Hotărâre nr. *** din 27.04.2020

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, la data de 17.12.2019, contestatorul ....., în contradictoriu cu intimata ............., solicită instanţei ca urmare a analizei argumentelor de fapt și de drept invocate, să dispună:

I. anularea Deciziei de concediere nr. ....... emisă de către ............ comunicată în data de .................,

II. obligarea .................. la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum și a celorlalte drepturi de care subsemnatul trebuia să beneficieze în temeiul Contractului individual de muncă nr. ................, în intervalul cuprins de la data încetării nelegale a acestuia și până la reintegrarea efectivă pe postul ocupat anterior emiterii deciziei de concediere,

III. repunerea părților în situația anterioară în sensul reintegrării reclamantei pe postul deţinut anterior,

IV. obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar;

În motivare contestatorul a arătat, în esenţă, următoarele:

Între ........... a fost încheiat Contractul individual de muncă nr. ............. (în continuare „CIM” sau „Contractul”) pentru postul de ......................

De-a lungul raporturilor de muncă stabilite în baza acestuia, au mai fost încheiate o serie de Acte adiționale care au vizat, în esență, modificarea drepturilor salariale prevăzute la art. 4.1. și art. 4.2 din Contract.

La momentul la care a acceptat poziția în cadrul managementului societății ........... aceasta înregistra pierderi.

Ulterior, datorită echipei pe care a reunit-o și pregătit-o la nivelul Satului Mare, societatea a depășit pragul de rentabilitate operațională.

După primul an în Satu Mare, ............ redobândește încrederea în fabrică și începe să prefigureze investiții.

În următorul an, investițiile în cauză s-au circumscris sumei de 15 milioane de EUR.

În continuare, sub conducerea subsemnatului, societatea a atins o creștere substanțială de 1,5% a calității serviciilor, care a determinat o reducere permanentă a costurilor.

După ani la rând de performanțe relevante la nivelul ............... - s-a decis producerea în cadrul fabricii din ................ a unui produs denumit HOB.

În anul 2017 numărul de unități produse a fost 70.000 (per an), în timp ce până în anul 2019 societatea a înregistrat un număr de 700.000 de unități (pe an).

Sub conducerea lui, sunt demarate proiecte adiționale pe piața Asiatică, în Filipine, Tailanda, Vietnam și Malaiezia, respectiv încep livrări de produse în Canada.

În anul 2018, societatea produce și livrează, pentru piața S.U.A., cuptoare electrice, iar în anul 2019 – cuptoare cu gaz.

Nu în ultimul rând, sub conducerea și îndrumarea lui, arată reclamantul, societatea ................... este pentru prima dată premiată la nivel european și ulterior la nivel global pentru performanțele acesteia, pentru noile produse livrate pe piața și implementarea de idei inovatoare în domeniul relevant: în 2010, 2011, 2013, 2014, 2016, 2018, respectiv 2019 (.....................

De-a lungul întregii colaborări, relația profesională dintre superiorul direct .......................și el, susţine reclamantul, în calitate de Director de Fabrică, a fost una de respect și de încredere.

Prin urmare, datorită acestei relații profesionale, respectiv în considerarea competenței de care a dat dovadă, vizitele superiorului direct în cadrul fabricii din Satu Mare nu erau mai frecvente decât de două ori pe an.

Aceeași relație de bună colaborare a fost de deplin valabilă și cu ceilalți colegi de muncă din cadrul societății.

Prin urmare, nu exista nici un motiv de fapt sau de drept pentru ca raporturile de muncă dintre ................... și subsemnatul, să înceteze.

Cu toate acestea, la data de ................... intimata comunică contestatorului Decizia de concediere nr. ................., prevalându-se de dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.

Singura motivare decelabilă din conținutul acestui act al angajatorului este însăși (1) trimiterea la articolul de lege relevant – art. 56 alin. (1) lit. c) - Contractul individual de muncă existent încetează de drept: (...) c) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare (...), precum și (2) referirea în cadrul acesteia a unei adrese emise de către ..................., Adresa nr. ....................

Desigur, comunicarea unei asemenea decizii a reprezentat o surpriză pentru subsemnatul, în condiţiile în care acesta nu îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute de lege pentru pensionarea pentru limită de vârstă.

Mai grav decât atât, acesta a fost forţat să îşi ia lucrurile personale din biroul din fabrică, fără să existe nici măcar posibilitatea să se discute la nivel de managementul societăţii cu privire la caracterul vădit nelegal al acestei decizii de concediere, accesul subsemnatului fiind restricţionat în mod virulent în aceeaşi zi.

în aceste condiţii, este de natura evidenţei că emiterea deciziei de concediere în cauză nu a reprezentat decât un mijloc facil şi aparent legal de înlăturare într-o manieră oportunistă a subsemnatul de la conducerea societăţii ......................, pentru motive care excedează raporturile de muncă stabilite între părţi.

Cu toate acestea, contestatorul a întreprins demersurile în sensul negocierii cu angajatorul ..................... pentru clarificarea situaţiei juridice a raporturilor dintre părţi, fiind stabilită pentru data de 04.12.2019 o întâlnire în vederea medierii situaţiei posibil litigioase create, la sediul ............................

Deşi intimata a fost notificată cu privire la invitaţia de mediere, aceasta nu a dat nici un răspuns şi nici nu s-a prezentat la întâlnirea din .............. O nouă întâlnire a fost stabilită pentru data de ........................

În aceste condiţii, având în vedere vădita nelegalitate şi netemeinicie a Deciziei de concediere nr. ................., comunicată în 14.11.2019, precum şi eşecul oricăror demersuri amiabile de soluţionare a conflictului de muncă, înţelege să formuleze prezenta contestaţie împotriva deciziei de concediere.

Prin raportare la prevederile art. 2 alin. lit. c) Cod civil, dispoziţiile cuprinse în Codul muncii se aplică şi cetăţenilor străini încadraţi cu contract individual de muncă şi care prestează muncă pentru un angajator român pe teritoriul României.

De asemenea, prin raportare la art. 8 din Regulamentul Roma I {Regulamentul CE nr. 593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului) în coroborare cu art. 13.3 din Contractului individual de muncă nr. ..................., legea aleasă de către părţi care să guverneze contractul este cea din România.

Prin urmare, prezentului litigiu îi este aplicabil Codul muncii şi legislaţia conexă relevantă incidenţă.

3. Cu privire la nelegalitatea şi netemeinicia Deciziei de concediere nr. .................., emisă de către .............., comunicată în 14.11.2019 arată următoarele:

Lipsa motivării în fapt a deciziei de concediere:

În concret, intimata ..................... indică în conţinutul Deciziei de concediere nr. ...............temeiul de drept în baza căruia aceasta a dispus concedierea - art: 56 alin. (1) lit. c).

De asemenea, aceasta face trimitere, cu titlu de motivare în fapt, la Adresa nr. ........... emisă de către ......................

Presupusul act justificativ care ar fundamenta în fapt emiterea deciziei de concediere nu este nici ataşat deciziei de concediere, nu este nici preluat ca şi conţinut pentru a putea verifica temeinicia măsurii dispuse.

Aşadar, deşi contestatorul înţelege că pretinsul motiv pentru încetarea de drept a contractului individual de muncă ar reprezenta unul dintre motivele de la art. 56 alin. (1) lit. c) se observa că... nu poate fi identificat despre care dintre cele 6 (şase) ipoteze prevăzute de Codul muncii este vorba:1)la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, cu caracter excepţional, pentru salariata care optează în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, în termen de 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condiţiilor de vârsta standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, la vârsta de 65 de ani; 2) la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, 3) pensiei anticipate parţiale, 4)pensiei anticipate, 5) pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; 6)la data comunicării deciziei medicale asupra capacităţii de muncă în cazul invalidităţii de gradul I sau II;

Or, cum nu a solicitat nici una dintre pensionările prevăzute în ipotezele 2-6, putem presupune doar că Adresa nr. ................ pe care a referit-o intimata vizează aparenta îndeplinire cumulativă a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.

Şi cu toate acestea, fie că e vorba de vreo decizie de pensionare, fie că este vorba de verificarea îndeplinirii cumulative atât a vârstei cât şi a stagiului de cotizare, a se observa ca aceste aspecte de fapt nu pot fi verificate, nici din conţinutul deciziei de concediere, nici din conţinutul vreunul act juridic sau document anexat în justificare actului unilateral al angajatorului.

În aceste condiţii, suntem într-o ipoteză clasică de nemotivare în fapt a deciziei de concediere.

Prevederile art. 76 din Codul civil sunt limpezi: „Decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu: a) motivele care determină concedierea

În concret, dispoziţiile art. 76 lit. a) Codul muncii stabilesc obligaţia angajatorului de a menţiona în cuprinsul deciziei de concediere suficiente motive şi informaţii pe baza cărora salariatul să poată aprecia legalitatea şi temeinicia măsurii de concediere şi să poată decide asupra contestării sale în justiţie, ca expresie şi a principiului consensualităţii şi a bunei credinţe edictat de art. 8 Codul muncii, conform căruia „pentru buna desfăşurare a relaţiilor de muncă, participanţii la raporturile de muncă se vor informa şi se vor consulta reciproc, în condiţiile legii şi ale contractelor colective de muncă."

Cu toate acestea, nu se poate reţine că Decizia de concediere atacată cuprinde nici măcar o minimă dezvoltare a motivelor de fapt care l-au determinat pe angajator să dispună concedierea recurentului reclamant, întrucât menţiunile făcute în acest sens în decizie - art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii - se confundă cu însăşi măsura concedierii.

În mod similar, jurisprudenţa este neechivocă sub aspectul caracterului imperativ în ceea ce priveşte evidenţierea motivelor care stau la baza emiterii deciziei concedierii, indiferent care ar fi motivul de drept pentru aceasta:

„În lipsa evidenţierii motivelor concrete şi efective care au determinat angajatorul să ia o astfel de măsură, nu este posibilă stabilirea gravităţii situaţiei de natură să justifice desfiinţarea postului reclamantului şi nu se poate exercita controlul judecătoresc doar la motivele de fapt şi de drept precizate în decizia de concediere, conform regulii impuse de art. 79 Cod muncii, care pledează în acest fel pentru necesitatea precizării motivelor de fapt şi de drept şi se opun în consecinţă suplimentării în faţa instanţei a motivelor concedierii, cum este cazul în speţă” (Curtea de Apel Cluj, Secţia I Civilă, Decizia nr. ............., astfel cum apare aceasta în extras în https://sintact.ro/#/jurisprudence/520308712) .

