Decizie nr. 278/R din 30.04.2024

- Legea nr. 153/2017;

- Decizia Curții Constituționale nr. 794.

- Decizia nr. 80/2023 ICCJ

Acordarea, în virtutea respectării principiilor egalităţii şi nediscriminării, a unor drepturi salariale, reprezentate de anumite sporuri şi nu prin raportare la salariul de bază , ar avea ca efect încălcarea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 82/2018 şi respectiv recunoașterea unui beneficiu salarial contrar considerentelor care au stat la baza acestei hotărâri obligatorii.

Or, potrivit cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în paragraful 86 al Deciziei 80/2023, care reia cele reţinute în Decizia nr. 2/2015 ,, nimeni nu poate invoca principiul nediscriminării pentru a obţine anumit tratament cu încălcarea legii.

Dimpotrivă, în fiecare litigiu, reclamantul va trebui să probeze legalitatea şi temeinicia cererii sale, ce nu se poate baza pe invocarea discriminării sau a egalităţii de tratament în raport de soluţia pronunţată de o altă instanţă, ci pe argumente de interpretare şi aplicare corectă a legii, chiar şi situaţia în care se invocă o asemenea hotărâre,,.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, sub nr. xxxx/117/2023, în urma disjungerii din dosarul nr.xxxx/117/2022 şi declinării competenței de soluţionare a cauzei prin sentinţa civilă nr.836/06.04.2023 a Tribunalului Cluj, reclamantul Sindicatul A., în numele membrului de sindicat B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov şi Ministerul Finanțelor, a solicitat obligarea pârâtei la calcularea şi plata în favoarea membrului de sindicat reprezentat a diferenţei dintre drepturile salariale efectiv acordate și drepturile salariate cuvenite la nivelul maxim stabilit pentru funcţii similare din cadrul tuturor direcţiilor generale pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă/ gradaţie, cu luarea în considerare a tuturor majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive începând cu data de 15.10.2019, sumă actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale.

Prin sentinţa civilă nr. 717 din 27 septembrie 2023, Tribunalul Covasna, în complet de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepția lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanțelor.

A respins acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul A., pentru membrul de sindicat B., împotriva pârâților Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice X. și Ministerul Finanțelor Publice –Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul SINDICATUL A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate pentru motivele de casare prevăzute la art. 488 alin.1 pct. 6 și pct.8 Cod procedură civilă, iar în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivare, reluând considerentele de fapt și de drept din cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant a apreciat că este nelegală sentința instanței de fond, avand în vedere că, prin probatoriul administrat la fond, reclamantul a dovedit temeinicia acțiunii în ceea ce privește existența discriminării salariale între salariații aceluiași angajator -ANAF având aceeași funcție, gradație, vechime în muncă și în specialitate.

În sensul că, atât pentru funcțiile de conducere, cât și pentru cele de execuție din cadrul ANAF sunt stabilite mai multe nivele de salarizare pentru aceeași funcție, grad profesional și gradatie de vechime.

Mai mult, la nivelul direcțiilor generale regionale din subordinea ANAF, există majorari ale salariului de bază al angajaților prin punerea în executare a unor hotărâri judecatorești definitive.

Conform considerentelor Deciziei nr.8/2021 a ÎCCJ, reîncadrarea personalului salarizat potrivit Legii nr.153/2017 se realizează prin numirea/încadrarea personalului pe noile funcții, grade, trepte profesionale, gradație corespunzatoare vechimii în muncă și vechimii în specialitate avute, cu stabilirea salariilor de bază potrivit art. 38 din Legea nr.153/2017.

Recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond a interpretat eronat Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, reținând că există discriminări salariale, dar că acestea provin din executarea unor hotărâri judecatorești care nu au aplicabilitate generală, ci particulară.

Or, trebuie observat că, prin paragr. 26 al Deciziei, Curtea Constituțională a stabilit că hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală.

