Decizie nr. 304/R din 17.10.2024

Reclamanţii pot solicita pe cale separată obligarea pârâţilor la plata onorariului definitiv pentru expertiza efectuată într-un litigiu civil, care a fost pus în sarcina lor prin sentinţa pronunţată pe fondul cauzei, fără a li se putea opune autoritatea de lucru judecat a hotărârii prin care instanţa care a judecat fondul litigiului dintre părţi a respins cererea de completare formulată de reclamanţi, având ca obiect aceleaşi cheltuieli de judecată şi nici faptul că nu au formulat cerere de lămurire sau completare şi nici calea de atac a apelului cu privire la această hotărâre.

- art. 488 alin. 1 pct. 7, art. 430 alin. 1, art. 431 şi art. 452 Cod de procedură civilă

Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 7 din Codul de procedură civilă, s-a învederat că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea art. 430 alin. 1 din Codul de procedură civilă, având în vedere că cererea intimaţilor-reclamanţi cu privire la cheltuielile de judecată în cuantum de X lei, aferente litigiului ce a făcut obiectul dosarului Judecătoriei Braşov, a fost deja soluţionată cu autoritate de lucru judecat prin Încheierea Şedinţei Camerei de Consiliu pronunţată în data de 16.11.2022 în acelaşi dosar.

Din cuprinsul art. 430 alin. 1 şi art. 431 din Codul de procedură civilă reiese că pentru a se opune autoritatea de lucru judecat este necesar ca printr-o hotărâre judecătorească definitivă să se fi analizat şi soluţionat chestiunea litigioasă care se deduce judecăţii într-un dosar ulterior.

Prin Încheierea Şedinţei Camerei de Consiliu pronunţată în data de 16.11.2022 în dosarul Judecătoriei Braşov s-a respins cererea formulată de reclamanţi, prin care au solicitat completarea Sentinţei civile pronunţate în acelaşi dosar, în sensul obligării pârâţilor la plata către reclamanţi a sumelor achitate cu titlu de onorariu în favoarea expertului judiciar.

Judecătoria Braşov a reţinut, în esenţă, că, întrucât reclamanţii au depus la dosar dovezile de achitare a onorariilor după data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, în conformitate cu art. 452 Cod de procedură civilă, acestea nu au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată la care pârâţii au fost obligaţi.

Se observă că prin Încheierea Şedinţei Camerei de Consiliu pronunţată în data de 16.11.2022, Judecătoria Braşov nu a soluţionat chestiunea litigioasă dedusă judecăţii în prezentul litigiu, ci doar a constatat că nu există temei pentru completarea Sentinţei civile pronunţate în cauză, dovezile de achitare a onorariilor expertului tehnic fiind depuse după data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

În consecinţă, Judecătoria Braşov nu a stabilit că reclamanţii-intimaţi nu justifică dreptul la aceste cheltuieli de judecată, ci doar că aceste cheltuieli nu pot fi solicitate pe calea completării Sentinţei civile.

Faptul că reclamanţii-intimaţi nu au formulat cerere de lămurire sau completare şi nici calea de atac a apelului cu privire la Încheierea Şedinţei Camerei de Consiliu pronunţată de către Judecătoria Braşov nu prezintă relevanţă, în condiţiile în care, încheierea anterior menţionată priveşte strict aspectul că reclamanţii nu pot solicita cheltuielile de judecată constând în onorariul suplimentar cuvenit expertului, pe calea procedurală a completării hotărârii instanţei de fond, întrucât s-ar încălca dispoziţiile art. 452 din Codul de procedură civilă.

Decizia nr. 34/2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu este incidentă în prezenta cauză, având în vedere că reclamanţilor-intimaţi nu li s-a respins în cadrul dosarului Judecătoriei Braşov cererea de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariul definitiv al expertului, stabilit de Judecătoria Braşov prin sentinţa civilă prin care s-a soluţionat pe fond cauza, pe motiv că nu le-au dovedit până la momentul deschiderii dezbaterilor asupra fondului.

Instanţa a apreciat, atât implicit, prin Sentinţa civilă, cât şi explicit prin Încheierea din data de 16.11.2022, că nu se poate pronunţa asupra acestor cheltuieli faţă de dispoziţiile art. 452 din Codul de procedură civilă, fără a dispune asupra acestora în sensul respingerii.

Prin urmare, nu a existat o soluţie de respingere a solicitării reclamanţilor-intimaţi de acordare a acestor cheltuieli de judecată pentru faptul că nu au fost dovedite, care să fie atacată cu apel.