Mai mult decât atât:„Astfel după cum textul legal impune, motivele care determină concedierea trebuie cuprinse> în mod obligatoriu, în însăşi decizia de concediere, acesta fiind unicul act care produce efecte sub aspectul încetării raporturilor de muncă dintre părţi."2 în concluzie, atât timp cât cazurile de încetare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului sunt expres şi limitativ prevăzute de Codul muncii, simpla indicare a temeiului de drept care a condus la concedierea salariatului nu satisface cerinţa imperativă a legii, fiind necesar ca angajatorul să realizeze şi o motivare în fapt suficientă pentru verificarea temeiniciei măsurii dispuse.

Nu în ultimul rând, Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 506/2005 statuează expres că apărarea împotriva unei măsuri abuzive, nelegale sau neîntemeiate de îngrădire a exerciţiului dreptului la muncă poate fi exercitată în cunoştinţă de cauză de către salariat: „numai dacă acesta este informat în mod corespunzător, atât cu privire la motivele de fapt şi de drept ale concedierii, cât şi cu privire la mijloacele procedurale prin care se poate contesta măsura luată." (Sentinţa civilă nr. ..............., pronunţată de Tribunalul Bucureşti< www.mcp-avocati.ro.) .

Or, având în vedere lipsa oricărei motivări din cuprinsul Deciziei de concediere nr. ................., coroborată cu indicarea exclusivă a temeiului de drept şi trimiterea la un document care nici măcar nu a fost anexat acesteia, nepermiţând verificarea celor 6 (şase) ipoteze prevăzute de către art. 56 alin. (1) lit. c) Codul muncii, apreciem că singurul remediu eficient este constarea nulităţii absolute a deciziei de concediere şi desfiinţarea acesteia.

3.2. Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii:

Reclamantul arată că nu îndeplineşte stagiul minim de cotizare pentru pensionare. Mai exact, deşi contestatorul îndeplineşte condiţiile de vârstă standard - acesta având 65 de ani împliniţi - prima condiţie nu este (încă) îndeplinit.

Or, prevederile art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii sunt neechivoce: „la data îndeplinirii cumulative a condiţiile de vârsta standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare".

Prin urmare, nici un moment nu au fost îndeplinite condiţiile pentru a fi incident temeiul de drept invocat de către ................ în conţinutul deciziei de concediere.

În mod evident, ulterior comunicării deciziei de concediere, a întreprins demersuri în faţa Casei Judeţene de Pensii Satu Mare pentru a elucida conţinutul Adresei nr. ............... referită de către angajator.

Într-adevăr, prin Decizia nr. ............. - Decizie privind acordarea unor drepturi de pensie comunitară - Pensia pentru limită de vârstă (pe care o depune în probaţiune), s-a reţinut faptul că stagiul de cotizare în România este de ................, în timp ce stagiul de cotizare în Germania este de .............

Prin urmare, s-a stabilit că pensia naţională nu poate fi stabilită întrucât asiguratul nu a realizat în România stagiul minim de cotizare prevăzut de lege, respectiv de ................

În aceste condiţii, a contestat în termenul legal Decizia nr. ..........., care a fost anulată de către ............, fiind emisă Decizia de anulare nr. .................., reţinându-se „anularea deciziei de pensie comunitară nr. ................. în baza art. 106 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 şi a Cererii înregistrate la nr. ....................

Aşadar, la acest moment nu există nici o decizie de pensionare emisă de către autoritate competentă.

Desigur, faptul că stagiul de cotizare în România este de 10 ani, 1 lună şi 13 zile este o realitate, necontestată şi reţinută inclusiv şi de către ............... (ceea ce a contestat reclamantul fiind decizia de pensionare în sine, aceasta fiind emisă fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 263/2010).

Or, raportat la starea de fapt şi de drept care reiese din înscrisurile referite mai sus, reiese că la data emiterii Deciziei de concediere nr.............., nu erau îndeplinite cumulativ condiţiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, una din cele două condiţii obligatorii - stagiul minim de cotizare - nefiind realizat.

Condiţiile prevăzută de art. 56 alin. (1) lit. c) sunt cumulative, iar o interpretare a doctrinei sau a jurisprudenţei care să contravine sau să „nuanţeze" textul legal, nu există.

Prin urmare, încetarea de drept a Contractului individual de muncă nr. ..............., nu a putut opera.

Aşadar, orice act unilateral emis de către angajatorul .............. emis în sensul constatării acestei încetări de drept este eminamente nelegal.

Pentru a înlătura orice urmă de îndoială cu privire la noţiunile precum „pensia naţională" şi „cotizarea prevăzută de lege”, face trimitere expresă la prevederile relevante din Legea nr. 263/2010 şi la Regulamentul CE nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială.

Aşadar, susţin că, prevederile art. 56 alin. (1) lit. c) se analizează exclusiv prin raportare la această lege - Legea nr. 263/2010- nicidecum prin raportate la legislaţia europeană sau prin raportare la legislaţia altui stat din UE.

În concret, domnul .................. poate beneficia de pensie, având în vedere prevederile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 coroborată cu Regulamentul CE nr. 883/2004, dar e vorba de pensia comunitară, sau cea prevăzută de legislaţia germană, nicidecum de cea reglementată de legislaţia naţională din România) - Legea nr. 263/2010.

Pentru celeritate: la nivel comunitar există un mecanism prin care un cetăţean european care a cotizat în două state membre, dar nu are îndeplinit stagiul minim de cotizare în una sau chiar în amândouă statele membre (deşi cumulat le-ar îndeplini prin raportare la cel puţin una dintre cele două legislaţii naţionale incidente) poate beneficia de pensie comunitară.

Cu toate acestea, acest mecanism de calcul prevăzut de Regulamentul CE nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, nu echivalează cu considerarea ca fiind îndeplinită condiţia prevăzute de legea naţională cu privire la stagiul minim de cotizare.

În esenţă, pensia comunitară este întrinsec conexă realizării unui stagiu de cotizare şi în alt stat membru, în timp de pensia naţională se acordă (în condiţiile legislaţiei naţionale) cu condiţia realizării stagiului minim de cotizare.

Prin raportare la prevederile art. 5 din Legea nr. 263/2010, domnul ......... poate fi beneficiarul unei pensii naţionale, dar doar în condiţiile acestei legi:

(1) Asiguraţii sistemului public de pensii pot fi cetăţeni români, cetăţeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul sau reşedinţa în România.

(2) Pot fi asiguraţi ai sistemului public de pensii şi cetăţenii români, cetăţenii altor state şi apatrizii care nu au domiciliul sau reşedinţa în România, în condiţiile prevăzute de instrumentele juridice cu caracter internaţional la care România este parte.

(3) Asiguraţii au obligaţia să plătească contribuţii de asigurări sociale şi au dreptul să beneficieze de prestaţii de asigurări sociale, conform prezentei legi.

De asemenea, în înţelesul art. 3 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 263/2010:

t) stagiu minim de cotizare - perioada minimă de timp prevăzută de prezenta lege în care asiguraţii au realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie, la împlinirea vârstei standard de pensionare;

Revenind aşadar la prevederile art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, deducem că nu trebuie să confundăm noţiunile de îndeplinire cumulativă a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului de cotizare minim pentru pensionare, care atrag încetarea de drept a unui contract individual de muncă, cu noţiunea de pensie comunitară şi cum se calculează aceasta în condiţiile în care într-un anume stat membru, asiguratul, nu a realizat stagiul minim de cotizare pentru a beneficia de pensia naţională.

În aceste condiţii, apreciem că din moment ce diferenţa dintre stagiul minim de cotizare prevăzut de legislaţia naţională, pe de o parte, şi dreptul de beneficia de pensie comunitară în cazul în care nu a fost realizat acest stagiu minim de cotizare, pe de altă parte, sunt concepte juridice diferite, prevederile art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii trebuie interpretarea în sensul definiţiilor date de legea naţională, deci Legea nr. 263/2010.

Or, condiţiile cu privire la încetarea de drept a Contractului individual de muncă nr. ......... nu au fost îndeplinite la data emiterii Deciziei de concediere nr. ............

Prin urmare, aceasta este lovită de nulitate absolută, impunându-se desfiinţarea acesteia cu consecinţa repunerii în situaţia anterioară.

4. Cu privire la repunerea părţilor în situaţia anterioară sub forma reintegrării în muncă a contestatorului ............. pe postul de ................... deţinut anterior în cadrul .....................:

Prevederile art. 80 alin. (1-2) din Codul muncii consacră maniera în care o repunere în situaţia anterioară ulterioară anulării unei decizii de concediere poate opera: inclusiv prin reintegrarea în muncă sa salariatului, dacă acesta solicită acest lucru.

În context, contestatorul îşi exercită aceste drept de opţiune şi solicită expres reintegrarea în muncă pe postul de .................. deţinut anterior în cadrul societăţii ....................

5.

Cu privire la repunerea părţilor în situaţia anterioară sub forma plăţii despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi a plăţii celorlalte drepturi de care subsemnatul trebuia să beneficieze în temeiul Contractului individual de muncă nr. ....................., în intervalul cuprins de la data încetării nelegale a acestuia şi până la reintegrarea efectivă pe postul ocupat anterior emiterii deciziei de concediere:

Arată că nu deţine Actele adiţionale încheiate la Contractul individual de muncă nr. ......................... încheiat între ..................... şi prin urmare nu poate să circumscrie cu precizie întinderea drepturilor salariale datorate lunar de către angajator, pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor aferente în intervalul cuprins de la data încetării nelegale a acestuia şi până la reintegrarea efectivă pe postul ocupat anterior emiterii deciziei de concediere.

În aceste condiţii, în temeiul prevederilor art. 272 din Codul muncii, în coroborare cu prevederile art. 293 Cod procedură civilă, solicită instanţei să dispună obligarea .................. să înfăţişeze toate actele adiţionale încheiate şi să le depună la dosarul cauzei.

Aceeaşi solicitare o formulează şi prin raportare la Contractul colectiv de muncă pentru anul 2019 încheiat între ..................... şi salariaţii acesteia, din aceleaşi raţiuni.

În ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor solicitate, prevederile art. 80 alin. (1-2) din Codul muncii consacră maniera obligatorie în care o repunere în situaţia anterioară ulterioară anulării unei decizii de concediere poate opera.

Aşadar, legiuitorul a stabilit şi a reglementat expres cuantumul acestor despăgubiri, limitate la salariile indexate, majorate şi reactualizare, precum şi la alte drepturi negociate.

Solicită repunerea în situaţia anterioară sub forma plăţii despăgubirilor prevăzute de lege.