Prin paragr. 27, Curtea a constatat că excluderea majorărilor salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecatorești de la calculul nivelului maxim al salariului de bază/ indemnizației de încadrare din cadrul autoritatii publice afectează art.124 și art. 126 din Constituție.

De asemenea, la paragr. 29, Curtea a reținut că principiul constituțional al egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite; la paragr. 33, se precizeaza că, în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, indeplinind aceleasi functii si atributii, aflate la acelasi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de baza/indemnizatiei de incadrare se va stabili la nivelul maxim aflat in plata din cadrul tuturor acestor institutii sau autoritati publice subordonate; în fine, la paragr. 34, Curtea a constatat că, în vederea egalizării prevăzute de art. 3 ind.1 alin. 1 din OUG nr.57/2015, nivelul maxim al salariului de baza/indemnizatiei de incadrare, care trebuie sa includa și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotarari judecatoresti definitive, urmeaza sa se stabileasca prin raportare la aceeasi functie, grad, gradatie, vechime in munca si in specialitate, aceleasi conditii de studii, din cadrul intregii categorii profesionale, respectiv familii ocupationale, indiferent de institutie sau autoritate publica.

Deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii, conform art. 147 alin. 4 din Constitutia Romaniei.

Ca urmare, recurentul a solicitat instanței să constate că este obligatorie recunoașterea, de către angajatorul DGRFP X., a hotararilor judecatoresti prin care unor functionari publici din alte direcții județene ale finanțelor publice din țară li s-au recunoscut si stabilit drepturile salariale la nivelul maxim aflat in plata.

Neacordarea acestor drepturi aduce atingere drepturilor prevazute la art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO si art.3 din Protocolul aditional la CEDO, care prevede că orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauze de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

AstfeI cum rezulta din jurisprudenta Curtii, drepturile de natura salariala intra in sfera dreptului de proprietate reglementat de art.l din Protocolul 1 aditional la Conventie.

A mai susținut recurentul că, prin hotararile judecatoresti, salariile funcționarilor care au fost părți în proces au fost majorate cu un spor de 15 %, în timp ce ceilorlalți funcționari, care nu au hotărâri judecătorești, dar care își desfasoara activitatea in cadrul unei institutii aflate in subordinea aceluiasi ordonator de credite (ANAF) si au aceleasi functii/grad/gradatie, nu li s-a majorat salariul de bază, diferența dintre acestea fiind evidentă, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.

În concret, reclamantul -membru de sindicat B. a fost incadrat in perioada de referinta 2019 - 2022 pe functia de inspector, clasa I, grad profesional superior, gradatia 5, cu un salariu de bază de 8558 lei în anul 2019, 8771 lei în anii 2020 și 2021, 8991 lei 8771 lei în anul 2022.

În timp ce la nivelul ANAF, al directiilor regionale si al Ministerului de Finante, salariile maxime in plata in perioada de referinta, incluzând drepturile stabilite prin hotarari judecatoresti, sunt de 9425 lei în toți acești ani.

Abia in anul 2023, Guvernul Romaniei a recunoscut discriminarile salariale din sistemul bugetar si a adoptat OUG nr. 81/05.10.2023, însă acest act normativ a reglementat unificarea drepturilor salariale doar pentru viitor, instanța de judecată fiind chemată să remedieze discrepanțele salariale din trecut.

Împotriva sentinței civile nr. 717/27.09.2023 a Tribunalului Covasna, pârâta Agentia Natională de Administrare Fiscala, în numele și pentru Ministerul Finanțelor, a formulat recurs incident, la data de 27.11.2023, solicitând admiterea acestuia, respingerea recursului principal, casarea hotărârii, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului incident, recurentul-pârât a invocat aplicarea greşită de către instanţa de fond a normelor de drept material, aspect care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă.

