Decizie nr. 314/R din 11.05.2023

- art. 1 din Legea nr. 416/2001

- art. 94 alin. (2), art. 102 din Legea nr. 292/2011

Legiuitorul nu interzice cumulul între cele două forme de ajutor acordate către intimata reclamantă, respectiv venitul minim garantat, stabilit conform Legii nr. 416/2001, suportat de la bugetul de stat şi asistarea şi îngrijirea în centre rezidenţiale, conform prevederilor art. 102 din Legea nr. 292/2011, asigurată integral din bugetele locale, în condiţiile în care beneficiarul nu are venituri şi nici susţinători legali.

Astfel, în primul rând, din analiza dispoziţiilor celor două acte normative cu caracter special, Curtea constată că legiuitorul nu stabileşte o astfel de interdicţie.

În al doilea rând, din interpretarea art. 94 alin. (2) din Legea nr. 292/2011, Curtea reţine că legiuitorul a stabilit care sunt beneficiile principale de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice fără a stabili nicio ordine de acordare şi fără a exclude cumulul în aplicarea mai multor beneficii, compatibile ca natură juridică şi finalitate.

În final, Curtea reţine, suplimentar, dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 416/2001, care stabilesc faptul că „Ajutoarele reglementate prin prezenta lege reprezintă o formă de sprijin cu destinaţie specială, acordată din bugetul de stat, şi nu se iau în considerare la stabilirea obligaţiilor legale de plată sau a altor beneficii de asistenţă socială”.

Deliberând asupra recursului de faţă, constată:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de data de 05.11.2021, sub dosar nr. xxxx/62/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială X., anularea deciziei nr. xxxxx emisă la data de 20.04.2021 privind recuperarea unor sume plătite necuvenit cu titlul de ajutor social, exonerarea sa de la plata sumei de 2.982 lei reprezentând ajutor social încasat necuvenit și repunerea în dreptul de a primi ajutor social începând cu data suspendării plății.

Prin sentinţa civilă nr. 691/CA/13.07.2022 pronunţată de Tribunalul Brașov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială X. şi s-a dispus anularea deciziei nr. xxxxx/20.04.2021 emisă de pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială X. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei şi respingerea acţiunii.

În motivare, recurenta a arătat că instanţa de fond s-a pronunţat în afara prevederilor legale aplicabile în speţa dedusă judecăţii, respectiv a adăugat la lege atunci când a reţinut că „cele două forme de asistenţă social de care beneficiază, nu se exclud potrivit legii”.

Recurenta a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, legiuitorul prevede că „familiile şi persoanele singure, cetăţeni români, au dreptul la un venit minim garantat ca formă de asistenţă socială”, iar „venitul minim garantat se asigură prin acordarea ajutorului social lunar, în condiţiile prevăzute de prezenta lege”.

Ajutoarele sociale susţinute din bugetul de stat sunt beneficii de asistenţă socială, acordate focalizat, pentru categoriile de populaţie aflate în risc de sărăcie, prin asigurarea unui nivel minim de trai, conform condiţiilor de eligibilitate stabilite de lege.

Recurenta a menţionat că intimata reclamantă, fiind instituţionalizată într-un centru rezidenţial public pentru persoane vârstnice, beneficiază de o formă de asistenţă socială din partea statului, prin acordarea de servicii sociale într-un centru rezidenţial, destinat prevenirii, limitării sau înlăturării efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot afecta viaţa persoanei vârstnice sau pot genera riscul de excluziune socială.

Astfel, potrivit Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, persoanele vârstnice dependente beneficiază de servicii de îngrijire personală acordate în concordanţă cu gradul de dependenţă în care se află şi nevoile individuale de ajutor, precum şi în funcţie de situaţia familială şi veniturile de care dispun.

Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a asigura serviciile de îngrijire personală acordate la domiciliu sau în centre rezidenţiale pentru persoanele vârstnice dependente singure ori a căror familie nu poate să le asigure îngrijirea.

Faţă de prevederile legale invocate anterior coroborate cu prevederile art. 102 din Legea nr. 292/2011 conform cărora persoanele vârstnice care nu au venituri şi nici susţinători legali nu datorează contribuţia lunară pentru asistarea şi îngrijirea în centre rezidenţiale, aceasta fiind asigurată din bugetele locale, recurenta a considerat că persoanei instituţionalizate i se asigură nivelul minim de trai garantat ca formă de asistenţă socială prin aceste servicii, astfel că intimata reclamantă beneficiază deja de o ocrotire socială şi îi este asigurat un nivel minim de trai, fiind astfel exclusă de la riscul de sărăcie, conform Legii nr. 416/2001.

Recurenta a precizat că instanţa de fond, nu a ţinut cont de faptul că, prin adresa nr. xxxxx/CJC/21.12.2020, a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială un punct de vedere cu privire la acordarea ajutorului social persoanelor instituţionalizate în regim de urgenţă, în vederea aplicării unitare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, iar adresa nr. xxxxx/03.12.2020 emisă de Direcţia de Asistenţă Socială X. nu a fost analizată în motivarea sentinţei, deşi era un înscris existent la dosar.

Or, prin adresa nr. xxxx/11.01.2021, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială opinează că persoanei instituţionalizate i se asigură nivelul minim de trai garantat ca formă de asistenţă socială.

În drept a fost invocată aplicarea art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă, respectiv pe dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 416/2001, HG nr. 50/2011, Legea nr. 292/2011 şi OUG nr. 44/2014.