Ulterior depunerii Actelor adiţionale şi a Contractului colectiv de muncă ................ de către angajatorul ........................., subsemnatul îşi va circumscrie expres întinderea despăgubirilor prin raportare la prevederile art. 4.1. şi art. 4.2. din Contractul individual de muncă nr. .....................în versiunea la zi a acestuia.

6. Cu privire la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers:

Prin raportare la art. 453 Cod procedură civilă, solicităm instanţei să dispună obligarea ................................ la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de prezentul demers judiciar.

în context, pe lângă costurile reprezentate de onorariul avocaţial, solicităm instanţei obligarea intimatei şi la plata cheltuielilor aferente serviciilor prestate de către mediator (suportate atât cu ocazia invitaţiei la mediere pentru data de .........................., cât şi preconizate a fi suportate la data de .......................).

Având în vedere plenitudinea argumentelor invocate supra, solicită instanţei admiterea prezentei contestaţii formulată împotriva deciziei de concediere, astfel cum aceasta a fost formulată, şi procedarea în consecinţă.

În drept: art. 78-79 Codul muncii; art. 80 alin. (1-2) Codul muncii; art. 253 alin. (1-2) Codul muncii; art. 266-270 Codul muncii; art. 275 Codul munci; art. 208-211 din Legea nr. 62/2011; art. 216 din Legea nr. 62/2011; art. 19 din Legea nr. 263/2010; art. 51-61 din Legea nr. 263/2010.

2.

În temeiul prevederilor art. 272 din Codul muncii, în coroborare cu prevederile art. 293 Cod procedură civilă, solicităm instanţei să dispună obligarea ................. să înfăţişeze următoarele înscrisuri şi să le depună la dosarul cauzei:

(Toate Actele adiţionale aferente Contractul individual de muncă nr. .................... încheiat între .......................;

(2) Contractul colectiv de muncă pentru anul 2019 încheiat între ....................... şi salariaţii acesteia, reprezentaţi prin .........................

Intimata ............................ a formulat INTAMPINARE (filele 33-42 de la dosar) prin care a solicitat a instanţei să admită excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi sa respingă acţiunea ca fiind prescrisa; respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele MOTIVE:

I. În fapt, între părţi s-au derulat raporturi de muncă potrivit contractului individual de muncă nr. ......................... („CIM”, Anexa nr. 1 la prezenta), modificat potrivit actelor adiţionale ataşate acestuia.

La data de ......................, reclamantul a împlinit vârsta de 65 de ani (în acest sens, cartea de identitate anexată acţiunii introductive).

La data de ....................., reclamantul depune la casa de pensii competentă documentaţia de pensionare în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă.

Prin decizia nr. ........................... (anexată acţiunii introductive), ............................soluţionează cererea reclamantului în sensul acordării pensiei pentru limită de vârstă, începând cu data de .....................

În consecinţă, de la momentul comunicării deciziei de pensie către reclamant, acesta urma să beneficieze de dreptul său la prestaţii din partea statului român, bucurându-se în acest sens de prevederile Regulamentului nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala (in continuare, „Regulamentul 883/2004”).

Este adevărat ca, potrivit celor reţinute de ....................... (denumită în continuare, „CJP Satu Mare”), acordarea pensiei pentru limită de vârstă în România s-a făcut prin totalizare, respectiv potrivit mecanismelor de calcul prevăzute la art. 52 din Regulamentul 883/2004.

Depunerea cererii de pensie de către reclamant, admiterea cererii de pensionare şi acordarea prin proratizare a pensiei pentru limită de vârstă către reclamant au continuat să producă şi alte efecte juridice, respectiv comunicarea către pârâtă a adresei nr. ....................... (Anexa nr. 2 la prezenta), prin care se aducea la cunoştinţa pârâtei faptul că s-a emis o decizie de pensionare pentru reclamant, indicându-se categoria de pensie ca fiind „pensie limită de vârstă” şi că data acordării drepturilor de pensie este data de .................

Având în vedere pensionarea pentru limită de vârstă a reclamantului, menţionată în adresa nr. .........................., pârâta a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile cumulative ale dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. c) teza I din Codul muncii şi a emis, în conformitate cu dispoziţiile legale incidente, decizia de constatare nr. .................. (Anexa nr. 3 la prezenta) prin care pârâta constata încetarea de drept a contractului de muncă al reclamantului.

Din decizia nr. ....................... (depusa de reclamant odată cu acţiunea introductivă) - de anulare a deciziei de pensionare nr. .......................... pentru limită de vârstă - rezultă că în data de .................., deci ulterior comunicări către reclamant a deciziei de constatare a încetării de drept a CIM, reclamantul depune la ............... cererea de anulare a deciziei de pensionare.

Deşi efectele juridice ale (i) depunerii dosarului de pensionare pentru limita de vârstă, (ii) emiterii de către ..................... a deciziei de pensionare nr. ...................... şi comunicării către pârâta a Adresei nr. .................. erau deja produse în planul încetării de drept a CIM, reclamantul se adresează instanţei de judecată, solicitând anularea deciziei de constatare a încetării de drept, plata drepturilor salariale la zi şi reintegrarea în muncă în baza aceluiași contract/raport de muncă.

II. Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune

Având în vedere ca încetarea de drept intervine de jure, decizia prevăzută de dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Codul muncii (denumita impropriu „decizie de desfacere a contractului de muncă”) nu reprezintă altceva decât un act juridic prin care se constata o stare de fapt, necesar a fi emisă de angajator pentru constatarea intervenţiei cazului de încetare de drept.

În aceste condiţii, decizia contestata nu reprezintă prin ea însăşi o măsură, în sensul dispoziţiilor art. 211 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, de încetare a contractului individual de muncă, ci o simpla decizie de constatare a încetării de drept a raportului de muncă.

Astfel, devine aplicabil regimul juridic de drept comun în materie, care prevede prin dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. a) din Codul muncii un termen de 30 de zile calendaristice pentru formularea cererii împotriva unei astfel de decizii referitoare la încetarea contractului individual de muncă.

În consecinţă, având în vedere ca decizia de constatare contestata în prezenta cauza a fost comunicata reclamantului la data de .................., iar cererea de chemare în judecata din prezentul dosar a fost înregistrată pe rolul ................... în data de .................. (potrivit informaţiilor publice disponibile pe portalul instanţelor de judecata şi pe Info Centrul Curţii de Apel Oradea), respectiv la 1 zi după expirarea termenului de 30 zile (prorogat, potrivit legii), a solicitat instanţei ca în temeiul art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii sa admită excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi sa respingă acţiunea formulata de reclamant ca fiind prescrisă.

Cu privire la fondul cauzei arată că reclamantul aduce o serie de critici de nelegalitate şi netemeinicie ale deciziei de constatare nr. .................. emisa de pârâtă.

3.1. Cu privire la lipsa motivării în fapt a deciziei contestate

Deşi chiar reclamantul arata în acţiunea introductivă ca temeiul de drept indicat în decizia contestata este art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, norma juridică din materia încetării de drept a contractului individual de muncă, tot reclamantul insista sa se refere la aceasta ca fiind o decizie de concediere.

Astfel, decizia contestata nr. .......................... este emisa în temeiul art. 56 alin. (2) din Codul muncii, care obliga angajatorul sa constate în scris, prin decizie, intervenţia cazului de încetare de drept.

Ca decizia nr. ........................ reprezintă actul de constatare prevăzut de dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Codul muncii rezulta din însăşi conţinutul sau, decizia fiind emisa (aşa cum observa perfect şi Reclamantul) „in conformitate cu prevederile art. 56 al. 1 lit. c din Codul Muncii”.

Mai mult decât atât, decizia face de asemenea trimitere la adresa nr. ......................... a ..........................., ceea ce consolidează natura deciziei contestate ca fiind una de constatare a încetării de drept a CIM, din motive ce ţin de pensionarea reclamantului.

În aceste condiţii, dispoziţia legală invocată de Reclamant pentru nelegalitatea deciziei contestate, respectiv art. 76 lit. a) din Codul muncii nu este aplicabil în prezenta speţă, textul de lege fiind aplicabil exclusiv concedierilor emise în temeiul art. 58 şi urm. din Codul muncii, iar nu în materia încetării de drept a contractului individual de muncă (i.e., art. 56 din Codul muncii).

În aceeaşi măsură, nici jurisprudenţa invocată în acţiunea introductivă (în acest sens, pag. 7 din acţiune) şi nici Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 506/2005 nu pot fi avute în vedere de instanţa de judecată, acestea referindu-se deopotrivă la măsură unilaterală a concedierii dispuse de către angajator în speţele cu pricina, iar nu la intervenţia unei încetări a contractului de muncă în temeiul legii.

În consecinţă, având în vedere că cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 76 din Codul muncii nu sunt aplicabile şi deciziei de constatare prevăzute de dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Codul muncii, solicită instanţei de judecata să respingă acest motiv de nelegalitate şi sa retina că decizia contestata nu reprezintă un act unilateral de încetare a CIM, aceasta intervenind ope legis, ci un act juridic de constatare a unei situaţii de fapt, respectiv îndeplinirea vârstei de pensionare şi a stagiului de cotizare, condiţii cumulative pentru încetarea de drept a CIM şi care dau dreptul la pensionarea pentru limita de vârstă a reclamantului.

3.2. Cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii

Într-adevăr, prevederile art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii instituie doua condiţii cumulative pentru intervenţia cazului de încetare de drept prevăzut de prima teza a textului de lege, respectiv îndeplinirea (i) condiţiilor de vârstă standard şi (ii) a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.

Aşa cum precizează, reclamantul a împlinit vârsta de 65 de ani la data de 21.07.2019, iar în ceea ce priveşte a doua condiţie prevăzută de art. 56 alin. (1) lit. c) teza I, respectiv stagiul minim de cotizare pentru pensionare, sunt total neîntemeiate criticile reclamantului faţă de următoarele considerente.

Astfel, intimata învederează că şi condiţia stagiului minim de cotizare necesar a fi îndeplinit pentru intervenţia cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă, prevăzut de dispoziţiile art. 56 lit. c), teza I, din Codul muncii este îndeplinită.

Din analiza şi interpretarea legislaţiei naţionale şi europene incidente în materie reiese fără putinţa de tăgada acest aspect, sens în care solicită instanţei a avea în vedere la luarea deciziei în prezenta speţă ca stagiul de cotizare comunitar (i.e., în alt stat membru al Uniunii Europene decât România) este şi trebuie inclus în stagiul minim de cotizare necesar a fi îndeplinit pentru intervenţia cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă, prevăzut de dispoziţiile art. 56 lit. c), teza I, din Codul muncii.

Dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice („Legea 263/2010”) prevăd următoarele:

„Constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asiguraţii datorează şi/sau plătesc contribuţii de asigurări sociale în sistemul public de pensii din România, precum şi în alte ţări, în condiţiile stabilite prin acordurile sau convenţiile internaţionale la care România este parte.”

Pentru claritate, stagiul minim de cotizare este definit de Legea nr. 263/2010 ca fiind „perioada minimă de timp prevăzută de prezenta lege în care asiguraţii au realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie, la împlinirea vârstei standard de pensionare”.

Perioada de timp prevăzută de Legea nr. 263/2010 este de 15 ani, potrivit art. 53 alin. (2).

Potrivit celor reţinute de ..................... în decizia de pensionare, dar şi în decizia de anulare a deciziei de pensionare, Reclamantul a realizat un stagiu de cotizare de 10 ani şi 1 lună într-un stat membru al Uniunii Europene („UE”) – România, şi în alt stat membru al UE – Germania - un stagiu de 28 ani şi 2 luni de zile.

Astfel, în condiţiile stabilite prin acordurile sau convenţiile internaţionale la care România este parte, ....................., în calitate de autoritate competentă în a constata îndeplinite condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă, retine ca perioada de timp pentru care Reclamantul a plătit contribuţii de asigurări sociale atât în România, cat şi în alta tara membra UE constituie stagiu de cotizare potrivit legii romane.

Drept urmare este de domeniul evidentei ca reclamantul a îndeplinit stagiul minim de cotizare cerut de lege, câtă vreme însăşi autoritatea competentă constată fără putinţă de tăgadă acest lucru, în temeiul legii şi în temeiul puterilor conferite de legislaţia naţională coroborată cu cea europeana.

Or, câtă vreme (i) legea defineşte foarte clar noţiunea de stagiu de cotizare şi include stagiul de cotizare efectuat pe teritoriul altui stat membru UE în stagiul de cotizare aferent pensiei pentru limită de vârstă; (ii) legea conferă casei naţionale de pensii şi a caselor teritoriale de pensii competentă de a stabili îndeplinirea condiţiilor de vârstă standard şi de stagiu de cotizare pentru acordare pensiei pentru limită de vârstă; este indubitabil faptul că aceeaşi noţiune este utilizată şi de către art. 56 lit. c) teza I din Codul muncii, motiv pentru care îndeplinirea stagiului alăture de vârsta standard de pensionare OBLIGĂ angajatorul să constate încetarea de drept a unui contract individual de muncă.

Legislaţia trebuie analizata şi interpretata în sensul producerii de efecte juridice şi nu în sens invers.

Cat timp exista o definiţie care include stagiul de cotizare din alta tara UE în stagiul de cotizare recunoscut de legea romana, care reprezintă şi o condiţie a încetării de drept a unui contract individual de muncă, a interpreta în sens contrar înseamnă a nesocoti cu bună ştiinţă norme imperative de drept.

În consecinţă, învederează ca a respectat întocmai prevederile legale cu privire la încetarea raportului de muncă avut cu reclamantul.

Aşadar, solicită instanţei de judecata a avea în vedere nu numai dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 invocate de Reclamant, ci şi pe cele ale art. 19 alin. (1) din aceeaşi lege.

Condiţiile stabilite prin acorduri şi convenţii internaţionale sunt reglementate de Regulamentul 883/2004 în baza căruia reclamantul a solicitat instituţiei competente din România pensionarea pentru limită de vârstă.

Astfel, Regulamentul 883/2004 retine cu titlu de principiu, în art. 5 lit. a), aplicabilitatea legislaţiei unui stat membru în cazul beneficiului prestaţiilor echivalente dobândite în temeiul legislaţiei unui alt stat membru.

În acelasi timp, Regulamentul 883/2004 prevede în art. 5 lit. b) următoarele:

„În cazul în care, în temeiul legislației statului membru competent, anumite fapte sau evenimente produc efecte juridice, statul membru respectiv ia în considerare faptele sau evenimentele similare desfășurate în oricare alt stat membru, ca și cum ar fi avut loc pe teritoriul său”.

Aplicând dispoziţiile art. 5 lit. b) în speţa de faţă, rezulta ca statul roman este obligat în temeiul Regulamentului 883/2004 sa ia în considerare anumite fapte sau evenimente desfăşurate în alt stat membru al UE ca fiind producătoare de efecte juridice în România. în alte cuvinte, statul roman este obligat sa ia în considerare ca fiind producătoare de efecte juridice perioada de cotizare din Germania, respectiv în aprecierea îndeplinirii cele doua condiţii prevăzute de art. 56 lit. c) teza I din Codul muncii şi deci a intervenţiei cazului de încetare de drept.

Daca statul roman este obligat sa ia în considerare o perioada de cotizare din alt stat membru şi să emită decizie de pensionare pentru limita de vârstă, deşi condiţiile privind stagiul minim de cotizare nu ar fi îndeplinite exclusiv din perspectiva legislaţiei naţionale (ignorând întru-totul legislaţia europeană cu efect direct în plan naţional), cu atât mai mult un alt subiect de drept din sfera privata, respectiv pârâta, era datoare sa acţioneze întocmai şi să considere intervenit cazul de încetare de drept, dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Codul muncii fiind clare în acest sens.

Esenţial de reţinut în acest sens este faptul ca reclamantul a fost cel care are iniţiativa pensionarii în România pentru limita de vârstă.

Or, statutul de pensionar nu poate fi invocat de reclamant doar în parte, respectiv numai pentru beneficiul prestaţiilor de asigurări sociale, ignorând celelalte dispoziţii imperative ale legii care trebuie interpretate în mod coroborat pentru a da efect şi instituţiei juridice a încetării de drept a contractului individual de muncă, tocmai în baza unui concept juridic care este reglementat de legislaţia drepturilor şi obligaţiilor în materia asigurărilor sociale.

Aşadar, regimul juridic aplicabil conceptului de stagiu de cotizare, în general, şi de stagiu minim de cotizare, în special, trebuie „importate” din legislaţia asigurărilor sociale de la nivel naţional coroborata cu cea de la nivel european, conceptul de stagiu de cotizare neavând un regim juridic distinct reglementat de Codul Muncii.

De altfel, potrivit aceloraşi prevederi din Regulamentul 883/2004, se poate interpreta în sensul ca încetarea de drept în temeiul art. 56 lit. c) teza I din Codul muncii ar fi intervenit, în cazul reclamantului, chiar la momentul îndeplinirii condiţiilor de vârstă standard (dat fiind perioada de cotizare de ...................).

Aşadar, intervenţia încetării de drept a contractului individual de muncă (i.e., în cazul îndepliniri condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă) nu este şi nici nu trebuia să fie condiţionată de formularea unei cereri de pensionare în faţă ................... şi de emitere a deciziei de pensie pentru limita de vârstă.

În orice caz, emiterea unei decizii de pensie pentru limita de vârstă de către ................... nu poate produce efecte juridice numai în planul prestaţiilor de asigurări sociale, o astfel de interpretare a legislaţiei fiind una extrem de limitativa şi în contra scopului prevăzut de legislaţia naţională privind încetarea de drept a contractului de muncă.

În plus, este esenţial pentru siguranţa circuitului civil şi pentru aplicarea unui tratament nediscriminatoriu (e.g., pe criterii de vârstă, a se aplica acelaşi tratament tuturor cetăţenilor comunitari (inclusiv cetăţenilor români care îşi desfăşoară activitatea în baza unor contracte individuale de muncă numai pe teritoriul statului roman), care îndeplinesc condiţia de vârstă standard şi stagiul minim de cotizare prin luarea în considerare a activităţii desfăşurate şi pe teritoriul unui alt stat membru UE.

Daca s-ar proceda în alta maniera s-ar putea ajunge în situaţia absurdă şi total abuzivă ca o persoană care a depăşit vârsta standard de pensionare să poată să încheie contracte individuale de muncă pe durata nedeterminata, să muncească câţva ani în fiecare stat membru în care stagiul minim de cotizare este de 15/20 ani şi să nu i se poată înceta de drept nici unul dintre contractele individuale de muncă deoarece nu a lucrat efectiv pe teritoriul unui singur stat durata unui stagiu minim de cotizare.

Admiţând o astfel de ipoteză, este evident că toate eforturile comunităţii europene de a acorda şanse egale la accesul pe piaţa muncii ar fi nesocotite în mod profund.

Or, tocmai prin reglementarea unor mecanisme precum cel care rezulta din interpretarea integrata a prevederilor art. 19 din Legea 263/2010 cu cele ale Regulamentului 883/2004 şi ale art. 56 alin (1 )lit. c) teza I se creează şi se respecta echilibrul la nivelul încetării raporturilor de muncă pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

De asemenea, argumentul reclamantului în sensul ca la acest moment nu mai exista nicio decizie de pensionare, aceasta fiind anulata de .................., nu poate subzista în prezenta cauza ca temei pentru reintegrarea acestuia în muncă.

Astfel, decizie de pensionare nr. ....................... a fost anulata de .................... în condiţiile art. 106 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, adică la cererea titularului.

Potrivit Legii nr. 263/2010, anularea deciziei de pensie nu trebuie motivata în vreun fel de titular, fiind necesar doar a fi solicitata de către titular – i.e., Reclamantul - casei de pensii în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei de pensie.

În aceste condiţii, anularea deciziei de pensionare la cererea titularului sau este inopozabilă, în opinia pârâtei, altor situaţii juridice care se produc de jure, cum este cazul încetării de drept a contractului de muncă, având în vedere ca anularea deciziei de pensionare depinde exclusiv de voinţa titularului.

Acesta este şi motivul pentru care consideram ca toate cazurile prevăzute de art. 56 lit. c) din Codul muncii trebuie aplicate în mod unitar în situaţiile în care fostul salariat renunţă la beneficiul pensiei şi solicita anularea deciziei de pensie potrivit legii.

Astfel, în contextul în care în toate celelalte cazuri prevăzute de art. 56 lit. c) din Codul muncii încetarea de drept a CIM intervine la comunicarea deciziei de pensie, este cat se poate de clar ca anularea acelei decizii de pensii nu va avea vreun efect în privinta intervenţiei cazului de încetare de drept, deoarece comunicarea s-a realizat şi a produs efecte juridice.

În consecinţă, pentru o aplicare unitara a textului de lege, în cazul anularii deciziei de pensie la cererea titularului, încetarea de drept intervenita pentru oricare din cazurile prevăzute de lege în legătură cu pensionarea ar trebui să rămână în fiinţă, în caz contrar putându-se produce efecte juridice diferite numai după bunul plac al titularului pensiei într-o materie unde numai legea produce efecte juridice, respectiv în cazul încetării de drept a contractului de muncă.