În susţinerea acestei opinii, a susținut că, în raport cu biectul acțiunii, aceasta este îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Astfel, a învederat recurentul-pârât că, așa cum rezultă din actele depuse la dosar, în perioada de referință mentionata în petitele actiunii reclamantul avea calitatea de funcționar public în cadrul ANAF.

Având în vedere prevederile art. 1 din HG nr.520/2013, conform cărora ANAF se organizeaza și funcționează ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, institutie publica cu personalitate juridica, în subordinea MF, precum și prevederile art. 13 alin. 1 din același act normativ, potrivit cărora, în subordinea Agentiei se înființează direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, institutii publice cu personalitate juridică, recurentul a apreciat că Ministerul Finanțelor nu justifică legitimitate procesuală pasivă în cauză.

În acest sens, este relevantă și Decizia RIL nr. 13/2016, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în esență, că Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajați și institutiile/unitățile cu personalitate juridica aflte în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială.

Considerentele care au stat la baza constatarii lipsei calitatii procesuale pasive a MAI sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în prezenta cauza.

Atragerea în proces și a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanție a executării obligatiei de plata ce revine instituției cu care reclamantul are încheiate raporturi de serviciu, nu este de natură să confere acestuia calitate procesuală pasivă, atât timp cât atribuțiile prevazute de lege în materia repartizatii creditelor bugetare, alocării și stabilirii destinatiei acestora nu cuprind o obligație de garanție sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care sa constituie fundamentul pretentiilor deduse judecatii.

Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice X. a formulat întâmpinare, la data de 24.11.2023, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant şi menţinerea, ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de Tribunalul Braşov.

În motivare, intimatul a arătat că nu au un fundament real criticile de nelegalitate și netemenicie expuse prin cererea de recurs principal, recurentul-reclamant neaducând probe sau contraargumente sustenabile care sa combată legalitatea și temeinicia celor reținute de instanța de fond.

Astfel, a precizat intimata-pârâtă că recurentul-reclamant B., a fost incadrat în structura de solutionare contestatii din cadrul DGRFP X., structură preluată de către Ministerul Finanțelor începand cu data de 01.04.2022, conform Protocolului de predare primire nr APRS 1420/21 .03.2022 si nr 7957/22.03.2022.

Referitor la Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, invocată de către recurent, prin aceasta a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art 3^1 alin. 1^2 din OUG 57/2015 privind salarizarea personalului platit din foncduri publice în anul 2016, excepţie ridicată de Curtea de Apel Bucureşti într-o cauză avand ca obiect drepturile salariale ale judecatorilor din circumscriptia Curtii de Apel Bucuresti -categorie de personal cu statut special ce face perte din familia ocupationala de functii bugetare ”justitie”.

Or, functionarii publici din cadrul DGRFP X. fac parte din categoria ocupationala de functii bugetare ”administratie”, difera de familia ocupationala ”justitie”.

Mai mult, prevederile OUG nr. 57/2015 au fost aplicabile pînă la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, astfel că şi Decizia Curtii Constitutionale nr. 794/2016 ăşi înceteaza aplicabilitatea la data abrogării dispozitiei legale care a facut obiectul acesteia.

Intimata a mai arătat că, în cadrul DGRFP X. şi al institutiilor subordonate, drepturile salariale stabilite sau recunoscute prin hotarari judecatoresti definitive s-au acordat numai salariatilor care au avut calitatea de parte in proces, neexistand nicio prevedere legala care să oblige angajatorul să acorde acele drepturi întregului personal din cadrul institutiei.

Fata de dispozitiile pct.3 al Notei din subsolul Anexei VIII a Legii nr.153/2017, care prevad ca functionarii publici din cadrul aparatului Ministerului Finantelor Publice, beneficiaza pentru complexitatea muncii de o majorare a salariului de baza de 15%, intimata a precizat că această majorare salarială s-a acordat functionarilor publici din cadrul DGRFP X. în mod etapizat, cu respectarea conditiilor impuse de art 38 din legea-cadru.