Raportat la aceste considerente, în contextul în care nu există o hotărâre anterioară prin care chestiunea litigioasă dedusă judecăţii în prezentul dosar să fi fost soluţionată definitiv, Curtea reţine că instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile art. 430 alin. 1 din Codul de procedură civilă, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 7 din Codul de procedură civilă nefiind fondat.

Analizând decizia recurată, în raport de actele şi lucrările dosarului, de motivele de recurs invocate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reţine următoarele:

Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 7 din Codul de procedură civilă, recurenta a învederat că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 430 alin. 1 din Codul de procedură civilă, având în vedere că cererea intimaţilor-reclamanţi cu privire la cheltuielile de judecată în cuantum de 11.690 de lei, aferente litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. xxx/197/2018 al Judecătoriei Braşov, a fost deja soluţionată cu autoritate de lucru judecat prin Încheierea Şedinţei Camerei de Consiliu pronunţată în data de 16.09.2020 în dosarul cu numărul indicat anterior.

Conform art. 430 alin. 1 din Codul de procedură civilă „(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.”

Potrivit dispoziţiilor art. 431 din Codul de procedură civilă „(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă”.

Din cuprinsul dispoziţiilor legale citate reiese că pentru a se opune autoritatea de lucru judecat este necesar ca printr-o hotărâre judecătorească definitivă să se fi analizat şi soluţionat chestiunea litigioasă care se deduce judecăţii într-un dosar ulterior.

Prin Încheierea Şedinţei Camerei de Consiliu pronunţată în data de 16.09.2020 în dosarul nr. xxx/197/2018, Judecătoria Braşov a respins cererea formulată de reclamanţii A. şi B, prin care aceştia au solicitat completarea Sentinţei civile nr. 3799/09.07.2020, pronunţate de Judecătoria Braşov în dosarul cu acelaşi număr, în sensul obligării societăţii pârâte la plata către reclamanţi a sumei de 800 lei, reprezentând onorariul provizoriu achitat în favoarea expertului judiciar C., respectiv, a sumei de 11.690 lei, reprezentând diferenţe de onorarii achitate în favoarea experţilor C. şi D..

În motivarea acestei soluţii, Judecătoria Braşov a reţinut, în esenţă, faptul că, întrucât reclamanţii au depus la dosar dovezile de achitare ale onorariilor experţilor tehnici C. şi D. după data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art. 452 Cod de procedură civilă, acestea nu au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată la care pârâta a fost obligată.

Se observă faptul că prin Încheierea Şedinţei Camerei de Consiliu pronunţată în data de 16.09.2020 în dosarul nr. xxx/197/2018, Judecătoria Braşov nu a soluţionat chestiunea litigioasă dedusă judecăţii în prezentul litigiu, ci doar a constatat că nu există temei pentru completarea Sentinţei civile nr. 3799/09.07.2020, întrucât dovezile de achitare a onorariilor experţilor tehnici C. şi D. au fost depuse după data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, astfel că faţă de dispoziţiile art. 452 din Codul de procedură civilă, acestea nu au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată la care pârâta a fost obligată.

În consecinţă, Judecătoria Braşov nu a stabilit prin încheierea anterior menţionată faptul că reclamanţii-intimaţi nu justifică dreptul la aceste cheltuieli de judecată, ci doar faptul că aceste cheltuieli nu pot fi solicitate pe calea completării Sentinţei civile nr. 3799/09.07.2020.

Faptul că reclamanţii-intimaţi nu au formulat cerere de lămurire sau completare şi nici calea de atac a apelului cu privire la Încheierea Şedinţei Camerei de Consiliu pronunţată în data de 16.09.2020 în dosarul nr. xxx/197/2018 de către Judecătoria Braşov nu prezintă relevanţă, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, încheierea anterior menţionată priveşte strict faptul că reclamanţii nu pot solicita cheltuielile de judecată constând în onorariul suplimentar cuvenit experţilor desemnaţi în cauză, pe calea procedurală a completării hotărârii instanţei de fond, întrucât s-ar încălca dispoziţiile art. 452 din Codul de procedură civilă.

Prin Încheierea din data de 16.09.2020 nu s-a prevăzut că reclamanţii nu ar avea posibilitatea de a solicita aceste cheltuieli de judecată pe cale separată.

Curtea mai reţine că este adevărat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 34/2024, a stabilit faptul că „Dispoziţiile art. 452 raportate la cele ale art. 470 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 9 din 30 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 25 iunie 2020, se interpretează în sensul că, în ipoteza în care au fost solicitate cheltuieli de judecată în faţa primei instanţe, dar nu s-a făcut dovada achitării lor până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, se poate face, prin înscrisuri noi, această dovadă, în apelul declarat împotriva soluţiei de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.”, însă această decizie nu poate avea efectul indicat de către recurentă prin concluziile scrise.