O astfel de abordare ar duce la dezechilibre majore pe piaţa muncii şi deopotrivă la discriminare/tratament inegal între salariaţi în materia încetării raporturilor de muncă.

Pe de alta parte, angajatorului nu i se poate retine vreo culpa în constatarea încetării contractului de muncă al reclamantului, deoarece reclamantul si-a exercitat dreptul sau la prestaţii de asigurări sociale potrivit Regulamentului 883/2004 şi a obligat statul roman sa considere îndeplinite condiţiile de pensionare şi să emită decizia de pensie pentru limita de vârstă.

Ar fi împotriva textului de lege naţional privitor la încetarea de drept a contractului de muncă sa consideram ca încetarea în temeiul legii a contractului de muncă ar fi anulata în funcţie de voinţa exclusivă a titularului de a nu menţine decizia de pensie.

Mai mult decât atât, dacă o astfel de voinţa a titularului pensiei de a anula decizia de acordare a acesteia ar anula, prin absurd, încetarea de drept a contractului individual de muncă, s-ar pune problema dacă vechiul raport de muncă se reactivează, sau dacă un nou raport de muncă ia naştere.

Având în vedere caracterul bilateral al contractului de muncă, odată ce a intervenit încetarea de drept a unui raport de muncă ca efect a manifestării de voinţa a salariatului de a se pensiona pentru limita de vârstă, vechiul contract de muncă nu se poate reactiva, în opinia pârâtei, urmare a voinţei exclusive a unei singure părţi, un nou raport de muncă putând lua naştere, în condiţiile în care ambele părţi îşi exprima în mod valabil o astfel de poziţie.

Aşadar, învederează că nu se poate anula o stare de fapt ca urmare a anularii unui act juridic, în alte cuvinte că principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis operează numai în materia actelor juridice subsecvente nu şi în cea a stărilor de fapt.

În consecinţă, anularea deciziei de pensie se poate lua în considerare printr-o interpretare extensiva, cel mult ca o oferta de încheiere a unui nou contract de muncă venita din partea salariatului, aceasta neputând ţine loc voinţei angajatorului în sensul încheierii unui nou contract de muncă.

În sfârşit, în aprecierea temeiniciei solicitării reclamantului de anulare a deciziei de constatare şi de reintegrare în muncă, rugam cu deferenta instanţa de judecata sa tina cont de faptul ca pârâta nu deţine absolut nicio culpa în prezenta speţă, pârâta încrezându-se în adresa ............................. care retine ca reclamantului i se acorda drepturi de pensie pentru limita de vârstă începând cu data ......................, adresa nespecificând detalii suplimentare în legătură cu stagiul de cotizare.

Or, pensionarea pentru limita de vârstă nu poate interveni, în condiţiile art. 52 din Legea nr. 263/2010, decât dacă la data pensionării sunt îndeplinite cumulativ „condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare”.

De asemenea, solicită instanţei sa retina ca cererea de anulare a deciziei de pensionare este formulata de Reclamant abia la data de ......................., la patru zile de la comunicarea deciziei de constatare a încetării raportului de muncă contestata.

Din cele relatate de Reclamant (in pag. 8 a acţiunii introductive) nu se înţelege cu exactitate motivul pentru care acesta solicita anularea deciziei de pensie, însă cronologia faptelor pot conduce la concluzia ca anularea deciziei de pensie este solicitata de reclamant întocmai ca urmare a constatării intervenţiei încetării de drept a contractului sau de muncă.

Tot în acest sens, este de observat ca reclamantul pare a fi surprins de existenta unei comunicări din partea ................. adresate Societăţii, deşi la finalul lunii august 2019 reclamantul depusese dosarul de pensionare pentru limita de vârstă, iar în luna octombrie 2019 îi fusese comunicata decizia de pensionare pentru limita de vârsta nr........................, motiv pentru care acesta întreprinde chiar demersuri la ....................... „pentru a elucida conţinutul Adresei nr. ................... referita de către angajator” (în acest sens, pag. 8, parag. 4 din acţiune).

Nu în ultimul rând, contrar celor susţinute de reclamant în acţiunea introductivă în legătură cu invitaţia la mediere anterior formulării litigiului şi a lipsei vreunui răspuns din partea pârâtei, solicită instanţei sa observe că pârâta a răspuns la invitaţia de mediere (in acest sens, Anexa nr. 4 la prezenta), solicitând clarificări în legătură cu obiectul medierii, faţă de caracterul neclar al acestuia (i.e., „pretenţii”).

În concluzie, intimata consideră ca în situaţia de speţă au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, inclusiv în ce priveşte stagiul minim de cotizare, motiv pentru care încetarea de drept a contractului de muncă al Reclamantului a operat în condiţiile legii.

Pentru toate aceste motive arate mai sus, intimata a solicitat ca neîntemeiată cererea de chemare în judecata formulată de reclamant şi sa menţină ca temeinica şi legala decizie de constatare nr. ...................... emisa de pârâta.

In drept a invocat: art. 205 C. proc. Civ.; art. 56, art. 268 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, art. 19 alin. (1), art. 52 din Legea nr. 263/2010; art. 5 din Regulamentul 883/2004.

Cu cheltuieli de judecata.

Intimata............. în contradictoriu cu reclamantul ...................., a formulat CERERE RECONVENTIONALĂ (filele 56-59 de la dosar), prin care, în situaţia în care instanţa de judecata va admite cererea principala şi va constata ca raporturile de muncă din Societate şi Salariat nu au încetat de drept în temeiul art. 56 alin. (1) lit. c) teza I din Codul muncii, a solicitat instanţei sa constate ca fiind încetate raporturile de muncă dintre Societate şi Salariat prin efectul demisiei Salariatului, pentru următoarele MOTIVE:

I. În fapt, între părţi s-au derulat raporturi de muncă potrivit contractului individual de muncă nr. ......................„CIM”, Anexa nr. 1 la prezenta).

La data de ................, Salariatul solicita în mod direct Departamentului Registratura din cadrul Societăţii înregistrarea demisiei ataşate prezentei (Anexa nr. 2 la prezenta).

Salariata ..................... din cadrul Departamentului Registratură se conformează dispoziţiei reclamantului-pârât şi înregistrează în sistemul intern, sub nr. ................... (în acest sens, Anexa nr. 3 la prezenta), demisia acestuia, aplicând numărul de înregistrare pe demisia înmânată de reclamantul-pârât.

Ulterior, demisia ce a dobândit la solicitarea Salariatului nr. de înregistrare la Societate a fost depusa în persoana de către Salariat la Departamentul Resurse Umane, salariata .................. din cadrul Departamentului Resurse Umane primind demisia înmânată de Salariat şi facand o copie acesteia (Anexa nr. 3 la prezenta).

Desi demisia a fost înregistrată la Societate de către Salariat şi depusa la Departamentul Resurse Umane abilitat sa primească acest act unilateral de voinţa, Salariatul revine în aceeaşi data de .............. şi solicita salariatei ................... predarea originalului demisiei de la dosarul sau de personal.

Având în vedere calitatea Salariatului de Director General al Societăţii şi autoritatea de netăgăduit a acestuia în faţă salariaţilor inferior ierarhici, dna ................. înmânează originalul demisiei către Salariat.

În măsură în care instanţa de judecata admite cererea principala şi constata ca nu sunt îndeplinite condiţiile privind încetarea de drept a CIM, intimata-contestatoare-reconvenţional a solicitat instanţei de judecata sa constate ca manifestarea de voinţă a Salariatului în sensul demisiei isi produce efectele şi ca CIM a încetat în temeiul art. 81 din Codul muncii.

Astfel, consideră ca sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 81 alin. (1) din Codul muncii, existând manifestarea de voinţa expresă şi neechivocă a Salariatului de a înceta raporturile de muncă (i.e., actul unilateral de voinţă prevăzut de lege) prin notificarea scrisa ataşată prezentei cereri (Anexa nr. 3).

Manifestarea de voinţă în sensul încetării raporturilor de muncă cu Societatea rezulta atât din conţinutul demisiei (i.e., „in temeiul art. 12.1. din CIM”, care se refera inclusiv la demisia salariatului), cat şi din: (i) solicitarea expresa a Salariatului adresata Societăţii de a i se aplica nr. de înregistrare pe cererea de demisie, efectuata cu respectarea procedurilor interne de înregistrarea a documentelor la Departamentul Registratura; (ii) înmânarea în persoana a demisiei către Societate - Departamentul Resurse Umane.

In acest sens, a solicitat instanţei sa retina şi ca, potrivit dispoziţiilor art. 81 alin. (2) din Codul muncii, Societatea este obligata sa înregistreze demisia Salariatului, fapt ce s-a şi întâmplat, după cum am arătat anterior.

De asemenea, şi cea de a doua condiţie privind existenta unei notificări scrise din partea Salariatului este îndeplinită, faţă de înscrisul ataşat prezentei (Anexa nr. 3).

Face menţiunea ca originalul documentului din Anexa 3 la prezenta este în posesia Salariatului.

De asemenea, faptele juridice ale (i) înregistrării demisiei la Societate (in plus faţă de cele ce rezulta din extrasul din Registrul de intrări-ieşiri de la nivelul Societăţii, Anexa nr. 2 la prezenta) şi a înmânării demisiei tot către Societate - Departamentul Resurse Umane vor rezulta şi din declaraţiile martorilor propuși.

Nu în ultimul rând, solicită instanţei sa retina ca solicitarea salariatului de a-i fi înapoiat originalul demisiei nu echivalează cu retragerea demisiei, acesta trebuind să intervină printr-un document care sa respecte aceleaşi dispoziţii legale ca cele necesare pentru emiterea valabilă a demisiei (i.e., printr-un act unilateral de voinţă şi printr-o notificare scrisă).

În consecinţă, pentru respectarea principiului simetriei formelor actelor juridice prevăzut de art. 1243 Cod civil, în lipsa unui astfel de document scris din care să reiasă retragerea demisiei, aceasta nu poate opera în condiţiile legii.

În orice caz, retragerea demisiei nu poate opera de principiu, având în vedere irevocabilitatea actelor juridice unilaterale, cum este cel al demisiei.

Astfel, din momentul înregistrării demisiei la Societate, demisia putea fi retrasa numai cu acordul Societăţii, în sens contrar aceasta producându-şi efectele pentru care a fost emisa, respectiv încetarea CIM.

Pentru toate aceste motive arătate mai sus, intimată-contestatoare reconvenţional a solicitat instanţei să admită cererea reconvenţională şi să constate ca fiind încetate raporturile de muncă dintre Societate şi Salariat prin efectul demisiei Salariatului.

