomitente cu fapta, strâns legate de aceasta şi sunt de natură să convingă instanţa de judecată că diminuează gravitatea faptei sau periculozitatea făptuitorului; sunt exemplificate, în lucrarea citata, mobilul sau scopul infracţiunii, o eroare vincibilă asupra caracterului ilicit al faptei etc (F.

Streteanu.

D.

Nitu - Drept penal, partea generală. curs universitar, voi, li- Ed.

Universul Juridic, Bucureşti, 2018, p. 414).

În ceea ce priveşte infracţiunea de încălcarea a ordinului de protecţie, instanţa va reţine legea penală mai favorabilă ,prevăzută de art. 32 din Legea nr. 217/2003, legea veche, în vigoare la data comiterii faptei, respectiv la data de xxx, potrivit cărora limitele de pedeapsă pentru această infracţiune erau închisoarea de la o lună la 1 an.

Prin art.

I, pct. 3 din Legea nr. 183/2020, intrată în vigoare la data de xxx, a fost modificat art. 32 din Legea nr. 217/2003, limita minimă a pedepsei închisorii fiind majorată de la o lună la 6 luni, iar cea maximă de la 1 an la 5 ani, prin urmare în mod evident legea penală mai favorabilă este cea în vigoare la data comiterii faptei, precum şi circumstanţa legală reţinută pentru infracţiunea de tentativă la omor ,sens în care îi va plica inculpatului o pedeapsă de 6 luni închisoare .

Reţinând existenţa concursului real de infracţiuni instanţa va dispune ,în temeiul art. 38 C.penal ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 5ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 al.1 lit.a şi b C.penal la care va adăuga 1/3 din pedeapsa aplicată pentru infracţiunea concurentă ,adică 2 luni închisoare ,urmând astfel să execute 5 ani şi 2 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 al.1 lit.a şi b C.penal pe o durată e 2 ani.

În raport de cuantumul pedepsei aplicate inculpatului instanţa constată că singura modalitate de individualizare a executării acestei pedepse este prin privare de libertate, sens în care va face aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, interzicând inculpatului, ca pedeapsă accesorie ce însoţeşte pedeapsa principală, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Din pedeapsa aplicată inculpatului urmează a fi scăzută perioada executată pe durata reţinerii şi a arestului preventiv, respectiv de la data de xxx la zi, conform dispoziţiilor art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 72 Cod penal.

Reţinând că se menţin temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive a inculpatului xxx, se va dispune menţinerea în continuare a măsurii arestării la domiciliu, până la rămânerea definitivă a hotărârii, conform dispoziţiilor art. 399 alin. 1 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 32 C.penal raportat la art. 189 al.1 lit.f) C.penal în infracţiunile de loviri şi alte violenţe, prevăzută de art.193 al.2 pentru partea vătămată xxx şi în infracţiunea de loviri şi alte violenţe, prevăzută de art.193 al.1 C.penal pentru partea vătămată xxx, cu aplicarea art.38 C.penal, cerere formulată de inculpat.

În baza art.32 C.penal raportat la prevederile art.189 al.1 lit.f) C.penal cu aplicarea art.75 al.2 lit.b) C.penal şi a art.76 C.penal, condamnă pe inculpatul xxx la o pedeapsă de:

- 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a) şi b) C.penal pe o durată de 2 ani

În baza art.32 al.1 din Legea nr.217/2003 cu aplicarea art.75 al.2 lit.b) C.penal condamnă pe acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea ordinului de protecţie, la o pedeapsă de:

- 6 luni închisoare

În baza art.38 C.penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a) şi b) C.penal pe o durată de 2 ani la care se va adăuga un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată şi anume, 2 luni, urmând astfel să execute o pedeapsă de:

- 5 ani şi 2 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a) şi b) C.penal pe o durată de 2 ani.

În baza art.65 C.pen interzice exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 lit.a) şi b) ca pedeapsă accesorie.

În baza art.72 C.pen deduce din pedeapsa astfel stabilită durata reţinerii şi arestării preventive, precum şi cea a arestului la domiciliu începând cu data de 16.04.2020 şi până la zi.

În baza art.404 al.4 lit.b) C.proc.pen. menţine starea de arest la domiciliu a inculpatului.

Constată că în cauză nu există constituire de parte civilă.

În baza art.274 al.1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, xxx.