De asemenea, a precizat intimata că la stabilirea salariilor de bază ale personalului din cadrul DGRFP X. au fost avute în vedere şi prevederile din ordonanţele emise anual de Guvern, cu privire la salarizarea personalului platit din fonduri publice prin raportarea la salariul de bază prevăzut de Legea nr. 153/2017 pentru anul 2022, corespunzator fiecarei functii detinute.

A formulat întâmpinare şi pârâtul Ministerul Finanțelor, prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de recurentul-reclamant și mentinerea sentintei atacate, ca fiind legală.

În motivarea întâmpinării, recurentul-pârât a reluat, în detaliu, argumentele expuse prin cererea de recurs incident asupra lipsei calităţii sale procesuale pasive, concluzionând că recurentul-reclamant are raporturi de serviciu cu ANAF şi Direcţia Generală Regionlă a Finanţelor Publice X., instituţii publice cu personalitate juridică, astfel că Ministerul Finanțelor nu justifică legitimitate procesuală pasivă în cauză.

În sprijinul acestui punct de vedere, recurentul-pârât a invocat Decizia nr. 13/2016 a ÎCCJ, care se aplică şi cauzei prezente, precum şi art.222 din Codul civil, care consacră principiul potrivit căruia persoana juridică ce are în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor acesteia din urmă și nici persoana juridica subordonată nu răspunde pentru persoana juridică faţă de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel.

Examinând legalitatea sentinţei recurate, în limita motivelor de recurs formulate, Curtea reţine că ambele recursuri sunt nefondate pentru considerentele ce succed:

Prioritar, Curtea constată că se impune analizarea celor două recursuri împreună prin prisma legăturii dintre acestea.

Astfel, recurentul Sindicatul A., pentru membrul de sindicat B., îşi întemeiază recursul pe dispozițiile art.488 alin.1 pct.6 şi 8 Cod procedură civilă, iar recurenta ANAF, în numele şi pentru Ministerul Finanţelor, îşi întemeiază recursul pe dispozițiile art.488 alin.1 pct. 8 Cod procedură civilă, dispoziţii care prevăd că ,,Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, invocat de către recurentul Sindicatul A., pentru membrul de sindicat B., instanţa de recurs consideră că o eventuală casare a hotărârii în această situaţie poate fi dispusă doar în situaţia în care nu sunt respectate în mod flagrant exigenţele impuse de art. 425 alin. 1 lit. b Cod procedură civilă, respectiv atunci când prin considerentele expuse judecătorul nu a arătat motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia sau cele reţinute sunt într-un dezacord total cu situaţia rezultată din probele cauzei.

Curtea constată că hotărârea recurată cuprinde argumentele de fapt şi de drept care au stat la baza soluţiei pronunţate, fără a se putea considera că este lipsită de motivare sau cuprinde motive străine de natura pricinii sau contradictorii.

Astfel, hotărârea cuprinde raţionamentul logic care demonstrează concluzia judecătorului, putând fi verificată de instanţa de control judiciar, iar o eventuală aplicare greşită a legii la situaţia de fapt urmând a fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.1 pct. 8 Cod procedură civilă, normele de drept material apreciate a fi fost aplicate greşit de către instanţa de fond sunt cele referitoare la calitatea procesuală pasivă a recurentei ANAF, în numele şi pentru Ministerul Finanţelor, de a fi parte în acest litigiu, precum şi cele prevăzute de legea nr. 153/2017 și Decizia Curții Constituționale nr. 794.

Referitor la critica recurentei A.N.A.F, în numele şi pentru Ministerul Finanţelor, privind respingerea de către prima instanţă, în mod eronat, a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a acestei instituţii, Curtea o va înlătura, urmând a valida raţionamentul primei instanţe care corespunde unei juste aplicări a prevederilor art. 36 din Codul de procedură civilă care dispun că ,,Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond,,.