Contestatorul–pârât reconvențional ...................., în contradictoriu cu ..................... a formulat ÎNTÂMPINARE LA CEREREA RECONVENȚIONALĂ (filele 75-80 de la dosar), prin care supune atenției instanței motivele de fapt și de drept care lipsesc cererea reconvențională de un caracter întemeiat, solicitând respingerea acesteia de nefondată, cu obligarea societății angajatoare la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar, având în vedere următoarele considerente:

1.Clarificarea stării de fapt relevante:

Contractul individual de muncă încheiat subsemnatul ....................... – nu a încetat ca efect al demisiei.

Supune cu prioritate atenției instanței faptul că angajatorul ................ se prevalează de un înscris pe care îl califică ca fiind demisie și pe care îl atribuie ca provenind de la subsemnatul .................., deși această pretinsă demisie care nu este însușită prin semnătură olografă:

Acest aspect de fapt este crucial și are implicații juridice esențiale cu privire la efectele pe care le produce (sau nu) un act juridic unilateral care... nu este asumat, deci nu conține materializarea voinței, consimțământului părții emitente.

Desigur, ca și o chestiune de fapt, pune la îndoială buna-credință și credibilitatea angajatorului care se prevalează de un asemenea înscris, în condițiile în care, pe de o parte, Decizia de concediere nr. ............. a fost emisă în data de ................. (dispusă a fi comunicată prin executor judecătoresc în data de ..................), deci înaintea pretinsei demisii subsemnatului, intimata în mod evident capitalizând asupra acestei opțiuni de „rezervă” în cazul în care instanța constată nulitatea deciziei de încetare a CIM.

Pe de altă parte, încă din data de ....................... a recurs la procedura medierii și a întreprins repetate demersuri în vederea clarificării motivelor adevărate ale încetării raporturilor de muncă, comunicând prin mediator invitația la această procedură, ....................... însă refuzând să dea da curs invitației:

Un salariat care a demisionat, deci care nu mai are nici o dorință de a presta muncă pentru un anume angajator, nu insistă asupra medierii unui conflict de muncă... inexistent.

Astfel cum menționam și în conținutul acțiunii introductive, nu exista nici un motiv de fapt sau de drept pentru ca raporturile de muncă dintre ........................ și subsemnatul, să înceteze.

Cu toate acestea, în susținerea cererii reconvenționale, într-o manieră cras speculativă, angajatorul .............. pretinde că ar fi existat un „original” al demisiei (susține că înscrisul atașat reprezintă o copie făcută de către salariata .............), dar că exemplarul „original” a fost remis înapoi către domnul ........... urmare a solicitării exprese a acestuia.

Câteva incongruențe logice care relevă reaua-credință și natura pro causa ale susținerilor făcute de către angajator, care se impun a fi semnalate:

1) dacă înscrisul depus în probațiune ca fiind demisie reprezintă o copie de pe original, rezultă că pretinsul original nu comportă la rându-i semnatura olografă a domnului Blömer, deci nu este însușit, și deci nu reprezintă un înscris (demisia nu respectă exigentele imperative ale legii);

2) înregistrarea de către salariata .................... a pretinsei demisii în sistemul intern la ................. s-a realizat... anterior depunerii acesteia, deci fără să existe un înscris care să dovedească o demisie; faptul că această salariată a operat înregistrări în evidențele societății care nu corespund realității faptice reprezintă cel puțin o faptă ilicită delictuală, dacă nu chiar întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni;

3) pretinsa remitere a „originalului” înapoi către domnul ................ sub imperiul „autorității de netăgăduit” este o afirmație, politicos vorbind, lipsită de profesionalism; susținerea în sine este la fel de îndoielnică precum declarațiile unui salariat care actualmente se află sub imperiul „autorității de netăgăduit” a angajatorului, sub controlul și subordonarea directă a acestuia, angajator al cărui scop este să dovedească cu orice preț faptul că ar fi existat un act juridic prin care subsemnatului ar fi demisionat, și deci care este apt să determine salariatul să susțină afirmații în interesul exclusiv al „autorității de netăgăduit”.

Revenind la chestiuni pertinente, se impune să facă trimitere la maniera prin care angajatorul ...................... a ales să comunice subsemnatului faptului că raporturile juridice dintre acestea au încetat la inițiativa angajatorului.

Nu este deloc o surpriză faptul că invocarea vârstei ca și pretext, ca și pretins element obiectiv, care nu lasă de ales angajatorului, a generat o nemulțumire amplă și fermă din partea subsemnatului.

Așadar, datorită modalității josnice și umilitoare de a proceda la încetarea intempestivă a raporturilor de muncă folosind ca paravan textul de lege de la art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, după atâția ani de colaborare, fără să existe motive justificate în acest sens, subsemnatul a luat în considerare, într-adevăr, pentru un scurt moment, alternativa de a proceda la demisia din funcție de director de fabrică, ca și gest de onoare și de demnitate.

Dar, pentru că subsemnatul a apreciat că o eventuală încetare a raporturilor de muncă la inițiativa salariatului nu ar corespunde realității faptice, lipsind voința și dorința lui în acest sens, acesta nu a recurs efectiv la încetarea raporturilor de muncă prin demisie.

Dovadă incontestabilă este faptul că înscrisul pe care ................... il atribuie nu a fost niciodată însușit prin semnătură scrisă/ olografă de către contestator.

Un act juridic esențialmente unilateral, precum demisia, este inadmisibil a fi probat prin susținerile a doi salariați care... se află sub influența/ presiunea actualului angajator.

Mai mult decât atât, nimeni nu poate opune - cu titlu de realitate faptică cu implicații juridice - o înregistrare în propriile evidențe societare, efectuate de către însăși societatea, împotriva altcuiva (în cazul de față, salariatul).

Oricum, astfel cum menționează în conținutul acțiunii introductive, a fost forțat să își ia lucrurile personale din biroul din fabrică, fără să existe nici măcar posibilitatea să se discute la nivel de managementul societății cu privire la caracterul vădit nelegal al acestei decizii de concediere, accesul subsemnatului fiind restricționat în mod virulent în aceeași zi.

Or, aceste aspecte de fapt, în plus față de chestiunea esențială a lipsei semnăturii olografe pe exemplarul copie de care se prevalează angajatorul, nu fac decât să întărească realitatea faptică cum că voința lui nu a fost nici un moment în sensul încetării CIM la inițiativa acestuia, prin demisie.

Comportamentul subsemnatului ulterior momentului comunicării deciziei de încetare a CIM, coroborat cu demersurile insistente în vederea medierii conflictului, este o dovadă pertinentă în sensul inexistenței voinței salariatului de a înceta raporturile de muncă prin denunțarea unilaterală a contractului.

Or, aspectele de fapt elaborate supra, au următoarele implicații și efecte juridice relevante soluționării prezentei cereri reconvenționale: (1) o demisie, în temeiul art. 81 din Codul muncii, trebuie întocmită în scris, ad validitatem, respectiv (2) proba unui înscris, pentru care legea impune condiția formei scrise ca și element esențial de valabilitate, este inadmisibil a fi realizată cu martori (deci inclusiv prin administrarea probei cu interogatoriul).

Prin urmare, dezvoltă asupra implicațiilor de drept derivate din starea de fapt elaborată mai sus, implicații suficiente pentru respingerea cererii reconvenționale ca nefondată.

2. Prin raportare la prevederile art. 81 Codul muncii, nu există un act juridic unilateral care să reprezinte o demisie:

Înscrisul de care se prevalează angajatorul .............., nu este o demisie notificată de către reclamantul ................: aceasta nu comportă semnătura olografă, deci nu este însușită în sensul unui act juridic unilateral.

Or, acest aspect este crucial.

Prevederile art. 81 din Codul muncii sunt neechivoce în acest sens: „Prin demisie de întelege actul unilateral de voință a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după îndeplinirea unui termen de preaviz.”

2.1. Demisia trebuie să aibă formă scrisă ad validitatem:

Așadar, prin raportare la prevederile art. 81 din Codul muncii, formă scrisă a demisiei este o condiție ad validitatem.

În context, opinia doctrinei relevante și de autoritate este unanimă:

„Demisia trebuie formulată în scris; această formă este o condiție de validitate (ad validitatem).

Concluzia este logică; de vreme ce concedierea trebuie dispusă în scris [art. 268 alin. (1) din Cod], tot astfel, pe baza principiului simetriei actelor juridice, și demisia trebuie să îmbrace aceeași formă.”

„Demisia reprezintă încetarea contractului individual de muncă din inițiativa salariatului, trebuind să îmbrace în mod obligatoriu forma scrisă (ad validitatem).

În același sens, cu privire la forma scrisă a demisiei ca și condiție esențială, pentru încetarea raportului de muncă materializată printr-o notificare comunicată angajatorului potrivit art. 81 Codul muncii, ne prevalăm în mod expres de Decizie nr. 2812 din 5 septembrie 2013 a Curții de Apel Piteși, prin care se reține asupra aceloraşi aspecte.

Motivele pentru care alte opinii doctrinare minoritare au fost respinse (opinii care ar fi susținut că această cerință a notificării scrise ar constitui doar o condiție ad probationem a actului unilateral al salariatului), se circumscriu următoarelor argumente:

„Având în vedere exigențele legii, rigoarea juridică impune forma scrisă a demisiei (o notificare adresată angajatorului) – condiție de validitate a ei.

De altfel, s-a decis că nu este permis ca actul formal al demisiei să rezulte din orice manifestare cu caracter univoc al salariatului în sensul încetării relației de muncă, (...), ci trebuie să fie exprimate cu respectarea și în condițiile tehnic-procedurale al legii.”

În același sens a statuat și Curtea de Apel Cluj prin Decizia nr. ..................care a reținut că:

„Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate şi a apărărilor formulate Curtea, în temeiul art. 479 alin.1 Cod procedură civilă, reţine următoarele: Primul motiv de apel invocat nu este întemeiat.

Astfel, aşa cum s-a reiterat chiar de către angajator prin memoriul de apel, intimatul nu a formulat o cerere scrisă de demisie, astfel încât decizia nr. 41/13.06.2018, de încetare a contractului său individual de muncă conform art. 81 din Codul muncii , a fost în mod corect anulată de prima instanţă. (...)

Aşa cum rezultă din aceste dispoziţii legale demisia salariatului reprezintă un act juridic formal, legea stipulând expres necesitatea redactării ei în forma scrisă, ca o condiţie ad validitatem, astfel încât o demisie tacită, care să reiasă implicit dintr-o altă manifestare de voinţă a angajatului, este inadmisibilă.