Cererea de recurs este scutită de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 30 din OUG nr. 80/2013.

Intimata – reclamantă A. nu a formulat întâmpinare conform art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471¹ alin. (3) Cod de procedură civilă.

Părţile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.

Analizând recursul declarat de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială X., în conformitate cu dispoziţiile art. 488 şi urm.

Cod de procedură civilă, susţinerile părţilor şi ansamblul materialului probator existent la dosar, Curtea constată următoarele:

Recurenta pârâtă invocă drept motiv principal de reformare a sentinţei primei instanţe greșita aplicare a normelor de drept material, respectiv a Legii asistenţei sociale nr. 292/2011 şi a Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, motiv care se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă, dar care nu este fondat.

Prin decizia nr. xxxxx/20.04.2021 emisă de recurenta pârâtă, contestată în faţa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile art. 1, 7 şi 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, s-a decis constituirea debitului și recuperarea sumei de 2.982 lei, reprezentând ajutor social pentru reclamantă, pentru perioada 01.06.2019 - 28.02.2021, deoarece debitorul beneficiază de asistență socială în centrul rezidențial public pentru persoane vârstnice.

Prima instanţă a validat argumentele de nelegalitate invocate de reclamantă, reţinând, în esenţă, că, din interpretarea coroborată a art. 92 alin. (2) şi art. 94 din Legea nr. 292/2011 şi a Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cele două forme de asistență socială de care aceasta beneficiază nu se exclud potrivit normelor juridice, ele având un conţinut şi o sursă de finanţare diferită.

Criticile recurentei pârâte vizează greșita interpretare şi aplicare a art. 1 din Legea nr. 416/2001 şi art. 102 din Legea nr. 292/2011, norme care, în ansamblul reglementării celor două forme de sprijin, conduc la concluzia imposibilităţii cumulării acestora, ce este susţinut şi de punctul de vedere al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială exprimat în scopul aplicării unitare a dispoziţiilor legale.

Aceste critici nu pot fi validate.

În acord cu prima instanţă, Curtea reţine că legiuitorul nu interzice cumulul între cele două forme de ajutor acordate către intimata reclamantă, respectiv venitul minim garantat, stabilit conform Legii nr. 416/2001, suportat de la bugetul de stat şi asistarea şi îngrijirea în centre rezidenţiale, conform prevederilor art. 102 din Legea nr. 292/2011, asigurată integral din bugetele locale, în condiţiile în care beneficiarul nu are venituri şi nici susţinători legali.

Astfel, în primul rând, din analiza dispoziţiilor celor două acte normative cu caracter special, Curtea constată că legiuitorul nu stabileşte o astfel de interdicţie.

În al doilea rând, din interpretarea art. 94 alin. (2) din Legea nr. 292/2011, Curtea reţine că legiuitorul a stabilit care sunt beneficiile principale de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice, categorie în care se încadrează intimata reclamantă, respectiv „a) beneficiile de asistenţă socială pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi a riscului de excluziune socială; b) indemnizaţii de îngrijire, acordate în condiţiile legii; c) alocaţii sau contribuţii pentru asigurarea calităţii serviciilor sociale, destinate acoperirii costurilor hranei în cantine sociale, în centrele rezidenţiale de îngrijire, precum şi pentru susţinerea unor suplimente nutriționale; d) facilităţi privind transportul urban şi interurban, telefon, radio-tv, achiziţia de produse alimentare, bilete de tratament balnear sau pentru recreere, precum şi a altor servicii; e) ajutoare pentru situaţii care pun în pericol viaţa şi siguranţa persoanei vârstnice, precum şi pentru evitarea instituționalizării; f) ajutoare în natură precum: alimente, încălţăminte, îmbrăcăminte, medicamente şi dispozitive medicale, materiale de construcţii şi altele asemenea”.

Din analiza acestei norme, Curtea constată că nu este stabilită nici o ordine de acordare şi nici nu este exclus cumulul în aplicarea mai multor beneficii, compatibile ca natură juridică şi finalitate.

În final, Curtea reţine, suplimentar, dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 416/2001, care stabilesc faptul că „Ajutoarele reglementate prin prezenta lege reprezintă o formă de sprijin cu destinaţie specială, acordată din bugetul de stat, şi nu se iau în considerare la stabilirea obligaţiilor legale de plată sau a altor beneficii de asistenţă socială”.

Această dispoziţie legală confirmă interpretarea dată de prima instanţă şi menţinută de instanţa de recurs prin considerentele expuse anterior.

Curtea nu poate reţine nici adresa nr. xxxx/11.01.2021 a Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, care opinează că persoanei instituţionalizate i se asigură nivelul minim de trai garantat ca formă de asistenţă socială, deoarece aceasta reprezintă o adresă prin care, autoritatea publică centrală tinde să realizeze o interpretare unitară, la nivel naţional, de către autorităţile publice descentralizate, a normelor juridice.

Această interpretare realizată de un organ al puterii executive nu poate fi opusă însă instanţei de judecată, deoarece, conform art. 126 alin. (1) din Constituţie „justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege”, legiuitorul constituţional stabilind deci atributul interpretării normelor juridice în sarcina instanţelor judecătoreşti.

Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa art. 496 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială X. împotriva sentinţei civile nr. 691/CA/13.07.2022 pronunţată de Tribunalul Brașov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va menţine.

Nefiind solicitate cheltuieli de judecată în recurs,