Se observă că instanţa supremă a stabilit o aplicare mai puţin restrictivă a dispoziţiilor art. 452 din Codul de procedură civilă, apreciind că partea a cărei solicitare de acordare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă, întrucât nu a depus înscrisurile doveditoare până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, nu pierde dreptul la aceste cheltuieli şi poate face dovada, prin înscrisuri noi, în apelul declarat împotriva soluţiei de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Cu toate acestea, decizia anterior precizată nu este incidentă în prezenta cauză, având în vedere că reclamanţilor-intimaţi nu li s-a respins în cadrul dosarului nr. xxx/197/2018 cererea de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariul definitiv al experţilor, stabilit de Judecătoria Braşov prin sentinţa civilă nr. 3799/09.07.2020 pe motiv că nu le-au dovedit până la momentul deschiderii dezbaterilor asupra fondului.

Instanţa a apreciat, atât implicit, prin Sentinţa civilă nr. 3799/09.07.2020, cât şi explicit prin Încheierea din data de 16.09.2020, că nu se poate pronunţa asupra acestor cheltuieli faţă de dispoziţiile art. 452 din Codul de procedură civilă, fără a dispune asupra acestora în sensul respingerii.

Prin urmare, nu a existat o soluţie de respingere a solicitării reclamanţilor-intimaţi de acordare a acestor cheltuieli de judecată pentru faptul că nu au fost dovedite, care să fi putut să fie atacată cu apel, astfel cum sugerează recurenta că s-ar fi cuvenit să procedeze reclamanţii.

Raportat la aceste considerente, în contextul în care nu există o hotărâre anterioară prin care chestiunea litigioasă dedusă judecăţii în prezentul dosar să fi fost soluţionată definitiv, Curtea reţine că instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile art. 430 alin. 1 din Codul de procedură civilă, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 7 din Codul de procedură civilă nefiind fondat.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 7 din Codul de procedură civilă, recurenta a mai invocat caracterul nejustificat al obligării sale la plata integrală a costurilor procesului, în condiţiile în care culpa procesuală constatată a fost numai parţială, precum şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 452 din Codul de procedură civilă.

Aceste critici excedează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 7 din Codul de procedură civilă, urmând a fi analizate în conformitate cu prevederile art. 488 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă.

Astfel, Curtea reţine că dispoziţiile art. 452 din Codul de procedură civilă stabilesc faptul că „Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.”

Această regulă de procedură este justificată, având în vedere totodată că potrivit art. 394 alin. 3 din Codul de procedură civilă, (3) După închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă.

Cu toate acestea, dispoziţia legală anterior menţionată nu poate avea semnificaţia înlăturării invariabile a dreptului părţii care a efectuat cheltuieli de judecată, dar s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a depune dovezile de efectuare a acestora până la închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei, de a le solicita pe cale separată.

Astfel, în prezentul litigiu, fără a se putea reţine o culpă în sarcina reclamanţilor-intimaţi, aceştia nu au avut posibilitatea de a depune la dosar dovada efectuării cheltuielilor de judecată constând în onorariul în sumă de 11690 de lei, cuvenit suplimentar experţilor, în condiţiile în care cuantumul final al onorariului experţilor desemnaţi a fost stabilit într-un mod procedural permis de lege, prin sentinţa prin care a fost soluţionată şi cauza pe fond.

În aceste împrejurări, singura cale rămasă reclamanţilor-intimaţi consta în solicitarea acestor cheltuieli de judecată pe cale separată.

Relativ la faptul că instanţa a reţinut o culpă procesuală parţială a recurentei prin Sentinţa civilă nr. 3799/09.07.2020, Curtea reţine că din cuprinsul acesteia nu reiese acest aspect, în condiţiile în care Judecătoria Braşov a admis în totalitate acţiunea reclamanţilor şi a constatat în mod expres „culpa procesuală a pârâtei în formularea prezentei cereri”.

Prin urmare, nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă nu este fondat.

Raportat la aceste considerente, în baza art. 498 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă E.

SRL, în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 490/Ap/17.05.2024 a Tribunalului Braşov, pe care o menţine.

Având în vedere dispoziţiile art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, întrucât au pierdut procesul, recurenta va fi obligată la plata către intimaţi a sumei de 2380 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat, dovedit cu chitanţa seria CGC nr. 2012667/09.10.2024.