Această soluţie legislativă este justificată de principiul simetriei, în sensul că întrucât salariatul poate fi concediat numai printr-o decizie scrisă (art. 76 şi art. 252 din Codul muncii), este firesc ca şi salariatul să-şi dea demisia în scris.

Drept urmare, în mod legal şi temeinic a dispus prima instanţă anularea deciziei nr. 41/13.06.2018 emisă de apelantă, existenţa demisiei şi, implicit, a voinţei juridice a intimatului de a înceta unilateral contractul său individual de muncă, putând fi dovedită doar printr-o cerere scrisă în acest sens, fiind fără relevanţă eventuale discuţii anterioare între părţi.

În lipsa unei astfel de notificări scrise, susţinerile apelantei, care, oricum nu au fost dovedite, în legătură cu faptul că intimatul a procedat în mod similar şi cu un alt angajator, nu pot determina o altă concluzie.”

Prin urmare, sub aspectul valabilității pretinsei demisii de care se prevalează angajatorul .................., apreciază că dezbaterile nu ar trebuie să avanseze mai mult decât atât.

2.2. Forma scrisă ad validitatem a demisiei exclude posibilitatea angajatorului de a se prevala de orice alt mijloc de probă în dovedirea actului juridic unilateral al salariatului:

Nu în ultimul rând, angajatorul nu se poate prevala de orice mijloc de probă în dovedirea demisiei.

Acest drept este conferit exclusiv salariatului, pentru ipoteza în care angajatorul a refuzat înregistrarea demisiei.

Prevederile art. 81 alin. (2) Codul muncii sunt de strictă interpretare, intenția legiuitorului fiind aceea de a rezolva discrepanța pozițiilor de putere dintre părți, conferind un mecanism juridic salariatului pentru a echilibra balanța.

Nici înregistrarea în evidențele interne nu are vreo valoare juridică „împotriva” subsemnatului.

Mai exact, prevederile art. 280 alin. (2) Cod procedură civilă statuează, în cel mai bun caz, că registrele profesioniștilor fac dovada în contra celor care le-au ținut, nu invers.

Prin urmare, angajatorul ................. nu poate opune salariatului ................... un act care emană eminamente de la primul.

Mai grav decât atât, afirmă, cu ocazia clarificării stării de fapt asupra efectuării înregistrărilor în evidențele societății, în absența unei demisii în sensul art. 81 Codul muncii, înregistrarea nu corespunde realității faptice.

Or, când ...................... se prevalează de această înregistrare internă, își invocă propria culpă: folosește propriul fapt ilicit, împotriva lui, pentru a-și avansa pretențiile.

Prin urmare, o asemenea probă nu poate fi primită.

2.3. Caracterul irevocabil al demisiei implică premisa obligatorie a existenței unei demisii (valabile). Comunicarea demisiei nu substituie cerința obligatorie a formei scrise a acesteia:

De asemenea, a se observa că de-a lungul celor 2 pagini din cele 3 din conținutul cererii reconvenționale, societatea angajatoare face o confuzie: una este forma scrisă, ca și condiție ad validitatem a demisiei, și cu totul altceva este momentul în care se consideră comunicată aceasta și deci punctul în timp în care nu mai poate fi revocată unilateral de către salariat.

Or, din moment ce nu avem o demisie valabilă notificată angajatorului, este dincolo de orice îndoială că o analiză cu privire la comunicarea și revocabilitatea acesteia este... inutilă, deci lipsită de obiect.

În mod evident, cele 2 etape nu se confundă: pentru a pune în discuție comunicarea actului unilateral și efectele juridice pe care le produce, odată recepționat de către destinatar, premisa obligatorie și eliminatorie este să... existe actul întocmit în formă scris ad validitatem, prevăzută de lege – art. 81 din Codul muncii.

Or, cum înscrisul pe care îl atașează .................... este un document dactilografiat la calculator, fără să comporte semnătură celui de la care se susține că provine, acesta nu este un act juridic unilateral valabil.

Prin urmare, demisia nu a produs efecte juridice pentru că... nu există o demisie.

2.4. Sancțiunea lipsei formei scrise ad validitatem a demisiei:

Cu privire la înscrisul pretins a fi demisie, depus de în probațiune de către ......................., înțelegem să invocăm nulitatea absolută a acestuia pe cale de excepție, în conformitate cu prevederile art. 1247 alin. (2) Cod civil în coroborare cu prevederile art. 278 alin. (1) Codul muncii.

În acest condiții, actul juridic unilateral de care se prevalează angajatorul ................... nu există, sau dacă ar exista, ar fi lovit de nulitate absolută fie pentru lipsa consimțământului, fie pentru lipsa unei condiții esențiale, forma scrisă ad validitatem – art. 1257 Cod civil în coroborare cu prevederile art. 1179 Cod civil și ale art. 1204 Cod civil.

Inclusiv prevederile art. 268 alin. (1) și ale art. 272 Cod procedură civilă statuează neechivoc faptul că:

Semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia.

Iar, în completarea acestor dispoziții legale intervine și următoarea prevedere:

Înscrisul sub semnătură privată este acela care poartă semnătura părţilor, indiferent de suportul său material. El nu este supus niciunei alte formalităţi, în afara excepţiilor anume prevăzute de lege.

Așadar, din acest punct de vedere, demisia, astfel cum este ea reglementată la art. 81 din Codul muncii, pentru a putea fi considerată „notificare în scris”, ar trebui să respecte prevederile art. 268 alin. (1) și ale art. 272 Cod civil.

Ceea ce, în mod evident, nu face.

Concluzia este pe cât de simplă, pe atât de relevantă: un act unilateral al salariatului de încetare a CIM la inițiativa acestuia nu a existat niciodată. Demisia nu există.

Dacă instanța nu e confortabilă cu teza subsemnatului în sensul inexistenței unei demisii, atunci solicită admiterea excepției nulității absolute a actului juridic unilateral reprezentat de demisie pentru lipsa consimțământului, respectiv pentru lipsa unei condiții esențiale, de valabilitate, anume forma scrisă.

Prin urmare, chiar cererea reconvențională prin care s-a solicitat instanței constatarea încetării raporturilor juridice prin demisie se impune a fi respinsă ca nefondată.

3. Cu privire la cererile în probațiune formulate de către .................. solicităm respingerea acestora, în principal, ca inadmisibile, iar în subsidiar, ca inutile:

Pentru ipoteza în care instanța trece peste argumentele avansate mai sus și apreciază că se impune completarea probatoriului, dezvoltăm în continuarea asupra inadmisibilității probei cu martori solicitate de către angajatorul ................prin cererea reconvențională.

3.1. Proba cu martori propusă în vederea dovedirii unui act juridic pentru care forma scrisă este prevăzută ad validitam este inadmisibilă:

Astfel cum dezvoltam supra, prevederile art. 81 din Codul civil statuează forma scrisă a demisiei ca și condiție ad validitatem.

În acest sens, ne prevalăm explicit de prevederile art. 309 alin. (3) Cod procedură civilă care statuează fără loc de interpretare faptul că „În cazul în care legea cere forma scrisă pentru validitatea unui act juridic, acesta nu poate fi dovedit cu martori.”

De asemenea, dezvoltam mai sus asupra faptului că demisia, astfel cum este ea reglementată la art. 81 din Codul muncii, pentru a putea fi considerată „notificare în scris”, ar trebui să respecte prevederile art. 268 alin. (1) și ale art. 272 Cod civil.

Ceea ce, în mod evident, nu face.

Inclusiv prevederile art. 268 alin. (1) și ale art. 272 Cod procedură civilă statuează neechivoc faptul că: semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia, precum și faptul că înscrisul sub semnătură privată este acela care poartă semnătura părţilor, indiferent de suportul său material.

El nu este supus niciunei alte formalităţi, în afara excepţiilor anume prevăzute de lege.

În aceste condiții, proba testimonială, propusă în vederea dovedirii.... demisiei, este vădit inadmisibilă.

3.2. Martorii propuși nu pot fi ascultați:

În continuare, dacă instanța va trece peste inadmisibilitatea invocată, prin raportare la prevederile art. 315 alin. (1) pct. 3 Cod procedură civilă, apreciază că cele două salariate propuse ca și martori nu pot fi ascultate întrucât se află în legături de interese cu intimata – reclamanta reconvențională ............ legăturile de interese fiind evidente.

Raportul de subordonare dintre angajat și angajator din capul locului implică o disproporție de putere.

Astfel cum specula intimata ................ în conținutul Întâmpinării, „autoritatea de netăgăduit” este exact motivul pentru care imparțialitatea unor asemenea martori este pusă sub semnul întrebării.

Prin urmare, aceștia pot fi ascultați.

Or, prin raportare la dispozițiile art. 315 alin. (2) Cod procedură civilă, nu îşi dă acordul pentru audierea acestora.

3.3. Proba cu interogatoriul reclamantului:

Cu prioritate, supune atenției instanţei faptul că lipsește cu desăvârșire orice teză probatorie aferentă acestui interogatoriu.

În al doilea rând, dacă intenția angajatorului .............. este să dovedească cu interogatoriul... demisia subsemnatului, pentru aceleași motive care au fost avansate supra, acesta nu este admisibil: art. 81 din Codul muncii și art. 309 alin. (3) Cod procedură civilă se opun dovedirii unui act juridic unilateral care trebuia întocmit în formă scrisă ad validitatem cu un alt mijloc de probă decât cel prevăzut de lege.

Având în vedere plenitudinea argumentelor invocate supra, solicită instanței respingerea cererii reconvenționale formulate ca nefondată și procedarea în consecință.

În drept: art. 81 din Codul muncii; art. 1179, art. 1204, art. 1247 alin. (2) și art. 1257 din Codul civil; art. 275 Codul munci și art. 205 Cod procedură civilă.

În probațiune, solicită încuviințarea următoarelor probe cu înscrisuri:

În acest sens, a depus la dosar în copie certificată pentru conformitate: Decizia nr. .......... pronunțată de către Curtea de Apel Cluj; Doctrina relevantă citată în conținutul prezentei Întâmpinări, în extras și în copie certificată pentru conformitate; Decizie de concediere nr. .............

Notificare nr. ............. cu privire la renunțarea la clauza de neconcurență de către ........

Înscrisurile cu privire la procedura de mediere, în integralitate;

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, solicită obligarea intimatei – reclamantă reconvențională la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de prezentul demers judiciar.

Contestatorul şi intimata au depus la dosarul cauzei concluzii scrise.

La termenul din data de 11.03.2020 instanţa a luat act de faptul că intimata contestatoare a arătat că nu mai susţine excepţia prescripţiei invocate prin întâmpinare.