În speţă, din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul A., pentru membrul de sindicat B., rezultă că acesta solicită plata diferenţei dintre drepturile salariale efectiv acordate şi drepturile salariate cuvenite la nivelul maxim stabilit pentru funcţii similare din cadrul tuturor direcţiilor generale pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă/gradaţie cu luarea în considerare a tuturor majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, începând cu data de 15.10.2019 până în prezent, sumă actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, învederând că în perioada 15.10.2019 – 31.03.2022 era încadrat la Direcţia Generală Regională a Finanțelor Publice X., iar începând cu data de 01.04.2022 a fost preluat de către Ministerul Finanțelor, fiind încadrat la această instituţie, aşa cum rezultă din adresa emisă de ANAF existentă la fila 42 ds. fond.

Prin urmare, în perioadă de referinţă indicată de reclamant, 15.10.2019 – până în prezent, instituţiile publice angajatoare ale acestuia au fost Direcţia Generală Regională a Finanțelor Publice X. şi Ministerul Finanțelor Publice.

Or, contrar criticilor recurentei ANAF, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată care vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială și reținând că titularii obligaţiilor de plată a drepturilor pretinse se circumscriu instituţiilor publice angajatoare, Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, Curtea a reținut că soluția instanței de fond de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice reflectă o corectă interpretare a dispozițiilor legale privind calitatea procesuală pasivă, iar recursul incident promovat de recurenta pârâtă A.N.A.F, în numele şi pentru Ministerul Finanţelor, a fost respins ca fiind nefondat sub acest aspect.

Referitor la recursul principal promovat de către recurentul Sindicatul A., pentru membrul de sindicat B., Curtea a constatat, în acord cu cele stabilite de către prima instanţă, că B. a deţinut funcţia de funcţia de inspector, grad profesional superior, gradaţia 4, iar din data de 01.04.2022 deţine funcţia de funcţia de inspector, grad profesional superior, gradaţia 5.

În perioada 15.10.2019 – 31.12.2019 a beneficiat de un salariul de bază în cuantum de 8.558 lei şi spor condiţii vătămătoare de 1284 lei, iar în perioada 01.01.2020 – 31.03.2022 de un salariu de bază în cuantum de 8771 lei şi spor condiţii vătămătoare de 1284 lei, salarii de bază aferente funcţiei de inspector, grad profesional superior, gradaţia 4 .

Începând cu data de 01.04.2022, când membrul de sindicat B. a dobândit gradaţia 5, şi până la data de 01.08.2022 a beneficiat de un salariu de bază în cuantum de 9.417 lei plus spor de 1351 de lei, din 01.08.2022 a beneficiat de un salariu de bază în cuantum de 9.624 lei, iar din 01.01.2023 un salariu de bază în cuantum de 10.244 lei.

În cadrul DGRFP C., DGRFP D., DGRFP E., DGRFP F., DGRFP G. și ANAF București pentru funcția publică de inspector, grad profesional superior, gradaţia 4, salariul de bază a fost în perioadă 15.10.2019 – 31.12.2019 de 8.558 lei + spor condiţii vătămătoare de 1284 lei, iar în perioada 01.01.2020 – 31.03.2022 salariu de bază a fost în cuantum de 8771 lei + spor de 1284 lei.

De asemenea, tot în cadrul acestor instituţii un funcţionar public având funcţia de inspector, grad profesional superior, gradaţia 5, a avut, începând cu data de 01.04.2022 până la data de 01.08.2022, un salariu de bază în cuantum de 9.417 lei plus un spor de 1351 de lei, iar începând cu data 01.08.2022 până în prezent a beneficiat de un salariu de bază în cuantum de 9.425 lei.

Prin urmare, Curtea constată, contrar susținerii recurentului, că salariul de bază al membrului de sindicat B. a fost identic sau chiar mai mare, în perioadă vizată, decât cel al altor salariați din cadrul altor DGRFP –uri din țară care prestează aceeași funcție, au aceeași vechime și gradație, astfel încât critica vizând nealinierea de către intimaţii pârâţi a salariului de bază la nivel maxim este nefondată şi va fi respinsă de către instanţa de recurs.