În cauză instanţa a administrat proba cu înscrisuri şi interogatoriul contestatorului.

Analizând actele dosarului în ceea ce priveşte acţiunea introductivă, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin adresa cu nr. .......... emisă de către .............., s-a comunicat pârâtei situaţia persoanelor angajate la unitate, care au solicitat înscrierea la pensie şi pentru care s-au emis decizii de pensionare, în cauză fiind vorba despre reclamantul .............., numărul şi data deciziei de pensionare fiind .............., categoria pensie limită de vârstă, data acordării drepturilor de pensie fiind ............

Ulterior, prin Decizia cu nr. ......... emisă de către pârâta .............. având în vedere adresa nr. .............. emisă de ..........., s-a decis, prin art. 1 faptul că „contractul de muncă nr. .......din ............. încadrat în funcţia de Director de Fabrică, încetează începând cu data de ........... în baza prevederilor art. 56 alin. 1 lit. c din Codul muncii”.

Totodată, instanţa mai reţine faptul că reclamantul a împlinit vârsta de 65 de ani la data de ..........., precum şi faptul că a realizat un stagiu de cotizare de 10 ani şi 1 lună şi 13 zile în România şi un stagiu de 28 de ani şi 2 luni de zile într-un stat al Uniunii Europene, respectiv în în Germania.

Reclamantul contestă măsura luată, arătând faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se dispune încetarea de drept a contractului de muncă, invocând printre altele şi nemotivarea deciziei.

Susţinerile reclamantului referitoare la nemotivarea deciziei nu pot fi primite.

Astfel, este de remarcat faptul că potrivit dispoziţiilor art. 56 alin. 2 din C. muncii, „pentru situaţiile prevăzute la alin. 1 lit. c-j, constatarea cazului de încetare de drept a contractului de muncă se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea acestuia, în scris, printr-o decizie a angajatorului, şi se comunică persoanelor aflate în situaţiile respective în termen de 5 zile lucrătoare”.

În aceste condiţii, instanţa de judecată reţine că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 76 din C. muncii referitoare la forma şi conţinutul deciziei de concediere, ci cele referitoare la încetarea de drept a contractului de muncă.

Aşadar, textul de lege cere pentru situaţia în care se dispune încetarea de drept a contractului individual de muncă doar ca aceasta să îmbrace forma scrisă şi să fie comunicată persoanei în cauză în termenul legal, condiţii întrunite în cauză.

În plus, instanţa constată că, contrar celor învederate de reclamant, din cuprinsul deciziei atacate se desprinde motivul pentru care s-a dispus încetarea contractului de muncă, atâta timp cât aceasta face trimitere la adresa Casei judeţene de pensii prin care s-a comunicat pârâtei situaţia persoanelor angajate la unitate, care au solicitat înscrierea la pensie şi pentru care s-au emis decizii de pensionare, respectiv teza întâi a art. 56 alin. 1 lit. c C. muncii „la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare ”.

Drept urmare, instanţa urmează a respinge ca neîntemeiat motivul de nelegalitate invocat.

În ceea ce priveşte motivele de netemeinicie invocate de către reclamant, instanţa arată că potrivit dispoziţiilor art. 56 alin. 1 c din C. muncii (Legea 53/2003) „Contractul individual de muncă existent încetează de drept:... c) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, cu caracter excepţional, pentru salariata care optează în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, în termen de 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, la vârsta de 65 de ani; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data comunicării deciziei medicale asupra capacităţii de muncă în cazul invalidităţii de gradul I sau II;

Totodată, instanţa mai reţine că alin. 4 a aceluiaşi articol prevede că” Pe baza unei cereri formulate cu 30 de zile înainte de data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi cu aprobarea angajatorului, salariatul poate fi menţinut în aceeaşi funcţie maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a contractului individual de muncă”

Instanţa de judecată mai reţine că în soluţionarea prezentei cauze trebuie pornit şi de la cele statuate de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 387/05.06.2018 referitoare la excepţia de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. 1 teza întâi din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi ale art. 56 alin. 1 lit. c teza întâi din Legea nr. 53/2003 – C. muncii.

Astfel, prin decizia respectivă „32.

Examinând, în consecinţă, criticile de neconstituționalitate raportate la dispoziţiile art. 56 alin. 1 lit. c teza întâi din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, Curtea reţine că acestea instituie o cauză de încetare de drept a contractului individual de muncă la data îndeplinirii condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare...... ”

„33.

Curtea observă că, în vreme ce dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 263/2010 stabilesc condiţiile necesare pentru a dobândi pensia pentru limită de vârstă, art. 56 din Legea nr. 53/2003 nu instituie o opţiune pentru salariat cu privire la continuarea raportului de muncă aflat în desfăşurare la împlinirea vârstei de pensionare.

De altfel, încetarea contractului individual de muncă nu este lăsată nici la dispoziţia angajatorului, ci acţionează, ope legis.

Astfel, singura posibilitate a unei persoane care îndeplineşte condiţiile de vârstă standard şi de stagiu minim de cotizare pentru pensionare de a continua raporturile de muncă în temeiul unui contract individual de muncă o reprezintă încheierea unui nou contract, la acelaşi angajator, dacă acesta va fi dispus ori la un alt angajator”.

Drept urmare, văzând dispoziţiile legale arătate mai sus precum şi cele statuate de către Curtea Constituţională, instanţa constată următoarele:

În primul rând, pentru a se putea dispune încetarea de drept a contractului individual de muncă în baza art. 56 alin. 1 lit. c teza intâi din C. muncii este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii, respectiv ajungerea angajatului la vârsta standard de pensionare şi realizarea stagiului minim de cotizare pentru pensionare.

În al doilea rând, instanţa de judecată reţine că pentru constatarea încetării de drept a contractului de muncă nu prezintă importanţă modalitatea în care angajatorul a aflat de întrunirea acestor condiţii, căci încetarea contractului operează de drept la momentul întrunirii acestora, angajatorul neavând altă posibilitate decât să constate acest lucru.

Evident că decizia cerută de dispoziţiile art. 56 alin. 2 C. muncii va fi emisă doar la momentul în care angajatorul a aflat de îndeplinirea acestor condiţii.

În cauza de faţă, pentru verificarea temeiniciei deciziei prin care s-a constatat încetarea contractului de muncă al reclamantului, instanţa de judecată trebuie să verifice dacă cele două condiţii arătate mai sus sunt îndeplinite în mod cumulativ.

Astfel, cu privire la prima condiţie, cea referitoare la împlinirea vârstei standard de pensionare, instanţa reţine că potrivit art. 53 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei.

În condiţiile în care reclamantul a împlinit vârsta de 65 de ani la data de 21.07.2019, instanţa constată că prima cerinţă cerută de dispoziţiile art. 56 alin. 1 lit. c teza întâi este îndeplinită în cauză.

De altfel, niciuna dintre părţi nu contestă acest aspect.

În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie, cea referitoare la îndeplinirea stagiului minim de cotizare, instanţa reţine că aceasta este contestată de către reclamant, acesta învederând faptul că stagiul minim de cotizare nu ar fi realizat.

Susţinerile reclamantului nu pot fi primite.

Astfel, conform art. 53 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice „stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.”

Totodată, instanţa mai reţine că art. 19 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede că „ (1) Constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asiguraţii datorează şi/sau plătesc contribuţii de asigurări sociale în sistemul public de pensii din România, precum şi în alte ţări, în condiţiile stabilite prin acordurile sau convenţiile internaţionale la care România este parte. (2) La stabilirea drepturilor de asigurări sociale se iau în considerare stagiile de cotizare realizate în sistemul public de pensii din România, precum şi perioadele de asigurare realizate sau recunoscute ca atare în alte ţări, în condiţiile reglementate prin instrumente juridice cu caracter internaţional la care România este parte şi/sau regulamente comunitare.

Aşadar, din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă cu claritate faptul că stagiul minim de cotizare este reprezentat de perioadele de timp pentru care asiguraţii datorează şi/sau plătesc contribuţii de asigurări sociale în sistemul public de pensii din România, precum şi în alte ţări, textul de lege nefăcând nicio distincţie.

În cauză, în condiţiile în care reclamantul a plătit contribuţii de asigurări sociale timp de 10 ani şi 1 lună şi 13 zile în România şi timp ............ în Germania (aspecte necontestate), este evident că stagiul minim de cotizare de 15 ani, aşa cum este el definit de art. 53 alin. 2 prin raportare la art. 19 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, este îndeplinit.

Instanţa arată că interpretarea dată de reclamant acestor dispoziţii, în sensul că ar reprezenta stagiu minim de cotizare doar perioada de timp prevăzută de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în care asiguraţii au realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie, la împlinirea vârstei standard de pensionare nu poate fi primită, fiind eronată.

Astfel însăşi Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede prin art. 19 faptul că reprezintă stagiu de cotizare şi perioadele de timp pentru care asiguraţii datorează şi /sau plătesc contribuţii de asigurări sociale şi în alte ţări.

Ca atare, atâta timp cât dispoziţiile art. 53 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, stabilesc că stagiul minim de cotizare este de 15 ani, nedistingând între locul unde a fost efectuat stagiul de cotizare,, în ţară sau într-o altă ţară (evident în condiţiile reglementate prin instrumente juridice cu caracter internaţional la care România este parte şi/sau regulamente comunitare) nici instanţei nu-i este permis să o facă, conform principiului „unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem” („ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).

Drept urmare, având în vedere cele arătate mai sus, instanţa constată că şi cea de-a doua condiţie cerută de dispoziţiile art. 56 alin. 1 lit. c teza intâi din C. muncii este îndeplinită în cauză, astfel încât decizia de constatare a încetării de drept a contractului individual de muncă a reclamantului este întemeiată.

În condiţiile în care Decizia nr. ............... emisă de către pârâtă este legală şi temeinică, instanţa de judecată constată că se impune şi respingerea capetelor de cerere accesorii vizând repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, nemaiexistând un temei pentru admiterea acestora.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, dată fiind soluţia pronunţată de către instanţă cu privire la cererea principală, instanţa urmează a o respinge ca fiind rămasă fără obiect.

Având în vedere considerentele arătate mai sus, instanţa de judecată urmează a respinge ca neîntemeiată cererea principală formulată în cauză de către reclamant şi ca rămasă fără obiect cererea reconvenţională formulată de către pârât.

Totodată, instanţa urmează a lua act de faptul că intimatul ................. a arătat faptul că cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată.

Asistenţii judiciari, participând la deliberare cu vot consultativ, au exprimat aceeaşi opinie profesională în cauză.