Referitor la solicitarea recurentului Sindicatul A. de a-I fi recunoscute la nivelul maxim membrului de sindicat B. drepturi salariale acordate altor funcţionari publici ocupând o funcţie similară, prin hotărâri judecătoreşti, Curtea amintește că în prezenta cauză recurentul nu se poate prevala de aceste soluţii în condiţiile în care, potrivit art. 435 Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora.

Este adevărat că recurentul nu a invocat efectul obligatoriu al acestor hotărâri judecătoreşti, ci existenţa unei discriminări în materia salarizării pentru funcţionarii publici care prestează aceeaşi activitate, au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, discriminare reprezentată de faptul că salariile de bază ale altor colegi includ şi majorarea de 15% pentru condiții vătămătoare, 15% pentru complexitatea muncii sau 15% pentru confidențialitate, însă în prezenta cauză se impune a se da eficienţă şi principiului legalităţii ce guvernează sistemul de salarizare reglementat de legea 153/2017, act normativ special ce se aplică etapizat, iar această majorare nu poate fi acordată legal decât de la momentul la care salariul de bază al fiecărui funcţionar public depăşeşte nivelul aferent anului 2022.

În acest sens este și decizia nr. 80/2023 pronunțată de ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care în paragrafele 84 şi 87 reține că „ Nici dacă reperul de comparaţie invocat ar fi personalul care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor instanţe/parchete de acelaşi grad, invocarea prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu este suficientă pentru a justifica, prin ea însăşi, soluţia egalizării; într-o asemenea situaţie, instanţa este chemată să facă o analiză a legii, în vederea corectei ei aplicări, „existenţa unor hotărâri judecătoreşti nu constituie, aşadar, în lipsa unei analize a legii aplicabile, temei pentru recunoaşterea unor salarii de bază diferite de cele stabilite de legiuitor, iar principiul egalităţii, prevăzut de dispoziţiile art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu justifică acordarea altor salarii de bază decât cele pe care legiuitorul, în considerarea unor criterii obiective, le-a stabilit.”

Așadar, instanța are obligația de a verifica nu doar existenţa unor hotărâri judecătorești, ci aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor legale; or, prima instanţă a analizat tocmai acest aspect şi în mod corect a concluzionat că normele legale aplicabile nu permit acordarea drepturilor salariale solicitate.

Curtea reţine că acordarea, în virtutea respectării principiilor egalităţii şi nediscriminării, prin acest mecanism al egalizării, a drepturilor salariale solicitate de recurentul Sindicatul Naţional Solidaritatea, pentru membrul de sindicat B., fără ca aceasta să fie îndreptățit, ar avea ca efect încălcarea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 82/2018 şi respectiv recunoașterea unui beneficiu salarial contrar considerentelor care au stat la baza acestei hotărâri obligatorii.

Or, potrivit cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în paragraful 86 al Deciziei 80/2023, care reia cele reţinute în Decizia nr. 2/2015, nimeni nu poate invoca principiul nediscriminării pentru a obţine anumit tratament cu încălcarea legii.

Dimpotrivă, în fiecare litigiu, reclamantul va trebui să probeze legalitatea şi temeinicia cererii sale, ce nu se poate baza pe invocarea discriminării sau a egalităţii de tratament în raport de soluţia pronunţată de o altă instanţă, ci pe argumente de interpretare şi aplicare corectă a legii, chiar şi situaţia în care se invocă o asemenea hotărâre.

În raport de cele anterior reținute, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct.

Cod procedură civilă, în temeiul art. 496 alin. 1 Cod procedură, Curtea a respins şi recursul principal promovat de către Sindicatul A., pentru membrul de sindicat B. ca nefondat.